Revista Presei – 2 decembrie.”Nimeni nu a spus, zilele astea, că jumătate din suma de 30 de miliarde de euro din „planul de rezilienţă” nu este altceva decât o ofertă de împrumut.”
02/12/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 2 decembrie! Vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării, dar în special în sud, în est şi parţial în centru unde norii de plafon jos sau ceaţa vor fi persistente, cu precădere în zonele joase de relief şi se vor asocia pe suprafeţe mici cu chiciură, fulguieli sau burniţă. În Dobrogea, mai ales ziua vor fi precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dimineaţa şi noaptea pe alocuri va fi ceaţă, iar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 0 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor în toate regiunile. În București, vremea va fi în continuare rece şi în general închisă, iar dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade.
Scrisoare emotionanta a unui student la Medicina, voluntar la DSP: Am vazut functionari care plangeau la telefon cu oamenii. Am fost injurat de cei care nu cred in COVID-19 …. Iti explic ce am vazut cu ochii mei. Ce m-a ingrozit si ce mi-a dat speranta. Ce m-a umplut de furie si ce am aplaudat. Am vazut functionari publici care se plangeau ca au fost scosi din birourile lor calde din primarii pentru a “se injosi” sa faca anchete epidemiologice la telefon, romani care in fata miilor de hartii stateau impasibili uitandu-se la seriale pe telefon. Am vazut medici rezidenti pentru care aceasta activitate de secretariat era sub demnitatea lor, venind cu mult dupa ce veneam eu si plecand totodata mai devreme. Am vazut personal DSP care nu purta masca in interiorul salilor de call center, dar mai mult decat atat, am auzit in acel telefon ascultat de STS zeci de povesti. Cu fiecare telefon dat, gaseam o familie carantinata in locuinta proprie, fara posibilitatea de contact cu exteriorul pentru doua saptamani, romani speriati, nervosi, disperati. Concediile medicale se elibereaza in termen de 30 de zile de la data iesirii din izolare sau carantina, adica banii pentru ele vin cu intarziere, dar ratele la banci si mancarea de pe masa nu pot astepta. Este usor sa arunci vina dintr-un birou in altul, de la mic la mare, pentru ca orice problema are o circularitate bolnava. Angajatul arunca problema la etajul superior, al sefului mic, el o arunca la randul sau sefului mediu, ulterior sefului mare, iar dupa seful mare o arunca inapoi angajatului care nu face bine ceea ce face. Lantul bolnav al invinuirii nu are ca raspuns gasirea vinovatului, ci evadarea din mentalitatea care catalogheaza oamenii in salvatori si in inamici. Mai sus, ai vazut cum DSP-ul este o institutie bolnava care afecteaza omul de rand, nevinovatul, victima unui sistem inamic, dar putem pune problema si altfel. In acelasi timp, am vazut functionari publici care plangeau la telefon cu oamenii si care stateau in afara conversatiei pentru ancheta, pentru a mai oferi un suport moral. Am vazut medici rezidenti care alergau dintr-o camera in alta cu foi, care coordonau tot si brusc teancurile de mii de foi deveneau oameni reali. Am vazut personal DSP cu cearcane, cu cafele baute la 10 noaptea pentru ca trebuiau sa trimita documente oamenilor pentru a nu bloca sistemul, iar in putinele lor pauze auzeam “iar stam in noaptea asta pana la 2”. In acelasi timp, am fost injurat, batjocorit la telefon de oameni care nu credeau in COVID-19, de oameni care nu voiau sa stea in casa pentru ca e dreptul lor sa fie liberi, de oameni care au imbolnavit sau poate au ucis, prin imprudenta lor, zeci sau sute. Printre romanii care sufera in case, sunt si cei care afara nu purtau masca. Si, sa stii, functionarii, medicii, si ei sunt oameni si omul nu e bun sau rau, salvator sau inamic. Brusc, DSP-ul nu mai e acea institutie rauvoitoare si disfunctionala, ci un salvator-martir, in slujba unui popor nerecunoscator. Vrem sa fim salvati si sa gasim vinovati pentru situatia noastra tragica, vrem constant cate ceva si mereu avem pareri si impresii. Intr-o zi, eu m-am gandit la tine, m-am gandit sa te sun: “Alo, buna ziua, sunt de la DSP Bucuresti, Romania la telefon?”, dar tu n-ai fi putut sa zici nimic, pentru ca plangeai in hohote, nu pentru ca virusul acesta te-a ingenunchiat intr-un an, nu pentru ca sistemul te-a doborat in 30, sau in sute de ani de istorie, ci pentru ca oamenii tai, romanii, sunt atat de imaturi si dezbinati. N-am invatat sa fim solidari, n-am invatat sa ajutam voluntar, sa fim responsabili, sa nu avem doar drepturi si pretentii. De asta, plangi si acum citind, pentru ca n-am invatat de fapt nimic. Integral: https://ziare.com
Beatrice Mahler spulbera “miturile” privind contraindicatiile de a purta masca: “Toti pacientii care au afectiuni respiratorii sau cardiace au recomandare de masca de protectie” …..”Nu exista o afectiune respiratorie care sa aiba contraindicatia de a purta masca, atunci cand aceasta protejeaza starea de sanatate. E adevarat ca sunt afectiuni cronice care induc scaderea capacitatii pulmonare, dar pentru acesti pacienti, necesitatea de oxigen este de lunga durata. Sunt pacienti care au nevoie de oxigenoterapie 15 ore pe zi. Aceasta oxigenoterapie se realizeaza la domiciliu si sunt si dispozitive pe care le pot lua cu cei pe strada, dar masca trebuie pusa peste canula nazala, carea sigura un nivel de oxigen care sa le permita activitatea zilnica. Din punctul meu de vedere, fiind categorii la risc, toti pacientii care au afectiuni asociate, respiratorii sau cardiace au recomandare de masca de protectie. Masca este un filtru suplimentar, fata de alergenii care altfel ar ajunge direct in cavitatea nazala. In aceasta toamna numarul de pacienti cu acutizari ale astmului bronsic sau rinite alergice a fost mult mai mic, tocmai prin masurile implementate pentru a opri raspandirea virusului SARS-CoV-2. Acceptarea mastii a fost un moment extrem de dificil, peste care marea majoritatea au trecut atunci cand au inteles utilitatea, beneficiile. E adevarat ca este dificil sa schimbi un obicei, sa stai cu masca pe fata mai ales cand e foarte cald sau cand temperatura e scazuta si apare condensul, dar cand o persoana intelege beneficiile, schimbarea e mult mai usor de facut”, a explicat Beatrice Mahler, citata de B1 TV. Integral: https://ziare.com
