Home » Editoriale » Sesizare către CCR. Ultima șansă pentru Justiție

Sesizare către CCR. Ultima șansă pentru Justiție

29/03/2018 Autor Cetatean Categorii: Editoriale
86 Comentarii

In acest moment, pe masa Presedintelui Romaniei, a Presedintei Inaltei Curti si a grupurilor parlamentare PNL-USR se afla o sesizare de neconstitutionalitate pe legea 303/2004, care apara dreptul Presedintelui Romaniei de a numi in functiile de conducere de la Inalta Curte.

Administratia Prezidentiala si Inalta Curte a primit inca de ieri la amiaza sesizarea, grupurile PNL-USR le-au primit de azi.

Sesizarea are 32 de pagini A4, este pe motive de neconstitutionalitate intrinseca si depinde in intregime de fiecare decident daca o depune sau nu. Este si problema lor daca se consulta sau nu intre ei. Treaba mea s-a incheiat.

Cum inca nu am primit inca nici un raspuns de la nici un decident (Presedinte, Inalta Curte, grupuri parlamentare) si cum legea a fost votata in procedura de urgenta, iar de ieri curge termenul de doua zile pentru contestare, postez public sesizarea.

In caz ca nimeni nu o depune, sa fie cunoscut publicului ca au putut, si nu au vrut.

Daca o depun (toti sau separat, cu atat mai bine).

Sesizarea imi apartine in integralitate si nu voi mai scrie vreodata alta.

Ea poate fi citita mai jos de oricine are rabdare. Este enorma. Nu ma intrebati cat am muncit. Intrebati-ma doar cate ore nu am dormit. Multe.

*****************************

Later edit, ora 19.00.

Pe cale parlamentara, sa ii punem cruce. Am vorbit personal cu cei de la PNL care se ocupa cu asa ceva, au “analizat” si au decis sa mearga doar cu contestatia lor. Le-am trimis-o inainte de depunerea oficiala, nu au stat nici 5 minute sa se uite pe ea, probabil. Se grabeau, desi era ora 13.20 cand am vorbit cu persoana care lucrare se ea si avea sub ochi contestatia PNL+USR (PNL-ul decide, nu USR, caci USR nu are numarul minim de 50 de deputati). 15 minute mai tarziu, PNL-ul primeau contestatia mea. La 14.05 aparea pe Hotnews contestatia.

Nu stiu ce se va intimpla pe alte cai. Eu sunt mai pesimist de fire, preferam sa stiu ca si Presedintele sesizeaza acum CCR. Cineva mai optimist si mai competent in proceduri mi-a explicat ca, procedural, legea nu este la Presedinte si nu are temei sa o atace, si ca abia dupa ce ajunge la el o poate face. Sper ca aceasta interpretare optimista sa fie valabila. Cred ce spune persoana, e competenta, dar ma tem de viclenia din alta parte. Judecatorul raportor care a scris motivarea Deciziei 45/2018 pe legea 303/2004 nu e unul care sa fie a priori investit cu incredere, avand in vedere antecedentele lui.

****

Obiectul sesizării îl constituie:

– articolul I, punctul 43 (care modifică articolul 31 alin 3 din legea 303/2004) din Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Pl-x nr. 418/2017 (Camera Deputatilor), Pl-x. nr. 545/2017 (Senat)

– articolul I, punctul 88 (care modifică articolul 53 din legea 303/2004) din Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Pl-x nr. 418/2017, Pl-x. nr. 545/2017 (Senat)

Raportat la forma actuală a legii 303/2004 aflată în vigoare:

a) Articolul I, punctul 43 din legea supusă criticii de constituţionalitate stabileşte că Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, spre deosebire de forma actuală a legii 303/2004 care prevede, la articolul 31 alin 3, ca Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la articolul 1. Refuzul motivat se comunica de îndată Consilului Superior al Magistraturii.

Prin această modificare Preşedintele României pierde prerogativa legală de refuz motivat, o singură dată, în cadrul procedurii de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au fost declaraţi admişi la examenul de capacitate.

b) Articolul I, punctul 88 din legea criticată modifică articolul 53 din legea 303/2004, astfel:

„Art.53.- (1) Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.

(2) Numirea în funcţiile prevăzute la alin.(1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(3) Dispoziţiile art.48 alin.(10) – (12) se aplică în mod corespunzător.

(4) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă.

(5) Revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul 30 membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art.51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.”

Prin această modificare, noua formă a articolului 53 ar urma să înlăture (la alineatul 1) competența legală actuală a Preşedintelui României de numire în funcţiile de conducere a preşedintelui, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţie al Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, care ar fi atribuita secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturi; în acelaşi timp, legiuitorul elimină (la alin 5) şi prerogativa Preşedintelui României de a revoca din funcţiile de conducere preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, aceasta prerogativă urmând a fi, de asemenea, încredinţată secţiei pentru judecători a Consilului Superior al Magistraturii.

