Revista Presei – 18 aprilie. “Tara în care nevolnicia distruge patrimoniul și ucide copiii.”(M. Sora)
18/04/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 18 aprilie! Vremea în România, de Joi, 18 aprilie 2019, anunță că se vor mai semnala ploi sub formă de aversă (însoțite răzleț și de fenomene electrice) pe spații extinse în majoritatea zonelor țării, însă cantități ceva mai importante de apă (de până la 10-15 mm) se vor acumula doar în nordul Moldovei. La munte, la altitudini mai mari de 1500 de metri va ninge, iar pe crestele cele mai înalte va fi viscol. Meteorologii mai anunță că vântul va sufla moderat în Bărăgan și în Dobrogea și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Maximele termice vor urca la prânz până spre 11-16 grade în Transilvania și Maramureș, 14-19 grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 9-14 grade Celsius în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în zona Obcinelor Bucovinei. Prognoza meteo pentru București anunță ploi însemnate cantitativ. Temperaturile mai scad cu trei grade, astfel că maximele și minimele se vor încadra între 12°C și 5°C. Vântul va sufla în rafale de 43 km/h, iar cerul se va menține parțial noros.
Cazul Augustin Lazar: Cum a reusit PSD-ul lui Dragnea sa duca la indeplinire planul lui Ion Iliescu Una dintre primele victime ale comunistilor, atunci cand au pus mana pe tara, a fost social-democratia. Aveau nevoia sa o distruga, sa ii arunce in inchisoare liderii, sa ii tortureze pana la abdicarea de la umanitate adeptii, pentru a-i lua locul si de acolo, din aparenta de legalitate, sa isi duca la indeplinire diabolicul proiect al omului nou. E ceea ce face astazi PSD din anticomunism: il confisca sau compromite, acolo unde nu se lasa furat. Cazul Augustin Lazar este cazul-emblema al esecului societatii romanesti de a-si lua in serios trecutul. Nu e vorba despre un proces colectiv, ci despre disponibilitatea de a intelege raul care s-a petrecut cu noi in dictatura comunista. Imediat dupa 1990, mostenitorii Partidului si ai Serviciului au pus la cale un intreg scenariu care sa impiedice atat o lustratie riguroasa, cat si luciditatea de a-ti privi propria viata, asa cum a fost ea in comunism. Pe de o parte, ministrul propus astazi pentru Justitie, Eugen Nicolicea, cerea pedepsirea liderilor Opozitiei, pentru ca sustineau revenirea lui Mihai I in tara. Pe de alta parte, Dan Voiculescu insinua ca toti romanii au fost, intr-o forma sau alta, delatori, colaboratori, lucratori ai dictaturii.”Am facut aceasta nesabuinta, pentru ca era un lucru absolut periculos, am dus-o pe Marie France Ionesco, care venea des in tara pe vremea aceea, sa vada salonul de agitati, cum se numea, salonul inchis al sectiei de psihiatrie in care lucram si ea a fost impresionata. Ea, venind din afara, a vazut imediat esentialul. A spus: bine, dar oamenii acestia nu spun decat un singur lucru: “Nu am facut nimic”. Am realizat mai bine ceea ce vedeam si auzeam in fiecare zi, prin prisma unui ochi strain, virgin de aceasta trauma zilnica. Am realizat aceasta culpabilitate. Un regim totalitar nici nu poate exista daca nu conteaza pe culpabilitatea oamenilor. Daca nu ne-am mai simti vinovati, cum am mai suporta?”…PSD-ul lui Liviu Dragnea a dus la indeplinire planul lui Ion Iliescu: a uzurpat anticomunismul, asa cum comunistii au facut cu social-democratia, si a fragmentat GDS-ul, institutie esentiala a anilor de tranzitie. E retragerea lui Augustin Lazar o solutie? Nu e, asa cum iesirea Monei Musca din politica nu a fost un castig pentru acest proces de intelegere si pentru memoria sociala, pentru ca nu a deschis nicio dezbatere si nicio oglinda nu a fost pusa in fata Romaniei. Integral: http://www.ziare.com
Republica Escobara Romania …..Insotit la Inalta Curte de interlopi si de reprezentanti ai clanurilor de infractori, care ii datoreaza libertatea, protejat de fosta Securitate imbracata acum in haine de jandarmi, Dragnea si comandoul lui instituie un nou model de putere in societate, mult mai asemanator cu regimurile oligarhic-militarizate din America de Sud decat cu vreun comunism sau totalitarism de inspiratie europeana. In acest model de putere, batalia politica este doar una dintre dimensiunile puterii totale. Odata castigata si controlata, aceasta batalie va putea fi lasata chiar si in grija Opozitiei, intrucat se va dovedi inofensiva si va fi doar un joc al aparentelor, inrudit cu spectacolele de divertisment de la sfarsit de saptamana. Altfel spus, aceasta putere intretine iluzia ca forta politica e miza si ca pentru ea trebuie sa se bata toate partidele, cand, de fapt, aceasta batalie e marginala: rolul ei temporar este doar sa faciliteze accesul complet la toate parghiile puterii, care depasesc cu mult sfera politica…..Furia cu care aceasta junta se napusteste zi dupa zi asupra Justitiei si asupra Economiei, precum si ignorarea dispretuitoare a tot ce inseamna apartenenta noastra la Uniunea Europeana dovedesc cu varf si indesat ca nu ne mai aflam intr-o configuratie de tip european caracterizata la nivel politic de democratie si stat de drept. Insusi statutul nostru de stat membru al UE e pus serios in discutie si, daca nimic nu se schimba fie miraculos, fie prin mobilizare masiva in urmatoarele luni, mafiotizarea Romaniei, transformarea ei in proprietatea privata a unei retele politico-financiaro-mediatice, va intra pe un drum ireversibil pentru multe decenii de acum inainte. Trebuie sa fim constienti si pregatiti pentru ce ne asteapta: trebuie sa stim ca a vota e mai necesar ca niciodata dar si, parca, mai insuficient ca niciodata.Visul democratic al Romaniei se va sfarsi rapid daca noi vom considera ca rolul nostru in societate incepe si se sfarseste cu un buletin de vot. Integral: http://www.ziare.com
