Revista Presei – 12 martie.”Când există o temă politică gravă, o mușamalizare, o eroare de guvernare, liderii populiști vor propune poporului o recompensă. În loc de bună guvernare în această chestiune a vaccinării, oamenii primesc Paști fără restricții.”
12/03/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 12 martie! Conform unei informări meteo valabilă de joi ora 23:00 până vineri ora 18:00, aria precipitaţiilor se va extinde treptat, la început în regiunile vestice, nord-vestice, apoi şi în centru şi în nord-est. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în zonele mai joase de relief vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi trecător ploaie. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunior, cu viteze mai mari în nordul Crişanei, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, unde local vor fi rafale în general de 50…60 km/h. Vremea va fi deosebit de rece în majoritatea regiunilor, pe alocuri geroasă. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 martie) şi pe parcursul zilei de sâmbătă (13 martie) vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai ales lapoviţă şi ninsoare la munte şi predominant ploi în zonele joase. Pe alocuri se va depune polei. In Bucuresti vremea va fi deosebit de rece, valorile pentru temperatura maxima se vor situa in jurul a 4 grade, iar cea minima -8…-6 grade, mai scazuta in zona preoraseneasca
Poporul să meargă la mall și să-i lase pe cei de la putere să se ocupe de vaccinare: anatomia unui damage control la nivel înalt Faptul că sunt mii de oameni care au avut privilegiul de a-și securiza sănătatea și viața sărind peste rândul la care stăteau medicii, bolnavii cronici și vârstnicii e mai puțin grav decât felul în care prim-ministrul și președintele au găsit de cuviință să își asume și remedieze anomaliile, dând compensații de impostură poporului care tocmai vedea, o dată în plus, că cinstea nu te salvează așa cum numai pilele o fac…..Pot fi politicieni îmbrăcați în haine europene la Bruxelles, dar felul în care gândesc guvernarea le dă în vileag disprețul față de cetățeni. În tușe ample, asta se vede la Viktor Orban. Asta s-a văzut și la premierul României, în pofida generației politice din care face parte și felul în care a răspuns publicării de către Ministerul Sănătății a centrelor de vaccinare e o circumstanță agravantă pentru transformarea dreptului tuturor la viață în privilegiile unora, în cazul de față ale celor 7.000 de oameni vaccinați în locul a 7.000 de persoane vulnerabile. Din capul locului, problema cea mai mare a vaccinării în România a fost cea etică, dar aceasta a fost cauționată și de ministrul Vlad Voiculescu, și de locotent-colonelul Valeriu Gheorghiță, și de premierul Florin Cîțu, pentru că toți trei au validat HG-ul care stipula o nouă categorie socială în România, esențialii. În literatură, numai Ismail Kadare ar putea scrie o distopie despre Esențialii care trebuie salvați prioritar, după ce a scris romanul în care imagina cum Poliția politică comunistă te ascultă și după moarte, lăsând un microfon deschis în sicriu. Așadar, nu există inocență morală absolută în cazul niciunuia dintre aceștia. Dar pe traseu lucrurile capătă nuanțe și amestecarea planurilor nu face decât să ne dea aceeași senzație că toate sunt mlăștinite, nu există politician onest în totalitate, că toate au dozele de ipocrizie și instinct de supraviețuire politică…..În publicarea centrelor de vaccinare și în felul în care autoritățile de forță au decis să răspundă, militar, discreționar, populist nu este vorba nici despre Vlad Voiculescu, nici despre Valeriu Gheorghiță și nici despre cât de erou e unul sau celălalt. Tema este aceea a desconsiderării „poporului” și a unei strategii de forță, la punctaj, care să acopere cultura politică pe bază de trib și privilegii. Așa cum explica unul dintre coordonatorii unui centru ascuns de vaccinare, unde au fost imunizate și rude ale militarilor: dacă au avut posibilitatea să își vaccineze și fratele, și soția, cum să nu o facă? E o frază pe care am auzit-o deseori în comunism, unde tribul era dator să își ajute membrii, fentând sistemul și pe ceilalți….. Cum au răspuns însă primii doi oficiali ai țării, prim-ministrul și președintele, odată ce această cultură de castă a fost expusă în splendoarea ei? Președintele Klaus Iohannis nu a suflat o vorbă despre această anomalie etică – cu toate că era tema zilei – care nu poate fi pusă în cârca PSD, deși a avut prilejul, în declarația de presă de marți seară. În schimb, a dat semnalul strategiei de damage control și a deturnat atenția cu un element care va fi apoi preluat, la punctaj, de prim-ministrul Florin Cîțu: sărbători pascale fără lockdown. Deschideți orice carte despre populism: așa arată. Când există o temă politică gravă, o mușamalizare, o eroare de guvernare, liderii populiști vor propune poporului o recompensă. În loc de bună guvernare în această chestiune a vaccinării, oamenii primesc Paști fără restricții. Miercuri, prim-ministrul a plusat: și mall-uri deschise în weekend. Tema nu e lockdown-ul de sărbători, nu a fost nicio ipoteză oficială că ar fi așa ceva, dar, totuși, cei doi înalți oficiali au ales să ofere oamenilor garanția unei sărbători fără carantină, în loc de explicații complete, cu cifre și traseu, despre cum s-a produs vaccinarea peste rând. Nu contează că s-au vaccinat astfel 7.000 de oameni, puteau fi 150.000, puteau fi 25….. Ca orice lideri care cad în populism ca rețetă facilă, nici guvernanții români nu s-au uitat măcar la popor. L-au trimis la mall, ca un fel de compensație surogat, în lipsa unor asumări și explicații concrete. Dacă s-ar fi uitat la popor, fie și la câteva postări de pe Facebook, ar fi văzut că acesta e deziluzionat și cu un acut sentiment al abandonului, extrem de periculos politic, așa cum s-a văzut la alegerile care au dus AUR în Parlament. Cei ne-esențiali se percep astăzi ca fiind de categoria a doua, deși, în esență, nu ăsta e mecanismul din spatele etapizării vaccinării, dar așa a fost el pus în practică și comunicat. Integral: https://spotmedia.ro
Ultima redută ….Mata nu văzuşi pentru ce se adunară să protesteze din toţi rărunchii? Împotriva vaccinării obligatorii! Cine a zis că e obligatorie? Arafat, nu, Rafila, nu, Comitetul, ăla, sau ce-o fi… pentru comunicare strategică, nu, Guvernul, nu, Prezidentul, nu! Atunci, cine? De zis, e adevărat, nimeni nu a zis, dar pe ici pe colo, prin părţi care ar putea să se dovedească esenţiale, lucrurile încep să se mişte. Angajatorii, mai ales, marii angajatori dau semne că le-ar conveni să aibă toţi salariaţii vaccinaţi şi nu doar pe unii, nu se ştie care şi nu se ştie cîţi. Şi transportatorii înclină tot cam acolo. Şi atît de năpăstuita zonă de activităţi comerciale şi servicii Horeca, tot în direcţia cu pricina bate şaua; ar fi mai uşor: e vaccinat, intră în hotel, în piscină, în restaurant, nu e… n-are decît să caute în altă parte… dacă-l primeşte careva! Semnalul este cu atît mai puternic cu cît a fost întărit de guvernele cîtorva ţări din UE, puternic dependente de activităţile de turism, dorinţe preluate fără prea multe ezitări de Comisia Europeană….. Pentru că avem acum la externe, cu totul întîmplător, pe cineva care ştie şi înţelege relaţiile de drept, România