Revista Presei – 3 iunie.”Cuvântul coșmar: „reziliența”. Ce bine că s-a terminat COVID și că n-avem bani nici să ținem becul aprins”
03/06/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 3 iunie! ANM a emis, miercuri, o informare meteo de ploi moderate și vânt, valabilă în toată țara, de miercuri, de la ora 10.00, până joi, la ora 12.00. Astfel, potrivit meteorologilor, în regiunile estice, sud-estice, precum și în zona Carpaților de Curbură va continua să plouă, în general moderat cantitativ, și se vor acumula 10-20 l/mp și izolat 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei în general cu viteze de 45-55 km/h și pe alocuri 60-70 km/h. In Bucuresti trecător va ploua slab, iar vântul va fi moderat în prima parte a intervalului, cu viteze de până la 25-35 km/h, apoi va sufla slab. Temperatura maximă, se va situa în jurul a 19 grade Celsius, iar cea minimă de joi dimineaţă va fi de 8-11 grade Celsius.
Bilanțul pandemiei, cu plusurile și cu minusurile sale Abia a apucat să clipească luminița de la capătul tunelului și iată că multă lume încearcă să facă bilanțul aventurii, pornind de la înspăimântătoarea cifră cu cei aproape 4 milioane de morți la nivel global, căzuți victime ale pandemiei. Dar există temeri că cifra nu-i decât o estimare palidă a realității crude. În opinia fostului director de programe politice din Departamentul de Stat al SUA, Richard Haass, care a publicat recent un articol pe această temă, adevărata cifră a dezastrului ar putea fi de două sau chiar de trei ori mai mare….. România este, bineînțeles, un caz aparte, al treilea: fostul ministru al Sănătății declara că cifrele nu sunt cele adevărate, dar numărul de morți este oricum necloncudent, deși nu are nicio dovadă în acest sens. Clar? Mult mai clar vorbește actualul ministru, doamna Ioana Mihăilă, când spune că „s-ar putea ca nicodată să nu ştim câte persoane au decedat de COVID în această pandemie…” întrucât decesele „fie că nu au fost raportate corect, fie că nu au fost înregistrate corect, fie că nici măcar nu au fost diagnosticate”. Adică, s-ar putea să avem vreo 30.000 de decese, așa cum s-a comunicat, dar s-ar putea să fie mai multe, poate mult mai multe, poate și mai multe, nici miniștrii nu pot ști câte, din motivele arătate mai sus. Understand, măi, neamule? Pentru ca să aflăm cu precizie că nu știm nimic, doamna ministru a constituit un grup de lucru, care a ajuns la respectiva concluzie sigură, în sensul că nu există concluzii! Dar oricât ar fi de cumplită cifra, nu se compară cu cea legată de ciuma lui Caragea, când a murit o jumătate din populația Bucureștilor sau cea rezultată după gripa spaniolă din secolul trecut, când au murit foarte mulți, dar nici statistica nu știe câți….. Cu tristețe în fața milioanelor de decese, trebuie să admitem totuși că știința de astăzi a salvat zeci, poate sute de milioane de vieți, în ciuda conspiraționiștior, a negativiștilor, șoșociștilor și – Doamne, iartă-mă! – teodosiștilor contemporani, prieteni buni cu virusul și nu cu oamenii. Uriașul salt, de la „purificarea” prin fum, hârdău și strachina cu oțet, la dezinfectanți, mască, distanțare, tratamente și, în cele din urmă, la vaccin, ne plasează astăzi într-o altă paradigmă decât erau predecesorii noștri. Interesul manifestat în ultima vreme spre munca de cercetare în microbiologie, virusologie și, mai ales, spre promovarea vaccinurilor este impresionant….. Cred că noi, România, suntem una din puținele, poate chiar unica țară, unde importanți experți în virusologie și-au înclinat brusc interesul spre politică, tocmai atunci când laboratoarele, clinicile și bolnavii aveau mai multă nevoie de ei. În opinia mea, nu este nici spre cinstea noastră, ca societate, nici a specialiștilor și – mai ales – nici a celor care i-au îmbiat să prefere Parlamentul, atrași de avantaje mai prozaice decât ceea ce poate oferi în pandemie nobila lor profesie…. Ceea ce nu înseamnă că marile provocări ale secolului au rămas undeva, în urmă. Dimpotrivă, ele au fost numai într-un fel de hibernare, iar acum, iată, revin din plin în actualitate. Mă refer aici la poluare (și subsecventa încălzire planetară), terorism, insecuritatea cibernetică, instabilitatea politică (și, ca o consecință, riscul conflictelor militare), proliferarea nucleară, periculoasa cursă a înarmărilor, îmbătrânirea populației, declinul demografic sau riscul de a scăpa de sub control produsul periculos al unor laboratoare (căci ipoteza unui asemenea fenomen la Wuhan nu este exclusă).