Revista Presei – 13 septembrie. “Cum se autoamăgește Opoziția.”
13/09/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 13 septembrie! Vremea va fi în general frumoasă și se va incălzi. Cerul va fi variabil, cu innorări după orele amiezii la munte, iar seară și noaptea în regiunile nordice și nord-estice, unde insă doar cu totul izolat se vor semnala ploi de scurtă durată. Vântul va suflă slab și moderat cu unele intensificări în vestul Carpaților Meridionali și pe arii restrânse în sud-est. Prognoza meteo: temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în estul Transilvaniei, pe litoral, poate și în nordul Moldovei și 31 de grade în Luncă Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în estul Transilvaniei și 20 de grade în nordul litoralului. Cu totul izolat, dimineață și noaptea în depresiuni va fi ceată. Vremea în București pe 13 septembrie va fi predominant frumoasă și se va incălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va suflă slab și moderat. Temperatură maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade, mai scăzută în zonă preorăsenească spre 10 grade.
Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanta care prevede vanzarea cartelelor prepay doar cu buletinul si stocarea datelor Avocatul Poporului a formulat o exceptie de neconstitutionalitate cu privire la ordonanta de urgenta care reglementeaza vanzarea cartelelor prepay doar cu buletinul si prevede stocarea datelor. “Nu se justifica situatia extraordinara si nici urgenta”, a transmis Avocatul Poporului, care atrage atentia ca nu se rezolva urgent o stuatie exceptionala, intrucat actul normativ va intra in vigoare la 1 ianuarie 2020. In plus, Avocatul Poporului, functie ocupata in prezent de Renate Weber (propusa d eALDE), sustine ca “actul normativ limiteaza drastic exercitarea dreptului la viata intima, familiala si privata”. Este vorba despre OUG 62/2019 pentru modificarea si completarea OUG 34/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta si pentru completarea OUG 111/2011 privind comunicatiile electronice, a transmis, joi, Avocatul Poporului. Ordonanta a fost adoptata in contextul cazului Macesanu-Melencu, de la Caracal. Institutia precizeaza ca, intre altele, OUG 62/2019 “afecteaza drepturi, libertati si indatoriri cetatenesti”. “Avocatul Poporului apreciaza ca se impune din partea legiuitorului delegat un spor de rigoare in motivarea urgentei, a dovedirii existentei unei situatii extraordinare, cu respectarea principiului proportionalitatii restrangerii exercitiului drepturilor afectate si a jurisprudentei Curtii Constitutionale, exigente pe care actul normativ criticat nu le intruneste. Argumentele utilizate in preambulul actului normativ nu sunt de natura sa justifice situatia extraordinara si nici urgenta unui act normativ care, reglementand obligativitatea colectarii datelor cu caracter personal si a stocarii pe un termen nedefinit a acestora, limiteaza drastic exercitarea dreptului la viata intima, familiala si privata”, a transmis Avocatul Poporului. In plus, Avocatul Poporului considera ca localizarea celor care apeleaza la 112 era posibila si prin reglementarea anterioara. Integral: http://www.ziare.com
Parlamentul European a decis pe cine va trimite la negocierile pentru funcția de procuror-șef european Tocmai s-a decis echipa de negociatori ai Parlamentului European pentru poziția de procuror-șef european, a anunțat, pe Facebook, eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan. Aceștia vor discuta cu reprezentanții Consiliului Uniunii Europene pentru a decide cine va ocupa înalta funcție din cadrul UE: Este vorba de: 1. Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania 2. Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania 3. Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania ”Aceștia vor negocia în numele Parlamentului European cu reprezentanții Consiliului. Mandatul lor este simplu și clar: Laura Codruța Kövesi este candidatul Parlamentului European pentru funcția de procuror-șef european. Este singurul candidat al Parlamentului și este singura persoana pe care Parlamentului European o va accepta în poziția de procuror-șef european”, afirmă europarlamentarul român. Integral: https://www.hotnews.ro
