Revista Presei – 27 martie. “Cetățenii Europei vor și pot să trăiască pe un continent unit al păcii, al bunătății, civilizației, siguranței și prosperității.”
27/03/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 27 martie! Tendinţa de încãlzire a vremii va continua, astfel cã maximele termice vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, cu cele mai scãzute valori pe litoral. Cerul va fi variabil în sudul ţãrii şi mai mult senin în rest. Vântul va avea intensificãri pe parcursul zilei în Muntenia şi pe litoral unde vor fi viteze la rafalã de pânã la 55…60 km/h, dar şi la munte şi în sudul Banatului, unde rafalele vor fi de 70…90 km/h. În restul regiunilor, intensificãri ale vântului se vor semnala trecãtor şi pe arii mai restrânse, cu viteze în general de 40…45 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între -2 şi 6 grade, cu valori uşor mai coborâte în depresiunile intramontane. Dimineața, izolat, se va forma ceaţã, iar în nord şi în depresiuni, brumã. In Bucuresti,vremea va continua sã se încãlzeascã uşor, astfel cã maxima termicã se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificãri temporare pe parcursul zilei, când vor fi viteze la rafalã de 45…50 km/h, urmând ca pe parcursul nopţii sã devinã slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 4…5 grade, uşor mai scãzutã în zona perifericã.
Daniel P. Funeriu: Nasol, lideri inepți! Nu mai puteți ieși, cu morga serioasă, mână în mână dar total inutil, ca după Charlie Hebdo. Nici să gesticulați penibil, așa cum a făcut-o campioana ipocriziei, oferind un buton roșu cu “reset” scris greșit în rusă, ursului care te sufocă când te îmbrățișează. Nu mai puteți veni cu fraze meșteșugite, gen “Wir schaffen das”, menite să stoarcă lacrimi bucătăreselor cu obrajii rumeni de la wurst și naivilor harnici, și nici să primiți în audiență adolescente dezaxate sperând că veți câștiga votul generației lor sau să vă maimuțăriți la tot felul de evenimente “cool”. Nu mai ține, așa cum a ținut la prietenii noștri mai originali vreo 10 ani, să vă jucați de-a brexitul, nu mai ține spectacolul sinistru al “declarațiilor politice” în fața parlamentelor goale, nu mai ține ascunderea realităților sub ceața groasă și pompoasă a limbajului fabricat din rumeguș bruxelez, nu mai țin supărările voastre de adolescent în criză hormonală, și nici cuvintele aparent generoase, ca “diversitate”, “toleranță”, “generozitate”, “multiculturalism”, “echitate”, dar care ascund tot atâtea eșecuri de a face față realității de mai bine de două decenii. Ați tratat elitele țărilor voastre cu siktir, ați fost generoși pe banii merituoșilor care chiar muncesc, ați încurajat mediocritatea, lenea și misecuvinismul, ați promovat minioni, amante și incapabili, ați minimizat credința oamenilor Bătrânului Continent, liantul nostru comun. Măști și combinezoane de protecție pentru medici, idioților, nu rachete cosmice! Banale măști și halate nu sunteți capabili să oferiți medicilor prost plătiți ai acestui continent! Protejați mai mult infractorii din închisorile voastre de 5 stele decât medicii și asistentele sacrificați pe altarul prostiei voastre! Ce să mai vorbim de chestii gen teste PCR sau imunologice? Care, pentru cei care chiar înțelegem ce cu ele, sunt de o cruntă banalitate. Vreau să fie extrem de clar: voi, liderii țărilor europene, sunteți singurii vinovați pentru cataclismul sanitar actual și cel economic care va urma. Totul, absolut totul, era previzibil din decembrie. În loc să fiți pe baricade și să prevedeți tot, de la filtrarea celor veniți din China la testare în masă și asigurarea cu paturi pentru cei care știam că vor avea nevoie, ați chefuit și mers la ski de anul nou, ați continuat cu porcăriile voastre de discuții de doi lei, dar zero, fix zero acțiune. Da, probabil că sistemul comunist chinezesc e vinovat de răspândire. Dar voi, idioți cu diplome, ce păziți de 30 de ani de când China cucerește redută după redută, și economic și, mai nou, politic? Ați pregătit zero strategii, v-au dus cu preșul ca pe niște începători. Aveți încă noroc că lui Erdogan (da, exact, Erdogan, papagalilor) nu-i sare muștarul de ne face cadou vreo 5 milioane de refugiați gata să sară la beregata gospodinei nemțoaice pentru că nu dă fiecăruia câte un Mercedes. Ați reușit să-i faceți pe sutele de milioane de cetățeni ai celui mai civilizat și democratic continent să privească cu admirație către regimurile opresive care, unele, au reușit mai bine decât voi să-și protejeze cetățenii. Prin prostia voastră ați reușit să-i faceți digerabili pe campionii iliberalismului -pericol mortal la adresa democrațiilor noastre-, pe populiștii de duzină și, azi-mâine, veți reuși să-i faceți acceptabili chiar și pe cei a căror minte întunecată visează teocrații. Great job, idiots! Afară cu voi de la butoanele Europei, cetățenii acestui continent merită altceva decât niște adolescenți retardați ca șefi. Cetățenii Europei vor și pot să trăiască pe un continent unit al păcii, al bunătății, civilizației, siguranței și prosperității. Nu, nu Uniunea Europeană e slabă. Voi sunteți proști! Da, Uniunea Europeană e soluția, dar voi, lideri inepți, mâțe plouate, sunteți problema. De care, cumva, trebuie să scăpăm. Da pentru Uniunea Europeană puternică, sigură și respectată, dar fără voi! Sursa: https://www.facebook.com
Colegiul Medicilor reacţionează în criza coronavirusului: Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale să se efectueze testarea Colegiul Medicilor din România solicită autorităţilor testarea medicilor cu prioritate, dar şi a fiecărui pacient care ajunge în spital în acest moment, în contextul în care transmiterea coronavirusului este una comunitară, potrivit unui comunicat de presă al Colegiului „Cu toate că începând cu discursurile preşedintelui, Klaus Werner Iohannis, ale premierului, Ludovic Orban, şi ale ministrului demisionar, Victor S. Costache, s-a solicitat protecţia fizică şi biologică a medicilor, constatăm că acest lucru nu se întâmplă încă în totalitate şi peste tot, lucru care în opinia noastră trebuie remediat de îndată şi necondiţionat”, se arată în comunicatul Colegiului Medicilor (CMR). Cererea de testare a medicilor şi a pacienţilor vine în sprijinul securităţii sanitare la nivel naţional, dar şi a medicilor. „În acest sens solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din ţară cu prioritate. Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale, pentru că acum, cu câteva mici excepţii, sunt admise doar cazurile de urgenţă medico-chirurgicală, să se efectueze testarea indiferent dacă se încadrează sau nu în definiţia de caz, aceasta pentru că de acum transmiterea este comunitară. Integral: https://www.zf.ro
Autoritățile române au fost avertizate de OMS în ianuarie să se pregătească pentru noul coronavirus Într-un referat pentru aprobarea protocolului de tratament pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, semnat de secretarul de stat Horațiu Moldovan, apare o informație în premieră. Epidemia de coronavirus în România a împlinit o lună de zile de la confirmarea primului caz. La nivelul zilei de miercuri, 25 martie, erau deja 906 cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate și 17 persoane decedate. Referatul Ministerului Sănătății datat 23 martie 2010 preia recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății din ianuarie, „Ținând cont de caracterul înalt contagios al virusului care a provocat deja decesul unui număr mare de persoane pe teritoriul Republicii Populare Chineze, dar și în alte state din UE și luând în considerare recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, dispuse în cadrul reuniunii din data de 22-23 ianuarie 2020, România trebuie să asigure gestionarea infecțiilor cu noul virus, inclusiv supravegherea activă, depistarea timpurie, izolarea și tratamentul cazurilor, urmărirea contactelor și prevenirea răspândirii continue a infecției”. La o lună de la acea reuniune OMS, România înregistra primul caz confirmat. Însă abia zilele acestea, Guvernul României se laudă cu eforturile depuse pentru asigurarea echipamentelor și materialelor necesare pentru combaterea epidemiei cauzate de noul coronavirus. Spre exemplu, ieri, 45 de tone de materiale au ajuns în România din Coreea de Sud, cu o aeronavă pusă la dispoziție de NATO. Între timp, mulți medici au acuzat lipsa echipamentelor de protecție și a protocoalelor clare pentru a proteja personalul sanitar, aflat în prima linie a combaterii noului coronavirus. Situația de la Suceava, unde peste o sută de cadre medicale sunt infectate sau suspecte de infecție, este grăitoare în acest sens. Integral: https://romania.europalibera.org
