Revista Presei – 12 iunie.”Comunismul Guvernului Cîțu și mimarea reformei….Nimic despre o contributivitate reală. Nimic despre o mai bună colectare”
12/06/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 12 iunie! ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică de joi, ora 12.00, până duminică noapte, ora 23.00. În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de vineri și sâmbătă, îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile. In Bucuresti va fi innorat dupa-amiaza, temperaturi intre 24/16 gr. C.
Aproape jumătate dintre spitalele din România nu au raportat nicio eroare medicală în anul pandemiei / Printre cei mai expuşi erorilor medicale sunt copiii – studiu Peste 40% dintre spitalele din România nu au raportat nicio eroare medicală în 2020, anul pandemiei, iar jumătate dintre erorile anunţate ar fi fost generate de nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, potrivit unui studiu realizat de Observatorul Român de Sănătate. Principalele concluzii ale studiului: – Peste 40% dintre unităţile sanitare nu au raportat nicio eroare medicală în 2020; – Jumătate dintre erori au fost cauzate de nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale; – Doar 4,3% din sesizările înregistrate la nivelul Comisiilor de malpraxis în perioada 2015 – 2019 au fost confirmate ca fiind malpraxis În România nu există încă o cultură a raportării erorilor Conform studiului realizat de Observatorul Român de Sănătate, 217 unităţi medicale din România (42%) dintre cele 513 înregistrate la Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) nu au raportat anul trecut niciun eveniment advers asociat actului medical. Acest lucru semnalează că în România nu există încă o cultură a raportării erorilor bine înrădăcinată în practicile sistemului medical, cu efecte negative inclusiv la nivelul procesului de învăţare din greşeli, spun autorii studiului “Siguranţa pacientului în actul medical”. Copiii sunt cei mai expuși erorilor medicale În ceea ce priveşte evenimentele adverse raportate, cele mai frecvente sunt infecţiile nosocomiale, de medicaţie şi căderile. La nivel general, în anii 2019 şi 2020, în România au fost raportate peste 5.800 cazuri de infecţii asociate asistenţei medicale, peste 1.300 de erori medicale care au rezultat în traumatismul pacientului şi 128 de cazuri de deces din cauza unor erori medicale. Printre cei mai expuşi erorilor medicale sunt copiii, potrivit datelor prezentate în studiu. O altă situaţie evidenţiată de Observatorul Român de Sănătate priveşte Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul DSP. Din datele adunate de la 31 de DSP-uri din ţară, peste jumătate dintre sesizările adresate Comisiilor de malpraxis sunt respinse pe motiv de lipsă a documentelor sau neplată a taxei pentru experţii care ar trebui să analizeze cazul. Doar 4,3 % din sesizările înregistrate la nivelul Comisiilor de malpraxis în perioada 2015 – 2019 au fost confirmate ca fiind malpraxis.…. În legislaţia din România lipseşte o definiţie clară a conceptului de “eroare medicală” în concordanţă cu terminologia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeană. Sistemul actual de raportare vizează evenimentele adverse asociate asistenţei medicale, care prin definiţie includ doar erorile medicale cu consecinţe asupra pacientului. Dar erorile medicale se referă şi la acele greşeli ce apar în asistenţa medicală care nu au consecinţe asupra pacientului, iar omiterea raportării acestora constituie o barieră în procesul de învăţare din greşeli, spun autorii studiului. Încă din anul 2009 Consiliul European a sugerat statelor membre UE implementarea unui set de măsuri pentru siguranţa pacientului, precum sisteme de raportare şi învăţare, emanciparea pacientului, politici naţionale şi locale de siguranţa pacientului şi diseminarea informaţiilor despre siguranţa pacientului către părţile implicate în asistenţa medicală. O evaluare cu privire la procesul de implementare a acestor măsuri recomandate, publicată într-un raport al Comisiei Europene din 2014, arată că România se clasa pe ultimul loc, alături de Slovenia, cu doar 3 sub-măsuri implementate din 13 recomandări. Mai mult, în prezent, România are un sistem de raportare a evenimentelor adverse asociate asistenţei medicale doar în unităţile sanitare cu paturi, faţă de alte ţări în care raportarea cuprinde şi alte unităţi precum ambulatorii, cabinete de medicină de familie şi centre rezidenţiale pentru bătrâni. Integral: https://www.hotnews.ro
