Revista Presei – 26 noiembrie.”Dl Ciolacu este cel mai bun prieten pe care îl puteau avea PNL și dl Iohannis la conducerea PSD.”
26/11/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 26 noiembrie! Vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea, cu valori termice nocturne negative în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult senin la deal și la munte, însă în rest se va semnala nebulozitate joasă sau ceață, local persistente, cu o probabiltate mai mare în nord-vest, centru, vest și extremitatea de sud-vest. Mai ales noaptea, ceaţa se va asocia și cu depunere de chiciură. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 13 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă; minimele termice vor fi cuprinse între -8 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, până în jurul a -12 grade, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe litoral. În București, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, dar la începutul zilei şi în a doua parte a nopţii vor fi condiţii să se formeze ceaţă sau nori de plafon jos. Temperatura maximă va fi de 9…11 grade, iar cea minimă de -2…0 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.
Ce nu înțelege dl Iohannis. Noul pe-se-de …. Așa cum nu am nicio îndoială că dl Iohannis știe sigur că PSD, nici să vrea dl Ciolacu, nu își pune problema să guverneze. Din mai multe motive. În primul rând, nu are nicio șansă, nici măcar una teoretică, să obțină singur peste 50%, așa cum nu are cu cine să formeze o majoritate. Iar pe dl Ciolacu l-ar lua amețeala numai la ideea, absolut teoretică, că ar putea guverna împreună cu Victor Ponta. Dar nu îl ia, pentru că nu se gândește, pentru că dl Ciolacu este cel mai bun prieten pe care îl puteau avea PNL și dl Iohannis la conducerea PSD. Și, atunci, de ce oare ieșirile tot mai apăsate ale președintelui, fără întrebări mai nou, dincolo de orice aparență constituțională și chiar dincolo de actualitatea fierbinte a zilei? Simplul fapt că PSD nu are nici măcar o șansă teoretică de a revendica guvernarea nu înseamnă că PNL stă bine în sondaje. Nu stă. În mai toate cercetările, liberalii și social democrații sunt umăr la umăr, deci oricare poate ieși pe locul 1. Repet, PSD și ieșit pe primul loc nu poate face 50%. Dar locul 2 pentru PNL ar fi o palmă pe care președintele nu e pregătit să o încaseze. Pe de altă parte, dl Iohannis știe că un scor mic al PNL ar face nu doar inevitabilă asocierea USR-PLUS la guvernare, dar ar însemna pretenții mai mari din partea acestora. Ceea ce poate fi și o temere legitimă pe alocuri, pentru că pentru unele dintre domeniile pe care aud că le revendică, USR-PLUS nu au niciun nume care să se poată califica cât de cât onorabil. Ar fi o coaliție grea, care l-ar întrebuința pe dl Iohannis mai mult decât domnia sa cred că ar vrea să se întrebuințeze în frumoșii ani ai celui de-al doilea mandat, după ce călătoriile vor fi din nou posibile. Deci dl Iohannis îndeamnă apăsat la o mobilizare exemplară la vot care să ridice PNL într-o zona cât mai bună în perspectiva guvernării care urmează. Locul 1 și, eventual, fără a avea nevoie acută de USR-PLUS. În plus, prin atacurile la PSD și prin afirmații de tipul „un singur partid și-a asumat responsabilitatea guvernării țării atunci când mulți alții au preferat să nu se implice”, dl Iohannis marginalizează USR-PLUS (pe care PNL nu l-a invitat niciodată la guvernare, dar cine mai are timp de asemenea detalii?) și setează axa luptei PNL-PSD, adică tactica veche a ocupării scenei în doi, pentru ca al treilea să nu se mai vadă. Este logic din punct de vedere politic și ce vrea, și ce face dl Iohannis, iar în ceea ce privește neutralitatea constituțională, ea este oricum o imensă ipocrizie a acestei Constituții, fiind practic imposibilă și niciun președinte nu a respectat-o. Altceva pare să nu înțeleagă sau să nu vrea să înțeleagă președintele. De ce nu stă bine PNL în sondaje? Nu pentru că electoratul dlui Iohannis a virat spre PSD și nici nu a uitat cine e PSD. Ci pentru că PNL seamănă tot mai tare cu PSD. Pentru că practicile detestate la PSD le regăsim tot mai mult la PNL. Vorbește dl președinte de corupția și incompetența guvernelor PSD. Și are dreptate. Dar guvernul PNL? Cu ce e mai bună dna Anisie decât dl Pop la Educație, cu excepția faptului că stâlcește ceva mai puțin limba română? Unde sunt tabletele pentru copii, cum a fost pregătit învățământul hibrid prin împărțirea materiei, nu a copiilor, pentru predarea și online, și față în față? Dl Ștefan „Grindă” de la Dezvoltare e vreo lumină? La Interne, Vela e decor sub papucul lui Bogdan Despescu, prietenul lui Ciolacu. Cum se fac numirile în epoca PNL? Vă recomand reportajul recorder.ro, absolut cutremurător: “Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație. La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: ‘Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf’. Așa că și-a dat demisia. Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună”. Câți dintre președinții de CJ liberali, câți dintre primarii și miniștrii liberali au procedat ca Ilie Bolojan, care a înjumătățit schema CJ Bihor? Vă întrebați de ce nu e dl Bolojan premier? Inclusiv de asta, aș zice…. Cine a dat pe mâna lui Adrian Ionel de la Unifarm uriașele contracte ale pandemiei? Ministerul Sănătății este feuda baronului Bușoi, care deține doi secretari de stat, unul pe care a vrut să-l facă ministru în Guvernul Cioloș. Cum a pregătit ministrul Tătaru valul al doilea al pandemiei? Cum a calculat capacitatea spitalelor de a face față fără să ia foc la propriu? Masurile antiCovid sunt complet haotice. Ca dovadă, în București ele au fost luate la o incidență de 3 la mie și cu ele active s-a ajuns la peste 6 la mie. Acum, Bucureștiul este înconjurat de o centură de carantină ridicolă, pentru că, după cum spune dr. Jurma, e ca și cum ai da cu spray de gândaci în toată casa, mai puțin în bucătărie. Cum este posibil ca având o capacitate de testare declarată de 55.000 de teste (așa zice consilierul premierului, nu eu), să testezi zilnic maximum 37.000? Marți au fost anunțate doar 30.000 de teste și sub 20.000 de gratuite, pe definiția de caz. De ce nu sunt testați până la 55.000 cei cu simptome ușoare și contacții asimptomatici? Cine a pus-o șefă la DSP București pe fina dnei Anisie pentru ca apoi să constatăm că în Capitală nu se fac practic anchete epidemiologice, că nu răspunde nimeni la telefon și la email? Integral: https://spotmedia.ro
