Revista Presei – 6 ianuarie. “Un nou Bancorex ?”
06/01/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 6 ianuarie! Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificari ale vantului, precipitatii mixte si ninsori, valabila de sambata, de la ora 17.00, pana luni, la ora 22.00. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vantul va avea intensificari indeosebi in regiunile sud-estice si in Carpatii Meridionali, arata ANM. Temporar, vor fi precipitatii: in zona montana va ninge, in centrul, vestul, nordul si nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar in sud-est vor fi precipitatii mixte. Local se va depune strat de zapada si, pe arii restranse, se va forma polei sau ghetus. Conform sursei citate, zapada va fi viscolita sau spulberata in zona montana si, trecator, la inceput in regiunile vestice, apoi mai ales in cele estice, nord-vestice si centrale. O alta atentionare Cod galben vizeaza Moldova, unde sunt asteptate intensificari ale vantului, de duminica, de la ora 9.00, pana luni, la ora 6.00. “In intervalul mentionat, in Moldova, vor fi intensificari ale vantului cu viteze in general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restranse 70 – 75 km/h. Local si temporar vor fi precipitatii predominant sub forma de ninsoare, iar zapada va fi trecator spulberata”, spun meteorologii. „Răcirea va continua și la începutul săptămânii viitoare, când vor fi două grade în București, dar precipitațiile vor înceta, însă vântul va prinde putere luni. Vor fi rafale în București de până la 55 de km pe oră, ca și în partea de sud-est a țării.”
Alegeri anticipate sau povestea cu cocoșul roșu? Anul 2019 s-a încheiat cu anunțul că PNL va apela la toate mijloacele constituționale ca cel mai târziu la mijlocul primăverii alegătorii să fie convocați la urne pentru alegeri parlamentare anticipate. Crainicul veștii era nimeni altul decât etern nepotolitul domn Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului. Care a avut totuși grijă (bunul simț?) să precizeze că anunțul oficial urmează a fi făcut de președintele partidului și premierul Ludovic Orban. Nu de alta dar primul pas ca planul să aibă minime șanse de izbândă depinde mai întâi de vrerea, adică de demisia premierului și numai după aceea se va putea pune în mișcare angrenajul în urma căruia electoratul ar urma să fie chemat la urne în aprilie, cum estima același guraliv domn prim-vicepreședinte. Care mai să cred că și-a luat jumătate de normă la obscenul post de televiziune al d-lui Sebastian Ghiță. Ce șanse ar avea o astfel de idee? Alegerile anticipate ar avantaja, măcar la prima vedere, în primul rând PNL. Nu de alta dar până în decembrie când ar urma să aibă loc alegerile la termen se pot întâmpla multe. Și nu tocmai bune. Guvernarea erodează, situația economică a țării nu e deloc roză, PNL a promis multe, va mări și pensii, și salarii. Nu prea se știe însă dacă va avea și cum, și cu ce, și de unde să își pună în practică făgăduielile. Altfel decât continuând îndatorarea cu dobânzi din ce în ce mai ridicate. Unele sondaje de opinie arată o stagnare a procentelor partidului și o ușoară creștere în altitudine a zborului PSD. Cel al Sociopol controlat de dl. Mirel Palada spune exact contrariul. Dar câtă credibilitate are dl. Palada?…În clipa în care scriu eu acest comentariu nu prea e clar dacă planurile privind demisia domnului Orban sunt cunoscute și agreate și de Grivei. Adică de dl. Ludovic Orban însuși. Mai exact. A vorbit dl. Rareș Bogdan înainte de Revelion în numele partidului, s-a consultat cu parlamentarii acestuia, cu dl. Orban însuși ori dă glas dorințele proprii? Care sunt, e drept, nu doar ale lui, ci și ale doamnei în roșu Raluca Turcan și unul, și celălalt goarnele și executanții ordinelor președintelui României și, în primul rând, chiar dorințele domnului Iohannis . Dacă lucrurile stau astfel, dl. Iohannis nu ar trebui să uite că el poartă principala responsabilitate a eșecului electoral al liberalilor din decembrie 2016. Cu câtva timp înainte de respectivele alegeri, domnul președinte s-a amestecat vârtos în treburile partidului, a înscăunat-o în jilțul de președinte pe doamna Alina Gorghiu, a mai dat și alte câteva dispoziții greșite. Acum se zice că dl, Iohannis se bazează nu doar pe voința proprie, pe marele lui succes electoral, ci și pe sfaturile garantate de flerul de fost jurnalist al d-lui Rareș Bogdan. Care fler? Cel care întrevedea în iunie 2017 un mare lider politic în revenantul Sorin Grindeanu, cel care l-a slujit pe generalul Oprea și a adus elogii patriotismului lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste. Integral: http://www.contributors.ro
