Revista Presei – 14 octombrie. “În 2018 România a avut cea mai mare migrație din ultimii 9 ani…”
14/10/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 14 octombrie! Meteorologii au susținut că vom mai avea parte o bună perioadă de temperaturi călduroase și vreme frumoasă. Meteorologii au indicat faptul că vremea va fi cu mult mai caldă decât normalul perioadei. Vremea este foarte frumoasă, temperaturile se mențin în jurul a 24 de grade Celsius, ier cerul este senin. Există posibilitatea unor ploi locale, însă nu vor fi cantități de apă însemnate. Acestea vor determina în contiuare accentuarea și extinderea fenomenului de secetă indicat. Regimul pluviometric pentru săptămâna în curs va fi în general apropiat de cel normal intervalului în care ne aflăm, la nivelul țării. In Bucuresti maxima zilei de luni este de 26 de grade Celsius, alături de nori joși și ceață. Vântul vine din zona de est a României cu 7 km/h și cu rafale de 11 km/h. Minima nopții este de 9 grade Celsius, alături de un cer parțial noros.
Cine controleaza promovarile judecatorilor la Inalta Curte Sectia pentru judecatori din Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), condusa in prezent de Lia Savonea, desemneaza cu predilectie anumiti magistrati in comisiile de concurs in cazul promovarilor la Inalta Curte sau in functiile de conducere din instantele judecatoresti. Este vorba in special de judecatori promovati in ultimii doi ani la Inalta Curte, sau de vicepresedinti sau presedinti de curti de apel, numiti si promovati in aceste functii tot de Sectia pentru judecatori din CSM. Un numar mic de oameni care au un rol decisiv in numirile unor magistrati in functii cheie. O parte dintre acestia s-au remarcat in ultimii doi ani prin scrisori publice in care sustineau punctele de vedere ale Sectiei pentru judecatori din CSM. Au rol cheie. Aceasta este concluzia studiului “Promovarea judecatorilor in functiile de varf din sistemul judiciar. In cautarea meritocratiei”, publicat saptamana trecuta de Forumul Judecatorilor din Romania (FJR). CSM si Sectia pentru judecatori a CSM au fost conduse in actuala componenta de: Mariana Ghena (2017), Simona Marcu (2018) si Lia Savonea (2019). Potrivit modificarilor legislative aduse Legilor Justitiei de coalitia PSD- ALDE, Sectia pentru judecatori din CSM numeste judecatorii si sefii Inaltei Curti – presedinte, vicepresedinti si sefi de sectie. Aceste comisii au rolul de a analiza dosarele candidatilor si modul in care sunt redactate hotararile judecatoresti. Decizia finala in cazul acestor numiri apartine Sectiei pentru judecatori din CSM. Lacunele procedurii. “Numirea de CSM (in ultima perioada, dupa modificarile legislative, exclusiv de Sectia pentru judecatori, iar nu de Plen) a comisiilor de examen a determinat o practica de desemnare constanta a catorva judecatori, in aproape toate comisiile relevante. Nu rezulta din hotararile CSM consultate faptul ca membrii comisiilor sunt desemnati prin tragere la sorti, neexistand o baza reala de suficienti potentiali membri si nici vreo procedura aleatorie de selectie reglementata in legislatia secundara”, explica FJR. Integral: http://www.ziare.com
Singura sansa a PNL Motiunea de cenzura care a dus la caderea Guvernului Dancila ar trebui sa puna punct politicii de capusare a institutiilor statului, practicata de PSD. Aceasta este mandatul pe care romanii l-au dat, simbolic, inca de la europarlamentare, si pe care PNL va trebui sa-l puna in practica, pentru ca e singurul partid de Opozitie care vrea sa isi asume o guvernare acum, inainte de alegeri. Iar miza e pe oameni. La consultarile de la Cotroceni, PNL a fost singurul partid de Opozitie care a pus pe masa o oferta de prim-ministru, in jurul careia sa se poata construi o sustinere in Parlament. USR nu intentioneaza sa intre la guvernare acum, in conditiile in care Parlamentul, sursa multor abuzuri in ultimii ani de regim PSD, ramane cu aceeasi componenta si inainte de scrutinul prezidential. Pragmatic, alegerea USR se explica – tara e intr-o deriva institutionala pe care nimeni nu o poate repara pana la alegeri, iar decontul poate trece dinspre PSD spre cei care vor forma un nou Guvern….Dar una e sa demonstrezi in Opozitie si cu totul alta e sa iti dai masura la putere. Singura cale prin care PNL poate sa isi conserve capitalul de la europarlamentare, iar Iohannis, candidatul pe care il sprijina, saltul urias in fata contracandidatilor pe care ii are la Cotroceni este ca Guvernul liberal sa fie intr-adevar unul de necesitate nationala. Asta inseamna, vorba lui Nicolae Iorga, ca ii trebuie oameni. Electoratul va intelege ca nimeni nu se poate da de trei ori peste cap, pentru a restabili peste noapte functionalitatea institutiilor statului, doar daca va avea garantia ca guvernul liberal nu va imparti posturi in stanga si in dreapta. PNL va trebui sa vada ca s-a modificat cultura sociala si ca oamenii care fac treaba sunt un capital politic mai important decat fidelii partidului. S-au erodat fundamentele, administratia locala e personalizata, banii trebuie si ei dramuiti, romanii plecati peste granite anul trecut nu se vor intoarce in tara peste noapte, pentru a pune umarul la o reconstructie care cere infinit mai mult sacrificiu, decat sarbatoare rapida….Deocamdata, listele “pe surse” care vin dinspre PNL nu sunt in sensul celor mai de sus: Rares Bogdan apare cand la Externe, cand la Interne, iar pe Vlad Nistor il regasim le Cultura. Integral: http://www.ziare.com