Impactul coronacrizei, studiu al Facultăţii de Business din Londra: Economiile se vor confrunta cu un şoc economic mai puternic decât în timpul unui război şi va depinde de fiecare ţară cum gestionează situaţia acum – facilităţi fiscale, monetare, pentru ca revenirea să fie mai rapidă apoi Criza asociată pandemiei de coronavirus necesită reacţii de ordin ştiinţific şi în materie de politici de sănătate, precum şi măsuri de stabilizare macroeconomică, arată un studiu realizat de profesorii Paolo Surico şi Andrea Galeotti, de la Facultatea de Business din Londra (London Business School). ŞTIINŢĂ – Covid-19 este cea mai gravă criză medicală din perioada contemporană;- Tinerii prezintă cea mai mare probabilitate de a se infecta (fiind purtători), dar cele mai mari riscuri de deces sunt pentru vârstnici;- Multe ţări se confruntă cu solicitări excesive puternice pentru servicii medicale: sunt prea mulţi pacienţi în stare critică (nu doar cazuri de Covid-19) şi sunt prea puţine locuri în secţiile de terapie intensivă şi prea puţine aparate de ventilaţie artificială;- Extinderea serviciilor medicale necesită transformarea hotelurilor, unităţilor militare şi posibil a şcolilor în secţii de terapie intensivă şi convertirea unor fabrici în producători de aparate de ventilaţie artificială.- Personalul medical este insuficient. Trebuie reactivaţi asistenţii medicali şi medicii. Trebuie instruiţi agenţii de poliţie şi voluntarii, în timp ce armata să preia atribuţiile poliţiei. POLITICI MEDICALE Autorităţile trebuie să aplice politici medicale eficiente cu obiectivul încetinirii răspândirii epidemiei….A. Prin extinderea capacităţilor de terapie intensivă (şi a serviciilor medicale); B. Încetinirea vitezei de contagiere (inclusiv prin reducerea răspândirii bolii în comunitate, prin distanţarea socială); Măsurile au scopul evitării solicitărilor excesive de servicii medicale.- Politicile medicale anti-Covid-19 au un singur obiectiv: scăderea numărului îmbolnăvirilor;- Ţinând cont de capacitatea actuală a sistemelor medicale, politicile de diminuare a contagierii sunt singurele care pot fi utile pe termen scurt;....ECONOMIE Majoritatea economiştilor din Europa şi Statele Unite anticipează producerea unei recesiuni majore. Analiştii europeni au opinii mai puternice în acest sens decât cei din SUA. Situaţia este mai puţin clară pe pieţele emergente. În China, valoarea randamentului economic a fost la nivelul cel mai scăzut în perioada 2-9 martie şi există risc de recesiune. Situaţia este asemănătoare în zona euro, cu cele mai scăzute cifre aşteptate la sfârşitul lunii martie, existând şi aici risc de recesiune. Cele mai afectate sectoare economice sunt:- Serviciile de transport, cu scăderi înregistrate în primul trimestru de -98,1% în zona Asia-Pacific, -31,9% în Europa, -22,6% în Africa şi Orientul Mijlociu, -14,5% pe continentul american; – Restaurantele – Industria auto – Petrolul şi gazele Un efect benefic este scăderea nivelului poluării în luna februarie, în China. Alte efecte posibile: – accentuarea izolării sociale; – practicarea din ce în ce mai mult a activităţilor de acasă de către angajaţii cu calificări înalte; Principalele efecte economice ale pandemiei: – Recesiunea la nivel mondial pare inevitabilă, posibil inclusiv şi pe pieţele emergente; – La nivel general, efectele asupra cererii probabil vor fi mult mai mari decât şocul iniţial asupra surselor de aprovizionare; – Incertitudinea, stările de panică şi politicile de izolare sunt factori principali care conduc la scăderea masivă a cererii de produse; – Investiţiile multor firme (mai ales mici şi noi) şi cheltuielile multor gospodării (mai ales ale celor care locuiesc cu chirie sau au credite ipotecare) depind foarte mult de fluxurile de lichidităţi;…. Potrivit raportului, indiferent ce mix de politici fiscale şi guvernamentale va alege o ţară, acestea trebuie să fie masive, şi trebuie să fie urgente. Măsurile de stimulare luate trebuie să fie cel puţin de aceeaşi magnitudine ca pierderile suferite. Spre exemplu, Marea Britanie a anunţat un pachet în valoare de 15% din PIB, fără precedent. Politicile trebuie să pornească de la cheltuielile în sănătate: investiţii în testarea şi extinderea rezervelor. Este prea târziu acum să se evite vârful din primăvară, dar nu este prea târziu să se investească pentru prevenirea unui nou vârf în toamna lui 2020. Trebuie să se distribuie cash către business-uri şi gospodării. Tăieri de taxe, împrumuturi de urgenţă şi creditarea favorabilă nu pot opri singure prăbuşirea cererii agregate. Integral: https://www.zf.ro
Premieră: Statistica a măsurat impactul coronavirusului în economie. Datele confirmă incertitudinea din piață: Un manager din cinci spune că până la sfârșitul lunii martie activitatea va scădea cu până la 25% În vederea măsurării impactului coronavirusului Covid19 sau SARS-Cov.2, Institutul Național de Statistică a realizat o anchetă ad-hoc în perioada 17-19 martie 2020, anchetă în cadrul căreia managerii firmelor au fost întrebați dacă vor considera că activitatea lor se va restrânge cu până la 25%, între 25-50%, peste 50% sau se va închide. Unul din cinci manageri a menționat că până la sfârșitul lunii martie activitatea ar putea scădea cu până la 25%. Trei sferturi din managerii care au menționat că activitatea va crește vin din sectorul comerțului cu amănuntul. Ce mai arată datele INS: – Referitor la evoluția activității din cursul lunii aprilie 2020, gradul de incertitudine crește, astfel peste 48% dintre respondenți au menționat că nu pot estima cum va evolua activitatea economică. Ponderea managerilor care au estimat că activitatea nu se va restrânge în cursul lunii aprilie s-a redus la jumatate din valoarea lunii martie. – În industrie, circa o treime dintre respondenții care au menționat că activitatea se va restrânge în cursul lunii aprilie au apreciat că activitatea ar putea fi redusă între 25% și 50%. – Cele mai afectate vor fi întreprinderile mici și mijlocii ai căror manageri au estimat ca principal risc reducerea cu peste 50% sau chiar închiderea activității. Integral: https://economie.hotnews.ro
ANAF dă de înțeles că e mai “umană” zilele astea. Unii contribuabili au fost întrebați, la telefon, cu ce probleme se confruntă Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță printr-un comunicat că acordă sprijin mediului de afaceri, pentru buna funcționare a activității acestuia, arătând indirect că este mai “umană”. Contribuabilii semnificativi au fost întrebați, uneori telefonic, cu ce probleme de ordin fiscal se confruntă în această perioadă. “ANAF tratează cu maximă operativitate solicitările contribuabililor, în special în cazul agenților economici care au de primit TVA, în vederea asigurării acestora fluxul de capital necesar continuării activității”, spune instituția. În acest sens, comunicatul precizează că Agenția Națională de Administrare Fiscală a desfășurat campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările și restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare. Totodată, în vederea creșterii conformării voluntare, specialiștii ANAF au derulat o campanie în rândul contribuabililor semnificativi ca pondere a sumelor declarate și achitate la bugetul general consolidat, aceștia fiind întrebați cu ce probleme de ordin fiscal se confruntă în această perioadă. “Spre exemplu, prin campania ANAF derulată la nivelul Direcției Generale a Marilor Contribuabili au fost contactate companiile care contribuie cu 70% din veniturile încasate de către acest organ fiscal. Menționăm că ponderea veniturilor colectate la nivelul DGAMC reprezintă 45% din totalul veniturilor bugetului general consolidat”, se arată în document. La nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice București , specialiștii ANAF au apelat telefonic contribuabilii relevanți din punct de vedere al taxelor achitate, în contextul în care aproximativ 20% din totalul veniturilor bugetare la nivel național sunt colectate de către această structură”, menționează instituția. Aceste campanii au fost și vor fi derulate în continuare la nivelul întregii țări. Integral: https://economie.hotnews.ro
Plăţile online, blocate pentru zeci de companii care comercializează produse în condiții neconforme În urma verificării solicitărilor primite în ultimele două săptămâni, unul dintre cei mai mari procesatori de plăți electronice din România anunţă că a refuzat înregistrarea în platforma de plăți online a zeci de comercianți neautorizați sau care vând în condiții suspecte produse la mare căutare în contextul pandemiei de coronavirus. Potrivit NETOPIA Payments, numărul magazinelor online nou-înrolate pe platformă a crescut cu aproape 70% în ultima săptămână comparativ cu săptămânile anterioare, ajungând la o medie zilnică de circa 100 de noi parteneri. Din datele procesatorului, în nicio altă săptămână nu a fost înregistrat un număr atât de mare de companii noi pentru care s-au implementat soluții de plată. De asemenea, în contextul răspândirii tot mai accelerate a noului coronavirus, NETOPIA Payments a pus la dispoziția magazinelor și companiilor mici fără experiență anterioară în domeniul vânzărilor online, care au nevoie de sprijin pentru a-și putea desfășura activitatea, o soluție rapidă de plată cu cardul online și integrare tehnică gratuită, prin intermediul unui link de plată. Soluția nu necesită implementare propriu-zisă pe site, iar link-ul poate fi trimis clienților finali prin e-mail, SMS, în pagina de plată sau prin canale de Social Media. “E o perioadă de maximă vulnerabilitate în rândul populației, iar unii încearcă să profite de această situație. Lucrăm în permanență pentru a menține cel mai ridicat de nivel de securitate în ceea ce privește plățile online, atât pentru comercianții cât și pentru cumpărătorii de bună credință, și vom lupta alături de autorități împotriva înșelăciunii și evaziunii fiscale.” a declarat Antonio Eram, CEO & Founder NETOPIA Payments. Integral: https://www.startupcafe.ro