Cine sunt magistraţii nemulţumiţi că Guvernul vrea să desfiinţeze Secţia specială: victime ale „abuzurilor” DNA şi judecători cu legături cu PSD După ce Guvernul Orban a adoptat memorandumul propus de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), mai mulţi magistraţi şi asociaţii profesionale reprezentate de ei au criticat în termeni vehemenţi intenţia Executivului. Judecătoarea Andreea Ciucă de la Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), judecătoarea Florica Roman de Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO), judecătoarea Dana Gîrbovan de la Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi procuroarea Elena Iordache de la Asociaţia Procurorilor din România (APR) au emis un comunicat de presă comun în care au criticat intenţia Guvernului liberal de a desfiinţa SIIJ. Opinii similare au exprimat judecătoarea pensionară Viorica Constiniu, judecătoarea Adriana Stoicescu, preşedintă a Tribunalului Timiş şi procurorul Liviu Tudose. Cine sunt magistraţii pro-SIIJ. Judecătoarele Andreea Ciucă, Florica Roman şi procurorul Liviu Tudose au fost vicime ale „abuzurilor” DNA. În 2003, fosta preşedintă a Tribunalului Mureş, Andreea Ciucă, a fost acuzată de luare de mită de procurorii PNA-lui înfiinţat de Adrian Năstase. Judecătoarea a fost prinsă în flagrant cu banii primiţi de la un politician local, dar a susţinut că a fost vorba de un împrumut. Ciucă a fost chiar arestată de procurori (la vremea respectivă, aceştia puteau să emită mandate de arestare), însă a fost eliberată de Instanţa supremă. Judecătoarea Andreea Ciucă a fost achitată defiinitiv în 2010 de un complet de 9 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În 2014, judecătoarea Florica Roman de la Curtea de Apel Oradea a fost trimisă în judecată de DNA Oradea, alături de alţi 3 judecători, pentru că ar fi încercat să ajute un inculpat condamnat pentru tentativă de viol. Judecătoarea Roman a fost acuzată de trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. Potrivit DNA, judecătoarea ar fi primit bani, păstrăvi și whisky și ar fi pretins un ceas vechi cu cuc ca să intervină pe lângă colegii ei, astfel încât inculpatul să nu execute pedeapsa de 2 ani şi 8 luni de închisoare. În 2015, dosarul a fost restitut la parchet, iar ancheta a fost preluată de procuroarea Florentina Mirică de la DNA Bucureşti, care a clasat acuzaţiile în 2017. Ulterior, judecătoarea Roman a formulat plângere la Secţia Specială împotriva procurorilor DNA Oradea care ar fi „terorizat-o”….. În 2016, fostul şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Liviu Tudose, a stat mai multe luni în arest preventiv, fiind acuzat de luare de mită şi permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii. Tudose a fost trimis în judecată, alături de mai mulţi procurori şi poliţişti din Prahova şi de fostul deputat PSD, Sebastian Ghiţă. Procurorul Mircea Negulescu zis Portocală, pe atunci la Parchetul Curţii de Apel Prahova, instrumenta dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani Alexe-Păvăleanu…. Judecătoarea pensionară Viorica Costiniu (foto) era celebră în sistemul de Justiţie pentru atitudinea anti-DNA după ce soţul ei, judecătorul Florin Costiniu, fost şef al Secţiei Civile a ÎCCJ, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie în dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu. Deşi este condamnat pentru corupţie, magistratul Costiniu încasează în continuare pensie specială. În 2013, pensia lui era de 16.000 de lei. Potrivit unor surse judiciare, acum, pensia specială a judecătorului condamnat pentru corupţie, Florin Costiniu, sare de 20.000 de lei. Integral: https://www.g4media.ro
Bancherii privilegiati ai statului roman pun la cale un nou Bancorex de cateva sute de milioane de euro In anul 1999, fiecare roman a fost obligat sa isi cedeze a sasea parte din venitul anual pentru a acoperi cel mai mare jaf din istoria bancara a Romaniei. 2,4 miliarde de dolari, 7% dintr-un PIB anual de atunci, 100 de dolari pentru fiecare roman. Atat a costat acoperirea gaurii produsa la Bancorex, din 1990 pana in 1999. Plecata la drum, dupa revolutie, cu rezerve de 1 miliard de dolari, Bancorex a fost obligata de politicieni sa acorde credite preferentiale, la dobanzi infime si fara garantii, pentru 4.800 de demnitari, politisti, sindicalisti, procurori si pentru cateva zeci de firme (printre acestea: Ewing Hermes, a afaceristului Ilie Alexandru din Slobozia, SANCA, a lui Alexandru Raducanu, care a primit aproape 60 de milioane de dolari si a garantat cu niste grajduri darapanate, Azochim Savinesti, detinuta de Ioan Niculae, si imperiul fratilor Viorel si George Constantin Paunescu). Aceasta gaura a fost infaptuita, de o maniera profesionista, de catre un grup de bancheri platiti generos de catre actionarul bancii, statul roman. Cei sase presedinti ai Bancorex au fost, pe rand: Vasile Voloseniuc, Dan Pascariu, Razvan Temesan (1992-1997), Florin Ionescu (1997-1998), Vlad Soare si Nicolae Danila. Aceasta gaura s-a produs sub directa si atenta supraveghere a Bancii Nationale, condusa de catre cel mai longeviv guvernator de pe planeta, Mugur Constantin Isarescu, incremenit pe acelasi scaun trei decenii. Astazi, dupa 20 de ani de la asa-zisa “fuziune” dintre Bancorex si BCR, de fapt o iscusita spalare a urmelor, un alt grup rozaliu de bancheri pune la cale o smecherie asemanatoare. In fruntea lor pe cine gasim? Surpriza: pe Traian Sorin Halalai, lansat in viata de bancher