25 de organizaţii civice cer demisia membrilor Curții Constituționale după decizia privind Secția specială 25 de organizaţii civice din România şi din străinătate solicită demisia membrilor Curții Constituționale după decizia prin care interzic judecătorilor români să constate încălcarea dreptului european cu privire la Secţia specială. Demersul a fost inițiat de către asociația Iniţiativa pentru o Cultură Democratică Europeană, care consideră că decizia CCR este “o înșiruire de sofisme menite să arunce în aer ordinea de drept European”, “creează incertitudine juridică și obligă instanțele naționale la nerespectarea unei hotărâri a CJUE”: “Situația este fără precedent, dar și fără ieșire. Încălcarea obligațiilor care ne revin ca stat membru UE dictată de CCR trebuie sancționată cu demisia judecătorilor constituționali care au adoptat această hotărâre”. Cele 24 de organizații civice care s-au alăturat acestui demers spun și ele că decizia din 8 iunie a CCR contravine jurisprudenţei constante a Curții de Justiție a UE potrivit căreia judecătorul naţional este primul judecător european, iar acest rol nu poate fi interzis de nicio autoritate, lege sau practică, chiar dacă este vorba de o curte constituţională. “Curtea Constituţională refuză să respecte hotărârea CJUE din data de 18 mai 2021 care consacră obligativitatea pentru statul român de a pune în aplicare recomandările din cadrul Rapoartelor MCV, printre care şi desfiinţarea Secţiei speciale. CCR impune judecătorilor naţionali ca, din moment ce a fost decisă în România constituţionalitatea înfiinţării Secţiei speciale, ei să nu poată aplica direct dreptul european care se opune în mod clar unei astfel de Secţii”, afirmă reprezentanții organizațiilor civice.” Între acestea se numără VeDem Just, Freedom House, RESET, Corupţia Ucide, Asociaţia Geeks for Democracy, Rezistenţa. Soarta Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este lăsată la latitudinea Parlamentului. Judecătorii constituționali susțin că hotărârea Curții de Justiție a UE, luată după ce magistrați români au dat în judecată România pe tema înființării SIIJ, „nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudenţial”. CCR a decis că înființarea SIIJ este constituțională, respingând sesizările făcute în acest caz. Integral: https://www.hotnews.ro
Comisia Europeană, observații critice la adresa PNRR: costuri nejustificate și date neclare Comisia Europeană a transmis, joi, 10 iunie, ca primă iterație în procesul de evaluare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mai multe critici guvernului de la București, potrivit Hotnews și Economedia. … Comisia Europeană a transmis joi, 10 iunie, zeci de observaţii pe tema PNRR, conform Hotnews, care citează surse apropiate discuțiilor. … Potrivit Hotnews, în ceea ce priveşte Sistemul de management al apei, una dintre critici vizează faptul că valorile asumate pentru ţinte sunt, în general, mai mici decât rezultatul calculelor. În ceea ce priveşte Transportul sustenabil, Comisia Europeană menţionează că pe anumite proiecte de transport feroviar nu este clar dacă standardele de costuri includ TVA sau nu şi nu sunt clare explicaţiile furnizate despre modernizarea a 30 de locomotive. …. Despre Fondul pentru Valul Renovării nu este clar cum se obţine costul total de 1 miliard de euro, întrucât există neconcordanţe între informaţii La alte investiţii se precizează că nu sunt furnizate punctele de referinţă şi metodologia de cost. Referitor la Fondul local pentru tranzitia verde şi digitală, CE menţionează că justificarea costurilor este insuficientă sau lipseşte, relatează news.ro, care citează Hotnews. Şi la proiectul România Educată există critici, una dintre acestea vizând faptul că Guvernul trebuie să explice fiecare investiţie, nu grupate. În ceea ce privește domeniul Sănătate – subcapitolul infrastructură spitalicească nouă, Comisia arată inadvertențe între costurile conținute într-un fișier Excel și cele dintr-un fișier Word, potrivit Economedia. Integral: https://www.libertatea.ro
Comunismul Guvernului Cîțu și mimarea reformei “Își dorește cineva ca Guvernul sau Parlamentul să mimeze reforme?”, a răspuns ușor iritată dna Turcan la întrebarea despre noii speciali pe care îi creează interzicerea cumulării pensiei cu salariul de la stat. Dacă medicii, actorii și multe alte profesii nu vor mai putea munci la stat după pensionare decât dacă renunță la pensie, ”persoanele alese sau cele care au durata mandatului definit de Constituție”, precum și membrii Academiei Române, nu au nicio interdicție. Deci senatorii, deputații, primarii, miniștrii, membrii CCR, ai CSM, ai Curții de Conturi pentru care Constituția prevede perioada mandatului vor putea cumula în continuare pensii și salarii lunare de valoarea celor anuale ale unui actor, de exemplu. Dna Turcan spune că altfel legea ar fi fost neconstituțională, pentru că ar fi îngrădit dreptul constituțional de a fi ales. În primul rând, mă întreb despre ce drept a fi ales vorbim în cazul miniștrilor sau al membrilor CCR? Apoi, dacă o luăm pe partea de drepturi constituționale, art 41 din Constituție prevede că: “Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă”. Deci dacă la speciali ar fi vorba despre încălcarea dreptului de a fi ales, la “săraci” este vorba despre încălcarea dreptului la muncă. Dacă “săracului” nu îi încalci dreptul la muncă, ci doar îl pui să aleagă între două tipuri de drepturi bănești, nici specialului nu-i încalci dreptul de a fi ales punându-l să aleagă între cele două. Mai degrabă Guvernul a încercat o șmecherie de captare a bunăvoinței judecătorilor CCR, care să nu se simtă direct vizați și deci să nu respingă de pe scaun noua reglementare. În plus, să nu rămână în pagubă nici privilegiații și clienții numiți prin instituții cheie. Doar cei cu mărunțișul pot fi sacrificati. Tocmai aceste diferențe duc legea spre o mare problemă de constituționalitate pe motiv de discriminare. Cu atât mai mult cu cât sunt exceptați și profesorii, pe motiv de deficit de cadre. Dacă se va constata și în sănătate un deficit, vor trece și medicii la excepții, spune dna Turcan. Adică nu e o problema de principiu, ci de oportunitate, iar discriminările sunt cât casa. Surse din PNL spun că reglementarea a fost făcută pe picior pentru a muta atenția de la nemajorarea alocațiilor pentru copii. Și nu este singura lovitură a Guvernului “de dreapta” Cîțu. A fost adoptat un proiect de lege care prevede posibilitatea de a opta pentru amânarea pensionarii până la 70 de ani. Ceea ce e în regulă, dacă omul se simte în stare și dorește să muncească. Doar articolul 4 din proiect transformă reglementarea într-una de-a dreptul comunistă: “continuarea activității în condițiile art. 2 și art. 3 din prezenta lege nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.” Adică angajatorul nu are niciun drept să considere că omul respectiv nu mai face față după 65 de ani cerințelor muncii, că are alte planuri, că vrea să aducă pe cineva mai tânăr și poate mai adaptat unui anumit post. Guvernul îi impune ce să facă în propria firmă….. Și nu e vorba doar despre firme. Cele mai mari 5 universități din țară acuză abuzul împotriva autonomiei universitare și astfel condamnarea la mediocritate. Feudalii instalați în posturi de profesori și conferențiari își pot păstra puterea în detrimentul tinerilor care nu mai pot avansa. Este motivul pentru care se opun vehement și studenții. Acesta și o lege despre care deja avem motive să ne temem ce aberații va conține sunt singurele idei ale acestui guvern, de dreapta cică, la problema reală a pensiilor. Nimic de întărirea pilonului 2, blocat într-o contribuție infimă de 3,75% în loc de 6% cât trebuia să fie, în condițiile în care fondurile private sunt și soluția unor pensii mai mari, și soluția acoperirii deficitului prin banii pe care îi aduc în economie. Nimic despre o contributivitate reală. Nimic despre o mai bună colectare…..Totul e doar populism, bâjbâială, găselnițe nediscutate, soluții legislative proaste și autovictimizare. Integral: https://spotmedia.ro
Ce e greșit se va dovedi greșit Încrederea, determinarea și magnitudinea ce caracterizează intervenția guvernelor în ultimii ani în numele unor idealuri referitoare la schimbările climaterice (orice ar însemna asta) și la egalitatea economică se bazează pe ipoteza că avem la dispoziție cunoașterea necesară și suficientă pentru a atinge scopurile. Nu avem acea cunoaștere. Cunoașterea din societate este disipată și numai piața poate coordona utilizarea ei. În consecință, mă aștept ca peste câțiva ani subiectele să fie trecute din prim planul cu sclipici de astăzi într-un plan secundar. Exact cum s-a întâmplat în anii 1970. Dar până atunci se vor fi cheltuit resurse formidabile, se vor fi produs multe distorsiuni, dintre care unele aproape iremediabile. Unii vor câștiga enorm. Printre aceștia vor fi și cei ce vor produce tone de maculatură referitoare la domeniile menționate. Ca în anii 1970. Într-un proces ce se derulase până atunci, acumulările de succes din domeniul fizicii și chimiei au dus omul pe lună. Mulți adepți ai intervenționismului s-au grăbit să afirme că dispunem de metode similare cu cele din fizică și în alte științe, inclusiv în economie. Inflația din anii 1970 le-a arătat cât de greșită este ideea de a împrumuta metodele fizicii în economie. Acum repetăm exercițiul …..Nici de data aceasta nu știm, si nu vom sti niciodată, ce consecințe vor avea intervențiile noastre in economia naționala. Știm doar că intervențiile agresive din economie au dus, în cea mai mare parte, la alte rezultate decât cele scontate. Rareori consecințele neintenționate ale planurilor noastre referitoare la societate și economie au fost benefice. Integral: https://project-e.ro
