Furi pentru Partid și … scapi! Țara Grăjdanilor
02/07/2018 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Asadar, se pare ca asa va scapa Dragnea si, cu el, toata haita de baroni, suveici umane, canapiste, grajdani si smenari care asigura, de 28 de ani de zile, perpetuarea unui cancer politic cu epicentrul reproductiv in cadrul PSD si cu tentacule in PNL, UDMR, si alte partidulete cu nume diferite dar gena identica:
“Fapta functionarului public, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, care refuza sa indeplineasca un act sau il indeplineste prin incalcarea unor dispozitii exprese dintr-o lege, ordonanta de urgenta sau ordonanta de guvern, in scopul de a obtine pentru sine, sot, ruda, sau afin pana la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial si prin aceasta cauzeaza o paguba, certa si efectiva, mai mare decat echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personane fizice sau juridice, vatamare constatata in mod definitiv prin act al organului competent, se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amenda”.
Dupa ticalosia servita de Daniel Morar de la CCR (raportorul la deciziile privind abuzul in serviciu), care s-a incapatanat sa introduca in motivarile Curtii aberatia cum ca insasi Comisia de la Venetia cere “prag valoric” (lucru dezmintit oficial de catre Comisia de la Venetia), lucru care a deschis un bulevard cu 12 benzi pentru dezincriminarea mascata a infractiunii, prin posibila introducere a unui prag valoric stratosferic (de ce nu prag de 1.000.000 de euro sau de ce nu un prag de 1% din PIB, Daniele?), acum vedem ca Tudorel Toader nu degeaba ii cara oala de noapte lui Dragnea.
Si mai pe romaneste: SCAPA TOTI cei care fura incrucisat!
Mai pe romaneste nu se poate: LIBER LA FURAT!
OUG 13/2017 era clara si lumea nu se putea insela asupra intentiilor ei. Acum, au ambalat bomba pusa sub Codul Penal in doua momele: momeala cu pragul valoric si momeala cu suveica umana care poate face abuz in toata impunitatea, daca o face pentru un tert care nu ii este ruda sau afin.
Constitutional, cel care face abuz in serviciu este egal in fata legii cu cel care face abuz in serviciu. Dar daca primul il savarseste pentru sine, o ruda sau un afin, e condamnabil. Daca al doilea il savarseste pentru un tert, e inocent.
Natia voastra de infractori “mai egali” in fata legii decat muritorii de rand! Cum aceeasi fapta penala sa introduca un privilegiu si o discriminare intre faptasii aceleiasi infractiuni, unul mergand la parnaie si altul scapand?
Pentru ca al doilea fura pentru Partid si castiga! Bine ati venit in Grăjdania!
Later edit: alte soparle dezincriminatoare sunt prezentate in comentariul scris de @elablue.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Da, este Țara Grăjdanilor!
O ultimă apariție în peisajul select al băieților buni, directorul de cancelarie de la CD. Un băit select, care corespunde standardelor impuse de Pablito, cu un CV care-l recomandă și susține pentru funcțiaocupată…este martor într-un dosar de evaziune și spălare de bani. O fi martor sau suspect, pentru că nu ”poate oferi detalii”?
https://www.g4media.ro/surse-paul-ionescu-director-la-cancelaria-presedintelui-camerei-deputatilor-a-fost-audiat-ca-martor-intr-un-dosar-de-evaziune-fiscala-si-spalare-de-bani.html
Salut,
Plus ca abuzul din CP nu era conditionat de obtinerea de foloase. In varianta agravanta din legea de combatere a coruptiei era necesara prezenta obtinerii folosului necuvenit. Darcnici acolo nu existau restrictiile introduse de Tudorel – folosul sa fie musai patrimonial si limitarea categoriilor in beneficiul cui se obtine.
COD PENAL
Art. 297
Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
LEGEA 78/2000
Art. 132
Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani.
“Fapta funcționarului public, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, care refuză să îndeplinească un act sau îl îndeplinește prin încălcarea unor dispoziții exprese dintr-o lege, ordonanță de urgență sau ordonanță de guvern, [ în scopul de a obține pentru sine, soț, rudă, sau afin până la gradul al II lea inclusiv, un folos patrimonial ] și prin aceasta cauzează o pagubă, certă și efectivă, mai mare decât echivalentul unui salariu minim pe economie sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime nepatrimoniale ale unei personae fizice sau juridice, vătămare constatată în mod definitiv prin act al organului competent, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 5 ani sau cu amendă”.
Intreb si eu, prin conventiile internationale imptotriva coruptiei, la care suntem parte, nu exista vreun paragraf explicit care sa puna problema beneficiilor obtinute? Mi-e greu sa cred ca i-a scapat cuiva faptul ca mafia poate obtine beneficii pentru sageti sau interpusi, pe care apoi sa le valorifice. Sau ca beneficiile pot fi doar patrimoniale, nu si de alta natura.
Asta ma intreb si eu, in legislatia UE nu exista o definire a abuzului in serviciu?
Si daca da, nu trebuie sa ne aliniem si noi?