Conducerea TVR a fost reclamata la Parchet: Sindicalistii acuza cheltuieli discretionare si angajari cu dedicatie Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind – Filiala TVR a depus joi mai multe plangeri si denunturi penale la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, acuzand conducerea Societatii Romane de Televiziune (SRTV) de “presupuse actiuni ilegale”, prevazute in legislatia penala. Conform unui comunicat de presa al Mediasind, procurorilor li se cere sa cerceteze existenta unui presupus abuz in serviciu prevazut de art. 297 Cod Penal in cazul incalcarii de catre presedintele-director general SRTV, Doina Gradea, si de catre coordonatorii Departamentelor Resurse Umane si Juridic a Conventiilor OIM si Directivelor UE in privinta relatiilor de munca, a legislatiei interne privind dialogul social. MediaSind reclama faptul ca reprezentantii sai au fost impiedicati de jandarmi sa participe la sedinta Consiliului de Administratie din 12 iulie, jandarmii “sustinand ca au primit ordin de la cabinetul PDG sa nu fie lasati in incinta institutiei”…. -Existenta unui presupus abuz in serviciu prevazut de art. 297 Cod Penal in cazul cheltuielilor discretionare privind organizarea Festivalului Cerbul de aur – editia 2018 si a altor evenimente, precum si in cazul folosirii in interes propriu a bunurilor institutiei. Sapte membri ai Consiliului de Administratie au reclamat Comisiilor de Cultura ale Parlamentului lipsa de transparenta a presedintelui – director general SRTV in cheltuirea banilor publici. In data de 20 februarie 2019, Camera Deputatilor a votat in plen constituirea unei comisii de ancheta pentru cercetarea acestor cheltuieli, dar activitatea acestei comisii a fost blocata din interese politice.- Existenta unui presupus abuz in serviciu prevazut de art. 297 Cod Penal in ceea ce priveste organizarea unor concursuri de angajari cu “dedicatie”, fara participarea reprezentantilor organizatiei sindicale, sau angajari suspecte a unor membri CA.- Existenta unui presupus abuz in serviciu prevazut de art. 297 Cod Penal in ceea ce priveste pierderea unor contracte privind organizarea unor evenimente-etalon pentru Televiziunea Romana, cum ar fi Festivalul George Enescu, sau diverse evenimente sportive etc. in favoarea unor grupuri de interese si entitati private. “Avand in vedere gravitatea acestor fapte care afecteaza drepturile membrilor nostri de sindicat din cea mai mare institutie de media din tara, Societatea Romana de Televiziune, Sindicatul Roman al Jurnalistilor MediaSind solicita Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sa solutioneze cu celeritate aceste plangeri si denunturi penale pentru ca persoanele vinovate de aceste fapte sa raspunda in fata legii, iar angajatii Televiziunii Nationale sa poata sa-si desfasoare activitatea in conditii de legalitate si normalitate“, se arata in incheierea comunicatului citat. Integral: http://www.ziare.com
PNL face plangeri pe banda rulanta impotriva primarului Firea si administratiei PSD: Ce hotarari de consiliu ataca si cu ce argumente legale PNL Bucuresti a anuntat, joi, ca se va adresa instantei pentru anularea companiilor municipale declarate ilegale dar reinfiintate de Gabriela Firea, va ataca in contencios administrativ hotararea CGMB privind amenajarea Parcului Cismigiu si va face plangere prealabila pentru modul in care s-a decis reamenajarea centrului Capitalei. Presedintele PNL Bucuresti, Violeta Alexandru, a exprimat inca de la inceputul conferintei de presa nemultumirile liberalilor cu privire la modul in care se adopta hotararile in Consiliul General, precizand ca documentele “nu sunt pregatite si exista o tendinta de a ascunde decidentilor, consilierilor PNL, informatii relevante pentru a-si exercita mandatul“. Presedintele PNL Bucuresti a reclamat si faptul ca nu sunt oferite informatiile tehnice necesare adoptarii unor decizii si nici “modul in care primarul general propune sa investeasca banii publici”. “Doamna primar general se comporta ca si cum banii din bugetul public sunt banii domniei sale, pe care poate sa ii cheltuiasca dupa bunul plac“, a acuzat Violeta Alexandru. Astfel, ca urmare a nemultumirilor exprimate de consilierii liberali si de cetateni si “analizand temeinic modul in care se respecta legea in ceea ce priveste pregatirea, fundamentarea si aprobarea hotararilor de consiliu”, PNL Bucuresti a hotarat sa se adreseze instantei, “aparand dreptul PNL de a avea acces la informatii si dreptul cetatenilor care reclama ca in CGMB si in exercitarea mandatului Gabrielei Firea se constanta o tendinta de a dispune de banii publici dupa bunul plac”. Violeta Alexandru a vorbit si despre “pasii ilegali” parcursi de Gabriela Firea cu privire la proiectul de hotarare de reconfirmare a companiilor municipale. ” (…) Pentru ca insumeaza peste 1 mld de lei ca buget si doar 6 din cele 20 s-au prezentat cu profit la sfarsitul anului trecut, restul fiind in pierdere, ne-am hotarat sa atacam in instanta hotararea de consiliu care