Buna dimineata intr-o zi de joi, 2 ianuarie! Vor reveni ninsorile în perioada 6-8 ianuarie, apoi în intervalul 10-13 ianuarie și 17-18 ianuarie, atât la altitudini mai joase, cât și la munte. Temperaturile vor oscila între 4 și -11 grade Celsius la șes și 2 și -13 grade la munte. Meteorologii transmit că, în general, în luna ianuarie, temperaturile maxime vor fi ușor mai ridicate față de normalul perioadei, iar precipitațiile vor fi puține. Bucurestiul va avea parte de o vreme frumoasă, în a doua zi din an. Cerul va fi parțial noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6 grade, iar cea minimă de -5 grade. Pe parcursul zilei, fulgii de zăpadă își vor face apariția, iar vântul va sufla la rafală cu 13 kilometri pe oră.
Marile mize politice din 2020: Fuziunea USR / PLUS, Congresul PSD, Primăria Capitalei, anticipate și alegeri în două tururi Anul 2020 se anunță aglomerat și cu multe variabile pe scena politică: congresul PSD și alegerile locale, apoi generale sunt evenimentele fixe din ecuația politică, iar necunoscutele în acest moment rămân fuziunea USR-PLUS, alegerile anticipate și cele în două tururi. Evoluția evenimentelor de pe scena politică și rezultatul final vor depinde în mare măsură de cum vor fi rezolvate toate acestea de actorii politici relevanți. Congresul PSD. Cel mai probabil, reuniunea va avea loc în luna februarie, după cum a anunțat Marcel Ciolacu, liderul interimar al partidului, după ce Viorica Dăncilă și-a dat demisia în urma pierderii răsunătoare a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2019. Miza congresului este alegerea noii conduceri a PSD, într-un context în care partidul este curtat de foștii social-democrați care au trecut și pe la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu, primul dintre cei trei premieri ai PSD după ce partidul a câștigat alegerile parlamentare din 2016, a primit invitații pentru a reveni în partid, atât indirect, cât și, mai ales în ultima vreme, în mod public de la foștii săi colegi, cea mai recentă declarație fiind a Gabrielei Firea…..Alegerile anticipate. Reprezintă, alături de alegerile în două tururi, elementele-cheie în reconfigurarea politică a României. De organizarea anticipatelor depinde dacă PNL va reuși să formeze o majoritate politică largă în Parlament înainte de organizarea alegerilor locale și, deci, dacă va reuși astfel să implementeze o parte din măsurile promise electoratului său în campania pentru prezidențiale. Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat luni, la Antena 3, că „deciziile sunt luate”, astfel încât să se organizeze alegeri parlamentare anticipate „cel mai târziu în aprilie”. Eurodeputatul PNL susţine că Ludovic Orban îşi va anunţa demisia „la momentul oportun”….Alegerile locale și parlamentare. Scrutinul localelor va avea loc la sfârșitul lunii mai, iar rezultatul lor va depinde în mod categoric de organizarea alegerilor în două tururi sau într-unul singur. PNL și USR-PLUS sunt cele mai avantajate partide de organizarea alegerilor în două tururi, situație în care PSD ar fi măturat mai ales din administrațiile locale din zona urbană. USR forțează pedala alegerilor în două tururi, cerând vehement schimbarea legii electorale. Pentru USR, alegerile locale în două tururi ar fi o gură de aer mult așteptată, care ar revigora politic și electoral formațiunea condusă de Dan Barna, după o perioadă în care partidul a fost măcinat de frământări interne și a intrat în umbra PNL….Dacă, însă, alegerile locale vor fi organizate într-un singur tur atunci, cel mai proababil, PNL și USR-PLUS vor lega alianțe de conjunctură, punctuale, mai ales în centrele urbane unde primarii PSD nu pot fi învinși decât printr-o opoziție unită, care să livreze un singur candidat. Două exemple ar fi Constanța și București, acolo unde actualii primari PSD, Decebal Făgădău și Gabriela Firea, ar fi puternic avantajați de alegeri într-un singur tur și candidați separați de la PNL, USR-PLUS, PMP, eventual independenți cu notorietate etc. În schimb, într-un tur cu o opoziție unită, primarii PSD ar întâmpina probleme serioase, iar în două tururi aproape că sigur ar pleca din