Slujbele de Crăciun, urmărite online sau la televizor. Proiect la nivel european, motivat de frica celui de-al treilea val …. “Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” – este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-Covid pentru sărbători, scrie Corriere della Sera. Comisia Europeană cere “luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari și înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles citate de cotidianul italian. Proiectul insistă asupra distanțării sociale și a folosirii măștilor de protecție ca măsuri de reducere a infecțiilor. Printre altele, Comisia recomandă menținerea interzicerii circulației inclusiv pentru ultimele zile din an, reamintind principiul cheie de urmat: “prudență” și “prudență”. Pe scurt, trebuie evitate greșelile din vară, deoarece riscul este un posibil al treilea val, a reamintit președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: “Știu că cei care au magazine, baruri, restaurante vor să se termine restricțiile, dar trebuie să învățăm din greșelile făcute vara și să evităm repetarea lor. O relaxare prea rapidă și excesivă a măsurilor devine un risc în fața unui al treilea val după Crăciun”…..Liturghiile de Crăciun vor avea loc “cu respectarea deplină a regulilor”, a declarat monseniorul Mario Meini, președintele CEI: “Dacă liturgiile și întrunirile sunt supuse unei prudențe deosebite, acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze. În ultimele luni a devenit clar cum este posibil să sărbătorim în condiții de siguranță, în deplină conformitate cu regulile. Suntem siguri că va fi așa și de Crăciun și va continua să fie un bun semn de solidaritate cu toată lumea”. Integral: https://www.digi24.ro
Analizele si investigatiile medicale pot fi facute oriunde in tara incepand cu 1 Decembrie Asiguratii pot beneficia de analize de laborator si investigatii medicale paraclinice pe intreg teritoriul Romaniei, de la 1 decembrie, fara a mai conditiona acordarea acestor servicii doar de catre furnizorii de servicii medicale paraclinice care se afla in relatie contractuala cu aceeasi casa de asigurari de sanatate cu care se afla in contract si medicul care a emis biletul de trimitere. Astfel, in baza unui bilet de trimitere eliberat de medici aflati in relatie contractuala cu oricare dintre casele de asigurari de sanatate, asiguratul poate beneficia de investigatii paraclinice la orice furnizor din tara. “Ca urmare, furnizorii de servicii paraclinice care au incheiate doua contracte, respectiv cu casa de asigurari de sanatate in a carei raza administrativ-teritoriala isi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru inregistrate si autorizate si cu Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti, vor ramane in relatie contractuala cu o singura casa de asigurari de sanatate pentru care vor opta. Va fi redusa astfel birocratia din sistem, prin eliminarea evidentelor distincte si a raportarilor lunare ale serviciilor prestate catre cele doua case de asigurari cu care aveau incheiate contracte”, a transmis Ministerul Sanatatii. “Aceasta reglementare este necesara pentru a facilita accesul asiguratilor la investigatiile paraclinice recomandate de medicii specialisti. Speram ca in scurt timp sa asiguram acelasi regim de utilizare si pentru prescriptiile medicale, astfel incat medicamentele prescrise sa poata fi eliberate de orice farmacie de pe teritoriul tarii. Acest proiect este in curs de finalizare, insa va fi necesara o perioada de testare pentru a ne asigura ca, odata implementat, va functiona fara sincope”, a declarat Adela Cojan, presedintele CNAS. Integral: https://ziare.com
Remdesivir. Cum a reușit o companie americană să facă sute de milioane de dolari dintr-un medicament declarat ineficient de OMS În timp ce semnau contractul-cadru cu Uniunea Europeană, americanii de la Gilead, care produce antiviralul, primiseră deja raportul Organizației Mondiale a Sănătății care stabilea că medicamentul nu are niciun efect asupra pacienților COVID-19, scrie Le Monde. Europenii, în schimb, nu erau la curent. Multe țări s-au grăbit să facă comenzi. România n-a făcut excepție. Și nici nu dă semne că ar vrea să se oprească. Cum am ajuns să cumpărăm, peste tot în lume, la prețuri astronomice, un medicament împotriva COVID-19 a cărui eficiență nu a fost dovedită? Aceasta este istoria remdesivir, prezentat mai întâi ca un tratament miraculos capabil să împiedice multiplicarea virusului și care, în cele din urmă a fost discreditat de un vast studiu clinic condus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 30 de țări, scrie Le Monde. Intitulat „Solidarity”, studiul OMS, lansat în februarie 2020, trebuia să evalueze eficacitatea remdesivir împotriva SARS-CoV-2 și să-l compare cu alte trei molecule, între care și hidroxiclorochina. Rezultatele publicate pe 15 octombrie arată că antiviralul nu are niciun efect asupra bolnavilor de COVID. Pe 20 noiembrie, OMS sfârșește prin a deconsilia utilizarea medicamentului, subliniind „posibilitatea unor importante efecte secundare”, în special la rinichi, prețul ridicat și implicațiile logistice – el trebuie să fie administrat intravenos. Avertismentul ajunge prea târziu: zeci de țări – în special europene – comandaseră deja. Un tun de 900 de milioane de dolari Cum a reușit Gilead, care a câștigat peste 22 de miliarde de dolari (18,5 miliarde de euro) în 2019, de pe urma medicamentelor pentru HIV și hepatita C, să dea această lovitură? …. N-a mers împotriva Ebola, poate merge cu COVID-19 Testat fără mare succes împotriva Ebola, remdesivir a fost repoziționat la începutul epidemiei de COVID-19, pe baza studiilor realizate anterior împotriva altor coronavirusuri – SARS și MERS. Gilead nu are mare nimic de pierdut. Nu știe ce să facă cu dozele pe care nu le-a utilizat în timpul testului clinic derulat în Africa. Prin urmare, pe 6 februarie, e lansat un studiu la scară mică, cu 237 de pacienți recrutați din spitalele din Wuhan, orașul chinezesc de unde a plecat epidemia. …. Publicate în aprilie în prestigioasa revistă The Lancet, ele nu arată niciun fel de eficacitate asupra mortalității. Gilead pierde câteva puncte pe indicii bursieri, dar laboratorul american nu se descurajează. Un studiu mai important a fost lansat în februarie și în Statele Unite – 1.000 de pacienți. Gilead încerca astfel să convingă FDA, agenția americană pentru medicamente, că remdesivirul e bun contra COVID. Zdruncinat puțin de rezultatele din China, laboratorul modifică între timp principalul criteriu de eficacitate: schimbă mortalitatea cu „durata de recuperare”. 