Vodafone, Deutsche Telekom, Orange și alți cinci operatori au convenit să transmită Comisiei Europene datele de localizare ale telefoanelor utilizatorilor, pentru a urmări răspândirea coronavirusului Vodafone, Deutsche Telekom, Orange și alți cinci furnizori de telecomunicații au convenit să partajeze către Comisia Europeană datele de localizare a telefoanelor mobile ale utilizatorilor pentru a urmări răspândirea coronavirusului, a anunțat miercuri grupul de lobby GSMA, citat de Reuters. În ultimele săptămâni s-au intensificat îngrijorările cu privire la utilizarea tehnologiei de către guverne pentru monitorizarea celor aflați în carantină și urmărirea infecțiilor, temerile vizând posibile încălcări ale dreptului la viață privată. Acordul a fost semnat și de către Telefonica, Telecom Italia, Telenor, Telia și A1 Telekom Austria, după ce oficialii acestor grupuri de comunicații s-au întâlnit luni cu Thierry Breton, comisarul european pentru piața internă. Comisia Europeană va folosi date anonimizate pentru a proteja confidențialitatea și agregarea datelor privind localizarea telefonului mobil pentru a coordona măsurile de urmărire a răspândirii virusului, a spus un oficial al UE, citat de Reuters. Pentru a asigura în continuare preocupările legate de confidențialitate, datele vor fi șterse odată ce trece criza, a spus oficialul, adăugând că planul UE nu vizează centralizarea datelor mobile și nici o supraveghere în stil big brother. Integral: https://economie.hotnews.ro
DIICOT a respins plângerea împotriva deciziei de clasare a dosarului Rompetrol / Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului analizează dacă deschide proces civil pentru recuperarea prejudiciului de peste 106 milioane de euro DIICOT a respins plângerea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) împotriva deciziei de clasare a dosarului Rompetrol, potrivit unui răspuns al AAAS la solicitarea G4media.ro. Decizia de respingere a plângerii a fost luată pe 6 februarie 2020 de șefa DIICOT Giorgiana Hosu, iar decizia de clasare a dosarului Rompetrol a fost luată de procurorul de caz pe 5 decembrie 2019. AAAS nu a mai contestat în instanță decizia de respingere a plângerii pentru că acest lucru ”ar cauza cheltuieli de judecată suplimentare și nejustificate (onorarii avocați, expertize) și contravine intereselor economice ale Statului Român”, se arată în răspunsul semnat de Gheorghe Miuțescu, președintele AAAS. Autoritatea precizează că face o analiză cu privire la eventualitatea deschiderii unui proces civil pentru recuperarea prejudiciului uriaș de peste 106 milioane de euro, ”luând în considerare constatările Ordonanței din data de 05.12.2019 a DIICOT (de clasare a dosarului Rompetrol – n.r.), precum și prevederile contractelor de vânzare – cumpărare acțiuni ale societății Rompetrol”. Integral: https://www.g4media.ro
Inițiativă legislativă depusă de deputatul USR Silviu Dehelean: Înăsprirea pedepselor pentru corupție pe perioada stării de urgență / Se majorează cu o pătrime pedepsele pentru luare și dare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, deturnarea de fonduri Deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean, a depus joi la Parlament un proiect de lege care asprește pedepsele pentru faptele de corupție comise pe perioada unei stării de urgență, stare care este în vigoare ca urmare a epidemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul prevede majorarea pedepsei cu o pătrime pentru următoarele fapte: luare de mită, darea de mită, traficul de influență, cumpărarea de influență, delapidarea, abuzul în serviciu, neglijență în serviciu, uzurparea funcției, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, deturnarea de fonduri și pentru infracțiunile săvârșite cu intenție prevăzute de legea 78/2000. Silviu Dehelean subliniază că ”în situații excepționale se impun măsuri excepționale”, nu doar pentru cetățeni, ci și pentru funcționari statului ”care profită de flexibilitatea regulilor și fură din banii puțini ai statului”, destinați măsurilor de oprire a răspândirii virusului și tratării celor infectați. Prin această inițiativă, deputatul USR completează astfel legea pentru adoptarea ordonanței de urgență privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență și consideră că situația de criză reprezintă o circumstanță agravantă pentru actele de corupție. Integral: https://www.g4media.ro
Locuitorii din Braşov fentează ordonanţa şi ies noaptea pe stradă costumaţi în urşi Ingenioşi ca de obicei, câţiva locuitori din Braşov au reuşit să fenteze deja ordonanţa care le interzice să iasă noaptea din case! Aceştia continuă să meargă la plimbări nocturne prin centru sau la o simplă bere pe bordură, numai că se costumează în prealabil în urşi. “E genial! La noi în oraş, toată lumea e obişnuită să vadă urşii umblând noaptea. În plus, nimeni n-o să se apropie de un urs să-l legitimeze şi să-l amendeze….. Până acum, Spitalul Municipal a înregistrat doar două cazuri în care braşovenii costumaţi în urs s-au întâlnit în faţa blocului cu ursul adevărat – o situaţie chiar îmbucurătoare, având în vedere că medicii sunt oricum depăşiţi de situaţie. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
De acord cu ce spune Funeriu, cu exceptia “Totul, absolut totul, era previzibil din decembrie.”… eu nu am datele astea, despre cume era totul stiut din decembrie si nu le-am vazut; cum se poate proba afirmatia lui?… niste rapoarte izolate existau despre epidemie, dar nu informatie suficienta sa declanseze vreo alarma la nivele guvernelor sau UE impotriva pandemiei.
China poarta responsabilitate uriasa in legatura cu intarzierea, ceea ce poate indica ca ei ar mai fi avut asemenea izbucniri pe care au reusit sa le suprime din timp… de la pietele lor umede si obiceiurile culinare tembele care sterg granita dintre om si natura cealalta.
Insa din Ianuarie, da, totul era previzibil, Germania a prevazut si in buna masura
https://edition.cnn.com/videos/world/2020/03/25/west-london-sunbathers-police-no-holiday-vpx.cnn/video/playlists/coronavirus-intl/
Bună ziua!
Lecturând excelenta Revistă a Presei, tot la textul lui Funeriu m-am gândit! Omul ăsta scrie exact pe gustul meu, din acest punct de vedere: Uniunea Europeană este soluția, dar fără eurocrații dezaxați, complet rupți de realitate, ipocriți și chiar corupți! Îmi vin în minte vreo câteva exemple, dar n-aș vrea să le fac „publicitate gratuită”!…
Da, gandeste si scrie foarte bine. Tocmai de aia nu trebuie sa exagereze la nicio secventa, pentru ca imediat s-ar gasi multi sa-i stirbeasca credibilitatea.
Cred ca avem risc esential pe faza de testare daca lasam politrucii si mincinosii urmarind interes propriu la butoane, conform cu ce spune articolul de mai jos.
http://www.ziare.com/stiri/coronavirus/captain-stranger-si-wonder-firea-1603628
Bună dimineața!
În toată acestă nebunie și OMS are partea de vină, să nu uităm bâlbâielile și ezitările făcute până la declararea pandemiei. Așa că după război mulți viteji se arată, ne învârtim în jurul cozii și nu spunem lucrurilor pe nume. Oare nu se știa că China dezinformează, că mușamalizează adevărul, că este o dictatură cosmetizată cu fard de capitalism.
Ce nu pricep, de ce nu sunt luați la întrebări cei care au fost la guvernare până în noiembrie și care trebuiau să predea stocurile de urgență asigurate.
Mulțumim pentru selecție și efort 🙏
Buna dimineata all 🙂
Mar, devine din ce in ce mai greu sa gasesc articole demne de Revista.
Salutare!
Cine sa-i ia la intrebari, amicii din USL?
Este intrebare cheie, “de ce nu sunt luați la întrebări cei care au fost la guvernare până în noiembrie și care trebuiau să predea stocurile de urgență asigurate”.
Sper sa se raspunda la ea prin ordonanta militara cu procurori si cu aplicare directa in justitie, pe masura ce numarul de morti covid, inevitabil, va creste.
Apar detalii legate de demisie. – ”Încă de dinainte de a începe criza, în ianuarie 2020, ministrul Victor Costache și Raed Arafat au intrat într-un conflict mocnit. Cele două ministere, al Sănătății și al Ministerului de Interne și-au disputat aprovizionarea centralizată de materiale sanitare. ”
https://www.libertatea.ro/stiri/romexpo-spital-de-campanie-pentru-bolnavii-covid-19-intalnirea-care-a-pus-capac-mandatului-lui-victor-costache-2929542
Asta este rezultatul lipsei cooperativelor, a verigilor de legătură cu desfacerea. După 1990 toți s-au așezat pe ”grămadă” și au crezut că stăpnesc ”lumea, numai că nimeni nu s-a gândit la criză și la momentul în care este mai bine să fii unit ca să reziști în piață.
https://www.libertatea.ro/stiri/fata-nevazuta-a-crizei-covid-19-taranii-romani-arunca-tone-de-legume-2927143
Buna dimineața
Citind articolul link@mar 09.28-văd jos recomandare “mircea badea oprit in trafic;discutia a fost superba :tremura tot săracul”
Idiotul tot idiot rămâne
Se pare pe baza de experiment nevoit, ca rata covid19 de infectare in populatii controlate (inchise in grupuri mici in incinte separate si stand acolo sub control pentru un timp) ar putea sa fie semnificativ mai mica decat in populatii care umbla brambura si interactioneaza unii cu altii:
https://www.nature.com/articles/d41586-020-00885-w?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=62eef63063-briefing-dy-20200326&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-62eef63063-44146089
Cum se procedează concret in spital in București
-infarct/chemată salvarea/sosește repede/echipament de protecție ioc/masca și mănuși-da/mai vine un Smurd /proceduri 40 min/transportat la spital /sta la aparate de ieri dimineața la camera de garda/se așteaptă rezultat test covid 19,cândva in după amiaza asta…in funcție de asta decid -rămâne sau îl muta la Babeș /tău sa fii medic/rău sa fii pacient in stare critica/așa arată realitatea
Și Ungaria intră în carantină totală.
Se pare că toți se așteaptă ca vârful epidemieii să fie atins în iunie/iulie.
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23756333-coronavirus-ungaria-intra-carantina-totala-orban-asteapta-varful-epidemiei-fie-atins-iunie-sau-iulie.htm
Eu astept in continuare anunt sec de la Iohanne, guvern si ordonanta militara:
“Celebrele Catedrala Mantuirii Neamului si Casa a Poporului vor deveni spitale pentru bolnavii de Covid-19”
dupa modelul:
https://sport.hotnews.ro/stiri-fotbal-23756319-covid-19-coronavirus-maracana-spital-pandemie-brazilia.htm
Buna ziua.