Cum va arăta structura noului guvern PNL. Ministerele care dispar – schița momentului …Din punct de vedere al componenței politice, prima variantă, și cea mai probabilă, este a unui guvern monocolor. A doua variantă este o echipă PNL-PMP, potrivit unor surse din partid, liberalii fiind dispuși să dea partidului condus de Eugen Tomac două ministere. Discuțiile ar urma însă să aibă loc în perioada următoare. USR, ALDE, Pro România și UDMR au anunțat deja că nu vor să intre la guvernare. Pentru structura noului guvern, PNL ia în calcul comasarea mai multor ministere. Astfel, surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că la Ministerul Afacerilor Externe ar urma să fie comasate Afacerile Europene și Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Pentru acesta din urmă se discută chiar transformarea sa în departament în subordinea primului ministru sau trecerea la SGG. Cercetarea si Inovarea ar urma să treacă la Ministerul Educației, alături de Tineret și Sport. În cazul din urmă, se ia în calcul chiar desființarea ministerului. De asemenea, Ministerul Economiei ar urma să se unească cu cele ale Economiei, Mediului de afaceri și Turismului. Pentru a evita infringementul prin încălcarea încălcarea obligației de separare a activităților de producție și transport în sectorul energetic, liberalii iau în calcul trecerea Transgaz și Transelectrica la Ministerul Finanțelor. Lista ministerelor așa cum este ea discutată în acest moment: 1. Ministerul Afacerilor Externe ( se comasează Ministerul Afacerilor Europene și, posibil, cel al Românilor de pretutindeni) 2. Ministerul Afacerilor Interne 3. Ministerul Apărării Naționale 4. Ministerul Finanțelor ( preia Transgaz și Transelectrica de la Energie) 5. Ministerul Economiei ( se comasează Ministerul Energiei, al Mediului de afaceri și Turismul) 6. Ministerul Dezvoltării 7. Ministerul Justiției 8. Ministerul Agriculturii 9. Ministerul Muncii 10. Ministerul Mediului (se comasează Ministerul Apelor și Pădurilor) 11. Ministerul Educației (se comasează Ministerul Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului) 12. Ministerul Fondurilor Europene 13. Ministerul Comunicațiilor 14. Ministerul Transporturilor 15. Ministerul Culturii Premierul PNL, funcție pentru care este propus Ludovic Orban, ar urma să fie desemnat de președintele Klaus Iohannis, cel mai probabil, marți. Integral: https://www.hotnews.ro
Ce șanse are decalogul de măsuri al mini-guvernării PNL să devină realitate Liberalii vor să plece la drum, într-o mini-guvernare de câteva luni sau un an, având printre obiective măsuri de „reparare” a legilor PSD. Analiști politici consideră însă că șansele lor de reușită sunt împărțite, pentru că vor trebui negociate cu fiecare partid în parte, în funcție de interes…..„Majoritatea sunt dificile. Să luăm OUG 114, aici trebuie văzut care este impactul bugetar, pentru că vor prelua o guvernare în care INS anunță că avem o creștere economică mai mică decât cea inițială, deci trebuie văzut de unde vin veniturile la buget. Eu nu știu dacă ei au făcut un calcul serios. Foarte importantă este Secția Specială și modificarea legislației pentru alegerea primarilor, care ar schimba raportul de forțe în mod radical în politica românească și ar relansa jocul. PSD și-a creat în 2008, profitând de slăbiciunea lui Tăriceanu ca prim-ministru, un avantaj competitiv cu ajutorul căruia a blocat practic dezvoltarea României, pentru că primarii au devenit cei care controlează politica românească”, explică Cristian Pîrvulescu. Sociologul Ovidiu Voicu, directorul Centrului de Inovare Publică, spune însă pentru Europa Liberă că introducerea alegerilor locale în două tururi, care ar elimina dominația PSD, nu este lejer de dat prin OUG: „Sunt drepturi electorale, ar fi ușor de atacat la Curtea Constituțională (CCR). Comisia de la Veneția nu recomandă modificări în sistemul electoral cu 12 luni înainte, însă CCR uneori le-a respins, alteori nu, spunând că dacă este o măsură care afectează un drept nu e acceptabil, dar dacă ajută un drept este acceptabil. De exemplu, a fost acceptat votul prin corespondență, pentru că ajută un drept, dar au refuzat uninominalul pe baza acestei recomandări a Comisiei de la Veneția”. Voicu arată și el că multe din intențiile PNL la guvernare sunt greu de pus în practică în acest context politic.„Dintre cele 10 măsuri, doar prima este cu adevărat în puterea unui guvern minoritar – cea cu 15-16 ministere. O poate face orice guvern, ei își fac guvernul cum vor. Apoi au măsura cu reducerea personalului și ocuparea prin concurs a funcțiilor, care dacă vor să o facă cum trebuie, durează mai mult de un an. Așa va fi doar îi înlocuim pe ai voștri cu ai noștri, ceea ce bănuiesc că și vor să facă”, spune Voicu. În ce privește măsurile pe justiție – desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și recursul compensatoriu, Ovidiu Voicu susține că „le pot face prin OUG, încălcând direct rezultatul referendumului”. Cristian Pîrvulescu nu este de acord. În opinia sa, referendumul validat de pe 26 mai înseamnă că „nu mai dăm ordonanțe pe justiție, dar putem da ordonanțe reparatoare pe justiție. Referendumul se referea la rea intenție”. „Dacă promisiunea legată de Secția Specială nu va fi onorată, atunci o bună parte din electoratul protestatar va fi decepționat și va considera că PNL se află într-un concubinaj politic cu ALDE și Pro România. Va fi dificil, dar nu imposibil”, mai spune Pîrvulescu. Eliminarea pensiilor speciale este un alt cartof fierbinte. „Se vor lovi cu siguranță de contestații la Curtea Constituțională”, spune Cristian Pîrvulescu, în timp ce Ovidiu Voicu arată că „a mai fost o încercare cu magistrații și atunci CCR a spus că pensiile odată acordate se asimilează unui drept și nu pot fi retrase. Liberalii pot spune că de acum încolo cine iese la pensie nu mai primește pensie specială, iar cele acordate deja să le taxeze sub o formă nediscriminatorie”….Măsurile legate de fiscalitate – eliminarea supraaccizei la combustibili, abrogarea OUG 114, eliminarea măsurilor împotriva pilonului II de pensii – „sunt în atribuțiile Guvernului, dar dacă le dau prin OUG în noiembrie, tot discursul că nu schimbăm Codul Fiscal cu 6 luni înainte de adoptarea bugetului se anulează, trebuie să facă iar derogare de la legea responsabilității fiscale. Dar la noi oricum toate modificările fiscale se fac prin OUG”.Integral: https://romania.europalibera.org