DNA cere preschimbarea termenelor de judecata in dosarele Dragnea si Valcov, pentru solutionarea rapida a proceselor Procurorii DNA au depus astazi doua solicitari la Inalta Curte in care cer judecatorilor sa dea noi termene in dosarele in care sunt judecati liderul PSD, Liviu Dragnea, si fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov. Inalta Curte stabilise urmatoarele termene in aceste cazuri:- 20 mai, in cazul lui Dragnea;- 11 iunie, in dosarul lui Valcov.Asta in contextul in care in perioada 1 iulie – 31 august este vacanta judecatoreasca.”Solicitarea este facuta in baza unui articol din codul de procedura penala si a fost invocata judecata acestor cazuri cu celeritate”, explica surse judidiciare pentru Ziare.com. Este vorba de articolul 353 din Codul de procedura penala: “Completul investit cu judecarea unei cauze penale poate, din oficiu sau la cererea partilor ori a persoanei vatamate, sa preschimbe primul termen sau termenul luat in cunostinta, cu respectarea principiului continuitatii completului, in situatia in care din motive obiective instanta nu isi poate desfasura activitatea de judecata la termenul fixat ori in vederea solutionarii cu celeritate a cauzei. Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecatorului in camera de consiliu si fara citarea partilor. Partile vor fi citate de indata pentru noul termen fixat”. Integral: http://www.ziare.com
Totul s-a petrecut conform desfășurătorului Nu m-a mirat defel că dl. Liviu Nicolae Dragnea și avocații domniei-sale au obținut o amânare de o lungime care nu ai cum să nu observi că e cu ochi și cu sprâncene în procesul vizând angajările fictive de la Consiliul Județean Teleorman. Proces al cărui ultim act ar fi urmat să se joace lunea trecută la ÎCCJ. Specialiștii în Drept i-au găsit amânării felurite explicații. Au invocat ba o mutare complet greșită, voită sau nu, a procurorului DNA, ba timorarea completului de la ÎCCJ, ba faptul că ÎCCJ și CCR se pândesc, în ultima vreme, una pe alta, așteptând să vadă care dintre ele face prima mutarea decisivă. M-am amuzat, desigur, atunci când mi-a parvenit știrea în conformitate cu care avocații d-lui Dragnea ar fi încercat la începutul procesului să obțină recuzarea unui judecător pe motivul că tovarășul de viață al domniei-sale nutrește simpatii pesediste. Doar suntem țara care i-a dat lumii pe Urmuz și pe Ionescu, deși sunt mai mult ca sigur că marea majoritate a membrilor PSD de rând, ca și cei din conducere, de felul unor Vasilescu, Dăncilă, Ștefănescu, Manda, Șerban Nicolae, Nicolicea, Carmen Dan, Rovana Plumb-Pauker ori nu au auzit vreodată aceste nume, ori nu au citit nici măcar un singur rând din creația ce le-a asigurat celebritatea. Și nu m-ar mira nici ca și ședința de judecată programată pentru ziua de 26 mai să se încheie tot cu o amânare. Premisele sunt deja create. Una dintre judecătoare se va pensiona cu începere de la data de 1 iunie. Va urma înlocuirea ei, reluarea întregului proces plus multe tertipuri până când se va ajunge la prescrierea faptelor. Dragnea este în această privință chiar mai expert decât securistul Dan Voiculescu, iar justiția este mult mai timorată decât era în august 2014. Cu sau fără OUG-urile date de dl. Tudorel Toader, Dragnea și-a realizat scopul. A încălecat justiția. A făcut-o una cu pământul. A readus-o în situația în care era pe vremea lui Adrian Năstase și a Rodicăi Stănoiu. Așa că totul de acum încolo se va petrece conform desfășurătorului….Așa după cum am mai scris în repetate rânduri, tot ceea ce se întâmplă în vremea din urmă amintește de evenimentele din România anilor 1945-1946. De felul în care comuniștii românii, la ordinele și cu acceptul Moscovei, încălcau Constituția și pregăteau desăvârșirea comunizării României. PSD în complicitate cu ALDE pregătește acum scoaterea României din UE. Iată de ce alegerile pentru Europarlamentare din 26 mai sunt decisive. Integral: http://www.contributors.ro