România are 77 de proceduri de infringement deschise de Comisia Europeană Potrivit Ministerului de Externe, în prezent, sunt în curs 77 de proceduri de infringement declanșate de Comisia Europeană împotriva României. 44 privesc incompatibilitatea normelor juridice naționale cu legislația Uniunii Europene (UE) ori cazuri de aplicare incorectă a dreptului UE, iar 33 privesc neîndeplinirea obligației de notificare a măsurilor naționale de transpunere a directivelor Uniunii. Comisia Europeană identifică posibilele încălcări ale legislației UE pe baza propriilor anchete sau în urma plângerilor formulate de cetățeni, întreprinderi și alte părți interesate. Astfel, începe procedura de infringement față de statul respectiv, adică procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Toate cele 77 de proceduri în cazul României se află în faza pre-contencioasă, adică dialog administrativ purtat cu Comisia. Altfel spus nu s-a ajuns la judecată. Despre aceste proceduri de verificare și control impuse de Comisia Europeană țărilor membre, Adrian Moraru, directorul Institutului de Politici Publice (IPP) spune că niciun guvern nu a făcut nimic pentru a le transpune, în speranța că nu vor fi reacții negative din partea CE în timpul mandatelor în curs. „Să luăm ca exemplu gestionarea deșeurilor. De 10-15 ani, niciun guvern nu a făcut nimic pentru a rezolva această problemă. Merg pe ideea că nu va „pocni” în mandatul meu. Nimeni nu face nimic pe tura lui cât e ministru. Iar când se întâmplă, nu poți da vina pe cel în funcție, deoarece aceste chestiuni nu se pot rezolva peste noapte. Nu poți da vina nici pe guvernul Dăncilă, nici pe Dragnea, nici pe Orban. Vinovații trebuie căutați punctual”, a declarat pentru Europa Liberă Adrian Moraru, directorul IPP…. Europa Liberă vă prezintă lista directivelor cu termen împlinit, netranspuse sau parțial transpuse și pentru care nu au fost transmise Comisiei Europene toate măsurile naționale de transpunere:
- Directiva (UE) 2018/849 de modificare a unor legi privind vehiculele scoase din uz, privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și a deșeurile de echipamente electrice și electronice – instituția responsabilă în acest caz este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
- Directiva (UE) 2018/850 de modificare a legii privind depozitele de deșeuri – instituția responsabilă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
- Directiva UE 2018/851 de modificare a legii privind deșeurile – instituția responsabilă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
- Directiva 2018/852 de modificare a legii privind ambalajele și deșeurile de ambalaje – instituția responsabilă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Integral: https://romania.europalibera.org
Creşterea datoriei publice a României nu mai este o glumă. Îndatorarea peste măsură va sugruma economia. Dacă lucrurile continuă în ritmul de astăzi, în 2022 datoria publică va depăşi 55% din PIB, iar finanţarea va fi tot mai problematică …. Dacă lucrurile continuă în ritmul de astăzi, vom ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB, iar finanţarea ar fi tot mai problematică. De aceea, corecţia macroeconomică trebuie să înceapă în 2021, spune Consiliul Fiscal. La finalul lui septembrie 2020, datoria publică a României a ajuns la 451 de miliarde de lei, adică 42,9% din PIB. În decembrie 2019 datoria publică a fost de 373,6 miliarde de lei, adică 35,3% din PIB. Ministerul Finanţelor a mai împrumutat marţi de pe piaţa externă 2,5 miliarde de euro, adică 1,5 miliarde de euro pe 20 de ani şi 1 miliard de euro pe 9 ani. Datoria publică a României este formată din datoria în lei şi datoria în valută, respectiv euro sau dolari. Datoria publică este diferită de datoria externă, care include numai datoria în valută, atât cea publică, adică a statului, cât şi cea privată, a companiilor şi băncilor. Datoria externă a ajuns la 117 miliarde de euro. Consiliul Fiscal este o insituţie autonomă, care este chemată să certifice/să comenteze deciziile autorităţii publice fiscale, dar fără a avea vreo putere practică. În privinţa datoriei publice, calculul Consiliului Fiscal este optimist. Consiliul vede o creştere a datoriei publice a României de până la 55% din PIB, până în 2022. La o creştere a pensiilor, în acest an cu 14%. Comisia Europeană vede însă o creştere aproape exponenţială a datoriei, din cauza deficitului bugetar care, în loc să fie domolit, cum speră guvernul român, va creşte. Comisia vede un deficit bugetar cu mult peste cel avansat de economişti (9% din PIB, pe medie), de 10,3% din PIB în acest an, de 11,3% din PIB anul viitor şi de 12,5% din PIB în 2022. Acest scenariu, ar antrena o creştere a datoriei publice de la 35,3% din PIB în 2019 la 46,7% din PIB în 2020 (plus 11,4 puncte procentuale din PIB, echivalentul a 130 mld. lei) şi la 54,6% din PIB în 2021. Şi la 63,6% din PIB în 2022. Va fi foarte greu de susţinut o astfel de datorie cu venituri în buget de 30% din PIB. Acum statul trebuie să cheltuiască pentru că nu are ce face. Şi este fundamental să cheltuiască pentru a susţine economia şi sănătatea oamenilor. Dar statul nu este cantină a săracilor pentru toţi. Statul trebuie să-i susţină pe cei fără sprijin, dar statul va trebui să vadă şi că toţi banii pe care îi imprumută astăzi trebuie daţi înapoi. Consiliul Fiscal crede că o consolidare fiscală trebuie începută chiar din 2021. Integral: https://www.zf.ro
Asociațiile Forumul Judecătorilor și Inițiativa pentru Justiție: Măsurile propuse de ministrul Predoiu în perioada pandemiei, o dovadă a disprețului la adresa situației grave a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțe și parchete/ Ministrul Justiției este criticat și pentru „discursul inacceptabil” privind legile justiției Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție atrag atenția asupra „incalificabilei atitudini” a ministrului Justiției cu privire la situația ”legilor justiției” și a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțele judecătorești și parchete și condamnă „vehement această stare de lucruri”, subliniind că „distrugerea independenței justiției este accentuată prin atitudinea, acțiunile și inacțiunile Ministrului Justiției”, potrivit unul comunicat de presă transmis marți. Cele două asociații ale magistraților afirmă că au solicitat în repetate rânduri Ministerului Justiției, Guvernului și Parlamentului adoptarea unor acte normative care să abroge dispozițiile care încalcă independența justiției, intrate în vigoare în ultimii doi ani, precum și acțiuni pentru funcționarea justiției în perioada pandemiei. Forumul Judecătorilor și Inițiativa pentru Justiție susțin că „după lungi ezitări, cel puțin pentru a puncta la nivel de imagine”, Guvernul a adoptat, pe 20 noiembrie, proiectul de Legii privind unele măsurilor din domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19, dar că acesta conține „soluții inutile sau, după caz, inaplicabile, în raport de ceea ce s-a solicitat de cele două asociații profesionale”.- „Proiectul nu apare înregistrat pe site-urile Parlamentului, probabil nefiind înaintat, iar adoptarea sa după câteva luni, în contextul actual, reprezintă o dovadă a disprețului la adresa situației grave a infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 din instanțele judecătorești și parchete. Ministerul Justiției nu prezintă date zilnice referitoare la situația dramatică în care au ajuns acestea, numărul infecțiilor depășind 1000, zilnic mulți magistrați și grefieri fiind internați la ATI, unele persoane dintre acestea decedând”, se precizează în comunicatul de presă. Despre legile justiției, Forumul Judecătorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție susțin că declarațiile ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, potrivit cărora legile nu trebuie făcute în grabă, sunt „neconforme cu realitatea din Rapoartele MCV și confirmă ignorarea totală a principiilor privind independența justiției în România și a angajamentelor luate de statul român vizând remedierea rapidă a aspectelor legislative criticate vehement de toți factorii interni și internaționali relevanți”. Integral: https://www.g4media.ro