nu s-a bulucit în prima fază să susţină iniţiativa certificatului european anti-covid, ba chiar a dat semne de cîrcoteală. După ce Germania, prin dulcele glas al doamnei Merkel a zis că iniţiativa doamnei von der Leyen e minunată, însă, preşedintele României a aruncat imediat batista pe ţambalul reticenţelor din prima etapă şi, cu siguranţă, iniţiativa de la Bruxelles va opera şi în România. Păi, de ce să te împidici… de nişte drepturi fundamentale ale amărăşteanului european, consemnate în tratatele Uniunii Europene? Mofturi… alea sunt bune pentru gură cască… cînd este vorba despre enterese şi iar enterese… nu mai e de stat pe gînduri! Voinţa adunării… stimabile! Chestiunea de fond însă nu ţine doar de împrejurări şi circumstanţe locale. Trimite la o problemă care are lustru şi semnificaţii în “teoria mare” a politicii şi democraţiei. Desigur şi în “practica mare”, adică în ceea ce se întîmplă pe terenul democraţiilor post-moderne. Este vorba despre Libertate şi valenţele ei, respectiv soluţiile necesare, acceptabile, de dorit, pentru exprimarea sa deplină, fără de care democraţia nu există sau altfel spus, rămîne fără obiect…..Pentru cine are apetit să vadă, din această perspectivă, România a parcurs, în cele trei decenii care ne despart deja de momentul de inflexiune istorică, decembrie 1989, un arc de cerc care se apropie de 180 de grade. După jumătate de secol de regim autoritar-dictatorial, ne-am trezit brusc într-un spaţiu al libertăţii negative, de unde constrîngerile exterioare dispăruseră peste noapte, ameţitor de larg. Din momentul zero al acestei explozii, însă, a început şi efortul instituţional pentru “reechilibrarea balanţei” pentru repunerea în drepturi a “libertăţii pozitive”, transformată încet, încet, într-o altă formă de “democraţie prescrisă, impusă, de instituţiile şi autoritatea statului”, după chipul şi asemănarea celor care au deţinut puterea la noi şi nu după prescripţiile standard, fie şi minimale, ale democraţiei mature, practicate istoric. Problemele, situaţiile şi circumstanţele create de pandemia virală au grăbit parcurgerea ultimelor secunde din arcul de cerc. Suntem în vecinătatea, în proximitatea minimală a punctului în care arcul se închide. Aria libertăţii negative a fost îngropată sub un munte de restrîngeri instituţional-legale, a căror legitimitate stă doar în forma fără fond a dictaturii majorităţilor parlamentare. Cît despre modelul “libertăţii pozitive” pe care ni-l propune politica noastră cea de toate zilele, ea aduce din ce în ce mai puţin cu democraţia şi tot mai mult cu modelul soft al unei “autocraţii respectabile”. Integral: https://www.bursa.ro
Lupoaica moralistă: În vreme ce salariaţii din Ministerul Muncii iau sporuri de 2.200 de lei pentru “condiţii vătămătoare” şi ajung să câştige 3-4.000 de euro pe lună, ministrul de resort a pus gând rău “asistaţilor social” care primesc, lunar, 141 de lei, adică 27 de euro Secretarul general al Ministerului Muncii a avut, în septembrie 2020, un salariu brut de 15.503 lei, la care s-a adăugat un “spor de condiţii vătămătoare” de 2.258 de lei – cât un salariu minim brut pe economie. Astfel, el a câştigat, în totat, 17.761 lei brut şi a luat în mână 10.390 de lei. Secretarul general adjunct a câştigat din “spor de condiţii vătămătoare” (brut) 1.736 de lei, un director 1.511 lei, un auditor, 1.220 de lei, un consilier oarecare, 1.000 de lei. Sediul ministerului se află în centru Bucureştiului, în clădirea fostului Comitet Central al PCR, de acolo de unde a fugit Ceauşescu. Cunosc bine clădirea pentru că am fost reporter la Senat, instituţie care a funcţionat, multă vreme, în clădirea fostului Comitet Central. Nu m-am simţit niciodată vătămat de ceva. Apoi, cum poţi fi “vătămat” într-un birou destul de larg, în care-ţi începi munca la 8.30 9.00, iar la 16.30 spargi poarta? Uitaţi-vă pe Google, la programul ministerului. Ministerul se închide la 16.30! Raluca Turcan, noul ministru al muncii, a anunţat că începe o verificare a “ajutoarelor sociale”. Sunt prea mulţi care atârnă la buget, spune ea. În România, “ajutorul social” este de 141 de lei (27 de euro), lunar, pentru o persoană şi de 527 de lei (107 euro) pentru o familie compusă din 5 persoane. Un prânz, în Centrul Vechi, acolo unde mănâncă şefii ministerului, costă mai mult de 27 de euro. Un singur prânz este mai scump decât ajutorul social primit de un “asistat social”, într-o lună. Sporul de “vătămat” al secretarului general al ministerului este de 1.361 de lei, net. Salariul minim net, în România, este de 1.386 de lei, egal cu “prima” primită de secretarul general al ministerului amintit. În România, 1,5 milioane de angajaţi au salariul minim net pe economie, lucrează, majoritatea, în condiţii cu adevărat “vătămătoare”, dar nu primesc nimic în plus. În România, sunt 168.000 – 170.000 de “asistaţi social” care benficiază de “venitul minim garantat” (datele sunt ale Ministerului Muncii, acestea fluctuează de la o lună la alta). Să facem o socoteală: 170.000 (numărul de asistaţi social) x 141 de lei ajutorul lunar x 12 luni, înseamnă 289,6 mil. lei pe an. Asta înseamnă sub 0,1% din bugetul de 322 mld. lei al României, în 2020. Spre comparaţie, cheltuielile bugetului cu salariile angajaţilor la stat au fost, în 2020, de 110 miliarde de lei, adică 34% din veniturile de 322 mld. lei ale bugetului consolidat. Nimeni nu vrea să spună cât înseamnă sporurile din sectorul public, dar, observându-le pe cele din Ministerul Muncii, pare că, la nivelul sistemului, ele sunt de cel puţin 20 de ori mai mari decât sumele acordate „asistenţilor social”…. România este ţara cu cea mai slabă protecţie socială din UE. Pentru toată protecţia socială – aici vorbim de bătrâni, familii cu copii, şomaj, boală, dizabilităţi – România alocă 11% din PIB, spun datele Eurostat. Media în UE, la acest capitol, este de 19%, ca să nu vorbim de 33% din PIB cât alocă Franţa sau 30% cât alocă Germania, Austria sau Olanda. Liberalii au început însă reforma cu cei mai năpăstuiţi dintre oamenii de pe aici, dar, când au ajuns la pensiile speciale şi la sporurile aberate, s-au înpotmolit. De la anu’! De la anu’, ce?….Aşa că lupoaica moralistă de la Ministerul Muncii trebuie să-şi ţină gura, măcar până nu-şi taie sporurile aberante ale propriilor săi angajaţi. Integral: https://www.zf.ro
În Teleorman, un magistrat are pensie de 31.409 lei/ lună, de 20 de ori peste pensia medie din județ În Teleorman, un magistrat are pensie de 31.409 lei/ lună, arată datele statistice pe martie, publicate de casa județeană de pensii. In județ, la această casă de pensii sunt în plată 110 pensii speciale – magistrați, grefieri și foști angajați ai Curții de Conturi – plus o pensie de parlamentar, dar acestea au fost desființate. …. Pensia medie a celor 71 de magistrați pensionați în acest județ este de 19.944 de lei. Cea mai mare este de 31.409 lei, cea mai mică de 4105 lei. În schimb, există pensii de stat pentru limită de vârstă de un leu. Pensia medie pentru limita de vârstă este de 1.546 de lei. Pensia medie a agricultorilor: 695 de lei. “După 29 de ani de muncă în sistemul agricol, pensia de bătrânețe calculată în baza contribuției este de 591 lei, la care statul adaugă diferența de până la 800 lei cât este pensia socială. Este realitatea dintr-un dosar de pensie de agricultor pe care l-am avut astăzi în mână la Casa Județeană de Pensii Suceava. Evident, un dosar cu șină vechi de aproape 30 de ani, cu documentele scrise de mână și foi îngălbenite. Sunt alte 10 000 de dosare similare de agricultori ce trebuie evaluate și introduse în sistem electronic, aici, la casa de pensii din Suceava. La nivel național, pensia medie pentru limita de vârstă la agricultori este de 672 lei și sunt aproape 250 000 de astfel de pensionari. Pe de altă parte, pe legi speciale, cea mai mică pensie medie este de 4 930 lei, iar cea mai mare pensie medie este de 19 800 lei. Integral: https://newsweek.ro
