Revista Presei – 4 februarie.”România va pierde 6,6 milioane de locuitori până în 2100 “
04/02/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 4 februarie! Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 6 grade. În regiunile vestice, nordice, nord-estice și centrale, mai ales în cursul zilei vor fi înnorări, local și temporar va ploua, iar în zona montană înaltă aferentă vor fi precipitații îndeosebi sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar în primele ore ale intervalului, pe spații mici se va semnala ceață. Vântul va avea intensificări temporare la munte, cu rafale ce vor depăși 90…100 km/h la altitudini de peste 1700 m, unde va viscoli și spulbera zăpada, ziua în nord-vestul și centrul țării, iar noaptea în nord-est cu viteze în general de 60…65 km/h, iar în restul zonelor va sufla în general moderat. În București, vremea va deveni deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări (rafale în jurul a 45 km/h) în a doua parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul a 14 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade.
Octavian Jurma: Pandemia omoară în mult mai multe moduri decât o face virusul … Strategia noastră, dacă se poate numi așa, este de a lăsa epidemia să evolueze relativ liber după modelul suedez și de a mări capacitatea spitalelor pentru a face față la eventuale faze de creștere exponențială sau valuri, cum li se spune popular. Problema cu o astfel de abordare este că mărește presiunea pe spitale fără a reduce rata de infectare la sursă. Spre deosebire de situația din toamna anului trecut, când aproape toți pacienții dependenți de oxigen erau internați la ATI, acum 90% din cei internați în spitale sunt dependenți de oxigen. Practic, am transformat saloane care nu au fost gândite pentru terapia cu oxigen în secții de terapie intensivă (ATI). Astfel, aparent avem doar 1.000 de oameni internați la ATI, însă avem probabil peste 6.000 de oameni dependenți de oxigen în spitale, în secții improvizate de ATI. Singurul lucru pe care îl putem face relativ rapid este să scădem presiunea de pe sistemul sanitar existent. Nu vom putea construi sau renova rapid secții noi de terapie intensivă și terapie cu oxigen la standarde de siguranță moderne. Putem, în schimb, să adoptăm măsuri drastice de limitare a numărului de infecții la sursă, care în două-trei săptămâni să producă o scădere reală și rapidă a numărului de cazuri noi. Pare o strategie extremă, dar nu este, am folosit-o cu succes în primul val în România, iar rezultatul este că în acea perioadă am avut un exces de vieți, nu unul de decese, ca în al doilea val…. Anunțul ministrului sănătății că va schimba modalitatea de raportare a incidenței la mia de locuitori prin reintroducerea focarelor în calcul este o decizie corectă? Care vor fi consecințele ei? Pentru unele județe, consecințele vor fi zero. Ne uităm în Maramureș sau în Bihor, unde diferența între incidența calculată oficial pe baza variabilelor acestora ascunse și incidența reală este de sub 1-2%, în medie. Timișul este în continuare în scenariul roșu tocmai pentru că nu a extras masiv cazurile din calculul indicatorului. Pe de altă parte, avem Iașiul, unde 61% din cazuri au fost scăzute ca fiind din focar, iar incidența oficială este în verde, de 0,63, în vreme ce incidența calculată, incluzând focarele, este de 1,62. București, de asemenea, este unul dintre orașele în care s-au extras 32% din cazuri ca fiind din focare și care raportează astăzi o incidență de 2,07 la mie pe data de 27 ianuarie, când, de fapt, incidența reală, calculată cu aceste cazuri în focare, este de 3,04. Sunt doar câteva exemple care ilustrează cum în anumite zone DSP-urile locale, din proprie inițiativă sau sub presiunea autorităților locale, au început să scoată foarte multe cazuri din focare în încercarea de a se conforma așteptărilor politice că totul va fi bine și relaxat când deschidem școlile. Domnule doctor, ce înseamnă scoaterea sau introducerea acestor focare în calcul? Ce înseamnă exact un focar? Nu se știe ce înseamnă un focar, nu există o definiție formală pe care să o putem cuantifica matematic, s-o introducem într-un algoritm de calcul ca să îl putem aplica. Fiecare DSP hotărăște, pe baza experienței, ce este sau nu este un focar. Inițial, această posibilitate de a extrage cazurile din focar din calcul a fost introdusă pentru a putea permite să nu se carantineze anumite localități, care poate au un cămin de bătrâni și un focar cu 20 de oameni (într-un asemenea loc, n.r.) poate duce la carantina unei comune cu 3.000-4.000 de oameni. Dar s-a văzut foarte bine că indicatorul acesta nu a obligat nicio localitate să intre în carantină. Am avut peste 6 la mie în București, Cluj, în Timișoara și nici vorbă să se intre în carantină. În schimb, imediat cum a coborât cu 0,04 sub 3 la mie, legea a devenit obligatorie și toate lucrurile se relaxează. Singurul lucru unde ne dezavantajează enorm acest mod de calcul este că ne relaxăm prea devreme și că e o competiție ca să se scoată mult mai multe cazuri din incidența cumulată. Cam cât timp ar fi de așteptat să se schimbe această modalitate de raportare? Înainte de decizia privind redeschiderea școlilor, care ar putea face ca Bucureștiul sau alte orașe să reintre într-un scenariu roșu? Aceasta este consecința imediată a corecției, anumite orașe care au scăzut foarte multe cazuri ca fiind în focar ar putea reveni