….Descoperirea vaccinurilor împotriva pandemiei SARS-Cov-2 este încurajatoare, dar tot nu garantează că am ajuns la sfârșitul calvarului. Dimpotrivă, se anunță noi tulpini, sunt vești că ne pândesc noi potențiale virusuri. Avem speranțe, dar nu certitudini. Integral: https://spotmedia.ro
De ce pașaportul de vaccinare e bun pentru societate. Opinia a trei experți britanici Pe măsură ce crește numărul oamenilor vaccinați, tot mai multe guverne se bazează pe pașapoartele de vaccinare – numite și certificate verzi ori pașapoarte COVID – pentru redeschiderea societății. Aceste documente sunt, în esență, certificate care arată că deținătorii au fost imunizați împotriva COVID-19, au trecut prin boală sau au ieșit negativi la testare; cu ele, oamenii vor putea intra fără restricții în restaurante, pub-uri, baruri ori săli de sport. Într-o opinie publicată în The Conversation, eticianul Julian Savulescu (Universitatea Oxford), Christelle Langley – cercetătoare în neuroştiinţe cognitive la Universitatea Cambridge şi Barbara Jacquelyn Sahakian, profesor de neuropsihologie la Universitatea Cambridge, argumentează în favoarea utilizării paşapoartelor de vaccinare. … În prezent, Israelul operează un sistem de tip „green pass”, care permite accesul persoanelor vaccinate în teatre, săli de concerte, restaurante și baruri. În Marea Britanie însă, ideea unui pașaport COVID a fost respinsă de o parte a parlamentarilor, de grupurile care militează pentru drepturile omului și care acuză discriminare și chiar de organizatorii unor evenimente incluse în programul-pilot în care acest certificat ar fi trebuit testat – 5 din 9 au declarat că refuză să le solicite pașaportul COVID participanților la concertele lor. Ca urmare, Guvernul Marii Britanii a trebuit să retragă planurile de testare a pașapoartelor de vaccinare. Poate că acest lucru nu este surprinzător – schemele pașapoartelor de vaccinare sunt controversate, unii susținând că vor consolida inegalitățile. Dar există argumente etice pentru utilizarea unei forme de certificare a statutului COVID, atât timp cât este conceput în mod corespunzător și câtă vreme toată lumea are acces la vaccinuri. Etica vaccinării și certificării Conceptul „datoriei de a salva” a fost folosit pentru a susține măsurile de sănătate publică, inclusiv utilizarea dosarelor medicale și donarea de sânge. Ca societate, avem o datorie colectivă de salvare. De exemplu, dacă fiecare persoană din populația eligibilă ar dona câțiva mililitri de sânge (să spunem că s-a creat o fiolă care ar putea fi atașată fiecărei persoane), această acțiune ar rezolva deficitul din băncile de sânge și nu ar mai exista probleme în spitale, în cazul pacienților care au nevoie de transfuzii. A face acest lucru ar fi literalmente salvator de vieţi, fără niciun cost și cu un disconfort minim pentru donatori… Există un risc extrem de scăzut de reacții adverse grave la serurile anti-COVID. Așadar, vaccinarea nu reprezintă doar o plasă de siguranță pentru cel care recurge la ea, ci și un gest protector față de ceilalți. Devine, prin urmare, o obligație morală să te imunizezi. La fel, pașapoartele de vaccinare reprezintă un cost minim pentru revenirea la o viață de zi cu zi normală și pentru reducerea anxietății celor cu care intri în contact în avion sau în teatru, la restaurant sau pe stadion. …. Cei mulți trebuie să se vaccineze pentru cei puțini Cei trei experți susțin că și grupului relativ mic de persoane care nu pot fi vaccinate din motive de sănătate ar trebui să li se ofere o formă de pașaport și să se găsească și pentru ele o soluție pentru a participa la evenimente și a avea acces în localuri și pe stadioane. Integral: https://www.libertatea.ro
