Revista Presei – 29 ianuarie.”Romania ramane o tara profund corupta in contextul pandemiei COVID-19.”
29/01/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 29 ianuarie! Maxima de vineri din țara noastră din ziua de vineri va fi de 4 grade Celsius. Și minimele înregistrate vor fi mai mari, astfel că minima va fi de – 4 grade Celsius. Va fi mai cald în Brașov vineri decât în ziua precedentă. Temperaturile se vor încadra între 0 și 3 grade Celsius. Se încălzește considerabil în Iași, maxima fiind de 5 grade Celsius. Vântul va sufla cu rafale de 17 km/h. Minima va fi de – 1 grad Celsius. Sunt șanse mari să plouă sau să ningă în Cluj-Napoca, după cum anunță meteorologii ANM. Maxima înregistrată în ziua aceasta va fi de 4 grade Celsius. Va fi nebulozitate variabilă în București, temperatura maximă va fi de 3 grade Celsius, iar vântul va sufla cu 24 de km/h.
Medicul Calin Alexandru, directorul DSU: “Nu se va putea alege intre vaccinul Pfizer si cel de la Moderna” Romanii nu vor avea posibilitatea de a alege cu ce sa se vaccineze impotriva COVID-19. Anuntul a fost facut de medicul Calin Alexandru, membru in Comitetul National de Coordonare a Vaccinarii anti COVID-19. “Nu va exista posibilitatea de a alege vaccinul“, a declarat medicul, adaugand ca serul Moderna va fi utilizat incepand cu reluarea procesului de vaccinare si pentru cei care nu sunt exceptii in etapa a II-a a campaniei, respectiv bolnavii cronic si cei trecuti de 65 de ani. “Vaccinarea, cand va fi reluata, va incepe cu Moderna pentru cei aflati la prima doza. Se va merge pe Pfizer pentru cei care sunt la rapel”, a completat Calin Alexandru. Oficialul a mai adaugat ca procesul de vaccinare e o politica de sanatate publica. “Nu e o chestie de optiune a persoanei ci sunt luate in considerare elemente legate de situatia medicala, apoi cea legata de disponibilitatea vaccinului, dupa aceea partea legata de sanatate publica. Integral: https://ziare.com
Cum a ajuns Israel, tara care a vaccinat cel mai mult, sa fie pusa la pamant de noua tulpina Israelul, tara care a vaccinat cel mai mult, se confrunta cu un numar foarte mare de cazuri, inclusiv grave, de COVID-19. Motivul, spune medicul Marius Geanta, presedintele Centrului pentru Inovatie in Medicina, tine de raspandirea tulpinii B.1.1.7, care a devenit dominanta in ultima saptamana in Israel. Tulpina e deja prezenta si in Romania, avertizeaza autoritatile de la noi. “In urma cu 30 de zile, Israel intra in al treilea lockdown si se afla intr-o campanie accelerata de vaccinare anti Covid-19. La acel moment, in sectiile de terapie intensiva erau internati aproximativ 600 de pacienti, iar zilnic se diagnosticau in medie 4.000 de cazuri. Expertii anticipau ca lockdown-ul prelungit si vaccinarea extinsa vor determina in cateva saptamani o scadere a cazurilor totale si, mai ales, a cazurilor grave de boala”, a scris pe Facebook medicul Marius Geanta. 1.100 de persoane, la ATI “La acest moment, lucrurile stau complet diferit”, a completat acesta. “In cursul zilei de ieri, aceiasi experti din Israel au comunicat date ingrijoratoare: 1.100 persoane sunt internate la ATI si aproximativ 6.500 de cazuri sunt diagnosticate zilnic, in medie”, atrage atentia medicul roman. Explicatia cresterii numarului total de cazuri si a numarului de cazuri grave de Covid-19 tine de “raspandirea tulpinii B.1.1.7, care a devenit dominanta in ultima saptamana, in Israel”. “Atat de mare este pericolul reprezentat de tulpina B.1.1.7, in conditiile in care este prea devreme pentru a cuantifica un efect al vaccinarii in masa asupra controlului pandemiei”, completeaza medicul. Integral: https://ziare.com
Care medicamente ajută în tratamentul COVID-19 şi care nu? Nu toate medicamentele despre care se spune că ar fi de folos pacienţilor suferind de Covid au cu adevărat efect – chiar dacă se zvoneşte că unele ar face minuni. Vom analiza câteva din preparatele aflate în discuţie. Medicamente cu efect dovedit: Avigan – poate reduce durata bolii Medicamentul antigripal Avigan, cu substanţa activă Favilavir, a făcut furori mai întâi în Asia, iar apoi la nivel mondial. Aceasta pentru că s-a zvonit că ar ajuta şi contra diferiţilor viruşi ARN. În 2014, medicamentul a fost folosit cu succes în tratamentul bolii generate de virusul Ebola. În 2016, guvernul nipon a livrat Favilavir Guineei, ca ajutor în combaterea epidemiei de Ebola. Cele mai recente studii arată că medicamentul poate reduce durata bolii la pacienţii infectaţi cu coronavirus, însă are efecte secundare puternice. Printre acestea, poate produce un şoc anafilactic sau pneumonie. Dexametazona – decisiv e momentul administrării Preparatul antiinflamator Dexametazona reduce mortalitatea în rândul pacienţilor Covid care necesită ventilaţie artificială şi sunt bolnavi de peste 7 zile. Institutul Robert Koch (RKI) din Germania şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă acestor pacienţi medicamentul. Dexametazona, se atrage totodată atenţia, nu trebuie însă administrată prea devreme sau persoanelor cu simptome slabe. “Dacă se ia prea devreme acest medicament, este frânată activitatea sistemului imunitar şi s-ar putea chiar ca evoluţia bolii să se agraveze”, explica într-un podcast transmis în octombrie de postul public NDR Sandra Ciesek, directoarea Institutului de virusologie din cadrul clinicii universitare din Frankfurt. Medicamente care nu au efect: Hidroxiclorochina – fără rezultate pozitive Substanţa activă Hidroxiclorochina este folosită de mai multă vreme deja în tratamentul malariei. La începutul pandemiei de coronavirus, s-a crezut că această substanţă ar fi de folos şi pacienţilor Covid şi a şi fost folosită în această terapie…. Un medicament controversat: Artemisinina – un preparat pe bază de plante în care mulţi şi-au pus speranţa La începutul pandemiei, nu puţini credeau în efectele miraculoase ale acestei licori din Madagascar obţinută din plante. Covid Organics este un produs realizat din planta artemisia sau artemisia annua, folosită cu succes în tratamentul malariei, la care se adaugă şi alte câteva plante medicinale indigene. Dar încă nu există studii relevante care să dovedească efectul benefic al preparatului în cazul tratamentului anti-Covid. Profesorul Peter Seeberger, şeful departamentului de sisteme biomoleculare din cadrul Institutului Max Planck, împreună cu echipa sa, au constatat în laborator eficienţa extractului de artemisia. Studiul urmează a mai fi însă evaluat….. Tocilizumab şi sarilumab – studii controversate Efectul anticorpilor monoclonali tocilizumab şi sarilumab este controversat. Substanţele sunt folosite de regulă în tratamentul artritei reumadoide şi se presupune că ar reduce semnificativ mortalitatea în rândul pacienţilor suferind de COVID-19. Guvernul britanic intenţionează să folosească aceste substanţe active în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. Există, însă, şi un studiu, care arată că substanţele nu reduc totuşi mortalitatea. Ivermectina – medicament miraculos? Şi în privinţa acestui medicament, părerile sunt împărţite. Ivermectina este un medicament utilizat, de regulă, pentru deparazitare şi tratamentul scabiei. În timp ce în America Latină medicamentul este considerat a fi un “leac miraculos” anti-Covid, OMS şi autoritatea SUA pentru medicamente, FDA, avertizează faţă de acest tratament. Pentru a avea certitudine că preparatul este cu adevărat un remediu indicat persoanelor infectate cu coronavirus, atrag atenţia experţii, e nevoie de teste suplimentare. … Spray-uri nazale şi soluţii de clătit gura – rezultate neconfirmate Societatea germană pentru igienă în clinici şi spitale, DGKH, recomandă să se facă, profilactic, gargară cu anumite tipuri de apă de gură. Clătirea cavităţii bucale are efectul prevenirii unei infectări cu SARS-CoV-2 şi, în cazul persoanelor deja contaminate, reduce riscul transmiterii viruşilor la alte persoane. Purtătorul de cuvânt al DGKH, Peter Walger, a subliniat pentru DW: “Bineînţeles că nu se va scăpa de viruşii din celule, mai precis de infecţie, ci doar de viruşii care circulă liber şi care dacă sunt expiraţi, inclusiv prin tuse, pot duce la noi infectări”. Acelaşi lucru e valabil pentru spray-urile nazale. În discuţie s-a aflat, de exemplu, preparatul Algovir…. Remdesivir – fără dovezi Fostul preşedinte american, Donald Trump, a luat medicamentul după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2. Remdesivirul este însă un preparat extrem de controversat. Institutul Robert Koch, de pildă, îl recomandă, dar are rezerve. În SUA este folosit în tratamentul contra COVID-19. Integral: https://www.dw.com
