Buna dimineata intr-o zi de vineri, 24 mai! Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi, o noua informare meteorologica de vijelii valabila pentru toata tara. Aceasta a intrat in vigoare joi la ora 12:00 si expira vineri la ora 22:00. In acest interval vor fi averse ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului ce pot lua aspect de vijelie si izolat caderi de grindina. Astfel de fenomene vor avea o probabilitate mai ridicata de aparitie vineri in regiunile estice, sud-estice, nordice si centrale. Cantitatile de apa vor depasi 15…25 l/mp si pe arii restranse 35…40 l/mp. Instabilitate atmosferica va fi si sambata cu precadere in zona Carpatilor Orientali si in regiunile limitrofe. Vineri, in Capitala vor fi perioade in care vor fi averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului si, posibil, cantitati de apa mai insemnate. Temperatura maxima va fi vineri, 24 mai, de 23…24 de grade. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre 12 si 15 grade.
Ce votam, de fapt, la alegerile europarlamentare de duminica Parlamentul European (PE) este singura institutie a Uniunii Europene unde cei care ocupa functiile sunt alesi de cetateni. PE este responsabil de legislatia europeana, dar are si responsabilitati bugetare si de control. Parlamentul European are 751 de membri, din 28 de state UE. Romania are alocate 32 de locuri, iar dupa ce Marea Britanie va parasi oficial blocul comunitar vom primi un mandat in plus la redistribuire, astfel ca vom avea 33 de reprezentanti. Numarul deputatilor din fiecare tara este, in principiu, proportional cu populatia sa, dar in practica se aplica sistemul “proportionalitatii degresive”: nicio tara nu poate avea mai putin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numarul total al acestora nu poate depasi 751 (750 plus presedintele). Rol legislativ, bugetar si de control. Europarlamentarii adopta legislatia UE, impreuna cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene. Legile aprobate de ei vor fi apoi implementate in toate tarile Uniunii. Tot ei iau decizii cu privire la acordurile internationale, dar si in ce priveste eventuala extindere a Uniunii. Fiind singurul for ales direct de cetateni, Parlamentul European alege presedintele Comisiei Europene si aproba colegiul comisarilor si poate inclusiv sa recurga la o motiune de cenzura in urma careia Comisia sa fie obligata sa demisioneze. Parlamentul European stabileste bugetul UE, impreuna cu Consiliul, aproba bugetul pe termen lung al UE (“cadrul financiar multianual”), precum si modul in care s-a cheltuit bugetul UE. Presedintele reprezinta Parlamentul atat in relatia cu celelalte institutii ale UE, cat si pe plan extern si are ultimul cuvant de spus cu privire la bugetul Uniunii. Europarlamentarii nu sunt, insa, responsabili de atragerea fondurilor europene, aceasta fiind sarcina guvernelor si autoritatilor locale. Parlamentul European este cel care exercita control democratic asupra tuturor institutiilor UE, analizeaza petitiile cetatenilor si formeaza comisii de ancheta….Dupa aceste alegeri, un nou pol de putere va lua nastere in PE. Liberalii europeni (ALDE) si alianta nationala franceza (Renaissance) condusa de presedintele Emmanuel Macron au convenit asupra unui plan de a-si uni fortele in Parlamentul European. Alianta 2020 USR-PLUS, care acum participa pentru prima data la un scrutin european, a aderat la acest grup politic si va fi membru fondator. Integral: http://www.ziare.com
Diaspora voteaza! Toate informatiile pentru romanii din strainatate despre euroalegeri si referendum Cetatenii cu domiciliul in Romania care se afla in strainatate pot vota la orice sectie din cele anuntate de Ministerul Afacerilor Externe, pe listele electorale suplimentare, fara a fi necesar sa se inregistreze inainte.”Toti cetatenii romani cu act de identitate romanesc sunt pe listele electorale din Romania. In registrul electoral gestionat de Autoritatea Electorala Permanenta sunt toti cetatenii romani cu drept de vot activ”, ne-a explicat Marian Muhulet, vicepresedinte al AEP si purtator de cuvant al Biroului Electoral Central. Un roman care are si cetatenia altui stat UE – de exemplu italiana – nu poate vota pentru reprezentantii