Revista Presei – 11 iulie. Acum Kovesi fiind revocată, să apelăm la mila lui Dorneanu
11/07/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 11 iulie. Astazi vremea se va ameliora că aspect în toată țara, deși în zonele intracarpatice se vor menține condițiile pentru producerea unor averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va suflă slab în toată țara. Temperaturile maxime vor crește ușor față de ziua precedentă îndeosebi în centrul țării și vor fi încadrate în general între 23 și 28 de grade în Transilvania și Maramureș și 26-31 de grade în restul țării, cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Olteniei.
Iohannis a sesizat CCR pe Codul de procedură penală şi i-a cerut lui Valer Dorneanu să stabilească dezbaterea după raportul Comisiei de la Veneţia. Preşedintele Klaus Iohannis a contestat Codul de Procedură penală la CCR. Totodată, şeful statului i-a cerut lui Valer Dorneanu, preşedintele Curţii, ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată. Comisia de la Veneţia ar urma să emită o opinie în septembrie pe modificarea codurilor penale din România. „În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.”, se arată în solicitarea pe care preşedintele Klaus Iohannsi a trimis-o la CCR. Integral pe Adevarul
Multumim, Laura Codruta Kovesi! Ce urmeaza? Laura Codruta Kovesi pleaca invingatoare de la DNA. A fost o sfanta? Fara indoiala ca nu. Cine cauta asa ceva are usile bisericilor deschise. A fost perfecta? Nu. A facut si erori? Da. A fost DNA condus de ea manastire de maici? Departe. Dar Kovesi si DNA nu au pactizat si nu au capitulat in fata penalilor pe care i-au atacat frontal si pe multi i-au si rapus. Eficienta LCK si DNA se masoara nu doar in numarul de condamnari, oprit doar prin deciziile CCR, ci mai ales prin frica si ura hotilor, paroxistica, si care au facut din doborarea lui LCK principalul scop al acestei guvernari. Daca ar fi capitulat, LCK era inca in functie, asteptand linistita finalul celui de-al doilea mandat. Dar a luptat pana la capt, cu rani, cu victorii, cu erori si nu a pus genunchiul jos. Un presedinte ingenuncheat a inlaturat un procuror drept in picioare. Unii spun ca LCK ar fi trebuit sa demisioneze pentru a-l proteja pe presedinte. Fundamental gresit! Aici nu vorbim despre persoane, ci despre functii si simboluri. Nu justitia, nu magistratii il protejeaza pe presedinte. Presedintele trebuie sa protejeze justitia si magistratii. Presedintele este doar un functionar investit de popor cu apararea unor valori esentiale in catre care si justitia. Klaus Iohannis nu avea de ce astepta sa fie el cel protejat ca valoare suprema, eventual ca un monarh. Pentru LCK, DNA, procurorii, dosarele au fost mai importante decat confortul presedintelui si chiar cel propriu. Si de aceea a refuzat sa abandoneze si sa plece. Asa cum si trebuie sa fie. Rolul unui procuror-sef nu este sa instrumenteze dosare, ci sa asigure tot suportul managerial pentru ca procurorii sa le instrumenteze, sa tina piept in fata tuturor presiunilor. Asta a facut dna Kovesi. Integral pe Ziare.com
Profesor de la Oxford: „Dacă distrugi sistemul judiciar, distrugi statul”. Liderii iliberali nu sunt singura problemă. Soluţia trebuie să vină de la apărătorii democraţiei, pentru că ei sunt cei care trebuie să recâştige încrederea alegătorilor şi să învingă, astfel, politica fricii. O spune Jan Zielonka, profesor polonez de la Universitatea Oxford şi autor al unei cărţi despre criza democraţiei europene. Într-un interviu acordat Jurnalului de Seară, profesorul vorbeşte şi despre motivele pentru care justiţia e atacată în ţări precum Polonia şi România. Alina Mărculescu Matiș, jurnalist Digi24: Jan Zielonka, am aici cea mai recentă carte a dumneavoastră. Se numeşte „Contra-revoluţie. Europa liberală în retragere”. Să începem de aici: ce e această contra-revoluţie pe care o vedeţi în Europa şi ce anume a cauzat-o? Jan Zielonka, profesor – Universitatea Oxford: Vreme de