Revista Presei – 29 aprilie. “Este trist ca dupa 30 de ani de democratie singura mare realizare a statului roman a fost constructia in regim de urgenta a unui spital din cutii de carton.”
29/04/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 29 aprilie! Vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată îndeosebi în regiunile sudice și estice, dar va deveni și în general instabilă, în special după orele amiezii, în majoritatea zonelor. Vor fi intervale cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil pe suprafețe mici cu aspect de vijelie, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei, în zonele montane și submontane, local în Oltenia, în jumătatea de vest a Munteniei și izolat în restul teritoriului. Punctiform, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 27 de grade, mai scăzute pe litoral, unde se vor situa între 13 şi 16 grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 4 și 13 grade. In Bucuresti, vremea va fi caldă, cu o maximă a temperaturii aerului de 24…25 de grade. Cerul va fi variabil, dar spre seară și noaptea temporar înnorările vor fi accentuate, iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va crește. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.
Cu spitale din cartoane nu vom iesi niciodata din criza economica. Este nevoie urgenta de investitii publice Am vazut in aceste zile imagini care starnesc ingrijorarea specialistilor: spatii amenajate in depozite cu ajutorul unor cartoane si denumite de oficiali spitale. Este trist ca dupa 30 de ani de democratie singura mare realizare a statului roman a fost constructia in regim de urgenta a unui spital din cutii de carton. Nu pot sa imi dau seama cati dintre romani vad penibilul unei asemenea situatii. In 25 de ani de comunism s-au construit sute de spitale si mii de clinici si policlinici. In 30 de ani de democratie clasa politica nu a putut construi un singur spital regional, iar cele primite mostenire de la vechiul regim sunt in stare deplorabila, adevarate surse de infectare si nu de tratare. Amenajarea unor spatii pe o platforma insalubra nu se poate numi spital. Exista anumite cerinte minime de performanta privind securitatea la incendiu, igiena, sanatatea si protectia mediului pe care o cladire cu functiunea de spital trebuie sa le indeplineasca si care nu se pot regasi in aceasta situatie. Nu mai discutam aici de dotarile necesare precum si persoanele calificate care ar trebui sa deserveasca aceste spatii. Dar nu doar acest lucru ingrijoreaza. De aproximativ jumatate de an, chiar dinainte de inceperea crizei sanitare, investitiile publice s-au redus considerabil. La acest moment nu numai ca nu se mai deschid noi proiecte, dar cele in curs sunt blocate de incapacitatea statului de a putea asigura finantarea necesara. De fapt, bani pentru investitii sunt, insa ceea ce lipseste este dorinta clasei politice. Se prefera achizitii ilegale sub masca starii de urgenta cu increderea ca acei bani nu vor fi niciodata verificati. E mai usor sa ascunzi cheltuielile ilegale si banii pentru partide in apa cu putin clor aruncata pe strazi, fapt ce nu mai poate fi ulterior verificat de Curtea de Conturi, in loc sa construiesti, pe bune, spitale sau clinici. Mai rau este ca antreprenorii romani au ramas cu banii blocati in lucrarile publice. In loc ca statul sa ajute economia in acest moment, o incurca total. Cand un constructor toarna un drum si el nu este platit pentru acest lucru, se poate spune ca acel drum ii apartine, dar nu poate beneficia de acest bun. Statul, ca vorbim de autoritatile centrale, judetene sau locale, trebuie sa dea drumul la bani si sa isi onoreze obligatiile fata de constructori, tot asa cum are pretentia ca acestia sa nu dea oamenii afara, sa isi plateasca impozitele, sa isi continue activitatea. Sa nu uitam ca sectorul constructiilor este astazi cel care mai tine statul si economia Romaniei in picioare. El angreneaza forta de munca, transporturile, productia de materiale pentru constructii, consumul de energie si combustibil. Integral: http://www.ziare.com
Un medic il contrazice pe Tataru: Diferenta dintre ce zice si ce face popa! Daca masca ar fi purtata 4 ore, un singur spital ar avea nevoie de 432.000 pe luna Medicul Dan Grigorescu, seful Sectiei de Chirurgie Plastica si Reconstructiva de la Spitalul Judetean Brasov, atrage atentia ca momentan in spitale nu se respecta cerinta ministrului Sanatatii, Nelu Tataru, ca mastile sanitare sa fie folosite maximum 4 ore. “Diferenta dintre ce zice si ce face popa… Daca in sistemul sanitar romanesc s-ar respecta cerinta expusa de domnul ministru Tataru, ar insemna ca pentru fiecare post ocupat de personalul medical ar fi nevoie de 6-12 masti pentru fiecare 24 de ore”, a scris medicul pe contul sau de Facebook, lasand sa se inteleaga ca totusi in unitatile medicale nu este respectata aceasta masura. El a facut si niste calcule pentru situatia in care personalul medical chiar si-ar schimba masca sanitara in acest interval de timp. Astfel, ar fi nevoie de 180-360 de masti lunar pentru fiecare post in parte, iar “pentru o sectie de spital cu marimea standard de 25 de paturi, la care sunt normate (cu tot cu auxiliarele) intre 20 (interne) – 30 (neurochirurgie, chirurgie cardiovasculara, arsi, etc) de posturi, nevoia ar fi intre minim 7.600 – 10.800 de masti lunar. PENTRU O SINGURA SECTIE!”. Prin urmare, dupa spune Dan Grigorescu, “pentru un spital cu 1.000 de paturi s-ar ajunge, lunar, la o nevoie de 40 de ori mai mare, intre 304.000 si 432.000 de masti”. Integral: http://www.ziare.com
Fost sef in cadrul OMS: Dupa coronavirus, ne asteapta un alt dezastru de sanatate publica Un fost sef al unui departament din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) avertizeaza ca Europa se indreapta catre un alt dezastru de sanatate publica, in urma pandemiei de coronavirus. Oncologul britanic Karol Sikora, fost sef al organismului care se ocupa de cancer in cadrul OMS si actual consilier guvernamental al Regatului Unit, spune ca urmatorul dezastru medical public va fi legat de pacientii de cancer si cei bolnavi de inima. “Pacientii de cancer si cei bolnavi de inima au fost lasati pe dinafara – nu pot intra in spitale. Cu toate ca avem COVID-19, in Marea Britanie, cel putin pentru moment, cerintele (pacientilor – n.red.) pentru spitale s-au mai diminuat in ultimele saptamani, ceea ce e grozav, insa trebuie sa revenim la normal pentru pacientii bolnavi de cancer si de inima”, a spus profesorul, citat de CGTN Europe. Avertismentul specialistului oncolog se refera la perioada incepand cu luna iunie, cand sistemul medical va reveni la capacitate normala. Totodata, acesta a spus ca scaderea internarilor, diagnosticelor puse si a operatiilor nu este un semn bun, asa cum ar parea. “In mod normal, in luna aprilie, in jur de 30.000 de oameni ar fi diagnosticati cu cancer. In aceasta luna, as fi surprins daca ar fi mai mult de 5.000”, a mai spus Sikora. Saptamana trecuta, medicul a avertizat ca o izolare de sase luni ar insemna un plus de cel putin 50.000 pana la 60.000 de decese provocate de cancer, in urmatorii ani, relateaza si Daily Mirror. “Pentru oricare dintre acesti oameni, amanarea poate fi o condamnare la moarte”, a spus Sikora, precizand ca pacientii afectati au devenit “pagube colaterale in razboiul cu coronavirusul”. Integral: http://www.ziare.com
