Revista Presei – 15 februarie. „În politică, prostia nu e un handicap.” (Napoleon)
15/02/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 15 februarie! Luni, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 4 grade în Moldova, 1 în Transilvania, 0 în Maramureș, 2 în Crișana, 3 în Banat, 6 în Muntenia și Oltenia și 2 în Dobrogea. Prima zi din săptămână aduce ninsori în cea mai mare parte a țării. Astfel, va ninge în Moldova, Transilvania, Maramureș, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În vest, se anunță cer senin în Banat și Crișana. Brașov: -4 grade Iași: -2 grade Cluj Napoca: -2 grade Constanța: 2 grade Bacău: -1 grad Timișoara: 2 grade Oradea: 0 grade Sibiu: -1 grad Giurgiu: 3 grade Galați: 2 grade În Capitală, cerul va fi variabil, cu o maximă de 4 grade și o minimă de -6 grade noaptea.
Când ar putea fi gata un ”vaccin universal” care să funcționeze împotriva tuturor variantelor de coronavirus. Ce spun cercetătorii Cercetătorii britanici de la Universitatea Nottingham, Marea Britanie, lucrează la dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19 universal care, dacă va fi eficient, va pune capăt nevoii de a modifica și ajusta vaccinurile existente în timp ce virusul suferă mutații. Potrivit cotidianului britanic The Telegraph, citat de HotNews, vaccinul care țintește nucleul virusului și nu doar proteina ”Spike” ar putea fi disponibil într-un an. Vaccinurile existente țintesc proteina Spike a virusului, dar eficiența lor este așteptată să scadă pe măsură ce acest element suferă mutații. Deja există dovezi că ele nu protejează la fel de bine împotriva variantelor care conțin mutația ”E484k”, precum cele care circulă în sudul Africii și în Brazilia. Noile vaccinuri universale vor ținti proteinele găsite în nucleul virusului care sunt mai puțin predispuse la mutații, ceea ce înseamnă că vor proteja împotriva tuturor variantelor și vor avea teoretic o mai mare longevitate. Jeremy Farrar, directorul Wellcome Trust care are un loc în SAGE (Grupul de consiliere ştiinţifică pentru situaţii de urgenţă), grupul de consiliere al Guvernului de la Londra, a sugerat ca eforturile să se orienteze către vaccinuri ”mai universale”. Compania britanică Scancell, specializată în dezvoltarea vaccinurilor împotriva cancerului, deja lucrează la astfel de vaccinuri și speră că în scurt timp să dovedească că pot produce un răspuns imunitar eficient. Alături de cercetătorii de la Nottingham, Scancell țintește o proteină din centrul virusului numită proteină nucleocapsidă sau proteina ”N”, alături de proteina Spike. Studiile pe oameni al acestui vaccin vor începe în a doua jumătate a anului în curs, după rezultatele pozitive în testele pe șoareci. O serie de alte companii de biotehnologie lucrează la vaccinuri similare, inclusiv myNEO în Belgia și Osivax în Franța. Aceasta din urmă tocmai a finalizat un studiu clinic de fază II cu un vaccin universal împotriva gripei care vizează și proteina N. Alți cercetători din SUA au sugerat folosirea unui vaccin Sars dezvoltat anterior sau a unui vaccin care vizează mai multe coronavirusuri ar putea stimula o protecție mai largă.Integral: https://www.libertatea.ro
De ce nu scade numărul pacienților cu COVID din ATI, deși numărul infectărilor zilnice raportate e mai mic? Explicația expertului în sănătate publică Răzvan Cherecheș De o lună, numărul cazurilor noi pozitive a scăzut cu peste 50%. Acest procent nu se regăsește însă și la numărul cazurilor critice și la cel al deceselor. „Evident, raportarea zilnică a autorităților nu reflectă realitatea”, susține Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. 14 ianuarie 2021 a fost ultima zi în care numărul cazurilor noi pozitive de COVID raportate de Ministerul Sănătății a depășit numărul de 3.500. În ultimele 4 săptămâni, media persoanelor pozitive depistate zilnic este în jur de 2.700-2.800, ceea ce reprezintă o scădere la jumătate față de media lunii decembrie și a începutului lui ianuarie. Această tendință nu se regăsește însă și la numărul pacienților aflați la ATI, care în ultima lună oscilează între 950 și 1.000. Numere ce arată o scădere de doar 15% față de 15 decembrie-15 ianuarie. Libertatea a apelat la profesorul Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică, pentru a explica de ce numărul de pacienți aflați la ATI se menține la același nivel. … În mod normal, după Sărbătorile de iarnă, tot sistemul medical se aștepta să crească numărul de persoane infectate cu COVID. Apariția testelor rapide a dus însă la dispariția multor cazuri noi din sistem. Așa se explică scăderea la jumătate a persoanelor infectate zilnic. După o lună, chiar mai repede, în mod firesc și logic ar fi trebuit să scadă semnificativ și numărul pacienților aflați la ATI. Ok, știm că aceia care ajung în faza critică au nevoie de două-trei săptămâni de Terapie Intensivă, dar zilnic avem și un număr constant de decedați, care eliberează paturi la ATI. Vedem însă că acestea sunt ocupate imediat… Înseamnă că există o masă importantă de persoane pozitive care nu se regăsesc în sistem și, fără să fie monitorizate de niciun medic, ajung cu forme severe în spital. În concluzie, raportările zilnice ale Ministerului Sănătății nu reflectă deloc realitatea din teren. … Va fi un al treilea val și în România? – Proiecțiile arată o creștere semnificativă la mijlocul lunii martie. Proiecțiile pentru toate țările unde a fost depistată mutația din Marea Britanie arată că va deveni majoritară în prima lună de primăvară. Noul model de infecțiozitate va deveni standardul. Noi abia acum o testăm, în timp ce la nivel mondial începe să nu se mai vorbească de tulpina britanică din cauză că încep să apară tulpini mixate între această variantă și cele din Africa de Sud și Brazilia… Integral: https://www.libertatea.ro