Funeriu excelent.
Aseara discutau intre ei sefii tarilor UE. Teleconferinta.
Nemtii si olandezii , nain. Verboten la imprumuturi comune pentru a finanta cheltuielile enorme generate dr virus.
Egoismul , propria ograda , voturi , mai presus de cel mai elementar principiu comunitar. Sanatatea colectiva.
Iohannis pe nicaeri.
Vrajeala cu stocuri comunitare aprobate de UE si 10 milioane euro la dispozitia RO pentru a crea acest stoc.
Necorespunzator domnul presedinte.
Deoarece :
– e un stoc comunitar unde RO e doar depozit. Orica marfa intrata acolo e la dispozitia UE. 27 de tari au acces la aceste stocuri . Nu doar RO cum pervers insinuati.
– acum cind mega ambasade fac pe dracu in patru pentru a aproviziona propriile tari prin contacte directe guvern- guvern si guvern- multinationale , credeti ca SRL mioritice abonate la furtul legal al banului public vor inunda piata cu echipamente ?
Treziti-va pina nu sinteti nevoiti sa fugiti cu elicopterele.
Trimiteti oameni capabili si nu politruci sa trateze direct cu 3M , UVEX , SAMSUNG , GVS. Gigantii sectorului. Mergeri cu banii in mana la guvernul chinez sa va deie ceva.
Ca va mor trupele de medici si infirmiere.
Ramaneti doar cu generalii .
Iar generalii ,fie ei si pensionati la 45 de ani , fara trupe nu au castigat nici o batalie si nici un razboi. Nicaeri si niciodata.
Treziti-va pina nu e prea tarziu.
Buna dimineata!
Toti se zbat degeaba, salvarea e aici! (g/m):
https://www.aktual24.ro/daca-as-fi-fost-prim-ministru-acum-dancila-scandalizata-ca-iohannis-nu-o-suna-sa-i-ceara-parerea-nu-accepta-ajutorul-meu/
Neobrazare dusa la paroxism. Ii vrea pe Banicioiu, Teodorovici si altii de teapa lor sa rezolve problemele!
Scarbe fara rusine!
Cititi , va rog, “povestea ” pacientului 20!
Dovada ca situatia “la firul ierbii” este dramatica!
https://www.pressalert.ro/2020/03/reportaj-liebling-noul-front-al-mortii-deschis-de-coronavirus-fu-o-dumnezeu-de-tara-nimic-nu-avem-pus-la-punct-nimic/?fbclid=IwAR0Ai3lAFMI3sGbQKErqFeQtRIcoG5CVY_1LWNnVy7rWzvpJfJ7V7ZA0ZX0
Bulinasa a murit pe mana lui. Daca nu mintea cand s-a prezentat la spital era bagat imediat pe terapie intensiva si poate scapa. Toate cunostintele/rudele mele care lucreaza in sistemul sanitar sunt terorizate taman de acest tip de specimene care vin cu pantecarnita si mint in legatura cu istoricul deplasarilor
salutare
cred ca lucrurile vor evolua inspre instalarea panicii , la inceput mai usor dupa care , datorita mediei si , probabil,a unor noi masuri , panica va fi tot mai mare(desi uneori imi vine sa spun ca adevarata panica este ca unii , multi probabil, invata ca trebuie sa se mai si spele ,macar ceva mai des :)) )
cred ca fiecare a incercat sa adune cat mai multe date , sa se informeze cat mai mult DAR nu mi se pare ca e ceva in regula…
categoric este un virus periculos
este puternic contagios
dezvoltarea, incubatia , initial este nazo-faringiana ( cu semnalele corespunzatoare – dureri de gat , cap ,tuse etc ) si doar dupa migrarea virusului inspre plamani(2-14 zile cf. studiilor) simptomatica devine relevanta.
In perioada naso faringiana simptomele pot fi usor confundate si asta este principalul motiv pt care virusul este f.usor transmisibil si asta e si motivul pt care a fost scapat de sub control
la fel de adevarat este ca datorita contagiozitatii sale apar varfuri epidemice f.greu /imposibil de gestionat de sistemele medicale
cu toate astea insa nu mi se pare ceva in regula
parca se urmareste ceva , nu stiu ce, parca participam o intreaga planeta la o punere in scena, o planeta virusata , de data asta la figurat vorbind, ce ar continua apoi cu ceva anume …isteria media nu face decat sa amplifice aceasta stare..desi imaginile sunt de-un impact devastator uneori si cat se poate de reale
la ce naiba trebuie sa fim pregatiti ? covidul sau altceva…unde se doreste a se ajunge… ce interese,scopuri se tintesc… healing or distroying the planet …
parca-i un meci intre titani si privitorii liliputanii de pe margine sunt striviti de cazaturile titanilor…
usa- cred ca trump va avea mari probleme
ue la fel..etc etc
Buna ziua,
Urmariti un punct de vedere al unui specialist, nu jurnalist sau “parerolog” din media – mi se pare optimist si ponderat: https://youtu.be/8_8e1-27q2k
“Scott W. Atlas, M.D. is the David and Joan Traitel Senior Fellow at the Hoover Institution and was Chief of Neuroradiology at Stanford University Medical Center.” – lista functiilor detinute e mai lunga. a fost advisor pentru politici de sanatate pentru candidatii la presedintia SUA.
China a blocat intrarea strainilor in tara, incepand cu 28 martie: “Temporary suspension of entry by foreign nationals holding valid chinese visas or residence permits” : https://www.chinadaily.com.cn/a/202003/27/WS5e7cd340a310128217282520.html
Foarte buna sursa si informatie. Multumesc.
In Romania numerele sunt intelese pana acum, dintre cei adusi pe sticla de gurnalisti si ziarizde, doar de un tip din microbiologie, Alexandru Rafila, professor sau researcher pe undeva pe aici, nu stiu cum nu l-au scapat si pe el boii si vacile sa plece afara.
Prof. Rafila este de peste 10 ani reprezentantul Romaniei la OMS. O scapare a guvernelor pesediste.
Tipul e tare, singurul care este informat; clar pe domeniu si in cercetare de durata, se vede.
Da, ma mir si eu ca porcii criminali nu s-au bagat si pe el sa-l dea la o parte si sa puna vreunul din turma lor.
AA 🙂
De-abia asteapta domn’prof. de la Timisoara, cel cu vaccinul, vizitat de toti politicienii. Care nu stie sau se face ca nu stie ca testarea unui vaccin presupune multe milioane de euro/dolari si luni de zile si care se face de mari laboratoare din lume.
f.interesant,multzam ,am spicuit dar reiese o idee clara ,vizionez integral mai tarziu
salve
pare a fi un fel de noaptea care a speriat america dar la scara planetei ( ecranizrea dupa hg wells -o piesa de teatru transmisa radiofonic a ingrozit america anilor 40 parca , martienii ocupand planeta si evident usa) si suntem in plin spectacol
in democratii , panica va induce presiuni uriase pe politic si acesta va fi constrans ca sa ia anumite masuri pt a-si prezerva pozitia – urmarile putand fii catastrofale , economic ,social etc sau mai rau..(Doamne fereste)
The War of the Worlds (1938 radio drama), 8 p.m. on Sunday, October 30, 1938.
https://en.wikipedia.org/wiki/The_War_of_the_Worlds_(1938_radio_drama)
Salutare! 🙂
salve 🙂
a fost o ecranizare in 75 -narator orson welles- data la tv-ul ceausist in 76 ( ne-am distrat tare mult atunci ,eram la generala) si mai apoi aparuse si richard burston cu vocea-i inconfundabila in “opera” muzicala cu acelasi titlu,
partile muzicale mai gustate au fost preluate de diverse emisiuni chiar si filme , de ex nea marin miliardar 🙂
burton… evidament
Jeff Wayne – The War of the Worlds (Full Album)
https://www.youtube.com/watch?v=6fnPn9Xr7fI
@mircea buna ziua
“…unde se dorește a se ajunge…”
ar fi bine daca cineva ar avea vreo idee…ca întotdeauna ,când nu Reușești sa strângi mulțimile in jurul unei idei,fiecare încearcă sa “capitalizeze pentru el”….
Politicienii-sa și păstreze privilegiile
Media- sa “vândă” senzaționalul (ca asta se cere€ și sa încaseze din reclame
Companiile -da aibe cât mai mult profit
Unii -nu prea mulți- ,încearcă sa ajungă ei “la butoane”…
noi,cei mai mulți suntem spectatori și “plătim biletul de intrare”
buna
ar putea fi unul din raspunsuri
pare a fi farsa deceniului
daca as fi optimist as zice ca , tinand cont de intervalele la care apar diverse provocari si crize , nu se doreste decat imunizarea lumii viitoare pt provocarile ce va sa vina
imunizare nu in sens medical
dar asta presupune evident cat mai multa educatie , viziune organizare , disciplina,solidaritate etc ( cu acele masuri necesare a fi luate de la nivel politic administrativ etc ,…cred ca se poate discuta o luna intreaga :))) )
Bună ziua!
