Revista Presei – 27 februarie.”În locul profesionalizării administraţiei, noi am preferat inflaţia de diplome academice fără acoperire în competenţe şi eternizarea pe posturi sub umbrela protecţiei politice.”
27/02/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 27 februarie! Ziua de sâmbătă aduce vreme mohorâtă în majoritatea regiunilor țării și temperaturi mai mici comparativ cu zilele trecute. ANM anunță că vremea va fi în general închisă în cursul zilei de sâmbătă. Este anunțată o răcire tranșantă a vremii, astfel că temperaturile maxime din timpul zilei se vor situa între 4 și 17 grade, în timp ce noaptea, minimele pot coborî până -4 grade. Există șanse ca în timpul zilei să mai apară precipitații sub formă de ploaie, iar vântul va sufla slab și moderat. Prima zi de weekend vine cu vreme mohorâtă în zona Capitalei. Astfel, în București sunt anunțate câteva averse în timpul zilei de sâmbătă, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar vântul va mai prezenta intensificări. După lăsarea serii, cerul va fi acoperit de nori, sunt anunțate ploi slabe și se va face mai frig, astfel că temperatura minimă va fi de 2 grade.
UPDATE Summit UE: Liderii statelor membre au făcut apel la menţinerea de restricţii antiepidemice ferme Şefii de stat şi de guvern din statele membre UE, reuniţi joi într-un summit virtual, au făcut apel la „menţinerea de restricţii ferme” şi la accelerarea vaccinării pentru a stopa răspândirea noilor variante ale coronavirusului, fără a reuşi să depăşească dezacordurile cu privire la un viitor paşaport de vaccinare, relatează AFP și Agerpres. „Situaţia epidemiologică rămâne gravă, noile variante aduc provocări suplimentare. Trebuie să menţinem restricţii ferme în timp ce ne intensificăm eforturile pentru a accelera vaccinarea”, au spus cei 27 de participanţi în concluziile adoptate la încheierea reuniunii virtuale. Şefii de stat şi de guvern din UE se întâlnesc joi şi vineri într-un summit extraordinar prin videoconferinţă consacrat problemelor de sănătate, apărare şi securitate. Sesiunea de joi a fost dedicată coordonării gestionării pandemiei, urmând ca vineri întâlnirea virtuală să fie consacrată securităţii şi apărării. În timp ce înmulţirea cazurilor de contaminare cu varianta britanică şi cu cea sud-africană alimentează spectrul unor noi focare de contaminare, campaniile de vaccinare în UE rămân lente, afectate de întârzieri semnificative în procesul de livrare a dozelor. „Următoarele săptămâni vor rămâne dificile în domeniul vaccinurilor (…) Dar avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că UE joacă un rol cheie pentru (…) a ieşi din această criză”, a asigurat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei conferinţe de presă. Comisia Europeană a promis o creştere accentuată a numărului de doze disponibile în al doilea trimestru, cu livrări în creştere din partea laboratoarelor Pfizer/BioNTech şi Moderna, aprobarea vaccinului Johnson & Johnson şi o supraveghere atentă pentru a putea remedia în timp util deficienţele din lanţul de producţie. „Suntem optimişti cu privire la capacitatea noastră de a ne atinge obiectivul” de a vaccina 70% din populaţia UE (225 de milioane de persoane) până la sfârşitul verii, a reafirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen . Charles Michel a făcut apel la „îmbunătăţirea capacităţilor de secvenţiere” a virusului pentru a-i monitoriza mutaţiile, o procedură complexă desfăşurată inegal pe teritoriul Uniunii, dar pentru care Bruxelles-ul a pus la dispoziţie fonduri. Dacă iniţial cei 27 promiseseră să adopte doar restricţii proporţionale şi nediscriminatorii, mutaţiile coronavirusului au schimbat datele situaţiei, determinând mai multe state membre să limiteze accesul la frontiere. În acest context, Comisia Europeană a cerut Belgiei, Germaniei şi altor patru state să explice adoptarea de măsuri restrictive, pe care executivul european le consideră disproporţionate, de teama unor întreruperi a lanţurilor de producţie. „Trebuie să respectăm o abordare comună: restricţiile privind călătoriile neesenţiale trebuie menţinute, dar măsurile trebuie să fie proporţionale şi circulaţia mărfurilor şi a serviciilor trebuie garantată”, a pledat Charles Michel. În ceea ce priveşte emiterea unui certificat/paşaport european de vaccinare care să faciliteze călătoriile, liderii s-au limitat la a cere „continuarea unei abordări comune”. „Există încă semne de întrebare de natură ştiinţifică: nu este încă sigur că încetezi să transmiţi virusul după ce ai fost vaccinat”, a argumentat Ursula von der Leyen. Chestiunea drepturilor ataşate unui astfel de paşaport este considerată ca fiind „conflictuală” şi „irelevantă” de unele state, într-un moment în care doar 4,2% din europeni au fost vaccinaţi cel puţin o dată. „Un astfel de document nu poate acorda drepturi speciale persoanelor vaccinate”, a declarat joi preşedintele francez Emmanuel Macron. „Nu aş accepta un sistem în care accesul într-o ţară sau alta să depindă de un astfel de certificat” în timp ce „tinerii noştri nu au fost încă vaccinaţi”, a avertizat şeful statului francez. Integral: https://www.hotnews.ro
Prostie agresivă: “Sunt funcționar plătit să vă dea afară!”. De aproape 3 luni, absolvenților de Medicină nu li se dau diplomele pentru că n-are cine să le ștampileze! De aproape 3 luni, funcționarii de la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică din cadrul MinisteruluI Sănătății refuză să le elibereze absolvenților de Medicină diplome și atestate, sub pretextul că n-are cine să le semneze și să pună ștampila! Cazul, prezentat de Digi 24, este năucitor. Examenele s-au dat în noiembrie, iar după publicarea rezultatelor peste 1.500 de absolvenți așteaptă de aproape 3 luni să li se dea actele absolut necesare pentru a se angaja. Prin acest blocaj stupid generat de incompetența și birocrația din minister, inclusiv statul român este privat de forță calificată de muncă. Asta, în condițiile în care același stat român spune că există deficit masiv în rândurile medicilor. Evenimentele de la Centrul de Resurse Umane arată cât de tare au fost sensibilizați funcționarii publici de ultimatumul primit acum nicio lună de la premierul Florin Cîțu. Kafka la Ministerul Sănătății: telefoanele nu funcționează, la e-mail nu se răspunde, la sediu nu se lucrează cu publicul pentru că „e pandemie” Deficit nu este, în schimb, în rândurile birocraților și nici la Centrul de Resurse Umane de la Ministerul Sănătății. Când jurnaliștii de la Digi 24 au venit să întrebe ce se întâmplă, funcționarii s-au mobilizat rapid. Au închis ușile, iar un individ deranjat la propriu de la cafea (a ieșit cu paharul în mână) i-a îmbrâncit, spunându-le că este “un funcționar plătit să vă dea afară” pentru că “n-avem program cu publicul”! Aceeași atitudine o au bugetarii de la Centrul de Resurse Umane al Ministerului Sănătății și față de tinerii medici. Plătiți bine și la timp de statul român, inclusiv cu sporuri de stres și de computer, funcționarii refuză până și să stea de vorbă cu absolvenții care bat cărări la ușile lor. Instituția este literalmente o fortăreață care nu mai “produce” decât cheltuieli. Potrivit Digi 24, la telefoanele Centrului de Resurse Umane nu nu răspunde nimeni, la e-mail se răspunde doar întâmplător și cu mare greutate, iar apariția pandemiei a fost un pretext ideal să se închidă orice comunicare directă, anulându-se programul cu publicul! Centrul de Resurse Umane n-are ștampilă, Direcția de care aparține n-are director, așa că tinerii medici nu-și primesc diplomele Funcționărimea statului român, rămasă în comunism și după mai bine de 30 de ani, produce frecvent astfel de scene din cărțile lui Kafka. Centrul de Resurse Umane a devenit anul trecut Serviciu subordonat unei Direcții din Ministerul Sănătății. Noul Serviciu nu mai are ștampilă ca să fie aplicată pe diplome, iar Direcția căreia i-a fost subordonată în minister n-are director, ca să le semneze! În acest timp, tinerii doctori nu-și primesc diplomele și nu știu de ce, pentru că nu le explică nimeni și nici nu pot să ia legătura cu cineva. La telefoane și e-mailuri nu li se răspunde, iar când vin la sediul Centrului de Resurse Umane află că nu pot intra pentru că “e pandemie și n-avem program cu publicul”. Integral: https://ziaristii.com
Clasa muncitoare de la stat merge-n paradis, cea de la privat se scufundă în abis. Sporurile și pensiile speciale au creat două Românii….Premierul Florin Cîțu renunță pentru moment la reforma salarizării bugetarilor din cauza protestelor.- Alianța PNL-USR-PLUS nu are forța necesară pentru a elimina pensiile speciale și sporurile angajaților din domeniul public.