Revista Presei – 20 ianuarie.”În București, unde nu mai este niciun loc liber timp de 3 săptămâni, nu am nicio îndoială că vârstnicii au pierdut bătălia tocmai cu esențialii din guvern, parlament etc….Raportat la populația României, estimată la 19 milioane, procentul celor programați este de 1,57%.”
20/01/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 20 ianuarie! Vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice, unde, mai ales ziua, vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte, predominant ninsori în Maramureş şi în Transilvania şi mixte în Crişana şi local în Banat. Pe arii restrânse, mai ales în vest şi nord-vest, vor fi condiţii de polei.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special în zona înaltã, unde rafalele vor depãşi 70…80 km/h, spulberând zãpada şi, local şi temporar, în vest şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 3 grade. In Bucuresti cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în prima parte a zilei. Temperatura maximã va fi de 3…5 grade, iar cea minimã va fi de -3…-2 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã pânã în jurul valorii de -5 grade.
Lantul slabiciunilor. De ce primeste Romania atat de putine doze de vaccin anti COVID-19 Aflata in plina campanie de imunizare anti COVID-19, Romania pare sa fie una dintre tarile europene cu acces scazut la dozele de vaccin, comparativ cu alte state europene. Cel putin asa reiese din declaratiile noului secretar de stat in Ministerul Sanatatii, doctorul Andreea Moldovan. Medicul a punctat, intr-o interventie la o televiziune, ca dozele pe care le primeste Romania au legatura directa cu capacitatea redusa de testare a tarii noastre. In realitate, insa, situatia sta diferit. Romania va beneficia, etapizat, de peste 10 milioane de doze de vaccin anti COVID-19 pana in luna septembrie 2020, cand premierul Florin Citu spera sa se ajunga la imunizarea a peste 60% din populatie. “Toate statele membre vor avea acces la vaccinurile impotriva COVID-19 in acelasi timp, in functie de dimensiunea populatiei lor”, se arata in procedurile Comisiei Europene privind vaccinarea anti COVID-19. Estimarea facuta de autoritatile sanitare Surse din Ministerul Sanatatii au explicat pentru Ziare.com cum a ajuns Romania sa primeasca cele 140.000 – 150.000 de doze de vaccin anti COVID-19 pe zi. Mai exact, autoritatile sanitare au facut o solicitare pentru un numar de persoane pe care si-ar dori sa le vaccineze, aici fiind incluse si categoriile considerate la risc. Astfel, in urma unui calcul, autoritatile de la noi din tara au ajuns la concluzia ca vor sa imunizeze 10,7 milioane de persoane. “In functie de estimarile transmise de fiecare stat membru, Comisia Europeana a facut o cheie de alocare pentru fiecare tara. In functie de aceasta cheie de alocare am primit si noi vaccinuri. Romania a primit 4% din tot ce se achizitoneaza la nivel de Uniunea Europeana. Esalonarile sunt facute in functie de cat anume pot produce companiile si de modul in care au fost incheiate contractele cu acestea”, au declarat sursele citate. Spre exemplu, Romania a primit, pe 18 ianuarie, 87.000 de doze de vaccin anti COVID-19 produs de companiile BioNtech/Pfizer, fata de 140.000 cate primea in mod obisnuit, din motive legate de productie. Integral: https://ziare.com
Paradoxul vaccinării românești ….După ce de săptămâni bune oamenii sunt îndemnați, convinși, somați să se vaccineze, acum cei convinși nu reușesc nici măcar să se programeze. Pe scurt, cred este vorba despre mai multe categorii de motive: platforma de programare, greșita împărțire pe etape, centrele de vaccinare. Cât de curând se va adăuga probabil și o a patra cauză: numărul insuficient de vaccinuri, care ar putea să dea peste cap programările, mai ales că trebuie respectate rapelurile. Platforma de programare are sincope poate previzibile, dar insurmontabile pentru categoria căreia i se adresează în acest moment, adică persoane de vârstă a treia, nu întotdeauna exact cele mai instruite în privința digitalizării….. Sigur că nimeni nu se aștepta ca platforma să meargă perfect de la început, dar nici atât de prost, mai ales în București, unde este și cea mai mare aglomerare urbană. Reacția ministrului Sănătății care a exemplificat cu programarea propriilor părinți eficiența platformei “intuitive” a fost de-a dreptul insultătoare pentru miile de oameni care se chinuiau să facă același lucru. Revenirea ulterioară a fost de bun simț. O alta mare problemă a platformei vine din haosul tradițional. Mă refer la persoane care, deși au de ani de zile boli cronice, pentru care primesc rețete și medicamente compensate, nu sunt înscrise în evidențele DSP-urilor, deci le este respinsă înscrierea. Logistica este deficitară. 14 centre cu 73 de puncte de vaccinare pentru un oraș ca Bucureștiul, 2 în Timișoara, 4 în Sibiu și tot așa sunt foarte puține…. Cearta dintre autoritățile locale și ministrul Sănătății a întârziat emiterea OUG pentru organizarea centrelor chiar până pe 15 ianuarie. Eforturile au fost haotice, fiecare cum s-a priceput, un efect al faptului că centrele de comandă sunt mai multe. În aceste condiții, este firesc că locurile au fost ocupate rapid de cei mai iuți de tastatură, care nu sunt neapărat și cei mai vulnerabili. Eu am considerat că restricțiile suplimentare pentru vârstnici s-au justificat, dar în egală măsură se justifică acum o reală prioritate pentru ei la vaccinare, în ordinea descrescătoare a vârstei. Ce fel de protecție le oferi când tu îi amesteci în aceeași etapă cu alte categorii, de exemplu parlamentari, membri ai guvernului, înțeleg că și jurnaliști, cu mult mai tinerei și vioi, și alte categorii calificate ca esențiale, dar fără a ține cont de activitatea efectivă a fiecărui “esențial”. Dacă stai în birou, nu cred ca e vreun motiv să beneficiezi de vaccinare prioritară. Personalul companiilor din energie este esențial tot, de la portar la director. Cifrele vaccinării, de care dl Cîțu e mândru, nu sunt satisfăcătoare decât la suprafață, adică atunci când nu le transformi în procente. Ultimele date oficiale spun că până acum s-au programat pentru vaccinare 300.109 de persoane dintre care doar jumătate, adică 159.288, sunt peste 65 ani și 68.146 au afecțiuni cronice. La 1 ianuarie 2020, numărul persoanelor peste 65 de ani era de 3.664.411 milioane. Deci până acum au reușit să se programeze 4,33% dintre ele. Să se programeze, repet, nu să se vaccineze. Nu e un procent surprinzător cât timp sistemul de programare îi dezavantajează total și intră în competiție cu persoane care ar putea să mai aștepte fără nicio problemă, dar sigur se pricep mai bine la tastaturi. În București, unde nu mai este niciun loc liber timp de 3 săptămâni, nu am nicio îndoială că vârstnicii au pierdut bătălia tocmai cu esențialii din guvern, parlament etc….Raportat la populația României, estimată la 19 milioane, procentul celor programați este de 1,57%. Vi se pare un procent din care să se poată trage vreo concluzie? Integral: https://spotmedia.ro
Veste proastă: Prin noua tulpină, coronavirusul pare că a găsit o cale de a evita anticorpii anteriori. Vestea bună e că sistemul nostru imunitar este ”extraordinar de abil” Infecția anterioară cu coronavirus ar putea să ofere mai puțină protecție contra noii tulpini sud-africane, au spus oamenii de știință, adăugând că ei speră că vaccinurile funcționează contra noii variante de Sars-Cov-2, transmite Reuters. Studiile arată și că noua variantă se atașează mai ușor și mai puternic de celulele umane, ceea ce explică de ce pare să se răspândească cu 50% mai rapid decât versiunile anterioare, a explicat epidemiologul sud-african Salim Abdool Karim. ”Studiile pe ser convalescent sugerează că anticorpii naturali sunt mai puțin eficienți, dar datele actuale indică faptul că noua variantă nu este mai gravă (ca efecte)”, a spus acesta. ”Avem motive să fim îngrijorați deoarece virusul a găsit o cale de a evita anticorpii anteriori”, a spus Alex Sigal, virusolog la Africa Health Research Institute. ”Lumea a subestimat virusul. Virusul poate evolua, se adaptează la noi”, a adăugat acesta. Pe de altă parte, cercetătorii sud-africani au explicat că, din moment ce vaccinurile induc un răspuns imun de spectru larg, este puțin probabil ca mutațiile la proteina spike să anuleze efectul lor. Integral: https://www.hotnews.ro