Cu scuzele de rigoare că „bag bățul prin gard” și eu, vin cu extinderea ideii legate de educație: cât s-a (mai) făcut, în ultimele decenii (cel puțin vreo 3!) educație bazată pe onestitate, bun-simț, verticalitate, moralitate, corectitudine, respect reciproc, pe „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, pe bună-credință, pe punerea în practică a Celor 10 Porunci creștine și altele asemenea??? Câți ipocriți nu au manipulat și manipulează cu „sal(i)varea planetei (fără Oameni???)”, cu „încălzirea globală”, cu lgbtq, „religia păcii”, etc…, ajutorarea pomanagiilor și puturoșilor buni de muncă cu ajutoare sociale, alocații de sprijin etc (normal, în schimbul voturilor!) și altele? Cât a scăzut calitatea educației prin „diluarea” programelor, a materiei, a numărului de ore (puse, și ele în 5 zile, nu 6, cum făceam noi în comunism!), sub „pretextul” că „se descongestionează” materia, prea încărcată, dar, de fapt, pentru ca, dând puține informații viitorilor adulți, ei să rămână, la maturitate cu (aproape) nimic și astfel să poată fi mai ușor manipulați??? Toate astea – la nivel planetar!!! Asta a permis, după 1990, afluirea la „putere” a unor idioți în țările democratice (votați de mase tot mai mari de idioți, din ce în ce mai idioți!), iar în dictaturi – în expansiune (Turcia, Ungaria erau țări democratice mai anțărț!…)! – politici care, pe lângă îngrădirea drepturilor și libertăților cetățenești, s-a trecut la agresivitate pe plan internațional (Rusia, Iran, China, chiar Israel, fiind „campioni” din acest punct de vedere, dar n-ar fi fost, dacă Franța, Germania, chiar Statele Unite nu le-ar „fi dat nas” să facă asta!)!…
Poate am fost un pic cam „dezlânat”, deși am încercat să fiu… sintetic 🙂 , deoarece chestiunea necesită aprofundări serioase! Se pot găsi și soluții, pe bază de discuții, dialog, chiar în contradictoriu și punând „la bază” chiar multe din elementele pe care s-au bizuit și strămoșii noștri, de secole/milenii!…
Aici este nenorocirea! Mare parte sunt din zone rurale și din categorii defavorizate. Va fi un dublu dezastru, epidemiologic și infracțional. – ”Peste 200.000 de români s-au întors în țară de la izbucnirea pandemiei COVID-19, iar mulți dintre ei au venit din țări grav afectate de coronavirus, a afirmat vineri premierul Ludovic Orban.”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23756789-peste-200-000-romani-intors-tara-izbucnirea-pandemiei-coronavirus-cei-mai-multi-din-tari-grav-afectate-orban.htm
Și drama acestei țări! – ”Anchete epidemiologice terminate doar pe jumătate sau altele incomplete, este ce a găsit noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, care a spus că ancheta epidemiologică de la Suceava va fi reluată cu aepidemiologi din Iași. Toată Direcția de Sănătate Publică Suceava este în carantină, unii angajați fiind depistați cu coronavirus, iar alții în autoizolare.”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23756712-tataru-vazut-anchete-epidemiologice-terminate-jumatate-sau-incomplete-suceava-tot-dsp-este-carantina.htm
De vreo 3-4 zile, Statul Roman defileaza dus-intors, pe strada mare, in curu’ gol. Adica asa cum e mereu, de fapt. Si paranghelia e abia la inceput. Ehe…
Corect! Dezastru pe toată linia. Dacă actualul ministru al Sănătății va reuși să țină barca la suprafață va fi erou național, în caz contrar….scapă cine poate.
Salutare, @Mar! 🙂
Eu cred ca nu are cum sa tina cineva vreun frau, in Romania, in cazuri intr-adevar nasoale. “In caz contrar” e varianta corecta, Parerea mea. Dar sa zicem ca eu sunt scepticul de serviciu…
Mar – ministrul sanatatii sau secretarul Arafat ? Ca nu prea e clar unde e friul…
Mafia PSD în acțiune…….Surprize, surprize și să sperăm că vor fi cu ani grei de pușcărie pentru mafioții roșii. Uite cine a organizat licitația controversată – ONAC este condus de Cornelia Nagy, numită preşedinte cu rang de secretar de stat de premierul Viorica Dăncilă în 2018. Până atunci, Cornelia Nagy a fost secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate din cadrul Ministerului Mediului.
https://www.g4media.ro/omul-din-spatele-firmei-de-alcool-care-a-vandut-statului-17-milioane-de-masti-a-incheiat-16-290-de-contracte-cu-statul-catalin-hideg-a-fost-doctorand-la-academia-sri.html
De ce se agita Străinu Cercel cu testarea “in masa”
Un posibil răspuns:sunt fonduri de cercetare de 25 milioane lei pentru mai multe teme legate de coronavirus
Doua dintre ele
Dinamica transmiterii virusului …..pe teritoriul României
Tehnici avansate de management a epidemiei in comunitate
La a doua bine nteles ca fierea are și ea un interes
QED
daca ar avea interese corecte (vrabia malai viseaza) studiul poate fi relevant in anumite conditii pt ca sa aiba finalitate in managementul crizelor epidemiologice pt ca apoi aceste studii sa duca la profesionalizarea actului medical , dar in niciun caz ca terapie medicala adecvata si specifica , aici cred ca e ticalosia actiunii – astia nu se vor lasa niciodata … doar 7,62
https://www.g4media.ro/primele-7-teme-de-cercetare-aprobate-de-ministerul-sanatatii-si-la-care-cercetatorii-pot-intra-in-competitie-pe-un-buget-total-de-25-milioane-de-lei-au-fost-anuntate-de-ministerul-educatiei.html
BBC
Boris Johnson infectat cu coronavirus
La cum arată dinamica îmbolnăvirilor Comunicate oficial in Săptămâna Mare se depășesc 10 mii cazuri
Dumnezeu nu doarme.
Ala care cu doua saptamani in urma provaduia imunitatea in masa/ turma , care era impotriva carantinei , e infectat de coronavirus.
Mister Boris Johnson. Prim ministru englez.
Sa ai parte si de coliva. Prost cu diploma.
https://www.theguardian.com/politics/live/2020/mar/27/uk-coronavirus-live-rough-sleepers-nhs-applause-covid-19-latest-news
I se rupe fix in 14 lui Johnson de covid19 pe care l-a luat.
Si avea o parte de dreptate dar era prea devreme cand propunea (nu a asteptat modelele matematice care dau principiul), se va ajunge si la o faza de imunizare de turma voluntara si controlata pentru a suprima covid19.
Buna ziua tuturor…oricum mare parte dintre noi vom ajunge sa gazduim virusul, nu avem ce face acum decat sa dorim tuturor gazduire cat mai usoara…
La romanii astia de-aici, singura sansa cea ma buna este sa puna comandant suprem anti-covid19 si voce unica pe perioada covid19 pe unul care stie (Rafila, sau unul similar daca avem) si sa asculte toata lumea de el; cu intarirea militara a ordinelor date de comandantul anti-covid19
Altfel, din combinatia toxica data de activitatea porcilor criminali, prostia si labageala noului usele, isteria si prostia intregului popor, se va ajunge la situatia neobisnuita, stranie, ca:
in loc sa se suprime virusul se vor suprima parti neobisnuit de mari din popor.
network 1976
un film de referinta
peter finch – oscar
“I’m as mad as hell, and I’m not going to take this anymore! ”
ce ar mai putea fi adaugat strigatului de la geam …
anarchy and idiocracy …
https://www.youtube.com/watch?v=ZwMVMbmQBug
…
e doar unul din scenarii 🙂
Here you go… ce am spus inca de ieri?
Omul stie deja pe mai lung timp ce va face covid19 imprastiat la tot poporul, de aceea va stii din timp ce sa ordone.
https://www.g4media.ro/rafila-vom-ajunge-in-scenariul-4-al-epidemiei-in-cateva-zile-ma-ingrijoreaza-capacitatea-de-la-terapie-intensiva-un-ventilator-mecanic-e-folosit-3-saptamani-la-un-pacient-iar-noi-avem-1-300-de-ap.html
Buna ziua!
In Romania se va aplica imunizarea in masa nu ca strategie nationala ci pentru ca altceva nu avem sau avem in cantitati insuficiente.
Buna ziua,
Daca ” la noi varful epidemiei va fi pe la vara” si “mai vorbim la toamna ‘ o sa ne ia draku pe toti ! Deja unii au ajuns la limita subzistentei , pt ca cei mai multi nu au rezerve deloc.In cel mult 2 luni astept revolte.
Rezolvarea : ori dam drumul la virus cu izolarea pe cat posibil a tuturor batranilor si bolnavilor ori carantina totala gen Wuhan , nimeni pe strada timp de 1 luna cel putin.Oricum raul a fost facut deja , dpdv economic santem mancati , va dura ani sa ne revenim cat de cat , care om mai fi pe aici.
Si interzicerea intrarii in tara a ORICAREI persoane , chiar cetatean roman, pe timpul carantinei totale , altfel degeaba…
Cercel vrea imunitate la furat?!
https://www.aktual24.ro/streinu-cercel-vrea-sa-aiba-imunitate-pentru-achizitii-nimeni-sa-nu-se-atinga-de-noi-in-viitor-sa-se-faca-un-cadru-normativ/
Daaaaaa !
@cedric buna ziua
E vremea “lor” a celor ca Cercel și a altora
Ii doare n pix pe ăștia de “protecția cetățenilor”….ei vor sa vândă
Și un exemplu mai mult decât clar
Sapatamanike trecute a fost “măcel “pe bursa…dezastru …
Doua cifre :Indice dow johnes
2012-între 11-12000
Acum -in jur de 25000(valoare minima după măcel”
Deci 1 USD investit in 2012 înseamnă 2usd azi
La banca 1 USD pus intr un depozit,înseamnă 1,1,25 USD
Unde e “măcelul” de pe bursa???!!!
As mai continua,dar mi e jena….oamenii nu gândesc !!!eu sunt la grupa de risc maxim la coronavirus(+70/fumător )….dar nu sunt panicat….prefer un an “activ” decât un an “ leguma in casa,izolat”…
Vaccinul apare -daca între timp virusul nu suferă mutații- in 18 luni….pana ajunge și pe la noi -36 luni….credeți ca vor putea fi ținuții oamenii in casa atâta timp?va mai tine isteria vreo 2-3 luni- cât cercel&co își umplu iar conturile și se da “liber”…voi fi oare eu mai putin expus? Nu cred
Sunt de acord cu dvs…Pana in ultima zi vreau sa traiesc cu seninatate. Ma ingrozesc de ce vad pe FB, oameni care cu putin timpin urma erau rezonabili si-au pierdut mintile de frica mortii.