Ştiu, dar nu mă interesează, mai am 25-30 de ani până la pensie! Când v-aţi verificat ultima dată situaţia de la Pilonul II de pensie, acolo unde se duce 3,75% din salariul vostru brut? Ştiţi câţi bani aţi strâns până acum? Ştiţi cine vă administrează banii? Am obiceiul ca, din când în când, să-i întreb pe cei din jurul meu sau pe cei cu care interacţionez dacă ştiu de Pilonul II de pensii, dacă ştiu că 3,75% din salariul lor brut se duce într-un cont la care vor avea acces când vor ieşi la pensie, dacă ştiu în ce fond sunt banii lor, dacă ştiu ce administrator le administrează banii etc. Rezultatul este catastrofal: toţi au auzit de Pilonul II de pensii dar nu-i interesează, pentru că mai au 25-30 de ani până la pensie. Mai toţi îşi amintesc că primesc o scrisoare de undeva, dar căreia nu-i dau importanţă. Aproape toţi n-au nicio idee câţi bani s-au strâns în contul lor individual, ce randament obţin administratorii din banii lor. Conform datelor ASF, peste 90% dintre cei care intră anual în Pilonul II de pensii ca salariaţi sunt repartizaţi aleatoriu la unul dintre cele 7 fonduri, oricum nu ştiau că îşi pot exprima opţiunea de a alege un fond sau altul, şi nici nu ştiu că pot să se schimbe de la un fond sau altul (dar mai toţi au auzit la începutul acestui an că pot să-şi aleagă furnizorul de energie)…..Pentru că orizontul de timp este destul de îndelungat până când vor intra în posesia banilor, vârsta de pensionare fiind de 65 de ani, nimeni nu-şi bate capul care este valoarea contului. Cei 7 administratori din Pilonul II de pensii au făcut eforturi de popularizare a acestui sistem – care a fost aprobat de guvernul Năstase şi început în 2008 de guvernul Tăriceanu -, dar rezultatele se lasă aşteptate. Dacă scrii pe Google “Pilonul II de pensii“, primeşti 72.300 de rezultate, dacă scrii Becali primeşti 4,43 de milioane de rezultate….. Situaţia la zi pentru finalul lunii ianuarie 2021 arată că în Pilonul II de pensii s-au strâns 77,57 de miliarde de lei, adică 15,8 miliarde de euro, numărul total de participanţi de-a lungul celor 13 ani este de 7,64 de milioane, iar contribuţia medie lunară este de 199 de lei pe lună. De precizat este că în decembrie 2020 doar pentru 3,902 milioane de angajaţi au fost virate contribuţiile. Cel mai mare fond de pensii este NN, unde sunt 2,04 milioane de participanţi care sunt şi cei mai bogaţi salariaţi, având în vedere că au o contribuţie medie lunară de 231 de lei….. Banii din Pilonul II sunt garantaţi de către administratori doar în limita contribuţiilor individuale făcute în timp. Dacă există câştig, bine, dacă nu, primeşti doar cât ai contribuit. De la lansarea din mai 2008 până în ianuarie 2021, creşterea anuală a fost de 8,14%, peste inflaţie şi peste dobânda bancară, reperele cele mai folosite de către administratorii de fond….. Pentru că lunar şi anual se strâng foarte mulţi bani din contribuţiile curente dar şi din câştiguriule obţinute, Pilonul II de pensii, adică cei 7,64 de milioane de români care au un cont acolo, au ajuns al doilea cel mai mare cumpărător de titluri de stat din România, aşa că ce a vândut guvernul Orban sau ce vinde guvernul Cîţu acum pentru a finanţa deficitul bugetar voi cumpăraţi. Pentru că 20% din bani sunt investiţi în acţiuni, Pilonul II de pensii, adică voi, veţi deveni cei mai mari acţionari ai Băncii Transilvani – cumulat cele 7 fonduri deţin 22% din cea mai mare bancă din România. De asemenea, Pilonul II de pensii a ajuns al treilea acţionar de la Petrom, cea mai mare companie românească de pe Bursă după OMV şi stat….. În mod normal, contribuţia ar fi trebuit să fie acum de 5% din salariul brut, dar fiecare guvern a ciupit ceva pe parcurs pentru a nu majora contribuţia conform planului stabilit în 2004/2008, pentru că aceşti bani pleacă din controlul lor către un control privat. În timp, guvernele au furat contribuţii de 13 miliarde de lei din cauza nerespectării Legii 411/2004. Acestea sunt doar câteva date statistice, dar ideea este că o bună parte dintre participanţi nu ştiu de aceste contribuţii care se duc lună de lună în conturile lor din Pilonul II şi nici nu-i interesează, având în vedere că pensia e departe. Integral: https://www.zf.ro
SUBTERANE. “Represiunea din 10 August”, rețeta soft a înăbușirii protestelor din decembrie 1989 și din iunie 1990. Îngroparea dosarului Nimic nu este întâmplător pentru PSD când e vorba de pregătirea informativă a unei înăbușiri cu violență, sub pretextul violenței manifestanților, a unui amplu protest pașnic. Experții din laboratoarele PSD, partid continuator al practicilor comunisto-securstice, au exersat rețeta la “Mineriada 13-15 iunie 1990”, după ce înainte au aplicat-o în decembrie 1989 la Timișoara, folosindu-se de lumea interlopă. Scenariul securistic din decembrie 1989 de la Timișoara și din 13 iunie 1990 de la București s-a repetat în 10 august 2018. Grenadă toxică, pentru copii, vârstnici și intelectuali Protestul din 10 august 2018, organizat de zeci de asociații civice din diaspora și din țară, era forma pașnică de a critica politica PSD de subordonare politică a magistraților, de blocare a activității Direcției Naționale Anticorupție, de dezincriminare a faptelor de corupție, de reducere a mijloacelor de probațiune și de micșorare mare a pedepselor, făcând practic imposibilă pedepsirea vinovaților. Spre seară, în Piața Victoriei erau peste 1.000.000 de protestatari de toate vârstele, de la 100 de ani (dl Mihai Șora) până la copii de câteva luni în căruț, aduși de părinții lor. Erau mii de copii, foarte mulți vârstnici, adunați în zona girafei din fața Muzeului “Grigore Antipa” din Piața Victoriei. Jandarmeria și Poliția știau de prezența lor. Girafa a fost una dintre zonele țintite de grenadele toxice ale jandarmilor! Diversiunea cu uciderea unei tinere tinere jandarmerițe Pentru a stimula intervenția în forță a trupelor de jandarmi, dirijorii din subterane s-au folosit de interlopi, ultrașii stadioanelor de fotbal. După o intervenție violentă, cât să-i ațâțe pe protestatari, o jandarmeriță, abandonată de colegi în mijlocul protestatarilor, a fost bătută de ultrași, dar salvată de manifestanții pașnici. Șefii jandarmilor, ministrul de Interne Carmen Dan, primărița Capitalei, Gabriela Firea, președintele PSD, Liviu Dragnea, au strigat în cor “Au ucis-o”, “E lovitură de Stat”, tocmai pentru a justifica intervenția violentă din noaptea care a urmat. Așa s-a declanșat violența animalică a jandarmilor. Cine sunt “dirijorii” ? Sunt foști ofițeri de Securitate și elevii lor! Executanții amestecați în mulțime erau infractorii de pe străzi sau poate chiar agenți sub acoperire ( Jandarmeria are o astfel de unitate specială! Metoda a fost folosită la Revoluția din decembrie 1989, la mineriade, apoi la proteste ale opozanților PS….. Peste 700 de victime au făcut plângeri penale împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, împotriva demnitarilor, a șefilor jandarmilor implicați în ordonarea și coordonarea reprimării. Plângerile lor s-au conexat la dosarul violențelor jandarmilor, deschis de procurorul militar Bogdan Pîrlog care s-a sesizat din oficiu. Lovitura de stat și Inspecția Judiciară, folosite pentru blocarea anchetei procurorilor militari Evoluția anchetei a fost cu sincope de la început. Dosarul a fost instrumentat un an de Secția Parchetelor Militare (SPM), care a făcut audieri, a adunat probe, i-a pus sub acuzare pe șefii Jandarmeriei implicați în reprimare. Ancheta a fost blocată de intervenția Inspecției Judiciare, devenită instrument al PSD pentru intimidarea magistraților. Exemplu: La nici o lună de la deschiderea anchetei, când procurorii militari se pregăteau să-l audieze pe Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, inspectorii judiciari au cerut dosarul 10 august. Procurorii militari implicați în investigarea jandarmilor și demnitarilor au fost puși sub acuzare de inspector, hărțuiți luni în șir. Cu toate acestea, ancheta în dosar părea că evolua spre trimitere în judecată. Însă, la cererea procurorului general, dosarul a fost declinat la DIICOT pentru a fi conexat la plângerile jandarmilor care acuzau tentativa de lovitură de stat. După un alt an, procurorul DIICOT a închis partea cu tentativa de lovitură de stat acuzată de Jandarmerie și PSD, nu erau probe. Procurorul DIICOT ne-a arătat, astfel, că lovitura de stat a fost un pretext pentru a lua dosarul de la procurorii militari care îi incriminaseră pe conducătorii forțelor represive. …. Potrivit legii, imediat după ce procurorul DIICOT a constatat că nu există fapte care să ateste intenția loviturii de stat, procurorul DIICOT era obligat să-și decline competența în favoarea procurorilor militari. A preferat să închidă (nelegal) partea de dosar în care erau învinuiți șefii jandarmilor și abia după aceea și-a declinat competența. Ce-a urmat a fost baletul pentru a simula legalitatea: Șeful DIICOT a cerut instanței redeschiderea acestei părți de dosar, instanța a refuzat, șefii jandarmilor au fost scăpați. Integral: https://econtextmedia.net
VIDEO | Gropi și arderi ilegale de gunoi, “acasă” la șeful Gărzii de Mediu Ilfov. Dezastrul ecologic, la marginea unei arii protejate de Uniunea Europeană Comuna Găneasa din județul Ilfov se află la opt kilometri distanță de Capitală și este la granița cu o arie specială de conservare inclusă în rețeaua ecologică Natura 2000. Cu toate acestea, zona este împânzită de gropi neautorizate de gunoi iar arderile ilegale sunt la ordinea zilei. Asta în condițiile în care aici își are reședința comisarul-șef al Gărzii de Mediu Ilfov, Emil Grigore, care conduce instituția din 2010. Pe Drumul Județean 100, pe porțiunea dintre Afumați și Brănești, se află comuna Găneasa. Cu cinci sate împrăștiate pe malul stâng al Râului Pasărea, comuna este una dintre cele mai privilegiate din Județul Ilfov cu privire la bogăția naturii. Tot aici este și granița unei zone cu statul special, protejată de Uniunea Europeană. Deși înconjurată de ultimele pâlcuri de pădure din Codrii Vlăsiei și scăldată de mai multe lacuri, localitatea se confruntă de ani de zile cu probleme grave de mediu cauzate, în principal, de lipsa de reacție a autorităților cu atribuții în domeniu.Recent, locuitorii din Găneasa au surprins arderi ilegale de deșeuri, în inima comunei, pe un teren unde, în teorie, ar trebui depozitate deșeuri “inerte” rezultate din demolări și excavații. La fața locului însă situația este departe față de cea din hârtii. Contactat de Buletin de București, Cătălin Costea, proprietarul terenului, a pus incendierile recente pe seama unor persoane rău intenționate care nu văd cu ochi buni înțelegerea sa cu mai multe firme cărora le permite să depoziteze, cu titlu gratuit, moloz în baza unei autorizații emisă de Agenția de Mediu. Până de curând aici ajungeau și mașinile societății de salubrizare din Voluntari, ECOVOL S.A…..“E groapă privată”, ne explică un paznic iritat de prezența camerei de luat vederi. Până aici, peisajul este dezolant. Câmpurile din jurul comunei sunt împânzite de deșeuri care au ajuns să fie descărcate chiar și pe marginea lacurilor…..Deși au constatat nereguli, comisarii de mediu au impus proprietarului să transmită o factură emisă de un colector autorizat care să ateste că suprafața a fost salubrizată. ….La aproximativ doi kilometri distanță de “groapa privată”, se află și reședința comisarului-șef al Gărzii de Mediu din Județul Ilfov.. Născut și crescut în comuna Găneasa, Emil Grigore ocupă această funcție din 2010. Integral: https://buletin.de/bucuresti
Elevii cer Guvernului să taxeze meditaţiile şi să sancționeze profesorii. Doar 2% le declară oficial Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditaţiilor şi sancţionarea contravenţională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit. Elevii au argumentat că, în anul 2019, numărul profesorilor care au declarat că obţin venituri suplimentare din meditaţii a fost de 4.135, adică 2,39% din total, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Aceasta în condiţiile în care, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educaţiei şi Cercetării arăta că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a şi 42% dintre elevii de clasa a XII-a merg în mod frecvent la activităţi de pregătire suplimentară de tip meditaţii. 6% dintre respondenţi desfăşoară aceste activităţi zilnic, în timp ce 16% primesc meditaţii de 2-3 ori pe săptămână. ”Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activităţi care generează corupţie, precum ‘meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat‘ .Din păcate, multe cadre didactice nu respectă această prevedere şi organizează meditaţii cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Având în vedere toate aceste date, putem afirma cu certitudine faptul că, în România, meditaţiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată. …. „În ultimii ani, piaţa meditaţiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în faţa faptelor de corupţie care se petrec în sistemul educaţional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generaţii întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranţă de a avea un sistem educaţional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eşecului. Integral: https://spotmedia.ro