Pentru o altfel de CCR (partea a V-a): motivarea și pronunțarea soluției În episoadele anterioare am discutat organizarea CCR: partea I – de ce nu e bine să fie doar judecători de carieră la CCR, partea a II-a – critica denumirii Curții și membrilor săi, partea a III-a –toate autoritățile publice centrale să fie implicate în numirea membrilor, partea a IV-a – cum se poate evita numirea politicienilor la CCR. În episoadele care urmează voi vorbi despre funcționarea Curții. Modul în care publicul ia cunoștință de soluția CCR este unul profund criticabil. Astfel, modelul folosit de Curte este cel prescris de procedura civilă și întâlnit de instanțele judecătorești, care este la fel de defectuos. În prezent, după ce în ședință publică se discută sesizarea CCR, judecătorii intră în deliberare, care are loc în secret. Fiecare aduce argumentele pro și contra unei soluții pe care o întrevăd și apoi, respectându-se regula unanimității sau a majorității de voturi, se adoptă hotărârea. De câțiva ani încoace, după deliberare, aflăm pe surse hotărârea, de la o anumită partea a presei. După câteva ore apare și comunicatul oficial al CCR pe site-ul instituției. Așa citim soluția adoptată, de admitere sau de respingere a sesizării, care rareori este însoțită de o explicație scurtă. Ulterior, în termen de 30 zile, este publicată pe site şi motivarea hotărârii, care cuprinde referiri pe larg la legislaţia incidentă, argumentele de admitere/respingere, trimiteri la jurisprudența anterioară a Curții, propuneri de modificare a legislației, explicaţii ale efectelor deciziei. După încă câteva zile este publicată hotărârea în întregime în Monitorul Oficial (moment în care ea devine obligatorie pentru toată lumea) și tot acolo, dacă este cazul, apare și opinia separată ori concurentă. Eu propun ca cele două părţi componente ale hotărârii CCR să fie publicate simultan: motivarea și dispozitivul trebuie publicate odată, la data pronunțării soluției. În felul acesta toți cei interesați vor afla soluția și vor înțelege argumentele care au dus la ea. S-ar înlătura orice fel de speculații, care în prezent nu sunt deloc puține. Iar până la publicarea în Monitorul Oficial, autoritățile vizate vor avea timp să pregătească modificările legislative antamate de hotărârea CCR. Nu în ultimul rând, s-ar respecta și o chestiune de logică juridică: întâi se motivează hotărârea, apoi se redactează soluția. Or, în România, atât la CCR, cât și la instanțele de judecată, mai întâi se adoptă soluția, după care se redactează motivarea. Integral: https://roeu.org
Laura Codruţa Kovesi, interviu în presa olandeză, despre frauda cu fondurile europene: „Nicio ţară din Uniunea Europeană nu are mâinile curate” … Laura Codruţa Kovesi, procurorul-şef al Parchetului European, spune că numai daunele cauzate de frauda TVA se ridică la 30-60 de miliarde de euro anual la nivelul Uniunii Europene. În plus, se cunosc din ce în ce mai multe cazuri de utilizare abuzivă pe scară largă a subvențiilor UE. „Cu Parchetul European, avem în sfârșit puterea și resursele de a urmări infractorii cu guler alb la nivel european”, spune Kovesi. „Kovesi este cea mai bună alegere pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European. E ca un Pitbull”, susţine Sophie in ‘t Veld, europarlamentar. Cât de vigilentă va fi cu fondurile europene de relansare, în valoare de 1.800 de miliarde „Aceste sume enorme nu fac decât să mărească nevoia Parchetului European. Cu fondul de relansare post-corona există mai multă flexibilitate și mai puțină transparență și, prin urmare, un risc crescut de abuz. Parchetul European devine important în acest sens, ca protector al banilor europeni. Vrem să recuperăm efectiv banii, dacă este necesar. Dosarele tratează corupția sistematică și atacurile împotriva statului de drept în UE. Parchetul European devine parte a apărării acestui stat de drept”, spune Laura Codruţa Kovesi. Laura Codruţa Kovesi precizează că Uniunea Europeană trebuie să aloce bani pentru funcţionarea Parchetului European. …. Procurorul-şef al Parchetului European a reamintit că nicio ţară din UE nu are mâinile curate în privinţa utilizării fondurilor europene. La mijlocul lunii octombrie, Laura Codruța Kovesi, spunea că „nu există stat curat în UE”. Întrebată de problemele legate de fraudarea subvenţiilor UE din Ungaria, Kovesi a precizat că atunci când a luptat împotriva corupției ca procuror în România, au existat aproape întotdeauna legături cu cazuri din Ungaria și Bulgaria. „Cunosc bine regiunea, însă acum sunt procuror în numele UE. Și credeți-mă: nicio țară din UE nu are mâinile curate”. …. „Vom lucra cu camere permanente, cu trei procurori de la colegiu în fiecare Cameră. Într-un caz din România, de exemplu, punem procurori olandezi, luxemburghezi și slovaci în Cameră, iar acel trio va supraveghea ancheta. Aceștia pot apela la expertiza românului din colegiu pentru sfaturi, dar toate deciziile importante vor fi luate în Camera respectivă. Furia în rândul cetățenilor cu privire la utilizarea abuzivă a subvențiilor UE este mare, ceea ce determină euroscepticismul. În cel mai bun caz, Parchetul European poate elimina o parte din acea furie”, a mai spus Kovesi. Integral: https://www.libertatea.ro
Sute de foști senatori și deputați primesc pensii speciale cuprinse între 2.000 și 12.000 de lei pe lună / După 35 de ani de muncă, un român ia jumătate din cât primește un fost parlamentar pentru 4 ani de mandat Un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an, se arată în răspunsurile furnizate de Parlament la solicitările G4media.ro. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună. Cuprinse între 2.000 de lei, cea mai mică, și 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costă cât 3.268 de pensii medii ale românilor de rând. De menționat că un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un român de rând primește, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă. Pensiile speciale ale deputaților Potrivit informațiilor furnizate de Camera Deputaților la solicitare G4Media.ro, 542 de foști deputați sunt beneficiari de pensii speciale. Cea mai mică pensie este de 2.037 de lei, iar cea mai mare este în cuantum de 12.168 de lei. Practic, Camera Deputaților cheltuiește lunar 2.768.947 de lei cu pensiile speciale. Efortul bugetar anual se ridică la 33.227.364 de lei….. Pensiile speciale ale senatorilor La acceași solicitare, Senatul a transmis că are în evidențe 227 de foști senatori care primesc pensii speciale. Cea mai mică pensie, plătită pentru un mandat de doar 28 de luni (2 ani și 4 luni), este în cuantum de 2.883 de lei pe lună. Cea mai mare pensie specială a unui senator, pentru 3 mandate de câte 4 ani, este de 12.167 de lei pe lună. Senatul cheltuiește lunar 1.719.173 de lei cu pensiile speciale. Anual, cheltuielile sunt de 20.630.076 de lei…..Luna trecută (decembrie 2019 – n. red.), Parlamentul a votat abrogarea tuturor pensiilor speciale ale civililor, inclusiv pe cele ale senatorilor și deputaților. Înalta Curte a contestat însă această abrogare la Curtea Constituțională, deoarece printre pensiile speciale anulate se numără și cele ale magistraților. Prin urmare, toate pensiile speciale sunt încă în vigoare (între timp, CCR a respins abrogarea pensiilor speciale – n. red.). Integral: https://www.g4media.ro