Stiintele naturii nu prea se mai predau in scoli. Cum altfel poti sa-ti inchipui ca daca stai in barlog doua saptamani virusul dispare pur si simplu?
buna ziua, @intamplator!
Nu sunt fumator, dar aproape de 80!
Nu stiu de ce se vorbeste mai mult de vaccin si nu de tratament, mai important deocamdata, dupa parerea mea.
Am auzit azi ca pe la jumatatea lunii mai va incepe sa scada numarul de imbolnaviri, deci starea de urgenta va continua. Cati vor putea suporta in case, numai Dumnezeu stie.
Cred ca va fi din ce in ce mai greu sa nu ne imbolnavim, cei cu copiii plecati va trebui sa iesim dupa aprovizionare , deci depindem de cat de constienti sunt ceilalti sa respecte regulile.
Numai ca este ocazia sa vedem acum cat sunt oamenii de needucati, cate cunostinte elementare de igiena le lipsesc, te ingrozesti ce inapoiata este o mare parte din populatie, chiar unii de la care as avea pretentii, respectiv preoti si inalti prelati.
Cum am ajuns aici? Om fi fost vreodata mai educati?
Cred ca nu, doar ca n-a fost ocazia sa ne aratam in adevarata lumina, s-a putut pastra o aparentza fragila.
Cat despre cei care profita de situatie, intotdeauna au existat speculanti, “imbogatitii de razboi”.
Daca sunt tolerati, infloresc iar ceilalti se chinuie sa supravietuiasca.
Scuze, am vorbit prea mult, dar nu sunt pesimist si nici n-am de gand sa ma predau fara rezistenta!!!
P.S. Cei care turbeaza in casa sunt cei fara preocupari, doar taclalele , carciuma, tablele in fata blocului.
Bună ziua!
Foarte adevărat, din păcate!…
Imunitate de turma explicata si aici .
Naturala = NU EXISTA.
Ciuma , holera , gripa spaniola au facut fiecare la timpul lor zeci de milioane de morti.
Cei care NU AU FOST INFECTATI , au supavietuit.
Nu au devenit imuni.
Aceste boli au disparut cum au aparut. Nu au dat imunitate. Au disparut.
IMUNITATE ARTIFICIALA = exista.
Prin vaccinare in masa.
Asa a disparut variola. Eradicata pe intreaga planeta prin vaccinare universala.
Tinerele generatii ( aia sub 55 de ani ) nu au mai fost vaccinati anti variola ca nu mai exista boala.
Ca urmare nu e sigur ca imunitatea mea personala la variola ( am fost vaccinat cind eram copil ) a fost transmisa urmasilor.
In linii generale , imunitatea de masa, turma se traduce exact in : scapa cine poate.
Nu mai tot dati crezare la toate tampenile scrise .
Stati acasa si cititi un pic o istorie a medicinii si a vaccinurilor.
Boris , chiar daca a absolvit o scoala faimoasa , cu strategia ” imunitate de turna ” a dovedit ca e un incult.
A trebuit sa vina institutul regal de medicina sa explice primului ministru istoria medicala.
Cind a citit ca risca 2,5 milioane morti si un sistem de sanatate prabusit , a schimbat atitudinea.
Identic cum a facut un alt destept numit Trump.
Imunitate de turma = pamantul e plat. Ambele cu numerosi sustinatori.
Cititi istoria medicinii.
Nici la banala gripa nu avem imunitate. Cu toate vaccinurle anuale , se moare pe capete. Ca virusul se transforma an la an.
Iar cine nu a avut gripa , e norocos nu imun.
https://en.wikipedia.org/wiki/Herd_immunity
@ Diana
“large percentage of a population has become immune to an infection, whether through previous infections or vaccination”
Deci :
1- Vaccinare da imunitate.
2- In cazul ciumei , au fost doua forme. Concomitente. Una era ” mai lejera”. Omora dar la unii le desfigura ingrozitor corpul si fata. Supravietuiti. Adica previous infections.
Forma dai grea omora pe capete. Fara supravietuitori.
Din cei supravietuiti formei ” lejere” se recrutau ciocli. Deoarece erau imuni la forma mai grea/ periculoasa. Acestia in fiecare seara si dimineata adunau cadavrele aruncate din locuinte pe stazi.
Ciuma a disparut cum a aparut. Nici azi nu se stie din care motiv si daca o fi ascunsa undeva.
Atunci nu existau nici un fel de tratamente pentru ciuma. Nimic.
Azi e la fel.
Imunii la ciuma erau ajunsi ciocli. Desfigurati , cu rani inchise pe tot cirpul dar vii. Acesti ciocli nu au creat o imunitate de turma. Noroc ca ciuma a disparut.
Doar vaccinarea masiva da imunitate.
Dar cum sa explici asta unora care din ” nu vaccin ” au facut lozinca , stil de viata, sursa de venit banesc ?
Bună ziua!
Despre idioții ajunși la „putere” – susținuți de turma și mai mare de idioți-votaci – am mai scris și eu, mai sus, la 12.17…
Și, fiindcă nici eu nu dau crezare p(r)ostului „Radio Schantz” (așa se chema, pe vremuri, „oficina” care lansa ceea ce romgleziștii numesc, azi, „fake news”! 🙂 ), așa cum susțin, foarte bine, întemeiat, și @intamplator, la 15.21 și @diana, la 15.35, îmi văd de treabă – azi, despre răspândirea formelor vechi ale numelui Ilie:
https://paganelis.wordpress.com/2020/03/27/repartitia-spatiala-a-purtatorilor-numelui-elie-ilie/
Spor la cetit! Sănătate și numai bine, tuturor! 🙂
Doamne-ajută!
Nu despre definitia asta wiki a vorbit Johnson sau vorbesc americanii sau modelele pe care le au statele in vedere.
Ci de o situatie in care exista si vaccinuri sau amelioratori ai efectelor covid19; in care exista cicluri de izolare tip ordonanta militara urmate de cicluri de relaxare; de o intarziere, astfel, ca sa se limiteze numarul de decese; de o situatie mai lunga in care sa mearga si ceva din economie dar sa fie protejati cei vulnerabili; de o abordare in care si efecte de tip imunitate de masa sa fie raspandite (exemplu, intalnirea intre doi deja covizi nu mai produce inca unul, etc).
perfect de acord Stef
virusul a existat inaintea primei celule cu viata , biologia de clasa 6-a pe vremuri si a evoluat in paralel cu viata , uneori facand ravagii – istoria , asa cum ai mentionat , confirma
e un sentiment dat de pozitia ocupata in societate – un sentiment de putere , de impunitate etc ( de multe ori dat de bani) si atunci se crede ca omul se poate lua la tranta cu orice
cu natura inca nu te poti pune
colaborezi si convietuiesti cu ea
o afectezi prea mult(aici discutia e lunga , si pleaca de la ce-a zis Paga mai sus etc) , atunci ea se “razbuna”
insa nici panica nu este buna
pana la urma cred ca intrebarea este : isi poate permite omenirea pierderi de milioane de vieti pt a nu se ajunge in alte crize , poate mai periculoase ?
ce ar fi mai bine , o salvare individuala de grup etc sau una planetara , sa zicem
…
spuneam , odata demult ca cu natura si progresul tehnologiei nu se poate pune nimeni :))
Subscriu! 🙂
A mai fost „eliberat” un „virus” în România: sov!…
Buna ziua! 🙂
Nu stiu cat este de adevarata informatia:
https://www.independent.co.uk/news/world/europe/coronavirus-germany-cathedral-st-corona-patron-epidemics-a9426911.html
Germany’s Aachen Cathedral has dug out the relics of little-known Saint Corona, patron saint of resisting epidemics, from its treasure chamber and is polishing up her elaborate shrine to go on show once the coronavirus pandemic has passed.
…..Corona is believed to have been only about 16 years old when the Romans killed her, probably in Syria, for professing the Christian faith. ….
While the cathedral stresses that Corona is patron saint of resisting all epidemics, not just this specific virus, the virus is so-called because, under a microscope, it looks like a globe with little globules, resembling a crown, said Falk. In Latin corona means crown or garland.
“Like many other saints, Saint Corona may be a source of hope in these difficult times,” said Falk.
Buna ziua! 🙂
In afara de prostia cu testarea tuturor bucurestenilor, care i-a grabit demiterea, lui Costache i se trage si de la ciocnirea (subterana si mocnita) cu Arafat, care vrea sa transforme Romexpo in spital. Si Costache s-a opus.
https://adevarul.ro/news/politica/exclusiv-interviu-victor-costachedupa-demisie-sageti-orban-siarafat-hotel-bucuresti-fost-transformat-spital-video-1_5e7de33c5163ec42713afc19/index.html
Vechea problema: Arafat-Urgentistu’ care se pricepe la TOT. El preseaza neoficial sau duce decizia intr-o anumita directie, insa nu el o ia, in mod direct. Daca se impute treaba, nu el e de vina. Daca iese bine, el apare la TV ca Salvatoru’ Neamului.
Bună ziua!
Dacă vor fi probleme grave cu tratarea bolnavilor de coronavirus, calafatul va fi parte a vinei! Chiar una mare de tot!…
Transformarea Romexpo in spital de campanie e fezabil doar in conditiile in care se poate asigura izolarea adecvata, precum si cele necesare celor spitalizati, altfel se poate transforma intr-o imensa anticamera mortuara, din care mai scapa doar cei … din mila Domnului.
Exact. problema in Romexpo e IZOLAREA, fluxul de aer, circuitul chirurgical (daca e nevoie).
Arafat s-a uitat la prea multe videouri cu spitalele de campanie din China.
