Revista Presei – 16 iulie. PNL : penalii noștri sunt buni, ai PSD-ului sunt răi
16/07/2020 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 16 iulie. Meteorologii anunţă că vremea va fi călduroasă după-amiaza în regiunile sudice, în timp ce în restul zonelor, valorile termice se vor situa în jurul celor normale, dar gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 32 de grade Celsius. Vremea va fi în general instabilă, mai ales după-amiaza și seara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate și perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, din a doua parte a zilei local la deal și la munte și pe arii mai restrânse îndeosebi în centru, nord și nord-est, iar spre sfârșitul intervalului cu o probabilitate destul de ridicată, pe suprafețe mici în extremitatea vestică a țării, notează stirimeteo. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare izolat se vor înregistra cantități de apă mai însemnate.
Şefă de promoţie, printre elevii eliminaţi din Bacalaureat pentru fraudă: „Merg în instanţă. Îmi vreau diploma înapoi!“. Şefa promoţiei curente a Liceului Tehnic „Vasile Cocea“, din comuna suceveană Moldoviţa, este printre cei 17 absolvenţi de liceu eliminaţi din Bacalaureat, după zece zile de la afişarea rezultatelor. Alexandra Bîndiu, şefa promoţiei curente a Liceului Tehnic „Vasile Cocea“, din comuna Moldoviţa, a judeţului Suceava, a obţinut media 9.46 la examen, dar nu îşi va primi diploma pentru că este acuzată de fraudă. Ea a încheiat clasa a XII-a cu media 10. Alexandra nu-şi poate explica ce anume s-a putut întâmpla la bacalaureat. Spune că nu era nevoie să se inspire în timpul probelor şi nici nu avea de la cine, iar diplomele de merit obţinute de-a lungul anilor de studiu dovedesc asta. „Nivelul de dificultate (n.red. – al probelor de Bac) a fost acceptabil, m -am pregătit intens ca să fac faţă si dovada sunt rezultatele. (…) Eu sunt în stare să dau BAC-ul în orice moment, nu este o problemă, însă am nevoie de diplomă ca să mă pot înscrie la facultate, să-mi continui studiile, din luna octombrie, la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava“, a declarat absolventa. Ea ar fi vrut să urmeze cursurile Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor. Întrebată de reporterul „Adevărul“ dacă în sala în care a susţinut examenul s-a copiat, absolventa a răspuns: „Eu nu pot spune ce s-a intamplat, eu eram concentrată pe lucrarea mea. Profesorul care era supraveghetor răspunde de asta, era sarcina lui“. Alexandra Bîndiu a declarat pentru „Adevărul“ că a contactat un avocat şi că îşi va căuta dreptatea în instanţă. „Am contactat avocaţi, vom merge în instanţă pentru că lucrările redactate de mine sunt făcute din cunoştinţele proprii. Eu îmi vreau notele înapoi şi diploma“, a mai spus fosta elevă. Integral pe Adevarul
Elena Lasconi: Alianța pentru susținerea unui singur candidat la primărie din partea USR-PLUS-PNL este o vrăjeală. „Alianța pentru susținerea unui singur candidat la primărie din partea USR-PLUS-PNL este o vrăjeală”, a spus fosta jurnalista Elena Lasconi, candidată din partea USR-PLUS la Primăria Câmpulung Muscel. Ea a făcut un apel la liderii PNL, USR și PLUS în contextul apropierii alegerilor locale și a spus că cei trei trebuie să treacă peste orgoliile și aroganțele filialelor locale și să pună românii pe primul loc, nu partidele. „PNL Câmpulung a făcut un sondaj de opinie și rezultatul a fost așa: eu – cu 29 de procente, pe locul al doilea – candidatul PSD, actualul primar, cu 25 de procente, și candidatul PNL cu 19 procente. Diferență de zece procente între primul și al treilea. În condițiile astea, PNL Câmpulung ar dori colaborare cu USR Câmpulung doar în condițiile în care ar fi susținut candidatul PNL. Și lucrurile astea se întâmplă peste tot în țară. Nu vor să ia în calcul candidatul cel mai bun din cauza orgoliului și aroganței”, a completat ea. Claudiu Bleonț, candidat la primăria Beliș din partea PNL, a spus că susține apelul Elenei Lasconi și a dezvăluit că Dan Barna, președintele USR, a fost primul om care l-a contactat după ce a anunțat că vrea să candideze la primărie. Integral pe Digi24
