Revista Presei – 23 iulie.”Cîţu, pe urmele lui Dragnea.”
23/07/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 23 iulie! Vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când pe arii restrânse în Moldova, Transilvania, precum și zona Carpaților Orientali și Meridionali, vor fi ploi de scurtă durată și, posibil, descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade în depresiuni și 19…20 de grade pe litoral. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…18 grade.
Avertizarea șefului OMS: Pandemia e un test și lumea îl pică. Cine crede că pandemia s-a terminat trăiește într-un paradis al nebunilor Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat într-un discurs în fața Comitetului Olimpic Internațional de la Tokyo că „pandemia este un test și lumea îl pică”. Directorul OMS a vorbit în discursul său despre modul in care „eșecul global în privința distribuției de vaccinuri, teste și tratamente – inclusiv oxigen – alimentează pandemia”. Astfel, avertizează acesta, deși ne aflăm la 19 luni de la pnceputul pandemiei și la șapte luni de la aprobarea primelor vaccinuri, lumea se află în fața unui alt val de infecții și decese. „Oricine crede că pandemia s-a terminat pentru că s-a încheiat în locul în care trăiește, trăiește într-un paradis al nebunilor”, a mai subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acesta din urmă a subliniat apoi că omenirea nu a folosit vaccinurile anti-COVID așa cum ar fi trebuit. „În loc să fie distribuite pe scară largă, pentru a opri pandemia pe toate fronturile, acestea au fost concentrate în mâinile câtorva norocoși, (…) inclusiv cei cu cel mai scăzut risc de boli severe, în timp ce cei mai vulnerabili rămân neprotejați”, constată șeful OMS, care precizează că 75% din vaccinuri au fost administrate în doar 10 țări din lume. „Cu cât această discrepanță va persista, cu atât pandemia va dura mai mult, la fel și tulburările sociale și economice pe care le aduce. Integral: https://ziare.com
Revoltă față de ministrul Sănătății: Când ai ca secretari de stat un popă și un economist care habar n-au de politici medicale, normal că nu iese nimic! Interviu “Ne-a dat doamna ministru un ordin pe hârtie. Păi, mă duc și îl fac bucățele și îl dau la fiecare pacient, câte o bucată, și va trece totul. Sau mai exact: Și-i va trece de tot…” ”Noi dăm ordine, revoluționăm și rearanjăm sistemul de sănătate, dar nu avem grijă ca pilula zilnică să fie prezentă în viața pacientului cronic (…) Cât am stat noi de vorbă, până acum, au murit câțiva pacienți din această cauză”, ne-a declarat Cezar Irimia, președintele Alianței Pacienților Cronici din România. Declarațiile sunt făcute la scurt timp după ce acesta a anunțat public că intenționează să o dea în judecată pe Ioana Mihăilă, actualul ministru al Sănătății, din cauza lipsei de pe piață a unor medicamente vitale, gratuite, dar totodată foarte scumpe, imposibil de suportat din buzunarul bolnavilor. De altfel, în urmă cu câteva zile, Alianța Pacienților Cronici din România (APC) a transmis o scrisoare deschisă în care semnala grave probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu medicamente. ” În România sunt disponibile jumătate din medicamentele disponibile în celelalte țări europene. Românii sunt nevoiți să-și aducă medicamentele cu sacoșa din alte țări cu costuri mai mari și fără compensare. Contrar tuturor declarațiilor făcute de către miniștrii Sănătății în ultimii ani, se retrag în continuare medicamente din țara noastră. Acest lucru se întâmplă pentru că avem cea mai mică alocare bugetară pentru sănătate, pentru că aplicăm politica prețului cel mai mic din Uniunea Europeană, pentru că aplicăm o taxă suplimentară pentru medicamente (taxa clawback) care este de peste 20% din prețul de vânzare al medicamentelor și mai ales pentru că nu facem o reformă reală a sistemului medical(…)”, se arăta în scrisoarea deschisă. La scurt timp, Ministerul Sănătății a anunțat că a fost aprobată lista medicamentelor esenţiale pentru pacienţii din România, iar ordinul care cuprinde 150 de denumiri ale substanţelor active a fost publicat deja în Monitorul Oficial. După doar câteva ore, președintele APC a anunțat că e gata să o dea în judecată pe Ioana Mihăilă. ”E praf în ochii fraierilor (…) Eu plătesc statului român asigurare, da? Și statul român, conform Constituției, trebuie să îmi garanteze dreptul la sănătate, dreptul la tratament (…) Ne-a dat doamna ministru un ordin pe hârtie. Păi, mă duc și îl fac bucățele și îl dau la fiecare pacient, câte o bucată, și va trece totul. Sau mai exact: Și-i va trece de tot…”, spune cu ironie amară Cezar Irimia, președintele APC, într-un scurt interviu acordat Spotmedia.ro. SPOT: Dvs reclamați lipsa accesului la anumite medicamente, din cauza cărora ați spus că intenționați să o dați în judecată pe Ioana Mihăilă. Ele nu se găsesc pe piața din România sau nu sunt gratuite? Nu se găsesc! Sunt gratuite, dar nu se găsesc. Obligația asigurării tratamentelor bolnavilor din România este apanajul Ministerului Sănătății. Casa Națională de Asigurări de Sănătate este doar un gestionar, e cu banii și plătește ceea ce îi vine la decontare, dar politicile sanitare, asigurarea tratamentelor, astea sunt apanajul Ministerului Sănătății. SPOT: Și ce ar trebui să facă ministrul Ioana Mihăilă și nu face? Nu face nimic. Nimic. Doar promisiuni. A semnat lista cu 150 de medicamente necesare impuse de ONU. Adică a ratificat ceva. Vezi, Doamne, ”vor fi gratuite”. Și acum sunt gratuite, nu trebuia să dea ministrul ordin pentru asta. Tot ce e în programele naționale e acum gratuit. E praf în ochii fraierilor… SPOT: Ce ar trebui să se întâmple ca situația să se îmbunătățească pentru pacientul cronic? Ce să se întâmple? Când ai ca secretari de stat un popă și un economist care habar n-au de politici medicale, sanitare, normal că nu iese nimic. Eu nu sunt ministru, eu știu doar atât: Obligația de a asigura continuitatea tratamentelor pacienților din România este a Ministerului Sănătății. Nu vine ministrul și îmi spune mie că s-a întrerupt furnizarea, că nu se mai fabrică, că nu mai vrea nu știu cine să aducă…! Astea sunt gogoși de adormit fraierii. Integral: https://spotmedia.ro