taman la… Bancorex, presedintele bancii de stat EximBank (incepand din 2012), cel care incaseaza lunar un salariu in valoare de 137.585 lei brut (sursa: AICI)…..Povestea? Banala pentru Romania jafurilor nesfarsite: o banca de stat cu un profit anual operational de 13 milioane de euro cumpara, cu vreo 50 milioane de euro, o banca privata, cu pierderi mari si an de an repetate (Banca Romaneasca), preluand, la pachet, datorii de sute de milioane de euro!!! Oare acesti oameni platiti cu atatea zeci de mii de euro lunar, cu prea-plinele lor fapturi lafaite in palate luxoase sau pe pernitele moi ale limuzinelor, nu puteau avea o imaginatie mai bogata de atat? Oare nu ne-ar putea macar minti mai frumos? Consiliul Concurentei este ultimul care inca nu a aprobat noul Bancorex, “studiaza dosarul”, ceea ce ma face sa mai am o slaba palpaire de speranta ca nenorocirea mai poate fi inca evitata. Pentru toti cei care au indoieli, iata contul de profit si pierderi al bancii de stat Eximbank, creata din bani publici pentru a sustine comertul exterior romanesc, nu pentru a face achizitii netransparente:…Tot pentru clarificare, iata si valoarea tranzactiei, devoalata de o sursa independenta: 314 milioane de euro, incluzand plata datoriilor intra-grup, adica banii datorati de Banca Romaneasca bancii mama din Grecia, National Bank of Greece, NBG:…In “RAPORT privind cerintele de transparenta si publicare pe anul 2018“, creditul subordonat (cel primit de la NBG) este prins cu valoarea de 303 milioane lei, adica vreo 64 de milioane de euro. Si atunci ce-o fi restul pana la 314 milioane de euro? Daca totul e comunicat oficial, conform cerintelor Basel III, de catre greci, de ce se feresc autoritatile romanesti sa spuna si amaratilor care le platesc salariile toate amanuntele tranzactiei? Oare daca faci totul legal, de ce ar trebui sa ascunzi adevarul? Si, totusi, in conditiile in care comunicatul grecilor este valabil si Eximbank va plati 314 milioane de euro, ramane o mare, uriasa intrebare: Cum poate plati o banca cu venituri anuale de nici 40 de milioane de euro si profit operational de 13 milioane de euro o suma de 314 milioane de euro in cinci (5) ani, asa cum este conditionat imprumutul dat de banca-mama? Sau oare cum poate o banca cu 1.070 de salariati si active de 6,8 miliarde de lei sa fie preluata de o alta banca, specializata monopolist de catre stat, cu doar 374 de salariati si active de 7,2 miliarde de lei? Cine va finanta preluarea? De exemplu, ma tot intreaba un vecin, tot grec, ce firma se va ocupa de instalarea noului sistem informatic al bancii rezultate? Integral: http://www.ziare.com
O rezoluție pentru 2020: să nu mai stea la închisoare oamenii care fură salam de foame, iar plagiatorii dovediți de la Academia SRI să scape și să fie secretizați! Poate vă amintiți că în primele luni ale anului 2019, jurnalista Emilia Șercan era amenințată de un ofițer angajat la Academia de Poliție A.I. Cuza din București pentru că scormonea în șerpăria cu plagiate din academia MAI. Jurnalista dezvăluise plagiatele unora ca Gabriel Oprea, fost ministru de interne și vice-premier în guvernul Ponta sau Petre Tobă, ofițer MAI și ministru de interne în guvernul Cioloș. …. Emilia Șercan a demonstrat că dintr-un total de 85 de teze de doctorat susținute la Academia SRI, 45 sunt plagiate și că politicieni precum Eugen Teodorovici, fost ministru de finanțe în guvernele Dăncilă și Ponta, a fost cadorisit cu o diplomă postdoctorală de către Colegiul Național de Informații al SRI, fără ca el să fi trecut pe la cursuri. … În afara unor articole răzlețe prin presă, nu au existat reacții semnificative dinspre societatea civilă și nici dinspre instituțiile publice responsabile cu anchetarea și soluționarea unor astfel de situații. Dimpotrivă, așa cum a arătat jurnalista Emilia Șercan în repetate rânduri, am avut parte de eforturi concertate de boicotare a investigațiilor jurnalistice și de protejare a celor care au beneficiat de pe urma diplomelor obținute pe lucrări plagiate. Acest efort a culminat în luna cadourilor, printr-o OUG dată de guvernul Orban în a 3-a zi de Crăciun care, conform site-ului Edupedu.ro, prevede următoarele: … Altfel spus, prin această ordonanță de urgență Academia SRI își creează registru matricol paralel celui existent, secretizând numele celor care urmează diversele cursuri și programe de învățământ, scutindu-i de eventuale neplăceri cauzate de investigații jurnalistice. Se pare că urgența SRI-ului și a guvernului nu a fost soluționarea cazurilor de plagiat deja demonstrate și reabilitarea credibilității și onorabilității instituției de învățământ, ci secretizarea, adică ascunderea sub preș a mizeriei. … Pentru că diplomele și titlurile obținute au dus la avans în ierarhie, creșteri salariale și, în cazul celor cu titlu de doctor, la încasarea sporului de doctorat. Un spor deloc neglijabil, de 50% din salariul minim pe economie brut. Adică, undeva peste 1.000 de lei. Un supliment nemeritat, mai mare decât pensia minimă socială (înghețată la 704 lei de actualul guvern) și mai mare decât ajutoare sociale precum Venitul Minim Garantat sau Indemnizația de Susținere a Familiei, încasate de unii dintre cei mai săraci dintre cetățeni. … Cu alte cuvinte, nu e vorba doar de o fraudă intelectuală, ci inclusiv de cauzarea unui prejudiciu financiar. Statul a plătit și continuă să plătească lună de lună un spor nemeritat, dobândit prin furt intelectual. Integral: https://www.libertatea.ro