- Clotilde Armand a pornit o luptă individuală cu sporul de antenă al angajaților primăriei din Sectorul 1. – Criza economică din perioada 2008-2012 a declanșat o profundă polarizare între tipurile de salariați și pensionari din România. – După pandemie, România se poate confrunta din nou cu o mare criză a forței de muncă. În aceste zile, în contextul dezbaterii bugetului, au explodat protestele angajaților din domeniul public. După o lungă și suspectă tăcere din timpul guvernării PSD, sindicatele s-au trezit la viață pentru că în acest an salariile vor fi înghețate, punându-se și problema tăierii unor sporuri. Premierul Florin Cîțu a dat repede înapoi în privința sporurilor, deși vreme de câteva zile s-a bătut cu pumnii în piept că acestea trebuie tăiate și legate de performanța individuală și cea a instituției sau companiei publice. ”În 2020, când toată economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, când a trebuit să facă eforturi tot oamenii care plăteau taxe ca să susțină salariile celor din sectorul public, sectorul public a primit creșterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară. Anul acesta nimeni nu este dat afară, toată lumea își primește sporurile și aceleași salarii ca în 2020. Eu nu văd aici o problemă”, a declarat premierul Florin Cîțu, făcând un pas înapoi în confruntarea cu bugetarii…. La fel ca și în ce privește politica pensiilor, sistemul de salarizare din România este unul care frizează orice logică. Sunt diferențe enorme între salariile din mediul public și cel privat. Mai mult, angajații la stat au sporuri și o listă de privilegii la care cei din companiile private nici nu pot visa. S-a creat o polarizare a forței de muncă, una care demotivează angajații, încurajându-se trucarea concursurilor, nepotismul și șpaga. De ce să te perfecționezi, să devii competitiv pe piața muncii când poți, cu relații și atenții, să te angajezi la stat și să tai frunze la câini? Nu vreau să generalizez, și în domeniul public sunt mulți profesioniști care-și fac treaba, sunt dedicați, pasionați, dar și epuizați. Pentru că un astfel de angajat model ține în spate în jur de zece lepre cu pile, ajunse acolo prin proptele politice, de familie sau în urma unor concursuri aranjate. Munca în domeniul public suferă puternic de lipsa criteriilor de performanță, dar și de constituirea unor adevărate grupări de interese care controlează unele instituții, blocând orice încercare de reformă.…. Din păcate, reforma care trebuie făcută în domeniul pensiilor și al salarizării bugetarilor e una nepopulară și profundă. Actualul guvern, în opinia mea, nu are nici forța și nici susținerea parlamentară pentru a o face, iar asta va costa în ce privește resursele necesare pentru dezvoltarea României – o țară rămasă în urmă în ce privește întreaga infrastructură comercială și socială. După primii pași înapoi făcuți de Guvern și de liderii politici în ce privește sporurile bugetarilor, se conturează tot mai clar faptul că PNL și USR-PLUS speră ca banii suplimentari veniți de la Uniunea Europeană, dar și posibilitatea unui deficit bugetar mai mare să-i ajute să împace și “capra și varza”. Adică să păstreze salariile și privilegiile bugetarilor, dar să aibă și bani de investiții – autostrăzi, spitale, școli. După criza economică globală și austeritatea din 2008-2012, guvernările USL și PSD au mizat totul pe “cumpărarea” celor care lucrează în domeniul public prin măriri repetate de salarii, sporuri și pensii speciale…. Un mare pericol pentru România în perioada imediat următoare, după ce pandemia va fi sub control, este posibilitatea de a se confrunta cu un nou exod de forță de muncă. Integral: https://spotmedia.ro
Risc chimic și biologic la Educație, găsit de o instituție subordonată. Sporuri: 50.000 €/lună Risc chimic și biologic la Ministerul Educației. Asta a găsit un institut subordonat Ministerului Educației, potrivit unor documente obținute de Newsweek România. Institutul a emis buletine de analiză pe baza cărora angajații primesc sporuri de condiții vătămătoare. Sporurile sunt cuprinse între câteva sute și câteva mii de lei pe lună. Buletinele arată la ce factori nocivi sunt expuși angajații din sistemul bugetar. De asemenea, precizează durata și intensitatea cu care acești factori de risc ar acționa asupra angajaților. Risc chimic și biologic de la subalterni pentru angajații din sediul central. Un institut care realizează astfel de buletine de analiză este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii „Alexandru Darabonț”. Din aprilie 2013, INCDPM Alexandru Darabont a trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, conform Hotărârii Guvernului României nr. 185/16 aprilie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale….. Institutul menționează că sunt 3 factori de risc întâlniți în experizarea locurilor de muncă: riscuri fizice (legate de câmpurile electomagnetice – neidentificate la Ministerul Educației), chimice și biologice. Institutul precizează că riscurile biologice și chimice sunt legate de expunerea la agenți biologici și chimici la muncă… „evalurea trebuie să aibă în vedere și nivelul de expunere”. Pe baza acestor buletine, cuantumul sporului de condiții de muncă plătit, lunar, tuturor salariaților din aparatul propriu al ministerului Educaței este de 219.064 lei brut”. Integral: https://newsweek.ro
10.000 de euro pe lună, costul unui parlamentar în România. Cum e în alte țări Deși a doua cea mai săracă țară din UE, România își tratează parlamentarii la același nivel cu țările cele mai înstărite. Un parlamentar în România dispune de circa 10.000 de euro, sub formă de indemnizație și sume forfetare. Miercuri, președintele Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale pentru parlamentari, după ce Legislativul, controlat de PNL-USR PLUS a decis pe 17 februarie să elimine pensiile speciale ale parlamentarilor. Acestea reprezintă însă numai 1,38% din sumele plătite pentru pensiile speciale în plată. Adică circa 1 milion de euro lunar față de 1,6 miliarde de euro pe lună, total pensii speciale. Peste 800 de parlamentari au încasat până acum pensii speciale fără ca aceatea să se bazeze pe contributivitate, iar valoarea lor era de 53 de milioane de lei anual. Pensiile parlamentarilor variază în funcție de numărul de mandate și de funcția deținută, cea mai mare fiind în jurul a 12.000 de lei, circa 5000 lei, în medie. De câți bani dispune un parlamentar român Deputatul USR Iulian Bulai a detaliat pentru Europa Liberă care sunt sumele de care beneficiază un parlamentar pe lângă indemnizația lunară (parlamentarii nu pot primi salariu datorită faptului că, potrivit principiilor constituționale, ei nu pot fi salariați, nu pot fi considerați subordonații nimănui, cu excepția alegătorilor pe care îi reprezintă). „Un parlamentar primește în mână la sfârșitul lunii 10.500 de lei (circa 2000 euro n.r.). Cei care sunt în Biroul Permanent sau conduc comisii parlamentare permanente mai primesc în plus 1.000 de lei în plus față de suma de bază. La salariul net de bază de 10.500 de lei se adaugă suma forfetară sau diurna pentru ședere în București pe zi de 260 de lei pentru zilele de lucru în Parlament. Apoi se mai adaugă o sumă forfetară pentru cazarea în București dacă nu ai o proprietate a ta, aici. Dacă nu ești proprietarul unei locuințe, casă, apartament primești 4.400 de lei pentru chirie. La acestea se adaugă o sumă forfetară pentru deplasarea lunară în circumscripția electorală de 1.400 de lei. Pentru fiecare drum din București în circumscripție se acoperă transportul în trei formate diferite: ori cu autoturismul și se acoperă numărul de kilometri, fie printr-un un carnețel de tren pentru CFR care-ți permite călătoria în circumscripție și în țară, fie un transport dus-întors o dată pe săptămână cu avionul la cel mai apropiat aeroport de circumscripția în care ai fost ales. Mai există suma dată la dispoziție pentru cabinetul parlamentar de 25.000 de lei, din care se plătesc absolut toate cheltuielile cabinetului: personal, chirii, contracte de colaborare, consumabile, tot ce înseamnă facturi. Toți acești bani se folosesc în chestiunea strictă de organizare, amenajare și funcționare a cabinetului parlamentar ca instituție, nu ca spațiu fizic, că poți să ai și două și a angajaților care lucrează acolo”, spune deputatul USR. Așadar, circa 46.200 de lei pe lună, fără a pune la socoteală diurna pentru zilele de lucru în comisii și decontarea transportului cu trenul /autoturismul/avionul în raport de distanță și de pachetul de transport ales. Totalul: în jur de 10.000 de euro. Sau mai mult pentru că indemnizația lunară depinde de cât de înaltă este funcția deținută. Astfel un președinte de Cameră are o indemnizație brută de 23.920 lei, iar vicepreședinții câte 22. 256 lei, potrivit site-ului Camerei Deputaților. Secretarii și chestorii au o indemnizație brută de 21.840 de lei, liderii de grup 20.800, șefii de comisi permanente 20.176, vicepreședinții de comisii 19.552 iar secretarii de comisii 19136. Toate, sunt indemnizații brute, dar lor li se adaugă sumele forfetare amintite și deconturile pentru transport…. Spiritele s-au inflamat atunci când premierul a spus că „nu există nimic gratuit pe lumea asta”. Declarația sa este contrazisă de Statutul Parlamentarilor, dar și de cheltuielile făcute de deputați și senatori, publicate pe site-urile celor două Camere ale Parlamentului, cheltuieli aprobate prin Legea 96 din 2006, republicată, care prevede că parlamentarii beneficiază pe durata mandatului lor de 4 ani de gratuitate nelimitată la călătoriile cu trenul, pentru orice trenuri de călători. …Dincolo de Canalul Mânecii, salariul anual de bază al unui parlamentar britanic este de 81.932 de lire, începând din aprilie 2020. Aceasta înseamnă că un parlamentar britanic câștigă lunar 6.827 de lire, adică 7.920 de euro pe lună. El poate beneficia în plus de sume care să acopere costurile legate de întreținerea unui birou și angajarea personalului, arată IPSA, Autoritatea Independentă pentru Standarde Parlamentare, un organism independent care reglementează și administrează și decide plata și pensiile celor 650 de deputați aleși și a personalului parlamentului britanic…. Din 1938, indemnizația parlamentară de bază pentru un deputat francez a fost aliniată la salariile Consiliului de Stat, instituția publică responsabilă cu consilierea guvernului francez, cea mai înaltă instanță administrativă. Această indemnizație s-a ridicat la 7.239,91 de euro lunar brut de la 1 ianuarie 2019, un fel de salariu al deputatului, supus contribuțiilor de securitate socială și este impozabil conform regulilor aplicabile oricăror alte salarii. După deducerea contribuțiilor sociale, suma netă lunară este de 5.715,43 de euro. Așadar, indemnizația parlamentară de bază este de 5.623,23 de euro, indemnizația de ședere 168,70 de euro, cea oficială 1.447,98 de euro, adică 7.239,91 de euro, arată site-ul deputaților francezi. ….Funcția de deputat francez este incompatibilă cu cea de magistrat și cu unele funcții în administrație. Din 2017, deputații nu pot