Cuvântul coșmar: „reziliența”. Ce bine că s-a terminat COVID și că n-avem bani nici să ținem becul aprins De când cu marea eliberare de Covid, mulți știriști au luat-o razna. Nimic despre scumpirea energiei, nimic despre creșterea costului traiului decent. O să rămânem cu fălcile blocate de la atâta râs și voie bună. E plin de optimism bolnav. Primele 3 știri la o televiziune privată „quality” sunt despre cum se mai deschide o terasă, cum se mai face un bairam, un festival, cu veselie. Îmi și închipui un român mediu din statisticile alea care nu mint spunând: de unde, mă, bani să dansez la Mamaia, să cutreier munții, de unde atâția bani? Cred că de vină pentru toată ipocrizia asta nu sunt nici presa, nici guvernul. De vină e cuvântul „reziliență”. Nu mai pot cu „reziliența”, abia când îl aud cedez complet. Termenul „reziliență” a ajuns să fie folosit și la declarațiile din sport Cuvântul „reziliență” are înțelesul de revenire la o stare inițială de bine după un șoc, după o criză. A făcut carieră și în mediul corporatist, ba chiar și în sport. Ieri, după un meci de baschet, la declarațiile jucătorilor, unul care tocmai luase bătaie la 30 de puncte o ardea și el cu reziliența. Dar „reziliența” e perversă pentru că presupune o criză. Mai mult, rezilienții peștelui prăjit văd criza ca pe ceva normal, ca parte din viață, din sistem. E normală o criză provocată de liberalizarea energiei!, îți va spune un rezilient. Sau lobbyist, cum vreți să-i spuneți. Pentru că, da, într-o perioadă în care producem energie și în plus peste ce consumăm, prețurile continuă să crească (surse: aici și aici). Că doar exportăm ieftin și cumpărăm scump, unii fac un ban grămadă, și amărăștenii trebuie și ei să țină pasul cu bursele..…Cum cresc prețurile Când în anii trecuți spuneam banalitatea că liberalizarea energiei înseamnă scumpire pentru multe gospodării care trăiesc oricum la limită, pac, veneau 5 rezilienți și explicau cât de înapoiat trebuie să fii ca să nu înțelegi o piață liberă, că prețurile și pot scădea, bla-bla. Acum, dacă i-am întreba de ce au mințit, ne-ar răspunde arogant că oricum aveam prețurile prea mici pentru UE și că, de fapt, ne aliniem. Există o explozie de prețuri (care nu se simte deocamdată la INS) la nivelul mic, de supraviețuire la minimum. Tot optimismul tâmp vine în opoziție cu cei mulți care simt dramatic ce se întâmplă direct în coșul de cumpărături de la supermarket. „Revenirea la normalitate” pare și o revenire la profit cu japca din toate părțile, fără un stat capabil să arbitreze nebunia. Peste tot prin media e plin de „horeci” jubilând care vor da ca lumea în prețuri să recupereze pârleala. Cîțu ne asfixiază cu revenirile lui în „V”. E foarte posibil ca economia să-și revină, dar mulți cetățeni or să fie praf după atâta succes economic. Cum e în campanie electorală, Cîțu a apărut în nenumărate interviuri în ultimele zile, cele mai multe fără nicio întrebare serioasă. Așa că premierul a putut bate câmpii cu „guvernul nu dă, statul nu dă, nu face, că oamenii trebuie să știe etc.”, iar alde Prelipceanu au dat din cap ca pe o melodie bună. Mă întreb la ce e bun guvernul/statul, dacă tot lasă din mână orice formă de supraveghere și reglementare. Când prețurile cresc, ni se spune că așa e piața liberă, când premierul ia banii de investiții companiilor de energie, statul nu mai e liberal, spune că acele companii nu au planuri. Ca și cum planurile ar pica din cer! …. Am văzut, de exemplu, rezultatele spectaculoase Dedeman de anul trecut, am văzut că au făcut profit net de 1,5 mld de lei. Iarăși fericire în presă, doar Dedeman e corporația noastră „națională”. Dar sunt unii mai discreți care au cărat bani cu nemiluita: mai toate lanțurile de magazine mari. Au câștigat pentru că cei mici și mijlocii au avut de suferit. Statul a creat un avantaj de piață disproporționat tot pentru cei mari. S-a gândit vreo clipă să-i taxeze ca să poate ajuta baza? Doamne ferește. Important e să facem știri triumfaliste cu profitul înregistrat la hectar. Un alt efect: concentrarea capitalului la vârf se tot întâmplă și în energie, și în alte zone cheie. Efectul? Ar trebui instituții foarte puternice capabile să-i controleze sau să ne apere în relația cu ei. Nu se va întâmpla. Deja firme mari de