Revista Presei – 14 iunie. Colectiv, un dosar (aproape) omorît azi de judecători
14/06/2021 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 14 iunie. Săptămâna începe cu vreme rece pentru această dată în estul, nord-estul și în zonele depresionare. Ploile cu tunete și fulgere nu se sfârșesc, fiind prezente și luni în Transilvania, Moldova, Muntenia și prin Dobrogea. Vântul rămâne intens, iar maximele pornesc de la doar 16 grade și ajung până la 23. La munte vom avea vreme instabilă și rece. În cea mai mare parte a zonei montanei își fac apariția precipitațiile torențiale, iar pe suprafețe mici o să apară și grindina. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși chiar 90 km/h. La mare, vremea se răcorește. După-amiaza și seara vor fi averse torențiale, iar la intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp în unele locuri. Maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade Celsius.
Cum a omorât premierul candidat Cîțu campania de vaccinare. Campania de vaccinare din România, haotica cum a părut ea, nu a fost până acum un eșec. Ca dovadă, aparent inexplicabila scădere a numerelor pandemiei. De exemplu, în București, oraș cu acoperire vaccinală peste 40% , la fel ca în alte orașe mari, este greu de ignorat această componentă din situația foarte bună de acum. A fost bine că etapa a treia a început înainte de epuizarea etapei a doua, a vulnerabililor. Și asta din două motive. Pe de-o parte, în România, e greu de spus cine este și cine nu este vulnerabil. Din cauza unei educații santiare precare, a unui acces nu tocmai facil întotdeauna la servicii medicale, dar și din cauza fobiei de medici și spitale după diverse accidente intens mediatizate, mulți romani își duc bolile nediagnosticate pe picioare. Diabet, hipertensiune, chiar cancere sunt depistate doar atunci când lovesc direct sau într-un context precum Covid. Și asta se întâmplă în România la vârste cu mult mai tinere decât în alte țări. Deci printre vaccinații etapei a treia sunt convinsă că au fost mulți vulnerabili nediagnosticati. Apoi, în România, mulți dintre vulnerabilii oficiali sunt în mediul rural unde, cu excepția unor cazuri punctuale, transmiterea a fost scăzută. Acoperirea vaccinală prioritară în marile aglomerări urbane a fost importantă, pentru că s-a dus spre vectorii de transmitere a bolii, care nu erau vulnerabili. Integral pe Spotmedia
Cum se face educație în Estonia, cea mai digitalizată țară din lume. Copiii invata la gradiniță cum funcționează roboții. Victor Guzun, un moldovean aflat de 14 ani în Estonia și tatăl unui băiețel de șase ani, a făcut pentru Școala 9 o analiză a sistemului de învățământ din cea mai digitalizată țară din lume, potrivit revistei Wired. Victor Guzun, un moldovean aflat de 14 ani în Estonia și tatăl unui băiețel de șase ani, a făcut pentru Școala 9 o analiză a sistemului de învățământ din cea mai digitalizată țară din lume, potrivit revistei Wired. Acum este profesor invitat la Universitatea din Tallinn, unde predă E-governance (guvernare electronică) și în paralel are și o mică afacere cu vinuri moldovenești. Are un băiat de șase ani la grădiniță și prin el a putut să vadă beneficiile sistemului educațional într-o țară care, deși are doar 1,3 milioane de locuitori, cam cât trei județe românești, s-a remarcat la nivel internațional la multe capitole care încep cu „cel mai”. „Băiețelul meu este în ultimul an la grădiniță. Aici, copiii merg de la 18 luni până la 7 ani. Eu nu țin minte să fi învățat ceva sistemic când eram la grădiniță. Țin minte că noi mergeam acolo fiindcă părinții erau ocupați și noi trebuia să stăm undeva. Nu-mi amintesc nici să fi plecat vreodată din grădiniță. Aici lucrurile sunt total diferite”. Integral pe Libertatea