Sergiu Klainerman: Nu există ceva numit „matematica albă” Din poziția de profesor de matematică la Princeton, am fost martor la declinul universităților și al instituțiilor de cultură odată ce acestea au îmbrățișat ideologia politică în detrimentul performanței academice. Până de curând – mai precis, până vara trecută – am crezut, în mod naiv, că disciplinele STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică, n. trad.) vor fi la adăpost în fața acestui tăvălug ideologic. M-am înșelat. Încercările de a „deconstrui” matematica, de a-i nega obiectivitatea, de a o acuza de prejudecăți rasiale și, în același timp, de a o infuza cu ideologie politică au devenit tot mai comune – probabil sunt prezente chiar și la școala primară a copiilor dumneavoastră. Acest fenomen face parte din ceea a fost numit “The Great Awokening” („Marea deșteptare”, n trad.). Așa cum alții au explicat deja cu foarte mare claritate, ideologia a fost incubată în universitate și a îndoctrinat o mulțime de minți briliante. Apoi s-a răspândit, prin intermediul adepților ei fanatici, în instituțiile noastre culturale, religioase și politice. Acum afectează și o parte din cele mai importante centre de afaceri și corporații din Statele Unite Spre deosebire de totalitarismul tradițional practicat în fostele state comuniste – de pildă, cel din România, țara în care am crescut – această variantă de totalitarism este soft. Nu își impune ideologia prin arestarea disidenților sau prin eliminarea lor fizică, ci prin practici precum ostracizarea și umilirea socială, violența de gloată, culpa prin asociere sau cenzurarea opiniilor. Când vine vorba însă de educație, cred că ideologia woke este mai periculoasă decât comunismul de modă veche….. Ideologia woke, pe de altă parte, consideră că atât știința, cât și matematica, sunt niște constructe sociale și condamnă modul în care sunt practicate – atât în cercetare, cât și în predare – susținând că acesta este o manifestare a supremației albe, a euro-centrismului și post-colonialismului. Să luăm, de exemplu, programul educațional recent numit „o cale către instruirea matematică echitabilă”. Programul este susținut financiar de Fundația Bill and Melinda Gates; printre partenerii săi se numără Lawrence Hall of Science at UC Berkeley, The California Math Project, The Association of California School Administrators și The Los Angeles County Office of Education; programul a fost trimis recent, de către Departamentul de Stat pentru Educație, profesorilor din Oregon. Conform programului, „cultura supremației albe este afișată în sala de clasă atunci când atenția se focalizează pe găsirea răspunsului corect” sau atunci când elevilor li se cere să-și prezinte temele, fără să li se spună că însuși „conceptul potrivit căruia matematica este pur obiectivă este fals”. Țelul principal al programului este să „demanteleze rasismul prezent în instruirea matematică”, în timp ce scopul său politic este acela de a angaja „perspectiva socio-politică în toate aspectele educației, inclusiv în matematică”. În trecut aș fi spus că asemenea afirmații ar trebui ignorate, fiind prea radicale și absurde pentru a merita să fie respinse prin argumente. Însă trendurile recente din Statele Unite sugerează că nu mai avem acest lux. Să o spunem de la început: nimic din istoria sau din practica actuală a matematicii nu justifică ideea că aceasta ar fi în vreun fel diferită sau depenendetă de rasa sau etnia celor care se angajează în practica ei. Din motive istorice, discutăm adeseori despre contribuțiile egiptenilor, babilonienilor, grecilor, chinezilor, indienilor și arabilor la domeniul matematicii și ne referim la ei ca la niște entități distincte. Cu toții au contribuit, printr-un dialog cultural unic, la creația acestui edificiu magnific, accesibil astăzi fiecărui bărbat și fiecărei femei de pe planetă. Cu toate că omagiem acele mari figuri istorice care au contribuit la dezvoltarea ei, matematica poate fi predată – și, de cele mai multe ori, chiar este – fără nicio referire la persoanele care au contribuit la progresul ei. În acest sens, matematica este cu adevărat universală. Pretutindeni în lume, școlile predau același trunchi de bază al matematicii. Ele diferă numai în ceea ce provește metodologia și exigența cu care își instruiesc elevii….. Ideea că a ne concentra atenția pe găsirea „răspunsului corent” este considerată mai nou, de către anumiți auto-proclamați progresiști, o prejudecată sau o formă de rasism, este ofensiv și extraordinar de periculos. Întreaga disciplină a matematicii se bazează pe definiții clar formulate și pe propoziții care se referă la fapte. Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci podurile s-ar prăbuși, avioanele ar cădea din cer, iar tranzacțiile bancare ar fi imposibile. Capacitatea matematicii de a oferi răspunsuri corecte la probleme bine formulate nu este ceva specific unei culturi sau alteia; este pur și simplu esența matematicii. Să pretinzi altceva înseamnă să susții că matematica predată în țări precum Iran, China, India sau Nigeria nu este în mod natural a lor, ci este cumva împrumutată sau contrafăcută de la „cultura supremației albe”. Cu greu ne putem imagina un raționament mai ignorant sau mai ofensiv decât acesta. În final – și probabil cel mai important – abordarea woke a matematicii este dăunătoare în primul rând acelora pe care pretinde că îi ajută. Să pornim de la presupoziția rezonabilă că talentul matematic este distribuit la naștere în mod egal copiilor din toate mediile socio-economice, independent de etnia, rasa sau sexul lor. Aceia născuți în familii sărace și needucate au, în mod clar, dezavantaje în educație față de ceilalți copii. Dar matematica poate acționa ca un puternic egalizator…..Nu există ceva numit matematica „albă”. Nu există niciun motiv pentru a presupune, așa cum activiștii o fac, că acei copii care aparțin minorităților etnice sau rasiale nu sunt capabili să învețe matematică sau să găsească „răspunsurile corecte”. Și nu poate exista nicio justificare– în numele „egalității” sau a orice altceva – pentru privarea elevilor și studenților de acea educație riguroasă de care au nevoie pentru a reuși. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
La 22:00, Arafat va veni personal să ne bage în pat, să ne învelească şi să ne pupe pe frunte Grupul de Comunicare Strategică™ a anunţat cea mai recentă măsură adoptată în cadrul planului de luptă anti-COVID19 de anul acesta – o măsură controversată, dar cu potenţialul de a fi foarte eficace în combaterea pandemiei. Seară de seară, Arafat va veni personal la domiciliul fiecărui român ca să se asigure că se culcă la ora 22. „Precum un Moş Ene bărbierit, dar cât se poate de real, domnul Arafat va descinde la locuinţele noastre, ca prin minune, în fiecare seară. Cei pe care nu-i găseşte acasă vor găsi o nuieluşă şi o amenduţă în ghete a doua zi”, spune comunicatul oficial. „Pe noi, ăştia cuminţi, Arafat ne va băga în pătuţ, ne va înveli cu plăpumioara preferată, ne va citi din ‘1001 de nopţi’, ne va ura somnic pufos şi ne va pupa pe frunte de noapte bună”, a adăugat un reprezentant al Guvernului, trecut ulterior brusc de un fior rece. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“EXCLUSIV VIDEO Ministrul Justiției, Stelian Ion, măsuri după clasarea dosarului 10 august: Voi sesiza vineri Inspecția Judiciară în cazul fostului procuror șef DIICOT, Georgiana Hosu / Voi cere procurorului general efectuarea unui control la Parchete/ Genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza …”
https://www.g4media.ro/exclusiv-ministrul-justitiei-stelian-ion-masuri-dupa-clasarea-dosarului-10-august-voi-cere-procurorului-general-efectuarea-unui-control-la-parchete-genul-asta-de-preluare-de-dosare-cu-japca-sa-nu.html
La Inspectia Judiciara rezolva Netejoru sau unul similar. Ca si pe Adina Florea. Celeritate vreo 20 ani, apoi se inchide pe sest cu verdict nevinovat.