în zona roșie sau galbenă. Bucureștiul e cel mai expus la risc, Clujul, de asemenea, Ilfovul. Acestea sunt cele mai riscante pentru că ele deja se află în scenariul roșu conform calculului standard în care sunt incluse focarele. Deci, ar reveni peste noapte în scenariul roșu, inclusiv oficial. Majoritatea județelor nu vor fi afectate pentru că sunt mult sub pragul de 3 la mie. Sunt doi factori care contribuie la scăderea artificială a incidenței oficiale: primul, numărul de cazuri care se extrage și care poate fi foarte mare sau foarte mic, depinde de ce bune practici sunt în fiecare DSP, și al doilea, scăderea numărului de teste. Acesta este al doilea factor care trebuie corectat…..Acest lucru ne îngrijorează foarte mult pentru că deja avem o directivă europeană care spune că rata de pozitivare ar trebui să fie un factor în scenariu. Adică, dacă rata este de sub 4%, din punctul lor de vedere este singurul scenariu în care apare culoarea verde pe acest semafor, dacă rata de pozitivare este de peste 4%, atunci nu se poate intra într‑un scenariu verde. Dacă am adopta un asemenea sistem de semnalizare, niciun județ din România nu ar mai putea fi în scenariul verde, indiferent de ce incidență are, iar asta pentru că nu testează destul….. Sunt încă multe spitale care nu raportează, s-au format niște obiceiuri foarte proaste pentru că a fost încurajată subraportarea. Mai ales în perioada preelectorală, când au început să scadă testele ca să fie un tablou mai atrăgător decât era în realitate. Toată luna decembrie a continuat să scadă mult numărul de teste. Numărul de cazuri a scăzut și în realitate, s-a văzut asta în spitale, în ATI, dar nu chiar atât de mult pe cât se spune. Cazurile totale au scăzut și cu 40%, iar la ATI cu doar 10%. Această imagine ne-a dat un fals sentiment de siguranță și a permis guvernului să evite măsurile de restricție care au fost adoptate de guvernele din alte țări, care și ele ar fi vrut să își lase oamenii liberi de sărbători, Anglia, Germania, Franța. Dar toate a trebuit să ia măsuri dure, anticipând acest nou val care ne amenință. Corecția numărului de teste va fi complicată, pentru că trebuie reintrodusă o disciplină și redisciplinați niște oameni care și-au format obiceiuri foarte proaste și cărora acum li se pare normal să nu testăm. Integral: https://revista22.ro
Sindromul aeroterma și de ce politicienii ar trebui să tacă 7 miliarde de euro anual e bugetul Casei de Sănătate, peste 1 miliard de euro din bugetul de stat sunt dedicați în fiecare an sănătății. Nu e prea clar, însă, cum sunt cheltuite aceste sume. Există mereu aceleași trei motive care produc drame și țin România pe loc: permanenta improvizație, pe post de obiectiv, amânarea sine die a urgențelor, oricare ar fi ele, și imposibilitatea despărțirii de comunism și de instrumentele lui. Drama de la Spitalul Matei Balș din București, unde pavilionul numărul 5 a luat foc omorând opt persoane, s-a întâmplat pentru că vreme de 30 de ani guvernele care s-au perindat la putere au plecat de la premiza, general valabilă în România, că totul poate fi cârpit la infinit. Că reformele sunt bune doar pentru a le arăta la televizor sau la Bruxelles, dar că nu pot fi făcute cu adevărat. Că nu e nevoie de priorități. Că sănătatea e un domeniu secundar. Politicienii români, în marea lor majoritate, merg la spitalele din Occident, atunci când au nevoie, fiindcă nu au încredere în cele autohtone, la fel cum copiii demnitarilor studiază la școli private sau din afara țării. Liderii care s-au perindat la putere, la Palatul Cotroceni și la Palatul Victoria, n-au vrut să schimbe substanțial felul în care funcționează sistemul de sănătate, n-au fost interesați și nici n-au avut o presiune serioasă de jos în sus. Sindicatele din domeniu au militat mai degrabă pentru creșterea veniturilor, decât pentru reformă, pacienții sunt intimidați și tracasați de sistem, marea masă a asiguraților nu știe ce-ar putea face, organizațiile neguvernamentale de profil sunt puține, iar jurnaliștii care se ocupă de sănătate privesc doar rareori cu ochi critici ceea ce văd în jur. Dacă n-ar fi fost așa, poate că cineva ar fi putut vedea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani la Matei Balș, spital administrat în acest răstimp de doctorul Adrian Streinu-Cercel. Omul a fost în repetate rânduri consilier la diverși miniștri ai Sănătății, de toate culorile politice, și a avut pe mână pentru spitalul de care s-a ocupat peste un miliard de euro în ultimii zece ani, după cum arată site-ul de investigații Rise Project. Streinu-Cercel s-a retras din funcție acum o lună și jumătate, după ce a devenit parlamentar PSD, iar o anchetă serioasă ar putea scoate la suprafață ce s-a întâmplat la Matei Balș în ultimele două decenii și cum se încurcau banii spitalului de stat cu cei ai Fundației Matei Balș, pe care o conduce tot Streinu-Cercel. Sistemul de vase comunicante creat astfel nu a fost în avantajul spitalului, cu toate că managerul a prosperat. Rise Project a scris că „primii șapte producători mondiali de medicamente au pompat un milion de euro doar într-un an” în Fundație, iar jumătate dintre ei au fost retrași uneori chiar de la bancomatul din curtea spitalului. Tot Rise a descoperit o serie de practici ilegale, între care diagnostice false multiplicate, în urma cărora se decontau bani foarte mulți pentru afecțiuni pe care pacienții nu le aveau, pentru