Revista Presei 12 februarie / România lui Jiji – bişniţari, miliţieni, turnători
12/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marti. Cerul va fi variabil marţi, cu înnorări temporare în vestul şi sud-vestul ţării, unde trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi în zona montană. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de intervalul precedent îndeosebi în regiunile vestice, vor fi cuprinse, în general, între -1 grade şi 9 grade. Temperaturile minime se vor situa între -7 şi 3 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -12 grade, dar şi mai ridicate în Dealurile Vestice până la 5..6 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase, mai ales din sudul şi estul ţării, va fi ceaţă, posibil asociată cu fulguieli.
În Bucureşti, cerul va fi temporar noros marţi, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -1 … 1 grad. Vor fi condiţii de ceaţă, mai ales dimineaţa.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3998 RON; 1 USD = 3. 2874 RON; 1 EURO = 1. 3384 USD; Francul elvetian 3. 5807 RON. Gramul de aur 175.7119 RON.
Sistemul bancar raportează cele mai mari pierderi din istorie. De la un profit de 4,4 miliarde lei în 2008, băncile au ajuns la o pierdere totală de 2,1 miliarde de lei. În ultimii trei ani băncile au adunat pierderi de 3,4 mld. lei în condiţiile în care o cincime din credite au devenit neperformante. Banca Naţională a strâns rezultatele financiare preliminate ale celor 40 de instituţii de credit de pe piaţă şi a tras linie: pierderi cumulate record de 2,12 mld. lei pe anul trecut, aproape triple faţă de 2011. În 2008 sistemul raportase cele mai mari câştiguri din istorie, peste 4,4 mld. lei. 2012 a fost al treilea an la rând în care sistemul bancar a înregistrat un rezultat negativ, aducând cea mai mare creştere a volumului pierderilor. Aceasta a fost consecinţa agravării procesului de deteriorare a calităţii portofoliilor de credite, dar şi a scăderii soldului creditelor în condiţiile în care producţia de credite noi s-a prăbuşit, iar multe bănci au vândut pachete de active devenite neperformante. Rezultate negative au înregistrat deopotrivă bănci mari şi mici. În 2011 pierderile cumulate ale băncilor au însumat 777 mil. lei, iar în 2010 circa 516 mil. lei. Potrivit unor calcule provizorii ale băncii centrale, la sfârşitul anului trecut rata creditelor neperformante din sistem a urcat la 18,2%, cu aproape patru puncte procentuale peste nivelul din anul precedent. Integral in Ziarul Financiar.
BNR constată că a omorât creditul de nevoi personale. Consumul n-o duce deloc bine. Creditul de consum se usucă în galantarele băncilor, după ce noile regulamente ale BNR au înăsprit accesul la finanţare. Banca centrală se mulţumeşte să constate că într-o economie la limita recesiunii, creditul de consum şi-a mărit variaţia negativă. Totodată, consumul statului ia locul celui privat. Banca Naţională a României constată, în ultimul raport privind inflația, ce eficient a fost regulamentul de limitare a creditării. Nu se mai acordă credite de nevoi personale, astfel că soldul acestora scade din ce în ce mai abrupt. „Analiza structurii creditelor acordate populaţiei relevă continuarea manifestării efectelor exercitate asupra acesteia de ultimele modificări aduse cadrului de reglementare în domeniu; astfel, creditele în lei şi cele în valută destinate consumului şi altor scopuri şi-au mărit variaţia negativă, în timp ce împrumuturile pentru locuinţe în lei şi-au accelerat creşterea (până la maximul ultimilor patru ani), în detrimentul celor similare în devize”, se arată în raportul BNR. Un regulament al BNR de la sfârşitul anului 2011 a limitat perioada maximă de acordare a creditului de consum la cinci ani şi, parctic, a interzis acordarea de credite de consum în valută, impunând o limită foarte ridicată a garanţiilor şi a impactului unei eventuale deprecieri a monedei naţionale. Încorsetat de reglementările suplimentare şi confruntat cu o cerere anemică de credite, sistemul bancar a finanţat tot mai puţin consumul populaţiei. Soldul creditului de consum a scăzut cu 4 miliarde de lei într-un an (-6,5%) la 58 de miliarde de lei în decembrie. Cele mai mari scăderi se întregistrează în dreptul creditului de consum în euro. Însă, în ciuda regulamentelor BNR, clienţii nu s-au grăbit de loc nici să ia credite de consum în lei, soldul acestora scăzând cu 6%. Integral in Capital.