funcție….Candidatul opoziției la Primăria Capitalei. … Opoziția se vede obligată să găsească un candidat comun în spatele căruia să se alinieze PNL, USR, PLUS, PMP etc. Nicușor Dan, susținut de USR, ar putea fi candidatul alianței doar dacă îndeplinește două condiții obligatorii: 1. Să se înscrie în USR sau PLUS, singura variantă legală comunicată de AEP și 2. Să fie acceptat și de PLUS, situație care ar presupune renunțarea la Vlad Voiculescu, candidatul susținut de formațiunea lui Dacian Cioloș. Totodată, USR și PLUS trebuie să cadă de acord și asupra modului în care își vor selecta candidatul. Nicușor Dan susține cu tărie realizarea unui sondaj care sa arate care dintre candidați ar avea cele mai multe șanse într-o confruntare cu Gabriela Firea, în timp ce PLUS optează pentru varianta alegerilor interne. Momentan, pare că cele două formațiuni nu vor ajunge prea curând la un acord. Pe de altă parte, PNL îl susține pe Ciprian Ciucu și până la acest moment niciun lider PNL nu a vorbit în mod oficial de posibilitatea susținerii candidatului alianței USR-PLUS….La mijlocul lunii noiembrie, liderul PLUS a transmis USR că își dorește fuziunea celor două formațiuni și că aceasta trebuie materializată cât mai rapid. Câteva zile mai târziu, Dan Barna i-a răspuns lui Cioloș că o fuziune între cele două formațiuni este ”puțin probabilă în curând” și că acest lucru nu se va întâmpla până la alegerile locale și parlamentare din 2020. Integral: https://www.g4media.ro
Anul 2020 – între creşteri şi îngheţări de venituri: ce se întâmplă cu pensiile şi salariile Anul 2020 vine cu creşteri de salarii şi pensii, pe de o parte, dar şi cu majorări de taxe, de pe altă parte. „Adevărul“ a trecut în revistă principalele măsuri adoptate sau pe cale să fie adoptate, care vor afecta traiul zilnic al românilor în anul care tocmai începe. Salariu minim mai mare. Va fi majorat salariul de bază minim brut pe ţară la 2.230 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2020, faţă de 2.080 lei în prezent, ceea ce reprezintă o creştere de 7,2% faţă de luna decembrie 2019. Angajatul va primi în mână un salariu net de 1.346 lei, respectiv o creştere de 83 lei. Pentru lucrătorii cu studii superioare, salariul minim diferenţiat va rămâne „îngheţat“ la 2.350 lei brut pe lună. Remuneraţia netă (în mână) primită de angajat este de 1.413 lei. Cresc pensiile. De departe cea mai controversată măsură de anul viitor este majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie. Punctul de pensie ar urma să crească de la 1.265 de lei la 1.775 de lei. De exemplu, pensia medie la nivel naţional este de 1.373 de lei, în prezent, şi va ajunge după majorare la nivelul de 1.922 de lei. Guvernul Orban s-a angajat să respecte creşterile din Legea pensiilor promovată de PSD, deşi specialiştii avertizează că ele sunt o „bombă” pentru buget şi că nu există bani pentru acoperirea lor. Îngheaţă pensia minimă. Cuantumul pensiei minime în 2020 va fi nivelul din anul precedent, respectiv 704 lei. Se elimină transferul de la Pilonul II. Participanţii care doreau să transfere toate contribuţiile viitoare de la Pilonul II de pensii private exclusiv către Pilonul I de stat nu vor mai avea această posibilitate. Fără cumul de pensie şi salariu de la stat. Cei angajaţi la stat după pensionare nu mai pot cumula salariul cu pensia şi trebuie să aleagă între cele două surse de venit. Noi majorări prin Legea Salarizării. Toate salariile din învăţământ se majorează cu 25% la 1 ianuarie 2020, potrivit Legii Salarizării. La 1 septembrie mai este prevăzută o creştere de 50% până la grila de salarizare din 2022 pentru profesori, care este pusă sub semnul întrebării, deoarece Guvernul nu a alocat fonduri în legea bugetului. Îngheaţă amenzile. Punctul de amendă va fi îngheţat la nivelul de 145 lei, Guvernul continuând practica ultimilor ani. Îngheaţă salariile aleşilor. Începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică, prevăzute în Legea Salarizării, se menţin la nivelul lunii decembrie 2019. Indemnizaţii îngheţate. Valoarea indemnizaţiei de hrană pentru angajaţii la stat rămâne şi în 2020 la nivelul din 2019, iar nivelul indemnizaţiei