Revista Presei – 19 august.”În timp ce cifrele hrănesc himerele din capetele guvernanţilor, realitatea îşi vede de treaba ei. România este tot mai săracă. Şi ea şi locuitorii ei! Preţurile cresc şi, dacă începem cu gazul şi curentul electric, arătaţi-mi mie un produs finit de larg consum care să nu încorporeze cheltuieli cu aceste două “ingrediente”!”
19/08/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 19 august! Valorile termice vor scãdea în toatã ţara, vremea devenind rãcoroasã în vest, nord şi centru şi doar pe spaţii mici, în sud-est, se va mai resimţi disconfort termic. Gradul de instabilitate atmosfericã va fi accentuat în jumãtatea de sud-est a ţãrii. Vor fi perioade cu frecvente descãrcãri electrice, averse şi pe alocuri grindinã şi vijelii în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova, Oltenia, Transilvania şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 21 şi 32 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 7 şi 21 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Joi, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 28 grade în Moldova, 27 în Transilvania, 26 în Maramureș, 28 în Crișana, 29 în Banat, 30 în Muntenia, 31 în Oltenia și 29 în Dobrogea. În Capitală, cerul va fi variabil, cu maxima de 28-30 gr, minima: 16-17 gr.C.
Fost președinte al Curții Constituționale: Nu este nicio încălcare a niciunui drept dacă statul obligă la vaccinare Cei care nu vor să se vaccineze să își dea demisia. Sunt zeci de mii de profesori care nu au loc de muncă. Conform Constituției, statul este obligat să ia măsuri pentru ocrotirea sănătății populației, iar un bun exemplu ar putea fi vaccinarea obligatorie a cadrelor didactice împotriva Covid-19. ”Toate statele civilizate au un număr de vaccinuri obligatorii și nimeni nu spune acolo că i se încalcă dreptul de a nu se vaccina”, subliniază fostul președinte al CCR Augustin Zegrean. Cu o lună înainte de deschiderea școlilor, vaccinarea bate pasul pe loc. Abia zilele acestea am ajuns la 5 milioane de români ”imunizați”, prag promis de autorități pentru data de 1 iunie, în schimb, avem 22 de pacienți sub 18 ani internați cu Covid în spitale și 2 astfel de tineri chiar la ATI, conform raportărilor oficiale, numerele fiind în continuă creștere. 2 tineri fără comorbidități, dar nevaccinați au murit recent de Covid-19, a anunțat sâmbătă Raed Arafat, dezvăluind și că în Statele Unite erau în acel moment ”cam 500 de copii la Terapie Intensivă”. Valul 4 crește, noi ne pregătim de începerea școlii. Sau nu. Adevărul este că toate studiile arată că varianta Delta este mult mai agresivă și mai contagioasă. În SUA, de exemplu, în ultima săptămână au fost depistați pozitiv 121.427 de copii (ceea ce reprezintă 18% din numărul total al cazurilor de Covid), iar numărul celor internați este, de asemenea, în creștere, scrie pe pagina sa de Facebook dr.Katelyn Jetelina, doctor în epidemiologie și biostatistică. Trei aspecte sunt îngrijorătoare, spune aceasta: – Rata spitalizării – în creștere. – Capacitatea redusă a spitalelor pediatrice, care ar putea fi rapid depășită (în SUA, atenție!). – Rata de transmitere a bolii de către copii în familie. ”Copiii nu sunt adulți mai mici, ei au nevoi speciale, de echipamente speciale, de dozări speciale, de cadre medicale pregătite specific. Nu poți zbura cu un copil de la un spital la altul, dintr-un capăt în altul al țării, la fel de simplu ca în cazul unui adult. Un grup de cercetători din Carolina de Nord a evaluat datele statistice și a stabilit că, fără măști sau testare regulată, până la 90% dintre elevi riscă să se infecteze înainte de sfârșitul semestrului. Acest studiu ne arată și că nu vom putea opri transmiterea comunitară fără să oprim transmiterea între copii, în special între cei mici. Acest lucru e important nu doar pentru sănătatea copiilor, ci și a adulților. În plus, este necesar pentru a opri apariția unor noi mutații ale virusului”, a explicat expertul american. Prin urmare nu este de mirare că în SUA unele sindicate ale profesorilor și asociații ale părinților au cerut deja vaccinare obligatorie pentru toti cei care intră în contact cu elevii. De asemenea, a fost deja impusă vaccinarea obligatorie pentru unele categorii profesionale. Totodată, în luna aprilie, CEDO a stabilit că vaccinarea obligatorie nu încalcă drepturile omului şi este necesară într-o societate democratică. În Italia, profesorii care nu se vaccinează nu se vor putea întoarce la catedră. În Franța sau Grecia au fost făcute anunțuri similare, iar guvernul din Letonia vrea ca vaccinarea să fie obligatorie pentru medici și profesori. În România, e liniște deplină pe tema asta. Mai mult, deși ”datele arată că valul 4 al pandemiei a intrat în a cincea săptămână de creștere accelerată”, din atitudinea autorităților reiese limpede că ”evolutia pandemiei va fi neîngrădită în următoarele 6 săptămâni”, spune medicul și cercetătorul Octavian Jurma. ”După ce medicilor li s-a permis să continue să interacționeze fizic cu pacienții, chiar dacă nu sunt vaccinați sau testați, putem presupune că și profesorilor nevaccinați li se vor acorda aceleași privilegii. Spre deosebire de pacienți, care pot opta pentru un medic vaccinat dacă nu le convine riscul de infectare la care îi expune medicul, elevii nu au această opțiune. Integral: https://spotmedia.ro