Uniunea Europeană va accelera procedura de autorizare a vaccinurilor îmbunătățite pentru a răspunde la noile variantele ale virusului Europa trece în a doua etapă în lupta împotriva Covid-19. Acuzată că a întârziat gestionarea pandemiei Covid-19, Uniunea Europeană va accelera procedura de autorizare a vaccinurilor îmbunătățite pentru a răspunde la noile variantele ale virusului, a anunțat comisarul pentru sănătate Stélla Kyriakídou duminică, 14 februarie. Comisarul pentru sănătate Stélla Kyriakídou: „Un vaccin îmbunătățit anti-Covid nu va mai trebui să parcurgă toate etapele de autorizare ” „Am decis că un vaccin îmbunătățit anti-Covid nu va mai trebui să parcurgă toate etapele de autorizare ”, a spus ea cotidianului german Augsburg General. „Prin urmare, va fi mai rapid să avem vaccinuri adecvate disponibile, fără a reduce criteriile de siguranță”, a adăugat comisarul. Kyriakídou este membru al unui nou grup de lucru, condus de comisarul pentru industrie, Thierry Breton, pentru a elimina blocajele din fabricile de producție și pentru a ajusta producția la noile variante. Comisia Europeană a fost criticată pe scară largă pentru începerea lentă a campaniilor de vaccinare împotriva Covid-19 în țările UE, datorită atât procedurilor de certificare pentru primele vaccinuri considerate prea lungi în comparație cu Regatul Unit sau în Statele Unite, dar și cu privire la comenzile de vaccinare . Chiar dacă a recunoscut că nu este „mulțumită” de situația actuală, comisarul pentru sănătate s-a pronunțat împotriva criticilor. „Este greșit să afirmăm că am făcut doar greșeli”, a spus ea, argumentând că UE a reușit să asigure furnizarea a 700 de milioane de doze de vaccin până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al acestui an. În timp ce vaccinările din primul trimestru al anului 2021 au început încet, în al doilea trimestru ar urma o recuperare și, până la sfârșitul lunii septembrie, UE se așteaptă să fi primit doze suficiente de la producătorii autorizați pentru a acoperi peste 70% din populația sa, a spus Kyriakídou. Integral: https://www.gandul.ro
De ce ar trebui predată Educația Juridică la școală: Copiii nu vor mai trăi cu frică, vor ști ce drepturi au și cum să le apere – Interviu cu președintele VeDemJust (II) Educația juridică este o investiție în viitor. Copiii nu vor mai trăi cu frică de alţii, vor şti care sunt drepturile lor şi cum să le apere. Va scădea infracționalitatea juvenilă, va scădea numărul de copii victime. Va creşte respectul faţă de oameni şi încrederea în autoritățile statului. Oamenii se vor implica mai mult în viaţa cetăţii, vor deveni mai isteţi şi, poate, chiar mai fericiţi, crede Oana Negru, președintele VeDem Just.În partea a doua a interviului acordat pentru cititorii Spotmedia.ro, președintele organizației VeDemJust (Voci pentru Democraţie şi Justiţie) continuă pledoaria pentru introducerea Educației Juridice în școli, prezintă câteva dintre reacțiile copiilor și feedbackul primit de la voluntarii care au predat până acum astfel de lecții în regim non-formal și își exprimă speranța că ”Educația Juridică va face parte, în sfârșit, din trunchiul comun de materie care se va studia la liceu, încă din această toamnă”. Practic, educația juridică este o investiție în viitor: copiii nu vor mai trăi cu frică de alţii, vor şti care sunt drepturile lor şi cum să le apere, care sunt instituţiile competente şi termenele în care trebuie apelat la ele, va scădea infracționalitatea juvenilă, va scădea numărul de copii victime, va creşte respectul faţă de oameni şi încrederea în autoritățile statului, oamenii se vor implica mai mult în viaţa cetăţii, vor deveni mai isteţi şi, poate, chiar mai fericiţi. Dacă s-ar lua decizia dorită și mult așteptată de VeDem Just, cine ar trebui să predea această materie? Dacă e predată nonformal, atunci orice practician al dreptului sau student la drept poate susține ore de educație juridică, dar ocazional. Dar dacă se va preda oficial, formal, atunci trebuie apelat la profesorii deja încadraţi în unităţile şcolare: profesorii care au absolvit Facultatea de Drept, profesorii de socio-umane care au urmat un curs de pregătire organizat de ONG-uri cu experiență în acest domeniu, dar și alți profesori care au urmat cursul de pregătire pentru predarea educației juridice în școală. Asta tocmai pentru că legile sunt obligatorii pentru toţi, nu doar pentru cei care au cunoştinţe de specialitate…. De cinci ani, membrii şi voluntarii noștri merg în școli și predau Educație juridică în sistem non-formal, de la clasa pregătitoare până la ultima clasă de liceu. Mai mult, Educaţia juridică a fost preluată ca materie opţională şi este predată în mod formal în 93 de școli la peste 4.500 de elevi. Asociaţia VeDem Just a conceput programa cursului, a distribuit gratuit manualul „Elevul şi Legea” scris de un membru al nostru, a instruit profesorii care predau această materie. Codruța Obîrșie, avocat și cadru didactic titular în preuniversitar: „Elevii au fost dornici să răspundă la întrebările legate de viața lor școlară și extrașcolară. Cel mai des, la gimnaziu au fost întrebări legate de violență. La clasa a VIII- a au fost întrebări despre contracepție și ce se poate întampla în caz de viol, despre droguri, drepturile și obligațiile legate de împlinirea vârstei de 14 ani, care presupune asumarea unor responsabilități. La ore am efectuat portofolii legate de profesiile juridice, prin joc de rol în care elevii au îmbrăcat virtual roba de avocat, judecător, procuror, și în care au folosit și aplicat cunoștințele predate și explicate în turul virtual prezentat de VeDem Just. Urmează să beneficiem și să punem în practică noțiunile expuse în aplicația pentru mobil ’Lege-n-Dar’, care este deosebit de interesantă, atât pentru elevi, cât și pentru profesori”. Integral: https://spotmedia.ro
Desființarea Secției Speciale (SIIJ): Pentru cei care nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă….Lupta pentru independența justiției trebuie să continue prin desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ). Procedura de desființare este greoaie deoarece prevede numeroși pași obligatorii la care se adăugă un aviz consultativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Avizul negativ venit ieri, 10 februarie, din partea CSM a făcut din această procedură consultativă ultimul obstacol în desființarea Secției Speciale. Avizul consultativ nu numai că nu poate pune sub semnul întrebării necesitatea desființării Secției Speciale, dar ridică o problemă de legitimitate a Consiliului Superior al Magistraturii. CSM trebuie să reprezinte magistrații, dar prin acest aviz negativ a contrazis dorința a 82,79% dintre magistrați ca Secția Specială să fie desființată. Din punct de vedere politic, acest aviz negativ decredibilizează instrumentul avizului în general deoarece poate fi perceput drept discreționar. Au existat voci care au susținut ca