de merit va fi acelaşi, de 6.240 de lei. Vouchere de vacanţă îngheţate. Voucherele de vacanţă pentru bugetari vor fi menţinute şi în anul 2020 la aceeaşi valoare ca în 2019: 1.450 lei. Fără plafoane de preţ la gaze şi energie electrică. Guvernul a propus eliminarea plafoanelor de preţ la energie electrică şi gaze, de la 1 iulie 2020, respectiv de la 31 decembrie 2020, plafoane impuse prin controversata Ordonanţă 114. Ministrul Energiei a declarat însă că nu vor exista scumpiri. Acciză la carburanţi, majorată. Parlamentul a eliminat supraacciza la carburanţi, începând cu 1 ianuarie 2020. Cu toate acestea, Ministerul Finanţelor a decis în ultima zi din an să majoreze accizele la carburanţi, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către preşedintele Iohannis şi publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei. Se scumpesc ţigările. Acciza specifică pentru ţigarete creşte la 386,377 lei/1.000 ţigarete, iar nivelul accizei totale pentru ţigarete se majorează la 503.97 lei/1.000 ţigarete, de la 1 ianuarie 2020. Integral:
https://adevarul.ro
Gânduri la despărțirea de anul 2019 Aparent, nu ar fi de spus prea multe lucruri bune despre anul 2019. Pentru omul simplu, celebrul, clasicul cap de locuitor plătitor cinstit de taxe și impozite în cursul anului ce se încheie grijile au fost mai multe, viața a devenit din ce în ce mai scumpă, prețul euro a fost în creștere și aceasta s-a văzut deloc benefic în ratele de plătit la bancă, în coșul și în facturile zilnice. Mai grav e că nici anul care vine nu se anunță a fi din cale afară de generos pentru același om simplu. Legea bugetului de Stat prevede un euro al cărui cost se apropie vertiginos de cinci lei, economiștii mai puțin optimiști avertizează că respectivul preț ar fi deja o certitudine, se vorbește despre iminente măriri de prețuri, despre nesiguranța multor locuri de muncă. Administrațiile locale deja ne anunță că 2020 va începe cu creșterea birurilor . Dacă lucrurile nu vor fi încă și mai proaste explicația constă în faptul că anul ce va începe mâine este marcat de două rânduri de alegeri, locale și parlamentare, însă decontul va veni după aceea. După ce rațiunile electorale vor fi înlocuite de asaltul realității. Nu de alta dar vor trebui plătite împrumuturile și dobânzile aferente, împrumuturi contractate în vremea guvernării PSD-ALDE, dar la care nici noul guvern PNL nu are deocamdată cum să renunțe. Atâta vreme cât a promis nu doar că nu va opera tăieri de pensii și salarii, ci, dimpotrivă, va acorda toate majorările promise de cei ce l-au precedat la Palatul Victoria vom trăi și mai departe pe datorie. Nimeni nu știe pentru moment care va fi prețul pe care Uniunea Europeană va trebui să îl plătească pentru
Brexit, care va fi impactul deciziei britanicilor asupra bugetului UE și cu cât va trebui să contribuie mai mult fiecare țară, inclusiv România, pentru ca respectiva Uniune să își poată continua în bune condiții funcționarea. Așadar, îngrijorări pentru 2020 și aparent nimic “de bine” despre anul 2019. Și cu toate acestea la capătul lui România este cu totul altfel decât în urmă cu 365 de zile. Să ne reamintim că începeam anul 2019 sub însemnele celebrei Ordonanțe 114 care, dincolo de prevederile ei economic discutabile , arăta ca nimeni și nimic nu ar mai putea sta în cale atitudinilor dictatoriale ale guvernării PSD-ALDE. Viitorul suna bine pentru cvartetul Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu , Eugen Orlando Teodorovici și Daniel Chițoiu. Nicidecum pentru cetățenii țării. Astăzi Dragnea este la pușcărie, normal ar fi să îl urmeze Daniel Chițoiu. Tăriceanu și Teodorovici sunt doar niște jalnice caricaturi politice. La începutul lui 2019 PSD părea să se eternizeze la conducerea țării. Iar România lua distanțe din ce în ce mai periculoase de Uniunea Europeană, președintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, guvernul de slabă calitate având-o în frunte pe caraghioasa marionetă Viorica Vasilica Dăncilă dorind să apropie tot mai mult țara de Rusia lui Putin, de Ungaria lui Orban și de Turcia lui Erdogan. Alegerile europarlamentare din 26 mai, cu categorica înfrângere a PSD și aruncarea la lada de gunoi a ALDE și a din ce în ce mai ridicolului și ruptului de realitate Călin Popescu- Tăriceanu urmate la numai o zi de trimiterea la închisoare a lui Liviu Nicolae Dragnea, cel se visa noul Ceaușescu ales iluzoriu democratic în funcția de președinte al României în decembrie 2020 au fost declicul. Integral:
http://www.contributors.ro
Marea provocare din 2020: Colectarea taxelor şi impozitelor ….Noutăţi fiscale aşteptate la începutul anului viitor Două pachete de măsuri prevăzute de directive europene aşteaptă să fie transpuse în legislaţia naţională în ianuarie 2020, având în vedere că aplicarea lor este obligatorie pentru toate statele membre, începând cu prima zi a anului viitor. Fiecare dintre acestea se află în stadii diferite ale procesului legislativ. Raportarea obligatorie către autorităţilor fiscale a tuturor tranzacţiilor transfrontaliere pentru care există indicii că au fost realizate în scopul diminuării sarcinii fiscale va avea loc de la 1 iulie 2020, însă Directiva europeană privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal cunoscută ca DAC6 care prevede această obligaţie are ca termen de transpunere data de 31 decembrie 2019. Estimăm că această directivă va fi transpusă în ianuarie 2020, prin modificări aduse Codului de procedură fiscală. Acest act normativ va avea un impact semnificativ pentru companii, întrucât exerciţiul de raportare este complex, iar lipsa unor îndrumări din partea autorităţilor atât prin legislaţie, dar mai ales prin ghiduri dedicate contribuabililor, l-ar putea face cu atât mai dificil. Al doilea set de măsuri cu implicaţii în activitatea tuturor operatorilor economici care efectuează tranzacţii intracomunitare este pachetul de remedii rapide în materia TVA. Un proiect de lege în acest sens a fost publicat de Ministerul de Finanţe. Remediile rapide vor încerca o uniformizare a reglementărilor în materie de TVA aplicabile tranzacţiilor intracomunitare, despre care s-a constatat de-a lungul timpului că sunt tratate diferit de statele membre, fiind reglementat de Directiva Consiliului UE 1910/2018 şi completat de Regulamentul european 1912/2018. Concret, România ar trebui ca, până la 31 decembrie 2019, să transpună în Codul Fiscal prevederile Directivei şi să modifice legislaţia secundară. Oricum, şi fără transpunere, prevederile Regulamentului vor produce efecte de la 1 ianuarie 2020, iar necorelarea lor cu legislaţia locală ar putea genera confuzie în rândul operatorilor. Aplicarea tardivă sau incompletă a modificărilor de regim de TVA de către contribuabili pentru tranzacţiile afectate de noile reguli poate conduce la amenzi sau obligaţii fiscale suplimentare. Măsurile reparatorii din decembrie La aproape un an de la intrarea în vigoare a OUG 114/2018, guvernul în funcţie şi-a asumat răspunderea pentru eliminarea sau modificarea unora dintre prevederile acesteia cu efecte fiscale negative pentru mediul de afaceri, precum taxa pe activele financiare – car va fi datorată pentru anul 2019, cu declarare până la 25 august 2020, data la care va avea loc regularizarea taxei datorate – sau contribuţia bănească de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie şi gaze naturale. Măsurile OUG 114, ca şi cele privind mecanismul de plată defalcată a TVA, au mai suferit schimbări de la momentul adoptării, însă corecţiile s-au dovedit insuficiente. Printr-o ordonanţă de urgenţă publicată pe 23 decembrie, guvernul a abrogat split TVA. Odată cu publicarea actului normativ nu vor mai înscrişi alţi contribuabili în registrul celor care aplică plata defalcată, urmând ca acest mecanism să fie desfiinţat de la 1 februarie, Split TVA este subiectul unei proceduri de infringement (încălcarea tratatului de aderare). Integral:
https://adevarul.ro