Dăianu, despre creşterea economică: Cifrele acestea pot să ameţească pe unii. Nu trebuie să ne înfoim în pene …. “Trebuie să înţelegem că o creştere economică trebuie să fie robustă. Ne uităm la creşterea economică, dar hai să ne uităm si la creşterea dezechilibrelor externe. Asemenea ritmuri de creştere nu sunt sustenabile. Nu sunt sustenabile nici în economii dezvoltate care au balanţă externă echilibrată când sunt reveniri economice, rebound-uri mari după căderile economice forţate din 2020. Este impropriu spus normalizare, dar ai o creştere economică nesustenabilă prin prisma factorilor fundamentali. Numeroase economii vor avea rate de creştere inferioare, faţă de cifrele din 2021, în anii ce vin. Iar în cazul nostru, este de subliniat că avem deficit bugetar structural şi deficite externe mari. Această combinaţie ne este potrivnică şi trebuie corectată”, a declarat Dăianu. Șeful Consiliului Fiscal a precizat că nu trebuie să ne înfoim în pene privind această creștere economică. ”Trebuie deci judecată această creştere din semestrul I, din trimestrul II în raport cu efectul de bază (am avut lockdown în prima parte a anului trecut), cu deficitele externe, cu un deficit bugetar structural mare. Această situaţie arată că nu trebuie să ne înfoim în pene. Şi nici să nu uităm că avem de făcut o corecţie macroeconomică majoră. Anul acesta deficitul bugetar va fi în scădere; este bine să fie şi poate fi sub 7% din PIB, chiar dacă ţinta la rectificare este de 7,13%. Semestrul II nu trebuie judecat deci în sine. Să ne uităm la balanţa externă, la dezechilibrele externe. Pentru tot anul este credibilă cifra de 7% creştere a PIB, dar ea este însoţită de o creştere a deficitului de cont curent şi ea trebuia pusă în relaţie cu absolut necesara corecţie a deficitului bugetar. Cifrele acestea, ca e 6,5% pe semestru, 7% pe tot anul, ele pot să ameţească pe unii. Trebuie să fie contextualizate“, a explicat Daniel Dăianu. Fondurile europene au importanţă covârşitoare Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, fondurile europene au importanţă covârşitoare pentru a atenua impactul contracţionist al măsurilor inevitabile de corecţie bugetară în anii ce vin. Acesta a menţionat că trimestrul II din acest an, comparativ cu acelaşi trimestru din anul anterior, arată o creştere mare ca urmare a efectului de bază, pentru că anul trecut în perioada respectivă a fost închisă economia. “Nu compari fără clarificări un trimestru în care economia e în relansare cu un trimestru în care economia a fost închisă parţial”, a precizat Daniel Dăianu. Integral: https://spotmedia.ro
Himere cifre şi realităţi Bancul cu Bulă era din vremea… ailaltă, dinainte de “potop”. La şcoală, învăţătoarea îi întreabă pe copii ce vor să se facă atunci cînd vor fi mari. Ce meserii, profesii, activităţi ar vrea să îmbrăţişeze. Se ridică fiecare şi zice: ba doctor, ba zidar, ba inginer, ba muzician… mă rog, ba una, ba alta. Vine şi rîndul lui Bulă, ultimul în fundul clasei. Tu ce vrei să te faci cînd… că mare eşti deja? Eu, tovarăşa, vreau să mă fac “cap de locuitor”. Ce zici? Ce-i trăznaia asta? N-am auzit de-aşa profesie! Nu ştiu nici eu, tovarăşa, dar îl tot aud pe tata cînd citeşte “Scînteia” cu voce tare şi, printre înjurături, zice că în România avem cîte zece mii de lei pe cap de locuitor, nu ştiu cîte sute de mii de metri de ţoale pe cap de locuitor, vreo zece maşini pe cap de locuitor, cam tot atîtea case, nu mai vorbesc de haleală, brînză, carne, lapte, pîine, ori de băutură… că la sutele de hectolitri ale ălora din ziar, vadra lu’ bunicu nu-i nici cît un degetar!….Vedeţi dumneavoastră, economia României creşte!? Ce creştea ea din statisticile naţionale, acuşi veni Uniunea Europeană să ne zică adevărata veste bună: creşte nenică PIB-ul cît casa! Peste media Europei!!! Nu cu mult, dar creşte şi anume 0,4 peste medie! Păi, ce-i de colea! În timp ce cifrele hrănesc himerele din capetele guvernanţilor, realitatea îşi vede de treaba ei. România este tot mai săracă. Şi ea şi locuitorii ei! Preţurile cresc şi, dacă începem cu gazul şi curentul electric, arătaţi-mi mie un produs finit de larg consum care să nu încorporeze cheltuieli cu aceste două “ingrediente”! Nu există, iar consecinţa va fi una singură, creşterea aproape generalizată a preţurilor la mai orişice, de la roşii, pepeni şi ardei, pînă