Revista Presei – 3 august.”Stăpânii săraci ai unui pământ mult prea bogat.”
03/08/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 3 august! Cele mai mari valori, de 41 de grade Celsius, vor fi izolat, în Lunca Dunării. De asemenea, specialiştii ANM anunţă vijelii, ploi torenţiale şi grindină începând din această după-amiază, până luni dimineaţă. Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade. În Muntenia, Oltenia, Banat, Crişana, sudul Moldovei şi sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade. În sudul şi sud-estul ţării valul de căldură va persista la intensitate ridicată. Bucuresti: 35/21 gr.C.
Răzvan Cherecheș: „Guvernul are o abordare care să faciliteze mai degrabă un comportament electoral în PNL decât să protejeze populația” România a atins sâmbătă, 31 iulie, pragul de 5 milioane de persoane vaccinate, cu exact două luni întârziere față de obiectivul trasat. Momentul a fost totuși marcat de premierul Florin Cîțu cu un clip video, dar profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș atrage atenția că se iau măsuri mai utile pentru campania internă din PNL și nu pentru protejarea populației, într-un interviu acordat pentru Libertatea. ….Libertatea: Atingerea acestei ține de 5 milioane de persoane vaccinate, chiar și cu o întârziere de două luni, transmite un mesaj de încurajare sau de relaxare populației? Răzvan Cherecheș: Nu e de relaxare. Cinci milioane e o țintă foarte modestă. Noi trebuia să ajungem la 10 milioane. Suntem la 30% cu o singură doză, e un număr foarte mic.– În acest context, cum vedeți clipul video prin care premierul a sărbătorit atingerea pragului de 5 milioane? Vedem în el tineri care își dau jos masca și sărbătoresc prin a ciocni o bere. – Merge pe aceeași linie că e ok, acum am reușit să atingem ținta și suntem în regulă. Nu suntem în regulă de fapt, pentru că actualele proiecții și analize a tulpinii Delta arată că e mult mai infecțioasă și se pare că încep să apară primele date că s-ar putea ca și cei infectați vaccinați, chiar dacă sunt în număr mai mic decât populație nevaccinată, pot să transmită infecția aproape la fel ca și cei nevaccinați, lucru care arată că masca va fi o prezență constantă și peste iarna această. …. Din septembrie încolo, când o să avem o creștere semnificativă a numărului de cazuri și a persoanelor internate pe ATI, cred că oamenii se vor simți nesiguri, se vor simți în pericol și se vor mobiliza să se vaccineze. În ce măsură va fi atunci vaccinul dacă se aglomerează, dacă vin mulți deodată s-ar putea din nou să se formeze cozi. În plus e nevoie ca guvernul să fie din nou pregătit pentru la toamnă pentru această creștere. De exemplu pe 1 septembrie începe școala, o creștere va duce automat la închiderea școlilor, la restricții, purtarea măștii. Mi se pare că Ministerul Educației, în loc să se ocupe acum de ventilație în clase, suport pentru educație online, e în concediu. „Premierul e preocupat de campania electorală” – Autoritățile au transmis numeroase mesaje că acum suntem pregătiți pentru valul patru, am învățat lecțiile valurilor precedente. Credeți acum că suntem cu adevărat pregătiți pentru creșterea numărului de cazuri? – Dacă informațiile acestea triumfaliste s-ar fi legat și cu precizarea care sunt măsurile exacte pe care intenționează să le ia, atunci da. Dar aici avem, din nefericire, o suprapunere între declarații și comunicare din partea premierului și a ministrului sănătății. Integral: https://www.libertatea.ro
Stăpânii săraci ai unui pământ mult prea bogat România are a șasea cea mai mare populație din Uniunea Europeană și a patra cea mai mare populație rurală. Are, adică, a șasea cea mai mare piață pentru mâncare și al patrulea cel mai numeros potențial uman pentru agricultură. Mai bine de jumătate din populația României (10,225 milioane de persoane) locuiește la țară, cea mai mare pondere de pe continent. …. Cu 28 de milioane de hectare, Franța ocupă primul loc și la terenul agricol în UE. Este urmată de Spania (23 de milioane de hectare), Germania (16 milioane de hectare) și Polonia (14 milioane de hectare). Pe locurile 5-6 găsim, cu câte 12,5 milioane de hectare de teren agricol, Italia și România. (Sursa: AICI) Din punct de vedere financiar, România primește a șasea cea mai mare alocație anuală de la Uniunea Europeană. 