cel puţin trei decenii, de-a lungul Europei, liberalismul era singura variantă. În ce consta el: graniţe deschise, democraţie constituţională, piaţă liberă, multiculturalism şi, desigur, integrare europeană. Nimeni nu a pus aceste lucruri sub semnul întrebării. Toată lumea a presupus, mai ales după căderea Zidului Berlinului, că aşa vor rămâne lucrurile. Acum, vedem că din ce în ce mai multe partide care contestă aceste idei câştigă alegeri sau cel puţin că se descurcă foarte bine la urne. E un punct al istoriei în care vedem că vechea ordine e pe moarte şi noua ordine nu e cristalizată încă. În timpul „domniei liberale”, inegalităţile au explodat. S-a întâmplat cu liberalii la conducere. Am avut numeroase intervenţii, care nu au fost autorizate de Naţiunile Unite şi care au provocat şi mai multe probleme în ţările pe care le-am invadat. Au dus şi la mulţi refugiaţi. Integral pe Digi24
Se înmulţesc AVERTISMENTELE privind încetinirea creşterii economice. Cât de îngrijoraţi trebuie să fim? Creşterea economică se va limita, în acest an, la 3,9%, de la 6,9% în 2017, în vreme ce inflaţia poate atinge 5,6%. Avertismentul aparţine analiştilor Unicredit Bank şi vine la doar câteva zile după ce agenţia americană de evaluare financiară Fitch prognoza pentru România o creştere economică de doar 3,8% în 2018 şi de 3,3% în 2019. Guvernul mizează, în acest an, pe o creştere economică de 6,1%, după avansul de 6,9% din 2017. Dacă această creştere nu se realizează, situaţia va provoca multe dureri de cap. România a avut, anul trecut, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, dar şi unul dintre cele mai mari deficite bugetare – 2,9% din PIB, adică 24 de miliarde de lei. Creşterea economică puternică a adus bugetului un plus, faţă de 2016, de 28 de miliarde de lei, dar aceşti bani nu au fost suficienţi pentru susţinerea majorărilor de salarii şi de pensii şi, prin urmare, Ministerul Finanţelor a fost obligat să împrumute aproape încă pe atât. Nici aşa nu a fost suficient, iar guvernul a tăiat la sânge cheltuielile de investiţii (peste 10 miliarde de lei) – iată motivul pentru care, de doi ani, în sectorul de autostrăzi nu se întâmplă nimic. Şi toate acestea s-au întâmplat la o creştere economică de 6,9%, peste ceea ce prevedea guvernul. Ce se va întâmpla, prin urmare, dacă anul acesta creşterea va fi, dimpotrivă, sub cea anticipată? Se va întâmpla că guvernul va fi nevoit să taie din nou din cheltuieli. Pentru că şi-a construit bugetul pe un deficit bugetar (diferenţa dintre venituri şi cheltuieli) la limita de 3% din PIB, o limită pe care s-a angajat, faţă de UE, să o respecte. Integral pe Gandul
Dancila a spus Comisiei Europene ca modificarea Codurilor Penale s-a facut in mod transparent si ca nu afecteaza statul de drept. Viorica Dancila sustine ca le-a transmis presedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker si prim-vicepresedintelui CE, Frans Timmermans, ca doar in sapte state europene exista infractiunea de abuz in serviciu si ca modificarea Codurilor penale respecta statul de drept in Romania. “Da, a fost ridicat acest subiect (modificarea Codurilor penale – n.red.) de catre domnul prim-vicepresedinte Timmermans. L-am asigurat ca statul de drept nu este in niciun caz afectat, ca modificarea s-a facut in urma consultarilor, ca nu s-a facut ca in 2016 intr-o singura zi, si ca au fost luate pareri din partea magistratilor, ca s-a facut in mod transparent in Parlament, ca CCR va fi cea care isi va spune ultimul cuvant. Am reierat ca aceste modificari au fost necesare, avand in vedere necesitatea transpunerii directivelor UE si a deciziilor CCR. Am vorbit despre abuzul in serviciu. Am reiterat ca numai 7 state au abuz in serviciu, majoritatea statelor nu stiu ce inseamna abuzul in serviciu. Avem toata deschiderea sa raspundem tuturor observatiilor Comisiei si nelamuririlor care vor exista si daca CCR va constata ca anumite aspecte sunt neconstitutionale vom respecta acest