Romaniei, in cazul in care a facut cerere sa voteze pentru listele Italiei. El va completa o declaratie pe propria raspundere conform careia nu a votat si pentru cealalta tara.”Nu exista o verificare intre statele membre a listelor utilizate la alegerile europarlamentare ulterior scrutinului”, ne-a spus Muhulet, intrebat cum se face monitorizarea la nivelul UE pentru a fi impiedicat votul multiplu. Romanii care aleg sa voteze pentru listele altui stat UE in care au domiciliul sau resedinta pot vota la referendumul pentru Justitie. In ce-i priveste pe cetatenii inscrisi in listele electorale ale altui stat membru UE, acestia pot vota pentru Romania dupa ce dau o declaratie conform careia nu au mai votat pentru reprezentantii tarii in ale carei liste sunt inscrisi. Sectiile de vot din strainatate. Ministerul Afacerilor Externe a publicat lista sectiilor de vot din diaspora pentru 26 mai, unde se poate vota atat pentru alegerile europarlamentare, cat si pentru referendum. Romanii aflati in strainatate sau domiciliati in strainatate pot vota cu pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, buletinul/cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea electronica de identitate, pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic. Alegatorii comunitari, adica cei cu alta cetatenie a unei tari UE, pot vota cu orice document eliberat de statul membru al carui cetatean este titularul, altul decat Romania, si care este considerat act de identitate in statul emitent. Integral:http://www.ziare.com
De ce tratează pesediștii referendumul lui Iohannis cu mănuși Premierul Dăncilă susține că votează la referendumul pentru justiție, liderul PSD o scaldă, pretinde chiar că-i de acord cu întrebările dar în nici un caz nu îndeamnă explicit la boicot. Liderii partidului se codesc să spună clar ca NU votează. Cam bizar, veți spune. Ce i-a apucat? De ce-ar merge Dăncilă la referendum și de ce n-ar îndemna Dragnea la boicot? Ce-i reține? Cel puțin la nivelul declarațiilor publice, pesediștii nu-și permit să spună cu subiect și predicat că NU participă la referendum sau că NU votează la întrebările ca nu cumva publicul lor să înțeleagă că duminică NU trebuie să meargă la urne. Sigur, fac tot ce pot să-l saboteze pe sub masă, dar nu la vedere….Dacă alegătorii înțeleg cumva că NU trebuie să voteze duminică? Referendum, alegeri europarlamentare, mulți nu vor face diferența și nici nu vor ști exact ce vor politicienii de la ei. Dacă le intră în cap că trebuie să stea acasă în ziua alegerilor că așa au auzit ei la televizor? Dacă la capătul unei campanii anti-referendum alegătorii decid să absenteze și de la europarlamentare?… Apoi, pesediștii știu că, în realitate, există două praguri în legea referendumului. Unul spune că, pentru ca referendumul să fie declarat valid, trebuie să voteze 30% din numărul total de alegători. A doua condiție, chiar dacă prima va fi îndeplinită cu ajutorul nesperat al PSD, spune că rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente. Potrivit ultimelor date comunicate în luna martie de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total al cetățenilor cu drept de vot înregistrați pe listele electorale este 18.949.141. Raportat la acest număr, 25% înseamnă 4.737.285 de voturi. De atâtea voturi ștampilate cu DA sau NU are nevoie Klaus Iohannis pentru ca referendumul pe justiție să treacă. Integral: https://www.g4media.ro
Exaltare şi emoţie în era digitală Profeţii erei digitale sunt profeţi ai emoţiilor dezlănţuite. Cuvintele lor sunt încărcate de povara neliniştii pe care o resimt în faţa mizeriei umanităţii şi a pericolelor pe care le înfăţişează viitorul. Vocea emoţiei devine o voce a imprecaţiei, a urgenţei, a exaltării. Emoţia instituie în umanitate o linie de ruptură: orice reconciliere între cei ce acceptă mesajul speranţei şi cei care îi rezistă este imposibilă. Emoţia şi exaltarea erei digitale nu sunt decât avatarul glamour al sentimentelor utopice ce însoţesc omenirea însăşi. Domnia criminală a ideilor din veacul trecut nu ar fi fost posibilă în absenţa barajului iraţional al emoţiei şi al exaltării. Revoluţia, ca preludiu al crimei de stat, face apel la emoţie şi oferă speranţelor himerice un câmp de