Blaga, pentru şefia PDL. Se pregăteşte Udrea? Lupta pentru şefia PDL se ascute. Actualul preşedinte al partidului, Vasile Blaga, şi-a anunţat astăzi oficial candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului şi a propus ca data Convenţiei Naţionale, forul care va alege noua structură de conducere a PDL, să fie 23 martie. „O să candidez la Convenţia Naţională a partidului şi eu cred că 23 martie, dacă aceasta va fi data Convenţiei, e un punct important pentru viaţa partidului. Până la urmă, va trebui să trecem de la perioada de criză a partidului la ceea ce înseamnă reconstruirea adevărată a partidului“, a spus, decis, Blaga. Liderul democrat-liberal a făcut şi o scurtă trecere în revistă a activităţii sale din fruntea PDL. „Cred că am ţinut partidul unit în cele mai grele momente ale existenţei lui, chiar dacă am dat dovadă de prea multă îngăduinţă, nu-mi prea stă în fire, dar am făcut-o pentru ca partidul să rămână unit în vremuri grele“, a adăugat el. Falcă: „ Domnul Blaga a pus în pericol existenţa dreptei în România “ Deşi părea că nu va avea contracandidat, Blaga ar putea fi surprins de primarul Aradului, Gheorghe Falcă, unul dintre cei mai vocali contestatri ai săi din partid. Contactat de „Adevărul“, edilul Aradului nu a exclus o posibilă candidatură şi a pus, din nou, tunurile pe actualul lider. „Constat că domnul Blaga a spus regulile jocului înainte ca partidul să le decidă, zarurile par deja aruncate. Pentru el nu contează decât candidatura lui. A schimbat preşedinţi de consilii judeţene, a stabilit regulile. Este clar că şi-a făcut jocurile. Blaga transmite ce-l interesează: aici nu mai e loc de nimeni!“, şi-a început Falcă tirul acuzelor. „Domnul Blaga a pus în pericol existenţa dreptei în România. După ce partidul a pierdut 1.000.000 de voturi, acum îşi mai propune un nou dezastru. Vasile Blaga este un eşec al dreptei, care vrea să devină şi un eşec al Opoziţiei“, a tranşat primarul Aradului. Integral in Adevarul.
Carnea de cal NU a ajuns din vina românilor în Anglia. Când și unde s-a transformat calul în vită? Încrengătura de legături comerciale pare a ascunde mai degrabă o fraudă tranfrontalieră și nu o șmecherie dâmbovițeană Scandalul cărnii de cal a adus în atenţia întregii Europa industria de procesare din România. Dincolo de tot felul de interese – politice sau economice – , este evident că undeva pe traseu s-a produs o ruptură sau mai bine-zis „o fraudă”, după cum susţine comisarul european Dacian Cioloş, pe un lanţ în care au intervenit mai mulţi jucători, iar marfa s-a plimbat prin mai multe ţări. Cei mai afectaţi vor fi producătorii locali care riscă să-şi piardă locul pe piaţa comunitară. Dacă străinii arată spre România şi susţin că problema e la noi, producătorii autohtoni susţin că ei lucrează cu „acte în regulă” şi nu este vina lor. Scandalul cărnii de cal a izbucnit vinerea trecută după ce compania Findus a retras din supermarketurile din Marea Britanie unul dintre produsele sale congelate, lasagna de vită, deoarece aceasta nu conţinea carne de vacă, ci de cal. După cum susţine presa internaţională, carnea ar fi provenit de la două abatoare din România: abatorul din Braşov deţinut de familia secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Valentin Şoneriu (care a exportat doar carne de cal, nu şi de vită) şi de un abator din Botoşani ( furnizor de carne de cal, dar şi de vită), potrivit datelor Ministerului Agriculturii. Integral in EVZ.
După 233 de zile în închisoare, Adrian Năstase află marţi dacă va fi eliberat condiţionat. Magistraţii Judecătoriei Sector 4 vor judeca, marţi, 12 februarie, cererea de eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase. După 233 de zile petrecute efectiv în puşcărie, fostul premier condamnat la 2 ani de închisoare ar putea afla dacă va fi sau nu eliberat. Decizia Judecătoriei Sector 4 nu este însă definitivă, astfel că probabil Năstase va mai aştepta 2-3 zile pentru a afla verdictul final. Deşi a contestat în permanenţă autoritatea Justiţiei în cazul său, pe ultima sută de metri Năstase a dat primul semn că acceptă condamnarea în dosarul Trofeul Calităţii: a decis să plătească prejudiciul de 760.000 euro. Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase a declarat că la proces ar trebui să fie prezent şi fostul premier şi că acesta ar putea susţine o declaraţie în faţa judecătorilor. “Din ce ştiu eu ar trebui să fie prezent şi domnul Năstase, dar nu ştiu care sunt dispoziţiile instanţei”, a declarat Cazacu. Pe 4 ianuarie Adrian Năstase a primit de la Penitenciarul Jilava aviz favorabil pentru a fi eliberat condiţionat. Practic, comisia din penitenciar a concluzionat că Năstase poate să se reabiliteze în libertate. În raportul oficial se menţionează că nouă dezbateri, o conferinţă, două cărţi şi o lucrare ştiinţifică au fost de ajuns pentru conducerea penitenciarului Jilava pentru a emite un aviz pozitiv de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Comisia de la Jilava a constat în raportul de evaluare, obţinut de gândul, că Năstase a avut un comportament bun şi că s-a implicat “în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate”. Integral in Gandul.
Gigi Becali, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în Dosarul sechestrării. Decizia este definitivă. Deputatul PNL George Becali, membru al comisiei juridice a Parlamentului, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani închisoare cu suspendare în dosarul în care este acuzat că i-a sechestrat şi interogat pe hoţii care i-au furat limuzina. Perioada de încercare este de 8 ani, timp în care Becali trebuie să respecte reguli stricte. În afară de pedeapsa de trei ani cu suspendare, Becali a primit şi pedepse accesorii prin care nu are dreptul să aleagă şi să fie ales, nu are dreptul să ocupe funcţii de demnitate publică, dar şi acestea au regim de suspendare, ca şi pedepasa principală de trei ani închisoare. În concluzie, potrivit regulamentelor actuale ale camerelor Parlamentului, Gigi Becali poate rămâne în continuare parlamentar, chiar dacă a fost condamnat pentru fapte penale, cu suspendare. Aflat în Dubai, Becali a transmis că demisonează din PNL . Becali a anunţat presa că avea intenţia să se sustragă unei eventuale condamnări cu executare şi să se retragă în Ecuador. Becali şi-a aşteptat pedeapsa din Dubai – Emiratele Arabe Unite – probabil pentru a sustrage unei eventuale condamnări cu închisoarea. În susţinerea acestei ipoteze stă însăşi declaraţia lui Gigi Becali dată cotidianului Pro Sport, si anume, spune Becali, “(…) am spus că plec din ţară pentru liniştea familia. Poate să moară mama mea la auzul deciziei instanţei, aşa că i-am transmis că nu o să fiu în ţară. Ipotetic vorbind, Dubai are tratat de extrădare pentru crimă droguri şi arme, nu pentru ce sunt eu acuzat. Sunt pregătit de orice, am soluţii pentru orice s-ar întâmpla. Cum să mai stai în România dacă un stat face abuzuri? (…).Dacă se decide să fiu arestat, atunci o să plec în Ecuador, am timp în cele trei patru zile în care se discută ridicarea imunităţii parlamentare.(…) Nu mă urc eu în avion până nu aflu sentinţa”.Integral in Romania Libera.