Ana Birchall: Sa ne lamurim: daca NU există cerere, NU există indemnizație (sau popular cunoscuta sub numele de “pensie speciala“) pentru simplul motiv ca aceste pensii sunt un drept, nu o obligație si se acordă DOAR la cerere. Astazi,in Parlament ( continuand si retorica din spatiul public) a fost o intrecere pentru premiul “cea mai populista, cea mai inselatoare, cea mai ipocrita, cea mai mincinoasa, cea mai cinica, cea mai electorala declaratie politica”. Sigur, o sa spuneti “bine Ana dar nu e nimic nou sub soare??” Si sigur aveti dreptate numai ca de data aceasta astazi mi-a fost sa vad o zi in care, in plenul Camerei Deputatilor, s-a pledat si s-a insistat fie pentru necunoasterea prevederilor legale, fie pentru incalcarea prevederilor legale, fie pentru ambele! In mai 2020, cand CCR a picat legea privind eliminarea pensiilor speciale ( mai jos postarea de atunci) am explicat că CCR a profitat de ocazie să declare neconstituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale, întrucât a fost scrisă prost, “exact ca să pice la Curtea Constituțională”. Atunci, în toate discuțiile pe care le-am avut, am spus cu responsabilitate că prin festivalul declarațiilor se înșală practic așteptarea și încrederea oamenilor de bună credință pentru că, din punctul meu de vedere, parcă “legea este scrisă exact ca să pice la CCR”. Și a picat! Atunci, ca si acum asistam, in plina campanie electorala, la un festival al declaratiilor prin care NU se rezolva nimic dar care, in realitate, înșală asteptarea si increderea oamenilor intr-unul dintre cele mai perfide exercitii de PR! NU de PR politic au nevoie romanii ci de solutii! Solutia juridica este abrogarea sau impozitarea pensiilor speciale. Legal, pe scurt, conform legislatiei in vigoare: indemnizația pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor, cunoscută si sub denumirea de “pensia specială a parlamentarilor”, se acordă DOAR la cerere. Astfel, in conformitate cu art. 48 indice 1 din Legea 357/2015, alin. 10 “Cererea pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau la Senat, după caz”. Mai mult, in conformitate cu prevederile art. 49 alin. 4 din Lege nr. 96/2006 (statutul deputaților şi senatorilor): “Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.” Cu alte cuvinte, orice persoană care a avut calitatea de deputat sau senator va primi pensie specială iar în cazul în care demnitatea a fost exercitată mai puțin de un mandat întreg, indemnizația va fi calculată pentru toată perioada de 4 ani. In ceea ce priveste normele metodologice privind statutul parlamentarilor (art. 1 alin. 2 litera c) la o simpla analiza juridica se observa ca aceste norme metodologice sunt în contradicție cu legea (deci sunt nelegale). Orice absolvent de drept stie că normele metodologice au valoare de act normativ administrativ (secundar) şi sunt inferioare legii care este act normativ primar. In consecinta, normele metodologice nu pot modifica legea şi nu pot restrânge aplicarea pensiilor speciale atât la demisionari cât şi la supleanți. Integral: https://www.facebook.com
Deputat USR: PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile au votat dublarea indemnizaţiilor celor care conduc Consiliul Concurenţei. Se adaugă și noi sporuri Viceliderul grupului deputaţilor USR Cristina Prună afirmă că PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale din comisia pentru industrii au votat amendamente la o ordonanţă de urgenţă prin care majorează sumele pe care le primesc lunar cei din conducerea Consiliului Concurenţei, precum şi modificarea ”indemnizaţiei de performanţă”, care se adaugă la salariul tuturor angajaţilor de la CC. Ea adaugă că indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor Consiliului variază între 10.846 şi 18.166 de lei net pe lună. Preocuparea Parlamentului pe final de mandat în plină pandemie: alte privilegii. Se dublează indemnizaţiile celor care conduc Consiliul Concurenţei şi să adaugă noi sporuri. Asta e prioritatea Parlamentului. PSD, PNL, Pro România, UDMR şi minorităţile naţionale din Comisia pentru Industrii au votat la unison amendamentele de mai jos la o OUG care creştea şi ea cu 50% indemnizaţia membrilor plenului Consiliului Concurenţei. Dar 50% nu a fost suficient. Concret, până acum conducerea Consiliului Concurenţei primea în plus faţă de salariu „indemnizaţie de şedinţă”. Aceasta era limitată la 50% din indemnizaţia lunară (adică salariul). Acum vor să fie cât salariul. Adică de la simplu la dublu”, a scris Cristina Prună miercuri pe Facebook. Nu e primul amendament de acest fel Deputatul USR precizează că a mai fost trecut un alt amendament privind sporurile pe care le primesc cei din Consiliul Concurenţei. ”A doua modificare priveşte „indemnizaţia de performanţă”. Altă indemnizaţie care se adaugă la salariu, de data aceasta, pentru toţi angajaţii de la Consiliul Concurenţei. Legea salarizării unitare împiedică instituţiile statului să dea sporuri mai mult decât 30% din salariile totale pe care le au. E o prevedere foarte bună. Prin acest amendament se poate depăşi acest prag. M-am opus vehement acestor sporuri nejustificate în plină pandemie şi într-un moment în care finanţele statului arată dezastruos. Să nu vă imaginaţi că salariile sunt mici la Consiliul Concurenţei. Indemnizaţiile de şedinţă ale membrilor Consiliului Concurenţei variază şi acum între 10.846 de lei net pe lună şi 18.166 de lei net pe lună”, a completat Prună. Integral: https://spotmedia.ro
Mircea Miclea: Cred că România educată e un eșec total. Șase ani pierduți Cred că România educată e un eșec total, a declarat pofesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, la un eveniment online organizat de proiectul Școli curate. Miclea a spus că “în 2014 a început lucru la acest document, o dată cu preluarea Președinției de domnul Iohannis, azi suntem în anul 2020, au trecut 6 ani”, iar până acum nu s-a întâmplat nimic în baza proiectului România educată. Mircea Miclea: “Pentru că a fost din start prost conceput. Bineînțeles că s-a jucat electoral pur și simplu. Atunci când supui dezbaterii publice un document, dezbaterea publică este extrem de importantă, trebuie să conștientizeze oamenii când e vorba de o schimbare majoră în ce constă această schimbare, dar îți trebuie, înainte de a face dezbaterea publică, un document elaborat de niște experți, un document care să sintetizeze bunele practici, cercetările relevante și care să vină și să spună “acestea sunt problemele relevante, la aceste probleme iată care sunt soluțiile”. Și apoi având un astfel de document începi dezbaterile publice și în urma acestor dezbateri pot să rafinez și să optimizez acest document. Asta înseamnă o adevărată reformă: încep cu un document făcut cu oameni care se pricep. Ce s-a întâmplat cu această România educată? Nu a fost niciun document. Dacă vă aduceți aminte, s-a pornit de la scrisoarea unui băiat care spunea “tot ce-mi doresc eu să fie în educația din România” și au început dezbaterile în universități despre scrisoarea respectivă. Și-au făcut tot felul de dezbateri, fiecare a început să-și spună experiența personală și să o ridice la rang de teorie universală. A fost un demers complet greșit. Rezultatul a fost un document care este o însăilare de opinii, care nu stabilește, nu ia decizii, nu tranșează clar. Uitați-vă, de exemplu, la modul în care este prezentat liceul: se prezintă două variante, fără a stabili liceul, una dintre ele era deja stabilită în legea din 2011, a fost anulat acel paragraf. Ce facem? Venim după nu știu câți ani și spunem că repetăm ceea ce a fost stabilit deja? Și nici măcar nu se spune ce vom urma. Se spune iată, avem două opțiuni. Cum adică, asta este strategie? Integral: https://www.edupedu.ro
