Revista Presei – 5 noiembrie. Nou nascuti – recuzita, fara permisiunea mamelor.
05/11/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 5 noiembrie! ANM anunță vreme frumoasă în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, spre înnorat, iar vântul va sufla slab, până moderat în nordul Moldovei și partea de sud a Olteniei. Ziua de marți vine cu temperaturi cuprinse între 8 și 22 de grade. Vremea în București va fi una calmă, cu cer senin pe tot parcursul zilei. Nu sunt așteptate precipitații, iar vântul va sufla slab. Temperatiurile maxime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade. Vremea din bătrâni: se zice că dacă se mai pot vedea funze pe vârfurile copacilor la această vreme, atunci iarna va veni foarte târziu, cel mai probabil vom avea zăpadă foarte târziu, în luna decembrie.(celsium.ro)
De ce a trecut guvernul Orban Ultima șansă pentru Comisia von der Leyen de a fi instalată în cursul acestui an este plenara de la Strasbourg de la sfârșitul lunii noiembrie (25 – 28) sau cel tarziu cea de la jumătatea lunii decembrie (16 – 19). Parlamentul European se mai reunește într-o sesiune plenară scurtă la Bruxelles (13-14), dar potrivit unor surse politice sunt șanse minime ca audierea noilor propuneri de comisari să aibă loc până atunci. Prin urmare, dacă guvernul Orban ar fi ratat instalarea la începutul acestei săptămâni, este greu de crezut că se mai putea face ceva până după turul doi al alegerilor prezidențiale, adică până după data de 24 noiembrie. Calendarul instalării Comisiei von der Leyan, și așa mult întârziat din cauza respingerii candidaților Ungariei, Franței și României s-ar fi dat și mai rău peste cap. Inițial, noua Comisie era programată să-și intre în pâine la 1 noiembrie. Cum Franța și Ungaria au găsit rapid înlocuitori pentru propunerile respinse în Parlament, România și Brexit-ul au rămas singurele motive pentru care executivul de la Bruxelles nu-și poate începe activitatea. Or, guvernul Dăncilă a picat la București pe data de 10 octombrie, deci acum mai bine de trei săptămâni. Președintele Klaus Iohannis a avut însă tot interesul să amâne investirea noului guvern și să o mențină pe Viorica Dăncilă în fereastra Palatului Victoria până aproape de turul 1. Cu alte cuvinte, România a ținut în loc o vreme Bruxelles-ul din rațiuni de campanie electorală internă. Din cauza unei țări mici din Est, eternă sursă de probleme și crize, Ursula von der Leyen s-a văzut pusă într-o situație și mai dificilă, cu o imagine de politician și mai slab și neputincios decât a lăsat deja să se vadă. În mod evident, Bucureștiul nu mai putea întinde coarda. Daca se lungea și mai mult criza politică, exista riscul real ca Ursula von der Leyen să-l accepete pe Victor Negrescu, ultima propunere făcută de premierul Dăncilă, dar respinsă de președintele Klaus Iohannis pe motiv că n-a fost consultat. Acum, noul premier va putea să trimită la Bruxelles o nouă propunere. Adina Vălean și Siegfrid Mureșan sunt cele mai vehiculate variante, dar nu ar fi exclusă altă opțiune. Politic vorbind, Klaus Iohannis și PNL nu-și puteau permite să piardă funcția de comisar, iar familia politică europeană din care fac parte, PPE, n-ar fi acceptat ușor să cedeze socialiștilor o poziție atât de importantă din cauza unor jocuri politice interne de neînțeles. Prin urmare, s-au găsit rapid câtiva politicieni responsabili din PSD și Pro România care să încropească o majoritate pentru a trece guvernul Orban în numele ”interesului național”. Jocul politic haotic al lui Victor Ponta s-a încheiat prin căteva trădări de răsunet care i-au subminat total autoritatea de lider (Tudose, Constantin, Cîmpeanu) Publicului intern i se vor livra și alte explicații: România are nevoie de un buget votat la timp, de rezerve pentru iarna, de salarii plătite la timp etc. Dar adevărul este că ”interesul național” a salvat guvernul Orban, la fel ca în 2009 când a ajutat la instalarea guvernului Boc. Integral: https://www.g4media.ro