Alegeri prezidentiale: Dan Barna explica reforma constitutionala pe care o propune Reforma constitutionala este o prioritate pentru Dan Barna, daca va ajunge la Cotroceni, astfel incat presedintele sa poata avea solutii concrete pentru situatii de criza politica, de felul celei care a tinut Romania in loc in timpul guvernarii PSD.”Masurile mele la Presedintia Romaniei vin ca o solutie la problemele pe care le aud in strada de la romani. Primul obiectiv este reforma constitutionala pentru ca rolul presedintelui sa fie mult mai activ in solutionarea crizelor politice din Romania, precum cea din urma cu doua zile. O alta modificare a Constitutiei prevede includerea textului initiativei ‘Fara Penali in functii publice’. Am ajuns aici pentru ca a ajuns sa fie firesc sa avem penali in functii publice. Consecinta o vedem in plecarea tinerilor peste hotare, aleg sa plece pentru ca nu mai vad o directie sanatoasa a tarii noastre”, a declarat Dan Barna intr-o conferinta de presa la Pitesti, conform unui comunicat transmis de Alianta USR PLUS. Alte obiective mentionate de Barna sunt educatia, reformarea sistemului de sanatate si investitiile in infrastructura pentru a lega regiunile istorice din Romania prin autostrazi. “Pana la finalul mandatului meu de presedinte, educatia va primi 6% din PIB. Voi intoarce in Parlament orice proiect de lege a bugetului care nu asigura suficient de multi bani pentru Educatie sau mecanisme prin care finantarea per elev nu reduce disparitatile de acces si calitate a educatiei, nu sa le adanceasca, asa cum se intampla in prezent. De asemenea, este esentiala o noua Lege a sanatatii, pentru ca preventia si medicina de familie sa fie principalele linii de interactiune a cetateanului cu sistemul medical. Integral: http://www.ziare.com
Cabinetul Dancila a cazut, Cuc se grabeste sa semneze PPP pentru Autostrada Ploiesti-Brasov. Cu o firma chineza si una din Turcia Razvan Cuc – ministrul al Transporturilor in Guvernul PSD demis joi prin motiune de cenzura – sustine ca ar fi la un pas de semnarea unui contract care sa permita constructia Autostrazii Ploiesti-Brasov in parteneriat public privat. Asta, desi Viorica Dancila anuntase deja ca s-a renuntat la aceasta forma de lucru, iar autostrada se va face cu bani de la bugetul de stat. Guvernul PSD a promis ca va construi, in PPP, 21 de obiective majore, de la hidrocentrale, la canale navigabile, statiuni de relaxare si autostrazi. Printre acestea din urma, una urma sa lege Ploiestiul de Brasov. De proiect s-a ocupat Comisia Nationala de Strategie si Prognoza. Aceasta a creat un document care prevedea ca, de fapt, constructorul ar fi urmat sa construiasca din bani proprii soseaua prin munte, urmand sa isi recupere banii punand taxa de acces pe drum si primind niste compensatii de la stat. Totul trebuia sa fie gata in 4 ani. Mai multi constuctori cu renume s-au aratat interesati de proiect, dar s-au retras, unul cate unul, de la masa discutiilor. Oferte ferme nu au depus. In cele din urma, Comisia de Prognoza a anuntat ca se mai negociaza doar cu o asociere chinezo-turca numita China Communications Construction Company – Makyol Insaat Sanayi Turizm…. Razvan Cuc nu a pronuntat, in niciun moment, numele companiilor. Cu toate astea, din declaratiile sale reiese ca ar fi vorba despre China Communications Construction Company si despre Makyol Insaat Sanayi Turizm. Ramane sa vedem ce presupune acel contract de parteneriat public privat (PPP) pe care ministrul Razvan Cuc se grabeste sa il vada semnat, pe ultima suta de metri a mandatului sau. Experienta statelor din regiune a demonstrat deja ca nu ajunge sa contractam un contructor chinez sau turc pentru autostrada, ci trebuie sa avem si controlul asupra proiectului. Trebuie sa stim cat costa si cum putem plati, dar si in ce conditii ni s-ar putea cere bani in plus. Integral: http://www.ziare.com
În PSD, un nou Liviu Dragnea stă deja la pândă Antologică, obligatoriu de conservat în arhive, fotografia în care doamna V. V. Dăncilă, premonitoriu îmbrăcată în negru, este imortalizată înconjurată de femeile cu funcții din PSD. Intenția acestora fiind de a o consola pe respectiva Femeie și Mamă fiindcă voința Parlamentului a făcut astfel încât, în fine, să îi fie luată jucăria preferată. Guvernarea la care, în mod normal, nu ar fi avut dreptul să ajungă niciodată. Fotografia respectivă trebuie păstrată fiindcă mai mult ca sigur peste cel mult patru luni va putea fi pusă în antiteză cu o alta. În care aceeași V. V. Dăncilă, indubitabil nu doar perdantă la alegerile prezidențiale, ci și debarcată din fruntea PSD în urma unui CExN fulger care o va scoate vinovată pentru tot și pentru toate, va lua însingurată drumul spre Teleormanul din care, pentru binele românilor și al țării, nu ar fi trebuit să fie scoasă niciodată. Vineri seara, cu ocazia CExN, am avut parte de o primă repetiție