Bucurestenii nu scapa nici in 2020 de avariile care-i lasa in frig. Ce sanse de salvare are termoficarea Capitalei Ajuns anul trecut intr-o situatie limita, uriasul sistem de termoficare al Bucurestiului – al doilea ca marime dupa cel al Moscovei – ramane si in 2020 tot in pericol de colaps. Motivul: desi toti primarii generali ai Capitaliei din ultimii 30 de ani au promis ca vor rezolva marile probleme ale incalzirii centralizare din oras, niciunul nu a facut-o. … Sistemul de termoficare al Capitalei are mai multe componente. Primele sunt CET-urile administrate de ELCEN (la randul sau controlat de Guvern). Acestea centrale produc apa fierbinte pe care o livreaza pe magistrala tur (conducta groasa, subterana, cu diametru de pana la 1,2 metri) catre circa 1.000 de puncte termice amplasate in toata Capitala. Ati crede ca aceasta apa oparita ajunge in calorifere si la robinete? Ei bine, nu! De la punctele termice, apa respectiva se intoarce, pe magistrala de retur (conducta la fel de groasa ca si magistrala tur), direct la centrala care a livrat-o. Ce rost are deci tot acest circuit? E foarte simplu. Apa fiarta de la CET este transportata pana la punctul termic doar ca sa treaca printr-un dispozitiv numit schimbator de caldura. In interiorul acestuia, apa de la CET o incalzeste pe cea care pleaca pe conducte mai subtiri – numite retea secundara de distributie – catre calorifere si robinete. Cei aproape 4.000 de kilometri de conducte din subteranele Bucurestiului, dar si punctele termice sunt in administrarea Companiei Municipale Termoenergetica SA….. Ani la rand, Primaria Capitalei n-a platit la timp subventia catre RADET. In consecinta, la randul ei, Regia n-a avut cu ce sa isi achite datoriile catre furnizorul de agent termic (catre Elcen -n.red.). Si asa RADET a acumulat datorii, an de an. In plus, contractul de livrare era dezavantajos pentru RADET, permitand ELCEN sa perceapa penalitati chiar si atunci cand Bucurestiul era pregatit sa isi plateasca la timp incalzire….In consecinta, ca sa nu piarda acesti bani, Gabriela Firea a infiintat Compania Muncipala Energetica SA. Aceasta urma sa preia salariatii, infrastructura si activitatea RADET si, neavand datorii, sa poata accesa finantarea europeana. Dar instanta a declarat ca respectiva companie s-a infiintat ilegal. In loc sa o inchida si sa infiinteze alta, insa, administratia Firea a tras de timp, luni la rand. In cele din urma, cu chiu, cu vai, primarul general a reusit sa scindeze compania ilegala si sa infiinteze altele doua: CM Termoenergetica SA (al carei rol era sa preia infrastructura, activitatea si angajatii RADET) si CM Energetica Servicii SA (care sa repare conductele si punctele termice)…..Consilierul general Catalin Deaconescu a precizat pentru Ziare.com ca exista riscul pronuntat ca Termoenergetica SA sa o ia pe urmele falimentarei RADET si sa ajunga, in curand, in sapa de lemn. Asta, mai ales ca in prezent mecanismele de finantare ale CM Termoenergetica sunt similare cu cele folosite si la RADET, pe vremea cand aceasta dadea caldura, in Capitala. Integral: http://www.ziare.com
Gabriela Firea vrea un nou mandat si zice ca si-a facut datoria. Asa sa fie? In chiar prima zi a anului, primarul general al Capitalei vestea bucurestenilor ca s-a hotarat sa mai candideze pentru inca un mandat la primarie – o, ce veste minunata! Motivatia este de-a dreptul induiosatoare:“Candidez pentru un nou mandat de primar general. Consider ca mi-am facut datoria. Am inceput noi proiecte si vreau sa le finalizez”….Atunci, in 2016, cand se ruga de noi s-o votam, Gabriela Firea nu anticipa deloc asa ceva. Ea promitea marea cu sarea, in termeni cat mai elevati, ca sa nu inteleaga toata lumea: “regandirea eficienta a intregului sistem centralizat de alimentare cu energie termica in baza strategiei de gestionare integrata si eficienta a energiei”. Si ne mai pormitea tot atunci: “se vor proiecta si redimensiona traseele de transport ale energiei termice si se vor finanta, inclusiv prin atragerea de fonduri europene nerambursabile, lucrarile de modernizare a retelei si inlocuirea actualelor conducte imbatranite cu conducte noi preizolate si la dimensiuni adecvate traficului de agent termic”. Si ce s-a ales din promisiunile cu care acum socoate ca si-a facut datoria? Praful de pe toba! In aceasta toamna, dupa patru ani de mandat ai primarului Firea, bucurestenii au dardait mai abitir decat in mandatele tuturor primarilor anteriori, as zice chiar ale celor comunisti….Si nu este vorba numai de agentul termic. Calul de bataie al doamnei Firea in programul sau din 2016 era fluidizarea traficului si modernizarea transportului