Revista Presei – 13 august. Cârpele în uniformă sau violență pentru salvarea lui Dragnea!
13/08/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 13 august. În cea mai mare parte a țării va fi mai cald decât ar fi în mod normal în această săptămână, mai ales în nordul și vestul țării. Local, în sudul țării vor fi temperaturi specifice mediei multinanuale. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor situa între 25 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade Celsius.
Exceptional articol, de baza pentru investigatia procurorilor! Putea sa fie o tragedie: Cum au pus autoritatile viata cetatenilor in pericol de nenumarate ori, intr-o singura ora. Si intrebarile care raman. In numai o ora, vineri, 10 august 2018, viata unora dintre cetatenii acestei tari a fost pusa in pericol de decizii luate chiar de cei pusi sa ii apere si sa ii protejeze. Aceste decizii pun semne atat de mari de intrebare incat e greu sa excluzi premeditarea. Si nu numai deciziile luate si efectele catastrofale pe care acestea le-ar fi putut avea, dar si atitudinea executantilor accentueaza ideea unei actiuni premeditate. Daca este asa, daca a existat un plan prin care sa fie deturnate si manipulate protestele pasnice, ramane sa stabilesca procurorii militari, care ancheteaza ceea ce s-a intamplat. Pana atunci, insa, semnalam cateva situatii de neimaginat intr-un stat care isi respecta si isi protejeaza cetatenii. Vineri, 10 august, 2018, la mitingul diasporei din Piata Vctoriei. Dupa 22:30, din cauza gazelor lacrimogene lansate in cantitati imense, o parte dintre oamenii veniti la proteste se retrasesera si pe strazile laterale care derivau din Piata Victoriei.Mii de oameni protestau pasnic pe Bd. Titulescu, de la Piata Victoriei pana dupa prima intersectie, cu Dr. Felix, atat pe bretelele de suprafata, pe ambele sensuri de mers, cat si la iesirea din Pasajul Victoria. 22:48 – mai multi protestatari blocau iesirea din pasaj, unii stand jos, pe asfalt, altii in picioare. Integral pe Ziare.com
Cum a ajuns unitatea antiteroristă a Jandarmeriei să facă ordine la mitingul diasporei. Cine este bărbatul care a coordonat militarii. Dacă avem în vedere că unitatea centrală pe care s-a bazat Jandarmeria la intervenţia, de vineri, din Piaţa Victoriei, la mitingul diasporei, a fost Brigada Specială de Intervenţie Vlad Ţepeş, o unitate cu competenţe şi atribuţii în combaterea terorismului, putem deduce importanţa dată de autorităţi acestei demonstraţii. Concret, în cadrul jandarmeriei, Brigada Specială de Intervenţie Vlad Ţepeş este o structură în două unităţi. Conform paginii de internet a instutuţiei, Batalionul 1 din această Brigadă “este structura operativă din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei constituită din personal militar specializat, cu competenţe fizice, psihologice şi tehnice deosebite, antrenat, la cele mai ridicate standarde, să intervină oportun şi eficace în orice mediu (terestru, aerian, acvatic) pentru îndeplinirea misiunilor specifice cu grad ridicat de risc (intervenţie antiteroristă, acţiuni speciale, prevenirea şi combaterea actelor de terorism)”. Nici cea de-a doua unitate nu are competenţe mai “domestice”. Astfel, Batalionul 2 Jandarmi Special Intervenţie “este structura operativă a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei specializată în gestionarea crizelor în domeniul ordinii publice, asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia vizitelor delegaţiilor oficiale şi demnitarilor, români şi străini, asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia manifestărilor publice cu grad ridicat de risc, la care participă un public numeros, salvarea-evacuarea persoanelor, intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în cazul în care aceasta a fost grav tulburată”. Integral pe Adevarul
33 de răniți au făcut plângere penală împotriva jandarmilor. Astăzi încep audierile. 33 dintre cei peste 400 de răniţi în intervenţia brutală a jandarmilor la mitingul anti-PSD de vineri au făcut plângeri penale împotriva trupelor speciale. Procurorii militari verifică dacă jandarmii care au intervenit la protestul diasporei se fac vinovaţi de abuz în serviciu şi purtare abuzivă. Anchetatorii cer victimelor şi martorilor filmări cu momentele în care trupele speciale trag cu gaze lacrimogene, grenade defensive şi bat manifestanţi. Investigatorii au studiat şi multe imagini din timpul violenţelor, postate pe Facebook. Ca să îi ajute la anchetă, procurorii militari vor cere şi televiziunilor imaginile filmate la mitingul antiguvernamental de vineri. Procurorii militari i-au invitat la Parchetul Militar pe toţi care au participat la protestul de vineri seară şi au fost răniţi în urma intervenţiei jandarmilor sau pot furniza informaţii importante despre violenţele din Piaţa Victoriei. Oamenii sunt chemaţi luni şi marţi la sediul Parchetului Militar Bucureşti de pe Strada George Georgescu 2 din sectorul 4, potrivit news.ro.Sâmbătă şi duminică, zeci de persoane care agresate de jandarmi la protestele de vineri seară au mers la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine certificate care să ateste agresiunile şi au depus plângeri penale la Parchet. Pe lângă certificate medico-legale, mulţi au ataşat şi imagini filmate în timpul violenţelor. Integral pe Digi24
Protestele, in viziunea stramba a domnului Dragnea. Abia sambata dupa amiaza a aparut si domnul Dragnea, ca sa-si exprime printr-un comunicat propriile opinii despre protestul de vineri al romanilor din diaspora. Jalnic comunicat! Caci iata ce afirma liderul PSD si iata ce-mi vine sa citesc printre randuri, atunci cand observ diferente de fond intre ce se aude si ce se intelege din cele auzite. Arma prostului. Afirmatie: “Diferentele de opinie nu pot justifica niciodata violenta”.Comentariu: Corect. Inteleptul indian Krishnamurti spunea ca “Violenta este argumentul suprem al celui fara argumente”, iar Mahatma Gandhi sustinea ca “Violenta este ultima arma a prostului”.Nu stiu daca, pentru dl Dragnea, violenta este arma sau argument, dar s-ar parea ca dansului nu-i trece prin cap ca ar fi un tip brutal. N-a fost vazut batand pe nimeni, nici spargand vitrine sau atuncand cu pietre. Se considera, deci, indreptatit sa condamne brutalitatea.Dar violenta nu este numai fizica si l-as intreba pe dl Dragnea: atunci cand isi eticheteaza colegii ca “sobolani”, pentru ca ei nu-si insusesc opiniile lui, nu comite o violenta verbala? Iar daca o comite, o socoate justificata? Iar daca n-o socoate, de ce o comite? Sau isi inchipuie ca violenta verbala nu este tot brutalitate? Hai, ca l-am incurcat! Unu-zero.Jandarmii pro si contra. Afirmatie: “Cel mai grav dintre toate, insa, este mesajul iresponsabil al presedintelui Iohannis de vineri seara, in care critica interventia jandarmilor, desi acestia si-au facut datoria potrivit legii si au luat toate masurile necesare pentru restabilirea ordinii publice”.Comentariu: Rad si curcile de noi. Presedintele Iohannis este facut iresponsabil, atunci cand critica interventia jandarmilor, iar liderul PSD este cat se poate de responsabil, atunci cand lauda aceeasi interventie a acelorasi jandarmi (“acestia si-au facut datoria”) . Chiar ne ia de prosti? Integral pe Ziare.com