deține o funcție executivă în niciun guvern local (municipalitate, departament, regiune), dar pot deține un mandat de consilier cu jumătate de normă. Din 1958, mandatul de deputat este incompatibil cu o funcție ministerială. În cazul numirii sale în guvern, deputatul are la dispoziție o lună pentru a opta între mandatul de deputat și funcția ministerială. La o lună de la plecarea sa din guvern, acesta își poate relua locul în parlament…..De la 1 iulie 2019, remunerația lunară primită de membrii Bundestag a fost stabilită la 10.083,47 euro. Membrii Bundestag nu primesc plăți anuale suplimentare, cum ar fi bonusuri de vacanță sau de Crăciun. Remunerația lor constituie venit impozabil…. În Suedia, țara care în care un vicepremier și-a pierdut postul și a fost obligat să demisioneze din Partidul Social Democrat pentru că a cumpărat un baton de ciocolată cu cardul guvernamental, parlamentarii nu au mașini de serviciu și stau în garsoniere de stat. Parlamentarii suedezi care nu sunt din capitală locuiesc în mici locuințe, unde își spală și își călcă singuri hainele. Pentru că nu au birouri personale, mulți lucrează de acasă sau folosesc sediile de partid sau bibliotecile publice pentru a se întâlni cu alegătorii. Până în 1980, parlamentarii dormeau pe canapelele din birourile lor, situate în clădirea Parlamentului. Fără consilieri personali și secretare, ei locuiesc în garsoniere de cel mult 40 de metri pătrați, iar singura cameră este folosită și ca living și ca dormitor. Spălătoria este comună, iar pentru a-și spăla așternuturile parlamentarii trebuie să se programeze din vreme. „Eu sunt cel care-i plătește pe politicieni”, spune Joakim Holm, cetățean suedez. „Și nu văd niciun motiv să le ofer o viață de lux”, citat de Mail and Guardian într-un articol semnat de o jurnalistă braziliancă stabilită în Suedia din 2003 până în 2019 și care a publicat „Povestea nespusă” sistemului suedez. Sunt si parlamentari care trăiesc într-un spațiu chiar mai mic, de doar 18 metri pătrați. În aceste cazuri, inclusiv bucătăria este la comun, fără personal de serviciu, iar regulile de menținere a curățeniei sunt extrem de stricte. Pentru că nu primesc mașini de serviciu, parlamentarii suedezi nu au nici șoferi. Ei călătoresc în autobuze și trenuri, alături de cetățenii pe care-i reprezintă. Politicienii care îndrăznesc să cheltuiască bani publici pentru a circula cu taxiul, în loc să meargă cu trenul, ajung pe primele pagini ale publicațiilor centrale și își pun în pericol întreaga carieră. Chiar și președintele Parlamentului primește un card pentru a utiliza mijloacele de transport în comun. În Suedia, singurul oficial de rang înalt care are dreptul să folosească permanent o mașină a forțelor de securitate este premierul. Integral: https://romania.europalibera.org
De necrezut. Klaus Iohannis își trimite consilierul controversat ambasador la Washington. Andrei Muraru este un personaj dubios, impostor dovedit și un apropiat al multiplului condamnat penal Relu Fenechiu…. În ceea ce-l privește pe noul ambasador român pe tărâm american, acesta este mai mult decât un personaj controversat în cazul căruia ca și în cel al ambasadorului României în Marea Britanie, Dan Mihalache, președintele Iohannis nu a părut să acorde o prea mare atenție numeroaselor elemente care îi pun într-o lumină extrem de nefavorabilă, vulnerabilizând importanta misiune pe care o au de îndeplinit în numele României. …. Andrei Muraru – consilier prezidențial la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, funcție pe care o ocupă din 22 decembrie 2014 – este un ”infractor dovedit”, după cum spunea Vladimir Tismăneanu, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai acestuia la momentul la care Muraru a fost numit consilier prezidențial. Așadar, condamnat definitiv pentru folosirea unor falsuri într-o operațiune de tip kompromat care îl viza pe Corneliu Turianu, catalogat drept „infractor” în numeroase articole de presă scrise în ultimii ani, contestat pentru că ani de zile a făcut parte din cercul de apropiați ai lui Relu Fenechiu, multiplu condamnat la închisoare pentru fapte de corupție, fost consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu în perioada în care acesta era premier și un veritabil colecționar de sinecuri bine remunerate la stat, alături de fratele său geamăn Alexandru, Andrei Muraru face (și) obiectul unor dezvăluiri foarte recente publicate de activistul civic Valeriu Nicolae. „Creația pușcariasului Relu Fenechiu, Andrei Muraru a devenit el însuși un condamnat și în mod normal nu ar mai avea ce să caute într-o funcție atât de importantă ca cea de la Administrația Prezidențială. (…) Andrei Muraru a fost promovat împreună cu geamănul sau, Alexandru Muraru, un alt individ cercetat penal, pentru furt de documente ministeriale, de pușcăriașul Relu Fenechiu, puși să conducă instituții importante la nivel central și astfel să facă jocurile liberalilor la vârf. Andrei Muraru a pierdut definitiv un proces civil intentat de profesorul universitar dr. Corneliu Turianu, pentru acțiune în răspundere delictuală, șantaj și defăimare, și a fost obligat de Tribunalul București la plata către reclamant a sumei de un euro despăgubiri morale”, arăta publicația bzi.ro într-un articol din 2016. … Iată ce relatează și Valeriu Nicolae pe pagina sa de Facebook despre frații Muraru, postare care atrage reacția unor foști colaboratori de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), unde Andrei Muraru a ocupat chiar funcția de președinte executiv (2012-2014): „Alexandru Muraru este acum în Parlament din partea PNL-ului. CV-ul a apărut după articolul din Libertatea deși este membru de mulți ani al consiliului de administrație (CA) de la Radio. Fratele domnului Muraru, Andrei, este consilier prezidențial și a fost și el membru al CA la Televiziunea Română, căci lucrurile astea se transmit în familie. Din 2005 până în 2009, Alexandru a fost consilier al primului ministru, lucru care, desigur, a permis fratelui Andrei să devină expert pe relații externe la Camera de Comerț în București imediat ce a terminat Istoria la Iași. Pentru trei luni, căci apoi a trecut imediat și el consilier al primului ministru, că aveam guvern liberal meritocratic bazat pe frăție. În timp ce muncea zi și noapte pentru țărișoară la Cancelaria Primului Ministru, Andrei a devenit Expert și apoi Șeful Biroului de Cercetare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (acum IICCREM) la București, iar în timpul liber făcea și un master la Iași. Între 2007 și 2009, în timp ce este Consilier al Directorului General la Arhivele Naționale, plătit de Cancelaria primului ministru, este, în același timp, și Șef al Serviciului de Investigații Speciale sau expert la IICCREM și începe și un doctorat la Iași pe o bursă pe fonduri europene pe trei ani, că doar se poate. …. În 2012 Alexandru, cu zero experiență, devine, cumva, consilier al secretarului de stat la ministerul pădurilor, domnul Cozmanciuc, finul domnului Fenechiu, un om cinstit, baron de Iași, care a primit mulți ani de pușcărie. Fratele devine, firesc, Președinte al IICCREM și apoi este numit în CA-ul de la Televiziunea Română, din motive de alergie la polen, căci altfel nu se explică. Apoi devine consilier al președintelui liberal. Alexandru devine și el Președinte de instituție de stat, Institutul Național al Patrimoniului, că doar nu este mai prost, și apoi este numit în CA-ul de la Radiofuziune, căci trebuie să mănâncă și gura lui. Citite în paralel, declarațiile de avere și biografiile celor doi frați sunt siderante și o dovadă clară că situația celor doi Orban, unul șef al PNL-ului și celălalt fost ministru și acum consilier al președintelui pe salariu de ministru, nu este unică. Pe lângă slujbele lor, bursele lor, consiliile lor de administrație, cei doi frați Muraru predau și la universitate. Unul la Iași, altul la București. În 2019, Andrei a primit doar 191.177 RON de la stat. În 2021, cei doi frați vor primii de la stat cu mult peste 100.000 de EUR. #haisictirPNL #Româniacăpușată”. Integral: https://podul.ro
Femeile care mor cu ordinul de protecție în mână. De ce România nu are încă brățări electronice pentru agresori, deși legea prevede asta de 10 ani Ordinele de protecție oferite victimelor agresiunilor rămân doar niște hârtii, dacă respectarea lor nu este supravegheată, atrag atenția ONG-urile care luptă pentru combaterea violenței domestice. Cel puțin 30 la sută din ordinele de protecție au fost încălcate anul trecut. Cu un sistem de monitorizare electronică a agresorilor, unele cazuri de violență domestică nu s-ar mai transforma în crime. Autoritățile au înregistrat anul trecut puțin peste 2.200 de sesizări pentru încălcări ale ordinelor de protecție, atât provizorii, cât și judecătorești. Acesta este doar numărul cazurilor sesizate. Respectarea ordinelor ar putea fi monitorizată cu un sistem electronic de supraveghere – adică mult discutatele brățări electronice. România nu are încă așa ceva. Avem cel puțin trei legi care se referă în mod direct la supravegherea agresorilor printr-un sistem electronic și încă un proiect blocat în Parlament. „La fiecare caz de încălcare a unui ordin de protecție mai vine câte un parlamentar care spune că brățările electronice sunt o prioritate. Dar nu sunt”, spune Andreea Rusu, de la Centrul FILIA, ONG care luptă pentru drepturile femeii și combaterea violenței domestice. O femeie de 30 de ani din Sibiu a fost ucisă la începutul lunii februarie de concubinul ei împotriva căruia obținuse un ordin de protecție. Bărbatul a înjunghiat-o de 20 de ori cu un cuțit. O altă femeie a murit cu ordinul de protecție în mână în februarie anul trecut, în Chitila, județul Ilfov, după ce soțul ei, cu care se afla în proces de divorț, a urmărit-o până acasă și a înjunghiat-o. În ianuarie anul trecut, un bărbat din Constanța, fost actor la