Propunere pentru Guvern: Mobilizați universitățile împotriva pandemiei! Ar putea face secvențieri și prognoze, ar putea educa populația Un lucru ”tragic de-a dreptul” este faptul că universitățile din România nu sunt mobilizate pentru combaterea pandemiei, deși ar putea-o face în multiple feluri, de exemplu, folosind laboratoarele proprii pentru detectarea noilor tulpini, realizând prognoze sau educând populația, afirmă medicul și cercetătorul Octavian Jurma. Iar cea mai bună dovadă că are dreptate este ceea ce s-a întâmplat la Suceava, unde a fost identificată varianta britanică de coronavirus, B.1.1.7, datorită conlucrării cercetătorilor și medicilor din Suceava, Timișoara, Craiova și Cluj Napoca. Și nu doar că au fost depistate mutațiile caracteristice variantei B.1.1.7 ale coronavirusului, dar ”adițional s-au mai înregistrat 11 alte mutații, distribuite în cadrul acelorași 4 gene”, precizează un comunicat al Universității Ștefan cel Mare din SUceava (USV). Iar cercetările vor continua, pentru a se stabili ”prezența mutațiilor caracteristice altor noi variante, precum cele identificate recent ca provenind din Africa de Sud și Brazilia”. ”Secvențele obținute vor fi încărcate în bazele internaționale de date, pentru a se stabili potențialele rute de transmisie, precum și legătura cu alte tulpini, la nivel mondial”, dar și pentru a ”permite cercetătorilor din întreaga lume evaluarea mai precisă a circulației virusului pe glob și monitorizarea acelor variante potențial mai periculoase”….. La momentul actual, în principala bază internațională de secvențe SARS-CoV-2, GISAID www.gisaid.org , se află înregistrate 159 de secvențe originare din România. Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, medicul și cercetătorul Octavian Jurma subliniase anterior faptul că nu este exclus ca următoarea tulpină mai contagioasă să provină … chiar din România…… ”Dacă tot știm că există noua tulpină și putem să avem resursele naționale, hai să le mobilizăm! Un lucru tragic de-a dreptul este faptul că universitățile nu participă la combaterea pandemiei. Și o pot face în multiple feluri! Prin laboratoarele specializate pe care le au pentru a detecta astfel de tulpini, prin secvențializare sau prin propunerea de scenarii, prin prognoză. În România nu se face prognoză! E ridicol. Sunt 2-3 oameni în România, în afara instituțiilor, care fac prognoze. Instituțiile publice reacționează de genul: ’Aoleu, nu mă întrebați ce urmează mâine, că după aia vă legați de mine fiindcă n-am avut dreptate!’ Păi, care e rolul tău?! Vă dau un exemplu: Avem un Institut Național de Meteorologie, românii înțeleg ce înseamnă o prognoză – se întâmplă să nu plouă, dar măcar îți iei niște măsuri”, a mai declarat Octavian Jurma pentru SpotMedia.ro….. Cercetătorul le mai transmite un mesaj important autorităților care gestionează criza sanitară: ”Ne lipsește o strategie de combatere a epidemiei în sine”. ”Avem o strategie de vaccinare, anunțată cu surle și trâmbițe, care a demarat destul de bine în ciuda dificultăților, dar nu există una integrată. Ați văzut în Israel, s-au luat măsuri integrate – testare, carantină, vaccinare… Acolo toate instrumentele sunt puse în funcțiune deodată, pentru un obiectiv comun: Eradicarea pandemiei de pe teritoriul țării. Pur și simplu, asta se urmărește. Și lumea înțelege, chiar dacă mai sunt unii care comentează….. Comisia Europeană a recomandat recent ţărilor europene să îşi înnoiască strategiile de testare și ”să crească urgent secvenţierea genomică cel puţin până la 5%, preferabil până la 10% din rezultatele pozitive”. Conform comunicatului remis presei de USV, asta ar presupune ca în România să se facă lunar între 5.000 și 10.000 de secvențieri. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava spune că poate secvenția lunar ”aproximativ 500 de probe, în condițiile în care sunt furnizate consumabilele necesare și este asigurată dublarea personalului specializat al laboratorului, costurile consumabilelor necesare per probă pentru tehnologia de secvențiere folosită de USV situându-se sub 1.000 lei”. Proiectul care a scos la lumină cazul de B.1.1.7 de la Suceava este parțial finanțat de Ministerul Educației și Cercetării și este derulat în strânsă colaborare cu Laboratorul de diagnostic molecular și Secția de boli infecțioase ale Spitalului județean de urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, instituții partenere în acest proiect fiind și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca și Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova. Integral: https://spotmedia.ro
Despre zmeul Covid cel rău și vaccinul-frumos care-l va răpune Ultimul bau bau al civilizației, după plecarea lui Trump, rămâne Covid. Dar nu pentru mult timp, căci vaccinul-frumos din lacrima industriei farmaceutice îi va salva pe mulți. Doar la germani riscă să ajungă tardiv. Iar germanii, pe bună dreptate, s-au enervat. ”De ce să rămânem de căruță tocmai noi?”, s-au întrebat mulți nemți, căutând febril în presă, ba chiar și la propria clasă politică un răspuns la această tulburătoare întrebare. În zadar au căutat să afle și secretul altor impenetrabile mistere. De ce nonagenarii renani trăind acasă, nu în cămine, abia au fost înștiințați că ar avea dreptul să se anunțe la vaccin, nu însă neapărat să îl și facă până hăt, departe, cine știe când? De ce UE nu-nțelege că, în pandemie, în competiția aprigă cu varii state naționale, nu s-a prea distins, că ar avea nevoie de mai mulți feți frumoși ca Laura Kövesi, de mai multă democrație din cea veritabilă, nu clamată, de mai multă presă critică, nu și de abundenta ei birocrație? Curat murdar! Pristanda numărând doze de vaccin Și cum au reușit britanicii cu un premier ca populistul Boris Johnson și americanii, care abia au scăpat de Make-great-America-first-Trump-again, să stea chiar binișor la capitolul vaccin? Dar israelienii să-nceapă să-și vaccineze liceenii? Și chiar românii, între care anti-vaxxeri înverșunați într-o proporție comparabilă cu a rușilor, cum de au izbutit să aibă șansa de a se imuniza, in corpore, la finele acestui an, dacă vor continua injecțiile în ritmul lor actual, când vecinii de la sud, bulgarii, vor avea de așteptat poate nu până la calendele grecești, ci, grație comisiei UE și doamnei von der Leyen, până prin 2040? Vi se par halucinante aceste cifre, în condițiile în care unii își vor fi imunizat întreaga populație până prin martie-aprilie, iar Comisia Europeană și-a propus să-și fi făcut temele de casă până în septembrie, dar niciuna dintre țările Uniunii nu e, conform Politico, prea aproape de a atinge obiectivul stabilit, de vreme ce ”la viteza actuală de vaccinare …ar urma să fie atins abia în martie 2024”, cu țări ca bella Italia, care trebuie să-și accelereze campania de 10 ori, Ungaria de 9, iar state parcă semi-eșuate ca Bulgaria de aproape 30? …. Unirea Europei cu Africa subsahariană pare, în acest ritm alert, să facă, sub bagheta comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, salutare progrese. La fel, integrarea Germaniei lui Merkel și Jens Spahn, ministrul federal al Sănătății, cu Ciadul și Republica Centralafricană, un pic mai iuți în a se pregăti să lanseze campania de vaccinare contra malariei, decât în lupta contra zmeului zmeilor timpurilor noastre, Covid-19. Rămâne doar de stabilit cui, oare, datorează Europa acest frumos succes? Cui să i se dea medalia pentru performanțe deosebite în procurarea rapidă și în suficiente cantități a vaccinurilor Biontech-Pfizer, AstraZeneca, Moderna și cum îi va mai fi chemând pe toți acești mirifici Feți-Frumoși? Cum cui? Celei pe care, în 2016, o lăudau ca lider al lumii libere nu doar Barack Obama, fostul și, după unii, actualul președinte secret al SUA, ci și scriitorul israelian Amos Oz. Potrivit lor, Ileana Consânzeana berlineză, Angela Merkel, rămăsese șefă pe tarlaua lumii libere, de vreme ce la Casa Albă se instalase Roș-Împărat-Trump, bau baul politichiei mondiale, pe care spânul Biden l-a dat, în fine, jos, clamând cu succes în presa mondială că nu s-a priceput să gestioneze CRIZA COVID, just scrisă cu majuscule. Progres fără conservațiune și ce ne mai învăță istoria Dar ce să vezi? Sub Trump și, în ciuda nefăcutelor lui, SUA au pompat sume uriașe în elaborarea vaccinurilor, mult mai substanțiale decât europenii. Iar apoi tot Roș Împărat i-a fericit pe americani dând un ordin executiv de interzicere a exporturilor dozelor de vaccin. Prin urmare, deși Biden a pretins, fals, dar fără să i se contabilizeze în presa mainstream ca minciună, că administrația sa ar fi ”pornit”, chipurile, ”de la zero”, în bătălia contra Covid, americanii pot vaccina zilnic și fără probleme în mase mari, de multe săptămâni. Și au profitat, imunizând până acum aproximativ 25 de milioane de oameni. Dincoace de Ocean, năzdrăvana Merkel, ”din cosiță floarea-i cântă, nouă împărați ascultă”, o pusese împărăteasă la Bruxelles pe tovarășa ei de partid creștin-democrat Ursula von der Leyen. Ca s-o așeze pe tronul de președinte al Comisiei Europene, crăiasa berlineză făcuse tandem cu balaurul parizian, Macron, care pare să fi contractat anterior o slăbiciune pentru doamna Uschi. Nu contase că creștin-democrata nu fusese aleasă de europeni în 2019. Nu contase nici că o cam băgase pe mânecă la Ministerul federal al Apărării, unde numai de glorie nu se acoperise. Dar stârnise mila multora, nu doar în CDU. Și cum răspunderea democratică e admirabilă, sublimă, dar să fie la alții, von der Leyen fusese pedepsită cum se obișnuiește în orice birocrație care se respectă: cu o fulminantă avansare în funcție. …. La Bruxelles și la Berlin, ca și în varii alte capitale, domnește iată, ca în România lui nenea Iancu, un gen de demagogie enorm simțitoare. Și sforăitoare. A-ți asuma răspunderea și a demisiona după un eșec grav pare mai greu decât i-a fost lui Harap Alb să scape de spân și s-o ia de nevastă pe fiica lui Roș Împărat. Dar de ce persoana ar demisiona, când nimeni nu i-o cerea, doar progresul îl voia, presa o iubea, plânsul ne-neca, fericirea, na, țărișoara mea! Integral: https://spotmedia.ro