Cine a ordonat violențele din timpul protestelor din 10 august? Cea mai mare eroare ar fi să începem vânătoarea de acari păuni, de executanți din nivele inferioare, de genul bărbatul în alb sau alte personaje secundare. Adevărații coordonatori ai violențelor de vineri seara n-au fost în Piață, acolo doar s-a pus în aplicare un plan prestabilit și gândit la nivel înalt. Potrivit surselor G4Media.ro acțiunea a fost coordonată din biroul ministrului de interne, unde conducerea structurilor de forță s-a aflat până după ora 3 dimineața (poliție, doișiunsfert, jandarmerie etc). Solicitarea președintelui Klaus Iohannis de sâmbătă este un indiciu important că centrul de comandă a fost la ministerul de interne. Iohannis a anunțat că ”solicită Ministrului de Interne, Carmen Dan, să-și asume responsabilitatea pentru modul în care gestionat situația din timpul protestelor și să prezinte un raport detaliat privind modul în care forțele de ordine au acționat și mai ales la ordinul cui.” (Detalii aici). Ministrul de interne i-a răspus președintelui într-o lungă declarație de presă, precizând că va prezenta un raport detaliat în CSAT dacă i se va solicita: ”Nu vă imaginaţi că ministrul de Interne dispune intervenţiile Jandarmeriei, acţiunile operative ale poliţiei sau misiunile pompierilor. Există o lege clară care stabileşte cine decide intervenţia pentru restabilirea ordinii publice, iar aseară acest ordin a fost aprobat de prefect, conform legii 60 din 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” (Detalii aici). Până una, alta, se înmulțesc filmele și mărturiile directe cu violențele gratuite ale jandarmilor împotriva manifestanților pașnici, bătuți cu bestialitate fără niciun motiv. Ele indică fără dubiu premeditarea, mai ales că în a doua și a treia zi a protestului, instigările și atitudinea agresivă a jandarmilor au lipsit cu desăvârșire. Integral pe G4Media
O făcătură care n-a păcălit pe nimeni. Nu fac complimente, dar am crezut că strategii PSD sunt ”daţi dracu’”. M-am înşelat. N-ai cum să fii beton şi, în acelaşi timp în care te faci tare, să crezi că poţi compromite Diaspora cu o făcătură clasică, precum aceea de vineri. Jucând la disperare, aşa cum ai făcut-o, încercând să culegi ”roadele” violenţelor declanşate în Piaţă de un grup de câteva zeci de troglodiţi turmentaţi, despre prezenţa cărora ştiau/aflaseră atât politicienii, cât şi apărătorii statului – de la ministru, până la ultimul răcan, şef peste propriul pulan – n-ai reuşit decât să-i readuci pe oameni în Piaţa Victoriei şi sâmbătă, şi duminică, pentru a-şi continua, paşnic, protestul. Prin prezenţa lor acolo, civilizată şi liniştită, la doar câteva ore de la ticăloşia făcăturii, zecile de mii de protestatari – din diaspora şi din ţară – au dovedit, în ordine, că: nu le e frică de teroarea politică; au demnitate; au învăţat ce este aceea solidaritate; deşi plecaţi, continuă să-şi iubesc ţara. Şi, dacă mai era cazul, că nu ei sunt cei care au declanşat violenţele, despre care: unii dintre reprezentanţii puterii şi câţiva cetăţeni încinşi de caniculă începuseră să vorbească – în real şi în virtual – să ne pregătească, să creeze aşteptări, dând ca sigure viitoare acte de violenţă – incendierea guvernului, atacarea jandarmilor şi, fără discuţii, o lovitură de stat – cu câteva zile înaintea datei de 10 august. De aproape 30 de ani, de când fac eu presă, toate ieşirile în stradă ale cetăţenilor şi ale politicienilor din opoziţie au fost catalogate de către PSD şi precursorii săi politici drept încercare de lovitură de stat. Adevărul-adevărat este că, spre deosebirile de ”clasicele” dispersări de mitinguri ale lui Iliescu, atunci când poporul, ”naiv” şi neştiutor în arta diversiunii şi a provocării, făcea figuraţie, iar grupurile de infiltraţi – masive, puternice şi instruite la şcoala Securităţii – făceau ravagii, cu adevărat, mâna de diletanţi folosită vineri în teren a reuşit să bată, cu bestialitate, o femeie (jandarmeriţă), să arunce un ”rând” de borduri către jandarmi, câteva navete cu peturi începute şi vreo 10 brichete, prefăcându-se chiar că vor să împingă unul-două segmente de gard, ca să intre în curtea palatului în care se aflau sute de ”mascaţi”. Integral pe Gandul
VIDEO. Momentul în care o grenadă cu gaze explodează în mijlocul unor protestatari pașnici. Noi imagini și mărturii apar cu abuzurile Jandarmeriei, la protestul de vineri față de Guvernul Dăncilă și de Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților.„Uitați-vă la acest clip, filmat de mine, în timp ce protestam pașnic alături de ceilalți. Eram la o distanță mare față de jandarmi. Nimeni nu-i agresa, nu le forța cordonul. Cu toate astea, au aruncat cu grenade lacrimogene în mijlocul mulțimii, rănind câțiva tineri. De ce? Pentru că carmen dan, poate!”, a povestit Alexandru Bîrjoveanu. Imaginile au fost surprinse în timpul zilei, cu multe ore înainte de ordinul dat de prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, la ora 23:11. Integral pe Digi24
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
O curiozitate: de ce din cei peste 400 de răniţi doar 33 (sub 10%) au făcut plângeri penale împotriva trupelor speciale?
Salutare
Art 11 https://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
“Curtea reaminteşte că “în lipsa actelor de violenţă din partea manifestanţilor este important ca autorităţile publice să dea dovadă de o anumită toleranţă faţă de reuniunile paşnice, pentru ca libertatea de întrunire aşa cum este garantată de articolul 11 din Convenţie să nu fie lipsită de însăşi esenţă sa.”
De prin jurisprudenta CEDO 🙂
O adunare care are un caracter paşnic nu poate fi dispersata – decat daca sunt dovezi care ar sugera că manifestantii ar fi prezentat vreun pericol pentru ordinea publică 🙂
– statului îi revine obligaţia de a garanta posibilitatea ţinerii de demonstraţii spontane
-Curtea apreciaza ca atunci cand o adunare publica se desfasoara intr-un loc in care nu este suficient spatiu in afara carosabilului pentru a grupa toti manifestantii, ocuparea partii carosabile este perfect legitima intrucat dreptul fundamental la libera intrunire prevaleaza in fata circulatiei auto. Circulatia autovehiculelor se poate face si pe alte rute ocolitoare.
ETC 🙂
Ce zici Mister @C ?
neata!
Ai dreptate. Si mai ales legea aia 60/1991 invocata mereu de jandarmi este neconstitutionala (fiind dinainte de aprobarea Constitutiei din 2003) si incalca flagrant si hotararile CEDO, cele invocate de tine. E o lege comunistoida, mereu invocata de jandarmi.
salve
:d
Bună ziua!
L-am auzit pe Militaru la Realitatea, care a confirmat că în dispozitiv jandarmii au avut armament și muniție, că pistolul a dispărut inclusiv cu muniția aferentă.
Lucru grav, grav extrem de grav și periculos.
Da, se pare ca au avut munitie de razboi.
Din cate stiu, jandarmii nu au voie sa aiba armament/munitie de razboi in cazul manifestatiilor publice.
In New Palestina .. au voie .
Si cu arme de razboi , grenade , glont pe teava . etc
Pentru ca apoi au raspunsul “sablon” – teroristii /huliganii au folosit populatia pasnica drept scut .
E aceeasi retorica ca a stapanilor lui dragnea .
Ghinionul lor e ca spre deosibire de israel – Romania a ratificat statutul Curtii Penale Internationale de la Haga .
Aici risca sa aiba o problema . Insa poate vor pune repede de o sedinta extraordinara in parlamentul New Palestina , de la Bucuresti , si isi vor retrage semnatura de pe Tratat , intocmai ca Stapanirea .
Salve .
Am scris de sâmbăta asta, că am fost tratați ca în Fâșia Gaza. Scenariul și regia a fost identică, inclusiv dotarea aparatului de represiune.
Nu pot să uit zgomotul scutierilor, care băteau cu bastonul în scut înainte de intrare în dispozitiv și modul cum se vedea în noapte când se pregăteau să intre în Piață. Inclusiv pregătirile din Pasaj.
Am vazut
Si tare ma tem ca asta a fost doar un exercitiu dintr un plan mai elaborat al vanzatorilor de neam si tara . Si au testat “cunostintele” pe oameni nevinovati .
Poate data viitoare nu mai arunca grenadele in piata ci direct in casele oamenilor ( care ascund “sorosisti, fascisti etc ” .)
Buna ziua,
Nu am mai comentat de mult pe blog, desi urmaresc zilnic comunitatea Politeia pentru claritatea morala si pentru analizele foarte bune, in special pe temele arzatoare din Romania (justitie, administratie, politica). Imi permit sa intervin azi pentru ca am observat cu surprindere utilizarea unor comparatii absolut nepotrivite intre situatia din Ro si situatia din fasia gaza. Inteleg ca unii luati de val (sau cu anti-semitismul primar, gen feher) isi permit aceasta comparatie abjecta. Tin sa va reamintesc ca Israelul se apara de terorismul hamas – lupta pentru supravietuirea fizica. Nu exista nici cea mai mica legatura intre atitudinea otrepelor feseniste care au incercat o noua mineriada si atitudinea statului Israel fata de terorismul celor din hamas (de altfel, principalii vinovati de starea precara a populatiei civile dinfasia gaza). Faptul ca nemernicul de dragnea are ceva consultanti israelieni nu permite nici macar in gluma o asemenea grozavie de asociere.
