Revista Presei – 6 februarie.”Politicianul guvernării care nu dă socoteală niciodată pentru nimic din ceea ce a făcut şi din ceea ce nu a făcut la timp sau bine ar trebui să fie marcă înregistrată, “made în România”.”
06/02/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 6 februarie! Sâmbătă cerul va prezenta înnorări persistente și vor fi precipitații slabe și moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare în zona Carpaților Orientali, în nordul și centrul Moldovei și mai ales ploi în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei. Pe arii restrânse se va depune polei, iar în restul teritoriului, cerul va fi variabil și se va semnala ceață, posibil asociată, izolat și trecător, cu burniță, pe arii restrânse la începutul intervalului și local noaptea. Vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi pe creste, cu rafale de 60-80 km/h, iar în rest va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi de la -3 grade în nordul Moldovei, până spre 16-17 grade C în Banat și în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade C, mai scăzute în nord-est, spre -9 grade C, dar mai ridicate în sudul Banatului, până la 9-10 grade Celsius. În București, valorile termice se vor situa, sâmbătă, peste cele caracteristice datei. Cerul va avea înnorări, iar dimineața și mai ales noaptea, va crește probabilitatea de ceață asociată trecător cu burniță. Vântul va sufla slab și moderat și temperatura maximă va fi de 8-10 grade C, iar cea minimă de 0-1 grad C.
INTERVIU Mihnea Bostina, virusolog roman recunoscut pe plan mondial: “Multi ani de acum inainte, SARS-CoV-2 va fi o importanta problema medicala”……Revenind la vaccinuri, toata lumea vorbeste despre vaccinuri, dar prea putini despre un tratament. De ce este atat de greu sa gasim medicamente care sa dea rezultate? Din pacate experienta cu variante de tratament a fost mai degraba dezamagitoare. Majoritatea medicamentelor incercate nu au dat rezultatele asteptate. Hydroxiclorochina s-a dovedit inutila, daca nu chiar periculoasa in anumite conditii. La fel, remdesevirul are efecte benefice doar intr-o fereastra extrem de redusa, tratamentul cu plasma s-a dovedit si el putin util. Din toate solutiile incercate, singura care functioneaza este doar dexametazona, un steroid care si el are o fereastra destul de ingusta de eficienta si care administrat prea devreme poate deveni periculos. Comparativ cu vaccinurile, orice tip de medicament menit sa lupte cu o infectie in desfasurare este mult mai complicat de gandit, de construit si de testat. Asa ca, as fi mai degraba circumspect in fata oricarei stiri atat de triumfatoare. S-a discutat si se discuta mult despre momentul in care ne vom intoarce la viata normala de dinainte. Tu cand crezi ca am putea sa avem aceasta sansa? Aparitia noilor variante de virus complica foarte mult orice incercare de predictii. Chiar daca vaccinurile folosite in prezent asigura protectie completa sau partiala, intrebarea este cat de multe persoane pot fi vaccinate intr-un termen scurt. Asta, pe de o parte, ar limita numarul de imbolnaviri si de decese – lucrul cel mai important la momentul acesta. Dar, si asta e foarte important, ar limita si posibilitatea virusului de a evolua. Sa ne gandim ca oficial pana acum au fost peste 100 de milioane de cazuri si peste doua milioane de decese. In realitate, probabil ca numarul este de multe ori mai mare. Si cu fiecare transmisie apar noi mutatii, iar unele din mutatiile acestea se pot dovedi avantajoase pentru transmisie…. Chiar si dupa aparitia vaccinului, unii specialisti sunt ingrijorati de o posibila contagiozitate a bolii care ar persista, in ciuda vaccinului. Printre cei care sustin asta se numara si profesorul Jean-Daniel Lelievre, sef de sectie la spitalul Henri Mondor. Crezi intr-o asemenea posibilitate? E adevarat, vaccinul doar elimina simptomele, insa virusul se poate replica chiar in cei vaccinati, care, desi asimptomatici, pot transmite infectia mai departe. Este probabil ca in aceste cazuri incarcatura virala sa fie redusa si deci sa nu avem aceleasi efecte ca in cazul unei populatii nevaccinate. Insa vaccinul nu va duce la disparitia virusului. Probabil ca multi ani de acum inainte, SARS-CoV-2 va fi o importanta problema medicala. Exista riscul sa se ajunga in situatia in care vaccinurile, multe dintre ele aflate inca in teste, sa devina lipsite de orice fel de eficenta din cauza eventualelor noi mutatii pe care le va suferi SARS-CoV-2? Deja avem in fata trei variante ale virusului cu proprietati diferite, observate in Anglia, Brazilia si Africa de Sud. In ce masura imunitatea oferita de vaccinurile existente va functiona in cazul acestor variante ramane de vazut. Pana acum nu au fost prezentate date concrete, dar se spune ca cel putin in primele doua cazuri raspunsul imunitar este adecvat. Pe termen lung insa, este evident ca va fi nevoie de actualizarea vaccinurilor asa incit sa raspunda tulpinilor virale cele mai raspindite. Va urma aceeasi lupta de guerila pe care o ducem an de an cu virusul gripei. Pe de alta parte, se spune ca orice virus are o perioada “de glorie”, dar si una in care inevitabil urmeaza declinul sau. Exista sperante ca noul coronavirus va degenera pana acolo incat fie ca din cauza mutatiilor va ajunge sa nu se mai poata raspandi, fie sa devina total inofensiv? Singurul imperativ care guverneaza evolutia unui virus este transmisia! Nu exista nicio presiune evolutiva care sa indemne virusul sa fie mai putin agresiv, ci doar sa se transmita mai eficient. E adevarat, in cazul unui virus extrem de rapid si agresiv, precum Ebola, uciderea rapida organismului impiedica transmiterea optima. Dar am vazut ca in cazul de fata o persoana infectata incepe sa transmita virusul inainte de aparitia simptomelor. Asadar, nu exista nici un motiv pentru care infectia ar deveni mai putin virulenta. Evident, odata cu campaniile de vaccinare, agresivitatea unor infectii ulterioare va fi mult diminuata. Dar asta pentru ca organismul nostru va fi deja prevenit de aparitia virusului si nu pentru ca virusul va fi mai putin agresiv. Un studiu realizat de cei de la University College London sugereaza ca unii oameni ar putea avea o “imunitate preexistenta” fata de SARS-CoV-2, fara sa fi fost vreodata infectati. De unde ar putea avea acesti oameni imunitate in fata virusului Sa nu uitam ca exista 4 specii de coronavirus care circula curent in populatie. In plus au existat alte doua epidemii – SARS si MERS – cauzate tot de coronavirusi. Toate aceste specii sunt inrudite, iar proteinele virale folosite au un mare numar de aminoacizi identici. Asadar e de asteptat ca din multimea de anticorpi generati in urma unei infectii, unii dintre acestia sa recunoasca secvente comune. Exista o mare cursa in prezent pentru caracterizarea acestor anticorpi capabili sa recunoasca si sa anihileze specii diferite de coronavirusi. Pe de o parte o astfel de informatie este utila pentru construirea unor cocktailuri de anticorpi monoclonali eficiente pentru tratament. Pe de alta parte, ne ofera o mai buna intelegere a modului in care raspunde sistemul imunitar la astfel de infectii. Integral: https://ziare.com