Molima în Paradis Prima dată când am stat e vorbă cu cineva care fusese în Madagascar am aflat ceva straniu. Ca european, nu ai voie să bei apă altfel decât îmbuteliată şi importată. Nu îţi interzice nimeni, dar dacă bei de unde beau localnicii şansele tale de a scăpa fără o boală serioasă sunt practic nule. Şi de mâncat, mi s-a spus, trebuie să mămânci tot la unul dintre puţinele restaurante pentru europeni. Altfel s-a zis cu tine… Am aflat, de la ştiri, că virusul din Wuhan a ajuns şi în Republica Malgaşă. Asta nu este o surpriză. Africa este vizitată acum de un val al pandemiei despre care nimeni nu ştie exact câte victime va lăsa în urmă. Multe guverne africane sunt incapabile să gestioneze criza aceasta. Dar chiar şi pe fondul unor aşteptări modeste, cee ce se întâmplă în Madagascar mi-a atras atenţia. Preşedintele ţării, Andry Rajoelina, şi-a anunţat concetăţenii că are un leac pentru coronavirus. Un ceai de plante. Da, aţi auzit bine. Omul pretinde că au făcut deja testele. Doi oameni s-au vindecat. Tratamentul durează o săptămână. Se pare că apoi a pus armata să împartă locuitorilor ceaiul-minune. De ce ne mirăm? Vi se pare că Străinu-Cercel, cu al său plan “Vacanţa Mare”, este mai competent? Sau Donald Trump, cel care îi îndemna pe americani să bea dezinfectant? Ori dictatorul din Belarus, Alexandr Lukashenko, care îşi sfătuia supuşii să bea vodcă pentru a eradica virusul? Sau Daniel Ortega, preşedintele socialist din Nicaragua, cel care numea coronavirusul “un semn de la Dumnezeu”? – Dumnezeu ştie de ce... Situaţia din Madagascar ne interesează şi pe noi pentru că ţara funcţionează ca un laborator al soluţiilor rele. Luaţi, spre exemplu, chestiunea relaţiilor internaţionale. La fel ca în România, în Madagascar au apărut demagogi care au susţinut că relaţiile cu Vestul (în cazul lor, mai ales cu Franţa) i-au sărăcit pe localnici. Dacă Occidentul este rău, atunci Estul este bun – a fost concluzia. Aşadar economia ţării a fost cuplată la aceea a Estului, exact cum doresc să facă socialiştii din România. Rezultatul? În doar câţiva ani, ţara era oficial în stare de faliment. Tot la fel ca în România, “serviciile”, jandarmeria şi armata au fost lăsate să devină stat în stat. Au urmat brutallităţi împotriva demonstranţilor pentru drepturi politice. Apropos, ce se mai aude despre dosarul gazării a zeci de mii de manifestanţi, în Piaţa Victoriei? Cele două state se aseamănă şi în altă privinţă. Nici unul nu a reuşit să pună bariere instituţionale în calea nepotismului. În Madagascar politica a urmat, încă din secolul al 19, liniile diviziunilor de clan. În România, regimul comunist a consacrat dominaţia câtorva familii din Oltenia. După 1989, regimul a fost ghidonat de câteva clanuri din sudul Munteniei şi din Moldova. Unul dintre corupţii notorii din România s-a refugiat, o vreme, în Madagascar. Situaţia în insulă se anunţă mai albastră decât cerul de deasupra staţiunilor părăsite de turişti. Preşedintele Rajoelina a fost felicitat de omologul său din Republica Democrată Congo pentru descoperirea leacului pentru coronavirus. Urmează, deduc, exporturi masive din băutura numită – nu este o glumă! – Covid-Organics… Preşedintele a mai declarat că elevii şi studenţii vor fi obligaţi să consume noua licoare pentru a fi admişi înapoi la şcoală. Integral: https://www.bursa.ro
După criza medicală va urma o perioadă dificilă. Șase lucruri comune crizelor cu care s-a confruntat România. Lecţii din ultima sută de ani (raport) În pofida imaginii de „stat gras”, România are un stat „mic” şi „slab”, reiese dintr-un raport al Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Acesta a analizat crizele din ultima sută de ani și a observat lucrurile pe care le au în comun acestea. Diferența este că actuala criză își are originea în sănătate. Pe scurt, conform ICCV: • revenirea la puterea de cumpărare de dinaintea crizei salariilor şi pensiilor durează cel puţin o jumătate de deceniu în România; • perioada cea mai dificilă pentru standardul de viaţă va urma abia după ce criza medicală va trece sau se va reduce; • premisele economice şi de politică socială conturează un context dificil pentru politicile de răspuns şi constrângerile la care acestea trebuie să facă faţă. În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice: • marea criză din 1929-1933; • anii 1940 şi 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucţia postbelică; • anii 1980, marcaţi de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziţiei • 1990-1992 • 1997-1999 • recesiunea din 2009-2010. Șase lucruri comune ale acestor crize 1. recesiuni adânci, cu scăderi masive ale standardului de viaţă al populaţiei şi perioade lungi până la recuperarea nivelului dinaintea izbucnirii crizei; 2. capacitatea redusă a economiei de a rezista la şocuri şi de a susţine o plasă de siguranţă socială pe termen mediu şi lung; aceasta derivă şi din poziţia periferică a României în economia mondială şi din slăbiciunile structurale ale economiei; 3. perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calităţii vieţii populaţiei – nu este cea imediat următoare şocului economic, ci se manifestă în timp; pentru populaţie, perioada „curbelor de sacrificiu” durează ani de zile; 4. decalajul în timp între punctul cel mai de jos al căderii economiei şi, respectiv, punctul cel mai de jos al degradării standardului de viaţă; economia îşi revine mai repede decât standardul de viaţă; 5. deteriorarea finanţelor publice prin deficite mari şi creşterea datoriei publice, determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului şi de plată a datoriei este suportat de generaţiile active la acel moment, nu de cele viitoare; 6. populaţia României este cea care a suportat o parte disproporţionat de ridicată a costurilor economice şi sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare generaţie a cunoscut o perioadă „de sacrificiu”; costurile au fost inegal distribuite, apăsând îndeosebi pe umerii celora cu venituri medii şi mici. Pe baza experienţei privind crizele, ICCV afirmă că: 1. perioada cea mai dificilă pentru standardul de viaţă va urma după ce criza medicală va trece sau se va reduce; la momentul aprilie 2020, populaţia se raportează încă, psihologic, la nivelul veniturilor din februarie-martie, nu la privaţiunile din viitor; 2. consecinţele socio-economice ale pandemiei asupra calităţii vieţii românilor vor domina cel puţin prima parte a deceniului 2020-2030. • Particularitatea situaţiei actuale constă în faptul că, pentru prima dată, experimentăm o criză care îşi are originea în sănătate. Stat „mic” şi „slab”: societate extrem de vulnerabilă în situaţii de criză În pofida imaginii de „stat gras”, România are un stat „mic” şi „slab”, spune ICCV. Acest fapt reiese din: 1. nivelul veniturilor şi cheltuielilor publice, respectiv mărimea statului faţă de cea a economiei 2. nivelul de finanţare a serviciilor publice, în special a sănătăţii şi învăţământului, cu impact major asupra calităţii vieţii şi a deciziei de emigrare; Integral: https://economie.hotnews.ro