390 de dolari doza produsă cu 0,93 de cenți Rezultate intermediare sunt făcute publice la sfârșitul lui aprilie: studiul nu arată nicio diferență asupra mortalității, dar pacienții cu o formă severă se recuperează, în medie, în 10 zile dacă primesc remdesivir, față de 15 zile în grupul placebo….. Agenția europeană pentru medicamente (EMA) urmează exemplul celei americane, iar pe 25 iunie autorizează introducerea medicamentului pe piață, cu indicația de a fi utilizat pe pacienții cu pneumonie care necesită terapie cu oxigen. După ce a avut cele două certificate în buzunar, Gilead a anunțat, la sfârșitul lunii iunie, și prețul: 390 de dolari o doză, adică 2.340 de dolari pentru un tratament, fiind sunt recomandate 6 doze. Potrivit calculelor făcute de o echipă de cercetători englezi, costul total pentru fabricare remdesivir se situază în jurul a 0,93 de dolari pe doză, adică 5,58 de dolari pentru un tratament în 6 doze. .Altfel spus, de 420 de ori mai ieftin față de prețul fixat de Gilead. În plus, dezvoltarea remdesivir a beneficiat deja de investiții publice de aproximativ 70 de milioane de dolari, notează jurnaliștii de la Le Monde. Potrivit Institute for Clinical and Economic Review, o organizație americană care evaluează valoare medicamentelor, prețul Gilead nu poate fi considerat rentabil decât dacă există un beneficiu asupra mortalității pacienților. Ceea ce niciun studiu clinic nu a reușit să dovedească. Gilead negociază direct cu Comisia Europeană, iar la sfârșitul lunii iulie e semnat un premier acord pentru 30.000 de tratamente, aproximativ 180.000 de doze. Costul operațiunii: 63 de milioane de euro, adică 2.100 de euro pe tratament. Această sumă este asigurată din instrumentul de ajutor de urgență (ESI) al Comisiei Europene. …. Veștile proaste de la OMS, ținute în sertar În a doua parte a lunii septembrie, în timp ce negocia acest contract, Gilead primește manuscrisul studiului clinic „Solidarity” realizat de OMS și care avea obligația să le trimită manuscrisul înaintea publicării. Problema: acest studiu, în timpul căruia 2.750 de persoane au luat remdesivir, nu găsește niciun efect al moleculei nici asupra mortalității bolnavilor, nici asupra duratei de spitalizare. Fără să fie informată de rezultatele studiului OMS, Comisia Europeană semnează, pe 7 octombrie, un contract cu Gilead pentru 3 milioane de doze. Executivul european recunoaște că nu a discutat despre aceste rezultate cu compania americană înaintea publicării rezultatelor studiului OMS, pe 15 octombrie, în revista online MedRxiv. …. Cine a comandat cele mai multe doze în baza acordului Comisiei Europene și cine nu a comandat deloc: Germania – 155.000 de doze Portugalia – 100.000 de doze Italia – 147.500 de doze Polonia – 80.000 de doze Bulgaria 32.593 de doze Franța – 0 doze România a comandat 8.400 de doze de Veklury, scrie Le Monde, care menționează că sursa informației nu este oficială.Integral: https://www.libertatea.ro
Cum reușesc familiile să obțină dosarul medical al celui decedat atunci când se lovesc de refuzul spitalelor …. Refuzul spitalelor de a da dreptul aparținătorilor ori rudelor să consulte dosarul medical al pacientului decedat e de actualitate și în pandemie, fiind o temă publică încă din perioada Colectiv. În 2016, Spitalul Bagdasar-Arseni a refuzat eliberarea dosarului medical al tânărului Bogdan Istrate, mort în spital după incendiul din clubul bucureștean. A invocat faptul că Istrate nu-și dăduse acceptul în scris, iar părinții au făcut un așa-zis acord post-mortem. În 2020, familia Elisabetei Nemțoiu, decedată la Spitalul Județean din Ploiești după 13 zile de internare cu COVID-19, a primit același răspuns de la managerul Bogdan Nica. Încă din 2016, multe voci avizate spuneau că spitalele abuzează de această lege. Atunci, Sorin Paveliu, medic și membru al Societății Academice din România (SAR), deschidea o altă perspectivă în cazul dosarelor ținute secrete de către spitale. „Puțină lume știe, dar există o obligație a spitalelor de a obține, încă de la internare, acordul pacienților pentru a le furniza lor sau unor terți informații despre starea de sănătate. Pacienții pot delega dreptul de a avea acces la dosare altei persoane”, a declarat Paveliu pentru Gazeta Sporturilor…. Iar acum, în cazul unui refuz, din Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului, Capitolul IV, Dreptul la confidențialitatea informațiilor și viața privată a pacientului, se folosesc, abuziv, doar două articole. Articolul 21 Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia. Articolul 22 Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Însă se ignoră Articolul 24. (1) Pacientul are acces la datele medicale personale. (2) Pacientul are dreptul de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observație clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul pacientului, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație. Practic, ceea ce invocă și avocații, este că orice rudă primește de la spital informații medicale în timp ce bolnavul este internat e, practic, mandatată să le primească și după deces, iar spitalul nu îi poate ridica acest drept. Cum argumentează avocații Mai mult, este vina spitalului dacă respectivul aparținător primește informații și nu este menționat în anexa din foaia de observație clinică generală….. „Invocarea de către unitatea medicală ca motiv de refuz pentru comunicarea actelor medicale lipsa acordului de a primi informațiile medicale solicitate nu poate fi primit, câtă vreme această susținere este contrară intereselor Legii nr. 46/2003 cu modificările ulterioare, deoarece scopul textului normativ a fost de facilitare la actele medicale, în dovedirea malpraxisului medical, chiar și în cazul decesului pacientului”. Integral: https://www.libertatea.ro
Alegerile din 6 decembrie: teme aproape interzise. Despre salariile mici ale românilor și impozitul progresiv Deși România are 38% din forța de muncă activă deja plecată peste granițe, creșterea veniturilor aici, în țară, nu pare că preocupă partidele. …. 1. Cei care urcă pe scara puterii acuză vechea politică de spolierea bugetelor publice, clientelism, minciună etc. 2. Vechii politicieni și partide sunt blazați și se întrec în populisme ieftine cu noii veniți la masa puterii. Spre exemplu, pe pista atrăgătoare Pensii Speciale există o competiție acerbă, iar social-democrații sunt acuzați că sunt neserioși, furând startul bâlciului de imagine (vezi teatralitatea gestului lui Marcel Ciolacu). De fapt, neoliberalii de la USR au construit acest discurs antipensii speciale și, drept consecință, doar ei trebuie să puncteze la acest capitol, prin depunerea (de pomană), la oră de maximă audiență, demisiilor la Parlament, așa ne spun indignați cei de la USR. Chipurile, în acest mod teatral ales de ei, politicienii de tip nou nu ar mai beneficia de indecentele pensii speciale. S-a strigat deja bingo! De fapt, campania este anostă și se poartă aproape exclusiv în online. Cum vor reveni competențele din diaspora acasă, dacă nu cresc salariile? Ca mai totdeauna, temele abordate de ambițioșii politicieni sunt vagi, necuantificabile (nu se pot măsura, totuși, fantasmagoricele „vom face” și „vom drege”), având pe deasupra și un gust metalic de mâncare alterată. Totuși, câteva teme sunt foarte corect și bine dirijate: 1. Spre exemplu, se depune efort mare pentru a sublinia că salariile din sectorul bugetar sunt prea mari comparativ cu cele din sectorul privat. Prin urmare, a subliniat-o Victoria Stoiciu, românii trebuie în continuare să se mulțumească cu salarii mici, iar întoarcerea emigranților în țară, până mai ieri temă de căpătâi pentru PNL și USR, nu mai e o problemă așa de urgentă. În acest sens, bancheri din BNR tot aruncă niște cifre în spațiul public pentru a testa reacțiile publice – stupoare, acestea nu prea există! 2. Privatizarea și comodificarea a tot ceea ce există, de la sănătate, învățâmânt, până la gazele din Marea Neagră (USR). Piața liberă, această ficțiunea romantică, este văzută ca pilulă pentru toate bolile economico-lumești. 