Revista Presei – 25 decembrie.”2020: o fotografie a lumii noastre.”
25/12/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 25 decembrie! Cu colinde de Crăciun, vă dorim un an mai bun, și cu dragoste creștină să primiți în dar lumină, zurgălăi de flori de gheață să va bucure de viață, mult noroc s-aveti în toate, La Mulți Ani cu sănătate! 🙂 Desy si Cetatean
În vestul, nordul, nord-estul și centrul țării vremea se va răci, va fi închisă, iar temporar și pe arii extinse va ploua. Noaptea, în Moldova, Transilvania și posibil și în Maramureș, pe alocuri vor fi şi ninsori sau lapoviţă. La munte se vor semnala precipitații mixte ce vor determina pe suprafețe mici polei, iar la altitudini mari treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. Pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp. În restul teritoriului valorile termice se vor menține mult mai ridicate decât în mod normal la această dată. Cerul va avea înnorări temporare ziua, apoi va deveni mai mult noros. Îndeosebi seara și noaptea trecător va ploua în general slab cantitativ. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 5 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de sud a teritoriului, iar cele minime se vor situa între -1 și 7 grade. BUCUREȘTI. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.
INTERVIU EXCLUSIV Cercetător român la Cambridge: „Este foarte probabil ca noua tulpină de coronavirus să circule deja în Europa, însă puține țări verifică sistematic mutațiile” Noua tulpină de coronavirus ar putea să nu-și aibă originea în Marea Britanie. Țările care supraveghează variantele virale ale coronavirusului sunt puține. În România, ultima secvențiere s-a făcut în luna iunie 2020. Dacă mutația virusului este, într-adevăr, cu 70% mai transmisibilă și dacă vaccinurile deja produse sunt eficiente și împotriva ei vom ști sigur abia peste câteva săptămâni, spune într-un interviu pentru Smart Living dr. Octavian Voiculescu, cercetător român la Universitatea Cambridge. Răspândirea rapidă a unei noi variante de coronavirus a izolat Marea Britanie de restul lumii și a stârnit motive serioase de îngrijorare cu privire la eficiența vaccinurilor deja aprobate. Șeful BioNtech este încrezător că serul lor produs împreună cu Pfizer va fi eficient și împotriva noii variante a virusului. Dacă nu, ar putea furniza un vaccin nou în doar 6 săptămâni, a anunțat recent Uğur Şahin, directorul executiv BioHtech. Tehnic, schimbarea matriței nu este dificilă pentru un vaccin genetic, dar vaccinul modificat ar trebui din nou testat clinic, proces care nu va fi deloc ușor. Cu ce este diferită genetic noua tulpină de coronavirus, ce știm cu certitudine despre ea și cât de motivate sunt restricțiile pentru Marea Britanie, am discutat împreună cu dr. Octavian Voiculescu, cercetător român la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie…. Dr. Octavian Voiculescu: În aproape toate țările se colectează virus de la infectați și genomul viral este secvenționat complet. Unele țări fac acest exercițiu sistematic și frecvent. Este crucial și pentru combaterea epidemiei – așa cum vedem și cazul discutat în aceste zile. În Europa, țări precum Marea Britanie și Danemarca fac frecvent secvențieri. Din nefericire, România este la polul opus: nu au fost colectate decât cinci virusuri, ultimul în iunie (și secvența pusă în baza de date universală abia în noiembrie). Din aceste date vedem, empiric, că mutații punctuale apar destul de rar: în medie, câte una-două lunar, în fiecare ramură a arborelui genealogic. El poate fi consultat pe platforma GISAID – o inițiativă științifică globală care oferă acces deschis la datele genomice ale noului coronavirus. Aici se găsesc secvențele complete și celelalte date aferente fiecărei variante. Printre multele variante nou descrise în septembrie se numără și cea numită B1.1.1.7, izolată în Kent (sud-estul Angliei) – o zonă foarte afluentă, ai cărei locuitori circulă mult, intern și internațional. Stârnește aceste zile mare interes, chiar panică, atât administrativ, cât și în publicul larg. …. La momentul descrierii, era una dintre multele variante nou apărute. Are particularitatea că are 17 modificări, dintre care 8 în gena codantă pentru proteina spike (S) prin care virusul se leagă de receptorii ACE2 umani. Este neobișnuit și ipoteza cea mai bună este că ar fi apărut la o persoană imunocompromisă (n.r. – cu imunitate redusă), la care virusul a putut să se multiplice pe o perioadă îndelungată și să acumuleze mutații. Mai important este dacă aceste mutații schimbă proprietățile virusului – contagiozitatea, susceptibilitatea la vaccinurile propuse și disponibile acum sau în viitorul apropiat, severitatea bolii cauzate, mortalitatea. Din secvența genomului nu se pot prevedea aceste lucruri cu mare certitudine. Computațional și fără alte informații, mutațiile nu păreau de natură să schimbe esențial proteina spike, încât să bănuim că răspunsul imunitar antrenat cu fragmentele folosite în vaccinurile propuse să nu răspundă satisfăcător și la noua variantă. Între timp, frecvența variantei B1.1.1.7 a crescut rapid: de la un caz izolat identificat pe 20 septembrie, a devenit prezentă în Marea Britanie într-un sfert din cazurile de la mijlocul lui noiembrie; în prima săptămână din decembrie, este văzută la jumătatea infectaților….. Este foarte probabil ca proteina spike a noii variante să fie recunoscută de majoritatea anticorpilor produși cu antigenul folosit în vaccinurile