Geopolitica vaccinului: Rusia vrea să își marcheze teritoriul, Germania face un gest șocant, iar România riscă să rămână ca soldatul japonez – analiză Dan Dungaciu Ceea ce noi decretăm ca teme tabu aici în România – colaborarea cu Rusia, colaborarea economică cu China – din altă parte nu se văd chiar așa.”Geopolitica vaccinului” are mai multe componente. Prima este propaganda, dezinformarea, dar dincolo de asta mai există două aspecte: 1) De la cine primesc vaccin statele din zona, nedefinită strategic, aflată între UE/NATO și Federația Rusă, și 2) colaborarea între Germania și Federația Rusă pe același subiect – vaccinul antiCovid, spune analistul de politică externă Dan Dungaciu. Uniunea Europeană, trasă de mânecă Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a respins categoric marţi orice posibilitate de livrare a vaccinului dezvoltat de către Rusia, Sputnik V. ”În calitate de membru al Guvernului, mă voi opune, chiar dacă este eficient (…) Rusia nu îşi face griji faţă de sănătatea ucrainenilor, ea este preocupată să-şi impună propaganda şi ideologia”, a spus Dmitro Kuleba, citat de presă, și preluat de News.ro. La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un mesaj statelor membre ale UE, cerându-le ”să acorde o atenție deosebită” din acest punct de vedere statelor din Parteneriatul Estic (Armenia, Azerbaidjanul, Belarusul, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina). Zilele trecute, 13 state membre ale UE au îndemnat Bruxelles-ul să ajute și ţările membre ale Parteneriatului Estic în campania pentru vaccinarea împotriva Covid-19. Ajutor umanitar sau geopolitică pură? ”Federația Rusă va pune presiuni pentru a-și marca teritoriul ȘI DIN PUNCT DE VEDERE AL VACCINULUI. (…) Nemții au făcut un pas pe agenda momentului – Pandemia&Vaccinul – transmițând un semnal de colaborare cu Federația Rusă. Un mesaj extraordinar, care, din păcate, la noi în presă a trecut aproape neobservat”, subliniază Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), ….Războiul geopolitic a început deja ”Geopolitica aceasta a vaccinului are mai multe componente și se reflectă și în spațiul nostru, de bună seamă. Prima componentă este propaganda, dezinformarea. Însă marea problemă pe această dimensiune (și o spune cineva care chiar coordonează un Laborator care se ocupă cu analiza războiului informațional și comunicarea strategică) este că nu neapărat dezinformarea externă a fost unul dintre elementele care au dus la această lipsă de încredere în vaccin, ci inclusiv anumite gesturi interne pe care unele state le-au făcut. Mă refer la comunicare. Simpla idee că medicina este o știință absolută, care lucrează aproape religios (precum Moise, care a coborât cu tablele și a dat Legea), inclusiv ideea aceasta a fost un impediment. S-a exagerat extrem de mult, iar toți acești pași – doi înainte, unul înapoi, testări, experimentări – pe care știința medicală i-a făcut și faptul că medicii înșiși s-au confruntat cu această pandemie, încercând s-o strunească, toate aceste lucruri au fost puse pe seama unor minciuni deliberate, când în realitate unele dintre ele au plecat de la realitatea pură că medicina nu este o religie. Pe acest fond, a început războiul, tradițional aș spune, geopolitic, care are două aspecte interesante. Primul este: De la cine primesc vaccin statele din imediata vecinătate a Europei, adică zona aceasta nedefinită strategic dintre UE/NATO și Federația Rusă? Iar al doilea element este recenta potențială colaborare între Germania și Federația Rusă pe chestiunea vaccinului. Sunt două elemente esențiale, la care trebuie să ne uităm….. Ce se întâmplă cu Ucraina? Deloc întâmplător, Polonia a anunțat vaccinul pentru Ucraina, în perspectiva paradigmei de mai sus (Cine dă vaccinul statelor nedefinite strategic dintre Rusia și NATO?), însă cantitatea – jumătate de milion de doze – este minoră comparativ cu ce a oferit România pentru R.Moldova (raportat la populație) . Din acest punct de vedere, este interesant de urmărit ce se va întâmpla, pentru că, evident, Federația Rusă va pune presiuni pentru a-și marca teritoriul ȘI DIN PUNCT DE VEDERE AL VACCINULUI. Una dintre cele mai importante probleme ale populației este pandemia și atunci se va încerca marcarea teritoriului prin vaccin, în acest spațiu. Germania a zguduit peisajul Acest peisaj a ajuns să fie, într-un fel, zguduit, zgâlțâit (așa cum s-a mai întâmplat și în alte dăți) de recenta declarație a dnei Merkel, sau a oficialilor germani, urmată de semnarea unui acord de colaborare în privința vaccinului rusesc și de producție a lui în Europa după ce vaccinul rusesc va fi fost certificat de agențiile europene. Lucru care eu cred că se va întâmpla. Eu cred că vaccinul rusesc va fi certificat de agențiile europene și că acesta este iarăși un pas important pe care nemții l-au făcut (aș spune împotriva curentului, dacă ar fi existat un curent de genul acesta, însă în realitate nu a fost un curent unanim european de condamnare a Rusiei). Nemții au făcut un pas pe agenda momentului – Pandemia&Vaccinul – transmițând un semnal de colaborare cu Federația Rusă. Un mesaj extraordinar, care, din păcate, la noi în presă a trecut aproape neobservat. Este ceea ce se numește în limbaj anglo-saxon un engagement – adică poți să intri, pe anumite dosare, în parteneriat cu Federația Rusă…. După părerea mea, dincolo de chestiunile tehnice, pe care specialiștii ar putea să le explice mai bine, nemții vor să se asigure probabil că există (potențial, cel puțin) posibilitatea să accesezi și un vaccin construit pe metode tradiționale, cum este vaccinul rusesc. Nu îi discut eu eficiența și calitățile medicale. Dar dincolo de acest punct tehnic, este un element care desenează harta relației, care se duce de la Nord Stream 2 până la vaccin. Practic, pe toate zonele strategice de ieri și de azi, și de azi și de mâine (cum e vaccinul), Germania întinde o mână Federației Ruse. O mână absolut nesperată și șocantă pentru multă lume, pentru că, repet, e vorba despre vaccin. E vorba despre girarea Federației Ruse nu doar ca exportator de gaz sau de energie sau de producător major pentru piața europeană, că asta știam, ci și în privința vaccinului, care e în cu totul alt registru și care închide un cerc de colaborare, cum spuneam mai devreme. De ce au făcut asta? Pentru că viitorul se va desena în acești termeni. Viitorul se va desena în termenii unui tip de cooperare pe regiunea aceasta dintre NATO și Federația Rusă, singura nedefinită strategic, repet. Se va desena un soi de angajare în proiecte comune. Ceea ce am văzut în 2012 în R.Moldova – Guvernul împotriva naturii format de pro-europeni și socialiști – a fost un test pentru asta. Ceea ce vedem în Belarus este al doilea test. Deci un soi de angajament comun pe această zonă, pentru a fi setată într-un mod care să nu deranjeze major nici pe unii, nici pe alții, ci să asigure garanții și unora și altora că deranjamente mai mari nu se vor întâmpla. Asta este interpretarea, din punctul meu de vedere, a acestui pas politic și strategic pe care dna Angela Merkel îl face pe chestiunea colaborării pe vaccin, o chestiune consonantă, din anumite puncte de vedere, cu acordul comercial semnat de UE cu China. Iată că ceea ce noi decretăm ca teme tabu aici în România – colaborarea cu Rusia, colaborarea economică cu China – din altă parte nu se văd chiar așa. Există aici un risc, cu toate exagerările de rigoare – riscul să rămânem ca soldatul japonez din Al Doilea Război Mondial, care a aflat mai târziu că războiul s-a încheiat. Pentru că semnalele pe care noi nu le discutăm, într-un mod inconștient, semnalele pe care cel puțin nemții le transmit, sunt de cu totul altă natură decât modul în care desenăm noi agenda strategică europeană….. Este o falsă descriere, noi suntem într-un veșmânt fals al multilateralismului. În realitate, este un multilateralism în care lucrează grupări, pachete de state, care acționează coerent și care își impun agenda. Noul multilateralism Și vă dau un exemplu. Pe chestiunea cu China s-a întâmplat exact așa: La masa aceea de negocieri, unde a fost Xi Jinping, dna Merkel ca și președinte al Consiliului UE (în mod firesc), dna Von der Leyen, președintele CE, și dl președinte al Consiliului European, a mai fost un personaj care