se refera la reinfiintarea acestor companii. Spunem raspicat ca aceste companii sunt ilegale“, a declarat Violeta Alexandru. Presedintele PNL Bucuresti a reamintit ca, dupa ce instanta a decis definitiv ca respectivele companii au fost infiintate ilegal, Guvernul PSD-ALDE a modificat Codul Administrativ astfel incat CGMB a putut vota doar cu 50% plus 1 hotararea de reinfiintare a lor. “Doamna primar general ignora decizia instantei si se foloseste de instrumente eminamente politice, de consilierii sai si de cei care o sprijina din celelalte partide, pentru pastrarea companiilor“, a afirmat Violeta Alexandru. In plus, aceasta a acuzat faptul ca in respectivele companii exista peste 6.000 de angajati, dar “nu veti gasi informatii online despre aceste companii care se numesc publice, nici despre componenta sau modul in care se iau deciziile acolo, nicio informatie despre activitatea lor”. Integral: http://www.ziare.com/
Noul judecator al Elenei Udrea, nemultumit ca avocatii lipsesc de la termene. Procesul a fost amanat pentru lipsa de aparare Procesul in care Elena Udrea este judecata pentru instigare la luare de mita si spalare a banilor, in legatura cu finantarea campaniei electorale a lui Traina Basescu de la alegerile prezidentiale din 2009, a fost amanat joi pentru data de 15 octombrie. Motivul: lipsea avocatul ales al afaceristului Silviu Wagner, judecat in acest caz. Este vorba de cazul in care Elena Udrea este judecata alaturi de Ioana Basescu, fiica fostului presedinte al Romaniei, si de afaceristul Dan Andronic. Solicitarea de amanare a dosarului l-a nemultumit pe noul magistrat care intra in acest caz, Claudia Jderu. Desi cazul este pe rolul instantei de judecata din iulie 2017, procesul a stat multa vreme in faza de Camera Preliminara, iar ulterior a fost amanat din motive procedurale. In timpul verii, judecatorul caruia i-a fost repartizat initial cazul, Antoneta Nedelcu, s-a pensionat. Magistratul Claudia Jderu a explicat ca din analiza dosarului a observat ca au mai fost astfel de incidente, lipsa unor avocati la termene. Ea le-a spus aparatorilor ca, in cazul in care lipsesc, sa-si asigure substituirea. “Daca conduita se repeta, vom desemna aparatori din oficiu,” a avertizat judecatorul. Magistratul a mai precizat ca la urmatorul termen vor citi actul de sesizare a instantei, vor discuta probatoriul, dar si situatia unui document, intitulat “secret de serviciu”, transmis de SRI. Integral: http://www.ziare.com
Cum se autoamăgește Opoziția Marți, 10 septembrie, dl. Teodor Meleșcanu, poate cel mai de succes, dar și mai dezgustător Hopa Mitică din istoria României post-decembriste, a devenit președinte al Senatului. Din după-amiaza zilei de 10 septembrie, dl. Teodor Meleșcanu, “un diplomat desăvârșit”, așa cum îl caracteriza cu doar o zi înainte dl. Titus Corlățean, un ins cam de aceeași condiție morală, este al doilea om în Statul român. Așa cum îi plăcea să spună ca să se fălească, cu auto-mulțumire, însoțindu-și vorbele cu o plescăială semnificativă, predecesorul lui în funcție, dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Cel care până mai deunăzi a făcut în jurul d-lui Meleșcanu zid, refuzând categoric orice cerere de demitere și care acum se vede trădat nu doar de dl. Meleșcanu care nu putea să se dezmintă, ci și de vreo alți trei-patru indivizi din propriul lui partid, ALDE, aflat în evidentă stare de extincție. Atâta doar că “un diplomat desăvârșit “ este în situația de față o sintagmă care desemnează individul ce duce de nas, minte, trădează. O face contra un profit. O face pentru a deveni ministru, șeful unui partid socotit o marfă numai bună de vândut atunci când i se face o ofertă de preț bun- acesta a fost cazul Alianței pentru România, șef de serviciu secret, funcție însemnând încununarea carierei de agent al Securității externe comuniste, iar acum președinte al Senatului unei țări membră UE și membră NATO. Însă nu despre dl. Teodor Meleșcanu aș dori să scriu în comentariul meu de astăzi. Ci despre felul în care reprezentanții Opoziției au privit și comentat această nouă victorie a PSD și d-nei Viorica Vasilica Dăncilă. Victorie, e drept, rușinoasă, fetidă, urât mirositoare, ca tot ceea ce face din 2017 încoace PSD, însă rău-prevestitoare pentru ceea ce ar fi urmat să se întâmple miercurea viitoare atunci când președinta PSD și premierul Executivului în funcție au promis că se vor prezenta în fața Parlamentului pentru a cere un vot de încredere pentru noul său guvern. Alcătuit eminamente din membri PSD. Numai că, iată, povestea programată pentru miercuri s-a dovedit o păcăleală ș fiindcă d-nei Dăncilă i-a izbutit stratagema cu racolarea a trei noi miniștri de la ALDE. Pentru d-na Dăncilă ca și pentru întreg PSD-ul onoarea și cuvântul dat nu au nici o valoare. La fel cum foarte puțin contează țara. Am văzut-o marți seara la o televiziune (Realitatea tv) pe d-na Alina Gorghiu, fostă președintă a PNL și principală responsabilă pentru dezastrul acestuia în alegerile din anul 2016, contracandidata d-lui Meleșcanu. Doamna Gorghiu nu mai știa cum să ne spună că era mai-mai să fie un succes, însă- ce să vezi?