Avertismentul lui Barna pentru Orban: Daca vom da sansa PSD sa-si revina, ne batem joc de cei trei ani si jumatate in care cetatenii au stat in strada Presedintele USR, Dan Barna, a afirmat, in discursul tinut in sedinta de investire a Guvernului, ca votul USR “nu e o garantie” ca parlamentarii acestei formatiuni politice vor ramane “nepasatori la eventualele derapaje care ar putea sa se intample”. “Provocarea alegerilor anticipate ramane o tema importanta. Daca vom da din nou sansa PSD ca intr-un an de zile sa-si revina si sa conteze din nou in jocul guvernarii, va fi ca si cum ne batem joc de cei trei ani si jumatate in care cetatenii au stat in strada”, a spus Barna. “Ne asteptam ca masurile pe care le-am agreat si asupra carora am semnat in acordul politic sa devina obiective clare si asumate de guvernul dvs. pentru ca Romania are nevoie de multe reforme si suntem intr-o situatie foarte delicata si intr-adevar sunteti in fata unei mari provocari, pentru ca pornim cu o majoritate care exista (..) si pornim sa reparam Romania, in urma unei guvernari, este greu de spus daca a existat in istoria noastra de la Cuza incoace o guvernare mai incompetenta decat ceea ce am avut. Sper ca e ultima zi a Guvernului Dancila si sunt ultimele ramasite ale unei guvernari PSD Dragnea, care aproape a scos Romania din Europa”, a afirmat Dan Barna. Acesta a criticat PSD pentru ca a promis ca va transforma Romania “intr-un rai al performantei”, fara a realiza decat foarte putin din ceea ce a promis. “Am vazut in zilele acestea un spectacol grotesc in care oameni onesti, care din propriii resurse construiesc un spital pentru copii bolnavi, au fost batjocoriti de reprezentantii PSD si ai acestei guvernari de care astazi cu totii avem sansa istorica sa scapam si este un merit comun al Opozitiei”, a mai spus liderul USR. Pe de alta parte, Barna a acuzat decizia de a adopta legea recursului compensatoriu prin care PSD “a scos in strada mii de persoane violente” pentru “o mana de persoane cu probleme de coruptie”. Integral: http://www.ziare.com
Parchetul General și Parchetul Militar își pasează competența pentru anchetarea demnitarilor vizați în ancheta Colectiv 2. Procurorul general interimar va decide cine trebuie să coordoneze investigația Procurorul general interimar Bogdan Licu a anunțat că a fost sesizat de procurorii de la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică cu privire la un conflict de competență pentru anchetarea unui segment din dosarul Colectiv 2. Surse judiciare au explicat pentru G4Media.ro că în discuție este ancheta referitoare la factorii de decizie pe partea medicală, printre ei fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. „Nu este o pasare de responsabilitate, este un eveniment nou apărut de care noi nu am avut cunoștință și suntem în această situație. Voi analiza personal unde va rămâne a fi instrumentat, la Secția Parchetelor Militare sau la Secția de Urmărire Penală”, a explicat Bogdan Licu. Într-un comunicat remis în urmă cu o săptămână, Parchetul General a anunțat că a disjuns dosarul Colectiv 2 și a decis trimiterea către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul București a anchetei ce îi privește pe pompierii din cadrul ISU București-Ilfov care au intervenit după tragedia de la clubul bucureștean. În această parte a anchetei se fac cercetări privind infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. „Referitor la cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică privind incendiul din clubul «Colectiv» din data de 30 octombrie 2015, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în vederea efectuării urmăririi penale în ceea ce privește infracțiunile de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Faptele pentru care s-a dispus declinarea competenței de soluționare vizează modul de intervenție al primilor salvatori sosiți la fața locului – pompieri din cadrul ISU București – Ilfov – în ceea ce privește acordarea primului ajutor victimelor în acțiunea de protecție, precum și aspecte privind asistența medicală acordată victimelor”, anunța Parchetul General. Integral: https://www.g4media.ro