deja sau probabil curând aprobate. Prin urmare, varianta extremă că vaccinurile ar fi complet ineficiente poate fi, totuși, exclusă. Fragmentele de proteină virală codate de oricare dintre vaccinuri are porțiuni substanțiale care ar fi identice cu spike-ul in varianta B1.1.1.7. Virusul și celulele infectate vor fi recunoscute de sistemul imunitar – și asta se poate verifica destul de rapid. Există și posibilitatea ca fracțiunea de anticorpi blocanți (care împiedică legarea virusului, variantele „vechi”, să se lege de receptori) să nu funcționeze la fel de bine pentru B1.1.1.7. Și asta este în curs de verificare……Foarte complicat ar fi să fie făcute testele clinice cu un vaccin modificat, în condițiile în care ar circula variante virale calitativ diferite din punctul de vedere al eficacității vaccinului. Ar trebui și mai mulți voluntari, fiindcă unii se vor confrunta cu o variantă „veche” (cum știm ca noul vaccin ar fi la fel de eficace?) și alții cu „noua” variantă, în condițiile în care deja este greu să fie găsiți voluntari (și să rămână în cadrul studiului) după ce sunt aprobate și disponibile vaccinuri eficace. Integral: https://smartliving.ro
Cristi Danilet: Parlamentul a votat azi Guvernul. În cadrul dezbaterilor parlamentare am văzut promisiuni și de o parte, și de alta: „Partidul cutare va vota Guvernul”, „Partidul cutare nu va vota Guvernul.” Aș vrea să spun două vorbe despre aceasta: în Parlament nu avem partide, ci senatori și deputați. Votul nu se dă de către partid, ci de către fiecare parlamentar, potrivit propriei sale conștiințe. Aceasta pentru că: – parlamentarii nu au nicio obligație legală față de cei care i-au ales, căci ei de acum reprezintă voința tuturor cetățenilor (și a celor care nu i-au ales, și a celor care nu au mers la vot și a celor care nu aveau dreptul la vot); ei sunt în serviciul poporului, ca urmare decid în numele și pentru popor, dar numai în limitele constituționale și legale; – parlamentarii nu au vreo obligație legală față de partidul din care fac parte; cu privire la modul în care votează, ei nu pot primi ordin de la șeful de partid sau de la liderul grupului parlamentar din care face parte. Toate acestea se exprimă prin regula: parlamentarii au mandat reprezentativ, nu imperativ (art. 69 din Constituție, Legea 96/1996, decizia CCR nr. 678/2020 ). Sursa: https://www.facebook.com
Reformele din MAI. Seful Sindicatului Europol: “Exista o neconcordanta intre ceea ce isi doreste ministrul Justitiei si ceea ce nu stie ca se va intampla ministrul Internelor” ….”Ne-am uitat si noi peste programul de guvernare si am descoperit ca pe partea Ministerului Afacerilor Interne vorbim despre generalitati si prevederi care nu au niciun fel de consistenta. De asemenea, am observat ca acest plan de guvernare nu este coroborat in integralitate, pentru ca pe de o parte, in capitolul de Justitie vedem ca ministrul Justitiei isi propune sa preia politia judiciara din cadrul Politiei Romane, in cadrul parchetelor, pentru a eficientiza activitatea de urmarire penala. Ori aceasta modificare radicala nici macar nu se regaseste in cuprinsul reformelor propuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”, a explicat Cosmin Andreica, seful Sindicatului Europol. Neconcordante “Exista aceasta neconcordanta evidenta intre ceea ce isi doreste ministrul Justitiei si ceea ce nu stie ca se va intampla, ministrul Internelor, teoretic. Acest lucru ar insemna, probabil, transferarea a peste 10.000 de politisti in cadrul parchetelor, similar cu modul in care, in momentul de fata, sunt detasati politisti din cadrul DIICOT si DNA. Practic, vom avea politisti care vor fi platiti pe nivelul salarial actual, adica pe 3.500 de lei si vor primi atributii la fel ca procurorii care au salariul de 14.000 de lei. Din punctul nostru de vedere, clar va implica niste consecinte deosebite la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, daca se va realiza acest lucru”, a mai spus Cosmin Andreica. Viitorul ministru al Internelor nu vrea sa dezbata reformele cu sindicatele Presedintele Europol spune ca in programul de reforma nu se face nicio trimitere la partenerii sociali, dand de inteles, astfel, ca nu se vrea o colaborare cu reprezentantii angajatilor din MAI. “Se pare ca viitorul ministru isi doreste sa continue aceasta politica a lui Marcel Vela, de a decide el si inca doi-trei oameni, viitorul si strategia MAI. Din luna februarie, niciun sindicat nu a mai avut nicio intalnire cu ministrul de Interne. Orice masura, orice strategie, orice reforma care va avea loc la nivelul Ministerului de Interne, trebuie sa fie dezbatuta cu reprezentantii partenerilor sociali, adica ai sindicatelor si ai patronatelor pentru ca noi suntem reprezentantii oamenilor asupra carora se vor rasfrange aceste reforme”, a mai spus Andreica. Ce isi doresc politistii: functiile de conducere sa nu mai fie ocupate politic “Este clar ca ne dorim obiective pe termen scurt, mediu si lung, pentru ca in ultimii 10 ani de zile, in MAI s-au facut doar carpeli, fie ca a fost vorba despre legislatie, resursa umana, cariera. Ne dorim niste reglementari foarte clare asupra carierei politistului pentru ca functiile de conducere sa nu mai poata fi ocupate politic. Ne dorim sa fie puse la punct criterii despre ce etape sa conduca fiecare politist pentru a ajunge intr-un anumit loc si sa nu mai fie ca acum cand in functii de conducere sunt numiti politisti care in mod normal nu ar indeplinii criteriile pentru