Anticorupția, un eșec românesc previzibil…. Până când va sosi momentul marilor succese ale României postcomuniste, încununate de acceptarea PNRR la Bruxelles, ne vedem forțați să înregistrăm eșecurile înregistrate în transformarea României într-o democrație funcțională și prosperă. Ignorate de politicieni și de mass-media, aceste eșecuri se acumulează constant, ne mențin la periferia Europei și gonesc din țară milioane de români inteligenți și harnici. Ce legătură are depopularea țării cu anticorupția, va întreba Komentariatul, care nu contenește să minimalizeze importanța reformării justiției – condiție sine qua non pentru succesul anticorupției – sub pretextul că „oamenii simpli” nu ar fi preocupați de subtilități juridice, ci de nivelul de trai. Așa o fi. Oamenii simpli poate că nu au o opinie despre DNA sau SIIJ, dar știu multe despre sistemul corupt care i-a gonit din țară pe copiii și nepoții lor. Județele cele mai corupte sunt și cele mai sărace și cel mai puternic depopulate. Teleormanul, de pildă, a pierdut, potrivit Eurostat (citat de profesorul Vasile Ghețău pe Contributors.ro), peste 40% din populație, iar Gorjul, peste 30%. „Oamenii simpli” fac legătura între corupție și sărăcie, chiar dacă nu au soluții. Politicienii, în schimb, știu care este soluția, doar că nu vor să o aplice: corupția nu poate fi combătută decât de o justiție independentă, curățată de propriii corupți și eliberată de presiunile politicienilor. Această soluție contravine însă intereselor politicienilor, care o sabotează pe toate căile. La fel se întâmplă și acum, când tentativele ministrului justiției, Stelian Ion, de a obține desființarea SIIJ și de a întări DNA și DIICOT au devenit o luptă cu morile de vânt, pentru că în coaliție doar USR PLUS urmărește aceste obiective, iar PNL și UDMR le sabotează. Or, între SIIJ și sabotarea anticorupției există o legătură directă, pentru că scopul creării SIIJ a fost intimidarea magistraților incomozi și salvarea politicienilor penali, ale căror dosare SIIJ le putea retrage din apel. De aceea desființarea ei a fost cerută de SUA, de Comisia Europeană și de GRECO și a fost promisă de coaliție. Totuși, guvernul a trimis un proiect de lege corect în parlament, iar parlamentarii UDMR l-au blocat, cerând ca, după desființarea SIIJ, dosarele magistraților anchetați pentru corupție să nu ajungă la DNA, ci la o secție a Parchetului General, care ar deveni un nou SIIJ, dar cu alt nume. Exasperat, ministrul justiției, Stelian Ion, a cerut și opinia Comisiei de la Veneția. Aceasta a desființat amendamentele UDMR, dar proiectul de lege pentru desființarea SIIJ tot nu s-a urnit și se află blocat la Senat, care este camera decizională. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a schimbat doar tactica și declară acum că, dacă amendamentul contestat este respins în Comisia juridică, partidul său va vota proiectul de lege ca atare. Câtă deschidere, nu-i așa? De fapt, domnul Kelemen este doar cinic, pentru că știe că în Comisia prezidată de penelista Iulia Scântei poate obține ușor o majoritate în favoarea amendamentului „toxic” cu ajutorul PSD și al AUR. PNL și USR PLUS împreună nu au majoritatea, iar dintre peneliști nu toți sunt ostili amendamentului „toxic”. Senatorul PNL Daniel Fenechiu l-a declarat chiar „binevenit”. Și niciun liberal nu i-a luat apărarea ministrului Stelian Ion, care și-a atras insulte, atacuri și cereri de demisie din partea liderilor UDMR Kelemen Hunor și Csoma Botond. Avem de a face aici cu un pervers pas de deux, în care PNL joacă în echipa UDMR, deși pretinde că ar căuta doar o soluție mediată. Dar ce ar fi de mediat în cazul unui proiect de lege aprobat deja de guvernul coaliției? Ne aflăm, de fapt, în fața unui eșec previzibil din momentul cooptării în coaliția de guvernare a UDMR, partid ostil DNA, care a pus umărul cu convingere la masacrarea legilor justiției de către Comisia Iordache. Iar PNL, indiferent dacă va fi condus de Ludovic Orban sau de Florin Cîțu, este dependent de liota lui de baroni și primari hămesiți și nu are cum să fie interesat de o justiție prea atentă la modul în care sunt cheltuiți banii publici – românești și europeni. Duplicitatea PNL față de remedierea modificărilor legilor justiției (303 și 304) impuse de PSD și UDMR în epoca Dragnea s-a văzut și cu prilejul votului asupra legii propuse de USR PLUS, care prevedea, printre altele, reducerea vechimii necesare pentru numirea la DNA sau DIICOT de la 10 la 7 ani, în condițiile unui deficit de personal al celor două parchete de 40%. Printr-un amendament inutil depus la Cameră și apoi desființat la Senat, penelistul Ion Cupșa a oferit președintei ÎCCJ, Corina Corbu, anchetată cândva de DNA, un argument pentru a invoca nerespectarea bicameralismului ca obiecție de neconstituționalitate. CCR a respins această obiecție, deși a admis sesizarea ÎCCJ. Tentativa penelistului Cupșa de a încurca lucrurile nu trebuie uitată, mai ales că tot el a fost singurul liberal care, în 2018, a votat în favoarea legii recursului compensatoriu, care a scos din pușcării 20.000 de infractori. Integral: https://revista22.ro
