Revista Presei – 23 iunie. “În ritmul acesta de creștere a numărului de infecții, într-o săptămână riscăm să nu mai avem locuri în spitale!”
23/06/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 23 iunie! In intervalul 23 iunie, ora 10:00 – 25 iunie, ora 10:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în întreaga ţară pe fondul actualizării Codului galben de vreme rea. Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 – 60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte. In Bucuresti vremea se va menține în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și în special din orele amiezii vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă mai însemnate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.
Tătaru: Transmiterea comunitară devine accentuată. Ne apropiem de un moment în care vom avea o dublare sau triplare de cazuri pe zi ….Nelu Tătaru: Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă. Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi. Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate. Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. Integral: https://www.digi24.ro
Apel public al unui medic epidemiolog din Cluj: Vă rugăm, oameni buni, respectați măsurile de protecție și igienă. În ritmul acesta de creștere a numărului de infecții într-o săptămână riscăm să nu mai avem locuri în spitale! Mihai Moisescu, medic epidemiolog și director la Direcția de Sănătate Publică din Cluj, atrage atenția asupra numărului în creștere de cazuri de Covid-19 din ultima săptămână. Moisescu a declarat, pentru actualdecluj.ro, că „avem ritmul de creștere al numărului de cazuri din luna aprilie, iar sistemul de sănătate va ajunge în felul acesta să fie asaltat și va face față cu greu îmbolnăvirilor.” Doar în ultima săptămână a izbucnit un nou focar la Institutul Inimii din Cluj, unde 14 cadre medicale și 9 pacienți au fost depistați cu Covid-19. Spitalul e închis, păstrează doar o linie de urgență, a făcut externări exact ca în perioada de urgență, iar pacienții au fost direcționați către clinica Medicală 1, care abia face față numărului mare de persoane. 89 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2 sunt internate (21 iunie) la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello, singurele care tratează pacienți cu coronavirus. În prezent mai există 32 de locuri libere la Spitalul de Boli Infecțioase și 8 la Pneumoftiziologie. În perioada 15-21 iunie au fost internate 56 de persoane depistate cu Covid–19. În afară de cei internați, cu confirmare la test, sunt și alte persoane suspecte, care așteaptă rezultatele. Și cei suspecți sunt internați până la testare. Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumoftiziologie au rămas singure în linia 1 pentru tratarea pacienților cu Covid-19. ….Nu știu ce-aș putea să le spun acelor oameni care încă văd că pun la îndoială acest virus pentru care nu avem nici un vaccin. Cele peste 8 milioane de cazuri, aproape 9 la nivel mondial nu sunt destule? Nu este nici o conspirație și alte fabulații de acest fel. Ascultați-i pe medici, pe cei din spitale, pe cei care îngrjiesc acești pacienți. Virusul există, se transmite. Este o evoluție naturală a unui proces infecțios cu apariția unui agent nou, iar populația este vulnerabilă, toată lumea îl poate primi. Ce putem face în lipsa vaccinului e să aplicăm aceste măsuri: măști peste nas și gură, spălat pe mâini și distanțare fizică….„Nu există virusul? Nu îi doresc nimănui să ajungă să-l cunoască, sincer. Nu minte nimeni, cifrele care sunt, sunt cele reale. Dacă vom continua în acest ritm, riscăm ca într-o săptămână să nu mai avem locuri în spitale pentru pacienții cu Covid-19. Integral: https://www.g4media.ro
Propunere: Persoanele asimptomatice infectate să nu mai stea în spitale până la două teste negative ….Potrivit propunerii, persoanele asimptomatice, infectate cu coronavirus ar trebui să stea în spital între opt și zece zile până a se lua o decizie medicală în funcție de simptome. Dacă apar simptome de coronavirus, pacientul va rămâne în spital. În caz contrat, va putea pleca acasă, fără să mai aștepte cel de-al doilea test negativ. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că va lua în calcul o astfel de propunere atunci când transmiterea nu va mai fi atât de mare cum e în prezent. O altă propunere a comisiei este ca personalul medical asimptomatic să fie testat de două ori pe lună…. Și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat la Digi24, în urmă cu două zile, că Ministerul Sănătății lucrează la reglementări care să stabilească o limită de internare a celor care sunt confirmați pozitiv cu coronavirus, dar nu au simptome. Șeful DSU a explicat ce va trebui să facă cineva care este asimptomatic, dar infectat cu COVID-19, atunci când locuiește cu familia în aceeași casă. “E posibil să se schimbe, dar pe baza unor protocoale, poate mai repede, dar nu se pune problema că «gata ești pozitiv, du-te acasă». Integral: https://www.digi24.ro
