Europa: 13 februarie 2013 / Jinga ambasadorul bovin la Londra !
13/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Gazprom va returna cinci miliarde de dolari clienţilor. Compania naţională de gaze a Rusiei a pus deoparte 4,7 miliarde de dolari pentru clienţii din Europa, bani pe care îi va rambursa după ce va renegocia contractele cu aceştia şi va reduce preţurile pe care le aplică. Decizia a fost anunţată de oficialii companiei controlată de Kremlin, în contextul în care tensiunile cu aproape toţi consumatorii săi din Europa se intensifică, iar Gazprom este acuzată tot mai des de practici echivalente cu monopol. Pentru ruşi, piaţa din Europa îi generează aproximativ 60% din veniturile obţinute din vânzarea de gaze naturale. Gazprom a început astfel să renegocieze contractele cu mulţi dintre clienţii europeni, mai ales ca urmare a crizei economice, a eforturilor iniţiate de capitalele UE pentru eficientizarea energetică şi a competiţiei făcută de producătorii de gaze naturale lichefiate. Oficialii Gazprom au anunţat că vor rambursa clienţilor 2,7 miliarde de dolari, sumă aferentă anului 2012, cu toate că provizioanele făcute în acest sens se ridicau la 4,4 miliarde de dolari. Însă renegocierea în jos a preţurilor pentru principalii consumatori europeni nu vor însemna şubrezirea afacerilor Gazprom în Europa. Analiştii sunt de părere că, după ce ruşii au reuşit să ajungă la o înţelegere cu PGNiG, compania care deţine monopolul asupra pieţei de gaze naturale din Polonia, Gazprom îşi va recăpăta cota de 25% din piaţa europeană. Totodată, compania îşi va atinge astfel şi ţinta de a-şi majora cu 10% exporturile către piaţa europeană în 2013, acestea urmând să ajungă astfel la 152 de miliarde de metri cubi. Gazprom şi-ar putea reduce preţurile pentru consumatorii europeni astfel încât tarifele să ajungă la un nivel comparabil cu cel al pieţei spot (la vedere). În plus, mişcarea ar putea fi una strategică pentru compania rusă, care s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme de lichiditate, în contextul în care derulează programe ample de investiţii, printre care şi construirea unor gazoducte alternative pentru exporturi. Adevarul.
Demisia Papei ar putea fi efectul unui raport secret. Decizia Papei Benedict de a se retrage din funcţie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu eşecul reformării Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, şi cu un raport secret elaborat de trei cardinali în urma scandalului supranumit “Vatileaks”. “În contextul în care nu a reuşit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amară: pleacă el, se schimbă el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual învins de un aparat administrativ prea acaparat de putere şi prea autoreferenţial pentru a fi reformat. Papa Benedict a încercat o emancipare a Papalităţii şi a Bisericii Catolice (…); însă a devenit o victimă”, scrie, într-un editorial, expertul Corriere della Sera Massimo Franco.
“Asistăm acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere şi unei forme a papalităţii. Este vorba de revolta unui Sfânt Părinte faţă de o derivă a unei Biserici-instituţie care în ultimii ani a trecut de la statutul de «maestru al vieţii» la cel de «păcătos»; (…) O lungă serie de conflicte, manevre, trădări sub cupola Catedralei San Pietro. (…)”, notează Corriere della Sera.
Publicaţia italiană vorbeşte şi despre un presupus “raport secret” elaborat de trei cardinali şi prezentat în urmă cu câteva zile pe tema scandalului difuzării de informaţii confidenţiale de către fostul majordom papal Paolo Gabriele. Conform publicaţiei Il Fatto Quotidiano, evenimentele din ultimul an, inclusiv scandalul scurgerilor de informaţii, ar fi fost o manevră a Suveranului Pontif pentru limitarea puterii secretarului de Stat Tarcisio Bertone, şeful aparatului politic şi diplomatic al Vaticanului. Potrivit Il Fatto Quotidiano, Bertone ar fi fost de fapt obiectivul central al scandalului supranumit “Vatileaks”. Într-o ultimă decizie, Papa Benedict numise şase cardinali noneuropeni tocmai pentru a diminua influenţa lui Bertone, care doreşte un viitor papă italian, probabil Angelo Scola, Arhiepiscopul de Milano. Mediafax.