Captura in Portul Constanta. Busteni taiati de pe 10 ha de padure, descoperiti in containere ce aveau destinatia China Zeci de busteni taiati de pe aproape 10 hectare de padure din Prahova au fost descoperiti joi, 10 iunie, de anchetatori in Portul Constanta. Potrivit AgentGreen, lemnul aparea in acte drept cherestea si era destinat sa ajunga in China. Reprezentantul Garzii Forestiere din Bucuresti sustine ca este lemn “ecarisat”, adica permis la export. Bustenii se aflau in sapte containere pline, descoperite de catre autoritati in Portul Constanta Sud Agigea, “La deschiderea a sapte containere destinate pentru export pentru o firma din China, exportul este efectuat de catre o Societate Comerciala de pe raza judetului prahova. Fiind declarate in acte cherestea si s-au deschis aceste containere si sunt alte produse”, a declarat comisarul sef de la Garda de Coasta Constanta Petrisor Irimia, citat de Stirileprotv. Legislatie mai clara si justitia verde Procurorii subliniaza ca este nevoie de o legislatie mai clara. “Trebuie luate masuri urgente legistative, ferme, serioase, pe tot ce are legatura cu mediul, incepand de la deseuri si terminand cu problemele legate de paduri, aici sunt cateva hectare de padure. In padurea aceea ar trebui sa fie niste animale, pasari. Daca legea spune ca nu e permis busteanul si asta-I cherestea inseamna ca ori nu este respectata legea ori legea este neclara”, a relatat procurorul Teodor Nita potrivit sursei citate. De cealalta parte, Agent Green si-a aratat sustinerea pentru infiintarea “de urgenta” a “Justitiei Verzi care include procurori si judecatori specializati pe legislatia de mediu si crime ecologice. De asemenea, organizatia sustine interzicerea definitiva a exportului de material lemnos neprelucrat intensiv si pastrarea valorii adaugate in Romania. Exportul cu astfel de material este echivalent cu exportul de bani si locuri de munca”…..In Romania, potrivit hotararii 497/2020, de la inceputul acestui an, exportul de material lemnos neprelucrat este interzis pe o perioada de zece ani. Integral: https://ziare.com
Bancheri cu „curajul afacerii“ sau „controlori mărunţi şi chiţibuşari“? Cum să ai un excedent al depozitelor companiilor la bănci faţă de stocul creditelor acordate de 4 miliarde de euro dar 27.000 de firme să caute disperate finanţare pentru investiţii prin programe guvernamentale? …. În aprilie 2021, soldul creditelor acordate companiilor de către bănci în lei şi valută era de 132 miliarde de lei (26 mld. euro), cu 22 miliarde lei mai redus decât depozitele şi conturile curente deţinute de companii la bănci, în lei şi valută, la aceeaşi dată, şi anume de 154 miliarde de lei. În cazul persoanelor fizice, soldul depozitelor şi lichidităţilor în lei şi valută era de 263 miliarde de lei în aprilie 2021 iar soldul creditelor în lei şi valută era de 154 miliarde de lei, excedentul fiind de 109 miliarde de lei. Să spunem că persoanele fizice economisesc în primul rând şi apoi investesc. Companiile sunt cele care folosesc disponibilităţile populaţiei, prin intermediul sistemului bancar, pentru investiţii. Dar companiile din România au ajuns în situaţia de a finanţa ele sistemul bancar, având o poziţie net creditoare faţă de bănci. Şi ce fac băncile cu aceşti bani suplimentari? Finanţează deficitul bugetar sau, atenţie, îi depun la Banca Naţională. Aşa au făcut spre exemplu în mai 2021 când, conform datelor BNR, băncile au constituit depozite la BNR de 7,3 miliarde de lei la o dobândă de 1,5%. Practic, băncile din România se împrumută de la companii ca să plaseze banii la Banca Naţională. Adică apa care ar fi trebuit să vină să irige economia, să meargă în investiţiile companiilor – în fabrici de bere, în sisteme de irigaţii, sere, autostrăzi sau campusuri şcolare – o ia înapoi către fântână, către izvor. Taman invers. În loc ca firmele să fie net debitoare faţă de sistemul bancar şi băncile la rândul lor să se împrumute de la Banca Naţională aşa cum scrie în orice manual de economie, într-o ţară care plânge după investiţii, ce fac băncile?…..Fac programe de educaţie financiară, în loc să dea credite. S-o fi terminat în România cererea de credite? Au bani companiile de investiţii? Poate ca firmele din top 1000, care deţin jumătate din cifra de afaceri din economie, să nu aibă nevoie de bani. Însa „talpa ţării“, cele 400.000 de companii care evoluează în cealaltă jumătate din economie strigă după capital. Peste 27.000 de firme au depus spre exemplu un plan de investiţii pe Măsura 3 – granturi pentru investiţii, proaspăt anulată de Ministerul Economiei. Granturile ar fi avut valoarea între 50.000 şi 200.000 de euro. Fiecare din aceste companii a scris un plan de afaceri, a plătit consultanţi, a imaginat un proiect de hală industrială, de achiziţie a unui echipament, de extindere într-un nou sector de activitate. Cei 27.000 sunt cei despre care vorbea guvernatorul Mugur Isărescu în 1990, „întreprinzătorii economici“, cei care au „curajul afacerii“. Acolo se află viitorul de business al României imaginat de cel