lucru, astfel incat sa ne incadram in regulile privind constitutionalitatea”, a declarat premierului Viorica Dancila, intr-un interviu acordat postului Antena 3. Seful Executivului a adaugat ca presedintele CE i-ar fi spus ca va sprijini Romania in ridicarea Mecanismului de Verificare si Cooperare atunci cand tara noastra va prelua presedintia Consiliului UE, din ianuarie 2019. “Le-am explicat faptul ca aceste legi ale justitiei, Codul Penal, Codul de procedura penala sunt de fapt legi interne care nu afecteaza statul de drept si ca nu as vrea ca MCV-ul sa aiba in vedere aceste aspecte. Ne-am exprimat dorinta ca MCV sa fie ridicat pentru Romania si ca vom depune toate eforturile in acest sens. Cred ca nici presedintele Romaniei, nici Guvernul Romaniei nu isi doresc ca Romania sa preia presedintia cu MCV-ul. Domnul presedinte Juncker a spus ca acorda sprijin Romaniei pentru ca atunci cand va prelua presedintia sa nu avem MCV”, a completat Dancila. Integral pe Ziare.com
Secţia pentru procurori a CSM discută astăzi, în prezenţa lui Tudorel Toader, unde îşi va continua activitatea Laura Codruţa Kovesi/ Augustin Lazăr va participa la şedinţă. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va participa miercuri la Secţia pentru procurori a CSM, unde se va discuta cererea Laurei Codruţa Kovesi de continuare a activităţii, după ce preşedintele României a revocat-o din funcţie. La şedinţă va merge şi procurorul Augustin Lazăr. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va merge miercuri la Secţia pentru procurori a CSM, unde se va discuta solicitarea fostului procuror-şef DNA de continuare a activităţii, se arată în agenda publicată pe site-ul Ministerului. De asemenea, potrivit unor surse, la şedinţa secţiei va participa şi procurorul general al României, Augustin Lazăr. Procurorii CSM vor discuta, miercuri, începând cu ora 10:00, cererea Laurei Codruţa Kovesi de a-şi continua activitatea în calitate de procuror. Decizia vine după ce preşedintele României Klaus Iohannis a emis luni decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. Integral pe Mediafax
Iohannis, obligat să iasă din cușca în care l-a închis Dragnea. Imaginea pe care Dragnea dorește să i-o creeze lui Iohannis este aceea a unui câine bine înlănțuit care se ascunde în fundul cuștii, de unde latră spart vorbe goale despre anticorupție și stat de drept. De aceea, Iohannis este obligat acum, când este încolțit, să iasă la luptă și să contraatace. Anunțul făcut ieri de Dragnea că tema suspendării rămâne „deschisă” și că, prin urmare, semnarea decretului de revocare a doamnei Kovesi nu îl salvează pe președinte era previzibilă din punctul de vedere al războiului declanșat de Dragnea și de PSD împotriva ordinii democratice și de drept din România și era previzibilă în logica oricărui război. Atunci când câștigi o bătălie majoră mai ales fără să întâmpini vreo rezistență semnificativă din partea adversarului, nu are nici o noimă să te retragi și să devii nobil și magnanim. Mergi înainte până la victoria finală eventual umilindu-ți inamicul, reamintindu-i că nu a câștigat nimic prin această retragere și că nu a făcut decât să amâne inevitabilul. Pe scurt, Dragnea l-a anunțat pe Iohannis că s-a umilit degeaba și, că ori cu decret ori fără, va veni după el până îl va zdrobi. Revocarea lui Kovesi nu-i rezolvă lui Dragnea problemele Penale. După ce CCR a anunțat că nu va discuta decât în septembrie modificările aduse condurilor penal și de procedură (cu raportor Livia Stanciu), situația lui Dragnea rămâne incertă. Dacă se reia procesul prin care au trecut legile justiției, cu atacuri la CCR din partea opoziției, a președintelui, retrimiteri la parlament, modificări, sesizări ulterioare ale CCR pe alte aspecte după modificări etc, există șanse bune ca pe Dragnea să îl apuce 2019 fără o soluție la problemele lui și cu sabia condamnării deasupra capului. De aceea preferă să fie el cel care ține în mână sabia suspendării pe care o agită în fața statului paralel și a „protocoalelor DNA” cum făcut-o din nou luni. Integral pe Revista 22