Deputatul “Mitraliera” initiaza o lege prin care se scad semnificativ termenele de prescriptie a raspunderii penale Deputatul PSD Catalin Radulescu, condamnat la inchisoare cu suspendare, a initiat un proiect de lege de modificare a Codului Penal prin care se scade perioada de prescriptie a infractiunilor. Initiativa legislativa a fost depusa astazi la Senat. Proiectul de lege vine in contextul in care modificari similare la Codul Penal au fost puse in discutie aseara in Comisia Iordache. De asemenea mass-media a scris in ultima perioada despre posibila prescriere a unor infractiuni in dosarele sefului Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea – judecat pentru instigare la abuz in serviciu, caz aflat pe rolul Inaltei Curti si al sefului Senatului, Calin Popescu Tariceanu – cercetat pentru luare de mita, caz aflat pentru aviz la Senat. Deputatul Catalin Radulescu propune noi termenele de prescriptie a raspunderii penale in cazul a mai multor prevederi ale articolului 154, alineatul 1, din Codul Penal….Deputatul PSD Catalin Radulescu a fost condamnat definitiv, in decembrie 2016, de Inalta Curte, la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru dare de mita si efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu functia. Integral: http://www.ziare.com
Alianta USR-PLUS ii cere lui Iohannis sa refuze numirea lui Nicolicea la Ministerul Justitiei Alianta 2020 USR PLUS ii cere presedintelui Klaus Iohannis sa refuze numirea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justitiei. Potrivit unui comunicat de presa remis miercuri Ziare.com, liderii Aliantei, Dan Barna si Dacian Ciolos, argumenteaza ca “Eugen Nicolicea este unul dintre autorii asaltului PSD impotriva Justitiei, un impostor fara pregatire juridica temeinica, o bataie de joc pentru aceasta functie atat de importanta in statul roman”.”Nicolicea este direct responsabil pentru eliberarea din puscarii inainte de termen a peste 14.000 de infractori, printre care talhari periculosi si violatori, dintre care 700 s-au intors inapoi la inchisoare dupa comiterea unor noi infractiuni. Acest om in aceasta pozitie este un real pericol pentru siguranta famililor noastre si pentru sistemul juridic din Romania. Nominalizarea lui Eugen Nicolicea la Ministerul Justitiei are un singur scop, adoptarea ordonantelor de urgenta care il scapa pe Liviu Dragnea de condamnarea la 3 ani si 6 luni de inchisoare in dosarul numirilor fictive. Alianta USR-PLUS va face totul pentru a ne asigura ca Liviu Dragnea nu va reusi sa scape de lege”, se arata in document. Integral: http://www.ziare.com
Cine e Eugen Nicolicea, propus sa ii ia locul lui Toader: Unul din artizanii modificarii Legilor justitiei si sustinator al revizuirii sentintelor Eugen Nicolicea, propunerea PSD la conducerea Ministerului Justitiei, cu o activitate de peste 27 de ani in politica, este unul din artizanii modificarii Legilor justitiei si ai revizuirii sentintelor, precum si un sustinator al definirii pericolului pentru ordinea publica. Eugen Nicolicea, nascut pe 6 iunie 1956, a fost parlamentar in toate legislaturile din perioada 1992-2020. Din septembrie 2018, ocupa functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor.Este presedinte al Comisiei pentru regulament si membru in Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei. Inainte de a intra in viata politica, Eugen Nicolicea a fost proiectant la Santierul Naval Drobeta-Turnu Severin si sef de laborator la IIRUC Bucuresti. In 1976, Eugen Nicolicea a fost admis la Facultatea de Automatizari si Calculatoare a Universitatii din Timisoara, de unde s-a transferat la specializarea Electronica, de unde a absolvit in 1982. Ulterior, a urmat Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala din Drobeta-Turnu Severin, forma de “invatamant la distanta”. In perioada 1990-1991, Eugen Nicolicea a fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, pentru ca peste doar un an sa fie ales pe listele Partidului Democratiei Sociale din Romania, actualul Partid Social Democrat. Intre 2004 si 2008, Eugen Nicolicea a fost presedinte al PSD Mehedinti. A parasit formatiunea si s-a alaturat UNPR, activand in filiala judeteana Buzau….Tot el a propus definirea pericolului pentru ordinea publica, in contextul manifestatiilor antiguvernamentale. Integral: http://www.ziare.com
Ce inseamna plecarea din Guvern a lui Tudorel Toader. Pentru PSD, dar si pentru Iohannis In primul rand, inseamna, cat se poate de clar, ca Guvernul este complet controlat de Liviu Dragnea si ca unicul scop al Programului de guvernare este salvarea sefului PSD de inchisoare si garantarea parghiilor unei puteri discretionare si de clan. Pentru ca acesta ramane rostul ministrului Justitiei, oricare ar fi el. A spus-o prim-ministrul Romaniei, Viorica Dancila, la finalul unui Comitet Executiv din care partidul si-a exprimat, inca o data, suprematia asupra Guvernului si institutiilor acestuia. Vorbim, asadar, din nou, despre partidul a carui ambitie este aceea de a se substitui statului si de a folosi puterea astfel creata pentru a servi sau consolida interesele unei oligarhii. Pana la alte interese, urgenta guvernarii este asigurarea ca liderul PSD va ramane in libertate….Nici expectativa vigilenta, nici speranta ca PSD se va autodigera nu sunt optiuni ale presedintelui, intr-un context dificil politic, pentru ca urmeaza alegeri europene pe care PSD le poate deturna inspre un narativ deloc confortabil pentru Romania. In plus, Guvernul a carui misiune este salvarea lui Dragnea este cel care organizeaza cele patru scrutinuri care urmeaza.Daca PSD va reusi sa isi impuna mesajul antieuropean, iliberal si autocrat la europarlamentare, Romania va fi, inca o data, decimata. Iar rolul presedintelui este acela de a transmite natiunii mesajul corect despre starea tarii. Nu e suficient ca presedintele Klaus Iohannis sa nu semneze un decret de revocare sau unul de numire, cum probabil va face, pentru ca nu exista niciun motiv care sa il recomande pe Eugen Nicolicea pentru portofoliul Justitiei. De altfel, nu e de mirare ca tocmai asta sa fie strategia PSD: propunerea unui indezirabil, despre care intelege ca va fi respins de presedinte, pentru a inainta apoi o a doua varianta, mult mai perfida. Serban Nicolae? Liviu Plesoianu?