Dan Barna: Cum a putut PNL să pună un condamnat definitiv șef la cadastru? Dacă Ludovic Orban știa, e un limbaj dublu revoltător. Dan Barna a declarat, miercuri seară, la Digi24, că, deși PNL a votat inițiativa USR „Fără penali în funcții publice”, marți, în Camera Deputaților, șefă la Oficiu de cadastru Iași a fost numită, din nou, de instituția aflată în subordinea Guvernului, „o doamnă condamnată definitiv acum două săptămâni”. Liderul USR spune că nu acceptă în discuțiile privind alianțele cu PNL la alegerilor locale susținerea candidaților „PSD-iști” și se întreabă în unele cazuri „unde sunt limitele colaborării”. „Mă aștept ca această inițiativă (Fără penali în funcții publice) să treacă, pentru că am ajuns la acel moment în care înțelege și PSD și PNL că așa nu se mai poate. S-a ajuns în acel moment în care presiunea societății pe care USR a dus-o în Parlament – vă aduceți aminte de pancartele acelea pe care le-am luat din stradă și le-am dus în Parlament creând un precedent – a început să schimbe mentalitatea și înțeleg și ei că nu pot să mai voteze spunându-le românilor noi preferăm să păstrăm condamnați în primării sau în Parlament. Lucrurile se schimbă. Gândiți-vă cât de revoltător este. Astăzi, citim în presă că la Iași este numită șefă la cadastru o doamnă condamnată definitiv acum două săptămâni. Cum a putut PNL, că asta e realitatea, să pui un condamnat definitiv șef la cadastru, nu condamnat acum 20 de ani că a trecut pe roșu noaptea, ci condamnată pentru abuz în serviciu, să o pui șefă la cadastru, în condițiile în care PNL a votat la Camera Deputaților «Fără penali în funcții publice»”, a declarat Dan Barna. Integral pe Digi24
Despre aceasta condamnata penal este vorba.
După decizia DIICOT, Cucoș ar trebui să fie pus la loc, șeful Jandarmeriei e nevinovat. Cum se îngroapă Dosarul 10 august. În fapt, cea mai mare problemă a clasării făcute de DIICOT în Dosarul 10 august este renunțarea la acuzațiile formulate împotriva șefilor Jandarmeriei Române. Într-un document care întoarce o parte din dosar la Parchetul Militar, procurorii DIICOT îi scapă de orice responsabilitate în fața legii pe cei care au reprezentat instrumentul de forță al lui Dragnea și PSD în data de 10 august cu scopul de a anihila orice formă de opoziție. “Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă”, se arată în comunicatul oficial a DIICOT. Această retragere a acuzațiilor generează și va genera o mare tensiune în societate. Din punct de vedere politic, 10 august a reprezentat punctul culminant al confruntării dintre adepții autoritarismului reprezentat de PSD și opoziția din stradă la care s-au asociat PNL și USR, partide care reprezentau opoziția politică de la acea vreme. După doi ani, procurorii au răspuns la prea puține întrebări pe care și le-au pus oamenii în legătură cu acele evenimente. De exemplu, nu a fost lămurită în niciun fel instigarea publică a Jandarmeriei care prin reprezentanții săi au propagat minciuni în spațiul public cum că protestatarii din Piața Victoriei atacă forțele de ordine cu “urină și excremente”. Integral pe SpotMedia
