Revista Presei – 20 iulie.”Creşterea economică de 10%, pe care o salutăm, nu înseamnă că în economie s-au făcut reforme majore, în special la nivelul statului, acolo unde continuă angajările, şi nici nu se pune problema unor restructurări sau a unor reforme. În declaraţii, premierul Florin Cîţu este la fel de bun ca şi ceilalţi premieri când vorbeşte despre reforma statului sau reforma companiilor de stat, adică nimic”
20/07/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 20 iulie! Va fi cod galben de caniculă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. Incepând din 20 iulie, ora 10.00, până pe 21 iulie, ora 12.00, un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va cuprinde aproape toată ţara, dar mai ales nordul, nord-estul, centrul şi în sud-estul teritoriului, precum şi zonele de munte. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară şi vor fi posibile ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 34… 35 de grade Celsius, iar cea minimă, de 20… 22 de grade Celsius. În doua parte a zilei de marţi şi în noaptea de marţi spre miercuri, vor fi înnorări, ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Primele zone din România care vor fi afectate de valul 4 al pandemiei. Medic: “Să nu se culce pe o ureche că n-o să mai facă boala” ….Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Victor Babeş” din Timişoara, a declarat pentru Adevărul că cele mai afectate zone din România vor fi cele rurale, unde oamenii nu s-au vaccinat, dar și cele în care este predominantă imunizarea pasivă, adică oameni care au trecut prin boală, dar nu s-au imunizat ulterior. În plus, medicul atrage atenția asupra faptului că persoanele care s-au infectat cu alte tulpini nu sunt protejate și față de Delta. “Valul 4 va avea loc în primul rând în zonele rurale, unde nu toţi s-au vaccinat, şi în al doilea rând la persoanele care au trecut prin boală şi care nu s-au vaccinat, bazându-se tocmai pe faptul că au imunitate. Trebuie să fim conştienţi că aceste noi tulpini sunt mai agresive, iar faptul că am trecut prin boală cu vechile tulpini – care au fost în valul 1, valul 2 şi valul 3 – nu înseamnă că avem imunitate şi la ce va urma. Persoanele care au trecut prin boală să nu se culce pe-o ureche că nu o să mai facă boala. Aceste noi tulpini care au apărut şi sunt agresive cresc riscul (n.r. – ca persoanele care au avut COVID-19) să dezvolte din nou boala. Agresivitatea noilor tulpini duce la simptome mai accentuate şi la internări. Se pune problema: plus-minus terapie intensivă”, a declarat Cristian Oancea pentru sursa citată. Cristian Oancea adaugă că până și persoanele imunizate au un risc de 5-10% de a se infecta cu tulpina Delta. Integral: https://ziare.com
Un laborator independent a descoperit 78 de loțiuni și soluții de protecție solară care conțin benzen, o substanță cancerigenă Compania Johnson&Johnson a retras cinci dintre loţiunile sale de protecţie solară ce erau comercializate sub formă de spray, după ce în urmă cu câteva luni laboratorul independent Valisure a descoperit benzen, o substanţă cancerigenă, în 78 de loţiuni şi soluţii de protecţie solară, transmite Live Science. Compania a făcut anunţul în cursul acestei săptămâni, după ce a desfăşurat o serie de teste proprii. Produsele retrase de pe piaţă sunt Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect + Refresh, conform unui comunicat al companiei. După ce a descoperit benzen în 78 de soluţii de protecţie solară, inclusiv produse din gama Neutrogena şi Aveeno, laboratorul Valisure a transmis o petiţie Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) prin care a solicitat retragerea de pe piaţă a celor 78 de produse, precum şi declanşarea unei anchete privind modul de fabricare ale acestor produse, transmite Agerpres. Conform publicaţiei Washington Post, compania Johnson & Johnson a deschis o investigaţie asupra gamei proprii de produse de protecţie solară, după ce a primit raportul cu rezultatele laboratorului Valisure. Benzenul este un lichid incolor sau de culoare galben deschis care se formează în mod natural sau în urma activităţilor umane, conform Centrului american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC). Spre exemplu, emisiile automobilelor sau arderea de cărbune sau de petrol pot duce la degajarea de benzen în aer. Expunerea la niveluri ridicate de benzen produce cancer la oameni, în special cancere ale sângelui, aşa cum este leucemia. Autorităţile americane limitează expunerea la benzenul din aer la locul de muncă la cel mult 1 parte pe milion (ppm) pe zi sau la un maxim de 5 ppm pe o perioadă de 15 minute, conform Societăţii Oncologice Americane. Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) limitează cantitatea de benzen din apa potabilă la 0,005 ppm (5 părţi la miliard). Integral: https://www.digi24.ro