Războiul valutar a trecut de pe scena mondială în chiar sânul Europei, iar acest lucru s-a văzut clar la cel mai recent summit al miniştrilor de finanţe din zona euro. Aici, confruntată cu presiunea enormă de a-şi reface competitivitatea economică, Franţa a susţinut limitarea cursului euro, ceea ce i-ar face exporturile mai atractive. Germania a ripostat descriind iniţiativa Parisului ca fiind un substitut slab pentru reforme economice. Între timp, alte state cu care Europa se luptă pe frontul internaţional al comerţului îşi devalorizează monedele, iar economiile lor capătă forţă. “Cursurile de schimb trebuie să reflecte fundamentele economiilor noastre din zona euro. Cursurile de schimb nu ar trebui să devină influenţate de speculaţii sau de dispoziţia pieţelor”, a declarat în faţa colegilor din zona euro ministrul francez de finanţe Pierre Moscovici. Pe măsură ce investitorii au devenit mai încrezători că uniunea monetară poate depăşi criza datoriilor suverane, euro s-a apreciat semnificativ în raport cu dolarul şi alte valute, ceea ce face ca exporturile europene să fie mai scumpe, un factor care poate frâna relansarea economică, scrie The New York Times. Franţa, care are ca politică tradiţională intervenţia pe pieţe, a pledat prin Moscovici pentru acţiuni coordonate la nivelul zonei euro cu scopul de a ţine sub control cursul euro. Ministrul francez vrea ca europenii să prezinte un plan comun vineri, la reuniunea miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 de la Moscova. Presiunile Parisului s-au izbit imediat de rezistenţa guvernatorului băncii centrale germane Jens Weidmann. Acesta a sugerat că ţări precum Franţa încearcă pur şi simplu să abată atenţia de la nevoia de a-şi reafirma economiile pentru a le face mai competitive. “Doar guvernele pot rezolva aceste probleme, nu şi băncile centrale. În acest sens, discuţiile despre presupusa supraevaluare a euro deviază pur şi simplu de la adevăratele probleme”, a spus Weidmann. El este singurul membru în consiliul guvernator al BCE care se opune noului plan al instituţiei de achiziţii de obligaţiuni. Chiar şi preşedintele BCE Mario Draghi a avertizat săptămâna trecută că un euro puternic ar putea slăbi puterea Europei de a depăşi problemele economice. Aceste comentarii au fost suficiente pentru ca euro să se deprecieze semnificativ în raport cu dolarul. Moneda europeană a atins la începutul lunii maximul ultimelor 15 luni, de 1,37 dolari pe unitate, notează agenţia Thomson Reuters. Weidmann susţine că euro nu este supraevaluat. Integral in Ziarul Financiar.
Furia Occidentului, după testul nuclear nord-coreean. Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă marţi la 16.00, ora României, pentru a examina maniera în care să reacţioneze faţă de testul nuclear nord-coreean. Între timp, reacţiile de condamnare a testului nuclear curg pe agenţiile de presă. François Hollande spune că Franţa va sprijini o “acţiune fermă” a Consiliului de Securitate împotriva Phenianului. Testul nuclear nord-coreean a fost condamnat de către secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care l-a calificat ca fiind “profund destabilizator”, potrivit AFP. Uniunea Europeană a condamnat testul nuclear, promiţând un “răspuns ferm şi unitar” din partea comunităţii internaţionale faţă de o nouă “provocare flagrantă” a regimului de neproliferare, a declarat într-un comunicat Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton. NATO a calificat testul nuclear nord-coreean drept un “act iresponsabil”, “o sfidare a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi a comunităţii internaţionale”. Preşedintele american a denunţat testul nuclear “provocator” efectuat de Coreea de Nord, care nu face ţara “mai sigură”. Barack Obama îndeamnă la o acţiune “rapidă” şi “credibilă” din partea comunităţii internaţionale. Rusia cere Phenianului să înceteze “activităţile ilegale”. “Insistăm ca Phenianul să pună capăt activităţilor sale ilegale, să respecte strict toate directivele Consiliului de Securitate al ONU şi să renunţe total la programul său de rachete nucleare”, declară Ministerul rus al Afacerilor Externe, într-un comunicat. Iranul a dezaprobat acest al treilea test nuclear efectuat de Coreea de Nord, apreciind că “nici o ţară” nu ar trebui să deţină arma atomică, potrivit purtătorului de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Ramin Mehmanparast. “Trebuie să ajungem în punctul în care nici o ţară să nu deţină arma nucleară şi în care toate armele atomice şi de distrugere în masă să fie distruse. În acelaşi timp, toate ţările trebuie să aibă dreptul să utilizeze paşnic energia nucleară”, spune el. Integral la RFI.