legea de desființare a Secției Speciale să cuprindă două tipuri de avize, și anume avizul din partea CSM pentru trimiterea în judecată a unui procuror sau judecător și avizul din partea Procurorului General pentru începerea urmăririi penale în cazul unui magistrat. Ținând cont că ne dorim o justiție necondiționată, fără elemente discreționare, cum am mai putea justifica astfel de avize? De fiecare dată când creăm instrumente discreționare în justiție, singurul care suferă este cetățeanul. Apoi, atunci când vorbim de desființarea secției speciale nu vorbim de o promisiune politică, ci de o necesitate. Lipsa activității, costurile mari, încălcarea standardelor internaționale, privilegiile acordate, toate acestea sunt caracteristici ale unui organism înființat cu dedicație pentru “oameni speciali”. De altfel, este singurul element special care îi conferă secției acest statut privilegiat. Dar noi toți suntem egali în fața legii. Și așa trebuie să rămânem. Desființarea secției speciale este corectă juridic Secția specială a fost operaționalizată printr-o ordonanță de urgență, instituindu-se salarii speciale, criterii mai laxe privind cerințele profesionale, de management și etice pe care trebuie să le respecte personalul și competența specială ce permite preluarea tuturor dosarelor ce implică magistrați. Într-adevăr, orice dosar în care ar fi implicat, chiar marginal, un magistrat devine grija secției speciale. Printr-o astfel de competență privilegiată a ajuns ca un procuror de la Secția Specială să ceară renumărarea voturilor de la alegerile câștigate de primarul sectorului 1, Clotilde Armand. Tot în mod excepțional, doar câțiva judecători din cadrul CSM fac numirile persoanelor ce alcătuiesc echipa secției speciale, iar acești membri par să aibă imunitate deoarece, în caz că ar săvârși orice infracțiune, ar fi anchetați doar de colegii lor. Desființarea secției speciale este o corecție financiară Secția specială este nefuncțională la capitolul de luptă anti-corupție în justiție, dar este cea mai costisitoare registratură. Mii de dosare înregistrate rămân nelucrate, iar românul rămâne cu banii luați. În anul 2019 au fost înregistrate 2.868 de dosare, dar secția a trimis în judecată 2 dosare, alte 415 dosare fiind clasate. Sesizările din oficiu reprezintă 0,1% din numărul cauzelor înregistrate. În 2018 au fost înregistrate 1.422 de cauze, dar secția a trimis în judecată 2 dosare, iar alte 102 au fost clasate. Majoritatea celorlalte mii de dosare fără soluție au fost preluate de la procurori din cadrul DNA, DIICOT sau alte parchete. Au rămas uitate și fără soluție. Cel mai dezamăgitor și curios lucru este că secția nu are nici măcar un singur dosar de investigare a corupției în justiție, cu toate că acesta a fost scopul pentru care a fost înființată. Oare câte dosare au fost înregistrate în 2020? Cu siguranță o cifră mult mai mare, din moment ce veniturile salariale ale angajaților secției sunt cuprinse între 140.373 de RON și 342.750 RON, mult peste veniturile majorității procurorilor ce soluționează dosare, nu doar le înregistrează. Desființarea secției speciale este corectă pentru cetățeni Justiția se luptă cu vinovații, pentru protecția celor nevinovați. SIIJ din păcate a procedat invers. Dintre miile de dosare înregistrate, unele au primit prioritate la soluționare, iar secția nu s-a sfiit în a lua cele mai dure măsuri în aceste cazuri, chiar dacă nu erau în conformitate cu legea. A fost deschis dosar penal împotriva fostei procuror-șef al DNA, actual procuror-șef al Parchetului European, Laura Kodruța Kovesi. Dosarul a fost deschis odată cu audierile pentru funcția de procurorul european, tocmai parcă din dorința de a împiedica numirea. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a calificat drept ilegale măsurile preventive aplicate de SIIJ. A deschis dosar penal prim-vicepreședintelui din 2014 al Comisiei Europene, Frans Timmermans, mai multor membri ai Comisiei și ai personalului acesteia, acuzându-i că au constituit un grup infracțional organizat prin care au comunicat informații false. SIIJ nu a acceptat criticile aduse în raportul MCV din 2019 întocmit de Comisie, așa că a apelat din nou la deschiderea de dosare penale contra celor ce îi aduc critici. Comisia le-a reamintit celor de la SIIJ că membrii Comisiei beneficiază de imunitate juridică. Integral: https://spotmedia.ro
Daniel Funeriu: Propunerea ca cetățenii obișnuiți să între în consiliile de administrație ale școlilor, pe bază de CV, “nu e doar populistă, ci și foarte periculoasă” / Studiu de caz: Timișoara Anunțul “mai multor primari de municipii” că vor numi în consiliile de administrație ale școlilor cetățeni care au “disponibile 2-3 ore pe lună”, selectați pe bază de CV, “nu este doar populistă, ci și foarte periculoasă”, apreciază fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, într-o poziție publicată vineri. El face aceste aprecieri în condițiile în care o astfel de propunere a fost anunțată acum două zile de primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Edilul le-a cerut timișorenilor să-și depună CV-ul, până pe 21 februarie, spunând că e interesat să atragă oameni preocupați de educație, motivați “să ia decizii curajoase în beneficiul copiilor”, care au “pasiune pentru educația copiilor”, sunt dornici de reformă, au “gândire înțeleaptă, dar și creativă” și pot oferi “vreo 2-3 ore pe lună de muncă voluntară”. Detalii despre anunțul primarului Fritz În mesajul său de vineri, Daniel Funeriu afirmă că astfel de măsuri sunt periculoase pentru că “denotă fie o neînțelegere profundă a rolului CA și a primarului în educație, fie dorința primarului de a se spăla pe mâini de domeniul educației”. Și analizează punctual situația din Timișoara, în funcție de numărul de școli și specificul local. Motivele și soluțiile propuse de fostul ministru, care “solicită public primarilor (…) să ia în serios educația și să acționeze profesionist”: “1) e periculos pentru că cetățeanul numit, să spunem că e ”doamna inginer X” răspunde inclusiv penal de consecințele deciziilor CA. Dacă, de exemplu, se întâmplă un accident în școală și se constată că accidentul este urmarea neglijenței CA, mai precis a votului decisiv într-o anume decizie a ”doamnei inginer X”? Este doamna inginer X, persoană onorabilă, bine intenționată, pregătită să meargă la pușcărie pentru decizia CA? Atrag atenția cetățenilor entuziaști să participe în CAuri în numele primarului că se expun unor grave consecințe în caz de probleme. 