Congres PNL. Liberalii îşi spală rufele murdare în văzul tuturor. Goana după voturile de la Congresul din toamnă îi face pe liderii liberali din ambele echipe să se acuze de încercări de sabotare a coaliţiei sau negocieri de funcţii pentru propriul interes. PNL poate să uite ideea de campanie internă fair-play, invocată de Ludovic Orban încă din ziua anunţării candidaturii lui Florin Cîţu la şefia partidului. În cele două săptămâni de când PNL are doi pretendenţi la şefia partidului, discuţiile pe proiecte şi programe au fost zero, în timp ce atacurile între cele două tabere s-au intensificat, punctul culminant fiind atins în ultimul weekend. Şi chiar Ludovic Orban a fost liberalul care a dat tonul disputelor din interiorul partidului, după ce le-a vorbit colegilor din Botoşani despre modul cum persoane ca Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău au vrut „să arunce coaliţia în aer” şi să saboteze continuarea guvernării. „Preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a afirmat Orban. Replica imediată a venit din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă. „Adevărul este cunoscut de tot partidul şi realitatea este că trei ministere importante – Fondurile Europene, Transporturile şi Dezvoltarea Regională – au fost negociate direct de preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cred că orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care, pe fond, a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern”, a declarat Raluca Turcan. Integral pe Adevarul
Topul celor mai poluate orase din Romania. “Nu se cauta serios o solutie”. Romania este unul dintre statele europene cu cele mai ridicate grade de poluare, unul din cinci decese fiind provocat de aerul toxic pe care romanii il respira. Concluzia se desprinde dintr-un raport recent facut de Agentia Europeana de Mediu, conform caruia Danemarca si Suedia sunt tarile europene in care poluarea abia daca exista. Din cauza poluarii, tara noastra risca amenzi de sute de mii de euro de la Comisia Europeana, poluarea fiind, dupa fumat, al doilea factor care duce la aparitia cancerului pulmonar. In ceea ce priveste orasele cu o calitate scazuta a aerului, printre acestea se numara Brasovul, Bucurestiul si Iasiul, atrag atentia specialistii. “In Capitala, poluarea are loc in primul rand din cauza transportului. In fiecare campanie electorala pentru alegerile locale, fiecare primar promite ca va rezolva problema aglomeratiei, dar niciun primar nu face nimic. Dimpotriva, cresc timpii de stationare in trafic. Cert este ca nu se cauta serios o solutie la decongestionarea traficului. Din cauza poluarii, Bucurestiul va pierde industrii care vor incepe sa se relocheze dar, cel mai grav, ne pierdem noi, care avem o calitate scazuta a vietii”, a explicat sociologul Mircea Kivu. La randul sau, Brasovul, chiar daca se afla intr-o zona inconjurata de munti, are inca foarte multa industrie activa in jur, se bucura de un areal industrial care in Capitala nu prea mai exista. In santierele din Brasov, unde se lucreaza cu nisip, ciment si pietris, primaria obliga firmele sa ude in permanenta caile de acces pentru eliminarea prafului. “Autoritatile trebuie sa vada care sunt sursele de poluare – e posibil ca ea sa vina de la trafic, de la modul in care se produce incalzirea sau de la un management defectuos al deseurilor”, a aratat un expert in mediu. A inregistrat un coeficient de poluare de 18 pentru 2019, mult mai bine fata de alte orase. In 2020, poluarea a crescut, ajungand la coeficientul de 18.3. Pentru a remedia din probleme, autoritatile au decis sa treaca la autobuze 100% electrice. Integral pe Ziare.com
Kremlinul cere ca avioanele de la baza Mihail Kogălniceanu să nu mai intercepteze avioane rusești. Ambasadorul rus la București, Valery Kuzmin, consideră că un prim pas spre normalizarea relațiilor cu aliații NATO ar fi ca aceștia să nu mai intercepteze aeronavele militare ale Rusiei care zboară în spațiul aerian internațional. Baza Mihail Kogălniceanu are un rol-cheie. În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o online, diplomatul rus a subliniat faptul că NATO și România, ca parte a acestei alianțe, sunt foarte active în regiune și a cerut ca avioanele militare ale Federației Ruse să nu mai fie interceptate. „Avioanele rusești zboară în spațiul aerian internațional. Dragi prieteni, acestea sunt reglementări internaționale”, a subliniat Kuzmin. Interceptările aeronavelor în această regiune a frontierei NATO sunt efectuate de către efective militare de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde alături de aeronavele MiG-21 LanceR și F-16 Fighting Falcon ale României, partenerii din cadrul NATO participă și ei la misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO, potrivit defenseromania.ro. Misiunile sunt autorizate de la Centrul de Operaţii Aeriene al NATO de la Torejon, din Spania. Integral pe Newsweek