Contre în instanță între un procuror DIICOT și un procuror de la Parchetul General în dosarul Berbeceanu: Poate fi sesizată Curtea de Justiție a UE în ce privește aplicarea unei decizii CCR? Un procuror de la Parchetul General şi un altul de la DIICOT au avut opinii diferite, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu practica Instanţei supreme de sesizare a CJUE privind aplicarea deciziei CCR de rejudecare a unor dosare de corupţie, transmite Agerpres. Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a ridicat din oficiu posibilitatea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în dosarul în care Traian Berbeceanu, fost comisar-şef al BCCO Alba Iulia, a fost achitat în primă instanţă pentru mai multe fapte de corupţie. În timpul dezbaterilor, avocatul lui Berbeceanu a susţinut trimiterea sesizării la CJUE şi suspendarea procesului, fiind pentru prima dată când un avocat solicită trimiterea de întrebări justiţiei europene în această speţă. Berbeceanu a fost achitat în primă instanţă şi, dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale, atunci achitarea va fi anulată, iar dosarul se va rejudeca de la zero. De cealaltă parte, Irina Kuglay, procuror la Secţia judiciară a Parchetului General, a fost de acord cu sesizarea CJUE, susţinând că nu există în lege niciun criteriu care să departajeze magistraţii specializaţi de cei nespecializaţi în judecarea faptelor de corupţie. „Cine decide dacă un judecător este specializat sau nu? Toate instanţele care au desemnat judecători specializaţi în judecarea faptelor de corupţie i-au desemnat de fapt pe toţi judecătorii Secţiilor penale. Separarea administrativă între judecători specializaţi şi nespecializaţi lasă loc liber arbitrariului şi afectează independenţa judecătorului. Decizia Curţii Constituţionale, un organ extrajudiciar, nu are caracter obligatoriu”, a spus Irina Kuglay. În replică, un procuror de la DIICOT s-a opus sesizării CJUE, susţinând că infracţiunile de care sunt judecaţi inculpaţii din acest dosar nu au legătură cu fondurile europene. „Ne place sau nu, trebuie să aplicăm deciziile Curţii Constituţionale, care sunt obligatorii”, a arătat procurorul de la DIICOT. Integral: https://www.g4media.ro
Inalta Curte sesizeaza CCR in dosarul procurorului Mihaiela Iorga Moraru Magistratii Inaltei Curti au sesizat Curtea Constitutionala in dosarul Mihaielei Iorga Moraru, procuror in cadrul Sectiei de investigare a infractiunilor din Justitie (SIIJ), judecata pentru fals intelectual si favorizarea faptuitorului, cu o exceptie de neconstitutionalitate care vizeaza atributiile Sectiei Speciale privind retragerea apelurilor din cauzele in care sunt implicati magistrati. Exceptia a fost ridicata de un procuror de la Parchetul General, dupa ce fostul procuror-sef al Sectiei Speciale (SS), Gheorghe Stan, a retras, inainte de a fi numit judecator la Curtea Constitutionala, contestatia DNA in cazul Mihaielei Iorga Moraru. Un proces deschis pe 7 octombrie la Inalta Curte si solutionat pe 1 noiembrie. “Admite cererea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dispune sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.888 alin.1 lit.d din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, modificate prin dispozitiile art.14 pct.6 din OUG nr.7/2019. Definitiva,” este minuta Inaltei Curti. Concret, este vorba de o prevedere introdusa printr-o ordonanta de urgenta promovata de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, care permitea SS sa retraga caile de atac in dosarele in care sunt judecati magistrati. Integral: http://www.ziare.com
Fostul primar Ciuhandu, condamnat definitiv la 3 ani cu suspendare în dosarul finanţării Clubului “Poli” Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat luni, definitiv, pe fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, la trei ani cu suspendare, în dosarul finanţării ilegale a Clubului de Fotbal Politehnica Timişoara, când acesta era condus de Marian Iancu, anunță Agerpres.În dosar au mai fost judecaţi şi 10 angajaţi ai primăriei. “Condamnă inculpatul Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, primar la data comiterii faptelor, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. (…). Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 (patru) ani (…)”, arată sentinţa publicată luni seara pe site-ul Curţii de Apel Timişoara. Fostul secretar al Primăriei Timişoara, Cojocari Ioan, rămâne cu condamnarea de 3 ani cu suspendare dată de Tribunalul Timiş. Fosta directoare economică a Primăriei Timişoara la data săvârşirii faptelor, Haracicu Smaranda Maria, a primit 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, la fel ca şi fosta directoare a Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara, Mihalache Violeta. Pe partea civilă, instanţa obligă, în solidar, pe inculpaţii Cojocari Ioan, Ciuhandu Gheorghe-Coriolan, Haracicu Smaranda Maria şi Mihalache Violeta-Teodora să plătească în favoarea părţii civile Municipiul Timişoara suma de 27.000.000 lei împreună cu dobânda legală aferentă calculată începând cu data emiterii fiecărei ordonanţări de plată şi până la plata efectivă a prejudiciului. Integral: https://www.hotnews.ro