Va multumesc pentru intelegere.
Buna ziua! Bine ati revenit!
Am o obiectie “minora” la ceea ce spuneti: ” Tin sa va reamintesc ca Israelul se apara de terorismul hamas – lupta pentru supravietuirea fizica”.
In mare, da. Insa nu orice actiune a Israelului impotriva palestinienilor inseamna legitima aparare impotriva teroristilor hamas.
Aceasta (“Israelul se apara de terorismul hamas – lupta pentru supravietuirea fizica”) este o teza ideologica (ca sa nu zic propaganda) a lui Netahnyahu, pentru a justifica toate atacurile armate impotriva civilor palestinieni, sub pretextul nevoii legitime de represalii. Sa ne intelegem. Statul Israel nu este intruchiparea Binelui, si nici civilii palestinieni nu sunt intruchiparea Raului. Sunt interese de ambele parti, victime de ambele parti, iar dihotomia bine-rau nu exista, in termeni absoluti, in Orientul Mijlociu decat in discursul legitimator al fiecarui grup. Acolo sunt uri si dusmanii milenare, si a crede ca o parte reprezinta Binele si cealalta Raul echivaleaza cu a-ti insusi una dintre tezele justificatoare ale uneia dintre parti.
Multumesc si eu pentru intelegerea faptului ca pe Politeia oamenii au obiceiul sa gandeasca, si nu sa accepte teze servite de-a gata de propaganda, de oriunde ar fi aceasta.
Cred că scrie inclusiv în regulamentul lor. Cred că au încercat o măgărie și le-a picat planul, este cert că am scăpat razant de un măcel pus la cale de cei care trebuiau să ne apere. Ceva s-a întâmplat de au renunțat, pentru că din dotare și modul de acțiune erau deciși să meargă până la capăt.
Mă uitam la analiza de pe Ziare., la cât de antrenați sunt și mă gândesc că pregătirile au fost făcute temeinic, cu spirit de răspundere. Nu pot avea o coordonare fără un antrenament riguros.
Tot aseară s-a spus că ”fantoma” în alb a fost adusă din pensie, că personajul este în grupa de vârstă 50+, cea ce înseamnă că a trecut pe la secu (opinie personală).
Buna
Cred ca sunt inclusiv reglemantari UE cu privire la folosirea gazelor impotriva populatie
Dar .. cui sa i pese din Kibut ? :))
Buna ziua
Asta ar trebui sa fie prima întrebare a procurorilor;chestia ca aia erau de la unitatea “anti tero”nu cred ca “tine” ma îndoiesc ca o tânăra jandarm-am înțeles ca ar avea 20ani și ca ar fi încă eleva-face parte din unitatea anti-tero
mai mult daca ar face parte,ce “pregătire” au daca nu știu sa acționeze?sa și lași colegul singur e criminal ,cu sa fără premeditare
Pai daca erau “antitero” urmeaza intrebarea “unde erau teroristii?”.
Ca la lovilutie, “trageau din toate pozitiile”, “otraveau apa” etc.
Erau la piscina unui hotel
N au mai ajuns la locul faptei deoarece s au luat la bataie intre ei :))))))))
Bună dimineața !
De data aceasta, jigodia parfurmată din fruntea justiției , celelalte jigodii și borfași politici ,au un comisar care vorbește bine limba română.
“Comisarul european pentru Justitie, Vera Jourova, cere Guvernului Romaniei sa reconsidere legislatia recent adoptata privind reforma in sistemul judiciar.
Jourova a apreciat intr-un interviu pentru Die Welt ca legile respective ameninta independenta judecatorilor si limiteaza autoritatea procurorilor. In plus, noile acte normative submineaza increderea cetatenilor in sistemul judiciar.
Pentru Guvernul de la Bucuresti ar fi “util” sa refaca planurile respective, a adaugat ea.
DPA mentioneaza ca reforma juridica promovata prin noua legislatie a declansat proteste publice incepand cu ianuarie 2017. Potrivit agentiei germane citate de Agerpres, organizatorii acestor proteste sustin ca legile sunt facute in interesul politicienilor corupti; un exemplu ar fi dezincriminarea unor abuzuri in serviciu.
Precizam ca Vera Jourova este comisar pentru Justitie din noiembrie 2014. Ea este avocat, vine din Cehia si vorbeste limba romana.
Cunostintele de limba romana au fost dobandite in urma unei perioade de cinci ani in care a sustinut prelegeri in Romania si a lucrat in calitate de consilier al mai multor ministri ai Fondurilor Europene.”
Posibil ca de aici să ne vină salvarea, sper!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22644561-ngrijorarea-romnia-nu-putea-asigura-pre-edin-uniunii-din-ianuarie-accentueaz.htm
Mda, intotdeauna asteptam sa vina salvarea de la altii.
Lipsa de curaj individual (vezi prima mea postare, de la 9:51) ii salveaza pe mafioti.
Se pare ca bastinasii prind curaj doar cand sunt in multime.
Cand e sa se bata in penal cu jigodiile, chiar daca le-au fost inmuiate oasele cu pulanul, se dau pe dupa perdele.
Doar și numai pentru o posibilă neacordarea a încrederii UE , ar fi de convocat o sesiune extraordinară a parlamentului , guvernului sau/si CSAT.
Oare pasă cuiva de o asemenea rușine?
M…STII din parlament au buzunarele și conturile pline ; ceilalți din guvern sunt pe la dracu’n praznic, iar herr ul……o Doamne, s-a pitit undeva la umbră , de unde urmărește cu îngrijorare…
Sau borfașii roșii ( alde inclus ) asta și urmăresc !
”Considerăm că intervenția în forță realizată de către trupele jandarmi împotriva tuturor protestatarilor din Piața Victoriei în noaptea de 10-11 august constituie o încălcare gravă a principiilor constituționale privind libertatea întrunirilor și libertatea de exprimare, întrunind în același timp elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și purtare abuzivă. O astfel de acțiune din partea unor instituții de forță a statului român nu poate fi tolerată, și, drept consecință, ne exprimăm convingerea că organele de urmărire penală vor asigura tragerea la răspundere penală a responsabililor”
https://www.g4media.ro/partidul-lui-ciolos-a-facut-un-denunt-penal-impotriva-ministrului-de-interne-si-a-prefectului-capitalei-pentru-abuz-in-serviciu-si-purtare-abuziva.html
A incurcat-o seful brigazii Vlad Tepes, acuma vor avea procurorii dovada clara a implicarii sale violente:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22645488-video-cum-explic-rbatul-alb-interven-violent-jandarmeriei-pia-victoriei-omort-oameni-acolo-omort-jandarmi-aia-tii-nenorocit.htm
Sa plateasca ticalosul, cu varf si indesat, raspunsul sau arata clar ca omul a actionat din razbunare, si cu pretext, nu respectand legea!
Cica mai e unul ; ” ONG-ul Frontline Club: Maiorul Laurentiu Cazan este unul dintre cele doua capetenii ale Jandarmeriei care au organizat interventia brutala a jandarmeriei ”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22643503-frontline-club-bucharest-maiorul-laurentiu-cazan-este-unul-dintre-cele-doua-capetenii-ale-jandarmeriei-care-organizat-interventia-brutala-jandarmeriei.htm
Un Miron Cozma in alb, cu hijab și cu echipament de emisie recepție. Interesantă vestimentație și comportament pentru un individ plătit din banii noștri ca să ne apere.
Jegul asta o sa fie acoperit de alte jeguri din aceeasi tagma.
Asa cum s-a intamplat cu criminalii din `89.
In alta ordine de idei, vad ca toata lumea o plange pe jandarmerita care a incasat-o.
Ma intreb de ce a intrat la jandarmerie, ce “talente”/competentze are pt. meserie?
Sa dea cu ciomagul in oameni cazuti pe caldaram, cu mainile ridicate?
Buna ziua tuturor………
N-o mai plange nimeni de vreo doua zile, lumea s-a prins ca e o minciuna.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/plangere-penala-pe-numele-lui-carmen-dan-si-speranta-cliseru-dupa-mitingul-diasporei-979870
Buna ziua!