Buna ziua.
Un mare fan al SS si dusman al procurorului sef european Kovesi
https://www.g4media.ro/ce-a-vrut-sa-afle-traian-basescu-de-la-comisia-europeana-in-legatura-cu-sectia-speciala-raspunsul-comisarului-pentru-justitie-didier-reynders.html
Și DNA a fost o soluție excepțională (cu caracter temporar) , iar pentru a-i “controla” derapajele s-a recurs la SIIJ tot extraordinar (dar permanent !)… ambele ar putea functiona ca sectii specializate în Parchetul General … care trebuie ținut răspunzător (politic) de apărarea intereselor statului …
“Cazul Onești. Șeful SIAS: Teorema lui Pitagora ne spune că orice polițist putea să execute foc asupra agresorului
Neglijență criminală la Onești în celor doi muncitori uciși de un bărbat de 68 de ani care i-a sechestrat ore bune în fostul său apartament. Agenții de la poliția orașului, primii care au intervenit, au luat pur și simplu în derâdere întreaga intervenție: râdeau de cererile bărbatului, care flutura de la geam un cuțit cu lama de 30 de cm, discuții surprinse chiar de bodycam-urile pe care le aveau polițiștii. Aveau chiar cheile apartamentului, însă nici măcar nu au încercat să le folosească. Toate aceste aspecte sunt cuprinse în raportul final al anchetei făcute de conducerea Poliției în acest caz. …Detaliul care şochează şi care arată limpede că poliţiştii au luat în derâdere criza ostaticilor este faptul că aveau cheia apartamentului, dar nici măcar nu au încercat să o folosească. Ușa a fost spartă în cele din urmă cu un berbece, operațiune zgomotoasă, care a durat câteva minute, timp în care agresorul era în apartament cu victimele sale pe care le înjunghiase….Unul dintre polițiști, care era în fața blocului, îi spune acestuia: „Deschide, bă, ușa, să intrăm!”, iar agresorul îl întreabă de la balcon: „Cine ești tu, mă?”. Replica polițistului: „Sunt și eu, pe aici”. În acel moment, polițiștii care asistau la scenă au râs toți și au continuat să ia în derâdere revendicările pe care le avea bărbatul din apartament.
Agresorul avea patru dosare pentru violență. Unul dintre ele, deschis chiar în 2021…Or, în raportările pe care ei le-au făcut superiorilor de la București, l-au prezentat pe Gheorghe Moroșan ca fiind un pensionar care și-ar fi pierdut apartamentul la începutul acestui an (apartamentul era pierdut de zece ani – n.r.)….„Negociatorul nu a fost informat cu privire la dialogul telefonic al autorului cu operatorul 112 și astfel nu a cunoscut eventualele revendicări formulate de acesta”, a declarat joi chestorul Florentin Brăcea, cel trimis să facă anchetă la fața locului.
Mai mult decât atât, polițiștii au raportat incidentul către superiori foarte târziu și nerespectând procedura. Comandanții Poliției Române au aflat oficial de la subalternii lor din Bacău despre incidentul de la Onești după aproape două ore de la moartea victimelor. Adică abia la ora 19:00,
Polițiștii de la Bacău și-au anunțat superiorii de la București despre ce se întâmplă printr-un grup de WhatsApp, dar conform legii, ar fi trebuit să facă toate aceste raportări oficial, în sistemul informatic al poliției. Această informare a plecat de la Onești către IPJ Bacău abia după ora 16:00, adică la mai bine de patru ore de când începuse totul.
Mai departe, oficial, IPJ Bacău a anunțat IGPR despre criza ostaticilor la ora 19:00, adică la mai bine de două ore de la momentul în care cei doi muncitori erau deja morți….Șeful SAS Bacău, șeful trupelor speciale, nu a mers repede la fața locului, așa cum i-ar fi cerut sarcinile de serviciu, ci a stat până undeva, în jurul orei 16:00 în birou, trimițându-și oamenii din subordine acolo.
Dar poate cel mai șocant detaliu este că, potrivit informațiilor Digi24, adjunctul IPJ Bacău, cel care era la comandă și care ar fi trebuit să coordoneze totul, a stat multă vreme, la fel, în biroul său, și-n tot acest timp a căutat pe internet, pe Interpol, care este procedura de intervenție în cazul unei luări de ostatici….”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/cazul-onesti-seful-sias-teorema-lui-pitagora-ne-spune-ca-orice-politist-putea-sa-execute-foc-asupra-agresorului-1466642
Exemplu elocvent despre “profesionalismul” si “dăruirea pentru binele public” care justifica pensionarea la 45 de ani si pensiile de serviciu …
Multumesc lui A.M., singurul care mi-a trimis flori de 8 martie! 🙂
“Desfiinţarea Secţiei Speciale, amânată de Comisia Juridică
….”Decizia de amânare a fost luată fără să fie supusă la vot, dar conform participanţilor la şedinţă, preşedintele comisiei a dat o explicaţie absolut halucinantă despre faptul că nu mai e votată, respectiv că «s-a cerut amânarea şi e prima dată pe ordinea de zi, deci nu supunem la vot». Mai mult, nu a precizat pentru cât timp se amână discutarea proiectului de lege”, a scris, pe pagina oficială de Facebook, Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei.
Ce a omis să spună fostul ministru de resort este că Mihai Badea a precizat că aplică în privinţa amânării o cutumă care s-a instalat în Comisia Juridică încă de pe vremea când aceasta era condusă de social-democraţii Florin Iordache şi Eugen Nicolicea. Cutuma respectivă – referitoare la amânarea fără vot a unui proiect ce apare prima dată pe ordinea de zi – a fost invocată în şedinţa de ieri de către deputaţii PSD, care au solicitat ca, la următorul termen, să fie invitaţi doi procurori şi trei judecătoare, care sunt reprezentanţii unor asociaţii profesionale. Mai mult, cei de la PSD au solicitat ca la dezbaterea proiectului să fie prezenţi Procurorul General Gabriela Scutea, Corina Corbu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorul Bogdan Mateescu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Menţionăm că, la şedinţa de ieri a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, a lipsit şi iniţiatorul proiectul legislativ, Stelian Ion, ministrul Justiţiei şi membru al respectivei comisii. …”
https://www.bursa.ro/camera-deputatilor-desfiintarea-sectiei-speciale-amanata-de-comisia-juridica-46564247
Buna ziua.
Am facut prima doza de vaccin Oxford/AZ, am avut o stare subfebrila 6 ore, 3 zile am avut o mica jena musculara in brat, singura veste buna e ca am reusit sa imi aman rapelul de la 8 la 11 saptamani telefonic (la 0214144425, mi-a raspuns in mai putin de 1 minut).
Am sa fiu onest, chiar daca nu imi convine postarea lui Skeptic Pengus, tot ce imi mai doresc e sa am posibilitatea sa fac “booster” la vaccin cel tarziu pana la sfarsitul anului, ca sa ma protejez de variantele exotice ale virusului…
“Surpriză, nu doar medici, dar nici măcar secretarii de stat nu citesc corect studii.