Premierul Florin Cîţu a comandat deja o roabă de şampanie: cu o creştere de peste 10% în acest an, economia României este deja în fruntea Europei şi a lumii, guvernul a reformat şi restructurat tot şi de ce am mai avea nevoie de PNRR dacă lucrurile merg aşa bine? Premierul Florin Cîţu a anunţat la Cluj – “Vă vând un mic secret” – că vor veni noi estimări macroeconomice care vor anunţa o creştere economică de cel puţin 10% în acest an pentru România. “O să avem o creştere economică puternică anul acesta, sper să se adeverească, de cel puţin 10%.” Anul trecut România a avut o scădere economică de 3,9%, aşa că deja a recuperat ceea ce a pierdut în anul crizei Covid şi merge spre o creştere economică reală de peste 6%. La începutul anului, analiştii şi guvernul estimau o creştere economică de 4%, după două luni prognozele au urcat la 5% pe baza rezultatelor din T4/2020, iar după rezultatele din T1/2021 prognozele analiştilor au crescut la peste 7%. Banca americană Goldman Sachs a trecut acum trei luni, într-un raport, o creştere economică de 9% pentru România, ceea ce părea o cifră aruncată într-un PowerPoint. Acum două săptămâni, la ZF Bankers 2021, Florin Ilie, vicepreşedinte corporate ING şi fostul coleg al lui Florin Cîţu pe când acesta lucra la ING, a spus că “riscăm să avem o creştere economică de 10% în acest an”. Premierul Florin Cîţu pune această creştere economică spectaculoasă pe seama investiţiilor – “pentru prima dată după 30 de ani” – şi nu pe consum. În T1/2021, conform datelor INS – Institutul Naţional de Statistică -, formarea brută de capital fix, adică investiţiile, a avut o contribuţie de 2% la creşterea PIB, în timp ce consumul final a avut o contribuţie negativă de 0,4%. Problema principală este legată de faptul că România are export net de bunuri şi servicii, adică exporturile sunt mai mici decât importurile, ceea ce a mâncat, în primul trimestru, 2,7% din creşterea PIB. În T1/2021 economia a crescut cu 2,9% faţă de T4/2020 şi a scăzut cu 0,2% faţă de T1/2020. Cea mai mare creştere va veni în T2/2021, pentru că se raportează la scăderea din T2/2020, când a venit criza Covid şi economia s-a închis. Premierul vorbeşte numai despre creşterea economică, pe care o pune în dreptul guvernului pe care îl conduce, dar vorbeşte mai puţin despre dezechilibrele macro care se tot adună în spatele acestei creşteri economice: creşterea deficitului comercial, care nu poate fi stopată decât prin reducerea cererii din partea statului, creşterea deficitului de cont curent, creşterea datoriei publice, deficitul mare bugetar care contribuie la creşterea deficitului comercial şi a deficitului de cont curent, şi nu în ultimul rând perspectiva creşterii inflaţiei (este o certitudine), creşterea dobânzilor la lei – la un moment dat BNR va fi nevoită să strângă politica monetară şi să crească dobânzile şi creşterea cursului valutar leu/euro, care ar trebui să crească mai mult pentru a nu fi un factor de accentuare a deficitului comercial şi de cont current. Investiţiile despre care vorbeşte premierul sunt în bună măsură realizate dintr-un deficit bugetar mare – 7% din PIB în 2021, 9% în 2020 –, care trebuie redus la jumătate în următorii doi ani. Iar acest deficit bugetar de 7% în acest an, poate sub acest nivel datorită creşterii economice mai mari, este ţinut sub control prin blocarea creşterilor salariale la bugetari şi creşterea mult mai redusă a pensiilor. La un moment dat, presiunea creşterii salariilor pentru bugetari şi majorării pensiilor va deveni extrem de politică. Investiţiile conduc acum creşterea economică dar, după cum arată datele din ultimele luni, consumul accelerează: românii au început să intre în banii economisiţi în bănci şi să-i cheltuiască, iar creditele noi de consum luate din bănci au depăşit în luna mai nivelul de 2,54 miliarde de lei, un nou record lunar al ultimilor 14 ani; în schimb, în luna mai creditele corporate au scăzut cu aproape 25% faţă de nivelul din aprilie şi sunt sub vârful din luna martie. Creşterea economică de 10%, pe care o salutăm, nu înseamnă că în economie s-au făcut reforme majore, în special la nivelul statului, acolo unde continuă angajările, şi nici nu se pune problema unor restructurări sau a unor reforme. În declaraţii, premierul Florin Cîţu este la fel de bun ca şi ceilalţi premieri când vorbeşte despre reforma statului sau reforma companiilor de stat, adică nimic…… Toată lumea vorbeşte