Gafă de proporȚii. Ambasadorul României în Marea Britanie ne-a făcut de râs, în direct, pe CNN. Ambasadorul României la Londra și-a exersat engleza “de baltă”, în direct, chiar pe postul american CNN. El a avut o intervenție referitoare la implicarea țării noastre în scandalul cărnii de cal. Diplomatul român Ion Jinga a avut o intervenție la postul de televiziune CNN prin care susținea nevinovăția autorităților române în scandalul cărnii de cal. “Cred că prima responsabilitate să informeze publicul, să avizeze, aparţine vânzătorului şi apoi furnizorului produsului care trebuie să vadă de la cine s-a cumpărat carnea tocată. Pentru că e vorba de carne tocată. Nu există nicio companie din România care să exporte carne tocată. De niciun fel. Repet, dacă vreţi să găsiţi un răspuns bun, corect la întrebarea dumneavoastră, trebuie să verificaţi lanţul furnizorilor de carne tocată. România nu face parte din acest lanţ”, a răspuns Ion Jinga într-o engleză aproximativă. Surprinzător este faptul că ambasadorul român Ion Jinga nu cunoaște foarte bine limba engleză, el fiind ambasador tocmai în Marea Britanie, una dintre cerințele cele mai importante în CV-ul unui ambasador fiind tocmai cunoașterea limbii în care se vorbește în țara în care urmează să aibă atribuții diplomatice. Aduce EVZ.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bravo, Theophyle! Felicitări! O sinteză eficientă, cu o “coda” admirabilă. Titlul? Parfum…
Multumesc nene 🙂
Facem si noi ce putem 😆
Salutare tuturor.
Nea Jinghi asta e unul din aia ‘proaspeti’ pusi acu’ un an de nou-instalatul (pe atunci) Mitoman?
Salut,
Junghiul asta este din “baietii lui Marga”. Nu vezi ce fata de securist are? 🙁
salut ! cu asemenea “diplomati” sa nu ne miram ca rad si curcile fara frontiere de Romania .
Buna ziua. Nu mi-a placut faptul ca l-ati facut “bovin” pe ambasador; mi se pare ne-elegant 🙁 Daca veti verifica, veti descoperi ca omul are pregatire. Desigur, sunt de acord ca a vorbi fluent engleza este o cerinta de baza pentru orice diplomat, dar nu cred ca este doar vina lui ca acest lucru a fost ignorat de cei care l-au trimis.
Pe de alta parte, in atributiunile cui intra numirea ambasadorilor ?
Cu stima,
p
Buna Ziua,
Dreptul dumneavopastra sa nu va placa. Ministerul de externe. Daca nu stapanesti limba trimiti pe cineva care o stapaneste sau vorbesti in limba romana. Nu poti fi ambasador intr-o tara care vorbeste limba franca si sa nu o cunosti. este un tupeu extraordinar. Da, este bou pentru ca s-a prezentat la acest interviu.
Dle Petronius Costum maro, cravata gri de la talcioc, camasa cu falduri, probabil cumparata la solduri. Asa arata Romania! Pe asta l-as chema in tara astazi. Vorbeste o engleza invatata la televizor. Ambasadorul Romaniei in Regatul Unit. Cum naiba sa ne vrea aia acolo acolo?
S-ar putea sa gresesc, dar din cate stiu eu intra in atributiiile Presedintelui Romaniei sa numeasca ambasadori. Din cate stiu eu, procedura etse ca Ministrul de Externe formuleaza o propunere pe care o transmite la Guvern, spre avizare si apoi aceasta ajunge la Cotroceni, Presedintele avand ultimul cuvant.
In sfarsit, Ion Jinga este din 2008 ambasador in UK, iar intre 2003 si 2008 a fost ambasador in Belgia.
Cu stima.
Draga domnule Petronius,
ca si in justitie Presedintele primeste recomandari de la ministru de resort. Respectivul imbecil a fost propus de un altul, dl Cioroianu. In Belgia a fost o catastrofa vezi mai sus si in Anglia este o catastrofa. Oameni de acest gen nu-si au locul in diplomatie nici in Burkina Faso.
Buna ziua din nou la acest topic. am verificat activitatea ambasadorului nostru in Regat si se pare ca omul a mai dat interviuri pe la televiziuni, in care s-a descurcat binisor.
De exemplu aici: http://www.youtube.com/watch?v=i228z26yhXs
Nu stiu de unde accentul cumplit si balbele din interviul cu carnea de cal, dar in acest interviu, in afara unui accent (scuzabil, zic eu) omul este destul de fluent si la obiect. A aparut chiar si imbracat corespunzator. Mai sunt si altele.
Baiete, tu esti nebun? Cum sa treimiti ambasador in Marea Britania (mama limbii engleze) pe cineva care nu cunoaste limba engleza (pentru necunoscatori, de departe cea mai importanta limba straina)?
Nu-mi aduc aminte sa ne fi cunoscut. Ne tutuim ? Ne insultam ?
Si asta dupa 5 ani de stat acolo? Chiar a stat?
Salut si aici 🙂
E vorba de acelasi domn Jinga care, ca ambasador la Bruxelles, facea viata amara celor care voiau sa voteze? Povestea se petrecea prin 2004, cred.
Ar fi multe de povestit depspre tineretea-i utecista…
Toti cei nascuti in 1961 au fost pionieri si apoi utecisti. Daca ajungeau la facultate erau facuti si asecisti. Daca a facut ceva rau, spuneti-ne; chiar sunt curios si eu cum a ajuns ambasador in Regat fara sa stie engleza. Poate ca vorbeste totusi fluent franceza … vechea limba a diplomatiei … Nu stiu; poate.