O soluție pentru fabricile de plagiate: spargerea monopolului universităților militare. Discret, Ministerul Educației a făcut un mic pas pentru a dezmembra „cazemata doctorală” controlată până acum de cele trei universități militare din România: Academia de Poliție, Academia SRI și UNAP. Introducerea în premieră a domeniului doctoral „Studii de securitate” creează contextul ca doctoratele pentru care monopolul a fost deținut, până acum, de universitățile militare să fie acordate și de universități civile. Domeniile doctorale controlate de universitățile militare, artificial înființate după 2002, au fost în ultimul deceniu un mediu de cultură propice pentru plagiate fabricate pe bandă rulantă, pentru complicități între zona academică și cea politică și pentru modificări legislative „cu dedicație” – mai simplu spus, pentru fraudă și corupție. Universitățile civile nu au însă, deocamdată, infrastructură academică adecvată pentru a găzdui noua specializare – dar au deja contextul juridic să și-o construiască în anii care vin. Un prim pas concret făcut pentru însănătoșirea domeniilor doctorale artificial înființate – care, de 5 ani, sunt zguduite de scandaluri de plagiat – constă în desființarea de facto a vechii comisii de Științe militare din CNATDCU și transferul sesizărilor de plagiat către o comisie nouă, mai largă: Comisia de Științe politice, Studii de securitate, Științe militare, Informații și Ordine publică. Integral pe Pressone
Candidat la Primăria Capitalei, Nicușor Dan: PSD a votat ingineria financiară a fuziunii Termoenergetica – Energetica, pregătind de fapt falimentul, aşa cum a fost şi cu RADET. Deputatul independent Nicuşor Dan, candidatul susținut de PNL, USR-PLUS, la Primăria Capitalei, afirmă că reprezentanții PSD au votat din nou împotriva intereselor bucureștenilor, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. „PSD a votat ingineria financiară a fuziunii Termoenergetica – Energetica, pregătind de fapt falimentul, aşa cum a fost şi cu RADET. A fost aprobat actul adiţional al contractului cu Apa Nova, negociat în secret şi fără nicio consultare cu bucureştenii. şi a majorat cheltuielile de publicitate ale primăriei (salonul de înfrumuseţare politică a doamnei Firea)”, a scris Nicușor Dan, miercuri, pe pagina sa de Facebook. El le-a mulţumit consilierilor municipali generali USR şi PNL care s-au opus acestor măsuri, „contrare interesului public”. „Îi asigur pe bucureşteni că lucrurile nu vor rămâne aşa şi că, dacă voi fi primar şi dacă vom avea o majoritate de dreapta în Consiliul General al Capitalei, vom întoarce toate deciziile aberante şi vom promova măsuri în interesul oamenilor. Sunt multe lucruri de reparat în Primăria Capitalei după dezastrul Firea – PSD!”, a comentat deputatul, conform Agerpres. Integral pe G4Media
ING le cere clienților să justifice de unde au bani, iar cei care refuză se pot trezi cu conturile închise, fără notificare. Banca: Aplicăm o directivă europeană. Mai mulți clienți ai ING acuză că banca i-a contactat să îi întrebe din ce trăiesc și de unde au bani în conturi. Au refuzat să răspundă întrebărilor și s-au trezit cu conturile închise. Unul dintre ei susține că a fost inclus într-o bază de date și nu mai are voie să fie client ING vreme de 5 ani. Clienții au primit înapoi banii din conturi, însă consideră că informațiile colectate sunt prea personale, iar închiderea conturilor echivalează cu pedepsirea lor, fără a fi condamnați în justiție, și vor să sesizeze Avocatul Poporului. Un client al ING România s-a plâns că banca l-a sunat să vadă care este situația sa financiară și ce face cu banii. A refuzat categoric să ofere astfel de detalii, considerându-le un amestec în viața sa privată. La câteva luni de la conversație, s-a trezit că banca i-a închis contul. Persoana respectivă susține că nu i-a fost trimisă o notificare privind întreruperea relațiilor comerciale. ”Nu sunt infractor, nu fac trafic de droguri, nu am cazier, nimic. Nu făceam tranzacții peste graniță, doar încasam salariul pe card și, câteodată, mai băgam la pariuri online. M-a sunat banca să mă întrebe din ce trăiesc. Le-am zis că nu au dreptul să întrebe așa ceva, apoi m-am trezit cu contul închis, fără nicio notificare”, a spus bărbatul, care a solicitat anonimatul. Acesta susține că a fost întrebat în privința tranzacțiilor care apar pe contul său. Integral pe Libertatea