Ana Birchall a convocat pentru prima oara Comisia MCV. Iata ce s-a stabilit Luni dimineata a avut loc reuniunea Comisiei MCV, convocata si condusa de Ana Birchall, la sediul Ministerului Justitiei. Conform unui comunicat de presa al MJ, agenda discutiilor a inclus stabilirea pasilor necesari pentru elaborarea unui plan de actiune cu masuri concrete pentru indeplinirea obiectivelor de referinta ale MCV, demers absolut necesar pentru ridicarea acestui mecanism….In cadrul intalnirii s-a stabilit, intre altele, ca reuniunile Comisiei MCV sa aiba loc trimestrial sau ori de cate ori este nevoie. In plus, la acestea trebuie sa participe cu statut de invitati permanenti si asociatiile profesionale ale judecatorilor si procurorilor, precum si reprezentanti ai Senatului si ai Camerei Deputatilor.”In termen de 3 saptamani fiecare institutie si asociatie participanta sa comunice concluziile propriei analize asupra ultimului Raport MCV, urmand ca pe baza acestora sa fie elaborat un calendar integrat de masuri / plan de actiune care va contine masurile si actiunile necesare pentru indeplinirea fiecarei recomandari, responsabili, resurse necesare si termene pentru realizarea respectivelor actiuni, avand ca obiectiv ridicarea MCV”, se mai arata in comunicat. De asemenea, s-a stabilit infiintarea unui grup interinstitutional, “cu participarea asociatiilor profesionale, care sa identifice solutiile care pot intruni un larg consens pentru modificarea legilor justitiei si care sa sprijine activitatea Comisiei MCV”. “Grupul de lucru interinstitutional privind punerea in acord a Codului penal si a Codului de procedura penala cu deciziile Curtii Constitutionale isi va continua separat activitatea sub egida Comisiei MCV”, potrivit documentului. In fine, s-a stabilit si o metodologie de consultare rapida in situatii de urgenta, pe cale electronica, a membrilor Comisiei MCV, a asociatiilor profesionale a judecatorilor si procurorilor si a reprezentantilor Parlamentului Romaniei. Integral: http://www.ziare.com
Sesizare la DSP Vrancea, dupa ce Dancila si Pintea au navalit peste nou-nascuti in campania electorala Directia de Sanatate Publica Vrancea a fost sesizata in legatura cu modul in care Viorica Dancila si Sorina Pintea, aflate in turneu electoral in Focsani, au intrat duminica intr-o sectie de neonatologie si s-au pozat cu nou-nascuti in brate.”Am constatat ca dna prim-ministru interimar si dna ministru al Sanatatii, Sorina Pintea, au vizitat spitalul si sectiile de neonatologie, fara masuri de protectie suficiente asigurate de spital: cei doi demnitari au purtat bebelusi pe brate dupa ce au intrat in unitatea spitaliceasca direct din mediul extern. Conform normelor de igiena, este interzis accesul persoanelor cu hainele de strada in neonatologie, unde trebuie pastrata o curatenie sporita si trebuie respectat un anumit protocol. Halatul de unica folosinta si papucii de unica folosinta nu sunt suficienti pentru a apara sistemul imunitar al unui bebelus de cateva zile, imunitatea acestuia fiind diferita de cea a adultilor si necesitand protectie sporita”, se arata in sesizarea depusa la DSP impotriva conducerii Spitalului Judetean Sf. Pantelimon Focsani – Sectia de neonatologie si pediatrie, obtinuta de Ziare.com. Cea care a facut sesizarea este Daniela Mitrofan, reprezentanta a grupului de initiativa civica Reset Iasi. Aceasta isi continua argumentatia in sesizare, semnaland ca delegatia de oficiali “a purtat doar halate, punand astfel in pericol sanatatea mamelor si a nou-nascutilor internati in acel moment in cadrul institutiei”. “In acest caz, pare ca avizul epidemiologic nu a fost respectat, ci doar s-a urmarit obtinerea unor imagini cu impact electoral. Vizitatorii, indiferent de pozitia si functia pe care o ocupa in conducerea statului roman, trebuie sa se supuna regulilor si sa respecte masurile de igiena obligatorii pentru prevenirea aparitiei sau transmiterii infectiilor intraspitalicesti”, se arata in sesizarea citata. Documentul subliniaza ca “niciuna dintre persoanele din delegatia dnei Dancila nu a urmat protocolul, iar managerul din cadrul unitatii sanitare ar fi trebuit sa se asigure ca aceste reguli sunt urmate cu strictete si sa nu permita intrarea delegatiei, daca reguli minime de igiena si protejare a sanatatii pacientilor nu ar fi fost urmate”. Integral: http://www.ziare.com