3. Cât despre PSD, aceștia par că sunt resemnați. …. Cum se face că, la 13 ani de la aderarea în Uniunea Europeană, în pofida clamatelor idei de uniformizare economică a regiunilor europene, în România rata riscului de sărăcie/excluziune socială (indicator compozit adoptat la nivelul Uniunii Europene în cadrul Programului Europa 2020), este în continuare ridicată, deopotrivă pe grupele de vârstă (Figura 1) și în profil regional (Figura 2)? Pentru clarificări, via Institutul Național de Statistică (INS), vom menționa că persoanele care fac obiectul indicatorului sunt cele aflate în cel puțin una din urmatoarele situații: au venituri disponibile inferioare pragului de sărăcie. sunt în stare de deprivare materială severă. trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii. Inegalitatea este motor, dar și consecință a funcționării pieței Prin urmare, aceste inegalități regionale, foarte probabil că vor alimenta în continuare vechiul discurs ce susține ideea naivă că leneșii și corupții din zonele sudice și estice ale țării ne țin țara în subdezvoltare. …. Cei mai prosperi 1% dintre români aveau venituri cât cei 50% cei mai săraci! (II). Îi întrebăm pe aceiași politicieni, de ce, pe întregul interval postcomunist, ultimii 30 de ani, veniturile celor mai bogați 1% și respectiv 10% au tot crescut, iar, în contrapartidă, linia celor 50% de la bază a continuat să scadă (Figura 3). Cum se face că în 2015 cei mai prosperi 1% dintre români obțin venituri procentuale superioare celor 50% de la bază? Ce miracol se întâmplă la vârf și ce mecanisme sunt stricate la bază? Sau oare nu cumva sărăcia de la bază este condiție necesară pentru afluența de la vârf? …. Paturile de spital din sectorul public continuă să scadă (III). La fel, de ce, în condițiile inegalității tot mai evidente, numărul de paturi din spitalele publice a tot continuat să scadă (Tabelul 1), iar dinamica acestora la nivel județean indică o scădere pe linie (Figura 4)? Ce se întâmplă, sănătatea populației României este așa de bună încât menținerea paturilor în spitalele publice nu ar mai reprezenta, în acest caz, decât o chelutială inutilă? Identic, pentru lămurire, amintim că aceste paturi din unitățile sanitare reprezintă acele paturi din unitățile medicale pentru care există decizii de funcționare, fiind contabilizate doar paturile de spital pentru internare continuă. …. Se privatizează câștigurile, dar costurile se distribuie la toți Poate că unii ar fi tentați să spună că această scădere drastică din zona spitalelor publice vine la pachet cu o creștere exponențială în zona privată (comodificarea sănătății). Dar nu este așa. În anul 2019, conform INS, în sectorul medical privat, existau doar 9.063 de paturi de spital. Să fie atunci aceste scăderi din zona publică drumul către ceea ce va însemna privatizarea și comodificarea actului medical de care se tot vorbește în ultima vreme? Și dacă da, cum de sănătatea oamenilor a devenit subiectul afacerilor și al profitului? Nu cumva acest mecanism se traduce simplu în privatizarea câștigurilor și socializarea pierderilor, în sensul în care unitățile medicale private vor lua partea profitabilă din zona tratamentelor de bază, iar chestiunile grave, derivate din tratarea cancerului, a bolilor cardiovasculare, vor rămâne mereu ca pierderi în contul bugetelor publice de sănătate? De ce nu se mai discută despre impozitul progresiv, deși populația îl dorește? …. Dacă tot ne pronunțăm în termeni elogioși despre democrație și parlamentarism, cum se face că legi organice, votate de Parlament și promulgate de președinte, nu sunt puse în aplicare? De ce o lege votată de Parlament, cea despre coșul minim, cu un studiu științific la bază, precum cel făcut de FES-Syndex-ICCV, este desconsiderată, ca nefundamentată metodologic, de un membru al guvernului, ministrul muncii și, prin urmare, neaplicată? De ce guvernul activităților executive refuză să aplice ce societatea, prin Parlament, cere? De ce legea creșterii alocațiilor copiilor nu este pusă în aplicare? În aceste condiții, mai este aceasta o democrație, fie ea și una formală? Integral: https://www.libertatea.ro
Alegerile din 6 decembrie. Când luminițele de la capătul tunelului sunt incendii care ne ard Ne cheamă la vot, după 30 de ani. Șansă de a schimba lucrurile. Mi-am ales cel mai prost moment să vizionez filmul Colectiv. În ajun de sărbătoare națională, în plină pandemie, după drama de la Piatra Neamț și, colac peste pupăză, cu Piedone din nou primar. Mai lipsește ceva României de azi, astfel încât filmul să fie și acum, la fel de actual? Lipsește poate o Alexandra la ia-mă-nene, inocentă că va fi salvată de miliție, poate tânărul Călin Farcaș care așteaptă și acum în mormântul din Teliu un transplant de plămâni, ori poate orice budă din curtea unei școli românești de la sat, înghețată bocnă și pregătită de visat la educație, la revenirea din scenariul roșu. Riscul e ca ritmul sistemului de a se schimba, în care face un pas înainte, și doi înapoi, gen „pas cu pas”, filmul Colectiv să ajungă să reprezinte, în viitorul apropiat, o Românie digerabilă, față de realitatea cruntă. Să ajungem să ne fie dor de răul cel mai mic. Sistemul infect e un monstru pe care documentarul Colectiv doar îl ațâță. După cinci ani de la tragedie, jivina e bine mersi, tot cu burta la soare, după cum s-a văzut și în filmul-reportaj al celor de la Recorder cu inginerul Ovidiu Ianculescu. De fapt, deși suntem tentați să le băgăm în aceeași oală, România din „Colectiv” și România din „Singur împotriva partidului” nu sunt una și aceeași, ele reprezintă două etape de perfecționare. Colectiv începe de pe vremea lui Iliescu și nu se termină niciodată, iar filmul celor de la Recorder are acțiunea plasată deja în subconștientul acestei națiuni, că asta e organigrama meritocrației, într-o democrație. …. Sistemul din România a ajuns, după 30 de ani de perfecționare, nu doar un cameleon, ci unul cu sosii. Degeaba încerci după o dramă să-l sugrumi într-un domeniu, el se va hrăni înzecit în altul. Degeaba e oprit temporar un contract baban, fără licitație, într-un spital, în balanță, cade ilegal o întreagă pădure. Și viceversa. Sub frica unei cazări la ATI cu un tratament de nosocomiale, pe 6 decembrie, la vot, vom avea șansa noastră să evadăm din clubul Colectiv în care e prinsă România. Singura ieșire, blocată de 30 de ani de corupție, nu mai e o scăpare. Integral: https://www.libertatea.ro