Romania ramane o tara profund corupta in contextul pandemiei COVID-19. Ce arata ultimul raport Transparency International Sistemul medical romanesc este slabit de coruptie si contribuie la regresul democratiei, arata ultimul raport privind Indicele de Perceptie a Coruptiei, dat publicitatii de Transparency International. Romania ocupa ultimele locuri din UE, fiind considerata o tara profund corupta, alaturi de Ungaria si Bulgaria. Raportul arata ca exista o legatura directa intre locul inregistrat in CPI si modul in care o tara poate sa faca fata provocarilor generate de pandemia de COVID-19: Statele care au un scor bun in clasament investesc mai mult in sistemul de sanatate, sunt mai in masura sa asigure ingrijire medicala si mai putin probabil sa incalce normele democratice si institutionale sau regulile statului de drept. Indicele de Perceptie a Coruptiei reflecta modul in care experti independenti si din mediul de afaceri percep coruptia existenta in 180 de state si teritorii. Clasamentul este intocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, in care 0 inseamna “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”. Romania – pe ultimul loc in UE alaturi de Bulgaria si Ungaria Cu un scor de 44 de puncte din 100, Romania ramane in continuare in top trei cele mai corupte tari din Uniunea Europeana. Desi punctajele sunt similare cu cele din 2019 pentru majoritatea statelor membre, in premiera, trei state impart ultimul loc in clasamentul intocmit la nivelul UE – Romania, Bulgaria si Ungaria – cu acelasi scor: 44 de puncte din 100 posibile. Perceptia asupra coruptiei din sistemul public si mediul de afaceri din Romania ramane neschimbata comparativ cu 2019, la fel si in cazul Ungariei, in timp ce Bulgaria are un punct in plus fata de anul anterior. De altfel, tara noastra inregistreaza acelasi scor ca in anul 2012, ceea ce arata ca masurile luate in aproape 10 ani nu au fost constante si nu au reusit sa schimbe perceptia pe care experti independenti si din mediul de afaceri o au cu privire la coruptia din Romania. Lipsa de transparenta in achizitiile publice, subfinantarea sistemului medical, lipsa unor masuri consecvente pentru digitalizarea proceselor administrative sunt probleme constante la nivel national care s-au accentuat in contextul pandemiei COVID-19. Raportul Curtii de Conturi privind achizitiile derulate pentru combaterea pandemiei au aratat grave deficiente atat in administratia locala cat si cea centrala. Integral: https://ziare.com
ANALIZA Ce inseamna cresterea pensiilor in functie de inflatie. Praf in ochi pentru 2 milioane de romani aflati la limita saraciei In conditiile in care 2 milioane de romani au pensii mai mici de 1.000 de lei, cresterea acestora in functie de inflatie va influenta extrem de putin veniturile oamenilor aflati deja la limita saraciei. La o inflatie anuala de 2-3%, o majorare a pensiilor cu acest procent nu ar insemna mai nimic pentru cei peste jumatate de milion de seniori care au pensie de pana in 500 de lei. Adica pensiile acestora s-ar majora cu un 10-15 lei cel mult, asta daca ar vrea 500 de lei pensia. Dar sunt pensii si de 200 sau 300 de lei, iar pentru aceasta categorie de batrani cresterea este de 4 pana la 9 lei. Pensionarii saraci vor deveni si mai saraci, in timp ce pensionarii care castiga peste 5.000 de lei vor mai primi inca niste sute de lei la pensie. Potrivit celor din Federatia Nationala “Unirea” a Pensionarilor din Romania (FNUPR), acordarea cresterii pensiilor in functie de inflatie (2 – 3%), in timp ce preturile la alimente, medicamente si utilitati sunt in crestere vertiginoasa de 10 – 20%, va duce pensionarii sub pragul saraciei…..Pentru a supravietui, pensia ar trebui sa fie de minim 1.000 de lei Ziare.com a calculat, chiar zilele trecute, in materialul “Cu cat s-a scumpit intr-un an cosul esential de alimente in Romania” ca numai produsele de baza au avut o crestere semnificativa in ultimul an, destul cat sa dea peste cap bugetul unui batran cu pensia mica. Astfel, cosul cu produse de baza s-a scumpit cu 30 de lei, daca acele produse s-ar cumpara o singura data pe luna. In aceste conditii, numai pentru a suporta aceste cheltuieli suplimentare, toti pensionarii romani ar trebui sa castige minim 1.000 de lei. Nu mai luam in calcul si noile scumpiri care au venit de la 1 ianuarie, influentate de majorarea accizei la carburanti….. Acum, pe langa cei peste 2 milioane de batrani cu pensii de pana in 1.000 de lei, mai sunt si batranii cu pensii cuprinse intre 1.001 si 1.500 de lei, acestia mai numara aproape 1,3 milioane. Si acestia intra tot sub pericolul enuntat mai sus, de a nu face fata cheltuielilor in plus care vor aparea de luna aceasta. Pe langa acestia, mai raman 1,7 milioane de pensionari care se vor descurca sau pentru care nu va conta deloc orice scumpire va veni pentru ca au veniturile foarte mari. Din cei 5 milioane de pensionari, 47.000 au pensii cuprinse intre 4.000 si 5000 de lei, iar alti 25.500 au peste 5.000 de lei. Integral: https://ziare.com
Cariera de succes a unui om lipit de banii statului de opt ani: fost șef la o mică firmă de instalații termice, astăzi, numărul doi în Nuclearelectrica SA Dan Laurențiu Tudor este director adjunct al Nuclearelectrica SA. Cariera domnului Tudor explodează în 2012, după ce ajunge consilier al fostului ministru al economiei Daniel Chițoiu. Urmează o lungă serie de funcții bine remunerate în companii de stat. În mai 2012, liberalul trecut la ALDE Daniel Chițoiu devenea ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri. La acea dată, Dan Laurențiu Tudor era un ilustru nimeni. Instalator în timpul comunismului, domnul Tudor a terminat în 1991, la seral, Facultatea de Instalații. Apogeul carierei domniei sale până în 2012 a fost atins ca șef de șantier și director tehnic al unor firme de construcții mici specializate în instalații termice și sanitare. În ce domeniu putea oferi dânsul consiliere ministrului economiei, probabil că nici nu mai contează. Omul potrivit și la CONPET, și la Spitalul Floreasca În anul de grație 2012, domnul Tudor explodează profesional. Inginerul specializat în instalații, deja consilier al ministrului economiei și director tehnic la o firmă de construcții, devine, brusc, specialist în transportul de țiței la CONPET SA, unde, conform CV-ului, face niște megaminuni. …. Cum a făcut toate cele de mai sus cu zero experiență în domeniu, numai clasa noastră politică poate ști. Expertiza domnului Tudor pare nemărginită, așa că el este numit și în conducerea Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, unde se ocupă de: ….. În 2013, Dan Laurențiu Tudor devine și inspector-șef regional la Inspectoratul de Construcții. Pentru ca apoi să ajungă șef peste construcții la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță. Este o perioadă bună din punct de vedere financiar, căci domnul Tudor își permite să împrumute unor prieteni suma modică de 248.000 de euro. Bani pe care încă nu i-a primit înapoi. Tot în această perioadă a vândut și două imobile în valoare de aproape 600.000 de euro. Așa îi lovește norocul pe unii. În 2015 este numit director general adjunct la ELCEN, cel mai mare producător de energie termică din România. Zero experiență în domeniu, regulă care se aplică și pentru pozițiile deținute în Consiliul de Administrație de la Hidro Tarnita și în Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica. …. Soția domnului Tudor este angajată și ea tot la stat, la Fondul de Garantare pentru IMM-uri, instituție foarte atent căpușată de clasa noastră politică. În 2017, fiica domnului Tudor este angajată ca expert la Ministerul Energiei. Așa a fost hărăzit, nici vorbă de nepotism. Domnul Tudor se dovedește a fi o nenorocire la ELCEN – companie cu datorii uriașe, așa că este transferat pe o poziție și mai bine plătită – director adjunct la Nuclearelectrica, altă firmă supercăpușată. Declarații de avere aiuritoare În 2020, familia Tudor a câștigat minimum 383.815 lei sau peste 7.000 de euro pe lună (cel mai probabil undeva peste 10.000 de euro pe lună, căci declarația de avere pe 2020 nu este depusă). De la stat. Integral: https://www.libertatea.ro
Prefecții și subprefecții devin demnitari publici. Aceștia nu vor trebui să aibă studii de specialitate la preluarea funcției Guvernul a modificat, în ședința de miercuri, statutul prefecților și subprefecților, printr-o OUG, astfel încât aceștia vor deveni demnitari publici. Ministrul Dezvoltării a precizat că, în condițiile actuale, “doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”. De asemenea, OUG-ul mai introduce funcția de secretar general al instituției prefectului. Totodată, cei numiți pe funcția de demnitate publică nu vor trebui să fi absolvit programe de formare specializată, atât timp cât într-un an de zile vor face acest lucru. … ”Prefecții și subprefecții sunt numiți de forțele politice aflate la Guvernare. În aceste condiții doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”, a spus ministrul Cseke Attila. Conform Ministerului, pentru clarificarea delimitării între nivelul politic și cel administrativ al instituției prefectului, se introduce funcția de secretar general al instituției prefectului, funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu rolul de a asigura stabilitatea la nivel instituțional. „Înființarea acestei funcții reprezintă o garanție suplimentară privind îndeplinirea imparțială a atribuțiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Înaltul funcționar public sprijină activitatea prefectului în exercitarea controlului de legalitate și coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuții. Mai mult, spre deosebire de prefecți și subprefecți, pentru secretarii generali ai instituției prefectului sunt introduse condiții exprese de studii. În același timp, conform legislației în vigoare, pot fi numite în aceste funcții de prefect sau subprefect numai persoanele care au absolvit programe de formare specializată, pentru a asigura profesionalismul celor care exercită acest rol. Conform Ordonanței adoptate, a fost instituită o derogare de la această regulă, în sensul în care poate fi numită în aceste funcții o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca, în termen de cel mult 1 an de la data emiterii actului de numire în funcție, să absolve un astfel de program, sub sancțiunea eliberării din funcție”, mai arată sursa citată. Integral: https://www.digi24.ro