nu avea ce să caute în poză – președintele Emmanuel Macron….. Este o falsă descriere, noi suntem într-un veșmânt fals al multilateralismului. În realitate, este un multilateralism în care lucrează grupări, pachete de state, care acționează coerent și care își impun agenda. Dl Macron nu avea niciun atribut oficial să participe la acea discuție. Dar a participat! Ce înseamnă asta? Că multilateralismul este un veșmânt care să acopere interese mai degrabă ale unor pachete de state care își pun agenda pe masă și și-o impun. Sigur, acolo se vorbește despre faptul că dna Merkel a început acest acord, dar el va fi ratificat și finalizat pe perioada președinției franceze (începutul anului 2022), iar dl Macron a obținut pentru Airbus avantaje economice semnificative etc etc. Ei spun: ”Ne luptăm pentru companiile europene”. De acord, sunt europene, dar nu am văzut nici pe dl Macron, nici pe dna Merkel să se lupte pentru companiile spaniole, italiene sau românești (presupunând că am fi avut și noi așa ceva…). Este vorba de companii europene cu pecete națională, identitate națională, marcantă. Deci ideea că noi ne-am întors la multilateralism după plecarea lui Trump, temporară sau nu, adică înainte de 2016, ca și cum ar fi câștigat alegerile Hillary Clinton, este o naivitate. Integral: https://spotmedia.ro
Aviz negativ din partea CSM pentru propunerea PNL de reforma a CCR. Ce modificari nu au fost acceptate de magistrati Cu un vot impotriva covarsitor (17 voturi impotriva si unul nul) judecatorii si procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au avizat negativ o initiativa venita din partea PNL prin care era modificata legea privind functionarea si organizarea Curtii Constitutionale. La finalul anului trecut, deputatul PNL Ovidiu-Ioan Sitterli a depus la Parlament o initiativa legislativa de modificare a legii de functionare a Curtii Constitutionale, in care propune ca judecatorii CCR sa fie numiti din randul puterii judecatoresti, candidatii trebuind sa aiba calitatea de judecator si avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Membri CSM sustin ca, in raport cu art. 142-145 din Constitutie, referitoare la conditiile de numire a judecatorilor Curtii Constitutionale, propunerea legislativa privind modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale este susceptibila de critici de neconstitutionalitate.”Pe de o parte, se propune limitarea categoriilor profesionale care pot candida la functia de judecator al Curtii Constitutionale, prin acordarea acestei vocatii exclusiv judecatorilor. Pe de alta parte, nu se face nicio referire Ia celelalte conditii prevazute de art. 134 din Constitutia Romaniei. Mai mult, prin propunerea legislativa se adauga o conditie suplimentara celor prevazute de Legea fundamentala, respectiv cea vizand existenta avizului Consiliului Superior al Magistraturii, conditie a carei neindeplinire atrage respingerea cererii de candidatura. Textul constitutional al art. 143 stabileste 3 conditii cumulative care trebuie indeplinite pentru numirea ca judecator constitutional, respectiv: sa aiba pregatire juridica superioara, sa aiba inalta competenta profesionala si sa aiba o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior”, arata magistratii CSM in motivarea avizului negativ. Acestia subliniaza ca orice reglementare infraconstitutionala a statutului judecatorilor Curtii Constitutionale trebuie realizata cu luarea in considerare a principiilor generale de legiferare, inclusiv a celor vizand suprematia Constitutiei si ierarhia actelor normative. “In Decizia nr. 395 din 5 iunie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 502 din 21 iunie 2019, analizand o hotarare a Camerei Deputatilor pentru numirea unui judecator la Curtea Constitutionala, instanta de contencios constitutional face referire la indeplinirea conditiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind in ceea ce priveste rangul studiilor si al vechimii juridice nivelul minimal al conditiilor pe care persoana numita trebuie sa le respecte), si Ia aspectele de oportunitate, autoritatile competente avand libertate absoluta, in acest caz, sa aleaga o anumita persoana apreciata a intruni conditia “inaltei competente profesionale. Decizia de numire in functia de demnitate publica apartine in exclusivitate titularilor prevazuti de Constitutie si implica o apreciere subiectiva, intemeiata pe informatiile care sunt evaluate in mod personal, de catre fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului in cadrul deciziei colective a fiecarei Camere a Parlamentului, respectiv de catre Presedintele Romaniel, care manifesta o optiune personala in cadrul unei decizii individuale (paragraful 33)”, se arata in documentul citat. Astfel, CSM precizeaza ca modificarile propuse nu se pot realiza decat printr-un proces de revizuire al Constitutiei…..De asemenea, plenul CSM a apreciat ca si propunerile vizand includerea pensionarii printre cauzele de incetare a mandatului de judecator al Curtii Constitutionale si cele privind pensia judecatorilor Curtii Constitutionale sunt contrare dispozitiilor din Legea fundamentala, astfel cum acestea au fost interpretate de Curtea Constitutionala. “Astfel, in Decizia nr. 262 din 5 mai 2016, publicata in Monitorul Dficial al Romaniei, Partea I, nr. 385 din 20 mai 2016, Curtea Constitutionala a retinut ca “mandat judecatorului constitutional are o durata expres stabilita de dispozitiile art. 142 din Constitutie, respectiv 9 ani. Integral: https://ziare.com
„Gulerele albe” condamnate în România pentru corupție iau peste picior mandatul european de arestare Tendința tot mai multor inculpați de a părăsi domiciliul sau țara înainte de pronunțarea unei sentințe penale pare aproape imposibil de oprit de către statul român. În lipsa unor legi clare în acest sens și a practicii unor state de a interpreta deciziile judecătorești din România, tot mai mulți condamnați aleg să-și afle pedepsele pe alte meleaguri, plecarea lor din țară fiind perfect legală. „Trebuie pornit de la niște realități. Nu poți să-i ții pe inculpați pe măsuri preventive pe toată durata procesului penal. O dată ce nu mai au măsuri, pot pleca pe unde vor. O idee bună a fost mandatul european de arestare. Dar văd că tot mai multe țări încep să pună piedici acestui instrument juridic. Italia, mai nou, schimbă modalitatea de executare a pedepselor stabilită de organul emitent. A se vedea cazul Dragoș Săvulescu. Marea Britanie practic reia procesul de la zero și nu mai pune în executare mandatul de arestare. Aceste țări, pe nesimțite, devin practic oaze de scăpare pentru infractorii condamnați români”, declară la Europa Liberă George Matei, judecător la Curtea Militară de Apel București. O soluție care ar putea implica Poliția este avansată de Cristi Danileț, judecător la Tribunalul Cluj. Poliția să anunțe procurorul că există date că un inculpat urmează să se sustragă pedepsei, iar procurorul să ceară judecătorului arestarea preventivă, arest la domiciliu sau control judiciar cu interdicția de a părăsi localitatea sau țara: „Când un inculpat intenționează să părăsească țara pentru a se sustrage de la o posibilă condamnare, ar trebui ca procurorul să fie informat. Atunci el va putea cere judecătorului să se ia o măsură preventivă. Asta presupune ca poliția să anunțe procurorul. Dar nu știu în ce măsură ea este eficientă”, afirmă Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Judecată accelerată O altă soluție propusă de un magistrat, procuror de data aceasta, ar fi ca în cazul infracțiunilor grave controlul judiciar să nu fie ridicat ușor de judecători. „Aș propune ca în cazul infracțiunilor grave procesele să se judece mult mai repede, cu termene săptămânale, astfel încât măsura controlului judiciar să nu fie ridicată mai devreme de pronunțare. Controlul judiciar se comunică și la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Teoretic, un suspect sub control judiciar nu ar putea să iasă din țară, dar să ne aducem aminte de Sebastian Ghiță, care a fugit din România fiind filat de polițiști”, declară procurorul. Revenind la practica unor state de a nu recunoaște deciziile de condamnare emise de instanțele din țară, judecătorul Matei consideră că acest lucru nu este imputabil autorităților din România și că este firesc ca, pe viitor, tot mai mulți condamnați să se stabilească în aceste țări.