Revista Presei –10 august. “713 rezidenți care ținteau să devină medici specialiști au rămas în aer…”
10/08/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 10 august! Luni 10 august 2020, vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, izolat caniculară din orele amiezii în cele sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la deal și la munte și pe arii mai restrânse în restul țării, cu o probabilitate mai mare de apariție în nord, nord-est și centru. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 și 34 de grade, iar cele minime între 11…12 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în nordul litoralului. In Bucuresti, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară după-amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Ce știm despre COVID-19, rezumat de Universitatea din San Francisco: Peste 30 de simptome identificate / Rata mortalității virusului pare a fi de aproximativ 10 ori mai mare decât cea a gripei University of California San Francisco (UCSF) a publicat recent un articol în revista de vară 2020 care raportează cunoștințele curente despre despre coronavirus SARS-CoV-2, intitulat „Noi am crezut că era doar un virus respirator: Am greșit”. Potrivit acestui articol, Covid-19 se caracterizează prin cantitățile importante de proteine care acționează ca niște cuțite pentru a se agăța de porțile celulelor umane prin receptorii ECA2. De acolo, virusul intră în celula și creează rapid copii ale acesteia, infiltrându-se în celulele plămânilor. Mai puțin mortal decât virusul SARS original, Covid-19 se reproduce mai rapid. „Hormonii masculini, cum ar fi testosteronul, pot crește și numărul receptorilor ECA2, motiv pentru care virusul pare mai periculos pentru bărbați”, spune Faranak Fattahi, membru al UCSF Sandler. Articolul menționează, de asemenea, mai mult de 30 de simptome ale noului coronavirus, mult mai multe decât ne-am fi așteptat. Printre ele: oboseală, febră, tuse, respirație scurtă, pierderea simțului mirosului și a gustului, greață, diaree, erupții cutanate, umflare, lovituri, ochi roz, aritmii, atacuri de cord legate de cheaguri de sânge. Unii dintre pacienți aveau rinichii sau ficatul deteriorate. Coronavirusul nu este cu siguranță o răceală, așa cum sugerează titlul articolului. Mai puțin de 20% dintre persoanele infectate au apărut in spital cu durere în gât sau nas curgător. Conform datelor cercetătorilor UCSF, 53% dintre cei infectați nu au avut niciodată simptome, UCSF. 20%-40% dintre persoanele cu Covid-19 prezintă diaree, greață sau vărsături înainte de alte simptome spune gastroenterologul Michael Kattah, profesor asistent la UCSF. SARS-CoV-2 nu pare a fi un distrugător mare de celule; rata mortalității virusului pare a fi de aproximativ 10 ori mai mare decât gripa. De fapt, o parte semnificativă a decesului legat de Covid-19 este legată nu de virus în sine, ci de un răspuns imun puternic, spune Max Krummel, profesor la dpt patologic. De obicei, oamenii care mor din Covid-19 au murit în jurul zilei 19. Virusul poate face inima să cedeze sau să distrugă plămânii. … Noul coronavirus este, de asemenea, caracterizat prin durata de timp în care persistă în intestin. Aproximativ 50% dintre pacienții cu Covid-19 au particule de virus în scaunele lor, de multe ori săptămâni după ce tampoanele nasului se testează negativ. O astfel de situație a stârnit îngrijorare cu privire la persoanele care se recuperează de la Covid-19, care ar putea avea nevoie să rămână în carantină chiar dacă se simt bine. Până în prezent, nu știm încă dacă există imunitatea Covid-19, deoarece testele de anticorpi au fost considerate în mare parte nesigure, conform cercetărilor UCSF. Integral: https://www.g4media.ro