Din aceasta perspectiva, a asigurarii IZOLARII, nici ideea cu Catedrala Mantuirii Neamului nu este realista. 🙂
Arafat a vazut la italieni.
Au 10 posturi de terapie intensiva amenajate la Milano in cladirile fostei expozitii mondiale ( cu ani in urma realizata, azi abandonata cum sta bine unui stat care arunca miliarde pe geam pentru imagine , orgoliu, propaganda )
Stransi 5 milioane euro din donatii private si amenajat acel corp de cladire. Cu tot ce trebuie. Aparate , oxigen ( foarte important ) , bai , paturi de terapie intensiva. Doar 10 locuri ca nu se gaseste aparatura necesara. Finantarea ar asigura 400 posturi dar e greu de gasit ” sculele” necesare. Alte 35 posturi acum in amenajare.
Oricum si in USA se fac spitale provizorii. Chiar daca US Navy a trimis 2 nave spital ca ajutor, in USA cred (eu personal ) ca vor depasi 500.000 bolnavi. Optimist.
Pesimist , milionul ca doar in o saptamana au ajuns la 100.000 cazuri.
In conditiile de la noi, tinand cont ca nici in unele spitale nu s-au respectat masurile de izolare, cum credeti ca se poate realiza la Romexpo, unde ar fi nevoie de o investitie finaciara considerabil de mare?
Citi, va recomand sa revedeti interviul acordat astazi de dr. Costache (de la ora 15 pe Digi24) si veti intelege exact demisia cu pricina. In fapt a fost o retragere strategica in plan secund, el ramane la comanda unui grup/comandament super dotat/echipat unde a creat un centru de monitorizare real time a tot ce misca in sistemul medical la nivel national in materie de resursa umana, dotare de tehnica si material sanitar, pacienti, patologii si monitorizati, unde este urmarita implementarea strategiei de lupta inpotriva acestui flagel creata de el si alti specialisti. S-a lucrat impreuna cu gen. Ciuca, STS si altii ministrii. Retragerea a permis aducerea in prim plan a lui Tataru, om de teren harsit in luptele politice fiindca se aude deja zanganit de arme pesedisto-anteniste ce scandeaza numele lui Arahat. N.B. Cat priveste cretinaria cu Romexpo Costache a facut deja miscarea, a demarat un proiect de degrevare a spitalelor de boli infectioase prin transferul pacientilor cu forme medii la un hotel din Bucuresti monitorizati medical din centrul de comanda. De vazut neaparat interviul
Bună seara!
Interesant, inclusiv brief-ul, mulțumiri 🙂
Multumesc, ma uit in seara asta! 🙂
Pe „aleșii neamului (mult și prost mult!)” i-a pălit Covidul!
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23757361-fara-imunitate-indemnizatie-speciala-pentru-avocatul-poporului-proiectul-lege-care-prevedea-privilegiile-modificat.htm
🙂 Exemplu de viata:
Povestea necenzurată a tânărului care a ajuns călare în centrul Iașului!
https://www.youtube.com/watch?time_continue=12&v=EO4R4zRfNog&feature=emb_logo
@AA – uitati asa am ajuns sa-i tin partea lui Boris 🙂
Pe mine m-au enervat toti sustinatorii de Brexit, inclusiv Boris asta, dar asta nu inseamna ca ar fi fost incoherent sau inactive legat de covid-19; a gresit la un moment, a recunscut a doua zi, nu a fost un tembel inert cum vedem destui la vremuri dificile; iar covid19 l-a prins, destul de probabil, fiindca este hiperactiv si de aia a intalnit multi oameni, etc. A facut, in opinia mea, ce trebuia sa faca un PM al GB.
Si da, definitia wiki adusa de dvs. contine informatie considerata si in modelele care se tot fac si care ajuta si vor ajuta cel mai mult; nu este o definitie simplista gen imunitate de turma = scapa cine poate; matematica conceptului actual de “imunitate de turma” nu merge asa.
Asta va place la popor…
https://www.g4media.ro/senatoarea-usr-florina-presada-cere-suspendarea-pensiilor-speciale-ale-parlamentarilor-pentru-anul-acesta-si-directionarea-banilor-catre-ministerul-sanatatii-s-ar-strange-aproape-zece-milioane-de-eur.html
acum e momentul si cu 300 parlamentari, sa terminam cu toti parazitii la criza; de fapt sa-i duca pe astia la zero cu salariile, iar cand ii aduc inapoi sa-i aduca numai 300; se fac inca zeci milioane de euro pentru cei infectati.
Cireasa de pe tort.
https://mobile.hotnews.ro/stire/23757669
Aduc aminte ca cu ceva timp in urma Citu si Sica mandolina se laudau cu 300 milioane imprumut cu dobanda negativa.
Ieri au imprumutat 1,36 miliarde lei. In doua operatii distincte.
Una cu dobanda anuala 3,98 % si alta cu 3,7%.
Doar ca nu au aparut pe sticla sa se laude cu dobanzile.
Iar la FMI mergem din nou. Inevitabil. Pare ca avem abonament. 🙁
Si tineti minte cum a dat FMI imprumutul atunci ?
Taiati din cheltuieli , mariti incasarile fiscale.
Acum de unde sa taie este. Cu salarii ca in USA la unii bugetari si pensi la altii fara egal, e loc cu gramada de rectificare bugetara. Fara sa omori bruma de capitalism care mai exista si neabonata la banii statului.
Lipseste vointa. Privilegiatii vor tine cu dintii de bani. Ei conduc nu marionetele schimbate periodic la guvernare.
“Cafeneaua filosofica de vineri seara” – astazi, de la 20:30. Aveti nevoie de un cont pe zoom.
https://www.facebook.com/doru.castaian/posts/10217808435097501
Pardon, de la 20:00…………
Revin cu o părere strict personală-nu e bazată pe nici un fapt,e pur și simplu o supoziție….
De ce sunt atât de multe victime in vârsta in Italia și-mai nou -Spania
S ar putea ca un factor agravant sa fie concentrarea acestora in “cămine de bătrâni”…nu știu care e numărul mediu…dar poate fi un factor agravant…e drept la fel e și in Franța și US-aici vom vedea-(nu cunosc situația in alte tari)
Revin la “fix ul” meu: Hollywood prezintă “viața fericita” in cămine,”rezervații de bătrâni”( gen Arizona,Florida – dar întotdeauna mi a fost mila de acei “Fericiți” ….prefer situația de la noi unde “vârsta a 3a” e in cel mai rău caz de ajutor in creșterea nepoților ,daca nu și găsesc altceva…asta am învățat de la cei dinaintea mea, “sa nu faci umbra degeaba pământului” atât timp cât te poti mișcă și capul te ajuta
Bună seara,
Acest doctor are răspuns la întrebarea dumneavoastră:
https://youtu.be/OfYKd4C-pbE
Buna seara
L am văzut,totuși nu spune nimic de “concentrarea bătrânilor in același loc”
Nu știu date despre număr decese “naturale” in Lombardia in vremuri normale și număr decese in perioada de pandemie/ar trebui Ex: medie decese naturale in ultimii 10 ani între 15 feb-15 Martie și același nr decese între 15 feb-15 Martie 2020/așa poate s ar valida teoria expusă
@Paganel, buna seara!
Este adevarat?
http://www.ziare.com/stiri/coronavirus/liga-studentilor-din-iasi-rectorul-toader-a-ignorat-recomandarile-dsp-si-a-generat-o-bomba-epidemiologica-cu-ceas-1603772
Rectorul se poate alege cu dosar penal? Poate asa scapati de el. Desi la cate pile are….
Buna seara,
primul si inca cel mai productiv local de imbolnaviti de virus in Seattle este un camin de batrani.
farmacistii incep sa chestioneze (mai ales in il) cum se face ca doctori scriu reteta pt ei, familie si prieteni
pt chinina+z-pack – reteta aia pt care trump era ridiculizat ca a mentionta-o si folosita din belsug in franta.
pt intamplator la 18 01
Bună seara!
Se pare că e adevărat: găurel o face „groasă”! După ce s-a „reales” prin fraudă!…
Nedeclarat, bănui că are „un dinte” contra studenților, care au fost și sunt foarte vocali împotriva lui!…
studentii – snowflakes Romaniei.. Vai si amar
Eu nu cred ca astia sunt normali… poate ar trebui controlati… 98%… pe bune? … responsabilii se scara / bloc se intoarce…
https://www.g4media.ro/majoritatea-celor-depistati-cu-coronavirus-in-bucuresti-sunt-din-sectorul-2-streinu-cercel-vom-folosi-aceste-date-pentru-esantionul-de-testare-din-capitala-presedintii-asociatiilor-de-locatari-dev.html
Buna seara,
peste 2 trilioane dollari – unele tinte sunt laudabile, altele ‘pork’ – au fost votate drept ajutor. dar cei cu croaziere se pare ca se vor linge pe bot.
https://www.occrp.org/en/daily/11907-critics-argue-that-us-government-should-not-bail-out-cruise-liners
“Despite many of them being based in Florida, major cruise lines conveniently rely on legal loopholes by registering their companies in low tax jurisdictions. Their cruise ships also fly the flags of other countries so that they do not have to abide by US labor laws, a loophole known as a “flag of convenience”.
Carnival, the largest cruise company in terms of market share, is incorporated in Panama according to Panama’s registry and the other two major companies in the industry employ similar tactics. Norwegian is incorporated in Bermuda, and Royal Caribbean has been incorporated in Liberia since 1985.
Despite the fact that all three of their corporate headquarters are in Miami, annual filings show that these companies are part of an industry that paid an average tax rate of under 1%, which is well below the required 21% corporate tax rate in the United States. “
trump ar face un schimb
“I do like the concept of, perhaps, coming in and registering here. Coming into the United States,” he said during yesterday’s coronavirus briefing. “It’s very tough to make a loan to a company when they’re based in a different country.””