telecom, de energie râd de se tăvălesc când aud de protecția consumatorului sau de ANRE. ….. Așa am ajuns să dăm de la stat mii de euro ca să-și ia unul mașină electrică, dar nu vedem că n-avem cu ce încălzi nepoluant orașe și sate? Asta e ecologie cam cum era Raluca Turcan ecologistă într-o mașină electrică de țâșpe mii de euro. E fiță, nu e ecologie. PNRR-ul nostru a fost deja trimis înapoi de câteva ori, a fost ținut secret până a încărcat Ghinea folderele la comisie, dar nu e nevoie să citim detaliat documentul, pentru că se vede că e ceva în neregulă din cum ne e vândut de guvernanți. Ghinea a făcut o declarație de șmecher de colțul străzii: ”am terminat de uploadat cele 240 de fișiere. (…) Am ales, atenție!, să publicăm tot”. Ar trebui să spunem și „sărut mâna” pentru această alegere deosebit de transparentă. E ca și cum v-aș invita să-mi mulțumiți că am publicat 1.220 de cuvinte. …. Acum, cu „reziliența” apare pretenția nouă ca, după fiecare cataclism, să fim elastici ca o trestie și să revenim într-o poziție inițială. Succes! Integral: https://www.libertatea.ro
Dragoş Damian, Terapia Cluj: De 1 iunie, 5 minute de reflecţie la ce lăsăm copiilor noştri – O datorie publică de circa 500 miliarde de lei, un spor negativ al populaţiei de peste 100 mii de persoane, natalitatea în scădere, sistem de educaţie şi sistem sanitar făcute praf Desigur, le uram copiilor nostri La Multi Ani, le lasam toata dragostea si protectia noastra si le dorim succes in aventura in care au pornit in cautarea fericirii. Dar le lasam si astea:
- O datorie publica de circa 500 miliarde de lei la sfarsitul lui 2020, aproape 50% din PIB;
- Inca peste 70 miliarde de lei datorii din imprumuturi pentru PNRR;
- Un deficit de balanta comerciala de 100 miliarde de lei;
- Un spor negativ al populatiei de peste 100 mii de persoane (mor cu 100 mii de romani mai multi decat se nasc) la care se adauga 100 de mii de romani care pleaca in fiecare an din tara;
- 300 de mii de copii traiesc pe la rude, fara parinti, acestia fiind plecati din tara la munca;
- 3,5 milioane de decretei care se vor duce in pensie sau vor disparea, bunicii copiilor din ziua de azi;
- Natalitatea in scadere, cifrele sunt prea deprimante ca sa le reamintim; dar la viteza de disparitie a romanilor proiectiile arata ca pana in 2050 vor mai fi maximum 14-15 milioane de romani in tara;
- Sistem de educatie si sistem sanitar facute praf de migratia creierelor, de lipsa de competenta si de nepotism, neglijenta si furt – platim taxe si impozite ca cele doua sisteme sa functioneze si apoi dam alti mii de lei din buzunar pentru copiii nostri ca sa fim siguri ca nu le lipseste nimic. Se spune ca pacatele parintilor nu trebuie sa fie platite de copii. Integral: https://www.zf.ro
INS: La 1 ianuarie 2021, aveau domiciliul în România 3,895 milioane copii, sub 18 ani ….”La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani care aveau domiciliul în România a fost de 3.895.000, în scădere cu 37.900 comparativ cu perioada similară din anul anterior. Ponderea minorilor în totalul populaţiei după domiciliu a fost, la 1 ianuarie 2021, de 17,6%, în scădere faţă de anii anteriori”, arată datele INS. Ponderea băieţilor în segmentul de populaţie mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă; raportul de masculinitate a fost de 1.057 de băieţi la 1.000 de fete. În anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178.600 copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent. În anul 2020, rata de fertilitate a scăzut faţă de anii anteriori, ajungând la 34 născuţi-vii la 1.000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani). Cele mai ridicate rate ale natalităţii, înregistrate în anul 2020, au fost în regiunile Bucureşti-Ilfov (9,1 născuţi-vii la 1.000 locuitori), Nord-Vest (8,8‰) şi Centru (8,7‰), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuţi-vii la 1.000 locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (7,0 ‰). La începutul anului şcolar 2020/2021, populaţia şcolară era de 3,494 milioane, cuprinsă într-o reţea de învăţământ cu 6.970 unităţi şi 235.600 cadre didactice. Din totalul populaţiei şcolare, numărul copiilor din creşe şi grădiniţe era de 522.600, al elevilor din clasele primare şi gimnaziale a fost de 1,589 milioane, iar al celor din învăţământul liceal era de 620.600. Integral: https://www.bursa.ro