3,1 miliarde de euro am cheltuit de la UE în anul 2020. Ne-au depășit doar statele mai mari decât noi: Franța (9,5 miliarde de euro, de trei ori cât noi), Germania (6,3 miliarde de euro, dublu cât noi), Spania (6,9 miliarde de euro, ceva mai mult decât dublul sumei noastre), Italia (5,8 miliarde de euro, mai puțin decât dublul sumei cheltuite de țara noastră) și Polonia (4,6 miliarde de euro, o dată și jumătate față de suma noastră). Beneficiem, carevasăzică, de o subvenție la fel de generoasă cu a celorlalte state europene cu importanță agricolă…..În concluzie, avem o piață alimentară mare, o populație rurală uriașă, o suprafață agricolă și o subvenție europeană pe măsura potențialului agricol. Nu ne putem plânge de seceta cumplită care bântuie, în dese rânduri, statele sudice și nici nu prea avem inundațiile catastrofale din centrul continentului. Nu ne lipsește, practic, niciun ingredient pentru a fi un mare producător agricol la nivel european și chiar mondial. Când vine, însă, vorba despre rezultatul agricol (valoarea producției agricole), nu putem să depășim un nivel mai mult decât modest:…. Oare cum se face că, având același pământ ca francezii și aceeași subvenție europeană, noi producem de două ori mai puțin pe unitatea de suprafață? Hai să vedem de unde vine această diferență și cum se face că importăm produse alimentare cu peste 2 miliarde de euro mai mult decât exportăm. Să ne raportăm mai întâi la mediile europene. Din cele 367 de miliarde de euro cât reprezintă valoarea producției agricole la nivel continental, 194 de miliarde de euro este valoarea producției vegetale, 141 de miliarde de euro valoarea producției de origine animală și aproape 32 de miliarde de euro valoarea serviciilor prestate în agricultură. 53% așadar este ponderea producției vegetale în UE și 39% ponderea producției de origine animală. Iar ponderea serviciilor atinge 8%…… Valoarea producției de origine animală într-un an normal, 2019, abia depășește un sfert (27,7%) din valoarea producției agricole, iar ponderea serviciilor este de doar 2% ! Nu este un secret pentru nimeni că zootehnia și creșterea păsărilor aduc cele mai bune câștiguri în agricultură. Logic, atunci, calea de a crește valoarea producției este să crești ponderea zootehniei. Un adevăr simplu, ignorat însă de cei mai mulți dintre politicienii și fermierii noștri, care se mărginesc să facă lucrurile ușoare, să meargă pe cărări bătătorite: să încaseze subvenția la hectar, să cultive grâu și să se uite rugător la cer pentru a ploua la timp. Cam atât. Ferme de reproducție, creșterea animalelor, creșterea mai ales a animalelor de pe urma cărora se câștigă mulți bani, sunt lucruri prea grele pentru noi. Lasă să le facă alții, noi vom fi niște buni importatori de carne de porc și de orice fel de legume… Imensele suprafețe alocate agriculturii din pământul țării se văd cât se poate de clar :….Orice copil știe că fabrica de bani a agriculturii este zootehnia. Pentru că în fermele de creștere a animalelor, producția vegetală devine materie primă și este, astfel, generatoare de valoare adăugată. Mai mult, animalele dau și produse lactate, la rândul lor purtătoare de valoare adăugată mare. Cu cât prelucrezi mai adânc carnea și laptele, cu atât obții valoare adăugată mai mare. Dar despre industria alimentară vom vorbi în altă analiză….. Să rămânem acum la zootehnie și să recapitulăm cifrele dezastrului. În anul 2006, înainte de a intra în Uniunea Europeană și înainte de a „beneficia” de „politica agricolă comună”, aveam 3 milioane de vite, 6,8 milioane de porci și 8,4 milioane de oi și capre. Astăzi, după două cicluri întregi de „politică agricolă comună” mai avem mai puțin de 2 milioane de vite, doar 3,75 milioane de porci, dar avem 12 milioane de oi și capre. Am pierdut, așadar, o treime din bovine și vreo 40% dintre porcine, câștigând 50% la efectivele de ovine/caprine. Cât privește păsăretul, anul trecut doar s-au redus efectivele cu 5 milioane (de la 75 de milioane s-a ajuns