2) E absurd pentru că părinții, adică cetățenii direct interesați de școala respectivă, au deja locuri rezervate în CA. Dacă se dorea o ”implicare a comunității” mai largă, legea prevedea acest lucru, or legea prevede expres reprezentantul primarului cu un scop bine definit (vezi mai jos). 3) Care este responsabilitatea ”doamnei inginer X” dacă pur și simplu nu are chef să meargă la o ședință? Zero! Poate are o zi proastă, poate e obosită, poate pleacă la munte. Nimeni nu o poate trage la răspundere deci prezența în CA e un fel de activitate ”dacă am chef”, or știm bine că o responsabilitate fără sancțiune nu e, de fapt, o responsabilitate. 4) E absurd pentru că ne învârtim după coadă: cine evaluează CVul doamnei inginer X? O comisie din primărie? Dacă da, atunci cu siguranță e cineva în comisie foarte calificat și întrebarea logică este ”de ce nu a fost numită acea persoană?”. 5) Ce se întâmplă dacă persoana numită are grave probleme comportamentale? Oare suntem atât de naivi încât să credem că un CV și un interviu îți pot da măsura calității unui om care trebuie să se ocupe de școală? Să fim serioși, nu mesianici și populiști. Care este soluția? În primul rând să înțelegem de ce primarul are un reprezentant în CA. Teoretic primarul trebuie să aibă o strategie clară pe educație. Pentru punerea în practică a acelei strategii, primarul trebuie să poată interveni, explica, convinge fiecare școală în parte. Primarul trebuie să știe exact ce se întâmplă în fiecare școală, care sunt problemele, când trebuie intervenit, care copil are o nevoie specială, care familie trebuie sprijinită, etc. Or toate aceste lucruri, care cer timp, expertiză, autoritate, comunicare, nu pot fi îndeplinite de ”doamna inginer X luată de pe stradă și recrutată pe baza CVului”…. Timișoara are 71 de unități de învățământ de stat, adică 71 de CAuri. Care se întâlnesc cam o dată pe lună, in medie o oră jumătate. Asta înseamnă o sarcină totală de prezență la CA de aprox. 100 de ore pe lună. Cum o lună are 170 de ore lucrătoare, iar pentru 100 de ore de prezență în CA e nevoie de min. 400 de ore de muncă totală, pentru un oraș ca Timișoara primarul are nevoie de trei persoane angajate ale primăriei, plătite cu normă întreagă, care să reprezinte primarul în CAuri. Eventual una care să lucreze în birou, să pregătească totul și alte două persoane să fie prezente fizic în toate CAurile. Aceste persoane ar trebui să fie direct subordonate primarului, să aibă autoritatea primarului în ședințele CAurilor, să pună nemijlocit în practică strategia pe educație cu care a fost ales primarul, să îl informeze pe aceste despre toate detaliile din fiecare școală. Având în vedere numărul de ”consilieri” ai aparatului primarului și viceprimarilor, (despre cât de prost au fost unii aleși, în cazul unor orașe pe care le cunosc bine, cu altă ocazie), nu înțeleg nici în ruptul capului de ce primăria nu angajează profesioniști în domeniu, pe care să îi trimită la cursuri de formare și de care să aibă grijă ca de ochii din cap!” Integral: https://www.edupedu.ro
Cum poți câștiga 11.000 de euro pe lună, la stat. Cazul Elenei Petrașcu, formată de PSD, preluată de PNL și adusă acum de Cîțu la Guvern Elena Petrașcu a fost, până acum câteva zile, secretar general al Ministerului Justiției. A ajuns pe această funcție anul trecut, în mandatul liberalului Cătălin Predoiu. Premierul Cîțu a recuperat-o recent la Secretariatul General al Guvernului. Promovată în funcții strategice de PSD, Elena Petrașcu a reușit să adune sume impresionante din participări în consilii de administrație la companii de stat, scrie Valeriu Nicolae într-un comentariu publicat de Libertatea. Doamna Elena Petrașcu este specializată în servicii secrete. A făcut cursurile Colegiului Național de Informații, cele ale Colegiului Național de Apărare și și-a luat licența în Drept la Academia de Poliție. Are și o publicație pe dimensiunea energetică a securității la editura Academiei Naționale de Informații sub coordonarea unuia dintre cei mai cunoscuți și mai bine plătiți referenți ai plagiatorilor de la Academia Națională de Informații, domnul Gheorghe Toma. Între 1986 și 1994, doamna Petrașcu a fost învățătoare. La 23 de ani, în 1990, se apucă de o facultate privată care nu avea acreditare, pe care o termină în 1995 cu o licență de la Academia de Poliție. Între 1995 și 1997 este șomeră și apoi, brusc, cu zero experiență, la 30 de ani, este numită consilier juridic la Ministerul Transporturilor, unde stă mai puțin de 8 luni. Se transferă la Banca Dacia Felix, la vremea aceea cea mai dubioasă bancă din România, cu legături cu o misiune patriotardă foarte plăcută fostei Securități (de a salva Ardealul de banii ungurilor) și cu fraude ale șefilor de peste 160 de milioane de dolari. După alte 8 luni, revine la Ministerul Transporturilor. Director juridic la Transporturi pe vremea contractului Bechtel Cumva, în mai puțin de un an, consilierul juridic cu 18 luni de experiență, absolventă a unei facultăți obscure și, desigur, fără nicio legătură cu serviciile cele minunate, ajunge director general la Ministerul Transporturilor. Exact în perioada celui mai costisitor contract al ministerului – faimosul contract dispărut, Bechtel. Este imediat numită și în consiliile de administrație ale unora dintre cele mai bănoase instituții ale statului, Registrul Auto Român, Autoritatea Rutieră Română și Romatsa, unde stă în următorii 6 ani. Declarațiile de avere din acea epocă nu se găsesc, dar o estimare minimă este că doamna Petrașcu făcea, în cel mai rău caz, mai mult de 37 de salarii minime pe lună și, cel mai probabil, undeva la peste 60. În tot acest timp, desigur, este bântuită și de spiritul academic, așa că face cursuri multe și un masterat la SNSPA. Ajunge și director general adjunct la Loterie. Mai tot timpul, doamna Petrașcu a primit bani din patru locuri de la stat. Cariera domniei sale va exploda odată cu absolvirea colegiilor care țin de serviciile cele minunate, când va ajunge secretar general la Ministerul Mediului, în 2010. Peste 600.000 de lei într-un an Și soțul domniei sale ajunge să fie angajat tot la stat, la Romatsa, unul dintre cel mai bine plătite locuri la stat. În 2012, domnul Petrașcu primea de la statul cel mai bun suma modică de 431.239 de lei, adică 51 de salarii minime pe lună sau aproape 100.000 de euro pe an. În 2018, doamna Petrașcu câștiga 607.965 de lei de la statul cel minunat. Adică 11.000 de euro pe lună. Indiferent dacă a fost Năstase, Tăriceanu, Boc, Ponta, Dăncilă, Grindeanu sau Orban, doamna Petrașcu a prosperat…….. Femeia asta minune a fost până acum câteva zile secretar general la Ministerul Justiției. Pe 5 februarie, premierul Florin Cîțu a semnat ordinul prin care doamna Elena Petrașcu este adusă la Palatul Victoria, ca inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului. Integral: https://www.libertatea.ro