Pensii speciale pentru primari şi în 2020. Ce sume exorbitante vor primi în plus De la 1 ianuarie, primarii, viceprimari şi aleşii locali vor primi pensii speciale, după ce PSD a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificarea OUG 114 prin asumarea răspunderii Guvernului, modificare care altfel ar fi eliminat pensiile speciale. Pe 23 decembrie, Marcel Ciolacu afirma că efectele ordonanţei de urgenţă emise de guvernul Orban vor fi suspendate până la decizia Curţii. Guvernul acceptase amendamentul USR care amâna intrarea în vigoare a prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari şi aleşi locali. Ca atare, edilii şi şefii consiliilor judeţene care au deţinut astfel de funcţii începând cu anul 1992 şi s-au pensionat deja pot depune până în primăvară cererile pentru acordarea unor indemnizaţii suplimentare pensiilor, al căror cuantum poate fi şi de 7.000 lei pe lună. Potrivit actului normativ, publicat de Ministerul Dezvoltării în timpul Guvernului Dăncilă, toate persoanele care, ulterior anului 1992, au deţinut cel puţin un mandat în funcţia de primar, viceprimar, preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliilor judeţene au drept la o indemnizaţie lunară, calculată la nivelul a 0,4% din venitul lunar înmulţit cu numărul de luni de mandat, dar nu mai mult de 144 de luni (12 ani). Excepţie fac cei care au fost condamnaţi definitiv şi cei care au în derulare un mandat de primar, de viceprimar, de preşedinte sau de vicepreşedinte al consiliului judeţean. Această indemnizaţie se poate cumula cu orice alt tip de pensie şi se calculează în raport cu veniturile pe care le încasează în prezent primarii, viceprimarii, vicepreşedinţii sau preşedinţii Consiliilor Judeţene. Exemple de „prime de pensie” pentru câţiva actuali primari Spre exemplificare, am luat în calcul veniturile lunare ale edililor din câteva primării importante din ţară, bazându-ne pe veniturile cuprinse în declaraţiile lor de avere. Astfel, pentru cei care au fost primari ai Timişoarei se va lua în calcul venitul lunar pe care îl primeşte în prezent Nicolae Robu – 6.736 de lei. Dacă a dus la capăt un singur mandat, va primi lunar 1.296 de lei pe lângă pensie. În cazul în care a avut două mandate de primar va lua 2.592 de lei, iar pentru trei mandate 3.888 lei. Cei care au fost primari în Cluj Napoca se vor raporta la venitul lunar încasat în prezent de Emil Boc, respectiv 12.520 lei. Pentru trei mandate ar încasa suplimentar pensiei 7.211,52 lei în fiecare lună. Integral:
https://adevarul.ro
De ce pensie vor beneficia cei care lucrează în străinătate? Toți trebuie să depună acest act …Orice român fie că lucrează în România, fie că lucrează într-o țară din Uniunea Europeană are dreptul de a beneficia de pensie. Important de menționat este că doar cei care au lucrat cu contract au dreptul de a opta pentru pensie. În România stagiul de cotizare minim este de 15 ani. Însă, dacă luăm ca exemplu statul X, unde stagiul minim de cotizare este de 20 de ani, o persoană care a lucrat 10 ani în România și 7 ani în statul X, poate să ceară pensie în România chiar dacă aici a lucrat doar 10 ani, deoarece casa de pensii română este obligată să ia în calcul perioada de cotizare din statul străin – ceea ce duce la depășirea limitei minime de 15 ani, scrie avocatnet.ro. Unde poate fi depusă cererea de pensie? În plus, cererea de pensie poate fi depusă în ultima țară în care s-a lucrat sau în România, îsoțită de documentele necesare. Ulterior, Casa de Pensii se va ocupa de calculele necesare și de a dobândi informațiile legale pentru fiecare țară unde ați lucrat. Integral: https://www.capital.ro
Cine este Emilia Gane, noul agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene Emilia Gane, numită marți în funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, lucrează în domeniul Afacerilor Externe din anii 2000, imediat după terminarea facultății, au explicat surse din politică externă pentru G4Media.ro. În vârstă de 40 de ani, absolventă a Facultății de Drept și a Colegiului Juridic Franco- Român, Gane a fost implicată în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană, iar din 2007 a fost numită șefa Serviciului Contencios al UE. Este funcționar public de carieră și a fost mâna dreaptă a lui Răzvan Horațiu Radu la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în perioada 2011- 2018. Răzvan Horațiu Radu, care recent și-a depus candidatura pentru șefia Parchetului General, a fost demis de la CJUE în mai 2018, de către