mai dinamic segment al populaţiei – întreprinzătorii care vor tot timpul altceva, care se gândesc la noi produse şi servicii. „V-aţi gândit să vă duceţi către cei 27.000 în căutare de noi clienţi? Să vedeţi dacă nu cumva unele din aceste proiecte sunt de fapt bancabile, adică pot rambursa banii? Mai ales că multe din aplicaţii s-au făcut cu 50% contribuţie proprie din partea beneficiarului“, întrebam un bancher de IMM-uri. „Nu reprezintă interes pentru noi, avem clienţii noştri“. Chiar nimeni nu sesisează acest paradox, acest clivaj? Sunt două lumi diferite? Cum să ai un excedent al depozitelor companiilor la bănci faţă de stocul creditelor acordate de 22 miliarde de lei (4,4 miliarde de euro) şi 27.000 de firme să caute disperate finanţare pentru investiţii prin programe guvernamentale? Integral: https://www.zf.ro
Raportul TIMSS: Unul din cinci elevi de clasa a opta înregistrează analfabetism științific și numeric 22% din populația școlară de clasa a VIII-a este afectată de analfabetism științific și numeric, arată raportul TIMSS 2019, prezentat de Universitatea din București. Procentul de analfabetism științific este, cel mai mare dintre țările europene evaluate. În același timp, 48% dintre acești elevi se află sub nivelul mediu-funcțional de performanță, cu mențiunea că analfabetismul numeric este disproporționat de mare: jumătate din țările participante nu ating 13%. ….Astfel, în mod concret, TIMSS arată că România s-a plasat și continuă să se plaseze atât la matematică, cât și la științe, sub media internațională de 500 de puncte, poziție rămasă neschimbată de când România participă la aceste studii. La matematică și științe, scorurile obținute de elevii români de clasa a VIII-a la testele TIMSS nu s-au modificat semnificativ în ultimii 20 de ani (matematică: 479 puncte în 2019, 474 puncte în 1995; științe: 470 puncte în 2019, 471 puncte în anul 1995). Totuși, la matematică se observă o recuperare de 21 de puncte față de minimul istoric înregistrat în anul 2011 (458 puncte), atins după începutul scăderii observat în anul 2007. Această evoluție nu este valabilă în cazul științelor, unde rezultatele nu indică nicio schimbare de la începutul măsurărilor IEA….. Ca atare, distribuția performanței rămâne o problemă majoră pentru sistemul educațional românesc. Aproape un sfert dintre elevii români nu reușesc să atingă criteriile minime de performanță la matematică și la științe. Totodată, raportul a evidențiat existența unui „analfabetism numeric” la 22% din populația școlară de clasa a VIII-a, în timp ce un procent de 48% dintre acești elevi se află sub nivelul mediu-funcțional de performanță, cu mențiunea că analfabetismul numeric este disproporționat de mare: jumătate din țările participante nu ating 13%. Același procent de 22% reprezintă și cota de „analfabetism științific” în cadrul populației școlare de clasa a 8-a, cel mai mare procent dintre țările europene evaluate. Un alt procent de 51% din acești elevi este sub nivelul mediu-funcțional de performanță. Potrivit concluziilor studiului, una dintre cauzele care stau la baza acestor rezultate slabe este lipsa sau calitatea inadecvată a resurselor pentru asigurarea unui proces educațional coerent. De exemplu, România se află pe ultimele locuri dintre țările evaluate la accesul la tehnică de calcul sau la numărul de laboratoare științifice: aproape 40% dintre copiii noștri au un acces redus sau deloc la acestea. Ca o consecință, 20% din copii nu au văzut nici măcar un singur experiment de-a lungul educației lor, iar alți 36% dintre copii au realizat un experiment științific doar de câteva ori pe an. Integral: https://www.educatieprivata.ro
Clotilde Armand: Am aflat ceva incredibil. Contractul cu compania Romprest nu există …. „Astăzi am aflat ceva incredibil: Contractul dintre Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest Service S.A. NU EXISTĂ! Da, ați citit bine. Înțeleg că domnul premier s-a poziționat public cerând ambelor părți (primărie și companie) să respecte înțelegerile contractuale (reguli făcute în 2008 de PNL). Dar ce ne facem dle. premier dacă nu există contract?!”, a scris Clotilde Armand pe contul de facebook. Aceasta face trimitere la două sentințe judecătorești definitive care atestă că Primăria a încheiat ilegal contractul cu Romprest. „Haideți să vă explic ceva de neînchipuit: Două sentințe judecătorești definitive și irevocabile au constat că acest contract a fost încheiat fraudulos și l-au ANULAT. Exact în ziua în care fostul primar Andrei Chiliman semna contractul, 30 iunie 2008, Curtea de Apel București anula definitiv și irevocabil întreaga procedură de achiziție, deoarece încălca directivele comunitare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul contractelor de concesiuni de servicii. În plus, contravenea flagrant Legii 273/2006 