Val de scumpiri în ianuarie: Energia electrică, transportul aerian şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult Conform INS, energia electrică s-a scumpit cu 18,38% în ianuarie faţă de luna anterioară şi cu 17,40% faţă de aceeaşi lună a a anului trecut în timp ce preţul uleiului comestibil a urcat cu 2,66% comparativ cu luna anterioară şi cu 10,10% raportat la ianuarie 2020. Singurul produs care s-a ieftinit în ianuarie faţă de luna anterioară este mierea de albine, cu 0,06% iar comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în ianuarie s-au ieftinit cartofii cu 28,73%. Pe segmentul mărfurilor nealimentare, în ianuarie faţă de luna decembrie nu există ieftiniri. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în ianuarie s-au ieftinit combustibilii cu 2,98%, gazele cu 2,18%, precum şi energia termică, cu 0,2%. Tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 7,07% în ianuarie 2021 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Datele INS mai arată că preţurile serviciilor de transport aerian au urcat 6,47% în ianuarie 2021 comparativ cu luna anterioară. De altfel, în prima lună a acestui an nu există ieftiniri ale serviciilor faţă de luna anterioară. Singura scădere de preţ, de 22,09%, este înregistrată tot de serviciile de transport aerian, dar faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%. “Preţurile de consum în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 1,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%”, se arată în comunicatul INS. Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de 2% la sfârşitul primului trimestru din acest an, de 2,2% la finalul trimestrului II şi de 2,4% la sfârşitul trimestrului III. La finalul anului se estimează o inflaţie de 2,5%. Integral: https://www.digi24.ro
Ierbar trist cu ciumăfăi şi un ghiocel amar Dacă cineva înjură de nevastă un cunoscut, iar Poliţia nu face nimic, ai dreptul să ripostezi în stilul înjurătorului sau eşti obligat să o faci doar în limbaj literar? Bunul simţ te îndeamnă să cauţi blândeţea argumentaţiei, mânia te îndeamnă la ripostă acerbă. Rupt între aceste două variante ai impresia că îţi pierzi vremea de pomană şi într-un caz şi în celălalt. Iar când vorbele ţi se cenzurează te gândeşti că totu-i degeaba. Aşa merg treburile. Ce altceva a fost angajarea chelneriţei căreia nu vreau să-i ştiu numele la Apele Române băltite şi negre decât o înjurătură de mamă adresată specialiştilor de acolo şi în subsidiar tuturor celor ce-au votat PNL? Crede cineva că revolta din declaraţiile lui Rareş Bogdan va fi înţeleasă în partid, că acolo buna cuviinţă va ieşi precum untdelemnul la suprafaţă? N-aş paria un fir de nisip pe astfel de naivităţi flagrante. Iar lecţia AUR care l-a dat afară din partid pe Mihai Lasca pentru probleme penale nu va fi înţeleasă de domnul Ludovic nici în problema Molnar-ului de la Ape, nici în cea a tablagiului Costel Alexe, degeaba ridică tonul Rareş Bogdan. Cât despre domnişoara chelneriţă, îi vor găsi nănaşii ei din partid alt loc călduţ pe altundeva.• Ce altceva decât o înjurătură este demiterea mascată a inginerului care a sesizat opinia publică despre ilegalitatea comisă? Pentru acest act samavolnic cel ce a demis a fost sancţionat, pus la respect, muştruluit de partid? Bineînţeles că nu şi iar aş paria pe drumul expres Piteşti-Craiova că nu se va petrece niciun act recuperator.• Ce altceva decât o înjurătură a fost demiterea şi tracasarea şefei DSP Râmnicu Vâlcea pentru ca o altă ,,specilistă” PNL care picase cu brio nişte alte concursuri să-i ocupe locul? Chiar onor ministerul a făcut trebile acestea ruşinoase. Ce importanţă are că doamna cu pricina şi-a câştigat în instanţă drepturile uzurpate? O fi aflat domnul Voiculescu cine e uzurpatorul ca să dreagă ce s-a stricat? Bineînţeles că nu, femeia aceea înjurată care şi-a căutat dreptatea va pierde până la urmă războiul cu gloata uzurpatorilor politruci din minister, pun pariu pe toate clădirile ministerelor din Capitală.• Ce altceva decât o înjurătură de mamă adresată alegătorilor a fost tragerea la sorţi a posturilor din ministare când s-a promis în campanie profesionalism şi probitate, nu politrucie şi incompetenţă? Ia mai dă-i încolo pe ăstia cu pretenţiile lor, ce tot trebuie să le dăm lor socoteală, mai vorbim peste patru ani, vedem noi atunci ce şi cum. Înjuraţi băieţi, înjuraţi, ca să piardă partidul vostru simpatizant după simpatizant, cum s-a mai întâmplat şi acum patru ani la Primăria Capitalei. Aveţi timp destul înainte şi pârtia deschisă chiar de domnul Orban. • Diana Şoşoaca are dreptul să dea dedicaţii aproape porno domnului Arafat şi nevestei preşedintelui şi să le mai şi livreze pe facebook, ca să se râdă lumea ca la bâlci, dar noi ceilalţi trebuie să fim blânzi la limbaj. Noi ceilalţi trebuie să întoarcem spatele sau să încercăm să vorbim extrem de civilizat. Scrisoarea deschisă a intelectualilor români care cereau partidelor un cordon sanitar în jurul AUR a fost un licurici: s-a stins a doua zi după apariţie. Postarea doamnei Şoşoacă a avut peste 70.000 de vizualizări pe facebook. Oare numărul acesta de vizitatori nu înseamnă o smetie peste bot pentru orice site de ştiri cinstit şi onest? Dar site-ul trebuie să fie extrem de onorabil la limbaj şi să nu se preteze la răspunsuri contondente. • Partea urâtă a problemei este că înjurătorul de mamă nu înţelege limbajul decent, ci doar amenda. Spre un exemplu nici Putin nu înţelege alt limbaj decât al forţei, al forţei sancţiunilor în cazul dumnealui. Iar oamenii care se ocupă la noi cu discriminarea par a avea alte treburi decât să sancţioneze derapajele limbajului indecent la adresa preşedintelui. Dacă în America lansa cineva pe facebook aprecieri depre prima doamnă aidoma celor lansate la petrecerea Soşoacăi exploda ţara şi respectivul era ejectat din viaţa publică pe viaţă. Mai ales dacă era senator. Dar bineînţeles că noi nu trăim în SUA, aşa merg lucrurile în partea asta de lume. Pun pariu şi că înjuriile proferate la petrecerea senatoarei vor rămâne fără sancţiune, am încredere să pun pariu pe Casa Poporului. Integral: https://spotmedia.ro