Leacul pentru COVID, descoperit în Israel. Cum funcționează medicamentul EXO-CD24 și ce rezultate oferă Cercetătorii de la centrul medical Sourasky din Tel Aviv anunță că ar fi găsit un leac pentru COVID – Pacienții care au primit medicamentul-minune s-au recuperat complet în 5 zile. – Potrivit testelor preliminare, medicamentul a dovedit o eficiență de 95%, spun medicii israelieni. – Profesorul Nadir Arber susține că medicamentul, numit EXO-CD24, este ieftin, eficient și trebuie administrat o dată pe zi. Cercetătorii de la centrul medical Sourasky din Tel Aviv anunță că ar fi găsit un leac pentru COVID, după ce au primit rezultate pozitive în urma unui studiu preliminar. Testele preliminare arată că 29 din 30 de pacienți infectați cu Sars-Cov-2, aflați în stare gravă, și cărora li s-a administrat medicamentul, supranumit EXO-CD24, o dată pe zi, s-au recuperat complet în termen de cinci zile, scrie Ynet News. Profesorul Nadir Arber spune că a testat medicamentul pe pacienții infectați cu simptome moderate și grave. Potrivit testelor preliminare, medicamentul a dovedit o eficiență de 95%. Arber spune că medicamentul, numit EXO-CD24, este ieftin, eficient și trebuie administrat o dată pe zi timp de cinci zile. Dintre cei 30 de pacienți cărora li s-a administrat medicamentul, 29 au prezentat o îmbunătățire semnificativă în termen de două zile și au fost externați din spital. Integral: https://alephnews.ro
Medicul Virgil Musta, despre paralizia facială provocată de vaccin: „Este important ca o astfel de reacție să fie declarată” După administrarea a 794.795 de doze de vaccin, au apărut 2.113 reacții minore – Un medic din Vâlcea a suferit prima reacție severă: o paralizie facială temporară – Virgil Musta: „Paralizia temporară poate să apară la 1-2 săptămâni după vaccinare” O doctorița de 32 de ani a suferit o paralizie facială temporară după rapel. Astfel de reacții adverse apar la unul din 10.000 de pacienți vaccinați…. „Este o amorțeală a unei părți a feței, cu o cădere a buzei inferioare, la nivelul respectiv. În popular, se strâmbă gura. Și este important ca o astfel de reacție să fie declarată după care, un consult neurologic îi va recomanda terapia pentru revenirea la normal.”, a explicat medicul. O astfel de reacție nu necesită spitalizare. Dar, recuperarea totală durează între 4 și 6 săptămâni. Până acum, în toată lumea, au fost raportate 4 cazuri de paralizie facială temporară. Predispuși sunt cei care au mai avut astfel de probleme. Pentru că, spune Musta, și anumite virusuri pot provoca aceasta reacție a organismului. „Dacă ai avut în antecedente, și nu mai ai semne de pareză, poți să faci vaccinul. Dacă ai făcut-o recent, și încă mai ai semne de pareză, este recomandabil să nu faci vaccinul, iar dacă ai făcut după prima doză de vaccin, se întrerupe vaccinarea și se recomdană re-vaccinarea, apoi, cu un alt vaccin.”, a mai spus doctorul Virgil Musta. Integral: https://alephnews.ro
Şi politicienii merg la doctor… nu-i aşa? Merg, desigur, nu e nici un mister aici. Întrebarea este dacă nu doar ei, ci şi politica pe care o fac trebuie dusă la doctor, măcar din cînd în cînd, atunci cînd dă semne vădite de boală în stadii terminale. Sau, altfel pusă problema, dacă nu cumva doctorii sunt chemaţi să se ocupe nu doar de bolile şi suferinţele politicienilor, ci şi de cele ale politicilor pe care aceştia le practică? Se pare că da! Cel puţin aşa se văd lucrurile după intervenţia ilustrei şi venerabilei reviste de specialitate din Marea Britanie, British Medical Journal care apare neîntrerupt din 1840 şi pînă azi!! Ea ridică abrupt problema responsabilităţii politicienilor care au gestionat pandemia de coronavirus la nivel naţional şi global. Editorialul apariţiei din 4 februarie 2021 are mai puţin de a face cu medicina şi mult mai mult, în schimb, cu politica!! Mai ales cu neajunsurile ei, plătite scump de “omul de rînd”….. Kamran Abbassi pune diagnosticul fără să ezite: gestiunea pandemiei de covid-19 este un catastrofal eşec, local şi global deopotrivă, imputabil direct politicienilor, celor responsabili de gestiunea treburilor publice, guvernanţilor. Iar dovada este monumentală şi nu trebuie căutată prea departe. Două milioane de morminte săpate într-un singur an reprezintă un cap de acuzare greu de trecut cu vederea şi, ar trebui, plin de consecinţe. Ignorarea cu bună ştiinţă a sfaturilor şi avertizărilor venite de la personalul ştiinţific şi medical, ignorarea experienţei istorice, a propriilor statistici şi modele ale pandemiei, pentru că nu corespundeau cu strategiile politicienilor şi interesele lor imediate, lipsa de acţiune, acţiunea întîrziată sau ineficientă, interacţiunea deficitară cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ar putea echivala cu ceea ce a fost numit, undeva prin secolul al XIX-lea de un obscur comentator al realităţilor sociale britanice (despre Engels este vorba!), “o crimă socială”. Sub această etichetă ar trebui să punem astăzi, crede autorul, ignorarea determinanţilor sociali şi a inegalităţilor care au exacerbat pandemia şi au amplificat, nejustificat, costurile ei umane, atît la nivel individual, cît şi colectiv. Lipsa sau precaritatea instrumentelor juridice, naţionale şi internaţionale, care ar putea pune sub lupă responsabilităţile politicienilor care au gestionat pandemia de coronavirus este un aspect important al temei, dar nici pe departe cel mai important. Aici, la esenţă, este vorba despre instrumentele care stau la dispoziţia cetăţeanului, fie el medic sau doar simplu pacient, pentru a cere responsabililor guvernării nota de plată!! Nu doar simbolic, ci cu forţă politică în stare să schimbe guverne şi modele de guvernare. Nu doar cu forţă politică, ci şi juridică. Descărcarea de răspunderile guvernării nu poate fi acceptată fără aceste două determinări complementare. Peste tot în democraţiile mari ale occidentului, nu mai vorbesc în cele de periferie, aceste instrumente sunt atît de slabe, sau atît de puţin folosite, încît, pentru politicieni guvernarea a devenit un joc pe gratis, lipsit de costuri. De aici şi libertăţile fără precedent pe care şi le-au luat faţă de cetăţeni şi electorat: de la minciuna sfruntată, pînă la masive şi sofisticate operaţiuni de adormire a spiritului critic şi a judecăţii în cunoştinţă de cauză la care este supus sistematic electoratul. Adevărul, aşa cum este el, relativ, nu mai reprezintă de mult un reper al acţiunii politice şi al staturii morale a politicianului. Capacitatea de a seduce, mai ales prin minciună şi viciere sistematică a realităţii, sub umbrela atotcuprinzătoare a ideologiei şi a intereselor de partid sau personale, este adevărata unitate de măsură actuală pentru calibrul şi şansa de succes a politicienilor care ne populează şi ne gestionează coşmarul pe care îl trăim. Represaliile insituţionale şi neinstituţionale asupra celor care încă mai îndrăznesc să facă referiri publice la adevărurile istoriei, la adevăr ca măsură logică şi etică a comportamentului uman s-au înăsprit vizibil în ultimele decenii, nu mai vorbesc despre închisori şi despre gloanţele cu care “s-au întîlnit” din întîmplare, dar tot mai des. Dezbaterea a fost înlocuită de etichetarea sistematică: nepatrioţi, neloiali, extremişti, radicalişti…..Aici este, cred, momentul să coborîm cu picioarele în glodul nămolos al realităţilor noastre, în ograda numită România. Nu ştiu cît de potrivite sunt întrebările şi observaţiile lui Abbasi în Marea Britanie, în Statele Unite, China sau Rusia, India sau Brazilia. Ştiu însă, sigur, că ele sunt absolut necesare aici, la noi, în România. Politicianul guvernării care nu dă socoteală niciodată pentru nimic din ceea ce a făcut şi din ceea ce nu a făcut la timp sau bine ar trebui să fie marcă înregistrată, “made în România”. Era nevoie de pandemia de coronavirus ca să afle cei care se vîntură şi ocupă fotolile din birourile ministeriale de la sănătate, ca să afle Guvernul, Preşedintele, Primarii, Prefecţii, şefii direcţiilor de sănătate, directorii şi managerii de spitale şi alte instituţii de sănătate publică despre dimensiunea dezastrului în care se află sistemul medical de la noi, de la infrastructură, la personal şi de la calitatea actului maganerial, la calitatea actului medical?? Era nevoie de pandemie ca să afle lumea guvernării că nu avem nimic pregătit, la modul serios şi eficient, pentru situaţii de criză, mai ales cele de lungă durată? Cîte pandemii şi cîte zeci, sute de mii de vieţi pierdute inutil care pot fi imputate guvernanţilor drept “crime sociale” trebuie să mai înregistrăm, pînă se hotărăşte cineva să abandoneze “strategiile paleative”, cîrpirea fără de sfîrşit a ceea ce nu mai poate fi de mult cîrpit, ori prezentarea triumfalist-politicianistă a mizeriei drept succes de guvernare? Un răspuns la întrebările acestea şi altele din aceeaşi categorie este dator să dea fiecare dintre noi, trăitori cu acte în regulă şi certificat de cetăţean al acestor meleaguri. Inclusiv medicii care, la noi, rareori şi-au ridicat vocea şi au făcut front comun împotriva aberaţiilor politicianiste care le-au fost impuse de guvernările abulice şi aberante pre şi post decembriste. Puterea de influenţare şi de intervenţie în treburile publice a acestei categorii profesional-ocupaţionale cu greu poate fi socotită drept neglijabilă. Dimpotrivă. Nu întîmplător, mă gîndesc, Stalin şi Hitler, iar asemenea lor mulţi dintre dictatorii lumii, s-au temut de posibile “comploturi ale medicilor” care ar fi putut să-i doboare din jilţurile puterii absolute. Integral: https://www.bursa.ro