a acestui viitor spectacol. Până atunci însă, pentru a salva ceea ce se mai poate salva după guvernarea dezastruoasă PSD-ALDE, Opoziția, în fine ieșită victorioasă, cât și președintele Klaus Iohannis al cărui rol la victoria parlamentară de joia trecută se impune apreciat așa cum se cuvine au obligația să grăbească găsirea procedurilor și soluțiilor în urma cărora țara să aibă cât mai repede un Executiv cu drepturi depline. Orice zi în plus petrecută la Palatul de Victoria de numita Dăncilă Vasilica Viorica, de miniștrii agramați, prost școliți din Cabinetul ei fantomă, de golanul Teodorovici, ajuns la andropauză, căruia îi curg balele îndată ce în raza lui vizuală se insinuează o femeie (un caz clinic personajul cu pricina, dar și un exemplu de mitocănie crasă), de agramatul Breaz care numai Dumnezeu și corpul profesoral de la Universitatea din Alba Iulia știu cum a ajuns să fie profesor universitar plin și rector, de incapabilul și veșnic transpiratul Cuc de la Transporturi, de corigentul Bogdan Matei, de păcăliciul în fustă pe nume Sorina Pintea, de pitorescul Daea, dar și de alții care nu au meritat vreodată osteneala de a le fi reținute insignifiantele nume înseamnă o primejdie pentru România. Noul guvern va trebui să ia la puricat tot ceea ce au făcut V. V. Dăncilă și șleahta, să desființeze Secțiia specială de anchetare a procurorilor, să abroge OUG 114, să revizuiască atribuțiile PNDL, să ceară predarea riguroasă a gestiunii. Dar și să informeze prompt populația despre situația economică reală și nu numai a României. Nu ajung, nu e deloc nevoie de exerciții de retorică pe tema grelei moșteniri, sunt necesare cifre concrete și adevărate. Îndată după instalarea noului guvern al țării, o măsură ce va trebui luată în regim de prioritate zero se impune a fi modificarea legii electorale. Aleșii locali și județeni vor trebui să își dobândească funcțiile ca urmare a unui vot în două tururi de scrutin fiindcă altminteri cei aflați acum în posturi, în majoritate de la PSD, își vor reconfirma fără probleme pozițiile.Integral: http://www.contributors.ro
Nicușor Dan, după al doilea referendum intern care l-a confirmat în cursa pentru Primăria Capitalei: ”USR București, mulțumesc pentru încredere. Suntem echipa de care orașul nostru are nevoie” ….”USR București, mulțumesc pentru încredere! Mulțumesc membrilor USR București pentru votul de încredere. Cu 86% din voturile exprimate, membrii filialei București au votat ca USR să mă susțină la Primăria Capitalei. Imediat după terminarea campaniei pentru prezidențiale, vom începe munca pentru armonizarea proiectelor pentru București. Putem realiza schimbarea pe care toți bucureștenii o așteaptă de prea mult timp. Vom duce împreună până la capăt această campanie așa cum am început-o, cu deschidere și hotărâre, mai puternici ca niciodată. Sunt, alături de voi, București 100%. Suntem echipa de care orașul nostru are nevoie!”, le-a transmis Nicușor Dan membrilor USR București prin intermediul unui comunicat de presă. Organizația USR București a organizat o nouă consultare internă pentru desemnarea candidatului pentru primăria Capitalei, în cadrul căreia Nicușor Dan a primit 86,1% din voturi pentru a fi candidatul partdului la scrutinul de anul vitor. ”Rezultatele consultării au fost următoarele: 86,1% dintre membri îl susțin pe Nicușor Dan, 3,78% pe Dragoș Dragoteanu și 10,12% pe Mihnea Bărbulescu. Integral: https://www.g4media.ro
Activiștii de mediu, indignați de afirmațiile șefului Romsilva, care susține că doar 50.000 de metri cubi de pădure sunt tăiați ilegal anual: ”Datele pe care noi le avem vorbesc despre tăieri ilegale cuprinse între 8,8 milioane şi 20 milioane de metri cubi anual” Şeful Romsilva susţine că anual sunt tăiaţi ilegal din pădurile statului 50.000 m3 de lemn. Cifrele sunt combătute de către activiştii de mediu care spun că adevărata cantitate furată s-ar ridica la peste 8,8 milioane m3. Pădurarii spun că atât timp cât nu vor fi din nou înarmaţi, furăciunile nu vor putea fi diminuate. Potrivit datelor oficiale, Romsilva administreaza în prezent 3.13 milioane de hectare de păduri, proprietate publică a statului. Asta înseamna 48% din totalitatea suprafetei cu păduri de la nivel naţional. Diferenţa de 52% o reprezintă suprafeţele care apartin proprietarilor privaţi. Din suprafaţa administrată de Romsilva, regia susţine că doar 0,01 % este tăiată ilegal. „Volumul care se taie neautorizat din pădurile administrate de Romsilva este undeva la 40.000 şi 50.000 de metri cub pe an. Asta inseamnă un volum de 0,01 metri cubi pe an şi pe hectar. Înseamnă un fag sau un molid cu diametru de 8 cm. Dacă credeţi că a tăia neautorizat un par la un hectar este un pericol, eu vă spun că nu” a declarat de curând Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul regiei. Datele prezentate de acesta au reuşit să stârnească un val de indignări în rândul activiştilor de mediu. Aceştia susţin că volumul cantităţii de lemn furat nu reflectă nici pe departe realitatea din teren şi, mai mult decât atât, cifra vehiculată de regie ar face referire doar la cantitatea descoperită în urma controalelor. „Datele pe care noi le avem vorbesc despre tăieri ilegale cuprinse între 8,8 milioane şi 20 milioane de metri cubi anual. Ce face Romsilva spunând că sunt doar 40.000 de metri cubi anual tăiaţi ilegal anual, este de fapt acel fragment pe care îl surprind în controalele pe care le face ea. Cifra de 8.8 milioane de metri cubi reiese din inventarul forestier ciclul 1, 2008 -2013, care a fost publicat chiar de Ministerul Apelor şi Pădurilor. Această cifră se regăseşte şi în dosarele speciale existente în CSAT, în dosarele în care se vorbeşte despre tăierile ilegale din România, un subiect de securitate naţională. Integral: https://www.g4media.ro