despre reforma administraţiei locale şi îmbunătăţirea funcţionării mediului de afaceri prin legi, norme şi reducerea birocraţiei, dar semnalele indică o închistare şi mai mare. Toată lumea stă cu magneţii la ei pentru a prinde ceva din banii PNRR, dar se uită că acele proiecte din PowerPoint-uri trebuie şi implementate. Iar înainte să vină granturile, adică banii gratis, guvernul s-a angajat să ia împrumuturi, care trebuie date şi înapoi. Ca să nu mai vorbim de faptul că vine deja toamna şi guvernul nu a privatizat pe Bursă nicio companie de stat, iar legea investiţiilor în gazele din Marea Neagră pare să nu reprezinte o prioritate pentru nimeni. Toată lumea este ocupată cu SIJU. Integral: https://www.zf.ro
Daniel Morar: „CCR nu poate fi reformată decât prin modificarea Constituției. Dacă ai ceva de reproșat Curții, vii cu argumente juridice, nu cu atacuri simpliste” …. „Curtea Constituțională nu poate fi reformată decât prin modificarea Constituției, pentru că aproape tot ce e în legea Curții Constituționale se regăsește într-o formă contrasă în dispozițiile constituționale. Categoric, pentru asta trebuie modificată Constituția (…). Nu poate fi desființată Curtea Constituțională și probabil domnul Orban a vorbit la supărare. Majoritatea dintre țările europene au Curți Constituționale. (…) Însă o dată ce ai Curte Constituțională nu o mai poți să o desființezi pentru că o Curte Constituțională este categoric un garant al respectării drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit Constituției noastre, limitele revizuirii noastre se blochează în această – hai să-i spunem – axiomă. Nu poți să revizuiești Constituția, nu poți să schimbi nimic din ea dacă aceasta are ca rezultat afectarea drepturilor și libertăților cetățenești și a garanțiilor lor. Or Curtea Constituțională este garantul respectării drepturilor și libertăților cetățenilor. Prin urmare, atât timp cât există în Constituție, trebuie să se obișnuiască cu ea pentru că acolo va rămâne. Curtea Constituțională nu poate fi desființată”, a declarat judecătorul CCR, Daniel Morar, într-un interviu pentru Aleph News. Despre atacurile la adresa CCR, Morar susține următoarele: „Eu am un exercițiu în a primi aceste critici de când eram șef la DNA, prin urmare nu mă afectează foarte mult. Dar le cunosc, le știu, le citesc, și ce mă miră este că nivelul discursului politic vizavi de Curte, că este un discurs politic categoric, n-a crescut absolut deloc în acești ani. Iar atacurile la adresa Curții sunt extrem de simpliste. Atacurile înseamnă: Curtea este pesedistă sau Curtea este penelistă în funcție de soluția pe care o primesc, soluția zilei. Însă nu am văzut oamenii politici sau oamenii publici să analizeze deciziile CCR din punct de vedere al Dreptului, al considerentelor. Toate deciziile CCR sunt în Monitorul Oficial și în ultimii ani sunt extrem de elaborate, sunt scolastice, chiar sunt adevărate manuale. Prin urmare, dacă ai ceva de reproșat Curții Constituționale trebuie să vii cu argumente juridice. Dacă vii doar și critici poziționarea Curții sau tu, ca om politic, alipești Curtea partidului din Opoziție față de tine înseamnă că greșești. Este cea mai facilă abordare care nu presupune nici inteligență și nici pricepere. Probabil de aceea apelează atât de des la aceste atacuri”, susține acesta. Paradoxul este că, în acest moment, Curtea este alcătuită din politicieni în mai mică măsură decât din magistrați. Suntem 5 foști magistrați la Curtea Constituțională, 1 profesor universitar și abia 3 oameni care au făcut politică. Prin urmare, nu cred că aceasta este linia bună de atac. Integral: https://alephnews.ro
Dorneanu și Hunor, convinși că soarele răsare tot de la Est…. • Cum era de așteptat, CCR a admis sesizarea ICCJ pe legea vechimii procurorilor inițiată de Stelian Ion, imposibilul ministru al justiției noastre ruinate de PSD. Deci vom rămâne cu zece ani vechime pentru procurorii care vor merge de azi înainte la DNA. Vom avea parte de bărbați ,,maturi” care știu ei cum merg trebile cu anumite categorii de infractori, nu de puștani pentru care respectul față de cleptocratul politic este inexistent. S-auzim numai de bine la anchete, băieți! • La urma urmei, de ce trebuie să ajungă la CCR o lege care stabilește niște chestiuni pur administrative? Sau mai bine întrebat, de ce chestiuni administrative sunt stabilite prin lege în Parlament? Ce treabă are CCR cu vechimea procurorilor? Unde scrie în Constituție că e bine zece și nu e bine șapte? Unde scrie în Constituție că, dacă pesede a mărit vechimea e bine și dacă USR o micșorează e rău? Parcă îmi miroase a depășire de competențe, a mers pe contrasens cu viteză absolut ilegală și cu manele date la maxim.