Comisia ENVI a Parlamentului European solicită statelor UE să fie transparente în ceea ce privește aprovizionarea cu vaccin anti-COVID-19 / Doar trei state au anunțat câte doze de vaccin vor primi până în iunie Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European solicită ca datele privind numărul de doze de vaccin furnizate și programele de vaccinare pentru fiecare țară să fie transparente și furnizate lunar…. „Parlamentul European solicită publicarea lunară de date exhaustive cu privire la numărul de vaccinuri alocate fiecărui stat membru. Doar după ce avem o imagine clară, putem construi încredere și putem aborda provocările legate de întârzierile în aprovizionare și viteza cu care se administrează vaccinurile”, a declarat Președintele ENVI, Pascal Canfin (Renew Europe). În prezent, susține ENVI, aceste informații nu sunt suficient de cuprinzătoare, dovadă fiind un tablou al datelor naționale existente furnizate de guvernele statelor membre….. În urma solicitărilor din partea comitetului ENVI, Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a prezentat o situație a vaccinării în statele membre. Europarlamentarii din Comisia pentru mediu și sănătate susțin însă că aceste date ar trebui completate cu elemente suplimentare, cum ar fi cele privind livrările preconizate de vaccinuri. Integral: https://www.g4media.ro
Rectificarea bugetară din august, retrimisă Parlamentului Stabilirea valorii punctului de pensie şi majorarea salariilor cadrelor didactice trebuie făcute de senatori şi deputaţi, conform deciziei 1/2021 a CCR • După stabilirea valorii punctului de pensie, parlamentarii trebuie să se pronunţe şi cu privire la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul trecut “Faţă de forma adoptată de Guvern, Parlamentul a operat o singură modificare în conţinutul normativ al OUG 136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Astfel, articolul unic din legea supusă reexaminării – cu referire la art. 3 alin. (1) din OUG nr. 136/2020 – prevede: «(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 427.076 mii lei, subvenţia de la bugetul de stat majorându-se cu aceeaşi sumă». Această soluţie legislativă viza corelarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 cu bugetul de stat pe anul 2020, ca urmare a intervenţiilor legislative adoptate de Parlament prin Legea privind aprobarea OUG nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare”, se arată în cererea de reexaminare. În document se menţionează că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/2021, Legea privind aprobarea OUG 135/2020 a fost parţial declarată neconstituţională. “Astfel, prin această decizie, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea analizată, s-a creat un vid legislativ, întrucât «abrogarea art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, determină o stare de insecuritate juridică, neputându-se determina dacă de la intrarea în vigoare a legii, pe de o parte, se menţine modul de calcul al pensiilor prin recurgerea la valoarea unui punct de pensie, punct a cărui valoare nu mai există din punct de vedere normativ, iar, pe de altă parte, care va fi modul de creştere a salariilor personalului didactic»”, mai scrie în cerere. Conform sursei citate, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie, stabilită prin articolul 42 din OUG 135/2020, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic, stabilită prin articolul 43 din OUG 135/2020. Integral: https://www.bursa.ro
Crunta istorie a unui blat de zile mari: politrucii si DNA Iasi Nu o data am scris despre blatul politic care a existat la Iasi intotdeauna intre PSD si PNL. Intotdeauna. Despre sinistrele personaje politice Mihai Chirica si Costel Alexe. Chirica, un PSD-ist vopsit in liberal, cunoscut de toata lumea zdravana la minte din Iasi ca fiind pe mana cu mafia imobiliara din oras (lucru semnalat si de o parte a presei). Un individ care si-a trecut casa pe numele copilului sau in varsta de 11 luni. Un personaj care a indraznit sa se compare cu Doina Cornea, spunand, la moartea dumneaei, asa: “Am sa preiau sarcina doamnei Doina Cornea si voi continua lupta impotriva comunismului cu aceeasi forta si abnegatie”. Mihai Chirica, un ins mediocru, care a primit diploma Meritul Academic din partea Academiei Romane. Diploma i-a fost inmanata de Ioan Aurel Pop, presedintele Academiei (cititi listele Securitatii publicate de istoricul Madalin Hodor si va veti lamuri cine-i Pop, daca nu stiti). Chirica, cel care spunea ca “analfabetismul sa nu plece niciodata din orasul nostru”. Chirica, cel care poza in opozantul lui Dragnea, dupa OUG 13, si care era (si inca este) promovat de o buna parte a presei (inclusiv de cea considerata mai “spalata”) si de unele personaje aparent vazute bine in spatiul public. Asta desi Chirica este exact imaginea politrucului, a baronului local. Chirica a fost trimis in judecata, zilele trecute, in dosarul “Skoda“, pentru abuz in serviciu. Faptele sunt din 2013, dosarul a zacut ani de zile la DNA, pana in 2019, cand a fost trimis la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. Si daca tot am ajuns la DNA Iasi, acest parchet este o rusine si ar trebui desfiintat. Toata mafia, care a capturat Iasiul, a crescut si creste sub ochii asa-zisilor procurori anticoruptie. Acei procurori cu mii de euro salariu, primiti ca sa tina cu anii dosare in sertare. Un blat de zile mari este intre mafia din Iasi si DNA Iasi. Si asa a fost intotdeauna. Doar complet incompetent si de rea-credinta sa fii ca sa nu vezi ce face in Iasi, de ani, Chirica, de exemplu. Cat despre Costel Alexe, marele om politic cu spaga in tabla, cel care a adus pe banda rulanta membri PSD in PNL, la Iasi, ca sa “performeze” ca lider liberal la alegeri, nici nu stiu ce-ar mai fi de spus. Un Relu Fenechiu, varianta mai infometata. De asta institutiile statului arata infiorator. De asta sunt pline de incompetenti care nu stiu nici macar sa deschida calculatorul. De asta avem cazuri scandaloase ca la Apele Romane, unde e angajata o chelnerita (caz prezentat recent de jurnalistii de la Recorder), care nu poate spune nici macar care e malul stang si care e malul drept….Asa ajung personajele de acest fel sa conduca primarii si consilii judetene, cum este cazul la Iasi. De asta acesti indivizi umplu mai departe institutiile statului cu slugi de partid, cu amante, cu tot felul de clanuri. Toti angajati pe viata si platiti cu salarii uriase. Pentru ca asa zic legile noastre defecte. Si asa, in final, noi ne sufocam si chiar murim din cauza acestui stat capturat. Integral: https://ziare.com