Elita NATO se antrenează în România. La ce capitol surprinzător îi surclasăm pe americani. Exerciţii militare complexe se desfăşoară în această perioadă în România. Acestea nu ar fi posibile fără efortul militarilor din logistică. Dacă americanii au nevoie de 10 oameni din acest departament pentru fiecare soldat implicat în exerciţiu, românii fac aceeaşi treabă cu doar 3 oameni Unul din cele mai complexe evenimente de instruire a Armatei Române de la declanşarea epidemiei de Covid-19 este Dacia 21 Livex, care reuneşte aproximativ 15.000 de militari, dintre care 10.000 români şi 5.000 din 17 naţiuni aliate şi partenere. Acesta se desfăşoară în mai multe poligoane din ţară, în perioada 4 mai – 15 iunie, iar vânătorii de munte braşoveni au un rol esenţial în derularea exerciţiului. „Cel mai important eveniment de instrucţie al Brigăzii 2 Vânători de Munte «Sarmizegetusa» este exerciţiul Sarmis 21. În cadrul acestuia trecem prin mai multe faze de pregătire, acţiune şi evaluare. Prima etapă a durat o săptămână săptămână, perioadă în care comandamentul a fost evaluat privind modul de planificare şi conducere a unei operaţii militare, cu sprijinul camarazilor din Brigada 61 Vânători de Munte şi în coordonarea Diviziei 2 Infanterie «Getica». Au urmat alte săptămâni de exerciţii tactice, în care au fost evaluaţi toţi militarii, precum şi colaborarea dintre unităţi”, a declarat colonelul Ilie-Marian Dragomir, – comandantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. Exerciţiul a fost planificat încă de la începutul anului. Integral pe Adevarul
Summitul G7, la final: Abordare mai dură faţă de China și acordarea unui miliard de doze de vaccin pentru țările sărace. Grupul G7, al celor mai industrializate şapte state (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite), a convenit duminică, în ultima zi a summitului din Cornwall, sudul Angliei, asupra unei abordări mai dure în relaţia cu China. În comunicatul final de 25 de pagini, liderii G7 se angajează să livreze peste un miliard de doze de vaccin împotriva coronavirusului în țările mai sărace și să strângă 100 de miliarde de dolari pentru a le ajuta să reducă emisiile de carbon.„Angajamentele G7 de la începutul pandemiei au însemnat două miliarde de doze de vaccin, pe lângă cele stabilite la întâlnirea din februarie 2021, la care se adaugă încă un miliard de doze anul viitor”, au stabilit cei şapte şefi de stat şi de guvern. Alte promisiuni includ acordarea a cel puțin 2,75 miliarde de dolari pentru Parteneriatul Global pentru Educație, pentru a oferi tuturor copiilor o șansă la educație, potrivit BBC care a publicat documentul integral. În declaraţia finală, puterile din G7 se angajează să combată practicile comerciale incorecte ale Chinei, problemele acesteia în materie de drepturi ale omului şi reprimarea opoziţiei din Hong Kong. În acelaşi timp, declaraţia arată un interes comun în ce priveşte cooperarea cu China în provocări globale cum sunt lupta împotriva schimbărilor climatice şi protejarea biodiversităţii. Aceasta este prima dată când liderii G7 îşi exprimă criticile la adresa Chinei atât de explicit într-o declaraţie finală. Integral pe Europa Libera