Nicusor Dan: Am preluat un mandat cu datorii de trei miliarde. Exista 23 de motive de nelegalitate la PUZ-urile de sector VIDEO ….”Vreau sa raspund direct unei probleme care este semnalata de multi bucuresteni, ca avem intarzieri in ceea ce priveste amenajarea parcurilor si in ceea ce priveste deratizarea si dezinsectia. Vreau sa spun la inceput ca nu este un mandat obisnuit cel pe care l-am preluat. Am preluat un mandat cu datorii curente de trei miliarde de lei, ceea ce inseamna metroul din Drumul Taberei, ca un reper de marime. Ceea ce inseamna ca aveam obligatia sa platim acesti bani pe loc, atunci. Am incercat sa esalonam, am avut conturile oprite. Nu a fost un mandat oarecare. Banii pe care nu-am avut in martie ii avem acum”, a spus Nicusor Dan Exista 23 de motive de nelegalitate la PUZ-urile de sector Primarul general Nicusor Dan anunta ca s-au identificat 23 de motive de nelegalitate la intocmirea PUZ-urilor de sector. “O sa cer prefectului municipiului Bucuresti sa atace in instata cele 5 PUZ-uri de sector. In momentul in care el o face, ele vor fi suspendate si prin actiunea prefectului”, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa primarul general Nicusor Dan. Acesta a explicat ca PUZ-urile au probleme fundamentale. “Va spun in momentul acesta doar atat: am identificat 23 de motive de nelegalitate pe cele cinci PUZ-uri de sector si avem un raport asupra oportunitatii urbanistice a celor cinci PUZ-uri de sector intocmit de o echipa de urbanisti care spun, in esenta, ca aceste PUZ-uri nu au niste probleme punctuale, cum ar fi un numar de, sa zicem, o suta de terenuri la care schimb functiunea din spatiu verde in spatiu construibil, ci aceste PUZ-uri sunt fundamental gresite pe suprafete consistente de teren si nu se pune problema ca ele sa fie amendate partial”, a precizat primarul. Primarul Capitalei afirma ca “urbanismul din Bucuresti este o golanie”. “Asa cum am spus, urbanismul din Bucuresti in ultimii 15 ani a fost o golanie si apogeul golaniei este constituit de aceste PUZ-uri de sector. Ce fac aceste PUZ-uri de sector? Avem aici un exemplu: avem strada Matei Voievod – case parter, un etaj, doua etaje, trei etaje – pe aceasta strada se propun imobile de 14 etaje pe o strada cu profil de 7 metri. Intelegem cu totii ce inseamna asta pentru traficul de pe aceasta strada si mai intelegem ce inseamna pentru un locuitor, un cetatean al Bucurestiului care si-a cumparat o casa pe strada asta, pentru a trai intr-un cartier linistit. Si el, cu banii lui de o viata, s-a dus si si-a cumparat casa de pe strada asta pe care a platit-o cu mai mult decat o casa dintr-o zona aglomerata din Bucuresti, ca sa aiba o viata linistita. Daca PUZ-ul Sector 2 ramane in, vigoare maine vecinul poate sa construiasca 15 etaje, sa se uite la el in curte toti cei 300 de noi vecini ai lui. Asta este o problema”, a mai afirmat primarul. Acesta a facut referire si la trafic.”A doua problema este (…) ca noi traim deja intr-un oras pe care-l vedem ca nu face fata la trafic. In acest moment, orasul asta are mar probleme de trafic pentru ca este prea dens fata de reteaua stradala pe care o are si fiecare dintre aceste PUZ-uri de sector propun, nici mai mult nici mai putin, decat densificarea si mai mult a orasului. (…) E vorba de a densifica suprafete uriase ale acestui oras pentru a face traficul si mai insuportabil decat este in momentul acesta”, a adaugat primarul. Nicusor Dan a aratat ca terenuri libere in oras, la cativa kilometri de zone bune, pot fi alocate constructiilor, insa cu o “planificare urbana” in sensul in care sa se prevada nu doar locuinte ci si scoli, zone verzi, unitati sanitare, fapt care nu se intampla acum pe cele mai multe dintre terenuri. El a mentionat in acest context ca locurile in care se construieste intens fara astfel de se vor transforma in 20 de ani in “ghetouri”, atunci cand standardul de locuire va creste. Edilul a facut referire si la faptul ca PUZ-urile de