Birchall: Dacă nu se poate respecta termenul de 60 de zile, atunci instituția Camerei Preliminare să fie eliminată din legislație! Solicit ministrului justiției, ministerului public și CSM să ia măsuri pentru a elimina tergiversarea dosarelor Fostul ministru al justiției, Ana Birchall, solicită, într-o postare pe Facebook, ministrului Justiției, Ministerului Public și CSM să ia măsuri pentru a elimina tergiversarea dosarelor în Camera Prelilminară, pe motiv că ”afectează grav actul de justiție și încrederea oamenilor în justiție”. Birchal a făcut aceste solicitări în contextul în care, în opinia fostului ministru, ” se continua marea tergiversare a dosarului doamnei Pintea, dupa 10 luni de la trimiterea in judecata”. (Detalii aici) Birchal notează că dosare precum Mineriada sau Revoluția sunt în continuare la Camera Preliminară, unde termenul de soluționare este de 60 de zile, însă după o decizie a CCR, Camera s-ar fi transformat într-un ”mini-proces” care a lungit acest termen, astfel încât sunt dosare care depășesc 4 ani de zile în această etapă procesuală. Fragment din postarea fostului ministru al justiției:- ”Dacă nu se poate respecta termenul de 60 de zile, atunci instituția Camerei Preliminare să fie eliminată din legislație! Dacă ne uităm în legislație, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, „durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță”. Cu alte cuvinte, așa cum a fost inițial concepută, până la intervenția CCR, Camera Preliminară era considerată o etapă extrem de rapidă, un filtru de legalitate în procesul penal, cu scopul verificării legalității probelor din faza de urmărire penală. Termenul era de maxim 60 zile, timp în care părțile comunicau în scris cu instanța și se administrau doar înscrisuri. După intervenția CCR speculând deficiența de redactare a articolului din Codul de Procedură Penală, această Cameră Preliminară a devenit o piatră de moară în cadrul proceselor, transformând-o într-un mini-proces cu riscul prescrierii faptelor având în vedere că sunt dosare în Camera Preliminară cu termene care au ajuns să depășească și 4 ani de zile. Această practică trebuie stopată urgent!” Integral: https://www.g4media.ro
Emerging Europe: Noul sistem de monitorizare a tăierilor de păduri din România anulează transparența publică România a lansat un nou sistem de monitorizare a lemnului recoltat, un pas important în tranziția către un sector forestier complet digital. Din nefericire, noul sistem a înlăturat în mod inexplicabil orice urmă de transparență publică, afirmă un ONG ecologist. După ani de presiune publică intensă asupra guvernului român pentru a opri tăierile ilegale scăpate de sub control care afectează grav țara, un nou sistem de monitorizare, care promite o supraveghere digitală fără precedent a tuturor aspectelor lanțurilor de aprovizionare cu lemn, de la gestiune silvică la inventare, recoltare, transport și procesare, a intrat în funcțiune pe 31 ianuarie. Noul sistem digital, denumit Sumal 2.0, realizează tranziția sectorului românesc al lemnului la digital, de la un sistem de permise și administrare bazat pe hârtie de care s-a abuzat extrem de mult, cu promisiunea atrăgătoare de a descurca multe dintre ițele procedurilor administrative complicate cu care se confruntau companiile din domeniu. „Nu e o baghetă magică” Legislația românească obligă la transparență publică în privința unei mari varietăți de informații privind sectorul forestier. Înainte de activarea Sumal 2.0, guvernul publica date provenite din versiunea inițială a Sumal prin intermediul site-ului și aplicației Inspectorul Pădurii, care ofereau populației date în timp real despre permisele de recoltare și transporturile de lemn; aplicația avea mii de utilizatori zilnici. Odată cu Sumal 2.0 a venit promisiunea ca noi categorii de informații să devină transparente, între care legăturile dintre permisele de recoltare și cele de transport, limitele autorizate ale permiselor valide, traseele camioanelor urmărite prin GPS și fotografii cu fiecare camion încărcat….. Dar, conform ONG-ului Environmental Investigation Agency (EIA), care investighează și face campanie împotriva infracțiunilor și abuzurilor de mediu, în loc să publice și aceste noi seturi de date, guvernul român a încetat să mai publice orice fel de informație. Există un motiv întemeiat pentru care legislația românească obligă la transparență publică în privința informațiilor din sectorul forestier – e un instrument de combatere a corupției. În ciuda numeroaselor proteste masive ale românilor și a unei supravegheri exigente a UE, în 2020 România a fost clasată iarăși de Transparency International drept cea mai coruptă țară din UE, la egalitate cu Ungaria și Bulgaria. Integral: https://www.g4media.ro
Societatea civilă s-a angajat la stat. De ce susținerea afișată de activiști pentru ministrul sănătății nu este un act civic, ci politic …. Există o ipocrizie perpetuată de 31 de ani, o ipocrizie conform căreia protestele, mișcările de stradă, nemulțumirile oamenilor nu trebuie amestecate cu partidele politice. De fiecare dată când se strâng mai mulți oameni într-un loc public, afișează mesaje neplăcute guvernanților și scandează lucruri mai mult sau mai puțin inspirate, politicienii sar în sus: „Este un protest confiscat politic”. Este moștenirea pe care ne-a lăsat-o FSN-ul anului 1990, acel FSN care între timp s-a răspândit în aproape toate partidele politice de azi și care spunea despre manifestația din Piața Universității că este confiscată politic de către partidele istorice. Politica, o îndeletnicire de masă Obsesia asta a protestelor apolitice ne bântuie de atunci, precum un moroi răuvoitor, incapabil să înțeleagă că politica nu este rezervată doar unor pseudo-elite, înhăitate în grupuri organizate care-și spun partide, că politica este o îndeletnicire de masă, că opinii politice poate avea absolut oricine, chiar dacă nu este înregimentat într-un partid, refuză să lipească afișe cu diverși candidați și nici nu bagă sub preș faptele idolilor, în speranța că ceilalți nu vor observa. Trăim, totuși, în țara în care guvernări succesive ajunseseră să politizeze până și pozițiile de administratori ai asociațiilor de locatari. Uneori, nici doamnele responsabile cu igiena și curățenia în instituțiile publice nu-și puteau păstra pozițiile, dacă nu dețineau carnetul de partid corect. Nu prea avem cum să evităm politica și nici politizarea, în condițiile astea. Dar putem încerca independența față de partide. Societatea civilă vs partide politice Societatea civilă, de exemplu, cea formalizată în asociații, fundații, organizații profesionale și așa mai departe, este o variantă perfect viabilă pentru oamenii care vor să se asocieze pentru promovarea unor politici specifice, cum ar fi cele de mediu, de muncă, de infrastructură etc., dar nu vor să se înregimenteze într-un partid și să ajungă, în cele din urmă, să renunțe la idealuri pentru a respecta linia partidului și a putea spera la un post călduț și bine plătit de către stat. Partidele vor încerca, desigur, să-și subjuge asociațiile societății civile, de la sindicate la asociații care se ocupă de probleme marginale ale societății. Uneori vor reuși, alteori, nu. Partidele, de asemenea, și-au înființat, își înființează și vor continua să-și înființeze propriile asociații și fundații. …. În România, de exemplu, finanțarea partidelor de către persoane, firme sau asociații străine este complet interzisă. Dar partidele românești sunt înconjurate de salbe de asociații și fundații, dintre care unele sunt recunoscute ca aparținând trup și suflet partidului. Acestea primesc finanțări externe, finanțări pe care, de cele mai multe ori, le folosesc pentru a sprijini financiar partidul, în diverse moduri: fie plătesc oameni care lucrează pentru partid, fie finanțează publicații favorabile, fie finanțează acțiuni și campanii favorabile partidului cu pricina. Obsesia din anii de glorie ai lui Ion Iliescu era ca societatea civilă să nu se amestece în politică. Ceea ce este absurd și absolut nedemocratic. Cum este însă cel puțin neelegant să prezinți anexe ale partidelor drept reprezentanți ai societății civile