10.000 de bucureșteni, la Noaptea Europeană a Muzeelor. Primăria Generală rămâne deschisă publicului încă o săptămână. Cea de-a 17 ediție a Nopții Europene a Muzeelor a fost un succes în Capitală. Anunțul vine chiar de la primarul general, Nicușor Dan, care a declarat că, peste 10.000 de persoane au vizitat Primăria Capitalei, muzeele și casele memoriale din grija municipalității, precum și Muzeul Temporar de New Media Art – RADAR 2021. Mai mult, Nicușor Dan spune că Primăria Generală va rămâne deschisă publicului încă o săptămână, adică până pe 20 iunie. 52 de locații au fost deschise, în București, noaptea trecută. Vizitatorii au avut parte de tururi ghidate gratuite. Pentru prima oră, la Noaptea Muzeelor, bucureștenii au putut vizita și Primăria Generală, care a pregătit special pentru eveniment 2 expoziții. “În ciuda vremii schimbătoare, am avut parte de un flux important de vizitatori, în special tineri, care au vrut să descopere istoria Capitalei, moștenirea ei culturală, dar și noile tendințe ale artei contemporane. Prin locații și evenimente, cu ajutorul studiourilor multimedia, al proiecțiilor, al elementelor de sunet și design, al inteligenței artificiale, am reușit să îmbinăm tradiționalul cu modernul, pentru a oferi vizitatorilor experiențe diverse și antrenante.”, a scris Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook. Integral pe Buletin de Bucuresti
Dezbateri finale în dosarul Colectiv / Judecătorii anunţă dacă schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor. Curtea de Apel Bucureşti începe luni dezbaterile finale în judecarea apelului din dosarul Colectiv, în care au fost condamnaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, doi pompieri şi patronii clubului, scrie Agerpres. Potrivit deciziei instanţei, dezbaterile finale vor avea loc pe parcursul a trei zile, începând de luni. Tot luni, instanţa se va pronunţa asupra schimbării încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, inclusiv în cazul lui Cristian Popescu-Piedone. Problema schimbării încadrării juridice a fost ridicată din oficiu, la termenul din 14 aprilie al procesului, de către cei doi judecători ai completului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, fapt ce a nemulţumit DNA, care a făcut o cerere de recuzare a celor doi magistraţi. Cererea de recuzare a fost însă respinsă de un alt complet. Ulterior, supravieţuitori ai incendiului din Colectiv şi rude ale victimelor au reclamat, într-o scrisoare deschisă, decizia celor doi judecători, susţinând că schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor ar duce la pedepse “mici şi nesemnificative, disproporţionate faţă de gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiţie din România”. Semnatarii afirmau că, an de an, şi-au pus nădejdea în Justiţie, “sperând ca printr-o înfăptuire corectă a acesteia, să izbutim să obţinem măcar un crâmpei de alinare”. Integral pe Hotnews
Oamenii faini. The Frims. Întorși din Irlanda, cei nouă membri ai unei familii bistrițene s-au apucat să adune mizeria din pădurile din zonă: „Am găsit gunoaie de când am plecat”. „Când am plecat din România, am lăsat gunoaiele aici. După 30 de ani, ne-am întors și erau tot acolo”, spune Nicu Frim (51 de ani), un bistrițean amator de plimbări în natură, revenit din străinătate după aproape trei decenii în Austria și Irlanda. Când a văzut că multe din zonele verzi din jurul Bistriței sunt pline de gunoaie a vrut să ofere un exemplu comunității și s-a apucat de curățenie alături de soția Aura și de cei 7 copii. Au început cu pădurea din Dealul Târgului, la una dintre ieșirile din oraș, în zona din apropierea unei parcări. În câteva ore au umplut 30 de saci de mari dimensiuni și au sunat la primărie ca să fie ridicați. Apelul lor lansat pe Facebook s-a transformat în știre, în presa locală, și câteva zile mai târziu prefectul județului i-a premiat pentru civism în sala de ședințe a instituției. Nicu Frim speră ca acțiunea familiei sale să fie un punct de plecare care să producă o „implicare necesară” în comunitatea în care încearcă să se reintegreze de câteva luni. S-au întors în urmă cu un an, într-un fel de vacanță prelungită impusă de pandemie. Copiii, toți născuți în Irlanda, au început discuția legată de o revenire în România, spune Nicu. Bărbatul s-a întors singur la Dublin ca să-și onoreze angajamentele puse pe hold de epidemia de Sars-Cov-2. A finalizat lucrările la care firma de construcții pe care o conducea se angajase și a încheiat un capitol important din viața sa. Integral pe PressOne
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună ziua!
