Amicus Curiae: argumentele Politeia cu privire la Legea Statutului parlamentarilor. Ce a ratat sesizarea PDL
14/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Opiniile Politeia |
Redactat de @Cetatean
Urmând tradiţia inaugurata in anul 2012, Comunitatea Politeia adresează Curţii Constituţionale, prin intermediul procedurii Amicus Curiae, un punct de vedere exprimat public cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor votata la data de 13 februarie 2013 de Parlamentul României.
Întrucât sesizarea depusa de un grup de 24 de senatori PDL si 1 senator PPDD a ratat în mod nepermis multe articole din lege pe care le considerăm neconstituţionale, Comunitatea Politeia doreste sa vină în ajutorul Onoratei Curții Constituționale și să figureze in calitate de Amicus în cadrul procedurii de examinare a conformităţii legii menționate cu Constituţia României.
Argumentele expuse mai jos sunt asumate de Comunitatea Politeia și ele suplinesc ceea ce autorii sesizării depuse astăzi la Registratura Curţii au ratat (din grabă sau din neștiintă).
Domnule Președinte al Curții Constituționale,
Considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor trebuie declarată neconstituțională întrucât articolele:
- art.I pct.5,
- art.I pct.11 alin.(2),
- art. I pct.14 [pentru introducerea art. 19¹ alin (2)],
- art.I pct.18 alin.(1),
- art.I pct.19 alin.(1) [pentru introducerea art. 24² alin (1)],
- art.I pct.27 alin.(2) și alin.(4),
încalcă prevederile: art.69 alin.(1) și (2), art. 70 alin. (2), art. 72 alin. (3), art. 126 alin. (1) și art. 148 alin. (4) din Constituția României.
În ceea ce privește art. 69 alin. (1) și (2) din Constituție, care stabilește caracterul reprezentativ al mandatului senatorilor și deputaților, precum și nulitatea mandatului imperativ, aceste prevederi sunt încălcate de art.I pct.5 din legea votată de Parlament. Acest articol nu doar că introduce mandatul imperativ pentru senatorii și deputații acelor formațiuni politice ce reprezintă minoritățile naționale, ci și încalcă și principiul mandatului reprezentantiv al întregului popor, fără distincții în cadrul corpului electoral.
Stabilind că ”Deputaţii şi senatorii au îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi al locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, respectiv al cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe care îi reprezintă” (art. art.I pct.5 din legea votată), Parlamentul a introdus, pe de o parte, distincția între deputații și senatorii care acționează în interesul întregii naţiuni și deputații și senatorii care acționează în interesul minoritățile naționale, creând astfel două categorii de deputați și senatori (una care reprezintă întregul popor și una care reprezintă doar cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale).
Acest lucru contrazice litera și spiritul art. 69 alin.(1) din Constituție, așa cum a fost el explicitat în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, Curtea a arătat că ”sintagma poporul român pe care legiuitorul constituant o foloseşte atunci când, în art.2 alin. (1) stabileşte că suveranitatea naţională aparţine poporului român, implică în mod necesar unitatea şi unicitatea poporului”, fără a distinge între minoritățile naționale și majoritatea poporului. Faptul că legea fundamentală, la art.62 alin.(2) consacră o normă de reprezentare pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale nu înseamnă că parlamentarii care dobândesc mandate în baza acestui articol reprezintă doar minoritățile naționale și nu poporul român în ansamblul său (fără distincții de natură etnică), așa cum menționează explicit art. 69 alin.(1) din Constituție.
Pe de altă parte, același art.I pct.5 din legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor introduce și o distincție care ține de procesul electoral, adăgând la textul constituțional o sintagmă care contrazice sensul mandatului reprezentativ exercitat în interesul poporului. Astfel, articolul menționează că ”Deputaţii şi senatorii au îndatorirea de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi al locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă”, lucru care introduce o sintagmă interpretabilă în sensul unui mandat imperativ. Textul articolului, în forma votată, poate permite unui parlamentar (senator sau deputat) să susțină că a primit un mandat imperativ (din partea cetățenilor din circumscripția electorală în care a candidat) pe care este obligat să îl respecte, situație care contravine explicit art.69 alin.(2) din Constituție, așa cum a fost acesta explicitat în jurisprudența Curții (a se vedea Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993: ”[…] în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului şi că orice mandat imperativ este nul. Practic, acest articol valorifică fără limite mandatul reprezentativ […]. Interpretarea acestui articol constituţional nu poate fi decât în sensul că deputatul, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio răspundere juridică faţă de alegătorii din circumscripţia care l-a ales şi nici faţă de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii şi partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ţinut să îndeplinească vreo obligaţie faţă de aceştia, el este obligat numai poporului”).