Raport CE privind statul de drept în România: Decizia CCR privind SSIJ „ridică îngrijorări serioase”…. Comisia Europeană critică România în ultimul Raport privind statul de drept, după decizia Curții Constituționale din 8 iunie, prin care a confirmat legalitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în contradicție cu ce stabilise Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Raportul Comisiei mai pune în discuție necesitatea amendamentelor la Codul penal, dar și starea presei și procesele împotriva jurnaliștilor de investigație. „Este al doilea an în care Comisia Europeană publică analiza efectuată în fiecare stat membru, prin prisma respectării principiilor statului de drept, în cadrul a patru capitole: independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei, libertatea presei şi sistemul de control şi echilibru institutional”, a transmis, marţi, Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă. Potrivit documentului citat, Raportul privind Statul de Drept la nivelul Uniunii Europene ”reiterează dispoziţiile hotărârii CJUE, care menţionează expres obligativitatea recomandărilor MCV”. „În acelaşi timp, Comisia Europeană exprimă îngrijorări serioase cu privire la decizia CCR nr. 390/2021 «având în vedere că se pune în discuţie principiul supremaţiei dreptului european. În decizia sa, CCR nu a acceptat concluziile CJUE, punând sub semnul întrebării principiul supremaţiei dreptului UE». Cu privire la independenţa justiţiei, Comisia semnalează, încă o dată, aspectele problematice generate de modificările legilor justiţiei în perioada 2017-2019. Sunt apreciate demersurile actuale de desfiinţare a SIIJ, cu menţiunea că «este important că modificările legislative actuale, în sensul desfiinţării SIIJ şi revenirea la competenţa iniţială a parchetelor specializate sunt în sensul hotărârii CJUE şi al standardelor europene»”, se mai arată în comunicatul MInisterului Justiţiei. ……”În termeni de calitate şi eficienţă a justiţiei, CE remarcă creşterea deficitului de resurse umane din sistemul judiciar, necesitatea operaţionalizării Consiliului de Management Strategic şi digitalizarea sistemului judiciar. Cu privire la lupta împotriva corupţiei, Comisia Europeană remarcă impedimentele generate de existenţa SIIJ asupra activităţii DNA, cu menţiunea că „desfiinţarea SIIJ va fi un pas important pentru asigurarea sustenabilităţii DNA”. De asemenea, CE aşteaptă proiectele de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, în sensul punerii în acord cu deciziile CCR. Tot pe plan legislativ, CE remarcă fragmentarea cadrului normativ privind integritatea, fapt ce afectează activitatea ANI”, mai arată Ministerul Justiţiei….. Raportul Comisiei Europene privind statul de drept în România, făcut public marţi, menţionează că modificarea codurilor penale rămâne necesară şi că, în absenţa unor soluţii legislative la deciziile Curţii Constituţionale, există obstacole tot mai mari şi incertitudine legislative în ceea ce priveşte lupta anticorupţie. Potrivit Raportului, presa poate fi expusă la presiune politică, în special când veniturile sale depind de publicitatea de stat. De asemenea, continuă să fie raportate acţiuni în instanţă împotriva jurnaliştilor de investigaţii, mai indică raportul. Ca urmare a deciziei Curţii de Justiţiei a UE din 18 mai privind mai multe aspecte ale legilor jusiţiei şi care stabilea inclusiv caracterul obligatoriu al rapoartelor MCV, Curtea Constituţională a pronunţat o decizie în 8 iunie, care produce îngrijorare pentru că pune în discuţie principiul prevalenţei legislaţiei UE. Decizia CCR din 8 iunie, prin care stabilește că înființarea Secției speciale pentru magistrați este legală, „ridică îngrijorări serioase, pentru că pune la îndoială principiul întâietății legii comunitare”, se arată în deschiderea raportului. Curtea de Justiție a UE a dat o decizie pe 18 mai, prin care arată că înființarea SIIJ nu are justificări obiective și că în unele cazuri acționează ca un instrument politic. Integral: https://revista22.ro
Dragnea le-a dat superimunitate judecătorilor de la CCR. Ei au distrus dosarele DNA În februarie 2017, când România era cu ochii pe odioasa OUG 13, un obscur deputat, Slavoliub Adnagi, reprezentând minoritatea sârbă, a depus un proiect de lege prin care, de facto, devenea imposibilă trimiterea în judecată a judecătorilor de la CCR. Proiectul prevedea că Dorneanu și colegii săi de la Curtea Constituțională nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea a două treimi din plenul acestei curți. Guvernul Grindeanu – da, reformistul de azi, din fruntea PSD – a anunțat că-l susține. Cu un popas formal la CCR, care s-a prefăcut că are unele obiecții…, proiectul a ajuns lege în iulie 2018. Același proiect a permis ca judecătorii CCR să primească o pensie specială uriașă – între 400.000 și 450.000 de lei, în anul 2020 – și să o cumuleze cu salariul de la această curte. În această istorie, este evident că obscurul Adnagi era doar interfața găștii lui Dragnea. Liderul de facto