sector duc la pierderea spatiilor verzi, subliniind ca masura de suspendare a acestor planuri a fost apreciata de Comisia Europeana “ca schimbare a atitudinii municipalitatii fata de problematica poluarii din Bucuresti”. Nicusor Dan a vorbit si despre “problema securitatii investitionale” ridicata de actualele planuri urbanistice zonale care sunt suspendate, el aratand ca cinci din sapte planuri – el aratand ca au fost sapte fiindca doar la sectorul sase au existat trei PUZ-uri in ultimii 8 ani – au fost anulate de instanta. “Cum e posibil ca din sapte PUZ-uri de sector cinci sa fie anulate de instanta? Integral: https://ziare.com
ANALIZĂ ZF: Semnal de alarmă de la producătorii de materiale de construcţii: Creşterile de preţ vor afecta semnificativ evoluţia lucrărilor noi în construcţii, dar şi finalizarea celor existente. Primim majorări la fiecare două-trei săptămâni Viitorul pieţei imobiliare stă sub semnul întrebării, în condiţiile în care presiunea adusă de scumpirea materiilor prime din construcţii apasă tot mai greu pe umerii companiilor. Este vorba despre majorări de până la 40%, cauzate de limitarea stocurilor, iar companiile din domeniu se tem că acestea nu se vor opri aici. Impro, un producător polonez de acoperişuri şi panouri termoizolante, spune că a resimţit din plin scumpirea materiei prime, mai ales că, pentru businessul său, oţelul reprezintă 95% din materiile achiziţionate. Practic, toate produsele din portofoliu au fost afectate de scumpiri. „De la începutul anului, preţurile au crescut cu aproximativ 35% şi cu siguranţă nu se vor opri aici. La anumite produse, scumpirea va ajunge la peste 50%. Impactul scumpirii materiilor prime se va resimţi în următoarea perioadă tot mai mult şi pe piaţa imobiliarelor“, spune Mircea Pasenciuc, directorul general de la Impro. Polonezii de la Impro au în România două fabrici – de acoperişuri şi de panouri termoizolante. Compania a preluat la sfârşitul anului 2017 fabrica de panouri de tip sandwich din Timişoara de la italienii de la Marcegaglia. Grupul era deja prezent în România din 2009, iar până în 2016 a funcţionat cu o singură linie de producţie într-un spaţiu închiriat, urmând să deschidă propria fabrică în localitatea Jucu din judeţul Cluj. „Creşterile din acest an sunt, de fapt, efectele pe care le-a generat izbucnirea pandemiei de coronavirus. Practic, din februarie 2020, marii producători de oţel au preconizat o încetinire a economiei globale şi astfel au redus motoarele, au închis anumite furnale şi au redus cantităţile produse. Preconizările nu s-au adeverit, economia nu a încetinit, ci a accelerat, şi astfel la sfârşitul anului s-au produs blocaje. Deoarece repornirea tuturor motoarelor necesită mai mult timp, s-a ajuns la o lipsă de oţel în piaţă, iar din această cauză preţurile au luat o traiectorie ascendentă“, explică Mircea Pasenciuc. Decorio este un alt business care depinde foarte mult de evoluţia preţului la oţel, compania fiind producător de sisteme de garduri. „Sunt creşteri mari la produsele metalice, moderate la produsele din PVC şi beton şi mai mici la produsele cu multă manoperă şi mult know-how. Cu siguranţă costurile de construcţie vor creşte accelerat în perioada următoare, având în vedere că majoritatea furnizorilor şi a producătorilor au terminat stocurile“, spune Marian Radu, director general şi acţionar la Decorio. El precizează că până acum panourile de gard s-au scumpit cu 20-30%, plasele pentru gard cu 20-25%, panourile rezidenţiale cu 15%, gardurile mobile pentru şantier cu 30%, accesoriile PVC cu 15%, iar cele din aluminiu cu 10%. „Preţurile sunt în continuă creştere, primim majorări la fiecare două-trei săptămâni.“ Gabriela Pintea, manager de achiziţii la TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcţii, spune că majorările de preţuri din ultimul an sunt cuprinse între 70 şi 140%. Integral: https://www.zf.ro