privind finanțele publice locale. Curtea de Apel Brașov a dat, pe 22 martie 2011, cea de-a doua decizie definitivă și irevocabilă: Dispune anularea anunțului de participare nr. 40433/ 08.12.2007 publicat în SEAP de către intimate Primăria Sectorului 1 București, a documentației de atribuire și a procedurii de atribuire prin licitație deschisă a contractului “Prestări servicii- activități ale salubrizare pe raza administrativă a Sectorului 1” cod CPV 90121000-1 și 90210000- 2. A fost confirmată, încă o dată, încheierea fără nicio bază legală a contractului de salubrizare de la nivelul Sectorului 1. Astfel, contractul Romprest a fost semnat în disprețul Justiției, cu aprobarea PSD și PNL. Și cu o tăcere din partea partidelor politice de peste 10 ani. Nimeni nu a scos o vorbă despre asta. Rămân acum întrebăriile mele: cine ne dă banii înapoi pentru cei 12 ani în am plătit cel mai scump serviciu de salubrizare din România și câți funcționari publici, primari și viceprimari trebuie să răspundă în fața Justiției? Vom afla. Am demarat acțiunea în instanță pentru că acest contract este nul din toate punctele de vedere. Integral: https://www.g4media.ro
S-a ales praful de o investiție de 20 milioane €. Cum a ajuns parcul de pe malul lacului Floreasca să arate ca o ruină …. Este vorba de parcul de pe malul lacului Floreasca. Acesta face parte dintr-un proiect mai mare privind salba de lacuri din zona de Nord. Toaletele au fost vandalizate, centrul de prim ajutor este abandonat, iar zonele renovate sunt într-o stare jalnică. Primăria susţine că nu se făcuse recepţia lucrării din cauza unor probleme de execuţie, aşa că totul a fost lăsat baltă. Potrivit proiectului iniţial, Uniunea Europeană ne-a oferit 20 de milioane de euro pentru a amenaja Lacul Floreasca, dar şi malurile acestui lac. Din păcate, lucrările au început destul de târziu, dar când au fost terminate, cu chiu, cu vai, tot ce s-a făcut a fost abandonat….. Proiectul a fost semnat în 2013, de către primarul de la acea vreme, Sorin Oprescu şi de ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea. Proiectul era unul de amploare, cu vaporaşe cu panouri fotovoltaice, pasarelă suspendată şi amfiteatru. Asta ar fi transformat lacurile din Nordul Bucureştiului într-un paradis până în 2015. Totul ca în anii ’40, când plajele şi ştrandurile din zona erau pline de oameni. Lucrarea a fost terminată, dar nu în totalitate. Acum există pontoane, zone de agremenet, staţii de biciclete, alei asfaltate, felinare cu led, sisteme info-point. Toate sunt însă abandonate şi înconjurate de buruieni. Din 2013 s-au schimbat două administraţii în primăria Capitalei. Din cauza unor probleme privind calitatea lucrările de pe lacul Floreasca, Tei şi Bordei nu au fost recepţionate nici până acum de Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, anunţă actuala administraţie. ….Din păcate, din costul iniţial de 20 de milioane de euro, bani europeni, primăria Bucureştiul a reuşit să atragă doar 3 milioane de euro. Din cauza întârzierilor şi a problemelor apărute, celelalte 17 milioane au fost plătite de la bugetul de stat. Integral: https://stirileprotv.ro
Vești bune! Românii cu solzi nu mai trebuie să prezinte certificat de vaccinare S-a întors roata! Dacă până acum românii cărora le-au crescut solzi din cauza vaccinului erau batjocoriți de ceilalți, de azi încolo ei devin privilegiați și sunt mai degrabă sursă de invidie. Autoritățile au anunțat că solzii purtați la vedere vor ține loc de certificat de vaccinare. „Dacă ai solzi poți circula liber prin Europa, poți participa la nunți, la concerte sau spectacole, practic vei putea duce viața pe care o aveai înainte de pandemie. Un certificat de vaccinare sau un test negativ se mai pot falsifica, însă solzii nu, deci e normal ca persoanele care au solzi să fie privilegiate”, au anunțat autoritățile. Există, totuși, și mici inconveniente pentru persoanele cărora le-au crescut solzi. Autoritățile au anunțat că li se va interzice să mai meargă în vacanțe în zona montane, pentru că mirosul specific al solzilor atrage urșii în zonele populate și pot apărea probleme. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Cu demisia pe masă. Când lăudăroșenia și declarațiile bombastice ale ministrului Ghinea dau pe dinafară De ce vrem să împrumutăm bani prin PNRR pentru a acorda sute de milioane de euro ajutoare de stat unor companii private? De ce împrumutăm 15 miliarde pentru a plăti cursuri de calificare de câteva săptămâni care costă cât taxele de școlarizare pe 3-4 ani la o universitate de top 500 din străinătate? Sunt câteva din întrebările la care ar trebui să răspândul ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în loc să arunce cu declarații despre demisii, scrie jurnalistul Patrick André de Hillerin, într-un comentariu publicat de Libertatea….””