in comun. Te crucesti recitind ce ne promitea pentru acesta din urma: “o evaluare si redimensionare a tuturor traseelor, astfel incat sa se elimine redundantele si sa se asigure interconectarea traseelor de suprafata cu cele ale metroului”. Asta cu redundantele parca le-a pus capac la toate. As zice chiar ca doamna Firea a ales anume un cuvant rarissim in programul sau electoral din 2016, ca sa puna in incurcatura electoratul, sa-i fie rusine bucuresteanului cand simte ca dansa este licentiata in litere, iar el este licentiat in cu totul altceva sau chiar in nimic. Nu stiu pe ce baza considera doamna Gabriela Firea ca si-a facut datoria fata de bucuresteni, dar recitind stufoasa lucrare de acum patru ani, intitulata pretentios “Program de guvernare locala – Municipiul Bucuresti”, intinsa pe 69 de pagini, observ ca nu continea decat o suma de constatari si deziderate. Deziderate, nu masuri. Toate la modul general, nimic concret si – mai ales – niciun termen…..Am vazut numai globulete si beculete agatate de sarbatori cu miile pe strazi, la targuri si in piata publica, vouchere pentru biciclete, balcoane premiate, fatade laudate, plus falimentul RADET, consecinta si a lipsei investitiilor necesare in retea. Nu ma pot abtine sa citez una din “masurile” nastrusnice ale programului cu care a castigat alegerile doamna Firea acum patru ani: “PMB va oferi sprijin unei structuri de economie sociala al carui obiectiv va fi promovarea Bucurestiului stradal si patrimonial prin servicii de ghid turistic realizate de persoane fara adapost, recuperate de pe strazile Bucurestiului si reintegrate social”. Daca PMB ar fi recuperat macar un om al strazii si l-ar fi facut ghid turistic, n-am nicio indoiala ca doamna primar general ar fi iesit demult pe posturile favorite sa se laude cu mareata sa scofala. N-am observat asa ceva…..Ma gandesc totusi ca, poate, doamna Firea si-a pus consilierii cam degeaba sa munceasca la un nou program. Cititi-l pe cel al mandatului 2016-2020 si veti vedea ca nu trebuie altul. Este bun si actual. Mai nimic din cele promise nu s-a rezolvat, iar daca nu-i pui nici acum termene, asa cum nu avea nici atunci, poate fi perfect valabil si pentru eventualul mandat 2020-2024. Integral: http://www.ziare.com
Viteza uimitoare atinsă de trenul lui Ceaușescu, de ce trenurile electrice sunt cele mai potrivite în prezent și de ce nu ar avea rost să construim linii de foarte mare viteză Viteza medie a trenurilor românești de pasageri este de sub 45 km/h și a celor de marfă, de sub 20 km/h, iar domeniul feroviar stă foarte rău. Elveția a construit tunele de zeci de kilometri în Alpi, pe unde trenurile rulează cu 200 km/h, iar noi nu am electrificat mai nimic în rețea după 1989 și nu reparăm nici măcar podul de la Grădiștea. Octavian Udriște, unul dintre cei mai experimentați oameni din domeniul feroviar, a explicat într-un interviu pentru HotNews.ro de ce avem nevoie de trenuri electrice, de ce nu are rost ca România să construiască linii pentru trenuri stil TGV și de ce lucrurile au ajuns atât de rău în domeniu. Tot în articol puteți citi despre preocupările pentru viteza trenurilor în perioada comunistă și despre cum trenul lui Ceaușescu a rulat mai repede decât ne-am putea imagina…..El povesește că mult înainte de 1989 a existat o preocupare pentru creșterea vitezei. Primele locomotive diesel construite la noi aveau viteză maximă de 100 km/h (la 2.100 CP), dar apoi la Electroputere au fost costruite și versiuni capabile de 120 km/h, pentru a fi folosite și la transportul de călători, nu doar de marfă. ”Dorința de a spori viteza rezidă din faptul că au fost invitate locomotive din Germania, spre exemplu o locomotivă Henschel de 4.400 CP cu care am efectuat probe spre Constanța și am atins 167 km/h cu 11 vagoane. Dorința de a spori viteza a existat și atunci, mult mai mult decât există acum. Nu s-a cumpărat un diesel de 4.400 CP, dar s-a încercat la Electroputere construcția unor locomotive de 4.000 și 3.000 CP”…..Ca dovadă a decăderii sistemului feroviar, tronsonul Brașov – Predeal are mare nevoie de reabilitare și trenurile sunt super-lente, cele mai rapide făcând 39 de minute de la Predeal la Brașov și 35 de minute invers (în 1989 rapidele și acceleratele făceau 28 de minute)….. Subiectul trenurilor de mare viteză revine constant în prim-plan în ultimii 12 ani și s-a discutat despre o linie București – Cluj – Budapesta. Octavian Udriște spune că trebuie clarificat ce înseamnă ”tren de mare viteză”, literatura de specialitate vorbind de trei tipuri: cele care ating peste 300 km/h, cele cu maxime între 250-300 km/h și cele care circulă pe linii clasice modernizate, trenuri ce pot rula cu până în 250 km/h. ”Primele două tipuri de linii nu permit circulația trenurilor clasice de călători și de marfă și se justifică numai la trafic intens, fiindcă linia este dedicată lor, exemplele clasice fiind Japonia, China, Spania și Franța”. Exemplul cel mai apropiat de linii clasice modernizate este Austria, unde trenurile ating 230 km/h. ”Țări precum România trebuie să-și cunoască