….Nu e nimic din ce pot face pentru Romania institutiile europene, fara ca un lider de la Bucuresti sa isi asume apararea statului de drept. La ultima dezbatere de la Strasbourg, PSD a denuntat Uniunea Europeana ca pe imperialistul care se amesteca in treburile interne ale tarii. Daca presedintele Iohannis se va arata partener deplin al UE, in aceasta lupta pe care Romania o are de dat pentru restaurarea democratiei, acest mesaj al PSD e dovedit mincinos, pentru ca presedintele e parte a statului. Integral: http://www.ziare.com
Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită membrilor CSM revocarea judecătoarei Lia Savonea din funcția de președinte ….În esență, reprezentanții Asociației o acuză pe Savonea că prin comportamentul ei din timpul și după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis din 27 martie cu magistrații ”a încercat să implice instituția al cărei reprezentant este în lupta politică, servind interes străine sistemului judiciar”.”Doamna președinte al CSM a dat dovadă de lipsă de respect și de cooperare loială – nu doar față de Președintele României, ci și față de ceilalți membri ai CSM, precum și față de ceea ce trebuie să reprezinte instituția al cărei reprezentant este temporar. Acționând în acest mod duplicitar, doamna președinte SAVONEA LIA și-a îndeplinit în mod defectuos atribuția fundamentală de reprezentare a Consiliul Superior al Magistraturii în relațiile interne, prevăzută de art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004”, se mai arată în comunicatul Asociației. Vezi aici integral argumentele din cererea de revocare . Integral: https://www.g4media.ro
Liviu Tit Brăiloiu, propus ministru pentru Diaspora: Cunoscut mai degrabă pentru derapajele față de ziariști și parlamentari USR, era cotat cu o avere de 11 mil euro în 2011 Senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu, propus miercuri ministru pentru relația cu românii de pretutindeni, este mai degrabă cunoscut opiniei publice pentru ieșirile împotriva ziariștilor, pe care i-a numit „ciobani”, dar și pentru acuzațiile de cuvinte și gesturi obscene adresate colegilor parlamentari din USR. În noiembrie 2017, Tit Liviu Brailoiu i-a calificat drept “ciobani“ pe ziariștii care doreau sa ia declaratii de la ministrul Apărării de atunci, Mihai Fifor. Ulterior, jurnaliștii l-au abordat pe senator pe holurile Parlamentului, întrebându-l de ce îi consideră pe reprezentanții presei ciobani. “Nu știu, nu știu. Nu-mi aduc aminte”, a răspuns Brăiloiu. După ce jurnaliștii i-au precizat că spusele sale au fost auzite și de ministrul Fifor și există dovada, senatorul PSD a încercat o explicație: “Când călcați un om pe picioare și-l îmbrâncit, vă cereți scuze. (…) Orice meserie este onorabilă”, a spus Brăiloiu, adăugând că el a fost jignit destul “până acum” de presă. Nu este singurul incident de acest gen în care a fost implicat Liviu Tit Brăiloiu. În decembrie 2017, senatorul PSD a fost acuzat că i-a spus Florinei Presadă, de la USR: „Prințeso, Sugi P…a!”. (sursa)….În septembrie 2018, Liviu Brăiloiu a cerut adoptarea unei legi care să reglementeze și să controleze conținutul postărilor pe Facebook, pentru că ”apar tot felul de amenințări, incitare la tot felul de agresiuni”. Ministrul Carmen Dan i-a răspuns atunci că acesta poate fi un subiect serios. Integral: https://www.hotnews.ro
Tribunalul Bucuresti a decis falimentul RADET. Raman bucurestenii fara caldura si apa calda? Dupa mai bine de doi ani de procese, judecatorii Tribunalului Bucuresti au pronuntat, miercuri, falimentul RADET, a declarat pentru Ziare.com Florian Mateita, partener in societatea Rominsolv SPRL, adminstratorul judiciar al Regiei. RADET – regia detinuta de Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) si care distribuie, in Capitala, agentul termic produs de ELCEN – a intrat in insolventa inca din anul 2016. Motivele au tinut de administrarea dezastroasa a Regiei si de faptul ca aceasta acumulase o datorie de 3,7 miliarde de lei la ELCEN, pe care nu o mai putea plati. In urma negocierilor, ELCEN (in care actionat majoritar e Ministerul Energiei), s-a decis sa accepte reducerea datoriei RADET la 1,09 miliarde de lei. Cu toate acesta, primarul Gabriela Firea a hotarat sa nu plateasca acea datorie, in conditiile in care nu reiese din acte ca PMB ar datora acei bani catre RADET, iar aceasta, la randul ei, ar trebui sa ii achite catre ELCEN. Pana la urma, in urma numeroaselor dispute juridice purtate la tribunal, judecatorul sindic a decis sa pronunte falimentul RADET. Intrebarea este: vor mai primi, in continuare, bucurestenii caldura si apa calda? Integral: http://www.ziare.com