https://www.libertatea.ro/opinii/cu-demisia-pe-masa-cand-laudarosenia-si-declaratiile-bombastice-ale-ministrului-ghinea-dau-pe-dinafara-3596772
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24854995-intrebarea-reginei-elisabeta-care-starnit-rasul-familiei-g7-video.htm
A fost un elegant bobarnac public la nivel înalt dat unui prim ministru care a exagerat cu “mobilizarea” familiei regale la intrunirea G7 … pentru afirmarea “unicitatii” si “prestigiului” UK post-Brexit … 🙂
Buna ziua.
Eram mereu la paritate ( in imaginarul colectiv) cu Bulgaria.
– noi corupți , ei corupți.
– noi cu MCV , ei dentic.
– noi cu leul , ei cu leva.
Acum :
– noi cu MCV , ei fara. Rămași noi unicii in UE cu chestia asta rușinoasa pe cap.
– noi tot cu leul , bulgarii intrati oficial in anticamera adoptării monedei euro.
– și ei cu deficit după ani de excedent bugetar. Noi cu deficite peste deficite enorme și an după an.
Mă întreb cum de presă asta ” independenta” , masa de politicieni ” patrioți” nu spune nimic , nu se analizează halul în care am ajuns că țara comunitară și cum suntem campioni EXCLUSIV in promisiuni.
– 10 ani derogare in capitolul gunoaie , am ajuns patumiera europeană.
– 14 ani cu MCV , după 12 ne trezim să întrebăm dacă recomandările din mecanism sunt obligatorii sau nu.
Cu figura de k…t făcută de CCR.
– doua comisii guvernamentale pentru adoptat euro, nu mai îndeplinim nici măcar o singură condiție.
Da in afara de propaganda dezmățată privind strategiile și viitorul , pricepe cineva că suntem ultimii la căruță UE și oaia neagră a comunității ?
Neata Stefan! 🙂
Presa si televiziunile au primit bani la greu sa fie “draguti” cu actuala guvernare. Cam 85% din populatie o duce destul de greu, asa ca toti vad. Iar PNRR-ul – asta iese când pui ministru un personaj omniscient , deasupra erorilor “mărunte ” … inerente la plebei care nu au fost intarcati cu Power Point ! 🙁 Au copiat la greu.
Bună ziua!
Cu speranța că domnul @intamplator nu se supără „că-i iau locul” (doar nițel…), am să vă contrazic, în privința bulgarilor:
1. Legat de corupție, dacă tanti UE ridică MCV-ul după masivele demonstrații anti-corupție de la Sofia și prima vizită a procurorului european Kovesi în… Bulgaria, înseamnă cu UE nu e doar senilă, ci chiar amnezică!…
2. Ori fi bulgarii în „antecamera” euro, dar, după ce-l vor adopta, să văd cât de bine o vor duce bulgarii – de la patroni/antreprenori de firme locale, până la cetățeni simpli – în fața „invaziei” firmelor din restul „Zonei Euro”… Va fi vai și-amar de ei, că economia bulgară nu e pregătită de un așa șoc!…
Mai vorbim după ce (și, mai ales DACĂ) va ieși Bulgaria de sub MCV și va intra în „Zona Euro”!…
În rest, perfect de acord cu dumneavoastră! Cred că nu mă poate acuza cineva că am lăudat actualii guviermi ai ciumei galbene, cel puțin la fel de păgubitoare pentru România precum ciuma roșie! De fapt, cu riscul de a (mă) repeta, adaug: USL TRĂIEȘTE!… Mai grav e că, în prezent, pe lângă ciuma numită iudemereu (aripa maghiară a psd!), și plusereul e complicele ciumei galbene!…
Salut.
– Din 2019 exista un raport care cere ridicarea MCV pentru Bulgaria.
https://m.ziare.com/stiri/europarlamentar-roman-bulgaria-scapa-de-mcv-romania-nu-1582455
Romania nu a avut NICIODATA un raport favorabil.