În ceea ce privește art. I pct.11 alin. (2) din legea votată (”Deputatul sau senatorul care nu şi-a exprimat opţiunea potrivit prevederilor alin. (1) rămâne în stare de incompatibilitate”), acesta contrazice art.70 alin.(2) din Constituție, care stabilește încetarea mandatului senatorului sau deputatului în caz de incompatibilitate. Norma legală nu poate introduce, sub pretextul analizării sau clarificării incompatibilității parlamentarului în cauză, o derogare de la norma constituțională care stabilește explicit încetarea mandatului pe motiv de incompatibilitate. Se crează astfel premizele unei încălcări a supremației legii și a instituirii unui tratament discriminatoriu de care beneficiază parlamentarii incompatibili, care își pot prelungi mandatul în mod nejustificat sub pretextul analizării sau clarificării unei situații de incompatibilitate. În plus, în cadrul art. I pct.11 alin. (2) se introduce posibilitatea încetării mandatului prin Hotărâre a Camerei respective (”Raportul comisiei se înaintează Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, care va informa pe deputatul sau senatorul în cauză şi va supune în prima şedinţă a plenului Camerei din care face parte un proiect de hotărâre de constatare a stării de incompatibilitate şi de încetare a mandatului”), reglementare care, pe de o parte, creează un paralelism legislativ cu prevederile Agenției Naționale de Integritate (așa cum au fost ele consacrate prin legea nr. 176/2010) și, pe de altă parte, contrazice recomandările Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (raportul din 30 ianuarie 2013), care stabilesc că Agenția Națională de Integritate trebuie să rămână singura autoritate însărcinată cu verificarea potențialelor incompatibilități ale funcționarilor aleși și numiți. În temeiul art. 148 alin.(4) din Constituția României, Parlamentul este obligat să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din actul aderării României la Uniunea Europeană, obligații care includ și respectarea recomandărilor formulate în rapoartele periodice ale Comisiei Europene elaborate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (care face parte integrantă din actul aderării României la Uniunea Europeană), lucru care nu s-a întîmplat.
În ceea ce privește art. I pct.14 [pentru introducerea art. 19¹ alin (2)], acesta modifică termenul de contestare al Raportului Agenției Naționale de Integritate de la 15 la 45 de zile, însă numai în ceea ce îi privește pe senatori și deputați. Este încălcat astfel art. 16 alin(1) din Constituție, introducându-se o discriminare favorabilă parlamentarilor declarați incompatbili, care beneficiază de o durată mai mare de timp (în raport cu celelalte funcții publice incompatibile) pentru contestarea raportului elaborat de Agenția Națională de Integritate. Acest tratament diferit nu este justificat în raport cu aceeași situație obiectivă (starea de incompatibilitate constatată) și este de natură a încălca egalitatea cetățenilor în fața legii, consacrată de art. 16 alin(1) din Constituție.
În ceea ce privește art.I pct.18 alin.(1) din legea votată de Parlament acesta încalcă art. 72 alin.(3) și art. 126 alin.(1) din Constituția României. Prin stabilirea unei norme procedurale în privința reținerii, arestării și percheziției senatorilor și deputaților, art.I pct.18 alin.(1) transformă Parlamentul într-o instanță judecătorească, în măsura în care se interpretează cererea organului de anchetă (”Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei”) ca pretext pentru examinarea de către Cameră, pe fond, a situației parlamentarului în cauză, ceea ce contrazice art. 126 alin.(1) din Constituție, precum si art. 72 alin. (3), care nu detaliază vreo măsură suplimentară în cadrul procedurii de ridicare a imunității parlamentare. Deși articolul 72 alin.(3) din Constituție lasă Parlamentului posibilitatea de a aprecia dacă există un ”temei pentru reținere”, acest lucru nu conferă Parlamentului și dreptul de a intra pe fondul cauzei, legea fundamentală nefăcând precizări procedurale suplimentare; astfel, art.I pct.18 alin.(1) este neconstituțional în măsura în care Camera respectivă poate refuza aprobarea cererii formulate în temeiul art. 72 alin. (3) sub pretextul că aceasta nu îndeplinește acele condiții substanțiale asupra cărora doar o instanță de judecată se poate pronunța.
În ceea ce privește art.I pct.19 alin.(1) din legea votată, acesta încalcă art. 126 alin. (1) din Constituție, deoarece prevede o procedură în cazul urmării penale pentru un ministru având calitatea de deputat sau senator (”Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale”), care conferă Parlamentului posibilitatea de intra pe fondul cauzei, substituindu-se astfel instanței, care singură are dreptul de a stabili legalitatea sau ilegalitatea faptei, ori faptelor imputate parlamentarului în cauză.
În ceea ce privește art.I pct.27 alin.(2) și alin.(4), acestea contrazic art. 69 alin. (1) din Constituție, așa cum a fost acesta explicitat in jurisprudența Curții Constitutționale. Astfel, la alin.(2) sunt instituite restricții cu privire la constituirea grupurilor parlamentare („Grupurile parlamentare se pot constitui din deputaţi, respectiv senatori, care au candidat în alegeri din partea aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice ori alianţe politice, alianţe electorale sau din deputaţi ori senatori care au candidat ca independenţi şi au fost aleşi”), iar la alin.(4) sunt instituite sancțiuni aplicabile senatorilor și deputaților care părăsesc un grup parlamentar (”Deputaţii sau senatorii care părăsesc grupul parlamentar din care fac parte în conformitate cu alin. (1) devin deputaţi sau senatori neafiliaţi, dacă nu se afiliază unui alt grup parlamentar. Deputaţii şi senatorii rămaşi neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare”).