Liberalii sunt la guvernare doar cu numele. Miniștrii PNL au primit portofolii în Executiv, pe care PSD-iștii le-au golit treptat de conținut. Victor Ponta, Dan Șova, Liviu Dragnea controlează multe dintre instituțiile cu miză fi nanciară mare pe care le-au preluat de la ministerele liberalilor. Premierul Victor Ponta i-a pus în fața faptului împlinit pe miniștrii liberali și i-a lăsat fără obiectul muncii. Liberalii fac parte din Cabinetul Ponta guvernează doar pe hârtie. Mult trâmbiţata paritate a PNL şi PSD din aparatul guvernamental presupune doar atribuţii pe hârtie pentru miniştrii liberali. EVZ vă prezintă cine sunt miniştrii liberali din guvernul Ponta cărora li s-a luat din putere. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Liberalul a avut motive solide pentru a acuza PSD că ministerele sunt create după oameni şi nu după competenţe. Vosganian a rămas fără atribuţii în domeniul Energiei sau în gestionarea proiectului Roşia Montană. În schimb, social-democraţii au fost desemnaţi să se ocupe de ele. Astfel, vicepreşedintele PSD, Constantin Niţă, este ministru delegat pentru Energie şi răspunde la pachet de două mari companii: Transgaz şi Transelectrica, într-un moment critic pentru cele două companii. Potrivit lui Niţă, Guvernul s-a angajat să introducă management privat la companiile energetice Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz şi să înceapă procedurile de privatizare a Electrica. Tot la PSD merge şi proiectul Roşia Montană, chiar în subordinea unui apropiat al premierului, Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte. Integral in EVZ.
Copos, cu lacrimi în ochi la ieşirea din sala de judecată: “Este o adevărată dramă pentru mine şi familia mea”. nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să amâne până pe 19 februarie luarea unei decizii în “Dosarul transferurilor”. George Copos, vizibil afectat de acest proces, a spus cu lacrimi ochi că se simte “hăituit”. El a precizat că nu va pleca din ţară, chiar dacă va fi condamnat în acest proces.
“Este o adevărată dramă pentru mine şi familia mea. Fata mea Alexandra îmi dă mesaje din oră în oră să mă întrebe ce se întâmplă. Nu sunt cu nimic vinovat, toate sumele au intrat în balanţa clubului Rapid. Suntem hăituţi, suntem nişte oameni care trăim adevărate drame. Am plătit zeci de milioane de euro la bugetul statului şi am câteva mii de angajaţi. Eu nu voi pleca niciodată din ţara mea, chiar dacă voi fi condamnat. Am dat peste 40 de milioane de euro clubului Rapid pentru a face nişte oameni fericiţi. Voi face tot posibilul ca Rapidul să rămână în viaţă.” a spus Copos la ieşirea din sala de judecată. Cristi Borcea a anunţat că se va stabili definitiv în ţară, indiferent de decizia care se va lua în cazul său. “Indiferent de situaţie, eu mi-am adus familia în ţară. Este un motiv neîntemeiat din moment ce eu, la două săptămâni după operaţia pe cord m-am prezentat la proces. Ştiind că am proces am venit imediat în ţară, iar soţia şi copilul au venit alaltăieri. Voi rămâne indiferent de decizie. Nu voi părăsi ţara, pentru a nu se crea niciun fel de suspiciuni”, a spus Borcea. Cristian Borcea a menţionat că afirmaţiile DNA potrivit cărora a început să înstrăineze o parte din bunuri şi acţiuni deţinute la diferite societăţi comerciale pentru a îngreuna recuperarea prejudiciului produs nu sunt conforme cu realitatea. “Procurorul s-a referit la acţiunile de la Dinamo pe care le-am dat de un an de zile şi la apartamentul de la Miami pe care îl am”, a completat Borcea. Integral in Gandul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
ce mai plang toti cu lacrimi de crocodil ca s-ar putea sa faca parnaie la cat au furat. au furat si dominat Romania 23 de ani, grohaitori si nesimtiti, iar acum cer clementa celor pe care i-au furat – si sunt bizoni si guvizi care lacrameaza (bietl Jiji, sarmanul Copos, biata lui fetita Alexandra samd). Ceasca dupa 23 de ani de jaf a fost executat la Targoviste. exact asta ar merita toti jefuitorii Romaniei – glontele si-apoi regretul ca nu i-am impuscat, de mici, acum 23 de ani. macar stiam cai Revolutie, nu lovitura de stat.