acele posturi. Apoi vorbim despre salarizare si aici vorbim despre eliminarea discriminarilor si a inechitatilor salariale existente in momentul de fata la nivelul MAI. Aici nu se aplica principiul “dupa munca egala, remuneratie egala”, ceea ce da nastere unor frustrari si de aici, a unui serviciu politienesc de slaba calitate”, a mai spus seful Sindicatului Europol. Cosmin Andreica a mai precizat ca trebuie avute in vedere doua standarde, primul este cel ca in functie de situatia operativa sa existe si numarul de politisti necesari. “In momentul de fata totul este politic si se stabileste arbitrar organigrame si structuri care nu fac fata nevoilor cu care se confrunta comunitatile”, a precizat Andreica. Al doilea standard se refera la incarcarea si volumul de munca al politistilor mai ales din structurile de investigatii criminale. Astfel, se doreste ca in functie de numarul cazurilor si de complexitatea acestora, la un anume numar de dosare sa fie cate un politist. Astfel, in functie de numarul sesizarilor sa fie alocat si numarul politistilor care sa ocupe functii in acele structuri…..Cum se ocupa functii de conducere pe criterii politice Cosmin Andreica a mai aratat ca la Salaj, “judetul de bastina al domnului Bode”, ginerele unui primar a terminat Academia de Politie, “a fost incadrat la Serviciul “Doi s’un sfert” (DIPI) a fost transferat la IPJ Salaj, iar dupa cinci zile, la varsta de numai 27 de ani, a fost imputernicit adjunct al inspectorului sef al IC Salaj (Biroul de Investigatii Criminale), functie pe care nu avea cum s-o ocupe sub nicio forma daca s-ar fi scos posturile la concurs”. Seful Sindicatului Europol mai spune ca problema concursurilor este una stringenta. “Ministrul Vela a venit pe fondul unor nemultumiri de pe vremea mandatului lui Carmen Dan care a folosit excesiv instituia imputernicirii, adica a exercitarii temporare a unor functii de conducere si nu a facut decat sa continue, acest trend, astfel pe tot parcursul mandatului domnului Vela nu a fost scos niciun post de conducere la concurs”. Cosmin Andreica mai precizeaza ca au fost numiti politic sefi la toate structurile din toate nivelurile. Integral: https://ziare.com
2020: o fotografie a lumii noastre Anul care sta sa se incheie a fost o fotografie a lumii noastre. Una nefardata, din care toate iluziile si aparentele au fost eliminate, brutal. Din cadrul ei ne priveste chipul umanitatii, asa cum este ea acum: incercata de frica, tentata de mesianisme, coplesita de anxietate, pregatita sa accepte dominatia statului ce isi ia asupra-si rolul de parinte, de salvator si de demiurg. Anul 2020 dovedeste, inca o data, ca tot ceea ce pare cladit spre a dura poate fi alungat de unda seismica a istoriei, lasand loc viitorului in care recunoastem imaginea trecutului familiar. Fricile sunt, intotdeauna, ratiunea ce justifica supunerea. Fanatismul este, intotdeauna, alternativa ce triumfa in fata luciditatii. Lasitatea este, intotdeauna, victorioasa in fata curajului. Demagogia este, intotdeauna, mai elocventa decat echilibrul cuvintelor asezate. Revolutia este, intotdeauna, preferata organicitatii modeste a evolutiei. Masificarea este, intotdeauna, mai puternica decat individul-parte din comunitatea sa si solidar cu un patrimoniu al traditiei. Arbitrarul este, intotdeauna, biruitor in fata domniei legii si separatiei puterilor in stat. Toate acestea sunt lectiile pe care anul 2020 le lasa ca mostenire celor care mai au curajul de a gandi in contra curentului, nesupusi logicii infricosarii si inregimentarii. 2020 confirma ca viitorul in care traim si pe care incepem sa il cunoastem sta sub dublul semn al lui “O mie noua sute optzeci si patru” si al ” Mandrei lumi noi”. Spectrele lui Orwell si ale lui Huxley bantuie vremurile in care statul ramane, indiferent de ipostaza in care se intrupeaza, cel mai redutabil inamic al libertatii individuale. Ochiul atoatestiutor se intalneste cu ambitia de a ameliora umanitatea, daca nu prin inginerie genetica, macar prin conditionare ideologica. Totalitarismul si paternalismul salvationist sunt chipurile in care statul de azi se insinueaza in viata omenirii. In China comunista, celebrata de tovarasii de drum ca un miracol, tehnologia ofera dictaturii instrumentele prin care nu doar ca poate elimina libertatea, dar poate eradica orice forma de revolta potentiala. Mai mult decat autocratia lui Putin, China populara este proiectul ce ilustreaza vocatia orwelliana a totalitarismului. Controlul ajunge pana in intimitatea vietii sociale, actionand cu precizia inumana a unui altogoritm. Cei care nu se supun dispar in oceanul de date, ca si cum nu ar fi existat. Retelele sociale nu sunt mai putin ambitioase in incercarea lor de a ordona, de a disciplina, de a domestici. Imaginea de poster publicitar ascunde alienarea, atomizarea, disparitia liberului-arbitru, atrofierea sentimentelor. Universul de aici gazduieste un vast experiment de reeducare antropologica. Omul se topeste in masa remodelata cu gandul la egalitate, dreptate sociala, ratiune. Pandemia a oferit statului, indiferent de tiparul ideologic, ocazia de a-si exersa, din nou, reflexele sale de interventie, supraveghere, control si conditionare sociala. Starile exceptionale, ce pareau a fi un capitol de istorie constitutionala, au devenit cotidianul atator societati. Starile exceptionale au erodat libertatea dramatic, iar acest proces ireversibil de crestere al statului creeaza punctul de pornire al unui viitor al intruziunii si al disciplinarii. Argumentul protejarii sanatatii permite extinderea autoritatii statului dincolo de limitele rezonabile ale proportionalitatii. Omul devine un subiect administrat birocratic, iar apelul la stiinta mantuitoare permite politicienilor sa restranga spatiul de libertate, pas cu pas, in numele sigurantei si al binelui comun. 