Ieri a ieșit dl. Andrei Baciu să ne anunțe că vaccinul AZ este de fapt 95% eficient, versus 85% Pfizer. Ceea ce ar fi pentru AZ un salt incredibil de la realitatea celor 60% din studiile clinice inițiale și o scădere pentru Pfizer. Dl. Baciu citează probabil un studiu pe care l-am menționat într-un post precedent, provenit din Scoția.
https://www.ed.ac.uk/files/atoms/files/scotland_firstvaccinedata_preprint.pdf
Studiul e minunat, este făcut pe un număr imens de indivizi (aproape toată populația Scoției) și arată negru pe alb că atât AZ cât și Pfizer reduc dramatic spitalizarea (Pfizer cu 85%, iar AZ cu 94%), deci reduc incidența formei severe a bolii.
Ce NU spune acel studiu?
🔶 Acel studiu NU spune nimic despre incidența bolii simptomatice la cei vaccinați. Cu alte cuvinte, deși spitalizarea este redusă, este foarte posibil ca o parte dintre cei vaccinați să fi făcut totuși COVID simptomatic – forme ușoare și medii. Datele de eficiență pe care le știm cu toții (>90% Pfizer, >60% AZ) nu s-au schimbat în urma acestui studiu, pentru că acele date se referă la TOATE cazurile de COVID, agregate.
Este complet necinstit să vorbești despre ”eficiență” fără să faci această distincție.
🔶 Acel studiu NU spune nimic despre eficiența AZ împotriva mutanților E484K din Brazilia și Africa de Sud. N-ar avea cum, pentru că perioada de studiu precede răspândirea semnificativă a acestor variante. Datele de eficiență publicate de AZ pe aceste variante (~10%) nu s-au schimbat în urma acestui studiu.
Este complet necinstit să vorbești despre ”eficiență”, fără să menționezi variantele mutante, care sunt confirmate deja și în România.
Deci, din câte știm până acum, Pfizer rămâne mult mai eficient în prevenția COVID simptomatic și a variantelor E484K. AZ rămâne mai puțin eficient în prevenția COVID simptomatic și complet ineficient împotriva variantelor E484K.”
Ramane cum am stabilit anterior, cine isi poate permite (daca nu reuseste cu Pfizer sau cu Moderna)
sa astepte vaccinul CureVac, in aprilie va fi autorizat, pe acelasi calapod mRNA .
P.S. Sa nu ne ascundem dupa cires, o sa avem incidenta de tulpina sud-africana (un site de turism, “Imperator travel” face reclama desantata la excursii in Kenya), tot ce putem spera e ca tulpina britanica sa ramana majoritara, altfel suntem “fripti”…
Link-ul : 🙂
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=193292615924018&set=a.192104379376175&type=3
Ai nostri ca brazii, cu …. pe piept. Vor locul I cu coronita la vaccinare, dar nu i-a interesat de amaratii care s-au/se vacinat/vaccineaza cu AstraZeneca din lotul cu probleme în Italia:
https://www.bursa.ro/zonele-din-romania-unde-au-fost-administrate-vaccinul-astrazeneca-din-lotul-cu-probleme-in-italia-49174247?fbclid=IwAR3wzCo7K4l_GNC_RwEk9ql86Wev16kkLbPIw6O4Qqczkq_HMe74zPxLSA0
Asta dupa ce o gramada de tari au anuntat de saptamana trecuta ca stopeaza vaccinarea cu AstraZeneca. “Nu sunt probleme” zice Gheorghita. Pai cine numara problemele????
Sarut mainile.
De unde nu e , nici Dumnezeu nu cere ; ori mai degraba la omul (decidentul) sarac (nesimtit) nici boii nu trag (recte nu te mai poti impauna cu pretentii la “medalii”) :
“1. Israel 🇮🇱
2. Emiratele Arabe 🇦🇪
3. Marea Britanie 🇬🇧
4. Chile 🇨🇱
5. Bahrain 🇧🇭
6. Statele Unite 🇺🇸
7. Serbia 🇷🇸
8. Maroc 🇲🇦
În ciuda percepției publice, România e încă departe de un top 10 țări care reușesc să-și protejeze cel mai rapid populația.
Cel puțin pentru mine, aceasta este definiția adevărată a succesului campaniei de vaccinare: să fim în acest top 10 sau, dacă nu, măcar aproape de el. Și, în prezent, nu suntem.
Mai este de muncit ca să ajungem acolo. De fapt, cam toate țările din jurul României se mișcă mai cu talent decât noi: turcii, ungurii, grecii, polonezii, austriecii, slovacii. Sunt și alții care stau mai rău: prietenii noștri bulgari, ucrainenii sau cehii. Noi suntem într-o zonă decentă, în pluton.
Dar din topul de mai sus se vede că succesul astfel definit al campaniei de vaccinare nu depinde neapărat de bogăția țării respective, de cultura sau geografia ei, nici măcar de regimul politic. Cum știm din alte precedente campanii de vaccinare de succes, cele mai importante ingrediente pentru un succes sunt organizarea și lucrul în echipă al tuturor părților implicate, indiferent de alte posibile animozități.
Asta dacă vrei să obții rezultatul dorit al unei campanii de vaccinare, adică protecția cât mai rapidă a populației ca să nu mai fie nevoie de restricții economice și de deplasare.
Dacă te interesează altele, de pildă succesul de imagine sau favoritismele sau datul la gioale politice, atunci da, toate cele ce le-am scris mai sus devin secundare.
[datele prezentate sunt din sursa oficială OMS, la momentul 9 martie 2021]”
https://www.facebook.com/vlad.mixich/posts/10158982345469920
https://www.bursa.ro/anca-dragu-legea-societatilor-comerciale-are-31-de-ani-avem-nevoie-de-o-lege-noua-69954243
Alt “politician” fără talent … avea mai mult bun simt ca ministru al finanțelor … cam asta iese când numirile se fac la apelul bocancilor … numai din greșeală nimerește un om potrivit locului… de aterizare! 🙁
“Vodafone: România are şansa de a deveni un centru global de dezvoltare soft pentru reţele deschise telecom, pentru că operatorii fug de concentrarea puternică a pieţei determinată de posibila interzicere a Huawei…”
https://www.zf.ro/business-hi-tech/vodafone-romania-sansa-deveni-centru-global-dezvoltare-soft-retele-19954234
“Ministerul Mediului neagă că ar stabili cote de vânătoare pentru râs şi pisica sălbatică
…Agent Green a semnalat că Ministerul Mediului a scos la licitaţie caietul de sarcini pentru studiul care va sta la baza stabilirii cotelor de derogare, nu doar pentru urs, dar şi pentru râs şi pisică sălbatică.
“Sperăm ca în urma evaluării să rezulte o cotă de derogare 0 (ZERO) pentru aceste specii”, au scris specialiştii Agent Green. Ministerul Mediului a precizat, într-o postare pe Facebook, care este rolul studiului scos la licitaţie.
“Am demarat licitaţia pentru acest studiu, este un proces transparent, ne dorim să participe cât mai multe entităţi şi, în acest context, vă mulţumim pentru promovare. Studiul vizează toate speciile de carnivore mari strict protejate. …”
https://www.bursa.ro/ministerul-mediului-neaga-ca-ar-stabili-cote-de-vanatoare-pentru-ras-si-pisica-salbatica-88834249
Pisica salbatica e “carnivor mare” ! 🙂 Mai si platesc studiul! 🙁
“Se poate acorda un bonus la gramatică pentru ministrul Educației?