„Nu poti blama dorința oricarui potențial condamnat să scape de executarea pedepsei. Este umană reacția. Este deci de așteptat ca toate persoanele în situații similare să părăsească teritoriul Romîniei cu câteva zile înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și să aștepte pronunțarea în țări ca Italia sau Marea Britanie. Faptul că justiția din aceste țări dă interpretări interesante normelor referitoare la mandatul european de arestare, interpretări ce au drept consecință practică neexecutarea de facto a acestor mandate emise de autoritățile române, nu este imputabil autorităților judiciare române”, mai consideră judecătorul George Matei. Ultimul exemplu de condamnat plecat din țară înainte de pronunțarea unei decizii definitive este cel al fostului europarlamentar PDL Marian Zlotea, condamnat pe 13 ianuarie la o pedeapsă de 8 ani și jumătate de închisoare de Curtea de Apel București pentru fapte de corupție. La câteva ore de la pronunțarea deciziei instanței, Zlotea a anunțat pe Facebook că a plecat din România și că a cerut statut de refugiat politic în altă țară. Prințul Paul Al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa” la 3 ani și 4 luni închisoare, a plecat din țară înainte de propunțare și, potrivit spuselor soției sale, s-ar afla în Portugalia. Dat în urmărire internațională, acesta spune că va cere azil politic. Integral: https://romania.europalibera.org
În PNL se aude brișca pe curea. Winter is coming! Doar că fără loialitatea lui Florin Cîţu în afară de strângeri de mână în curând Ludovic Orban nu va avea ce împarți. Rămâne de văzut dacă premierul va accepta să valideze și împărțeala fără niciun criteriu de competență de acum, pentru că el este cel care semnează numirea fiecărui secretar de stat și a fiecărui șef de agenție. Un premier este atât de puternic cât vrea el să fie, adică în măsura în care își folosește pârghiile, spuneam imediat după ce coaliția a bătut palma să îl susțină pe dl Cîţu pentru funcția de premier și multă lume îl considera victimă sigură între cei trei președinți de partide. E drept că începutul parcursului de premier a fost unul destul de ezitant. Dl Cîţu nu a reușit să impună nici măcar ministrul de Finanțe pe care îl dorea. Ludovic Orban a întins destul de mult coarda minimalizării premierului, pentru că, la rândul domniei sale, după aterizarea post-alegeri, avea nevoie să transmită mesaje consistente că deține în continuare puterea reală. De aici declarații de tipul: “Evident că sunt decizii de natură politică pe care le ia partidul, dar domnul Cîţu îşi poate spune un punct de vedere”. Pentru că a fost umilit un pic prea mult sau pentru că așa trebuia de la început să se întâmple, cert e că dl Cîţu a început emanciparea cu mult mai repede decât s-ar fi așteptat mulți. Evacuarea din Guvern, dintr-o singură lovitură, a tuturor oamenilor lui Ludovic Orban a fost un semn extrem de clar și fară echivoc. Nu este cu totul lipsit de relevanță că dl Cîţu și l-a adus consilier onorific pe Lucian Isar, nu numai vechi tovarăș de “arme” din sistemul bancar, dar și soț al dnei Gorghiu, o notorie adversară a lui Ludovic Orban. Sunt surse politice care spun că dl Cîţu nu îi prea mai răspunde, cel puțin nu rapid, la telefon lui Ludovic Orban. „Sper să îi răspundă tot mai rar”, mi s-a spus din USR-PLUS. Același premier Cîţu urcă, spun surse, la două zile Dealul Cotrocenilor. Este cel mai prost scenariu pentru Ludovic Orban având în vedere că PNL, cu guvernare cu tot, este sub semnul viitorului congres, de la care așteaptă să-și reconfirme poziția în partid pentru ca, apoi, cel mai probabil, să revendice din nou șefia Guvernului. Doar că pe zi ce trece partidul pare că începe să îi alunece printre degete. Semnalele au existat încă din momentul negocierii Guvernului pe care a condus-o având ca țintă centrală, publică, propria funcție la Camera Deputaților ceea ce, potrivit fostului președinte și strateg al liberalilor, Valeriu Stoica, a vulnerabilizat major poziția PNL. Guvernul a trecut de votul PNL în forma actuală doar datorită/din cauza intervenției președintelui. Ceea ce nu înseamnă că Ludovic Orban a fost iertat. În BPN-ul de atunci a fost atacat de nume grele precum Boc și Bolojan, în timp ce majoritatea, inclusiv beneficiari ai împărțelii, au tăcut. Surse liberale spun că o singură voce i-a luat apărarea, Virgil Guran. Ludovic Orban a încercat apoi să mulțumească filialele cu alte funcții. Doar că atunci când treci de la guvernarea de unul singur la o coaliție, oricum ai face, pierd mai mulți decât câștigă. Secretarii de stat și agențiile au fost “trași” de filiale în ordinea scorurilor. De aici două efecte proaste. În partid au tras printre primele Giurgiu și Teleorman, câștigătoare datorită importului masiv de pesedisti, ceea ce sigur că a înfuriat restul filialelor. Pentru că funcțiile au fost astfel împărțite, criteriul competenței practic nu a existat. Așa se face că vor pleca probabil secretari de stat foarte valoroși, precum Mihaela Popa de la Educație, pentru a face loc unor mediocri propulsați de filiala, de exemplu de la Sectorul 3, care a tras funcția. Și ca să fie masa mai bogată, pentru prima dată, spun surse din partid, au fost puși în urnă și secretarii de stat de la Externe și Apărare, care până acum erau scoși de criteriile de algoritm. Este evident că linia de fisură din PNL este pe Arcul Carpaților. Filialele din Ardeal sunt unite și cele mai nemulțumite. Problema e că nici Emil Boc, nici Ilie Bolojan nu par dornici să-și părăsească funcțiile actuale, iar partidul e greu de condus din afara Bucureștiului. Deci nu par a avea un lider pe care să-l suie pe cal și să-l susțină în lupta împotriva lui Ludovic Orban. Deocamdată…..Ludovic Orban a pierdut susținerea lui Klaus Iohannis, ceea ce a fost destul de evident și după alegeri. Ruptura a fost însă extrem de clară pe subiectul demisiei lui Costel Alexe, după declanșarea urmăririi penale împotriva acestuia. Integral: https://spotmedia.ro
Ministrul energiei cedează în fața ANRE în ceea ce privește liberalizarea, deși este “ușor nemulțumit” / Marii furnizori de energie nu vor fi obligați să ofere reduceri de prețuri “Consumatorul trebuie să fie în centrul liberalizării, NU furnizorul, așa încât furnizorii trebuie să dea prețuri mai bune și să se bată pe acesta”, a scris ministrul energiei Virgil Popescu pe contul său de Facebook. Pe de altă parte, ministrul vorbește despre varianta Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) privind discounturile ca fiind cea care va fi pusă în aplicare, nu cea propusă de Ministerul Energiei, ceea ce pune furnizorul în centrul liberalizării, nu consumatorul. Mai exact, ANRE propune ca marii furnizori să nu fie obligați să facă reduceri, așa cum cerea Ministerul Energiei, ci să le ofere dacă doresc. În aceste condiții, Ordinul ANRE nu are nicio valoare, ci pare a fi doar praf în ochii consumatorilor, în plin scandal al liberalizării…..Până la urmă se merge pe varianta ANRE, deși Ministerul Energiei ar fi putut să impună prin OUG obligația, iar reglementatorul să se supună deciziei. Pentru un astfel de OUG, Ministerul Energiei ar fi avut și acceptul Consiliului Concurenței…. Reclamă gratuită pentru marii furnizori, prin autorități Este un ordin care nu schimbă mare lucru în ceea ce privește liberalizarea și nici nu ajută prea mult consumatorul. În primul rând, contractele pot fi schimbate oricând, nu în 30 de zile sau 180. Pur și simplu oricând dorește consumatorul. În al doilea rând, nu este nevoie de ordin care să permită furnizorului să ofere discounturi. Reduceri de prețuri pot fi acordate oricând, nimic nu-i împiedică pe furnizori să facă acest lucru chiar și acum, fără ordin. În al treilea rând, în cazul unor furnizori, precum Electrica și E.ON, discountul ar fi nesemnificativ, deoarece diferența dintre prețul de serviciu universal și cel al ofertei concurențiale este foarte mică. Ordinul nu ar face decât creeze o impresie falsă pe piață că acești furnizori oferă reduceri în avantajul consumatorilor, ceea ce ar fi, de fapt, un fel de reclamă gratuită făcută prin intermediul autorităților. Integral: https://economie.hotnews.ro