Teatrul Fantasio, a încercat să-și sugrume soția în fața bisericii. Femeia obținuse trei ordine de protecție împotriva lui, care îi interziceau să se apropie la mai mult de 100 de metri de ea. Le-a încălcat de fiecare dată. În martie 2019, un bărbat din Sighetu Marmației a lăsat doi copii fără mamă, după ce și-a înjunghiat mortal partenera. Nici pe ea nu a protejat-o ordinul de protecție obținut cu o lună înainte. Acestea sunt doar exemple recente. Aproximativ 30% din ordinele emise de instanțe sunt încălcate anual, iar supravegherea respectării lor este inexistentă. Doar anul trecut au fost peste 2.200 de sesizări la poliție pentru încălcarea ordinelor. …. Ordinele de protecție ar trebui să vină însoțite de un sistem de monitorizare a lor Problema apare când ordinele de protecție, provizorii sau date de instanță, sunt încălcate de agresori și se ajunge la alte violențe, abuzuri și chiar la crimă. Încălcarea ordinului de protecție este infracțiune penală și se pedepsește cu închisoare până la cinci ani. Astfel de cazuri sunt însă rare. De exemplu, agresorul Elenei*, despre care a relatat Libertatea în 2019, a încălcat constant ordinul de protecție: a venit de mai multe ori la ea acasă, a lovit-o, a bruscat-o, a amenințat-o și a hărțuit-o. În ciuda plângerilor la poliție, femeia nu a reușit să se apere. Bărbatul nu a fost arestat, deși legal exista această pârghie. Cazul Elenei, ca și cele menționate mai sus, arată câtă nevoie este ca ordinele de protecție să vină la pachet cu un sistem de monitorizare. Protejează victima și le arată agresorilor că sunt cu adevărat supravegheați. …. Brățările electronice, menționate în trei legi În România se vorbește de ani buni despre introducerea brățărilor electronice, cam de fiecare dată când o femeie este ucisă, deși avea ordin de protecție. …. Contactat de Libertatea, Predoiu a spus doar că PNL pregătește un raport privind stadiul proiectelor pe care le-a depus în Parlament în vechea legislatură, inclusiv cel al brățărilor electronice. O listă lungă de așteptare. Integral: https://www.libertatea.ro
DNA-ul trăiește, totuși! Produce pensionari speciali. Și atât! După ce au dat-o afară pe doamna Kovesi, oficial, DNA-ul nu a murit. Instituția există, are un șef și produce pensionari speciali, comunicate și statistici care nu interesează pe nimeni. Este ca și cum un dulău fioros, de care se temeau toți, a devenit un pudel timid, care latră pitit în poșeta unei doamne. DNA-ul de azi nu mai sperie pe nimeni! Desigur, e vina PSD-ului, a lui Dragnea, a clicii Dorneanu de la Curtea Constituțională și a fostului ministru Tudorel Toader că lupta anticorupție a rămas fără dinți. Au masacrat legislația. Au pus secția specială să-i hăituiască pe procurorii curajoși. I-au scos din sistem pe judecătorii care dădeau sentințe dure – precum Camelia Bogdan, cea care l-a băgat pe Dan Voiculescu în spatele gratiilor. Dar liderii PNL n-au făcut nimic, absolut nimic, ca să relanseze bătălia cu corupția. La început au putut păcăli lumea, spunând că nu au majoritate în Parlament. Acum PNL, USRPLUS și UDMR au majoritate în legislativ, și DNA-ul tot un cățeluș bleg, care miorlăie din spatele gardului, a rămas. Dosarul Teldrum a lui Dragnea se târâie din 2017 fără să fi ajuns în fața judecătorilor. Nici un demnitar din fosta guvernare PSD nu este anchetat pentru corupție. Șpăgile din spitale – vorbesc de marea șpagă, cea din zona de achiziții – sunt complet ignorate. Îmi este clar că incendiile din ultima vreme, din spitale, se datorează unor lucrări de foarte proastă calitate, pe care s-a plătit enorm. De ce? Fiindcă banii publici s-au împărțit între furnizor și cel care a controlat așa-zisa licitație. Corupția ucide! Pe vremea când doamna Kovesi conducea DNA-ul, corupția din spitale era direct țintită. Acum, subiectul pare că nu mai există. Au căzut în ghearele procurorilor Sorina Pintea și Mircea Beuran fiindcă au fost denunțați, nu prin investigația procurorilor. Există un consens tăcut al tuturor partidelor parlamentare să lase DNA-ul în comă. Nimeni, nici vechea clasă politică din PSD și PNL, nici noua gașcă USRPLUS și AUR, nu vorbește despre relansarea luptei cu corupția. Nimeni nu are o analiză a ceea ce se petrece la DNA și un plan să-l readucă la viață. Motivul îl știe toată lumea: toți vor să fure în liniște. Unii au furat, alții fură acum, iar alții se pregătesc. ….Cine vrea să vadă cum funcționează consensul politic, să se uite cum mor încet, spre bucuria tuturor politrucilor, DNA-ul și ANI. Integral: https://podul.ro
Ministrul Justiției, acuzat în CSM de atentat la suveranitate după discuții cu ambasada SUA Judecători ai Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii apropiați de fosta președintă a CSM, Lia Savonea, au criticat întâlnirile ministrului român al Justiției, Stelian Ion, cu reprezentanți ai ambasadei SUA la București. Tonul a fost dat de Nicoleta Țînț, fostă șefă a CSM, care i-a reproșat ministrului că nu a avut nicio întâlnire „pe subiecte de interes pentru puterea judecătorească” de la instalarea sa în funcție, în care să discute „ca profesioniști, ca juriști chestiuni de interes pentru puterea judecătorească”, în schimb discută problemele justiției românești cu oficiali „ai altor state”.…Mult mai incisivă, judecătoarea Gabriela Baltag a cerut chiar punerea în discuție a acestor întâlniri ale ministrului cu reprezentanții ambasadei SUA, considerate de ea „un atentat la independența și suveranitatea României”.…Mai mult, ea a calificat aceste întâlniri ca semn al amestecului în „treburile interne ale României” și a cerut formularea unei poziții publice menite cerute de „toată lumea”.…Și judecătoarea Simona Marcu a criticat întâlnirea ministrului cu ambasadele și a legat momentul de intenția lui Stelian Ion de a face „așa-zisa corectare a legilor justiției”, modificate în legislatura trecută de puterea PSD, spunând că nu toți magistrații „sunt încântați” de modificarea lor așa cum „probabil i se tot picură la ureche de o anumită zonă pe care o cultivă”.… Fosta șefă a CSM, Lia Savonea, a susținut că discuțiile lui Stelian Ion cu reprezentanţii Ambasadei SUA ar fi depășit cadrul constituțional. „Domnul ministru explică întâlnirile cu reprezentanți Ambasadei SUA, care din punctul meu de vedere depășesc cadrul constituțional, cu nevoia de se pune de acord legislația noastră cu recomandările MCV. Nu cred ca este o problema care ține de competența vreunui reprezentant al unui stat strain și dacă tot invocă MCV, în mod distorsionat, ei vreau să știu dacă a văzut că în MCV se discuta numai despre Secția de Investigare sau se vorbește și despre influența politicului în numirea procurorilor de rang înalt sau despre chestiunea resurselor, sau despre multe alte chestiuni. Oare doar SIIJ a devenit o problema națională și internațională?”, s-a întrebat Lia Savonea…..Prezent la dezbaterile din Parlament pe buget, Stelian Ion a fost întrebat de jurnalişti cum comentează criticile unor membri ai CSM la adresa întâlnirilor sale cu reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite ale Americii. „Nepotrivite, ca să nu spun altfel. Mi se pare absolut normal să avem raporturi cu Statele Unite, raporturi cu celelalte state partenere, să avem o comunicare cu aceste state. Sunt partenerii noştri, nu sunt inamici. Este firesc ca aceste discuţii să fie continue, permanente (…) Pe de altă parte, această idee a neamestecului în treburile interne, eu am mai auzit-o şi în alte perioade. Nici vorbă de a amestec în treburile interne ale României. Avem nişte întâlniri absolut normale. Discutăm chestiuni legate de MCV, de respectarea obligaţiilor pe care ni le-am asumat. Nu vine nimeni din exterior să ne impună nouă soluţii, cum se încearcă astfel sugera foarte periculos”, a declarat ministrul Justiţiei. Integral: https://romania.europalibera.org
EXCLUSIV Dosarul Revoluției: secretarul general al Ministerului Justiției minte cum respiră și se contrazice singur în privința activității fostului procuror Dan Voinea. Precizări-cheie din decizia CEDO Secretarul general al Ministerului Justiției, procurorul Horațiu Radu, a fost acuzat, în repetate rânduri, de către președintele Asociației 21 Decembrie Doru Mărieș, dar și de către fostul procuror militar Dan Voinea că a tergiversat procesul de la CEDO în urma căruia forul european a decis că faptele odioase de la Revoluție se încadrează la categoria crimelor contra umanității, iar astfel este imposibilă prescrierea lor. Într-o replică oferită redacției Podul.ro, fostul Agent Guvernamental al României la CEDO, Horațiu Radu, a lansat o serie de atacuri la adresa fostului procuror militar Dan Voinea, spunând că din cauza acestuia a fost tergiversat Dosarul Revoluției. “Constat cu stupoare cum va bazati acuzele nejustificate si pe sustinerile fostului procuror militar Dan Voinea care s-a pensionat in timp ce asupra lui era in curs o procedura disciplinara a Inspectiei Judiciare deoarece tergiversase chiar dosarele Revolutiei. Sesizarea fusese facuta de fostul procuror general Laura Codruta Kovesi. De altfel, din lecturarea deciziei CEDO reiese cu claritate ca Romania a fost condamnata la CEDO pentru lipsa unei anchete efective in acest dosar denumit generic al Revoluției. Or, atat acest dosar cat si alte zeci de dosare privind Revolutia din 1989 au stat in nelucrare la fostul procuror militar Dan Voinea, unele inca din anul 1991. Parte din aceste aspecte reies, inclusiv din decizia CEDO la care faceti referire. In aceste conditii, atacurile dumneavoastra bazate pe declaratiile unor persoane responsabile pentru condamnarile de la CEDO din aceste dosare mi se par rau-intentionate”, a zis secretarul general al MJ. În schimb, într-o declarație acordată Podul.ro, Dan Voinea a dezavuat afirmațiile procurorului Horațiu Radu. Dan Voinea a precizat că până în momentul în care i-a fost repartizat Dosarul Revoluției (privind