a deconta în acest fel sume exorbitante de pe cardurile lor de sănătate. Operațiuni de acest fel facsă dispară o mare parte dintre cei 7 miliarde de euro, buget anual al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Ce s-a întâmplat cu toți banii care au trecut prin Spitalul Matei Balș ar urma să afle procurorii, cum de nu au fost schimbate instalațiile, cum de nu există o soluție pentru încălzirea decentă a saloanelor, unde bolnavii tremură oricum din cauza efectelor pe care le are coronavirusul asupra lor. Aerotermele din spitale și apartamente fac parte din recuzita comunismului autohton, sunt instrumente care te ajutau să nu îngheți oriunde ai fi fost, așa că le luai cu tine când călătoreai dintr-o parte în alta. Prezența lor în spitalele secolului 21 din România, consemnată și în sinopsisul dramei de la Spitalul Matei Balș, sugerează o formă de stagnare, o piruetă în spate, incapacitatea desprinderii de trecut. Estimările arată că vreme de 30 de ani statul a investit peste 1 miliard de euro pentru a renova spitale mai vechi de 50 de ani, refuzând să construiască unele noi. Spre deosebire de România, Polonia a ridicat cel mai mare și mai modern spital din Centrul și Estul Europei la Cracovia cu 280 de milioane de euro: are aproape 1000 de paturi și 4500 de angajați. Este vorba despre un spital care se întinde pe 16 hectare și are 21 de departamente. Costurile pentru un spital nou, de dimensiuni mai modeste, pornesc însă de la 50 de milioane de euro, după cum arată diferite calcule. România ar fi avut acces și la fonduri europene în acest scop, dar nu a fost interesată. De altfel, nu există nicio evaluare clară dinainte de pandemie, sau mai recentă, care să arate câte spitale vechi trebuie dărâmate fiindcă sunt prea periculoase, câte pot fi reparate, în cât timp, cu ce costuri și câte ar trebui construite de la zero. Prea mulți politicieni s-au trezit vorbind acum despre tragedia de la Matei Balș, deși niciunul nu a făcut nimic pentru a o preveni….Actualul ministru, Vlad Voiculescu, aflat la al doilea mandat, s-a ocupat mai mult de propria lui imagine decât de urgențele care trebuiau rezolvate. Și, deocamdată, nici el nu are o strategie cu măsuri și termene care trebuie respectate. Integral: https://www.dw.com
Un nou vaccin impotriva coronavirusului va aparea pe piata. El va fi tintit pe noile tulpini virulente Doua companii farmaceutice, GlaxoSmithKline (GSK) si CureVac, si-au exprimat intentia de a dezvolta in colaborare un nou vaccin impotriva noilor tulpini de coronavirus. Produsul ar putea fi gata pana in 2022. Scopul este de a dezvolta “un vaccin candidat care sa raspunda la variantele care apar” in timpul pandemiei, potrivit unui comunicat. Vaccinul, eficient si pentru viitoare mutatii Noul vaccin va viza variantele care au aparut deja si cele care ar putea aparea mai tarziu, potrivit celor doua grupuri farmaceutice. Cercetarile vor incepe imediat cu speranta ca vor fi finalizate in 2022, cu conditia sa obtina unda verde din partea autoritatilor sanitare. Acordul prevede ca GlaxoSmithKline va plati 150 de milioane de euro start-up-ului german, ceea ce va permite britanicilor sa detina drepturile asupra noului vaccin in toate tarile, cu exceptia Germaniei, Austriei si Elvetiei…..GSK a mentionat in comunicat ca va ajuta, intr-o prima faza, anul acesta la producerea unui prim vaccin deja dezvoltat de CureVac, care se afla in prezent in faza 3 a studiilor clinice. Integral: https://m.ziare.com
Politichie cu amnezie încorporată … Suntem în februarie şi “marii comandanţi de oşti” ai partidelor care au înfrînt cu atîta succes la alegerile din decembrie încă nu au terminat de împărţit prada de război. Posturile cheie din administraţie, de la care atîrnă “binele ţării” şi, de la binele ţării, nu-i aşa, binele lor şi al găştilor clientelare acreditate. Am ajuns la prefecţi, dar odiseea este departe de a fi încheiată. La noi e boală lungă, cum îmi explica mie un prieten din Austria, din vremurile în care ţara lui era prizoniera unui sistem binar de partide care se succedau la putere, oarecum, după modelul “rotativei guvernamentale” inventată de Regele Carol I: împărţeala se termină abia după ce s-a dat şi ultimul loc de portar la o instituţie de stat. Cam aşa e şi pe la alte case mai mari, nu-i vorbă, ca să nu amintesc decît Franţa, sora noastră mai mare de ginte latină… Ocupaţi pînă peste cap cu această trebşoară, de cea mai mare importanţă şi răspundere politică, guvernarea a uitat de toate. Chiar şi de buget. Însăilarea aceea de cheltuieli ale statului, întotdeauna mai mari decît cele prevăzute şi de venituri, niciodată încasate în totalitate. Încropeală, încropeală… dar fără ea maşinăria guvernării merge din patru pistoane în două şi alea tuşind de mama focului. Conform legii, zisul buget trebuie aprobat, nu doar de guvern, ci şi de parlament pînă la începerea anului calendaristic. Desigur, legea prevede şi nişte excepţii, că de-aia e România, nu America, ţara tuturor posibilităţilor. Am mai avut bugete aprobate prin aprilie, dar de ce trebuie întotdeauna să ne luăm după apucăturile cele mai rele?! Uite, de aia, că uitarăm! Doar uitarea, zice şi romanţa bunicii, e scrisă-n legile omeneşti! Cînd se lăfăiau ei, aşa, mai fără de griji în uitarea asta, aproape terapeutică, hodoronc tronc a mai căzut o bucată de tencuială. Mare, cît tot calcanul. A luat foc spitalul, da ce spun eu spitalul… mama şi tata