Dăncilă susține că a vorbit cu Juncker despre ”cele 6 milioane de telefoane ascultate”. Cum a demontat SRI dezinformarea PSD. Premierul Viorica Dăncilă a declarat marți seară la Antena 3 că ar fi discutat cu președintele Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker, și prim-vicepreședintele Frans Timmermans ”despre cele 6.000.000 de telefoane ascultate, ceea ce este un lucru greu de crezut, dar din păcate un lucru real în România”. Tema celor 6 milioane de telefoane ascultate a fost lansată de Claudiu Manda, șeful comisiei de control parlamentar al SRI, și preluată ulterior de toți liderii PSD și susținătorii lor mediatici. Astfel, Manda declara la 1 iunie că ”totalul acestor acte de autorizare şi supraveghere în perioada 2005 – 2016 înseamnă peste 311.000 de mandate. În contextul în care pe un mandat de supraveghere, aşa cum am văzut şi am auzit la comisie, putem să ne gândim că vorbim de o medie de 20 de persoane sau de posturi interceptate, putem să gândim că au fost mai mult de 6 milioane de persoane care au fost interceptate în toată această perioadă”. La doar câteva ore după declarațiile lui Manda, Serviciul Român de Informații l-a contrazis și a furnizat numărul oficial de mandate de interceptare emise în perioada 2004 – 2016. După ce Manda a susținut că în 12 ani au fost emise peste 311.000 de mandate, ceea ce, în opinia sa, înseamnă peste șase milioane de persoane ascultate, SRI a explicat, într-un comunicat că, de fapt, în perioada respectivă au fost solicitate 28.784 de mandate de interceptare. Ulterior precizărilor Serviciului, Claudiu Manda a contracarat: ”Pe mine deja începe să mă deranjeze chestiunea asta”, a spus el într-o intervenție telefonică la România Tv. Integral pe G4Media
Trump a sosit în Europa, dar e cu gândul la întâlnirea cu Putin. Donald Trump a sosit marţi seara la Bruxelles pentru un summit NATO ce se anunţă tensionat, europenii punând sub semnul întrebării bunele intenţii ale preşedintelui american care şi-a multiplicat declaraţiile furtunoase şi care a declarat că întâlnirea cu omologul rus Vladimir Putin ar putea să fie mai uşoară decât cea cu aliaţii. Avionul prezidenţial Air Force One a aterizat la scurt timp după ora 21:00 (22.00 ora României) pe aeroportul militar Melsbroek, venind de la Washington. În turneul european de o săptămână, Trump este însoţit de soţia lui Melania. „NATO, Regatul Unit (…) şi Putin“, a declarat Trump înainte de pleacarea spre Europa, din grădina Casei Albe, enumerând etapele programului său.„Sincer, întrevederea cu Putin ar putea fi cea mai uşoară dintre toate. Cine s-ar fi gândit la asta”, a spus Trump despre primul său summit cu omologul său rus care va avea loc luni în capitala finlandeză. „Cred că faptul că se înţelege bine cu Rusia, cu China, cu ceilalţi este un lucru bun. Nu este un lucru rău, eu o spun de ani de zile“, a menţionat de asemenea Trump. Preşedintele SUA, Donald Trump, a povestit că i-a pregăti liderului rus, Vladimir Putin, o mică atenţie. “De fapt, am pentru el un mic cadou. Veţi vedea despre ce este vorba atunci când îl voi înmâna”, a declarat Trump, citat de „New York Daily News“. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Dupa demiterea sefei DNA, Iohannis si-a pierdut sustinerea celor care l-au votat.
A ramas singur, pt. el n-or sa mai iasa multi in strada.
Altfel spus, si-a taiat singur craca, devenind victima sigura in ghearele PSD.
Deceptia e totala, inclusiv in tabara “rezistentilor”.
Nimic nu se pierde…..
De alaltăieri de când a ieșit de sub pat , KWJ are sigla USL la rever.
Bună ziua.
Noi “succesuri” (de la INS):
“În perioada ianuarie-mai, exporturile au însumat 28,09 miliarde de euro, iar importurile – 33,09 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit comercial de 5 miliarde de euo, arată datele comunicate marți de Institutul Național de Statistică – INS.