lungul nasului și să înțeleagă că nu avem trafic care să justifice investiții în linii dedicate (…) Este de neînțeles de ce între București și Constanța ne-am limitat la 160 km/h, deși n-avem munți ca-n Elveția, ci este teren plat. Elvețienii au făcut tunel de 57 km prin munți și circulă prin el și cu 200-230 km/h”, explică Udriște…. O problemă generalizată este că România nu este capabilă să ducă la bun sfârșit proiectele feroviare mari, deși bani există. ”Uniunea Europeană subvenționează 85% din finanțarea proiectelor la rutier și la feroviar și noi nu suntem în stare să le transpunem în fapte din ”n” motive și gradul de absorbție este foarte mic. Aduceți-vă aminte că acum doi ani Corina Crețu a criticat PSD-ul pentru gradul de absorbție. Suntem într-o situație penibilă și nimeni nu vrea să înțeleagă”, spune Udriște. ”Grecii și bulgarii reclamă că nu se pot lega la rețeaua TEN-T europeană pentru că, la nord de Dunăre, Giurgiu-București este închisă de 14 ani, Giurgiu – Videle nu este electrificată, iar Calafat – Craiova nu este modernizată și permite viteze de doar 30 km/h. Păi atunci, cum să intri în Europa?”, spune Udriște care dă exemplu faptul că podul Calafat – Vidin s-a deschis în 2014 și la noi nici acum nu a început modernizarea liniei Craiova – Calafat….”Varianta locomotivă cu vagoane trebuie uitată când este vorba de transportul de călători, în afară de trenurile internaționale și cele cu vagoane de dormit. Trenurile de zi de lung parcurs trebuie să fie rame electrice. De cele 120 de rame Desiro ne-am bătut joc pentru că nu le-am făcut mentenanță. De ce nu avem vagoane, de ce nu avem locomotive? Pentru că nu le facem revizii!”. Integral: https://economie.hotnews.ro
„Elveţia României”, un proiect eşuat. Cum a ratat oraşul Horezu să aibă o staţiune de schi de lux din cauza investiţiilor făcute fără cap A fost promovată ca o “Elveţie a României”, o nouă staţiune de schi de 5 stele, cu pârtii moderne, restaurante şi pensiuni de lux. La numai un an distanţă, zona Vârful lui Roman, de lângă Horezu, este aproape abandonată. Birocraţia excesivă, investiţiile fără cap şi greşelile de proiectare au transformat o idee bună într-o uriaşă risipă de bani. În noiembrie 2018, primarul oraşului Horezu, din Vâlcea, anunţa triumfalist că lucrările sunt în fază finală, iar noua staţiune Vârful lui Roman îi aşteaptă pe turişti. Prima pârtie, de 800 de metri, fusese dată în folosinţă. Detalile pe care primarul Nicolae Sărdărescu a uitat să le spună turiştilor erau că staţiunea nu avea curent electric, apă şi canalizare, iar drumul de acces era aproape impracticabil iarna. … Pârtia şi pensiunile au fost construite înainte ca în staţiunea de la 1.600 de metri să ajungă şi curentul electric. Fără să ţină cont de asta, primarul din Horezu a anunţat deschiderea staţiunii, iar turiştii au venit în primul weekend cu zăpadă. Nu au avut parte de vacanţa promisă. … Ca staţiunea să aibă curent, e nevoie de investiţii majore. Nici măcar un stâlp nu există acum. Problema principală este una birocratică şi legală: obştea deţine terenul, dar nu îl poate înstrăina, aşa că nu există bază legală pentru lucrări de investiţii de asemenea anvergură. O altă problemă ţine de partea financiară: construirea stâlpilor şi conectarea la reţea este o lucrare costisitoare. …. Din cauza statutului juridic al proprietăţii obştii, nici nu se pot face investiţii la drum. Ar trebui să fie cedat Consiliului Judeţean, însă acest lucru este ilegal. Integral: https://www.libertatea.ro
Bugetarii primesc 10.000 euro bonus ca să fie motivați să meargă de luni la muncă Cum nici măcar un bugetar nu dădea vreun semn că ar intenționa să se prezinte mâine la muncă, guvernul PNL a reacționat rapid și a dat o ordonanță de urgență prin care toți angajații statului care încep munca pe 6 ianuarie vor primi un bonus de 10.000 de euro. ”Atenție, acești 10.000 de euro îi vor primi doar cei care vin la muncă, nu toți bugetarii!”, a atras atenția ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. ”Cei care nu vin, primesc doar 8.000 de euro bonus, deci, din calculele mele, cu 2.000 de euro mai puțin. Cine nu vine pierde acești 2.000 de euro.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Legat de idiotizarea în masă a pământenilor…. aseară am (re)văzut filmul „1984” (îl mai văzusem acum vreo 15 ani). Cartea am citit-o acum (aproape) 3 decenii…
Merită (re)văzut, fiindcă tehnicile de pre(a)spălare a creierelor ce apar în film sunt utilizate – e drept, mai discret, mai „rafinat” – de adepții pc….
Bună dimineața!
O analiză ce merită să fie citită cu ochii minții. Să ne ferească Dumnezeu, pentru că autorul are dreptate – ”În Uniunea Europeană suntem în căutare de lideri. Merkel se retrage încet-încet. A mai rămas Macron. ”
https://www.g4media.ro/presa-greaca-mediterana-miroase-a-praf-de-pusca.html
Orice om onest după prezentarea acestor probe ar trebui să facă un pas în spate.
https://pressone.ro/numarul-2-din-ministerul-de-interne-chestorul-bogdan-despescu-a-plagiat-peste-150-de-pagini-din-teza-sa-de-doctorat
Salutare!