Vasilica s-a prezentat la guvern, chipurile si-a scurtat concediul cu…o zi! Mare sacrificiu! Am vazut azi la tv ca au reinceput incendiile in Grecia, poate de-aia a fugit cu foc in coada.
Dar sa vedem ce e in stare sa spuna. Poate Dragnea avea nevoie de portavoce ca personal nu s-a vazut pana acum.
Astept sa-si dea demisia impreuna cu tot guvernul asta nenorocit.
E o obraznicie fara margini sa mai intre in Palatul Victoria cand atatia oameni i-au cerut demisia!
Bună ziua!
Poate că sunt șanse ca țara asta să-și revină. Ieri, la ieșirea din Târgul Secuiesc spre Onești, am putut citi scris mare: BASARABIA E ROMÂNIA!
Azi în trafic, în Iași, pe mașina unui cetățean care m-a depășit scria MUIE PSD!
МУЙЕПСД
😀
Cred că așa înțelege și ilici!
Bună ziua!
Jigodia încearcă să facă pe prostul, ne crede naivi. În plus este un comunicator extrem de slab, cu mari goluri în cea ce privește inclusiv cunoașterea procedurilor și a legislației. Aseară a încercat să explice că nu există legislație în cea ce privește participarea jurnaliștilor în zona operațiunilor, idiotul nu pricepe că sunt protejați inclusiv prin rezoluții ONU.
https://www.g4media.ro/audio-purtatorul-de-cuvant-al-jandarmeriei-despre-reprimarea-violenta-a-protestatarilor-sunt-imagini-care-nu-ne-fac-cinste.html
”Jurnaliștii sunt protejați și prin prisma unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU din decembrie 2006, care prevede protecția civililor în conflictele armate, jurnaliștii fiind incluși în această categorie.
De asemenea, declarația UNESCO de la Medellín din mai 2007 cere tuturor statelor membre să investigheze actele de violență comise împotriva personalului mass-media.”
http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/society/20110429STO18374/corespondentii-de-razboi-stim-ca-exista-posibilitatea-sa-nu-ne-mai-intoarcem
O ascund, încearcă să-i facă dosar medical și scenariu.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22646069-femeia-jandarm-nu-externat-medicii-fac-mai-multe-analize-deoarece-acuz-dureri-cap.htm
Buna ziua all !
Mar
Fata a fost de sacrificiu intr-un scenariu. De aceea s-au retras colegii.
Bună Desy 🙂
Da, s-a întâmplat ce am anticipat. Să sperăm că vor plăti!
De aceea stiau dinainte ca are coloana fisurata, contuzii, etc. Pana a aparut ministrul sanatatii.
BOR
“…Evident ca patriarhul nu uita sa mentioneze ca, in noiembrie 2018, va fi sfintita Catedrala Mantuirii Neamului, ceea ce a fost posibil “prin darnicia clerului si credinciosilor Patriarhiei Romane din Tara si strainatate, precum si a Guvernului Romaniei, a Primariei Municipiului Bucuresti, a altor primarii si a unor consilii judetene din Romania”
Amintim ca, la rectificarea bugetara, anuntata la inceputul lunii de premierul Viorica Dancila, pentru catedrala au mai fost alocati inca 100 de milioane de lei. Asta dupa ce, la propria rectificare de buget, Primaria Capitalei, condusa de Gabriela Firea, a dat inca 10 milioane de lei pentru acelasi enorm edificiu din inima Bucurestiului….”
http://www.ziare.com/social/biserica/patriarhul-daniel-iese-cu-un-mesaj-dedicat-diasporei-la-trei-zile-de-la-violentele-din-piata-victoriei-1525372
http://patriarhia.ro/felicitari-si-binecuvantari-la-ceas-aniversar-8746.html
Să ne-nțelegem: e vorba de Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, 3 aprilie 2016…
Întâmplare sau nu, e ultimul mesaj al Preafericitului înregistrat pe site-ul oficial al Patriarhiei Române…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22646400-pre-edintele-iohannis-mesaj-public-dup-violen-ele-din-pia-victoriei-ora-18-00.htm
He he
https://www.facebook.com/camelia.tabacu/posts/10209877693979062?hc_location=ufi
Si iar he he
https://www.facebook.com/madalin.hodor/posts/151170919129401
http://www.omaga.ro/omg/viral-ce-s-a-intamplat-pe-o-strada-cu-gropi-dupa-ce-a-fost-scris-cu-vopsea-mesajul-ofensator-la-adresa-psd?utm_source=europafm.ro&utm_medium=recomandari
„Credeaţi că lucrurile nu se pot rezolva în ţara asta? Ei bine, vă înșelaţi. Vedem lucrul acesta dintr-un post de Facebook aparţinând lui Octavian Bocicariu. Acesta susţine faptul că pe o stradă din zona Pipera a stat scris “M**e PSD” pe asfalt, iar în trezi zile strada a fost decorpetată. iar gropile, împreună cu mesajul, au fost înlăturate.”
Știre Europa FM – mai multe unități ISU au fost informate în data de 8 august ca se prezinte la București cu unitățile/mașinile de transport victime multiple. Solicitarea a fost confirmată si de ISU Teleorman, Dolj.
Dacă este așa, dacă sunt documente, este cea mai bună dovadă a premeditării acțiunilor violente.
Nu uitați că o parte din ” trupe” aveau muniție de război ! Oare cine s-a opus utilizării muniției ? A fost frica de consecințe ? Rațiunea ? Poate , poate ne lămurește herr ul la 6 . Aoleu ! Da atunci este încă zăpușeală. 😆
Poate nu stiau cum sa foloseasca munitia respectiva .
Erau scrise instructiunile din “cartea tehnica” in alta limba :)))
Surprize, surprize… .. oare asta să fie cauza durerilor de cap ale doamnei jandarm? – Reporterii Libertatea au surprins exact momentul în care Ștefania, jandarmerița de 23 de ani bătută de huligani, era ajutată de colegi să iasă din zona unde erau luptele cu protestatarii. Tânăra merge pe picioare, flancată de doi colegi jandarmi și protejată cu un scut, iar când ies din mulțime, le spune: ”Fraților, unde dracu’ m-ați dus!”.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22646717-libertatea-momentul-care-jandarmeri-tut-este-scoas-din-mul-ime-colegi-merge-singur-fra-ilor-unde-dracu-dus-video.htm
Cum a scris doamna Desy mai sus ” De aceea stiau dinainte ca are coloana fisurata, contuzii, etc. Pana a aparut ministrul sanatatii.’ – propaganda ciutacilor pesedisti aveau “stiriea” pregatita doar ca n au luat in calcul ca blonda duce mult la contorsionism si nu’si rupe coloana asa rapid . Deh .. antrenamentul de pe si sub birourile sefilor .. :))
Ce înseamnă să fii idiot! Jandarmii au bătut, din… „greșeală” (?), turiști din țara „protectorilor” lor!
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/turisti-israelieni-coborati-din-taxi-si-batuti-de-jandarmi-in-timpul-protestului-reactia-ambasadei-979994
„Comunicatul Ambasadei Statului Israel:
„Cu privire la incidentul in care au fost implicați 4 turisti israelieni, vineri seara, Ambasada Statului Israel comunica urmatoarele:
Avand in vedere dovezile pe care le avem in acest moment, se pare ca turisti israelieni nevinovati s-au aflat foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, in timp ce mergeau, cu un taxi, de la hotel, catre un restaurant din Bucuresti. Au fost opriti, trasi afara din masina si, in ciuda faptului ca au aratat pasapoartele straine si au explicat ca nu au nimic de a face cu evenimentele in curs, au fost batuti de catre fortele de ordine. Consideram acest incident ca fiind inaccepatbil si extrem de serios. Turistii israelieni care au avut de suferit de pe urma interventiei brutale vor depune plangere penala impotriva agresorilor”.”
https://www.youtube.com/watch?v=M8ob7b_-gew /
Comic
Ca si clipul doamnei @Mar :))
Salve 😀
PS- ambasada va depune plangere la institutiile statului DragneMoshe sau la institutiile statului paralel , ale de care fug morgenstein&co ?
Buna ziua,
Cred ca iar se duce dracului sedinta comuna de guvern…
Buna ziua
Sau .. pluseaza la bir . Pe langa fondu’ suveran sa le mai dea dragnea si daune de “razbel” .
O statiune , doua pe litoral , una pe la munte . Se gasesc masuri ‘compensatorii” ca romanu’ e omenos si nu da din buzunarul lui 🙂
Buna ziua!