Cinci state membre, inclusiv Romania, au primit transa de 8,5 miliarde euro din imprumutul acordat de Comisa Europeana ….Luna trecuta, ministrul Finantelor, Florin Citu, a declarat ca banii de la UE vor fi folositi pentru finantarea deficitului generat de masuri precum somajul tehnic sau programul flexibil de munca. Caracteristicile imprumutului acordat Romaniei sunt urmatoarele: perioada de tragere a sumelor imprumutului este de 18 luni de la data intrarii in vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv pana la sfarsitul lunii martie 2022); imprumutul poate fi disponibilizat in maximum 8 transe; valoarea transelor si calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru; maturitatea medie a imprumutului este de 15 ani; imprumutul va fi acordat in aceiasi termeni financiari in care Comisia s-a imprumutat de pe piata pentru disponibilizarea acestuia, la care se adauga eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finantari. Avand in vedere reputatia Uniunii Europene, sustinuta si intarita in cadrul acestui instrument prin mecanismul de garantare de catre statele membre, imprumutul contractat va fi la costuri avantajoase. Alaturi de Romania, in cadrul acestui instrument au accesat finantare alte 15 state membre, printre care Italia, Spania, Polonia, Portugalia, Belgia. In cadrul acestui instrument UE a pus la dispozitie 100 de miliarde de euro. Integral: https://ziare.com
Cât de “rezilienţi” suntem, totuşi, în faţa ciorii vopsite care a luat minţile tuturor? “Avem la dispoziţie” 30 de miliarde de euro! Toată lumea aplaudă, dar nimeni nu merge la dicţionar ca să vadă şi ce înseamnă “a dispune/a avea la dispoziţie”.“A avea la dispoziţie” înseamnă, potrivit DEX (dicţionarul explicativ al limbii române), “a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorinţă”. Poate România să utilizeze, după bunul plac, fondurile de 30 de miliarde de euro la care, teoretic, ar avea acces în urma deciziilor din UE şi pentru care a croit un aşa-numit „Plan naţional de redresare şi rezilienţă”? Nu. Atunci înseamnă că, atât preşedintele ţării cât şi prim-ministrul acesteia, care susţin că „România are la dispoziţie” 30 de miliarde de euro”, îi împing pe oameni într-o mare confuzie….. I-am urmărit săptămâna trecută pe preşedinte, pe premier, am citit un interviu al doamnei comisar pentru transporturi. În afară de „avem la dispoziţie”, „depinde de noi”, nu am auzit altceva decât poveşti. Pentru că poveştile cu sutele de kilometri de autostradă sunt aceleaşi de pe vremea „Cântării României” a lui Ceauşescu – „Noi în anul 2000/Când nu vom mai fi copii/Vom face…”. Nimeni nu a spus, zilele astea, că jumătate din suma de 30 de miliarde de euro din „planul de rezilienţă” nu este altceva decât o ofertă de împrumut. Că generaţia ce vine – copii de astăzi ce-şi fac şcoala ca vai de ei – va trebui să dea înapoi aceşti bani, în cazul în care aceştia vor fi luaţi. Şi nici că cealaltă jumătate a planului, „granturi” cică, trebuie să vină din noi taxe. Şi nici Dumnezeu nu ştie ce fel de taxe. Taxe pe care şi economia României va trebui să le plătească. Ca să crezi că America – prin Goolge, Facebook sau Amazon – îţi va plăti ţie planurile de salvare, fără crâcnire, trebuie să ai o doză bună naivitate. În plus, nimeni nu a spus că banii sunt daţi, în bună parte, pentru aşa-numita „energie verde” şi că România va primi împrumuturi, cel mai probabil doar dacă-şi închide minele şi exploatările miniere care înseamnă azi 15-16% din necesarul de energie al ţării. „Avem la dispoziţie…” Nu aveţi! Sau nu cum spuneţi voi! România a făcut, de la începutul anului, o datorie nouă de 80 de miliarde de lei. Adică de peste 16 miliarde de euro. Din piaţă. Iar anul nu s-a terminat. România are, în acest an, un necesar de finanţare de cel puţin 25 de miliarde de euro – datoria nouă şi rostogolirea datoriei. Cât aproape întreg acest plan de „rezilienţă” întins pe ani de zile. Este bine măcar că are de unde să se împrumute. Nu spun că acest plan este prost. Nu spun că nu este bine să respirăm un aer mai curat renunţând, cu vremea, la sursa de energie care poluează. Spun că lucrurile trebuie arătate aşa cum sunt, dacă vrem ca ceva să se lege. „Avem 80 de miliarde de euro la dispoziţie din bugetul UE şi din <planul de rezilienţă>”, ni se spune. Nu avem. Nu atâţia. Pentru că 15-20 de miliarde de euro din aceşti bani trebuie daţi înapoi – aceasta este contribuţia României la bugetul UE (în funcţie de evoluţia Produsului Naţional Brut). 15 -16 miliarde de euro sunt împrumuturi, bani ce trebuie, evident, daţi înapoi şi ei. Iar alte 15 miliarde de euro au o sursă nesigură de finanţare. Cât mai rămâne? Integral: https://www.zf.ro
Libertatea face publici banii de publicitate încasați de Ringier de la Guvern: la 300 de angajați, campania a cumulat 500.000 de euro pe 6 luni Cum s-au împărțit cei aproximativ 45 de milioane de euro: Pentru campania ”Poartă mască”, televiziunile au primit de 10 ori cât ziarele și de două ori cât toate site-urile. Sute de site-uri, zeci de ziare și un număr mai mic de televiziuni s-au înscris pentru campania publicitară a Guvernului, care a început la jumătatea lunii iunie și se va derula până la jumătatea lui decembrie, cu un cost total de aproximativ 45 de milioane de euro. Pentru comparație, Guvernul plătește 200 de milioane de euro pe an pentru TVR și Radio România. Deși campania s-a derulat după algoritmul ”bani contra expunere în spoturi, anunțuri sau machete”, teoretic formula publicității clasice, Guvernul a admis că această campanie reprezintă, totodată, și un ajutor dat presei. Din acest motiv, Executivul a pus și condiții angajatorilor care au primit banii, cum ar fi să nu facă concedieri în această perioadă. În același timp, sumele pentru valoarea spoturilor sau machetelor publicitare au variat și în funcție de numărul de angajați ai instituțiilor de presă. Banii au fost estimați să se împartă astfel, potrivit Pagina de Media: televiziuni: 19 milioane euro cu TVA site-uri: 9,5 milioane euro cu TVA print: 2 milioane euro cu TVA radio: 3,3 milioane euro cu TVA Mai multe instituții de presă, printre ele numărându-se G4Media, Newsweek România sau Recorder, nu au dorit să participe la campanie, motivele invocate fiind diverse, de la prezența în listă a unor televiziuni și site-uri care încurajează click-bait-ul sau dezinformarea în pandemia Covid și până la argumente care țin de gestiunea independenței editoriale. Integral: https://www.libertatea.ro
10 urări speciale făcute de vedete de ziua României Traian Băsescu – Înc-o sticlă de Unirea!
Alex Velea – Boom shaka laka, România!
Ion Iliescu – La mulți ani, măi animalelor!
Dana Budeanu – La mulți ani, fătălăilor!
Gigi Becali – FCSB nu e Steaua! FCSB e România!
Radu Banciu – La mulți ani mie și românilor din Marsilia, că restul nu merită!
Patriarhul Daniel – Dați-mi bani să termin Catedrala!
Klaus Iohannis – PSD vrea să fure ziua românilor. Votați PNL!
Gică Hagi – La mulți ani, ca să nu fie puțini ani! Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua 🙂
https://www.kmkz.ro/de-ras/europarlamentar-maghiar-prins-de-politie-la-o-orgie-bruxelles-am-vrut-sa-mai-uit-de-trianon
Bună ziua!
🙂
Acum am avea de ce „să (ne) râdem”, că orgia la care a participat „conservatorul” (familist?) ungur a „picat” de 1 Decembrie!… 🙂
Familist?
Oare ce a spus sotul (sau sotia, ca la gay nu-i mai deosebesti intre ei)?