… Actualul ministru al Educației este încărcat cu numeroase diplome și distincții, a fost în repetate rânduri răsplătit cu premii pentru merite deosebite, a primit titlul de doctor honoris causa din partea a șapte universități, este recunoscut ca valoros cercetător științific în domeniul său, răsplătit cu premiul „In Hoc Signo Vinces”, primit în anul 2002. …Am punctat că este vorba de actualul ministru, cu gândul la alți doi titulari din istoria recentă ai aceluiași minister, care se făcuseră de râsul tineretului studios, după ce au intrat cu cizmele în gramatica limbii române, plus încă la o doamnă, care și-a pus la mezat pe masa negocierilor cu Liviu Dragnea propria demnitate și propriul caracter, la schimb cu portofoliul Educației.
Dar, cum bine zice preotul la biserică, numai Dumnezeu nu greșește. Nu este scutit nici profesorul Sorin Cîmpeanu, care, mânat de cele mai bune intenții de a felicita doamnele și domnișoarele din România de Ziua Femeii, a ținut să sublinieze că „sprijinul lor empatic și suportul pe care ni-l oferă constant este de neprețuit într-o perioadă atât de dificilă și provocatoare”.
Dezacordul sună cu atât mai incomod la ureche, cu cât nu s-a manifestat în dialogul cu vânzătoarea de la raionul de cârnați, unde mai scapă și o vorbă necontrolată, ci în momentul festiv când un membru al Guvernului transmitea protocolar aprecierile sale către doamnele și domnișoarele din întreaga țară, felicitându-le solemn pentru rolul lor neprețuit în societate.
Și, când spun vânzătoarele de la raionul de cârnați, mă gândesc la cele din cartierul meu, care nu greșesc niciodată acordul dintre subiect și predicat, deși nu i s-a acordat până acum niciuneia vreun titlu de doctor honoris causa, iar de distincții și premii – nici vorbă!….Ei bine, domnul ministru Cîmpeanu nu admite că este omenește să greșească dânsul, încearcă să persevereze în greșeala sa și chiar să ridice eroarea la rang de virtute. Explicația mi se pare năucitoare: „Este un caz de subiect multiplu, dar termenii din el sunt la singular, adică este tolerat acordul prin atracție!”.
Hai, că-i nostim! Vrea să spună domnul profesor că, pregătindu-se să felicite doamnele și domnișoarele, a chibzuit adânc la „subiectul multiplu”, a descoperit că termenii sunt la singular și s-a gândit că le-ar deranja pe domnișoarele sfioase să pună predicatul la plural, atâta timp cât termenii nu sunt și ei la fel?….Recunosc că, în incultura mea, mi-a trebuit timp să caut definiția subiectului multiplu și n-am găsit-o explicată clar decât într-un manual de gramatică, de pe vremea mea, antebelică: „subiect multiplu = alcătuit din două sau mai multe părți de vorbire. Exemplu: Vioara și flautul sunt instrumente muzicale”.
Mi se pare perfect, dar ar fi groaznic pentru mine să aflu de la domnul ministru că, între timp, a evoluat gramatica, s-a perfecționat vorbirea și corect este acum să spui „Vioara și flautul este instrumente muzicale” , după cum sprijinul și suportul este (amândouă, bineînțeles) de neprețuit….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/se-poate-acorda-un-bonus-la-gramatica-pentru-ministrul-educatiei
Evident un dascăl devenit om politic e infailibil, (prea) esential si are scutire de la gramatica. .. pentru toți ! 🙁
Ondine Ghergut
3h ·
Florin Cîtu, Vlad Voiculescu
, VREAU sa știu CUM vor fi pedepsiți cei care au încălcat “criteriile de eligibilitate” din Hg-ul semnat de voi, în care ați inserat că și familiile militarilor din toate structurile MILITARE ale statului se pot vaccina la centrele “speciale”, interzise muritorilor de rând!
Familiile medicilor și celorlalți angajați în îngrijirea bolnavilor NU au intrat în categoria “specialilor” care trebuie vaccinați în etapa a doua, în schimb familiile militarilor de tot felul, DA!
Să vii acum și să ne spui că de fapt respectarea criteriilor de eligibilitate ar fi interzis vaccinarea celor care nu aveau peste 65 de ani sau comorbidități, e în van dacă NU ne spui și CUM vor fi pedepsiți cei care au încălcat legea, adică acele “criterii…”
Desigur, aștept sa o spună dl CÎȚU, premierul, că dl Vlad Voiculescu a mai vrut să dea amenzi pentru fapte similare, dar premierul l-a blocat.
Tot apă de ploaie este și demersul ministrului Apărării, Nicolae CIUCĂ, de a deschide centrele de vaccinare ale Armatei muritorilor de rând ACUM (când nu avem suficiente doze!) fără a ne prezenta SCUZE!
Sigur, CIUCĂ e singurul ministru care a făcut-o pentru că are ceva conștiință și inteligență, spre deosebire de ceilalți…
Later edit
Spre corecta informare Un prieten drag mi-a adus aminte: Ministrul Ciucă a INSISTAT cu vaccinarea tuturor membrilor familiilor militarilor, iar ministrul Vlad Voiculescu s-a OPUS. Cu toate acestea, familiile au fost vaccinate. Reacția virulenta în mediul online l-a determinat pe ministrul Ciucă să deschidă centrele de vaccinare ale Armatei și publicului muritor de rând Cu atât mai mult așteptam SCUZE PUBLICE de la dl ministru CIUCĂ, pe care l-am mai și lăudat
“Ce ascund datele complete despre vaccinare: rude ale militarilor băgate în față și sute de oameni din a treia etapă vaccinați înaintea medicilor …”
https://recorder.ro/ce-ascund-datele-complete-despre-vaccinare-cei-din-armata-si-a-bagat-rudele-in-fata-la-bals-s-au-vaccinat-sute-de-persoane-din-etapa-a-iii-a/?fbclid=IwAR2SUSuRV_l5Oaefl-rjBhyVLzRbMiRzzYfr_lD8euxYyGXMNTQiHc3_wjU
buna ziua
inaintea postarii articolului de mai jos,autorul blogului.face prezentarea autoruluiu/matematician roman la Princeton,si incheie cu un citat preluat de autor,atunci cand si a trimis opinia..tradus citatul suna cam asa”Civilizatia noastra devine prima civilizatie distrusa,nu de catre dusmani mai puternici,ci de catre incompetenta profesorilor nostri si tampeniile pe care le predau copiilor nostri.In epoca inteligentei artificiale ei creaza tampenia artificiala”-nu stiu daca citatul se refera numai la scolile americane ,dar cred ca se potriveste perfect si la sistemul nostru de invatamant.( materialul este tradus si publicat de site ul romanesc dupa un blog american)
https://www.marginaliaetc.ro/cum-sa-contraataci-cultura-anularii-un-studiu-de-caz-din-domeniul-inteligentei-artificiale/
Bună ziua!
Un text excelent! Mulțumesc! 🙂
Și apropo de credibilitatea știrilor/surselor
Ecologiștii urlau ca din gaura de șarpe ca apa lacului IOR e roșie din cauza”deversării -sau poluării -cu fecale”…. s a lămurit situația = e o alga
Bună seara!
https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24660839-scriitorul-nicolae-dabija-murit-dupa-infectat-covid-19.htm
E o pierdere uriașă pentru cauza românească, având în vedere câte a făcut pentru renașterea națională de peste Prut Nicolae Dabija!…
Dumnezeu să-l ierte! Odihnească-se în pace!
Buna seara.
Israel a vaccinat 106,05% din populație. Date oficiale.
Și voi rideti de mine cînd scriam de alegeri cu câștigător la 103,5 % din voturi. 😃😃😃
Lasind gluma 😃 , procentul israelian se datorează inceperii vaccinării și a palestinienilor care lucrează în Israel și alți palestinezi ” esențiali”. etc.