2020 poate fi primul an din acest viitor imposibil de evitat. Intalnirea dintre frica, expansiunea statului, masificare, rafinare tehnologica poate fi una fatala libertatii. Sinteza de Orwell si de Huxley nu mai are trasaturile clasice ale dictaturilor din veacul trecut. Ea inseamna un sistem proteic si adaptabil, capabil sa se hraneasca din temerile pe care statele insele le alimenteaza. Sinergia dintre stat, retelele sociale si media nu este mai putin nelinistitoare: criticii nu vor mai fi eliminati, pentru ca vocile lor se vor fi pierdut in cacofonia postarilor si a comentariilor. Masificarea va fi inlaturat riscul revoltei. Integral: https://ziare.com
A pornit căruța cu roți pătrate Ar fi fost momentul în care dl Iohannis putea specula oroarea de anticipate a parlamentarului român. Și sub amenințarea lor chiar putea să impună un guvern reformist, de profesioniști, condus de un premier puternic. PSD este doar un partid, uneori la putere, uneori în opoziție, mai mult sau mai puțin nociv, în funcție de liderii dintr-un moment sau altul. Pesedismul însă este o sumă de practici toxice indiferent cum se numește partidul care recurge la ele. Iar în ultimele zile am văzut periculos de mult pesedism. Felul în care a fost împărățit dl Orban în creierul nopții nu a arătat nicidecum ca un demers democratic dintr-un stat de drept. Audierea miniștrilor a fost un simulacru care seamănă izbitor cu felul în care își trecea Dragnea guvernele prin Parlament sau cu felul în care au decurs lucrurile în Comisia Iordache. Pesedistii aplaudau atunci, nu cred că o mai fac acum. Cei din partidele acum la guvernare ar trebui ca înainte de a fi mulțumiți cu acest mod de lucru să se gândească la prostul obicei al roții de a se întoarce din nou. Să se gândească la precedent. Nici CCR nu a fost toxică de la început. A devenit pe măsură ce politicienii au atras-o în jocul politic creând precedent după precedent. Contează foarte puțin cine anume vrea să pună întrebări la audieri și din ce partid este el. Cât timp face parte din Parlamentul României are dreptul să pună orice întrebare dorește unui ministru căruia este chemat să îi dea un vot în comisie, apoi un vot în plen. Este o regulă democratică la care ar trebui să ținem indiferent cine, în ce tabăra se află. Și mi se pare trist că partide noi, de alt tip, USR și PLUS au acceptat fără nicio încruntare măcar sistemul pesedist. Cu cât l-au condamnat mai mult, cu atât mai tare ar trebui să evite repetarea lui. În ceea ce privește guvernul învestit miercuri, nimeni dintre cei cu care am vorbit din partidele politice nu îi dă mai mult de 6 luni de zile, adică până la congresul PNL. Dacă îl va câștiga, Ludovic Orban va face în așa fel încât să scape de Florin Cîțu și să se reinstaleze la Guvern cu camarila lui din nou în funcții. Dacă va câștiga altcineva, atunci cu siguranță acel cineva și echipa sa vor dori să-și conslideze poziția și să renegocieze guvernarea, mai ales dacă oamenii USR-PLUS nu vor performa. În timpul cât va funcționa, mai lung sau mai scurt, există două posibilități. Cel mai probabil, acest guvern va fi alcătuit din 3 miniguverne, ale celor trei partide, fiecare cu șeful lui. Partea liberală va fi controlată de Ludovic Orban, care a avut grijă ca în Guvern să nu fie niciun apropiat al lui Florin Cîțu. Premierul nu și-a putut instala nici măcar ministrul de Finanțe dorit de el. Cel mai probabil, dl Orban va planta un șef al SGG care să îi raporteze tot ce mișcă în Guvern. Adică o epocă Dragnea 2.0, cu diferența că dl Orban nu este măcinat de probleme penale care să îl preseze la acțiuni extreme, ca acelea care l-au terminat pe Dragnea. Fără asaltul asupra Justiției, Dragnea putea conduce România din Camera Deputaților fără nicio problemă. Dar sigur că un premier este cât de puternic vrea el să fie pentru că pârghiile legale sunt în mâna lui, teoretic poate revoca orice ministru, poate lua ce decizii consideră necesar, în Guvern nu e deloc democrație – premierul hotărăște, cui nu-i convine demisionează sau e revocat. Dar pentru asta dl Cîțu ar trebui să se dea de trei ori peste cap și este posibil ca de la a doua tumbă dl Orban să-i facă felul politic. De partea cealaltă, dl Cioloș joacă deja pe jumatate în Opoziție, pregatindu-și probabila candidatură prezidențială. Deși Guvernul este un tot, solidar, abia negociat, dl Cioloș n-a avut nicio problemă să se disocieze de ministrul Cîmpeanu. Programul este mai degrabă un set de bune intenții, unele destul de nerealiste. De exemplu, nu știu cum poți crește și bugetul Sănătății și al Educației, fără să majorezi nici deficitul, nici fiscalitatea. Da, prin combaterea evaziunii, dar acesta este un obiectiv vechi, foarte puțin fezabil până când nu se va trece măcar la digitalizarea ANAF. Unele prevederi nici măcar nu țin cont de realitate. De exemplu, programul prevede depunerea unui proiect privind desființarea SIIJ, deși la CSM există unul care așteaptă aviz din februarie, iar în dezbatere publică este modificarea Legilor Justiției, care și ea prevede desființarea SIIJ. Marile absențe din program dau măsură raportului funcții vs principii. De exemplu, pentru revenirea la primari aleși în două tururi ar fi trebuit luptat chiar până la ruperea coaliției, pentru că este acel tip de reformă fără de care celula de bază a administrației, care este primăria, rămâne malignizată de votul într-un tur și malignizează la rândul ei. Sigur, există și capitolul reformelor constituționale, o glumă cât timp nici pentru reforme mai simple nu e majoritate. Integral: https://spotmedia.ro