Intrebare: de ce crezi ca tac, in privinta plagiatelor, cei mai multi academicieni/profesori universitari? 🙂
Bună ziua!
Încerc eu un (posibil) răspuns: Deoarece ori au coordonat asemenea lucrări (plagiate), ori au fost referenți în comisii legate de astfel de lucrări, ori – cel mai grav – chiar au și ei asemenea lucrări!
Personal, sunt dispus oricând să-mi pun lucrarea de doctorat la dispoziție, spre a fi verificată! Mă îndoiesc, 10000%, că se mai găsește pe undeva, înainte de 2005 (anul în care mi-am susținut teza de doctorat), vreo lucrare legată de valorificarea istorico-geografică a onomasticii (toponime și/sau antroponime)!
Toate cele trei variante sunt valabile.
De citit, chiar daca Neculai Constantin Munteanu a scris asta acum cativa ani:
https://acum.tv/articol/63702/?fbclid=IwAR25FCP2hytuK5s-1hdo-LqifGp35xA7J7O7RBcTGaZ4u1FIjqkcG7Ut0gE
http://www.contributors.ro/economie/energie-economie/doua-decizii-urgente-pentru-sectorul-energetic-in-prima-parte-a-anului-2020-ce-oltenia-%c8%99i-marea-neagra/
Gata, ne-am aranjat!
Daca nu mai merge cu Ponta, mergem la ciolan cu Orban.😀
“Foștii fondatori al Pro România Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu au fost primiți luni în PNL. Liberalii i-au cooptat, de asemenea, pe deputații Damian Florea, Mircea Banias și Liviu Balint, potrivit unor surse liberale.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23582332-daniel-constantin-sorin-cimpeanu-alaturi-alti-deputati-pro-romania-primiti-pnl.htm?fbclid=IwAR1ZWVyWhaqp5VCwib5SqMn4i0rdsjTeW4z7xwUAd-JYDq0W4eygU372Ni4
Am detestat întotdeauna traseiștii! Ăștia, după ce au plecat de la/de lângă ciuma roșie, pleacă acum și de lângă mitoman!… Mâine îi vor da „un șut în fund” și lui Mandolină!…
Bună ziua!
Despre dezastrul din Australia:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23582423-ard-padurile-australia.htm
„Și presupun că acuzații la adresa guvernului, inclusiv politice, au fost de fiecare dată. Cum se întâmplă și acum.
În acest moment, avem de-a face cu un guvern de centru, puțin spre dreapta. Este clar că guvernul de acum condus de Scott Morrison este la granița dintre acceptare și negare a schimbărilor climatice. Pur și simplu nu vrea să se angajeze în această discuție. Din acest punct de vedere, conceptual, vocile care-i critică acum au dreptate să-i critice. Vorbesc aici strict de atitudinea guvernului australian.
Pe de altă parte, semnul de întrebare este următorul: în ce măsură este de vină încălzirea globală în sine față de ce se întâmplă acum în Australia: 130 de focuri, jumătate nu sunt controlate, cel puțin 21 de oameni au murit deja, sute de locuințe au fost distruse. În ce măsură deci este numai încălzirea globală de vină sau sunt și alți factori?
În dezbaterea din Australia în ce direcție se duce răspunsul la această întrebare?
Discuția este polarizată în Australia și în restul lumii. Pe de o parte, avem criticii guvernului care spun că guvernul trebuie să accepte realitatea încălzirii globale și să acționeze din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, există opiniile oamenilor care trăiesc de zeci de ani în acele locuri afectate de foc, cum ar fi fermierii, locuitorii din micile orașe și din satele afectate și, în special, brigăzile de pompieri voluntari care acționează în acele locuri și care au de-a face an de an cu aceste incendii. Din punctul lor de vedere, mare parte din cauză o reprezintă modul în care, acum 20-30 de ani în urmă, toate guvernele din Australia (atât cele locale, cât și cel federativ) au decis să ia măsuri pentru ocrotirea parcurilor naționale și a mediului.
Australia are cea mai mare suprafață din lume, ca procent de parcuri naționale din suprafața țării. Transformarea pădurilor în parcuri naționale a fost văzută de specialiști, birocrați și de verzi, partidul pentru care eu am votat, ca fiind măsuri bune. E vorba, printre altele, de interzicerea în majoritatea parcurilor naționale a accesului autoturismelor 4X4, închiderea multora dintre potecile și drumurile neasfaltate.
Pe acele drumuri puteau să intre anual și pompierii locali care curățau și care făceau arderi preventive. Aici trebuie să adaug o notă tehnică: de mii de ani, aborigenii foloseau această metodă a arderii preventive.
De ce?
Australia este în mare măsură acoperită cu eucalipt care are un lemn de esență tare, iar frunzele acestuia conțin uleiuri volatile, ce ard extrem de ușor. Frunzele de eucalipt rămân uscate, se adună an de an și se transformă într-un fel de combustibil care, atunci când ajunge focul la ele, pornesc și ard cu o putere extraordinară.
Timp de mii de ani, aborigenii au practicat această tehnică de ardere preventivă.
Acesta este un lucru dovedit, nu este o legendă?