doar la 70 de milioane), dintre care patru cincimi erau păsări ouătoare. Și toate sunt găini, pentru că rațe, gâște sau curcani se pare c-am uitat să mai creștem… Să privim aceste cifre cu înțelegerea faptul că cea mai scumpă carne este cea de vită și că cel mai mare randament la produsele lactate se obține tot la vite. Să nu uităm și că porcul rămâne principala carne consumată și, mai ales, prelucrată, în țara noastră. Am pierdut, așadar, cele mai productive părți ale zootehniei……Oare nu este acest grafic suficient de grăitor și pentru politicienii noștri, cât să înțeleagă că trebuie susținută masiv creșterea bovinelor și că trebuie resuscitată creșterea porcilor? Este chiar așa de greu de înțeles? Nu putem oare să observăm că statele cu densitate mare de animale (Olanda, Belgia, Irlanda, Danemarca) se numără toate printre națiunile europene cele mai dezvoltate? De ce nu putem să învățăm și noi din lecțiile celor care au succes? De ce Polonia poate, de exemplu, să urmeze exemplele națiunilor dezvoltate? Ce ne lipsește nouă să putem crește vite și porci? Nu avem cumva producție vegetală? Nu avem cumva forță de muncă? Avem de toate, dar nu putem să vedem cu claritate ce trebuie făcut…..Ei, acum să ne aducem aminte de faptul că România are terenul agricol fragmentat în multe-multe ferme extrem de mici și are câteva ferme uriașe, deținute și lucrate, bineînțeles de firme străine. Așa că, pentru noi, politica agricolă comună a însemnat sărăcirea micilor fermieri și îmbogățirea arabilor care dețin Insula Mare a Brăilei. Care trăiesc ca nababii pe seama subvenției fixată de Julien Cioloș, pe vremea când păstorea agricultura UE. Și care nu mai au niciun interes să crească vite, nu mai au nevoie. Afacerea lor le aduce bani și dacă nu cultivă deloc cele peste 50.000 hectare primite cadou. Integral: https://spotmedia.ro
PNRR, pe hârtie este vândut ca un succes, dar cine îl implementează? Cum poţi să faci reforme cu aceiaşi oameni din administraţia publică, oameni care timp de 30 de ani au mimat reformele “O să mâncaţi reforme pe pâine”, spunea un prim-ministru prin anii 1996-1997, când se angajase ca în 200 de zile să reformeze structurile statului. Au trecut de atunci peste 8000 de zile, dar în planul reformelor nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Amânarea continuă a reformelor, punerea acestora pe hold de către toate guvernele, ne-a adus acum în starea de avarie. PNRR ne aduce, la pachet, odată cu banii europeni, o nouă provocare a reformelor, un subiect atât de discutat şi atât de urât de toţi politicienii. Deci, PNRR ne administrează nucleara, trebuie să facem reforme. PNRR nu este doar un excel cu investiţii, ci şi cu reforme, unele poate chiar foarte dureroase. Deşi toate guvernele postdecembriste au trompetizat public că vor face reforme, niciunul nu s-a ţinut de cuvânt iar apetitul pentru reforme s-a dovedit a fi anorexic. Acest concept al reformelor a trezit animozităţi în rândul tuturor guvernanţilor. Niciun guvern nu a dorit să deranjeze coafura administraţiei publice, nici să strice ploile cuiva, astfel încât toate au evitat să aducă un suflu de perestroika în structurile statului. Pentru niciun guvern reformele nu au fost nici trendy nici friendy. Niciun guvern nu a vrut să fie kamikaze politic datorită reformelor, teama de caterisire politică şi electorală i-a îndemnat pe toţi la abţinere. Este de la sine înţeles faptul că aceste reforme nu le cad bine la stomac politicienilor, iar condiţionările pentru primirea banilor par destul de serioase. Deci, nu mai sunt acceptate reforme caragialiene, pe ici, pe colo, dar nici cele care ţin cât un hit de-o vară. Dar dacă s-a mai făcut câte ceva în planul reformelor, aceasta se datorează condiţionărilor impuse din exterior, ba de FMI, ba de Banca Mondială sau de UE. Când aceste reforme erau mai dureroase se arunca vina pe ei. “Nu noi vrem să restructurăm!”, “Aşa ne cer ăia!”, “Trebuie să ne supunem, altfel ne taie finanţarea!”