la maşini, case şi călătorii. Evident, creşterile salariale, dacă şi cînd vor veni, nu au cum să acopere aceste creşteri de preţuri instantaneu, aşa că pînă să le ajungă din urmă sărăcim cu toţii. Unii din mai mult, alţii din mai puţin, iar alţii din mai deloc şi mai nimic! Iar problemele încep tocmai de aici. De la cei condamnaţi să sărăcească din nimic şi mai deloc! Cîtă vreme vremurile au fost cît de cît mai aproape de normalitate, o bună parte din ei au luat calea migraţiei şi ne-am trezit în doar douăzeci şi ceva de ani cu aproape 4 milioane de români bejeniţi. ….Problema stabilizării sărăciei absolute în România, ca fenomen de largă cuprindere socială, este tratată la noi, nu doar de guvernarea actuală, ca şi cînd ar fi vorba despre pregătirea primei misiuni astronautice româneşti pe Marte! Adică nimănui nu-i dă măcar prin cap că aşa ceva ar putea exista vreodată! Şi totuşi, fenomenul există şi se lăţeşte, iar consecinţele sale pe termen lung sunt capabile să deformeze fundamental nu doar condiţia de viaţă a unuia sau altuia dintre cetăţenii acestei ţări, a cîtorva mii sau zeci de mii, ci însăşi structura comportamentelor macro sociale. Sigur, dumneavoastră, spre deosebire de guvernanţii noştri, ştiţi deja că ceea ce se cheamă învăţămînt public în România se află într-o stare de degradare organizaţională, conceptuală, funcţională şi profesională care nu mai asigură, de mult, nici măcar reproducerea zestrei cognitive de la o generaţie la alta, nu mai vorbesc despre structurarea unor etaje noi de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi intelectuale şi practice. În mod asemănător, dumneavoastră, spre deosebire de aceiaşi guvernanţi, de azi, de ieri şi probabil şi de mîine, ştiţi foarte bine că sistemul de sănătate publică este incapabil să facă faţă unor solicitări de stres, cum sunt cele create de episodul covid, dar nu mai face faţă de mult nici măcar cerinţei minime de păstrare a sănătăţii populaţiei în parametrii de optim. Şi, tot aşa “pe Argeş la vale” sunt mai toate domeniile sociale, de la trasporturi, la calitatea vieţii urbane şi rurale, căci despre cultură şi alte “farafastîcuri” de soiul acesta nici nu mai îndrăznesc să zic ceva! În vremea aceasta, guvernarea cheltuie miliarde după miliarde, cele mai multe dintre ele împrumutate, primăriile şi alte instituţii publice cheltuie miliarde după miliarde, aproape în întregime din împrumuturi, cu siguranţă se vor cheltui şi miliardele care vor veni din schema de sprijin a Uniunii Europene. Şi? Cu ce efect social, imediat, de antrenare pe termen mediu şi de perspectivă îndelungată? Nimeni nu ştie, nimănui nu-i pasă, din cale afară. Important este că pot anunţa venirea miliardelor şi că vor putea fi cheltuite!!! Păi, am mai trăit odată “filmul ăsta”. Îi zicea “socialism multilateral dezvoltat”!!! Integral: https://www.bursa.ro
Beția puterii S-a observat deja că premierul vede totul în roz iar Ciolacu vede negru înaintea ochilor. Cum adevărul se află (când se află, adică mereu prea târziu) la mijloc, media între roz și negru e o situație maro. Într-o astfel de situație s-a trezit și Cîțu după ce s-a aflat că în 2001 a fost prins beat criță la volan (în SUA), condamnat la 2 zile de închisoare și o amendă usturătoare pentru care și-a vandut mașina: ”un an de zile am mers pe jos”. Tot pe două cărări? De astă dată Cîțu n-a mai putut ignora “fițuica” din presă recunoscând “o greșeală din tinerețe” (avea 28 de ani, totuși!) pe care a numit-o “contravenție” deși era condamnare în toată regula. Prins în flagrant după 20 de ani, Cîțu a acuzat tabăra Orban că i-a scotocit trecutul scoțându-i secretul din dulap. Orban susține că nici el și niciun orbete de-al său nu știau de condamnarea americană a lui Cîțu de care s-ar fi interesat probabil cineva din afara PNL. Poate Bill Gates. Sau Moș Crăciun, cum zicea Vanghelie când primea documente secrete. Deși condamnarea îl face pe Cîțu incompatibil cu propria funcție (conform statutului liberal: “fără penali”), premierul nu s-a gândit deloc la demisie întrucat “mi-am învățat lecția”. Aș! Mereu a fost slab la învățătură: s-a lăsat de băutură dar l-au prins cu sticla-n gură. În plin scandal etilic Cîțu a fost pozat bând bere (cu sticla) și cu Dan Vâlceanu (fost PSDist, acum Cîțist) căruia îi făcea cinste cu Ministerul de Finanțe. ….. Iar beția puterii orbește:”vedem cum inflația scade, majorarea prețurilor e temporară dar veniturile cresc permanent” – pretinde Cîțu. De fapt e invers: inflația a crescut, creșterea veniturilor e temporară iar majorarea prețurilor e permanentă. La energie s-a majorat cu 25%, la pâine cu 4,6%. Despre prețul pâinii Cîțu nu avea informații:”nu știu, eu nu prea mănânc pâine”. Nu-și permite. Poate cozonac. La energie după cum ne-a lămurit ministrul Virgil Popescu prețul a crescut din cauza vântului:”n-am avut vânt, dacă nu bate vântul, n-avem energie eoliană și importăm”. Atunci trebuie să i se facă și lui vânt – din minister. Newsalert: aseară vântul bătea dar prețul tot nu scădea. Încărcat cu energie negativă, Orban îi ceruse lui Cîțu demisia dacă pierde alegerile la șefia PNL:”altfel ce legitimitate mai are, cine-l mai ascultă?”