Buna Dimineata Sare 🙂
Sper sa intre la naiba la puscarie, sper sa vedem o minima morala si dreptate!
speranta moare ultima.
😀
Salut 🙂
Urmariti 120 minute MRU.
http://www.mrusenator.ro/dialogurile-dreptei-cu-sever-voinescu/ Pentru o percepere mai exacta si nedistorsionata.
Salutare !
Escrocii sunt dotati cu talent dramatic, altfel n-ar fi escroci.
Plang cu lacrimi de crocodil si te fac la buzunare.
Culmea, gasesc o gramada de fraieri care sa-i si creada.
Da, doar cu gloante mai scapam de ei.
http://www.privesc.eu/
TV Live, online streaming video de la evenimente și conferințe -inclusiv arhiva
Salutare! Între Jiji şi Copos, Căcărău are şi el drama lui: oare liberarea lui Năstase îi va strivi şansele de a mai candida la Cotroceni?
http://baricada.wordpress.com/2013/02/12/cacarau-si-revenirea-lui-adrian-nastase/
buna dimineata !
buna dimineata
asta nu se intelege in romania;
copos ca si nastase,ca si altii nu inteleg un lucru =nu exista ” license to steal” cum nu exista “license to kill” daca ai fost soldat!
ca orice in romania,totul este ” relativ”,aproximativ
Transmis în data de 9 Februarie 2013 din România
3884 privesc
Conferinţa: “Statul de drept pe înţelesul tuturor. Justiţia, Putere sau Serviciu public?”
187 minute cu Cristi Danilet
http://www.privesc.eu/
neatza buna Theophyle all 🙂
mai aud uneori oameni mai in varsta care spun… ce-au facut dom`le din tara asta …rememorand in discutii interminabile cum se traia mai demult.Probabil acesti oameni fac parte din categoria celor care,nu putini,considerau ca o economie(industrie si agricultura) care facea de la ace de cusut si nasturi pana la utilaje complexe,a fost pusa pe butuci de niste hoti nenorociti care n-au vazut altceva decat ..o placinta mare pe care trebuie sa si-o imparta intre ei.Eh,multe de discutat si multe se uita/s-au uitat.
E desigur o mare parte de adevar in spusele acestora.Chiar daca nivelul de trai a crescut relativ constant,batrani respectivi parca aveau o pata de `bad sistem` pe memorie uitand multe de pe-atunci.,acest nivel de care ziceam insa ar fi putut fi mult mai ridicat daca n-ar fi existat acesti nenorociti care au facut tot ce-au putut ptr. a-si atinge scopurile,banii si puterea minotaurului. 🙂
Ptr. Becali la cat de bolovani e in sinceritatea sa prosteasca,am totusi niste ganduri amestecate,motivele fiind diverse,chiar si plecand de la istoria familiei sale sau in general a machidonilor(nu lipsiti de pacate insa) nu si ptr. verii sai.
Cred ca merita macar cateva luni de executare ptr. prostia de a nu da pe mana politiei pe hotii pe care i-a prins.Cat priveste pe ceilalti mi-ar place sa-i vad cum se caiesc ani intregi la racoarea temnitei,Copos,Borcea,Felix dar si multi altii distribuiti democratic in toata tara,”oameni de afaceri” si judecatorii lor,primari prefecti si consglieri,ziaristi si “oameni de media” etc etc asa la vreo cateva mii buune.S-ar distruge astfel un model de viata promovat insistent in anii tranzitiei.Ar fi ca un antibiotic ptr. societatea noastra.
pentru interesati – Europa: 12 februarie 2013 / Benedict al XVI-lea invocă vârsta
Buna dimineata! 🙂
CCR judeca maine contestatia PDL pe buget. Initial era 20 februatie, au decalat-o pe 13. La cum e facuta contestatia aia, slabe sanse. Motive procedurale, care nu au treaba cu CCR, si cica un motiv “pe fond” care mie imi pare subtire tare. Estimez o sansa mica de reusita. “Juristii” lui Blaga au dat tot ce au putut, ca sefu’ 😉
@mircea 9 08
buna dimineata
“batranii nostalgici” cred ca in p[rimul rand isi regreta tineretea;e normal,vine randul fiecaruia
la fel,probabil ca nu simt bine vazandu-si irosite ” realizarili”
ca ” realizarili” s-au facut dupa ” lozinca”=decat mult si fara rost mai bine putin si prost,e altceva;
pana la urma fiecarei generatii ii vine randul sa spuna ” pe vremea mea…”
bunä,
se vorbeste de milioane pe care mafiotzii Becalii, le-ar fi dat unor judecätori
sä-i menajeze, ca ultima condamnare, care pt. un mafiot este nimic.
mafia Becali trebuie starpitä, dar are protectzia lui Pivniceru si a altora,
“pt. bani.” este groaznic ce se intamplä si tot ei laträ.
condamnarea lui jiji este un nimic, el umblä cu mafia lui prin Bucuresti,
face stat in stat si nu este corect condamnat. cum sä ai incredere in justitzie,.???
a fost condamnat, Theo, insa cu suspendare. Problema e ca la noi daca nu dai cu executare e ca si cum nu ai condamna 🙁
salut citi. Dar daca azi primeste macar o zi condamnare (chiar cu suspendare), va EXECUTA toate pedepsele date cu suspendare.
asa e. Insa nu vad posibil asa ceva… insa mai stii?!
Dan Voiculescu va fi judecat mai devreme, termenul a fost mutat pe 20 februarie. Solicitarea de judecare mai devreme a fost facuta de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie.