Sau era maritat cu femeie dar el s-a dus sa uite de Trianon la baieti? O fi avand si copii… un adevarat erou al Ungariei marelui leader Orban.
https://www.bbc.com/news/world-europe-55145989
Nu știu dacă Ungaria a avut/are vreun cosmonaut/astronaut, dar ăsta pare a fi primul lor poponaut!…
Primul poponaut maghiar UE-parlamentar “promovat cu ajutorul serviciilor occidentale”, vorba prietenului lui putka… Mde, te doare capul, aia au facut dileala colectiva la Budapest
https://www.g4media.ro/cazul-europarlamentarului-fidesz-prins-la-o-orgie-gay-ziarul-de-casa-al-lui-viktor-orban-vede-o-conspiratie-a-serviciilor-secrete-occidentale.html
UE nici nu mai discuta cu dilii de la Budapest, se concentreaza acum doar cu leadership polonez sa-i convinga a-si recapata mintile.
https://www.politico.eu/article/five-eu-countries-and-commission-clash-with-poland-over-rule-of-law-at-court-hearing/
Buna Zidane
Incident nul nu à avut loc p-e 1 déc. a fost cage à zile mai devreme
Bună dimineața!
Aici sun banii plătitorilor de taxe și impozite din S1. Într-un stat funcțional, cel puțin două persoane din cei invocați în articol, erau arestate în secunda doi. Așa avem explicația disperării lui Tudorache. Oare câte primării mai sunt în aceiași situație? – ”costurile pe salubrizare, potrivit majorărilor și cerințelor administrației Tudorache, sunt estimate la circa 300 milioane lei, de trei ori mai mult față de începutul anului.”
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24453871-fotogalerie-strazile-din-sectorul-1-pline-gunoi-administratia-tudorache-lasat-datorii-circa-80-milioane-lei-iar-romprest-nu-mai-ridica-depozitele-necontrolate.htm
Buna Zidane
Ce n am Inteles niciodata e cum poti face un contract cu du rata de 25 ani…plate concessions ,si,in acest cas termenii contractuali sunt diferiti
Buna ziua.
Razvan Chereches astazi :
“întrebări despre vaccin
– riscul de COVID-19 va fi redus semnificativ, după ce am fost vaccinat(ă)?
– da! vaccinul previne exprimarea bolii prin atacarea virusurilor SARS-CoV-2 cu anticorpii dezvoltați ca urmare a vaccinului
– voi fi complet protejat(ă) și nu mai trebuie să îmi fac griji de COVID-19, după ce m-am vaccinat?
– nu! niciun vaccin nu are eficacitate de 100%, există șanse mici să nu fii protejat(ă) ~5% în cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna
– pot să merg în restaurante și baruri (spații aglomerate) și o să fiu protejat(ă), imediat după ce mă vaccinez?
– nu! imunitatea generată de vaccinuri este completă după aproximativ 3 săptămâni după a 2-a doză (la distanță de o lună de prima doză) = aproximativ 7 săptămâni de la prima doză
– după sunt vaccinat complet, pot să nu mai port mască, să nu mai respect distanțarea, să mă spăl mai rar pe mâini?
– nu! vacinurile COVID-19 protejează împotriva bolii simptomatice, dar cum protecția nu este de 100% – măsurile de control (măști, igienă, distanțare) vor trebui să continue cel puțin până în toamna viitoare (depinde de succesul vaccinării)
– după ce începe vaccinarea, vom ajunge repede la imunitatea de grup, vom elimina COVID-19 și vom reveni la normal?
– nu! numărul de vaccinuri va fi limitat (cel puțin pe parcursul anului viitor), o parte din populație va refuza să se vaccineze – imunitatea de grup se va constitui foarte lent (probabil în 2-3 ani)
– mai este posibil să transmit virusul la alții, după ce sunt vaccinat(ă) complet (ambele doze)?
– da! încă nu avem suficiente studii ca să putem concluziona dacă vaccinul previne și în ce măsură previne transmiterea – știm doar că previne exprimarea bolii clinice (simptome) = masca, distanțarea, igiena mâinilor vor trebui să continue
– sunt sigure vaccinurile COVID-19 (prea repede le-au făcut)?
– da! vaccinurile COVID-19 au trecut prin exact aceleași etape ca și vaccinurile care durează 10 ani – au avut finanțare mai mare, mult mai multe persoane implicate + cercetarea pe vaccinurile mARN durează de 30 de ani (acum au aplicat rezultatele)
– este un vaccin nou, nu știu destule despre el și am rețineri să mă vaccinez – ce să fac?
– caută informații din surse competente (specialiști în sănătate publică, boli infecțioase, epidemiologi) și evită să asculți sfaturile sau opiniile persoanelor care nu au pregătire specifică pe acest domeniu
am sa actualizez periodic postarea cu răspunsuri la întrebările care le puneți la comentarii!
am să vă rog pe cei care “credeți” tot felul de teorii cospiraționiste să nu vă obosiți – dacă nu formulați comentariile politicos și cu argumente, am să dau delete la comments și block (nu am energie și timp pentru troli cu conturi false și agende obscure)”
https://www.facebook.com/dark.side.of.public.health/posts/207305017630096
Buna ziua
Din presa occidentală.
– Anglia a aprobat vaccinul Pfizer.
Vaccinarea populației începe săptămâna următoare. Premiera occidentală.
Două doze / cap de cetățeni.
Imunitatea e creata după 7 zile de la administrarea doza II.
– Japan a aprobat legea prin care vaccinarea anti covid e total gratuita. Si voluntara. Pe banii statului. Plătește tot statul
– Italia prin vocea ministrului sănătății în parlament a confirmat totala gratuitate a vaccinării.
“Se redeschid pietele cu o zi inaintea alegerilor. Anuntul facut de Klaus Iohannis
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat miercuri, 2 decembrie, ca la sfarsitul saptamanii vor fi redeschise pietele. Seful statului a facut anuntul in cadrul declaratiilor de presa care au avut loc la deschiderea tronsonului de autostrada A 7 – varianta ocolitoare Bacau.
“Dati-mi voie sa trec foarte scurt si la tema numarul unu din spatiul public -pandemia. Am putut sa constatam ca in ultimele saptamani numarul de persoane infectate a scazut semnificativ. Da, probabil in perioada inainte de sarbatori s-a testat mai putin, dar aceasta scadere se poate observa peste tot in Europa.
Aceasta scadere nu e o intamplare, o insurubare la date, ci este o realitate, facem parte din tarile europene unde se inregistreaza o scadere. …”
https://ziare.com/klaus-johannis/presedinte/video-presedintele-iohannis-la-deschiderea-tronsonului-de-autostrada-a-7-varianta-ocolitoare-bacau-1647668?utm_source=ZiareCom-https%3A%2F%2Fziare.com%2F&utm_medium=BN-NW-1647668-Se+redeschid+pietele+cu+o+zi+inaintea+alegerilor.+Anuntul+facut+de+Klaus+Iohannis&utm_campaign=BN-NW-ZiareCom-2020-12-02
Daca a scazut testarea, a scazut si numarul de bolnavi. Traiasca alegerile! Dupa aceea potopul! 🙁
Deja cetatenii din UK au o oarecare imagine de ansamblu despre ordinea la vaccinare si centrele spitalicesti :
“The government’s Joint Committee on Vaccination and Immunisation (JCVI) has confirmed its priority list for the first phase of the UK’s mass vaccine rollout, which will begin early next week.