Cred ca ati vazut clipul video in care un jandarm isi gaza colegul. Ce naiba s-ar fi intamplat daca nataraul ar fi avut in mana o arma de foc, in locul dispozitivului cu gaze? Ar fi pretins ca l-au impuscat diasporenii cei agresivi?
Jandarmii s-au dovedit foarte slab pregatiti. Ma intreb ce-ar face intr-o situatie in care chiar ar fi nevoie sa intervina pentru apararea cetatenilor – ar da bir cu fugitii, asa cum au facut cand le-a fost batuta colega?
salutare !
https://www.youtube.com/watch?v=h4Qlg6mcrHI&app=desktop 🙂 )
Curat handicapati, mon cher! 🙂
buna Timi 🙂
mai idioti rar se poate vedea (prin guvern eventual) :)))
Salut, @mircea! 🙂
He he 😆
http://www.ziare.com/stiri/protest-diaspora/romanii-din-sua-suntem-oripilati-de-brutalitatea-criminala-a-jandarmilor-vom-trimite-probe-la-departamentul-de-stat-1525374
Romanian GOP.
Ei, asta da ! Să-i vedem acum pe șefii găști pesedeo alde udemerista pe cine acuză. Poate rămân fără viză.
De azi dimineață Veorica tot încearcă să și compună demisia.
Dacă nu știe să (o) scrie, o ajutăm noi! 🙂
Iohannis va transmite ca urmareste cu ingrijorare.
De acasa, de la Sibiu.
Buna ziua!
@Desy, ai perfecta dreptate, am discutat si noi acasa ca acea jandarmerita a fost adusa ca mielul la taiere. Ce rol putea avea, o fatuca firava, printre gorilele alea inarmate pana in dinti si care au lasat-o singura, doar – doar se va intampla o tragedie sa aiba de ce sa urle apoi.
Noroc tot cu protestatarii civilizati care au salvat-o de batausii care se aflau in locul potrivit , la momentul potrivit.
Au cocofisit-o si cu turistii israelieni, Dumnezeu le-a incurcat mintile, de astia nu mai scapa, nu mai pot musamaliza. Madam Dancila sta de azi dimineata in Palatul Victoria, nu scoate capul. Ce asteapta?
Unde e Dragnea? Clocesc minciuni sa le serveasca prostilor dar cred ca vor incepe unii sa vorbeasca, doar nu vor sa fie tapi ispasitori de buna voie.
Cat despre Iohannis, imi pare rau, dar nu-mi fac iluzii
salve
jandarmerita ar trebui sa depuna o plangere penala impotriva celor care au trimis-o acolo in primele randuri si au premeditat ruperea cervicalelor.Incurajata si sustinuta in actiunea asta de catre jandarmi adevarati dar si de altii ( de ex. presedintele 🙂 )) )
Eu cred ca nu e rau ca fatuca a simtit pe pielea ei cateva ciomege.
Putina “practica” in teritoriu nu strica. 🙂
Cred ca baietii din taxi au fost perceputi drept “concurenta” pt. consilierii guzganului mustacios.
Drept care, au incasat-o.
Una din legile mafiei: monopolul zonal nu se incalca. 🙂
:)))))
Partea interesanta este ca abia ce dragnea & psd ii felicitau pe jandarmi :))
Acum ma tem sa nu apara vreun “istoric” adevarat si sa spuna ca de fapt aia nu erau jandarmi , erau niste geto-daci care au furat uniforme de jandarmi si au stat la panda , sa vada cand coboara “concurenta” din taxi .
Sigur, Gerula, Cotiso & Co.
Au fost auziti murmurand “viezure, manz, barza”, in timp ce carau ciomege pe spinarea perciunatilor. 🙂
😀 😛
Turism adevarat , sport extrem , batai , gaze lacrimogene – tata firea poate promova un nou serviciu pentru viitorii turisti :)) .
Sigur, a fost si “Vlad Tepes” acolo.
Brigada. 🙂 🙂
ziggy , erau cateva comentarii ca taximetristii se plangeau ca madam fierea nu vrea sa ia masuri pt combaterea pirateriei taxi. Se pare ca acum a luat :))
Se adevereste:
Femeia a fost surprinsă în momentul în care îşi certa colegii pentru că au lăsat-o în urmă: „Fraților, unde dracu’ m-ați dus?!”, îi întreabă ea.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/jandarmerita-batuta-de-huligani-si-a-certat-colegii-979993
salve 😀
:))
@Mircea 15 36 . :)))
Da .
Sau taximetristul a fost baiat destept – a vazut ca zero ciubuc si ce si-a zis .. las’ ca vad duc io sa vedeti Bucurestiu’ :)))
salve 🙂 :))
deci asa
pirati deghizati in jandarmi si extraterestri cu grenade lacrimogene :))
Buuuna intrebare!!
Dragnea, ce faci dacă-ți ordonă Netanyahu s-o dai afară pe Carmen Dan după ce jandarmii i-au bătut în halul ăsta pe turiștii israelieni?
https://www.comisarul.ro/articol/video-dragnea-ce-faci-daca-ti-ordona-netanyahu-s-o_959121.html
Sica are astazi inspiratie la asocieri corecte http://www.ziare.com/ludovic-orban/pnl/orban-anunta-masurile-pnl-impotriva-celor-doua-ciume-pesta-africana-si-ciuma-rosie-1525387
“Mişcarea România Împreună a lansat o iniţiativă cetăţenească pentru modificarea legilor electorale, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, unul dintre membrii fondatori ai partidului condus de Dacian Cioloş.”
http://epochtimes-romania.com/news/partidul-lui-ciolos-loveste-direct-in-inima-problemei-a-lansat-o-initiativa-cetateneasca-care-va-infuria-psd—277747
”neglijență” sau premeditare? – ”Ghidul MAI privind intervenţiile în forţă ale jandarmilor conţine principii care nu par să fi fost aplicate la acţiunile de vineri din Piaţa Victoriei.
Publicat încă de acum 10 ani de editura Ministerului Internelor, „Ghidul de Intervenţie Profesională” destinat jandarmilor specifica clar o serie de principii care nu par să fi fost respectet de unii dintre jandarmi în cursul intervenţiei din Piaţa Victoriei din data de 10 august. Verdictul în acest sens îl vor da procurorii militari, care au deschis un dosar de urmărire penală in rem pentru purtare abzivă, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu.”
https://stirileprotv.ro/special/ghidul-oficial-mai-jandarmii-nu-au-voie-sa-loveasca-in-cap-sau-sa-dea-cu-spray-in-fata.html
Încă un ”doctor” dubios, făcut la apelul de seară – Măcelarul în alb 👿 Poate că așa avem explicația ignorării propriilor proceduri. Posibil ca dl.Coordonator să fi făcut confuzia între cafteală și macroeconomie, evident în favoarea strivirii civililor – ”Coordonatorul de doctorat a fost Elena Pelinescu, specialistă în prognoze macroeconomice (vezi CV).
Este, deci, de neînțeles cum a putut aceasta coordona o teză referitoare la “pregătirea și evaluarea personalului din forțele speciale”.
Altfel, dacă vreți să știți cum a gazat și agresat Paraschiv, în calitate de șef de galerie de jandarmi, cetățeni pașnici în seara de 10 august a.c. în Piața Victoriei, iată fundamentele științifice, în două mostre, aici.”
https://newsweek.ro/investigatii/coordonatorul-agresiunilor-jandarmeriei-doctorat-dubios-in-batai-de-strada
Manipulare de manual! Cred că sponsorii le retrage ”acreditarea” și îi cheamă la apel.
https://www.g4media.ro/femeia-care-se-lupta-pentru-viata-ei-iese-pe-picioarele-ei-din-multime-si-isi-cearta-colegii-fratilor-unde-dracu-m-ati-dus-cazul-jandarmeritei-batute-la-protes.html
http://www.ziare.com/stiri/protest-diaspora/o-lovitura-de-stat-si-o-dictatura-militara-antiromaneasca-1525403
Scarbele nu renunta la planul de suspendare a Presedintelui.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22647837-psd-iohannis-dezbinatorul-care-ncurajat-protestele-strad-anarhice.htm
daca herr-ul ar avea boase ,ar solicita(cred ca s-ar putea chiar implica in calitate de comandant suprem) desfintarea unitatii (v.tepes) punerea la dispozitie a intregului personal pana la finalizarea urmaririi penale de procuratura militara
sa semneze acolo unde este cazul si cererile de urmarire penala a celor implicati in lantul decizional -nici ministreasa cratitareasa nici prefecta de pandele nu-s parlamentare (cred ca ajunge doar avizul sau)
da :))
a vorbit :))
m-a lamurit .
luptati voi ,luati ciomege peste cap , gaze tot meniul pesedist ca eu veghez :)) si profit apoi de lupta voastra .
ah si a mai zis ca va sustine in continuare institutiile democratice ale statului de drept – probabil cum a sustinut DNA , pe kovesi etc .
iar cand timpul ii permite .. mai numeste cate un pesedist – sef la sie , sef la hambarul din cotroceni etc
ps – 500 raniti/victime : astea nu se rezolva de populatie si de societatea civila . asta e o problema care trebuia rezolvata la nivel inalt .
concluzie : suntem singuri , singurei iar psd pe asta mizeaza – ne vor macelari pana ne termina .
sau ii terminam noi pe ei . daca stim cum !