La ce duc complicitate, politețea ipocrită, corupția și multe altele asemenea, înmănuncheate în sintagma „political correctness”:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/de-ce-a-fost-multa-vreme-tabu-ipoteza-ca-virusul-care-a-provocat-covid-19-ar-fi-scapat-din-laboratorul-din-wuhan–291245.html
Alexandru Lăzescu:
„În mod normal ipoteza virusului scăpat din laborator ar fi trebuit să fie luată serios în considerare. Faptul că virusul provenea din oraşul în care se găsea cel mai important laborator de cercetări asupra viruşilor din China nu ar fi trebuit să fie considerat o simplă coincidenţă lipsită de orice semnificaţie. Era până la urmă o ipoteză de bun simţ. Şi totuşi, exact asta s-a întâmplat. Timp de un an şi jumătate! Nu doar că ideea în sine a fost rejectată ultimativ, dar s-a desfăşurat o adevărată campanie agresivă de intimidare intelectuală a tuturor celor care ar fi adus-o în discuţie.
Acest „consens dictatorial” a fost statuat încă de la începutul declanşării epidemiei prin intermediul a două publicaţii prestigioase, The Lancet şi Nature Medicine. De pildă într-o scrisoare deschisă publicată în The Lancet, semnată de 27 de oameni de ştiinţă, se respingea ferm teoria că Covid-19 ar fi putut avea altceva decât o origine naturală şi erau denunţaţi toţi cei care ar fi îndrăznit să susţină altceva. „Condamnăm cu fermitate teoriile conspirative care sugerează că COVID-19 nu are o origine naturală”, scriau semnatarii. „Teoriile conspirative nu fac altceva decât să creeze frică, zvonuri şi prejudecăţi care pun în pericol colaborarea noastră globală în lupta împotriva acestui virus.” În baza acestei „sentinţe” Facebook, Twitter, YouTube au şters toate opiniile care se abăteau de la această „linie oficială” şi au blocat conturile celor care vehiculau astfel de „idei greşite”. Abia de curând Facebook a modificat „reglementarea internă” în baza căreia se luau aceste decizii.
Pentru nişte cercetători, ideea că în ştiinţă nu există niciodată certitudini ar trebui să fie un principiu sacrosanct. După cum nota marele fizician american Richard Feynman, într-o carte apărută în 1999, Plăcerea de a descoperi lucruri, „dintre toate valorile cu care trebuie să opereze ştiinţa, cea mai importantă trebuie să fie libertatea de a te îndoi. Cunoştinţele ştiinţifice sunt un ansamblu de presupuneri cu diferite grade de certitudine – unele dintre ele în mare parte nesigure, unele aproape sigure, nici una absolut sigură”. În aceste condiţii pare cel puţin curios ca la acest nivel să operezi cu certitudini. Un articol extrem de bine documentat, apărut recent sub semnătura unui reputat jurnalist specializat în domeniul ştiinţelor, Nicholas Wade, dezleagă „misterul”. Richard Haass, fost preşedinte al Council for Foreign Relations, îl consideră cea mai solidă susţinere în favoarea ipotezei unui virus scăpat din laboratorul din Wuhan. Deşi articolul lui Wade nu a putut fi publicat într-o revistă de prestigiu a fost distribuit masiv pe Internet şi a stârnit atâta vâlvă încât nu a mai putut fi ignorat, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri. Aşa că ipoteza unui virus scăpat din laborator nu a mai fost considerată prin definiţie o blasfemie, a devenit frecventabilă. În fapt, tot mai multe voci, din ştiinţă şi din mediul politic, o sprijină. Inclusiv serviciilor secrete americane li s-a cerut de către administraţia Biden să o analizeze serios.
Unul dintre motivele acestei bruşte schimbări de atitudine este dezvăluit de cotidianul britanic Telegraph. Ţine de atmosfera de diabolizare a lui Donald Trump din Statele Unite. Mai ales într-un an electoral în care elitele americane din mass media şi din universităţi erau determinate să împiedice cu orice preţ realegerea acestuia. Orice spunea Trump trebuia automat combătut, ridiculizat. „Ceea ce a făcut-o deosebit de dificilă susţinerea acestei teorii”, scrie Telegraph, „a fost faptul că a fost enunţată de Mike Pompeo, secretarul de stat al lui Donald Trump”. În mare parte tot în baza informaţiilor primite de la serviciile secrete. Cărora acum Biden le cere să analizeze serios ipoteza. „Însă niciun om de ştiinţă nu risca să fie acuzat că este de acord cu Trump.” „Cu alte cuvinte, ceea ce ar trebui să fie un proces obiectiv – o publicaţie care evaluează calitatea unei lucrări ştiinţifice în baza unui proces de evaluare de tip peer-review – a fost subminat de partizanatul politic. Cum Trump era prin definiţie un om rău orice spunea el trebuia tratat ca o întruchiparea a răului.”…”
Bună dimineața.