. Cîțu și-a pierdut deja legitimitatea mințind prin omisiune (și despre alt dosar în SUA pentru o datorie neplătită în 2008) iar de ascultat poate că-l mai ascultă unii dar de crezut nu-l mai crede nimeni. Doar Iohannis, imperturbabil, s-a afișat la ziua Marinei cu penalul – pe care Orban, rămas pe uscat l-a somat:”Cîțu să-și ceară scuze românilor”. ….Numai că premierul nu s-a trezit nici acum din beția de atunci. Cică nu-și amintește dacă i s-au pus cătușe. Așa ceva nu se uită dar la Cîțu e plauzibil. El nu ține minte nici ce a mințit săptămâna trecută și minte altceva – fără să clipească: tipul trăiește clipa și omoară timpul. Integral: https://revista22.ro
15% din bugetul României, cheltuit pe proiecte locale trimise prin fax la ministerul Dezvoltării Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul de ordonanță privind programului Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Raportările despre cheltuirea a 50 miliarde de lei vor fi trimise prin fax iar evidența lucrărilor va fi ținută pe hârtie, de câțiva funcționari din cadrul ministerului. Proiectul a fost publicat pe 11 august. Cei interesați au doar 10 zile la dispoziție pentru a trimite propuneri sau sugestii privind cheltuirea a 15% din bugetul României. Criticile nu au întârziat să apară, documentul fiind catalogat de societatea civilă drept PNDL 3(Programul Național de Dezvoltare Locală). Primele două etape ale PNDL au fost gândite și implementate de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, pe vremea când era ministru al Dezvoltării Regionale. A treia etapă a PNDL, redenumită „Anghel Saligny”, presupune cheltuirea a 10 miliarde de euro, adică 15 la sută din bugetul de stat al României. Organizația Expert Forum atrage atenția că oficialii propun demararea proiectului în condițiile în care jumătate din cele 12.000 de programe de investiții aprobate în timpul PNDL 1 și PNDL 2 nu sunt finalizate. Problemele nu se opresc aici. Nu există o numerotare unică a acestor proiecte, raportările sunt trimise prin fax evidența lor va fi ținută manual, pe hârtie, de câțiva funcționari din cadrul ministerului Dezvoltării. Nimeni nu va ști situația la zi a lucrărilor și ministerul nu va avea o evidență a firmelor contractoare. „Nu avem, în acest moment, prea multe date despre modul de implementare. În proiectul de ordonanță, se spune doar suma disponibilă, urmând ca toate detaliile să fie trecute în normele de implementare, lucru care nu este în regulă din punctul nostru de vedere. Toate criticile Curții de Conturi, din rapoartele din 2018 și 2019, se pot aplica și proiectului de ordonanță pentru programul Saligny. Ordonanța de urgență din 2013 pentru crearea PNDL1 a fost aprobată prin lege de Parlament abia în 2015. Doi ani, au cheltuit banii fără bază legală. Nu negăm importanța acestui proiect, dar el copiază toate greșelile PNDL ”, a declarat pentru Europa Liberă Septimius Pârvu, specialist în politici publice și bună guvernare în cadrul asociației Expert Forum. Criticile Curții de Conturi Potrivit Raportului Curții de Conturi pe 2018, „lipsa unor minime măsuri împotriva reprezentanților UAT(unități administrativ-teritoriale) care, pe propria răspundere, solicită în mod eronat decontarea unor fonduri din PNDL, poate conduce la proliferarea indisciplinei în derularea programului, existând riscul ca multe UAT să solicite anticipat achitarea unor lucrări care la momentul respectiv nu erau executate”. Integral: https://romania.europalibera.org
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2: Dacă Nicușor Dan nu are îndrăzneala să o spună, atunci o zic eu – Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București trebuie desființată ….Primarul Sectorului 2 mai spune că, pe lângă faptul că nu își face treaba deloc, ALPAB mai pune și bețe în roate celor care sunt dispuși să pună umărul la treabă: „Au trecut luni bune de când am cerut în administrarea noastră lacul din Parcul Național pentru a-l curăța și pentru a porni un proiect de reabilitare a parcului, dar și a malurilor care sunt efectiv surpate. De 4 ani Primăria Sectorului 2 tot încearcă să preia acest lac aflat în mijlocul parcului nostru. Ne-au tot plimbat cu tot felul de motive. Ne-au cerut hârtii peste hârtii, iar acum ne cer inexplicabil să reluăm procedura de la început”. Mihaiu acuză că motivul real este acela că ALPAB se opune: „Motivul real? ALPAB se opune. Într-o adresă internă pe această temă directorul general al acestei instituții afirmă că ”Lacul Național este întreținut, amenajat și pus la dispoziția vizitatorilor Parcului Național…” drept urmare ”nu susține” transmiterea acestui lac către noi fiindcă nu e nevoie. Serios? Domnule director general, când ați fost ultima oară să verificați ”întreținerea” acestui lac? Rațele abia se mai deplasează printre gunoaie. Malurile dau să cadă. Insula aflată de ani de zile sub lacăt e plină de deșeuri. Despre ce vorbiți?”