Așteptându-l pe Raed Arafat ….. Pe de-o parte, toți specialiștii spun că o oarecare creștere după relaxare era firească. S-a întâmplat în toate țările. Dar dacă țări precum Italia sau Spania au avut creșteri mici, noi am ajuns pe locul al treilea din coada în UE, ceea ce ar putea face ca în curând să apară dificultăți de călătorie pentru români, fie condiții suplimentare, fie chiar carantinare. În opinia mea, ceea ce a răzbunat din nou a fost politizarea. Când un subiect devine temă de scandal la televizor între partide și politicieni, el își pierde automat mult din credibilitate și devine un soi de divertisment. Principala vină o au, din acest punct de vedere, PSD-ALDE, care au încercat să profite la maximum de faptul că nu sunt la guvernare în an electoral și să capitalizeze întreaga exasperare a oamenilor supuși restricțiilor. Dar și Guvernul a transmis mesaje contradictorii cu multe bâlbâieli și cu multe exagerări care au creat breșe pentru suspiciune, chiar conspiraționism, mai ales într-o țară în care neîncrederea în autorități e cronică. Și probabil că subiectul cel mai sensibil a fost nu atât cel al internării asimptomaticilor, cât al ținerii lor în spital cu săptămânile până la două teste negative consecutive. Nu știu să existe alte țări UE care să fi procedat așa. Este adevărat că la noi condițiile de locuire presupun adesea amestecul generațiilor și aglomerație, deci posibilitatea de izolare a celor infectați era în unele cazuri redusă dacă nu chiar imposibilă. Unii asimptomatici însă aveau posibilitatea să se izoleze acasă fară a periclita pe nimeni. Ar fi fost suficient să aibă o cameră și o baie proprie, separate de restul familiei. Cu atât mai mult cu cât s-a descoperit că după un timp testul pozitiv nu mai înseamnă contagiozitate.Este ceea ce a explicat prof Alexandru Raflila într-un interviu acordat spotmedia.ro: “Persoana nu mai transmite practic boala după un număr de zile de evoluție. Vă dau un exemplu: un pacient la care simptomele au dispărut, febra a dispărut și după 5 zile de evoluție favorabilă testul PCR rămâne pozitiv, dar persoana nu mai este infecțioasă pentru că ARN-ul viral identificat nu este infectant”. Este motivul pentru care la sfârșitul lui mai, OMS a emis noi recomandări în privința momentului în care izolarea poate înceta: ….. La noi, însă, oameni fără un strănut, fără o oră de febră stau în spitale până când îi lasă nervii. Cei asimptomatici evită testul cât pot și este posibil să facă la fel și unii infectați cu simptome ușoare și care chiar să răspândească boala. Iar cei din spitale terorizează medicii, convinși că aceștia sunt de vină pentru că ei nu pleacă acasă. Ceea ce e fals. Dimpotrivă, Comisia științifică Covid 19 a propus de 2 săptămâni modificarea normelor în sensul recomandărilor OMS, însă draftul stă în sertarul ministrului Sănătății așteptându-l probabil pe decidentul suprem Raed Arafat, care până acum s-a opus cu obstinație oricărei modificări. Dacă până la urmă ar accepta să procedeze conform normelor internaționale, efectul ar fi dublu. Mai întâi eliberarea spitalelor de boli infecțioase ocupate în mare măsură de asimptomatici și forme ușoare. Și apoi posibilitatea de a scoate din circuitul Covid spitale care zac goale precum Colentina. Medicii de la Colentina au făcut deja o petiție în care arată că este aberant ca un spital cu 867 de paturi să “trateze”, ca spital de suport, mai puțin de 100 asimptomatici Covid cu alte afecțiuni. De aceasta dată blocajul este la nivelul DSP București. Și în timp ce spitalele stau goale sau găzduiesc asimptomatici, sunt oameni care mor sau ale căror boli se agravează spre moarte pentru că nu primesc tratamente. Într-un mod pe care îl consider nedemn, premierul Orban a aruncat vina în spinarea medicilor și chiar a instigat pacienții să îi reclame. Sigur că au existat și erori, excese, dar nu ele au fost principala problemă. Pe de-o parte, ordinul privind limitarea internărilor la cele urgente a existat pe toată perioada stării de urgență. A fost emis de comandantul misiunii, dr Arafat, și extins în aprilie la spitalele private. Integral: https://spotmedia.ro
Mesajul unui medic din Ploiești pentru cei care cred conspirații despre COVID: Toată ura de acum nu este altceva decât neputința de a folosi pârghii bolnave pentru a-ți vedea rezolvat interesul de moment. Vechile cutume sunt dărâmate! Un medic de la Spitalul Municipal din Ploiești a transmis un mesaj tuturor celor care, în ultimele luni, au ales să răspândească sau să creadă diverse teorii ale conspirației în ce privește apariția, gravitatea sau existența coronavirusului. Medicul Diana Decean le cere celor care îi citesc postarea să privească dincolo de interesele lor de moment și să se deschidă cu compasiune către ei și către lume….. Aceasta îi întreabă dacă cu adevărat cred toate aceste teorii, care, dincolo de senzațional, sunt lipsite de logică și chiar greu de imaginat cum ar fi putut fi puse în practică. ”Chiar credeți asta? Chiar credeți că, având ocazia, ați vrea să fiți ultimii pe pământul ăsta și să stingeți lumina? Chiar credeți că, milioane de lucrători în domeniul sanitar în întreaga lume s-au pus de acord pe Zoom sau WhatsApp să măsluiască existența unui virus, să măsluiască morțile, să inventeze pacienți acolo unde nu sunt, să-și creeze un sistem de recompense fabulous, după cum clamează mulți, să pună economia mondială pe butuci, economie din care își trag, de altfel, profitul și micile afaceri și multimiliardarii? Nu înțelegeți că, dacă nu mai sunt micii antreperenori și miliardele de consumatori, nu mai există nici miliardari decât pe hartie? Banii nu țin de foame, sunt doar un sistem artificial, inventat pentru a fluidiza și calibra schimburile de bunuri și servicii în întreaga lume. Nu ai cine să cumpere serviciile și bunurile, nu mai ai ce face cu banii. Poți foarte bine să le dai foc. Înțelegeți asta?”, explică medicul….”Revenind la România noastră dragă, aud frecvent întrebări de genul: unde sunt pacienții, nu există, nu sunt de fapt bolnavi, nu stiu pe nimeni care să fi avut COVID-19, murim de foame și de alte boli înainte să murim de COVID, bătrânii ar fi murit oricum … și multe altele, nu are rost să le înșir, le știți prea bine voi, cei care strigați în gura mare conspirație. Doctorii mint, sunt șpăgari, sunt plătiți să dea diagnostic COVID fictiv etc.. Când moare un om bolnav în spital, se face de obicei examen anatomopatologic (sau nu, dacă familia refuză). În zilele