Il lasam pe Tudorel sa fabrice concepte conform intereselor/democratiei originale?
Azi vom avea spectacol gratis:
Madam Dancila, madam Dan si altii din guvern catadixesc sa mearga in zonele inundate.
Cred ca le-a trebuit mult timp sa se decida ce toalete etaleaza, ce model de cizme sa aleaga si sa tocmeasca barcagii falnici.
https://www.stiripesurse.ro/inunda-iile-au-facut-prapad-in-romania-premierul-dancila-a-strigat-adunarea-i-merge-in-zonele-afectate-de-viituri_1274578.html
Buna ziua
Nu sunt jurist,dar citind,înțeleg ca ăștia legiferează furtul in gashca;dacă tot fac asta ar fi bine sa l extindă și la clanurile mafiote,măcar sa știm cum sta treaba
Apropo,dacă furi prin abuz in serviciu dintr o companie privată,se aplica articolul asta?
https://www.g4media.ro/ministrul-pentru-mediul-de-afaceri-radu-oprea-audiat-ca-suspect-la-parchetul-general-intr-un-dosar-de-evaziune-si-spalare-de-bani-oprea-este-omul-familiei-cosma-si-lui-sebastian-ghita.html
Increngatura e deranjata de la “treburi”. Ce indrazneala din partea DNA!
Buna ziua,
off topic si nu prea,
de joia trecuta aprox 13:25 – tocmai a aparut declaratia celor 12 ambasadori si inceputul initierii in rem pt
inalta tradare nu mai pot accesa hotnews. Sunt in zona metropolitana wash dc. Am crezut ca au falimentat dar observ ca in ro este accesata. he0he ?
HotNews funcționează corect in ro
Multumesc, joi am intrebat inca doua persoane din zona, aveau aceeasi problema
pt mr 16 12
Bună seara!
Poate vă ajută, cumva, în privința cauzelor, asta:
https://www.europalibera.org/a/29333470.html
„A fost monitorizat timp ce șase luni portalul Sputnik, dovedintu-se că propaganda rusă și-a ales drept grupuri-țintă comunitățile de români și basarabeni din diaspora pentru a disemina neîncredere și a promova informații false și/sau parțial adevărate: UE este slăbită și destrămată, nu poate garanta drepturile românilor aflați peste hotare, care sunt exploatați de europeni; omul de afaceri american George Soros și Statele Unite sunt blamabili. Ucraina lichidează școlile cu predare în limba română ș.a.m.d. ”
Buna seara, multumesc – Sputnik este in prima linie a dezinformarii, dar situatia mi se pare controlata de un fel de filtru local in ro
Buna ziua. Propunerea finala a PSD, enuntata de Eugen Nicolicea si votata de majoritatea comisiei, dezincrimineaza partial abuzul in serviciu, scade limitele pedepselor, scade termenele de prescriptie si elimina pedeapsa complementara de interzicere a dreptului de a ocupa o functie publica pentru cel care a comis infractiunea. Vestea buna este ca Veorica pleca din post vestea rea este ca vine Dragnea. Daddy vrea sa fie lipit de butoane cu zaharelul si ciomagul in mana
~Stăteam pe o băncuță pe faleză îmbrăcată într-un tricou #fărăpenali și așteptam niște colegi când mi s-a spus să părăsesc zona.
Cred și eu că sunt emoționată când 6 bărbați încearcă să mă determine să părăsesc spațiul public, când îmi spun că nu mă privește cum se numesc, că “par penibilă” și că “mă bagă la dubă”.
Până la urmă am plecat„.~
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22543316-video-cum-legitimeaz-poli-local-din-ovidiu-care-strngea-semn-turi-pentru-campania-penali-func-publice-vopsit-blond-numai-mai-interesant.htm
UPDATE 1 (Ora 16.53): Dosarul Roșia Montană a fost returnat Guvernului, potrivit senatorului USR Vlad Alexandrescu, prezent la ședința Comitetului Patrimoniului Mondial din Bahrain. ”Planul lor a reușit, din păcate. Interesele unor corporații și ale unei clase politice vândute încă de acum 20 de ani au fost mai importante decât interesul național. Amânarea votului pe motivul procesului de arbitraj înseamnă mulți, mulți ani de zile, șansele salvării Roșei scăzând cu fiecare zi care trece”, a scris Alexandrescu pe Facebook.
Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina au cerut luni stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, potrivit ordinii de zi a Comitetului Patrimoniului Mondial din Bahrain. Cele două țări au cerut astfel exact ceea își dorea guvernul Dăncilă, returnarea dosarului către guvern până la finalul procesului cu Gabriel Resources, scrie senatorul USR Vlad Alexandrescu pe contul său de Facebook. Decizia urmează să fie luată în cursul ședinței de azi.
https://www.g4media.ro/azerbaidjan-si-bosnia-au-cerut-oficial-stoparea-inscrierii-rosiei-montane-in-patrimoniul-unesco-si-returnarea-dosarului-catre-guvernul-romania-pana-la-finalul-procesului-cu-gabriel-resources.html
Nu e comic la ce nivel de tara de lumea a 3 a au adus niste israeliti rusofoni – statul roman ? :))
Bună seara:
Lumea a 3-a este un eufemism, ev mediu mai degrabă.