Ultima sfidare a Sorinei Pintea pentru sănătate: Adriana Cotel, protejata lui Vâlcov, pusă șefă la Institutul Fundeni Adriana Cotel (35 de ani), protejata lui Darius Vâlcov, propulsată de acesta în cele mai puternice poziții din sistemul de sănătate, a fost numită luni de ministrul demis al Sănătății în funcția de director interimar al Institutului Clinic Fundeni, una dintre cele mai mari unități medicale din țară, potrivit Agerpres. … Adriana Cotel a refuzat constant să-și publice CV-ul, deși răspunderea pe care a avut-o în CNAS și ANM a fost enormă: se îngrijește de soarta celor 16 milioane de asigurați din România și administrează un buget de 7 miliarde de euro. Recorder a descoperit că pe lângă funcțiile primite în diverse instituții ale statului, biografia Adrianei Cotel ascunde o ascensiune cel puțin la fel de spectaculoasă și pe partea academică. În numai trei ani, a ajuns licențiată în Psihologie, masterandă, doctorand, asistent universitar și psiholog cu triplă specializare. Înainte de a fi plasată de Vâlcov în vârful celor mai mari instituții din piața de sănătate, Adriana Cotel fusese specialist în biotehnologie la compania Alvogen Romania, un producător de medicamente activ pe piața internă. Integral: https://www.g4media.ro
Patronate: Romania are oportunitatea sa devina principalul producator de gaze din UE Romania poate deveni cel mai mare producator de gaze din Uniunea Europeana, iar investitorii au semnale pozitive din partea autoritatilor romane incepand cu luna septembrie, cand au fost demarate discutii pentru modificarea Legii offshore si liberalizarea pietei gazelor, a declarat, luni, Franck Neel, presedintele Federatiei Patronale de Petrom si Gaze (FPPG), in cadrul unei conferinte de profil. El este si membru al directoratului OMV Petrom, companie care, alaturi de americanii de la ExxonMobil, exploreaza zacamantul de mare adancime Neptun din Marea Neagra. “Romania are oportunitatea sa devina principalul producator de gaze din UE, ceea ce este o oportunitate imensa, avand in vedere ca exista un declin al productiei de gaze in Europa in general. Acest lucru va aduce bunastare, joburi, taxe, securitate in aprovizionare”, a aratat Neel. Reprezentantul FPPG a sustinut ca acest an a fost unul dificil pentru companiile din sector, avand in vedere efectele OUG 114/2018 si OUG 19/2019. “In acest an, ca urmare a ordonantelor 114 si 19, vedem un declin al investitiilor in upstream in productia de gaze, am vazut o crestere a preturilor, o crestere a importurilor si o scadere a securitatii in aprovizionare. A fost o situatie foarte dificila pentru industrie, sa corecteze efecte negative ale ordonantei 114″, a spus Neel. Potrivit acestuia, ca urmare a OUG 114/2018 a crescut pretul gazelor pentru industrie, ceea ce a dus la cresterea inflatiei, lucru care se va reflecta in scaderea puterii de cumparare pentru clientii casnici.”Incepand cu luna septembrie, acum vedem semnale bune, pozitive, vedem trendul pozitiv, desi sunt inca multe de facut. Avem nevoie de un mediu fiscal stabil pentru a investi. Din septembrie a crescut gradul de consultare dintre autoritati si companii si am vazut un nou proiect pentru legea offshore care merge in directia buna. Am vazut si dezbateri pentru modificarea Legii energiei nr. 123, pentru liberalizarea pietei. Toate acestea sunt lucruri pozitive pentru deblocarea investitiilor din Marea Neagra. E foarte important pentru noi, ca investitori, sa vedem ca exista o vointa politica”, a sustinut reprezentantul patronatului din sectorul gazelor. El a amintit ca, pentru demararea investitiilor in Marea Neagra, este nevoie de stabilitate in reglementarile fiscale, de piata libera, precum si de definirea si protejarea consumatorilor vulnerabili. Integral: http://www.business24.ro