Sa fie de bun augur?
Tu ce banuiesti ? Inca speri ca Felix sa mearga la inchisoare ?
salut
felixcanu trebuie sa faca parnaie cel putin 2 ani.
ma refer in primul rand la media pe care a promovat-o/o face si acum,e mult mai nociv dp meu dv spalatrea mintilor decat un furt punctual chiar si de 100 mil eur.
daca as face o judecata comparativa intre cat a primit bombo si cat ar trebui ca sa primeasca felix,i-as da de vreo 5 ori mai mult.
ha-ha ce-a iesit 😆
suprabotezandu-l/felixcanu/ parca ar iesi citind rapid prima parte a propozitiei ca felix nu trebuie….
sorry,ptr. “eroarea” asta mai pun 2 ani la tescherea 😆
😆 sa mai faci erori!
Intotdeauna am sperat ca Adrian Nastase va face puscarie.
… iar Adrian Nastase a facut puscarie .Pe cale de consecinta ….
Hai cu “marirea salariilor si pensiilor”, USL
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-14209214-economisti-sefi-din-banci-preturile-urcat-peste-asteptari-legumele-scumpit-28-termeni-anuali-vreme-media-scumpirii-lor-din-ultimii-3-ani-fost-5.htm
“Accelerarea inflatiei se datoreaza cresterii venite din zona preturilor reglementate, mai precis de la o crestere de 10% a pretului energiei electrice, arata intr-o nota destinata clientilor economistul sef al ING, Vlad Muscalu. Cifra anuntata de INS este o veste proasta pentru perspectivele de crestere economica. Ne asteptam ca preturile sa creasca in medie cu 5,5% in acest an, fata de 3,3% in 2012 iar cresterea salariilor din sectorul privat sa incetineasca pana la un ritm mediu de 3,7% fata de media de 4,4% din 2012, mai spune Muscalu.
Preturile volatile ale alimentelor au continuat sa urce peste asteptari, mai explica economistul sef al ING. La fructe si legume s-au inregistrat scumpiri de 16% si respectiv 28% in termeni anuali, in vreme ce de-a lungul ultimilor trei ani, cresterea medie a fost de 5%.
“La fel, produsele din carne sunt mai scumpe cu 5,6% in termeni anuali, cu mult peste media ultimilor trei ani, de 2,6%, in timp ce preturile la lapte si produse lactate au urcat cu 3,4% fata de o medie de 2,9% in ultimii 3 ani. Cresterea rapida a preturilor la produsele alimentare neprocesate va “impinge” in sus si preturile celor procesate, mai ales daca tinem cont de scumpirile din zona energiei si a fiscalizarii agriculturii”, mai spune Muscalu.
salve
sa vezi numai ce tinta de deficit va zice ponta peste 2-3 luni si ce rectificari bugetare pe la jumatea anului.
care buget va fi trimis inapoi 😀
in fiecare searä, S R stänescu securistul nerusinat, ce l- a pus pe fiul säu sä
spioneze, ce la dotat cu aparaturä, o face si azi.
säracul bäiat , nu a mai putut suporta presiunea, dar nenorocitul de tasu, nu
a invätzat nimic. el are relatzii cu rusii, dar este “LIBERAL” rusine PNL:
NU OBSERVATZI CÄ ACEST GUVERN ;—NU GUVERNEAZÄ?????????????????????
noi observam, theo 🙂
http://www.forta-civica.ro/maidanul-dambovitean-exportat-de-premierul-ponta/
corecte observatiile d-nei Desy 🙂 saru`mana 🙂
probabil ceghevaristul nostru in cautare de legitimitate europeana se vede pe sine un factor puternic de coalizare cat mai eficienta a stangii europene si atunci musca.
La nevoie s-ar da pe fatza si cu crema neagra de ghete, si-ar increti pleata a.i. americanii sa-l ia drept Angela Davis 😆
taioasa ca briciul, Doamna! 🙂
Domle, ce l-a rupt CEDO pe Ciuvica 😆
Motivarea pe Hotnews.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14209879-mugur-ciuvica-pierdut-procesul-cedo-traian-basescu-curtea-stabilit-sanctionarea-lui-ciuvica-este-corecta-nu-incalcare-libertatii-exprimare.htm
Constatand ca existenta ingerintei este evidenta, prin aceea ca reclamantul a fost sanctionat prin obligarea la plata de daune morale catre partea vatamata, CEDO a trecut la analiza conditiilor ca ingerinta (n.r. in dreptul la libera exprimare) sa fie conforma cu textul art. 10 din Conventie, asa cum se desprind ele din jurisprudenta instantei europene. Astfel, s-a constatat ca ingerinta era prevazuta de lege – art. 998 si 999 din C.civ – si urmarea, in mod evident, un scop legitim – protejarea reputatiei altei persoane. O analiza mai complexa este cea facuta in privinta celei de-a treia conditii – necesitatea restrangerii dreptului intr-o societate democratica……Spre a verifica in ce masura a existat o “nevoie sociala imperioasa” pentru restrangerea libertatii de exprimare in cauza, CEDO a avut in vedere faptul ca reclamantul a facut atat judecati de valoare, cat si imputari factuale cu privire la conduita partii vatamate, iar instantele interne i-au oferit posibilitatea sa faca proba veritatii. Cu toate acestea, instantele interne nu au fost convinse de probele aduse de reclamant in sustinerea veridicitatii afirmatiilor sale si, in consecinta, s-a pronuntat solutia de obligare la plata unor daune morale.