. Radu Mihaiu a mai scris că toate obiectivele administrate de ALPAB se află într-o stare deplorabilă și că Primăria Sectorului 2 poate prelua aceste obiecte: „Toate obiectivele ALPAB din Sectorul 2 (și din restul Bucureștiului) sunt într-o stare deplorabilă. Parcul Circului a ajuns o ruină. Malul lacului Tei e năpădit de buruieni. Parcul Verdi nu îl aranjează, dar îl împart prin contracte ilegale băieților dispuși să mai toarne o afacere bănoasă pe cârca statului. Pe tot ce pune mâna ALPAB fie se transformă în pârjoală, fie e concesionat pe 2 lei unor prieteni. Așa nu se mai poate. Și mâine putem prelua aceste obiective în administrarea noastră. Cerem asta. Am cerut Lacul Național. Am cerut Parcul Verdi. Le luăm și pe celelalte. Iar de ALPAB nu mai e nevoie. Să se ducă și să ne lase”, și-a încheiat Mihaiu postarea pe Facebook. Integral: https://www.g4media.ro
Angajaţii români din cadrul instituţiilor UE îşi pot transfera drepturile de pensie Plenul Senatului a luat act ieri de depunerea la Parlament de către Guvern a trei ordonanţe de urgenţă adoptate în 11 august, acte normative care se referă transferul drepturilor de pensie ale funcţionarilor Uniunii Europene, la echivalarea funcţiei de inspector social şi la angajarea prin concurs a personalului necesar implementării proiectelor finanţate din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat. În favoarea informării au votat 72 de senatori, în timp ce 44 au fost contra. …. Gabriela Creţu a declarat: “Aici ne aflăm într-o sesiune extraordinară care este cauzată de urgenţa cu care se presupune că Guvernul a trebuit să legifereze în locul Parlamentului. Or, acea ordonanţă de urgenţă (n.red. – privind transferul pensiilor funcţionarilor publici ai Uniunii Europene) ne dovedeşte un lucru ciudat. (…) Legea respectivă a fost respinsă succesiv, de două ori, de Parlament. Guvernul a dat săptămâna trecută ordonanţă de urgenţă pentru o problemă publică, care ardea. Ardea pentru cine? Nu cred că pentru interesul public, că e a treia oară când vine la Parlament acest act normativ, care serveşte nişte interese private“. Domnia sa a menţionat că ar trebui modificat regulamentul Senatului pentru a interzice ca un act normativ respins cu largă majoritate de două ori de Parlament să revină după o scurtă perioadă de timp în dezbatere, atât timp cât nu s-a schimbat realitatea care a dus la respingerea lui succesivă. Actul normativ aprobat de Guvern reprezintă transpunerea în legislaţia internă a regulamentului european prin care se acordă posibilitatea funcţionarilor şi agenţilor români care lucrează în instituţiile UE să-şi transfere drepturile de pensie. România este singura ţară din UE care nu a transpus, până săptămâna trecută, în legislaţia internp acest regulament şi risca declanşarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene şi posibile amenzi de peste 1,7 milioane de euro. Integral: https://www.bursa.ro
Afganistan: despre repetabila scenă a elicopterului Lamentabila conferinţă de presă a Preşedintelui Biden este epitaful pe care administraţia americană îl aşterne pe dezastrul din Afganistan. La douăzeci de ani de la 11 septembrie, protectorii lui Osama Bin Laden sunt victorioşi la Kabul. Evacuarea planificată a devenit, în zilele din urmă, o catastrofă politică şi simbolică. Repetabila scenă a elicopterului revine pentru a bântui imaginarul american. Înfrângerea din Afganistan afectează, de o manieră dramatică, prestigiul unei naţiuni şi al unei armate. Credibilitatea şi capacitatea de a descuraja atacurile inamice sunt elementele fără de care poziţia americană se erodează, inevitabil. Retragererea precipitată şi haotică de la Kabul încurajează pe cei care sunt implacabil ostili Statelor Unite şi Occidentului. Pentru aceşti duşmani, pasul înapoi al Vestului este un semnal care nu poate fi ignorat. Şi chiar dacă, în contextul asiatic de acum, nici R. P. Chineză şi nici Federaţia Rusă nu par doritoare sau pregătite să intervină, ambele state ce contestă ordinea globală americană primesc o lecţie preţioasă despre ezitările tragice ale actualei administraţii americane. Agresivitatea chineză nu poate decât să fie încurajată de spectacolul de la Kabul. Şi care ar fi soarta Taiwanului, confruntat cu un atac comunist frontal? Scenele din Afghanistan sunt de natură să neliniştească pe cei care privesc democraţia americană ca pe garantul propriei lor democraţii. Catastrofa de la Kabul este o înfrângere