6CO2 + 6H2O ⇒ C6H12O6 + 6O2 …. Şi iată că astăzi lumea întreagă, nu numai România, îşi caută oxigenul pentru supravieţuire. Se simţea în aer (aerul din ce în ce mai puţin respirabil) că ceva va fi. Că accelerarea era prea mare într-o direcţie fără direcţie. Poate că vă mai amintiţi de la lecţiile de biologie sau chimie ce reprezintă ecuaţia chimică din titlu. Este o formulă magică. Este expresia echilibrului biologic planetar. Plantele se hrănesc cu apă (H2O) şi dioxid de carbon (CO2) pe de o parte, iar de partea cealaltă eliberează oxigen (O2) şi formează ţesut viu (C6H12O6). Cresc. Oamenii inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Trăiesc. Ce armonie perfectă în această ecuaţie a vieţii! Noi ne hrănim cu ceea ce elimină plantele, plantele cresc cu ceea ce expiră oamenii. Ele ne dau oxigenul nostru cel de toate zilele, dar noi le-am uitat în goana noastră după GDP. Şi iată că natura, miraculoasă, îşi caută singură un nou echilibru, chiar dacă printr-un şoc. Punând oamenii la încercare. Din martie 2020 trăim într-o nouă lume. O lume înfricoşătoare, dar o lume care ne obligă să ne amintim că fără viaţă şi fără oxigen, fără plante, totul este deşert. O nouă lume în care goana după oxigen a devenit banală. Şi în care, iată, când scriu aceste rânduri, oxigenul scăpat de sub control se transformă în flăcări şi provoacă tragedii tocmai acolo unde este folosit pentru salvarea de vieţi. Nu este nici Ebitda, nici GDP şi nici export per capita în titlu. Într-un articol despre Ziarul Financiar la 22 de ani. O vârstă la care nevoia de oxigen este cea mai mare, când capacitatea toracică este la apogeu, când energia dă viselor formă. Dar businessul despre care scrie zi de zi Ziarul Financiar de 22 de ani nu este atât despre cifre, despre investiţii, despre consum, pieţe, acţiuni sau burse cât este despre viaţa oamenilor. Aceste cifre sunt numai expresia unor activităţi făcute pentru a avea o viaţă mai bună. Iar din 2020, de când natura ne-a spus „Stop: nu uitaţi de voi, vedeţi că nu mai aveţi oxigen“, se arată că această viaţă mai bună nu se poate face dacă nu privim mult mai atenţi în jur. Ce folos că a intrat Bucureştiul ca PIB per capita în rândul ţărilor dezvoltate dacă nu poţi respira în el? Ce folos să ai câte două-trei maşini de familie dacă nu ai unde să te plimbi tocmai din cauza maşinilor parcate pe trotuar şi peste tot?…..Să provoci autoritatea să răspundă la întrebări. Libertatea cuvântului şi a întrebării este oxigen pentru jurnalişti. Când aerul devine toxic, imediat se simte. Integral: https://www.zf.ro
Femeie acuzată de tentativă de omor după ce i-a dat soțului mâncare de spital Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 au dispus începerea urmăririi unei persoane de sex feminin, acuzată că a încercat uciderea soțului ei. Astfel, în ultimele cinci săptămâni aceasta i-a oferit bărbatului doar mâncare de spital sub pretextul că-i face bine. „Acuzata i-a oferit victimei pilaf dintr-o substanță presupusă a fi orez, gheare și resturi de animale măcinate sub formă de „burger” precum și lipici cu grăsime și zgârciuri denumit „ceafă de porc”. Totodată, în mod constant l-a hrănit cu ceea ce locuitorii Bucureștiului numesc „pâine” ceea ce nu este altceva decât un pufulete de grâu și varză, care de obicei se dă la porci. Se reține și faptul că, pe lângă mizeria și furtul, și mâncare de spital contribuie la mortalitatea ridicată în rândul pacienților”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Femeia se apără spunând că a învățat rețetele de la televizor, de la diverse emisiuni de gătit. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua 🙂
Pentru rubrica de entertainment medico-sanitar:
https://www.theguardian.com/uk-news/2020/nov/23/oxford-covid-vaccine-hit-90-success-rate-thanks-to-dosing-error?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=fd319f7ecd-briefing-dy-20201125&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-fd319f7ecd-44146089
Bună ziua!
C-o fi cu „mască”, sau cu bașcă (bășcălie), nu se știe, dar e bine să știm 🙂
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ce-mai-lipsea-in-campania-de-la-partidoi-un-avion-harbuit-ca-vai-de-el–271627.html
„Aţi auzit de Penticostal National League? Notaţi, ca să nu spuneţi apoi că nu v-am spus!
De ceva vreme, prin mediile mai informate ale politichiei liberale, fie ea de Bahlui sau de Dâmboviţa, circulă una bucată informaţiune tare interesantă, despre aşa-numita Penticostal National League (PNL). Adicătelea o ligă politică ce ar reprezenta de fapt adevăratul şi viitorul PNL, prescurtarea fiind, aşa cum vedeţi, aceeaşi, dar în care nu este admis orişicine. Iar jupânul din capul mesei ar fi, logic, herr presidente Klaus.
De-un par egzamplu, se mai zice că în noua Penticostal National League baronii vechi vor fi daţi deoparte unul câte unul, premarele Chirica de la Iaşi fiind şi el asociat liderilor vechi. Iar printre oamenii lui her presidente ar fi, zice-se, junele lider Sighiartău, dar şi alţii precum evroparlamentarul Sigfried Mureşan şi alţii la fel de afiliaţi religios, de prin judeţele vestice, bazin electoral copios al liberalilor. În încrengătura asta zice-se că liderul ieşean Alexe e pe la mijloc pe undeva, stând încă pe fază ca să vadă cum se vor alege apele în viitorul guvern.”
Vorba filosofului Muthausen aus Kotrotschen: „Urmăăăriiim cuuuu aaaaateeeențieee șiiii îngriiiijoraaareee!”…
Eu am rămas „responsabil” nu cu entertainmentul, ci cu divertismentul:
https://paganelis.wordpress.com/2020/11/25/cateva-cuvinte-despre-limbile-dalmata-si-romana/
Și urmarea, de azi:
https://paganelis.wordpress.com/2020/11/26/din-nou-despre-dalmata-si-romana-cu-privire-speciala-asupra-dialectelor-romanesti/
De la intelepti:
“Cine Votează PSD? Cine Votează in celelalte tari cu dementi populiști ?
Cei care sunt eșuați. Pierduți undeva intr-un sat, fără bani, fără prieteni, fără educatie, fără job bun. Pensionari care urăsc pe tineri și “schimbările” din jur – atât de plini de ură ca pana si familia lor fuge de ei.
Și votează isteric ca sa pedepsească oculta, elita condusă de Soros și Bill Gheitz, sa pedepsească “sexo-marxiștii” de prin orașe care lucrează in IT, sa pedepsească intelectualii. Sa pedepsească adică pe toți cei care nu sunt la fel de eșuați ca ei. Pentru că sunt convinși ca de fapt e o mare conspirație – oculta ii vrea săraci cumva. Cineva are ceva cu ei domne.
Ce nu înțeleg ei – sunt săraci și vai de mama lor pentru că:
(1) sunt prosti de bubuie și nu știu sa facă nimic
(2) Votează hoți și ticăloși să le fie primari. De prosti ce sunt. Și atunci evident ca acolo unde stau ei e mizerie și nu sunt job-uri
(3) sunt leneși. Dacă ar vrea – ar putea sa se mute unde sunt job-uri bine plătite. In orașele mari sau in străinătate. Ar putea sa învețe o nouă meserie. Dar nu și nu – că e greu domne. Sa ni se dea ! Pai de ce sa vi se dea? Mergeti la muncă ! De asta ii respect eu pe cei care merg la cules căpșuni sau sparanghel in străinătate – aia muncesc cinstit – dar nu pe alcooliștii de la birtul satului care înjură și se plâng și Votează PSD.
Leneși și proști. Dar multi. De asta trebuie sa ieșim toți la vot de fiecare data ca altfel ajungem rău de tot.”
Meserie https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=214036630366703&id=105457967891237
https://www.youtube.com/watch?v=t6740mzHqg0
Tot o reteta ce crede el, de la intelept…
“Dl. Presedinte spune ca răul absolut e PSD si singura soluție e PNL. Alții zic aici că PNL egal PSD. Si Iohannis si ceilalți gândesc si comunica prea simplist. Situatia e MULT mai nuanțată. Sunt 2 teme: occident vs. Rusia lui Putin si reforma vs. coruptie.