De aceea, CEDO a considerat ca instantele interne au furnizat “motive pertinente si suficiente” pentru a retine incalcarea de catre reclamant a “onoarei, demnitatii si reputatiei” lui T.B“.
😆 😆 😆
Udrea candideaza la presedintia PDL. Buldogul fara dinti va avea concurenta dura: blonda-care-emite-platitudini.
eee,asta da dilema pe raposatii pdlaci 😆
15%-16% e prea mult. Vor 5% sau nimic!
Falca – este candidatul de care ii e teama mai mult lui Blaga. Pentru ca e activist cam ca el si poate sa convinga pedistii din orase si sate. MonicaMacovei Cristi Preda si crema intelectualitatii nu sunt un pericol pentru Blaga – la vot. ci doar potentialul de scandal.
A declarat Udrea ca va candida la presidentia PDL ??
si eu cred ca de Falca ii e cel mai teama.
Da pentru ca e unul cam ca el.
depinde de unde privesti.
Stiu cum se vede de la tine 🙂
si daca e doar “decoy”? vor sari pe ea si altul va merge linistit la sefie.
blondina s-a rujat mishto 🙂
intra in cursa ptr. sefia pdl 😀
“USL pregătește un proiect de lege, numită ”a loialității”, care prevede, printre altele, retragerea cetățeniei etnicilor maghiari
Senatorul PSD Valer Marian a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe organizate la Satu Mare, că va iniția un proiect de lege ”a loialității” față de statul român. Inițiativa prevede atât retragerea sau pierderea cetăţeniei române de către cetăţenii români de naţionalitate română care solicită şi obţin cetăţenia maghiară în baza legii dublei cetăţenii, cât și sancționarea contravențională, prin amendă, a nefolosirii limbii oficiale a statului român faţă de cetăţenii români în instituţii publice, în şcoli, spitale, farmacii, magazine comerciale”.
Asaaa, sa citim Constitutia…
“Art.5, al.2: Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere”.
asta nu-i boul ala cu sterilizarea tigancilor ?
nu,vorbesc prostii
m-am uitat acum pe net
nu stiu, sincer.
Ala era de la PNL
e vitelul care a asmutit mardeiasi pe dl.Boghicevici la Arad. Oricum, reactia UE va fi mai dura ca diamantul. (cred ca si a lui Schulz).
Mda, Blaga spune ca la alegerile din 2012 PDL “a decontat un mnod de actiune politica din ultimii 4 ani”.
Clar: el nu e vinovat de nimic, Boc si Basescu sunt vinovati ca nu au mai marit pensiile si salariile, cum vroia Frunzaverde.
Chair persoanele cu cea mai proasta imagine in ochiul publicului candideaza la sefia PDL? In conditiile astea, FC are sanse mari de a creste electoral
asa e. Peste o luna si o aptamana aflam cine e presedinte la PDL, insa asta nu prea conteaza pe termen scurt, ci pe termen lung.
Ma gandeam la declaratia lui Ponta de acum cateva saptamani : Udrea, viitorul presedinte al PDL-ului. Mie sa nu fie prima oara cand a spus si dezamagitul national adevarul
Adica sa ciupeasca 3% de la PDL iar Neamtu 2% si PNTCD 1% ? Nu asta asteptam noi ….
mru spunea(linkul dat de tds mai sus) ca trendul ar fi de o,7% aprox. lunar.
procentul poate creste chiar pe seama pdl-ului
Urmariti de acum la TV-uri cum il vor ridica USL-istii in slavi pe Blaga.
Falca mi se pare mai bun. Pare a-si cunoaste mai bine locul in politica …
Falca e preferat de activistii pd-isti mai vechi care nu il prea mai vor pe Blaga. Udrea Boc sunt pe mina lui. E preferat de cei ce nu ar vrea partidul preluat de echipa euro : MonicaMacovei, CristiPreda, Voinescu. E nici prea prea nici foarte foarte
acuma sa o zicem pe aia drepta: Voinescu si Preda sunt nuli la treaba asta (Preda e si imbecil cu staif). Macovei nu are cum, ca europarlamentar.
CPreda imbecil cu staif ? Voinescu nul ?
Inteleg ca tu mergi pe mana lui Falca care poate sa propuna cind va fi sef la PDL pe MRU candidat comun pentru prezidentiale. Dar sa le spui oamenilor astora ca sunt imbecili doar pentru ca le face curte Neamtu asta mi se pare exagerat, Pai daca si astia sunt imbecili atunci cine este politicianul viitorului ? Ramanem doar cu Craciun ?
eu nu merg decat pe mana mea.
Pe Cristian Preda l-am mai criticat de nspe ori; e unul dintre aceia care cred ca predarea de politologie te face politician (las ca are fler politic cat are o vulpe anesteziata), iar Voinescu e un fasait pentru ca ajunsese mai anul trecut sa isi improprieze discursul establishmentului PDL de varf cand mereu era intrebat de ce nu forteaza o reforma in partid. A lalait-o, platforma “reformista” au criticat si.. atat.
Nu are legatura nimic cu Neamtu, ala micu’ cu usturoiu’ nu mai exista politic.
Politicianul viitorului e ala care ma convinge sa il votez.
Misto mana ai 🙂
din pacate pentru tine, nu ma vei putea vota niciodata 🙂
Din pacate ? ? 🙂
exact. ai fi avut ocazia sa dai un vot realmente pozitiv 😀
Insisti ? Da unde sa candidezi ? la inspectoratul scolar ? la administratia de bloc ?