Slab Iohannis! Nu ia nici o masura. Apeleaza la altii: soocietate civila, opozitie si chiar PSDisti.
Bleah!
deja avem : fortele pro-guvernamentale si “rebelii” .
Siria sau Palestina scrie pe noi . Sau o combinatie intre cele 2 .
Foarte interesant ce spune dl Cristian Diaconescu la digi24 .
CSAT ba goe , turistule !
Componentza CSAT (vezi cine domina):
http://csat.presidency.ro/ro/prima-pagina/componenta-csat
stiu cine domina .
insa la masa csat vin sefii operativi ai serviciilor de informatii
si aia pun pe masa informatiile .
de ex : da ce politia si jandarmeria a facut un plan militar si au ridicat gradul de alerta sa poata intra cu munitie letala in piata victoriei ?
atunci reprezentantii politiei , jandarmeriei , seful statului major al jandarmeriei expune motivele .
daca nu le are … iese din cotroceni direct cu duba .
daca le are .. atunci trebuie sa dea explicatii toti de ce societatea romaneasca nu a fost informata – dragi romani , anulati mitingul – stati acasa , pentru ca uite iesim inarmati din cauza unei amenintari la adresa securitatii nationale .
zic si eu . poate zic aiurea , nu stiu .
N-am inteles, sefii serviciilor de informatii pun pe masa informatii sau intrebari?
informatiile , nu ?
Cristian Diaconescu a spus ca se stia cu 3 , 4 zile inainte ca in ministerul de interne s a hotarat ca jandarmii si politia sa poarte in piata munitie letala .
sorry Ziggy , herr-ul e daja chibit pe margine,irelevant
cred ca de asta a si iesit la declaratii (cam actoricesti si inca de slaba calitate) csat-ul e prea solicitant
si chiar nicio referire la lovitura de stat, esuata ?
vad ca sub figura aia de “neamt” se ascunde ceva ce mie mi se pare urat la caracterul unui om – sa calci pe cadavre si sa ti faci calcule cum sa beneficiezi de situatie .
asa fac politrucii .
oamenii responsabili , oameni de stat – se gandesc , nene decat sa vad luni sute de sicrie .. mai bine ies si le zic ceva . sau merg peste sefii din jandarmerie in birouri si le spun : ce aveti ma de gand ?
oricat l am criticat eu pe Basescu … el n ar fi facut asta . nici kakarau nu cred ca ar fi stat sa se uite la tv sa vegheze atent .
ps : apropo .. procesul Colectiv se reia de la zero .
adica victima esti .. victima ramai . ca eu ‘veghez” .
doar un siktir mare , pentru domnia sa !
In mod normal, SRI ar trebui sa iasa imediat cu informatii concrete despre instigatori.
Daca le are, evident.
Personal, ma indoiesc ca le are.
Pt. ca pana acum ar fi trebuit sa demonteze scenariile PSD.
intrebarea e : au vrut vreodata sa demonteze acele scenarii ?
ma intreb cum poate ajunge un sclerozat ca dragomir mare sef in sri
or mai fi multi ca el ?
Reteta clasica: obedienta/pupincurism/turnatorie/tras sfori pe la partid.
Plus studii/doctorate pe la “academiile de informatii” sau “colegiile de aparare”.
hellwig ar fi putut prezenta in csat niste dovezi care sa-i puna cu botul pe labe pe toti componentii csat-ului.
Timi,precizezi daca le are.
impresia mea,de fapt sunt convins,e ca le are.
probabil ca nu se doreste.
ce stiu eu ce calcule politice se fac si ce perspective se extrag din manifestatiile din zilele astea?
cum zice Zig mai sus,sau Cedric
Si ar fi putut fi presedintele cel mai puternic.Mai puternic decat basescu.”Profilul” ar putea fi de exceptie : neamt(calculat,rece eficient metodic) fara copii (niciun pericol de amenintari,santaj,obligatii familiale sau de alta natura) etcsamd nu le mai zic (de casele ce sa spun,maare miza :)) ) Putea pulveriza comunistoizii astia de atatea ori.
noroc cu tehnologia ,tot e un progres fata de mineriade
spunea careva intr-un comentariu …psd -ul sarbatoreste centenarul prin jandarmeriada …oare jandarmii vor avea acelasi viitor ca ortacii ? :))))
ziggy 18:40
de acord
toate datele sunt acolo
ca iesea tambalau ? foarte probabil
…
ps. aproape la fiecare din ultimele iesiri ,herr-ul face trimitere la sondaje.Cred ca e una din erorile mari pe care la face.
profita maxim , se pozitioneaza ca aparator al societatii civile iar cand e ceva de facut face exact pe dos . ca la demiterea doamnei Kovesi .
sau ca la ” mai dau o sansa psd ” – numirea lui dancila .
pai , sa fiu cinic , ce sansa a vrut sa dea psd – sa ma gazeze ? nu , mersi .
ar trebui ca cei din USR sa si scoata un candidat propriu pentru alegerile presidentiale .
unul care sa radicalizeze tot ce e anti-psd .
pentru ca unui nebun ca dragnea ar trebui sa i raspunda unul si mai nebun . doar asa intra frica in pesedoi – daca mai merg in continuare pe linia asta .
Helvig e omul lui Iohannis si nu cred ca herr-ul nu s-ar fi folosit de el.
Sa nu-l supraevaluam, nici pe el si nici institutia pe care o conduce.
Ma intreb, chiar, daca el o conduce…
Jandarmii vor avea viitor, nu ca ortacii.
Pt. ca stiu multe despre foarte multi.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22647928-monica-macovei-solicit-lui-klaus-iohannis-cear-imperativ-csat-datele-legate-muni-folosit-protestul-diasporei.htm
inca ceva si nu va mai plictisesc – n am inteles ce rost a avut sa fugareasca si sa bata lumea pe strazi
bun , i au fugarit din piata dar apoi era obligatoriu sa i bata pana in fata blocului sau cum ?
apropo de cei 4 turisi israelieni , am glumit noi pe stirea asta dar putea tovarasu iohanis sa intrebe – ma nene , da cu turistii , cu niste oameni care coborau dintr un taxi ce ati avut ? cine ‘s golanii care i au batut – ia madam Carmen asuma-ti treaba asta si go home , da ti demisia ca Romania are nevoie sa atraga turisti nu sa i fugareasca niste maimutoi cu palosul prin Bucuresti !
investitorii din zona asta turism si conexe , ce asteapta ? de ce nu iau toti o pozitie si sa critice guvernul – bai cretinilor in plin sezon de concedii voi ce faceti , bateti lumea prin oras ?
abuzurile la scarbele astea de militieni au inceput de mult , nu’s de ieri de azi .
acum 2 luni au retinut un jurnalist german – nu i a luat nimeni la intrebari
apoi au retinut ilegal permisul unui om venit in vancanta in Ro .
si inainte de asta au mai facut o groaza de nenorociri .
sunt la vedere astea de prin Bucuresti ca iau prim planul la stiri
dar prin tara e prapad .
nenea asta care e presedinte are niste atributii , ori nu stie de ele /ori il doare la basca .
la sie i au trebuit 2 ani pana sa numeasca un sef . si l a numit : din psd .
du te bre iohanis si te culca , lasa ne !
Pe asta il doare in basca.
Eu n-am incredere in Helvig. Are USL ul in sange! Ce l-a recomandat pt. functie?
De cand a venit la SRI n-a facut nimic demn de luat in seama.
Are o mana Iohannis in a-si alege apropiatii care s-a vazut de la Dan Mihalache.
Aud la tv vorbind fostii consilieri ai lui Basescu: Diaconescu, Chifu, Claudiu Dinu.