Raport OLAF: România, cele mai multe fraude cu fonduri europene în domeniul agriculturii, în 2018. Este pe primul loc la capitolul “documente false” România a semnalat, la nivelul Uniunii Europene, cele mai multe fraude cu fonduri comunitare în perioada 2014-2018 şi ocupă locul doi, după Polonia, după criteriul valorii fraudelor raportate, arată un document de lucru al Oficiului UE Anti-Fraudă (OLAF). Doar anul trecut, România a raportat cele mai multe fraude în domeniul agriculturii, alături de Italia, iar Bucureștiul este pe primul loc la capitolul ”documente falsificate”. Conform unui document de lucru al Comisiei Europene utilizat în elaborarea raportului OLAF privind “Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene 2018”, România a semnalat 477 de cazuri de fraudă cu fonduri europene în intervalul 2014-2018, clasându-se pe primul loc la nivelul UE. După criteriul cuantumului fondurilor fraudate, Polonia ocupă primul loc, raportând fraude în valoare de 109,8 milioane de euro, fiind urmată de România, care a raportat fraude de 62,2 milioane de euro, de Franţa (28,9 milioane euro) şi de Bulgaria (25 milioane euro), scrie Mediafax. România şi Italia au raportat, în anul 2018, cele mai multe cazuri de fraude în domeniul asistenţei financiare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, reprezentând 61% din numărul total de nereguli raportate la nivelul Uniunii Europene, arată documentul.Integral: https://www.hotnews.ro
Aproape 1,7 milioane de romani adulti nu au lucrat niciodata in viata, cei mai mulți au studii medii Din cele 12,3 milioane de persoane cu vârsta între 18 și 64 de ani din România, peste 1,68 de milioane susțin că nu au lucrat niciodată, potrivit datelor Eurostat. Procentual, cifra reprezintă 13,6% din total. Analiza datelor arată că dintre aceste persoane, 705 mii au studii elementare (cel mult 8 clase), iar 902 mii au studii medii (liceu). Persoanele cu studii superioare care nu au lucrat niciodată sunt 73,5 mii. Ancheta Eurostat asupra forței de muncă în 2018 oferă informații despre întreruperea muncii pentru creșterea copiilor și a fost făcută asupra întregii populații adulte din Uniunea Europeană. Unul dintre răspunsurile oferite în cadrul analizei, de către participanți, a fost că nu au lucrat niciodată. Numărul acestora este de aproape 1,7 milioane, din grupa de vărstă 18-64 de ani, deci oameni aflați în vârstă de muncă. Cei care au lucrat și și-au întrerupt munca pentru creșterea copiilor sunt 2,7 milioane….Pe niveluri de educație, cei mai mulți români care au declarat că nu au lucrat niciodată au studii medii (liceu, post-liceală sau școală profesonală). Numărul acestora este de 902 mii. Statistica arată alte 705 mii de persoane cu studii primare, sau gimnaziale, aflate în această categorie. Cei mai puțini dintre care nu au lucrat niciodată sunt cei cu studii superioare, 73,5 mii. Integral: https://www.edupedu.ro
În 2018 România a avut cea mai mare migrație din ultimii 9 ani: populația unui oraș cât Ploiești a plecat din țară Migrația românilor s-a amplificat în 2018. Potrivit datelor INS aproape 239.000 de români au plecat în străinătate pentru o perioadă mai lungă de 12 luni. Numărul emigranților temporari este cel mai mare din 2010 încoace, fiind în al cincilea an consecutiv de creștere, conform comunicatelor din anii trecuți, consultate de Edupedu.ro. Remarcabil este și numărul record de bărbați care au emigrat, cu 47% mai mare decât al femeilor, potrivit datelor defalcate pe sexe, oferite de Institutul Național de Statistică. Numărul emigranților temporari de lungă durată a fost de 238.926 în anul 2018, în creștere cu 19.599 de persoane față de anul trecut. Raportat la datele din ultimul deceniu, migrația românilor a fost cea mai mare din 2010 încoace. Față de anul 2015, de exemplu, numărul emigranților a crescut cu 51.460 de persoane, asta înseamnă 27,45%. Cele 239 de mii de persoane sunt echivalentul populației unui oraș de mărimea Ploieștiului, cel mai mare oraș și reședința județului Prahova. Migrația de anul trecut a fost mai mică față de cea din anul 2009, când România intra în criză economică și când plecau din țară într-un singur an 246.626 de persoane, potrivit INS. Defalcate pe sexe, datele despre migrația temporară de lungă durată arată că pleacă din țară tot mai mulți bărbați. Dacă în anii trecuți numărul acestora era ușor mai mare decât al femeilor, anul 2018 aduce o diferență considerabilă, de 45.696. Asta înseamnă cu 47,3% mai mulți bărbați emigranți. Integral: https://www.edupedu.ro
Necruțător! Iohannis o alungă pe Dăncilă din țară: a propus-o comisar european la Bruxelles După ce-a fost zburată de la guvernare, Viorica Dăncilă riscă acum să fie și dată afară din țară. Asta pentru că Iohannis are un plan necruțător: va face tot ce depinde de el s-o trimită pe Dăncilă la Bruxelles, să fie comisar european pentru următorii 5 ani…. Sunt optimist că mutarea asta îmi va asigura și mai multe voturi.” Luată prin surprindere, Viorica Dăncilă spune că va refuza nominalizarea. ”Nu vreau să fac jocurile care le face președintele Iohannis. Orice om îi este teamă de ofertele lui Iohannis, deci probabil voi refuza să merg la Burexelles, Burelexes… deci, da, deci voi refuza. Acum, mă scuzați, că mi se arde zacusca pe foc”, le-a spus Dăncila jurnaliștilor. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Misiune grea pt. liberali, dupa atata opozitie.