“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget Prognozele economice nu se prea îndeplinesc, asta pentru că sunt foarte multe necunoscute. Nimeni nu știe viitorul. În cazul Statului, avem Comisia Națională de Prognoză (acum și de strategie). Rolul ei este de creare a unei povești pe baza căreia Statul să-și facă bugetul și rectificările. Nimic mai mult. Foarte pe scurt:• Calitatea prognozelor rămâne slabă, nu numai în România, ci peste tot (vezi cartea „Radical Uncertainty: Decision-making for an unknowable future” de John Kay și Mervyn King).• Totuși, existența Comisiei Naționale de Prognoză este necesară pentru planificarea economică.• Evoluția economiei, ca și evoluția climei, este dificil de prognozat. Nu există legi fixe care să guverneze calea economiei.• Așteptările economice afectează comportamentul întrepriderilor, gospodăriilor și guvernelor.• După doi ani de reduceri succesive a producției agricole, CNSP crede că vom avea o creștere de 14,7% a agriculturii. CNSP pare că se pricepe foarte bine la climă dacă poate prognoza atât de ușor creșterea aceasta (dacă va fi așa, rămâne de văzut). Suntem ca în basmul „Albă ca Zăpada”, în care nu împărăteasa, ci Statul întreabă Oglinda fermecată: Oglindă, oglinjoară, cât de bine va merge economia anul acesta? Oglinda (CNSP) a răspuns: Va merge foarte bine. Va urca cu 4,3%, lumea o va duce mai bine pentru că va crește salariul net cu 4,5%, la 3.323 lei/lună, asta în condițiile în care prețurile vor urca doar cu 2,5%. Oamenii vor avea locuri de muncă și se vor angaja pentru că, uite, șomajul va scădea cu 45.000 de persoane. Leul nu se va deprecia foarte mult, cursul mediu va fi de 4,89 lei/euro. Anul acesta a mers prost agricultura din cauza vremii. Dar uite, anul viitor e posibil să aibă o creștere foarte mare (vedeți detalii în documentul CNSP). De fapt, „Oglinda fermecată” (CNSP) știe cum va fi vremea mai bine decât meteorologii. Ciudat este că i se pare prudentă estimarea de creștere a producției agricole în condițiile în care am avut doi ani consecutivi de scădere. „Prudentă este şi estimarea evoluţiei sectorului agricol pentru care s-a prognozat o creştere de producţie de numai 14,7%, în condiţiile în care aceasta ar urma după doi ani cu reduceri succesive de producţie (-22,3% în 2020 şi -2,2% în 2019)”, spune instituția în notă. Practic, a fost creată o poveste pe baza căreia la Ministerul Finanțelor să iasă un buget îndestulător. Bineînțeles, dacă lucrurile nu vor fi așa de frumoase, urmează rectificări negative…. Revenind la povestea noastră, Comisia de Prognoză a atașat și o notă, așa cum ne-a învățat în ultimul an, pentru a ne explica de ce arată așa prognoza. Există încă multe necunoscute, iar din ea înțelegem că aceste estimări sunt puțin cam optimiste, dar nu chiar la extremă. Pentru că în privința atragerii fondurilor europene, de exemplu, nu are așteptări de creștere „explozivă”. Nici anul trecut nu a nimerit prognozele. Inițial vedea o revenire în V, apoi și-a ajustat la un soi de L spre sigla „Nike”, iar bugetul a fost modificat prin rectificări în funcție de asta. De fapt, CNSP nu este decât un instrument prin care statul ia deciziile în privința bugetului. Instrumentul redactează o poveste pe baza căreia se pot lua decizii cu privire la banii ce urmează a fi cheltuiți de stat, respectiv a împrumuturilor pentru acoperirea deficitului. Integral: https://economie.hotnews.ro
În timp ce discută despre asistații care primesc nemeritat ajutoare, guvernanții nu vorbesc despre bogații care își ascund averile De când și-a început mandatul de ministru al muncii și protecției sociale, Raluca Turcan s-a lansat într-o adevărată cruciadă împotriva modului de acordare a ajutoarelor sociale, solicitând anchete sociale și vorbind despre cum „cei care pur și simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici”. E o veche retorică de pe vremea lui Traian Băsescu, scrie Victoria Stoiciu, coordonatoare de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România. În același timp, guvernanții nu suflă o vorbă despre companiile și bogații despre care-și ascund profiturile și averile. Există două tipuri de comportamente ale oamenilor politici care nasc în mine o indignare profundă. Primul e cel al omului politic împopoțonat în haine valorând cât salariul pe un an al unui român obișnuit și care se arată preocupat de săraci și de binele acestora. E ca și când lupul, căruia nu i s-a uscat bine sângele rămas pe bot de la mieii sfâșiați mai devreme, ar veni la turma de oi și le-ar vorbi oilor de câtă grijă poartă el turmei. Desigur, faptul că un politician se îmbracă modest nu e o garanție a faptului că acesta servește binele public sau că îl preocupă soarta celor mai vulnerabili. În schimb, faptul că un politician poartă straie și accesorii de mii sau zeci de mii de euro e un indiciu clar al unor valori care nu au nici o legătură cu misiunea pentru care i-a fost acordat mandatul de către cei ce l-au votat. Nu e vorba doar de ipocrizie. În societățile umane, haina nu are numai rolul de a ne acoperi goliciunea și de a ne proteja de frig. …. A doua situație care naște în mine revoltă este cea a omului politic împopoțonat în straie de mii de euro, dar care, spre deosebire de primul, nu mimează grija față de săraci, ci care îi critică pe aceștia de pe poziții moralizatoare și le ține lecții despre virtute. În acest al doilea caz, e ca și cum lupul ghiftuit s-ar duce la oi și le-ar certa că nu dau suficient lapte și nu fată destui miei. Cam așa arată actualul ministru al muncii, Raluca Turcan, atunci când de la înălțimea unei averi care se vede pe ea de la o poștă critică „abundența” ajutoarelor sociale și ne oferă asigurări că aceia care nu vor să muncească nu vor mai fi duși în spate de oamenii harnici. Serios, doamnă Turcan? Dar despre cei 1% care trăiesc pe spatele celor 99% nu aveți nimic în programul de guvernare? Despre elita prădalnică, formată laolaltă din oameni politici și de afaceri, care a capturat statul punându-l să funcționeze în interes propriu și în detrimentul binelui comun, nu aveți nimic de spus? …. Totuși, chiar dacă nu ne surprinde, este strigător la cer ca în plină criză economică și socială un ministru al muncii și protecției sociale (sic!) să își înceapă mandatul fix cu acest tip de retorică. Sunt nenumărate probleme legate de sistemul de protecție și asistență socială, una dintre ele fiind că e foarte ineficient în reducerea sărăciei. Un singur exemplu: doar o cincime dintre copiii care trăiesc în gospodării cu venituri mici au putut evita sărăcia din cauză că familiile lor primesc transferuri sociale. În UE, în medie, reducerea sărăciei copiilor este de 40%! Să nu mai vorbim de suprabirocratizarea sistemului de acordare a beneficiilor, de criteriile de eligibilitate aberante, care îi exclud exact pe cei mai defavorizați de la accesarea beneficiilor, de sumele ridicol de mici, de faptul că Indicatorul Social de Referință nu a fost actualizat din 2008. Cu toate astea, din noianul de probleme stringente, doamna Turcan alege să se preocupe fix de posibile fraude ale ajutoarelor sociale, dispunând anchete în acest sens. Anchete sociale, care presupun vizite la domiciliu, în plină pandemie! …. Ar fi absurd să negăm că există cazuri de fraudare a sistemului de asistență socială. Da, există. Dar înainte de a da cu parul, haideți să ne întrebăm cum se face că un om parcurge o birocrație infernală pentru a obține 141 de lei pe lună, cât e valoarea venitului minim garantat pentru o persoană? Ce anume îl determină pe omul nostru să depună dosare peste dosare, o dată la câteva luni, ca să obțină o sumă mizeră? La această întrebare sunt două răspunsuri: primul e că avem criterii de eligibilitate absurde și că există oameni care nu corespund sută la sută criteriilor legale, dar sunt totuși într-o situație de sărăcie severă, din moment ce 141 de lei fac o diferență. Al doilea răspuns – și scriu asta în cunoștință de cauză – este că mulți accesează venitul minim garantat nu pentru suma de bani, ci pentru că acesta vine la pachet cu asigurarea de sănătate, fără de care rămân total descoperiți în fața bolilor. Oare nu cumva frauda este, în multe cazuri, efectul unui sistem nedrept și gândit prost, și nu al unei predispoziții către lene sau al imoralității? Apropo de lene, tot datele oficiale ne arată că dintre beneficiarii de venit minim, un procent infim de doar 0,7% au refuzat un loc de muncă. Integral: https://www.libertatea.ro