Aceste prevederi contrazic flagrant sensul mandatului reprezentativ reglementat de art. 69 alin. (1) din Constituție, după cum a fost explicitat de Curtea Constituțională într-o bogată jurisprudență pe această temă. A se vedea în acest sens Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993 (”In consecinţă, deputatul are facultatea constituţională de a adera la un grup parlamentar sau altul în funcţie de opţiunile sale, de a se transfera de la un grup parlamentar la altul sau de a se declara independent faţă de toate grupurile parlamentare. Nicio altă normă juridică, legală sau regulamentară nu poate contraveni acestor dispoziţii constituţionale.“), Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 (”părăsirea unui grup parlamentar si interdicţia trecerii în altul vine în contradicţie cu art. 61 alin. (3), precum si cu art. 66 din Constituţie, ca fiind o îngrădire a mandatului reprezentativ”), Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 („interdicţia senatorilor independenţi de a constitui un grup parlamentar […] este neconstituţională întrucât încalcă libertatea lor de opţiune”), Decizia nr. 196 din 28 aprilie 2004, Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, Decizia nr. 229 din 14 martie 2007, precum și ultima decizie in materie, Decizia 1490 din 17 noiembrie 2010, care confirmă întreaga jurisprudență anterioară.
Prevederile art.I pct.27 alin.(2) și alin.(4) din legea votată de Parlament contravin art. 69 alin. (1) din Constituție și încearcă să reintroducă în legislație, pe calea legii organice, norme care au făcut deja obiectul controlului de constituționalitate și care au fost considerate contrare legii fundamentale. Este încălcat astfel art.1 alin.(5) din Constituție, care stabilește obligativitatea respectării supremației legii, precum și jurisprudența Curții Constituționale, elaborată în interpretarea situațiilor similare cu cea de față (respectiv Decizia 1615 din 20 decembrie 2011: ”De asemenea, Curtea retine ca actele de reglementare primara ulterioare nu pot păstra conținutul normativ al unei norme legale neconstituţionale ce nu mai este in vigoare și să se constituie astfel într-o prelungire a existenței acesteia”).
Faţă de cele de mai sus, rugăm Onorata Curte Constituţională să constate că prevederile ale art.I pct.5, ale art.I pct.11 alin.(2), ale art. I pct.14 [pentru introducerea art. 19¹ alin (2)], ale art.I pct.18 alin.(1), ale art.I pct.19 alin.(1) [pentru introducerea art. 24² alin (1)], ale art.I pct.27 alin.(2) și alin.(4), sunt neconforme cu prevederile art.16 alin.(1) şi (3) şi ale art.67 din Constituţie, precum și cu prevederile art.69 alin.(1) și (2), art. 70 alin. (2), art. 72 alin. (3), art. 126 alin. (1) și art. 148 alin. (4) din Constituția României, fiind astfel neconstituţionale.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Recunosc: nu am ghemul Ariadnei si m-am ratacit. Voi ramine vesnic in Labirint 😉
Salut ,
Dar unde a aparut sesizarea PDL-ului. Un link te rog
http://www.mediafax.ro/politic/pdl-si-ppdd-au-depus-la-curtea-constitutionala-sesizarea-privind-statutul-parlamentarilor-10561710
Buna seara! Spre comparatie, sesizarea PDL-PPDD depusa in graba azi contine urmatoarele “motivari”.
1. “Legea adoptată după reexaminare a depăşit cadrul stabilit prin cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României. Astfel, se menţine caracterul echivoc cu privire la incompatibilităţile stabilite prin alte acte normative, caracter care nu a fost eliminat de Legea adoptată; nu a fost corectată reglementarea referitoare la sancţionarea disciplinară a parlamentarului de neparticipare la lucrările plenului timp de 6 luni, în cazul unui conflict de interese constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în sensul că la pct.14 din Legea adoptată nu s-a ţinut cont de observaţiile din cererea de reexaminare; nu a fost respectată nici solicitarea consultării societăţii civile, cu toate că acest fapt este obligatoriu prin lege”.
2. “[…] Lipsa acestei corelări echivalează cu adoptarea unui text incomplet, echivoc şi deci nepredictibil, ceea ce face ca reglementarea în cauză să fie de neînţeles şi, ca urmare, sunt încălcate prevederile art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie.”
3. “Textul criticat de neconstituţionalitate, adică pct.3 referitor la art.7 alin.(2), îi pune pe parlamentarii în cauză în neconcordanţă cu prevederile art.16 alin.(2) din Constituţie, conform căruia nimeni nu este mai presus de lege, fiind încălcate şi dispoziţiile art.21 alin.(3) din Legea fundamentală, pentru că se prevede un termen de 45 de zile nerezonabil. Termenul de 45 de zile este exagerat de mare faţă de reglementarea procesual civilă şi deci îi poziţionează pe parlamentari deasupra celorlalţi cetăţeni, fără niciun fel de justificare” […] De asemenea, termenul de 45 de zile este exagerat de lung, iar lungimea sa încalcă caracterul rezonabil necesar constituţional pentru a sesiza o instanţă judecătorească..