noastre de pandemie, când moare cineva în spital COVID sau spital suport COVID sau spital obișnuit, acel cineva fie a făcut repetate teste COVID în spital, fie i s-a făcut analiza postmortem, și, dacă a fost testat pozitiv, se ia acest fapt în calcul la cauza de deces. Este considerat că infecția COVID-19 a accelerat evoluția spre deces. Nu toți bătrânii cu diabet sau alte boli cronice or să moară anul acesta, dar cei care se vor infecta vor muri în proporție de 80-90%. Între timp mor și tineri sănătoși în rest, care fac complicații pulmonare sau cardiace sau vasculare pe un teren aparent indemn”, mai explică medicul. “Nu toate spitalele sunt deschise pentru non-COVID, dar multe sunt. Spitalul în care lucrez, care are și secție de oncologie, este deschis. Oncologia a lucrat tot timpul, policlinica a făcut telemedicină de la început și, de aproape o lună, primește și pacienți la consultații. Nu ajungi la doctorul la care erai obișnuit? Cu siguranță există un alt spital și un alt doctor unde te poți duce. Nu e poate soluția optimă, dar nici nu ești lipsit de soluții, într-o perioadă în care ne confruntăm în lumea medicală cu ceva nou, necunoscut și periculos…..‘Murim de foame!’ strigă mulți. Nu, nu muriți de foame! Întrebați-vă bunicii care au trecut prin război, care au fost deportați în Bărăgan, în mijlocul lui nicăieri, doar cu hainele de pe ei. Întrebați națiunile cele mai sărace din Africa și din alte colțuri ale lumii ce înseamnă cu adevărat să mori de foame. …. ”E mai ușor să spui că mori de foame și că nu ai acces la servicii medicale, decât să accepți realitatea: că trebuie, o perioadă, să trăiești mai chibzuit, că ai făcut împrumuturi riscante și neacoperite ca să ai lucruri acum, în loc să aștepți momentul când ți le poți permite în siguranță, că te plictisești, că erai un robot unifuncțional cu un traseu zilnic casă-muncă-supermarket-casă, că obiceiul de a călca spitalul când ți se năzărea, doar pentru a da de un doctor sau asistentă la care aveai ‘intrare’ prin vărul sau prietenul X va trebui înlocuit cu un telefon și o programare într-o zi și o oră când este loc, așa cum este în toată lumea civilizată. Va trebui să te obișnuiești să nu mai oferi recompense (pe care le numești șpăgi) atunci când nu îți sunt solicitate sau chiar refuzate net, va trebui când ți se solicită astfel de lucruri să reclami la momentul respectiv și nu după, când ești liniștit că ‘șpaga și-a făcut efectul’, adică ‘ai obținut ce ai cumpărat’….. ”Va trebui să înveți că, în ciuda Google, nu le poți știi pe toate, că acesta este motivul pentru care lumea are nevoie de ingineri, profesori, doctori, avocați, meșteșugari, meseriași, țărani, agronomi, polițiști, preoți și, da!, chiar și politicieni. Că unii dintre ei nu își onorează meseria, este adevărat, dar de aici la saltul uriaș de a nega în absoult nevoia de specialiști, de a nega rezultatele științei, de a nega, în ultimă instanță, faptele este o cale ca de la preistorie la modernitate. Integral: https://spotmedia.ro
Ministerul Justitiei organizeaza miercuri dezbatere publica, cu maxim 10 participanti, in cazul proiectului de lege de desfiintare a Sectiei Speciale Ministerul Justitiei anunta ca miercuri, 24 iunie, ora 11.00, va avea loc dezbaterea publica avand ca obiect proiectul de lege privind desfiintarea Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei. Proiectul a fost pus pe site-ul Ministerului Justitiei pe 24 februarie, dar intalnirea pentru dezbaterea publica a fost amanata din motive legate de restrictiille impuse de pandemia de COVID-19. “In scopul eficientizarii organizarii si desfasurarii intalnirii pentru dezbaterea publica a proiectului, persoanele interesate sunt rugate sa confirme participarea pana la data de 23 iunie 2020, ora 15.00, la adresa de e-mail dean@just.ro ori la nr. tel: 0372041194 cu mentionarea numarului si numelui participantilor si, daca este cazul, a intentiei de a prezenta verbal propuneri in cadrul dezbaterii,” precizeaza MJ. Ministerul arata ca la dezbaterea publica este invitata sa participe orice persoana interesata (“in limita maxima de 10 participanti – avand in vedere numarul locurilor disponibile in sala si necesitatea respectarii regulilor de distantare sociala“), cu respectarea urmatoarelor reguli de acces in sediul ministerului: Integral: https://ziare.com
Arbitrariul liberarilor conditionate: Condamnat la inchisoare pe viata, “Taximetristul mortii” a fost pus in libertate dupa ce in penitenciar a jucat in piese de teatru si a pictat Analiza motivarii judecatorilor care au dispus liberarea unui alt detinut periculos releva ambiguitatea procedurilor de recompensare a detinutilor, lipsa oricarui control privind acordarea acestor recompense si lipsa unei verificari privind cazierul penal al celui analizat. Astfel, un barbat, condamnat pentru trei crime pe viata, a fost eliberat dupa 26 de ani desi a mai primit in detentie o pedeapsa de 15 ani pentru trafic de droguri, pedeapsa contopita cu prima condamnare, relateaza JustNews.ro In iunie 2018, Judecatoria Gaesti il elibera pe Adrian Stroe, cel supranumit “taximetristul mortii”. In 1992 a sugrumat trei tinere, cliente care se urcau in taxiul sau. Dupa ce le sugruma, le lua bijuteriile si bunurile si arunca cadavrele. O victima a fost incendiata pentru a nu fi recunoscuta. A fost eliberat dupa 26 de ani de detentie, desi era condamnat pe viata. Nu a contat ca in 2012, aflat in spatele gratiilor, a mai primit o pedepsa de 15 ani pentru trafic de heroina. Pedepsele s-au contopit, iar in urma cu doi ani Adrian Stroe a fost pus in libertate…..Toate aceste activitati sunt contestate de Sorin Dumitrascu, presedintele Federatiei Sindicatelor din ANP. “Sunt o serie de disfunctionalitati care trebuie remediate. Vorbesc de sistemul de credite, care-i scoate pe unii eroi, cum ar fi Borcea, eroul reeducarii, cu judecatorul delegat care face opinie separata dar poti sa treci peste opinia lui. Ce face hotul? In ultima perioada inainte sa plece, se face cuminte sa-si ia creditele, efectiv participa la toate activitatile. Se duce si bate din palme, castiga 4 sau 5 credite si si-a scos o sanctiune disciplinara. Simpla prezenta in sala ii asigura creditele. Nu se mai poate asa”, a declarat Sorin Dumitrascu, pentru JustNews.ro. Integral: https://ziare.com