CSM discuta schimbarea legii care permite reintrarea in magistratura strict pentru a incasa pensia speciala Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discuta, joi, daca sesizeaza Ministerul Justitiei cu o propunere de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, in cazul fostilor procurori si judecatori care revin in magistratura in baza unui simplu interviu, lucreaza cateva luni si apoi fac cerere de pensionare si beneficiza de pensie de serviciu. Propunerea principala vizeaza ca in astfel de cazuri procurorii si judecatorii care au revenit in functii sa stea o perioada minima de cel putin 5 ani. Pe de alta parte, sunt si voci in magistratura care cer anularea completa a procedurii de revenire in magistratura in baza unui simplu interviu. Aceasta procedura a fost introdusa in lege de coalitia PSD-ALDE prin pachetul de modificari legislative care a vizat Legile Justitiei. Una dintre propunerile legislative discutate in comisiile CSM a vizat si cazurile fostilor procurori si judecatori care au intrat in politica sau au ocupat functii publice sustinute politic. Plenul CSM urmeaza sa discute daca in astfel de cazuri se impune o interdictie de 2 ani de la ocuparea postului, pentru a reveni in magistratura. Se discuta si situatia de la Inalta Curte In discutiile din CSM apare si modificarea unui alt articol din Legea 303/2004, cel in cazul fostilor magistrati de la Inalta Curte care pot reveni pe functie sau pe o alta functie de judecator ori procuror sau pot opta pentru intrarea in avocatura sau notariat, fara examen….. Discutiile au pornit dupa ce mai multi fosti procurori si judecatori au reintrat in magistratura pentru cateva luni, apoi au depus cerere de pensionare. Unul dintre cazurile celebre aste al judecatorului Claudia Silinescu Gherbovan de la Tribunalul Ilfov, care a cerut pensionarea, dupa doar 6 luni de activitate. Potrivit unei surse din magistratura, pensia unui judecator cu grad de tribunal este intre 16.000 si 18.000 de lei. Integral: http://www.ziare.com
Bilanțul marilor investiții promise de Dragnea pentru irigații: în 3 ani, PSD a cheltuit pe pază un sfert din bani. Cum s-au dus contractele la firme apropiate de Darius Vâlcov și Dragnea jr. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți că guvernele PSD au investit doar 529 de milioane de lei pentru irigații în ultimii trei ani (circa 1766 milioane de lei anual), deși au promis investiții de miliarde de lei. În plus, alte 129 de milioane lei au mers pentru paza instalațiilor. Bilanțul? Doar 133.000 de hectare de culturi agricole sunt irigate, infim față de promisiunile PSD de două milioane de hectare.”O să vă dau două exemple legate de modul în care au fost cheltuiți banii. În Galați, unde există o mare suprafață amenajată și existau sute de cereri de la fermieri, s-a reabilitat zero infrastructură principală de irigații. În județul Olt (județul de unde veneau Darius Vâlcov și Paul Stănescu – n.red.), unde suprafața amenajată e un sfert din cea din Galați, s-au cheltuit peste 20 de milioane de lei”, a spus Oros. ”Vom re-prioritiza lucrările astfel încât reabilitarea infrastructurii principale se va face acolo unde este sunt și beneficiarii”, a spus ministrul Oros. El a făcut declarațiile pe fondul discuțiilor despre susținerea fermierilor afectați de seceta îndelungată care a distrus cea mai mare parte a culturilor de cereale din acest an. Bani din irigații pentru apropiații lui Dragnea Jr. G4Media.ro a scris în noiembrie 2018 că partenerii de afaceri ai lui Dragnea Jr. au câștigat două contracte de 8 milioane de euro pentru paza sistemelor de irigaţii din Bărăgan şi Dobrogea. Șeful instituției care a acordat lucrările a fost director în primăria condusă de Darius Vâlcov. Mai precis, Firma de pază Europrotect Security din Alexandria a încheiat două contracte acord – cadru în valoare de aproape 8 milioane de euro (fără TVA) cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Firma Europrotect Security este deţinută de Cristian Baicu din Alexandria, partener de afaceri în altă firmă cu fostul şofer al lui Dragnea, Mădălin Ioniţă. Ioniță, la rândul său, a fost asociat cu Ştefan Dragnea, fiul liderului PSD, în alte companii. Citește aici mai multe detalii Bani pentru apropiații lui Darius Vâlcov În septembrie 2018, G4Media.ro a dezvăluit că firma Aceti din Slatina – despre care DNA susţinea în 2015 că este controlată de Darius Vâlcov – a încheiat un contract în valoare de aproape 24 de milioane de lei (fără TVA) cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), condusă de Florin-Ionuţ Barbu, fostul director economic din Primăria Slatina în perioada când Vâlcov era primarul oraşului. Directorul general al ANIF, Florin-Ionuţ Barbu, a fost chiar în comisia de licitaţie care a atribuit contractul firmei Aceti, pe 23 august. E vorba de un lot din cadrul Programului Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România. Firma atribuită de DNA lui Vâlcov a pus mâna pe lotul 4 privind reabilitarea infrastructurii de irigaţii din „amenajarea hidroameliorativă Călăraşi Râul” şi privind „reabilitarea unității plutitoare, înlocuirea electropompelor, înlocuirea conductei de refulare, înlocuirea instalatiei electrice, etc”. Potrivit presei locale, la ANIF, la serviciul administrativ, lucrează şi vărul lui Darius Vâlcov, Răzvan Langa. Integral: https://www.g4media.ro
O spinoasa problema care afecteaza orice roman cu credit a ajuns la ICCJ: Sunt abuzive comisioanele de analiza si administrare? Comisioanele de intocmire/analiza a dosarului de credit sau comisioanele de gestionare/ administrare a creditului sunt considerate abuzive potrivit Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori? O problema de drept sensibila, in conditiile in care instantele din Romania dau decizii contradictorii in astfel de cazuri. Asta dupa ce mai multe persoane care au luat credite, nemultumite de plata suplimentara a unor comisioane, au contestat in instanta contractul cu banca, au cerut restituirea unor comisioane si renegocierea conditiilor de creditare. In cazuri similare, unii au castigat, iar altii au pierdut. Punctele de vedere ale marilor instante din Romania sunt diametral opuse in aceste cazuri. De exemplu, Curtea de Apel Cluj sustine ca ambele comisioane sunt abuzive si precizeaza ca acestea nu au fost negociate, avand caracter preformulat, sau ca aceste comisioane s-au stipulat pentru prestatii inexistente sau injuste, fiind infrant principiul bunei credinte. Pe de alta parte, conform Curtii de Apel Craiova, comisionul de acordare a creditului si comisionul de administrare nu sunt abuzive. Potrivit magistratilor craioveni, comisioanele fac parte din pretul total al contractului, nu au fost negociate dar sunt clare si neechivoc exprimate, intr-un limbaj usor inteligibil. Pe de o parte, Curtea de Apel Bacau a retinut cuantumul ridicat al comisionului de administrare, prin raportare la dobanda lunara a creditului si lipsa unei justificari obiective in acest sens (spre exemplu 0,44% pe luna din sold, fata de dobanda lunara de 0,575%). Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucuresti motiveaza ca lipsa unei definitii exprese a clauzei nu echivaleaza cu lipsa de informare ori cu imposibilitatea consumatorului de a cunoaste scopul pentru care este perceput un anumit comision, cata vreme, insasi denumirea clauzei contractuale sugereaza scopul perceperii respectivului comision….Aceasta problema de drept urmeaza sa fie solutionata luna viitoare de Inalta Curte, in cadrul unui recurs in interesul legii. O decizie in acest caz trebuia data pe 31 martie, dar judecatorii au amanat dezbaterile pe 18 mai….. BRD – Groupe Societe Generale cerea ca Inalta Curte sa stabileasca in mod unitar ordinea in care judecatorii sa analizeze cele doua prevederi privind comisioanele bancare, mai intai daca clauzele se refera la obiectul principal al contractului, la pret si sunt redactate intr-un limbaj usor inteligibil (art. 4, alin. 6), si abia apoi, daca rezultatul este negativ, sa analizeze daca sunt indeplinite conditiile cumulative ale art. 4, alin. 1 – clauzele sunt negociate, contrare bunei credinte si creeaza un dezechilibru semnificativ. Banca mai cerea interpretarea unor sintagme, cum ar fi “pretul contractului” sau “obiect principal al contractului”, sau in cazul notiunii de clauze “exprimate intr-un limbaj unor inteligibil”, sa se clarifice necesitatea mentionarii prestatiilor bancii ce urmeaza sa a fi efectuate in contrapartida comisioanelor, chiar si atunci cand scopul perceperii comisioanelor poate fi usor dedus din denumirea acestora sau din dispozitiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera ca acele clauze sunt redactate intr-un limbaj usor inteligibil. In plus, sa se stabileasca in ce masura lipsa detalierii scopului perceperiii comisioanelor, respectiv lipsa indicarii prestatiilor/activitatilor efectuate de banca in contrapartida comisioanelor percepute, creeaza automat un dezechilibru semnificativ in defavoarea consumatorului si sa se clarifice in ce masura valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element in functie de care se apreciaza dezechilibrul semnificativ in defavoarea consumatorului. Integral: http://www.ziare.com
Închiderea școlilor până la toamnă, între aplauze și critici. Mircea Miclea: ”România educată a lui Iohannis e zero barat” Decizia ca întreg sistemul de educație, de la grădinițe la universități, să rămână închis până la toamnă, cu excepția susținerii examenelor de Capacitate și Bacalaureat, este generată de teama unei explozii a cazurilor de coronavirus, în condițiile în care România se află încă pe un trend crescător. Președintele Iohannis a spus clar asta: ”Ieri am avut peste 400 de noi cazuri de infecții, azi peste 300. Deci nu putem vorbi de o încetinire a epidemiei” și a dat ca exemplu Franța, unde o provincie a deschis experimental școlile, urmarea fiind că ”zeci de elevi au fost testați pozitiv, câțiva profesori au ajuns la terapie Intensivă”. Deși decizia este susținută de experții în sănătate, de părinți, iar elevii își spun, probabil, că de data aceasta vacanța chiar ”vine cu trenul din Franța”, nu toți experții în educație o aprobă. Franța nu a anunțat deocamdată că renunță la preconizata deschidere treptată a școlilor începând din 11 mai. În schimb, Italia a decis închiderea școlilor până la toamnă, fiind motiv de inspirație și pentru România, a anunțat ministra educației, Monica Anisie….Fostul ministru al educației, Mircea Miclea, consideră că decizia este o ”aberație” și un ”mesaj dezastruos pentru ceea ce înseamnă să înveți”. Se puteau găsi soluții, dar noi luăm doar exemplele care ne convin, spune Mircea Miclea pentru Europa liberă. ”România educată a lui Iohannis este un dezastru de la început până la sfârșit, nu mă așteptam la o astfel de aberație, precum cea pe care a făcut-o acum. Ceea ce se comunică la nivel de stat este un mesaj dezastruos pentru ceea ce înseamnă să înveți, iar cu asta a pus capac la tot. Trebuia să mai așteptăm până în 15 mai, exemplul Franței nu este concludent, au fost niște experimente, s-au deschis școlile și în Olanda, și în Polonia, și în Cehia. Se putea totul organiza în așa fel încât să nu blocăm școala, se putea începe pe cicluri, cu jumătăți de oră dedicate numai predării, cu jumătăți de clase, făceai toată predarea, și după două săptămâni veneai cu jumătăți de oră de evaluare. Deci, se putea face, dacă voiai. Repet, România educată a lui Iohannis se dovedește zero barat.” Mircea Dumitru: O soluție sub influența a ceea ce au văzut în Italia Pe de altă parte, Mircea Dumitru, fostul rector al Universității București, spune pentru Europa liberă că soluția este una neriscantă pentru sănătatea populației. ”Cred că au luat decizia și sub influența a ceea ce au văzut în Italia, care a anunțat că până în toamnă nu mai redeschide școlile, iar la noi numărul de infectări nu e în descreștere și există temerea că va crește numărul de îmbolnăviri. În plus, dacă nu puteam deschide școlile până în iunie când, oricum, elevii intră în vacanță, ar fi trebuit să-i aducă la vară, în iulie sau în august. Este o soluție neriscantă pentru sănătatea populației.” … O soluție neriscantă și pentru stat, care astfel ”se spală pe mâini de orice responsabilitate și investiții care trebuie făcute”, spune pentru Europa liberă Oana Moraru, fondator Școala Helikon, consultant educațional și creatoarea platformei ”Vocea Părinților”. ”Închiderea școlilor până în toamnă e comodă pentru sistemul de stat pentru că nu mai face investiții, nu mai are bătăi de cap, ca să nu mai existe discuții cu online, neonline, se spală pe mâini de toate problemele care vor apărea. Cum nu se mai face nimic până în septembrie, s-a oprit tot ce putea însemna strategie, gândire. O să vedem cât de congruentă e realitatea, pentru că dacă se dă drumul copiilor în parcuri, la locurile de joacă e același lucru”. Integral: https://romania.europalibera.org
Cristi Danilet – judecator: 𝗔𝗺 𝘃𝗮̆𝘇𝘂𝘁 𝗰𝗮̆ 𝗕𝗢𝗥 𝗮 𝗰𝗿𝗶𝘁𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗼 𝗹𝗲𝗴𝗲 𝗱𝗲𝗷𝗮 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝗠.𝗢𝗳. (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/224685) 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘃𝗲𝗱𝗲 𝗻𝗲𝗰𝗲𝘀𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗼𝗿𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝗮̆𝗻𝗮̆𝘁𝗮𝘁𝗲, 𝗶𝗻𝗰𝗹𝘂𝘀𝗶𝘃 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝘀𝗲𝘅𝘂𝗮𝗹𝗮̆, 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗯𝗮𝘁𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗣𝗮𝗿𝗹𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 (critică disponibilă la shorturl.at/amnL0). Este de 𝐧𝐞𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 că BOR spune Parlamentului ce legi să dea sau să nu dea, ori care sunt bune sau nu sunt bune, ignorând separația dintre Stat și Biserică consacrată în Europa în ultimii 250 de ani. Nu este pentru prima dată când BOR încearcă să impună legi: reacții asemănătoare a mai avut cu prilejul abrogării infracțiunii privind relațiile între persoane de același sex acum 20 de ani, a infracțiunii de prostituție acum șase ani, sau la referendumul pentru căsătorie de acum doi ani – toate decise, până la urmă, contrar poziției BOR. Este 𝐜𝐮𝐫𝐢𝐨𝐬 că BOR ignoră că elevii deja sunt învățați despre menstruație, sarcină și ginecolog la orele de educație pentru sănătate de la dirigenție care se țin de peste 30 de ani în România (iată aici programa http://oldsite.edu.ro/index.php/articles/20774), iar despre penis, vagin, reproducere, făt la orele de anatomie din ciclul gimnazial. Este 𝐮𝐢𝐦𝐢𝐭𝐨𝐫 că BOR nu vrea să accepte că azi copiii au acces cu un singur click la orice informație, cele privind viața intimă stârnind o curiozitate maximă tocmai din cauză că aceste aspecte sunt încă ascunse în multe familii. Este 𝐫𝐞𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐭𝐨𝐫 că BOR consideră afectată inocența copiilor care vor afla că nu sunt aduși cu barza în familiile lor, dar nu este deloc îngrijorată cu privire la cei 1042 minori traficați, 654 minori folosiți în filme și fotografii pornografice, 1551 minori abuzați sexual, 337 violatori minori la care fac referire statisticile oficiale ultimilor cinci ani. Și nu pot să nu 𝐦𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛: Oare cât de inocenți crede BOR că sunt cei 23 de copii care anul trecut și-au omorât părinții? Cât de inocenți mai sunt cei 39 de copii care anul trecut au fost violați de frații lor? Cât de inocente crede BOR că sunt cele 18.0000 de adolescente care au devenit mame anul trecut, din care nici măcar jumătate nu au fost anterior măcar o singură dată la ginecolog? Sursa: https://www.facebook.com