Medici lăsați șomeri în plină pandemie: „În loc să ajut, stau acasă și mă joc «Call of Duty»” În luna martie, odată cu intrarea în starea de urgență, Ministerul Sănătății a anulat organizarea examenului de specialitate la care se înscriseseră peste 700 de medici aflați la finalul rezidențiatului și dornici să devină medici cu drept de practică. Ca o soluție de compromis, ministerul le-a prelungit termenul de încheiere a rezidențiatului oferindu-le posibilitatea să rămână în spitale tot ca rezidenți. Însă a omis un lucru: multora dintre ei li se încheiase deja stagiul de rezidențiat, așa că odată cu anularea examenului din martie aceștia au rămas pur și simplu șomeri. E vorba inclusiv de medici ATI, epidemiologi sau de laborator, specialități de importanță crucială în lupta cu coronavirusul. Contactați de Recorder, oficialii din Ministerul Sănătății au recunoscut această scăpare și au precizat că examenul anulat în martie se poate organiza abia în septembrie. Până atunci, medicii rămân șomeri, deși spitalele au nevoie ca de aer de resurse umane „Toate țările din jurul nostru au organizat examenul” Examenul de confirmare în specialitate – pe scurt, de specialist – este susținut de medici la terminarea stagiului de rezidențiat și este unul dintre cele mai importante momente din cariera unui doctor. Practic, după șase ani de facultate și cinci sau șase ani de rezidențiat, acesta poate în sfârșit să devină medic cu drept de liberă practică și primește parafă. În România, examenul de specialist este susținut în două sesiuni: una principală, toamna, și una primăvara, pentru medicii care, dintr-un motiv sau altul, amână susținerea examenului cu câteva luni. Anul acesta, sesiunea din primăvară era programată pe 19 martie, iar la ea s-au înscris 713 candidați. Printre ei – 25 specializați în ATI, 31 în boli infecțioase, 15 în epidemiologie, 25 în medicină de laborator – categorii medicale esențiale în lupta cu pandemia. Numai că, pe 16 martie, România a intrat în stare de urgență și examenul care urma să se desfășoare trei zile mai târziu a fost suspendat prin ordin de ministru. Cei 713 rezidenți care ținteau să devină medici specialiști au rămas în aer, iar autoritățile au rezolvat situația doar parțial. „După suspendarea examenului, am prelungit rezidențiatul lor prin ordin de ministru, deci au rămas în spitale“, a încercat să ne lămurească Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Explicația lui omite însă câteva completări foarte importante: prima este că cei care au putut rămâne rezidenți muncesc pe salarii de trei ori mai mici decât ar putea încasa ca medici specialiști și au atribuții mult mai limitate, fiind „legați”, practic, de centrele universitare și de profesorii coordonatori. A doua este că pentru o bună parte din cei 713 de medici rezidenți ordinul de ministru a fost inutil: rezidențiatul lor expirase deja în decembrie 2019, deci nu putea fi prelungit. Aceștia au rămas șomeri…..Medicii afectați spun că alternativa era simplă: organizarea examenului imediat după ieșirea din starea de urgență. „Cum să nu poți organiza un examen în șapte luni? Când în șapte luni se schimbă planeta, se schimbă totul! Suntem singura țară care nu a organizat acest examen. Toate țările din jurul nostru l-au organizat, inclusiv Bulgaria. Este inadmisibil să-ți bați joc de o resursă umană atât de importantă!”, ne-a declarat unul dintre medici….. „Suntem în plină pandemie și noi nu putem să muncim. Nu avem aviz de liberă practică, așa că stăm toți acasă. ATI-iști, epidemiologi, toți stau acasă deși la televizor auzim că e criză de medici. Spitalele nu ne acceptă pentru că noi nu putem deconta servicii. Neavând gradul de specialist, eu nu pot să fac contract cu casa de asigurări, nu pot să internez bolnavi pe numele meu, ca spitalul să-mi deconteze salariul. Altfel spus, statul mă consideră un parazit”. În ultimele luni, a încercat să lucreze cu jumătate de normă la un spital din Capitală. Însă are statutul unui începător: „După șase ani de școală și alți șase de rezidențiat, eu nu pot să mă duc să fac măcar triajul la un spital, pentru că o fac doar ca medic cu competențe limitate de medicină generală, chiar dacă eu am făcut șase ani de rezidențiat”. Integral: https://recorder.ro
România a solicitat UE 10 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat sâmbătă că a cerut oficialilor Uniunii Europene 10 milioane de vaccinuri anti-Covid-19, în momentul în care vaccinul va intra pe piaţă. „Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi din această cantitate cerută”, a declarat Tătaru, în cadrul unei conferinţe de presă la Iași. El a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse, scrie Agerpres. „Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r.), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a spus Nelu Tătaru. Aflat într-o vizită la Iaşi, ministrul Sănătăţii a spus că România poate avea acces la acest vaccin printr-un mecanism de cooperare pus la punct de Comisia Europeană, scrie Mediafax….. La ora actuală, în lume, sunt peste 100 de variante de vaccin în lucru, dintre care peste 20 au intrat în faze avansate de testare. Integral: https://www.hotnews.ro