. Anesteziatele reforme făcute până acum au avut un facelift foarte apropiat de cel preoperatie, adică nu s-a făcut mai nimic. Iată că acum a venit rândul PNRR-ului să fie “vinovat” pentru reforme. Şi chiar nu putem să dăm skip PNRR-ului doar pentru a nu face reforme. Toţi cei pitiţi în culcuşuri bugetare (cu toate neamurile şi amantele) şi conectaţi la acadeaua bugetară(suculentă pradă!) trebuie să înţeleagă faptul că PNRR vine la pachet cu un ansmblu de reforme, iar de această dată nu cred ca mai este posibil zborul sub radarul mecanismului de control al reformelor. Instituţiile statului sunt pline de persoane care, asemeni luddiţilor din secolul al XIX -lea, contestau schimbările. Şi asa au trecut peste 30 de ani în care nu am făcut regionalizarea, nu am restructurat administraţia publică, nu am eficientizat firmele cu capital de stat. Totusi, dacă vrem să ne amuzăm de o încercare de reformă, putem să ne aducem aminte de circul: manager privat la stat, un eşec lamentabil din toate punctele de vedere. În toţi aceşti ani s-au mimat reformele, au fost doar nişte sughiţuri reformiste, s-au facut prin fentă nişte cacofonii de reforme. Know-how-ul antireformist a avut la toate guvernele acelaşi motto:”De ce noi?” sau “Nicio reformă care implică pierderi electorale!”. Iar dacă cineva a încercat să facă ceva, imediat s-a ivit câte un potenţial Brutus, gata să “rezolve” problemele în stil mioritic. Toate partidele au afişat o căutatură chioară(piezişă) de câte ori a fost vorba despre reforme, considerându-le chiar erezii. Dacă totuşi aceste încercări reformiste au vizat restructurări de personal, expresia “că doar oameni suntem” a anihilat totul….. PNRR care joaca pentru noi rolul de lebădă neagră pozitivă, poate marca un punct de inflexiune în dezvoltarea economică a ţării, poate fi pârghia care mişcă totul, poate fi chiar un Greenfield administrativ şi economic. Dacă am ratat Planul Marshall din primii ani de după război, măcar să profităm acum, în al doisprezecelea ceas, de PNRR, chiar dacă abia ne-am calificat pentru sesiunea de toamnă. Integral: https://www.zf.ro
Secţia pentru judecători a CSM organizează concurs pentru 12 posturi de judecător la Înalta Curte după ce, săptămâna trecută, a modificat regulamentul privind proba-interviu şi după ce, anul trecut, oamenii Liei Savonea au picat la interviu …. Anul trecut în decembrie, candidații susținuți de fosta preşedintă a CSM, Lia Savonea, au fost picați la interviu după ce unii dintre membrii Consiliului le-au dat note mici, de 1. Judecătorii picaţi au fost Alina Ghica, Vasile Bîcu, Erica Nistor, Victor Hortolomei sau Marius Cristian Epure. Între timp, Alina Ghica a reuşit să fie promovată la Înalta Curte, iar Erica Nistor s-a pensionat. Alina Ghica este fostă președintă a CSM și vicepreședintă a Curții de Apel București. Este cea care a suspendat completurile de 5 judecători de la ÎCCJ din 2018 și a anulat o parte din prejudiciul din dosarul Tel Drum. Vasile Bîcu este judecătorul CAB care a dat jos șeful Armatei chiar în ziua vizitei șefului NATO la București. Bîcu a fost trimis în judecată pentru corupţie, dar a fost achitat. El judecă şi cererea generalului și membrului CSM Codruț Olaru de anulare a deciziilor prin care s-a constatat că a plagiat teza de doctorat. Erica Nistor a candidat în tandem cu judecătoarea Lia Savonea pentru un post de membru în CSM, însă a câștigat doar ultima dintre ele. În vara lui 2018, judecătorul Victor Hortolomei de la CAB a suspendat regulamentul Inspecției Judiciare și nu s-a mai putut face concurs, situație de care a profitat actualul șef al IJ, Lucian Netejoru. Un alt candidat picat la Secţia Penală este judecătorul Marius Cristian Epure, preşedintele CA Constanța. Acesta l-a achitat definitiv pe Radu Mazăre într-un dosar în care fostul primar fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în primă instanţă. Potrivit presei locale, Epure și-a construit o vilă în cartierul rezidențial Compozitori, pe un teren care apare în dosarul Retrocedărilor, în care fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare. Săptămâna trecută, CSM a modificat regulamentul de notare la interviu. Vezi aici la punctul 2. Prin noul regulament s-a micşorat marja de apreciere a membrilor CSM astfel încât ei nu mai pot acorda, unul – 10 puncte şi altul – 1 punct. Acum toţi pot acorda între minim 1 și maxim 2,5 puncte, a arătat Europa liberă.Integral: https://www.g4media.ro