- nu a fost să fie. D-na Alina Gorghiu se comporta precum cei care se auto-intitulau “reușiți fără loc”, doar fiindcă obțineau nota 5 la examenele de admitere la facultăți pe vremea când acestea erau cu adevărat serioase. E drept, dl. Teodor Meleșcanu nu a fost ales din primul tur, dar pentru reușită i-a lipsit un singur vot pe care chiar putea să îl aibă dacă dl. Liviu Marian Pop, ostaș credincios al PSD, nu ar fi absentat din cauza a ceea ce pare a fi fost o problemă de sănătate. Mai mult ca sigur însă până la viitoarea moțiune de cenzură dl. Pop se va face bine. Cert e că senatorii PSD au votat, e drept, supravegheați îndeaproape de Rotweillerii partidului, așa cum le-a cerut să o facă d-na V.V. Dăncilă. Și marea majoritate a celor din ALDE, care acum se prezintă drept partid de Opoziție, au votat cum i-a implorat să o facă dl. Călin Popescu-Tăriceanu. Atâta doar că în primul tur ei și-au votat propriul candidat, pe un anume domn Iani Popa, și de abia în al doilea tur au optat pentru d-na Gorghiu. Dovadă clară că Opoziția ezită, nu știe ori nu vrea să negocieze. Se cuvine observat în politica românească nu prea este clar cine intră momentan în perimetrul Opoziției. Cei mai nesiguri fiind iarăși cei de la ALDE unde sunt mulți nemullțumiți de decizia de ieșire a partidului lor de la guvernare, decizie luată pe cont propriu de domnii Tăriceanu și Varujan Vosganian. Aldiștii sunt primii care ar putea să dea fuguța în curtea PSD în cazul în care d-na Dăncilă le va oferi o funcție, o dregătorie, o sinecură. Foarte nesiguri sunt și dl. Ponta, și partidul său, Pro România. Integral: http://www.contributors.ro
Mihai Sora – Bună dimineața, copii! Trafic de influență? Deturnare de fonduri? Tăinuirea bunurilor? Luare de mită? Fals și uz de fals? Foloase necuvenite? Pensii speciale? Există atâtea forme ale necinstei, atâtea variațiuni ale corupției în exercitarea funcției publice, încât ele par să-i fie constitutive, ca și când ar face parte din chiar fișa postului. Nimic mai descurajant decât o lume în care strâmbătatea devine normă, în care pandemia hoției dizolvă orice tentativă de îndreptare. Câtă vreme a fost președinte, Generalul de Gaulle a ținut să-și plătească toate facturile personale de electricitate și telefon, în micul apartament de serviciu din incinta palatului Élysée, unde locuia. Cei care erau invitați să-l viziteze în spațiul privat – rude sau prieteni – nu erau niciodată serviți cu bucate, vinuri ori alte delicatese din cămara și cramele Instituției Prezidențiale. Doamna Yvonne de Gaulle refuza, de altfel, să folosească vesela Instituției, pe care o considera… legală doar pentru întâlnirile din agenda publică. În vacanțe sau la sfârșitul săptămânii, când se retrăgea în casa lui de la Colombey-les-deux-Églises, Generalul de Gaulle își plătea întotdeauna benzina, socotind că este o călătorie privată. Intervențiile Generalului pentru ca nepoții să NU beneficieze cumva de vreun statut special în școlile pe care le urmau, să NU fie scutiți de serviciul militar ori ținuți pe vreun post căldicel, în cazul în care unii funcționari ar fi avut asemenea idei, deveniseră celebre. Pe propriul fiu, Philippe de Gaulle, comandant în regimentul de blindate al pușcașilor marini și erou al Eliberării în cel de-al doilea război mondial, Generalul a refuzat să-l decoreze tocmai pentru că era fiul său. El însuși a rămas toată viața general de brigadă, declinând cu încăpățânare orice propunere care l-ar fi condus spre titlul de mareșal. Sunt români care visează la un Vlad Țepeș. În ce mă privește, mă gândesc adesea la Charles de Gaulle, omul acesta care – în 1940 – a fost condamnat la moarte de către marionetele unui guvern laș, incompetent și criminal. Mihai Șora 12 septembrie 2019 P.S. Președinți au tot fost și vor mai fi, în Franța sau la noi, din cinci în cinci ani. Niciunuia nu i se poate cere să fie Charles de Gaulle: un om ca Charles de Gaulle se naște o dată într-un secol. Dar tuturor aspiranților sau celor aflați deja în funcție li se cere să fie cinstiți. Un bun început ar fi să-și plătească facturile private la electricitate și la telefon.