Lazea (BNR): Unele ministere habar nu au că vor fi actori cheie în atragerea de fonduri și au termen 30 aprilie/ Ungurii au lansat „green bonds”: Suntem noi în stare să gândim așa ceva? Departe de autoritățile române Până la 30 aprilie, fiecare stat ar trebui să meargă la Comisia Europeană cu un program de reformă axat pe trei direcții, dar ministerele habar nu au că sunt actori cheie în atragerea de fonduri și că trebuie să propună programe, reiese din declarațiile lui Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR). De asemenea, spune el, ungurii au procedat foarte deștept în privința lansării „green bons”, dar autoritățile române nu sunt în stare să gândească de așa ceva. *Probabil declarațiile au fost făcute în nume personal Foarte pe scurt: – Autoritățile române nu vor avea anul acesta și anul viitor un program de atragere a fondurilor care să țină cont de pachetul de 750 miliarde euro; -Nu vor avea nici program de corecție fiscală; -Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, autoritatea pentru informatizarea societății ar trebui să înceapă să propună programe până pe 30 aprilie dar habar nu au. -Alte țări apelează la “green bonds” pentru investiții. “Departe de autoritățile române așa ceva” Două lucruri pe care autoritățile române nu le vor avea Potrivit lui Lazea, autoritățile române nu au și nici nu vor avea anul acesta și nici anul viitor, din păcate, două lucruri: 1. Un program de atragere a fondurilor străine care să țină cont de recentul pachet de 750 miliarde euro. 2. Un program de corecție fiscală din motivele știute. • Până la sfârșitul anului nu se gândesc la chestiile astea, iar la anul timpul va fi prea scurt pentru a pune pe picioare astfel de programe. Până la 30 aprilie, fiecare stat ar trebui să meargă la Comisia Europeană cu un program de reformă axat pe trei direcții: 1. digital 2. green 3. resilient – “prin resilient eu înțeleg: medicină internă, deci să-ți asiguri medicamentele și echipamentele necesare și hrana, fără lanțuri lungi de aprovizionare”. „De pe acum, ministerele de linie, respectiv Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Autoritatea pentru informatizarea societății ar trebui să înceapă să propună programe. Știu ele? Au ele habar că vor fi actori în jocul de atragere de fonduri? Habar nu au. Nici nu o să aibă habar până la 30 aprilie când va trebui să pună aceste lucruri pe masă”, spune Lazea. O altă modalitate de atragere a fondurilor, spune el, sunt așa-numitele „green bonds”.Integral: https://economie.hotnews.ro
Lazea (BNR): Noi, economiștii, nu avem niciun fel de credibilitate în societatea românească. Dacă am ieși cu un comunicat la care toți agreem, ne-ar face praf toți neica nimeni: ziaristul X, bloggerul Y, politicianul Z Noi, economiștii, nu avem niciun fel de credibilitate în societatea românească, nici în fața publicului larg și nici a politicienilor, a declarat Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), care pare să fi făcut declarațiile în nume personal. „Să presupunem că am ieși cu un comunicat la care toți cei 25 (specialiști în economie care au participat la eveniment n.r.) agreem. Vă dau în scris că în două emisiuni la TV sau în trei bloguri, ne-ar face praf toți neica nimeni: ziaristul X, bloggerul Y, politicianul Z”, a spus el, în cadrul unui eveniment online la care au participat mai mulți economiști…..Potrivit acestuia, în economie, dacă se întâlnesc 5 economiști, au 5 păreri distincte. • Câți dintre noi au spus sau sunt dispuși să spună că dacă se aplică această impozitare progresivă a pensiilor speciale câștigul pentru buget ar fi de 0,1-0,2% din PIB. S-a vehiculat și se vehiculează prin toate posturile mass-media că e soluția prin care se furnizează bani pentru alocații pentru mărirea pensiilor pentru nu știu ce, nu spune, dacă se aplică exclusiv pentru militari, că sunt economii de 1-2 miliarde lei la buget. • Noi, ca profesie, suntem neuniți în ce spunem și chiar când ajungem la un minim numitor comun, cum ar fi echitatea în materie de fiscalitate, chiar și atunci publicul și politicienii nu ne dau crezare. „Tot ce putem noi spera mai bun este să avem un set minim de măsuri la sertar pe care atunci când criza, în 2021, după „n” amânări va obliga factorul politic să ne ia în seamă și pe noi, să avem un set de măsuri: atenție la bani europeni, la green bonds, revenirea, cel puțin, la cota unică așa cum era, știind că nu vom fi luați în calcul până la punctul cel mai critic posibil”, a explicat el. Integral: https://economie.hotnews.ro
Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai doamnei Firea? Am dezvăluit în câteva comentarii anterioare mizerabilul proces de manipulare în urma căruia peste o mie de personalități ale lumii teatrale bucureștene și-au pus semnătura pe o așa-zisă „Scrisoare” prin care cer autorităților Statului de la diverse niveluri- de la Președinție la Primăria Capitalei- redeschiderea Teatrelor. Rezum în câteva cuminte desfășurătorul evenimentelor. Luni, 15 iunie, primărița generală a Bucureștiului, inenarabila doamnă Gabriela Firea, a anunțat că acestea își vor relua activitatea. Câteva ore mai încolo a venit replica Ministerului Culturii. Nici vorbă despre redeschidere. Doamna Gabriela Firea nu a putut suporta o astfel de ofensă, a autorității sale supra-lăbărțate, așa că lucrurile trebuiau în mare grabă repuse în ordine. Să se vadă clar cine este șeful. Cine are drept de viață și de moarte peste viața culturală a Capitalei. Cine dă banii. Onoarea doamnei Firea se impunea reperată în regim de maximă urgență. Așa că cineva, un amploaiat din Primărie a pus mâna pe pix și a scris o epistolă, un apel, un pronunciament, ziceți-i cum vreți. L-a compus pe genunchi, într-o limbă română de toată jena. Numai că pronunciamentul cu pricina, spre a dobândi validitate, avea nevoie de semnături. Cât mai multe. 100, 300, 400, 600, 1000. De strângerea lor trebuiau să se ocupe directorii. Managerii de Teatre. Ei, cureaua de transmisie, Asta dacă doreau să își păstreze posturile și să nu aibă parte de o „evaluare” care să îi facă praf și pulbere. Ori chiar de o demitere-fulger, după modelul celei din 2017 a doamnei Dorina Lazăr de la șefia Odeon-ului. Totul trebuia să se petreacă la fel ca în vremea „Împușcatului”. Când conducătorii de instituții vegheau, adică răspundeau cu capul ca toți oamenii muncii să își pună semnătura pe apeluri pentru pace, pentru reducerea cu 5% a cheltuielilor militare, pentru oprirea cursei înarmărilor. Adică prin tot ceea ce îi trecea prin tărtăcuță Geniului Carpaților. Unii dintre acești directori au dat dovadă de stahanovism în lege. Pentru ca semnăturile să fie cât mai multe le-au pus pixul în mână și mașiniștilor, și recuziterilor, și croitorilor….. Tot ceea ce actorii au făcut din 2017 încoace a fost în numai câteva zile șters cu buretele. Etienne de la Boétie scria că „tiranii au puterea numai dacă noi stăm în genunchi”. Pare-se că pe statul în genunchi mizează, între altele, PSD și Gabriela Firea în vederea reînnoirii mandatului la Primăria Capitalei. Se pune pe bună dreptate o întrebare, având în vedere precedentul cu “scrisorica”. Și anume. Vor deveni Teatrele bucureștene agenți electorali ai PSD și ai doamnei Firea? Vor fi convinși actorii să stea în genunchi în fața unei ambuscate? Integral: http://www.contributors.ro
Studiu OECD: România, în Top 5 al exportatorilor global de îngrijitori pentru bătrâni. În paralel, țara noastră are deficit major de angajați în domeniu România, Polonia și Slovacia sunt țările cu cel mai mare deficit de îngrijitori pentru bătrâni din lume, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În paralel, România este și unul dintre cei mai mari exportatori globali de forță de muncă tocmai pentru îngrijirea bătrânilor, arată același studiu. Deficitul de îngrijitori a devenit acut în timpul pandemiei de coronavirus, în care centrele speciale pentru bătrâni au fost cele mai afectate instituții în toată lumea, alături de spitale și clinici. Pe durata pandemiei, angajații din centrele pentru vârstnici au fost forțați să lucreze în condiții de stres major, arată raportul OCDE. De ce e atât de critică situația în România și alte state din centrul și estul Europei, unde numărul de îngrijitori este mai mic decât jumătatea mediei din statele OCDE? Organizația internațională enumeră câteva motive comune în România, Polonia și Slovacia: – în mod tradițional, în cele trei țări bătrânii sunt îngrijiți de familiile lor – infrastructura proastă de transport din mediul rural reduce posibilitatea ca unii locuitori să se angajeze în serviciul de îngrijire a bătrânilor. – emigrația majoră a forței de muncă în țări unde plata e mult mai bună. – criza financiară începută în 2008 a dus la scăderea bugetelor publice dedicate acestor servicii, Integral: https://www.g4media.ro
RISE Project: Iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tanase, a cumparat 3 proprietati in Bucuresti si Ilfov cu 350.000 de euro Irina Tanase, iubita fostului lider PSDLiviu Dragnea, a investit anul trecut peste 350 de mii de euro in proprietati imobiliare din Bucuresti si imprejurimi. Achizitiile au fost facute inainte si dupa ce Dragnea a intrat la puscarie, dezvaluie RISE Project. Potrivit sursei citate, in decembrie 2019, in ajunul Craciunului, tanara a cumparat un apartament de 260 de mii de euro situat aproape de Casa Poporului. In portofoliul imobiliar al Irinei Tanase au intrat si doua terenuri cu acces la un lac cu stiuca, salau si biban in judetul Ilfov. Tanase are 27 de ani, si-a deschis un birou de mediator in vara anului trecut si anterior a lucrat la stat, fiind secretara lui Dragnea. In declaratiile de avere din acea perioada a trecut doar salariile de bugetar si nu a mentionat conturi bancare sau proprietati. Un roman cu salariu mediu ar avea nevoie de peste 45 de ani fara alte cheltuieli ca sa stranga banii necesari achizitiilor Irinei, puncteaza RISE Project.…..Intre 2012 si 2015, Irina Alexandra Tanase a avut venituri totale de putin peste 65.000 lei. Declaratiile ei de avere, depuse ca angajat la stat, sunt goale la rubricile conturi bancare sau proprietati. Avea 21 de ani in octombrie 2013, cand s-a angajat ca secretara in cabinetul ministrului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice. Ministru era Liviu Dragnea. In 2016, a devenit consilier in aceeasi institutie…..”Conform normelor europene, in baza relatiei personale pe care o are cu Liviu Dragnea, Irina Tanase este persoana expusa politic (PEP) iar bancile si notarii care parafeaza tranzactii care implica astfel de persoane trebuie sa verifice temeinic sursa banilor inainte de a autoriza transferurile,” conchide publicatia. Intreaga investigatie, “Cadoul Irinei”, poate fi citita pe site-ul RISE Project. Integral: https://ziare.com