crimele din perioada 14 – 30 Decembrie 1989), documentele necesare instrumentării, precum și în cazul Dosarului Mineriadei, se aflau la mai multe secții de poliție, dar și parchete locale. În urma plângerii depuse de Asociația 21 Decembrie 1989, Voinea a reluat cercetările penale în privința Dosarului Revoluției, începând din data de 7 decembrie 2004….. Voinea a spus, de altfel, că din declarațiile făcute de Horațiu Radu, Agent Guvernamental al României la CEDO pe perioada desfășurării procesului privitor la Dosarul Revoluției, reiese că acesta nici măcar nu a lecturat decizia dată de forul european în 2011. Fostul procuror militar a atras atenția că CEDO a concluzionat că perioada în care s-a lucrat efectiv la Dosarul Revoluției a fost între anii 2005 și 2007, timp în care a avut rolul de procuror de caz în această speță. În anul 2008 Voinea a fost revocat din funcția de adjunct al SPM, motiv pentru care nu a mai putut continua instrumentarea Dosarului Revoluției, din cauza deciziei 610 din 20 iunie 2007 a CCR, prin care se stabilea că dosarele în care sunt implicați militari și civili vor fi instrumentate de secțiile civile. “Eu i-aș recomanda lui Horațiu să aibă măcar bunul simț să citească hotărârea CEDO. Acolo se face o referire la activitatea depusă pentru dosarul acesta. Judecătorii de la CEDO au concluzionat că singura perioadă în care s-a lucrat în dosar a fost perioada în care am fost eu la SPM. Domnul Horațiu Radu este pe de-o parte mincinos, pe de altă parte demonstrează că nici nu l-a interesat hotărârea CEDO. Dacă ar fi citit-o n-ar fi vorbit prostii. Nu a citit nici dosarul, nici decizia CEDO și nu l-a interesat niciodată nimic despre victimele de la Revoluție”, a conchis Voinea. În cele ce urmează, vă vom prezenta o serie de fragmente din hotărârea CEDO care contrazic fără echivoc acuzațiile lansate de secretarul general al Ministerului Justiției, Horațiu Radu. Integral: https://podul.ro
Clasa politică: şi fără clasă şi fără politică La întrebarea “de ce merg lucrurile rău la noi?”, răspunsul dat aproape în toate împrejurările ori tipurile de discuţie este: pentru că nu avem clasă politică. Cu varianta secundară: pentru că avem o pseudo-clasă politică plină de bube în cap, neîncepută şi neterminată, o prelungire a diferitelor clici securisto-comunistoide care, după ce au supravieţuit răzmeriţei din decembrie 1989, au purces să se înrădăcineze şi să puiască în solul mocirlos al democraţiei de vitrină, de cumetrie, de şmangleală, de pradă, de distrugere şi risipă fără măsură, cu care ne-am dotat în aşa zisa noastră “tranziţie”. După modelul ştanţei, între timp, s-au format noi şi diversificate reţele, găşti, haite şi cumetrii, locale şi instituţionale, ale căror terminaţii se află în sediile aşa-ziselor noastre partide politice şi prin lung întortocheatele cotloane ale “instituţiilor de forţă” care oferă cu generozitate nu doar spaţiu de manifestare şi resurse de dezvoltare cu totul excepţionale acestor grupuri de interese şi de manevră ale intereselor altora, ci, în plus, asigură legitimitatea pentru prezenţa şi acţiunea lor în spaţiul guvernării. Iar ca bonus pavăza, fie şi relativă, dar necesară, faţă de intervenţia nedorită a justiţiei în treburile lor mai degrabă necurate, ori de-a dreptul murdare. În aceşti termeni, exlicaţia este mai degrabă o pseduo explicaţie care nu face lumină mai deloc. Nu mai mult decît secvenţa: “De ce nu putem bea apă de la robinet? Pentru că nu mai vine apă pe ţeavă!” În acest punct trebuie să spunem că povestea cu clasa politică care ne lipseşte este un fel de povestea cu cocoşul roşu. Nu trebuie să sondezi cine ştie ce abisuri ale teoriei politice pentru a descoperi că “democraţia” din construcţie, la origini, refuză idea de “clasă politică”. Ba, chiar putem spune cu temei, democraţia este reacţia radicală, opusă soluţiei “clasă politică perenă”, care se autoreproduce, întemeiată pe drepturi nobiliare sau alte tipuri de privilegii sociale. Chichirezul democraţiei constă tocmai în pariul conform căruia de treburile cetăţii este îndreptăţit şi se poate ocupa oricine, oricare dintre cetăţeni, cu condiţia să nu le dăm celor aleşi puterea prea mult timp, cel mult doi ani, şi să aibă un mandat foarte limitat în privinţa a ceea pot decide în virtutea puterii acordate temporar. Democraţiile moderne şi mai ales cele post-moderne s-au îndepărat atît de mult de soluţiile înţelepte ale modelului original, încît se poate spune că mai sunt democraţii doar cu numele. În realitate, regimurile politice pe care le numim astăzi democraţii sunt nişte hiper-autocraţii statale cu puteri aproape nelimitate în privinţa deciziilor care afectează masiv viaţa cetăţenilor şi a Cetăţii. De la economie, la cultură şi de la sănătate la educaţie, de la oportunităţi, la restricţii şi pedepse, de la modele de locuire la structuri familiale, nimic din viaţa fiecăruia dintre noi nu este dincolo de puterea de intervenţie a deciziei politice, mediată de puterea de constrîngere a instituţiilor şi instrumentelor statale. Nicăieri şi nicicînd, cetăţenii democraţiilor post-moderne nu sunt stăpînii sistemului, ci supuşii săi, reduşi pe alocuri la un statut inferior celui de “sclavie funcţională”. Iluzia puterii poporului mai atîrnă doar de ritmul sacadat şi predeterminat constituţional al alegerilor, respectiv de rezervarea şi apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului. Şi atunci, de unde pînă unde “obsesia” asta a rolului benefic al unei clase politice în democraţiile moderne? Pe scurt, două sunt sursele istorice. Prima este prelungirea statutului politic privilegiat al secţiunii nobiliare a puterii din regimurile pre-democratice, în zorii deloc prea luminoşi şi liniştiţi ai democraţiilor moderne. În Anglia, această formulă are şi astăzi susţinere prin existenţa Camerei Lorzilor. În cazul modelului francez, de după revoluţie, fosta clasă politică nobiliară a fost repede înlocuită, dar nu cu “puterea cetăţenilor”, ci cu nucleul dur, iacobin, al noii puteri, care a recurs imediat la soluţia dictaturii statale. La fel a făcut şi Lenin, un secol şi ceva mai tîrziu, după care a decretat “teoretic” că altfel nici nu se poate. A doua sursă a temei se iveşte, tîrziu, în secolul XX, după stabilizarea marilor democraţii occidentale, cînd succesul administraţiei treburilor publice devine o sursă importantă de legitimare politică, iar acest succes este legat de competenţe profesionale specifice….Ne mai rămîne profesionalizarea şi “militarizarea” administraţiei, odată cu separarea ei strictă de registrul politic al guvernării. De la momentul decembrie 1989, am ratat deja o generaţie. Nu e deloc sigur nici că la nivel social extins există înţelegere pentru beneficiile şi desigur, pentru restricţiile specifice acestei soluţii. Cu atît mai puţin că s-ar putea constitui undeva voinţa politică pentru construcţia instituţional profesională necesară. În locul profesionalizării administraţiei, noi am preferat inflaţia de diplome academice fără acoperire în competenţe şi eternizarea pe posturi sub umbrela protecţiei politice. Integral: https://www.bursa.ro
Îngeri de aur înalți de 13 metri și Maica Domnului de 16 metri în Catedrala Neamului. Clădirea a costat, până acum, 145 de milioane de euro din bani publici Catedrala Neamului, construită de Biserica Ortodoxă lângă Casa Poporului, conține în interior fresce uriașe, de 13 metri, reprezentând îngeri poleiți cu aur, scrie 365.ro. Clădirea este în curs de finalizare, iar până acum a costat 175 de milioane de euro doar din banii publici, plus o sumă, mult mai mică, strânsă de BOR. Cea mai mare catedrală ortodoxă ridicată în România a fost criticată de specialiști, aceștia explicând că stilul său anacronic, care imită stilul bizantin medieval, dar realizat cu materiale moderne, este un kitsch. Dealtfel, în 2017, un sondaj efectuat printre români a plasat Catedrala între cele mai relevante trei kitsch-uri românești, alături de pantofii purtați la trening și de icoanele cu Arsenie Boca atârnate pretutindeni. Site-ul 365.ro a publicat imagini din interiorul Catedralei Mântuirii. Sunt fresce uriașe, reprezentând îngeri ale căror aripi deschise sunt poleite cu aur, Maica Domnului este înaltă de 16 metri, iar la mantia acesteia s-au folosit pietricele în 9 nuanțe de roșu. Mozaicul de diverse culori a fost adus din Italia, de la Veneția și de la Carrara. “E de cea mai bună calitate, o să reziste mult timp, sute de ani, adică să fie un mesaj pe care-l transmitem în viitor”, a spus Daniel Codrescu, autorul frescelor. Acesta spune că prețul nu e important: “Când ne ducem la Voroneț sau la Capela Sixtină nu ne gândim la cât au costat”. Se folosesc aproape 16 kilograme de mozaic pe metrul pătrat. Integral: https://ziaristii.com
Colonelul Gheorghiță Pristanda: ”Pe onoarea mea, am vaccinat 2 milioane în cap!” Acuzații grave la adresa șefului vaccinării din România, făcute de un prefect, pe care îl vom numi Fănică, pentru a-i proteja identitatea. Se pare că Gheorghiță Pristanda ar fi tras condeiul cu dozele administrate și că numărul de vaccinați nu prea iese la calcul. Jignit, Gheorghiță ar fi enumerat dozele: ”400.000 de doze la Mapn, 800.000 de doze la MAI, 500.0000 de doze la soldați, 100.000 de doze la școlile de fete, 200.000 la școlile profesionale, 500.000 la primării, 800.000 la prefecturi, 2 milioane de vaccinați în cap, coane. Poate așa, să se fi spart 3-4 doze, or mai fi rămas pe fundul flaconului”, ar fi argumentat rapid Gheorghiță. Degeaba i s-a spus: ”Gheorghiță, le-ai mai numărat o dată pe alea și numeri prost”. Micile inadvertențe de comunicare făcute de colonelul Gheorghiță au fost puse pe seama ”fameliei mari, renumerație după buget mică. Vai de mine, coane, pe onoarea mea, 2 milioane de vaccinați în cap!” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Criza vaccinurilor a ajuns pe masa șefilor de guverne UE.