Despre nefericire în era digitală Cei care se închină progresului cred, cu disperarea propriei lor credinţe seculare, în capacitatea vremurilor noastre de a alunga tot ceea ce întunecă perfecţiunea naturii umane. Cei care se închină progresului cred, cu pasiunea propriei lor credinţe seculare, în puterea erei digitale de a goni, din spaţiul vieţii lor, nefericirea, singurătatea, ratarea, moartea: în acest univers nu mai este loc pentru durere, îndoială, despărţire, solitudine. Totul trebuie să se desfăşoare cu precizia unui algoritm matematic. Dar, dincolo de fardul aşezat pe chipul realităţii ce îi cuprinde, nefericirea trăieşte, cu acea tenacitate ce pare de neînţeles pentru ei. Dincolo de surogatul de cunoaştere, dincolo de simplitatea agresivă a reţetei de împlinire personală, nefericirea se încăpăţânează să dureze, parcă spre a contrazice optimismul solar pe care mizează oamenii erei digitale…. Căci ce altceva decât semnul nefericirii intense, pasionate, devastatoare este autismul ce îi învăluie pe cei ce sunt prizonierii propriilor lor ecrane tactile? Pentru toţi aceştia, orele şi zilele au încetat să mai aibă vreun sens, reduse fiind la curgerea afişajului şi la înşiruirea de imagini interşanjabile. Pentru toţi aceştia cerul a încetat să mai aibă vreun sens, înlocuit fiind de firmamentul metroului sau de caroseria maşinii în care sunt exilaţi. Pentru toţi aceştia atingerea, delicată şi ezitantă ,a celui de lângă tine, a încetat să mai aibă vreun sens,lăsând loc doar urmelor efemere de like-uri pe reţelele sociale. Este aceasta nefericirea înscrisă în vieţile terne şi tăcute ale celor ce cred în fericirea pe care doar cunoaşterea lor superficială şi stearpă le-o poate dărui. Este aceasta nefericirea înscrisă în vieţile celor care, insensibili la mişcarea zilei şi a nopţii, se dedică pasiunii lor voyeuriste, citind, comentând, zâmbind, denunţând, visând, flirtând, prinşi în clopotul de sticlă al teribilei lor singurătăţi. Este aceasta nefericirea înscrisă în vieţile celor care se îndreaptă, pe lungile culoare luminate de neon, spre nicăieri. Şi dacă acest ritm de automate ar fi întrerupt, fie şi pentru o clipă, substanţa nefericirii li s-ar putea înfăţişa, în toată simplitatea ei tragică. Iar ochii orbiţi de certitudini şi de promisiunea fericirii reproduse global, ca pe o linie de producţie automată, ar putea zări peisajul în care fiinţele lor fragile sunt prezente, ca siluete ceţoase pe malul unei mări ce nu încetează să îşi mişte valurile….Omul prezentului etern al erei digitale ar contempla, fie şi fugar, domeniul de incertitudini, promisiuni şi nelinişti al condiţiei umane, ieşind din captivitatea stroboscopică a fantasmelor sale, iar cochilia sofisticată a jucăriilor sale inteligente ar fi străbătută de lumina unei alte lumi, imperfecte şi mişcătoare. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
ANCHETĂ. Luxemburgul, paradis fiscal pentru zeci de mii de firme fantomă înființate de miliardari, mafioți, politicieni și familii regale Cotidianul Le Monde dezvăluie rezultatele unei anchete care prezintă în premieră secretele financiare ale ale Luxemburgului. Micul stat, cu un teritoriu de doar 2.586 km2, situat în inima Uniunii Europene, este poziționat de mulți cercetători între primele 5 paradisuri fiscale din lume. Investigația OpenLux, realizată de Le Monde împreună cu zece parteneri media timp de mai bine de un an, dezvăluie că în Luxemburg există 55.000 de companii offshore, care gestionează active în valoare de cel puțin 6 trilioane de euro. Aceste companii fantomă, fără birouri și fără angajați, au fost create de miliardari, de companii multinaționale, de sportivi, artiști, politicieni de rang înalt și chiar familii regale. Luxemburg este ca un magnet pentru bogații lumii, ascunzând averile multor personaje din lumea sportului, a muzicii sau a politicii, precum Tiger Woods, Cristiano Ronaldo, Shakira și regele Bahrainului. Sute de multinaționale (LVMH, Kering, Altice, Pfizer, Amazon ș.a.) și-au deschis acolo filiale financiare, iar familii bogate își măresc acolo activele imobiliare. Și mai surprinzător este faptul că în Luxemburg sunt ascunse fonduri dubioase, suspectate că provin din activități infracționale sau legate de grupări mafiote. OpenLux arată că în Luxemburg activează companii legate de mafia italiană, ‘Ndrangheta, și de lumea interlopă rusă. Liga, partidul de extremă dreapta al Italiei, a ascuns aici un fond secret, căutat de autoritățile italiene. Oameni apropiați regimului venezuelean au reciclat aici fonduri de achiziții publice corupte. Pentru a efectua această anchetă, Le Monde a alcătuit o bază de date imensă, care îi prezintă pe beneficiarii celor 124.000 de societăți comerciale înregistrate în Luxemburg, adică adevărații proprietari ai acestora, alături de 3,3 milioane de acte administrative și rapoarte financiare. Aceste documente au fost făcute publice recent, dar sunt disponibile numai pe site-ul registrului comerțului din Luxemburg. Le Monde a reușit să le extragă în întregime pentru a fi analizate, în parteneriat cu publicațiile Süddeutsche Zeitung din Germania, Le Soir din Belgia, McClatchy din Statele Unite, Woxx din Luxemburg, IrpiMedia în Italia și Consorțiul jurnaliștilor de investigație OCRP. Beneficiarii regimului fiscal special reprezintă 157 de naționalități Aceste investigații confirmă faptul că Marele Ducat este, contrar celor susținute de autoritățile luxemburgheze, un veritabil centru offshore. Aproape 90 % dintre „societățile” sale sunt controlate de persoane care nu locuiesc în Luxemburg. Printre cele 157 de naționalități reprezentate în acest uimitor „Who’s who”, francezii sunt pe primul loc, cu mai mult de 17.000 de companii. Printre bunurile puse la „adăpost” aici sunt proprietăți de valoare, cum ar fi un castel în apropiere de Paris, deținut de un prinț saudit, o podgorie în Provence, deținută de Angelina Jolie și de