expansiune global. Între implacabila încredere în dreptatea cauzei tale şi recursul la emoţie, relaţia este una de simbioză naturală. Căci emoţia elimină orice datorie de a face apel la faptele documentabile ori la autoritatea cunoaşterii. Ca formă radicală de sentiment utopic, emoţia din era digitală construieşte soclurile pe care se aşază noii idoli ai cetăţii. Venerarea acestora este maniera în care umanitatea erei digitale îşi satisface nevoia de comuniune mistică cu ideea în care se topeşte. De la socialism la încălzirea globală şi politica identităţii, emoţia este instrumentul de care profeţii se servesc, spre a-şi propaga crezul. Exaltarea conduitei lor evocă, peste decenii, ambiţia ziditorilor dictatoriali, de la Lenin la Hitler, de a fi pedagogii ce curăţă pe omul căzut de zgura imperfecţiunii sale. O dietă echilibrată, în alimentaţie şi în idei, este poarta spre mântuire. Justiţia socială şi corectitudinea politică militantă sunt formele în care se retopeşte, istoric, magma vulcanică a egalitarismului liberticid. Emoţia este, prin chiar natura sa, un agent al nivelării şi al masificării intelectuale. Emoţia de acum nu are nimic în comun cu introspecţia intimităţii intelectuale sau cu tihna arcadică a vieţii private. Ea este, întotdeauna, îndreptată spre educaţie, spre îndrumare, spre ordonare, spre îndoctrinare. Ea se doreşte a a fi berbecele cu care se atacă fortăreţele “ reacţiunii” şi tradiţiei. Emoţia luptătorilor de astăzi duce mai departe emoţia celor care, sprijiniţi pe Idee, au dorit salveze umanitatea, eliminând omul concret şi imperfecţiunile sale. Emoţia şi exaltarea erei digitale sunt semnele acestei creşteri, aparent de neoprit, a ignoranţei agresive. Era digitală este punctul în care vocaţia de mântuitor laic devine o profesie în sine. Emoţia cu care se atacă ordinea egoistă a capitalismului şi se avertizează asupra încălzirii globale hrăneşte exaltarea cu care se întemeiază noi religiii politice. Celebritatea în era digitală este una a emoţiei şi a iraţionalităţii. A predica, împotriva evidenţelor istorice, în favoarea socialismului, ignorând capacitatea pieţei libere de a fi un ferment al independenţei individuale, este un semn al generozităţii inimii. Comunizanţii de azi resimt emoţia în faţa nedreptăţii, iar soluţiile lor sunt cele familiare deja. La capătul emoţiei se află exaltarea cu care este adulat Statul atotputernic. Integral: https://www.lapunkt.ro
(P) Fara hotie terminam autostrazile! Ce plan are Alianta USR PLUS pentru a dezvolta infrastructura din Romania De 30 de ani ni se pune aceeasi placa: Nu sunt bani. Nu avem spitale moderne pentru ca nu sunt bani. Nu avem autostrazi pentru ca nu sunt bani. Nu avem scoli noi pentru ca nu sunt bani. Romania nu este si nu a fost o tara saraca. Este o tara cu oameni saraci tinuti asa de o caracatita de hotie, coruptie si nepotism care a capusat institutiile statului la toate nivelurile. In ultimii 30 de ani, guvernele Romaniei, multe conduse de PSD, nu au fost in stare sa construiasca o singura autostrada care sa uneasca provinciile istorice, pentru ca au preferat sa lucreze cu firme capusa, in loc sa apeleze la fondurile europene. In 2016 Guvernul Ciolos a adoptat Masterplanul de transport cu finantare europeana, dar PSD nu a cerut banii de la UE. De ce? Pentru ca le era greu sa fure. Ce propune Alianta 2020 USR PLUS? PROGRAM PENTRU INFRASTRUCTURA. Cerem sprijin tehnic european, sub forma unui program JASPERS extins pentru infrastructura, pentru a sustine redactarea caietelor de sarcini, pentru a avea reprezentanti in comisiile de evaluare, pentru a monitoriza studii pregatitoare si de fezabilitate, pentru a incuraja firmele puternice de supervizare sa se implice in proiectele din Romania. MASTERPLAN PENTRU TRANSPORTURI. Ne angajam sa existe fonduri europene suficiente pentru finantarea Masterplan-ului pentru transporturi adoptat de Guvernul Ciolos in 2016. Integral: http://www.ziare.com