provocată de un inamic animat de ură viscerală împotriva Statelor Unite. Cel care triumfă, în aceste zile, este totalitarismul islamist. Viziunea despre societate şi despre guvernare a talibanilor este una familiară, deja. Aruncarea în aer a statuilor budiste, aservirea barbară a femeilor, cruzimea teocratică, toate acestea sunt parte din istoria unei mişcări misionare. Cei care imaginează un „emirat islamic” domesticit se înşală. Ereditatea politică a talibanilor îi împinge să sprijine internaţionalismul islamist, ca parte a revoluţiei globale la care visează. Prin traficul de droguri şi traficul de persoane, noii guvernanţi de la Kabul au capacitatea de a destabiliza şi de a-şi exporta ideile. Criza umanitară din Afganistan poate fi preludiul unui influx migrator de proporţii. Iar în acest mediu al confuziei nu doar victimele talibanilor pot fi protejate de azil, ci şi emisarii talibanilor înşişi. Prudenţa trebuie sa acompanieze solidaritatea umanitară . După douăzeci de ani de la 11 septembrie, talibanii revin la Kabul. Integral: https://www.contributors.ro
Secretul celor 3 trilioane de dolari ce stau în spatele „prieteniei” dintre China și talibani este ascuns în pământ Nu trecuseră decât câteva ore de la momentul în care Afganistanul ajunsese sub controlul talibanilor când un reprezentant al Ministerului chinez de Externe s-a grăbit să declare că Beijingul este pregătit pentru o „colaborare amicală cu Afganistanul”, scrie Money Review. Potrivit analistei Shamaila Khan de la AllianceBernstein, o companie globală de investiții și administrare a activelor financiare, motivul îl reprezintă un grup de metale numite pământuri rare în valoare de trilioane de dolari, ascunse în solul Afganistanului. China domină piața globală a pământurilor rare, cruciale pentru fabricarea tuturor produselor de înaltă tehnologie cum ar fi telefoanele mobile, calculatoarele, mașinile electrice, ecranele LCD și aeronavele. Beijingul a amenințat în 2019 ca parte a războiului comercial declanșat de fosta administrație a președintelui Donald Trump că va „tăia” exporturile acestor metale. După cum a explicat Shamaila Khan pentru CNBC, talibanii controlează acum resursele de pământuri rare ale Afganistanului, ceea ce îi face mult mai periculoşi pentru lume. Numai pământurile rare din Afganistan sunt estimate la o valoare între 1 şi 3 trilioane de dolari, după cum scria revista The Diplomat în 2020, citându-l pe Ahmad Shah Katawazai, fost oficial al ambasadei Afganistanului la Washington. Publicaţia The Hill a estimat valoarea lor la 3 trilioane de dolari în acest an. Concret, Afganistanul deține pământuri rare, cum ar fi lantan, neodim și ceriu, precum și zăcăminte de aluminiu, aur, argint, zinc, mercur și litiu. China controlează deja 35% din zăcămintele mondiale de pământuri rare. Integral: https://economie.hotnews.ro
Era de așteptat. Marian Godină s-a apucat să facă o arcă Colecţia de animale nu era doar un hobby costisitor, ci o tentativă disperată de a salva omenirea! Îndrăgitul poliţist Marian Godină a recunoscut că lucrează la o arcă, pe care speră să o termine înaintea marelui potop care urmează să vină, potrivit unui mesaj primit pe facebook de la Dumnezeu, pe 29 octombrie. „Am început cu alpaca Pablo şi perechea lui, Sancho. Pe urmă am trecut la oi, câini, dihori, zebre, broaşte ţestoase, cai, zimbri, elani, diavoli tasmanieni, papagali Ara, anaconde, pegaşi, cthulhu, guşteri, salamandre, dugongi. Mai am doar 4900 de specii de vertebrate şi p-ormă începe greul, că sunt milioane de insecte pe planeta asta şi n-am găsit până acum decât o rădaşcă”, povesteşte Godină, uşor istovit. „În tot acest timp trebuie şi să-mi întreţin conturile de social media, şi să lucrez la nenorocita aia de arcă. De unde credeţi că-s muşchii ăştia, de la sală? Astea-s braţe de tâmplar!”, adaugă poliţistul-vedetă. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineața.
Privind bogățiile Afganistanului , ajungi sa zici ca în cazul românesc.
” Are un potențial imens”
In realitatea cotidiană românească , potențialul nu tine de foame și nici nu asigura plata facturilor care cresc . Nici scumpirile de alimente , combustibili.
Deși marioneta Citu zice că e cea mai cea creștere economică din UE.
( eurostat îl contrazice dar ce pricep aia acolo )
Creștere este. Dar pe consum. Finanțat cu împrumuturi enorme anuale.
Se preferă topitul banilor împrumutați pentru azi. Nici un interes pentru viitorul de peste 30 de ani.b
Cum a făcut și mărețul Tăriceanu.
Cu ” duduia la” lui economică tot pe datorie și topit inclusiv miliardele din fondul încasat prin privatizări.
A urmat raiul .
La noi minele de închid, centralele pe cărbuni idem , emigrația nu cunoaște criza, vaccinarea un succes, bugetul prin rectificare da mai mulți bani la SRI și SIE că au crescut salariile și pensiile lor speciale.