Identitatea de gen și interdicția de a gândi ….Nimic nu-i înspăimântă pe inchizitorii vechi sau noi mai mult decât incapacitatea de a pune în lanțuri gândirea. Mare parte din efortul iacobinilor tuturor timpurilor țintește spre înlăturarea acestui neajuns, confruntându-i pe dictatori și extremiști perpetuu, dată fiind naturală setea cognitivă a omului pe care-l vor ținut captiv. Și, ca atare, prost….. În vest, corectitudinea politică, relativismul și neomarxismul care au înlocuit lupta de clasă cu lupta de rasă și democrația cu inegalitatea unei ierarhii arbitrare, clasificând victimologic minorități, inclusiv sexuale au pornit o ofensivă antiintelectuală ultrazgomotoasă. Prin intermediul controlului asupra unei părți a presei mainstream, conceptele de libertate, antirasism și stat de drept s-au văzut progresiv vidate de sens și întoarse pe dos, spre a folosi închizitorilor unor noi politici identitare. Nu mai puțin radicală și odioasă, potenţial, decât programul xenofob, antisemit și rasist al extremei drepte clasice, politica identitară a acestor inchizitori moderni e una în perpetuă schimbare. O marchează nu doar propensiunea spre cenzură. O caracterizează și fluiditatea, o inconsistență doctrinară și lingvistică tipică oricărei mișcări sau tiranii aflate ideologic, în numele viitorului, în război cu prezentul și trecutul, în speță cu realitățile, fie ele actuale sau istorice. Are, ca atare, nevoie de newspeakul orwellian care atacă la baionetă, amputează și slutește limba și, prin urmare, gândirea. Inventează veșnic noi cuvinte și opțiuni corecte politic, având menirea de a mima adecvarea la realități (imposibilă pentru orice ideologie) și de a perpetua dezbinarea. Și se distinge printr-o permanentă propulsare spre vârful fericit al ierarhiei instituite de noii doctrinari ai oprimaților a unor minorități tot mai restrânse, tot mai puțin reprezentative, dar cu o imagine ajutându-le să substituie la vârf alte identități și grupuri aparent sau efectiv mai puțin prigonite. Răsfățate un timp, cele din urmă, de pildă feministele ceasului dintâi, cad în desuetudine și dizgrație, cam așa cum se prăbușeau în blam și înfierare, sub Stalin, vechii bolșevici. Nu mai ajunge azi, în epoca genurilor “nonbinare” sau “fluide” spre a fi “în regulă”, să ai o carte de vizită autentic feministă, ca geniala autoare a cărților despre Harry Potter. J.K. Rowling a îndrăznit să-și afirme convingerea că există un sex biologic, femeiesc și nu doar “identități de gen”. Și că menstruează femeile, nu doar “persoanele”, cum pretinde o ultimă variantă a activismului de stânga militant, plasând persoanele transsexuale în fruntea noilor ierarhii. Atât i-a trebuit scriitoarei britanice. S-a văzut osândită de exaltații ideologiei de gen și arsă în efigie, chipurile ca “transfobă”, într-un shitstorm nepereche pe rețelele sociale. Și cenzurată, de vreme ce i s-a blocat la un moment dat contul de Twitter….. Nu puțini români au crezut util să aplaude urgenta decizie a Senatului României de la 16 iunie 2020. Cu voturile PMP și PSD, ca și grație abținerii PNL, camera superioară, decizională, a Parlamentului românesc a hotărât să interzică, printr-un amendament la legea educației, orice activităţi în scoli și universități “în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul e un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Ce e această opreliște? Doar expresia populismului? A fricii de importul exagerărilor stângiste din vest? Nu chiar și nu numai. Lemnoasa formulare sugerează că opinia identității de gen și cei ce o dezbat sunt, în sine, “câh”, iar a o discuta ne profanează și ne strică instantaneu. Legea e, oricum, una de tip inchizitorial, punând la index de la înălțimea și cu autoritatea forului legislativ, ca odinioară cărțile proscrise de Vatican, lectura, studierea și dezbaterea unui subiect cotat ca heterodox. Nu pare întâmplător că inițiatorul acestei legi e un politician cu studii teologice. Or în cauză nu e teologia, religia, biserica sau credinţa, cum cred unii, ci libertatea academică. Iar noua reglementare poate fi lesne interpretată ca o prohibiție de a gândi. Or, a li se interzice studenților și profesorilor să studieze și să dezbată orice teorie, inclusiv cea de gen, e a interzice nu atât teoria, cât universitatea. Și a desființa gândirea, impunându-i-se celei din urmă, în forma ei avansată, de cercetare academică monologul autoritar și cămașa de forță. Care, pe termen lung, n-are cum să n-o ucidă. Nu mai puțin strigător la cer e că tocmai instituția cheie a democrației, care este Parlamentul, să facă acest pas, de a sugera că ar fi în drept și legitim să se amestece în autonomia universitară și să hotărască, prin lege, ce anume e voie sau nu e voie să se studieze în facultăți. Dar ce se poate astepta din partea unui Parlament doldora de penali și de susținători nu doar pesedişti ai cleptocrației? Integral: https://www.dw.com
Decapitarea lui Washington: o fabulă contemporană şi morala ei Ceea ce părea de neimaginat a devenit, în era digitală, fapt divers consemnat ca atare: o statuie a lui George Washington a fost vandalizată şi doborâtă într-un oraş american. Fondatorul republicii a fost denunţat de noile gărzi roşii americane ca un periculos reacţionar, al cărui singur detaliu biografic semnificativ este calitatea de plantator-proprietar de sclavi. Istoria aceasta are alura unei fabule, iar orice fabulă, chiar şi una din era digitală, îşi are morala ei: nimic nu poate fi la adăpost în faţa furiei revoluţiei culturale americane ce îşi propagă valul ei seismic global. Istoria decapitării simbolice a lui Washington de către proprii săi compatrioţi cuprinde un sens pe care nu îl mai putem ignora, acela că legăturile pe care tradiţia democratică şi memoria comună le-au edificat sunt pe cale să fie rupte şi înlocuite cu elanul destructiv al fanatismului