al României anului 2017 știa că proiectul este scandalos – doar președintele României beneficiază, azi, de o imunitate mai puternică decât judecătorii de la CCR – așa că a apelat la un intermediar. PSD a dus însă proiectul în spate, l-a susținut și promovat. Judecătorii de la CCR știu bine cui trebuie să mulțumească pentru faptul că au devenit intangibili, sunt deasupra legii și primesc pensii speciale cam cât 20 de pensii medii obișnuite. Cum a funcționat mecanismul, trocul între gruparea infracțională din politică și onorabilii judecători de la CCR, a explicat zilele acestea fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu: CCR a făcut praf mai multe articole din legislația penală cu intenția clară de a distruge dosarele DNA. După ce Daniel Morar, fost șef al DNA, iar azi judecător la CCR, l-a acuzat că a elaborat un cod de procedură penală extrem de prost, Predoiu a replicat: “O serie de articole declarate neconstituţionale ulterior, când dl. Morar ajunsese judecător CCR, au primit anterior ”girul” domniei sale din postura de procuror şef DNA, “gurile rele” spun că în felul acesta dl. Morar a plătit nişte poliţe d-nei Kovesi, ajunsă între timp procuror-şef DNA, „topindu-i” astfel sute de dosare şi diminuându-i palmaresul, eu spun doar ca dl. Morar şi-a schimbat surprinzător opiniile juridice faţă de cod, după ce a ajuns la CCR“, a scris Predoiu pe Facebook. Evident, Morar nu putea acționa singur, el a fost sprijinit de majoritatea din CCR. Intuiam situația, dar declarația unui fost ministru al Justiției are greutate, fiindcă Predoiu are informații din interiorul sistemului. În 2018, fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, arăta ce s-a petrecut după ce CCR a desființat legislația privind abuzul în serviciu: “Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, în anul 2017 au fost închise 275 de dosare. 148 milioane euro – prejudiciile din bani publici stabilite în aceste dosare – nu mai pot fi recuperate pentru bugetului statului“. Ca să tragem linia: judecătorii de la CCR, numiți politic, cea mai mare parte a lor fiind legată de PSD și UDMR, au distrus legislația anticorupție cu intenție. Nu-i suspectez că au făcut asta uitându-se la Constituție. Nu aș exclude ca, la fiecare decizie luată, să fi știut exact ce dosar penal au anulat și ce infractor va scăpa după declararea neconstituțională a unui anume articol. Au luat șpagă unii dintre ei de la marii infractori, pe lângă salariile și pensiile oferite generos de Dragnea și plătite de contribuabili? Posibil. Probabil. Majoritatea celor de la CCR s-au scăldat toată viața lor în cea mai coruptă baltă a politicii românești. Însă nu putem decât specula, fiindcă, practic, este imposibil ca ei să fie anchetați și judecați. Integral: https://newsweek.ro
Cîţu, pe urmele lui Dragnea Am văzut însă doar un premier laș și predispus la abuz de tip Dragnea. Chiar mai problematice decât întâmplarea în sine cu consiliera premierului care a redactat pe o hârtie cu antentul cancelariei premierului un punctaj de campanie sub titlul „Florin Cîţu candidat pentru preşedinţia PNL” sunt reacțiile, începând cu aceea a dlui Cîţu. Domnia sa bâlbâie că nu înțelege care e problema, că o fi vreun exces de zel al unui funcționar, dar la el nu a ajuns nimic, nu are număr de înregistrare, nu discută decât despre documente oficiale. Nu știe, nu era în localitate, cum ar veni. Mi-e foarte greu să cred că un consilier făcea din proprie inițiativă și ca hobby un document ca acela ajuns la presă. Nu era o chestiune la limită, de exemplu, de armonizare a programului premierului cu acțiunile de campanie, deci care ar fi implicat într-un fel și cancelaria. Nu, era un punctaj de comunicare electorală și încă unul urât, care făcea apel la colectarea de bârfe despre adversar pentru a fi diseminate, care împarte presa în bună și rea, unde e de mers la emisiuni și unde nu e. Un document cu hashtaguri de campanie, pe care le și regăsim, de altfel, în campania premierului. Tot tacâmul. Dar nicio literă de acolo nu avea legătură cu activitatea Guvernului. În al doilea rând, niciun consilier, fie el cu rang de secretar de stat, nu are pe cont propriu autoritatea de a le cere miniștrilor să presteze la televizor sau filialelor să distribuie postări. Are autoritate să o facă numai prin autoritatea premierului, deci doar atunci când transmite explicit mesajul premierului. Dl Cîţu spune că nu știe. Dar după ce a aflat, ce a făcut concret? A demis consiliera cu pricina? În mod evident, nu, deci și-a asumat pe deplin acțiunea acesteia. Și nu s-a arătat nici deranjat de conținutul documentului. Spune că ar fi o fițuică. Adică dl Cîţu acceptă fițuici cu antentul cancelariei sale? Acesta e nivelul? Dl Cîţu spune că documentul nu e oficial, nu are număr de înregistrare. Așa este. Nici nu avea cum să aibă. Dar asta e complet irelevant. Relevant este că un angajat al Guvernului, plătit din bani publici pentru comunicarea Guvernului, folosește timpul pentru care e plătit din bani publici, computerul plătit din bani publici pentru o comunicare privată, a unui candidat la o funcție într-un partid. Liviu Drangea a făcut pușcărie pentru că două doamne plătite de stat, într-o instituție de stat, pentru a se ocupa de copiii orfani munceau pentru PSD. Cele două situații sunt identice: salariați pe bani publici în instituții publice fac activități pentru interese private. Și dl Dragnea a spus că nu știa. Instanța i-a zis: nu aveai cum să nu știi. Mai mult, documentul cere și altor salariați pe bani publici să presteze activități private, adică miniștrii să se ducă în emisiuni și să ridice osanale premierului din calitatea pentru care sunt plătiți din bani publici. Folosirea antetului pentru comunicarea de campanie este tot un abuz, pentru că îl întărește cu autoritatea instituției, ceea ce cred că dna consilier a și urmărit. Mi-e greu să cred că nu putea întocmi documentul și fără antent. Reacția dlui Cîţu în fața acestor fapte arată o mentalitate foarte periculoasă. Una din care se hrănesc apoi toate abuzurile. Integral: https://spotmedia.ro