și, eventual, să-i chemi la consultări cu societate civilă pe unii care nu sunt, de fapt, decât membri de partid. …. Problema competențelor Mai avem, de asemenea, problema competențelor. Am asistat toți, în 2015, la spectacolul trist al audierilor în Parlament ale doamnei Cristina Guseth. A fost una dintre cele mai mari lovituri pe care a primit-o societatea civilă din România. Cu o activitate susținută în zona justiției, doamna Guseth era propunerea premierului desemnat Dacian Cioloș pentru poziția de ministru al justiției. Dar audierile din comisiile parlamentare au scos la iveală o persoană care era departe de a cunoaște lucruri de bază despre justiție. Chiar dacă în final a primit avizul comisiilor, Dacian Cioloș și-a retras nominalizarea, vădit încurcat de incompetența afișată de candidată. Freedom House România continuă să semneze frecvent apeluri, petiții și lăcrimații legate de justiție, dar din 2015 încoace, aceste semnături mai au cam 5% din forța anterioară, fiind dovedit public faptul că nu sunt însoțite și de competența necesară. Competență care lipsește și în cazul unui recent protest legat de numirile din parchete. Presa a preluat un comunicat în care ni se spune că un procuror validat de către CSM la conducerea unei secții DIICOT este „contestat de ONG-urile din justiție”. … Printre cele 11 organizații nonguvernamentale care semnează respectivul protest sunt și câteva care au legătură cu justiția, indubitabil. Dar și câteva care-ți sar în ochi, fiind diametral opuse ca preocupări domeniului. Iar exemplul cel mai clar este asociația „Sexul vs Barza”. Serios, cam care este legătura între educație sexuală și justiție, dincolo de faptul că, precum noi toți, și cei care activează în cadrul instituțiilor judiciare s-au născut la 9 luni distanță? Sigur că ONG-ul analizează legile, dar analizează și politicile publice în mai multe domenii, iar, pe acest criteriu, asociația „Sexul vs Barza” ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus în absolut orice domeniu, oricât de specializat ar fi acesta. Credeam că prezența în Consiliul Economic și Social a președintei Asociației, prezență care-i aduce și o frumoasă indemnizație de peste 4.000 de lei lunar de la stat, se datorează priceperii în probleme de educație sexuală, natalitate, migrația berzelor, nu depășirii competențelor prin emiterea de opinii categorice în domenii care cer măcar studii de specialitate. Integral: https://www.libertatea.ro
Cât de periculoase sunt șicanele Rusiei în Marea Neagră și ce-ar trebui să facă România Provocările Rusiei în Marea Neagră sunt permanente, iar filmarea de zilele trecute arată odată în plus că șicanele comandate de la Kremlin ar putea să se transforme oricând, intenționat sau nu, în ceva foarte complicat, scrie jurnalista Sabina Fati într-o analiză publicată de postul de radio Deutsche Welle. De ani de zile, avioanele rusești trec razant pe lângă spațiul aerian al României sau chiar îl violează intenționat, instigându-i pe piloții americani, britanici, candieni, italieni, care patrulează, sau se apropie prea mult de navele americane. Moscova testează în acest fel nu doar răbdarea României, ci și pregătirea militarilor NATO aflați în Marea Neagra pentru exerciții sau trimiși aici pentru a veghea granița de Est a Alianței Nord Atlantice. Dacă cineva stă mai prost cu nervii și ripostează, se poate ajunge la un casus belli, adică la un pretext pentru o confruntare armată. Nici NATO și nici statele riverane nu au strategii de securizare a Mării Negre sau de apărare, în cazul unei eventuale agresiuni. La ultimele întâlniri la nivel înalt ale Alianței au fost decise doar măsuri de descurajare și de adecvare a situației din Marea Neagră, dar nimic concret pentru a opri avansul Rusiei, pentru a construi un cordon de izolare a mecanismelor militare sofisticate pe care le poate folosi Rusia. Marea Neagră este un spațiu în care, oricând, poate exploda un un nou conflict, cum a fost cel din Georgia, în 2008, în timpul căruia Rusia a bombardat portul georgian Poti, iar Turcia le-a interzis americanilor să treacă prin Strâmtori cu navele spital pentru a da o mână de ajutor. Sau cum a fost cel din Crimeea, în 2014, unde nu s-a tras niciun foc, pentru că peninsula a fost cedată fără luptă. Echilibrul strategic din Marea Neagră s-a schimbat după anexarea Crimeei, iar Rusia poate, din nou, controla aproape întrega regiune pontică. Până în 2014, spațiul ei de manevră era restrâns la o bucată scurtă de litoral, de aceea și-a instalat arme sofisticate cu ajutorul cărora să supravegheze din Novorossiisk intrarea în Marea Neagră. Rusia avea un contract serios cu Ucraina pentru menținerea unei părți din flota sa militară la Sevastopol, dar odată cu venirea la putere a unor lideri pro-occidentali, la Kiev, situația putea să-i scape de sub control. Până în 2002, când Bulgaria și România au fost invitate să adere la NATO, Federația Rusă încă mai avea speranțe că poate controla Pontul Euxin. Apoi, după 2008, când la Summitul NATO de la București s-a decis crearea unei anticamere pentru Ucraina și Georgia, Moscova a înțeles că Marea Neagră ar putea deveni o Mare NATO, așa că s-a pregătit cu un scenariu de extindere pentru această situație, scenariu pe care l-a pus în operă în martie 2014, când a luat Crimeea și a destabilizat estul Ucrainei. În același timp, Moscova și Ankara au avansat mult în amiciția lor și loialitatea Turciei față de NATO a devenit îndoielnică. Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei nu au descurajat tendințele ei imperiale și nici măcar opozanții președintelui Vladimir Putin n-ar vrea să schimbe direcția. Alexei Navalnîi a spus încă din 2014 că nu ar fi de acord să dea înapoi Crimeea, fiindcă peninsula „aparține Rusiei”….Între timp, instigările Rusiei continuă aproape zilnic în regiunea pontică, iar în localitățile de pe coasta Crimeei au fost aduse arme sofisticate, inclusiv sisteme de rachete cu bătaie lungă, iar flota rusă de la Marea Neagră are fregate noi, purtătoare de rachete Kalibr, pe care le-a testat acum doi ani, pentru a demonstra că o astfel de rachetă parcurge în circa două minute mai mult de 250 de kilometri înainte de a-şi atinge ţinta. Kalibr poate străpunge scuturile de apărare antirachetă, iar în Crimeea se află peste 100 de astfel de arme sofisticate….. Nu e clar, însă, de ce oficialii români nu încearcă să-i convingă pe liderii Alianței că e nevoie de o strategie de securizare a Mării Negre, semnată de liderii statelor NATO, cu obiective, termene și angajamente. Generalul american, Phillip Breedlove, fost comandant suprem al forțelor NATO în Europa, a vorbit de mai multe ori despre pericolul unui război în Marea Neagră, explicând că Rusia are aici capacități militare mai puternice decât cele ale Alianței. Integral: https://www.g4media.ro
Adrian Papahagi e hotărît să dea burta jos, că deja nu-şi mai vede erudiţia Adrian Papahagi se laudă zinic cu erudiția lui, dar puțină lume știe prin ce dramă trece: din cauza burții, el nu și-a mai văzut-o de ani de zile. Bietul de el are nevoie de-o oglindă ca să-și mai vadă erudiția, dar știe și el că nu e același lucru. Degeaba a încercat prietenul său Mihai Neamțu să-i explice că el îi vede erudiția fără probleme și că nu e nevoie să schimbe nimic la el, Adrian Papahagi este de neclintit: vrea să scape de burtă, ca să-și vadă erudiția cu proprii ochi, fără mijlocirea vreunei oglinzi. „Pentru informarea ta, muiere rea și proastă, nu există om cu voință mai mare decât mine“, i-a replicat Papahagi lui Neamțu. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.nature.com/articles/d41586-021-00299-2?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=700127432c-briefing-dy-20210205&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-700127432c-44146089
“…Deaths linked to the B.1.1.7 variant are rising, but questions remain about what is causing them….”