Ma tem ca vor face ce-au facut si pesedistii, adica isi vor imparti cat mai rapid ciolanul.
Si-si vor compromite sansele pt. alegerile viitoare (inclusiv prezidentiale).
Dupa mine, motiunea a venit ca o pleasca pt. mafiotii din PSD.
Sper sa ma insel.
Buna ziua.
Da.
Singura lor sansa: dezvaluirea accelerata a celui mai recent dezastru pesedist de 7 ani si masuri legale imediate in consecinta.
Audituri la fiecare minister, urmate de anchete si trimiteri in instanta.
Cu pedepsirea vinovatilor.
https://www.g4media.ro/surse-udmr-i-a-transmis-presedintelui-iohannis-ca-nu-va-sustine-viitorul-guvern-daca-se-va-modifica-legea-alegerilor-locale-si-se-va-reveni-la-alegerea-primarilor-in-doua-tururi-de-scrutin.html
Criminalii pesede-alde-udemere vor actiona coordonat impotriva Romaniei.
Propriul interes bate interesul national. 🙂
Mostra de obedienta imbecila, cum n-am mai vazut din vremea impuscatului:
“Și-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie
Un copil de ceferist
Tânăr, învățat, cinstit
Proiectul pod când l-a găsit
La București l-a și trimis
Podul s-a construit
Și satul a înflorit.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-oda-dedicata-unui-primar-din-alba-recitata-de-o-eleva-la-inaugurarea-unui-pod-peste-mures-1200035
Buna dimineața
Situația României după 30 ani in doua cifre
1.datoria firmelor din România -1000 miliarde lei(cam cât tot PIB ul de anul asta)
nota:aceasta datorie nu include datoria suverana,garantata de stat
2. peste 3,5 milioane locuitori (15%din populație) plecată
note:
-cifra este minima
-peste 4/5 din cei plecați sunt între 20-35ani,adică partea de populatie care asigura dezvoltarea țării și regenerarea populației
Cam de aici ar trebui plecat orice program de “dezvoltare” viitoare
Bună ziua!
Solicitări normale, corecte, numai că nu vor fi acceptate. UDMR a anunțat deja, pe surse, că nu este de acord cu revenirea la două tururi pentru alegerile locale. În plus, să nu uităm că s-a ajuns la alegeri locale într-un singur tur cu ajutorul PNL.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23423857-usr-patru-conditii-pentru-sustinerea-viitorului-guvern-printre-ele-alegeri-doua-tururi-pentru-primari-anularea-recursului-compensatoriu.htm
Pai sa tranteasca guvernul la vot.
Iar apoi Iohanne sa propuna a 2-a oara prim ministru pe Monica Macovei, de exemplu (Kovesi este acum ocupata la Bruxelles).
Sau Andrei Caramitru este o alta buna propunere de prim ministru.
Badalau:
”Este foarte bine în opoziție pentru că e liniște și avem timp să construim și trebuie să câștigăm președinția, de aia am plecat în opoziție (…) A fost o săptămână foarte bună pentru PSD, așa cum vă spuneam doamna pleacă de la guvern la președinție, așa se încurca, nu avea cum.”, a declarat Niculae Bădălău, pentru Europa Liberă.”
Efectul unei moțiuni de cenzură asupra unui creier ”prăjit” la coafor! – ”Dăncilă îi cere demisia lui Iohannis: „Orice alt om cu responsabilitatea funcției și cu o minimă decență ar fi demisionat de mult din fruntea statului român””
https://www.g4media.ro/dancila-ii-cere-demisia-lui-iohannis-orice-alt-om-cu-responsabilitatea-functiei-si-cu-o-minima-decenta-ar-fi-demisionat-de-mult-din-fruntea-statului-roman.html
Buna ziua….încă o dovada ca e prima proasta a țării !!!!!
Buna ziua
Nu e proasta. Asa e ea. Ca alte gloriase tovarase , doamne din trecut si prezent. Care nu pricep nimic in afara de a stoarce functia pentru interes personal , rude , pretini si amici in jefuirea bugetului.
Si cind vad ca nu le respecta nimeni , pretind respectarea functiei sau macar a faptului ca sint femei .
Da Elena Ceausescu a fost respectata cu rafala in cap ca au zburat creierii pe zidul cazarmii ?
PS.
Vad ca flamindul PNL e gata de cucerit fotolile si fuctile. Sa faca majoranta cu PSD. Ca pe vremea USL.
Asa sa faceti ba:
https://www.g4media.ro/marcel-ciolacu-comitetul-executiv-al-psd-a-decis-sa-nu-acorde-votul-de-investitura-noului-guvern-despre-dancila-nu-vreau-sa-comentez-declaratiile-unui-fost-premier.html
Buna ziua!
Ultima varianta de posibil guvern:
https://adevarul.ro/news/politica/surse-11-nume-ministri-guvernul-orban–surprize-rares-bogdan-raluca-turcan-ramanpe-dinafara-1_5da3fe59892c0bb0c68e2469/index.html
Foarte buna ideea cu Gen. Ciuca la Aparare (parerea mea!)