Ana Birchall, fost ministru al Justiției, critici despre schimbarea statutului prefecților prin OUG: ”Care este urgența? Are risc de neconstituționalitate. În 2019, actualul ministru al Justiției spunea că OUG pentru Codul Administrativ este batjocură la adresa Parlamentului” …. Postarea integrală a Anei Birchall: Nu pot sa nu ma intreb care este oare „urgenta” pentru ca o lege organica sa fie modificata prin OUG si nu prin lege? Eu sper ca totusi Codul Administrativ sa nu fie modificat prin OUG pentru simplul motiv ca o astfel de modificare prin OUG are risc de neconstitutionalitate, CCR avand o jurisprudenta in acest sens. Astfel, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că o ordonanță de urgență poate fi adoptată numai prin îndeplinirea a trei condiții cumulative: 1) să existe o urgență, adică o circumstanță excepțională care impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public (Decizia CCR nr. 65/1995)[2]; 2) să existe o situație extraordinară, adică un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, cu caracter obiectiv, în sensul că existența lor nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public (Decizia CCR nr. 83/1998)[3]; 3) reglementarea să nu poată fi amânată (care consacră in terminis imperativul urgenței reglementării – Decizia CCR nr. 389/2005[4]), adică amânarea reglementării ar produce rezultate mai grave decât cele cauzate inițial de urgență și situația extraordinară. Sunt curioasa ce aviz a dat Ministerul Justitiei (sper ca este semnat si asumat de ministrul si nu de secretarul de stat venit de la „Vara Ispitelor” si Piperea)…in 2019 cand Dancila folosea OUG pentru Codul Administrativ eu am semnat un AVIZ CU OBSERVATII. Asa dupa cum sunt foarte curioasa ce declara si sustine actualul ministru al justitiei care in 2019 declara că „adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe Codul administrativ ar fi o „batjocură” la adresa Parlamentului, susţinând că se urmăreşte ca acest act normativ să nu mai poată fi supus controlului Curţii Constituţionale”. Oare azi in sedinta de guvern domnul ministru al justitiei isi va relua si sustine afirmatiile din 2019?? Cum va justifica azi „urgenta” modificarii Codului Administrativ prin OUG…ca nu cred ca e asa o „urgenta” in sensul definitiei data de legislatia in vigoare schimbarea statutului prefectilor doar ca sa fie numiti politic, nu? Integral: https://www.g4media.ro
Două exemple urâte de dublu discurs la USR …. Domnul Năsui a lăsat pe toată lumea cu gura căscată miercuri seara când, cu o impertinență greu de bănuit la acest tânăr economist altfel bine instruit, s-a uitat senin la Cosmin Prelipceanu de la Digi24 și i-a întors obraznic întrebarea: Și? Adică ce mare scofală că e securistă? De ce mă plictisiți cu întrebarea asta? Cam asta transmitea domnul Năsui în aroganța lui, în timp ce-i explica moderatorului cât de pregătită este doamna în cauză și câtă nevoie are ministerul de serviciile ei neprețuite. Culmea sfiării a atins-o abia când a spus că nu crede în colaborarea doamnei cu Securitatea cu argumentul cam bizar că nu are încă o sentință definitivă. Ei? V-ați fi așteptat la o asemenea piruetă la USR? Domnul Năsui se poate lua de mână cu pesediștii. Și ei pun la îndoială sentințele instanțelor din România și își apără ”penalii” până în ziua în care merg la închisoare. Dacă domnul Năsui voia să spună însă că doamna se bucură de prezumția de nevinovăție, atunci să le comunice acest principiu și colegilor de la USR Iași, de exemplu, care solicită imperativ demisia lui Costel Alexe din funcția de președinte al CJ și a primarului Mihai Chirică de la Primărie, după ce au fost puși sub acuzare de procurorii DNA. De ce-ar crede colegii domnului Năsui în acuzațiile procurorilor DNA din momentul ce ministrul nu crede în ceva mult mai solid, respectiv într-o sentință pronunțată de o instanță respectabilă cum este Curtea de Apel București? Oricum o învârtim, domnul Năsui a oferit un exemplu clasic de dublu discurs. Ferocitatea din opoziție pare că s-a pierdut pe drum după intrarea la guvernare. Generoasa lozincă de campanie s-a adaptat și ea la crâncena realitate românească: La vremuri noi, tot noi. Integral: https://www.g4media.ro
Șoșoacă și Cumpănașu au fuzionat în cel mai mare scandalagiu din lume, Șoșonașu Power Rangerşii gargarei din România au alcătuit, în sfârşit, Megazordul balamucului! Certaţi cu mai toţi moderatorii de televiziune, îndrăgiţii showmeni Diana Şoşoacă şi Adrian Cumpănaşu au decis, în această dimineaţă, să fuzioneze într-un ultra-scandalagiu, lat cât două benzi de circulaţie şi cu fruntea de 3 metri pătraţi. Numit Şoşonaşu, gigantica creatură urlătoare din adâncuri va semăna teroare în platourile TV, dar şi pe TikTok, unde are deja milioane de urmăritori. „Poate nu vă daţi seama, dar e o ameninţare la siguranţa naţională. Avem de-a face cu un veritabil King Kong al slinoşeniei. Oricând riscăm să se urce într-un zgârie-nori şi să înjure elicoptere cinstite”, a avertizat Marcu Anton, colonel ISU. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineața
Reiau ce am scris anterior.
Să va obișnuiți cu manifestările statului corupt și eșuat.
https://m.hotnews.ro/stire/24569585
După incendiul Piatra Neamț , acum altul. Tot cu morți.
Ce noroc că după primul incendiu , ficusul și Orban se lăudau că iau la control toate spitalele. Se vede.
Emigrați pină sunteți în viață.
Tara asta e a borfașilor.
Adaug.
Acum morții arși sunt in capitală.
La spitalul ” de renume ” care a avut că director pe medicul Cercel. Acum parlamentar.
Ce dovezi mai vreți că statul asta e eșuat ?
Se moare arși in spital doar in India. Tara cu vaca sacra.
Romania e tara cu bugetarul sacru. 😁
Buna ziua.
Pfizer.BioNTech, cel mai tare din parcare se pare…
https://health.economictimes.indiatimes.com/news/pharma/pfizer-biontech-say-covid-vaccine-works-against-uk-south-africa-variants/80497412
Foarte interesant, l-am gasit
https://www.nature.com/articles/s41586-020-03128-0?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=6c06d8c1f3-briefing-dy-20210128&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-6c06d8c1f3-44146089
Buna dimineata all ! 🙂
O clarificare pentru doamna Pruna si altii:
“Ești bătrân, bolnav cronic și nedeplasabil? NU te poți vaccina, deși faci parte din Grupa a doua de risc
Un bolnav în vârstă, cu afecțiuni grave și care nu se poate deplasa la un centru de vaccinare nu trebuie să își facă iluzii că se va putea vaccina prea curând pentru că echipele mobile care ar trebui să vină la domiciliul lui, anunțate de guvernanți, nu există decât pe hârtie.
Astfel, conform Ordinului nr. 2.171/181/M.223/4.380/2020, emis în timpul mandatului fostului ministru al Sănătății Nelu Tătaru, Centrele de vaccinare împotriva COVID-19 au fost înființate prin ordin al ministrului Sănătății ”la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București”, iar în cadrul lor pot fi organizate ”echipe mobile de vaccinare – pentru vaccinarea în locații specifice”. Normele privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID19, prevăzute în anexa la ordinul menționat anterior, prevăd că ”echipele de vaccinare mobile sunt parte a unor centre de vaccinare fixe și sunt destinate pentru a deservi centrele rezidențiale, centrele de îngrijire pentru vârstnici, categorii de personal esențial sau alte categorii de persoane pentru care accesul la un centru de vaccinare fix sau mobil este limitat”.
Ordinul anterior a fost actualizat în luna ianuarie, în mandatul noului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Noul ordin, nr. 10/11/M.15/47/2021, prevede că ”centrele de vaccinare împotriva COVID-19, denumite în continuare centre de vaccinare, sunt înființate prin decizie a directorului executiv al direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București”…..Așa cum ni s-a sugerat, am sunat joi dimineața la unul dintre numerele DSP București puse la dispoziție pe site-ul oficial: vaccinare-covid.gov.ro/suport/
”Foarte multe informații noi nu avem aici, noi facem doar programări pentru persoanele care se pot deplasa la centrele de vaccinare. Nouă ni s-a spus de la DSP că pentru persoanele care sunt luate în evidență cu afecțiuni locomotorii sau care sunt nedeplasabile se vor face centre cu echipe mobile, care să îi vaccineze acasă.
Dar asta tot prin medicul de familie, pentru că el cunoaște situația persoanelor în cauză. Medicul de familie are situația respectivă și poate să facă programarea ca să vină echipa acasă”, ne-a explicat un voluntar extrem de amabil.
Gindrovel Dumitra: ”Acum nu se poate, nu sunt constituite echipe mobile”
Pentru elucidarea misterului l-am contactat telefonic pe medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei și membru al comitetului care se ocupă de campania de vaccinare antiCovid la nivel național, care ne-a explicat cum stau lucrurile în realitate.