“The JCVI’s priority list for the first phase of the vaccine rollout is as follows:
1 – Residents in a care home for older adults and their carers
2 – All those aged 80 and over. Frontline health and social care workers
3 – All those aged 75 and over
4 – All those aged 70 and over. Clinically extremely vulnerable individuals
5 – All those aged 65 and over
6 – All individuals aged 16-64 with underlying health conditions which put them at higher risk of serious disease and mortality
7 – All those aged 60 and over
8 – All those aged 55 and over
9 – All those aged 50 and over
Two groups will not receive the vaccine:
1 – Pregnant women
2 – Most children under 16
There will be “three modes of delivery” of the vaccine, according to the health secretary, with hospitals, mass vaccination centres and GPs and pharmacists offering the jab to those most in need.
“Fifty hospitals across the country are already set up and waiting to receive the vaccine as soon as it’s approved, so that can now happen,”
Si este indicata lista celor 50 de spitale
https://news.sky.com/story/covid-19-who-will-get-the-pfizer-vaccine-first-12081391
Incerc sa va tin la curent cu detaliile importante pentru Romania, prietenul meu lucreaza in centrul Londrei ,
in cladirea Shard , banuiesc si sper ca va veni cu date semnificative in curand…
Buna ziua 🙂
La noi se va incepe cu grupa care are cel mai mare risc: canapistele 😀 Vela stie de ce.
Acum, in mod serios: noi deschidem pietele. Logistica necesara vaccinarii e in plop. Lantul de frig e inexistent in afara marilor orase.
Pana va vaccina Romania la scara mare, vor trece minim 6-9 luni.
ani… 🙂
In ceea ce priveste ordinea vaccinarii, am mai scris aici: sa nu uitam de puscariasi, saracii…
Si acum serios: la noi (mai mult decat la altii) vaccinul asta este, inainte de orice altceva, un… tratament pentru amanarea mortii actualei clase politice. Caci se simte (si chiar si e) in mare primejdie establishmentu’. Si crede ca o pune si de-o afacere, ca de o obicei… Eu sunt optimist, insa 🙂
Salutare! 🙂
Ziua buna tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
“Cuscrul lui Crin Bologa, șeful DNA, a fost condamnat definitiv pentru corupție ”
https://www.g4media.ro/cuscrul-lui-crin-bologa-seful-dna-a-fost-condamnat-definitiv-pentru-coruptie.html
Ce nu inteleg eu: cum e cu pedepsele astea mari, dar cu suspendare? Eu nu cred ca Justitia asta se face vreodata bine, in Romania. In Romania, Justitia e bolnava exact de bolile pe care se presupune ca ar trebui sa le vindece; e bonava de coruptie cronica si de butonita vesnica…
Buna seara…
Voi scrie pana va citi și înțelege cineva din cei implicați:
Nu e mare inginerie distribuirea vaccinului!
7-10 depozite centrale in care sa fie păstrate
Distribuire doze planificate a fi folosite zilnic ( o raza de 100 km de depozitul central ideală)la
centre vaccinare- in cazul colectivităților e și mai simplu
Liste prealabile făcute de medicii de familie și programarea celor înscriși la centrele de vaccinare
Nu e nevoie sa umbli cu “doza “la medicul de
Familie
pastrarea chiar nu e o problema!!!
Repet,firmele de curierat așa lucrează /ele fac in plus distribuția individuală
Însă mi e teama ca nu se va face nimic/și prin Ianuarie după ce se trezesc din bețiile ce
Încep la sf Nicolae și se termina la sf ion vor da vina pe reptilieni și bruxelles
… in Romania nu se poate pune un capac de canal la nivel cu soseaua, domnule… Ce povestiti Dvs sunt OZN-uri, deja. Si asta in ipoteza in care ar exista chestii d-astea: constiinta, vointa, buna-vointa, interes etc, adica niste minime conditii preliminare; eu (nici) de astea nu sunt convins ca suntem capabili, daramite daca ajungem sa vorbim despre competenta, organizare, eficienta, coordonare, planificare samd. Uite, eu mai ca as face pariu ca nu in prima saptamana, dar in prima luna de vaccinare o sa se intample sa-i vaccineze pe unii cu fiolele aflate de doua ore la temperatura camerei, fiindca s-a intamplat ceva (nu stim de pe acum ce, imaginatia noastra nu poate concura cu realitatea romaneasca). In plus, vaccinul ala e gata? Care e? Cand vine? Toti stiu tot si nimeni nu stie nimic, de fapt. Din ce trancanesc politicienii (dar nu numai ei), vaccinarea asta pare ceva iminent si imediat. In realitate, insa, eu constat ca pana acum nu e decat cel mult o intentie; daca n-o fi doar o alta poveste, o vorba, asa, ca atatea altele in tara noastra…
Buna Zidane! 😀
Posibilitatea ca pe unii sa-i vaccineze cu ser fiziologic sau, in lipsa, cu apa (distilata), o uitasem:
https://ziare.com/radu-mihaiu/stiri-radu-mihaiu/masti-neconforme-distribuite-pensionari-sectorul-2-1647716
Primaria Sector 2 a cumparat masti de protectie neconforme la pret de masti chirurgicale, masti care ulterior au fost oferite pensionarilor si angajatilor
Tv italiană RAI.
Pe pagina informații televideo.
Trafic de deșeuri periculoase.
Baterii cu plumb ( auto ) furate constant din un mega depozit de deșeuri la Roma.
Erau reintroduse in circuitul deșeurilor periculoase , se încasa subvenții și trimise ilegal în Romania.
Si tot de la macaronari .
Comandate congelatoare speciale pentru vaccinul Pfizer.
Firma Nusco ( italiana ) specializata în frig industrial livreaza congelatoarele . Temperatura reglabila : – 60 și pina la – 86 grade.
Declarație ministrul sănătății :
Din 29 ianuarie incepem vaccinarea cu produsul Pfizer.
Din februarie și cu vaccinul Moderna.
In ianuarie primim Pfizer primele doze. ( din 8 milioane doze contractate deja ) și ulterior primim și 1,346 milioane doze vaccin Moderna.
In total avem comandate 202 milioane doze vaccin.
Dubla doza = că ăștia au contractat doze pentru 100 milioane persoane .
Cred că au luat în calcul că multă ” marfa” merge la gunoi. In special din probleme de transport , conservare distribuite defectuoasa. Bănuiesc.
Bună seara!
Daniel Funeriu are un articol despre capitolul „educație” (de fapt, despre lipsa lui!) în programele partidelor. Încă un motiv să votez NIMENI!…
Nu aduc link, cu scuzele de rigoare, deoarece e pe o platformă care practică, nonșalant, nerușinat, CENZURA, și, de aceea, eu o boicotez, cel puțin veșnic!
Suspectez ca am facut covidul. Acum 2 saptamani.
In cazul ca a fost, pentru mine s-a simtit ca o raceala foarte neobisnuita. Dar mai alaba decat o raceala normala.
slaba
In fazele ușoare , pe lîngă febră mai sint și dureri de cap , și/ sau pierderea gust, miros.
Nepoata mea așa a fost 3 săptămâni.
A făcut și 3 tampone. Primul cu plata și pozitiv. Următoarele două negative și gratuit.
Faceți un test. Chiar cu plata. Nu am habar cît costă cu plata pe alte meleaguri. In Italia la stat costă zero. La privat și în funcție de firma privata care face testul PCR, prețul variază între 20 și 100 euro.