Marian Godina publica mesajul un sef din Politie, care cere subalternilor sa dea mai multe amenzi Politistul Marian Godina a publicat pe Facebook un mesaj trimis subalternilor de catre comisarul Cristian Tomi Dumitru, seful Politiei orasului Popesti-Leordeni (Ilfov), in care agentii erau criticati pentru numarul mic de amenzi date in martie si aprilie si li se cerea “indreptarea acestor indicatori.” “Politistii care nu indeplinesc acesti indicatori vor intocmi un raport justificativ in acest sens, pe care il vor prezenta conducerii!!!,” mai scria seful Politiei din Popesti-Leordeni. Este vorba de amenzi date in baza legilor speciale, la Codul Rutier, la activitatile comerciale ilicite si la Legea privind paza bunurilor. Marian Godina explica demersul sau de a publica acest mesaj intern: “Ma zbat de ceva timp si dau explicatii referitoare la faptul ca politistii nu au norma de amenzi. Am facut-o din convingere. Ba chiar am intrebat pe un grup de politisti din toata tara, daca pe ei sunt presiuni sa dea amenzi. Mi s-a raspuns ca nu.” Agentul de politie mai arata ca pe timp de pandemie a scazut numarul de accidente de circulatie, iar activitatile comerciale sunt reduse, asa ca ar fi firesc sa scada numarul amenzilor in aceste zone….Godina mai povesteste cum a decurs discutia cu seful Politiei Popesti-Leordeni. “I-am scris domnului comisar si l-am intrebat daca mesajul ii apartine, deoarece vreau sa-l fac public si sa fiu sigur ca nu e vreun fake pe care mi l-a trimis cineva rau intentionat. Mi-a raspuns ca ii apartine, mi-a scris fraze intregi si, dupa ce l-am corectat, pentru ca limba romana nu parea a-i fi chiar cea mai buna prietena, m-a sunat pentru o mai buna intelegere si pentru a evita greselile, dupa cum mi-a spus. I-am zis ca eu vad mesajul dumnealui ca fiind o presiune pusa pe agenti si un indemn de a da cat mai multe amenzi si ca sunt unul dintre cei care si-au tot batut gura ca nu exista norma de amenzi….Potrivit politistului, explicatiile comisarului nu l-ar fi convins.”Pentru mine: o slaba activitate = putine amenzi, iar indreptarea indicatorilor = trebuie sa dati mai multe amenzi. Chiar ma intreb ce o insemna indeplinirea indicatorilor. O fi un numar fix de amenzi? 50, 100, 150? Cum indeplinesti indicatorii aia?,” se intreaba retoric Godina. Integral: http://www.ziare.com
Eurostat: În România şi Bulgaria sunt cele mai periculoase locuri de muncă din Uniunea Europeană Locurile de muncă din România sunt cele mai periculoase din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, în 2017, în România, a fost înregistrată o rată standardizată de incidenţă de 5,72 accidente mortale la 100.000 de lucrători, mai mult decât dublu faţă de media din UE, care a fost de 2,25 accidente mortale la 100.000 de lucrători, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres. La nivelul UE, în 2017, au fost peste două milioane de accidente care nu au fost mortale şi au avut ca rezultat absenţa de la muncă pentru patru zile sau mai mult a angajaţilor, dar s-au înregistrat şi 2.912 accidente mortale…..În 2017, cele mai ridicate rate de incidenţă s-au înregistrat în România (5,72 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Bulgaria (4,30 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Austria (4,11 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Portugalia (3,86 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Franţa (3,58 accidente mortale la 100.000 de lucrători) şi Lituania (3.47 accidente mortale la 100.000 de lucrători). În contrast, cele mai scăzute rate de incidenţă au fost raportate în Malta (0,57 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Olanda (0,78 accidente mortale la 100.000 de lucrători), Cipru (0,85 accidente mortale la 100.000 de lucrători) şi Estonia (1,02 accidente mortale la 100.000 de lucrători). Datele Eurostat au fost publicate cu prilejul celebrării Zilei mondiale a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă, care se marchează în fiecare an la 28 aprilie şi reprezintă un prilej pentru a iniţia campanii de promovare a siguranţei şi sănătăţii celor care lucrează, precum şi a muncii decente. Integral: https://www.g4media.ro
10 efecte ale faptului că școlile vor rămâne închise până în septembrie • După ce-a anunțat că școlile rămân închise, Iohannis e mai popular printre copii decât TikTok și Fortnite; • Industria tabacului se plânge că păstrarea școlilor închise le va aduce prejudicii importante, că elevilor nu le e la fel de ușor să fumeze în băile de-acasă;…• Fondul școlii se va plăti în continuare, prin transfer pe Revolut, ca să-și cumpere profesorii cretă acasă; • Tot pe Revolut vor trimite bani și elevii care vor mărire de medie; • Mulți elevi se roagă de profesori să le treacă măcar niște absențe pentru perioada asta, să pară că-s cool, nu niște tocilari; • Cum anul ăsta nu vom mai avea încheiere de an școlar, se anunță multe falimente printre florării; • Unele școli vor să profite de absențșa elevilor și intenționează să folosească laboratoarele de chimie ca să producă droguri sintetice; • Elevii vor putea să trimită mesaje pe WhatsApp către îngrijitorul școlii cu ce mesaje vor să fie mâzgălite pe băncă; Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Mulțumim Desy pentru selecție!
Foarte bun articolul scris de Cătălin Avramescu! Din păcate este trist și adevărat, cu ”ceai” și spitale din carton nu poți să construiești o infrastructură care a fost abandonată, dar în care s-a pompat și sifonat sume astronomice. În același timp în caz de Doamne ferește decât în cort, mai bine într-un loc care arată cât de cât decent. Și mă gândesc că amenajarea va rămâne la dispoziția satului/ ISU ca să poată fi folosită în caz de dezastre.
De luat aminte, pentru că este noaptea ca hoții și Senatul este for decizional. – ”Camera Deputaților a adoptat tacit, fără dezbatere, un proiect de lege care acordă autonomie administrativă Ținutului Secuiesc. Inițiativa legislativă a fost depusă de deputați UDMR cu o zi înainte de Crăciun, în 2019. Proiectul va intra în dezbaterea Senatului care este forul decizional în acest caz.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23944872-proiect-lege-care-acorda-autonomie-tinutului-secuiesc-fost-adoptat-fara-dezbatere-camera-deputatilor.htm
”Prin contract, spitalul ceda firmei o clădire de 821 mp și terenul acesteia de 470 mp. Deși societatea era înființată de doi ani, avea cifră de afaceri zero și înregistra pierderi, managerul Stela Halichidis nu a cerut firmei nici garanție, nici chirie, nici alt beneficiu material pentru instituția sa.
Mai mult, dacă firma continua să înregistreze pierderi, spitalul se angaja ca pe toată perioada celor 15 ani să suporte din bugetul instituției 15% din valoarea acestora.”
https://www.g4media.ro/spitalul-de-boli-infectioase-din-constanta-s-a-asociat-in-2011-cu-o-firma-care-avea-pierderi-si-cifra-de-afaceri-zero-contractul-a-fost-incheiat-fara-licitatie-pe-15-ani-acum-spitalul-are-nevoie-d.html
Hristos a înviat!