premierul Viorica Dăncilă, care l-a numit în locul său pe avocatul Costin-Radu Canţăr…. Emilia Gane a refuzat să semneze apărările Guvernului român în cauzele de la CJUE, privind Secția Specială pentru investigarea infracțiunilor din justiție, mai spun sursele citate. Este vorba despre punctele de vedere semnate și asumate de Radu Canțăr, fostul agent guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din procesul prin care Guvernul a pus sub semnul întrebării caracterul obligatoriu al rapoartelor MCV, realizate de Comisia Europeană și în care sunt aparate modificările făcute de coaliția PSD- ADLE la Legile Justitiei, în special, activitatea SS. Emilia Gane a fost numită în funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată marţi în Monitorul Oficial, a transmis Agerpres. Integral: https://www.g4media.ro
Toţi cei care stau la bloc sunt obligaţi! Ce trebuie să monteze în apartamente în 2020 …Un proiect de lege, întors de preşedinte Klaus Iohannis în Parlament, prevede că toţi românii care stau la bloc şi sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor trebui să-şi monteze contoare de căldură până la data de 31 decembrie 2020. Proiectul se află la Camera Deputaţilor cu propunere de adoptare.„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2020 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, precizează proiectul de lege. Nerespectarea termenului limită va aduce după sine amenzi Există şi amenzi pentru cei care nu respectă prevederile noului proiect şi nu-şi montează la timp contoarele de căldură. Acestea variază între 500 şi 1.000 de lei. „Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, arată proiectul de lege aflat în Parlament. Integral: https://www.capital.ro
Proiect PSD: Fără restricții pentru vânzarea de petarde A trecut noaptea dintre ani, dar cu siguranță au mai rămas petarde şi artificii și pentru următoarele zile, spre exasperarea multora. Un om și-a pierdut viața din cauza unei petarde, iar alți 10 au fost răniți în ultimele zile. Și, culmea, în timp ce polițiștii se plâng că nu pot opri vânzarea ilegală a artificiilor și petardelor pentru că legea este prea blândă, doisprezece deputați PSD vor să scoată mai multe obiecte pirotehnice periculoase de sub interdicție. ….Petardele care au speriat polițiștii au apărut anul trecut în România și au făcut peste 130 de victime. Sunt mici, par inofensive, însă ar trebui să fie folosite doar pentru a speria animalele sălbatice, în niciun caz pentru divertisment. Efectele lor s-au văzut și la sfârșitul anului care tocmai a trecut…. Sunt cel puțin zece răniți, printre care doi copii care au grave probleme cu vederea, unul dintre ei chiar și-a pierdut vederea la un ochi pentru că au folosit astfel de articole pirotehnice. „Este foarte important de subliniat că aceste accidente pot avea urmări foarte grave. Pentru câteva clipe de plăcere, pot rămâne urmări pe care după aceea va trebui să le ducem toată viața. Au fost persoane care și-au pierdut vederea, au fost persoane care și-au pierdut unul dintre ochi, au fost persoane care și-au pierdut viața în urma unor astfel de accidente”, atenționează Alis Grasu, manager la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov….În timp ce legea care ar înăspri pedepsele zace în comisiile parlamentare, un proiect, la polul opus, a trecut tacit de Senat. Deputatul Cătălin Rădulescu şi alţi 11 colegi din PSD au propus ca toate categoriile de articole pirotehnice să poată fi vândute la liber, singura restricţie fiind vârsta cumpărătorului. Deşi poliţia s-a opus acestei legi, proiectul va ajunge în plenul Parlamentului. Integral: https://www.digi24.ro
20 de previziuni pentru anul 2020 • Emigrez în Anglia; • Emigrez în Italia; • Emigrez în Franța; • Emigrez în Suedia; • Emigrez în Spania; • Emigrez în Statele Unite; • Emigrez în Canada; • Emigrez în Germania; • Emigrez în Danemarca; • Emigrez în Norvegia; • Emigrez în Irlanda; • Emigrez în Australia; • Emigrez în Noua Zeelandă; • Emigrez în China; • Emigrez în Olanda; • Emigrez în Austria; • Emigrez în Bulgaria;….• Rămân. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Like this:
Like Loading...