Mesajul alarmant al unui poliţist sindicalist: „Este Poliţia Română un sistem semi-mafiot? În opinia mea, da!“. Vice-liderul Sindicatului Europol are o postare extrem de virulentă pe Facebook, susţinând că Poliţia Română este un sistem semi-mafiot şi că personal se gândeşte să fugă din sistem cât mai repede „pentru a scăpa cu viaţă”. Ioan Cănărău, agent principal şef în cadrul Inspectoratului Neamţ, la Poliţia Roman, a publicat pe 15 iulie un mesaj extrem de dur pe contul de socializare, prezentându-şi opinia despre unele stări de fapt din cadrul instituţiei din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. De altfel, vicepreşedintele Sindicatului Europol nu este la prima postare de acest gen, fiind cunoscut ca foarte vocal şi critic, mai ales cu cei de la comanda inspectoratelor judeţene, IGPR sau minister. „Trebuie să fug cât mai am timp, ca să scap cu viaţă!. Aşa gândesc eu, după 27 de ani de poliţie!“. Astea-s frazele cu care subofiţerul începe, pe Facebook, „rechizitoriul“ la adresa structurii din care face parte, apoi pune o întrebare, „Este Poliţia Română un sistem semi mafiot?“ şi răspunde tot el: „În opinia mea, da!“. Susţine că nu-i e frică de infractori (a avut parte de mulţi, deoarece lucrează la Ordine Publică, mai ales noaptea, Romanul fiind cunoscut ca fiind un oraş cu „potenţial“ în domeniu), ci de comorbidităţile căpătate în exerciţiul funcţiunii: „Nu fug de frica vreunui cuţit în spate, furcă-n gât (cu referire la un episod de acum câţiva ani, când un hoţ i-a pus unealta la gât şi a fost nevoit să tragă, pentru a se apăra – n.r.), sau o sabie în cap, mai tare mi-e frică de comorbidităţile «dobândite» în tot acest timp!“. Mai susţine sindicalistul că şi-a făcut datoria onest, n-a alergat după funcţii ca alţii, iar după ani de serviciu s-a îmbolnăvit. Integral pe Adevarul
Legea carantinării, la vot final: Cei care contestă în instanță izolarea vor fi consultați zilnic de medic. Ce drepturi pot fi limitate. Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului. În proiectul legii, în partea care se referă la revizuirea sau încetarea măsurii de izolare sau carantinare, se prevede că „persoana în cauză va fi monitorizată de către medic zilnic sau ori de câte ori situaţia o impune”, a arătat vicepreşedinta comisiei, senatoarea PNL Iuliana Scântei, care a condus şedinţa. „Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Hotărârea primei instanţe este executorie şi poate fi atacată cu apel, în termen de două zile de la comunicare. Apelul se soluţionează în trei zile de la sesizare”, a subliniat aceasta. Potrivit proiectului, „dacă instanţa judecătorească de fond dispune încetarea măsurii, persoana în cauză are dreptul de a părăsi imediat spaţiul sau unitatea în care a fost carantinată sau, după caz, izolată”. Integral pe Spotmedia