Video Școala între „da” și „ba”, o mare bătaie de cap. De la vacile și toaletele din curte, la tabletele care îi sperie pe părinți Școli închise din cauză că au rămas fără elevi și puse în conservare de primării. Școli funcționale, dar cu toaletele în curte. Și unități de învățământ în curțile cărora pasc liniștite vacile. Acesta este peisajul în multe sate din Giurgiu, ca și în multe alte colțuri de țară, cu o lună înainte de începerea noului an de învățământ. Un an care se anunță a fi, cel puțin teoretic, altfel. Cu laptopuri în clasă și toaletă în curte În fața școlii din comuna Remuș, județul Giurgiu, flutură drapelul Uniunii Europene. Dincolo de poartă, însă, nici urmă de confort. Dascălii așteaptă laptopurile și tabletele promise de stat. Iar elevii sunt așteptați să folosească, și din toamnă încolo, aceleași toalete… din curte….. La Valea Bujorului, e o școală construită în 1951. Acoperișul pare montat recent. Pereții exteriori sunt izolați termic, dar, pe alocuri, distruși voit. În curte… ruina fostei toalete, o fântână părăsită, un tobogan ruginit și-un balansoar periculos de-a dreptul. Locul este-n custodia primăriei Izvoarele. Tot de ea aparține și școala Chiriacu, numărul 2. Are toalete mizerabile în curte, dar ferestrele sunt de termopan! Primăria Izvoarele, cea care a investit bani în ele, zice că toți copiii din comună au fost comasați în alte două școli, iar în Valea Bujorului și la școala numărul 2 din Chiriacu nu mai sunt elevi….. Școlile au primit acum undă verde să se organizeze local pentru începerea noului an școlar în condiții de pandemie. Practic, greul a fost pasat pe umerii directorilor. Ei trebuie să găsească soluții concrete și corecte pentru toți elevii. Marea provocare a începutului noului an şcolar va fi, așadar, pentru autorităţi, să asigure distanţa fizică între elevi. Cel mai greu le este celor care au mai mult de 25 de elevi într-o clasă și trebuie să îi împartă pentru a respecta normele de distanțare fizică. Iar dacă nu reușesc, sunt nevoiți să apeleze și la învățământul online. Părinții, însă, sunt reticenți față de ideea de școală pe internet. Au văzut ce înseamnă în ultima parte a anului școlar trecut și majoritatea sunt nemulțumiți. Chiar dacă riscurile presupuse de colectivităţi sunt ridicate, mulți părinţi spun că NU se tem să-și trimită copiii la ore…. Deşi Legea învăţământului prevede cel mult 25 de elevi într-o clasă, în Bucureşti sunt şcoli în care clasele au, de regulă, de 36-37 de copii. … În Capitală sunt 418 şcoli de stat, în 11 dintre acestea se învaţă în trei schimburi, iar 17 sunt supraaglomerate. Legea Educaţiei Naţionale prevede că într-o clasă pot învăţa cel mult 20 de elevi de ciclu primar, 25 de copii de ciclu gimnazial şi 30 de elevi de liceu. Una dintre marile provocări ale perioadei imediat următoare va fi nu numai ca directorii şcolilor să găsească spațiu suplimentar pentru copii, ci şi mai mulţi profesori. Integral: https://www.digi24.ro
Daniel P. Funeriu: Ştiați că… prin articolul 263 alineatul 10 introdus în Legea educației de trupa de plagiatori Ponta-LMP, statul plăteşte 125 de norme degrevate (vreo 8 milioane de lei anual) liderilor de sindicat? Adică liderii de sindicat nu predau dar iau salariul plin. Plus salariul de la sindicat. Oare profesorii adevărați din lista mea nu se simt puțin fraieriți? Oare 160.000.000 de RON în 20 de ani de degrevări ajungeau pentru a nu mai avea toalete în curte? Înțeleg că pentru anul şcolar următor încă nu s-au acordat degrevările, care trebuie acordate prin ordin al ministrului. Fiind perioadă de criză solicit vice-premierului Raluca Turcan, premierului Ludovic Orban şi ministrului de finanțe să ia decizia politicã prin care Ministerul Educației să NU acorde degrevări în această perioadă. Eu nu am acordat degrevări în perioada crizei şi nu s-a întâmplat nimic rău, deci există precedent. Să vă mai spun o chestie: hoții ordinari fură prin încălcarea legii. Mafioții se îmbogățesc legal, prin modificarea legilor în interes propriu. Next levăl cum ar veni. Acum poate înțelegeți de ce au intrat în politică şi au ajuns şi miniştri şi senatori cei mai veroşi dintre sindicaliştii din educație. Toți profesorii cărora li s-au luat bani din salariu (pe fluturașul de salariu există un rând 1% sindicat) fără să fi semnat adeziune la sindicat și/sau fără să fi semnat cerere de reținere directă a acestor bani din salariu pot cere toți banii înapoi. La 40 de lei pe lună pe 5 ani puteți lua înapoi 2400 de lei. E ilegal să vi se rețină bani de pe fluturașul de salariu dacă nu ați solicitat acest lucru. Sursa: https://www.facebook.com