Oglinda viitorului Rezultatele examenului de titularizare sunt oglinda învățământului din România și motivul pentru care, după cum scriam cu puțin timp în urmă, orice reformă trebuie să înceapă la nivelul corpului didactic. Din 34 de mii de candidați, doar 130 au luat nota 10. Doar 44,7% au luat minimum 7, nota necesară pentru ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată, cel mai mic procent din ultimii ani. 20% dintre profesori nu au reușit nici măcar să ia nota 5. Și 15 candidați au luat nota 1. Deci doar 0,38% dintre profesorii titularizați anul acesta au nivel de excelență și pot produce la rândul lor excelență. Avem o minoritate, de 40%, acceptabilă. Ce e sub 7 reprezintă majoritatea problematică a învățământului românesc. Ce pot produce profesori care ei înșiși nu reușesc o prestație decentă? Nici nu mai vorbesc despre performanță. Și acești oameni se duc la catedră și predau în continuare. Teoretic numai cei care au obținut minimum 5, practic predau toți cei care găsesc un loc unde frige buza unei școli. Și frige în multe locuri defavorizate. Adăugați la acest număr cei care sunt sub radar, care nici măcar nu s-au prezentat la examen. Titularizarea e opțională, iar definitivatul se poate da de 7 ori după primul an de catedră. Deci opt ani se poate preda fără niciun fel de examen. Suplinitorii pot fi și ei de două feluri. Cei calificați, adică măcar predau materia pentru care de bine de rău au o diplomă, dar și cei necalificați, precum profesorul de sport care predă și engleză, sau profesorul de istorie care predă biologie pentru că nu are cine. Pe mâna lor ajung copii care după 8 clase nu știu nici operațiile de bază, dar care, dacă nu abandonează, devin liceeni. Dar probleme sunt și în cazul titularilor. După ce își iau și gradele, intervin rutina și blazarea la mulți dintre ei. Dar și nevoile. Ca să trăiască decent, peste cei 3.800 de lei net, maximum pe care îi poate primi un profesor la vârful carierei (fără dirigenție și ore suplimentare), dau meditații, în cel mai bun caz nu elevilor de la clasă….. Așa se face că în Educație au ajuns să intre și să rămână, pe lângă o minoritate cu har, o mare majoritate care nu e în stare să prindă ceva mai bănos. Un salariu de început de 2.600 de lei și unul maxim de 3.800 nu atrag. Așa se face că cei mai mulți absolvenți de matematică, limbi străine, chimie se angajează pe bani mulți în firme, eventual din afara țării, și pentru Educație rămân cei care nu sunt în stare de ceva mai mult. Sunt și profesori care părăsesc după un timp învățământul, sătui de reguli aberante care se mai și schimbă de azi pe mâine, de directori inepți puși politic, de copii tot mai puțin educați în familie, de părinți parveniți și agresivi. Îmi povestea cineva recent de o excepțională profesoară de limba engleză, titulară, care după niște ani a dat examen și a intrat ca traducător într-o instituție publică, cu un salariu cel puțin dublu. De aici pleacă totul, de la oamenii pe care îi atragi în învățământ, de la oamenii pe care reușești să-i păstrezi în sistem. Dacă ei sunt la un anumit standard se poate discuta despre performanța elevilor. Dacă ei sunt puțini și slab pregătiți, nu există nicio șansă. Integral: https://spotmedia.ro
INTERVIU. Sociologul Dumitru Sandu despre modificările pro-plagiatori: „Ministerul Educației trebuie să răspundă pentru această eroare fundamentală pe care a făcut-o” ….Tema integrității academice, pusă pe tapet de încercarea fățișă a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de protejare a plagiatorilor prin amnistieri individuale mascate, vine în momentul în care, pe lângă „România Educată”, proiectul prezidențial adoptat prin memorandum de Guvern la 14 iulie 2021, în toamnă este așteptată propunerea pentru o nouă lege a Educației…. S-au scurs nouă ani de când primul înalt demnitar acuzat de plagiat, premierul Victor Ponta, a anihilat instituții din Educație pentru a se salva, semnalându-le plagiatorilor din întreaga țară că nu e cazul să facă pasul înapoi din viața publică în fața unor probe concludente. Ministrul