Săracul Citu. De un optimism biruitor. Sau habarnism. La alegere.
Viitorul va fi măreț.
E aici o analiză.
Cu fundamentul și fundamentarea oricărui viitor.
Populația.
https://www.contributors.ro/scrisoare-domnului-gabriel-liiceanu/
In 2050 ( doar alți 30 de ani ) , va fi un dezastru in Romania.
Puțini rezidenți dar și batrani.
Colaborat cu viitorul recensămînt al populației din 2022, surprizele vor fi ca o măciucă in cap.
Tineri puțini , bătrâni multi.
– Cine va cotiza pentru plata pensiilor ?
– Cine va plăti obolul pentru funcționarea sistemului bugetar clientelar și cleptocratic ?
– Cu cine va apăra țara hotarele și Marea neagra ? Ordinea publică ? Sistemul de sănătate deja catastrofal ?
Cu bătrâni și bătrâne pe salariu și pensie ridicole ?
Bine, nu ajung sa vad victoria generalizată peste 30 de ani.
Și poate e mai bine. ☹️☹️☹️☹️
Oricum in 2024 vor fi alegeri.
Dominate de nivelul datoriei publice ( in lei nu procente PIB) cu problemele aferente. . Lipsa reformelor și a reformatorilor.
Cetățenii puși să aleagă între două partide ” mari” pe hârtie.
Tusea și junghiul. La alegere care e unu și care altul. Oricum sunt identice.
🙁
A și sărit USL-istul cu exercițiul de imagine! Îți trebuie un camion de lămâi 🍋 să înghiți asemenea baliverne… Și din nou, atacul hoților direct către BNR…
https://m.hotnews.ro/stire/24987220
Buna ziua
In RSR se promova pe baza de pile-cunostinte-relatii.
Acum e invers. Pilele,cunoștințele și relațile asigura promovarea. 😀
Oricum e ceva de speriat cum la un ditamai minister de finanțe se pun șefi tot felul de imitații de profesioniști.
Citești ce debitaza și pricepi imediat cît e de habarnist.
Basca se sapă intre ei de se schimba in medie cam tot la un an.
La alții se pun pe aceleași funcți specialiști din banca centrala, universități economice recunoscute.
La noi invers.
Se angajează și Dancila la BNR. ☹️
Bună ziua!
Încerc și eu să înțeleg de ce ne urăște „statul” român pe noi, cetățenii lui:
https://paganelis.wordpress.com/2021/08/19/milioanele-de-romani-plecati-din-tara-dupa-1989-sunt-emigranti-sau-mai-degraba-refugiati/
Avionul trimis de Forțele Aeriene a evacuat un singur român din Kabul, ceilalți nu au putut ajunge pe aeroport / Alte țări europene au aceeași problemă, unele aeronave s-au întors goale – surse
https://m.hotnews.ro/stire/24987336
La Kabul , italienii sunt lipiți de americani.
Cum lipsește un guvern afgan , militarii din aeroport tratează cu șefii talebanilor din afara aeroportului.
Așa au băgat 202 afgani in aeroport. Colaboratori ai militarilor italieni. Ajung acum in Italia cu un avion din Kuwait.
La Kabul au doua C130 Hercules care fac naveta cu refugiații pina in Kuwait.
Cred că MAE trebuie sa se lipească și ei de militarii americani.
Doar așa pot extrage români, colaboratori din Kabul.
In afara aeroportului talebanii blochează accesul.
Dar militarii occidentali din aeroport discuta cu ei și așa baga in aeroport oamenii de pe liste, chemați prin telefon.
Evidenta , organizare , comunicare cu persoanele de adus în aeroport, capacitatea de a discuta cu talebanii.
E unica strada posibilă acum .
“Ar fi fost frumos să ne spuneți și nouă…
Am fost printre primii care am ajuns cu armata în Afganistan și printre ultimii care am plecat. Ne-am onorat înțelegerile cu fidelitate. ….„Această cruciadă, acest război împotriva terorismului va dura ceva vreme”, declara George Bush Jr. în septembrie 2001. Norocul lui că această propoziție era rostită la scurtă vreme după atentatele din 11 septembrie, căci, altfel, ar fi fost amarnic tăvălit pentru cuvântul „cruciadă”. Căci atacarea și ulterior invadarea Afganistanului nu au avut motive religioase, deși principalii inamici erau fundamentaliștii islamici, ocrotitori ai teroriștilor. Lumea occidentală, condusă de liderii Lumii Noi, s-ar fi ridicat, în trecut, în „umbra crucii”, pentru a-i pune la locul lor pe sarazini……
Operațiunea militară lansată de SUA în octombrie 2001 împotriva Afganistanului s-a numit „Enduring Freedom”, cea mai apropiată traducere putând fi „Libertate durabilă”. În paralel, ONU a decis, pe 20 decembrie 2001, înființarea Forței Internaționale pentru Asistență de Securitate (ISAF) și a încredințat NATO înființarea și coordonarea acestei forțe. Pe 21 decembrie 2001, prin hotărârea nr. 38 a Parlamentului României…..