Sunt cu ani lumina deasupra neispravitilor lui Iohannis.
il doare la basca : )))
…
-unde-i Bula ?
-vezi ca e plecat pe camp cu boii.Il recunosti ca are basca.
…
-nu-l mai bate pe bula asa de tare…ca-i pica basca
-las`ca nu-i pica…i-am prins-o in cuie.. 🙂
stii care-i faza comica ?
daca piata , cei 100 mii de oameni ii vor cere demisia lui iohanis .. raman pesedoii fara obiectul muncii . nu mai au pe cine ameninta cu suspendarea , cine sa le “mai dea o sansa” si vor fi obligati ( strategic ) sa l sustina :))
nu cred ca treaba asta e chiar SF
@M , 19 41
n-o vor cere /omul e inofensiv si in ofensiv/ jumate de tara e in concediu si li se rupe de pe plaja,munte sau strainataturi- pai de ce sa-i dezamageasca pe astia pt 100 k pasnici ? nu da bine la bendeu
suntem ca inecatul care se agata de un fir de pai ,dar tot e bine ca a iesit la declaratii.Macar sa ne faca sa credem ca nu suntem singuri singurei 🙂 ))
…
ps daca dupa un timp rezonabil,sa zicem vreo 2-3 saptamani nu sunt produse niste acuzatii,dovezi ,etc clare dpdv juridic si se intampla ca la demonstatiile din iarna 2017(oug-ul) vom ajunge exact in acelasi loc …adica nicaieri.Cu toata simbolistica diasporei.
poate se adopta noile cp si cpp ..se duce dreac tot ce-i dovada filmata
abuzuri ,ghidusii etc ? (c.diaconescu zicea asta aseara)
pai ziceau ca schimbarile din codul penal ofera alt regim inregistrarilor si filmarilor , nu ? :))))
https://www.youtube.com/watch?v=0-8xl0KBOdU
3min are , te rog sa l vezi :))
hoti , jandarm, primar , societate civila :))
exact situatia la nivel macro din Ro anului 2018
Prezidentul…zice ceva de guvern profund nociv, apoi de gasca pesede, apoi de drumul european al RO.
Drumul european al RO in pericol (se vede de la o posta ca-i in pericol..apropo…)?? Si apoi apelul de seara. La care nu e nimeni prezent….:::))
Sper sa mai aiba cartuse pe teava. vazute si nevazute..
Si ar mai fi ceva. Daca prezidentu pierde partida…s-ar putea sa-si piarda si libertatea..mai tarziu. Mafiotii nu vor uita.
Buna seara.
Crătițăreasa este în pom și pomul în aer. Poate-i pregătește Paablito&Co o celula VIP, pentru că legea o leagă fără drept de apel. Sau poate că fac o sesizare la CCR și o salvează Dorneanu&Co. – ”Potrivit informațiilor G4Media.ro, instituțiile/armele care compun Centrul de Decizie au fost convocate la Ministerul de Interne în seara zilei de vineri iar ședința s-a prelungit până după ora 3 dimineața. În această situație, Carmen Dan este direct răspunzătoare pentru abuzurile forțelor de ordine și pentru deciziile luate, au declarat pentru G4Media surse din rândul forțelor de ordine.”
https://www.g4media.ro/exclusiv-de-ce-ministrul-de-interne-carmen-dan-raspunde-pentru-violentele-jandarmilor-cum-functioneaza-centrul-national-de-conducere-a-actiunilor-de-ordine-publica.html
”Șefa guvernului partidului social democrat PSD este considerată marioneta șefului ei de partid Liviu Dragnea.
Acesta nu poate ocupa funcția de șef al guvernului datorită faptului că este condamnat pentru manipulare de alegeri. Astfel a fost instalată de către Dragnea în ianuarie ca premier în țara din Carpați, după ce acesta a schimbat doi premieri.
În perioada mandatului ei Dăncilă s-a făcut remarcată prin gafe diplomatice. La vizita efectuată în Muntenegru ea a greșit numele capitalei țării de pe Adria cu numele capitalei dușmanului acesteia Kosovo. La vizita din Estonia aceasta a uitat în fața camerelor de luat vederi numele premierului Jüri Ratas. Aceasta a iritat și în momentul când în prezența premierului croat Andrej Plenkovic nu a mai așteptat intonarea imnului acestei țări.”
https://www.g4media.ro/handelsblatt-premierul-dancila-este-o-marioneta-a-puterii.html
„Doi jandarmi s-au apropiat de noi. Este momentul în care am sesizat această mișcare a lor, că au deviat spre noi. Atunci am ridicat microfonul, în încercarea de a ne face văzuți. Colegul meu, Cristi Ban, avea camera ridicată. Strigam la ei că suntem jurnaliști.
La un moment dat, unul dintre jandarmi vine cu un baston, cred. Nu a fost o lovitură violentă, mi l-a pus undeva în zona gâtului, împingând cu mâna dreaptă. Cu mâna stângă, același jandarm îl luase de mână pe colegul meu care filma și a început să tragă de noi. Am continuat să strig că suntem de la presă. Nu ne venea să credem! Nu credeam că lucrurile vor degenera și vor ajunge aici.
Apoi un alt jandarm, cu o butelie cu gaz, a pulverizat un jet. Eram la un metru, un metru și jumătate distanță de el. Am zis: Gata, până aici ne-a fost”, a povestit Cristian Popa, citat de site-ul digi24.ro.
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22648020-trei-ziari-fost-agresa-protestele-vineri-din-pia-victoriei-legitima.htm
20:30 – Pe retelele de socializare internautii care au fost gazati de jandarmi la proteste isi exprima ingrijorarea cu privire la posibilele efecte pe termen mediu si lung asupra sanatatii lor. “Nu numai medicii ci toti cei expusi la acele gaze trebuie sa stie la ce substante au fost expusi!”, scrie medicul Elena Copaciu, fost secretar de stat. http://www.ziare.com/stiri/protest-diaspora/romanii-nu-renunta-si-ies-si-azi-in-strada-30-de-minute-pentruromania-1525411
”Amnesty Internațional este profund îngrijorată din cauza acuzațiilor referitoare la utilizarea unor substanțe chimice iritante pentru dispersarea demonstrațiilor și de anunțul autoritățiilor potrivit cărora investigațiile vor fi conduse de un parchet militar”, se mai arată în comunicatul pus pe site.
https://www.g4media.ro/amnesty-international-autoritatile-romane-trebuie-sa-investigheze-acuzatiile-de-utilizare-excesiva-a-fortei-impotriva-protestatarior.html
Citit acum
Televiziunile din Israel duduie despre ce au patit turistii respectivi in teritoriile anexate
Cu ocazia asta poate afla si oamenii onesti din Israel cine s jegosii care conduc Romania sub consilierea directa a altor jegosi .
Si au facut un mega “serviciu” golanasii psd !
De Amnesty poate nu le pasa , dar de ce spune media israeliana o sa le Pese sigur !!
Bună seara!
Cum se zice „Hai siktir!” în săsește? Nu că ar conta, că herr fikusz e, oricum deconectat și de conectat (de) la realitățile din România!…
”Uitați-vă oameni buni, l-am deranjat pe Dragnea.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22648670-ofer-obligat-poli-dea-jos-tricolorul.htm
Cred că dacă slugile lui Dragnea mai apasă pedala, nu mai rămâne piatră pe piatră.
ehe.. au turbat astia .
cred ca le pune ceva in cafea sau apa ca deja au lumi paralele in creieri !
Greșit! Nu e „ehe”, ci „he he”!… 🙂
Bună seara!
https://adevarul.ro/news/politica/Sefa-liberalilor-austrieci-cere-excluderea-partidului-alde-romanesc-familia-europeana-1_5b71a20ddf52022f7558bf06/index.html
„Şefa partidului liberal austriac NEOS – Noua Austrie şi Forumul Liberal, Beate Meinl-Reislinger, a cerut luni, în mod oficial, excluderea partidului lui Călin Popescu Tăriceanu din familia europeană ALDE. Aceasta ar fi motivat solicitarea prin refuzul ALDE de a se retrage din coaliţia de guvernare sau de a se delimita de parteneriatul cu PSD, o formaţiune „zguduită de scandaluri de corupţie”. Şefa partidului liberal austriac NEOS – Noua Austrie şi Forumul Liberal, Beate Meinl-Reislinger, a trimis luni o scrisoare oficială liderilor ALDE europeni, cerându-le acestora aplicarea articolului 9 în cazul partidului lui Călin Popescu Tăriceanu, relatează G4media. Potrivit aceleiaşi surse, articolul se referă la excluderea unor membri „care acţionează împotriva intereselor şi valorilor grupului”.”