Sorin Cîmpeanu nu doar că ignoră ideea de „pas înapoi” din viața publică al celor suspecți de plagiat, așa cum cere președintele, dar scrie legislație în care, pentru a salva plagiatorii și pentru a paraliza instituții ale statului, include reguli nemaiîntâlnite în comunitatea academică internațională. Despre ideea obligativității ca experții CNATDCU să analizeze in integrum o teză de doctorat atunci când cineva reclamă plagiat doar pentru o porțiune, de exemplu, profesorul Dumitru Sandu spune: „M-am uitat pe codurile naționale de etică, pe documente internaționale, iar ideea de verificare in integrum nu am găsit-o nicăieri. M-aș bucura să mi se spună de unde au luat-o, de la cine au luat-o. Dacă au stat de vorbă cu experți, care experți?”. Concluzia: față de epoca 2012-2015, în care acțiunile de salvare a premierului Victor Ponta de la un verdict s-au făcut prin schimbări de oameni în instituții, „marea schimbare care se vede este că lupta nu se mai duce pe schimbarea componenței CNATDCU, a CNECSDTI sau a CEMU: lupta se duce pe regulamente”, afirmă profesorul Dumitru Sandu: „«Vă spunem noi, cei din minister, vouă, care sunteți experți în CNATDCU, cum trebuie să faceți evaluările și vă dăm metodologia și vă spunem «faceți evaluare in integrum», și vă mai dăm și alte reguli»”….. Nota bene: tare aș vrea să aflăm de unde a fost luată acum la Ministerul Educației ideea de verificare în integrum. Nu ascund că m-am uitat pe codurile naționale de etică, pe documente internaționale, iar ideea de verificare in integrum nu am găsit-o nicăieri. M-aș bucura să mi se spună de unde au luat-o, de la cine au luat-o. Dacă au stat de vorbă cu experți, care experți? Pentru că cei de la CNATDCU au spus „nu”. Sunt sociolog și am curiozități, am întrebări, sunt tare curios să știu. M-am uitat foarte atent pe raportul de justificare a propunerii, un fel de notă de fundamentare, care există pe site-ul Ministerului. ….Atât de tare mi-a atras atenția încât mi-am subliniat și citez din acel document, care nu se cheamă Notă de fundamentare, se numește Referat de aprobare, semnat de Secretariatul General al Ministerului Educației, în care se spune așa: „Din economia textelor de lege, de forță juridică superioară…” – deci nu orice fel de text de lege, ci unul „de forță juridică superioară”, dar nu ni se spune care – „rezultă că identificarea plagiatului, a unor idei, ipoteze, teorii, poate fi realizată numai” – atenție – „printr-o analiză integrală a tezei și nu numai prin…”. …..Cine face fundamentarea nu știe despre ce vorbește. În momentul în care spui că numai prin această cale se poate identifica plagiatul îți pui etichetă pe ceea ce știi în domeniu. Nu există, după știința mea, în literatura de specialitate – poate mă înșel, însă asta aș vrea să aflu argumentat – o fundamentare a acestei idei. Integral: https://pressone.ro
Valeriu Nicolae: Cum să ai o creștere de salariu de la privat la stat de 18.800 % – cazul consilierului domnului Cîțu fost PSD, fost consilier al lui Oprescu și candidat PPDD (Dan Diaconescu). Victor Florin Dumitriu are o gaură de trei ani în CV de la terminarea facultății. Acest lucru poate fi o tactică, de multe ori expusă de angajații de la CNSAS, ca fiind o metodă de a evita descoperirea foștilor turnători la securitate. Cu zero experiență, omul ajunge în 1991 direct consilier guvernamental. Asta în perioada în care guvernele României erau controlate de fosta Securitate. După numai trei ani devine secretar de stat la ministerul turismului în perioada cea mai cumplită a “privatizărilor” oficiilor județene de turism. Din secretar de stat la turism, după ieșirea de la guvernare, ajunge direct director general la o firmă de consultanță financiară și acționar la altă firmă care se ocupa de brokeraj și imobiliare. Se întămpla ca acestea să fie unele dintre cele mai corupte sectoare de activitate în perioada în care domnia sa “directora” și administra. Partea stranie este că anii și numele firmelor la care a lucrat domnia sa, după ce a fost secretar de stat, sunt diferite în CV-urile domnului Dumitriu. Revine PSD-ul la putere și imediat este numit secretar de stat la