Deficitul comercial este mai mare cu 546,8 milioane de euro față de cel din perioada similară din 2017.”
Daca nu stiati,
“Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, beneficiaza lunar de o pensie speciala in calitate de victima a mineriadelor. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca Miron Cozma este victima a mineriadelor si ca trebuie sa primeasca o pensie lunara, noteaza stirilekanald.ro.
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/miron-cozma-ia-pensie-de-victima-a-mineriadelor-ce-suma-incaseaza-lunar-luceafarul-huilei-17350604
Seful statului paralel amenință și dă ordine 👿 -”In atenția doamnei procuror Kovesi
Va trebui în perioada imediat următoare să răspundeți pentru presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect.
Procurorii DNA vor avea datoria să vă ancheteze așa cum l-au anchetat și pe Emilian Eva, până la 6 dimineața.”, scrie Dan Voiculescu, pe blogul personal.
https://www.stiripesurse.ro/dan-voiculescu-ie-ire-furibunda-in-aten-ia-doamnei-procuror-laura-codruta-kovesi_1276646.html
Și slugile execută! – ”Laura Codruța Kovesi este cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară într-un nod dosar. Anunțul vine cu doar câteva momente înainte de începerea ședinței cruciale de la Consiliul Superior al Magistraturii.”
https://www.stiripesurse.ro/lovitura-dupa-lovitura-pentru-kovesi-fosta-efa-dna-cercetata-disciplinar-intr-un-nou-dosar-inspec-ia-judiciara-a-facut-anun-ul_1276662.html
Buna ziua, scuze!
Buna ziua….
Mai toți se tem ca România se îndreaptă in direcția Ungaria/Polonia
Ar fi bine,România devine pe zi ce trece Belarus
Trump, în deschiderea Summitului NATO: Germania este “total controlată de Rusia” din cauza gazoductului Nord Stream 2.
Îl poți detesta, dar nu-l poți contrazice!
De ce să ne purtăm cu mănuși cu prietenii dușmanilor noștri? Silviu Sergiu.
Autobuze turcoaz, ultima fantezie a tzoapei de la primarie: 🙂 🙂
“Cele 400 de autobuze pe care Capitala le cumpără de la firma turcă Otokar cu peste 100 de milioane de euro vor avea culoarea turcoaz, după cum a precizat primarul general Gabriela Firea”.
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22561522-gabriela-firea-anun-noile-autobuze-pentru-capital-vor-avea-culoarea-turcoaz-fel-tricoul-meu-culoare-optimist.htm
Un protest care trebuia sustinut/amplificat:
“Câteva zeci de persoane – mame cu copii în cărucioare şi soţi ai acestora – protestează miercuri, în faţa Palatului Parlamentului, pe trecerea de pietoni la intrarea dinspre Parcul Izvor, împotriva modificării Codurilor penale şi a “penalilor în funcţii publice”, relatează Agerpres.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22561648-protest-rin-ilor-trecerea-pietoni-palatului-parlamentului-modific-rile-codurilor-penale.htm
Ne-au transformat în stat mafiot. Mafia/organizațiile de tip mafiot pot lua lecții de la Parlamentul României 👿 – Parlamentul a modificat săptămâna trecută, în ședință de plen reunit, statutul senatorilor și deputaților, astfel încât parlamentarii vor putea intermedia relațiile dintre cetățeni și autorități, dintre autoritățile locale și cele centrale, dar și dintre potențialii investitori și autoritățile locale.
https://www.g4media.ro/lege-adoptata-la-propunerea-lui-catalin-radulescu-pentru-evitarea-infractiunii-de-conflict-de-interese-parlamentarii-pot-intermedia-relatia-dintre-potent%CC%A7ialii-investitori-s.html
Buna ziua tuturor…
https://www.g4media.ro/curtea-constitutionala-amana-pentru-toamna-si-dezbaterea-sesizarii-presedintelui-iohannis-pe-codul-de-procedura-penala-judecator-raportor-daniel-morar.html
Augustin Lazăr s-a mișcat extrem de rapid! Turbează șobolănimea 🙂 – Laura Codruța Kovesi va fi delegată timp de șase luni la Serviciul de îndrumare și control din Parchetul General pentru îndeplinirea sarcinilor privind strategia națională anticorupție, potrivit unui comunicat al Ministerului Public.
https://www.g4media.ro/augustin-lazar-a-transferat-o-pe-laura-codruta-kovesi-la-parchetul-general-se-va-ocupa-de-strategia-anticoruptie.html
USR contesta la CCR pensile speciae din cod(r)ul administrativ. Doar 3 (trei) semnaturi de la PNL au reusit sa adune. PNL,febra galbena.