La ce politruci proști și fuduli – mulți și/sau teleghidați de la Kremlin – o parte – nu m-ar mira ca, în timp ce dorm sau joacă felurite joculețe pe mobil/tabletă la „casa boborului”, când ies de acolo, să descopere că toată România a fost ocupată de vecini!…
Ferească Domnul!…
P.S. Parafrazând o vorbă celebră – „Nu de moarte mă înspăimânt, ci de veșnicia ei! – eu nu de tâmpenia cvasi-universală a „aleșilor neamului” mă sperii, ci de mega-tâmpenia ălora de i-au votat! Cum zis-a Lăpușneanu: „Proști, dar mulți!”…
Salutare!
Cred ca e cea mai buna analiza statistica pe care am vazut-o pana acum:
http://www.contributors.ro/global-europa/o-analiza-statistica-a-epidemiei-covid-19-in-romania-in-context-global/?cfcc&fbclid=IwAR2t0lr7f3thsvwoi75oigGQlP3BK4ABBmdplW3CWr_w-5knsWO24VN_lDY
Da, excelenta analiza si observatii / concluzii informative. Este foarte bine ca o reluati de ieri.
Ma intreb daca Romania nu ar trebui sa spuna zilnic care este cifra zilnica oficiala calculata pentru numarul de reproducere. Si sa educe populatia sa urmareasca acest numar; pentru ca oameni sa inteleaga valoare pentru care se pot relaxa lucrurile si sa procedeze in consecinta.
Buna ziua
Buna ziua!
Eu as merge pentru predictive cu o functie lognormala, logistica sau chiar Weibull.
Dar depinde de masuri, poate fi si o bi-normala de toata frumusetea.
Super tari si atenti, labradorul si motanul 🙂
https://www.bbc.com/news/world-europe-52455223
Criminalii pesede – alde – udemere… ce poate fi mai clar?
In timp de pandemie ei lucreaza sa se debaraseze de teritorii romanesti din tara.
Nu cred ca mai are sens sa se astept alegeri pentru a extermina acest parlament in sensul dizolvarii.
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/live-iohannis-sustine-o-declaratie-de-presa-inainte-de-intalnirea-cu-ministrii-1608966
…hmm, am fost trei săptămâni în Madagascar, în 2009, de Paști… Am nimerit în plină lovitură de stat (!!) dar lucrurile erau calme: disputa dintre președintele debarcat și cel instalat (cu sprijin… american – oops! -se pare) era artificială dar văd că după 11 ani la putere se află tot Andry Rajoelina, fostul primar al capitalei Tananarive, fost… disc-jockey…
Da, țara este extrem de frumoasă dar, Doamne!, extrem de săracă… Malgașii își acceptau fără prea multe murmure soarta de locuitori săraci ai unui paradis (3 kg de calamar scos atunci din ocean m-au costat… €1.59!!!) dar nu mă miră că tocmai acolo s-a inventat ceaiul miraculos Covid-Organics: când am întrebat-o – la plecarea din insula St Marie – pe tante Edvige, care ne fusese bucătăreasă și cameristă, ce i-am putea da ca mulțumire ne-a spus un singur lucru și acela nu era bani, ci medicamente…
fain!
Hristos a inviat!
Iohannis a lovit tare de tot: “PSD vrea sa dea Ardealul ungurilor.” Ceea ce e un diagnostic corect si implacabil. Autonomie, ha? Pentru baronetul UDMR, care sa se desprinda de jure (ca de facto s-a desprins) de legile interne? Si sa faca politica lui Viktor Orban?
Cred ca PSD, disperat, va face cele mai mari concesii posibile baronetului UDMR, care nu ii mai reprezinta de zeci de ani in mod real pe cetatenii maghiari ai acestei tari. Si asta trebuie spus in mod repetat. UDMR trebuie stigmatizat public ca un partid anti-constitutional, care nu se mai pot ascunde sub pseudoacuzatia de sovinism sau xenofobie adresata celor care le spun ca acest partid face de fapt jocuri politice anti-romanesti.
Adevărat a înviat!
@Cetatean, ca să fiu foarte sincer dă foarte bine o declarație belicoasă de tipul „Cât sunt eu președintele României, o astfel de lege nu va exista” mai ales că ea, legea, oricum nu ar fi avut șanse să fie adoptată (votul în senat, CSAT, CCR chiar) dar deh, blazonul președintelui…
Evident că UDMR este delegitimat de multă vreme și – cinic vorbind – acesta ar trebui să fie calul de bătaie în viitoarea campanie electorală. PSD a făcut o greșeală IMENSĂ! (Dovadă că au sărit ca arși până și Viorica Dăncilă și Teodorovici!!) Dacă până acum ar fi putut pune tot placa răsuflată cu mărirea pensiilor mizând pe pensionari, acum PNL (dar și ceilalți care nu sunt PSD sau UDMR) pot riposta cu… PSD și UDMR vor să vândă Ardealul! (deh, à la guerre comme à la guerre…)
Și această lozincă trebuie repetată ad nauseam să le intre în cap până și celor care se uită la Antena 1, 3 și câte or mai fi… Măcar atât ar trebui să știe PNL și aliații: să aplice corect mangementul unei oportunități…
Adevarat a inviat! Ori autonomie administrativa pentru toate judetele, ori pentru nici unul. E constitutional sa se acorde autonomie doar pe baza etniei, doar unor judete?
@livio buna ziua
Imaginați va cum ar arata autonomia ad tiva in județe conduse de indivizi gen oprisan sau flutur ( ca sa fiu echidistant)
categoric este neconstitutional, pentru ca in Constitutie scrie clar ca Romania e stat UNITAR, adica pe intreg treritoriul ei se aplica aceleasi legi. Nu exista federalizare sau regionalizare legislativa.
buna ziua
tratatul trianon 4 iunie 1920 – aniversare in plina distantare sociala?
Bună ziua!
Și de 15 martie, ziua ungurilor, din cauza distanțării sociale, nu s-a mai făcut nici un „marș” al maghiarimii, nici la Budapești, nici în Ardeal! Așa că „suntem chit”!… Totuși, pe noi ne-a lăsat nenea covidu să sărbătorim centenarul, în 2018!… 🙂
Buna ziua
Reacții la cald după declarația lui iohannis- sunat 3 pesediști sa aud ce gândesc : doi nedumeriți – încercau sa explice ca nu i chiar așa, ca nu e nici o problema ca se respinge la senat/ presați de mine ca sunt linii care nu se trec, recunoscut ca psd a greșit, cu “ sfert de gura “/…..unul scandalizat de psd…din criminali și vânzători de țara nu i a scos …
Asta trebuie sa fie cal de bătaie împotriva psd/ sa fie bătuți cu propriile lor arme
Buna ziua!
Ciolacu e pierdut!
https://www.aktual24.ro/breaking-dancila-ii-solicita-lui-ciolacu-sa-demisioneze-din-fruntea-psd-a-umilit-romanii-in-mod-rusinos/
Si o reactie si mai dura din partea unui PSDist:
https://www.aktual24.ro/crapa-psd-ul-deputat-psd-de-ce-ne-vinzi-marcele-de-ce-vinzi-tara-care-sunt-interesele-tale/
Se delimiteaza toti , inafara de Olguta, Tariceanu si Ponta!
cedric, buna 🙂
E ca si cum s-ar fi sinucis in direct. Impactul mediatic si politic e maxim.
Bună C!