Dragoş Damian, Terapia Cluj: În sănătate, înainte de orice program de guvernare, trebuie să avem trei cuvinte: PACHETUL DE BAZĂ Mare lucru pe zona medicamentelor, unde activez de atatia ani, nu ar mai fi de spus, cand ai situatia deloc surprinzatoare din tabelul de mai jos, care reflecta deficitul balantei comerciale din productia de medicamente, pentru cele mai bine de 30 de tari luate in analiza. Romania are al 4-lea cel mai mare deficit de balanta comerciala si disproportionat de mare daca ne raportam la populatia rezidenta. Este efectul anilor in care producatorii locali de medicamente erau primiti la discutii la Finante si Sanatate la capatul unei lungi cozi formate din camere de comert, ambasade, producatori internationali, lobby-isti, consultanti, etc, etc. – asta evident pentru ca acestia se pricepeau la medicamente mult mai bine decat amaratii de directori de fabrici din tara. Ani in care Ungaria, Slovenia, Ungaria si Polonia au investit strategic in tehnologizare si internationalizare, astfel incat la ei lucrurile stau altfel. Dar destul cu vaicareala, oricum nimeni nu va lua in serios sugestiile ca industria chimica si cea farmaceutica sa devina imediat domenii economice de interes strategic. Mai important pentru urmatorii 4 ani in sanatate, daca decidem sa ramanem pe sistemul socialist de finantare bazat pe contributii, cel inventat de Bismarck (nu cred ca multi stiu de ce a introdus de fapt Bismarck genul acesta de finantare a sanatatii), este sa ne hotaram ce cuprinde PACHETUL DE BAZA ….. Adica ce putem noi, ca tara, pe bune – pe bune, sa asiguram ca minima “cutie de servicii” pentru toti asiguratii. Altfel spus, in loc sa mintim frumos ca avem tot felul de servicii gratuite decontate pentru toata lumea cand toata lumea s-a convins ca nu este asa, mai bine sa spunem onest ca uite, astea sunt serviciile de non-urgenta pe care le putem deconta, mai mult nu se poate, restul vine din propriul buzunar, din asigurari private, din diaspora, etc. Pachetul de baza poate fi explicat simplu. Un calcul pur matematic arata ca la 6% din PIB, tinta guvernantilor pentru sanatate, cei 60 miliarde lei pe an, cati rezulta la PIB-ul din 2020, ajung cam la 3000 lei de roman. Daca luam suma asta ca pachet de baza, trebuie stabilit in cele din urma ce servicii intra in 3000 de lei, in functie de cele mai importante nevoi ale societatii si de argumente epidemiologice. Numai dupa ce definim aceste servicii se poate incepe cautarea altor instrumente de asigurari complementare de sanatate. Integral: https://www.zf.ro
Ascensiunea fabuloasă a noului premier, pe care economiştii de generaţie şi colegii de bancă nu o înţeleg. Sper că Florin Cîţu nu ne va face să-i regretăm pe Dăncilă, Tudose, Grindeanu sau chiar Cioloş Preşedintele Klaus Iohannis nu are o mână bună la premieri. Până acum, în numai 6 ani de mandat, a vorbit cu 7 – Ponta, Cioloş, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban şi acum Cîţu. Băsescu, în 10 ani de mandat, a avut 4 – Tăriceanu, Boc, Mihai Răzvan Ungureanu (cred că lumea a şi uitat de el) şi Ponta. Emil Constantinescu a avut 3 premieri în 4 ani de mandat – Ciorbea, Radu Vasile şi Isărescu. Ion Iliescu în 10 ani de mandat a avut 4 premieri – Roman, Stolojan, Văcăroiu şi Năstase…. Foarte multă lume este surprinsă de ascensiunea lui Florin Cîţu, în frunte cu colegii lui de generaţie, economişti şi bancheri, plus colegii de bancă sau de desk din Trezoreria ING Bank. Ar fi interesant de văzut care este părerea lui Mişu Negriţoiu, fostul lui şef de la ING care l-a adus ca economist în bancă, l-a promovat şef al Trezoreriei, iar apoi relaţia s-a sfârşit printr-un proces între Cîţu şi ING în urma unei restructurări de poziţie. Florin Cîţu a pierdut acel proces. Nu mulţi actori din politică se pot lăuda cu această carieră politică. Florin Cîţu este primul bancher şi primul venit din sectorul privat care reuşeşte să ajungă în capul mesei de la Palatul Victoria. A mai fost Isărescu în 1999-2000, dar el venise de la stat, de la Banca Naţională….. Dar în comparaţie cu premierii PSD, precum Viorica Dăncilă şi Mihai Tudose – un preistoric faţă de lumea globală de astăzi din care şi România face parte, trăind în mentalitatea că străinii ne fură (ce să mai fure din Brăila, pe care Tudose, ca parlamentar de 20 de ani, a adus-o în sapă de lemn) – şi chiar Sorin Grindeanu, care nu se poate lăuda cu prea multe lucruri decât că a scos oamenii în stradă, Florin Vasile Cîţu (cum le place PSD-iştilor să-l numească, ca şi cum ar trebui să-i fie ruşine de numele Vasile; mentalitate de Teleorman) este la ani-lumină. La Palatul Victoria Cîţu va face exact ce a făcut la Ministerul Finanţelor, adică va încerca să dea bine în faţa pieţelor financiare externe, dar şi interne, va vorbi cu băncile străine, cu analiştii externi şi interni, cu agenţiile de rating, cu FMI, Banca Mondială, cu Bruxelles-ul pe aceeaşi limbă. Cu această imagine externă, Ministerul Finanţelor, Guvernul, Romînia vor reuşi să împrumute în continuare încă 100 de miliarde de