Șeful Gărzii de Mediu: Rata condamnărilor pe infracțiuni de mediu este sub 1%. E ca și cum ai sponsoriza infracționalitatea Rata condamnărilor pentru infracțiuni de mediu în România este sub 1%, atrage atenția șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Mai mult, spune el, amenzile plătite de către un primar pentru infracțiuni de mediu sunt foarte mici. „Un primar plătește acum 500 de lei amendă (pentru infracțiuni de mediu – n.red.). Cred că mai trebuie adăugat un zero sau chiar două, în funcție de gravitatea faptei. Dar mai este o problemă – odată ce faci o plângere penală și nu se întâmplă nimic, iar rata condamnărilor pe infracțiuni de mediu este sub 1%, despre ce vorbim? Este ca și cum ai sponsoriza infracționalitatea de mediu în România. Trebuie să dai șpagă ca să ajungi să fii condamnat pe o infracțiune de mediu în România, altfel nu ai cum”, a declarat Octavian Berceanu la Digi24….. ”O amendă de 50.000 de lei pentru un primar care strânge gunoaie și le astupă cu pământ ar fi adecvată, este o amendă la nivel european, mi se pare corectă. Prejudiciul este același și pentru un om din România și pentru un om din Germania, doar că în Germania te și privează de libertate pentru astfel de fapte. Acolo ajungi în pușcărie. Ar trebui să se întâmple și la noi la fel, categoric”, a subliniat Berceanu. Integral: https://spotmedia.ro
El e românul născut în BMW, care a învățat să meargă la 24 de ani! Un caz rar de Mowgli de România, descoperit la Buzău. Un bărbat născut în BMW a învățat să meargă la vârsta la care alții deja se dau cu trotineta: 24 de ani! Robert conduce BMW-ul de la 6 ani și a dovedit abilități uimitoare încă din copilărie: a pornit singur avariile prima oară la 4 ani, când a coborât de-a bușilea să se joace un un alt copil născut într-un Audi. ”El n-a coborât din BMW până la 3 ani și mașina a reprezentat întregul lui univers. El se raportează la lume ca la un mare BMW. Cerul se numește plafon, pământul e podea cu covorașe, pădurile sunt un smoc de cruciulițe atârnate la retrovizoare. Întrebat ce formă are planeta noastră, a spus că are formă de Seria 3”, spune antropologul Decebal Popescu, cel care l-a descoperit pe românul născut și crescut în BMW. Robert a moștenit mașina de la părinții săi și a continuat să-și ducă viața în ea, până recent, când rugina a mâncat și ultimul prag și mașina s-a prăbușit, Robert a fost nevoit să iasă din ea și să se adapteze. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.politico.eu/article/us-sanctions-bulgaria-power-brokers-for-graft/
Urmeaza Romania si Ungaria.
EU does zilch.
Buna ziua.
Buna ziua
Incepind de astăzi , in Italia se vaccinează la grămadă.
Oricine dorește ( vârsta peste 16 ani) se poate vaccina.
Tinerii care au de susținut bacalaureatul , se pot vaccina fara programare în următoarele zile.
Statistica zice că 95% din cei mai în vârstă , au cel puțin o doza de vaccin injectat.
La over 80 procentul cu doua doze depășește 95 %.
La 70 – 80 de ani , statistica e cam tot acolo.
La 60 – 70 de ani , cam 90 % are cel puțin o doza de vaccin și din care vreo 700.000 cu vaccinul monodoza J&J.
Eu programat la doza II in 01.07. Pfizer.
Se discuta despre posibilitate unei a treia doze în 2022.
– In funcție de evoluția pandemiei.
– Doza III va fi modificată în prealabil de producători.
– Va fi gratuita ca actualele .
Vom vedea și informa. 😀
Orban și Cîțu au semnat și i-au dat lui Adrian Ionel 1,1 miliarde de lei la Unifarm printr-o OUG nesemnată de miniștrii Sănătății și Justiției !
Un raport al Curții de Conturi arată că, din acest miliard de lei cheltuit în primăvara-vara lui 2020, articole medicale în valoare de 631 de milioane de lei erau încă pe stocul Unifarm acum doar două luni, pe 30 martie 2021….”
https://www.libertatea.ro/stiri/orban-si-citu-au-semnat-si-i-au-dat-lui-adrian-ionel-11-miliarde-de-lei-la-unifarm-printr-o-oug-neavizata-de-justitie-si-sanatate-3581741#ziarecom
https://romania.europalibera.org/a/cazul-de-la-floreasca-%C8%99i-totu%C8%99i-de-ce-ne-sunt-arunca%C8%9Bi-pacien%C8%9Bii-%C3%AEn-strad%C4%83-r%C4%83spuns-(in)corect-din-obi%C8%99nuin%C8%9B%C4%83-/31286489.html
Încă un exemplu, nu cel mai tragic, ca sistemul medical funcționează (doar) pentru protecția celor din interior, nu a pacienților … o birocrație care si-a uitat demult rostul ! 🙁
C-asa-i romanul… tra-la-la-la-la…
Neam mult prost de cretini si ticalosi. Nu-i doar in spitale la dimensiunea asta.