4. ” În situaţia de faţă, hotărârea a fost adoptată de comisii, pentru că plenul celor două Camere reunite a decis sesizarea doar a Comisiei comune pentru Statutul deputatului şi senatorului, şi nu a acesteia împreună cu comisiile juridice ale celor două Camere ale Parlamentului. În acest mod, procedural, a fost încălcată decizia plenului Parlamentului, iar hotărârea, contrar prevederilor art.67 din Constituţie, a fost adoptată de comisii şi nu de către plenul celor două Camere”.
Personal, consider seizarea PDL-PPDD slaba de tot. Asta, juristii lui Blaga nu sunt mai breji ca seful lor.
Iata si textul sesizarii PDL, luat de pe un blog… pesedist 😀
http://users.heeloo.ro/4/files/1360839201779115321779_sesizare-reexaminare-statut-parlamentari.pdf
Theophyle, unde este documentul nu ce a spus Radulescu? Eu am auzit azi la radio pe unul Andronache care specifica alte articole din Constitutie, ba chiar mergea si la Codul civil si la Legea alesilor locali.
am dat eu link, ion.
Bravo Cetatean!
Dobitocii de PDListi nu ar merita ajutati pentru ca juristii lor sunt neprofesionisti, superficiali dar plini de sine. Nu stiu daca , in conditiile cand ar fi avut materialul tau inainte de a depune contestatia, s-ar fi lasat sfatuiti.
E o vorba romaneasca : “coada caprei de raie pica, dar tot mai sus o ridica”.
Materialul tau este beton argumentat, lucrat cu rabdare si migala, nu stiu insa daca CCR poate lua in consideratie argumentele tale daca nu sunt scrise in contestatia PDL.
Oricum, ramane un exemplu de lucru serios si bine facut dar numai pentru cei ce inteleg cum se argumenteaza temeinic o parere pe care o sustii.
Inca odata , felicitari!
merci, Cedric. Nu zic ca e cea mai buna contestatie, insa eu cred ca e mai buna ca a celor de la PDL.
@City,
Eu ca un neavizat, intreb. Aceasta contestatie (a ta, adica) va fi depusa undeva? Sau doar aici pe blog? Ai, sau exista aceasta posibilitate oficiala de a o face cunoscuta celor de la CCR? Sa nu-mi spui de avocatul poporului, ca acolo drumul este inchis.
Care Avocatul Poporului? Din cate stiu, la CCR se pot trimite documente prin mail sau fax.
FAX:
(40-21) 312.43.59;
(40-21) 414.21.39 – Compartiment grefă, registratură şi arhivă.
E-MAIL: ccr@ccr.ro
Din partea mea, oricine poate prelua aceasta contestatie si o poate trimite la CCR, eu nu ma opun si chiar zic mutumesc celui care o face. Mie mi-a pierit cheful de politica vazand contestatia PDL, insa am zis ca trebuie ca societatea civila sa aiba si opinia pe care de regula Politeia o exprima pe spete de acest fel, asa cum ma pricep eu.
Merci Citi,
Sper ca nu e o gluma. Daca insa e adevarata atunci sesizarea e apa de ploaie. Cred ca a facut-o avocatul Fenechiu. Mici sanse sa aiba sanse la CCR.Nu ar fi de mirare daca pica statutul pe chestie de tehnica legislativa. Daca iar lipseste Tanti Aglaia, tabara purcelusilor castiga
Ion, astia sunt imbecili, contesta si aici si la buget chestii de cvorum si de proceduri parlamentare!!! Iar cand se refera la Constitutie, o fac prin trimiteri vagi si fara a gaseasca macar o ancora in jurisprudenta CCR. Singura chestie mai de Doamne-ajuta e discriminarea intre parlamentari (45 de zile) si celelalte functii (15 zile) pentru contestarea raportului ANI.
In rest, cine a facut contestatia nici macar nu recunoaste spete anterior judecate de Curte.
@City,
Eu cred ca nu sunt imbecili,sunt smecheri si ticalosi. Eu sunt convinsa ca nu-si doresc sa castige la CCR. Interesele lor sunt cam la fel cu cele ale USL-ului. Singurul care le incurca ploile a fost Piratul. Acum ei se reintorc la locul caldut de alta data. Dovada?! Ai vazut tu o contestatie la CCR, de la PDL, professional? Eu stiu asa, daca nu ma pricep sau daca am vazut ca juristii ce ii am nu fac nici o branza, ma duc si caut (outsource, adica) pe cel mai bun jurist, pe care il platesc si caruia ii dau o zi sa vina cu cea mai buna cotestatie. Daca persist sa o fac eu, atunci am doua motive: ori sunt proasta ori nu vreau sa castig. Cum prima varianta (macar in cazul PDL-ului) nu este valabila, ramane cea de a doua.
au fost si contestatii care au trecut, totusi, si daca au trecut, inseamna ca au fost facute profesional. Imi vin acum in minte doua cu greutate, una referitoare la Sandei si una referitoare la cvorumul de la referendum. Insa contestatia de azi mi se pare foarte slaba.