investiții străine și apoi la Eximbank, locul acela minunat unde cei mai deștepți dintre nesecuriștii PSD-ului făceau de zeci de ori mai mulți bani decât în oricare altă slujbă la stat. Apoi e numit vicepreședinte la ceea ce va deveni viitorul AVAS, loc care a duhnit a corupție și blaturi cu justiția în perioada guvernului Năstase și a făcut incredibil de bogați o mulțime de oameni “conectați”. În CV-ul cel mai recent apare o gaură de patru ani între slujba de vicepreședinte/secretar de stat de la activele statului în timpul lui Năstase și perioada în care revine în politică, în 2008. În fapt, într-un CV mai vechi, omul a fost “consultant politic” pentru Extent International o firmă cu un RULAJ total de 569 RON pe lună în perioada în care domnia sa a “lucrat” acolo și pe care a lăsat-o cu o gaură de 106.871 RON adică mai mult decât întregul rulaj al firmei în toți cei 12 ani cât a fost acolo. Firesc, a devenit consilierul personal al domnului Oprescu, deloc cunoscut pentru relațiile lui cu serviciile secrete, recunoscut pentru cinstea exemplară și tatăl domniei sale general de securitate. Pleacă de la domnul Oprescu și mai face consultanță politică pentru o altă firmă care a fost radiată cu datorii de 175.649 RON ca orice PSD-ist liberal cinstit și viitor candidat pe listele Partidului Dan Diaconescu, la Brașov, în 2012. Presa scrie și despre legăturile lui cu serviciile secrete. Declarația lui de avere este o mizerie, omul a trăit cu energie solară în 2011 – zero lei declarați la venit. Logic devine în 2016 consilierul parlamentar al unui tânăr senator PNL, Florin Cîțu, și apoi consilierul ministrului Cîțu. Conform declarației de avere venitul total câștigat al megaexpertului în 2016 a fost de 6.5 RON pe zi. În 2017 a făcut 55 RON pe zi căci deja lucrează pentru domnul senator. Domnul Cîțu îl numește rapid pe omul care de mai mult de 18 ani nu mai are legătură niciun fel de legătură cu sectorul financiar, membru în CA la Fondul de Contragarantare – o mega sinecură. Nu este singura căci este numit și la CFR Comunicații tot cu zero experiență. Este refuzat de BNR pentru Eximbank pentru că nu e calificat. În 2020 omul a primit de la statul cel bun al lor un total de 439.621 RON. În 2021 pe lânga salariul de la guvern mai primește și cei 15.532 de RON pe lună de la consiliul de supraveghere de la Transelectrica, alt domeniu cu care nu are nicio legătură și 7929 de la OPCOM (tot Transelectrica). Mai clar, omul a primit de la stat într-o lună 37.680 RON comparativ cu cei 200 de RON pe lună din privat pe care i-a primit în anul dinainte de a deveni consilierul domnului Cîțu. Adică de peste 188 de ori mai mult. Fie domnul Cîțu este foarte, foarte prost fie e și el un ticălos ca Grindeanu, Tudose și restul nemernicilor de la PSD. Sursa: https://www.facebook.com
BOR se modernizează. Rugăciunea pentru șezlong liber costă 30 de lei Vești excelente pentru românii cu credință în Dumnezeu și aflați în nevoie de șezlong! Rugăciunile lor au fost auzite de Patriarhul Daniel, care a anunțat că începând de azi biserica acceptă acatiste pentru cei care vor să prindă un șezlong liber pe plajă. „Biserica noastră a fost întotdeauna aproape de români și de nevoile lor“, a explicat Patriarhul Daniel. „Și am văzut și noi în în ultimele săptămâni cele mai mari frământări ale românilor nu erau sănătatea sau banii, ca până acum, ci grija că nu vor găsi șezlong liber când merg la plajă. Așa că am implementat acatistul de șezlong liber, la prețul simbolic de doar 30 de lei.“ „Dar, atenție!“, a continuat Preafericitul Daniel. „Un acatist vă asigură un singur șezlong liber. Dacă mergeți cu familia, de exemplu, și aveți nevoie de patru șezlonguri libere, atunci trebuie patru acatiste.Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
În noiembrie 2020, perioada campaniei electorale, s-au raportat cu 20% mai puține decese, cea mai mare eroare din pandemie
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/in-noiembrie-2020-perioada-campaniei-electorale-s-au-raportat-cu-20-mai-putine-decese-cea-mai-mare-eroare-din-pandemie
Buna ziua
Dictatura a manipulat datele că dădea rău la voturi. Am scris despre asta.