• În această logică strâmbă, dacă tot vrea să facă pe șeful de scară de bloc, propun ca pesedistul Dorneanu să se ocupe și de alte chestiuni din bucătăria Justiției, cum ar fi câte falduri trebuie să aibă roba judecătorilor, ce număr de judecători trebuie să fie ici sau colo, câte pixuri să se dea fiecărui procuror și câți polițiști judiciari să aibă aceștia la dispoziție. Ce dacă nu sunt trecute mizeriile astea în Constituție, nu ne împiedicăm de fleacuri. Dacă l-au lăsat de capul lui pe Tudorel Toader nu înseamnă că-l pot lăsa și pe Stelian Ion. • ”Până în 2018 cu șase ani vechime puteai ajunge la DNA, iar DNA a avut o istorie pozitivă în România, au fost efecte pozitive pentru intrarea în Uniunea Europeană și parcursul european și, în general, pentru societate”, a spus Crin Bologa, șeful DNA. Ce nu înțelege domnul Bologa este că DNA și intrarea în UE nu au fost pe placul tuturor. Pentru armata cleptocraților cu Dragnea în frunte efectele au fost negative, chiar dacă teleormăneanul a fost el eliberat mai ieri condiționat din pușcărie. • Uite de ce e bine în inginerie și-n justiție nu este. Acolo s-au stabilit niște STAS-uri și ele au rămas nemodificate mai bine de un secol și jumătate, de la Singapore la Crevedia. Iar în Justiție fiecare politruc modifică legile cum vor mușchii lui de sub cilindrul ăla cu colțuri. Cilindrul ăla e căpăcit cu o placă pătrată ca să știe lumea că Justiția ar trebui să fie rotundă, dar mintea pătrată a politrucilor îi pune capac și o sufocă. • Totuși, de ce din cei peste o mie de procurori cu vechime de peste 10 ani nu se găsesc 50 care să meargă la DNA? Din cauza muncii intense de acolo? Pentru că s-au hârșit și le convine postul pe care stau? Pentru că și acolo unde stau călduț au salariu mare și nu vor mai multă treabă pentru aceleași parale? Pentru că văd care este curentul din Justiție și consideră că este mai bine să stea la cutie, pentru liniștea lor? Atunci să li se taie pensiile speciale pentru că nu le merită, oamenii aceștia gândesc ca niște infractori morali, aferim! • La EPPO, parchetul european, nu avem nici măcar solicitanți pentru cele 15 posturi, aici ar trebui să bată fierul domnul Stelian Ion. Soluția ar fi ca la EPPO și DNA să crească salariile sau să le micșoreze pe cele din alte parchete, unde leneșii procurori s-au dedulcit la zăhărelul nepăsării, totuna….. • Este suficient ca un procuror cu vechime de 8 ani să dea în judecată statul român pentru că îi împiedică accesul la DNA pe motive de discriminare, iar avocatul său să ceară ca decizia CCR să fie judecată de CEDO, astfel ca Dorneanu&company să fie puși din nou la colț, în genunchi pe coji de nucă? • Nu este normal să aștepți ca CCR să își schimbe componența, asta nu este înțelepciune politică, ci un soi de recunoaștere a neputinței. Trebuie să te bați să schimbi legea de funcționare a CCR, trebuie să te lupți să schimbi modul pervers de a face justiție în folosul infractorilor, trebuie măcar să pui reflectoarele pe împricinații maculați moral, ca lumea să știe ce și cum. Integral: https://spotmedia.ro
CNAIR, daună totală pentru buget: 220 de milioane euro, despăgubiri plătite din cauza incompetenței …. Statul român a plătit despăgubiri de 220 de milioane de euro constructorilor de drumuri din cauza incompetenței și corupției care au ros din temelie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Alte 400 de milioane de euro e foarte posibil să fie plătite pentru procesele aflate în curs. Newsweek România a obținut în exclusivitate mai multe documente care arată că o parte din despăgubiri au fost plătite pentru că premierii Emil Boc și Victor Ponta au inaugurat mai multe autostrăzi și drumuri în campaniile electorale înainte de finalizarea lucrărilor. De exemplu, premierul Emil Boc și ministrul Anca Boagiu au inaugurat înainte de finalizarea lucrărilor o porțiune din Autostrada Medgidia – Constanța, ceea ce a generat constructorului o pagubă de peste 750.000 euro. Compania italiană Salini a primit despăgubiri de peste 67,2 milioane euro pentru că a fost forțată de șefii CNAIR să deschidă parțial traficul pe o porțiune din Autostrada Orăștie – Sibiu pentru Victor Ponta, candidatul PSD la șefia statului. Dar cele mai importante sume de bani au fost plătite ca despăgubiri pentru că șefii CNAIR pun căruța înaintea boilor. Directorii CNAIR, numiți politic și cu susținerea marilor constructori, tergiversează nejustificat emiterea ordinelor de începere a lucrărilor, întârzie exproprierea terenurilor și negociază clauze și actele adiționale în defavoarea statului român. Toate aceste decizii sunt luate în avantajul marilor constructori care câștigă sume colosale, inclusiv penalități de ordinul milioanelor, pentru fiecare zi de întârziere a lucrărilor. Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor și actual ministru al Afacerilor Interne, a explicat chiar că șefii CNAIR au refuzat să se apere într-o speță de la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris, deși compania de stat câștigase procesul în primă instanță. Paguba, în acest caz: 50 de milioane euro. Integral: https://newsweek.ro
Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj: “Doctore, ai un milion de euro dacă îmi vinzi mie terenul Terapia!”. Imobiliarele din Cluj-Napoca, câteva consideraţii de la un nespecialist adunate într-o opinie nesponsorizată de dezvoltatori, agenţi, brokeri sau bănci Oferta de mai sus in care mi se propunea o suma generoasa drept comision daca as fi facilitat vanzarea terenului Terapia (circa 20 hectare intravilan, in ceea ce fusese zona industriala din Nord-Estul Clujului) am primit-o in 2017 de la un foarte cunoscut dezvoltator imobiliar. Au urmat alte oferte, nu intelegeam foarte bine de ce atata interes, zona era (atunci) periferica, se spunea ca este poluata, existau probleme cu proprietarii de terenuri din vecinatate, etc. Am chemat consultanti sa ma lumineze, si au facut-o. In 2016 s-a aprobat PUG-ul orasului si in amplasament nu se mai putea construi industrial (UTR, RiM, servitute, etc), asadar zonei i se dadea startul pentru rezidential si comercial. Din 2017 de la prima “propunere indecenta” si pana astazi (chiar si dupa pandemie, cand exista tot interesul sa avem fabrici de medicamente in tara) tot apare cate o oferta si cate un “imbold” de a ma face sa ma las pagubas si sa vand terenul. Ba apare un IT-ist care spune ca zona de manufactura e moarta – ii spun ca aduc anual la buget mai mult decat top 10 firme de IT din Cluj la un loc – ba un consilier local care spune ca zona este poluata – ii spun ca activitatile sunt nepoluante si ca mai mult ca sigur ca strada Motilor din centrul Clujului este la fel de poluata ca zona industrala din Nord-Est. Si, previzibil, au aparut presiuni si constrangeri administrative pentru care a trebuit sa merg prin tribunale si sa afirm ceea ce este in ultima instanta un drept constitutional, cel asupra proprietatii. Intre timp am pierdut o investitie de 2,5 milioane de Euro intr-un centru de calitate si acum probabil une de 4 milioane de Euro pentru ca este putin probabil sa pot construi un hub logistic pentru Europa, nu pot nici macar sa regenerez imprejmuirea sau peisagistica. Iar zona este impanzita de blocuri care continua sa se construiasca inestetic intr-un ritm ametitor. Dar, destul cu vaicareala, daca Romania nu vrea fabrici atunci o sa importam medicamentele din Ungaria, Cehia si Polonia, tari unde industria este strategica. Iar analistii vor fi surprinsi, din nou, ca avem deficit de balanta comerciala….. Cluj-Napoca va continua sa construiasca blocuri si se va extinde in toate punctele cardinale, fara oprire, fara mila, fara frontiere, incetinit probabil doar de lipsa fortei de munca, infrastructura si utilitati. Iar preturile vor fi pe masura, un intreg esafodaj de dezvoltatori, agenti, brokeri si banci lucreaza sa le creasca pentru ca apoi sa nu declare tranzactiile la valoarea reala. Cumparatori sunt cu ghiotura. Parintii din judetele satelite investesc in apartamente in speranta ca intr-o zi copiii lor vor fi studenti in Cluj – pana atunci le dau in chirie. Alti oameni cumpara apartamente la gandul ca decat sa-ti tii banii in banci, care deja dau semnale de dobanzi negative, mai bine ii investesti in caramizi si betoane. Altii le cumpara acum pentru ca prind bine povestile ca pandemia va mai dura si le se vor bloca banii, ca se scumpesc materialele de constructii sau ca vine “mama tuturor crizelor” – Roubini dixit – si nu vor avea ce face cu banii din banci. Altii pur si simplu au bani si nu au auzit de bursa, bitcoin, business angel, start-up-uri si unicorn-uri. Integral: https://www.zf.ro