A început cu italianul Draghi care a prezentat scăderile de vaccinuri livrate in Italia. Minus 50% fata de cantitățile contractate de UE pentru macaronari.
A dezvăluit și proasta negociere a contractelor.
Cum am mai scris , lipsește cu desăvârșire partea penalităților aplicate in caz că o casă producătoare NU respecta cotele zilnice , săptămânale, lunare de livrare.
Că comparație , Anglia in contractul cu AstraZaneca ( firma anglo suedeza cu sediul la Londra ) , in caz de livrări reduse , penalitățile sunt de ordinul miliardelor de sterline.
Identic in USA cu contractele Pfizer și Moderna.
In UE , unica penalitate , NU SE PLATESC DOZELE LIPSA.
Pare contract făcut de absolvenți Stefan Gheorghiu. 😀
Deci resapata Ursula a fost trasă de urechi.
A găsit și justificarea.
Vina e a doamnei italiene Gallina ( tradus efectiv în românește , doamna Găina) care a fost ” expertul” la întocmirea contractelor.
Deci fuga de raspundere, dat vina pe alții , se practica și la case mai mari.
Oricum , in această situație USA , Anglia vaccinează in draci și UE se piaptănă.
Matematic , la așa ritmuri europene de vaccinare , acel 70% populație vaccinata se ajunge abia în 2022 sau mai credibil , in 2023.
Adică prea târziu și efectiv inutil. Deoarece nu știe nimeni daca anticorpii vaccinatilor mai exista peste un an sau doi.
PS. La UE batista pe țambal.
Masa reciclatilor a falit la proba faptelor așa că mucles și înainte cu programele utopice de energie verde , curata.
De care programe India și China ( primii care poluează planeta ) ai doare in basca.
Și poluarea nu se oprește la granite. Dar cînd ai 8.000 euro salariu că europarlamentar, taci și mușamalizezi.
Timpul trece , leafa merge, noi cu drag muncim. 😀
Am mai auzit eu lozinca asta undeva . 😀😀😀😀
“Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 – date oficiale la nouă luni
Primele nouă luni ale lui 2020 au marcat o prăbușire a internărilor în spitalele din România, pe fondul pandemiei de COVID-19. Acest lucru nu s-a regăsit în statistici alături de o scădere a infecțiilor nosocomiale. Dimpotrivă. În primele nouă luni ale anului trecut, numărul infecțiilor asociate actului medical a fost mai mare decât perioada similară a lui 2019, când spitalele funționau în regim normal.
Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, la solicitarea HotNews.ro, în perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost raportate 14.555 de infecții nosocomiale în spitalele din România, soldate cu 27 de decese. În aceeași perioadă a anului 2019, au fost raportate 12.999 de infecții nosocomiale și 36 de decese.
Per total, în anul 2019, în România au fost raportate 23.139 de infecții asociate actului medical, soldate cu 59 de decese. Datele totale privind întregul an trecut sunt încă în curs de colectare. Din cele 14.555 de infecții nosocomiale raportate în primele nouă luni ale anului trecut, 3.900 au avut cauză respiratorie, aici intrând toate infecțiile respiratorii, inclusiv COVID-19. Alte cauze au fost cele digestive – 5.133, urinare – 1.943, plagă chirurgicală – 1.136, septicemie -1.024, cutanate -477, injecții/puncții – 161.
Cela mai multe cazuri de infecții nosocomiale au fost raportate, în perioada menționată, în secțiile de Terapie Intensivă, respectiv 3.546, urmate de chirurgie – 2.713, pediatrie-412, obstetrică -274, nou-născuți -221, ginecologie 183, dializă-110. Pe alte secții au fost raportate 7.096, potrivit datelor INSP.
Potrivit unei analize a Observatorului Român de Sănătate, citate de HotNews.ro, activitatea spitalelor la nivel național din perioada martie –august 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a înregistrat o scădere considerabilă. Scăderea a fost inițial moderată în luna martie 2020, pe fondul instalării stării de urgență în data de 16 martie și pe fondul restricțiilor cu privire la internări și activitatea din ambulatorii impuse prin ordin al ministrului sănătății. …”
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24632107-paradoxul-pandemiei-internarile-prabusit-2020-dar-numarul-infectiilor-nosocomiale-crescut-fata-2019-date-oficiale-noua-luni.htm
In schimb creste birocratia la UE:
“Parlamentul European propune o creștere de 3,3% a bugetului propriu pentru 2022 / Grupurile politice și comisiile au solicitat peste 140 de posturi noi, invocând lipsa de personal / Bani suplimentari sunt ceruți și pentru crearea centrelor „Europa Experience” în statele membre
Secretarul general al Parlamentului European, Klaus Welle, a transmis Comisiei pentru buget (BUDG) că este nevoie de creșterea bugetului instituției pentru 2022, existând solicitări din partea grupurilor politice și ale comisiilor parlamentare pentru a angaja personal, precum și intenția de a aloca 40 de milioane de euro pentru crearea centrelor „Europa Experience” în toate statele membre, au declarat surse politice pentru G4Media….Klaus Welle ar fi indicat o suplimentare cu alte 40 de milioane de euro pentru a acoperi cheltuielile legate de personal pentru comisiile Parlamentului , aproximativ 66 de posturi noi, precum și pentru a da curs cererilor venite din partea grupurilor politice, care ar mai avea nevoie de aproximativ 75 de posturi….Parlamentul European ar mai cere și cota de 40% neutilizată în 2020 pentru grupurile de vizitatori, ceea ce ar însemna alte 8 milioane de euro….”
https://www.g4media.ro/parlamentul-european-propune-o-crestere-de-33-a-bugetului-propriu-pentru-2022-grupurile-politice-si-comisiile-au-solicitat-peste-140-de-posturi-noi-invocand-lipsa-de-personal-bani-suplimentari-s.html
“…„Consilierul prezidențial Andrei Muraru și fratele său geamăn Alexandru au fost creați, inventanți, născociți de infractorul Relu Fenechiu. Consilierul prezidențial Andrei Muraru este consecința directă a puciului parlamentar din vara anului 2012. Un puci la care actualul președinte al României a consimțit (mă exprim eufemistic). Consilierul prezidențial Andrei Muraru a fost numit președinte executiv al IICCMER de către premierul uselist Victor Ponta”, a scris Vladimir Tismăneanu într-o postare pe contul său de Facebook. „Scriu aceste rânduri a propos de biografia atent cosmetizată care bântuie prin presă a celui care, se pare, a fost ales de președintele Klaus Iohannis a-i succede domnului George Maior ca ambasador la Washington. Nu mai departe decât acum, Valeriu Nicolae scria în «Libertatea» despre gemenii fenechii. Să fiu eu singurul care a citit acel articol?”, adaugă Tismăneanu….De la Muraru, politologul american trece la președintele Iohannis. „Este impresionant cum știe domnul Iohannis să-și recompenseze amicii și amicele…. Undeva, bănuiesc, Felix (Dan Voiculescu, n.red.) își freacă satisfăcut mâinile, în fine, avem ambasadorul GRIVCO (compania lui Voiculescu. n.red.) la Washington. Domnule președinte Iohannis, îngăduiți-mi să vă spun direct, cu deplin respect și deplină politețe: numirea lui Andrei Muraru nu servește interesul național al României. E o gafă care o depășește pe cea a numirii lui Dan Mihalache la Londra”, spune Tismăneanu, care îi mai transmite lui Iohannis că este un om încăpățânat….”
https://www.libertatea.ro/stiri/vladimir-tismaneanu-si-marius-oprea-atac-la-andrei-muraru-dupa-ce-iohannis-i-a-propus-acestuia-sa-fie-ambasador-in-sua-creatia-lui-relu-fenechiu-reactia-lui-muraru-3429314?fbclid=IwAR2TIboJ4E5eV9R8jjzwID1L4YD1KAP188cXP90DJodVafLxw9cK-1E8wEo
Cu numiri din astea Iohanne face Romania sa puta a hoit de cal troian de coruptie si moskva lui putka. Presedintele pare cateodata, si cam prost si cam ticalos. Poate ca si este.
Buna ziua.
“NVESTIGAȚIE Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii
Un miliard de euro a fost împărțit de o mână de oameni conectați prin relații personale, afaceri sau interese politice. Banii au fost trimiși de Bruxelles prin mecanismul Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), cu cel mai mare buget dintre toate ITI-urile Europei. Instrumentul a fost conceput de fostul ministru Eugen Teodorovici, iar banii au fost gestionați de facto de prietenul său Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea. În prezent, Teodorovici monitorizează, în cadrul Curții de Conturi, modul în care au fost împărțiți banii europeni.
Teodorescu și oamenii din jurul lui au beneficiat de banii ITI DD. Compania baronului PSD a obținut fonduri pentru o unitate turistică, dar la adresa pensiunii funcționează o clinică medicală deținută de protejata sa, deputatul PSD Mirela Furtună, care în ultimii ani a agonisit o avere considerabilă.
Deși mecanismul ITI DD era destinat ”cu prioritate” pentru Delta Dunării, sub 15% din proiecte au ajuns acolo. Spre exemplu, în decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Fostul ministru Eugen Teodorovici, cel care a creat mecanismul în România, recunoaște că există ”anumite blocaje și chiar abateri de la strategia ITI DD”, iar unele proiecte sunt mult întârziate.