Brad Pitt, și o listă nesfârșită de vile de pe Riviera franceză și de apartamente de lux din Paris. Dar și firme reprezentative ale economiei franceze și-au găsit aici „refugiul”; așa sunt Yves Rocher, Chanel, JCDecaux sau Decathlon. Prin intermediul companiilor luxemburgheze unele fonduri de investiții cumpără aproape orașe întregi, precum Berlinul și Londra, provocând explozia prețurile imobiliare, fără a fi identificabile și fără să plătească taxe. Lista activelor internaționale deținute în Luxemburg reprezintă un inventar enorm, cuprinzând reședințe de lux, cabane, iahturi, elicoptere, avioane private și avioane mari, cataloage muzicale, drepturi de imagini, opere de artă etc. După cum confirmă lista celor 64.458 de beneficiari identificați de OpenLux, Marele Ducat al Luxemburgului concentrează o mare parte din bogăția lumii. Este locul unde își țin averile cel puțin 279 din cei peste 2.000 de miliardari enumerați de revista Forbes, dar și 37 din cele mai bogate 50 de familii ale Franței, cum ar fi Mulliez, Guerrand-Hermès și Bernard Arnault, care își organizează activele și investițiile prin intermediul a zeci de holdinguri luxemburgheze. Un loc excelent pentru planificarea fiscală Luxemburgul este ales de bogătașii planetei din mai multe motive: are o poziție centrală în Uniunea Europeană și oferă inginerii financiare de înaltă calitate, reglementări financiare adaptate afacerilor, acces direct la instituțiile țării și stabilitate politică. Dar, mai presus de toate sunt impozitarea și discreția. Toate acestea sunt rezultatul unor decizii politice din perioada fostului prim-ministru, Jean-Claude Juncker (1995-2013), care ulterior a devenit președinte al Comisiei Europene. Luxemburgul este centrul de planificare fiscală pentru companii și persoane fizice bogate, grație regimului fiscal preferențial, fapt ce încurajează, în unele cazuri, abuzul și, eventual, frauda. Integral: https://alephnews.ro
Angajat de la Apele Române, dat afară pentru că n-avea sigla PNL ca wallpaper PNL continuă campania prin care vrea să transforme Apele Române într-un fel de breloc al partidului, un loc în care toți incompetenții lor să-și găsească un job bine plătit. Șeful de la Apele Române, liberalul Ervin Molnar, le-a transmis tuturor subalternilor să vâneze oamenii care nu sunt ai partidului și să-i dea afară, ca să elibereze locuri pentru ai lor. Primul care s-a mobilizat a fost Petru Avram, directorul de la Prut-Bârlad pasionat de chelnerițe care se prezintă drept un animal politic – deși, să fim serioși, se vede clar că omul e tot timpul cu gândul la șaorma, nicidecum la o carieră politică. Acesta a demis un inginer cu peste 20 de ani de experiență, pe motiv că n-avea sigla PNL pusă ca wallpaper nici pe calculator, nici pe telefon. La scurt timp s-au activat și peneliștii care controlează filiala din Cluj a Apelor Române, care s-au dovedit chiar mai eficienți. Ei au dat afară absolut toți angajații care nu erau membri de partid, pe motiv că-n CNP-ul lor nu scrie și PNL. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Profesori universitari celebri, condamnati definitiv pentru spagi in bani, bijuterii si cosmetice
Mai multi profesori universitari celebri de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova au fost condamnati definitiv pentru luare de mita. In acest dosar, inculpatii au fost acuzati ca au primit mita de la mai multi studenti pentru a le da note de trecere la examene.
Cei sase inculpati au primit pedepse intre doi si trei ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita.
Inculpatii din acest dosar au fost deferiti justitiei in septembrie 2015. Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Anchetatorii au retinut ca inculpatii, in calitate de profesori universitari, asistenti ori conferentiari, au primit diverse sume de bani de la studenti. In schimbul banilor, studentii promovau unele examene.
La momentul respectiv, procurorii au pus sechestru asigurator pe mai multe sume de bani si si pe un intreg tezaur de bijuterii, apropae 500 de bijuterii, gasite la perchezitii la profesoarele cernea si si petrica….”
https://ziare.com/social/stiri-sociale/decizie-definitiva-in-dosarul-mitei-de-la-umf-craiova-1662341
Buna ziua
Ce mai combina prin UE orgile maghiare si polone 🙂
https://www.g4media.ro/le-monde-editorial-dur-despre-degradarea-libertatii-presei-in-ungaria-si-polonia-sub-ochii-ue.html
Buna ziua! 🙂
Legat de articolil despre ce zice Funeriu – prezenta cetatenilor in CA-urile scolilor. Are dreptate. Nu de alta, insa putina lume stie ca in acele CA-uri de cele mai multe ori sunt chestiuni de birocratie interna a scolii si care sfarsesc prin a plictisi si cel mai zelos cetatean. Puse anapoda la ore cand membrii CA-ului au “ferestre” in orarul scolar, cu continut plictisitor si mai ales cu statut juridic incert pentru cetatenii membri ai CA-ului (ei se duc acolo ca “cetateni” sau ca “reprezentanti ai Primarului”, adica avand mandat de vot?), ideea aceasta a lui Fritz e cat se poate de proasta.
In plus, membrii CA-ului care sunt profesori au majoritatea in CA. Cei din afara sunt minoritatea. Asa ca un vot in plus sau in minus nu schimba nimic din ceea ce decide directorul si profesorii care sunt membrii CA.
Si inca o chestie legata de destiintarea SS. Ion Stan ori e slab, ori e prost. Are temei legal in declansarea unui audit la SS: art. 69 din legea 304/2004.
Control MANAGERIAL la SS, dle Ministru. Daca tot a scris CCR despre “autoritatea ministrului Justitiei”. Si dublat de un audit independent, in care sa se vada ca in ultimul an SS a facut doar TREI dosare din care DOUA cu achitare.
Iar de la infiintare pana in 2019, SS a trimis in instanta doar PATRU dosare.
Rezultatele controlului managerial (care sa fie milimetric facut si apoi dat in presa, conform obligatiei de transparenta) si ale auditului sa fie expediate frumos la CSM-Savonea, impreuna cu propunerea legislativa de desfiintare a SS (motivarea fiind, evident, cea de ineficienta juridica si consum al resurselor).
Asteptat maxim 30 de zile, apoi bagat procedura de urgenta in Parlament pentru desfiintarea SS indiferent daca CSM avizeaza pozitiv sau negativ. Si daca as fi ministru as pune-o pe Savonea in sedinta sa manance in fata mea rezultatele auditului si ale controlului managerial. Sa ii iasa fumurile din cap.
Asa se face, ca la carte.
Bună ziua!