In asemenea conditii, Trump castiga fluierand al doilea mandat. Poliția gândirii: Primăria din Seattle a organizat o sesiune de pregătire doar pentru angajații albi, care viza „să le anuleze calitatea de albi”. Metropola americană Seattle, unul dintre cele mai liberale orașe din Statele Unite, a organizat luna trecută o sesiune de pregătire profesională segregată pentru angajații albi, în care aceștia au fost instruiți cum să „își anuleze calitatea de albi” și să-și afirme „complicitatea în rasism.” Intitulată Interrupting Internalized Racial Superiority and Whiteness, sesiunea de pregătire a fost susținută de Office of Civil Rights (Biroul Drepturilor Civile) pe 12 iunie. Evenimentul a fost organizat în contextul în care orașul aflat în nord-vestul Americii a fost locul de desfășurare al unora dintre cele mai violente proteste din SUA împotriva brutalitatii poliției și a nedreptăților sociale, izbucnite după moartea afro-americanului George Floyd în custodia poliției din Minneapolis. Informația despre sesiunea din Seattle a fost dezvăluită în premieră de Christopher F. Rufo, redactor la City Journal – un ziar publicat la New York de Manhattan Institute for Policy Research, o organizație conservatoare de tip think-tank – și director al Centre for Wealth and Poverty din cadrul Discovery Institute, un grup conservator din Seattle. Jurnalistul a depus o cerere Freedom of Information, de acces la informațîi, care a fost aprobată de autorități. Potrivit informațiilor, evenimentul organizat de Primăria din Settle ar fi durat două ore și jumătate. Unul dintre documentele distribuite anterior participanților a afirmat că „rasismul nu este vină noastră, dar noi suntem responsabili,” în timp ce altul susținea că angajații albi trebuie să renunțe „la pământ” și la „securitatea lor fizică garantată” pentru „a fi complici” la justiția rasială. Integral pe G4Media
Si o informatie cruciala despre imunitatea la coronavirus. Aici.
We then showed that SARS-recovered patients (n=23) still possess long-lasting memory T cells reactive to SARS-NP 17 years after the 2003 outbreak, which displayed robust cross-reactivity to SARS-CoV-2 NP. Surprisingly, we also frequently detected SARS-CoV-2 specific T cells in individuals with no history of SARS, COVID-19 or contact with SARS/COVID-19 patients (n=37). Thus, infection with betacoronaviruses induces multispecific and long-lasting T cell immunity to the structural protein NP.
Rezumat rapid in romana, aici
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Mulțumim pentru diversitatea subiectelor selectate! Se pare că ne așteaptă vremuri tulburi, că am intrat într-o altă etapă din toate punctele de vedere și că viitorul devine imprevizibil și confuz.
Oare va fi/ se va dori a fi găsit finanțatorul operațiunii de compromitere a Laurei Codruța Kovesi – ””Disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar distinct, faţă de persoanele necunoscute care, alături de inculpatul D.D. , au fost interesate şi/sau implicate, după caz, în finanţarea şi sprijinirea în orice mod a operaţiunilor şi activităţilor derulate în România de către compania Israeliană BlackCube, în cadrul proiectului „Tornado”.” se menționează în rechizitoriul Direcției de Combatere a Crimei Organizate.”
https://www.g4media.ro/rechizitoriu-blackcube-cercetarile-procurorilor-diicot-continua-pentru-a-i-identifica-pe-finantatorii-operatiunii-tornado-de-compromitere-a-laurei-codruta-kovesi.html
Buna dimineata!
https://www.edupedu.ro/despre-relatia-dintre-negationism-si-inteligenta-scazuta-cercetatorul-dacian-dolean/
“România, ca și alte țări, se confruntă cu un val de opinii exprimate de persoane care nu sunt în domeniul medical, dar care le știu pe toate. Există persoane care cu cât știu mai puțin, cu atât au impresia că știu mai mult.
Acest fenomen nu are loc doar în România, nu e neapărat o trăsătură a abilităților cognitive ale românilor și nici a personalității lor. Se poate mult mai rău. De exemplu, în Brazilia, cetățenii se confruntă cu negaționism la cel mai înalt nivel (a se vedea cazul președintelui Bolsonaro), iar în Marea Britanie Boris Johnson a trebuit să fie infectat și să fie la un pas de moarte pentru a se convinge că virusul există.