”Până în acest moment, pacienții s-au programat la un centru de vaccinare FIX, în niciun caz la o echipă mobilă. Nu au fost încă demarate procedurile de vaccinare prin echipe mobile decât în cazul persoanelor instituționalizate, caz în care au fost mobilizate echipe de vaccinare direct din spitale. In acest moment, pentru pacienții cu boli cronice imobilizați vaccinarea la domiciliu încă nu a început. Pentru că, efectiv, nu sunt constituite acele echipe mobile.
Gindrovel Dumitra
În conformitate cu strategia, trebuie înființate acele echipe mobile care trebuie să plece de la nivelul centrului de vaccinare. Dar asta în momentul în care toată procedura va fi pusă la punct. În acest moment programarea se face doar pentru vaccinare la nivelul centrului de vaccinare”, a adăugat dr. Gindrovel Dumitra….”
https://spotmedia.ro/stiri/sanatate/esti-batran-bolnav-cronic-si-nedeplasabil-nu-te-poti-vaccina-desi-faci-parte-din-grupa-a-doua-de-risc
Buna dimineața
Incendiul de la Matei bals
Toată lumea vrea “capul lui motoc “…cine oare e “motoc”?
din cât am citit pana acum pavilionul era renovat, sprinklerele au pornit,instalația de oxigen s a decuplat automat aveau plan de evacuare și totuși 3 din cei 4morti au fost carbonizați !
Eu doar întreb:unde erau asistentele,medicii de garda ????cum au acționat?dupa mine aici este problema….pare ca nu sunt cauze mecanice ci cauze umane
Si la Bals erau internati VIP-urile si pilele din Bucuresti. 🙁
Printre altele ma ocup si de securitatea la locul de munca (Health & Safety, nu stiu cum se mai spune in Ro). Ar trebui anchetat TOT personalul in legatura cu ultima pregatire facuta in legatura cu H&S, care sunt responsabilitatile fiecaruia in caz de problema, care e programul verificarii periodice a instalatiilor, extinctoarelor, etc, cind au facut ultimul exercitiu (alarmele neanuntate sint cele mai bune metode de a descoperi problemele). Ce sa mai vorbim… In Romania statul e distrus, nimeni nu ne apara in caz de vreo calamitate sau razboi… Dar personalul din spitale e prea ocupat cu dubla activitate (privat-stat, spagi mici sau mari, pacienti fictivi, furtisaguri marunte sau licitatii dubioase samd).
Buna dimineața.
Din experiența mea in chestie cu curentul ( dar și altele ) nu am habar să existe undeva , cumva și in saloane de spital , sistem antiincendiu cu sprinkere. Cel mult în depozitul de consumabile.
Că omori pacienții pe paturi cu sprinkere care le toarnă apă în cap.
Exista in schimb sesizoare de fum și flacăra obligatorii care dau alarma.
Alarma fiind :
– sonora ( sirena )
– luminoasă ( girofaruri amplasate pe coridoare și lîngă ușile la intrarea in saloane să vezi care salon e incendiat )
– telematica ( la recepție , postul de acces al pavilionului , clădirii unde exista personal 24/ 24 + alarma automata la secția de pompieri militari. )
Pină vin pompierii , e personalul de tura care prin divizarea planificată a atribuțiilor :
– Scot pacienții cu paturi cu tot din sectie.
– folosesc extinctoarele obligatorii din sectie in lichidarea incendiului.
– Deci sprinkere nu au ce căuta în saloane.
—————————————————————–
– pompierii declara că incendiul era ” cu flacără libera” deci incendiu vast ( in 3 saloane ) . Practic nimeni nu a sesizat incendiu in faza inițială. Care e o problema colosala de instalații și aparatură antiincendiu + lipsa evidenta de personal antrenat și pregătit pentru astfel de situații.
Practic copia cauzelor subiective a dezastrului din Targu Neamț.
PS.
Un spital care nu e autonom la încălzire și apă caldă ( că cică a avut pene de încălzire din cauza racordării la agentul termic al centralelor capitalei ) e o IMITATIE de spital.
Fiind prin definiție spitalul un loc ” de prima salvare” in caz de cutremure , razboaie trebuie sa fie autonom.
La :
Curent electric ( generatoare proprii )
Apa caldă și căldură ( centrala termica independenta )
Normele astea au făcut parte din obligația mea profesionala și încă din anii 70 in Republica Socialistă România.
Sunt eu plecat din 1990 dar aceleași norme sunt obligatorii și acum in Italia . In 2021.
România nu mâine în UE ?
Au anulat și normele ce erau folositoare încă din socialism ?
Spitalul asta a avut finanțări , investiții cum nu au avut alte ” surori” in Romania.
Bani aruncați pe geam sau spaga generalizată că efectul e vizibil , palpabil, tragic.
Buna ziua
Cum ne pricepem noi la toate!
așa de curiozitate,in activitatea Dvs ați fost pus in situații limita,de ex un incendiu,un accident grav la locul de munca?dupa ce trecuți prin astea “aruncați cu piatra”
Pai nu am avut nici accidente și nici incendii. Că stau cu capul . Și nu am urmărit să mă îmbogățesc pe viață altora cum e moda in RO.
Dumneavoastră bateți câmpii in o veselie.
Accidentele de muncă , incendiile au ÎNTOTDEAUNA cauze umane.
Cînd ești profesionist , le eviți anticipat.
Cînd în schimb ești un parvenit nulitate profesionala, cauți mereu vinovatul pe care sa dai vina.
Care în RO e mereu și exclusiv acarul Păun.
Iarăși….”dați cu piatra” după ce trecetinprin astfel de situații!,,,
Și,da voi bate câmpii in veselie;asta pana ce vom învăța întâi sa măsuram și după aia sa tăiem !!
@livio a explicat corect…si eu cred ca prevenția e esențială ….și,din păcate Exercițiile alea de acțiune in caz de…..sunt făcute in dorul lelii….și e o atitudine generală si pleacă de la atitudini ca cea a Dvs…”eu le știu le toate,ce vine asta sa ma f…a la cap cu asta”
Intamplator 🙂
Stefan se pricepe foarte bine si stie ce spune. A raspuns si raspunde in continuare de astfel de situatii. Atitudinea “generala” de care vorbiti se refera mai degraba la Cercel, Voiculescu. Firea, toti cei care stiau ca este frig in spital (si nu numai la Bals, in multe alte spitale). Covid, Ne-Covid, oamenii se opereaza si mor cu pneumonie din cauza frigului. Stiu din experienta proprie. Sa lasam certurile intre noi si sa vedem “guvernantii” fosti si actuali ca raspund de ceva. Acum Voiculescu afirma ca cei care fac controale sunt prost platiti….asta era cauza. Pai, sa le mai dam si lor niste sporuri si salarii mai mari si sa-i scoatem la pensie la 50 de ani!
“Incendiul de la “Matei Bals”. Pacientul care a alarmat pompierii spune ca au explodat niste tuburi de oxigen
Un pacient care era internat in Institutul Matei Bals spune ca ar fi explodat niste tuburi de oxigen. Acesta ar fi chiar cel care a sunat la 112 si a dat alarma cu privire la incendiul in urma caruia au murit cinci persoane.
“Au facut explozie niste tuburi de oxigen… Daca il atingi cu grasime face explozie. Ala trebuie pus in camera separata. Eu eram in salonul 66, la parter, dar noroc ca nu am fost asa aproape. Eu am dat telefon la pompieri si am sarit pe balcon, pentru ca era fum acolo ca la balamuc. Era fum cat cuprinde, cat 10 locomotive cu abur! Si pompierii s-au miscat incet, am si tipat la ei, baga furtunul! Se uitau la furtunul ala. Baga mai, vino cu un stingator, ce stai sa te uiti?
Eu am sarit pe geam, pe balcon! Acum sunt bine, multumesc!”, a declarat pacientul la Antena 3.
Pe de alta parte, Mihaela Tanase, fiica unei paciente internate la Institutul Matei Bals, a declarat ca in urma cu o saptamana a adus in salonul mamei sale o aeroterma.”
https://ziare.com/stiri/incendiu-matei-bals/marturie-pacient-cauza-incendiului-de-la-matei-bals-tuburi-de-oxigen-1659323
Pe de alta parte, au fost aduse aeroterme, Bals avand probleme cu incalzirea toata iarna. De obicei, Dorel este de vina, ca tot munceste. Sau o asistemta/ infirmiera. Doctorii pot dormi in garda. Ca sunt la Stat, nu la particular.
“„A fost frig, dar ne-au adus ăștia aeroterme” este ceea ce i-a spus Toni Grecu soției acum zece zile, de la Balș
….Doctorul Streinu-Cercel a spus că nu era frig în saloanele Pavilionului 5 de la Matei Balș, variantă pe care a insistat și primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a declarat că ”în ultima săptămână nu au existat probleme cu furnizarea căldurii la spital”. Libertatea a discutat cu Cristina Grecu, soția lui Toni Grecu, cel care era internat din 16 ianuarie într-un salon de la etajul 2 al pavilionului care a ars și care face parte dintre bolnavii transferați în această dimineață. ”Din prima zi mi-a spus că e frig”, a confirmat Cristina Grecu. După aceea, își amintește ea, la o zi, două, ”soțul mi-a spus că «A fost frig, dar ne-au adus ăștia aeroterme și s-a rezolvat»”. Toni Grecu i-a spus soției, mărturisește aceasta, că mai toată lumea avea aeroterme în saloane. Alte două mărturii, cea culeasă de G4Media de la fata unei paciente și cea a reprezentantului firmei care asigura mentenanța sistemului electric, consemnată de Buletin de București, indică faptul că se foloseau aparate de încălzit suplimentarea, deși regulile din încăperile medicale unde se administrează oxigen interzic acest lucru.”
https://www.libertatea.ro/stiri/a-fost-frig-dar-ne-au-adus-astia-aeroterme-este-ceea-ce-i-a-spus-toni-grecu-sotiei-acum-zece-zile-de-la-bals-3395560
“Anunţ TRAGIC din Israel, ţara care a vaccinat cel mai mare procent din populaţie. Ce s-a întâmplat
Israelul a trecut marţi de 4.500 de decese cauzate de COVID-19, oficialii din domeniul sănătăţii spunând că sunt surprinşi de ratele grave de mortalitate după mai mult de două săptămâni de blocaj la nivel naţional. Mai mult de un sfert din totalul deceselor provocate de COVID-19 din Israel de la începutul pandemiei au fost înregistrate numai în această lună, scriu cei de timesofisrael.com. Ministerul sănătăţii a declarat că 8.680 de cazuri au fost diagnosticate luni, rata pozitivităţii testelor crescând la 9,8%, una dintre cele mai ridicate cifre din ultimele trei luni.