lei (am pus o cifră rotundă) pentru a ţine bugetul în echilibru în perioada de criză în care se află toată lumea. De fapt, Ministerul Finanţelor va lua împrumuturi de aproape 150 de miliarde de lei, pentru că la deficitul bugetar din 2021 se va adăuga şi refinanţarea datoriei publice existente, care ajunge la scadenţă şi care nu va putea să fie rambursată, ci rostogolită. Cu deficitul bugetar din 2021 de aproape 100 de miliarde de lei, la care se adaugă cele 100 de miliarde de lei din acest an (92 de miliarde de lei, de fapt), datoria publică a României va depăşi în pas alert 500 de miliarde de lei, adică peste 50% din PIB. La 60% din PIB, nivel care va fi atins în 2022-2023, România va intra pe lista roşie de avertizare. O precizare: şi dacă ar fi fost PSD la putere sau altcineva, Ministerul Finanţelor tot ar fi trebuit să împrumute aceeaşi sumă, de aproape 100 de miliarde de lei, pentru a acoperi deficitul bugetar de 8-9% din PIB, şi implicit ar fi majorat datoria publică a României. Guvernul Orban, cu Florin Cîţu ministrul finanţelor şi şef de facto al Trezoreriei (pentru că pe Tiberiu Mavrodin, directorul Trezoreriei, l-a tras pe linie moartă), a făcut acest deficit bugetar imens din 2020 pentru că jumătate din el aparţine acestei crize a COVID-19. Cîţu a lăsat lichiditate în economie prin scutiri de taxe, impozite, amânări la plată, şomaj tehnic (nu a fost numai în România, ci în întreaga lume), moratoriul de plată a ratelor la bancă, programul IMM Invest (care costă bugetul de stat chiar dacă banii sunt daţi de bănci) plus plata mai rapidă a facturilor, plus rambursările mai rapide de TVA etc. Toţi aceşti bani s-au dus în conturile companiilor private şi de stat, plus în conturile angajaţilor. Că o parte din bani s-au dus şi în contul companiilor sau camarile de partid, este adevărat. Eu sper că Florin Cîţu, în calitate de premier, va trimite corpul de control să vadă cum vor putrezi în depozite materialele sanitare achiziţionate la suprapreţ, prin contracte de peste 200 de milioane de euro pe care el, în calitate de ministru al finanţelor, le-a finanţat. Cu ajutorul BNR, care a scăzut dobânda de referinţă şi a început să cumpere titluri de stat de pe piaţa secundară, Florin Cîţu a evitat în martie şi aprilie o criză a României pe piaţa titlurilor de stat, atunci când băncile erau extrem de reticente să împrumute Ministerul Finanţelor….. Când era la minister, Florin Cîţu a tot pedalat pe ideea că guvernul Orban pune accent mai mult pe investiţii decât pe consum, cum făcea PSD, dar nu a făcut altceva decât să plătească nişte facturi la nişte proiecte începute anterior, cred căde pe vremea lui Boc, când începuse metroul din Drumul Taberei. Stadioanele pentru Euro 2020-2021 au fost începute pe vremea PSD-ului. Nu-mi amintesc ca vreun proiect major să fie început pe vremea guvernului Orban, cele mai multe fiind la stadiul de studii de fezabilitate sau licitaţii. În rest, ca ministru al finanţelor, Florin Cîţu nu s-a remarcat prin altceva mai mult decât prin prezenţa pe Facebook, unde şi-a mutat biroul şi unde tot timpul citeam că “românii trebuie să ştie sau să afle”, dar nu am aflat niciodată ce. Nu am aflat ce a făcut Teodorovici, fostul ministru de finanţe, cum ne-a vândut la ruşi prin Banca Internaţională de Investiţii, nu am aflat ce a făcut PSD mai mult decât se ştia deja prin datele statistice. Nu cred că Florin Cîţu, ca premier, vrea să facă o revoluţie bugetară în România, nu va tăia la sânge, nu se va atinge de cheltuieli (între 20 şi 30% din cheltuielile bugetare au preţuri supraevaluate), nu va restructura aparatul fanariot bugetar. Va trage de timp până să ia măsuri de restructurare a bugetului (90% din venituri se duc pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor), în speranţa că revenirea economică, în cel mai bun caz în 2022-2023, va acoperi lipsa de măsuri dure care ar avea un efect electoral negativ pentru PNL şi coaliţia de guvernare. Cred că şi cei din ANAF râd de frazele goale din programul de guvernare care vizează creşterea încasărilor la buget, digitalizarea instituţiei sau alte măsuri de reorganizare şi restructurare.…. Prin programul de guvernare, premierul Cîţu nu şi-a asumat cifre concrete, aşa cum cerea de la guvernele anterioare, când era economist la ING. Eu sper că Florin Cîţu nu va sta la Palatul Victoria cât să treacă timpul mai repede până să ajungă la Banca Naţională. Integral: https://www.zf.ro
TREI ÎNTREBĂRI. Două teme din 2020 și una din 2021 care ne pot schimba viața. Altele decât COVID …. 1.Ce a fost neglijat, pe nedrept, în 2020? În anul pandemiei, deși s-au întâmplat atât de multe în lume, puțin loc a mai rămas în spațiul public, în dezbaterile intelectuale și în preocupările oamenilor în afară de COVID. Virusul a acaparat, practic, tot. Și totuși, cea mai importantă schimbare trecută în general cu vederea de mass-media și de atenția noastră nu este nici politică, nici strategică, nici economică, nici epidemiologică, ci una de ordin cultural, în sensul cel mai larg al termenului. O schimbare care se reflectă în toate celelalte dimensiuni menționate anterior: iraționalismul în creștere la nivelul unui segment tot mai larg al populației. Ascensiunea pe scară largă a conspiraționismului/ negaționismului și a neîncrederii în versiunile oficiale ale informației, respectiv în expertiza științifică deja consacrată la nivel mondial formează un curent de gândire tot mai puternic în societățile euro-atlantice, de la Pacific