Însă faptul că alții au probleme mai mari nu înseamnă că problemele din România sunt de neglijat. Informațiile false circulă în societate ca virusul. Dacă am avea imunitate, nu ne-ar afecta. Dacă un procent mare din populația țării ar putea gâdi critic și ar putea distinge între opinii și adevăruri dovedite științific, virusul nu ar avea șanse. Dacă cineva ar zice că virusul nu există și majoritatea ne-am întoarce cu spatele – acea persoană s-ar trezi vorbind singură până când și-ar da seama că e deplasată.
În schimb, într-o Românie needucată, virusul e la el acasă, se dezvoltă ca la abator. Într-o Românie needucată e greu să găsești oameni care să analizeze critic informațiile primite sau studii științifice (adică să fie motivați intrinsec pentru a respecta regulile de distanțare socială) și atunci te bazezi că oamenii respectă reglementările din frică sau din respect față de autorități (adică au o motivație extrinsecă). O Românie needucată nu are imunitatea necesară pentru a face față cu succes epidemiei de fake-news.
Și atunci mă întreb: Nu ar fi mai eficient să investești în educație? Nu ar fi mai ușor să guvernezi o masă de oameni care sunt suficient de educați și inteligenți ca să poată distinge care sunt informațiile reale și care sunt informațiile false? Care să fie motivați intrinsec să respecte regulile? Dacă tot am declarat război analfabetismului funcțional, nu ne-ar fi mai ușor să și facem ceva în direcția aceasta?”
Scuze pentru dimensiunea citatului, dar mai bine de asa nu puteam sa spun!
Daca ar fi difuzate cat mai multe reportaje de acest gen, multi s-ar trezi la realitate si ar renunta la teoriile conspirationiste, negativiste etc:
https://www.aktual24.ro/nu-exista-virusul-iata-ce-se-intampla-la-ati-un-tanar-de-30-de-ani-este-in-pragul-mortii-medic-dumnezeu-este-deasupra-ce-sa-va-spun-video/
Buna ziua
Despre evoluția covid in țara din care a plecat -China-nu se mai spune nimic….oare de ce?
E bizar ….
Mulțumim din ”inimă partidului”! Și este începutul… – România, amendată cu 3 milioane de euro pentru că nu a transpus directiva europeană pentru prevenirea spălării banilor. Înfrângere la CJUE
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-16-iulie-pnl-penalii-nostri-sunt-buni-ai-psd-sunt-rai/64580/
Scuze! -https://www.g4media.ro/romania-amendata-cu-3-milioane-de-euro-pentru-ca-nu-a-transpus-directiva-europeana-pentru-prevenirea-spalarii-banilor-infrangere-la-cjue.html
Bună ziua!
Jigodiile de la „diicot” zic că manifestanții pașnici au fost „complicii”, morali, ai scandalagiilor care au agresat jandarmii! Mai invocă și „credința sinceră” și dispoziții CEDO în apărarea jandarmilor care au „ripostat”!…
Mai rămâne să susțină că, însuși mitingul a fost ținut deliberat de participanții pașnici, ca să fie „provocată” jandarmeria, care, altfel, se pregătise, pașnic, prietenos, să-i primească pe „protestanți” cu flori! Sau că, cei gazați, bătuți, s-au „năpustit” singuri, din proprie inițiativă înspre gaze și pulane!…
Mai vine și un șparlamentar pfl – raețchi – și ne zice că „trebuie să acceptăm” clasarea dosarului „10 august”!