România educată. Cui folosesc schimbările propuse de Iohannis și de ce nu știm cine a scris proiectul? Mircea Miclea: “Practic, e o spălare pe mâini” Raportul prezidențial nu are autori asumați, menționați în clar. Evaluarea națională devine facultativă: e subminată motivația de învățare și crește inechitatea: cei care vor avea resurse materiale să ia meditații pentru a fi pregătiți la materiile la care vor da examen de admitere vor fi avantajați față de cei care sunt lipsiți de resurse sau au profesori mai slabi. Bacalaureatul devine unitar: același și pentru un liceu vocațional/tehnologic/sportiv, și pentru unul teoretic. Educația va fi uniformizată în jos. Ce trebuie să faci e să crești exigența evaluării naționale. Dar înainte de a ajunge la evaluarea națională, trebuie să faci evaluările pe parcurs: în clasa a II-a, a VI-a și, în baza acelor rezultate, să începi din clasa a II-a învățământul remedial. Nu știm cine a scris Raportul prezidențial care vrea să reformeze școala românească, dar putem extrage câteva consecințe, dacă măsurile propuse se vor aplica: piața meditațiilor va crește, la fel și inechitățile din sistem, iar educația va fi uniformizată în jos, consideră profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației. Aici vor duce evaluarea națională facultativă și bacalaureatul unitar, același și pentru un liceu sportiv, și pentru unul de matematică-informatică. Raportul asumat exclusiv de președintele Klaus Iohannis, pentru că alți autori nu sunt menționați – de altfel, subtilul este Proiect al președintelui României – este unul mai degrabă politicianist, ale cărui măsuri, odată aplicate, vor duce la subminarea procesului de învățare, spune Mircea Miclea, într-un dialog cu SpotMedia. Autorii concreți ai Raportului care propune modificări majore în educație nu sunt cunoscuți, fiind asumat doar de președintele Klaus Iohannis, care apare în fotografiile din document. …. Prin comparație, Raportul emis de Comisia prezidențială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, numită prin decizia președintelui Traian Băsescu, și coordonată de Mircea Miclea, are 12 autori, menționați din capul locului. Acest raport a stat la baza Legii Educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar care a fost modificată serios de guvernele care s-au succedat la putere. Dincolo de chestiunea neasumării directe a autorilor – care/cine sunt resursele interne ale președinției?, e o întrebare validă, cu al cărui răspuns președinția ar trebui să fie transparentă, nu să se eschiveze în termeni generoși – Raportul conține, consideră profesorul Mircea Miclea, o serie de fracturi logice: “Dai, de exemplu, posibilitatea liceelor să organizeze admiterea în mod independent, adică își stabilesc materiile de examen, așadar, dai autonomie liceelor, dar după aceea, la finalul liceului, adică la bacalaureat, nu dai niciun fel de autonomie. Indiferent de ce tip de liceu ai frecventat patru ani, vei da același bacalaureat unitar”….. Eu cred că am avut așteptări de bun-simț de la acest raport, în special trei. Întâi, ca raportul să se bazeze pe analize riguroase ale faptelor și datelor care există. Nu am văzut această fundamentare științifică. A doua așteptare a fost să avem niște soluții concrete, nu niște banalități solemne, așa cum am găsit în marea majoritate a formulărilor sau niște meta-măsuri, adică măsuri în care se spune că se vor lua niște măsuri, care se vor baza pe alte măsuri etc. Așteptam așadar soluții concrete, pentru că după șase ani și ceva e firesc să aștepți astfel de lucruri, care să fie operaționalizabile imediat. Nu am găsit acest lucru în document. A treia așteptare pe care am avut-o a fost să avem o minimă analiză consecvențială a măsurilor din raport. Altfel spus, să am o idee despre consecințele unor măsuri, care au impact social masiv, dacă se aplică. De exemplu, nu am văzut analiză consecvențială pe ce ar însemna bacalaureatul unitar. Sau pe ce ar însemna faptul că evaluarea națională devine facultativă: dacă vrei te duci la evaluarea națională, dacă nu vrei, nu te duci la evaluarea națională. Ce consecințe are această formulare pe dinamica învățării în gimnaziu? Mai merită să învăț eu ceva, ca elev de gimnaziu, din moment ce știu că mă voi duce la liceul X și atunci voi învăța doar materia și capitolele care se cer pentru a fi admis la liceul respectiv? Nu am văzut așadar această analiză consecvențială, a consecințelor produse de măsurile propuse….. Așa cum este formulată acum, la pagina 39 din raport, admiterea la liceu precede participarea la evaluarea națională. Dacă ai optat pentru un liceu și ai luat examenul la liceul respectiv, atunci tu nu mai ești obligat să participi la evaluarea națională. Participi la evaluarea națională doar dacă ai picat examenul la liceul la care ai vrut să fii admis. Evaluarea națională va avea ca efect repartizarea în liceele rămase, în funcție de rezultatul la evaluarea națională. Ce înseamnă practic acest lucru? Înseamnă că un elev din gimnaziu nu are nicio motivație de a învăța la altceva decât la acele subiecte pentru care se va da admiterea la liceul la care el dorește să fie admis…. Se