Buna ziua.
https://www.nature.com/articles/d41586-021-00316-4?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=700127432c-briefing-dy-20210205&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-700127432c-44146089
“…Good news from Israel. Researchers are seeing signs that COVID-19 vaccines are helping to curb infections and hospitalizations among older people, almost 6 weeks after shots were rolled out in that group….
Close to 90% of people aged 60 and older in the country have received their first dose of Pfizer’s 2-dose vaccine so far. Now, data collected by Israel’s Ministry of Health show that there was a 41% drop in confirmed COVID-19 infections in that age group, and a 31% drop in hospitalizations from mid-January to early February. In comparison, for people aged 59 and younger — of which just more than 30% have been vaccinated — cases dropped by only 12% and hospitalizations by 5% over the same time. The figures are based on analysis of roughly a quarter of a million COVID-19 infections….”
https://www.kmkz.ro/de-ras/cetatenii-sectorului-1-organizeaza-referendum-pentru-demiterea-clotildei-armand-fiindca-nu
Buna dimineata! 🙂
“Miza uriașă de la Apele Române, unde sunt angajați clienții de partid: buget de salarii de 630 de milioane de lei anual. Plus: Cum vrea instituția politizată să suprataxeze apa din râuri folosită de hidrocentrale cu câteva sute de milioane de lei
….Administrația Națională Apele Române a avut în 2020 un buget pentru cheltuielile salariale de 637 de milioane de lei, potrivit Hotărârii de guvern 1.069, adoptate în 11 decembrie 2020, care rectifica bugetul de venituri și cheltuieli al instituției.
Creșterea față de 2019 este semnificativă, de peste 41 de milioane de lei, după cum arată datele financiare postate pe site-ul instituției.
Salariile de bază (brut) din instituție pornesc de la 3.300 de lei (documentarist) și merg până la 10.000 de lei (directorii), la care se adaugă diverse sporuri și voucherele de vacanță, potrivit unui document postat pe site….”
https://www.g4media.ro/miza-uriasa-de-la-apele-romane-unde-sunt-angajati-clientii-de-partid-buget-de-salarii-de-630-de-milioane-de-lei-anual-plus-cum-vrea-institutia-politizata-sa-suprataxeze-apa-din-rauri-folosita-de-h.html
https://m.hotnews.ro/stire/24586613
Să facem totu’… pt bietele oligopoluri pharma… până nu le lasa chinezii fara piata captiva si bunatate de profituri asigurate pt un secol, până la următoarea pandemie! 🙁
Precizări privind cazul unei asistente medicale de la “Marius Nasta” care a murit la o săptămână după vaccinare. “Nu a avut reacții adverse nici după prima, nici după a doua doză. Cauzele decesului vor fi stabilite de IML”
https://m.hotnews.ro/stire/24587171
Salarii incredibile la un spital din Gorj: 5.600 de lei o spălătoreasă, 24.000 de lei o moaşă şi 11.000 de lei o infirmieră
Citeste mai mult: adev.ro/qo2c4y
Noii “tractoristi” fruntasi in munca … socialistă!
https://zoso.ro/romania-coada-impozite/
Mac 🙂
Realitatea poate fi alta…. un om nu se imbraca jerpelit ca ii place …Dar, e usor sa faci “jurnalism” la coada. Intalnesti tot felul de specimene si ai ce scrie.
In alta ordine de idei: Premise discutabile. Virusul dictează deocamdată “normalul”, nu vaccinul ! Pana se vaccinează măcar jumătate din populația lumii, primii vaccinați pierd imunitatea in fata noilor mutații ale virusului …
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/bloomberg-cand-va-reveni-viata-la-normal-la-actuala-rata-de-vaccinare-in-aproximativ-7-ani-1446743
ma gandesc de ceva vreme ca ar fi timpul sa apara si un medicament anti covid. Daca articolul acela cu israelul se verifica, e posibil ca normalitatea sa revina si peste 1 luna.
Deocamdata este reclamă… acum un an asa se autopromova și Moderna… la bursa ! Ca sa termine testarea și autorizarea mai atrag finantare/noi investitori … și fondatorii își iau partea din câștig înainte de finalizarea testelor … Dureaza….
“Germania lansează un program pentru impulsionarea dezvoltării unor medicamente împotriva COVID-19
Ministrul german al cercetării, Anja Karliczek, a avertizat miercuri că, şi atunci când se va ajunge la o rată ridicată de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, oamenii vor continua să contacteze această boală, motiv pentru care guvernul german lansează un program de susţinere a dezvoltării unor medicamente şi terapii care să o combată, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.
Împreună cu disponibilitatea vaccinurilor, crearea unor agenţi terapeutici ”siguri şi eficace” este ”decisivă pentru depăşirea pandemiei”, a semnalat Anja Karliczek la o conferinţă de presă organizată pentru prezentarea acestui program, căruia i-a fost alocat un buget de 50 de milioane de euro.
Ea a amintit că pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 sunt în continuare folosite medicamente concepute iniţial pentru alte afecţiuni, astfel că este nevoie de terapii specifice anti-COVID-19….Obiectivul programului guvernului german este sprijinirea dezvoltării clinice de medicamente şi agenţi terapeutici împotriva virusului SARS-CoV-2, adică etapa în care sunt testate eficacitatea şi siguranţa tratamentelor. Laboratoarele farmaceutice pot înainta până pe 17 februarie cereri pentru accesarea măsurilor de sprijin din cadrul acestui program, aplicabil până la sfârşitul anului 2023.”
https://www.bursa.ro/germania-lanseaza-un-program-pentru-impulsionarea-dezvoltarii-unor-medicamente-impotriva-covid-19-46137142
“Varianta de COVID-19 din California a reinfectat un pacient la șase luni de la infectarea precedentă
Noua variantă de coronavirus ce se răspândeşte în regiunea americană California de Sud a reinfectat un pacient care s-a vindecat după ce vara trecută a contractat o variantă anterioară a virusului, informează agenţia DPA. Denumită CAL.20C, noua variantă a fost identificată luna trecută la o persoană infectată în iulie anul trecut cu o variantă anterioară a coronavirusului, au anunţat cercetătorii de la Universitatea din California, Berkeley.