Se revine pe putere nucleara (civila) noua generatie in tarile normale la cap cat-de-cat:
https://www.msn.com/en-us/news/world/bill-gates-next-generation-nuclear-reactor-to-be-built-in-wyoming/ar-AAKDQ5P?ocid=msedgntp
” frauda secolului”
Expresia lui Benjamin Netanyahu la aflarea că zboară din funcție datorita unei noi majorante parlamentare.
Parca am mai auzit eu expresia asta. La alti patrioți cramponați de fotolii. 😀
Deci se sfârșește epoca ” bibi”. Dar dispar și miniștri partidelor ultra religioase , extremiste.
Doliu pe toată linia. 😀
PS. Așa Netanyahu are timp suficient sa meargă prin tribunale ca e judecat. Coruptie.
Căzută imunitatea funcției de prim ministru , poate să pregătească valiza pentru ” după gratii”.
😀
Israel are și un nou președinte. Pe Isaac Herzog. Votat de parlament , va înlocui actualul la scadența naturala a mandatului. Din 9 iulie.
Stef, salut, era si vremea sa se care marele salvator Bibi 🙂 Acum, sa vedem si votul din Parlament.
https://www.schengenvisainfo.com/news/7-countries-to-start-issuing-eu-covid-19-passports-for-travel-today-a-month-ahead-of-the-deadline/
“EXCLUSIV Patronul CFR Cluj a fost finanțator al PNL printr-o firmă abonată la contracte din bani publici. Ioan Varga este trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență / O persoană cu același nume a donat și la PSD, dar mai mult
Omul de afaceri Ioan Gheorghe (Nelu) Varga, patronul de facto al echipei de fotbal CFR Cluj, a donat către PNL în 2020, an electoral, suma de 24.000 de lei prin intermediul Formin SA, o societate de proiectări abonată la contracte cu instituții publice. Tot în 2020, o persoană cu exact același nume a împrumutat PSD cu 445.000 de lei. Varga nu a răspuns apelurilor și mesajelor G4Media.
PNL a transmis către Monitorul Oficial faptul că unul dintre donatorii partidului în 2020 a fost firma Formin SA Caransebeș. Aceasta a virat banii filialei din Timișoara, pe data de 20 octombrie 2020. Varga a preluat puțin peste 50% din acțiunile societăți în iulie 2015…..Asociat la Formin mai este Vasile Sebastian Albulescu, om de afaceri care, prin intermediul societății Revicond Canaltech din comuna Rîciu, județul Mureș, l-a avut ca angajat, în 2018, pe actualul președinte al PNL, Ludovic Orban. Pe de altă parte, presa din Cluj a scris că Albulescu a fost coleg de clasă și partener de afaceri cu actualul prim-vicepreședinte al PSD, Sorin Grindeanu.
O persoană cu numele Ioan Gheorghe Varga apare și în situația finanțărilor primite de PSD de anul trecut. Pe 26 noiembrie 2020, acesta a împrumutat PSD – Sediul Central cu 445.000 de lei, termenul scadent fiind 6 martie 2021, după momentul la care partidului i s-au decontat de către Autoritatea Electorală Permanentă sumele cheltuite în campaniile de anul trecut și, astfel, a putut restitui banii….Ioan Gheorghe Varga (49 de ani) este un discret om de afaceri din Cluj, multiple surse indicându-l ca finanțator și patron al echipei de fotbal CFR, care tocmai a câștigat al patrulea titlu consecutiv.
În ianuarie 2015, el a fost trimis în judecată de DNA sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și complicitate la spălare a banilor într-un dosar legat de retrocedarea ilegală a 43.227 de hectare de pădure evaluate la peste 300 de milioane de euro….”
https://www.g4media.ro/exclusiv-patronul-cfr-cluj-a-fost-finantator-al-pnl-printr-o-firma-abonata-la-contracte-din-bani-publici-ioan-varga-este-trimis-in-judecata-de-dna-pentru-trafic-de-influenta-o-persoana-cu-acelasi-n.html
https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/sistemul-impozitare-modificat-radical-intampla-impozitele-munca-proprietate-profit-1_60b896555163ec4271b66ac7/index.html?utm_source=ziarecom&utm_medium=https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/sistemul-impozitare-modificat-radical-intampla-impozitele-munca-proprietate-profit-1_60b896555163ec4271b66ac7/index.html&utm_campaign=CrossPromo#ziarecom
O sa ajungem sa citim toate cele 1.204 de pagini ale PNRR pana reușesc sa vina cu un proiect de lege în oricare domeniu ! Într-o tara civilizată discuția privind așezarea echilibrata a impozitelor se actualizează anual, la fiecare propunere de buget… impozitarea proprietăților începe cu … finalizarea cadastrului … care e prioritate de la aderare! 🙁