Oamenii UDMR de la Mediu. Tanczos Barna, două decenii pe culoarele puterii La 22 de ani a ajuns expert în Parlament. Șase ani mai târziu era deja președintele Agenției Domeniilor Statului, apoi secretar de stat pe mai multe ministere. Acum, la 45 de ani, este ministru al mediului. ….Domnul Tanczos Barna a terminat ASE-ul. Nu se știe ce specialitate, că doar este ministru și nu ne încurcăm în detalii în CV-ul oficial. Imediat ce termină facultatea, devine direct „expert” la Parlament – 22 de ani, zero experiență. La 24 de ani, în anul 2000, domnul Tanczos este deja consilierul președintelui Comisiei pentru Industrii, domnul Antal Istvan, și termină și un curs postuniversitar la Institutul Bancar Român. Mai are alte două slujbe, una de consilier local la Sâncrăieni și alta de director financiar la o firmă din București, care nu este de găsit pe nicăieri. În CV-ul de ministru al guvernului Cîțu, domnul Tanczos Barna nu menționează nimic între 2002 și 2005, dar într-un CV mai vechi apare ca fiind consilier al domnului Antal. Paranteză: În 2020, domnul Tanczos va trece împreună cu fiul domnului Antal Istvan (tatăl a fost în Parlament între 1992 și 2016, iar din 2018 fiul i-a preluat locul democratic, că doar UDMR este partid și nu clan) un amendament care va ajuta în mod direct firma domnului Antal. Instalarea la Agenția Domeniilor Statului În 2005, tânărul de 28 de ani devine președintele Agenției Domeniilor Statului. UDMR era la guvernare, iar ministru al agriculturii era Gheorghe Flutur, al cărui nume apare în foarte multe scandaluri legate de tăieri ilegale de păduri. …. A fost anchetat de DNA pentru abuz în serviciu, prejudiciul fiind evaluat la 15.977.585 de lei. Ultima oară a fost chemat de DNA în 2018. În perioada în care este șef la Domeniile Statului face și un curs care îl pregătește să fie înalt funcționar public. Tot atunci bifează și un master de securitate la Universitatea Națională de Apărare Carol I. Lucru care îl califică probabil pentru poziția de secretar de stat la Transporturi în timpul în care domnul Ludovic Orban este ministru. În 2008, devine președintele Federației Române de Hochei, de unde mai încasează niște bani în plus. Împrumutul de 250.000 de euro Între timp apar și declarațiile de avere, dar și cele de interese, de unde aflăm că domnul Tanczos Barna a fost implicat în trei firme, toate din 2008: una care a fost tot timpul pe minus (minimum 8.432 de euro în 2008 și, din 2017, în fiecare an, datoria este în jur de 40.000 de euro, iar rulajul – zero), una cu un rulaj mediu de 369 de euro pe lună, până în momentul în care domnul senator a plecat din firmă, și o firmă a soției, care este specializată în gazon pentru terenuri de sport. …. Totuși, printr-o minune demnă de ANI, domnul Barna, care a trăit din slujbe de la stat, „împrumută” cumva firma soției cu 1.050.000 de lei (adică vreo 250.000 de euro). A luat și bani cu împrumut: alt domn Antal îi dă 500.000 de lei și mai primește încă 100.000 de euro de la alt binevoitor. Afacerile soției cu bani de la ministerul unde lucra soțul În 2010 devine secretarul de stat la Ministerul Dezvoltării, condus la vremea respectivă de doamna Elena Udrea, și apoi secretar de stat la Agricultură…. Firma soției explodează, primește de la Agenția de Dezvoltare în Agricultură 690.000 de lei. Afacerile cresc mai ceva ca-n povești, sigur, fără legătură cu faptul că soțul este mare șef la Agricultură. Din 2010 se apucă de crescut vaci de carne și devine cenzor al Asociației Composesorale Sâncrăieni din Harghita. Din 2012 este fără întrerupere senator, iar la sfârșitul lui 2020 ajunge ajunge ministru la mediu. Coleg cu Gelu Puiu Cu noul guvern este instalat și un secretar de stat de la UDMR, Robert Szep, iar la minister rămăsese în aceeași poziție și fosta mână dreaptă a domnului Flutur (coincidență), domnul Gelu Puiu, care a fost obligat ulterior să demisioneze în urma unui reportaj Recorder. El făcea presiuni pentru a pune oamenii PNL în fruntea ocoalelor silvice. Integral: https://www.libertatea.ro