La două zile după ce un copil de 3 ani a murit într-o fosă septică din curtea unei școli, Guvernul a alocat bani pentru „îmbunătățirea situației” Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis, miercuri, că în bugetul din acest an a fost alocată suma de 65 milioane lei pentru îmbunătăţirea condiţiilor în cele 1.180 de unităţi de învăţământ care funcţionează cu grupuri sanitare neconforme, dotate necorespunzător sau amplasate în exteriorul construcţiilor de învăţământ. Cadrul pentru repartizarea acestor fonduri unităţilor-administrativ-teritoriale va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern….„Drept urmare, în anul 2018 au rămas 1.489 de unităţi de învăţământ care funcţionau cu grupuri sanitare în exteriorul construcţiilor. Pentru 309 dintre aceste unităţi de învăţământ, situaţia neconformă a fost remediată. De asemenea, în anul 2019 vor continua lucrările începute în anii trecuţi la circa 5.095 de unităţi de învăţământ preuniversitar cuprinse în programele derulate prin MDRAP – PNDL I, PNDL II, AFIR şi prin POR”, a mai transmis MEN. Integral: https://www.digi24.ro
Eurostat: Romania a avut in martie cea mai mare inflatie din UE Romania a inregistrat, in martie, o rata anuala a inflatiei de 4,2%, cea mai mare din Uniunea Europeana (UE) si de trei ori mai mare decat media zonei euro (1,4%), potrivit datelor anuntate, miercuri, de Eurostat. In 10 aprilie, Institutul National de Statistica (INS) a anuntat ca rata anuala a inflatiei din Romania, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a crescut in martie la 4,03%, de la 3,83% in februarie. Miercuri, Eurostat a anuntat ca, dupa Romania (4,2%), cele mai mari rate anuale ale inflatiei din UE le-au avut, in martie, Ungaria (3,8%), Olanda (2,9%), Bulgaria (2,8%), Slovacia si Letonia (cate 2,7%). Totodata, cele mai mici rate anuale ale inflatiei le-au inregistrat Portugalia (0,8%), Grecia (1%), Irlanda, Croatia, Italia, Cipru si Finlanda (cate 1,1%). Integral: http://www.ziare.com
Primarii români donează 10 tone de borduri pentru refacerea catedralei Notre Dame..…”N-avem bani, că i-am dat deja la altă catedrală, dar avem pasiune. Şi mai avem ceva – borduri! Tocmai le-am achiziţionat prin licitaţie publică cu doar 4000 de lei bucata”, a declarat Daniel B., unul dintre primarii care s-au raliat campaniei de salvare a monumentului.”Dacă şi Parisul e de acord, o aripă întreagă a catedralei va fi refăcută de la zero, din borduri şi pavele garantate să reziste chiar şi doi ani! Punem la bătaie şi câţiva puieţi de platan şi un castel de piraţi din plastic, dacă plătesc francezii transportul”, a adăugat Robert N., un alt edil generos. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va doresc o zi usoara! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Mai sunt speranțe sau am intrat în avans în săptămâna patimilor? În opinia mea, s-a intrat pe un drum extrem de periculos și numai o minune mai poate salva ceva.
TT și-a dat demisia???? – „nu poți să mulțumești pe toată lumea”.; ”Plec mulțumit de experiența pe care am dobândit-o.”
https://www.g4media.ro/toader-primele-declaratii-dupa-revocare-premierul-mi-a-spus-ca-nu-imi-poate-cere-demisia-ci-sa-apreciez-eu-si-sa-ma-gandesc-guvernul-ii-apartine-premierului-nu-presedintelui-si-parlamentului-eu.html
Buna dimineata all 🙂
“Omul lui Darius Vâlcov de la Comisia de Prognoză va avea drept discreționar de decizie pe granturi de 10 miliarde de euro în următorii 20 de ani. Țintă – primarii și șefii de universități Un ordin semnat de ministrul Finanțelor și președintele Comisiei Naționale de Prognoză (CNSP) îi dă lui Ion Ghizdeanu, șeful Comisiei, putere discreționară de decizie asupra alocării granturilor de 10 miliarde de euro de la nou constituitul Fond de Dezvoltare și Investiții către autorități către autoritățile locale și universități….”
https://www.g4media.ro/omul-lui-darius-valcov-de-la-comisia-de-prognoza-va-avea-drept-discretionar-de-decizie-pe-granturi-de-10-miliarde-de-euro-in-urmatorii-20-de-ani-tinta-primarii-si-sefii-de-universitati.html
Bună dimineața doamnă!
Mă pregăteam să scriu că nu-și închipuie nimeni că Ghizdeanu sau chiar instituția sa – CNSP – vor dura 20 de ani! Mi-am dat însă seama că și un an dacă e pierdut de o minte luminată din România din cauza neacordării stupide sau ticăloase a posibilității de continuare a unei activități academice (cu consecința probabilă că omul își ia lumea în cap și se adaugă șirului imens de intelectuali care sunt obligați să emigreze) și e foarte mult. Care e soluția?
Cea corectă politic: noile alegeri.
Cea pe care… karma o alege uneori: dărâmarea guvernului și prin modalități pe care… ăă… corectitudinea politică nu le presupune…
Salutare!
Atentie la ce i se intampla Emiliei Sercan, ziarista care-i prinde pe plagiatorii de doctorate.
A fost amenintata cu moartea in momentul in care a ajuns la tezele de doctorat de la Academia de politie (inclusiv a rectorului).