Descoperă candidații la prezidențiale! 20 de lucruri despre Viorica Dăncilă A inspirat cea mai nouă unitate de măsurare a prostiei, dăncilul; A învățat să citească la 16 ani și să țină foaia corect în mână la 22 de ani; Cristian Tudor Popescu s-a folosit de numele ei pentru a jigni o specie nobilă de maimuțe; Ca să vă faceţi idee ce fel de preşedinte ar putea fi, coafurile sunt decizii pe care le-a luat singură; Lumea crede că ne face de ruşine în Europa de când a ajuns premier, dar uită că Dăncilă a fost europarlamentar din 2009; S-a născut Rodica Vasilica Nica, dar fiind analfabetă a început să-şi ortografieze numele sub forma Viorica Vasilica Dăncilă; Pesediștii spun despre ea că a fost înotătoare de performanţă. De aceea e poreclită şi Bălăceanca; Ne-a făcut nu doar să nu mai dorim premier femeie, ci să nu mai dorim premier în general; Arată ca femeia aia care are o găină într-o desagă şi vrea să intre prima la doctor: • În casa ei nu există uși, că tot timpul uită pe care parte se deschid și dă cu capul de ele; Stă la apartamentul 10, dar nu știe citi numărul, așa că i-a fost scris în cifre romane, că X-ul îl știe de la semnătură; De când cu Dăncilă șef de partid, pesediștii mai vechi oftează după vremurile cu dom’ profesor Vanghelie; Petre Daea s-a gândit să reinființeze aprozarele doar ca să aibă Dăncilă unde se angaja după ce nu mai e premier; • Comparativ cu restul corpului, are capul extrem de mare, dar mai ales gol; De când e Dăncilă premier măcar nu se mai spune despre români că sunt hoți, acum se spune că sunt proști; Unicul scop al candidaturii lui Dăncilă este să aflăm numărul exact de analfabeți din țară; Când vor să meargă la circ sau au chef să se distreze, premierii altor țări pur și simplu stabilesc o întâlnire oficială cu Dăncilă; Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
De ce a trecut guvernul Orban?
Pt. ca USL n-a murit, “doar o țâr` s-o hodinit”.
In rest, bulibaseala din justitie e totala.
Sa vedem ce repara Orbanu`.
Bună dimineața!
Fifi are alte priorități, problemele orașului sunt pe ultimul loc. Lucru valabil și pentru tâlharii de la sectoare. – ”Trei weekenduri la rând, în special duminică noaptea, rețeua independentă de monitorizare a calității aerului Airly.eu a înregistrat creșteri alarmante de poluare cu praf (PM10 și PM2.5) în București.”
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23468293-cand-bucurestiul-mai-poluat-nu-timpul-orelor-varf-din-trafic-noaptea-weekend-spun-institutiile-statului-despre-aceasta-anomalie.htm
Adica s-a ales prafu`! 🙂
De noaptea minții! Mare minune dacă nu-l va trozni pe Barna, ca primă sarcină pentru sinecura primită.
https://www.g4media.ro/ce-bombe-a-lasat-dancila-in-urma-un-politist-presedinte-de-scara-de-bloc-omul-rovanei-plumb-pus-sef-la-dlaf.html
Exact asta urmaresc zilele astea la noul govern.
Daca lasa fara sa-i demita de urgenta pe porcii criminali pusi de scroafa tembela in puncte cheie in ultimele luni.
Nu e nici o “luna de gratie”, nici macar o “zi de gratie”.
Buna ziua..
Buna dimineata!
Dupa 7 ani jumate de PSD la guvernare, sunt necesare macar doua mandate ale unui guvern non-PSD.
Nu am incredere deloc in PNL, insa sper ca USR+Plus sa ia macar 25% la locale si parlamentare.
PNL nu are cum sa treaca de 35% la parlamentare, de fapt si daca ia 30% dupa ce vor fi tocati de PSD/Ponta/UDMR/ALDE si vor avea un an de guvernare, va fi foarte mult.
Daca toate partidele balama raman 4 ani in opozitie pura, si ma refer la UDMR, ALDE si Ponta, tot e ceva. Vor fi pulverizate, fara acces la bani si resurse.
Insa stati sa vedeti cati din astia primeste PNL pe listele de la parlamentare…multi!
Abia din iunie 2022 se poate face treaba serioasa, cand la CCR vor fi eliminati doi dinozauri PSD-isti (Pivniceru si Dorneanu) si deziluzia Daniel Morar.
Doua 🙂 ? Nici noua (9) mandate fara porci nu scot Romania inca pe drumul pe care trebui natural sa fie ca tara europeana.
Deocamdata porcii criminali se simt foarte relaxati cu penele la butoane; doar privind televiziunile sculelor lor, cu toti gurnalistii si ventilatoarele de kkt foarte linistiti; numai baietii cei noi USR+ la carma (sustinuti si de PNL daca se reformeza intr-adevar) pot schimba panta declinului general.