– Legat de euro, Bulgaria e mai bine poziționată că România.
Care Ro cu deficite perene și inflație mare comparat cu media UE , a descărcat mereu și constant pe devalorizarea leului greșelile financiar- bugetare.
Euro duce automat la lipsa acestei supape numita devalorizare moneda națională. Și e principala problema în oricare guvernare.
Se compensează :
– cu politici bugetare excedentare. ( Taxare, impozite , reducere salarii bugetare)
– Creștere export și reducere import.
– Folosirea inteligenta a fondurilor europene.
Toate 3 sunt de aceiași importanta.
Nu se centrează una, populația sărăcește.
Italia are doar exportul mai mare că importul. Celelalte două măsuri nu au fost centrate veci. Populația azi e mai săracă.
RFG a centrat toate 3. E azi locomotiva economică a UE.
PS. Și Suedia a centrat toate 3 măsurile.
Nu vrea să adopte euro deoarece prefera să aibă la dispoziție supapa aia a devalorizării in caz de nevoie.
PS.
1 euro = 4,92 lei. In 2016 era 4,51 lei. A pierdut mai bine de 10 % din valoare.
1 euro = 10, 06 coroane suedeze. Oscilație foarte mică in ultimii 5 ani cînd era 9,45 coroane.
31 de ani de la Mineriada. Treizeci si unu… Dosarul e tot la Parchetul Militar (la loc sigur, deci), din decembrie 2020, intors de ICCJ pe motiv de… nulitate a rechizitoriului (sa notam ca din motive asemanatoare, Dosarul Revolutiei se afla din luna mai 2021 in acelasi loc sigur, adica la Parchetul Militar). Nu am alte comentarii in legatura cu situatia asta (ce-as putea sa mai zic?), afara de traditionalul:
Ilici la ocna!
—–
PS: cum o fi aparut legenda asta, cu Bulgaria fara MCV etc? Vad ca tot persista. Nu e frumos 🙂 :
https://www.hotnews.ro/stiri-international-24714414-franta-cere-mentinerea-mcv-atat-pentru-romania-cat-pentru-bulgaria.htm
In plus, Bulgaria mai are pe cap si un blacklist american, proaspat. Cam cum au si rusii, doar ca din alte motive:
https://www.g4media.ro/statele-unite-sanctioneaza-mai-multi-bulgari-si-64-de-firme-controlate-de-acestia-din-cauza-coruptiei.html
Asa ca…
Ziua buna tuturor!
For Those About To Rock, I Salute You! 🙂
Afirmația ” Doar articolul 4 din proiect transformă reglementarea într-una de-a dreptul comunistă: “continuarea activității în condițiile art. 2 și art. 3 din prezenta lege nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.” Adică angajatorul nu are niciun drept să considere că omul respectiv nu mai face față după 65 de ani cerințelor muncii, că are alte planuri, că vrea să aducă pe cineva mai tânăr și poate mai adaptat unui anumit post. Guvernul îi impune ce să facă în propria firmă…”
Mie mi se pare absolut normal că angajatorul sa nu aibă drepturi sporite pentru cei care doresc să muncească. Atenție. Daca angajatorul vrea să aducă pe altcineva poate sa o facă că și până atunci. Problema cu înșurubarea in in functii nu e la limita varstei de pensionare. Eu la lipsa criteriilor de performanță și evaluare de la stat.
Un incompetent trebuie să poată fi dat afară oricând! Nu când face 65 cu justificarea că “îl trimitem la pensie”
Salut
Nu ai înțeles subtilitatea cu 65 de ani.
In RO , propunerea cu vârsta de pensionare la 70 de ani e un serviciu oferit celor 200.000 pensionari din sistemul bugetar care cumulează pensia cu salariul.
Adică cucoana pensionata la 42 de ani și reangajată imediat la stat , va putea lucra legal pină la 70 de ani cumulând ( azi ) pensia de 13.000 cu salariul de 10.000.
Sau vezi cazul Ciuca.
Pensionat la 52 de ani cumulează din aceiași zi și salariul de ministru. Plus intemnizatia de senator de la ultimele alegeri.
La 70 de ani , va renunța patriotic la salariul . 😀😀
In rest , Franța , RFG, Suedia au vârste de pensionare de 65 de ani .
Nu au puhoaie de tineri șomeri.
Le au italienii, spaniolii. Aia unde școală pregătește ce nu e nevoie in economie și universitățile au absolvenți cu miile in noile ” specializări” fara cerere pe piata.
Gen expert în relații productive. Expert in comunicare industriala .
Ăștia 99 % sunt șomeri sau telefoniști in call center.
Intra aici și dezindustrializarea dar subiectul e mai complicat.
Bibi e “șomer” 😅