USR îi cere lui Liviu Dragnea să deblocheze proiectul privind abrogarea pensiilor speciale Liderul deputaţilor USR Cristina Prună i-a transmis, joi, o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea în care îi cere să pună pe ordinea de zi proiectul de lege al USR privind abrogarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militare şi ale magistraţilor. „Domnii Iordache, Nicolicea şi Simonis au făcut tot ce le-a stat în putere ca să blocheze acest proiect. Am văzut, însă, că domnul Liviu Dragnea a devenit un mare susţinător, peste noapte, al eliminării pensiilor speciale pentru parlamentari. Noi cerem să fie eliminate cu totul, pentru că aşa este corect! De ce trebuie să fie unii mai speciali decât alţii? În acest sens, i-am adresat o scrisoare deschisă în care i-am amintit domnului Dragnea despre acest proiect de lege al USR. Noi chiar luptăm pentru eliminarea acestui dublu standard, fără a fi impresionaţi că vin alegerile şi trebuie să dăm bine în faţa camerelor”, a declarat deputatul USR Cristina Prună, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX:. Integral: https://www.gandul.info
Teodorovici a cerut Comisiei Europene ca split TVA sa ramana complet optional Ministerul de Finante a cerut Comisiei Europene ca sistemul split TVA sa ramana complet optional, iar in prezent masura este analizata de oficialii europeni. Declaratia a fost facuta pentru Profit.ro de ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici. Mecanismul split TVA, initiat si sustinut de catre fostul ministru al Finantelor, Ionut Misa, a fost introdus optional din toamna anului 2017 si obligatoriu de la 1 ianuarie 2018 pentru firmele in insolventa si cele cu datorii la TVA. Proiectul initial, care prevedea ca split TVA sa se aplice tuturor firmelor, a fost contestat vehement de mediul de afaceri, astfel ca de la 1 ianuarie 2018 a ramas obligatoriu doar pentru companiile in insolventa si cele cu datorii la TVA. Romania nu a discutat insa cu Executivul UE, desi Comisia transmisese Ministerului Finantelor ca ar fi mult mai bine sa se consulte. Daca mecanismul devine optional, de principiu ar trebui ca pentru firmele introduse obligatoriu sa fie prevazuta posibilitatea de a iesi din acest sistem. Integral:http://www.ziare.com
Guvernul Dăncilă se pregătește pentru scenariul ieșirii din piață a administratorilor din Pilonul II de pensii și controlul celor 11 miliarde de euro din acest sistem Guvernul vrea să adopte joi o Ordonanță de Urgență prin care să rezolve un vid legislativ din Pilonul II de pensii, respectiv situația în care ies din piață toate cele șapte companii care gestionează cele peste 11 miliarde de euro ale celor peste 7,3 milioane de români. Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, controlat de ASF, va putea desfășura și activitatea de administrare specială a activelor administratorilor care ies din piață, potrivit unui proiect de OUG obținut de HotNews.ro. Guvernul vrea să modifice joi printr-o Ordonanță de Urgență legislația din sistemul de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II), astfel încât să dea putere Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private să desfășoare și activitatea de administrare specială, care se instituie în cazul suspendării sau retragerii autorizației de administrare, precum și în cazul retragerii autorizației unui fond de pensii….Proiectul consultat de HotNews.ro conține și prevederile legate de modul cum pot participa fondurile de pensii private la finanțarea parteneriatelor public private, posibilitate introdusă de Guvern prin modificările aduse controversatei ordonanțe a lăcomiei (OUG 114/2018). Nu este clar dacă administratorii pilonului II de pensii sunt de acord cu prevederile privind condițiile în care pot participa la proiectele public private din acest proiect de Ordonanță de Urgență. Integral: https://economie.hotnews.ro
Darius Valcov, pus sub acuzare de DIICOT pentru divulgare a secretului care pericliteaza securitatea nationala Fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, consilier de stat al premierului Dancila, a fost pus sub acuzare pentru infractiunea de divulgare a secretului care pericliteaza securitatea nationala, in cazul publicarii pe Facebook a protocolului semnat de Parchetul General cu SRI, potrivit unor surse judiciare citate de Ziare.com. Sursele citate au explicat ca urmarirea penala a inceput la sfarsitul lunii februarie, iar Valcov a fost citat de doua ori deja la DIICOT. Consilierul de stat a refuzat sa faca declaratii in acest caz, sustin sursele judiciare. Infractiunea vizata este divulgare a secretului care pericliteaza securitatea nationala si se pedepseste cu inchisoare de la unul la 5 ani. Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizari a SRI din data de 28 august 2018 si a fost reunit cu o sesizare a Parchetului General. O parte din acest caz, care o viza pe Adina Florea, procuror-sef adjunct SIIJ, a fost declinat la SIIJ, la inceputul acestui an. Integral: http://www.ziare.com