spitalelor covid din România, perla din bijuteriile coroanei, tocmai în buricul Bucureştilor, la cîteva sute de metri de guvern şi la vreo doi kilometri, în linie dreaptă, de Palatul Cotroceni. Pentru că are un SPP mai ortoman, Preşedintele a ajuns totuşi înaintea Premierului la faţa locului, de unde, după laude meritate la adresa salvatorilor şi încurajări însufleţite adresate celor care tocmai îşi dăduseră sufletul, a plecat liniştit. La schi… mă rog, ca şi cînd ar mai avea vreo importanţă în ce direcţie şi spre ce îndeletniciri mai mult sau mai puţin recreative. Păi, ce, mai avea altceva de făcut? Mă rog, o fi avut, dar o fi uitat… e şi el om, nu-i aşa… are deci dreptul să uite! Pleosc, trosc, bum… căzu şi bucata care ascundea… străveziu, dar totuşi mai ascundea ceva din dezastrul de la învăţămînt. Acum e clar: 600.000 de copii s-au uitat la stele, soare, iarbă, zăpadă şi alte elemente, foarte educative, ale naturii, că la tablete… de unde atîtea tablete? Mai ales că alea, fără net, sunt încă şi mai puţin utile decît tigaia de deasupra maşinii de gătit din bucătărie. În plus, mai adăugaţi dumneavoastră şi pe cei 6000 de profesori necalificaţi să intre la clasă, dar care intră, că, decît să stea goale băncile, mai bine aducem totuşi pe cineva! Nu vorbesc despre profesorii şi elevii care, chipurile, au făcut învăţămînt pe tablete şi pe net, fără nici o metodologie acreditată şi fără nici un control asupra efectului cognitiv, imediat sau de mai lungă durată. Şase sute de mii şi şase mii, acestea sunt reperele mult mai mult decît suficiente pentru ca România să declare stare de dezastru pe întreg teritoriul ţării, din motive educaţionale. Integral: https://www.bursa.ro
Depopulare dramatică. România va pierde 6,6 milioane de locuitori până în 2100 România va suferi o depopulare dramatică până în anul 2100. Potrivit datelor Eurostat, în mai puțin de un secol, țara noastră va avea cu 6,6 milioane de locuitori mai puţini decât acum. Scăderea naturală şi migraţia externă sunt cauzele acestei depopulări. Datele Institutului European de Statistică arată că în anul 2100 populația României va scădea cu 6,6 milioane de oameni, în timp ce populația Franței și a Suediei va fi mai mare cu 2,6, respectiv 3,4 milioane de persoane. În fiecare an, populația României scade în medie cu 140.000 de locuitori – 70.000 prin deces și ceilalți prin emigrare. „Din perspctivă statistică, asistăm la o evoluție negativă a populației, la nivel mondial. Sunt 2 indicatori pe care ar trebui să-i urmărim: piramida vârstelor, adică modul în care vârstele oamenilor ajung să fie distribuite la nivelul unui stat și, pe de altă parte, speranța de viață. Cu cât aceasta este mai înaltă, s-a observat în studiile sociologice că există o corelație pozitivă cu calitatea vieții. Prin urmare, în statele sud-est europene există riscul ca populația să se înjumătățească în următoarea sută de ani. Mai puțin vedem acest lucru în statele occidentale”, a spus la Digi24 sociologul Antonio Amuza. Integral: https://www.digi24.ro
Comisia Europeană a lansat o consultare privind funcționarea statului de drept în țările UE / Organizațiile civice și ale magistraților din toate statele membre pot trimite opinii Comisia Europeană a anunțat marți lansarea unei consultări pentru redactarea raportului anual privind statul de drept, toate părțile interesate putând trimite, până pe 8 martie, opinii despre cum evoluează statul de drept în țara lor. Potrivit anunțului Comisiei Europene, sunt așteptate informații de la organizații a căror activitate este legată de sistemele de justiție, problema corupției sau pluralismul media. Organizații ale societății civile, asociațiile de judecători și procurori sau ale jurnaliștilor pot trimite comentarii privind modul în care funcționează statul de drept, completând un chestionar online. La redactarea Raportului privind statul de drept, publicat în septembrie 2020, Comisia Europeană a primit peste 200 de opinii. Potrivit calendarului furnizat de Comisia Europeană, după perioada de consulatere a părților interesate, în perioada martie-mai, experții europeni vor merge în statele membre pentru evaluări. Raportul privind statul de drept 2021 va fi discutat în Consiliul UE, Parlamentul European și la nivel național în perioada septembrie-noiembrie. Integral: https://www.g4media.ro
Mirabela Amarandei: ”Șefu’, ai văzut vreodată o prăbușire mai măreață?” (Zorba Grecul) …. Textul acesta nu e o pledoarie pentru menținerea cursurilor online, înțeleg bine costurile (non)educației online pe care le plătește fiecare copil, profesor și părinte zi de zi. Înțeleg pentru că văd la cei apropiați mie cât de mult îi afectează pe cei mici – sau mai mari – înstrăinarea de colegi și prieteni, de profesorii lor sau lipsa rutinelor sociale elementare. Văd cum se adâncește, chiar în momentul în care eu scriu aceste rânduri iar dvs. le citiți, prăpastia între săraci și bogați, între cei care au șansa unui profesor dedicat și cei care împart, în cel mai fericit caz, telefonul deștept sau calculatorul familiei cu frații mai mari. Ori, în cazurile deloc puține, între ”norocoși” și cei pentru care școala e deja realitatea îndepărtată de acum un an. Înțeleg toate aceste costuri. Întrebarea mea este, însă, asta: suntem, cu adevărat, pregătiți, pentru momentul 8 februarie în clase? De la decidenți, la autorități și lideri locali, au făcut aceștia tot ce e necesar pentru