Romania extremelor: In Teleorman sunt 16 pensionari la 10 salariati iar in Bucuresti 5 la 10 Numarul mediu de pensionari a scazut cu 21.000 persoane in trimestrul doi al acestui an fata de trimestrul precedent iar raportul dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor variaza semnificativ in profil teritorial, de la 16 pensionari la 10 salariati in judetul Teleorman la 5 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate joi. In trimestrul doi al acestui an, numarul mediu de pensionari a scazut cu 21.000 fata de trimestrul precedent, la 5,159 milioane persoane. Numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat a fost de 4,670 milioane persoane, de asemenea in scadere cu 10.000 persoane fata de primele trei luni. “Raportul pe total dintre numarul mediu de pensionari de asigurari sociale de stat si cel al salariatilor a fost de 9 la 10; acest raport prezinta variatii semnificative in profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariati in Municipiul Bucuresti, la 16 pensionari la 10 salariati in judetul Teleorman, 15 la 10 in Giurgiu si 14 la 10 in Botosani si Vaslui”, precizeaza INS. In trimestrul doi din 2019, pensia medie lunara (determinata luand in calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurari sociale, invaliditate, urmas etc.- platite de casele de pensii) a fost de 1.235 lei, in crestere cu 0,7% fata de trimestrul precedent. Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 1.187 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala neta de asigurari sociale de stat pentru limita de varsta cu stagiu complet de cotizare (fara impozit si contributia de asigurari sociale de sanatate) si castigul salarial mediu net a fost de 45,9% (comparativ cu 47,8% in trimestrul precedent). Comparativ cu perioada similara a anului trecut, in T2 2019 numarul mediu de pensionari a scazut cu 48.000 persoane, iar cel al categoriei apartinand asigurarilor sociale de stat a scazut cu 10.000 persoane. Pensia medie lunara si pensia medie de asigurari sociale de stat au crescut comparativ cu acelasi trimestru al anului precedent, cu 10,1% si respectiv cu 10,6%. Pensionarii de asigurari sociale detin ponderea majoritara (99,96%) in numarul total de pensionari. Pensionarii de asigurari sociale de stat reprezinta 90,6% in totalul celor de asigurari sociale. Integral: http://www.business24.ro
Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2020: Două universități românești sunt pe locurile 801+, iar șapte ocupă un loc în intervalul 1000+ Universitatea Oxford, California Institute of Technology și Cambridge conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education. World University Rankings 2020 dat publicității pe 11 septembrie arată că universitățile britanice înregistrează per total un declin față de anii trecuți, pe fondul creșterii finanțărilor din educație și cercetare în Germania și China. România este prezentă în Times Higher Education 2020 cu 9 universități (față de 7 anul trecut), dintre care două se clasează în grupa de locuri 801-1000, iar celelalte sunt pe poziții 1001+. Surpriza de anul acesta este căderea Universității din București pe poziția a patra, între instituțiile din România prezente în clasament. Times Higher Education a publicat miercuri, 11 septembrie 2019, World University Rankings 2020 (clasamentul internațional al universităților 2020). Deși Universitatea Oxford din Marea Britanie conduce clasamentul pentru al patrulea an consecutiv, 18 din cele 28 de instituții de învățământ superior din Marea Britanie aflate în primii 200 în acest top au ocupat anul acesta poziții inferioare celor de anul trecut, se arată în comunicatul THE. Universitățile britanice înregistrează acest declin pe fondul unor investiții tot mai mari în educație realizate de alte state. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB): un loc în intervalul 801–1000. Aceeași poziție ca anul trecut. Academia de Studii Economice din București (ASE): un loc în intervalul 801–1000. A urcat semnificativ față de anul trecut, când ocupa un loc în intervalul 1001+ și poziția a cincea între universitățile românești analizate în 2019. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași: un loc în intervalul 1001+. Și anul trecut ocupa o poziție în intervalul 1001+. Universitatea din București: un loc în intervalul 1001+. A scăzut semnificativ față de anul trecut, când ocupa o poziție în intervalul 801–1000, imediat după UBB (sursa). Integral: https://www.edupedu.ro