City,
La cea de la referendum aveau interes, IMENS. Daca pleca TB, ei nici 1% nu mai aveau la alegeri.
Nu uita ca tradatorul de Blaga era in fruntea celor care erau la poarta Cotroceniului aruncand cu caschetele si tot el este cel ce a tradat pe MRU. Cat despre Sandei, sunt convinsa ca ori a fost o “greseala” ori a fost “impus”. Pe vremea Sandeilor, nu era presedinte Boc? Parca da!
nu am uitat de Blaga si caschetele. Problema insa la aceasta contestatie e ca pare facuta de ageamii, nu de juristi. Sau de juristi ageamii 😀
Zic si eu, ca cetatean simplu.
Citi,
“discriminarea intre parlamentari (45 de zile) si celelalte functii (15 zile) pentru contestarea raportului ANI”cum spui tu nu e discriminare in sine. Ar fi discriminare doar daca nu si-ar produce efecte in lipsa contestarii cum vroia Chioariu. Diferenta de zile poate fi legiferata prin derogare. E ca la pensionarea la 65 de ani dar in cazul cadrelor didactice se poate prelungi pana la 71 de ani. Imi aduc aminte ca a fost contestata acum 5 sau 6 ani pe motive de discriminare si a picat cu succes.Parerea mea
avand in vedere ca e aceeasi situatie obiectiva (starea de incompatibilitate) care produce aceleasi efecte juridice (necontestarea duce la ramanerea definitiva a raportului ANI), e o discriminare sa stablesti pentru o categorie un interval mai mare decat pentru ata categorie.
Seara bună!
Dragă Citi, felicitări pentru migala şi răbdarea de care dai dovadă în demontarea manevrelor “aleşilor” de ambe (sau toate) feluri(le). Ce pot să fac, am făcut: am preluat acest articol (ca incipit) şi am dat link aici, pentru cei interesaţi să citească acest articol necesar informării votanţilor (din tot spectrul politic).
Sper ca acest articol să aibă impact.
buna, tibi, merci pentru lectura! 🙂 e drept ca nu e cel mai digerabil text, insa asta avem azi in menu 😀
City, vrei sa spui ca daca eu o preiau de la tine si o trimit prin e-mail, CCR o sa-mi dea un numar de inregistrare si cineva de acolo o sa-mi si dea un raspuns? Daca asa stau lucrurile, o sa o fac imediat.
🙂
maya, nu am depus pana acum acte la CCR, ca sa stiu exact, insa daca se trimite un document prin fax intitulat “Amicus Curiae cu privire la sesizarea depusa pe data de 14.02.2013 de un numar de 25 de senatori vizand Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, votata la data de 13 februarie 2013 de Parlamentul României”, cred ca e de ajuns.
Ca nu imi inchipui ca ai de gand sa te duci pana la registratura CCR! : D (lucru care e perfect legal, insa nu am auzit pana acum de asa ceva).
City, eu ma duceam sigur daca eram in tara. Chiar si aici in State, am avut astfel de corespondente, cand Obama era suspectat ca nu are toate cerintele indeplinite pentru a fi in cursa prezidentiala. Si am primit si raspuns 🙂 😉
Dar cum nu sunt, incerc macar sa fiu”activa” prin corespondenta.
Cum serviciul ce-l am, fusul orar ,plus the second job si scoala (chiar si dupa 25, tot mai merg la scoala), nu-mi mai lasa timp prea mult si de astfel de lucruri. Dar un text “de-a gata” si o adresa de e-mail este mai mult decat suficient, pentru a nu sta impasibila la tot ce se intampla. Chiar daca toate aceste probleme ale Romaniei nu ma afecteaza pesonal, simt ca este obligatia mea ca cetatean (inca) al acestei tari sa nu stau pe margine si doar sa privesc. Impasibilitatea este lucrul ce-l urasc cel mai mult.
citi, articolul este perfect digerabil în esenţa sa.
nu trebuie să ai vaste cunoştinţe juridice pentru a urmări o expunere limpede a motivelor expuse argumentat, de tine. este suficient să citeşti cu atenţie argumentele expuse.
excelent acest menu 🙂
Poate ai dreptate desi eu nu o vad asa dpdv procedural Dar oricum sesizarea ta se bazaeaza si pe alte articole din statut si are substanta. De ce n-a preluat-o MRU sau el nui face parte din grupul de semnatari?
In alta ordine de idei uitati aici exemplu de sesizare
“PSD a sesizat Parlamentul European si Comisia Europeana despre dezastrul din CSM. Europarlamentarul Catalin Ivan: “Doamna Haineala se crede o institutie. Chiar daca este presedintele CSM, Oana Haineala nu este CSM!… Oameni gen Monica Macovei, Haineala si inca cativa merg acolo tocmai pentru a face rau Romaniei”
ala e nebun oricum, e un latrau care exprima clar de gandesc toti pesedistii in sinea lor.
MRU face parte din grupul de semnatari, caci grupul PDL are fix 24 de senatori si au fost 24 semnaturi plus una de la PPDD.