la Marea Neagră. Opțiunile tot mai multor concetățeni devin umorale și emoționale, bazate pe canoane ideologice, speculații, zvonuri și sofisme, nefiind opțiuni fundamentate științific, raționale și bazate pe argumentația factuală. Apare astfel un curent contestatar, retrograd, care va depăși în viitor cu mult granițele discuției legate de pandemie, de existența virusului, de mască și de vaccin. Pe scurt, lumea pare că se prostește, și nu e clar dacă asta e doar de la Facebook și alte rețele sociale –în care manipulatorii din interiorul și din exteriorul lumii occidentale au o influență covârșitoare- de la declinul lecturilor serioase (cărți), de la superficialitatea școlii și scăderea nivelului educațional general, sau mai sunt și alte cauze. Contestarea populistă și irațională a orice ține de mainstream,fie că ne referim la guvern, instituții, reglementări, valori, principii și politici publice, fie că e vorba de negarea cunoașterii științifice consacrate, pare să sugereze un eșec al moderației și educației liberale raționale, a încrederii în democrația liberală și statul de drept, care au funcționat cu succes în deceniile trecute, aducând pace și bunăstare în spațiul euro-atlantic…..2.O idee (abordare) interesantă adusă în 2020? Aș vedea aici ca semnificativă și chiar ca o surpriză plăcută în domeniul europenisticii redescoperirea solidarității politice în cadrul UE, într-un moment în care euroscepticii vedeau deja ca certă destrămarea Uniunii. Este adevărat că, în primele luni ale pandemiei, în primăvară, UE a fost evident nepregătită, părând mai degrabă derutată și confuză. Dar, începând din vară, sondajele au arătat că sentimentul pro-european a început să crească, odată cu încrederea unei majorități a cetățenilor celor 27 de state membre că „mai multă UE este soluția” pentru a face față cu succes crizelor și provocărilor acestor vremuri pline de amenințări și riscuri. Chiar și guvernările eurosceptice de la Varșovia și Budapesta au acceptat, spre finalul anului, să nu mai blocheze proiectul de buget 2021-2027 și Pachetul Next Generation de redresare economică. …. 3.Cea mai mare temere pentru viitorul României (1-2 ani) și cea mai mare speranță? Ar fi ipocrit să nu recunoaștem că o eventuală instabilitate politică, proastă funcționare sau chiar criză a coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR pe termen scurt și mediu (1-2 ani) ar fi extrem de nocivă pentru opțiunea România Europeană, alimentând curentul contestatar populist, retrograd și iraționalde care vorbeam la prima întrebare, curent care are deja o reprezentare politică agresivă și sfidătoare în noul Parlament. Un astfel de eșec ar pune în pericol rezultatul alegerilor din 2024. Ca speranță pentru România, dincolo de reușita coaliției de guvernare, ar fi în primul rând reconsolidarea relațiilor transatlantice în noua administrație Biden, salvarea NATO și reinventarea Occidentului în secolul XXI. Cele trei componente de mai sus, care țin toate de relațiile SUA-UE, pot da României șansa de a rămâne într-un spațiu al garanțiilor de securitate, democrației liberale, statului de drept și bunăstării, ferită de intrarea sub influența regimurilor dictatoriale de la Moscova și Beijing. În esență, înțelegem că temerile și speranțele vin deopotrivă din interior și din exterior. România este o țară suficient de mică încât să nu depindă doar de ea însăși și suficient de mare încât să nu depindă doar de alții. Cu bune și cu rele, ambele planuri, intern și extern, au impact asupra vieții noastre. Integral: https://www.contributors.ro
Asociaţia Municipiilor solicită o nouă reorganizare administrativ-teritorială Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită o nouă reorganizare administrativ teritorială, legiferarea zonelor metropolitane, continuarea procesului de descentralizare, digitalizarea şi interconectarea bazelor de date central-local. De asemenea, conducerea AMR consideră că unităţile administrativ-teritoriale trebuie să-şi asigure din resurse proprii cheltuielile cu standardul minim de servicii publice, potrivit News. Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a prezentat, la prima şedinţă a noii conduceri a AMR, acţiunile asociaţiei din perioada 2017-2020 şi a sintetizat priorităţile AMR pentru mandatul 2020-2024. Prima dintre acestea se referă la reorganizarea administrativ-teritorială. “România este singura ţară din Uniunea Europeană, din cadrul fostului bloc comunist, care are o lege a organizării administrativ-teritoriale a ţării din perioada regimului comunist (1968). Această lege, fundamentată pe principiul centralismului democratic, specific regimului comunist, este în contradicţie flagrantă cu principiul subsidiarităţii care stă la baza construcţiei şi funcţionării Uniunii Europene. De asemenea, această lege constituie un obstacol major în calea modernizării României, a debirocratizării şi a absorbţiei mai eficiente a fondurilor europene”, arată reprezentanţii AMR, într-un comunicat de presă transmis miercuri. Printre temele prioritare se află finanţarea autorităţilor publice locale, legea zonelor metropolitane şi a aglomerărilor urbane, harta serviciilor furnizate în municipiile AMR, continuarea procesului de descentralizare cu respectarea principiului potrivit căruia “nicio descentralizare de sarcini către administraţia publică locală nu poate fi făcută fără o descentralizare a resursei financiare aferente. Resursa financiară trebuie să fie precisă, cuantificabila şi cu caracter permanent”. De asemenea, se are în vedere digitalizarea şi interconectarea bazelor de date, precum şi plata online a tuturor taxelor si impozitelor şi emiterea în format digital a tuturor autorizaţiilor şi avizelor emise de administraţia locală şi centrală. Integral: https://www.bursa.ro