Economistul Bogdan Glăvan: Economia a scăzut în 2020 şi creşte mult în 2021. Al cui este meritul? De ce a scăzut economia puţin anul trecut şi de ce creşte mult în acest an? Primul motiv este acela că restricţiile sanitare au fost relativ „soft” în România. Cu excepţia perioadei de lockdown din primăvara anului trecut, guvernul s-a ferit să blocheze activitatea economică. Al doilea motiv este reprezentat de intervenţiile guvernului şi ale BNR cu scopul de a preveni îngheţarea creditului şi falimentele în lanţ. BNR duce o politică foarte permisivă. Iar guvernul a implementat programe de stimulare a creditării, de amânare a plăţii taxelor, de susţinere a angajaţilor, de reluare a investiţiilor în infrastructură etc. Importanţa acestor elemente nu a fost apreciată ca atare de prea mulţi analişti, la vremea respectivă. Fapt este însă că creditul privat a crescut în ultimul an cu 10%, iar creditul guvernamental cu 18%. Aceşti bani din piaţă susţin veniturile şi cheltuielile şi se reflectă în dinamica PIB. Meritul pentru scăderea mică de anul trecut şi creşterea mare de acum revine, în mare măsură, guvernului Orban. Economia a scăzut puţin anul trecut fiindcă guvernul s-a ferit să blocheze economia prea mult timp; România a avut un singur lockdown sever, în primăvara lui 2020. Apoi, programele guvernamentale declanşate atunci au contribuit, alături de politica BNR, la rezultatul economic pe care îl constatăm statistic în prezent….. Cu titlu de anecdotă, spre finalul anului trecut un demnitar din apropierea premierului Orban îmi povestea că în primăvară ajunsese la capătul puterilor, îi venea să plângă de cât de lent se mişcau treburile, de ritmul în care programul IMM Invest erau pus în practică. Oamenii din administraţie făceau ceea ce se pricep cel mai bine: să frâneze şi să blocheze lucrurile. Întâmplător, sentimentul de frustrare viza aparatul Ministerului Finanţelor, condus la acea vreme de actualul premier şi contracandidat al lui Orban la conducerea PNL, Florin Cîţu. Tot anul trecut, într-o discuţie personală, alt demnitar îşi vărsa oful că măsurile pe care le pregătise şi pe care mediul de afaceri şi societatea le cereau cu insistenţă, aşteptau nepermis de mult, întâmplător tot la “bariera” avizelor de la Finanţe. Aş putea să ofer şi alte exemple care să ilustreze imobilismul sau chiar prostia birocraţiei noastre, însă mai important este rezultatul final, care constituie tema acestui articol. Important este că avem creştere economică, nu cine se laudă acum cu ea. Dacă punem lucrurile în context şi le privim în firul lor logic, descoperim cine ce merit are. P.S. Economia SUA a crescut la începutul acestui an cu cel mai mare ritm din ultimele decenii. Nu cred că cineva poate pune acest lucru în tolba cu rezultate a actualului preşedinte, John Biden, care a preluat funcţia în ianuarie. Rezultatele administraţiei Biden se vor vedea în viitor. Integral: https://www.zf.ro
Quo vadis, USR? Actuala conducere, blocată în propria bulă de tip sectă, consideră că totul este perfect, nu suportă criticile și este îndrăgostită, narcisist, de propria imagine. De fapt, a devenit veche în politică. Auspiciile au fost favorabile. Se simțea de ceva vreme nevoia ca aceia care nu se mai simțeau reprezentați de vechea clasă politică, care se săturaseră să rotească votul alegând între PSD (de la FSN) și „mai puțin PSD” și care rămăseseră cu dorința de reforme concrete după revoluția neterminată din 1989 să fie reprezentați. Sau să își găsească reprezentanții. Era ceva ce se simțea în aer ca o necesitate și era căutat intens de ani buni. Și a apărut. Un partid nou-nouț, cu oameni spălați, articulați, unii având cariere construite „pe bune” (în contradicție cu cei vechi, care își începeau cariera și „doctoratele” abia după ce ajungeau prin funcții), și mai ales oameni care păreau că vor lupta exact pentru ceea ce doreau susținătorii. O vreme chiar a funcționat. Intrați în mod neașteptat (în fond, nu erau decât un ONG un pic mai mare care își propunea „să salveze” Bucureștiul la care aderaseră și câteva figuri mai cunoscute) într-un parlament dominat de organizația mafiotă a lui Dragnea, sprijinită de celelalte partide-balama, ceea ce îi conferea o majoritate zdrobitoare, pe fondul unui non-combat al PNL, useriștii au făcut o figură onorabilă. Chiar remarcabilă. Chiar minoritari și fără vreo putere reală de a influența în mod concret lucrurile, au reușit să facă ceea ce Dragnea nu își dorea. Gălăgie. Foarte important, din moment ce planul lui Dragnea presupunea preluarea puterii în liniște. Dar s-a mai întâmplat ceva, la fel de important. Pentru prima dată în istoria politică postdecembristă, înțelegerile de culise, negocierile din dosul ușilor închise au ajuns, via rețelele de socializare, la public. Gașca lui Dragnea, dar nu numai, a început să fie agasată, apoi stânjenită și chiar încurcată de vânătoarea publică la care era expusă. Inițiativele sulfuroase au apărut pe ecranele televiziunilor și pe Facebook. Chiar dacă o parte nu au putut fi oprite, oamenii au început să fie interesați și să urmărească activitatea parlamentară, au avut posibilitatea să îi taxeze pe cei responsabili. Au înțeles că pentru a cere să fie bine guvernați ar fi bine să fie cu ochii pe cei care guvernează. Această recâștigare a interesului pentru politică se datorează în mare măsură modului în care useriștii au gestionat primul lor mandat obținut prin vot. Au confirmat. În sfârșit, părea că „avem cu cine”….. Dacă ar fi de cuantificat, poate că o parte din dezamăgire vine tocmai de la așteptările nerealiste (sau prea idealiste) ale electoratului. Dar asta e doar o parte. Cealaltă parte, cea mai consistentă, sunt greșelile useriștilor. Ar fi mult de spus în această privință, începând cu orgoliile nejustificate ale liderilor (care în mod absurd au presupus că susținerea li se datorează și nu este expresia acelui deziderat inițial pornit din societate) și terminând cu excluderile, scandalurile și răfuielile meschine. Constituirea găștilor nu a fost de natură să ajute. Deși nu au fost vreodată în poziția de a avea ceea ce se numește în România „puterea”, chiar și doza mai mică la care au avut acces le-a sucit mințile. Invitațiile în studiourile