Despre impostură și Alina Gorghiu. Ce se ascunde în spatele unui CV în care a pretins că a făcut simultan un doctorat, deputăție, consiliere la stat și muncă la privat! Ruta Alinei Gorghiu prin universitățile private, diplomele și cursurile absolvite sau predate seamănă uimitor cu traiectoria fals-universitară a Elenei Udrea. La o trecere superficială prin CV-ul doamnei Gorghiu, lucrurile par chiar minunate. Impostura este elegant ascunsă în formulări ambigue sau omisiuni. Doamna Gorghiu scrie asta în CV: absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul UCDC; licenţă în ştiinţe juridice, specializarea Ştiinţe juridice şi Administrative la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A terminat Dreptul la una dintre cele mai slabe școli Abrevierea UCDC ascunde, în fapt, impostura, căci te face să crezi că doamna Gorghiu a terminat cea mai bună facultate de drept din țară, unde competiția era foarte serioasă. Facultatea pe care a absolvit-o este însă Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, o facultate pe bani, care a fost de multe ori ținta unor scandaluri în presă. Unii dintre cei mai toxici politicieni români au predat la această facultate – de la Elena Udrea la Rodica Stănoiu, de la Mihalache la Titus Corlățean. Zeci de politicieni au fost plătiți de faimoasa universitate. La nici 30 de ani, doctorand, deputat, consilier la stat, practician în insolvență Dacă e să ne luăm strict după CV-ul de pe site, doamna Gorghiu face și un doctorat în Drept. Perioada asta cu doctoratul este fascinantă. Alina Gorghiu, la nici 30 de ani, face un doctorat și, în același timp, este: deputată din partea PNL; consilieră a directorilor de la AVAS (una dintre cele mai corupte instituții de stat); practician în insolvență, asociată a unei firme de avocatură cu super contracte cu statul și (coincidență) AVAS-ul; mediator autorizat, arbitru în cadrul Curții Internaționale de Arbitraj Comercial Internațional; secretară a Comisiei Juridice de disciplină și imunități; plus alte funcții prin partid, alte sinecuri și prezență aproape non-stop la televiziuni de tip Antena 3. …. Ce arată celălalt CV de la Camera Deputaților Dacă e să ne luăm după CV-ul mai vechi, de la Camera Deputaților, mai face și un curs la Harvard, iar în timpul liber publică 4 cărți – probabil ca să-i facă în ciudă domnului Becali. La 30 de ani, fără doctorat, doamna Gorghiu este lector universitar și predă, culmea coincidenței, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir. O va face pentru patru ani. …. Mai clar, în timpul doctoratului, doamna Alina Gorghiu avea cel puțin două slujbe pline, dintre care una de deputat, obține două calificări care cer studii foarte serioase, are ditamai funcții în partid, este arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, este lector universitar la două facultăți și este patroană de firmă de avocatură împreună cu Bogdan Olteanu (o altă mare impostură liberală). Numele domnului Olteanu este “uitat” în CV-ul de la Senat. Al doilea master, la Universitatea pe bani Hyperion Lucrurile devin însă delirante, dacă este să căutăm după CV-uri și mai vechi. Între 2004 și 2008 mai face o facultate, la Pitești, nu știm care – Științe Economice, probabil, fiindcă iubește traficul dintre Pitești și București, unul infernal. …. Nu este îndeajuns, mai face și un master de Comunicare la București, timp în care este și doctorandă la Iași, și, în tot acest timp, este și consilieră PNL la sectorul 5. Masterul se suprapune cu alt master în Drept la una dintre cele mai controversate “fabrici de diplome”, Universitatea pe bani Hyperion. La toate cele de mai sus se adaugă, în aceeași perioadă, 2006, și studiile postuniversitare de la colegiul lui Oprea, studii și ele “uitate” în CV-ul de la Senat, în timp ce este, desigur, un avocat liberal de mare succes. Mai e și un curs postuniversitar cu specializare în Drept care nu mai apare nicăieri. Integral: https://www.libertatea.ro