Israelul a înăsprit restricţiile pe 7 ianuarie. În plus faţă de baruri, restaurante şi centre comerciale care erau deja închise, şcolile şi grădiniţele au fost de asemenea închise, cu excepţia învăţământului special. Cu toate acestea, seminariile religioase din regiunile ultra-ortodoxe au ignorat aceste reguli
Restricţiile actuale urmează să expire duminică, dar se aşteaptă ca ministerul să promoveze o extindere a acestora până când infecţiile cu coronavirus vor începe să scadă considerabil, la care e de aşteptat să contribuie şi rata ridicată de vaccinare. Oficialii nu văd însă posibilitatea de a redeschide şcolile sau întreprinderile culturale în condiţiile actuale.
Potrivit experţilor, campania masivă de vaccinare din Israel necesită un timp mai mare decât se aşteapta pentru a-şi arăta efectele, probabil din cauza noii variante a virusului care a apărut pentru prima dată în Marea Britanie, scrie stirileprotv.ro
De când Israelul a lansat cea mai mare campanie de vaccinare din istorie, aproape 2,9 milioane de persoane au primit prima doză din vaccinul Pfizer-/BioNTech, echivalentul a circa 30% din populaţia sa de aproape 9,3 milioane, scrie Agerpres. Aproape 1,5 milioane de cetăţeni au primit deja şi cea de-a doua doză. …”
https://www.businessmagazin.ro/actualitate/anunt-tragic-din-israel-tara-care-a-vaccinat-cel-mai-mare-procent-19887139
@desy
Israel are o mare probleme cu ultra- ortodocsi.
Aceștia sunt principala cauza a infecților in masă deoarece refuză normele obligatorii ( nu e scris în biblie)
Sint și forța politica extremistă provaduind eliminarea palestinienilor pentru crearea Marelui Israel.
Sint scutiți de serviciul militar obligatoriu ( nu e scris în biblie că trebuie să lupte pentru tara )
Sint finanțați masiv de la buget . Că doar așa avea ” bibi” voturile necesare guvernării.
Care guvernare e actualmente improvizată mergând din alegeri anticipate în alegeri anticipate.
Aceste probleme sunt puțin mediatizate deoarece acești fanatici religioși au devenit stat în stat dar și principalul pericol pentru prezentul și viitorul statului israelian.
Stefan, stiu, dar sunt multi care habar nu au ce este in Israel. Dar, vin alegerile in primavara si Bibi se straduie sa vaccineze macar populatia care doreste. Erau fotografii cu cozi in parking-urile mall-urilor la vaccinare. La noi nema putirinta autoritatilor sa vaccineze macar pe cei in varsta. Exista o lipsa de respect si educatie cronice in Romania, bune pentru secolul 14, nu 21.
Exemplu din Montreal de acum citeva zile. Oamenii sint varza… 🙂
https://www.cbc.ca/news/canada/montreal/hasidic-jewish-council-urges-community-to-follow-guidelines-after-illegal-gatherings-1.5885510
La noi ii ia politia pe cei care au declansat focarul la Boboteaza?
Ondine Ghergut
Scriitorul Florin Toma a fost internat la Balș, parter, pavilionul 5, acolo unde a fost incendiul. El ne avertiza încă de atunci ca nu e căldură, contrazincandu-i pe CERCEL și Nicușor Dan, primarul Capitalei.
Iată ce ne spune acum Florin:
“Chiar dacă fostul manager și actual senator insista asupra detaliului că pavilionul este o clădire veche din 1953, faptul că a fost renovată de curând și, totuși, sistemul de încălzire nu funcționa, îl responsabilizează la maximum pe Streinu-Cercel. Încă era manager dânsul, nu ajunsese senator cu imunitate, atunci când urlam pe FB că pacienții covid din pavilionul 5 / parter suferă de frig. Cred că ancheta de aici trebuie să pornească…
Dar prevăd epilogul”
Sarut mainile, buna ziua.
Cum sunau versurile clasice ? “Pleaca ai nostri, vin ai nostri/ Noi…”
“Partidul ăla cu “Fără penali în funcții publice” a vrut să angajeze ieri o turnătoare a Securității in Ministerul lui Năsui, a pus azi secretar de stat la interne o doamnă pensionată la 42 de ani cu pensie specială de 13000 de lei și pregătește numirea cumnatei lui Orlando Teodorovici in alt post baban și bănos.
Autostrada București-Brașov are nevoie de patru-cinci ani doar pentru studii de fezabilitate, in schimb s-a inventat Brasov-Fagaras. Trenurile tot cu 20 la oră merg, deci totul merge că până acum, ca o Drulă. Dacă vă place cum merge cu numărul tot mai mic de teste și cum se fentează platforma cu vaccinarea să știți că Vlăduț e ministru cu sănătatea, iar la digitalizare e nenea Tele(or)man, coci motivațional.
Și da, ciorditorul de bani europeni Barna e tot șeful partidului și semiseful guvernului. Era să scriu Covidului. Bine că avem “guvernul nostru”, nu? Hai cu realizăriliii mărețe!”
https://www.facebook.com/doru.supeala/posts/10208212449184371
Respectiv :
“Rădăuți, studiu de caz
”Aseară, după ce am luat amendă, am casat (n.m. aruncat) vaccinurile. Le-am făcut vaccin celor care erau programaţi. Dumneavoastră ce aţi face, după ce vine DSP și te sprijină în luarea unor decizii, te sfătuieşte şi apoi trimite un corp de control şi îţi dă amendă? Ce aţi face?” – dr. Andrei Manta, coordonator vaccinare Rădăuți
În primul rând ministrul sănătății știa despre ce se întâmplă acolo dinainte de-a ieși public să anunțe, grav, că sunt nereguli cu campania de vaccinare. Dinainte bine. Dar, na, trebuia cu orchestră și cu pe surse.
În al doilea rând avea nevoie onor Harababură să puncteze un pic de autoritate și poteră, mai un corp de control, mai niște amenzi, mai o atitudine intransigentă. Dacă tot n-ai autoritate, măcar prefă-te. Dacă tot n-ai viziune, măcar mimează.
În al treilea rând omul seamănă ce culege. Ceea ce era clar, bine planificat, etapizat și normat, s-a blocat în ”gâlșava” politicienilor proaspătă poposiți prin găvanele puterii, al căror har de-a pune bețe în roate lucrurilor e depășit doar de meschinăria propriilor fapte.
Vorba aceea, până la Dumnezeu te mănâncă sfinții și facerea de bine e mutere de famă.
Desfid pe tânărul bavarez, pardon vienez, să își stăpânească atât impulsiile cât și compulsiile, dacă va vrea (sic!) să facă un dram de bine României, și medicinei românești.
N-are niciun ascendent asupra medicilor, iar istoricul personal de ”răzmeriță” cu sistemul nu e totuna cu furia, și complexul de inferioritate, față de breasla medicală. Își imaginează cineva că, de acum înainte, va deveni Rădăuți o enclavă de bune practici medicale?
Aș.
Dimpotrivă, ca de altfel și în alte zone mărginașe, suspiciunea, paranoia și îndoiala vor domni în popor, mândru altfel nevoie mare că cineva de la București, ditai demnitarul, a venit ca Vodă să împartă dreptate. Doar că Vodă vine, Vodă trece, iar poporul se îmbată c-un pahar de apă rece. Și se mai îndepărtează un pic de doctor…
Această suveică de presă pe marginea campaniei de vaccinare croită de-o lună între talibanii lui Volksvagăn, respectiv jurnaliști bine arondați și încă și mai bine intenționați, veșnic dornici să arate ce țară de rahat e România dar nimic mai mult, nu se va opri decât la ultima știre,
Una care ar putea fi transformată într-o urmare de succes al documentarului lui Nanău, de această dată presărată cu românisme ”din vremea pandemiei”. Cu moartea pre moarte călcând.
Nu c-ar fi România o țară tehnologic avansată. Nu c-ar fi mare brânză o campanie de imunizare la orașe și sate. Dar să te cocoți pe-un dâmb de la care să dictezi amenzi, sancțiuni, pedepse, penalizări, nuiele la palmă, rigle la oase și așa mai departe,
Doar în țări cu adevărat primitive se poate întâmpla.
Ce-i drept, România digitală a devenit o țară profund primitivă, în care Ministerul Sănătății e condus de la șold iar Ministerul Adevărului e o formă de socializare.
Repede, pe repede înainte, dacă e să îmbunătățești un proces ce-ar fi să lași amenzile la o parte și mai degrabă să sprijini personalul ăla medical? Nu de alta dar, înainte să explodeze focarul de la Suceava, și pe-acolo s-au împrăștiat niște sancțiuni, amenzi, s-au schimbat niște preacinstite fețe manageriale, a clocotit online-ul câteva zile. Tot Armata a trebuit să vină să facă ordine, apropos.