Protest în cadrul Universităţii din Iaşi: Un membru din Senat a demisionat din cauza revenirii lui Tudorel Toader Conferenţiarul universitar Vasile Cotiuga a demisionat, joi, din Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în semn de protest faţă întoarcerea fostului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, în funcţia de rector, transmite corespondentul Mediafax. Conferenţiarul universitar Vasile Cotiuga şi-a prezentat, joi, demisia din Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, precizând că demisia este un act care se ia la cunoştinţă. „Mi-am dat demisia de astăzi (joi – n.r.) pentru că am considerat că reîntoarcerea domnului Tudorel Toader nu e chiar modul cel mai corect faţă de Universitatea Cuza, faţă de comunitatea academică, de a recăpăta funcţia de rector după multitudinile aspecte negative în funcţia de ministru”, a declarat Vasile Cotiuga. Integral: https://www.gandul.info
Campioni la biodiversitate. În centrul Capitalei trăiesc 500 de specii de şobolani România a primit o felicitare oficială din partea Greenpeace dar și a altor organizații de mediu pentru eforturile depuse în privință păstrării biodiversității naturale în spații urbane. Asta după ce revista Nature a confirmat un studiu conform căruia în centrul Bucureștiului trăiesc nu mai puțin de 500 de specii diferite de șobolani. „Au fost descoperite și redescoperite specii despre care se credea că sunt dispărute de mult. Un exemplu este șobolanul cu barbă, sau șobourul, ce poate fi văzut și pe stema Moldovei, șobolan care a fost vânat până la extinție în secolul XVII pentru blana de mare preț”, spune Adrian Cremene, cercetător de la Muzeul de Științe ale Naturii București. Pe lângă mamifere, centrul Capitalei găzduiește și numeroase specii de gândaci precum și cel puțin patru familii diferite de țânțari care transportă malaria. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va doresc o zi senina! @Desy
Like this:
Like Loading...
Buna dimineata!
Minciuna are picioare scurte! Batjocura si nerusinare cu asa zisa inaugurare a drumului expres Craiova-Pitesti. Mincinoasa Olguta, care a transpirat lipind o bordura, promite sa faca scandal in sectia de votare cand va refuza buletinele de vot pt. referendum. Asta e tot ce poate lepra asta: minciuni si mahalagisme!
https://www.gds.ro/Local/2019-05-24/ghinion.-nu-au-inceput-lucrarile-la-drumul-expres,-ci-la-drumul-tehnologic/
Hristos a înviat!
Am început „campania” (telefonică) de convins rudele să iasă la vot și să voteze pe cine/ce trebuie! Cel puțin până acum, activitatea merge bine! Mai ales că la s vorbă pentru cei convinși să mai convingă și ei pe alții (vecini, cunoscuți) să facă la fel 🙂
Rezultatele – duminică! Probabil, le voi afla tot telefonic, cum s-a întâmplat în 2016, la parlamentare, când m-a sunat mama ca să-mi spună că a votat (ea și frații mei) cu USR, așa cum le recomandasem!
Bună ziua!
Ce bine că au început să vorbească și să nu se mai teamă! –“Înțeleg că acum toată lumea învinovățește medicii suceveni că au solicitat transferul cu elicopterul SMURD pentru așa un diagnostic. Dar medicii au luat această decizie sub presiune și sub amenințări. A țipat la toată lumea. A amenințat. A cerut să fie transferat și a refuzat Ambulanța. Ce puteau face medicii?! Să-l ducă unul cu mașina personală?! La „Matei Balș“ a primit același diagnostic și același tratament. I-au mai dat în plus o pastilă de Tamiflu”, a declarat joi, pentru “Obiectiv de Suceava”, Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean Suceava.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23159860-managerul-spitalului-suceava-medicii-cerut-elicopter-pentru-senatorul-iordache-sub-presiune-amenintari-tipat-toata-lumea.htm
Bună ziua!