Cele mai rele partide, alea horror, sunt PER, AUR si ProRo. Sunt acoliții lui Dragnea, interlopi, penali si kaghebiști. Noroc ca sunt mici si sper sa nu între in Parlament ci la Puscariuta. UDMR e la fel de toxic. Horror.
PSD e la fel de rău, doar ca a pus la vârf o poleiala pro-occidentala acum (Ciolacu, Grindeanu, Dancu). Ca sa supraviețuiască își dau seama ca trebuie sa isi schimbe imaginea. Mai jos însă fix aceiași mizerie ca ăilalți.
PNL e clar pro-SUA si pro-UE. Aici nu e de dezbătut. In teritoriu sunt unii foarte buni (Bolojan, Boc, Ciucu de exemplu) dar si unii care sunt la fel de penali ca si Pesediștii. Net net nu vor sa reformeze sistemul ci doar sa îl gestioneze mai “normal”, sa nu o dea in gard ca PSD-ul. Sunt pro-business dar anti-independența justiției (Predoiu e doar un Tudorel2). E un mix complicat greu de înțeles. Dacă ar avea puterea totala exista riscul sa facă aceleași porcarii ca si PSD sau sa se transforme intr-un fel de PIS ca la Polonezi.
PMP e doar o aberatie, un fel de adunătura de clovni care iau voturi -puține – de la câțiva care îl țin minte pe Basescu. Singurul ok e Cristi Diaconescu care nu știu ce caută acolo printre EBA si Mike Corai. Nu au sens pe scena politica – votanții lor ar trebui sa voteze PNL. Sa nu își irosească votul.
USRPLUS sunt clar pro-reforma si pro-occident, dar încă nu sunt pregătiți sa guverneze singuri. Nu au o înțelegere a sistemului pe care trebuie sa îl reformeze. Si nu au destui oameni de fapt sa acopere toate zonele si toată țara. Însă au energie, inteligenta si reprezintă foarte bine oamenii din orașe, pe cei mai educați si diaspora.
De asta eu spun : o combinație PNL si USRPLUS ar fi ideală. Chit ca se mai cearta. Altceva nu avem si nu putem spera acum. Orice alta schema ar fi un eșec total. Am avea o direcție clar pro-occidentala si o reforma mult mai agresiva decât ar face PNL singur.
Parerea mea e ca dupa alegerile astea io o sa votez apolitic: fie cel mai bun sa castige!
USR este aproape stabilizat ca si partid mare. Mai trebuie sa fie confirmat la alegerile astea cu 17-20% si se poate spune ca a absolvit. Dupa alegerile astea nu ii mai dau voturi din principiu.
Ce vreau io sa spun, poate nu s-a inteles.
Avem nevoie de minim 2 partide ok pe scena politica.
In pasul 2, avem nevoie sa punem aceste 2 partide in concurenta astfel incat sa iasa la suprafata candidatii cei mai buni din fiecare partid.
Buna ziua.
“Recently, Qantas became the first airline to announce mandatory vaccines as a requisite to flying, and believe it will become an industry standard….
Conceptually, authorized labs and test centers will securely issue travelers with their certificate of test results and/or vaccine status on the app, which may then be viewed by airlines and border authorities at the traveler’s discretion.
The first IATA ‘Travel Pass’ cross-border pilot is scheduled to take place by end of year, with launch intended for the first quarter of 2021.The app will be made available for both Android and iOS devices.the premise of immunity passports existed before the COVID-19 pandemic.
Certain countries require vaccination cards for yellow fever in order to enter.
As well, in the past, US courts have ruled in favor of employers requiring their employees to be vaccinated.”
Asta chiar daca un consiliu de “etică” din Germania (o gascha de “puristi” de tipul ecologistilor agit-propurilor), preamarit , slavit de unii,a votat impotriva pasaportului …
https://www.traveloffpath.com/worldwide-covid-19-travel-passport-in-final-stages-of-development/
Pe de alta parte, apar primele exemple din industria muzicala ;
statul Tennessee si indeosebi orasul Nashville este binecunoscut ca “epicentrul” muzicii country din Statele Unite si se numara printre primele din lume ce va conditiona participarea la concerte a spectatorilor de dovada vaccinarii anti-covid :
” Customers would need to provide a negative test result about 24-72 hours before the event, based on parameters set by local health authorities. Customers would then authorize vaccine distribution providers, like Labcorp or CVS Minute Clinic, to send their results to a health pass company, like CLEAR or IBM.
This would come after a customer purchases tickets to an event. If the test result is negative, the lab will notify Ticketmaster, who then will grant the customer access to their tickets. If they test positive or haven’t shown proof of vaccination, they won’t be allowed to attend the event. Ticketmaster will not have access to medical records and would only receive verification status of the customer in question, Billboard reported. ”
https://eu.tennessean.com/story/entertainment/music/2020/11/12/ticketmaster-covid-19-test-vaccination-concert-morgan-wallen-nashville/6262316002/
Vlad Mixich separa graul de neghina…
“Situațiile de criză scot la suprafață, așa cum scoate furtuna din lac, și noroaiele și comorile. Asta e ce vedem în această criză majoră de sănătate publică și în România.
Comorile:
✨ Acei medici și asistente medicale care lucrează de luni de zile în condiții de o dificultate greu de imaginat de mulți dintre noi, dar care reușesc, într-un fel, să-și păstreze omenia și căldura. Ascultați povestea Oanei Zamfir (link în primul comentariu), care a fost internată pentru COVID-19: “Ce am învățat despre medici și asistente e că sunt mai dedicați și implicați decât aș putea să-mi dau seama de aici, de la pupitrul știrilor, prezentând știri despre ei”.
✨ Toți medicii sau cercetătorii care au deja mii de ore de voluntariat la activ doar ca să educe, să informeze și să reducă astfel o parte din stresul și anxietatea care sunt firești într-o pandemie. Ei oferă acest timp rupând din timpul cu familia lor, cu prietenii lor, fără să primească mare lucru în schimb. Indiferent de ce opinii politice au, de cât de simpatici sau de antipatici vă sunt, fiecare merită câteva aplauze. Să-i menționez aici doar pe unii dintre ei: Craiu Mihai, Andreea Moldovan, Octavian Jurma, Octavian Voiculescu, Razvan Chereches, Cristian Baicus, Gabriel Diaconu, Ovidiu Covaciu, Sandra Alexiu, Vasi Rădulescu, colegii mei de la Observatorul Român de Sănătate. Pe fiecare vă recomand să-i urmăriți, sigur sunt mai mulți și dacă aveți și alte recomandări vă invit la comentarii să le faceți cunoscute.
✨Oameni din afara medicinei sau științei dar care se organizează și voluntariază ajutând cât se poate de concret în această perioadă. Marian Rădună, Geeks for Democracy, Liana Alexandru, Oana Dimofte, Melania, Carmen și Oana și mulți mulți alți voluntari care în primul rând pun osul concret, își dau din timpul lor concret ca să ajute (iar dacă e cazul și critică, dar nu asta e prioritatea).
Noroaiele:
🤢 Acei mengeluți cu diplomă de medicină care pare că trăiesc nu pentru a ajuta, ci pentru a învrăjbi și prosti. La început ne-au spus că acest coronavirus nici nu există, apoi că dă doar o banală gripă, apoi că purtatul măștii e un gest stalinist. Astăzi, când spitale din toată țara sunt pline ochi de oameni conectați la oxigen sau intubați, poate că ar fi fost cazul să tacă. Dar nu au făcut-o, pentru că nămolul nu se curăță niciodată singur de pe cizme. Azi ne spun cum vaccinurile îl bagă pe ucigă-toaca în noi și cum totul e o mare conspirație. Ca orice breaslă, și breasla medicală are uscăturile ei. Dar ei nu sunt uscăturile, ei sunt noroaie lipicioase.