„Este cu adevărat semnificativ faptul că varianta CAL.20C, care pare să fie prezentă în cel puţin o treime dintre cazuri (în California), a reuşit să reinfecteze pe cineva”, a declarat Stacia Wyman, om de ştiinţă în cadrul institutului de genomică al universităţii.
„Încărcătura virală a acelei persoane a fost foarte ridicată”, a precizat Wyman.
Într-un set de 95 de genomuri virale colectate între 4 noiembrie şi 21 ianuarie, cercetătorii institutului au descoperit că 26% erau asociate noii variante, CAL.20C. Potrivit cercetătorilor de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles, CAL.20C este distinctă de varianta mutantă, mai contagioasă, identificată pentru prima dată în Marea Britanie – cunoscută sub denumirea B.1.1.7 – care se răspândeşte la rândul său în SUA.
În California de Sud, varianta din Marea Britanie a fost asociată cu unele „cazuri dispersate de coronavirus” în comitatele Los Angeles, San Diego şi San Bernardino, au declarat miercuri cercetătorii de la Cedars-Sinai.
În schimb, tulpina CAL.20C a fost identificată la 36,4% dintre cazurile analizate într-un studiu recent al Cedars-Sinai.
Nu se cunosc deocamdată multe informaţii despre CAL.20C, însă există temeri că şi aceasta ar putea să fie mai infecţioasă.
CAL.20C este definită de mutaţii multiple în proteina S, o caracteristică pe care o împărtăşeşte atât cu varianta din Marea Britanie cât şi cu cea din Africa de Sud, conform constatărilor de la Cedars-Sinai, distribuite online pentru evaluare inter pares….”
https://www.g4media.ro/varianta-de-covid-19-din-california-a-reinfectat-un-pacient-la-sase-luni-de-la-infectarea-precedenta.html
Buna ziua
Soția a primit a doua doza vaccin Pfizer.
Inclusiv oficial a fost recomandat sa nu bea cafea și sa nu fumeze . 3 ore după injecție.
Respectat scrupulos.
Doar că de doua ore doarme. Și sforăie.
O fi ceva efect colateral nou ? 😀
Pare să se contureze limita imunizarii naturale la mai puțin de un an … putin probabil ca un vaccin sa obtina mai mult ! 🙁
Buna dimineața.
Repet ce am scris mereu. De aproape un an.
1- Covid e ruda cu răceala și gripa. La gripa avem vaccin dar trebuie făcut în fiecare an. Deoarece virusul se transforma in timp + vaccinarea asigura rezistenta mai ridicată pe o perioadă de timp limitata.
2- Inclusiv actualele vaccinuri anti Covid asigura rezistenta mai mare la virusul Covid. In nici un caz imunitate pe termen lung. Iar Covid se modifică în timp.
3- Neexistând o imunitate de lunga durata la Covid ( demonstrată de reinfectați a unor ex bolnavi Covid ) ( care imunitate e totala in cazul vaccinurilor anti variola , anti poliomielita ) NU SE POATE OBTINE imunitate de turma durabila.
Ar însemna să putem vaccina 14.000.000 români în doar 2 luni. Matematic am obține mult râvnită imunitate( 70 % populație) dar este imposibil tehnic sa vaccinam atâția in 60 de zile. Că nu e cu ce .
4- imunitatea individuala naturala ( la cei însănătoșiți) durează sigur 6 luni. Pină la 13 luni imunitate exista doar ipoteze, presupuneri.
Suplimentar ( cum e cazul soției vaccinata cu ambele doze) a fost informată oficial sa nu abandoneze masca de protecție , mănușile și dezinfectantul . Că vaccinarea NU E imunizare totala. ( cum se crede în imaginarul colectiv)
Noua problema e data de transformările virusului care sunt dese , in general fara mari probleme. Dar varianta sud africana combinata cu mutația braziliana da dureri de cap comunității științifice. Poate anihila ( teoretic) însăși vaccinurile existente.
Vom vedea.
PS.
Viața a infirmat toate prostiile debitate in presa și preluate de multi.
A- tratamentele preventive care te întăresc in fata Covid. ( faceți sport că e unica cale naturala sa te întărești fizic și mintal)
B- tratamentele minute nu exista . Ce e rezervat super bogaților nu poate fi distribuit mujicilor din lipsa de resurse.
C- câinii dresați sa descopere virusul , alta aiureala care a făcut priza ( și primit finanțări )
Covid nu e nici cocaina dar nici dinamita. Ar putea fi comparat cu semtex, explozibil iubit de teroriști. Nici un câine nu il poate detecta că nu miroase. Nici Covid nu miroase.
“Vaccinul AstraZeneca aprobat pentru adulţi
Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat vineri după-amiază aprobarea celui de-al treilea vaccin anti-COVID. Spre surprinderea multora, vaccinul este acceptat și pentru persoanele peste 65 de ani. Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat astăzi, la Amsterdam, că aprobă vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, fără a impune o limită de vârstă pentru adulţi.
Anunţul este oarecum surprinzător, pentru că presa speculase anterior că vaccinul nu va fi aprobat pentru persoanele de peste 65 de ani, din lipsa unor date concrete în studiile de specialitate.
Serul, realizat în urma unei colaborări între englezi şi suedezi, urmează a fi supus şi aprobării Comisiei Europene, dar aceasta este doar o formalitate.
În paralel însă, autorităţile europene au anunţat că intenţionează să supravegheze exportul vaccinului din Uniunea Europeană către state terţe, pentru a acoperi necesarul din cadrul spaţiului comunitar….”
https://www.dw.com/ro/vaccinul-astrazeneca-aprobat-pentru-adul%C5%A3i/a-56386601
“Mai mulți turiști în Poiana Brașov decât în alți ani. O familie poate plăti chiar și 2.000 lei/zi
Restricţiile de călătorie impuse de criza sanitară au adus în acest an mai mulţi turişti în Poiana Braşov dispuşi să dea oricât pentru un sejur, spre deosebire de alte ierni.
Cheltuielile pe zi pot ajunge şi la 2.000 de lei pentru o familie cu un copil, dacă oamenii aleg să se cazeze lângă pârtie şi vor tot confortul. Dacă vi se pare exagerat, puteţi să vă cazaţi şi cu 100 de lei pe noapte, în vile şi pensiuni. Cristian va sta 10 zile în Poiana Braşov, împreună cu soţia şi copilul lor. Sejurul lor costă peste 20 de mii lei….””
https://stirileprotv.ro/stiri/travel/mai-multi-turisti-in-poiana-brasov-decat-in-alti-ani-o-familie-poate-plati-chiar-si-2-000-de-lei-pe-zi.html#ziarecom
Aruncatul cu bani e o forma de redistribuire a veniturilor disproporționate … regretabil că mass-media vede doar asta ca “turism”. 🙁
Sărut mâinile! 🙂
Aveți dreptate! Însă noi mai avem „mass-media” în România?
Bună ziua!
După săptă-luni de activitate casnică – și „caznică” – am reușit să definitivez o imagine statistică (aproape) completă a fenomenului electoral românesc, la toate nivelele, de la 1831 încoace!