ca elevii, profesorii și noi toți să ne simțim și să fim în siguranță? Îndrăznesc să speculez și un răspuns: nu. Desigur, miniștii Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu pot să ne spună că situația epidemiologică situează localitatea X sau Y în scenariul verde. Dar cât de relevante sunt datele pe care se sprijină evaluarea, de vreme ce numărul testelor realizate parcă se subțiază pe zi ce trece? Și în ce măsură acest număr inacceptabil de mic de teste zilnice ne oferă o perspectivă corectă asupra situației de fapt? Însuși ministrul sănătății a contestat recent public relevanța testării….. Se discută din nou despre varianta scenariilor pe culori și a posibilității descentralizării deciziei la nivelul comunității locale. Dacă nu aș ști câteva persoane din grupul de decizie și buna lor credință, aș crede că varianta enunțată chiar de Președinte acum ceva timp nu este decât un virtuos exercițiu de pasare a responsabilității și de derobare de atributele funcției. De la intenție, la fapta în sine este, însă, cale lungă și multă muncă. Experiența autonomiei locale în decizia privind deschiderea școlilor – sau suspendarea cursurilor – din toamna anului trecut s-a dovedit un fiasco la scurt timp după anunțul ministrului de la acea vreme, Monica Anisie. Ca urmare a escaladării situației epidemiologice, dar și a organizării defectuoase, elevii au revenit – unii, chiar după câteva săptămâni – în clasele virtuale. Ce ne face să credem că lucrurile vor sta altfel acum? Integral: https://www.g4media.ro
Romania risca sa piarda 1,4 miliarde de lei daca nu construieste metroul pana la Aeroportul Otopeni Romania ar putea pierde finantarea de 1,4 miliarde de lei oferita de Agentia Japoneza de Cooperare Internationala pentru constructia Magistralei 6 de metrou pana la Aeroportul International “Henri Coanda”, avertizeaza consultantul japonez angajat de Metrorex pentru a superviza proiectul si Ministerul de Externe. Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, declara recent ca realizarea tronsonului dintre statia Tokyo, situata in apropierea complexului comercial Baneasa, si Aeroportul “Henri Coanda” nu se justifica economic, in contextul in care urmeaza sa fie construit un nou terminal, iar trenul pana la Otopeni a fost dat in functiune de CFR. Japonezii de la Padeco, angajati de Metrorex sa supervizeze acest proiect, avertizeaza ca renuntarea la sectiunea dintre statiile Tokyo si Aeroportul Otopeni ar putea duce la pierderea finantarii acordate de Agentia Japoneza de Cooperare Internationala acum mai bine de zece ani. In plus, banii nu pot fi transferati catre alte proiecte, iar decizia “va avea impact asupra relatiei cu Japonia”, avertizeaza cei de la Padeco intr-o scrisoare care a ajuns la Ministerul Transporturilor noteaza Digi24. Ministerul de Externe a transmis ca japonezii au facut cunoscut faptul ca refuza orice modificare suplimentara a termenilor proiectului si este gata sa retraga fondurile pentru a le directiona catre proiecte din alte tari. Mai mult, daca japonezii retrag imprumutul, Romania pierde taxele de angajament platite anual pentru mentinerea acestei finantari. Metroul pana la Otopeni ar trebui sa aiba 12 statii Magistrala 6 de metrou va avea 14,2 km si 12 statii, urmand sa asigure legatura directa intre Gara de Nord si Aeroportul Otopeni, fara schimbarea trenurilor. Lucrarile trebuiau sa inceapa in a doua jumatate a anului 2018 si sa dureze 4 ani, proiectul fiind inclus in Planul de Mobilitate Urbana Durabila Bucuresti – Ilfov. Proiectul inca nu are un constructor. Integral: https://ziare.com
Bilanțul memorandumului cu Rompetrol privind datoria de 660 de milioane de dolari: Kazahii au promis 200 de milioane de dolari și un fond de investiții de 1 miliard de dolari / Realitatea, după 7 ani: au făcut doar 30 de benzinării de 43 de milioane de dolari Compania kazahă de stat KazMunaiGaz International (KMGI) – care controlează pachetul majoritar de acțiuni la fosta The Rompetrol Group și operează rafinăria Petromidia din Năvodari – a respectat în mică parte memorandumul de înțelegere cu Guvernul României, încheiat pe 15 februarie 2013 și adoptat de Executivul Ponta prin Hotărârea de Guvern nr. 35 din 22 ianuarie 2014. După termenul asumat de 7 ani, compania kazahă, prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), are investiții aprobate de 311 milioane de dolari și investiții realizate efectiv de aproximativ 43 de milioane dolari, prin construirea a 30 de benzinării Rompetrol – potrivit unor răspunsuri ale FIEKR și ale Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), la solicitarea G4media.ro. Aceasta, deși – prin memorandumul semnat în 2013 și ratificat de Guvernul Ponta în 2014 – kazahii s-au angajat să cumpere un pachet de aproape 27% din acțiunile deținute de statul român la Rompetrol cu 200 de milioane de dolari și să investească 1 miliard de dolari, în termen de 7 ani. Litigiile civile și penale. În plus, prin memorandumul de înțelegere, statul român s-a angajat să renunțe la procesele împotriva companiei kazahe. Procesele din instanțele civile au fost fie pierdute, fie retrase de statul român. Dosarul penal de la DIICOT, numit generic ”Rompetrol 2”, a fost clasat în decembrie 2019, însă procurorii au precizat că statul român are posibilitatea să-și recupereze datoria istorică de 660 de milioane de dolari în instanța civilă Integral: https://www.g4media.ro