🤢 Acele vedete de studio TV care nu se împiedică nici de o tragedie, nici de adevăr, nici de fapte pentru a-și sluji cinic stăpânii politici sau de altă factură. Ei sunt cei care pun noroaiele de mai sus pe tipsie de aur și le prezintă la cină ca fiind sufleu plin cu gust.
🤢 Cei care folosesc această criză ca să fure și să înșele. Destui sunt și despre unii am aflat, dar despre alții vom afla doar în anii ce vor veni.
Asta e realitatea, dragi prieteni. Niciodată doar în alb, niciodată doar în negru. Și atunci când furtuna aduce la suprafață deopotrivă noroaiele și comorile, omul cu-minte culege comorile și se curăță de noroaie. Doar smintiții le confundă între ele.”
https://www.facebook.com/vlad.mixich/posts/10158717611869920
bună seara,
pe dl. Stefan voiam să-l întreb dacă e adevărat:
https://www.gazetaromaneasca.com/integrare/italia/italia-introduce-un-permis-dupa-vaccinare-fara-el-nu-te-poti-deplasa-dintr-un-stat-in-altul-sau-chiar-dintr-o-regiune-in-alta/?fbclid=IwAR1fYxrApe0NsJWJLKV-9bwYuv5qJoHwbGM4a7rFv1So4GR7HvQt9nHM_Lo
Buna seara
Nu exista nimic oficial. Speculații fac toți și peste tot.
Eu știu sigur că după vaccinare ( cînd va fi ) se va elibera un document. Adeverință, certificat , pașaport medical , NU exista o denumire oficială. La ce va fi folositor ?
Fiecare ( inclus eu ) inventează ce vrea. Nu e nimic decis.
Ce mă enervează cumplit. Multi cred că fac vaccinul azi și mâine pleacă în Bahamas sau la Predeal.
Fals , fals, fals.
Faci cele două doze de vaccin ( la vreo luna distanta una de alta) și mai aștepți ceva timp pină organismul ” răspunde”.
In umila mea părere:
cine face prima doza in ianuarie , a doua în februarie va avea doar după ceva timp imunitate la Covid. . Adică cam pina la sfârșitul verii și începutul toamnei.
Va fi imunitatea dobândită prin vaccinare mai lunga ?
Absolut NIMENI nu știe. Simplu. NU au avut timp sa vadă dacă vaccinatul e imun și după un an- doi.
Multumesc
Și cum mulți nu mai știu ce să facă cu banii în pandemie , un răspuns italian :
https://www.google.com/amp/s/www.vanityfair.it/amp/267875/fashion/borse/2020/11/25/borsa-piu-costiosa-mondo-boarini-milanesi-inquinamento-plastica-lusso-pandemia
Un mizilic . 6.000.000 euro / bucata.
Șase milioane. 🖕
Pe porcul asta criminal de la bor nu-l baga la “infectarea populatiei” si “zadarnicirea raspandirii molimelor”?
Legea e total degeaba?
https://www.g4media.ro/document-arhiepiscopul-teodosie-le-a-ordonat-tuturor-preotilor-si-calugarilor-din-eparhie-sa-mearga-pe-30-noiembrie-la-pestera-sfantul-andrei-in-interes-profesional.html
Vorba inteleptului, in Romania dracu’ e preasfintit si preafericit.
Bună seara!
Să mă ierte Dumnezeu pentru ce scriu acum… Aceste nulități, acești ticăloși care conduc așa zisa „biserică ortodoxă” română nu au nici în clin nici în mânecă, absolut nimic, cu adevărata credință creștină strămoșească! Individul ăla, de-și zice „patriarh”, pus pe căpătuială, „agent electoral” (unii, poate, au uitat cu cât la sută a ieșit mitomanul la primul tur în satul lui natal din Banat!) și mason… Așa-zisul „înalt prea sfințit” teodosie, are drept „cognomen” apelativul Șpagoveanul… Și ăsta dă „ordine” peste România??? Bine, că are și cui: musiu mandolină e fiu de securist!… La BNR e șef un turnător la „mănăstirea secu”… Nu mai zic ce e la ciuma roșie, că începe să mă doară capul!… Dar… românul prinde greu (dacă prinde!) și uită repede!… Am găsit, de curând, o carte despre românii din America, scrisă acum un secol, de Șerban Druțu (numele e ortografiat Drutzu). Acesta povestește cum au fost fraieriți, înaintea primului război mondial, mii de români de așa-zișii „agenți” ai unor bănci dubioase, să li se încredințeze lor banii de trimis acasă – în Ardeal, ori Bucovina (atunci, sub stăpânire austro-ungară). Românii au dat banii și „agenții” au fugit, cu milioane de dolari! Ei bine, după Unire, a continuat „obiceiul”!… Poate vă amintiți (și) de „caritas”, de safi și altele asemenea, după 1990…
Am tot trecut de la una la alta, dar ideea e că ticăloșii menționați mai sus – și alții, mult mai mulți! – se află acolo unde sunt și pentru că există mulți idioți în așa zisul „popor” român!… Și nu mai zic vorba aia a lui Lăpușeanu…
Văd că Covid lovește.
Miniștri , șef stat major, Barna.
Cred că folosesc măștile alea din import , neconforme.
Sau nu le folosesc deloc?
Totuși de apreciat rapiditatea cu care au fost “tamponati”.
Urgent , nu ca la mujicul cu febră , fara miros, gust , cu dureri de cap și oxigenare in sânge deraiată pe care îl testează doar înainte să intre în ATI.
Prea puține tampoane zilnic in RO. Prea puține. Și tac chitic in chestia fundamentală pentru control pandemie.
Că fără tampoane masiv făcute , nimic nu funcționează iar sistemul de sănătatea publică nu funcționează. E depășit de ultimă de cazuri grave.
Ori vor să împingă boborul la tampoane cu plata ?
Ar fi penal.
Buna seara.
Pentru ca stiintele mediale functioneaza in primul rand pe onestitate si transparenta o spun clar si raspicat (desi nu e inca decisa) :
daca vaccinul Oxford/Astra Zeneca va fi adus in Romania, NIMENI dintre cei ce vor refuza sa il faca nu va fi pus “la stalpul infamiei” , asa cum “ceilalti” ii arata cu degetul pe cei ce chiar cred ca vaccinarea va fi SINGURUL remediu ce ne va scapa de parascovenia covid ;
Vestea proasta la care nu ma asteptam (si care pune in pericol intreg prestigiul universitatii Oxford !) e ca eu sunt aproape convins ca avem de-a face cu o incercare de inselaciune la scara planetara, iar in acest moment, pe termen scurt, putem conta doar pe vaccinurile Pfizer/BioNtech si Moderna , mai ales acesta din urma ,in ciuda pretului ridicat, va fi solutia pentru majoritatea celor ce vor dori sa se vaccineze, avand in vedere ca temperatura de depozitare,-20 grade Celsius poate fi aceptabila pentru logistica pe scara larga !