Pana de curent şi ”wage-led growth”. Cum crapă sistemul energetic când România alimentează cu bani inexistenți măriri de salarii …. Se vor da tot felul de explicaţii circumstanţiale pentru pana de curent de vineri, care a lăsat în întuneric Guvernul, metroul, a oprit ATM-urile şi plata cu cardul prin magazine. Se va zice că a fost ceasul rău, ori vreun Dorel s-a sprijinit de heblu, iar în fond a durat puţin; se întâmplă şi prin alte părţi, asta e, n-o să se mai repete, să trecem mai departe, tovarăşi. În realitate, o să se tot repete, dragi telespectatori, deoarece întreruperi au mai fost săptămânile trecute în Bucureşti, iar sistemul de plăţi electronice a rămas de data asta deconectat ore bune. Ce ştiu cei din sistem, dar nu spun public, e că Transelectrica are investiţiile praf şi pulbere, ca mai toate companiile de stat, după ce ani de zile s-a confiscat la buget capitalul disponibil pentru a fi pompat în salarii, pensii şi alte cheltuieli soft, electorale. Consecințele unei politici populiste Planurile de investiţii sunt o poveste, pantru că demult nu mai sunt fonduri pentru ele. Sub Ponta, Dragnea şi juveţii lor Vâlcov şi Teodorovici s-a împlinit un deceniu de “creştere bazată pe salarii” (wage-led growth), adică strategia populistă de a da pompa în cheltuieli curente bani fictivi, ori bani reali storşi de peste tot unde trebuiau făcute investiţii publice, inclusiv companiile de stat. A fost totul pentru front, totul pentru victorie pe termen scurt! Acum vedem consecinţele. 12 ani de guvernare locală PSD Nu-i afectată doar Transelectrica: luna asta se finalizează conducta de gaz Iaşi-Chişinău, aşteptată de ani de zile pentru a reduce dependenţa energetică a Moldovei de ruşi. Construcţia se va termina târâş-grăpiş, dar ţeava va sta în mare parte goală deoarece bucata pe partea română şi staţiile de pompare nu s-au făcut, şi nici nu se vor face curând de către Transgaz, altă entitate care a suferit confiscări masive de venituri. Schema de la nivel naţional aţi văzut-o deja şi în Bucureşti la scară mică, după 12 ani de guvernare locală PSD: zero proiecte mari începute, RADET în faliment, RATB în faliment nedeclarat, bani aruncaţi pe fleacuri, vouchere şi evenimente de vizibilitate, iar municipalitatea îndatorată peste urechi, în pragul încetării de plăţi, după cum veţi afla de la cei care vor prelua primăria, dacă se schimbă garda şi se face un audit corect. Sistemul energetic e o chestie delicată şi friabilă O singură excepţie s-a făcut perioada asta de guvernele “creşterii bazate pe salarii”: nu s-au tăiat bani de la PNDL, uriaşa puşculiţă bugetară cu peste 5000 de proiecte locale mărunte, ne-monitorizate, cu care se cumpără primari la fiecare campanie electorală. Nu se taie nici anul ăsta, în plină criză a pandemiei, aşa de bine uns e mecanismul trans-partinic. Integral: https://www.libertatea.ro
INVESTIGAȚIE RECORDER. Din nou pe urmele hoților de lemn În ultimul an, problema tăierilor ilegale de lemn a creat un val de revoltă în spațiul public, iar noul guvern liberal și-a asumat eradicarea acestui flagel. Ce se întâmplă însă dincolo de acest zgomot de fond? În pădurile României se exploatează în continuare ilegal, prin metode din ce în ce mai rafinate, cu complicitatea silvicultorilor și cu protecția politicienilor de la cel mai înalt nivel. După investigația de anul trecut, din zona Bucovinei, am plecat din nou pe urmele hoților de lemn, de această dată în aria protejată din Munții Gurghiu (județul Mureș). Aici se află unul dintre cele mai mari ocoale silvice din zonă, care administrează peste 15.000 de hectare de pădure de stat. Timp de mai multe luni, am monitorizat transporturile care ieșeau din pădure, am vorbit cu silvicultorii din sistem, i-am confruntat pe unii dintre patronii care taie în zonă și am obținut documente care atestă complicitatea instituțiilor statului la o catastrofă ecologică ce se desfășoară sub ochii noștri. Am descoperit că o parte a silvicultorilor puși să apere codrul sunt în cârdășie cu hoții, așa că jaful se face în liniște, iar lemnul furat e legalizat odată ce iese din pădure. Cei care refuză să intre în cârdășie cu mafia lemnului, că sunt simpli angajați sau șefi de direcție silvică, sunt luați la bătaie sau presați, prin influențe politice, să demisioneze. Așa arată dezastrul din Munții Gurghiu: Integral: https://recorder.ro