Liberalii europeni au mai mult caracter decât euro-p(o)s(e)d(ații), cărora nici eu nu mai știu de când le-am cerut să excludă jigodiile lui ilici din gașca lor…
He he. M.UE ALDE.
🙂
MU-HE-HE!
Bună seara! 🙂
Ce ghinion de neşansă domn’e !
Tocmai când pelikanul alde ist încerca să lămurească lumea ,că el de fapt este un lebădoi mai grațios care ar merita să fie purtat spre preşedinție , iaca poznă cu foarte influenta doamnă sefă a liberalilor austrieci,care nu numai că-i vor scutura ciocul pelikanului,dar s-au pus şi pe seful social democraților să-i pună pe tuşă pe pesedoi ! Iar preluarea preşedinției UE devine foarte incertă. Dacă nu se vor mişca cu talent ,riscă enorm. Să vedem când vor pricepe toți pesedoii şi pesedeii că riscă să se facă de rahat,de vor trebui să-şi recreeze partidul,cu alți oameni. Ceea ce s-ar putea să fie bine ,pentru că s-ar scăpa de corupți şi idioți cu aere de semi zei. Atenție la legile justiției ! Oare scapă dragnea şi scufundă țara ? Sau se aruncă la gunoi trupa teleormăneană.
Pentru israelienii onesti – au aparut imaginile cu atacul criminal al jandarmilor asupra turistilor israelieni !
Atacuri asupra populatiei intr un regim consiliat de niste proto-fascisti din Israel .
Au ocazia sa vada ce suporta romanii in dictatura lui Moshe .
Gaspadin dragnea .. cred ca te paste puscaria mai rapid decat credeai !
„Când Dumnezeu vrea să te piardă, îți ia mințile!”
https://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22648020-trei-ziari-fost-agresa-protestele-vineri-din-pia-victoriei-legitima.htm
Cum să bați reporteri de la … agerpres (că le-a fost rușine cu Rompres, s-au întors la acronimul comunist!), când ăștia scriu ce le zic borfașii? După mine, o asemenea idioțenie vine pe locul 2 după bătaia dată turiștilor evrei!
PS: Prostălăul ăla de mai e „președinte” la Cotroceni a ratat excepțional șansa de a se „spăla” de „antisemitism instituțional” ne-cerând găinii de videle DEMISIA după cafteala turiștilor israeliți de către jandarmi! Încă o dată se verifică ideea potrivit căreia „sas prost” e pleonasm (în Ardeal, cel puțin!)!
Ar trebui organizat un „Campionat al rataților/rahaților”… Mutălăul nostru e campion, de multă vreme!
PS (supliment): io cred că „evreii” ăia erau brăileni 🙂 S-au „răzbunat” după „debarcarea” lui terente/tudose, pe motiv de (ne-)demitere a găinii de videle, când cu scandalul cu milițianul pedofil…
Un om de/cu caracter:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/protestul-unui-jandarm-in-rezerva-nu-mai-doresc-sa-fiu-ofiter-in-structura-asta-980177
RESPECT!
https://adevarul.ro/news/politica/simptomatologia-guvernari-esuate-1_5b71a915df52022f7558f3eb/index.html
„Guvernanţii dezaprobă violenţa şi obscenitatea! Belicosul Rădulescu, zis „Mitralieră“, Nicolae Şerban, care comunică unei colege că deţine poze cu dînsa făcînd sex anal, senzualul dr. Bacalbaşa, mereu dispus, de la înălţimea tribunii parlamentare, să-şi clătească gura cu şugubeţe pornografii, dl Palada care sare la bătaie în plină emisiune TV, pentru a-l aduce pe calea cea bună pe adversarul userist Goţiu, toţi sunt, probabil opozanţi sub acoperire. Căci pe la noi, pe la PSD, nu avem asemenea exemplare. Ne bucurăm, totuşi, de susţinerea unor gazetari celebri, care cer adversarilor „să moară în chinuri“, care promit duşmanilor să fie striviţi „ca nişte viermi“, sau care sar la bătaie contra unor motociclişti care le deranjează prestaţia. Ăştia da cetăţeni de nădejde, băieţi manieraţi, maeştri ai dialogului, ai surîsului fin, fără grimase, fără vorbe buruienoase! P.S. Sunt dintre cei care au socotit cu totul nepotrivit sloganul mai mult decît trivial lansat de românul din Suedia şi preluat, cu prea mult zel, de sonore voci publice. Mi s-a părut că e o coborîre de nivel de natură să dea apă la moară celor vizaţi (ceea ce s-a şi întîmplat). Dar după spectacolul de grosolănie la care am asistat pe 10 august, mă mai gîndesc: trebuie, totuşi, să vorbeşti pe limba interlocutorului… Pe de altă parte, regret tot mai des că n-am urmat mai de mult sfatul pe care mi l-a dat deunăzi spectaculosul urmaş al dlor Maniu şi Coposu, ţărănistul Pavelescu: să plec în Occident şi să spăl closete pe-acolo, în loc să mă las guvernat, zi de zi, de o vespasiană „legitimă“.”
Buna seara
Ce îmi spune barrister-ul englez
după email ,s a documentat
Opinia lui
nu se poate merge la Haga/nu e o acțiune sistematica și continua de represiune
Nici direct la CEDO
Daca eventuale decizii ale tribunalelor românești sunt considerate nesatisfăcătoare se poate adresa CEDO
Imaginile video mai sunt probe in instanta ? Ca dupa ce au facut astia cu codul penal sa nu ne trezim ca filmarile astea cu abuzurile zdrentelor cu caschete sa nu devina nule .
http://www.ziare.com/liviu-dragnea/psd/tot-mai-multe-indicii-ca-actiunea-represiva-si-violentele-de-vineri-au-fost-premeditate-la-mai-au-circulat-mesaje-despre-un-plan-vizat-de-liviu-dragnea-1525452
Plauzibil, din ce am detectat eu (nu am probe directe), in activitatea de premeditare crima a mai fost implicat cel putin inca unul din primii 5 capete porci criminali din pesede.
Bună dimineața!
Pe Hotnews scrie că un localnic a vrut să dea foc sediului psd din Focșani. Nu sunt de acord cu asemenea acte, dar asta este urmarea disprețului și nesimțirii jigodiilor .
Buna dimineata!
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/efectele-gazelor-lacrimogene-asupra-adul%C8%9Bilor-copiilor-batranilor-pierderi-de-sarcina-pneumonie-cancer/
Expunerea la gaze lacrimogene precum CS este deci, extrem de toxică și asta nu doar pe termen scurt. Pe termen lung, studiile arată că expunerea anterioară duce la pierderi de sarcină, complicații pulmonare precum pneumonie sau emfizem, afectare hepatică sau cardiacă. Utilizarea acestor gaze de către Jandarmeria Română, în rafale și deci în concentrație mare, este cu atât mai condamnabilă iar ancheta procurorilor trebuie să ia în calcul efectele toxice asupra cetățenilor expuși – adulți, copii și bătrâni.
Buna dimineata
“Jandarmeria nu a precizat ce tip de gaz a fost folosit, însă având în vedere efectul imediat, putem specula că s-a folosit tipul CS [1]. Gazele lacrimogene precum CS sau DM sunt clasificate ca și arme chimice și este interzisă utilizarea lor în război, conform convenției de la Geneva, art. I (5) din 1993[2] însă iată, ele sunt utilizate împotriva cetățenilor civili.”
Cred ca exista niste reglementari UE cu privire la folosirea acestor gaze dar nu gasesc directiva .
Oricum – e limpide pentru toata lumea ca s au dorit victime – oameni morti pe strazile Bucurestiului .
Iar treaba asta nu e doar abuz de forta sau abuz in serviciu cum incadreaza procurorii .
Au trecut 4 zile si n au saltat niciun criminal .
Cine vorbeste …
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22649649-vosganian-vina-usr-pentru-solicitarea-unui-politician-austriac-exclude-alde-din-grupul-european-liberal-democra-ilor.htm
Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, pentru Mediafax, referitor la solicitarea unui politician austriac de a exclude formațiunea română din grupul european ALDE, că USR utilizează orice mijloace pentru a face parte din această familie europeană.
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-14-august-sluga-din-videle-coordonatoarea-oficiala-a-represaliilor-vizate-de-dragnea/59068/