Ce părere ai despre declarația lui Barna, oare ce fumează? – ””Președintele a avut o declaratie din zona Vadim Tudor. A încercat să joace această carte a populismului deșănțat, folosind o temă naționalistă total depășită. Este cel puțin surprinzătoare declarația, nu ne așteptam să o vedem la președintele unui stat în 2020, a declarat miercuri”, la Digi 24, Dan Barna.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23946926-barna-declaratia-presedintelui-face-parte-din-zona-lui-vadim-tudor-nu-asteptam-vedem-sef-stat-din-2020.htm
Imbecil cu spume. A cazut in capcana pe care a intins-o ani de zile UDMR-ul: dai in mine (ca partid), dai in maghiari (ca etnie), deci esti xenofob.
Sa o spun din nou: UDMR este un partid anti-constitutional, care militeaza in mod subteran impotriva caracterului unitar al statului. Vor legi speciale in zonele lor electorale, adica o cvasi-autonomie legislativa.
In 2011 voiau sa elimine caracterul de stat “national” la revizuirea Constitutiei.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10598262-gyorgy-frunda-romania-nu-este-stat-national-udmr-putea-vota-impotriva-modificarii-constitutiei.htm
@Cetatean, Barna nu e imbecil. Doar că nu e politician, nu are ce să caute în fruntea unui partid din România. Atât. (Mă felicit că nu i-am luat vreodată partea nici lui, nici ciracilor săi.)
Barney a demonstrate a la grande cat de imbecil poate sa fie. Asta a fost maxima cat am putut vedea pana acum.
Nu-i prinde carantina, consuma ilegale pe-acolo cu toti derbedeii si scoate tembelisme.
Trebuie sa plece, a fost prea cretin la faza asta.
Cred ca si colegul Andrei Caramtiru ii va baga o potcoava pentru asta.
Si comentarii dure de la romani :
https://www.aktual24.ro/mai-vanzator-de-tara-romanii-stiu-cine-este-vinovat-festival-pe-pagina-lui-ciolacu-se-intorc-in-mormant-bunicii-si-parintii-nostri-toate-generatiile-care-au-luptat-pentru-ardeal/
Bună ziua!
Poate că este momentul oportun ca PSD-ul să fie scos în afara legi, eventual ca o posibilă breșă care să ducă la redizolvare Parlamentului. Este de noaptea minții ce a putut să facă PSD&Co și ar trebui să răspundă pentru nenorocire. Am înțeles că azi au votat și legea suspendării plății chiriilor pe perioada Stării de urgență.
Poza acestui senil face cât 1000 de cuvinte. Postarea seamănă cu un autodenunț.
https://www.g4media.ro/tariceanu-cat-de-nesabuit-trebuie-sa-fii-ca-atunci-cand-te-numesti-klaus-si-ludovic-sa-devii-exponentul-nationalismului-liderul-alde-l-a-comparat-pe-seful-statului-cu-vadim-tudor.html
@Mar, asta este wishful thinking… Singura posibilitatea ar fi să se producă o dovadă clară a unor negocieri PSD – UDMR sau FIDESZ!) Această dovadă nu va apărea însă. Așa că…
https://www.g4media.ro/comisia-europeana-a-lansat-procedura-de-infringement-impotriva-poloniei-din-cauza-noii-legi-privind-magistratii.html
Covid se transmite prin aer, sunt prea multe testari independente care au aratat asta.
https://www.msn.com/en-us/news/world/airborne-coronavirus-detected-in-wuhan-hospitals/ar-BB13kV91?ocid=spartanntp
Trebuie evitat a se popula cu multi, fara schimbarea de aer, spatiile mici inchise.
Nu stiu cum vor face cu avioanele.
Buna ziua ….nu ca n ar fi adevărat.dar deocamdată ,eu nu mai cred ce spun “cercetătorii chinezi” despre acest subiect
p.s daca Barna mai rămâne președinte la usr eu unul nu mai votez cu ei
Vedeti ca nu sunt numai chinezi. Din China nici eu nu stiu ce vine si ignor, pur si simplu, informatie care vine doar de-acolo.
“The missing piece is viable viral replication” – nu trebuie evitată citarea lui Harvey V. Fineberg președintele Comitetului permanent pentru bolile infecțioase emergente care le pune chinezilor o întrebare de bun simț: „ați reușit să cultivați acest virus din aer?”
Buna ziua
Ma pregateam sa cer pasaport unguresc. Nu a fost sa fie. 🙂
Oricum , ceva e putred rau de tot in politica asta romaneasca.
Dupa vandut etnici germani a venit democratia.Originala , cu fatada de carton. Care a vandut bogatiile subsolului dar si padurile.
Acum au vrut sa deschida poarta alipirii la Ungaria prin autonomia asta de doi bani.
E ceva timp , de pe vremea lui Boc ca va scriu de curvaria asta politica unde pentru voturi in parlament se aproba oricare tampenie. De la facultatea de medicina in limba maghiara pentru a fi mai clar.
Trecind si prin propunerea aia unde judecatorii trebuiau sa fie de limba maghiara.
Ce enormitati ( fara egal pe planeta) se produc , reproduc in tara asta.
Stat foarte slab. Corupt. Condus de bande de criminali.
4.8%
Atât este scăderea PIB in US in primul trimestru!
“ mama tuturor crizelor “ a început !
Buna ziua
In Italia e jale. Se prevede ( date banca centrala italiana ) o scadere de PIB de 15%.
Adica o reducere colosala ( fara egal in istorie ) a incasarilor fiscale.
O explozie a cheltuielilor statului prin imprumuturi. Deficit peste 10 %.
O datorie de stat mai mare de 155%.
Somaj mai mare ca in 2009. ( cind numarul de someri era cu milioanele ).
Este cea mai dura situatie din 1947 incoace.
In USA recesiunea va depasi cea din 2008- 2009 . Posibil si cea din 1929.
Consumul , mama capitalismului ( tata e finanta ) este in cadere libera in toate tarile si la oricare categorie cu exceptia mancarii si sanatate.
Iar fara consum, se inchid fabricile. Ca nu pot produce ” pe stoc”. Depozitele de masini , casnice , electronica, mobila , pantofi , haine sint pline ochi.
Iar petrolul nu se mai stie unde sa fie depozitat.
buna seara,
statele pro-trump ies mai repede la productie, statele anti-trump mai greu, pelosi vrea sa fie ajutate statele
trump le explica ca statele prost administrate sa nu iasa la cersit
Cred ca de la 4,8% asta i se trage disperarea lui Iohannis. E doar juma de luna din trimestru.
In rest, noroc cu Iohannis, ca am fost atat de aproape sa pierdem Ardealul – 126 de voturi împotriva inițiativei de autonomie (PSD, PNL, USR, PMP, ALDE, pro Romania)
– 9 voturi ”pentru” (UDMR)
Grea zi pentru istoria României.
Astia isi vad de ale lor… n-au reusit cu Ardealul, se reped inapoi sa zapaceasca Justitia
https://www.g4media.ro/discutii-in-consiliul-superior-al-magistraturii-pentru-alegerea-unui-sef-al-sectiei-speciale-ce-spune-ministrul-justitiei-catalin-predoiu.html
Bună seara!
@C, @Observator. Corect! Dan Barna este un personaj fără simț politic și care și-a dovedit limita. Nu este prima dată când vorbește fără să gândească, când pică în capcane cea ce este foarte grav pentru un lșider/conducător de partid care se vrea cu pretenții.
Nu cred că Iohannis, raportat la condițiile actuale, a avut o ieșire fără dovezi. Ar fi absurd și periculos să scoată dovezile, așa cum i-a cerut Trădiceanu. Din nou ne-a șuierat glonțul pe la ureche.
Exact.
Iohanne este calculat, absolut de loc impulsiv; niciodata n-a fost in viata lui, asta se vede clar.
Daca a zis ce a zis, atunci asa este; ne-a suierat glontul pe la ureche.