Disperată după voturi, Gabi Firea a cântat și ea o melodie la priveghiul lui Emi Pian La o parte, că vine Regina Bucureștiului! Conștientă că și interlopii votează, Gabi Firea nu a ezitat și s-a dus și ea la priveghiul interlopului Emi Pian, unde s-a băgat în față printre alți maneliști și a cântat și ea ceva, de la ea din Moldova. Auto-intitulata Primărița României, Gabi i-a lăsat în lacrimi pe uriașii clanurilor, care au încins o horă, emoționați de valoarea interpretei. Au fost unele incidente mai bizare, când bulibașa clanului Spoitorilor i-a băgat Gabrielei 500 de euro direct în chiloți. Bătrânul impertinent a fost aspru admonestat de ceilalți interlopi: ”Bă, boule, o jignești pe Duamna? Asta nu ia decât de la 500.000 în sus, ejnebun la cap?”, spun martorii. Ca să fie auzită de mulțimea impresionantă de balauri, Gabi Firea a împrumutat sistemul audio de la concertele pe care le dă periodic primăria, sistem cu care i-a lăsat mască chiar și pe cei mai cunoscuți cântăreți de manele: Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata all 🙂
“VIDEO Doi ani de la violentele din 10 august 2018. Comunitatea Declic a adus un elefant roz urias in fata Palatului Cotroceni
….”Am adus cu noi un elefant roz pe care am scris “10 august. Nu uitam!” Poate te intrebi ce reprezinta. Ei bine, “elefantul din incapere” este dosarul 10 august. Am auzit aceasta expresie in anul 2017, cand presedintele Iohannis a luat parte la una din primele sedinte ale proaspatului guvern Grindeanu. Ministrii PSD incercau din rasputeri sa-si scape de inchisoare presedintele partidului, Liviu Dragnea. Ca sa aduca vorba de amnistia faptelor de coruptie, presedintele a introdus subiectul facand referire la “elefantul din incapere”. Dar, intre timp, un alt elefant a aparut si, de data aceasta, nici presedintele nu il mai vede. Asa ca am vopsit elefantul in roz si mergem cu el la Klaus Iohannis, la procurorul general, Gabriela Scutea, la DIICOT, la Ministerul de Interne si apoi in Piata Victoriei, la Guvern. Vom trece si pe la Curtea de Apel Bucuresti, care judeca redeschiderea anchetei 10 august.
Au trecut 2 ani de la momentul dramatic in care mii de oameni si-au luat bastoane pe spate si gaze in fata, doar pentru ca s-au dus sa protesteze pasnic in Piata Victoriei. Ministrul de Interne a uitat de ancheta interna referitoare la modul de interventie al jandarmilor. Justitia se face ca ancheteaza dosarul 10 august. Un procuror a inchis acuzatiile pentru sefii jandarmilor, Procurorul General a inchis si el ochii si a pasat problema la DIICOT, iar sefa DIICOT a deschis dosarul partial. In tot acest timp, presedintele Klaus Iohannis uita de violentele din 10 august si muta problema la Consiliul Superior al Magistraturii. Pare ca toate autoritatile vor sa arunce elefantul dintr-o curte in alta. De aceea, am comandat un elefant de mari dimensiuni, pe care l-am vopsit in roz. I-am pus roti si il vom plimba prin toata Capitala. E modul Declic de a spune: “10 august. Nu uitam!”. Comemoram 2 ani de la incidentele violente din Piata Victoriei si inca nu stim cine sunt vinovatii. In ritmul acesta, nimeni nu va mai plati pentru ce s-a intamplat in acea seara, cand mii de copii, batrani, femei, protestatari pasnici si jurnalisti au fost gazati si loviti.
Vrem ca presedintele Klaus Iohannis sa ceara o ancheta rapida si eficienta in cazul 10 august, ca sa nu devina un dosar istoric, precum Revolutia, ori Mineriada. Nu e rolul presedintelui sa intervina in actul de justitie, dar poate cere sa se faca dreptate cat mai repede. Vom trece cu elefantul si pe sub geamul biroului Gabrielei Scutea. Procurorul General s-a temut de o asumare in cazul 10 august si a lasat-o sa decida pe sefa DIICOT, cea care lucrase la dosar si, din acest motiv, facuse o cerere de abtinere. Apoi vom plimba elefantul la DIICOT si Ministerul de Interne, iar la final ne vom opri cu el in Piata Victoriei….”
https://ziare.com/stiri/proteste/video-doi-ani-de-la-violentele-din-10-august-2018-comunitatea-declic-a-adus-un-elefant-roz-urias-in-fata-palatului-cotroceni-1624363
Bună ziua!