Guvernul a prelungit, prin ordonanta de urgenta, termenul de inregistrare pentru votul din strainatate Guvernul a adoptat, joi, o ordonanta de urgenta pentru prelungirea termenului de inregistrare a cetatenilor romani care doresc sa voteze din strainatate la alegerile prezidentiale…..La inceputul sedintei de guvern, premierul Viorica Dancila a spus ca ordonanta de urgenta vizeaza o mai buna organizare a alegerilor care vor avea loc in aceasta toamna. “Astazi vom adopta masuri pentru a asigura cetatenilor romani din diaspora dreptul la vot si o mai buna organizare a alegerilor care vor avea loc in aceasta toamna. Modificam termenul limita pentru inregistrarea cetatenilor romani cu drept de vot in strainatate ca alegatori prin corespondenta, respectiv ca alegatori la o sectie de votare organizata in strainatate. Acest termen va fi extins pana la 15 septembrie pentru a da posibilitatea cat mai multor romani din afara granitelor tarii sa se inscrie in registrul electoral pentru alegerile prezidentiale din acest an”, a precizat Viorica Dancila, la inceputul sedintei de guvern de joi. Premierul a subliniat ca ordonanta de urgenta include si masuri cu privire la presedintii birourilor electorale. “Pentru o buna organizare a scrutinului din aceasta toamna, ordonanta de urgenta pe care o adoptam include si masuri privind desemnarea presedintilor birourilor electorale ale sectiilor de votare din strainatate, atributiile acestora si asiguram cadrul legal pentru plata tuturor indemnizatiilor membrilor birourilor de votare”, a mai spus Dancila. Integral: http://www.ziare.com
10 măsuri luate de Ion Țiriac după ce-a aflat că nu mai este cel mai bogat român Depășit de un IT-ist în topul celor mai bogați români, Ion Țiriac a decis să strângă cureau și să-și recâștige poziția. Iată o parte din măsurile luate până acum: L-a concediat pe somelierul care îi numără bulele din apa Evian, să fie acidulată cât trebuie; Nu-şi mai aprinde trabucurile cu bancnote de 500 Euro, ci cu unele de 20 de Euro; Și-a vândut două mașini de colecție şi acum mai are doar 174; Anul ăsta va vâna mistreți cu arcul, că e mai ieftin; I-a redus la jumătate banii de droguri lui ăla micu, Ion Ion Țiriac; A decis să nu-și mai facă niciodată vacanțele în stațiuni scumpe, gen Mamaia sau Poiana Brașov; Își trece avioanele private pe GPL și va lua și oameni la ocazie, să mai scoată un ban; Nu-i mai dă bani împrumut lui Ilie Năstase, că îi sparge pe băutură și nici nu-i dă înapoi; Gata, începând de acum nu mai merge la nicio nuntă! Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Multumesc pentru revista presei! 🙂 Sa nu uitam cine e Oprea: http://www.contributors.ro/cultura/vieti-paralele-charles-de-gaulle-si-gabriel-oprea/
Nu e singurul, din nefericire.
Salutare!
PSD e in patru labe, momentul e propice.
Opozita (cata este) da dovada, insa, de impotenta totala.
Jalnic!
Buna dimineata all 🙂
“Comisia Europeană (CE) a trimis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) un punct de vedere devastator pentru Secţia Specială înfiinţată anul trecut de puterea PSD-ALDE, potrivit unui document consultat de G4media. Punctul de vedere a fost trimis Curţii de la Luxembourg în cadrul unui litigiu dintre magistraţii din România şi Guvern privind modificările legilor Justiţiei. În esenţă, Comisia Europeană spune că înfiinţarea de către puterea PSD-ALDE a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) încalcă legislaţia europeană, mai exact, articolul 19 din Tratatul Uniunii Europene şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care consacră cerinţa de independenţă a instanţelor. Practic, CE spune că Secţia Specială nu prezintă garanţii de independenţă.
Comisia enumeră efectele nocive ale înfiinţării SIIJ: efect inhibator asupra magistraţilor, aparenţa influenţelor şi presiunilor exterioare asupra instanţelor, afectarea încrederii cetăţenilor în Justiţie. Comisia precizează că nu ar fi avut probleme cu înfiinţarea unui nou parchet specializat în România dacă ar fi existat o „justificare obiectivă şi plauzibilă” sau „motive plauzibile legate de buna administrare a justiţiei”. CE constată că puterea PSD-ALDE nu a justificat credibil nevoia unei astfel de Secţii speciale pentru anchetarea magistraţilor.