Nu, chiar acum, în timpul acestei crize, au început să fie consultați bătrânii, înțelepții clanurilor aborigene care mai știu cum se fac aceste lucruri. Cert este că fermierii din zonele respective colaborau cu aborigenii și făceau incendii preventive în sezonul rece, între mai și august, când e iarna australiană și nu bate vântul foarte tare.
Se tăiau arborii care erau prea apropiați unii de alții și se ardeau preventiv zonele de trecere. Se ardea o porțiune destul de mare ca atunci când vine focul acesta să nu poată să traverseze ușor. Erau niște locuri delimitate, știute, în special în apropierea localităților și a fermelor.
Și cu ce argumente s-au oprit aceste incendieri controlate?
Cu argumentul că trebuie să protejăm parcurile naționale și pădurile de stat și să lăsăm ca natura să-și urmeze cursul ei firesc. Să nu ne mai atingem de natură. Intenția a fost bună însă Australia nu a avut niciodată acest „lux”. Nici pe vremea aborigenilor ei nu lăsau natura să-și facă de cap pentru că nu mai aveau unde trăi. Ei practicau aceste tehnici pe care, în mod bine intenționat dar greșit, diferitele guverne le-au oprit.”
Daniel Ioniță e român, stabilit de 30 de ani în Australia și predă, de decenii, în mediul universitar. Cam fan eco, din câte spune (a votat cu „verzii” la alegerile pentru Senatul australian), dar, deși nu prea vrea, recunoaște că excesul pc a dus (și) la incendiile de acum…
Sa o intrebe pe Greta Bioenergeta.
Ea stie. 🙂 🙂
Buna seara….”ecologiști”…îmi povestea un localnic al deltei Dunării cum se colmatează canalele și dispare pestele….cauza? Nu ii mai lasă sa ardă stuful și rădăcinile acestuia se tot întind….oamenii au propus sa fie lăsați sa îngrijească ei canalele,sa dea foc așa cum știu din moși strămoși….dar nu,”strica ecosistemul”
Bună dimineața!
Așa-i „ecologismul” aista: el „le știe pe toate!” Tradițiile vechi, strămoșești – că sunt ale aborigenilor și fermierilor australieni, că vin de la strămoșii noștri țărani – „nu mai sunt bune!”… Ei, uite că tot la aiestea se revine! Prima formă de „paleo-ecologie”, autentică, neprefăcută, fără ipocrizie și fățărnicie, e cea a țăranului nostru, care, de pildă, atunci când mergea la pădure să taie un copac, spre a avea lemne pentru iarnă, planta câțiva puieți, ca să aibă și urmașii lui de unde să taie! O filosofie care derivă din expresia, de esență creștină: „Pământ ești și-n pământ te vei întoarce!”… La noi, filosofia aceasta se leagă și de „cultul morților”, mai vechi decât creștinismul, dar și de faptul că, acest pământ – de care țăranul știa ce depinde (nu invers: „pământul e al meu!”, cum zic, azi, mulți idioți!) – dădea, cu voia lui Dumnezeu, roadele cu care el, țăranul, își creștea urmașii, care să-l pomenească după ce n-ar mai fi fost pe astă lume și cărora să le transmită, pentru urmașii viitori, neamul, sângele, credința și tradițiile!
Și câte ar (mai) fi de spus, legat de acest subiect – ar ieși un roman!…
“Dosarul de la Securitate a dezvăluit principalul trădător: soţia sa La fel ca şi alte mii de victime ale represiunii, Gavrilescu cere să-şi vadă dosarul de la Securitate, dar abia după ani de solicitări, reuşeşte să îşi citească dosarul de 22 de volume din arhivele CNSAS în noiembrie 2001. Şocul vine atunci când află că tocmai soţia sa, Aurora, semnase un formular de colaborare, iar după eliberarea din închisoare informase Securitate cu privire la deplasările, intenţiile şi scrierile lui.”Dosarul conţinea lista a 43 de persoane, prieteni, cunoştinţe. colegi, vecini. “Toată lumea din jurul meu colabora. Iar eu eram ca un peşte în acvariu”, a declarat mâhnit Gavrilescu. Bărbatul a scris 17 cărţi, de la autobiografie la poezie, pentru a descrie “sistemul torţionar”.”
https://adevarul.ro/news/eveniment/le-monde-fostii-securisti-romania-parlament-presa-administratie-1_50abb29e7c42d5a6637ec67a/index.html?fbclid=IwAR0uvFtVk8cjpCU207GHVSmYIT5a2RAukAkYJodChOfJpyHzCbqeRTQZVjc
Can asta este explicatia mocirlei din care nu reusim sa iesim.
„Nu de inteligență duce lipsă românul, ci de caracter!” – Titu Maiorescu!
Doi români de etnie maghiară din Satul Mare probează rezistența Dusterului la „polul frigului” din Siberia!
https://life.hotnews.ro/stiri-calatorii-23582580-cei-doi-satmareni-care-plecat-duster-siberia-ajuns-cel-mai-rece-oras-din-lume-joi-trebui-ajunga-oimiakon-satul-unde-fost-70-grade-celsius.htm
Din nou sacrificați sau așa a fost ”modelul” de la început?
https://www.g4media.ro/breaking-exxonmobil-discuta-cu-compania-rusa-lukoil-pentru-o-eventuala-vanzare-a-operatiunilor-din-marea-neagra.html