Dacă măgăria votată de borfași va trece de c(ne)cr, jigodiile cu funcții în aparatul de stat (de la cel central la local), vor putea „fura ca-n cod(r)u(l)” administrativ!
Bună ziua!
Cu incalcarea propriei jurisprudentei. Pensiile speciale ar mai fi fost respinse la ccr.
buna! Au fost, insa acum aia de la CCR au ei pensii speciale, vor fi darnici! 🙁
Buna ziua,
interesant ca toti de la pmp au votat alaturi de usr.
Mare măgărie! De fapt au nevoie de unul de-al lor – ”Corina Alina Corbu a fost recent achitată definitiv de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost judecată alături de magistraţii Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, iar plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât reluarea activităţii sale în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ, după ce fusese suspendată, în iulie 2014, ca urmare a trimiterii în judecată.”
https://www.comisarul.ro/articol/csm-propune-presedintelui-numirea-judecatoarei-cor_954720.html
Pai cum vine asta. Femeia a fost achitata, nu e normal sa isi poata relua cariera?
Sau ar trebui sa o judecam noi, publicul, si s-o lapidam in piata publica?!
Buna ziua,
interesant, Netanyahu introduce legislatie incorporand apartheid type laws
https://www.haaretz.com/opinion/.premium-rivlin-now-cast-as-brave-gatekeeper-of-israeli-democracy-and-morality-1.6265029
Bună seara!
Surprize, surprize:…………..
https://www.g4media.ro/dna-cere-redeschiderea-a-doua-dosare-legate-de-liviu-dragnea-si-tel-drum-de-ce-sunt-importante-aceste-decizii-pentru-ancheta.html
Buna seara. Il tin numai in pumni http://www.ziare.com/eugen-orlando-teodorovici/ministrul-finantelor/teodorovici-explica-cum-va-lua-fiscul-banii-de-la-iohannis-recunoaste-din-nou-ca-statul-inca-nu-este-proprietar-pe-casa-din-sibiu-1521068 dragnea declara tot la hantena3 cum de frica suspendarii semneaza Iohannis …facem ce facem si ajungem tot la adevarul ca omul asta nu stie sa vorbeasca si nici nu lasa pe altii sa o faca pentru el, pana in toamna ajunge la ”si restul” in intentiile de vot
””Domnule doctorand, stimați invitați, distinși membri ai prezidiului, permiteți-mi să vă comunic decizia luată în unanimitate de către comisia pe care astăzi o prezidez.
Dată fiind existența unor posibile suspiciuni de similitudine sau plagiat în teza de doctorat a doctorandului Pop Liviu Marian, suspendăm ședința de astăzi până în momentul în care domnul doctorand împreună cu domnul conducător de doctorat vor decide reparcurgerea pașilor obligatorii pentru susținerea tezei de doctorat și o rugăm, de asemenea, pe doamna Emilia Șercan, dacă are amabilitatea să ne pună la dispoziție elementele care astăzi au concurat la luarea deciziei.”
https://pressone.ro/un-ziarist-de-investigatii-blocheaza-titlul-de-doctor-al-fostului-ministru-liviu-pop/
buna, e fabulos, fabulos 🙂
Pablito a intrat în sevraj. Vom avea o suspendare, nu s-a mulțumit cu revocarea. Probabil că ”tropăie și alți scheleți” – ”Cât de sigură este varianta suspendării? 100%. Poate doar dacă s-ar întâmpla o minune. ”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22562703-dragnea-antena-3-iohannis-semnat-decretul-revocare-efei-dna-teama-suspend-rii-dar-asta-nu-rezolv-problema-ora-asta-nu-tiu-ntmple-acest-demers-opreasc.htm
E disperat, bate campii de unulsingur,lumea se uita la meci 😆
buna dimineata tuturor 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-12-iulie-dementa-si-santaj-in-direct/58844/