În primul rând, nu există statistici sau studii care să ateste un grad mare de infracţionalitate în rândul magistraţilor, astfel încât Guvernul să fi fost nevoit să înfiinţeze un astfel de parchet specializat ca să combată criminalitatea din cadrul acestei categorii profesionale. Ba dimpotrivă, înfiinţarea SIIJ aduce, în opinia CE, „prejudicii grave de imagine magistraţilor, ceea ce va afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”….”
https://www.g4media.ro/procesul-de-la-curtea-de-justitie-a-ue-privind-soarta-sectiei-speciale-punctul-de-vedere-al-comisiei-europene-infiintarea-sectiei-contravine-legislatiei-europene.html
“Ce poate face CJUE. Dacă instanţa europeană de la Luxembourg declară faptul că Secţia Specială încalcă legislaţia europeană, este case closed pentru Guvern şi SIIJ trebuie desfiinţată. Nu există până acum exemple de state membre care să nu respecte deciziile CJUE. În caz contrar, CE poate aplica sancţiuni financiare sau declanşa „opţiunea nucleară”, articolul 7 din Tratatul UE, care duce la suspendarea dreptului de vot al statului membru în Uniune.”
Asteptam cu interes…
Buna dimineața ….
E o chestie”elementara” ca sa citez un personaj literar celebru in legătura cu înregistrarea cartelelor preplătite ….
așa cum se face și la celelalte sa se emită factura-obligatoriu-daca nu și contract
factura va deține datele de identificare a cumpărătorului….și e legal,constituțional ,nu se încalcă nici un “drept “……însă,sa gândești e greu,mai ales daca ești “gashcar”
Bună ziua!
Din ce în ce mai interesant, Rusia este îngrijorată de soarta unui cetățean bulgar reținut în țara lui.
https://www.g4media.ro/scandalul-se-spionaj-din-bulgaria-ia-amploare-rusia-se-declara-ingrijorata-de-retinerea-lui-nikolai-malinov.html
Sărut mâinile!
Rusia este siderată de faptul că tocmai bulgarii (numiți, în perioada comunistă, „a 16-a republică sovietică!) le fac una ca asta!
La noi, în schimb, e jale! Cu largul concurs al mutului-spectator, preș la Senat – numărul 2 în „stat”! – a ajuns o fosilă securisto-comunistă! Iar nulitatea ctp își dă cu părerea despre actuala „clasă politică”, tocmai el, care ridica osanale lui ilici și minerilor, în iunie 1990!… Mare „caracter”, n-am ce zice!…
Nu avem deci dubii privind căderea guvernului Dancila in cazul in care nu-și trece schimbările prin parlament.
https://www.comisarul.ro/articol/hopa!-liviu-avram-detoneaza-bomba-guvernul-pica-da_1020247.html
Mda și ne trezim cu catu(fracțiile a unui întreg)ministru de finanțe și cu alți “specialiști” de la liberali in funcții de miniștri …..nu m as mira sa apara guzganian și alți câțiva “vajnici liberali” din nou prin ministere….viermuiala asta a gashcarilor îmi aduce in minte un banc din epoca sovietica=la închisoarea de femei din tambov ,gardiana le spune deținutelor “fetelor am doua vesti pentru voi/prima veste ,azi va schimbam chiloți/a doua veste-între voi”
Bună ziua!
Se întâmplă în România, anul 2019!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23365280-vrancea-tanar-20-ani-carui-nastere-nu-fost-inregistrata-niciodata-depistat-politisti-gara.htm
„”La data de 10.09.2019, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Focşani au depistat în Staţia CFR Focşani un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani, din judeţul Buzău. În urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana în cauză nu figurează cu date de identificare în bazele de date specifice”, a precizat IPJ Vrancea, citat de Agerpres.”
Buna ziua….o fi vreun agent SRI “sub acoperire”(g/m)
Cine împiedică opoziția …..care este 😆 să pregătească un pachet de legi democratice. De la limitarea imunității ,doar pentru declarații politice ,la diminuarile multor plăți/ răsplăți ,beneficii ,privilegii de tot felul,înființate doar pentru că “au putut”. Toate aceste propuneri să fie prezentate în campania prezidențială şi generală.
Am vedea cine doreşte cu adevărat modernizarea țării şi cine nu.
Hai USR ,PNL ,şi cam atât,hai că a trecut vara. Se poate suna şi la Cotroceni.