Nulitatile cu doctorate (profi univ., cum s-ar zice) vor sa inchida biblioteca academiei, ca sa blocheze accesul la tezele de doctorat.
Gradatii astia sunt disperati si in stare de orice.
”Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenințare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție, instituție aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire.
De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din România fiind subiectul dezvăluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremurătoare rețea de complicități, putere, influență și bani construită pe impostură la cel mai înalt nivel al instituțiilor statului.
Până acum am fost înjurată, intimidată, urmărită, s-a încercat compromiterea mea, însă de data asta s-a trecut la un alt nivel” scrie Emilia Şercan”
Salutare!
Incredibil dar adevarat, piedici serioase la CCR:
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/dna/cum-a-fost-inventata-povestea-completurilor-specializate-pentru-a-l-salva-pe-liviu-dragnea-de-condamnare-1558360
Se confirma deci ce spunea DNA cand a atacat alaltaieri la CCR articolul 29 din legea 78/2000: legea nu este clara si previzibila, lucru care nu poate fi imputat decat Parlamentului, care “se afla in conflict cu el insusi” (procurorul DNA)
Cand legile sunt facute de “nicolici”, n-au cum sa fie clare si previzibile.
Ele reflecta riguros ce este in mintea elaboratorilor.
mda, si apoi tot ei vin, serpeste, sa reclame ca ICCJ s-a aflat “in conflict” cu Parlamentul.
La completele de 5, Dorneanu a ignorat un articol clar ca lumina zilei, ca sa dea satisfactie fostilor colegi pesedisti.
Poate acum, chiar daca Dorneanu incearca ceva, nu va mai avea majoritate.
Buna dimineata!
https://www.g4media.ro/cel-mai-bun-agent-electoral-al-presedintelui-iohannis.html
“Numai unul ca Dragnea poate genera un sentiment de respingere atât de puternic în societate, încât mobilizează la sigur electoratul dreptei mai bine decât Iohannis, Cioloș, PNL, USR și PLUS la un loc.”
buna, Cedric.
Citeam ieri ca se anunta o participare cu 6% mai puternica decat la ultimele europarlamentare, deci de vreo 38-39%.
Citisem acum vreo 2 saptamani ca PSD-eilor le convine sa fie sub 35%, ce e peste 35% creste tare sansele validarii referendumului.
Bună Cedric:
Sunt de acord, numai că miza este alta și Pablito nu se va lăsa dus de la butoane. A distrus strat cu strat statul, instituțiile și a pus slugi credincioase, astfel încât în orice moment să poată interveni și controla. În urmă cu două seri am auzit un om competent și responsabil, Dragoș Tudorache, care a spus că vor fi alegeri cu probleme, că PSD-ul va face orice ca să poată câștiga.
Bună dimineața tuturor!
Sunt optimist pe termen… lung, fiindcă haosul lăsat de actuala administrație în toate domeniile de activitate va fi greu de înlăturat rapid, chiar dacă, la un moment dat, Dragnea brazilianul și ai săi (din Videle, Madagascar, Turnu Severin etc.) vor pierde puterea. Efectul cumulat al atâtor decizii iresponsabile a dus la popularea instituțiilor de stat cu funcționari publici incompetenți a căror stabilitate în posturi e însă garantată prin lege astfel încât dacă măsura salutară a verificării competențelor profesionale (absolut necesară!) ar fi pusă imediat în practică ne-am putea trezi că… nu mai are cine să lucreze până una, alta. Pe asta a mizat întotdeauna funcționărimea piloasă.
Am primit de la o prietenă un link cu un articol tratat într-un registru hazliu care se dovedește însă sumbru… E vorba despre ANAF dar puteți pune în loc cam orice instituție. Da, și parchetul. Da, și instanțele – cu judecători și grefieri cu tot!
https://www.dollo.ro/2019/04/reorganizarea-dispretului-anaf/
A propos de ce ziceam la 10:07, vad ca a aparut un articol in acest sens:
https://www.comisarul.ro/articol/info-psd-incepe-sa-piarda-masiv-electorat-in-moldo_995315.html
Prezența la vot la europarlamentarele din acest an ar putea fi cu 5-6 procente mai mare ca în 2014, și s-ar putea situa pe la 38-39%.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23095570-tudorel-toader-trage-timp-dupa-discutii-viorica-dancila-asigurat-astazi-voi-reflecta-asupra-demisiei-pana-sfarsitul-programului-voi-raspuns.htm
Buna ziua…
Ce sa “reflecteze”????prima proasta a țării a emis decizia de destituire/asta e concediere…e dat afara și plus su cu “suturi in c….r”….
soarta de sluga,sper sa nu mai fie primit nici la Iași ….asta daca nu mai e băgat in seama moare repede ,de inima rea
Buna ziua!
S-a pregatit deja pentru o cariera de modeling masculin. Si-a scos negii 😀 😀 😀
https://www.capital.ro/tudorel-toader-si-a-facut-operatie-estetica-ce-schimbare-si-a-facut-ministrul-justitiei.html
“Reporteri fără Frontiere, despre libertatea presei din România: “Bine ați venit în anii ’90!” România a coborât trei locuri, până pe poziția 47, în cel mai nou clasament internațional al libertății presei, dat joi publicității de organizația Reporteri fără Frontiere. Aceasta descrie starea presei din România în termeni extrem de duri, vorbind despre efectele pe care le au asupra media încercările politicienilor de a scăpa de dosarele de corupție.