Pierderea memoriei este un semn urât al bătrâneții…Trădiceanu nu-și aduce aminte de momentul în care ”duduia economia”. Câte despre vopsea, a lui este cameleonică cu influențe externe.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24221678-tariceanu-nu-inteleg-liberalii-astia-vopsiti-este-economia-nu-mai-functioneaza-prin-ordine-decrete-militare.htm
Buna ziua!
Nu pot sa inteleg de ce jandarmeria continua brutalitatile fata de cetateni, cand , de fapt, ar trebui sa nici nu ridice capul din pamanat!
Le-a dat DIICOT incredere ca nu vor plati pentru tot ce fac?
https://www.comisarul.ro/articol/video-priviti!-luati-l-cu-totul/jandarmii-noua-int_1126141.html
Inca o obraznicie:
https://www.g4media.ro/curtea-de-apel-bucuresti-dezbate-luni-redeschiderea-anchetei-impotriva-sefilor-jandarmeriei-in-dosarul-10-august.html
Buna ziua, politeeni! Saptamana senina sa aveti si sa avem cu totii in ‘praful’ care bantuie si la propriu si la figurat.
@Cedric: vesti relativ bune, asteptam sa ne invete @City la ce sa ne asteptam :). A fost respinsa cererea de recuzare a avocatilor jandarmilor.
https://www.g4media.ro/curtea-de-apel-bucuresti-dezbate-luni-redeschiderea-anchetei-impotriva-sefilor-jandarmeriei-in-dosarul-10-august.html
“BREAKING UPDATE Procesul redeschiderii dosarului 10 August se reia după ce solicitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei, de recuzare a judecătoarei, a fost respinsă
Update ora 13.05 Curtea de Apel București a anunțat oficial că cererea de recuzare a judecătoarei Ruxandra Greu a fost respinsă astfel că procesul continuă.
„În temeiul art.68 alin(2) ?i (5) rap. la art.67 Cod procedură penală respinge cererea de recuzare a judecătorului Ruxandra Grecu de a participa în cauza având ca obiect confirmarea redeschiderii urmăririi penale, în dosarul nr. 4102/2/2020, cerere formulată de inculpații Cucoș Gheorghe – Sebastian și Sindile Ionuț- Cătălin, prin apărătorii aleși. Definitivă. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa din data de 10 august 2018.” potrivit deciziei instanţei…..”
https://www.comisarul.ro/articol/breaking–update-procesul-redeschiderii-dosarului-_1126159.html
Buna ziua, doamna Desy, se pare ca am facut concurs de stire. Am dat si eu vestea, dumneavoastra ati fost mai meticuloasa. Un gand bun si o floare. 🙂
Nana 🙂
Multumesc din suflet! PUP 🙂
Sa nu ne bucuram prea devreme: nenorocitii astia sunt disperati si recurg la toate tertipurile:
Update ora 13.25 După cererea de recuzare, foștii șefi ai Jandarmeriei, inculpați în dosarul 10 August, mai vin cu o solicitare: invocă necompetența Curții de Apel București și cer mutarea cauzei la Tribunalul București. Instanța a rămas în pronunțare pe acest aspect, fără să precizeze când va anunța decizia. Astfel că discuțiile au fost suspendate din nou.
„Tot ceea ce ne dorim, eu, clientul și ceilalți avocați este ca acest proces să se desfășoare în condiții echitabile, nu sub presiunea media și de altă natură. Am solicitat declinarea la Tribunalul București pentru că această instanță nu este competentă nici după materie și nici după persoană, iar competența este o cauză de nulitate absolută, trebuie soluționată cu prioritate. (…) S-a acționat corect deoarece a existat un pericol eminent (sic!).” a declarat la avocata lui Sebastian Cucoș, la Curtea de Apel Bucureşti.
https://www.comisarul.ro/articol/procesul-redeschiderii-dosarului-10-august-a-fost-_1126199.html
https://www.g4media.ro/breaking-curtea-de-apel-si-a-declinat-competenta-si-a-trimis-dosarul-10-august-spre-judecare-tribunalului-bucuresti.html
Bună Cedric!