De ce dictatura ?
Deoarece se comporta exact definiției.
– Gestionarea pandemiei începută bine, transformată în un haos de măsuri contradictorii și interese oculte ( achiziții urgente cu spaga aferentă ) cu “victoria” finală a morților arși in spitale.
– Campania de vaccinare începută bine și ea , transformată în o afacere de centre secrete unde se vaccinau cu prioritate ” esentialii’ împreună cu familiile lor. Care termen dar și în carne și oase , exista doar in dictaturi.
– Dispreț total fata de cetățeanul de rând.
Vezi evoluția vaccinării.
Vezi ” reforma” ventilata a sistemului de pensii unde pălmașul va fi obligat să muncească mai mulți ani dar nimeni nu ataca , elimina , reduce privilegiile acelui grup parazitar care se pensionează la 40 de ani și imediat se reangajează in sistem. Intocabili.
E o dictatura soft REALA împachetată in un ambalaj numit democrație ( originala).
Democrația prin definiție nu poate fi originala.
Dictatura DA.
–
“Județul cu cea mai ridicată incidență a cazurilor noi de COVID-19. Este mai mare decât în București în ziua cu record de îmbolnăviri în ultimele două luni
…Pe locul întâi este județul Ilfov, cu 0,22, urmat de București, cu o incidență de 0,15. Pe locul trei este județul Cluj, cu 0,11, iar județele Constanța, Timiș si Satu Mare înregistrează 0,10.
În intervalul 02.08.2021 (10.00) – 03.08.2021 (10.00) au fost raportate de către INSP 6 decese (3 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Brașov, Neamț și Teleorman.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 441. Dintre acestea, 60 sunt internate la ATI….”
https://ziare.com/stiri/coronavirus-3-august-2021/incidenta-covid-cazuri-judete-1693329
“Ministrul Mediului, despre jaful din păduri: “Să spună cineva astăzi câţi metri cubi s-au furat este imposibil”
…”Astăzi SUMAL 2.0 este folosit de peste 64.000 de utilizatori care s-au înregistrat în acest sistem. (…) A generat peste 2,2 milioane de avize de transport, o creştere de peste 10% faţă de numărul de avize emise în 2020. Acest lucru demonstrează faptul că SUMAL urmăreşte cantităţi mai mari de masă lemnoasă.
Zi de zi se emit mai multe documente de însoţire, mai multe avize de transport şi am ajuns la 12.600 de avize pe zi, media zilnică, de la o cifră mai mică pe anul 2020, faţă de anul 2000 creşterile sunt clare, am urmărit cantităţi mai mari de masă lemnoasă, am avut mai multe documente emise şi procesul de trasabilitate este monitorizat mai bine cu SUMAL 2.0. Cantitatea de masă lemnoasă transportată a fost 21 de milioane de metri cubi, faţă de 17 milioane de metri cubi în 2020”, a afirmat ministrul Mediului.
El a precizat că au fost făcute peste 3.400 de apeluri la 112 pentru transporturi suspecte de material lemnos….”
https://ziare.com/mediu/paduri/furt-paduri-ministrul-mediului-metri-cubi-lemn-1693336
Cat lemn s-a taiat si furat cel mai bine stiu ursii carpatini din harcov… si verestoy-cherestoy von udemere… si firmele din ungaria si austria… pe astia sa-i intrebe udemeristul de la mediu
Si italienii in Moldova. 🙁
Si aia… si arabii din Moldova, etc… doar cine nu a vrut nu a luat cu japca lemn furat din Romania de peste tot
Au si aparut capusele sindicale…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24957076-blocul-national-sindical-doar-ultimele-40-zile-26-lucratori-fost-grav-raniti-afla-paturile-spital-alti-8-decedat-conditii-cumplite.htm
Sindicatele si liderii de sindicat nu-i mai reprezinta de mult pe cei multi. Se trezesc doar la comanda, iar daca devin prea zgomotosi, liderii sunt cumparati cu functii si beneficii. Ciorbea e primul care imi vine in minte. Unde era sindicatul cind invatamintul a fost subjugat de incompetenti, sanatatea sub-finantata etc.
O seara frumoasa tuturor!