In sfarsit, se sfasie intre ei:
https://www.g4media.ro/breaking-mihai-tudose-ii-cere-lui-victor-ponta-sa-demisioneze-de-la-sefia-pro-romania.html
Smecherasul de Ponta a negociat la doua capete, crezand ca parlamentarii lui voteaza cum le da el ordine. Voia sa fie balamaua care tine in sah si PSD-ul si PNL-ul. Acum, balamaua a fost strivita.
Bună ziua!
Îl halește terente pe mitoman cât ai clipi!…
Sa nu fie doar un ritual de sacrificiu a celor doi mari dusmani ( unul la rece), urmat de un mars triumfator al marelui partid reunit din dragoste de tara.
Victoria asta mare, mare, este cu tot mai triumfatoare daca ne gandim ca alesii nostri se grabeau sa-si paraseasca fotoliile caldute , paturile proaspete din Bucuresti si cantina saracacioasa din parlament. La pensii si avantaje renuntasera deja.
Buna ziua….din tot guvernul asta mie mi se par cei mai importanți aia de la interne și finanțe
La interne-sa spargă buboiul ,cangrena de acolo…nici ni știu cum sa i spun
La finanțe e dezastru…..
Ăștia doi și guvernul au o singura șansa =transparenta ,
cel de la interne sa prezinte organigrama angajaților,numirilor cu delegație și sa înceapă sa facă curatenie
La finanțe 2-3 cifre;sa înceapă simplu cât s a încasat,cât s a cheltuit ,pe ce și mai ales cât a angajat guvernul antinațional al lui Dragnea,valcov și mai ales jaful făcut de Teodorovici
Buna ziua
La finante e prapad.
Teodorovici incepe sa se dezvinovateasca. Exact ca altii cu 30 de ani in urma.
A zis ca NU stia de ultimul imprumut de 775 milioane lei facut de MFP. Curios. E semnatura lui pe documente. 🙂
Iar chiar MFP declara ca e imposibil sa se mentina deficitul sub 3 %. Sint necesare noi imprumuturi depasind limita programata , stabilita, legiferata deoarece banii nu ajung pina la sfarsitul anului.
Noul guvern are sacul gol.
Da vedem cum il umple.
– Acum se intelege de ce proasta natiunii si Teodorovici doreau imunitate pentru date false?
– Se pricepe de ce imitatia de profesor Socol si borfasul Valcov au spalat putina preventiv ?
Ce au facut astia are definitie penala.
Doar ca in RO nu raspunde nimeni.
Nici Tariceanu nu a ajuns la puscarie pentru devalizarea bugetului cind era prim ministru.
Ma astept sa se descopere ceva inclusiv la bufferul ala financiar de rezerva de la BNR . Daca nu a fost topit in totalitate , cel putin redus consistent.
Cum si Tariceanu a topit 11 miliarde din fondul special realizat ( atunci ) din privatizari.
Cleptocratie conform dex. Fara urma de dubiu. Doar ca va suferii/platii tot boborul.
Buna ziua….ăștia au lăsat vistieria goală la propriu….a mai rămas ceva in fondul de urgentă al guvernului,bani pe care n au apucat sa i cheltuiască …in rest nimic…doar imprumuturi
Orban (Budapesta) l-a felicitat pe Orban (București), conform unei știri de pe Hotnews. Deja Internetul râde…
Bună ziua!
Abia aștept să văd lupta domnului Predoiu cu Savoniera… Tare mi-e teamă că Ana Birchall a avut mai multă vână decât actualul ministru. Va desființa Secția Specială ori ba? Va trage de timp, va participa la ședințele CSM?
Bună ziua!
Cine să lupte cu savoniera? Pierdoiu?
Buna seara 🙂
Fostul viitor prim-ministru va delega problemele si avizarea legislatiei. 🙂
Buna seara!
Incep sa vina facturile politice la decont:
https://www.edupedu.ro/exclusiv-cercetarea-este-in-pericol-sa-fie-sacrificata-si-retrogradata-la-nivel-de-prioritati-plus-cum-deconteaza-educatia-votul-a-jumatate-din-pro-romania/
Niste jeguri.
Asa-i ca au dreptate cei de la USR cu alegeri anticipate?