În comunicatul oficial, Reporteri fără Frontiere descrie o erodare accentuată a libertății presei ăn europa, în ultimii ani, declin ce a evoluat “mână în mână cui erodarea instituțiilor regiunii, de către guverne tot mai autoritare”. Potrivit organizației, “ținând cont de crime, tentativele de crimă și atacurile fizice și verbale, jurnaliștii europei sunt ținta multor forme de presiune și intimidare”. În aceste condiții, Europa continuă să fie continentul cu cele mai solide garanții oferite libertății presei, dar munca jurnaliștilor de investigație este obstrucționată tot mai mult, arată sursa citată….”
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23095402-reporteri-fara-frontiere-despre-libertatea-presei-din-romania-bine-ati-venit-anii-39-90.htm
Ce ma mir….
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/proces/dragnea-rasufla-usurat-inalta-curte-a-respins-cererea-dna-care-voia-un-termen-mai-scurt-in-procesul-lui-1558460
https://www.aktual24.ro/iohannis-anunt-in-forta-nu-accepta-noile-propuneri-de-ministri-ai-psd-este-inadmisibil/
„Prima mea impresie este a aceasta remaniere se face ca lucurile sa mearga mai prost. Este inadisibil. Vor sa intareasca asaltul asupra justitiei”, a declarat, joi, presedintele Iohannis.
Buna ziua. ”E o prima impresie pe care am vrut sa o comunic opiniei publice, mai multe voi comunica saptamana viitoare.Am vorbit cu doamna premier si i-am comunicat ca va primi un raspuns la inceputul saptamanii viitoare. ” e foarte bine ca trage de timp, saptamana viitoare nu mai gasesti picior de parlamentar prin Bucuresti ,vine campania electorala, Dragnea trebuie impins sa ceara in Parlament restructurare
Exact. Restructurare, caci nu mai are majoritate, iar Dancila de fapt nu vrea restructurare. Lulu restructurare in Saptamana Mare.
Sigur, Daca il respinge pe Nicolicea, Dragnea poate veni cu Grebla, insa se poate trage de timp si acolo.
Mutare geniala a Cristiei Tarcea:
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/justitie/in-atentia-ccr-doar-in-austria-exista-completuri-specializate-in-coruptie-la-curtea-suprema-in-restul-statelor-ue-nu-1558463
Ue, Dorneanu si Lazaroiu! (sa speram!)
Ne-am întors în anii ’80, mai lipsesc odele și tabul pus pe perete. Pionierii și restul arsenalului de propagandă și manipulare se va constitui pe măsură ce dictatura se consolidează 👿 – a Radio România, Liviu Dragnea dispare din știri care nu-i sunt favorabile, iar șefii intervin pe relatări atunci când informațiile nu convin PSD, după cum a relatat o jurnalistă de la știrile Radioului public, în cadrul unei dezbateri desfășurate miercuri seară. Jurnalista Mira Gomboș a dat două exemple de știri modificate, inclusiv una din care referirile la Liviu Dragnea au dispărut.i>
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-23095640-cum-apare-dispare-liviu-dragnea-stirile-radioului-public-plus-detalii-cazul-angajatei-hartuite-dupa-dezvaluit-neregulile-fostei-conduceri-rra.htm
Slugile au intrat în pâine! 👿 – ”Agentul guvernamental al României la CEDO transmite, într-un punct de vedere adresat CCR, privind problema completurilor specializate ale ÎCCJ, că sesizarea formulată de Florin Iordache este admisibilă, chiar dacă nu a fost făcută de președintele de drept al Camerei Deputaților, contrazicând astfel susținerile președintelui ÎCCJ. Mai mult, Viorel Mocanu acuză ÎCCJ de dezinformarea opiniei publice.”
https://www.stiripesurse.ro/agentul-guvernamental-al-romaniei-la-cedo-acuza-iccj-de-dezinformare—solicita-ccr-constatarea-conflictului-privind-completurile-specializate_1343128.html
Buna ziua
Rechizitoriul “revoluției” dovedește ca Tov I Iliescu-alături de alții- a comis atunci infracțiunea de trădare de țara….legal prescrisa…
Dar ,partidul înființat de Tov Ion Iliescu, nu ii continua “opera” …..nu poate fi interzis legal? sau se prescrie și asta?
Pe când un procuror care sa aplice legea,atât și nimic mai mult “ legea”…
Bună ziua!
Perfect de acord! Mai sunt și alte instituții care ar merita aceeași întrebare – de pildă, sri! Ce a făcut și ce face, concret, pentru România acest (ne)serviciu, sau (de)serviciu?
Nu știu daca dosarul revoluției devoalează și legăturile anterioare între “emanatii”care au confiscat mișcarea din dec 89,si adevăratul lor scop ,dar numai un roman adevărat putea coordona finalizarea dosarului revoluției și acesta poarta un nume Augustin Lazar!
Exact.
Așa este!
Bună ziua!
Demisionează limaxul!
Pentru cei interesati, https://wsbt.com/news/nation-world/full-report-muellers-report-on-the-investigation-into-russian-election-interference
Mda, “patriotul Trump” a vrut sa il demita pe Muller, desi era el era curat ca lacrima.
Mi-e si greata de acest fanfaron mitoman cu vocabularul limitat la 500 de cuvinte.
Bună seara!