Din pacate pentru MRU, nu el redacteaza contestatiile, ci alte capete infierbantate (degeaba).
@ion,
Si ca o completare la cele scrise de dumneavoastra si de @city, nu stiu daca ati vazut emisiunea de la Badin de astazi, unde penalul mizerabil de Negoita, o ataca intr-un mod atat de josnic pe doamna Macovei, iar tampitul de la PDL, nu stiu si nici nu vreau sa stiu cum il cheama, nu a facut nici macar un singur gest de a-l contrazice.
Singurul care a spus ceva pe tema a fost Igas, intrat pe telefon. Si cand vezi aceste actiuni ale acestor losers, iti mai pui intrebarea de ce aceasta sesizare este facuta la “misto”? Sau ca ei isi doresc sa castige europenele de la anu, cand tu, PDL-ist, permiti ca un penal so o jigneasca pe cea mai prolifica parlamentara europeana, Monica Macovei, colega de-a ta de partid?
Presedintele poate contesta si el la CCR, chiar daca inainte a facut-o PDL-ul?
In cadrul procedurii examinarii constitutionalitatii legii, Presedintele CCR (poate) cere Presedintelui Romaniei, Avocatului Poporului, Presedintilor Camerelor si uneori Guvernului sa isi exprime punctul de vedere asupra legii si articolelor contestate. Se intimpla des cand sunt spete de acest gen.
Barengott
Daca CCR decide ca este constitutionala atunci statutul ajuns la Presedinte, acesta poate sa o conteste pe alte articole sau o promulga.
Citi,
Dar daca MRU a venit cu propuneri pertinente, daca presupunem ca exista buna credinta atunci nu cred ca s-ar fi opus ca respectivele propuneri sa fie atasate sesizarii. En fin, lucrul a fost facut acum sa vedem ce zice CCR.
MRU nu e vinovat cu ceva in chestia asta, te asigur.
Salut
Deci Politeia considera util ca Emil Boc sa revia presedinte la PDL cu consecintele inerente ?
Salut TDS,
de unde si pana unde intelegi tu asta?! NO WAY!!!
Habar nu am Azi m-am ocupat de piinea mea pt urmatoarele 2 luni. Depinde de basescu. Daca Basesxcu spune ca el prefera candidat la presedentia PDL si candidat la presidentia Romaniei pe Pistruiatul din serialul lui Sergiu Nicolaescu atunci 1-2 ,milioane de alegatori activi inclusiv eu am vota pentru Pistruiatul
nici macar juatate de milion din nefericire 🙁 Treaba ta. Optiunile mele vor fi diferite. NIMIC in legatura cu PDL. Astia si-au mancat tot malaiul la mine.
PDL a decedat dpdv politic în momentul trădării lui Frunzăverde.
Căderea guvernului MRU a fost startul situaţiei politice pe care o traversăm acum: preşedintele a jucat (la cacealma am zis eu atunci) şi a pierdut.
Restul sunt AMĂNUNTE discutabile.
Cert este că USL s-a cocoţat la putere şi nimic nu prefigurează căderea lor înainte de vreme.
Şi mai ales, acum, PDL se încăpăţînează să mizeze pe looseri.
Asta vrea, asta va avea.
Şi mai spun un lucru: mi-este peste poate să înţeleg de ce acum, adevărata “opoziţie” este în ograda recent desfiinţatului OTV-DD.
Salut tibi,
Multi din echipa PDL din parlament sunt o mizerie care nu mai relationeaza cu realitatea
Theophyle draga,
Indiferent care sunt optiunile tale sau ale mele politice, daca Basescu spune ca il sprijina pe Alexandru Arsinel , la urmatoarele alegeri rezultatele dreptei ar fi :
Alexandru Arsinel 2 milioane de votanti
MRU 1,8 milioane votanti
Pistruiatul 0.5 milioane de votanti
E o vorba a mamei mele “slaveste-l pe Dumnezeu dar nu il badjocori pe dracu”
Nu spune ca pe Basescu il pot vota max 0.5 ,milioane de oameni. Daca ma gandesc bine si tu poti obtine 500.000 de votanti in 3 luni de articole bune pe Politeia
.
tinere, cu tot respectul: baţi cîmpii! 🙂
Piratul nu mai trăieşte dpdv politic decît prin sprijinul extern de care se bucură nu el neapărat ci, sprijinul politic extern pentru valorile democraţiei.
lumea civilizată a luat poziţie faţă de pucişti; nimeni nu are nevoie de o sudamericanizare în Europa. 🙂
Tibi, eu te respect incit nu iti spun ca bati cimpii chiar daca ar fi asa. Deci rezuma-te la idei, si nu la persoana.
Piratul mai are un cuvant de spus. Prezidentialele.