Între timp, DNA a trimis în judecată un caz de corupție: Fiul unui afacerist care l-a împrumutat pe Horia Teodorescu cu o sumă impresionantă e acuzat că s-a folosit de o co-finanțare fictivă de 2,5 milioane de euro, obținută de la un fond de investiții olandez, pentru a lua banii UE. În primă instanță a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare. ”
https://www.g4media.ro/investigatie-unde-a-ajuns-miliardul-de-euro-de-la-ue-pentru-delta-dunarii-oamenii-care-controleaza-banii.html
Bun documentar… e “rezervatie” sub multe aspecte, … traditional… Spre deosebire de ciclul precedent (2007-20+3), când nu s-au priceput sa cheltuie alocarea imensa negociata de guvernul Tăriceanu pt Fondul Operațional pt Pescuit (232 mil. EUR la 130 de potantiali beneficiari), Orlando a adus know-how … !
Institutul de Sănătate Publică: Tot mai multe accidente în școli în urma folosirii lămpilor UV. Nu susținem această metodă de dezinfecție în școli
https://m.hotnews.ro/stire/24632344
E mai ușor decât sa ștergi suprafețele cu carpa umedă și dezinfectant ! Progres tehnologic … la băștinași !
“Managerul Spitalului Gaesti acuza ca Arafat minte in privinta camerelor hiperbare: “Ne-a vandut castraveti uitand ca si noi cultivam”
…Managerul Spitalului Gaesti, Laurentiu Belusica, raspunde afirmatiilor pe tema utilizarii camerelor hiberbare pentru tratarea pacientilor cu COVID facute de seful DSU Raed Arafat intr-un interviu acordat News.ro, acuzandu-l pe acesta ca a prezentat eronat situatia camerelor hiperbare din gestiunea DSU si pe cea a terapiei hiperbare. Concluzia medicului Belusica este: “Ne-a vandut castraveti uitand ca si noi cultivam”.
Medicul il acuza pe Arafat, intr-o postare pe Facebook, de o incercare “sinistra si stupida” de inducere a opiniei publice in eroare si comenteaza punctual raspunsurile date de acesta, contrazicandu-l. Referitor la afirmatiile medicului Raed Arafat potrivit carora camerele folosesc doar aer sub presiune si nu oxigen,, iar in anumite situatii, atmosfera din barocamera poate deveni periculoasa pentru pacient, Laurentiu Belusica afirma: “Domnule ministru, si atmosfera din saloanele de ATI Bals si Piatra Neamt a devenit periculoasa si nu v-a pasat, si montarea unor artificii a devenit periculoasa si nu v-a pasat.
Doresc sa mentionez faptul ca cele 4 camere hiperbare mobile cumparate din bani publici de catre DSU in urma cu 4 ani si care au fost vazute numai la defilarea de 1 decembrie detin un sistem performant de detectare a concentratiei de oxigen, la atingerea procentului de 22% concentratie in oxigen pornesc automat sistemele de spalare a aerului si astfel valoarea se mentine sub 21% concentratie.
Camerele hiperbare sunt echipate cu targa, ventilator, infuzomat si clopot de oxigenare copii si bolnavi comatosi dovada clara ca domnul ministru a mintit afirmand ca nu pot folosi oxigen. Teoretic, camerele cu presiune inalta sunt de doua feluri: barocamere care folosesc numai aer comprimat si camere hiperbare care folosesc aer comprimat si oxigen sub prersiune. Barocamerele nu cred ca se mai folosesc undeva in lume, cele 4 camere mobile ale DSU fiind de inalta performanta si evident camere hiperbare, deci folosesc oxigen, inclusiv la pacienti in coma”.
Medicul ii solicita lui Raed Arafat sa precizeze si cu ce medici din tara a discutat pe tema folosirii camerelor hiperbare la tratarea pacientilor cu COVID. Belusica: Incercarea de a bagateliza alti profesionisti este deja
Laurentiu Belusica da o replica dura si faptului ca Raed Arafat a vorbit despre el numindu-l “medicul de la Gaesti”. “Limba romana, pe care ar fi trebuit sa o vorbiti la perfectie dupa atatia ani in Romania, are o semantica aparte. Exprimarea normala este,, managerul de la Spitalul Orasenesc Gaesti,, dar incercarea dvs de a bagateliza alti profesionisti este cunoscuta deja”, afirma medicul.
Managerul Spitalului Gaesti considera mincinoasa declaratia sefului DSU conform careia,, Camerele noastre functioneaza pe principiul crearii prin aer comprimat, nu prin oxigen, oxigenul se da doar pe masca, in secunda in care dai oxigen in cantitati foarte mari, 10, 15, 20 de litri pe minut, atmosfera din camera hiperbara devine periculoasa”.
“Declaratia este mincinoasa deoarece camerele ISU pot administra oxigen pacientilor din interiorul camerei hiperbare in 3 moduri: in atmosfera camerei, la masca sau intermediul mastii de tip “cupola” – pentru copii sau pacienti de ATI, in functie de protocolul ales de medicul specialist raportat la diagnosticul si antecedentele pacientului. Camerele hiperbare ale IGSU, AU IN DOTARE VENTILATOARE MULTIPARAMETRU CE POT FI FOLOSITE SI IN TRATAREA PACIENTILOR COVID. Toate echipamentele medicale din interiorul camerei hiperbare sunt certificate special pentru aceste conditii permitind utilizarea in deplina siguranta in interiorul camerei indiferent de modalitatea administrarii oxigenului”, este replica medicului Laurentiu Belusica.
Belusica il contrazice pe Arafat El se refera si la costurile mari invocate de Raed Arafat pentru pregatirea medicilor care sa utilizeze barocamerele, o suma de aproape un sfert de milion de euro, la un curs de 2-3 saptamani pentru 18 medici. “IGSU a solicitat pentru instruirea medicilor “conditii speciale” in sensul ca certificarea sa fie efectuata de trainer specializati si diploma sa fie certificata la nivel european. De asemenea a solicitat ca cursul de 2-3 luni raportat la notiunile predate sa se desfasoare in maxim 3 saptamani, in Romania. Cursul urma sa fie realizat de traineri ECHM- Comitetul European pentru Medicina Hiperbara si EUBS-European Underwater and Baromedical Society, acestea find organismele de instruire si certificare a medicilor recunoscute la nivel European”,sustine medicul Belusica.
De asemenea, el afirma ca in prezent cursuri se organizeaza prin Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova, catedra de medicina a conditiilor extreme (intre care si hiperbara), prima si probabis singura facultate din Romania care sustinut o astfel de catedra, si insumeaza o durata de aproximativ 120 de ore de curs, ingloband si cursuri practice la Centrul de Scafandri Constanta (unitate ce apartine de Ministerul Apararii Nationale infiintata in 1967), ce are formati si angajati specialisti de inalta performanta profesionala.”
https://ziare.com/social/stiri-sociale/managerul-spitalului-gaesti-il-contrazice-pe-arafat-in-privinta-camerelor-hiperbare-1664571
Buna seara.
Medicul Gabriel Diaconu redivivus :
“Primul pe țară, al doilea pe județ
Aforismul nu îmi aparține. E o expresie folosită dibaci de cei de la Morning Glory, dar care se potrivește mănușă ritmului în care vaccinăm anti-COVID.
Fac parte dintre aceia care au sprijinit, sprijină și vor continua să încurajeze campania de imunizare împotriva noului coronavirus. Nu-i un secret, nici o bombare a pieptului. E ceva firesc, și ar trebui – în opinia mea – ca tot corpul medical să facă același lucru.
Folosirea voioasă a clasamentului/ clasamentelor pentru a evidenția progresul campaniei are și ea sensul ei, în discursul public. Doar că îmi pare, dintr-o perspectivă sobră, personală, foarte înșelătoare.
În primul rând că boala asta nu are granițe. Nu suntem la olimpiada bolilor infecțioase și nici la treierat siringi. Suntem într-o competiție cu noi înșine, nicidecum cu Franța, Spania sau Germania, cu Italia sau cu Portugalia. Urcăm un munte personal, nu unul interpersonal.
Avem de acoperit cât mai repede, și mai bine, ocrotirea românilor și chiar și atunci (când va fi ”atunci”) nu vom avea o pace definitivă a minții.
Se zice că vara să îți faci sanie, și iarna car. Mecanismul de achiziție, distribuție și apoi inoculare s-au făcut grație CNCAV cu o bună (deși perfectibilă) performanță până acum.
De departe ce-mi pare cel mai fragil este faptul că a) n-avem un algoritm corect privind listele de așteptare, b) n-avem predictibilitate, astfel că periodic apar strangulări (și unde apar strangulări sigur vor apărea și perioade de stagnare), respectiv c) n-avem un model matematic clar prin care distribuim vaccinul astfel încât să combatem eficient răspândirea virusului în comunitate.
Sunt zonele obscure care ne fac rău, și lipsa unui aparat cu minți lucide.
Încă de la începutul crizei COVID, în România, a devenit evident că aparatul de stat NU are specialiști buni în modelare matematică.
Efortul societății civile, absolut voluntar, a făcut ca România să poată calcula R0 pentru coronavirus abia în vara anului trecut (prin colaborarea dintre Dragos Vana și Valentin Pârvu, dar și cei din comunitatea geospatial).
Și în prezent guvernul se ține cu dinții de datele colectate, și deși ele sunt, potrivit legii, în transparență și ar putea fi reglementată folosirea lor (astfel ca cele mai bune minți să facă cele mai bune lucruri), România ține mai mult la aparențe decât la sănătate. Schimbatu-s-au miniștrii, dar nu și ministerul.
Nu mai vorbesc de impactul vaccinării în populație, încă imposibil de modulat sau modelat statistic. E ridicol, și tipic dâmbovițean, că unii dintre colegii mei continuă să își facă datoria morală în timp ce se ”roagă” de autorități să se lase ajutate. Absolut ridicol. Dar obstacolul e – pe de o parte – autoritatea, pe de altă parte ”firmele de casă” care s-au grăbit să ocupe pozițiile vacante.
Vorbim mult de reforma sistemului sanitar. Și vorbim în van.