Ma cam surprinde sa spui ca Voinescu e nul cind aseara a fost un interlocutor lucid, autentic, profund, relaxat foarte bun pt MRU si ar trebui sa ii multumim pentru asta
Ca ai fost viteaz ca l-ai criticat pe Cristi Preda – ? Aici pe blog ? Mersi ! 🙂
Macovei nu are cum, ca europarlamentar.. ??? Ce nu are cum ? Sa incerce sa schimbe din interior pdl ? sau sa plece in alta parte ? ce o opreste ?
la presedintia S.C. Popautii din Deal SRL
Pai sa iti faci un srl il faci in 5 zile. Poti sa ii zici Cetatean Imperial SRL
Moldova de sus Romania. Necazul vine saptamina viitoare cind iti risti apartamentul ca sa produci ceva util dar poti da faliment. Tot asa cum prietenii tai politicieni pe care ii admiri traiesc din buget, au secretara din buget, au masina din buget , E o diferenta.
Sa fi ales e altceva. Deja cind nu vei mai depinde de stat va fi altceva
cred ca ai dreptate
are cateva vulnerabilitati locale si cateva declaratii mai nepotrivite dar este mai bun decat blaga raportat la activisti.Nu e privit prea rau,din pacate cred ca e tributar inca unui anumit fel de politica de partid(ca la toate)
pe anumite segmente cred ca nici blaga nu e privit rau
Oooooo…da` ce “argumente” tari are Nutzi :
“Domnul Ponta e tanar si a fost o alegere de succes pt. PSD/USL.
Si domnul Antonescu conduce PNL.
Suntem din aceeasi generatie, de ce sa nu fie acceptata o femeie la PDL”.
In felul asta maidanezii ocupa tot (l-a uitat pe DDD, alta “tanara speranta de Dambovita”).
a uitat de cele mai puternice argumente : fratia ei cu ponta , cosmin gusa si alti slujbasi ai lui cocos.
Ponta afirma ca NU vrea sa mai faca alegeri parlamentare in acele colegii ramase vacante. Pararea lui.
Buna dimineata!
Gresesc eu sau LEGEA prvede ceva de genul “in termen de 90 de zile…”
Desigur ca LEGEA nu e un argument pentru Ponta&Co. 🙁
Sau, vorba lui Duta acum la B1, asteapta sa poata sa (re)candideze Voiculescu?
Nu e (nimic) exclus 🙁
E doar de ochii lumii Emile. Va spune ca oricum suntem prea multi parlamentari…. bla …bla. Poate nu se inteleg cu Piedone pe cine sa puna candidat. Oricum orice candidat ar pune ii va rupe in bataie pe Neamtu si Craciun. (neamtu merge in campanie ca sa isi faca reclama cu usturoiul, iar pdl il “sprijina” pe craciun ca sa nu fie fortati sa-si puna propriul candidat la bataie)
Totusi vedeti ca Pavelescu il sprijina pe Blaga. Iar in discutia de ieri cu Voinescu, MRU vrea agregare a opozitiei – ARD nu a fost denuntat niciodata fiind singura solutie pentru acum – MRU va lucra cu oricine va fi presedinte la PDL fara discutie. E legat de pdl. Are el preferintele lui desigur dar se fereste de partizanat fatis.
Neamtu tace filozofic si ademenitor pentru ca spera ca daca Blaga da de pamant cu MM, CP, etc acestia sa nu isi faca partid ci sa treaca la el la NRepublica. Razboi in lighean.
mru vrea ca sa mute razboiul in “ocean” de asta cred ca nu sustine fatis inca.
vrea sa ridice miza la cea reala,care e adevaratul adversar,inca e intr-un soi de tatonari,asa simt eu,dar nu-i displace ,cred,parte din activisti pdl,bineinteles n-o poate zice.
zici ca e legat de pdl,mai vorbim despre treaba asta iarna viitoare care de care e legat 🙂
Stii ce? Asculta/reasculta conferinta de 2 ore si va fi relevanta.
Zici sa stam la locurile noastre pana iarna viitoare ?
Deocamdata MRU este vicepresedinte al grupului parlamentar PDL
nu
zic altceva,plecand chiar de la conferinta recomandata(am vazut-o azi-dimineata cand ai dat linkul).
cand udrea,blaga (eventual,cu iepuricu tot) vor sefia pdl procentele in sondaje cred ca vor scadea.Unde crezi ca vor merge ? la pnl,psd,ppdd ? asta-i perspectiva interna ard ptr. iarna viitoare de care ziceam cu legatu`
mru nu zice fatis,e foarte atent, ptr. ca isi doreste un pdl mai puternic in sensul sustinerii parlamentare de un teritoriu puternic,nu macinat de provocari suplimentare venite din interiorul ard cu componenta actuala cea mai puternica=pdl,dar ne uitam la reprezentarea parlamentara si la istoric.
Cred ca gindim diferit. Pierdem si trenul asta. Ce faci cu procentele alea de rahat ? ti le pui in poza ? Global gandeste theophyle care a mai spus: rupeti mai baieti pisica si construiti. Dar se pare ca nu sunt ei atit de intelepti.
nu stiu daca gandim diferit
eu marefeream strict la reprezentarea parlamentara actuala si de forta data acesteia de un teritoriu cat mai puternic dinspre toate componentele ard.
Perspectiva ptr. 2014 si 2016 cum a zis de altfel si mru a la long ramane foarte valabila.Poate ca au considerat ca inca nu a sosit momentul,totusi ceasul ticaie.