O singura observatie @Stefan : nu, nu va trebui sa astepti august, septembrie 2021 daca, presupunand ca faci a doua doza de vaccin in mai (in speranta ca in aprilie, cu 21 de zile mai devreme va incepe vaccinarea pe scara larga), dupa 2 saptamani te-ai putea considera oarecum “linistit”, continuand totusi sa nu renunti la masca , la igiena si la distantare fizica nici atunci…
Fara alte comentarii , medicul Gabriel Diaconu :
“Unde a gresit Astra Zeneca si de ce vaccinul Oxford merită evaluat doar pentru ceea ce este…
Epilog: AZ a anunțat că vor reface trialul clinic…
Declarație privind potențiale conflicte de interese: Am fost investigator, în urmă cu cinci ani, într-un studiu sponsorizat de Astra Zeneca și Lilly privind potențialul unui medicament inovativ în tratamentul demențelor. Nu am primit niciodată bani să promovez produse Astra Zeneca, nu am primit alte bunuri ori foloase personale parte a vreunui acord cu Astra Zeneca.
***
Comunitatea de practică este într-o mică frenezie, zilele acestea, după ce mai multe nereguli aruncă o umbră asupra procesului de documentare al eficacității vaccinului AZ/ Oxford contra Covid.
Neregulile observate au fost următoarele:
1. un sub-eșantion de participanți la studiul de fază III au primit o concentrație mai mică de vaccin decât era specificat în metodologie (60 mcg în loc de 100 de mcg), lucru ne-prevăzut în protocolul/ metodologia de studiu
2. după declararea incidentului, AZ afirmă că a comunicat cu regulatorul și a primit ”undă verde” pentru continuarea înrolării.
Câteva lucruri în organizarea studiilor clinice trebuie repetate aici, dacă e să înțelegem ce s-a întâmplat:
Orice protocol de cercetare se discută atât cu regulatorul, cât și cu CRO-ul/ site-urile înainte ca primul subiect să fie înrolat. Acest protocol este explicat în detaliu mai apoi fiecărui participant la studiu înainte ca acesta să semneze un ICF (formular de consimțământ informat).
Un protocol include informații privind produsul cercetat, cu nume de cod, cantitățile (NB!) care urmează fi administrate, bio-echivalentul placebo, mijloacele de randomizare, dar și elementele care țin de ”strategia blind” (simplu/ dublu/ triplu blind),
Respectiv procedurile de urmat în cazul în care apar incidente.
”Blind” înseamnă că participantul la studiu ȘTIE că ar putea primi substanță activă sau placebo, dar nu știe care dintre ele. La fel, investigatorul este ”blind” (orb) la substanța pe care o dă, și în cazuri de triple, inclusiv ordonatorul poate fi ”blinded” la – spre exemplu – doza folosită pe anumite brațe, ca să evite prioritizarea unora vs. altele.
Un incident poate să țină de documentarea cazurilor, observarea unor potențiale evenimente adverse serioase care uneori apar în astfel de faze de cercetare, abateri/ erori în respectarea protocolului de studiu de către personalul specializat,
Sau, cum a fost cazul aici, nerespectarea protocolului de administrare a produsului activ vs. placebo.
Un astfel de incident este clasificat drept major.
Când are loc un incident major, în studiile de tip RCT (randomised controlled trial), are loc o procedură care se numește ”breaking of the blind” (BOB). E un stop-joc.
Personalul specializat care este instruit să desfășoare activități de studiu este informat, dinainte, despre procedurile de urmat în caz de BOB.
Breaking of the blind înseamnă că tot eșantionul înrolat cu ”lotul” defectuos de activ vs. placebo este descalificat. Documentele sursă se revizuiesc, codurile de randomizare se transmit, funcție de întinderea problemei întreg studiul poate fi anulat, sau nu.
Uneori din cauza unor astfel de situații întregi programe de cercetare au fost distruse, și tot ce s-a făcut până atunci închis, cu notificarea părților, respectiv a fiecărui participant, despre a) dacă a primit sau nu placebo, b) pași de urmat pentru închidere dosarului de cercetare, c) acces la fișa personală de studiu.
În ce privește regulatorul, acesta are dreptul la un audit complet, compania care este responsabilă de trialul clinic, împreună cu CRO-ul care se ocupă de înrolare, respectiv comisia de disciplină a regulatorului stau la aceeași masă și redactează un raport complet de incident.
Se pot da sancțiuni, părțile pot – la o adică – să acționeze în instanță compania care a organizat studiul.
Apărarea Astra Zeneca, la acest moment, este că la descoperirea acestui SAE (eveniment advers serios), a comunicat regulatorului care i-a permis să continue cercetarea. Lucru pe care l-au și făcut.
Ceea ce este, în schimb, foarte supărător și la limită fraudulent este că AZ a insistat să publice rezultatele studiului de fază III incluzând (?) și persoanele care au primit doză mai mică de vaccin, plecând de la premisa că și ei (?) erau randomizați iar AZ a fost ”blinded” la eroarea de manufactură. Mai mult, Astra Zeneca nu explică foarte bine cum au procedat pentru BOB în cazurile respective.
Mai mult, protocolul de studiu este protocol de studiu, iar ”eroarea de manufactură” ar fi putut fi în sensul concentratiei mari, posibil toxice, lucru pe care AZ îl evită cu oarecare dibăcie.
Doza recomandată de vaccin anti-COVID în studiul AZ fusese stabilită la faze anterioare de cercetare (I și II). Faptul că astăzi AZ spune că varianta de 60 mcg a fost urmată de răspuns imun/ imunogenicitate chiar mai mari decât 100 de mcg este scandalos, ca și faptul că au anunțat o eficacitate ”pooled” (la grămadă) de 70% pe date prelevate corect, dar și corupte (și care ar fi trebuit eliminate din analiza statistică pe outcome-ul primar și secundar declarate la începutul studiului).
Nu există, la acest moment, date care să sugereze o coluziune din partea AZ, sau intenția de a înșela regulatorul sau comunitatea de practici. Ce există, în schimb, este efortul unei companii de-a-și salva investiția în urma unei absurde gogomănii, imposibil de dres.
Ce lecții sunt de învățat de aici? Ce mesaj e de luat acasă?
Vaccinarea este un act medical. Administrăm produse care trebuie cercetate riguros înainte de a fi avizate. Astfel de incidente, ca cel raportat în studiul Astra Zeneca, aruncă o umbră pe întreaga comunitate de cercetare, și sădesc îndoială. Nu mai vorbesc de felul în care mașinăria de propagandă anti-vaccinală le preia, le prelucrează și-apoi le scuipă drept ”dovezi” ale rea-credinței din industria Pharma.
Aduc aminte celor care citesc ce scriu că este tocmai pentru acest motiv că statele membre UE, dar și USA, au agenții regulatoare care revizuiesc atent dosarele de aplicare pentru punerea în circulație de noi medicamente. În cele din urmă, evaluarea independentă a fiecărui dosar face ca un produs să fie asumat de EMA, sau FDA, și abia APOI să intre în uz uman.
Când vine vremea, mă vaccinez contra COVID. Dar nu cu apă sfințită. Mă vaccinez cu un vaccin sigur, care a fost evaluat critic de agențiile de reglementare, adică EMA/ FDA.”
https://www.facebook.com/gdiaconu1704/posts/10164559704100361
Vaccinul Oxford- AstraZeneca e supus unui nou curs de teste. Au apărut dubii după ce unii voluntari au primit prima doza înjumătățită.
Vom vedea.
Eu personal @ george voi fi vaccinat cam la coada. După ce fac la ăia mai cu prioritate. Sint in categoria ” și alții “. 😄
Deci ținând cont de cite zeci de milioane de injecții trebuie făcute , prin primăvara târzie o sa fiu și eu impuns.
Chiar daca se vor face 300.000 vaccinări / zi , le trebuie 100 de zile pentru a vaccina cu prima doza la jumătate populație. + doza doi.
E o cifră enorma. Siringi , personal , organizare. Tot gigantic.
Vom vedea.