PS CJUE i-a tras două palme,o flegmă între ochi şi un şut în fund marelui jurist gargaragiu ,primul ievaluator al țării ,măria sa ,slugărel intâiul!
Bună ziua !
Foarte bine, dacă Dan Barna are experți în strategie poate să tragă concluzii citind și din acest articol. Campania este la început și multe se pot schimba, inclusiv ieșitul din ”muțenie”.
Ar fi o mare mizerie să mai ave 4 ani o statuie de ceară la Cotroceni. 4 ani de liniște la Cotroceni și de acceptare a mizeriilor PSD, cu scopul de a nu fi ”conflictual”, ne-au costat cel puțin 10 ani de prosperitate. Totul a fost șters ca și cum nu a existat.
Puțin mai devrem am discutat cu cineva care-mi explica că la nivel bancar au început să apăr măsurile luate în perioade de restriște. Criza este cu ”mâna pe clanță”.
https://www.g4media.ro/strategia-lui-iohannis-ocupa-terenul-cu-dancila-pentru-a-l-scoate-din-joc-pe-barna.html
Buna ziua
Cred ca lui tapalaga și altor gurishti le e teama ca și pierd pâinea /daca mu se mai înjură gashcarii între ei,cum își vor câștiga audienta?….sigur ca da,iohannis trebuia sa fie mai combativ,mai ferm dar când ai împotriva ta Parlamentul și CCR vr poți face?
anul asta la prezidențiale nu voi vota…nu voi fi in țara și nu mi pot permite sa plătesc câteva sute de $ ca sa ajung la o sectie de votare….dar aștept cu interes sa văd o dezbatere între Barna și iohannis ….sper sa fie pe “idei”/“viziune”…
Intamplator:)
Cineva o sa spuna ca tematica este in afara sferei de interes.
Buna ziua!
Legat de procesul de la CJUE. Va fi pierdut de PSD si SIIJ.
Ii multumesc public magistratului roman care, fara sa ma cunoasca, a acceptat sa primeasca un material de la mine si sa il foloseasca, cat si cum a considerat de cuviinta, pentru sesizarea CJUE.
Nu ii voi da numele, insa se va recunoaste, caci citeste blogul. Multe instante romane au sesizat CJUE, iar magistratul cu care am avut contact s-a dat peste cap sa ceara procedura de urgenta.
O piatra mica in mecanism nu strica niciodata, m-am gandit 😀
Nu datorita acelui material s-a acceptat procedura de urgenta, ci datorita celui de la Tribunalul Bihor, unde un judecator cu sabia SIIJ deasupra capului a dat dovada de un curaj nebun:
http://politeia.org.ro/editoriale/toamna-patriotului/61609/#comment-200207
http://www.ziare.com/stiri/magistrati/premiera-curtea-de-justitie-a-ue-judeca-de-urgenta-solicitarea-romaniei-privind-respectarea-mcv-si-a-decizilor-ccr-1561917
Bună ziua!
Mi de mulțumiri, @Citi! 🙂
Și mulțumiri și magistraților – atât celui care v-a luat materialul în considerare și acelui curajos de la Oradea, dar și altora, mulți, care au protestat, au semnat memorii, petiții, au pichetat sediile instituțiilor lor, contra deciziilor arbitrare, halucinante, distrugătoare, ale ciumei roșii, trădătoare de Țară!
Doamne-ajută!
salut 🙂
Si nu e tot ce am facut, la vremea potrivita voi mai povesti cate ceva despre alte materiale trimise la instantele europene! Doamna ajuta!
Eram/sunt convins de asta! Sănătate și spor în toate! 🙂
Bună seara!
Asta este țara în care trăim, asta a dus guvernarea PSD!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23366662-angajati-serviciului-actiuni-speciale-mures-reclama-mai-dga-dna-periclitarea-sistemului-aparare-ordinii-sigurantei-publice.htm
https://www.g4media.ro/suspiciuni-de-fraudare-a-programului-de-mediu-casa-verde-fotovoltaice-dupa-ce-o-firma-din-oltenia-a-batut-recordul-la-inscrieri.html
Buna seara,
https://www.comisarul.ro/articol/alerta-dancila-pleaca-intr-o-vizita-platita-in-sua_1020481.html
veorica este in situatia de a semna orice iar ro sa plateasca. altfel sper ca o sa aiba o intrevedere cu ag si sa i se silabiseasca in cateva limbi la ce se expune cu info pe masa
https://www.g4media.ro/calin-popescu-tariceanu-la-digi24-pnl-a-solicitat-sa-se-intalneasca-cu-noi-cei-patru-din-alde-s-au-vandut-pentru-un-guvern-care-mai-are-cateva-zile-de-trait.html