pune accent pe evaluarea continuă și pe educația continuă și, pe de altă parte, o subminezi prin faptul că nu contează deloc performanța ta de învățare în clasele V-VIII, pentru că nu îi dai niciun fel de pondere în admiterea la liceu. Nu mai contează deloc performanța la evaluarea națională, poți să nu te duci la ea. Sigur că e o mare fractură logică. Mai e o fractură logică. Dai, de exemplu, posibilitatea liceelor să organizeze admiterea în mod independent, adică își stabilesc materiile de examen, așadar, dai autonomie liceelor, dar după aceea, la finalul liceului, adică la bacalaureat, nu dai niciun fel de autonomie. Indiferent de ce tip de liceu ai frecventat patru ani, vei da același bacalaureat unitar. Adică te străduiești patru ani de zile să diferențiezi traiectoriile de învățare ale elevilor și apoi îi uniformizezi din nou punându-i la același bacalaureat care, dacă va fi unitar, nu poate să fie decât o uniformizare în jos. Adică va trebui să găsești aceleași teme din care să dai evaluarea tip bacalaureat, care să se poată regăsi și la un liceu sportiv, și la un liceu de matematică-informatică, și la un liceu tehnologic. Integral: https://spotmedia.ro
Jungla de pe autostrăzi. Nu avem, nu știm ce să facem pe ele Una dintre cauzele invocate, pe bună dreptate de altfel, pentru numărul mare de accidente rutiere din România este lipsa autostrăzilor. Iată însă că nici pe autostrăzi traficul nu este cu mult mai sigur. Ceea ce s-a întâmplat vineri pe A2 nu a avut cine știe ce cauze externe. A fost ceață, dar nici măcar la nivelul unei alerte meteo. A fost aglomerație, însă nu la un nivel cu totul excepțional. Și totuși 55 de mașini s-au ciocnit în trei accidente colective. 57 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale….În România se circulă oribil, traficul e o junglă, iar poliția rutieră nu se ține decât de ciupeli….. Prea mulți șoferi români, cei mai mulți aș zice, nu știu regulile autostrăzii. Nu stiu ce înseamnă banda de depășire și mulți fac coloana în spatele lor așteptând să fie ocoliți prin dreapta. Este la fel de adevărat că și agresivitatea în trafic este terifiantă. Zmeii zmeilor vin cu flashuri, cu claxoane, și dacă cumva ești în depășire la rândul tău, pe lângă un șir de camioane de exemplu, începe presiunea. Vin până în fundul tău, la doar câțiva centimetri, continuă flashurile, claxoanele, și când reușești să te tragi în dreapta trec nervoși razant de oglindă ca să te și sperie. Nu sunt cazuri rare și nu sunt numai mașini foarte puternice. Am văzut turbare și cu rable. Arareori distanța de siguranță e păstrată, iar semnalizarea e un moft. Mare lucru dacă măcar se asigură înainte să tragă de volan. Banda de urgență este pentru mulți a treia bandă, cea mai rapidă. Mulți nu știu o regulă simplă: la orice schimbare semnificativă de viteză, nici nu mai discut despre staționare, trebuie activate avariile pentru a o marca celor care vin din spate, mai ales în condiții meteo mai dificile – ceață, ploaie, ninsoare etc. Vineri pe A2 înțeleg că asta a fost una dintre probleme. Cei opriți din cauza accidentului, tamponați sau nu, nu au aprins avariile. Pe care altfel le folosesc din belșug în oraș ca să parcheze unde le tună, eventual pe șina de tramvai….. Dar de unde să știi toate acestea când școală de șoferi se face exclusiv în oraș, pe aceleași străduțe pe care se dă și examenul. Unii motocicliști sunt altă calamitate. Fac slalom printre mașini, apar deodată, de niciunde lângă tine….. Cauzele acestor fenomene sunt multe, dar pe primul loc aș așeza inadmisibila slăbiciune a Poliției. Conducerea agresivă nu este sancționată. Nu am văzut niciodată în acești ani vreun echipaj de poliție care să se ia după un șofer agresiv sau un motociclist dement. Stau cu radarul la mica ciupeală, acolo unde nu e niciun pericol pentru nimeni, în schimb, cel puțin pe A1, nu dai de ei decât la intrarea/ieșirea din București, unde tot inutili sunt. Sancțiunile sunt și ele prea blânde. Nu mă refer la amenzi. Pentru cei mai răi dintre cei răi ele nici măcar nu contează. Mă refer la posibilitatea retragerii definitive a permisului de conducere după un număr de abateri care arată că șoferul respectiv e o bombă cu ceas, nu doar după ce bomba a explodat și a intervenit o hotărâre de condamnare pentru nenorocirea provocată. Dar nimeni nu își asumă așa ceva pentru că este impopular, costă voturi. În plus, sunt și mulți politicieni care conduc mizerabil. Așa cum ar fi teribil de impopular și periculos pentru beizadele și “Ciocani” ca autostrăzile să fie împânzite cu camere și radare care să semnaleze în timp real apariția zmeilor. Decât să nu facă nimic în trafic, unii polițiști de la Rutiera ar putea sta cu ochii pe aceste sisteme de supraveghere. Și bineînțeles corupția. Periodic apar știri despre polițiști săltați pentru șpaga luată sistematic pentru eliberarea permisului de conducere. Din păcate, nu sunt cazuri izolate și par doar vârful aisbergului. Testarea psihologică pentru eliberarea permisului este o formalitate. Integral: https://spotmedia.ro