Israel, România și alte cinci țări din sud-estul Europei vor o nouă conductă care să transporte gazele naturale din Marea Mediterană Miniștrii energiei din Israel, Grecia Cipru, Bulgaria, Serbia, România și Ungaria au trimis Comisiei Europene o scrisoare comună de susținere a gazoductului EastMed, care ar urma să transporte în UE gaze naturale dintr-un uriaș zăcământ al Israelului din Marea Mediterană, transmite publicația greacă Mono News, citată de Rador. Conducta Eastern Mediterranean (EastMed) își propune să transporte gazul direct din zăcământul israelian Leviatan către sistemul european de gaze naturale, cu tranzitarea Greciei. Capacitatea inițială a conductei este de 10 miliarde de metri cubi de gaz natural pe an. Conducta EastMed urmează o rută submarină către Cipru, apoi spre coastele Cretei și apoi, prin Peloponez și Grecia de Vest până la Thesprotia și pe ţărmul Italiei. O ramificație poate porni apoi spre Bulgaria, România și Ungaria, pentru a face joncțiunea cu conducta BRUA, ceea ce ar însemna că România va putea încasa un tarif pentru tranzit pe teritoriul său. Această rută este însă blocată acum de faptul că Bulgaria nu a dat încă în folosință conducta care o conectează de Grecia. Cei șapte miniștri au cerut Comisiei Europene în 28 ianuarie să finanțeze proiectul, arătând că ar duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze într-o zonă dominată de Rusia. Integral: https://www.g4media.ro
Premieră pe piaţa asigurărilor auto: Allianz-Ţiriac reduce la jumătate numărul întrebărilor adresate clienţilor pentru emiterea unei poliţe Allianz-Ţiriac, al doilea cel mai mare asigurător de pe piaţa locală, a decis să simplifice procesul de achiziţie a asigurărilor auto şi reduce la jumătate numărul de întrebări adresate clienţilor pentru emiterea unei poliţe. Astfel, în mai puţin de 5 minute şi după maximum 11 întrebări, clienţii persoane fizice primesc asigurarea auto, My Car (Casco si RCA) sau RCA, direct pe e-mail. În piaţă, numărul de întrebări este dublu şi poate ajunge la maximum 40 de întrebări.…. În varianta simplificată de achiziţie a asigurărilor auto, clienţii oferă informaţii despre maşină şi sofer, primesc oferta de preţ, stabilesc detaliile finale, iar după validare, primesc electronic asigurarea. Soluţia Allianz-Ţiriac comunică cu bazele de date publice, ceea ce permite precompletarea automată a datelor de identificare a autovehiculului şi face astfel achiziţia mult mai rapidă. Obţinerea unei cotaţii, dar şi achiziţia simplificată pot fi efectuate direct de pe computer, telefon mobil sau tabletă, în limba română sau în engleză. Integral: https://www.zf.ro
Scandalos! O firmă încasează milioane ca să toaleteze singurul copac din Militari Pe măsură ce primarii de București intră tot mai mult în pâine descoperă noi și noi contracte dubioase semnate de predecesorii lor din PSD. Un astfel de caz revoltător s-a descoperit și la primăria sector 6, unde o firmă cu un singur angajat avea un contract de 10 milioane de dolari pentru toaletarea singurului copac din cartierul Militari. „Ca om care a copilărit în acest sector, contractul mi-a atras imediat atenția”, povestește noul primar Ciprian Ciucu. „Sigur, pe el scria toaletarea copacilor din cartierul Militari, dar cine a văzut mai mulți copaci acolo. În plus, aveau în grjiă și îngrjirirea parcurilor din cartier care, conform datelor de la spații verzi, înseamnă aproape patru metri pătrați”, spune primarul. Din păcate contractul cu firma fantomă nu poate fi reziliat cu ușurință, întrucât acesta prevede toaletarea copacului până acesta moare de bătrânețe. Integral:https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
https://m.hotnews.ro/stire/24583139
Dragomir colonelul SRI fugitiv , prezentat împreună cu un avocat la Bari in Italia.
Mă întreb dacă aceasta prezentare e urmare a ” rezolvării” de către SRI a cazului cu garanția că nu ajunge in RO la bulău.
Și soția era ofițer SRI. Condamnată tot la pușcărie.
E in închisoare sau încă fugitivă ?
Întreb doar . 😀
PS.
SRI are multe astfel de familii de ofițeri ” cadre de nădejde” in ograda ?
Cît de credibilă mai e instituția asta cu așa defecțiuni și defectari ?
Bună ziua!
Subscriu! De fapt, sri e „urmașa de nădejde” a „mănăstirii secu”! Și, pe lângă pomenitele „defecțiuni și defectari”, aș adăuga și „defecări”, că sri – ca „instituție” (?) a „statului” român și „statul” (?) în cauză, s-au defecat en gros și en detalil pe săracul cetățean român, adevăratul lor „dușman” din 1945 încoace!…
“Misterele disparitiei lui Codrut Marta. De ce refuza judecatorii sa-l declare mort pe fostul sef de cabinet al lui Sorin Blejnar
Disparitia lui Codrut Marta, sef de cabinet al fostului presedinte ANAF Sorin Blejnar, ramane unul dintre marile mistere pe care procurorii DNA incearca sa-l elucideze de aproape 9 ani. “Fuge de ancheta DNA sau este decedat?”, aceasta este intrebarea la care vor sa gaseasca un raspuns investigatorii.
Concret, apropiatii l-au vazut ultima data pe Codrut Marta pe 21 mai 2012, la domiciliul sau din Bucuresti, moment din care nu a mai putut fi contactat de apropiati. In acel moment, procurorii DNA si ofiterii SRI monitorizau o retea formata din afaceristi, ofiteri de informatii si sefi din cadrul Fiscului. Era vorba de ancheta din viitorul dosar “Motorina,” in care era implicata societatea Excella Real Grup, care era controlata de afaceristul Radu Nemes, cunoscut drept “Regele Motorinei”.