Tot ce vedeți zilele acestea, dar și ce urmează în săptămânile și lunile care vin, e sabotajul dintre ziduri al noii echipe din MS. Care mai de care mai versați în ”demitizare”, ”demistificare”, ”războiul cu corupții”, ”marea reformă”, ”fără penali” și așa mai departe, agarici și robesperrieni până în măduva tibiei, și care vor reuși – cel mult – să enerveze întreaga breaslă medicală cu măscărismele și superioritatea înainte să-și ia zborul. Unul n-au pus vreodată mâna pe bolnav, unul n-are minimă înțelegere ori empatie,
Dar i-au găsit, băi nene, pe tâlharii din Rădăuți!
Acolo era buba neagră a României. La Rădăuți!
Între timp bate vântul prin propria ogradă în ce privește ranforsarea sistemului medical românesc aflat – încă – în pandemie. Nicio vorbă, nicio șoaptă despre moralul doctorilor care au muncit pe brânci în ultimul an, și-au îmbătrânit un secol de câți oameni au văzut murind. Sau la necesarul logistic al medicilor de familie. Niciun tremor, niciun frison la tsunami-ul care ne așteaptă dacă vom beli, caracteristic, acțiunea de vaccinare,
Care acțiune e mai mult decât un act medical. E un act de siguranță națională. E un mod de-a feri infrastructura României și toate magistralele ei centrale.
Puneți băi osul la treabă și lăsați conferințele de presă bune doar să ofteze domnișoarele la ele.
Mai bine v-ați ocupa de toate trompetele care, seară de seară, pulverizează otravă în piața publică despre noi tratamente ”minune”. Sau mai bine v-ați ocupa de o strategie solidă în ce privește deschiderea școlilor, sau protecția centrelor rezidențiale. Mai bine ați pune umărul la tot ce înseamnă CNCAV, că aveți niște responsabilități clare acolo.
Bine că v-a plâns sufletul la Rădăuți, și l-ați găsit mai bleg pe responsabilul cu vaccinarea de acolo. L-a întrebat careva pe omul ăla care e realitatea medicală din zonă? Cum funcționează medicina acolo, la firul ierbii, nu de la pedindosul ochelarilor de cal ministeriali?
En marche, garcons! Că pe românește sună un pic mai urât.”
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10164842564270361
Si doua editii de podcast, cred interesante :
“O mutație a virusului identificată în septembrie în Marea Britanie a îngenunchiat în ultimele săptămâni spitalele londoneze. Și, în timp ce statele vestice intră pe rând în carantină, România relaxează restricțiile, testează tot mai puțin și numără timid cazuri aparent excepționale de infectare cu virusul mutant.
Mai poate merge mult România contra curentului, fără a ști măcar câte focare are deja și unde? Sunt soluții la îndemână pentru a detecta noile tulpini? Cât folosesc, în fața lor, anticorpii deja câștigați?
Octavian Voiculescu, doctor în neuroștiințe și cercetător la Universitatea Cambridge, și Ștefan Sevastru, medic primar anestezist la Royal London Hospital, unul dintre cele mai mari spitale din Londra, ne dau dimensiunile acestei noi amenințări.”
https://www.youtube.com/watch?v=UrLhL8OG5s0&fbclid=IwAR3K8yl-odfKJCNIi5qP4bBgMf6-S73GNXVAUvf0DQSOJ9zDqGSNbKn5ld0
Respectiv cu doctorul Marius Geanta, la “Raportul de garda”:
” temele emisiunii:
– Noile variante virale SARS-CoV-2: Ce trebuie să știm? Cum apar? Ce semnificație au și ce trebuie să facem la nivel individual și de sistem de sănătate?
– Cum influențează B.1.1.7 situația actuală – discutăm despre o pandemie în pandemie?
– Varianta identificată în Marea Britanie se transmite mult mai rapid. Ce măsuri trebuie să luăm pentru a lupta eficient?
– Cât de importantă este testarea în contextul noii variante? Ce trebuie să facă România în lipsa capacității de a secvenția genomic la scară largă?
– Dacă noua variantă se transmite cu 50% mai repede, creșterea cazurilor va fi tot de 50%?
Cum utilizăm testarea pentru deciziile de sănătate publică (De ex., deschiderea școlilor)?
https://www.youtube.com/watch?v=KSK9UNN7KRk&fbclid=IwAR2chgGNHL3Akph4DO6MoQAUnlBPrddPNAY3Wu8KrKZcucyuNOW27dtQVeM
George 🙂
“….Autoritățile admit că mulți români se testează acasă și nu anunță DSP-urile că sunt infectați. Se tratează acasă, iar dacă sunt responsabili se și izolează.
Răzvan Cherecheș, profesor și cercetător la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, unde conduce departamentul de sănătate publică, susține, într-o declarație pentru G4Media.ro, că prima măsură pe care Guvernul trebuie să o ia pentru a ști în ce situație ne aflăm este să ofere teste antigen gratuite în toate farmaciile și la cabinetele medicilor de familie, care să fie făcute de oameni calificați, să fie raportate și de care populația „să poată abuza”.
„Dacă de cinci ori pe zi mă mănâncă nasul și vreau să mă testez, să pot să o fac”, susține Răzvan Cherecheș. Acesta spune că „nu este o strategie deșteaptă că oamenii trebuie să plătească pentru a se testa de o boală extrem de contagioasă în plină pandemie” „Din momentul în care testele s-au găsit de vânzare în farmacii, oamenii le-au cumpărat și au luat două drumuri. Unii fie nu și-au recoltat corect proba, pentru că bețișorul trebuie împins adânc în nas și au avut un rezultat fals negativ. Iar asta face ca omul să se relaxeze pentru 2-3 zile, considerând că are un test negativ. Dacă proba este recoltată corect și testul este pozitiv, teoretic omul trebuie să sune la DSP și să anunțe. Însă, pentru că este notoriu că luni de zile DSP-urile au fost extrem de dificil de contactat, au sunat oamenii zile în șir, iar contacții nu au fost abordați de o manieră prietenoasă, mulți nu se mai îndreaptă spre DSP. Și atunci, cei care sunt responsabili decid să se izoleze acasă, însă probabilitatea să respecte perioada de două săptămâni fără niciun control este mult mai mică. De exemplu, toți avem acasă în dulăpiorul de medicamente antibiotice, pentru că ne-au rămas de la tratamente pe care le aveam pentru zece zile, însă după șase zile, dacă ne-am simțit bine, nu le-am mai luat. În absența unui control extern, intervine această relaxare”, a explicat profesorul Răzvan Cherecheș.
Pentru a vedea cât mai mult din aisberg, spune acesta, trebuie ca Guvernul să facă testele antigenice gratuite.
„Este interesul nostru ca societate să aflăm care este situația. Testele trebuie să fie disponibile la medicul de familie, la farmacist, să le facă un profesionist și să raporteze oficial rezultatele. Testele trebuie să fie disponibile astfel încât oamenii să poată să abuzeze de ele. Dacă de cinci ori pe zi mă mănâncă nasul și vreau să mă testez, să pot să o fac”, adaugă profesorul.
Răzvan Cherecheș menționează că, potrivit prognozelor europene, noua tulpină de coronavirus, mult mai contagioasă, va ajunge să fie majoritară în Europa până la începutul lunii aprilie și de aceea și ECDC a publicat săptămâna trecută un raport de avertizare. „Este ca și cum ești noaptea în pat și auzi un zgomot în pivniță. Ce faci? Mergi pe bâjbâite pe întuneric sau iei o lanternă puternică, aprinzi lumina? Autoritățile de la noi se comportă acum ca și cum nu am auzit nimic și mă întorc pe partea cealaltă și mă culc. (…) Trebuie să crească de urgență această capacitate de testare, iar pentru aceasta Guvernul trebuie să ia decizii. Dar trece ziua, trece ziua și doar facem declarații. Argumentul că nu avem bani să testăm este fals, pentru că lipsa testării duce la costuri economice mult mai mari, de la închis horeca până la părinții care stau acasă cu copiii”, a subliniat acesta.”
https://www.g4media.ro/cat-vedem-din-aisbergul-epidemiei-din-romania-autoritatile-recunosc-ca-nu-stiu-cati-oameni-se-testeaza-si-cati-raportaza-boala-la-dsp-ce-solutii-avanseaza-expertii-in-sanatate-publica.html
“BREAKING Toate persoanele sub 65 de ani care erau programate la prima doză de vaccin anti-COVID în perioada 30 ianuarie – 11 februarie vor fi amânate pentru după 16 februarie
Toate persoanele sub 65 de ani care erau programate la prima doză de vaccin anti-COVID în perioada 30 ianuarie – 11 februarie vor fi amânate pentru după 16 februarie, anunță Comitetul național de coordonare a campaniei de vaccinare (CNCAV). Este vorba despre 66.884 de persoane sub 65 de ani.
Aceste persoane erau programate deoarece sunt considerate vulnerabile, având boli cronice.”
https://www.g4media.ro/breaking-toate-persoanele-sub-65-de-ani-care-erau-programate-la-prima-doza-de-vaccin-anti-covid-in-perioada-30-ianuarie-11-februarie-vor-fi-amanate-pentru-dupa-16-februarie.html
Mda. Am primit instiintarea ca am fost amanata (categoria bolnav cronis, sub 65 ani). In schimb cei din sectorul esentiali au fost reprogramati ieri inaintea bolnavilor cronici.