Orikum s-ar da toti peste cap. Basescu va stabili candidatul dreptei. Ca va lua candidatul dreptei bataie asta e altceva. Inteleg ca tu esti inimos … dar lasa pe altii sa ma insulte cu batutul campilor
Cred ca ai citit alta pozitionare decat Amicus Curiae 😀
Buna Mayausa,
N-am vazut emisiunea, nu-mi place ca si caracter Badin dar Eu astept sa vad ce zice Piratul e foarte important sa nu insulte si sa nu jigneasca azi pe nimeni, sa-si controleze gândurile, impulsurile, sa urmăreasca desfăşurarea acestora, şi sa nu răspunda la provocări.
Mai Ioane daca Basescu , cel mai imprevizibil politician, singurul care s-a luptat cu echipa Ilici timp de 20 ani cu oarecare succes, asculta sfaturile lui dom profesor de la Arad Ion , atunci e problematic. Daca tu crezi ca esti mai bun ca el in intuitie politica indiferent cit de genial esti, atunci sa stii ca am un gol in stomac.
Mai TDS,
exista om pe planeta asta cu care tu nu ai o dezbatere ad hominem. Inca o data, date personale, inca o data atac la persona. Mai omule mai lasa copilariile aste. Ti-ai spus parerea, alti si-au spus parerea, gata. Iti spun eu, Basescu vorbeste atat de multe ori aiurea ca nici nu le mai pot urmari. Sa-ti aduc aminte. Las-o frate!
@Theophyle,
Fii ingaduitor cu TDS astazi. Este in suferinta, a primit o mare lovitura de la Pirat. Cum adica sa-l prefere pe piticul Boc, daca o are pe mandretea blonda ca alternativa? Este indurerat si dezamagit iar acum se razbuna pe cei care isi ingaduie sa aiba temeri vis-a-vis de comportamentul Piratului.
maya usa — exista o echipa intreaga : Cristian Diaconescu, MRU, Mihai Neamtu, Blaga,Udrea, etc care miauna ca Basescu nu ii nominalizeaza. Dupa ce se rezolva suferinta lor ajungem noi si la durerea TDS
………
Basescu vrea cu mandatele jos , fara circiuma lui Blaga
Sigur ca nu il vrea pe Blaga .,…. dar nu ii fortati mana
Stai putin, eu nu atac persoana, eu nu spun ca are ochelari si ca e blonda, eu atac ideia
Tu spui ca Basescu ca treapta de racheta a reusit sa ne duca in stratosfera si ca acum el poate sa cada pentru ca nu mai avem nevoie de el. E un bosorog expirat iar altii tineri si puternici vor conduce dreapta si din 2014 vom fi din nou la volan. Eu cred ca el inca este tartorul dreptei, si daca i se pune lui pata pe cineva atunci ala este viitorul dreptei.
\
Nici eu nu-l urmaresc, dar sunt la servici (la mine este ziua) si in asteptarea lui TB am lasat deschis internetul nu doar pe Politeia dar si pe b1. Asa am auzit impertinentele lui Negoita. Oricum, eu tot mai sper ca MM sa plece din PDL si sa se alature FC.
Cat despre Pirat, am emotii. Inca nu este momentul sa “dea tot”, cum se spune. Tara este intr-o mare deriva, iar un nou scandal ar fi bomboana de pe coliva. Sincer, mai bine nu venea, nu merita sa riste pentru PDL. Un partid de ipocriti.
Salut maya,
putine sanse. Doua sabii intr-o teaca nu merg!
Theophyle,
eu o vad pe MM parlamentar european pentru inca 4-8 ani, dar din partea FC si nu PDL. Nu cred ca este nevoie de inca o sabie. Chiar daca domnia sa este o luptatoare si o persoana f puternica, ar face mai mult bine la CE si nu la Bucuresti. Si acola avem nevoie de o sabie la fel de puternica, daca dorim si stam cu capul inca sus. Doar MRU nu ajunge, iar PDL este istorie cu tradatorul sau madam Cocos.
Este adevarat, pe blaga il dispretuiesc, iar Udrea nu a reusit sa-mi castige respectul, din pacate; asa ca PDL nu mai este pe lista mea de viitori votabili. Punct. Caz inchis. Acum, chiar daca FC este la inceputuri si nu o sa faca mare branza, are sanse. Cu conditia sa fie mai atent la cei pe care ii sustine (see Slatina, nu era cazul sa-si lege numele de acea persoana).
cred ca va vorbi despre PDL.
Poate sa vorbeasca despre PDL dar cu masura, masura ce trebuie folosită atât în sfera ideilor, cât şi, în mod concret, în privinţa persanelor pe care le preferă.
Ia zi Ioane, si ce cravata sa poarte ? 🙂
Violet, normal!
Merci Theophyle pentru ajutor,
Lasa-l pe Last sa vorbeasca. Nu stie ce face. Va intelege in cateva saptamani. Timpul nu mai are rabdare cu noi.
serios vorbind, nici eu nu cred ca mai avem timp.
Ioane, ok sa te ajute Theophyle
Eu incerc sa ma descurc singur 🙂 Vorbim peste o luna Imi explici atunci ce am gresit 🙂
Ascultati-l pe BASESCU !