Afaceristul ar fi fost sustinut de oameni importanti din fruntea statului roman, inclusiv de Codrut Marta, cu care era amic, potrivit datelor din dosar. Anul trecut, fostul sef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost trimis in judecata pentru ca ar fi primit mita 1.200.000 de euro, in perioada mai 2011 – aprilie 2012, in schimbul protejarii societatii Excella Real Grup. Un dosar in care sunt judecati un fost sef al vamilor si un fost sef al Garzii Financiare. A disparut inainte de perchezitii
Primele perchezitii in dosarul “Motorina” au avut loc abia in iulie 2012, dar in acel moment Codrut Marta era deja de negasit. Instantele au emis pe numele acestuia un mandat de arestare in lipsa, pentru acuzatia de evaziune fiscala.Potrivit datelor Inspectoratul General al Politiei – Directia Investigatii Criminale, Codrut Marta figureaza ca urmarit national si international, incepand cu data de 11 iulie 2012, respectiv 18 iulie 2012.
Deshumarea din Pipera Opt ani mai tarziu, in februarie 2020, procurorii DNA si criminalistii Politiei au realizat o deshumare in cimitirul “Sfantul Ilie” din Pipera, Voluntari, avand indicii ca acolo ar fi fost ingropate ramasitele lui Codrut Marta. Echipati in alb, criminalistii au dezgropat un mormant si au strans toate ramasitele umane pentru a le analiza in laborator si a stabili daca, intr-adevar, este vorba de Codrut Marta, prin comparatie cu ADN-ul acestuia aflat in Sistemul National de Date Genetic Judiciare
Potrivit unor surse judiciare citate in februarie 2020 de Stirile TVR, procurorii suspecteaza ca omul de afaceri israelian Elan Schwartzenberg, fostul sot al Mihaelei Radulescu, ar fi in spatele disparitiei lui Codrut Marta. Dupa disparitia lui Marta, Schwartzenberg a plecat in Israel si a fost dat apoi in urmarire internationala, insa in alt dosar…..”
https://ziare.com/stiri/dna/de-ce-judecatorii-nu-vor-sa-l-declare-mort-pe-codrut-marta-1660315
“Prima decizie definitiva in dosarul 10 august: Inchisoare cu executare pentru agresorii jandarmeritei, condamnari cu suspendare pentru alti cinci huligani
Cei sapte barbati acuzati ca au lovit-o pe femeia jandarm la protestul din 10 august 2018 au fost condamnati definitiv joi, 4 ianuarie. Doi dintre acestia, unul dintre huligani si tanarul care a furat pistolul, au primit condamnari cu executare in penitenciar.
Alte cinci persoane au primit condamnari cu suspendarea executarii pedepsei. Trei dintre huligani – Gabriel-Laurentiu Ilie, Ionut-Liviu Cojoaca si Claudiu-Mihai Dobre – au fost obligati sa ii plateasca Stefaniei Nistor daune morale de 10.000 de euro. Femeia ceruse de zece ori mai mult, 100.000 de euro.
Concret, Curtea de Apel Bucuresti a mentinut pedepsele date de Judecatoria Sectorului 1 in acest caz. Doar in cazul a doi dintre cei inculpati, Ionut-Liviu Cojoaca si Daniel Dumitru, au inlocuit suspendarea executarii pedepsei cu executarea in penitenciar….”
https://ziare.com/stiri/protest-diaspora/prima-decizie-definitiva-in-dosarul-10-august-inchisoare-cu-executare-pentru-agresorii-jandarmeritei-condamnari-cu-suspendare-pentru-hulligani-1660423
“Oficial britanic: În lume circulă peste 4.000 de variante de nou coronavirus/ Toţi producătorii de vaccin analizează cum îşi pot îmbunătăţi vaccinurile pentru a se asigura că suntem pregătiţi pentru orice variantă
„Este foarte improbabil ca vaccinul actual să nu fie eficace în privinţa variantelor, fie ele din Kent (comitat din Anglia), fie altele, mai ales când este vorba de îmbolnăviri grave şi spitalizare”, a susţinut pe Sky News Nadhim Zahawi, subsecretar de stat responsabil pentru implementarea vaccinurilor anti-COVID-19.
„Toţi producătorii, Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-AstraZeneca şi alţii analizează cum îşi pot îmbunătăţi vaccinurile pentru a se asigura că suntem pregătiţi pentru orice variantă – sunt circa 4.000 de variante în lume de COVID-19 în momentul de faţă”, a subliniat oficialul britanic.
Doar o mică minoritate din variantele de virus apărute prezintă probabil mutaţii importante şi pot modifica virusul în mod apreciabil, a indicat British Medical Journal, aminteşte Reuters.
„Avem cea mai mare industrie de secvenţiere a genomului – avem circa 50% din industria mondială de secvenţiere a genomului – şi ţinem un registru al tuturor variantelor, aşa încât suntem gata să răspundem, fie în toamnă, fie mai târziu – la orice provocare pe care ar putea-o aduce virusul şi să producem următorul vaccin”, a conchis Zahawi.”
https://www.g4media.ro/oficial-britanic-in-lume-circula-peste-4-000-de-variante-de-nou-coronavirus-toti-producatorii-de-vaccin-analizeaza-cum-isi-pot-imbunatati-vaccinurile-pentru-a-se-asigura-ca-suntem-pregatiti-pentru-o.html
De citit:
https://www.g4media.ro/investigatie-le-monde-vaccinuri-contra-covid-19-in-culisele-contractelor-dintre-ue-si-grupurile-farmaceutice-negocierile-raman-opace-dar-derularea-lor-sugereaza-ca-maturitatea-stiintifica-a-vaccin.html
Bună analiza dar a unei situații inerente… sectorul Pharma e format din oligopoluri ce au de decenii exclusivitate, iar “pragmatismul” politic în orice situație de “criza”, urgență sau de decizii “strategice” a dus la abandonarea prompta a regulilor și principiilor … temporar și excepțional … ca regula ! 🙁
Alt fost ofițer SRI condamnat.
https://m.hotnews.ro/stire/24583851
Servici de informații ” beton”.