televiziunilor, telefoanele pe firul scurt, pentru a fi consultați și băgați în seamă, notorietatea au fost mai seducătoare decât principiile. Și s-a văzut rapid. Ceea ce a fost o constatare amară pentru majoritatea celor interesați. Pentru cei sincer interesați, care ușor au început să plece (unii, ca să nu fie dați afară). Cum se întâmplă, au apărut alții, interesați și ei, dar nu de principii, ci de arivism. Cu acest partid ciuntit, contestat mai ales din interior și în pierdere de încredere, liderii USR s-au prezentat la alegeri. Care au fost o catastrofă prost mascată prin victorii personale datorate unor lideri locali și salvată de o cooptare la guvernare forțată de împrejurări. Dacă PNL nu ar fi obținut la rândul lui un scor atât de prost la ultimele alegeri nu ar fi apelat cu siguranță la o alianță cu USR(Plus). Nu cred că există cineva care să nu înțeleagă că alianța la guvernare a salvat ambele partide de la catastrofă. Întâmplător, alianța a salvat, o perioadă, și România. Temporar. Bun, dar ca să revin la întrebare: unde merge USR? În coaliție nu îi iubește nimeni, reformele promise de ei sunt fie blocate, fie nu știu pur și simplu cum să le facă. Au pierdut major în diaspora, unde a apărut AUR. Cei câțiva miniștri care își fac treaba sau măcar încearcă, cum este Drulă, nu pot compensa gafele în lanț sau bâlbele celorlalți…..Actuala conducere, blocată în propria bulă de tip sectă, consideră că totul este perfect, nu suportă criticile și este îndrăgostită, narcisist, de propria imagine. De fapt, au devenit oameni vechi în politică. Integral: https://revista22.ro
Cu banii daţi pe 11 minute în spaţiu, Bezos putea sta un weekend întreg la Mamaia Val de ironii pe rețelele sociale românești la adresa lui Jeff Bezos, care a fost ieri în spațiu timp de 11 minute penibile. Românii îl fac prost pe față și spun că de banii ăia Bezos putea să stea un weekend în tihnă la Mamaia. Ei sunt uluiți că Bezos a zburat cu o rachetă reutilizabilă, în loc s-o arunce undeva în deșert, ca pe un pet. Sute de milioane de dolari tocate aiurea pe rachete și zboruri în spațiu, în loc să-și o cameră cu dezinsecție la zi și zugrăvită proaspăt în 1984, asta e concluzia românilor despre zborul lui Bezos. ”De 28 de milioane de dolari putea să mai pună un pat pliabil extra în cameră și să-și ia și un copil cu el. Mintea americanului de pe urmă”, spune un român cazat la Mamaia. ”La banii lui, cred că-și permitea și un ardei iute la saramura de crap. Și el se duce ca prostul în spațiu”, spune Marian, de pe litoral. El spune că probabil Bezos și-ar fi permis chiar și o cameră cu vedere la mare, și fără un bloc în construcție în fața ferestrei. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Un scandal uriaş la vârful Armatei României
https://www.bursa.ro/un-scandal-urias-la-varful-armatei-romaniei-40848347
https://www.nature.com/articles/d41586-021-01986-w?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=dadc67922b-briefing-dy-20210722&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-dadc67922b-44146089
Since first appearing in India in late 2020, the Delta variant of SARS-CoV-2 has become the predominant strain in much of the world. Researchers might now know why Delta has been so successful: people infected with it produce far more virus than do those infected with the original version of SARS-CoV-2, making it very easy to spread. A study of some of the first people in China to be infected with Delta showed that their viral load — a measure of the density of viral particles in the body — was roughly 1,000 times higher than in people infected with the original coronavirus strain.
https://www.g4media.ro/controversatul-proiect-al-lui-viktor-orban-impotriva-comunitatii-lgbt-ajunge-si-in-romania-un-deputat-udmr-anunta-ca-depune-la-parlament-un-proiect-de-lege-similar-cu-cel-din-ungaria.html
Au inceput coardele de la udemere sa implementeze in Romania politica dementului care carmeste Ungaria. Trebuie pusi ursii carpatini pe ei, plus raul-ramul ce a mai ramas din codrii jupuiti de talhari.
https://www.g4media.ro/departamentul-de-stat-al-sua-atrage-atentia-ca-sectia-speciala-care-pare-sa-actioneze-doar-in-cazuri-motivate-politic-continua-sa-functioneze.html
Nuland. Victoria Nuland.
BREAKING Prefectul Capitalei și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă sanitară în Sectorul 1 în criza gunoiului. Victorie majoră pentru Clotilde Armand/ Alin Stoica: Vom monitoriza zilnic situația/ În niciun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest
https://www.g4media.ro/breaking-prefectul-capitalei-si-a-dat-acordul-pentru-declararea-starii-de-urgenta-sanitara-in-sectorul-1-in-criza-gunoiului-victorie-majora-pentru-clotilde-armand.html
https://www.g4media.ro/clotilde-armand-atac-dur-la-pnl-dupa-boicotul-sedintei-in-care-trebuia-decisa-rezilierea-contractului-cu-romprest-presupusii-mei-parteneri-de-coalitie-din-primarie-au-un-singur-nume-usl.html
Normal. Romprest a fost adus, initial, de liberali la sector 1 (chiliman). Companie uselista
https://m.adevarul.ro/news/eveniment/cinci-vinovati-valul-nevaccinatilor-1_60fa8fc15163ec42715da247/index.html
“Explozie lângă București. 11 răniți la o stație de reciclare a gunoiului, șase au suferit arsuri grave, cinci au probleme respiratorii UPDATE
O explozie a avut loc vineri după-amiază, 23 iulie, la un centru de reciclare din Popești Leordeni, de lângă București. Cinci persoane care au suferit arsuri au fost intubate.