O imensă mizerie 🙁 – ”„Tot ceea ce ne dorim, eu, clientul și ceilalți avocați este ca acest proces să se desfășoare în condiții echitabile, nu sub presiunea media și de altă natură. Am solicitat declinarea la Tribunalul București pentru că această instanță nu este competentă nici după materie și nici după persoană, iar competența este o cauză de nulitate absolută, trebuie soluționată cu prioritate. (…) S-a acționat corect deoarece a existat un pericol eminent (sic!).” a declarat avocata lui Sebastian Cucoș, la Curtea de Apel Bucureşti.”
Oare ”a greșit instanța” ???? – ”Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu, mai marchează un eșec rușinos în dosarul 10 august. După ce a cerut redeschiderea dosarului, omorât în mod scandalos de procurorul Doru Stoica, a trimis decizia Curții de Apel pentru confirmare. Numai că a greșit instanța, chiar de 10 august.”
https://www.g4media.ro/incompetenta-sefei-diicot-in-dosarul-10-august-de-ce-mai-este-giorgiana-hosu-in-functie.html
”Iar ca imaginea instituției să fie făcută praf, șefa DIICOT greșește instanța care ar trebui să confirme redeschiderea dosarului 10 august. Curtea de Apel București își declină competența Tribunalului București din cauza incompetenței doamnei Hosu.
Și aici e o problemă, deoarece unii specialiști în drept penal spun deja că nici Tribunalul București n-ar fi competent, ci Tribunalul Militar, dat fiind că avem de-a face cu jandarmi, deci cu militari.”
Totul e facut premeditat, pentru tergiversare.
Daca sefii jandarmeriei ar fi cu constiinta curata, n-ar pune atatea piedici justitiei.
Iar madam avocat cu pericolul ei “eminent” ar trebui pusa , cel putin, ministru justitiei.
Mar , cred ca esti de “acelas acord” cu mine!
Buna ziua
Avocatul este dator sa folosească toate mijloacele legale sa și apere clientul,chiar daca acesta e vinovat/este rolul acuzării sa i dovedească vinovăția ….daca este vreo greșeală aceasta este a procurorilor nu a avocaților
Buna seara, intamplator!
Nu m-am referit la rolul avocatei ci la limba romana pe care n-o poseda.
Am idiosincrazie la cei care nu stiu exprimare corecta, nu stiu ortografie corecta, deci cei care batjocoresc limba romana.
La universitate am predat o disciplina stiintifica, dar nu i-am iertat niciodata pe studenti pentru greselile de ortografie la lucrari in care predominau formulele, oricat de corecte ar fi fost din punct de vedere stiintific.
Dar greselile studentilor mei erau minore fata de cele facute de cei care comenteaza pe retelele de socializare, in ziare, isi dau cu parerea in chestiuni importante de tot felul dar scriu cu o ortografie oribila, parca nu au facut nici o zi de scoala.
Nu ma bag sa comentez dar praf i-as face cu toate teoriile lor idioate , sustinute cu aplomb dar cu greseli de scriere revoltatoare .Nu-mi vine in cap acum decat “i-mi”!
Bună ziua!
LA MULȚI ANI! Politeia și dragi politeieni!
Scuze pentru întârzierea cu care vine urarea, dar am lipsit de acasă câteva zile și unde am fost – la țară – n-am nici net, nici semnal la telefon: pot și eu, liniștit, să stau „să ascult cum crește iarba”! 🙂
Buna, Paganel, multuimim mult, intotdeauna o urare de la un prieten nu vine niciodata tarziu, vine cand vrea Domnul 🙂
Buna seara 🙂
Azi am fost iesit total de pe net. Vad ca dosarul cu violentele a fost declinat la Tribunal.
Citesc si ca judecatoarea de la CAB care a decis asta e Ruxandra Grecu. Am incredere in ea, caci am avut ocazia sa ma conving acum doi de buna ei credinta, intr-o speta in care s-a luptat ca leul (argumentativ) cu un OUG data de Tudorel Toader si pentru care ea a sesizat din oficiu CCR-ul.
https://revista22.ro/actualitate-interna/curtea-de-apel-bucureti-a-sesizat-ccr-pentru-ordonana-lui-tudorel-toader
Si m-am convins de buna ei credinta cand am vazut ca a preluat in sesizare doua argumente care veneau de la societatea civila, desi ea nu le solicitase 😀 😀 😀
Deci, a priori, nu o banuiesc de rea credinta cu privire la decizia de azi. daca a trimis dosarul la Tribunal, inseamna ca exista temei pentru asa ceva.
Si faptul ca Jandarmeria a vrut sa o recuze e semn bun.
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/sub-semnul-imposturii-dle-iohannis-dle-predoiu-nu-va-e-jena