La Mulți Ani și un An Nou bun și senin tuturor politeienilor!
…cât de senin va fi el pentru noi toți într-un triplu an electoral rămâne să vedem… Mi-aș dori însă ca toți cei care comentăm pe Politeia să putem păstra detașarea față de evenimentele în curs de desfășurare care să ne permită să le evaluăm cât mai lucid.
Acestea fiind spuse vă mai urez ceva, tuturor: sănătate!
Bună dimineața!
Fifi se grăbește și visează! Sper că în București mai sunt și oameni lucizi, care o vor trimite pe această țață la ”piață”. Orașul este mizerabil, trist, deprimant. În urmă cu o săptămână am ajuns în zona Ateneului și am fost întrebată de ce arată așa, pur și simplu nu am putut să dau un răspuns logic, mi-a fost rușine.
https://www.g4media.ro/gabriela-firea-si-a-anuntat-oficial-candidatura-la-primarie-mi-am-facut-datoria-fata-de-bucuresteni-doar-copiii-imi-spun-sa-nu-mai-candidez-pentru-ca-noi-nu-meritam-o-viata-asa-dura.html
An nou fericit.
Romania si mafia lemnului .
https://it.euronews.com/amp/2020/01/01/romania-ecco-come-funziona-la-mafia-del-legno
Concluzia : exact ca la cunoscuta organizatie criminala , fara complicitatea coruptiei la nivel politic si forte de ordine , nu ar fi posibil.
La Mulți Ani
Personal,consider cel mai mare pericol al anului “20-20” relația USA-N Corea…
Kim -care pare sa fi citit și înțeles “Art of deal” a mutat primul;amenință direct USA….partenerul lui “de dialog” Răspunde “am încredere ca va respecta contractul”….vom vedea,oricum începutul nu e bun deloc
sint vreo 3 focare de neliniste zic eu turcia ( e mai aproape..) n corea si apoi iran.
nu stiu despre ce contract e vorba dar monsieur trump are si ceva falimente la activ. deci n-ar fi o surpriza.
La multi ani !
La Multi Ani din nou,
nu e orginal dar merita repetat:
sa speram ca 2020 ne da o viziune perfecta 20/20 (la oculist)
Buna ziua,
atentie la baietii destepti pt ca pretul gazului metan scade dar probabil incearca sa-l tine la vanzare in ro la preturi stationare sau chiar marite.
https://oilprice.com/Energy/Crude-Oil/Burn-Pay-Or-Shut-It-Down-Three-Evils-For-Permian-Drillers.html
iar rusii s-ar putea sa aiba ca de obicei favoritii lor.
Buan ziua,
asta e cu cantec
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23576960-parlamentul-turc-aprobat-motiune-care-permite-lui-erdogan-desfasoare-trupe-libia.htm
deci turcii tocmai au semnat un tratat cu guvernul recunoscut de un (care de abia controleaza tripoli, restul tarii e mai mult cu opozitia). opozitia e sustinuta de franta, egipt iar mai recent de sua. egipt considera “muslim brotherhood” drept un pericol mortal pe cand turcii ii protejeaza. turcii vor sa-si taie o bucata substantiala din mediterana de est in combinatie cu libia – vor zacaminte de gaz metan.
sa vedem daca cineva o produca o mica scanteie
…dacă exact acum nouă deputați și senatori USR au găsit cu cale să inițieze un proiect de lege privind reducerea vârstei de pensionare pentru șoferii de autobuz, troleibuz și vatmani până la 55 de ani nu mai am altceva de spus în afară de faptul că încrederea cu care au fost înconjurați va dispărea definitiv. Debandadă e un cuvânt prea blând pentru a caracteriza USR-ul din momentul de față.
Salut voios. 🙂
Fiti atenti la IRAK.
Americanos au juganit cel mai important general iranian. Suleimani. Mort in un atac cu drone si rachete la aeroport.
Generalul asta a fost in spatele tuturor atacurilor impotriva Israel, forte USA.
Era seful trupelor super speciale ( fanatici) iraniene.
Iranul va raspunde sigur cu alte atacuri.
Tot mai aproape un razboi USA-Iran.