Cum a ajuns Romania sa-si vanda padurile pe nimic: “Doar 1% din transporturi sunt verificate” …..”Nu avem o strategie forestiera dupa care sa ne ghidam. In schimb, avem o interferenta politica excesiva si o lipsa de transparenta. Avem un proces de restituire a padurilor care inca nu este finalizat, dupa 30 de ani de cand s-a inceput. Nu avem mecanisme de compensare pentru proprietarii de paduri si nu in ultimul rand avem un mod defectuos de valorificare a lemnului, sub forma de lemn pe picior in padure, precum si un sistem de control orientat gresit, ambele generand conflicte de interese sistemice. Sistemul de combatere a taierilor ilegale incepe si este puternic influentat de modul in care ne vindem padurea. Romania isi vinde padurile sub forma unui volum estimat grosier, inainte ca arborii sa fie doborati, iar in acelasi timp nu ne preocupa sa verificam cantitatile ce pleaca din padure. Mai mult, baza sistemului de control o reprezinta amprenta unui ciocan de fier aplicata pe lemn. Aceasta marca nu constituie o proba solida in instanta si nici nu poate garanta nimic legat de volumul recoltat. Acelasi numar de arbori marcati poate insemna, in functie de metoda dendrometrica utilizata si eroarea de masurare, un volum total diferit de lemnul rezultat. Astfel, este creata o zona gri care nu poate fi controlata”, a explicat specialistul WWF…. “Doar 1% din transporturile ce pleaca din padure sunt verificate de catre autoritatile competente. Aceste verificari sunt efectuate mai mult la intamplare sau in mod discretionar, un unele cazuri. Mai mult, actiunile sunt simbolice, iar operatorul nu risca foarte mult daca are grija sa nu supraincarce mijlocul de transport cu mai mult de 10 metri cubi. Cu alte cuvinte, daca amenda este mai mica decat costul unui bilet de tren, cine si-ar mai cumpara bilet? Imaginati-va cate resurse se aloca si se risipesc in eforturile acestea de control, iar la final nota de plata est suportata, bineinteles, tot de padure. Avem nevoie de o schimbare radicala. Sistemul actual de control, bazat pe marcarea si paza arborilor din padure, trebuie transformat intr-un sistem orientat pe monitorizarea lemnului ce iese din padure. Daca ne dorim o eficienta sistemul de control necesita aceasta schimbare de paradigma. SUMAL poate sa-si dovedeasca utilitatea in efectuarea controlului la prima plasare pe piata (a materialului lemnos, n.red.). Pentru ca acest lucru sa se intample, avem nevoie in primul rand de un instrument pentru prioritizarea controalelor pe baza unor criterii obiective si transparente. WWF propune un astfel de instrument sub forma unui sistem de monitorizare video a transporturilor de lemn ce ies din padure”, a punctat Serban Niculescu. Integral: https://ziare.com
Brăilenii au întins o sârmă între pilonii podului și își usucă rufele acolo Bucurie mare printre localnici după ce pilonii podului de la Brăila au fost finalizați. Entuziaști, brăilenii s-au adunat cu mic, cu mare în preajma pilonilor, unde în prezența oficialităților județului s-a întins mult așteptata sârmă pe care își vor usca rufele de aici încolo. În mod simbolic, sârma a fost inaugurată de prefectul de Brăila, care și-a pus la uscat o pereche de chiloți. Luat prin surprindere, primarul din Brăila n-a adus nicio rufă pentru uscat, dar a improvizat: și-a dat jos maioul, l-a spălat puțin în Dunăre, după care l-a întins pe sârmă. Prefectul Brăilei a anunțat că a chemat oficialii Cărții Recordurilor, ca să omologheze cea mai lungă sârmă de uscat rufe din lume. „Nimeni pe planetă nu se poate lăuda că o sârmă de uscat rufe de 1.120 de metri“, exultă prefectul. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Prezentul etern al erei digitale
de Ioan Stanomir, Profesor universitar
In era digitala nu mai exista decat prezentul etern alcatuit din suma informa a unor zile intersanjabile. Prezentul etern al erei digitale este modelat de mecanismul pe care retelele sociale il creeaza, instituind un spatiu al hedonismului si al controlului. Prezentul etern al erei digitale se lumineaza pe ecranele tactile ale telefoanelor si are ca unic orizont efemeritatea postarilor si a like-urilor ce le insotesc.
In acest prezent etern orice simt de orientare cronologica a disparut, iar tot ceea ce mai conteaza este privirea de acum si de aici. Perspectiva si nuanta sunt abolite, de vreme ce trecutul este absorbit in pasta prezentului, prin successive recitiri si amputari. Cat despre viitor, el este prelungirea, utopica si perfecta, a prezentului in care suntem prizonieri.
Tehnologia nu elibereaza, ci incatuseaza, permitand inregimentarea ascunsa sub faldurile glamour ale egalitatii sociale si ale progresului. Tehnologia gestioneaza acest prezent etern, in limitele caruia comunicarile, gesturile, asocierile, datele, obisnuintele sunt, toate, stocate si monitorizate.
Ca in orice distopie care se respecta, distopia prezentului etern este animata de scopul care se poate fi ghicit de cei care refuza indoctrinarea. Iar telul prezentului etern este acela de a remodela insasi natura umana, incadrand-o in limitele atent trasate de cei care, in evul digital, edifica spatiul public insusi. Conformismul, supunerea entuziasta, orbirea hedonista sunt semnele acestei maladii care ii contamineaza pe contemporanii nostri. Adevarata pandemie a vremurilor noastre este tropaitul de rinoceri senini pe care il putem discerne in jurul nostru. Pentru locuitorii prezentului etern, gandirea unica este singura modalitate pe care o pot imagina. Cei ce contrazic dogma inceteaza sa mai existe. Nimic original in aceasta ambitie a erei digitale. Inainte de retelele sociale si de paternalismul intruziv al statelor noastre secolul XX a incercat, gratie totalitarismului, sa atinga acelasi obiectiv al conditionarii pavloviene. Pagina de internet care se rescrie perpetuu nu este decat varianta adaptata la timpurile noastre a intrarii din “Marea enciclopedie sovietica” Stergerea / amputarea trecutului este parte din gramatica familiara a tiraniilor ideologice.
Prezentul etern este un pat procustian, interzicand diversitatea, pluralismul si scepticismul. Ceea ce triumfa este o cultura a unanimitatii agresive, asemeni torentului de aplauze ce curgea, candva, din megafoanele dictaturilor. Spiritul critic este suspect, de vreme ce el accepta existenta unui trecut si a unui viitor ce urmeaza a fi descoperit, prin liber-arbitru. Libertatea de exprimare a prezentului etern este castrata si domesticita, in numele unui eugenism intelectual destinat sa purifice umanitatea.
Iesirea din prezentul etern al erei digitale presupune regasirea unui sentiment al individualismului, dar si al afinitatilor elective. Unanimitatea galagioasa si gregara poate fi inlocuita de respiratia libertatii, a artei, a dragostei, a credintei, a prieteniei. Omul este cu mult mai mult decat un cont pe o retea sociala. El este, asa cum nota Burke candva, parte din lantul de generatii care nu se poate intrerupe. Cultivarea a ceea ce ne uneste, organic, este alternativa la inregimentarea prezentului etern.”
https://ziare.com/politica/dezbatere/in-era-digitala-nu-mai-exista-decat-prezentul-etern-modelat-de-macanismul-retelelor-sociale-un-spatiu-al-hedonismului-si-al-controlului-1657451
E o reflectie cu problematică esențială …distopia retelelor sociale distruge existența sincronă in timpul cetatii … prezumat in toate sistemele politice moderne …
https://www.nytimes.com/interactive/2021/health/coronavirus-mutations-B117-variant.html?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=53b13893f2-briefing-dy-20210119&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-53b13893f2-44146089
Despre B.1.1.7 Britannicus
Buna ziua.
https://www.kmkz.ro/de-ras/putin-facut-baie-intr-un-bazin-cu-apa-inghetata-ca-sa-se-dea-mare-bucurestenii-fac-bai-de
https://www.kmkz.ro/de-ras/viorica-dancila-va-lansa-o-carte-prima-carte-din-lume-pe-care-nu-o-va-citi-nici-macar-autorul
https://www.timesnewroman.ro/monden/faima-ei-a-trecut-oceanul-sosoaca-va-juca-intr-un-film-alaturi-de-viorel-lis/
“Noua linie Gara de Nord – Otopeni intră în reparații. Trenurile vor fi suspendate pe perioada lucrărilor
irculația trenurilor de călători va fi suspendată între Gara de Nord și Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti din cauza unor lucrări de mentenanță.