UPDATE 16.15 Ministerul Sănătății a anuțat că 5 din cele 6 persoane care au suferit arsuri au fost intubate. Alte 5 acuză probleme respiratorii.
”Conform informării primite din partea Centrului Operativ pentru Situații de urgență, în urma exploziei de la centrul de deșeuri din Popești-Leordeni s-au înregistrat 11 victime, dintre care 6 cu arsuri (5 pacienți intubați) și 5 persoane care acuză probleme respiratorii….”
https://ziare.com/stiri/explozie-popesti-leordeni/explozie-statie-reciclare-gunoi-1691764
“Respectarea dreptului în UE: Comisia a deschis 40 de proceduri împotriva României în 2020
Comisia Europeană a adoptat vineri Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE, care prezintă modul în care Comisia a monitorizat și a asigurat respectarea dreptului UE în 2020, precum și performanțele statelor membre în mai multe domenii de politică.
În privința României, în 2020 Comisia a deschis 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această cifră reprezintă o creștere de aproximativ 5% în comparație cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 38.
La sfârșitul anului 2020, au rămas deschise 78 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva României. Cifrele pentru 2020 se referă la cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul cărora a fost trimisă o scrisoare de punere în întârziere în anul respectiv sau anterior, indiferent de etapele în care au ajuns cazurile. Sunt incluse numai cazurile care nu au fost închise printr-o decizie oficială în 2020…”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24934873-comisia-deschis-40-cazuri-noi-constatare-neindeplinirii-obligatiilor-catre-romania-2020.htm
“România este singura ţară care organizează paradă militară după misiunea din Afganistan
România este singura ţară care organizează o paradă militară după misiunea din Afganistan, celelalte ţări evitând momentele festiviste deoarece misiunea încă nu s-a terminat iar situaţia din teren nu este una de sărbătoare. Talibanii au lansat o ofensivă şi spun că deţin controlul a 80% din teritoriul ţării. Cu două zile în urmă, UE şi NATO au cerut talibanilor să pună capăt ofensivei militare în Afganistan, deoarece produce prea multe victime în rândul populaţiei civile şi distruge infrastructura. Bilanţul, după 20 de ani de război, este unul destul de îngrijorător: peste 200.000 de civili afgani şi-au pierdut viaţa, peste 50.000 militari afgani şi peste 40.000 de insurgenţi. Ţările participante la conflict au pierdut în jur de 3.000 de militari, majoritatea fiind americani. Doar Statele Unite au cheltuit peste un trilion de dolari în această campanie. România, în cei peste 19 ani de prezenţă, a pierdut 29 de militari (doi în rezervă care lucrau la momentul decesului pentru MAE şi ONU), peste 200 de militari au fost răniţi şi au fost cheltuiţi peste 3 miliarde de lei, conform MApN.
Referitor la misiunea militarilor din Afganistan, preşedintele SUA, Joe Biden, a recunoscut, pe 8 iulie, într-o declaraţie de presă, că nu se poate vorbi de „misiune îndeplinită”, referindu-se la cel mai lung război din istoria Statelor Unite, cel din Afganistan. „There’s no ‘mission accomplished,'” a declarat preşedintele Biden. ”
https://monitorulapararii.ro/romania-este-singura-tara-care-organizeaza-parada-militara-dupa-misiunea-din-afganistan-1-37956
Chestie de bun simț… la noi nu se găsește … ca și cum ar fi pe lista de compensate !
Absolut de acord cu ideile din textul lui Falca:
Familia ca şcoală a libertăţii
“In familie învăţăm o altă valoare liberală: libertatea de exprimare. Pentru că în familie vorbim şi comunicăm cel mai deschis şi cel mai sincer. Totodată, pentru că în familie aflăm de la o anumită vârstă că vorbele pot răni, că pot crea discordie, învăţăm şi că această libertate presupune o mare responsabilitate şi că, deşi ea nu trebuie îngrădită, tocmai responsabilitatea şi grija faţă de celălalt domolesc cuvintele prea aspre, afirmaţiile prea grele.
Tot în famile, învăţăm despre libertatea de conştiinţă. Un bun părinte ştie că valorile în care crede, fie ele valori cetăţeneşti, politice sau religioase, trebuie transmise copiilor cu delicateţe şi mai ales prin puterea exemplului. Orice fanatism şi orice forţare a libertăţii de conştiinţă în familie poate avea rezultate dezastruoase, creând conflicte greu reparabile între părinţi şi copii, rupturi între generaţii.
Citeste mai mult: adev.ro/qwp6yk”
Seara buna
Din Italia.
Campania de vaccinare e către sfârșit.
” imunitatea” de turma se va obține matematic cel târziu în 28 august.
Sau mai devreme deoarece cu un decret al guvernului :
– din 6 august , accesul la restaurante , cinema , discoteci , sali de sport, concerte , hotel , tabere , adunări populare (sărbători locale ) se face EXCLUSIV prin prezentarea certificatului verde anticovid model UE.
– regulă e obligatorie pentru toți cetățenii cu vârsta de la 12 ani in sus.
Ca urmare , astăzi a fost un boom de prenotări pentru vaccinare. Masa ( mica ) a indecișilor , contestatori no vax. au luat cu asalt site regionale pentru a se prenota.
Că in august boborul e in vacanta.
Fara certificat nu poți ieșii nicaeri basca 400 euro amenda și stai acasă .
PS.
Vaccinarea NU e obligatorie Dar au ei grija sa o faci ” voluntar” cu măsurile enumerate.
Simple dar cu efect. 😀😀
Nu am habar daca guvernanții români care se bat acum pe fotolii pricep cît e de simplu să crești masiv numărul vaccinatilor și în timp scurt.
Au alte preocupări. In frunte cu mumia de la Cotroceni.