Fragmentul articolului din Ziarul de Iași este un superb exemplu de logică distorsionată. Aici se vede ce bine a fost folosită teoria conspirației pentru a forța o explicație pentru politica fără scrupule ( a interesului strict personal, mărunt, meschin …) a lui Trump. Și tactica asta a funcționat, de aceea chiar și azi sunt destui cei care-l consideră pe Trump „Tătucul” sau dacă vreți, „Fuhrerul” lor ( să fie mulțumite ambele tabere ).
Bună ziua!
Da, aveți dreptate, în mare măsură! N-am fost „partizan” al trumpetistului nici înainte, nici în timpul mandatului său prezidențial și, cu atât mai puțin – după! Totuși, să ostracizezi un om, care, uneori, a mai (și) avut dreptate (deși, despre originea covid-19 în laboratorul din Wuhan a zis Pompeo, nu trumpetistul!), înseamnă să o ții cu „partizanatul” orb, contra, la infinit!… Iar ostracizarea merge până-ntr-acolo încât diferite „rețele sociale” i-au „tăiat” dreptul la comunicare trumpetistului!… De ce? Unde mai e dreptul la liberă exprimare? De când youtube i-a interzis accesul trumpetistului, am decis să-i boicotez (și am deja mai bine de 3 luni de când o fac)! Chiar dacă spune prostii – și a spus, spune și va mai spune, cu duiumul! – lăsați-l să vorbească, să se exprime! Există Justiție, care-l poate sancționa pentru derapaje, nu „politica pumnului în gură!”…
Cea mai gravă formă de partizanat a devenit, în ultima vreme, intoleranța, lipsa dialogului, a comunicării, fie și în contradictoriu! Nimeni nu mai vrea să accepte că „nea-m înțeles că nu ne-am înțeles!”!… E „la modă” discursul de tipul „noi avem dreptate întotdeauna, iar ei – niciodată!” Și confuzia, zic eu voită, între adversari, concurenți, competitori – față de care trebuie să fii fair play – și dușmani – față de care nu trebuie să ai nici o milă!… Clivajul ăsta a „coborât” până la nivelul relațiilor între simpli muritori, care numai „oameni” nu se mai pot numi, deoarece și-au pierdut omenia, umanitatea!…
Da, o parte dintre lucrurile pe care le-a susținut sunt întradevăr motive legitime de preocupare pentru orice om onest. Mi-e teamă însă că a făcut-o în cea mai mare parte pentru ca să aibă susținerea politică a întregului Partid Republican și să-și atigă scopurile proprii.
De acord… Nu stiu ce-l tot mana la lupta si roade de la un timp pe Messier Lazescu de bate atat campii cu lauda postum a dementului … nu-l banuiesc ca nu intelege ce ce intampla in US, de aceea nu-i inteleg de loc aganda
Buna ziua! 🙂
De citit: Datoria publică în concepția liberală
https://www.contributors.ro/datoria-publica-in-conceptia-liberala/
https://www.g4media.ro/cum-a-reusit-puiu-popoviciu-sa-convinga-inalta-curte-de-la-londra-ca-nu-a-avut-parte-de-un-proces-corect-in-romania-martorii-lui-popoviciu-despre-legaturile-judecatorului-tudoran-cu-gigi-becali-ju.html
justitie de Romania
Buna ziua.
Poate sa dea UE cit vrea cu justitia noastra de pamant, borfasii scapa nu prin sentinte, ci prin lipsa lor…
https://www.g4media.ro/breaking-inca-o-amanare-in-dosarul-colectiv-pe-22-septembrie-se-va-decide-daca-se-schimba-incadrarea-faptelor-de-care-sunt-acuzati-cristian-popescu-piedone-si-alti-inculpati.html 🙁
Dosarul Colectiv, împărţit în două de magistraţi. Piedone va fi judecat separat în luna septembrie / Avocații și procurorul acuză tergiversarea procesului: “Mai durează cinci ani? Vă bateţi joc de noi” –
https://m.hotnews.ro/stire/24859959