Cred că a început să trăiască într-o lume paralelă, din ce în ce mai frecvente derapajele dictatoriale. – ””Dacă cineva îşi va mai permite să aducă în România produse care sunt de calitate mai slabă decât la ei în ţară, să plătească şi să le scoatem magazinele din ţară. Prea mult timp s-au învăţat ca România să accepte orice, că România trebuie să înghită orice, că România trebuie să vândă orice pe nimic, că resursele noastre sunt de fapt ale altor, că noi suntem nişte fricoşi, nişte momâi. De ce? Că ne sperie cu nişte procese, că ne sperie cu nişte dosare?”, a afirmat Liviu Dragnea.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23096631-liviu-dragnea-anunta-face-lege-care-sanctioneze-calitatea-dubla-produselor-cine-aduce-produse-calitate-mai-slaba-plateasca-scoatem-magazinele-din-tara.htm
Cretin….asta poate face numai după ce iese RO din UE…ce face cu “cele 4 libertăți fundamentale”-?libera circulație a bunurilor,……..
Crezi că-l mai interesează, că l-a interesat? Este un individ extrem, extrem de periculos, s-a cățărat treaptă cu treaptă, a folosit toate mijlocele pe carele-a avut la dispoziție pentru a aduna putere, cât mai multă putere. Va fi greu de dovedit și ne va face extrem de mult rău, este în stare de orice.
Mircea Marian, pe Facebook:
“Cititorii acestei pagini de FB, fără îndoială mai inteligenți decât subsemnatul :)), au anticipat corect: Tudorel și-a primit tainul, a fluturat stegulețul alb și a demisionat.
La finalul declarației lui Tudorel, s-a auzit o frumoasă și autentică urare strămoșească: `Grijania m&-tii`! Sunt convins că omul vorbea în numele a milioane de români :-)”
https://www.podul.ro/articol/video-socant-tanarul-care-l-a-contrazis-pe-dragnea-la-suceava-agresat-de-6-gorile-psd-la-doar-10-metri-de-scena-pe-care-teleormaneanul-mintea-cu-nesat-5156.html
Buna seara
Plesu se retrage din viata public:
“Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă și, întrucîtva, mai perfidă (pentru că avea manierele «libertății»), tindea să devină regula competițiilor pentru obținerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul «de demaraj» al «înnoirii» a fost decizia finanțatorilor de a stopa subvenționarea infrastructurii instituționale, mărginindu-se la subvenționarea proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor «de actualitate», relevante geopolitic, «trendy» (minorități, gender etc.), «corecte», adică validate de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele «mode» planetare. Pe scurt, s-a decis finanțarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecințele acestei «rezonabile» manevre financiare nu au întîrziat să apară. Candidații la diferitele burse de cercetare au înțeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se «orienteze» în funcție de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin «strategic»“, scrie Andrei Pleșu.
„Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluționara «corectitudine politică», de «problemele» zilei”, afirmă scriitorul.
dragnea pe de o parte, cp pe de alta – scyla si caribda (scuzati typos)
in asta ro ajunge repede din urma vestul (salbatic)
niste banuieli cum ca se cunosc finantatorii?
Probabil ca se cunosc dar nu este frumos sa vorbim despre ei, asa cum nu este frumos sa vorbim nici despre derapajele corectitudinii politice din occident. Noi nu vedem padurea din cauza copacilor.
ok, de la trump incoace vocile ne-pc in sua se aud ceva mai tare. de la eu si mai ales de la liderul plutonului – de – nimic . posibil ca vocile ne-pc se vor auzi mai tare la alegeri? orisicat the usual suspects are known – trump e primul pe lista ramane sa se descopere pricina.
Ntt, ntt. Dvs nu stiti ca a spune orice relativ bun despre Trump este considerat deviationism politic? Eu cred ca vocile non pc trebuie sa se auda din ce in ce mai tare ptr ca balanta trebuie sa redevina echilibrata. Eu am pledat mult timp ptr o privire critica asupra evolutiilor nefericite din spatiul politic si intelectual din occident. Am fost acuzata ca promovam politica Rusiei de dezbinare a UE. Va mai trece deci ceva vreme pana cand vom intelege ca derapajele corectitudinii politice sapa cu sarg chiar la temelia principiilor de baza ale UE, principii printre care libertatea de expresie este piatra de temelie. Pot da zeci de exemple de acest fel asa cum cred ca puteti da si dvs. Noi nu vrem sa le vedem ptr ca incurca imaginea pe care ne-am facut-o despre UE si liderii ei. Atata tot.
Cel mai bun text despre Augustin Lazar la 28 de ani si despre cum au preluat comunistii discursul anti-comunist. Asa e cand tara nu mai are intelectuali si oameni verticali, in stare sa faca distinctii corecte si incapabili sa miroase capcanele. Doar “sloganari”, ca sa citez pe nu mai stiu cine.
http://www.ziare.com/augustin-lazar/procuror-general/haideti-sa-il-ingropam-pe-lazar-1558532
Excelent text.
Vorbele celor de la Revista 22:
„Cât privește scrisoarea deschisă a dlui Daniel Morar către GDS, prin care ni se spune că renunță la premiul acordat de noi în anul 2011, putem face precizarea următoare: prestația ulterioară a domniei sale, ca judecător CCR, dezminte rațiunile pentru care premiul i-a fost acordat, de aceea returnarea lui este binevenită. Precizam de asemenea ca motivele pentru care i-am acordat dlui Morar premiul GDS in 2011 sunt aceleasi cu cele pe care le-am avut in vedere acum, cind i-am acordat premiul GDS pe 2018 dlui Augustin Lazar.“