Noul tronson de cale ferată care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni, recepționat la începutul lunii decembrie, va intra în reparații începând cu 25 ianuarie. CFR Infrastructură a solicitat operatorilor să-și suspende activitatea în intervalul 25.01.2021 – 13.02.2021.”
https://buletin.de/bucuresti/noua-linie-gara-de-nord-otopeni-intra-in-reparatii-trenurile-vor-fi-suspendate-pe-perioada-lucrarilor/
A funcționat doua luni după tăiatul panglicii, mai mult ca multe segmente de autostrada inaugurate in ultimii ani ! Improvizațiile de proiectare și execuție sub presiune politică impun corecții inerente … alternativa ar fi fost finalizarea … după 20 de ani ! Mai e mult pana la o “normalitate” … pierduta de câteva generații … 🙁
“Moderna investigheaza posibile reactii adverse la vaccinul anti-Covid-19 in Statele Unite. Un recunoscut epidemiolog recomanda oprirea vaccinarilor cu serul dintr-un anumit lot
Compania americana de biotehnologie Moderna a anuntat marti, 19 ianuarie, ca a primit informatii de la departamentul pentru sanatate din California ca mai multi oameni sunt tratati la un centru din San Diego pentru posibile reactii alergice la vaccinul sau pentru Covid-19 dintr-un anumit lot, transmite Reuters.
Comentariile au venit dupa ce cel mai important epidemiolog din California a publicat duminica un comunicat prin care recomanda oprirea vaccinarilor cu vaccinuri din lotul 41L20A, din cauza posibilelor reactii alergice care sunt investigate. “A fost raportat un numar neobisnuit de mare de posibile reactii alergice pentru acest loc de vaccinuri ale Moderna, administrate la un centru de vaccinare comunitar. Mai putin de 10 persoane au necesitat ingrijiri medicale intr-un interval de 24 de ore”, a spus epidemiologul.
Moderna a spus ca nu are cunostina de un numar comparabil de cazuri de evenimente adverse de la alte centre de vaccinare care ar fi putut sa administreze vaccinuri din acelasi lot sau din alte loturi.
Un total de 307.300 de doze de vaccin din lotul espectiv raman depozitate, ditnr-un total de 1.272.200 de doze produse. Moderna a aratat ca lucreaza impreuna cu autoritatile de reglementare in domeniul sanatatii pentru intelegerea cazurilor si daca trebui oprita utilizarea lotului….”
https://ziare.com/international/america/moderna-investigheaza-reactii-adverse-la-vaccinul-anti-covid-19-1657572
În faza actuala se “recupereaza” testarea grăbită înainte de autorizare… e nevoie de luni sau chiar ani pentru a trage concluzii, după documentarea fiecărui caz și analiza nepartinitoare ..
La Moderna, dupa rapel se manifesta niste chestii (dureaza aprox 24 h) la mai toata lumea care si-l face prin CA. N-am link, dar stiu de la doctor de-acolo.
Fara mierleala raportata.
https://www.cdph.ca.gov/Programs/OPA/Pages/NR21-021.aspx
Buna ziua.
Se pare ca nu vom scapa de necesitatea schimbarii “matritei” vaccinului cel putin o data…
Pentru ca asta nu se explica suficient de clar, pe intelesul multora si ca VITAL este sa mearga naibii platforma aia, precum si un apel la empatie pentru medicii de familie, seniorii in acest moment sunt “cheia”… Din pacate eu aici sunt sceptic, nu se va ajunge la 70%, cel mult 60% populatie imunizata ,iar asta pare o tinta optimista… Speranta noastra ramane ca tarile “puternice” din UE, ma gandesc la Franta, Spania sau Italia sa nu atinga nici ele nivelurile de imunitate necesare, in caz contrar vom fi in “galeata”…
Pentru ca nimeni nu o sa astepte tari “mediocre” ca Romania sa isi atinga pragul, fiecare tara va fi pe cont propriu…
Comentariu relevant la articol :
“1) Deoarece producem răspunsuri policlonale la antigeni, cum ar fi proteina spike, este puțin probabil ca una sau două sau chiar trei modificări ale vârfurilor să ducă la un virus capabil să se sustragă în totalitate de imunitatea indusă de vaccin. 2) Dacă se dovedește că vaccinul trebuie actualizat, acest lucru nu ar trebui să fie prea dificil pentru vaccinurile pe bază de ARNm. Ar fi doar o chestiune de a face o modificare a secvenței ARNm. Acest lucru probabil nu ar necesita studii clinice suplimentare (din același motiv, vaccinul gripal sezonier nu trebuie să fie supus unui nou studiu în fiecare an). Creșterea producției și distribuției unui vaccin actualizat ar putea dura ceva timp, dar probabil că am avea suficientă notificare despre o nouă variantă care circulă, care ar putea sustrage în totalitate imunitatea indusă de vaccin.”
https://www.sciencemag.org/news/2021/01/new-coronavirus-variants-could-cause-more-reinfections-require-updated-vaccines
“So far, the virus does not appear to have become resistant to COVID-19 vaccines, says vaccinologist Philip Krause, who chairs a WHO working group on COVID-19 vaccines. “The not-so-good news is that the rapid evolution of these variants suggests that if it is possible for the virus to evolve into a vaccine-resistant phenotype, this may happen sooner than we like,” he adds. That possibility adds to the urgency of putting good surveillance in place to detect such escape variants early on, says biostatistician Natalie Dean of the University of Florida. But it also adds to the urgency of vaccinating people, says Christian Drosten, a virologist at Charité University Hospital in Berlin. “We have to do everything we can now to vaccinate as many people as fast as possible, even if that means running the risk of selecting for some variants,” he says.
If vaccine-resistant SARS-CoV-2 strains emerge, vaccines might need to be updated. Several vaccines could be easily changed to reflect the latest changes, but regulators might balk at authorizing them without seeing updated safety and efficacy data, Krause says. If new variants circulate alongside older strains, multivalent vaccines, effective against several lineages, might even be needed. “To be clear: These are downstream considerations,” Krause says. “The public should not think that this is imminent, and that new vaccines will be needed.” But Ravindra Gupta, a researcher at the University of Cambridge, says manufacturers should start to produce vaccines designed to generate immunity to mutated versions of the spike protein, because they keep cropping up. “It tells us that we should have these mutations in our vaccines, so that you shut off one of the avenues for the virus to go down.”
Cercetatorul Gupta o spune foarte clar : ACUM trebuie refacuta “matrita” vaccinului, pentru ca o sa fie un clar hiatus pe la toamna iarna viitoare, cand valul5, 6 sau 7 vor “izbi” ,nu cu aceeasi intensitate, dar cei din sectorul medical , ce se vaccineaza acum, precum si varstnicii, vor fi primii expusi ,daca se va confirma ca tulpina de atunci va fi rezistenta la vaccinuri…
De asta eu tot bat “saua” pe vaccinurile Johnson&Johnson si Curevac-ul nemtesc, ce au sansa sa se adapteze la noile tulpini in primavara, vara…
Medicul Gabriel Diaconu n-are “mila” si bine face ; ii dau dreptate 100% cand spune ca doar cu organizare tipic militara ca cea din Israel vom putea duce la bun sfarsit “aventura” ; si as vrea sa il aud acum pe marele “moralist” Moise Guran, fericit ca a fost instalat premierul ce si l-a dorit, sa-l ascult daca are vreo problema ; ca poate n-are si il deranjam noi…
O singura problema “colaterala” gasesc in postare, apararea doctorului Burnei, condamnat definitiv…
Urmariti si comentariile , spumoase multe, din pacate apare ca musca-n lapte licheaua patentata, carpa de sters pe jos a pesedeilor, jigodia radu herjeu…
“Ministrul Harababură
Am avut plăcerea de-a nu sta vreodată de vorbă cu Vlad Voiculescu, tânărul ministru al sănătății.
Îi cunosc legendația, băiat cuminte, plecat în bejenie la studii, pâinea lui Dumnezeu, căra pastile cu valiza pentru bolnavii de cancer, s-a întors călare pe un măgar să reformeze sănătatea (coruptă) din România.
Ce contează că traficul de medicamente este o infracțiune în Uniunea Europeană, povestea a atins suflete și a convins mii de români că e în regulă să iei pastile de pe net sau de la cunoștințe din Occident.