Nesimțiților! „Corb la corb nu-și scoate ochii!”…
Încă o dovadă că, exact ca în perioada 1945-1989 și după aceea, cel mai mare dușman al „statului” român e POPORUL ROMÂN!…
P.S. Tovarășul „disident” andreescu practică CENZURA! A validat, azi, câteva comentarii postate de alți comentatori, DUPĂ mine, dar pe al meu – NU!… Doar fiindcă l-am întrebat dacă „adepții multiculti” (între care e și el!) nu au și ei o vină pentru isteria belemistă de acum? Marele „disident anticomunist” a ajuns precum comuniștii: pune „pumnul în gură” opiniilor care-l deranjează!… Mare „caracter”!…
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/adopta-un-drum-in-moldova–258535.html
Un articol foarte bun – și de bun-simț! -, care încheie un serial, „întins” pe mai multe săptămâni, despre avantajele A8 versus A13.
„Potrivit termenelor oficiale, autostrada Sebeş – Turda va fi dată în funcţiune în anul curent, iar tronsonul Lugoj – Deva, în 2021. Astfel, Clujul, Sibiul, Târgu Mureş, Alba Iulia, Deva şi multe alte oraşe vor avea o relaţie rapidă către Europa centrală. Nu ne îngrijorează că un clujean va ajunge mai repede la Budapesta decât la Bucureşti şi chiar nici faptul că infrastructura de autostrăzi va fi motorul unui alt boom economic în vestul ţării, care va alimenta (însă!) decalajele la nivel naţional, ci suntem îngrijoraţi de intervalul de timp necesar conectării Moldovei la un sistem de autostrăzi, care va fi funcţional în Transilvania într-un timp foarte scurt. La ritmul şi eficienţa de care dau dovadă autorităţile, intervalul se poate prelungi nepermis de mult. Asta înseamnă ratarea avantajelor competitive şi comparative ale Moldovei (atâtea câte vor mai fi la ora actuală) şi la acumularea şi acutizarea handicapurilor spaţiale, deja existente ale regiunii noastre.
Într-un astfel de context, Moldova vrea autostradă (transcarpatică) nu e o isterie locală sau regională. Impactul unei autostrăzi trascarpatice ar fi imens. Va produce mutaţii profunde şi benefice la mai multe nivele scalare:
– în primul rând, e o necesitate pentru dezenclavarea economică a unei regiuni gratuit periferizate, care a devenit o fundatură datorită evoluţiilor geopolitice din spaţiul european, dar şi a dezinteresului arătat de către autorităţile române pentru această zonă;
– în al doilea rând, o autostradă transcarpatică ar completa o relaţie care s-ar putea dovedi mai eficientă – între sudul Rusiei europene, sudul Ucrainei şi Republica Moldova spre Europa centrală; în această perspectivă, nu numai că regiunea noastră ar deveni mai competitivă, dar ar pune România pe harta marelui tranzit european;
– în al treilea rând, ar crea coeziune teritorială; nu mă refer doar la parcurgerea într-un ritm mai alert a distanţelor între localităţile principale ale Moldovei, ci şi la faptul că un astfel de proiect, dacă se doreşte a fi realizat de către autorităţile locale şi regionale, ar genera solidaritate de grup între actorii politici şi economici ai judeţelor Moldovei.
Deşi în spaţiul public se consumă multă energie pe chestinea relaţiei rutiere rapide transcarpatice, în realitate legătura dintre Moldova şi vestul ţării şi al UE nu se află printre priorităţile centrului. În dorinţa de a amâna proiectul autostrăzii A8 (Iaşi-Târgu Mureş), cea mai eficientă relaţie transcarpatică pentru regiunea Moldovei în ansamblul său şi singura autostradă din reţeaua europeană TEN-T Core a regiunii noastre orientată pe vectorul vestic, centrul a introdus în „dezbaterea publică” şi alte configuraţii de şosele rapide, dar mult mai puţin eficiente în optimizarea accesibilităţii către centrul continentului: A13 (Braşov-Bacău), şi chiar o Autostradă a Nordului, ce lipseşte din masterplan.”
Eu susțin A8, chiar dacă A13 m-ar duce mai repede acasă (la ai mei)!