Peste 18.000 de documente din arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice vor fi accesibile online celor interesaţi Arhiva digitală a Comisiunii Monumentelor Istorice – www.arhivacomisiuniimonumentelor.ro – este la dispoziţia tuturor cercetătorilor şi persoanelor interesate de istoria protecţiei patrimoniului construit. Peste 18.000 de documente din 704 dosare ale arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice sunt disponibile online, graţie proiectului Back-Up, scrie News. Arhiva primei instituţii dedicate conservării şi restaurării monumentelor publice de pe teritoriul României face obiectul unul proiect multianual derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Potrivit unui comunicat transmis News.ro, proiectul de scanare şi digitizare derulat în perioada 2019-2020 a avut ca obiectiv conservarea, protejarea, valorificarea uneia dintre cele mai importante arhive istorice din România şi, în acelaşi timp, accesibilizarea informaţiilor pentru categoriile de public interesate în mod special de informaţia istorică despre patrimoniul imobil – specialişti, studenţi, cercetători ai unor domenii conexe, publicul larg pasionat. Cu o vechime mai mare de 100 de ani, arhiva Comisiunii Monumentelor Istorice conţine un număr impresionant, de peste 120.000 de documente adunate de-a lungul celor 55 de ani de activitate (1892-1948) – un patrimoniu mobil fragil şi puţin accesibil datorită suportului pe care se află. Institutul Naţional al Patrimoniului este principala instituţie din România care gestionează activităţile de protejare a monumentelor istorice asumate de statul român, inclusiv prin păstrarea arhivelor instituţiilor ce au funcţionat în acest domeniu. În ultimii 30 de ani, marcaţi de numeroase reorganizări şi de subfinanţarea domeniului, a devenit evidentă stringenţa accesibilizării şi salvgardării, prin digitizare, a acestui depozit de informaţii istorice, constând din studii istorice, devize, relevee, planuri, corespondenţă administrativă şi tehnică, decizii, ce acoperă problemele de restaurare, conservare şi valorificare a monumentelor istorice…. Dintre cele 3.885 dosare, au fost scanate peste 1.350, însumând 40.000 de documente. Acestea se regăsesc identificate şi localizate conform numărului de dosar din arhivă, adresei, Codului LMI, denumirii, pe www.arhivacomisiuniimonumentelor.ro . Documentele pot fi descărcate sub forma unui fişier PDF, compus din conţinutul integral al unui dosar, dar pot fi vizualizate şi sub forma unor albume uşor de răsfoit, cu posibilitatea deschiderii fiecărei pagini din dosar. În luna decembrie vor putea fi consultate peste 18.000 de documente ce sunt prezente în 704 dosare, a doua parte din arhiva deja scanată – reprezentând 23.000 de documente – urmând să fie accesibile din luna ianuarie a anului 2021. Integral: https://www.bursa.ro
Moș Crăciun, obligat să stea 14 zile în carantină în sobă după Crăciun Zile dificile pentru Moșul, care trebuie să respecte restricțiile Covid. …. E absolut interzis să inviți moșul la masă cu familia, pentru că el este un vector de contagiune, intrând în sute de milioane de case într-o perioadă foarte scurtă. ”Dacă auziți moșul tușind, asigurați-vă că nu e de la funingine. Aerisiți coșul bine și mai schimbați-i moșului pantalonii din când în când, că e bătrân și se mai scapă și pe el”, spune un medic epidemiolog. ”E posibil ca Moșul să protesteze și să încerce să fugă cu sania, de aceea e indicat să montați un grătar în vârful hornului, sau să stați pe acoperiș cu o lopată și să-l pândiți. Când scoate capul, îi ardeți o cazma, să se potolească”, a spus Arafat de la SMURD. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata all 🙂
“Presedintele Senatului initiaza procedura pentru trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de alesi
Presedintele Senatului, Anca Dragu, a anuntat joi infiintarea unei comisii parlamentare comune pentru punerea in aplicare a referendumului din 2009, cand romanii au votat pentru un parlament unicameral, cu maximum 300 de parlamentari.
“Vom infiinta o comisie parlamentara comuna la nivelul Camerei si Senatului, care are ca scop intregul proces electoral, dar si aplicarea acestei masuri”, a declarat joi, 24 decembrie, Anca Dragu la Digi24.
Comisia va fi infiintata la inceputul anului viitor, daca nu se reuseste in ultima saptamana din acest an, informeaza Digi24. “Probabil la inceputul lunii ianuarie. Incercam si acum, saptamana viitoare, in masura in care vom avea toate avizele”, a mai precizat Anca Dragu….”
https://ziare.com/pnl/stiri-pnl/presedintele-senatului-initiaza-procedura-pentru-trecerea-la-parlament-unicameral-cu-300-de-alesi-1652516
Interesant ca s-a reusit brexitul. Dar nu vad pe nimeni sa explice cum.
Tot ce stiu e ca nu vor exista taxe la granita. Asta e foarte bine pentru UK.
Buna dimineata si un Craciun cu pace, sanatate multa, ajutor de la Dumnezeu si multe bucurii in suflete si in familii 🙂
Sa avem cu totii parte viata cat mai apropoiata de normalitate, cu tihna pentru a distinge ce e necesar de ce este superficial 🙂
Editorial de Craciun 🙂
https://politeia.org.ro/editoriale/craciunul-2020-nasterea-mantuitorului/65797/