Si stati sa vedeti alte trocuri, acolo unde e bataoe pestelui: alegerea primarilor pastrata intr-un singur tur special pentru ca PNL sa poata absorbi cat mai multi de la PSD si pentru ca USR+Plus sa nu poata prinda radacini in administratie. Oficial, lor le-ar conveni in doua tururi, insa neoficial prefera sa pastreze un tur, ca sa nu supere UDMR-ul si mai ales sa nu isi creeze concurenta din partea USR.
“Surse din conducerea PNL susţin că liberalii vor încerca să facă tot ce e posibil pe cale parlamentară pentru trece proiectul privind alegerea primarilor în două tururi, cu toate că PSD şi UDMR, care au majoritatea în Camera Deputaţilor, se opun iniţiativei. „Pe noi ne-ar avantaja foarte mult trecerea la două tururi. Avem aproape 1100 de primari, suntem pe val, iar USR e slab la nivel de localităţi, chiar dacă au primit voturi multe pe marile oraşe”, a declarat un lider al PNL pentru „Adevărul”.
Cel putin pana la ora asta fac toti blatul impotriva USR+. Sforaituri pe la televiziuni, etc.
Se vede clar din reactia calma si mistocara a gurnalistilor si ventilatoarelor kkt, n-au nicio grija de venirea peneleului in locul porcilor criminali; ba mai mult, acum descopera ca astia de la guvernare sunt personalitati, elite, etc – adica traditionala pupare de cururi la rotirea porcilor, etc.
In viitor scurt se va vedea in atitudinea si discursul lui Iohanne. Este clar ca acum agenda publica este la el.
Daca nu apar rapid cateva chestii prin OUG precum: 2 tururi de scrutiny; desecretizarea dosar 10 auugust; desfintare SS; anularea oug114; etc.,
atunci este clar ca penele-pemepe fac blat mutat la govern cu aceiasi porci criminali de la pesede-alde-udemere-alde-minoritati-etc.
Adica o re-esapare a uslamului ca sa mentina oranduirea veche si sa blocheze cat mai mult pe usr+.
Bună seara!
La vremuri noi, tot noi!…
Buna seara,
daca pnl dupa primul tur – indiferent cum arata – nu incearca sa forteze alegeri anticipate inseamna ca practic se coalizeaza cu ceilalti. Este in interesul pnl sa supravietuiasca si asta in mare masura inseamna sa profite de alegeri anticipate acum cand mizeriile/monstruozitatile psd vor apare in cascade.
Bună seara!
Am scris ieri că trebuie să ne pregătim fotoliile, că Mito a dat cu piciorul în stup și sunt șanse să fie fugărit.
””O nouă minciună/ petardă.. marca Vv Ponta… Cică nu plec din PRO România fiindcă astfel ,,mi-aș pierde mandatul și banii de europarlamentar”… Acum câteva ore declara că plec la alt partid… O scurtă întrebare: câți bani a pierdut doamna Ponta când a plecat de la PSD la PRO (europarlamentar fiind)? Și cum de nu și-a pierdut mandatul? Sau toți ceilalți europarlamentari care au ,,migrat” în timpul mandatului…. Repet Victor: nu mai judeca pe toată lumea după chipul și asemănarea ta! Nu pentru toți e vorba numai despre funcții și bani… Rămân la PRO. Pleacă tu!”, a scris Mihai Tudose pe Facebook.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23470059-tudose-nou-mesaj-pentru-ponta-raman-pro-pleaca.htm
buna seara
asa-i trebuie lui vvponta daca declara strategie pe termen lung dar se inghesuie la tranzactii pe termen scurt
N-a fost greu de anticipat…
https://edition.cnn.com/2019/11/05/uk/russia-report-uk-election-gbr-intl/index.html
Buna seara,
https://www.comisarul.ro/articol/guvernul-orban-a-inceput-inventarul-aparatului-de-_1037645.html
asta e un test, daca arata blandete adio sanse pt o guvernare de succes
Buna seara
excelent aurescu – transmite semnale corecte in privinta prioritatilor externe ale ro
https://www.g4media.ro/aurescu-prima-discutie-din-mandat-cu-omologul-din-moldova.html
Azi discutam cu cineva despre Ana Birchall, care s-a metamorfozat la Justiție și că PSD-ul nu o va ierta.
Se pare că o vor exclude.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23470544-dancila-despre-posibila-excludere-anei-birchall-din-psd-este-mare-nemultumire-psd-fata-atitudinea.htm
Buna seara,
ma intreb daca are sustinatori in psd care o vor urma – ne ar fi o surpriza