De la scenariu la realitate este un pas….azi am ajuns la 777 cazuri confirmate! Numai că Moscova nu cred în lacrimi și a transmis procedura omuleților bine plantați în Parlament și nu numai. – ”Scenariul negru pentru luna august: Numărul infectărilor cu coronavirus ar putea ajunge la 1.200 – 1.600 de cazuri zilnice / Prognoza de evoluție a fost realizată de guvern”
https://www.g4media.ro/breaking-scenariul-negru-pentru-luna-august-numarul-infectarilor-cu-coronavirus-ar-putea-ajunge-la-1-200-1-600-de-cazuri-zilnice-prognoza-e-evolutie-a-fost-realizata-de-guvern.html
O completare – geografică! – pentru aria de extensiune a utilizării Tricolorului românesc de azi, moștenit de strămoșii noștri (și ai altor neamuri din zonă) de la traco-daci:
https://paganelis.wordpress.com/2020/07/16/despre-distributia-spatiala-medievala-si-moderna-a-tricolorului-in-spatiul-carpato-balcanic/
Buna ziua Pagnel! 🙂
Tricolorul nostru se trage de la ’48 (culorile), iar ordinea culorilor si stema s-au mai schimbat … pana la gaura din decembrie 1989 !
In antichitate simbolurile imperiale, ale legiunilor, cultelor religioase (NIMIC “national” pana la Revoluția franceză, practic din sec XIX !) etc, NU erau din pânză subtire … ci steme si “prapuri” brodate … culorile sunt comune cu Ciad-ul din Africa, nu cu vreo antichitate..
http://www.jandarmeriaromana.ro/ziua-drapelului-na%C5%A3ional-al-rom%C3%A2niei
Sărut mâinile! 🙂
În postarea de mai jos, am inserat, pe lângă steme și „prapuri” mai vechi decât Revoluția Franceză, mai multe imagini (poze), multe făcute personal, cu cromatica regăsită în multe lăcașuri de cult, din toate cele trei state medievale românești (biserici și mănăstiri – Cozia, Horezu, Putna, Făgăraș…), care preiau cromatica – roșu-galben-albastru – prezentă la Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (azi, Istanbul), realizată când a fost (re)construită, în secolul al VI-lea, de împăratul traco-roman Justinian… Cromatica pleacă de la urmele de pigmenți naturali cu care a fost colorat, în antichitate, „steagul” de război al traco-dacilor – balaurul cu cap de lup!
Drapelul, în forma sa modernă, este el din secolul al XIX-lea, dar cromatica în cauză a (mai) fost utilizată și înainte, chiar cu mult înainte de a avea drapelul, cu sau fără stemă sau cu sau fără „gaură”! 🙂
https://paganelis.wordpress.com/2019/05/13/despre-tricolor/
Seara buna
Chiar ca tara asta e la cheremul pensionatilor speciali. Civili si militari.
Mai presus de oricare dubiu , indoiala.
https://m.ziare.com/marian-enache/fost-consilierul-al-lui-iliescu-judecatorul-ccr-marian-enache-are-venituri-de-890-946-de-lei-pe-an-1620071
Echivalentul a 200.000 euro venituri de la acelasi stat. Cu mega impozit de 10 %.
In USA era taxat cu 35 %.
In RFG cu 46 %.
In Italia cu 45 %.
Romania ,raiul celor smecheri.
Politicienii , marionete jalnice.
Bună seara!
Nu cred că mai sunt șanse de normalitate, încet și sigur ne întoarcem de unde am plecat. 🙁 – ”Judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, suspendată 6 luni din magistratură de Secția pentru judecători a CSM, în frunte cu Lia Savonea, pentru un interviu în care denunța rețelele de interese din justiția locală”
https://www.g4media.ro/judecatoarea-crina-muntean-de-la-tribunalul-bihor-suspendata-6-luni-din-magistratura-de-sectia-pentru-judecatori-a-csm-in-frunte-cu-lia-savonea-pentru-un-interviu-in-care-denunta-retelele-de-intere.html
buna dimineata!
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-17-iulie-savonea-si-netejoru-se-cred-mai-tari-decat-cedo/64601/