Acum pot să fac forward pe adresa Parlamentului să văd dacă, la 190 de ani de la primele alegeri parlamentare (și locale) în spațiul românesc, mă vor primi să țin ceva prelegeri la temă. Le-am scris și acum 10 ani, și acum 5 ani și aștept răspuns și acum!…
Mai jos, câteva considerații legate de „cestiune”:
https://paganelis.wordpress.com/2021/02/06/asupra-intensitatii-vietii-electorale-romanesti-in-ultimele-doua-veacuri/
Iar aici, alte câteva elemente, pe aceeași temă:
https://paganelis.wordpress.com/2021/02/07/alte-cateva-particularitati-ale-vietii-politico-electorale-romanesti/
“DSP Timis anunta doua tipuri noi de reactii adverse la rapel. Amorteli faciale si furnicaturi, in 15 minute dupa vaccinare
….De la debutul campaniei de vaccinare, in judet s-au administrat 35.426 de doze de vaccin impotriva virusului SARS-CoV-2 si s-au inregistrat 93 de reactii adverse de intensitate scazuta spre moderata, cum sunt durere la locul administrarii, mialgii, subfebrilitati, cefalee, reactie urticariana remisa imediat, prurit, somnolenta remisa in 15 minute, salt tensional remis, la o persoana hipertensiva si anxioasa, febra de 38,5 grade remisa, episod diareic, astenie,vertij si usor edem al buzelor-remis, greata si voma, ageuzie (pierderea gustului) si anosmie (pierderea mirosului) remise dupa patru zile, reactie de tip anafilactic tratata de la primele semne si care s-a remis imediat, amorteli faciale si furnicaturi, ambele remise in cele 15 minute de supraveghere postvaccinala)….”
https://ziare.com/stiri/coronavirus/dsp-timis-anunta-doua-tipuri-noi-de-reactii-adverse-la-rapel-1660923
“Romanii, in topul natiunilor care au salvat Maldivele. Cati conationali au vizitat insulele luna trecuta
…Situatia putea fi cu mult mai rea pentru Maldive fara aportul Rusiei, Indiei, Ucrainei, Kazahstanului si Romaniei, primele cinci tari in topul vizitatorilor din arhipelag. Asadar, Romania cu 4500 de turisti care au petrecut o vacanta in Maldive luna trecuta se afla in fruntea ierarhiei, depasind tari precum Franta ori Germania.
In jur de 1000 de romani au fost de Revelion in Maldive, restul petrecand acolo dupa inceperea anului, cu oferte de sejururi, care au inceput de la 1000 euro. Un rol important in acest exod l-au avut si cursele charter care au pornit chiar din Romania, evitandu-se astfel escale in strainatate.
Situatia s-ar putea schimba in februarie, deoarece Maldive a intrat pe lista galbena a autoritatilor romane si astfel la intoarcerea de acolo devine obligatorie izolarea pe timp de doua saptamani.”
https://ziare.com/vacanta/turism/romani-maldive-vacanta-ianuarie-top-1660911
🙂 … “…aportul Rusiei, Indiei, Ucrainei, Kazahstanului si Romaniei…” una-si-una
Mai ieftin ca la Poiana Brasov 🙂
https://www.libertatea.ro/stiri/romani-platiti-sa-spele-mandarine-cu-detergent-la-o-livada-din-italia-ce-suma-primesc-pentru-munca-prestata-3405924
Dacă nu le spala sunt bio ?! 🙂
Bună ziua!
La textul publicat azi, adus și aici, la 11.30, am adăugat un post-scriptum:
„În acest context, dacă tot se dorește reducerea numărului de parlamentari, se poate realiza următoarea schimbare. La alegeri, dacă într-un județ cu un anumit număr de parlamentari – să zicem, 17 deputați și 5 senatori (cât are, în prezent, județul Iași) – se prezintă doar 33% din alegători la vot la scrutinul legislativ, să fie atribuite doar 7, maxim 8 locuri de deputat+senator (6 din 17 deputați și 1, maxim 2 senatori, din 5), conform prezenței la vot și doar pentru acestea (6 deputați și 2 senatori) să se atribuie mandatele către partidele politice! Iar dacă, din acei 33% alegători prezenți la vot, mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate (50% plus un vot) sunt la rubrica „NIMENI” sau „nici un candidat” – să nu se atribuie mandatele! Asta ar responsabiliza nu atât electoratul, cât mai ales „clasa politică”!”
Cum la ultimele parlamentare, au fost cam 32% prezență la vot, din vreo 500 și ceva de parlamentari am rămâne cu o treime, adică sub 200! Și mai face și „statul” ăsta ceva economii! 🙂
Vorba lui Nae Cațavencu – „Să avem și noi faliții noștri!” – oarecum parafrazată (și) peste Prut: „Să avem și noi plagiatorii noștri!”
https://www.timpul.md/articol/documente-care-dovedesc-ca-dodon-i-a-plagiat-teza-de-doctorat-de-la-doi-cercetatori-romani-in-economie–99652.html
Cică blidonul pro-moscovit a plagiat de la doi autori… români! I-a fost rușine „să fure” de la ruși?
Sper sa nu bata astia campiile degeaba si medicamentul mentionat sa fie demonstrat mai tarziu ca “too good to be true”…
https://news.yahoo.com/israeli-covid-drug-cured-30-191709164.html
“Ministru britanic: În toamnă s-ar putea să fie nevoie de un rapel la vaccinurile anti-covid, iar apoi de o doză anuală / Cu cât vaccinăm mai mult, cu atât virusul va încerca să supraviețuiască
Ministrul pentru vaccinare din Marea Britanie, Nadhim Zahawi, a declarat că s-ar putea ca în toamnă să fie nevoie de o revaccinare a populației, pe măsură ce apar noi variante ale coronavirusului, deși guvernul de la Londra este încrezător că actualele produse administrate pentru imunizarea contra Covid-19 vor preveni simptomele severe, transmite Guardian.
Declarațiile sale au venit după publicarea unui studiu care arată că vaccinul Oxford/AstraZeneca are o eficacitate redusă împotriva tulpinii sud-africane.
”Am discutat în această dimineață cu Jonathan Van-Tham (adjunctul comisarului medical șef), iar noi credem că probabil va exista o doză anuală sau un rapel în toamnă, apoi o vaccinare anuală, așa cum procedăm cu vaccinările contra gripei”, a declarat Zahawi la BBC. …El a spus că guvernul de la Londra este dedicat asigurării de vaccinuri împotriva noilor tulpini, un exemplu fiind acordul cu compania biotech germană CureVac, anunțată săptămâna aceasta, pentru 50 de milioane de doze din potențiale noi vaccinuri. Experții care lucrează la un nou vaccin menit să combată varianta sud-africană a coronavirusului speră că vor fi gata să-l administreze până în toamnă, a declarat principalul cercetător din domeniul vaccinurilor de la Oxford, Sarah Gilbert.
Experta a spus, tot la BBC, că echipa ei ”lucrează la o versiune cu secvența (proteinei) spike sud-africană”.
”Nu este încă în stadiul în care putem vaccina oameni, dar în condițiile în care toți dezvoltatorii folosesc platforme tehnologice, există căi de a produce vaccinuri foarte ușor de adaptat”, a continuat ea.
”Ne așteptăm, anul acesta, să arătăm că noua variantă a vaccinului va genera anticorpi care recunosc noua variantă. Apoi va fi cam ca realizarea de vaccinuri antigripale. Foarte probabil, va fi disponibil din toamnă”, a mai spus Gilbert. ”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24589188-ministru-britanic-toamna-putea-fie-nevoie-rapel-vaccinurile-anti-covid-iar-apoi-vaccinare-anuala-cat-vaccinam-mai-mult-atat-virusul-incerca-supravietuiasca.htm
Se contureaza viitorul… vaccinare pana la loc comanda 🙂
Noul normal devine quasi-permanent vreme de mai multi ani (5?… 6?… 7?…) pana cand Covid devine noua gripa
Sau pina dispare că gripa spaniola.
Sau apare ceva și mai și.
Ca fapt divers ( g&m)
Nevasta după a doua doza de vaccin nu mai răspunde la telefon.
Apasă unde a primit injecția , spune alo și vorbește. 😀