Miki 🙂
Imi pare rau…. Eu nu am reusit nici prin platforma, nici telefonic. Medicul (a) de familie mi-a spus de multe ori ca nu face nici un fel de liste. Si am tensiune marita, cu medicatie de ani de zile si peste 65 y. Nu suntem esentiali in tara asta de sec. 14
“Efectele reducerii numărului de teste în Italia: Cazurile de îmbolnăvire cu COVID-19, subestimate / În realitate, ar fi mai numeroase cu până la 50% decât bilanţul oficial anunțat zilnic, potrivit unui raport al serviciilor secrete ….În conformitate cu rezultatele acestui raport, publicat de cotidianul La Repubblica, numărul cazurilor zilnice de îmbolnăvire cu coronavirus ar fi în realitate cu între 40% şi până la 50% mai mare decât bilanţul oficial, stabilit la circa 15.000 de contagieri pe zi.
”Numărul total al persoanelor infectate este subestimat din cauza reducerii drastice a numărului de teste efectuate, care s-a produs la jumătatea lunii noiembrie a anului 2020”, menţionează raportul. Potrivit documentului citat, ”la o analiză a situaţiei din unităţile de terapie intensivă în ultima parte a anului (trecut), se poate deduce că a existat o fază de recrudescenţă a epidemiei la jumătatea lunii decembrie”, care însă nu a fost detectată şi contabilizată în bilanţurile naţionale din cauza numărului mic de teste realizat în acea perioadă. Cu puţin înainte de Crăciun, curba îmbolnăvirilor a reînceput să crească, iar dovada o reprezintă faptul că numărul de pacienţi de la terapie intensivă nu a scăzut, aşa cum era de aşteptat: cifra s-a menţinut stabilă, oscilând în jurul a 2.580 de cazuri. Un alt aspect care afectează calculul este că, la început, doar testele de tip PCR erau luate în considerare la alcătuirea bilanţului, însă ulterior Ministerul Sănătăţii a admis şi testele rapide, motiv pentru care indicele de contagiere a scăzut vertiginos.
Directoarea departamentului de boli infecţioase din cadrul Institutului Superior de Sănătate, Paola Stefanelli, a confirmat că bilanţul avansat în raport ”este posibil”, deoarece ”în cadrul sistemelor de monitorizare există adesea un număr subestimat de cazuri care în mod normal ar trebui diagnosticate şi notificate”.
Pentru directorul Departamentului de Microbiologie a Universităţii din Padova şi unul dintre cei mai cunoscuţi epidemiologi din Italia, Andrea Crisanti, estimarea făcută în raportul serviciilor secrete italiene, potrivit căreia numărul real al infecţiilor ar fi aproape dublu faţă de cel detectat, ”este corectă”.
”Cred că este (o estimare) realistă. Potrivit raportului, am avea de fapt circa 30.000 de cazuri (de infectare) pe zi, ceea ce este rezonabil, ţinând cont totodată şi de numărul de morţi pe care l-am înregistrat”, a declarat Crisanti la postul Sky tg4. Epidemiologul italian a subliniat totodată că ”numărul de cazuri de coronavirus depinde şi de tipul de test realizat. Dacă foloseşti un instrument puţin sensibil este evident că unele dintre cazuri se pierd. Dacă apoi numeri testele care se fac în farmacii este evident că totul este distorsionat, pentru că în urma acestor teste rezultatele negative sunt mai multe decât în cazul testelor moleculare” de tip PCR.
Din 21 februarie 2020, momentul în care a început contabilizarea cazurilor de COVID-19, Italia a înregistrat 2.515.507 de îmbolnăviri şi 87.381 de decese.”
https://www.g4media.ro/efectele-reducerii-numarului-de-teste-in-italia-cazurile-de-imbolnavire-cu-covid-19-subestimate-in-realitate-ar-fi-mai-numeroase-cu-pana-la-50-decat-bilantul-oficial-anuntat-zilnic-potrivit-unui.html
Buna ziua
BBC :Johnson&Johnson: eficacitate 66%-anunt oficial al companiei după testare la scara globală ;administrat-1 doza
“ULTIMA ORĂ 10 cazuri depistate cu noua tulpină de coronavirus de laboratoarele MedLife, din 79 de probe alese aleatoriu de la persoane din diferite regiuni ale țării
„În urma unei analize efectuată de către specialiștii MedLife parte a diviziei de cercetare din cadrul grupului, din cele 79 de genomuri SARS-CoV-2, probe recoltate în perioada 13 – 21 ianuarie 2021 și provenite din mai multe orașe ale țării (București, Cluj, Vâlcea, Galați, Târgoviște, Slobozia, Călărași), s-a constatat că 10 dintre acestea conțin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Potrivit raportului, probele ce conțin noua tulpină provin din București, 6 probe, din Vâlcea, 2 probe, și din Cluj, 2 probe. Așadar, există posibilitatea unei transmiteri comunitare, spun specialiștii”, a anunțat MedLife într-un comunicat.
Și Ministerul Sănătății a anunțat depistarea celor 10 noi cazuri.
„Încă 10 noi cazuri cu noua variantă de Sars Cov- 2 au fost identificate pe teritoriul Romaniei. Este vorba despre rezultatele probelor provenite din mai multe orașe ale țării, în perioada 13-21 ianuarie 2021. Probele au fost prelucrate în laboratorul Medlife și au fost raportate in această după amiaza la INSP/CNSCBT. În prezent au fost raportate un număr 18 cazuri cu noua variantă de Sars Cov 2”, a precizat MS.”
https://www.g4media.ro/ultima-ora-10-cazuri-depistate-cu-noua-tulpina-de-coronavirus-de-laboratoarele-medlife-din-79-de-probe-alese-aleatoriu-de-la-persoane-din-diferite-regiuni-ale-tarii.html
“J&J 1-dose shot prevents COVID-19, but less than some others
Johnson & Johnson’s long-awaited vaccine appears to protect against COVID-19 with just one shot – not as strong as some two-shot rivals but still potentially helpful for a world in dire need of more doses.
J&J said Friday that in the U.S. and seven other countries, the single-shot vaccine was 66% effective overall at preventing moderate to severe illness, and much more protective — 85% — against the most serious symptoms.
There was some geographic variation. The vaccine worked better in the U.S. — 72% effective against moderate to severe COVID-19 – compared to 57% in South Africa, where it was up against an easier-to-spread mutated virus. “Gambling on one dose was certainly worthwhile,” Dr. Mathai Mammen, global research chief for J&J’s Janssen Pharmaceutical unit, told The Associated Press.
With vaccinations off to a rocky start globally, experts had been counting on a one-dose vaccine that would stretch scarce supplies and avoid the logistics nightmare of getting people to return for boosters.
But with some other competing vaccines shown to be 95% effective after two doses, at question is whether somewhat less protection is an acceptable tradeoff to get more shots in arms quickly.
The company said within a week, it will file an application for emergency use in the U.S., and then abroad. It expects to supply 100 million doses to the U.S. by June, and expects to have some ready to ship as soon as authorities give the green light.
These are preliminary findings from a study of 44,000 volunteers that isn’t completed yet. Researchers tracked illnesses starting 28 days after vaccination – about the time when, if participants were getting a two-dose variety instead, they would have needed another shot. After day 28, no one who got vaccinated needed hospitalization or died regardless of whether they were exposed to “regular COVID or these particularly nasty variants,” Mammen said. When the vaccinated did become infected, they had a milder illness.”
https://apnews.com/article/ap-top-news-coronavirus-pandemic-coronavirus-vaccine-a7d254f0299d846062bf6195031880a3
Sarut mainile, buna seara.
Mdaaa, s-au terminat iluziile si cu vaccinul Johnson &Johnson.
Opinia mea ca vor aparea polemici serioase incepand din luna aprilie si vor trebui sa “intre in joc” juristii profesionisti si mai ales onesti, ca degeaba zice colonelul Gheorghita ca omul obisnuit nu va avea de ales ; nu este adevarat, de la sfarsitul lui martie, inceputul lui aprilie, odata cu faza a 3-a vom putea conta pe
4 vaccinuri Pfizer/BioNtech, Oxford/Astra Zeneca , J&J (dozele Moderna sunt prea putine) si – din nou imi pun sperante, sper sa nu fie desarte- CureVac (ce si-a unit fortele cu concernul Bayer) ;
deci un om de 64 de ani nu stiu daca ii convine sa se vaccineze cu Oxford/AZ, eu nici cu J&J, sunt curios cum vor “descurca ghemul”… Ca doze vor fi, “pilareala” jnapanilor va functiona nestingherita si nici nu
imi fac iluzii ca platforma “va crapa” la ora 0.00 in ziua cand se va “deschide” faza 3…
Acum ,referitor la Pfizer/BioNtech, diavolul se ascunde in micile detalii in link, asadar Novartis poate incepe productia din aprilie,iar teoretic dupa Pasti (luna mai) vor suplimenta si ei dozele, pe cand Sanofi abia undeva la vara va comercializa vaccinul…
https://www.g4media.ro/dupa-sanofi-si-compania-elvetiana-novartis-anunta-ca-va-produce-vaccinul-anti-covid-19-dezvoltat-de-pfizer-biontech.html
Alt incendiu. Alt mort carbonizat.
https://m.hotnews.ro/stire/24571557
Uite mai cum se trezesc rapid după posibilitatea de a fi inculpat pentru omor.
https://pressone.ro/matei-bals-a-cumparat-astazi-la-ora-11-sisteme-noi-de-detectie-a-incendiului-pentru-alte-doua-cladiri-din-incinta
Deci aveau senzori prin alte pavilioane. Dar NU FUNCTIONEAZA.
@ livio a scris corect. Personal neantrenat.
și eu am scris corect. Nu funcționa sistemul antiincendiu.
Inclusiv poziționarea extinctoarelor e defectuoasă. Se pun in saloane și coridoare ( pe coridor e obligatoriu și hidrantul )
In saloane lipseau că infirmierele au ieșit pe coridor sa ia extinctoarele.
PS. Alimentarea cu oxigen a fost întreruptă de o infirmieră. Nici vorbă de ” sistem automat de închis oxigenul “.
Manual ca in tinerețea mea. Acum 40 de ani. 😀