Noul coronavirus NU va dispărea curând din România. Nu va dispărea curând de pe mapamond. Foarte puține boli au putut fi cu adevărat eradicate, iar SARS-CoV-2 este la începutul carierei. Drept urmare conversația autentică, deja, trebuie să fie orizontul 2021 – 2024, și dincolo. Nu avem nicio scuză să nu o facem.
Dezbaterea este, evident, dintr-o perspectivă a sănătății publice.
Eu înțeleg că marea șmecherie financiară, momentan, este să ”construim spitale”. Foarte bine, să construim și spitale, și dispensare, cabinete, să cumpărăm și salvări, și instrumentar. Foarte bine. Să fie de toate. Dar există un lucru foarte greu de cumpărat: capitalul uman, și alcătuirea tehnico-tactică de criză.
Alcătuirea tehnico-tactică de criză se face prin reunirea forțelor inteligente, într-o comunitate. Instituțiile noastre de forță sanitare sunt fracturate, măcinate de ciuperca asta perversă a corupției și imposturii. Colcăie, pe românește, paraziții ca limbricii în burta pruncului. E un peisaj respingător.
Concursurile sunt viciate. Licitațiile sunt viciate. Prezentarea de proiecte este și ea viciată, pe câtă vreme înseși ministerele de resort fac speculă cu bani europeni, și de multe ori sifonează ele însele sume impresionante.
De ce-am putut, în primul an de pandemie, să ne purtăm mai bine decât o facem într-al doilea? Simplu spus, de frică. De frică, lighioanele politice care populează CJ-uri, DSP-uri, SJA-uri și, da, inclusiv ISU s-au dat la o parte, o perioadă. Mai mult, mulți oameni inimoși din zona corporatistă și societate civilă au venit să dea o mână de ajutor.
România secolului XXI a suplinit România anilor 80. Dar n-o poate trage spre prezent, câtă vreme acea Românie împietrită rămâne, totuși, majoritară.
Nu e nimic mai periculos decât momentul când oferi o gură de oxigen celui care se îneacă. Între timp nu l-ai învățat să înoate, nu i-ai dat niște coordonate, continuă să se agațe de-un colac care se dezumflă și tu ești conștient că n-ai resurse infinite de oxigen.
Marea minciună este că vaccinarea va încheia criza.
Vaccinarea nu va încheia criza, cât va ajuta oamenii în fața virusului și a bolii. Ce ne-a făcut vulnerabili, încă de la început, e încă acolo, monstruos și nerezolvat. Năravurile nu se schimbă prin inoculare, sau ARN mesager. Sunt tot acolo.
Vaccinarea anti-COVID va intra în rutina anuală a fiecărei țări, deci și România.
Iar o țară nu devine, nu evoluează, nu progresează pe bază de slogan sau lozincă. Schimbarea profundă ține de asimilarea unor practici noi, a unor noi deprinderi.
Ce-a făcut, practic, statul român în 2020 – 2021 a fost să copieze de pe foaia altuia la examen. Un stat plin de impostori cu diplome obținute în fals, dar și cu funcționari fără de pregătire s-a văzut la oglindă, și apoi a șoptit ”dă și mie”. Deocamdată a trecut un hop, dar sesiunea e încă în plină desfășurare. Nu poți să minți pe toată lumea, la nesfârșit, spunea Abraham Lincoln. Dar Lincoln nu-i știuse pe români.
Concluzia sper că este, deja, evidentă. Dacă actuala administrație nu seduce, și nu seduce repede, cele mai bune minți în domeniul sănătății publice, al modelărilor avansate, dacă nu ne punem șansa în mâinile profesioniștilor adevărați, n-are cum să ne fie bine. Unii încă sunt aici, alții trebuie cooptați din țările lor de destinație. Singurul nostru atu rămâne acela că, oricât ar fi românii de scârbiți de România ”cea care este”, e în sângele nostru să ne iubim țara, poate mai mult ca alte popoare. Că e din nostalgie, că e din cultura predominant rurală, că e din înclinația noastră genetică, oricât am fi de supărați pe România tot o să o ajutăm când e la greu. Dar trebuie să ne lase și România să o ajutăm.
Cârcoteala asta sinistră cu ”funcții la stat” trebuie să înceteze. Sincer, nu vrea nimeni funcții la stat dintre cei care au reușit în viață pe propriile forțe, în mediul privat. Statul român pute, și dă prost pe rezumatul profesional. Dar dacă lași măcar o interfață privind schimbul de experiență, dacă chiar investești în acele agenții de transfer al cunoașterii și cunoștințelor, roadele se vor vedea.
Dar, însă, aici, rămâne un mare ”dar”… ”
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10164974606400361
Bună seara!
Întrebare (de om „prost”): de ce era/este „știre” că s-au pierdut (și găsit) câinii acelei personUlități numite „lady gaga”???
Nu s-au “pierdut”, au fost furati, iar cel care ii plimba a fost impuscat. Noua ne plac cainii si, in general, animalele. Despre Lady Gaga, aici:
https://en.wikipedia.org/wiki/Lady_Gaga
Sărut mâinile! Și mie îmi plac câinii, dar nu și nulitatea sus-pomenită!
In cateva universitati este studiat fenomenul persoanei mentionate. E vorba in principal de cati bani face/ valoreaza.
Și dacă m-ar plăti personulitatea, nu aș accepta să o „studiez” și, cu atât mai puțin să „predau” studenților așa ceva!
“Afacerile BOR. Cum functioneaza masinaria de facut bani prin care Biserica si-a cladit un adevarat imperiu financiar
Biserica Ortodoxa Romana nu duce lipsa de bani, fiind una dintre cele mai profitabile institutii din Romania. BOR detine cladiri, terenuri, fabrici, paduri, companii de turism si trusturi de presa. In functie de fiecare parohie, preotii arata fie modest, fie sunt imbracati in aur din cap pana in picioare si sunt plimbati in cele mai luxoase masini.
Credinciosii au avut mai multe momente de indignare de-a lungul timpului. Nu au inteles, de exemplu, de ce nu mai au voie sa vina cu lumanarile de acasa, ci trebuie sa le cumpere pe cele de la biserica. Cu toate ca unii ar spune ca trebuie sa isi procure si lacasul de cult banii intr-un fel sau altul, nu doar prin cutia milei, prin banii de la stat, sau prin donatiile din mediul privat, cert este ca totul a devenit o afacere. BOR are fabrici, isi face singura lumanarile, bijuteriile, hainele si celelalte obiecte bisericesti, dar percepe si taxe pentru diverse evenimente religioase, cum ar fi cununia, botezul si inmormantarea. Toate acestea duc la un singur lucru, care este si cel mai important. Profitul.
Romania avea 27.384 de lacasuri de cult la sfarsitul anului 2015, dintre care aproape 60%, adica 16.400, apartineau BOR, potrivit Secretariatului de Stat pentru Culte. In momentul in care aceste cifre au fost facute publice, s-a iscat un conflict in spatiul public. Oamenii au realizat ca nici daca sunt adunate toate scolile si spitalele din Romania, tot nu se ajunge la aceasta cifra uriasa.
La sfarsitul anului 2017, Romania avea 576 de spitale, dintre care 367 de stat, si 7.047 de unitati scolare, atat publice cat si private, potrivit INS.
BOR avea o avere estimate la 420 de milioane de euro si detinea 35.000 de hectare de padure si 40.000 de hectare de teren arabil, in 2011, potrivit unei investigatii TVR. In luna februarie a acestui an, cand Guvernul a dezbatut bugetul pentru 2021, un val de indignare a venit din partea BOR cand premierul Florin Citu a anuntat ca o sa taie din bugetele institutiilor de stat si ca se vor aloca 28 de milioane de lei pentru sprijinul cultelor.
Initial, a parut o taiere drastica, in conditiile in care, in 2020, cultele au primit, in total, 248,968 de milioane de lei. In realitate, lucrurile nu stau chiar asa. Anul trecut a fost aprobat un buget de 10 milioane de lei pentru “sustinerea cultelor”, dar apoi s-au mai dat bani prin rectificari bugetare pana la suma de 248,968 de milioane de lei.
Cu alte cuvinte, bugetul propus in 2021 este aproape de trei ori mai mare decat cel propus anul trecut, iar suma poate sa creasca considerabil prin rectificarile bugetare.
In subordinea BOR se afla si Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina si agentia de stiri Basilica.
In 2013, jurnalistii de la Adevarul au facut publice mai multe afaceri manevrate de Arhiepiscopiile din subordinea BOR, care mai de care mai banoase, cum ar fi in constructii sau in imobiliare….”
https://ziare.com/social/biserica/averile-bor-din-afaceri-1664417
https://www.contributors.ro/suveranitatea-economica-intre-sloganuri-si-realitati/
Mare lucru câte o voce rațională in vacarmul de opinii interesate, manipulatoare sau … marginal ganditoare (majoritatea mass media) !
Buna ziua!
As vrea sa vad acceptata si aplicata aceasta intentie:
https://www.aktual24.ro/se-schimba-legea-judecatorii-ccr-nu-vor-mai-incasa-si-pensie-daca-doresc-sa-ramana-la-ccr-dorneanu-are-7-000-euro-lunar-din-pensii-speciale/
Cedric 🙂
Nici o sansa sa treaca. Ori aplica aceeasi norma pentru toata lumea, ori nu.
Buna seara, Desy!
Va fi aceeasi norma pentru toti pensionarii: ori renunta la pensie daca vor sa lucreze la stat, ori se multumesc cu pensia si atat! Legea e valabila si pentru CCRisti!
https://www.libertatea.ro/stiri/comentariu-scoala-9-de-ce-unii-studenti-sunt-mai-slab-pregatiti-la-finalizarea-studiilor-decat-atunci-cand-au-intrat-in-facultati-3428856
Foarte bun articol. Ca orice “sistem” si “institutie” publica de la noi , învățământul e orientat STRICT spre “bunastarea” celor din interior (cadre didactice și toată birocrația aferenta) și respinge orice încercare de aliniere a stimulentelor la o “misiune” de interes public cu efect măsurabil (peste 10-20 de ani !). Societatea și politicienii sunt complice … 🙁