Românii pun nasurile de ren înapoi pe maşini, în caz de carambol pe autostradă Cum zilnic are loc cel puțin câte-un carambol pe autostrăzile din România, tot mai mulți șoferi revin la nasurile de ren. Ei și le montează atât în față, cât și în spate, în speranța că vor mai atenua din eventualul impact cu alte mașini. „Trei nasuri de ren în față, alte trei în spate, mă simt mult mai în siguranță așa“, a explicat un șofer. „Le-am luat și roșu fosforescent, să fie vizibile de la distanță în caz de ceață – mai mult de-atât chiar nu știu ce aș putea face. Sper doar ca și alți șoferi să fie la fel de prevăzători ca mine și să-și pună și ei nasurile de ren înapoi pe mașină.“ Șoferii mai cu dare de mână, în schimb, și-au montat pluguri de zăpadă, atât în față, cât și în spate. „Îți fac mașina mult mai grea, abia dacă mai prinzi 60 pe autostradă, dar măcar n-ai emoții când intră un prost din spate în tine. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.g4media.ro/marea-decuplare-de-realitate-cum-a-pus-congresul-pnl-intre-paranteze-vaccinarea-inundatiile-si-criza-din-justitie.html
Buna ziua
SUA: Proiect de lege pentru redenumirea a aproape 1.500 de locuri cu nume rasiste sau jignitoare –
https://m.hotnews.ro/stire/24926575
Strada Pacientei vs Str Sapientei… tot recursul la nenea Iancu e scăparea ! 🙂
https://www.libertatea.ro/stiri/mii-de-cai-de-curse-din-marea-britanie-si-irlanda-ucisi-cu-cruzime-la-abator-daca-nu-mai-pot-participa-la-competitii-3655253
Cam asa arata “sportul” pe mulți bani … englezii se lauda cu solutii pragmatice … spre deosebire de UE bazata pe principii și “exces” de reglementare… ar trebui ca toți caii de competiție sa aibă o asigurare de pensie… s-ar finanța ușor din taxa pe pariuri !
https://ziare.com/stiri/inundatii-germania/de-ce-au-fost-inunda-iile-germane-catastrofale-1691164
F. bun articol. Ieri un alt articol (BBC) explica diferenta de management hidrografic și pregătirea populației din Germania și Olanda (unde nu au fost victime, cu 2/3 din teritoriu sub nivelul marii ! )
Salut tuturor! Despre idiotii cu permis la fara frecventa de pe soselele noastre, inclusiv cei care mergeau ieri pe contrasens: codul rutier se aplica in functie de cine e la volan… Daca trebuie se aplica partea cu “camera e neomologata”… Daca la volan e unul fara relatii sau functii, ghinion…
https://www.petreanu.ro/filmarile-camerele-bord-trebui-probe-sanctiuni-rutiere/
Salut! 🙂
La fel daca omori oameni nevinovati. 🙁
“Jocul UDMR privind Secția Specială. Anunță că va vota forma aprobată de comisia juridică a Senatului, acolo unde are votul decisiv
Comisia Juridică a Senatului, care va da raportul final pe desfiinţarea Secţiei Speciale pentru magistraţi, are în componenţă 13 membri. PNL şi USR PLUS au 6 senatori, în timp ce PSD şi AUR numără tot 6. Reprezentatul UDMR înclină decisiv balanţa. Formaţiunea maghiară nu acceptă ca dosarele de corupţie ale magistraţilor să fie cercetate de DNA, aşa cum a propus ministrul Justiţiei, Stelian Ion.
Liderii UDMR le-au transmis partenerilor de guvernare că vor vota legea pentru desfiinţarea Secţiei Speciale în forma agreată în Comisia Juridică a Senatului, potrivit unor surse politice.
De altfel, senatorul Cseke Attila a declarat duminică, 18 iulie, că UDMR nu se opune desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi consideră că discuţiile contradictorii dintre formaţiunile politice din coaliţie pe tema viitorului acestei structuri ar trebui să aibă loc în coaliţie, nu în afara acesteia. Acesta a susținut, că dacă amendamentul UDMR pică în Comisia Juridică atunci parlamentarii maghiari vor vota desființarea SIIJ fără acest amendament….”
https://ziare.com/politica/stiri-politice/udmr-vot-comisia-juridica-senat-sectia-speciala-1691314
Buna seara.
In Italia , 58% din populația cu vârsta de peste 12 ani e vaccinata cu măcar o doza. Adică 34.591.356 persoane.
Din acestea 27.956.841 persoane au terminat complect vaccinarea. Fie cu vaccinul monodoza , fie cu vaccinurile in dubla doza.
Azi 408.407 injecții.
Din care 74.961 prima doza și 333.446 cu doza II.
Statistica zice că în 28 august, Italia ajunge la 70 % populație complect vaccinata. ( Cu referire la INTREAGA populație din țară )