Societatea si statul cu toate institutiile lui sunt total impotente si cretine daca lasa o sleahta de criminali (cu totii bine stiuti), manevrati din exterior (foarte clar de unde) sa-si faca la nesfarsit mendrele pe cheltuiala si nenorocirea romanilor.
buna seara,
globalizam din belsug
https://www.mintpressnews.com/super-rich-see-wealth-rise-282-billion-three-weeks-coronavirus/267027/
A new report from the Institute for Policy Studies found that, while tens of millions of Americans have lost their jobs during the coronavirus pandemic, America’s ultra-wealthy elite have seen their net worth surge by $282 billion in just 23 days. This is despite the fact that the economy is expected to contract by 40 percent this quarter. The report also noted that between 1980 and 2020 the tax obligations of America’s billionaires, measured as a percentage of their wealth, decreased by 79 percent. In the last 30 years, U.S. billionaire wealth soared by over 1100 percent while median household wealth increased by barely five percent. In 1990, the total wealth held by America’s billionaire class was $240 billion; today that number stands at $2.95 trillion. Thus, America’s billionaires accrued more wealth in just the past three weeks than they made in total prior to 1980. As a result, just three people – Amazon CEO Jeff Bezos, Microsoft co-founder Bill Gates and Berkshire Hathaway’s Warren Buffet – own as much wealth as the bottom half of all U.S. households combined.
Bună seara!
Știam că barney e arogant și că nu răspunde la mesaje (că, deh, eu nu știu cine e el!… probabil)… Dar, după declarația de azi, am terminat-o cu usr, câtă vreme acest individ e „șef” la ei!… Dacă vine Clotilde Armand, să zicem, mai vedem!…
Nu știu cu cine și mai ales DACĂ voi mai vota: doar n-o să vptez cu aripioara gălbăjită a uslamului, condusă de herr muth și sică mandolină!… Iar cu restul – alde, pmp, udmr, psd… n-am votat neam până acum!…
Ce v-am spus ca tanarul intelept roman, Andrei Caramitru, il taxeaza pe Barney pentru tampenie:
https://www.aktual24.ro/andrei-caramitru-reactie-foarte-dura-la-adresa-lui-dan-barna-bezna-mintii-pacat-de-usr-plus-ca-sunt-asa-de-multi-oameni-ok-acolo/
Eu nu stiu cum o sa relaxeze astia; nu inteleg nici macar de ce vorbesc astazi de relaxare dupa 15 mai…
Media vitezei orare de moarte covid, pe ultimele 10 zile este de 0.989 morti / ora.
Media vitezei orare de moarte covid in precedentul set de 10 zile era de 0.854 morti / ora.
Luand ca refererinta valoare mai mica de mai sus, constatam o crestere de 15.81 % a vitezei orare medii a moarte covid in ultimele 10 zile, fata de precedenta perioada similara.
Inteleg ca moartea vine mai tarziu decat infectarea si ca se urmareste numarul de infectati, dar nu pot sa inteleg cum relaxezi daca viteza de moarte este crescatoare.
Trebuie, in opinia mea, asteptat ca si tendinta vitezei de moarte sa arata scadere, nu doar numarul de infectati noi.
Buna seara.
Eu comentez foarte rar pe cea mai de tinuta platforma de opinii, dupa parerea mea, dar -cu riscul de a-mi fi blocat comentariul nu impartasesc absolut deloc concluziile repetat “prapastioase” ale domneavoastra,
doamna/domnule A A ; apreciez link-urile la presa internationala, dar cred ca va grabiti cu concluziile mai mereu alarmiste, in stilul “stirilor proteviste de la ora 5” ! Incercati va rog frumos sa trageti concluzii dupa o privire mai de ansamblu, asa cum s-a intamplat la articolul domnului Stefan Liiceanu…
Haideti sa ne aducem aminte de proiectia reper, a domnului Bogdan Micu de acum cateva saptamani,
dansul prognoza depasirea a 1000 de morti pana la 1 mai, dar si celelalte prognoze ale dansului nu au au fost atinse…
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1264935710563095&id=313539089036100&__tn__=K-R
Pe de alta parte, mie mi s-a parut foarte interesanta analiza proiectiei si interviul cu doctorul german de aici : https://raportuldegarda.ro/articol/studii-clinice-tratament-infectie-sars-cov-2-covid-19/
La polul opus, nu impartasesc deloc optimismul grabit al domnului Caramitru, referitor la vaccinul propus la universitatea Harvard !…
Sanatate, toate cele bune !
salutare 🙂
In primul rand, simte-te liber sa comentezi cand vrei, George. Nu exista cenzura pe acest blog decat daca cei care comenteaza sunt postaci, sloganari sau ataca alti membri.
Sunt de acord cu abordarea moderata, si am apreciat si eu articolul lui Liiceanu jr.
Nici nu cred in festivismele rapide de genul “vaccin = salvare”. Nici la gripa vaccinurile nu sunt egale cu salvarea. E nevoie de tratament, caci pana apar vaccinurile…si oricum ele nu au eficienta la aceste tipuri de virusuri care sufera mereu mutatii. Frectie Galenica la picior de lemn.
Sanatate si tie, nu ezita sa comentezi mai des pe aceasta platforma care are in spate oameni perfect normali si patrioti care nu se bat cu caramida in piept.
Just
Eu ma bat in piept cu lingouri. 🙂
Nu ca taranoii aia care fura caramizi . 🙂
Multumesc pentru comentarii.
Suntem cu totii specialisti, observ. Probabil ca este normal, atat timp cat traim (pe viu, deocamdata) un fenomen quasi necunoscut
Va rog sa o luati mai usurel cu atentionari nepotrivite, adjective si comparatii, atata timp cat si dumneavoastra exprimati pareri personale in legatura cu informatii pe care le consumati; trasul reciproc de sireturi n-ajuta prea mult. Si nici inductiile oarecum impertinente strecurate (gen “mereu alarmiste” etc);
sunteti cumva profesor in Covid (infectionist, epidemiolog, etc) sau dintre oamenii care sunt in prima linie in chestia asta?
Precizati, daca da poate as privi altfel deranjul pe care vi l-am creat.
Si da, multa sanatate va doresc si eu.
O analiză impecabilă care merită citită!
https://www.facebook.com/sebastian.lazaroiu/posts/4017467564944913
“…PSD a mizat și va miza în continuare pe eleganța discursului prezidențial și pe slaba implicare politică a lui Iohannis…”
Exact. Cheie a analizei.
Uite ca azi nu a mai fost asa.
Si Iohanne ar face bine sa ia aminte la prea multa eleganta in relatia cu criminalii.
Era o vorbă în popor: „Dacă intri în troacă, ajungi ca porcii!”… Cei de la ciuma roșie și toți cei de teapa lor nu „pricep” mesajele decât în nota în care a făcut-o mutul azi!
Și, apropos de reacții echilibrate, dar ferme – Bogdan Aurescu „„umblă” cu „cazmaua” (virtuală) la purtător și știe să o și „folosească” atunci când e nevoie! 🙂
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23948542-mae-roman-rectioneaza-dupa-budapesta-acuzat-iohannis-incitare-ura-partea-ungara-isi-revizuiasca-propriile-atitudini-actiuni-care-denota-lipsa-respect-adresa-romaniei.htm
Buna dimineața
Și o nota de subsol la sfârșitul zilei despre declarația de aI a lui Iohannis
Ieri a spus la conferința de oresa ca a discutat cu Trump și despre “flancul estic”….hmmm
Covid,necovid….sunt tot mai mulți soldați americani la MK/s o fi saturat pana și Trump de ifosele și Fițele lui Victor Orbán /mai are și “experiența “ Erdogan