Sa ne mai înseninam
După ce a aflat ca printul Charles are covid 19,regina Elisabeta a declarat ca nu e îngrijorată “copiii fac forme ușoare”
Astazi in Italia
Alti 936 morti. Total 9.134 decedati. Din care 46 medici.
66.414 actualmente bolnavi de virus.
3.762 se afla in terapie intensiva din 26.029 internati cu coronavirus.
Spania si RFG , galop al celor noi infectati. De ordinul miilor .
Bună seara!
Din ciclul ”Armata e cu noi”, și da bine că este cu noi 🙏 – ”Primul lot de 15 izolete de concepție și producție românească a fost recepționat vineri, 27 martie, anunță Armata, la circa o săptămână după ce a fost realizat și omologat prototipul. „În câteva zile sperăm să fie omologat modulul pentru izolarea personalului contaminat cu agenți biologici – BIOSAFE, dezvoltat de aceleași stucturi de cercetare ale MApN”, anunță Ministrul Apărării.”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23758187-coronavirus-izoleta-romaneasca-armata.htm
Buna seara tuturor,
Articolul urmator subliniaza cateva puncte importante despre starea actuala:
https://reporterre.net/Depister-et-fabriquer-des-masques-sinon-le-confinement-n-aura-servi-a-rien
– izolarea la domicliu e utila pentru a castiga timp (si a nu satura locurile din spitale)
– izolarea e problematica in sine (catastrofica pt economie, dar si pentru indivizi)
– e absolut necesar sa se adopte practicile din estul extrem legate de purtarea mastilor si testare (se citeaza Coréea si Taiwanul, dar si altele au adoptat aceleasi practici – Japonia, Hong Kong, Malaezia, Singapore din ceea ce stiu de la prietenii de acolo).
– izolarea e inutila fara masurile acestea (masti si teste si cresterea capacitatii spitalelor).
– iesirea din izolare e foarte complicata fara masti pt toata lumea si teste
PS. Autorul e extrem de bun in domeniu sau.
PS2. Pentru prima data in dupa amiaza asta constat ca in cartierul meu dintr-o suburbie a Parisului lumea suporta din ce in ce mai greu statul in casa. Si abia a trecut o saptamana. Aici mai avem pana pe 15 aprilie, cu posibilitate de prelungire…. o sa fie greu…
E de neînțeles (cel putin pentru mine)
Decedatul “26” de coronavirus in ro
-internat in spital cardiologie in 10 Martie
-in 25 Martie este intubat
-in 27 Martie confirmat pozitiv covid/moare in aceasi zi
Ori a murit de inima ori a fost infectat in spital și a murit din aceasta cauza
îmi poate explica cineva?
Nu sint dotati suficient.
Analiza se face pe grupuri de tampoane . Nu individual. La macaronari , loturi de 200 tampoane. Ca asa cer ” sculele” din dotare.
Automat cred ca timpul de raspuns e extrem de lung.
Teoretic, de cind faci tamponul si pina la raspuns ,pacientul trebuie izolat. Separat de altii.
Dar cu haosul din sistemul romanesc , lipsa de echipamente si tehnologie, rezultatul e asta.
n-a fost testat cf procedurii/regulamentului desi se putea
un vecin a reclamat ca are apartinatori sositi recent cu care a si avut contact si a mintit in declaratia aia
doctorii s-au acoperit cu asta(legal vorbind)
intre timp omul a circulat(de 2 ori la spital etc) si acum se face ancheta epidemo
…
e o eroare de procedura de la bun inceput , nu stiu daca din prostie sau din lipsa de materiale
sa te increzi ,tu sistem medical , pe declaratii , chiar aflate sub spectrul penal , cred ca a fost o eroare
@mircea
Ăla de care spuneti Dvs e mort ieri;cazul “26” e din seara asta/daca omul asta a fost internat la cardio in 10 .03 și era deja infectat,i a infectat și pe alții….teoretic pe toți in 15 zile….extrapolând e posibil ca astfel de internări sa se fi produs in mult mai multe spitale din țara și cele mai multe sa fie deja compromise ….sper sa ma înșel
Buna seara,
https://docs.google.com/document/d/1SesxgaPnpT6OfCYuaFSwXzDK4cDKMbivoALprcVFj48/edit
autorul un doctor in monroe, ny intr=o comunitate de evrei ortodocsi (cum ar fi cei din williamsburg in ny city)
din doc:
My name is Dr. Zev Zelenko and I practice medicine in Monroe, NY. For the last 16 years, I have cared for approximately 75% of the adult population of Kiryas Joel, which is a very close knit community of approximately 35,000 people in which the infection spread rapidly and unchecked prior to the imposition of social distancing.
As of today my team has tested approximately 200 people from this community for Covid-19, and 65% of the results have been positive. If extrapolated to the entire community, that means more than 20,000 people are infected at the present time. Of this group, I estimate that there are 1500 patients who are in the high-risk category (i.e. >60, immunocompromised, comorbidities, etc).
Given the urgency of the situation, I developed the following treatment protocol in the pre-hospital setting and have seen only positive results:
1. Any patient with shortness of breath regardless of age is treated.
2. Any patient in the high-risk category even with just mild symptoms is treated.
3. Young, healthy and low risk patients even with symptoms are not treated (unless their circumstances change and they fall into category 1 or 2).
My out-patient treatment regimen is as follows:
1. Hydroxychloroquine 200mg twice a day for 5 days
2. Azithromycin 500mg once a day for 5 days
3. Zinc sulfate 220mg once a day for 5 days
The rationale for my treatment plan is as follows. I combined the data available from China and South Korea with the recent study published from France (sites available on request). We know that hydroxychloroquine helps Zinc enter the cell. We know that Zinc slows viral replication within the cell. Regarding the use of azithromycin, I postulate it prevents secondary bacterial infections. These three drugs are well known and usually well tolerated, hence the risk to the patient is low.
Since last Thursday, my team has treated approximately 350 patients in Kiryas Joel and another 150 patients in other areas of New York with the above regimen.
Of this group and the information provided to me by affiliated medical teams, we have had ZERO deaths, ZERO hospitalizations, and ZERO intubations. In addition, I have not heard of any negative side effects other than approximately 10% of patients with temporary nausea and diarrhea.
Buna seara
..doua ieftine iar azitromicina e deja “generic”….nu iese de nici un “gheșeft “….deja aud “Explicațiile”=datorita ADN specific acelei comunități
Doctorul din Marsilia a luptat cu dinții sa fie considerat tratamentul cu hidroxiclorochinina!!!
Doctorul acela din Marsilia e orice numai un ageamiu, nu!
Buna seara 🙂
Buna seara….așa e “l am verificat” pe Wiki cred ca de asta a și bătut in retragere “sistemul”(bănuiesc ca și acolo e așa ceva) și au reintrodus substanța )retrasa in Decembrie daca nu ma înșel) in scheme de tratament
doctorul e o mare problema pt establishment. are o reputatie inatacabila. iar ideea ca cineva pe cont propriu – ma rog are institutiile pe care le dirijeaza – poate sa initieze de capul lui o rezolvare a tratamentului si sa fie validat de persoane private e o lovitura de netolerat pt farma/medical monopol si control.
Cunosc regiunea unde e monroe f. bine. cei vecini cu ei – presupun ca cei 150 inafara de cei 350 din comunitatea lor – nu sunt evrei. se ciodnanesc de zeci de ani – evreii cu vecinii nativi – iar evreii se tot inmultesc si se tot extind. i-a scris direct lui trump. trump ca new-yorkez sunt sigur ca stie ca urmeaza nota de plata. 🙂
De necrezut: stam si noi bine la un capitol!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/top-surprinzator-romania-pe-primele-locuri-in-ue-la-numarul-paturilor-de-terapie-intensiva-alaturi-de-germania-si-austria-1282345#ziarecom
buna seara
asta da arma biologica, dupa o generatie ramai fara barbati/armata si nici nu te obosesti ca in rapirea sabinelor, te invita femeile.
https://www.scmp.com/news/china/science/article/3077113/wuhan-doctors-plan-long-term-look-coronavirus-impact-male-sex
”
Blood samples from Covid-19 patients in small-scale study indicate what could be a testicle malfunction, researchers say
Results ‘not conclusive and require further investigation’”
Ultima informatie si ma culc. 🙂
Trump a semnat documentul prin care USA va cheltui 2.000 miliarde in lupta cu coronavirus si efectele economice.
A ordinat ( conform legii de razboi ) grupului General Motors sa produca respiratoare pentru intubati.
Conform legii , GM e obligata sa se reprofileze in cel mai scurt timp. Fara scuze. ( oricum primeste finantare grasa )
Pentru acest week-end sunt asteptate valori mari ale concentratiilor de PM10.
https://www.severe-weather.eu/mcd/high-values-pm10-air-pollutants-europe-mk/
Buna dimineața
Foarte instructiv și detaliat/tks
Bună ziua!
Mulțumesc și eu! Util și extrem de instructiv!
Și, dacă tot am intrat și cetit, am găsit (și) asta, tot acolo:
https://www.severe-weather.eu/mcd/unusually-intense-arctic-outbreak-across-europe-march-mk/
Mesaj pentru (re)greta bioenergeta și compania: Fi-v-ar „încălzirea globală” a dreak!…
Bună ziua!
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23758049-video-papa-francisc-roaga-solitudine-pentru-intreaga-lumea.htm
E bine că vine Papa să „zgâlțâie” Lumea un pic! Măcar Papa să o facă, fiindcă, la noi, n-are cine: ceo de la bor srl are altă „agendă”! Sau „joacă” de-a „v-ați ascunselea” cu covidul???
O zi liniștită tuturor!
Doamne-ajută!
dar acordurile cu marii operatori de telefonie mobila nu par toxice chiar nimanui ?
evident, spre binele neamului