Nu il ignorati si nu considerati ca e un expirat cu ”DOAR ‘ 0.5 milioane de oameni in spate ! Daca il ignorati, ati pierdut sansa in momentul asta.
nimeni nu-l ignora, trebuie sa o lasam mai moale cu geniul lui politic. Asta este, a facut anul asta si cel trecut greseli cat cuprinde. Il vom sustine intodeauna fara sa mai consideram discursul lui ca genial. Atat.
Theophyle , din pacate, Basescu va propune pe cineva care este din interiorul PDL in acest moment. Ca e rau sau ca e bine pentru noi cei care traim acum aici nu stiu.
NU are genial dar are destui care sa mearga pe mana lui. Din pacate/fericire tot Base ne va decide soarta inca o data
Basescu omoara PDL (adica garda Blaga).
Bune face! O merita din plin 🙂
Atac dur la Blaga 🙂
E adevarat …. nu merge pe cei de 60 ani…….. dar nu inseamna ca merge pe mana pe cine crede fiecare din noi.
Deci e vremea celor spre cei de 40 ani ………….. Pdl are PREZIDENTIABILI cu notorietate, barbati, in interiorul partidului ce pot iesi in frunte
Era bine daca dadea si un nume
e un barbat 😆
E baiat destept stie cind va spune
Buna seara,
da! I-a rupt, stie de toate blaturile facut de gasca transpartinica si cu agenda facuta pe 6 luni.
in seara asata este pe principiul “eu v-am ridicat, eu v-a tai craca ptr. ca sunteti blatisti”
azi sunt fix 6 ani de la declansarea procedurii privind referendumul pentru VU. Discursul lui TB din 14 februarie 2007.
TB este magistral, si-a reintrat in mana 😉
gata, a aruncat bomba! 😆
Nu mai spune odata ca poate iti pare rau
“batranul Basescu” a ramas acelasi: inoxidabil 😆
TB: “Ei au o teorie ca astia se erodeaza si vin procentele le noi. Nu vin procente daca nu te bati. Au subiecte si tac. “
de ce vrei sa distrugi partidul, e prostia lui Blaga care discrediteaza partidul, cind tu iti faci campanie interna prin a critica guvernul care a trecut Romania prin criza.
Boc a cistigat la cluj, Anastase a cistigat 33 % Udrea a cistigat 40%
Emil nu vrea sa candideze, vrea sa lase un Cluj aranjat, informatizat etc
tds, eu cred ca tu esti cel care are dreptate. Lasa-i pe ceilalti sa studieze notiunea de balast, sunt mai bine pozitionati ca tine.
🙂
Udrea trebuie sa renunte la posete si la tocuri si va fi un politician excelent !!! 🙂
singura care a depus o motiune deci a avut curaj, Sunteti generatia de 40 ani …. ce stati dreak si nu aveti curaj ?
iar ia Udrea laude pentru ca altii nu au tupeu sa il atace pe Blaga. Sa vedem ce zice de reformisti.
Falca il ataca pe Blaga si vad ca Basescu….. nimic
Uite ca si Basescu e fan Banciuuuuu !!!! 🙂 la fel ca si mine
Ce tare ma bucur
Base il face praf pe Blaga
Buna dimineata!
Eu am avut senzatia ca doar sufla sa il imprastie; praf este de multa vreme, Blaga 🙂
E ca praful selenar, nu scapi de el usor….. vedem la alegeri daca a reusit
Frunza verde a fost locotenentul lui Blaga…..
FV e cel care l-a daramat pe MRU
…
PDL era pitit la TgJiu
si Neamtu, si MRU si Blaga Papahagi l-au cautat pe Basescu dar Basescu nu a vrut sa discute cu ei.
De maine va accepta sa discute cu ei vazand ce se intimpla in pdl
Nu exista unul care nu l-a cautat ,,,
Isarescu, Oprescu si Ponta sunt inaintea Patriarhului Daniel in ce priveste increderea romanilor in personalitatile publice
Lua-iar dreak pe toti 4 🙂
Daca astia 4 sunt romanii cei mai grozavi ai momentului, e mai simplu sa aranjez sa aiba cineva grija de mormintele parintilor mei sa pliveasca iarba,….. si sa plec dreak din haznaua asta unde nu mai am nici o legatura cu concetatenii mei.
E 11.47 …. toti la culcare ? ………….. si nimeni nu il mai asculta pe T Basescu ? Asa expirat e presedintele ?
Bun discursul presedintelui, dar doar prima parte. E clar ca a mers sa vorbesca despre PDL sa il sape un pic pe Blaga si sa le dea curaj altora din partid. Restul au fost mai mult povesti de umplutura.
Basescu: Am vorbit din suflet …. Nu as vrea sa dispara PDL un partid proeuropean ……
Urmeaza Radu Banciu…. preferatul lui Basescu 🙂
Da, si mie imi e clar. A mers in special pentru PDL (jumate de emisiune dedicat lui). Eu personal vreau sa am de ales macar intre 2 partide pe drepata, PDL si FC.
Nu mi-a placat partea cu luptatul la referendum. Trebiue sa fii mai scarba decat astia ca sa ramai in jocul politic
Buna Dimineata,
Postare noua – Revista Presei 15 februarie / Rapsodie în portocaliu