Ciudate combinații sunt în țara asta 🙁
https://www.g4media.ro/surse-paul-ionescu-consilierul-lui-dragnea-a-fost-audiat-la-diicot-intr-un-dosar-care-vizeaza-delapidarea-patrimoniului-fostei-utc-din-bucuresti-este-verificata-inclusiv-asocierea-cu-mohammad-murad.html
Si avem si raspunsul la intrebarea de mai sus, de la procurorul care instrumenteaza dosarul lui TelDrum:
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1947393092218905&id=100008446986372
ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.
UNCAC’s comprehensive approach and the mandatory character of many of its provisions give proof of this development.
Deci e obligatorie pentru ca am ratificat-o.
Conform constitutiei:
ARTICOLUL 11
Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
Buna!
E adoptata si ratificata de Parlament, prin legea 365/2004.
Presedinte al Camerei Deputatilor in momentul adoptarii? VALER DORNEANU!
LEGE
pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. 1 – Se ratifică Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, semnată de România la Merida la 9 decembrie 2003.
ART. 2 – (1) Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare, în baza art. 46 pct. 13 din convenţie, se notifică depozitarului următoarele:
a) cererile de asistenţă judiciară din faza de cercetare şi urmărire penală vor fi adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) cererile de asistenţă judiciară din faza de judecată şi de executare a pedepsei vor fi adresate Ministerului Justiţiei.
(2) De asemenea, în condiţiile menţionate la alin. (1), se notifică depozitarului următoarele:
– cererile de extrădare şi cererile privind transferarea persoanelor condamnate vor fi adresate Ministerului Justiţiei.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Bucureşti, 15 septembrie 2004.
Nr. 365.
Atentie, art. 19 nu prevede rezerva pe care o are art. 20 din Conventie, deci art. 19 este de stricta interpretare pentru statul care a ratificat conventia si care nu poate sa lipseasca abuzul de caracterul sau de infractiune, introducand conditii exoneratoare de genul “a savarsit fapta pentru altul”, “prejudiciu material in valoare de…”, “beneficiu patrimonial”.
ARTICOLUL 19
Abuzul de funcţii
Fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, faptei unui agent public de a abuza de funcţiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abţine să îndeplinească, în exerciţiul funcţiilor sale, un act cu încălcarea legii, cu scopul de a obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate.
ARTICOLUL 20
Îmbogăţirea ilicită
Sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime.
Mai trebuie gasita conexiunea sau textul prin care constitutia obliga explicit la respectarea acestui tratat ratificat de catre parlament.
cris, l-ati citat deja 🙂
ARTICOLUL 11
Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
https://www.g4media.ro/video-gest-fara-precendent-toti-jurnalistii-prezenti-la-comisia-iordache-au-refuzat-sa-ii-ia-declaratii-lui-eugen-nicolicea.html
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei …………..
Doua observatii
– conventia se refera la infractiuni de coruptie. Infractiunile de coruptie ( in toate definitiile pe care mi le-a dat google ) au ca element constitutiv folosul material / patrimonial / necuvenit. Ori abuzul in serviciu CP ,art.297 este o infractiune definita la capitolul infractiuni de serviciu, nu la capitolul infractiunu de coruptie. Deci folosul patrimonial nu are ce cauta aici. In legea 78/2000 ( coruptia ) este prevazut la art.13 abuzul cu foloase necuvenite, deci ca infractiune de coruptie.
– in toate cazurile in care apare sintagma foloase … se specifica pentru sine sau pentru altii / terti, fara limite de rudenie, prietenie, etc
Bună dimineața !
Jigodia parfumată , îngerul negru al corupților , clipocea sfătos ieri,că în Franța nu există noțiunea de abuz în serviciu. Adică în Franța,funcționarii nu sunt condamnați dacă fură din banul public.
Poate USR , poate să transmita guvernului sau parlamentului francez declarațiile acestui mâncător de rahat cu fel de fel de titluri academice ? Ar fi minunat.
Bună dimineața!
Încă un zăcământ de gaz descoperit și ”băieții” au anunțat scumpirea până în toamnă a gazului cu 13%.
https://www.g4media.ro/exclusiv-o-companie-americana-si-petrom-au-descoperit-in-judetul-buzau-cel-mai-mare-zacamant-de-gaze-onshore-din-ultimele-trei-decenii.html
http://www.business24.ro/preturi/stiri-preturi/gazele-se-vor-scumpi-cu-pana-la-13-la-suta-va-fi-doar-inceputul-erei-gazelor-scumpe-pentru-care-romania-nu-e-pregatita-1595784?utm_source=Newsletter_Zilnic&utm_medium=Business24.ro&utm_campaign=Email_2018-07-02
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-3-iulie-distrugerea-romaniei-intru-salvarea-infractorilor/58764/