Până în aprilie 2002, trimisesem, totuși, în Afganistan doar 48 de militari (un pluton de poliție militară și 3 ofițeri de stat major) și o aeronavă C-130 Hercules. Iar în aprilie 2002, SUA au solicitat participarea României la operațiunea „Libertate durabilă”. Generalul Viorel Bârloiu a explicat, pe 30 aprilie, parlamentului de ce trebuie să mai trimitem trupe în Afganistan. Pentru că „România şi-a exprimat disponibilitatea de a se alătura atât statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cât şi celorlalte ţări în acţiunea de eradicare a terorismului internaţional, prin toate mijloacele, inclusiv cele militare”…..
Dacă în cadrul ISAF participam la asigurarea securității Kabulului, prin participarea la OEF începeam să luptăm direct pentru eradicarea terorismului. Urma să dureze 6 luni. Așa ni s-a spus. A durat 20 de ani…..
Între timp, am devenit membri ai NATO (pe 29 martie 2004) și am continuat să trimitem trupe în Afganistan, lună de lună, an de an, timp de 20 de ani. De la aproximativ 250 de militari, inițial, am ajuns să avem în Afganistan și 1.600 de militari în același timp. Operațiunea „Libertate durabilă” s-a încheiat în 2014, dar a fost înlocuită de operațiunea „Santinela libertății” (Freedoms Sentinell) a SUA. Tot în 2014 s-a încheiat și ISAF, înlocuită de ONU și NATO cu operațiunea „Sprijin hotărât” (Resolute Support). Am fost acolo, am participat la toate aceste operațiuni, am trimis militari și am cumpărat tehnică de luptă pentru a fi la nivelul aliaților noștri. 27 dintre militarii români s-au întors în țară în coșciuge, 200 pe targă, răniți. Este cea mai dureroasă contribuție a României la războiul din Afganistan, dar nu singura…..
Ni s-a spus că vom contribui la stabilirea unei libertăți durabile și, cu siguranță, libertatea pe care am oferit-o afganilor a fost oricum numai durabilă nu, din moment ce ea a dispărut imediat ce n-a mai fost nici un occidental care să o garanteze cu arma în mână…..
Ni s-a spus că vom oferi asistență pentru securitatea populației afgane și am eșuat lamentabil, de vreme ce în acești 20 de ani au murit aproape 50.000 de civili afgani dintre cei protejați de aliați. Ni s-a spus că suntem santinelele libertății, dar, iarăși, ce libertate este aceea care dispare imediat ce militarii își termină plantonul? Ni s-a spus că oferim sprijin hotărât, dar s-a dovedit, în cele din urmă, că nici măcar pe afganii care s-au alăturat cu onestitate cauzei occidentale nu suntem în stare să-i sprijinim, abandonându-i cu cinism. Zeci de mii de afgani așteaptă azi fie o soluție pentru a fi scoși din țară, fie patrula talibană care să-i ducă spre o execuție sumară pentru colaboraționism. Președintele Joe Biden a spus că SUA și-au atins obiectivele, că misiunea lor a fost un succes, o victorie, nu o înfrângere.”
https://www.libertatea.ro/opinii/ar-fi-fost-frumos-sa-ne-spuneti-si-noua-3698288
“SURSE: Mama ministrului Finanțelor, Dan Vîlceanu, vizată de dosarul de evaziune fiscală disjuns din dosarul clasat al fiului său
….Elisabeta Vîlceanu este acționar și administrator al firmei Trefo SRL din Rovinari, unul dintre furnizorii constanți ai companiei cu capital de stat CE Oltenia. Dosarul a plecat de la un control al ANAF Gorj. Inspectorii au sesizat Parchetul Tribunalului Gorj, iar, ulterior, cazul a fost declinat la Parchetul General.
Parchetul General a clasat în 8 februarie dosarul în care Dan Vîlceanu, noul ministru al Finanțelor, era acuzat de evaziune fiscală, potrivit unui răspuns oficial al instituției pentru G4Media.ro. Motivul clasării – fapta nu există.
Dan Vîlceanu a avut calitatea de suspect în dosarul clasat, potrivit Parchetului General. Pe de altă parte, Parchetul General a disjuns dosarul în ceea ce privește ”alte persoane” și l-a declinat la alt parchet, potrivit răspunsului oficial remis G4Media.ro.
Potrivit unei anchete de presă publicate în România liberă în ianuarie 2020 de jurnalistul gorjean Narcis Daju, în 2019, inspectorii de la ANAF Gorj au făcut un control la firma Trefo SRL din Rovinari, deţinută de Elisabeta Vîlceanu şi condusă de directorul Eugen Vîlceanu, părinţii deputatului PNL Dan Vîlceanu. Controlul a fost făcut după ce inspectorii au primit sesizări din alte judeţe privind un comportament de tip fantomă din partea mai multor firme care au livrat materie primă către Trefo Rovinari.”
https://www.g4media.ro/surse-mama-ministrului-finantelor-dan-vilceanu-vizata-de-dosarul-de-evaziune-fiscala-disjuns-din-dosarul-clasat-al-fiului-sau.html
https://adevarul.ro/international/europa/vrea-viktor-orban-scoata-ungaria-ueu-1_611e7a4b5163ec427152145d/index.html
Raspunsul este: Da, vrea sa o scoata.