Un pitecantrop, un adevărat mutant! Foarte bine au făcut doctorii suceveni că au vorbit! Unu – să nu-i mai înjure lumea pe nedrept, doi – să afle și cei din „bobor” „proști dar mulți” (după Lăpușneanu), ce (non-)calitate „umană” au „aleșii neamului (prost)”!
Exit-poll-ul din Olanda arată un recul al formațiunilor eurosceptice!
https://www.dw.com/en/netherlands-poll-surprise-anti-eu-parties-fall-short/a-48855178?maca=en-rss_top_news-13961-xml-mrss
Cred că are legătură și cu ce-au pățit austriecii, acum câteva zile! S-ar putea ca și nea făraș cu gașca lui de brexiți să „o ia în freză”!…
Excelent!
Ambasada Danemarcei la Bucuresti:
“Ambasada Danemarcei, mesaj pentru Dragnea: „Va fi o duminică fierbinte. Şi după? Posibil să fie mai răcoare”. Ambasada Danemarcei la București a postat vineri dimineață pe pagina oficială de Facebook o prognoză cu subînțeles pentru începutul săptămânii viitoare.”
https://www.comisarul.ro/articol/alerta-ambasada-danemarcei-mesaj-pentru-dragnea-va_1000777.html
https://ziaristii.com/mesaj-cuceritor-al-unei-eleve-eminente-primul-vot-e-ca-primul-sarut-sa-fim-atenti-la-cine-l-dam-ca-sa-nu-ne-para-rau-dupa-aceea/
De nota ,+10 – ””nu m-am înțeles eu cu școala, dar m-am descurcat”, care acum are ocupații ”prin Europa – Franța, Spania, Italia”: ”duc fete, aduc mașini”. Spre stupoarea lui Mircea, Radu candidează acum la alegerile europarlamentare și îl sfătuiește pe acesta ca, dacă vrea să îl ajute să ajungă în Parlamentul European, să stea acasă duminică, să nu se ducă la vot.”
https://www.g4media.ro/video-mircea-bravo-un-nou-viral-prin-care-indeamna-la-vot-repetentul-clasei-candideaza-la-europarlamentare-vrei-sa-ma-ajuti-stai-acasa.html
Buna ziua.
“Miza este una imensă, duminică seara vom ști dacă a câștigat România europeană sau cea anti-europeană. Asta este!”
https://www.b1.ro/stiri/politica/klaus-iohannis-romania-europeana-sau-anti-europeana-277432.html
Aici ii dau dreptate lui Iohanne.
In situatia in care castiga partea europeana, voi fi curios ce se schimba chiar de a 2-a zi, asa cum au promis toti astia care se dau europeni.
Pensiile speciale evaporate, eradicarea focarelor de cancer si holera informationala, justitie aplicata imediat la banditi, eradicarea subita a crimelor pesede-alde-udemere, distrugerea iremediabila a turmelor de porci criminali, etc.
We shall see.
Aseara, la digi, CTP a zis ca, pe langa cele doua Romanii evidentiate de Iohannis, mai exista una, deloc de neglijat, Romania Buimaca, cu referire la taranii olteni din filmuletul prezentat de digi.
Ca ei sunt multi, needucati, care nu stiu pe ce lume sunt dar voteaza!
Daca cei educati, implicati in viata cetatii, nu se vor duce la vot, vor castiga votantii “buimaci”.
E de bine! Tocmai Manole!
https://www.aktual24.ro/vine-catastrofa-pesedistii-se-reorienteaza-un-deputat-psd-anunta-ca-va-vota-da-la-referendumul-pe-justitie/
Ati vazut asta? Cred ca toti primarii PSD de la sate procedeaza la fel:
https://www.g4media.ro/exclusiv-marturia-unui-medic-despre-presiunile-unui-primar-psd-mi-a-cerut-adeverinte-pentru-urna-mobila-pe-lista-fiind-morti-debili-mintal-dar-si-persoane-deplasabile-am-refuzat-m-a-amenintat-a.html