contagios. Tăgăduirea lui Washington atacă chiar temelia acelui contract pe noua comunitate s-a întemeiat, în anii de după 1776. Căci Washington a întruchipat, cu tenacitate şi calm, acele virtuţi civice pe care republica americană le-a dorit a fi înscrise la temelia ei. Mitul lui nu este un edificiu de mucava, nu este o butaforie din stirpea propagandistică, ci înseamnă consacrarea, din timpul vieţii,a unei centralităţi recunoscute de contemporanii săi. Celor care agită fantasma egalităţii spre a devasta şi intimida cuvintele lui Washington le apar, pe bună dreptate, ca îndepărtate şi irelevante: acest trecut din care vin „Declaraţia de independenţă” şi Constituţia este unul de care radicalii erei digitale se despart. Zeii lor sunt alţii, iar imperativele lor sunt cele ale patimii totalitare. Washington nu a posedat geniul teoretic al unor James Madison, Thomas Jefferson ori John Adams, după cum nu atins energia creatoare şi vizionară a lui Alexander Hamilton. Dar doar el singur a putut îndeplini rolul de întemeietor al unei ordini ce nu avea echivalent în lumea occidentală de atunci. În el idealul republican renăscut şi-a găsit acel corespondent ce putea inspira: general şi om de stat, Washington a putut îndeplini delicata misiune de unificator. În noul canon pe cale de a se scrie în faţa ochilor noştri, Washington şi cei asemenea lui nu mai pot fi acceptaţi. Denunţaţi, stigmatizaţi, acuzaţi, ei sunt alungaţi ca semnul unei identităţi detestate. Întemeietorii Republicii au devenit indezirabili în propria lor patrie: iată o altă morală a istoriei noastre. Integral: https://www.lapunkt.ro
Podul Prieteniei se cheamă aşa fiindcă de 5 ani îl mai ţine în picioare doar prietenia Puțini știu povestea din spatele podului de la Giurgiu-Ruse, și nu e vorba de prostituata aia care își duce clienții în spatele podului. Construit în anii 50 pentru a facilita invația altor țări de către Rusia, podul Prieteniei se numește așa pentru că stă în picioare doar datorită prieteniei, pilonii fiind aproape dărâmați, iar planșeul ținându-se doar așa, din simpatie….. Cele două țări se acuză reciproc de furt și de neglijarea podului. În mod interesant, ambele țări au dreptate când spun că ceilalți fură. ”Cum să fim prieteni cu unii care au venit și ne-au furat Cadrilaterul? Și pe deasupra nici nu dau bacșiș când își fac concediul la Albena. Mămăligari scârțari”, a declarat premierul Boyko Borisov. Un alt aspect interesant al podului este că acesta putea fi ridicat ca să treacă navele mai înalte, dar a fost sudat de o echipă mixtă româno-bulgară de dorei bețivi. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Hai ca se dezvolta in continuare o noua dileala mentala mondiala.
Am vazut ieri pe CNN International cum o activista black in UK sugera ca statuile lui Nelson si Churchill ar trebui indepartate pana cand “nu avem o discutie serioasa” referitoare la conotatiile rasiste din faptele si atitudinile lor….
https://edition.cnn.com/interactive/2020/06/europe/britain-racism-cnn-poll-gbr-intl/
Eu de-abia astept un activist tigan woke romanesc sa vina zilele astea sa ne spuna sa ingenunchiem, sa le spalam picioarele si sa le cerem iertare c-au ajuns aici din India adusi de cine i-a adus sau in spatele armatelor din vechile razboaie; iar aici au dat pe popii si boierii barbosi care i-au facut sclavi pe la manastiri si mosii.
Ar fi distractie mare sa se agite tigani-woke si pe la noi. Ar intelege “pulimea” larga (conform CTP) mai mult de o gramada, dar ar fi distractie oricum.
Plus sa le zica la cei din Bucovina, etc sa darame statuile si bisericile lui Stefan cel mare, sfant, etc… sau la fel cu Mihai Viteazu, etc… ca doar au folosit si ei robi tigani pe mosii, nu?…
Bună ziua!
Pe „logica” (pe care n-o au woke-ii din Vest), prevăd și la noi „proteste” cu mesaje de tipul „rrrrroma lives matters” și strigăte de „moarte românilor!”…
Doamne ferește!
P.S. De ani de zile insist pe păstrarea termenului „țigan”, fiindcă, prin celălalt, dorindu-se „repararea” unei „discriminări” față de o comunitate – cea țigănească – se jignește o alta – cea românească! Și întreb: e corect și de bun-simț să elimini o nedreptate, făcând alta??? S-ar putea să mă înfurii și să-i scriu chiar lui nenea Asztalos, cu întrebarea: „V-ar plăcea ca țiganii să se numească, să zicem, „ungi” sau „magiri” și un occidental să facă, ușor, confuzia între „Magir people” și „Magyar people”?”
De ce să fiu eu, ca român, obligat să suport confuzia între „Roma people” și „Romanian people”, sau, mai ușor de făcut, între „Romani language” și „Romanian language”???
Și nu mai dezvolt ideea, că, deja încep să mă enervez! De peste doi ani, am inițiat pețiția asta și a strâns doar 10 semnături!
https://www.petitieonline.com/iganii_s_fie_numii_igani_nu_romi_deoarece_acest_termen_insult_un_intreg_popor
Ne merităm soarta!
Bună ziua!
Este exact ce ne lipsea…..
https://www.g4media.ro/mita-afaceri-si-tortura-misterioasa-moarte-a-judecatorului-iranian-in-romania.html
Da, la fix a venit si asta
Buna ziua…nu văd care i problema/vorba unui iranian de mulți ani in România /daca nu și a văzut de treaba…nu e problema voastra
Legea despre “studiul sexului” votată ….articolul din dw e părtinitor …..adică ar trebui sa nu se interzică “studierea” in spiritul “libertății academice” dar….după aia trebuie sa acceptam obligatoriu verdictele “academice”….cam așa s a ajuns-privind retrospectiv-la corectitudinea politica….s a studiat și apoi au început sa ne bage pe gât -obligatoriu-sub girul “Autorității intelectuale”tot felul de elucubrații …are prof Călinescu de la Iași un articol acum vreo 2 zile in le Figaro un articol câte descrie excelent acest fenomen pe care spune dansul “noi l am trait” și și am văzut unde a dus
Bună ziua!