Iar testul serologic ( ăla cu răspuns în 15 minute ) costă între 0 euro și 20 euro. Depinde de regiune.
buna seara@doxa 19.04
eu as tine pariul ,sub rerzerva ca incep sa faca liste
de ce?
1. vaccinul ebola a avut aceleasi conditii= trebuia tinut la – 70-80 gr C
2. s a reusit vaccinarea in congo unde temperatura medie este peste plus 0 gr C
3. “zapada carbonica”e bioxid de carbon ( sau pentru “initiati”=codoi) si obtinerea si pastrarea nu e o problema/nu e ca azotul sau oxigenul lichid sau heliul…
4. nu iti trebuie “superfrigidere”cum zice @ stefan..pur si simplu iti trebuie recipiente dimeniosnate corespunzator/dupa mine ceva de genul “frigetelor”cu care mergem la gratar,un pic mai sofisticate dar nu tehnologie spatiala
ca noi auntem “talentati” e altceva
eu unul ,la varsta mea,expirat , chiar m as angaja sa coordonez chestia asta
avem producatori de “zapada carbonica” ,avem logistica de depozitare .. e nevoie doar de a nu inventa “apa calda”
eu sper ca doctorul ala militar,numit sef are si ceva bun simt…problema ar fi daca e lasat sa si faca treaba.. si ,DA, aici am indoielei…
Cred că faceți o confuzie.
Zăpadă carbonica o folosești cînd duci niște doze din depozit la dispensar. Si in un congelator mobil. Iar dispensarul satului nu poate tine 4 zile vaccinul in zapada asta. Că se topește și codoiul. 😄Și nici nu poți aduce toți sătenii țării în orașe.
Că sint vreo 8- 9 milioane in Romania.
Dar dacă se vaccinează doar bucureștenii , clujenii , ieșenii , ( orașele mari adică ) e rezolvată treabă.
Conform ” merge și așa”.
Oricum eu nu Sint preocupat. Trebuie sa evit infectarea.
Că pina vine randul meu, la injecție , se vaccinează nevasta înainte că lucrează cu bătrânii.
@ stefan buna seara
nu ati inteles ,sau,nu vreti sa intelegeti
nu vorbesc de “dispensarul satului”
eu vorbesc de LOGISTICA. de organizare!!!
si mai ales, de LISTE
dupa mine ,cred ca peste jumatate din romani nu vor sa se vaccineze/ asta nu inseamna ca romanii sunt prosti/ in USA 40% din doctori nu vor sa se vaccineze…
cat am tot citit eu,sigur ,e un risc…prea repede a aparut vaccinul asta… dar, si pasteur su cantacuzino( romanul ala cu vaccinul contra tifosului-nu prea vorbim de el) au propus si s au asumat riscuri… si … a iesit bine
s reluam cum a aparut virusul asta.. sa ne gandim ca poate cineva a avut interes sa apara( eu cred ca chinezii)… chiar azi,supa ce UK a anuntat ca incepe vaccinarea OMS a zis ca vrea sa verifice vaccinul…pana azi au tacut malc… n au zis nimic… acum,deodata sunt “precauti”…dvs aveti incredere,acum in OMS? eu,nu…
asa ca … “osul la treaba”
ce mai zice dl biden …ala care pana la urma va fi presedinte in US
pai el zice ca nu va anula tarifele impuse chinei,si ca va avea prioritar investitiile in America…fata de trump mai zice ca se va consulta si cu ceilati… teoretic nu suna rau.. si pan la urma trump “a deschis ochii”asupra pericolului chinez…vom vedea
pan la urma ce naiba cu farafastacuri d’aste ca testare,verificare…/ a vaccinului
putin a ordonat vaccinarea cu vaccinul rusesc….ca el a refuzat vaccinarea..e neimportant
cam astia sunt “liderii lumii”
macar trump a avut curajul sa fie tratat cu un produs care inca era experimental
China vaccinează la ordin 400.000 militari.
Nu cârâie nimeni. Unii au crescute și pene dar tac. 😄😄😄😄
“AEP a actualizat Registrul electoral: 18.191.396 de cetățeni cu drept de vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie”
https://www.g4media.ro/aep-a-actualizat-registrul-electoral-18-191-396-de-cetateni-cu-drept-de-vot-la-alegerile-parlamentare-din-6-decembrie.html
“Numărul total al persoanelor care au dreptul de vot interzis este de 19.604 cetățeni;
Numărul total de cetățeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 740.367 de persoane;
Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul prin corespondență prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro este de 35.808 cetățeni;
Numărul total al alegătorilor români din străinătate care au optat pentru votul la secția de votare prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro este de 3.078 cetățeni”
De unde mama naibii scot astia 19 milioane de romani cu drept de vot?
🙂 Poate se planifica si vaccinarea in functie aceleasi liste 🙂
—-
@intamplator {02/12/2020 at 21:49}
“doctorul ala militar numit sef”, adica domnul colonel de 38 de ani zicea ca in valul al doilea vor fi vaccinati si copiii, urgenta a doua cum ar veni. O declaratie cel putin tampita pentru un om aflat in pozitia de mare coordonator national bla-bla-bla. Pana astazi domnu’ colonel-doctor nu a revenit asupra declaratiei. Atunci, despre ce vorbim? “Armata e cu noi”? Asa or fi toti “specialistii” si “expertii” pe care ii invoca (fara sa dea nume) Iohannis cand mai anunta cate o masura (de exemplu – dar nu numai – deschiderea pietelor in weekend-ul cu alegerile).
Am mai scris despre asta, aici:
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-18-noiembrie-daca-instalatiile-alea-de-gaze-medicale-au-fost-dimensionate-pentru-800-de-paturi-caci-atatea-erau-la-inceputul-pandemiei-in-tarisoara-noastra-nu-puteti-scoat/65488/#comment-216872
@doxa buna seara
da,aici sunt de acord cu dvs( ma rog,nu numai aici)…ca are 38 ani ar trebui sa fie un plus…daca pana acum a zis numai “sa traiti,sefu’…nu e bine….daca nici acum,cand vine vaccinul GRATIS…cand vin banii cacalau peste noi nu facem nimic… nu stiu cand se mai poate face ceva..
sincer, tara asta -si noi care traim inca aici- suntem is situatia prostului care intreaba “muieti is posmagii?”
daca acceptam asta… sa nu se mai planga nimeni… cred ca e ultimul vagon din tren pe cred il mai putem prinde…mie,sincer,ar trebui sa nu mi pese….dar parca nu mi place sa vad “de dincolo”ca ce m am chinuit eu si multi altii ajunge pe apa sambetei
Buna seara! 🙂
Nu stiu de ce am impresia ca, desi suntem/am fost(?) specialisti in a prinde ultimul vagon mai mereu in istorie, de la o vreme am cam inceput sa ne iesim din mana. A propos de asta si legat si de editorialul lui @Cetatean de ieri, o sa-l citez pe Caragiale (si aproape niciodata nu-mi face placere recursul la Nenea Iancu): “Nici viitorul nu mai e ce-a fost”… Parerea mea. Si as vrea sa ma insel si m-as bucura daca as face-o. Si da, si pentru mine ar fi rational sa nu imi pese. Si totusi…