Ofițeri ” culți și inteligenți” cu grămada.
Noroc că sunt pensionați la 45 de ani și imediat reangajați rapid de stat ca ” experți”. 🖕
Viva Italia! 🙂
“Fost ministru al Justitiei, despre predarea lui Daniel Dragomir in Italia: “Mi se pare putin suspecta, sa nu cumva sa beneficieze de reteta lui Savulescu”
Fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, arata intr-o postare publicata joi, 4 ianuarie, ca in timpul mandatului sau a indeplinit toate procedurile legale, care au cantarit greu in dosarul in care fostul ofiter SRI, Daniel Dragomir (42 de ani), a fost condamnat la 3 ani si 10 luni de inchisoare cu executare pentru coruptie,
Este vorba de mai multe comisii rogatorii, decise de instantele romanesti, care se fac prin intermediul Ministerului Justitiei. Una dintre acestea a fost chiar cu afaceristul Rami Ghaziri, unul dintre denuntatorii din acest dosar, care este in Liban.
Fugit inainte de pronuntarea sentintei definitive, Daniel Dragomir s-a prezentat miercuri la o sectie de politie din Bari, insotit de avocatul ales, si a fost depus la Penitenciarul din Bari.
In acest context, Ana Birchall arata ca aceasta “predare” din proprie initiativa i se pare putin suspecta si reaminteste de cazul milionarului Dragos Savulescu, condamnat la 5 ani si 6 luni in dosarul Retrocedarilor de pe litoral. In acest caz, judecatorii italieni i-au redus pedeapsa si au decis suspendarea executarii pedepsei….”
https://ziare.com/stiri/dna/fost-ministru-al-justitiei-despre-predarea-lui-daniel-dragomir-in-italia-1660432
Bună ziua!
Avem (un început de) cronologie electorală pentru spațiul românesc, pe 190 de ani de alegeri, inclusiv cu date electorale (de la scrutine parlamentare – ce au ales deputați/senatori -, locale – pentru comune/județe… – prezidențiale, europarlamentare, plus plebiscite și referendumuri):
https://paganelis.wordpress.com/2021/02/04/crearea-bazei-cronologice-de-date-electorale-pentru-spatiul-romanesc-1831-2020/
“Reactie adversa severa la vaccinul BioNTech Pfizer, in Romania. Un medic din Valcea a paralizat temporar dupa rapel
…Saptamana aceasta, un medic din Valcea care a facut a doua doza de vaccin anti COVID-19 a avut reactii adverse ingrijoratoare, a anuntat miercuri, arenavalcea.ro.
Potrivit unor surse din SJU, doctorul ORL in cauza ar fi suferit o paralizie faciala temporara si ar fi ramas inconstienta imediat dupa rapel.
Prospectul vaccinului Moderna. Compozitia medicamentului, modul de administrare si pastrare, posibilele reactii adverse
Vestea s-a raspandit cu repeziciune printre cadrele medicale din judet, pe multe dintre ele punandu-le serios pe ganduri, cu atat mai mult cu cat colega cu pricina este tanara si, in istoricul sau, nu figureaza probleme de sanatate. Conform surselor noastre, tanara si-a revenit destul de repede si s-ar fi dus la o unitate sanitara dintr-un centru universitar pentru investigatii suplimentare.”
https://ziare.com/social/vaccin-covid/reactie-adversa-paralizie-medic-valcea-rapel-vaccin-biontech-pfizer-1660454
dpmdv, un vaccin este o rocada in care preferi sa iti bagi un virus ca sa faci o forma mult mai usoara acum, ca sa nu faci una grava dupa.
Ca e o forma atat de usoara incat 99% nu o simt, e excelent.
Nu ar trebui sa se spuna ca vaccinurile sunt fara pericol. Asta suna a minciuna si dupa ce se intampla una din asta iti explodeaza in fata.
Lectura:
https://balkaninsight.com/2021/02/03/long-shadow-how-romanias-securitate-turned-the-revolution-into-riches/?fbclid=IwAR3il-FYiNHHVemq24RnEFr4byj2xcTri1ASXSPzj2EN4njyZnauN3PX_9E
Convine sa lucrezi la stat.
https://m.digi24.ro/stiri/economie/finante-economie/ce-sporuri-primesc-angajatii-de-la-stat-in-romania-consultant-financiar-nu-mai-putem-continua-asa-e-imposibil-de-acoperit-in-2021-1446105#ziarecom
Cea mai interesantă tâmpenie , sporul pentru undele electromagnetice din parlament.
Secretar general , spor ” de unda” 3.030 lei lunar.
In schimb un necalificat tot la parlament angajat , e lovit mai puțin de undele astea. Primește doar 285 lei ca spor.
Și vă mirați că nu ajung banii , se arde in spitale și nu funcționează nimic ?
Și asta că încheiere
https://www.corriere.it/esteri/21_febbraio_04/navalny-morto-medico-russo-che-curo-l-avvelenamento-67e3f3c2-6731-11eb-8ada-57b39586265a.shtml
Mort medicul rus Sergey Maximishin ( 55 de ani)
Pentru cine nu știe , e cel care a tratat pe Navalny imediat după otrăvire in spitalul din Omsk.
A făcut două greșeli :
– a salvat victima
– a declarat public că în urma analizelor rapide efectuate au descoperit urmele unei otrăviri puternice.
FSB nu doarme in măreață democrație Putiniana.
Mă aștept să aflăm că Navalny a fost atacat în închisoare de ceva puscaris ( cecen cum e regula ) și medicii nu au reușit să salveze victima.
Democrație pe toată linia.