Acest plusere se transformă, pe zi ce trece într-un „vis” (urât)!… Și, ca dovadă, se pleacă „pe capete”: a plecat șefa usr de la Sibiu, acum câteva luni, acum câteva zile, ex-senatoarea Presadă, ieri-alaltăieri, unul din membrii fondatori ai USB (deci de dinaintea usr!)…
La ce dezgust am avut în ziua (neagră!) când i-am (mai) votat (ultima dată) – în decembrie trecut – nu mai aveam nici o așteptare! După cum văd, la cum (nu) se „mișcă”, îi „așteaptă” o „soartă” ca a țărăniștilor (sau chiar mai rea!)!…
“Medicul Musta, despre mastile neconforme depistate de personalul medical: “S-au trezit in ATI si pe sectie ca respira prea usor. Cazusera filtrele”
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infectioase “Victor Babes” din Timisoara, a declarat ca, in luna noiembrie a anului trecut, cand unitatea medicala achizitionase un lot de circa 12.000 de masti, angajatii si-au dat seama ca acestea sunt neconforme, dupa ce le-au cazut filtrele. In urma acestei intamplari, zece perchezitii au loc, luni, in Bucuresti si in patru judete intr-un dosar de inselaciune.
“Este vorba despre mastile achizitionate anul trecut, in luna noiembrie. Atunci angajatii spitalului s-au trezit in ATI si pe Sectie ca respira prea usor. Cazusera filtrele. Au iesit repede, apoi s-au verificat filtrele mastilor proaspat achizitionate si atunci am observat cu totii ca filtrele se desprind prea repede.
Imediat s-a luat masura sa nu se mai dea masti la personal, din acel lot. Toti au purtat masti din acel lot, in perioada respectiva, dar destul de repede s-a depistat ca sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam in stoc masti de protectie”, a declarat medicul Virgil Musta, pentru News.ro.Aproximativ 12.000 de masti neconforme, dintr-un lot de 25.000, au fost descoperite la Spitalul de Boli Infectioase “Victor Babes” din Timisoara, in 13 noiembrie 2020. Anuntul a fost facut atunci de managerul unitatii sanitare, care a explicat si cum personalul si-a dat seama ca ceva nu este in regula cu mastile pe care le-a primit spitalul.
Prejudiciul cauzat spitalului se ridica la nu mai putin de 120.000 de euro, bani pe care unitatea i-a platit pentru a achizitiona aceste masti.
“Le-am retras de pe sectii. Vorbim de masti FFP3, o anumita marca, carora efectiv le pica filtrul care era aplicat pe ele. Aceste masti au fost cumparate prin achizitie, de spitalul nostru, aveau toate certificatele in conformitate. Am luat legatura cu distribuitorii care ne-au asigurat de toata buna lor credinta si ca sunt la dispozitia autoritatilor, dar din nefericire, din 25.000 de masti sa ai 12.000 de masti neconforme inseamna efectiv crima. Nu poti sa pui oamenii sa poarte masti neconforme, sa intre in zona rosie cu aceste masti prin care, practic, inhalezi tot aerul contaminat cu SARS-CoV-2 si dupa aceea sa mai ai pretentia ca personalul medical sa fie sanatos. Cine face acest gen de lucru face o crima la adresa personalului medical. Vorbim de crima. (…) Practic, erau amestecate masti bune cu masti care nu erau conforme”, a declarat atunci medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului “Victor Babes” din Timisoara.
Reprezentantii unitatii medicale au anuntat de urgenta autoritatile….”
https://ziare.com/social/medici/medicul-musta-despre-mastile-neconforme-depistate-de-personalul-medical-1662381
Buna ziua
Epopeea măștilor de protecție cumpărate prin intermediari. 😀
In noiembrie anul trecut NU MAI ERA criza măștilor. Din contra. Erau deja ” pe toate gardurile”.
Eu nu înțeleg de ce statul nu a făcut contracte direct la producător.
Cu garanții și obligații.
E ca povestea cu tampoanele.
“Avem capacitate 50.000 teste zilnic”. declarație fost prim ministru Orban.
Capacitatea nu a fost veci folosita la maxim dar teste CU PLATA la privați , cu grămada.
Și adăugând zborurile C 27 militare pina in Qatar pentru adus măști , combinezoane , mănuși ,seringi , capitalismul de stat ( pe banii cetățenilor ) e sublim , măreț.
Spaga , cit e spaga ? 😁
“Ministrul Sanatatii: Raportul venit intr-o prima versiune privind incendiul de la “Matei Bals” nu este de o calitate satisfacatoare
Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat luni ca prima versiune a raportului Inspectiei Sanitare de Stat (ISS) cu privire la incendiul de la Institutul “Matei Bals” nu este de o calitate “satisfacatoare” si a cerut o evaluare a implementarii tuturor masurilor pe care autoritati precum Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, ISS, Corpul de control le-au dispus in spitale.
“Vorbim de doua rapoarte. Este un raport al IGSU, raport care se uita mai degraba la riscurile de incendiu, si un raport care vine, de altfel, in fiecare an. (…)
Exista un raport al Inspectiei Sanitare de Stat care a venit intr-o prima versiune in acea saptamana de dupa ‘Matei Bals’, calitatea acelui raport nu este una satisfacatoare”, a explicat Voiculescu, la Palatul Parlamentului, intrebat ce s-a intamplat cu verificarile de la “Matei Bals” si cu promisiunea ca va prezenta un raport cu privire la situatia de acolo. El a adaugat ca a cerut o evaluare a implementarii tuturor masurilor pe care mai multe autoritati le-au dispus in spitale. Ministrul a precizat ca va prezenta saptamana aceasta o situatie “a tuturor masurilor lasate si a nivelului implementarii lor”.”
https://ziare.com/stiri/incendiu-matei-bals/ministrul-sanatatii-raportul-venit-intr-o-prima-versiune-privind-incendiul-de-la-matei-bals-nu-este-de-o-calitate-satisfacatoare-1662414
Aici o informație despre gorile vindecate de Covid.
https://m.hotnews.ro/stire/24607685
In realitate sunt primii umani injectați cu vaccinul Pfizer și in prima faza de testare. . Au fost duși la zoo sa nu știm adevărul . 😀😀
Șosoanca cunoaște efectele colaterale. 😀😀😀
https://www.g4media.ro/a-murit-ion-mihai-pacepa-unul-dintre-cei-mai-importanti-spioni-din-blocul-comunist-care-a-defectat-pe-timpul-lui-ceausescu-tismaneanu-dupa-ruptura-cu-dictatura-pe-care-o-servise-a-devenit-un-adver.html
Bună seara!
O veste bună:
https://science.hotnews.ro/stiri-arheologie-24606969-egipt-arheologii-descoperit-fabrica-bere-masiva-5000-ani-vechime.htm?pbox
CUm să nu fiu fericit, când strămoșii tribului Băutorilor de Bere, înaintașii mei, au așa mare vechime! Tocmai am ieșit de la orele de azi (online) și beau (bere!) în cinstea tribului meu! 🙂