Si Aurescu e bun le Externe
”Consiliul Uniunii Europene a formalizat luni numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European (EPPO). Numirea mai trebuie confirmată de Parlamentul European.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23424093-ultima-ora-consiliul-confirmat-numirea-laurei-codruta-kovesi-functia-procuror-sef-parchetului-european.htm
Buna ziua,
Cea mai buna solutie : alegeri anticipate.
Deci e f bine ca nu se inghesuie nimeni sa voteze guvernul Orban si se pun fel de fel de conditii…n-au decat sa-l tranteasca de doua ori.
Nu cred ca-l trantesc de doua ori. Ar pierde privilegiile de parlamentari.
Fac doar galagie ca sa arate ca sunt contra si sa-si mai lanseze minciunile.
Aveti dreptate …din pacate.
Buna ziua. Buna ziua. https://www.aktual24.ro/recursul-compensatoriu-doi-batrani-ucisi-cu-salbaticie-sper-ca-aceasta-vina-sa-va-urmareasca-pana-la-sfarsitul-vietii-scrisoarea-unei-fiice-catre-parlamentari/ abrogare in parlament a recursului compensatoriu sa vedem daca psd se mai opune. Eventual la pachet cu desfiintarea sectiei condusa de adina florea
Sa fiu in locul PNL as pune la justitie ministru prima oara Camelia Bogdan apoi Monica Macovei si asa psd udmr proromania voteaza impotriva guvernului
Foarte buna idee!
Citisem scrisoarea si m-a cutremurat dar pe nenorocitii astia nu-i impresioneaza.
Buna ziua….s a uitat cam repede zicerea lui gaurel-acest “Cicero” al justitiei românești :mai bine 100 vinovați liberi decât un nevinovat închis
Au făcut-o, practic le-a pus dinamita la temelie! Încă două și Veorica &PSD închid țara. Sper ca noul guvern să poată bloca această mizerie care va arunca în aer bugetul.
https://www.g4media.ro/breaking-guvernul-a-aprobat-o-hotarare-prin-care-da-14-miliarde-lei-catre-primari.html
Buna ziua,
https://www.g4media.ro/toti-cei-17-deputati-ai-minoritatilor-nationale-vor-vota-guvernul-pnl-anunta-varujan-pambuccian.html
tocmai ma intrabam daca minoritatile vor sa-si taie craca de sub picioare
Buna ziua. Orice buna reforma constitutionala trebuie sa scoata din parlament deputatii ”minoritatilor nationale” .Numai noi avem parlamentari pentru cateva sute de cetateni ce s-au declarat italieni ruteni bulgari croati etc. A ajuns sa depinda soarta tarii de niste insi absolut irelevanti. Bine, daca ar disparea si psd-ul maghiar ar fi perfect , membrii ei actuali se pot regasi fara probleme in psd, proromania si alde
Buna ziua, doamnelor si domnilor,
Dupa o perioada incarcata, revin. OUG pe justitie este imposibil. Ce ramane de facut pentru risipirea in teritoriu, pe posturile din care au venit, a monstrisorilor nostrii de la SIIJ? Orban deja a exclus varianta OUG? https://revista22.ro/actualitate-interna/ludovic-orban-promite-ca-viitorul-guvern-liberal-nu-va-modifica-legile-justitiei-prin-oug
Astia trebuie sa mearga vrac la puscarie cu totii:
https://www.g4media.ro/exclusiv-cum-se-apara-intre-ei-procurorii-sectiei-speciale-siij-a-clasat-dosarul-procuroarei-adina-florea-vizata-in-cazul-publicarii-de-catre-darius-valcov-a-protocolului-secret-sri-parchet.html
Buna seara,
din
https://turcopolier.typepad.com/sic_semper_tyrannis/2019/10/kurds-and-sag-reach-agreement-to-fight-turks.html
comentariu:
JohninMK said…
This is a twitter post, I hope I can post it here.
The SAA have already taken over the whole Al-Taqba area including the dam and airfield. As an indication of how welcome the SAA are it seems that most of the soldiers are being transported in buses. This is the tweet.
Danny Makki
@Dannymakkisyria
2h2 hours ago
These are the main points in the agreement between the #SDF and the Syrian government.
1/ The abolishment of the #SDF (Syrian Democratic Forces), with all the current Kurdish forces and military groups joining the 5th Corps (Assault Legion) under Russian control
3:12 AM – 14 Oct 2019
2/ A solid guarantee of full Kurdish rights in the new Syrian constitution with autonomy which will be agreed upon by Kurdish leadership & Syrian state.
3/ Joint coordinated effort by Syrian/Kurdish forces to remove Turkish presence in northern #Syria including #Afrin (Idleb doesn’t count)
4/ #Manbej & #Kobani were agreed upon for #SAA to enter quickly, whilst #Hasakeh has seen a wide scale deployment of Syrian troops, this will continue in #Qamishly and other joint areas
5/ With Syrian forces now on the border area with #Turkey it’s clear that this starts a new phase in the 8-year-long war where some sort of endgame is now taking shape – all border areas and administrational centres will be taken over by the Syrian government
6/ Within one month Kurdish leadership with start to take up some official roles within the current Syrian government to ease the transition period of N. #Syria until an new constitution/government is formed in the future
7/ #Tabqa in #Raqqa was also on the agreement, Syrian forces entered the city and took control of the military airbase earlier today
8/ #Russia had brokered a similar deal a few days ago, yet it was rejected by #Damascus who wanted more concessions from the #SDF.
9/ As per-agreement Syrian forces entered Ein Issa in N. #Raqqa today
10/ The agreement between #SDF and Syrian gov is yet to be fully completed, the finer details will be fleshed out over the next four days.
11/ For now all #ISIS prisoners remain under the control of the #Kurds
12/ The agreement thus far is effectively a military one, based on self-defense and mutual interest with a number of set aims. The governance/land delegation/isis prisoners part will follow later
——————
Bună seara!
Să mă ierte Dumnezeu, dar eu, cel puțin, conducător mai idiot al americanilor (de la 1776 încoace!) n-am văzut!