Aha, adica in parlament colegiul ala ramane fara reprezentat. Cum era placa aia, cu Parlamentul cea mai reprezentativa institutie a poporului?
Dar LEGEA, LEGEA ce zice?
habar nu am. MRU a lansat bomba asta acum o luna la B1 cind a spus: stati linstiti ca nu stim daca vor avea loc alegerile, pentru ca ele vor trebui sa fie lansate de Ministerul Internelor. Iar daca MI nu se grabeste….. si mru a lasat propozitia in suspensie
Vine cu placa ailalta suntem 600 de deputati cind poporul vrea 300.
Stai linistit vor gasi ei un gibon var cu Piedone sau o pitulice prietena cu Dragnea care o sa cistige cu 60%. Personal nu m-as grabi cu alegerile astea…. imediat dupa ce am luat cit am luat la Slatina
Buna ziua ttutror 🙂
Cu cine or fi votat pinguinii astia in decembrie?
http://www.evz.ro/detalii/stiri/din-nou-proteste-la-oltchim-muncitorii-ii-cer-lui-ponta-sa-vina-la-ramnicu-valcea-1023323.html
buna diana
Au votat cu aceiasi cu care ar vota si in iunie daca ar fi din nou alegeri.
Etc., etc…
…si salutari 🙂
nush cum faci dar nu prea esti informat . afla ca valcenii au votat un primar pdl care s a dus direct la puscarie. cu toate ca s a dus la puscarie afla ca valcenii au votat urmatorul candidat de la pdl. cand primaru pdl s a dus la puscarie afla ca numerosi valceni au iesit in strada sa-l sustina. dupa toata scarba produsa de pedelacii lui blaga si udrea s au dus valcenii si au votat un idiot de la usl. cam asta e realitatea pe scurt .
deci au votat un uslas? Previzibil.
Informat ?
Eu ma uit in ochii tai si ghicesc ce ai mancat azidimineata.
Ergo:
Dupa doua legislaturi , partidul primarilor s-a mutat la USL. Asa ca daca au votat usl in decembrie, usl voteaza la vara sau la anul indiferent de comportamentul lui Ponta. Asta spun zigzagule 🙂
spune de ce au ajuns sa voteze usl tds-ule. le fost prea bine cu puscariasul pdl ului si de asta s au dus sa voteze usl ul nu? hai sa ne vedem barnele din ochi si pe urma sa comentam despre voturi. vezi intai cauza si pe urma efectul.
Si totusi alegerea lui Ponta cu un procent atat de mare e nefireasca, Deja se vedea ca vor distruge tot ce misca la Oltchim.
e de vazut prezenta la vot si candidatul -blat-propus de pdl si atunci se intelge mai usor “procentul” ponta usl. cam ca la teleorman asa : candideaza antenescu , blaga si pdl trimite o nulitate sa candideze contra porumbacului si apoi de miram de ce a avut usl 73 la suta.
abia ce a scos capul in lume Basescu si a obtinut putin capital de imagine dupa negocierul pentru banii de la UE a iesit madam cucos sa dea cu mucii in fasole asa de la inceputul saptamanii.
a dreak testincidentza 😆
si stam sa plngem si sa ne lingem ranile ca dreapta e varza
City spunea ca vom vedea noi un blaga ridicat in slavi de tv-uri.Plusez: tv-urile vor regiza un spectacol udrea blaga de vor fugi toti de dreapta 🙁
Asta nu e nimic : Sa ii vezi pe amindoi candidand la prezidentiale in 2014 🙂
😆 😆
fesenistii se tem ca ar putea pierde blaga si partidul, de asta au scos o la inaintare pe craiasa cocosilor. asa din 2 candidati fesenisti unul tot iese. vine udrea ? pac face niste aliante cu jiji , prigoana, chelaru ( omul lui vantu ) . ramane bleaga ? pac aliantele cu burtaverde,ioan rus etc.
hi-hi that`s hot & strong
marius petcu,definitiv si irevocabil 7 ani/executare
multi vor intra in fibrilatzii 😆
da , s-a lacomit si a bagat tot in buzunarul lui .nu a vrut sa imparta .. la bulau cu el :))
o buna miscare -cred eu- a PFC ar fi acum sa-i sustina ” pro-domo” pe abatoristii care si-au vazut reputatia comerciala terfelita in scandalul carnii de cal;
s-o gasi vreun avocat de doamne ajuta in partid;
nu conteaza ca aia sunt neamuri,pile ce-or fi,imaginea de aparator al ” imm-urilor” va ramane+ expunerea mediatica,care nu va fi de neglijat
Lasa-i ca au destula treaba si asa si fara carnea de cal.
Nu vezi ca Programul Alternativ al FC e promis pentru martie, aprilie ? Si asa mie imi pare tirziu sa promiti programul la 5 luni dupa alegeri.
Buna Ziua,
Un articol nou – Reconstituirea unei descompuneri politice – Albă ca Zăpada , nişte pitici şi “Vuitoane”
Pentru interesati – rel=”nofollow”>Joseph Ratzinger, Papa Benedict al XVI-lea
AM O RUGÄMINTE, nu vä repezitzi cu zudecätzi si acuzatzii, eu stiu sigur,
cä f. multzi din PDL, nu o spun, dar il sustzin pe MRU; PREA MULTÄ
GÄLÄGIE , NU E BUNÄ:
eu nu intzeleg dece atat ä milä, pt. un escroc pordinar precum Nästase
Plagiatorul are inima stransä, eu cred si mintea.
Romania ;SINGURA TZARÄ DIN LUME condusä de un plagioator mitoman.