Șarmant, Veve politicianul și-a făcut loc cu coatele unde s-a nimerit, și în proces s-a cocoțat pe cadavre și suferință.
S-a cocoțat în ministerul tehnocrat al lui Dacian Cioloș pe emoția lăsată în urmă de incendiul din Colectiv, pe care și l-a luat în posesie plecând de la povestea că el, Vlad Voiculescu, s-ar fi ocupat de transportul victimelor în Austria.
Vlad Voiculescu a mințit. Pentru că eu știu, de fapt, cine s-a ocupat de asta. Și n-a fost el. Eu eram la Vienna în noiembrie 2015. Dar Vlad n-are de unde ști asta. Consulul României de la acea vreme însă are să-și aducă aminte. Și ce-a făcut pentru victime, și cât s-a zbătut. Dar și cine s-a zbătut pentru ei de la București. Suficient să spun că doctorul Arafat are multe păcate, dar eforturile lui din toată acea perioadă rămân în istorie. Lucru pe care Voiculescu nu i-l uită sau iartă.
Voiculescu n-a tresărit când a început să-și tragă sevă din tragedia victimelor Colectiv, dar și voluntarilor și entuziaștilor, cât să-și sporească anvergura politică. N-a tresărit nici când a devenit protagonistul unui documentar care-ar fi bun, dacă n-ar fi rău, și care spune doar o jumătate de poveste, cea care se cuvine. Anume cea în care Vlad e personajul bun. Dar ochiul filmaciului decide realitatea, iar camera s-a dus doar în direcția potrivită snoavei. Nicidecum unde snoava era contrazisă de realități.
N-a tresărit Voiculescu nici când, odată ajuns ministru, i-a oferit Monicăi Althamer poziția de ”secretar de stat pe problemele pacienților”, cu ”calificare la locul de muncă”, poziție de la care de fapt cuplul Althamer, bine ocrotit de Vlad Voiculescu, a început să deschidă uși pentru diverse ONG-uri și în același timp să plătească polițe celor care erau incomozi. Prin intermediul DGA, serviciu al Ministerului de Interne, fără competențe nici în domeniul sănătății, nici al medicinei. Dar cumva sub-servilă intereselor lui Voiculescu, Cioloș și compania.
Vlad Voiculescu este cel care a distrus transplantul, în România, împreună cu Emanuel Ungureanu, astfel încât astăzi ne uităm la ruinele unui sistem care a salvat sute, dacă nu mii, de vieți. N-a făcut-o din convingere. A făcut-o din pragmatism. Câțiva morți azi, câteva șanse mâine.
Bineînțeles că el va spune că s-a luptat cu corupția de la ANT, că toți erau niște nemernici, că a fost puritatea și neprihănirea care l-au condus în luptă.
Care puritate și neprihănire a presupus și linșajul profesorului Burnei, acuzat pe nedrept, și cu directa contribuție a DGA și doamnei Althamer, de tortură și rele tratamente aplicate pacientului, dar și mită, șpagă și foloase necuvenite. Lui Burnei i s-a aplicat ”schema Lucan” care l-a consacrat pe alt bard al sănătății, Emanuel Ungureanu.
Ancheta unei ziariste a declanșat, cu participația directă a acelorași ONG-uri, o isterie publică, sub privirea atentă a ministrului. Voiculescu însuși a dat pe surse presei că Burnei va fi arestat cu mascații la spital. Și trebuia să fie cu taraf, și scandal public, că altfel nu ieșea bine sceneta.
Nimeni nu mai știe, astăzi, că Burnei a fost exonerat de acuzațiile penale aduse. Nu înainte să-i fie distruse numele, cariera, reputația, și să devină o umbră a ceea ce a fost, și reprezentat, pentru România.
O altă cruce în cimitir, un pas înainte pentru tânărul Vlad.
După care, fix înainte să plece din funcție, Voiculescu a dat undă verde faimosului proiect ”Țibichi” privind Dosarul Electronic de Sănătate. Implementat abuziv. În flagrantă încălcare a drepturilor pacientului. Dar devenit „obligatoriu” sub semnătura lui. Bine că zâmbește astăzi că vaccinarea nu e ”obligatorie”, dar viața privată a pacientului român când i-a stat în pix n-a valorat doi cenți.
DES s-a născut mort după ce a înghițit niște zeci de milioane de Euro, prin deplina concurență a lui Vlad cu niște oameni deștepți de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Ani mai târziu, sub 2% din medici îl folosesc. Dacă și aceia.
Dosarul electronic de sănătate ar fi fost atât de necesar în pandemia de COVID. Inclusiv în campania prezentă de vaccinare. Doar că nu merge. N-a mers niciodată.
Alegerea lui Voiculescu în cabinetul Câțu, negociată pe trepte de aceiași oameni care l-au propulsat acum 5 ani, ale căror investiții trebuiau cumva răsplătite, a declanșat o imensă harababură.
Campania de vaccinare, cu structura ei de conducere și organizare decisă în CSAT, la începutul lui decembrie 2020, este făcută, astăzi, harcea-parcea de același entuziast cu cheiță, care nu vede dincolo de propriul orgoliu, aroganță și interesele pe care le reprezintă.
Ducă-se dracu românii, trăiască agentura!
Mi se pare incalificabil, la acest moment, războiul dus de ”e mine mă cheamă Vlad” în Ministerul Sănătății, război de de-credibilizare a Armatei Române, Ministerului Apărării, medicilor militari, tuturor celor care au pus umărul la organizarea logistică a vaccinării, dar și întregului corp medical care luptă pentru sănătatea românilor.
Dar nu ca să facă el mai bine. Cât să facă suficient de rău, pentru ca mai apoi să vină cu propriul portofoliu de organizații,
Care de publicitate, care de IT, care de consultanță,
O întreagă păduchelniță de clienți la fel de dezinteresați de criza sanitară, cât de oportunitățile pe care aceasta le prezintă.
Era în sarcina MS să se ocupe de organizarea centrelor de vaccinare, respectiv normarea și dotarea lor cu aparatură și personal. Ce-a făcut Vlăduț? A aruncat mâța autorităților locale, pentru că sistemul medical e descentralizat, pentru că n-are statul bani, pentru că oricum erau niște răzvrătiți în PNL care aveau nevoie de un motiv să se ia de Ludovic Orban.
Cearta de fațadă dintre Emil Boc și Vlad Voiculescu, o pantomimă a complicității, ca și falia dintre Câțu și Voiculescu, ascund de fapt intenția conjunctă a ”prietenilor” din ambele partide de Coaliție de-a-și impune propriul joc, proprii oameni, respectiv propriile interese.
Vreau să rămână scris: campania de vaccinare în România ori va rămâne construită pe scheletul militar logistic, ca în Israel, ori nu va fi construită deloc.
Vor fi morți în cimitire, vor fi vieți sacrificate degeaba, iar când se va așterne praful, iar România va fi ”privatizată” medical în felul dorit de ”vizionarul” croitoraș și prietenii lui, prea puțin va mai rămâne de spus.
Opriți-l careva pe ministrul Harababură, înainte să distrugă întreaga ceainărie, și odată cu ea toate lucrurile bune făcute până acum.”
Mea culpa, iarasi m-am grabit si am uitat link-ul : 🙂
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10164786447290361
Buna seara, George, multumim inca o data pentru updateurile privind vaccinurile 🙂
A propos de platforma-minune. Angajatorul meu nu a inrolat toti angajatii, asa ca degeaba ma caut dupa CNP, desi sunt in categoria vaccinabila in etapa a doua…. Si nu e doar situatia angajatorului meu.
Bună seara!
Confirm!… Mă rog, eu bănui mai degrabă nenorocita aia de platformă, unde, după „lupte seculare” și un (semi-)abandon de câteva zile, am reușit să ajung la programări… Unde sunt „încadrat” la etapa a treia!…
O sa vedem daca se remediaza, insa mai mult ca sigur ca sunt pe cont propriu, angajatorul meu taie frunze la caini 😀
Buna seara!
In cazul meu platforma a mers din prima. Cum angajatorul nu reusise se incarce CNP-urile nu m-am agitat in primele 2 zile pana am incercat sa imi inregistrez parintii. Surpriza a fost ca platforma m-a identificat la bolnavi cronici (ceea ce este corect). Nu credeam ca reusesc sa unifice bazele de date, dar a mers.
Gata, au scos dementul afara
https://edition.cnn.com/politics/live-news/biden-harris-inauguration-day-2021