Bine, amero-tâmpitul nu e vinovat, singur – „(sub)cultura” banului, a ipocriziei, a fățărniciei, a „interesu-și poartă fesul” a biruit, nu doar în lumea neliberă – China, Rusia, Turcia, lumea arabă, țările comuniste (mai sunt, în afara Chinei – Cuba, Laos, Vietnam, Coreea de Nord!) – ci și în cea zisă „liberă”, mulțumită îmbuibării postbelice (mai ales, după 1970-75), care a atrofiat, până la dispariție, spiritul critic, spiritul civic, implicarea pentru păstrarea drepturilor și libertăților democratice, pentru care s-au sacrificat atâtea generații… Plus, dubla ipocrizie a vest-europenilor, care, exact la un secol de când au promis – prin Tratatul de la Sevres – un Kurdistan independent, le mai dau o „copită prietenească” în spinare kurzilor!
Să fiu rău, până la capăt! În 1915-18, cine i-a ajutat pe turcii otomani în realizarea genocidului armean? Măi, să fie… Kurzii? Păi, „culeg” ce-au „semănat”!… Armenia, chiar mai mică, are o țară, Kurdistanuil mai are de așteptat…
Păcat de oamenii nevinovați care au murit/mor/vor muri degeaba!… Ar trebui să crape, instant, ipocriții de pe toată planeta, în frunte cu Greta aia!…
comentariul precedent – e despre situatia din siria, altfel de acord cu puscaria pt judecatorii vanduti care dicteaza vinovatii
Buna seara….repet,US under Trump “Leadership “ is “new Switzerland”….Rusia e singurul power broker in ME….
China e in Pacific ….mai trebuie sa “rezolve” cu NATO și ..,,gata….ah….mai rămâne doctrina monroe ….dar o rezolva bolsonaro
Și cine „va face cărțile” pentru asta, la noi??? Americanii au alte „preocupări” (nu le știu, dar nu ne numărăm printre ele!). Vest-europenii? Să fim serioși – ne vor vinde rușilor „într-o lingură de apă”, cum au mai făcut-o, în ultimele două-trei secole!… Rusia? China?
Să ne ferească Dumnezeu! Atâta vreme cât nu va deveni și El „chinez”!…
Pai, din pacate am impresia ca viitorul suna “sino-rusesc”, in context. In privinta lui Trump, nu-si mai face (cred) nimeni iluzii, nici macar Bibisoru’. Asa ca tot ce ne mai ramane de facut este sa cantam “pa” englezeste, parafrazand un cantecel din anii ’80: “If you don’t have subpoena coladas, / getting caught in Ukraine/If you’re not into Trump lies/if you have half a brain” si asa mai departe,
Scuze, este “if you have subpoena coladas/getting caught in Ukraine”.
Buna seara, pt paga, intamplator nana si pt oricine este interesat. Situatia sua cu siria este ca kurzii au fost protejati si vor fi, iar erdogan a fost deja condamnat de sua si vor fi sanctiuni serioase. problema este ca militar sua nu se pot angaja – adica sa atace o tara nato, turcia. si nici nu poate sa declare o zona aeriana de interdictie in siria din motive numeroase. iar kurzii visau o tara a lor – era parte din planul yinon de partitie a siriei. asta a fost ocazia de a stabiliza situatia din siria dar se poate aniticipa ca sua are inca influente cu kurzii. de vazut indeaproape. imaginati-va cum ar fi sa sustina sua minoritatea maghiara iar complicatia ar fi desigur cu ungaria dar si cu rusia hehe. mai recent sua a avut situatia de a calma relatia multiseculara dintre turci si greci, ambele tari nato.
E clar ….toate deciziile astea se iau de dl Trump datorita “ great and unmatched wisdom” pe care o poseda…..
Similitudinea făcută cu ro-hu e cel putin forțată …
haideți sa rămânem la aversiunea știuta și ras-știuta a lui Trump privind razboaiele in care e angajara America și sa nu găsim explicații neverosimile…. in plus ii trebuie muniție pentru realegere- a promis ca termina cu razboaiele alea din Afghanistan,Irak….
A “incins@ Isis , pleacă…..va pleca și din Afghanistan ….Irakul e părăsit de mult ….trebuie sa “ arate” măcar un succes extern
“Învins” nu “încins”- de vina e Siri
Nu stiu cat de intelept este trump dar e clar ca nu este de partea globalistilor – iar planul yinon pana acum a fost incercat punct cu punct. un contraexemplu rapid – mare scandal ca retrage din siria cateva sute (sub 1500) special forces dar in acelasi timp trimite cam 3000 in arabia saudita – care nu e in nato dar in aceeasi regiune – alta situatie, alte interese. iar kurzii nu sunt abandonati ci li se explica ca nu pot sa arunce me in aer (kurzii sunt cel mai putin numerosi in siria, spre deosebire de turcia, iark, iran), si au avut traditional drepturi in siria care nu le au in turcia de exemplu.
situatia ro/hu este fortata pt ca sua au ales – si e f vizibil – ro, norocul geografiei ro. dar teoretic sta in picioare
Bună seara!
Începe balamucul, Ponta apasă accelerația. – ””Noi n-am avut niciun fel de condiții. Ei au discutat condiții de intrare ale partidelor de dreapta. Noi n-am pus condiții (…) dar nu vreau nici eu să-mi dezamăgesc alegătorii. Nu voi face parte dintr-o coaliție de dreapta că n-am cum”, a precizat Ponta.”
https://www.g4media.ro/victor-ponta-dupa-consultarile-de-la-cotroceni-nu-vad-in-aceasta-seara-un-proiect-de-succes.html
Si Trădiceanu!
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23425440-tariceanu-dupa-intalnirea-iohannis-alde-nu-vota-noul-guvern-daca-pmp-face-parte-din.htm