Bănuiesc că este vorba de acest articol, menționat de RFI:
https://www.rfi.ro/special-paris-122294-alexandru-calinescu-figaro-ce-se-intampla-actualmente-statele-unite-pare-fi-o
Iar, aici, textul original:
https://www.lefigaro.fr/vox/histoire/alexandru-calinescu-je-sais-ce-que-c-est-de-vivre-dans-un-pays-ou-tout-est-soumis-a-la-censure-20200619
Da…mulțumesc….mie mi a semnalat cineva link ul original
In definitiv cam așa s a ajuns la “puritatea rasiala” a nazistilor…tot in urma “studiilor științifice”
Bună ziua!
Cum „se face” (dacă se face) cercetare în România:
http://www.contributors.ro/administratie/despre-eli-np-sau-cum-se-ambi%c8%9bioneaza-romania-sa-piarda-25-de-euro-milioane-pe-an/
Conferință de presă a lui Nicușor Dan, despre „primarul” (sau „primărița”) ZERO:
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-24132015-video-nicusor-dan-noua-conferinta-bilantul-gabrielei-firea-zeci-mii-bucuresteni-nu-apa-calda-doua-saptamani-zero-revolutie-trafic-zero-piste-biciclete-benzi-autobuz.htm
„ Acesta este bilanțul mandatului Gabriela Firea în 20 de cuvinte. (…) Revoluția în trafic- zero, Benzi unice autobuz și troleibuz – zero, Piste de biciclete – zero, RADET – Faliment, Statii de monitorizare a poluării – zero, STB aproape de faliment, Spitalul metropolitan – zero, Creșe și grădinițe noi – Zero, noul PUG – Zero – Total: zero”, a spus Nicușor Dan.”
De data asta, conferința de presă nu a mai fost bruiată! Curios!…
https://www.g4media.ro/usr-a-anuntat-in-plenul-senatului-ca-voteaza-impotriva-subventionarii-presei-de-catre-guvern-acest-proiect-afecteaza-profund-independenta-presei-si-echilibrul-democratic.html
@ A A : ce parere aveti de aceasta stire, nu credeti ca ar fi momentul unor stiri ceva mai optimiste ?
Eu , ca brasovean, stiu ca n-am nici un motiv de optimism, poate de 23 august a.c. Brasovul sa incheie ultima pe tara pandemia, dupa Suceava si Bucuresti, stiu ca va urma un val 2 pein noiembrie, dar totusi…
https://www.telegraph.co.uk/news/2020/06/20/coronavirus-has-downgraded-tiger-wild-cat-could-die-without
Sau aceasta analiza, ceva mai profunda, despre cum se desfasoara unele cercetari prin ducerea la bun sfarsit a unui vaccin
“Of the approximately 115 different coronavirus vaccine candidates currently being fast-tracked, the furthest along have involved a method borrowed from gene replacement therapy, whereby a harmless adenovirus is created with the genetic material required to produce some (but not all) of the coronavirus’ telltale surface proteins. Oxford University’s Jenner Institute and its industry partners, as well as the Chinese biotech firm CanSino and China’s Academy of Military Medical Sciences, have reported success testing their adenoviral vector vaccines. But as The New York Times pointed out in its recent coverage, “Neither technology has ever produced a licensed drug or been manufactured at scale”
Da, nici Oxford si nici Cansino (parca nici Moderna) n-au produs un vaccin viabil anterior, dar s-ar putea sa avem surprize placute din partea altora, in 2021 :
https://gizmodo.com/bacteria-found-in-nuclear-reactors-could-be-the-secret-1843965129
… in ritmul acesta de “relaxare”, in Romania o sa ne trezim din nou cu ordonante militare pe la uns’pce noaptea.
… in ritmul acesta al “revolutiei” maoiste (da, chiar asta e!) din Statele Unite, Trump va castiga lejer si al doilea mandat.
Zic si eu asa…
Salutare tuturor!
Politeia Rocks! 🙂
Buna ziua, politeeni si politeene,
Offf. SUA nu a invatat lectia controlului comunist. Daca nu va avea intelepciune, se va duce de rapa. Mai ca ajungi sa crezi ca Trump este solutia. Ne apropiem cu politicienii de astazi de o idiocratie in floare. Chiar, nu mai exista politicieni buni nici pe dreapta, nici pe stanga si nici la centru? La prima vedere, imi raspund cu tristete singura: nu.
Buna ziua
@aa 10.25
Eu daca as fi “englez”…d ăla “colorat” as cere demolarea nu numai a statuilor ci a tuturor clădirilor din Anglia ridicate între 1600-1958,ca au fost construite prin “spolierea coloniilor”
corect 🙂
Pana se enerveaza aia “decolorati” si calmi… ca atunci ar fi jale
Da. Si bemelistii,din America, impreuna cu toti sustinatorii lor, sa-si dea foc la banii proprii, bani pe care sunt desenati tot soiul de priviligetiati albi si reactionari; sa-si arda banii in piata publica, sa filmeze si sa puna filmuletele pe social media, youtube etc.
Buna dimineata!
Meserie de gandire si initiativa… din pacate… poate invata si cretinoizii romanesti, indeosebi cei din politica porcii criminali traditionali
https://www.g4media.ro/bilant-negru-al-turneului-de-tenis-organizat-de-inconstientul-novak-djokovic-jumatate-dintre-jucatori-s-au-infectat-cu-covid-plus-sotiile-si-antrenorii-un-spectacol-de-gr.html