Raportat la proiectul de lege adoptat de Parlamentul României şi supus criticii de constituţionalitate în cadrul obiecţiei formulate de un număr de 56 de deputați aparținând grupului parlamentar al Partidului Național Liberal în data de 27.12.2017, care a făcut obiectul analizei şi deciziei Curţii Constituţionale nr.45 din 30 ianurie 2018, prezentul proiect de lege comportă următoarele modificări:

a) În formă legii analizată de Curtea Constituțională, articolul 31 alin. 3 era abrogat.

Or, în noua formă a legii votată de Parlament şi supusă prezenţei criticii de constituţionalitate, articolul 31 alin 3 nu mai este abrogat, ci modificat (Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor).

b) În forma legii analizată de Curtea Constitutionala, articolul 53 prevedea păstrarea competențelor Preşedintelui României de numire în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (alin 1), însă interzicea refuzul numirii în aceste funcţii de conducere (alin 2). Era însă menţinută competența Preşedintelui de revocare din aceste funcţii de conducere (alin 7). În acelaşi timp, Preşedintele României pierdea competența numirii şi revocării preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care reveneau secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (art. 9 şi 10).

În noua formă a legii votată de Parlament şi supusă prezentei critici de neconstituţionalitate au fost complet înlăturate atribuţiile Preşedintelui României de numire în şi de revocare din oricare funcţie de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legiuitorul atribuind secţiei pentru judecători a Consiliului Suprem al Magistraturii atât (la alin 1) atribuţiile de numire în toate funcţiile de conducere (preşedinte, vicepreşedinţi sau preşedinţi de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi (la alin 5) atribuţiile de revocare din toate aceste funcţii de conducere menţionate.

Argumente privind admisibilitatea

Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr. 45/2018, „decizia prin care obiecția de neconstituționalitate a fost parțial admisă are ca efect deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, în temeiul art. 147 alin.(2) din Constituție. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii ca și operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză”.

Cunoscând cele stabilite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa ei, care impune drept condiţie formală de admisibilitate a noii obiecţiei de neconstituţionalitate obligaţia de „limitare la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare” (a se vedea Decizia nr. 975/2010), deoarece “numai în aceste condiții Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție” (a se vedea Deciziile nr. 975/2010 şi nr. 631/2012), prezenta obiecţie de neconstituţionalitate se limitează la două dintre articolele modificate din proiectul de lege Pl-x nr. 418/2017 şi menţionate anterior, anume:

– articolul I, punctul 43 (care modifică articolul 31 alin 3 din legea 303/2004)

– articolul I, punctul 88 (pentru modificarea art. 53 din legea 303/2004).

a) Raportat la articolul I, punctul 43, formulăm în fața onoratei Curţi următoarea constatare: în Decizia 45/2018, Curtea a stabilit, cu referire la abrogarea articolului 31 alin 3 din legea nr. 303/2004, ca „eliminarea acestei atribuții expres normativizate a Președintelui României nu pune nicio problemă de constituționalitate din perspectiva art.94 lit.c), art.125 alin. (1) și (2) și art.134 alin. (1) din Constituție”. În cadrul procedurii de reexaminare a legii însă, Parlamentul nu a menţinut soluţia legislativă de eliminare (abrogare) a art. 31 alin 3, asupra căreia Curtea s-a pronunţat examinându-l în lumina argumentelor din obiecţia ridicată de un număr de 56 de deputaţi, ci a modificat articolul 31 alin 3.

Prin urmare, susţinem că schimbarea operată de legiuitor în articolul 31 alin 3 se constituie, din punct de vedere substanţial ca o nouă soluţie legislativă care nu „pune în acord” legea cu Decizia nr. 45/2018 a Curţii. În raport cu această nouă soluţie aleasă de legiuitor vom ridica, în cele ce urmează, o nouă obiecţie de neconstituţionalitate întemeiată pe alte argumente decât cele invocate în sesizarea depusă în data de 27 decembrie 2017 de un grup de 56 de deputaţi.

b) Raportat la articolul I, punctul 88 formulăm în fața onoratei Curţi următoarea constatare: în aceeaşi Decizie nr. 45/2018, cu referire la modificările legislative aduse art. 53 din legea 303/2004, Curtea a statuat că acestea au fost făcute “în sensul că reduc/restrâng atribuțiile Președintelui României în procedura de numire a președintelui, vicepreședintelui și a președinților de secție de la Înalta Curte de Casație și Justiție”. În cadrul procedurii de reexaminare a legii, legiuitorul nu a menţinut soluţia legislativă de reducere/restrângere a atribuţiilor examinată de Curtea Constiuțională, ci a eliminat în întregime atribuţiile Preşedintelui de numire în funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinţi de secţii, precum şi atribuţiile de revocare din acest funcţii.

Prin urmare, susţinem că şi în cazul modificărilor legislative operate asupra articolului 53 din legea 303/2004 este vorba de o nouă soluţie legislativă care nu “pune în acord” legea cu Decizia Curţii nr. 45/2018, ci care modifică radical articolul în cauză, în aşa fel încât considerentele Curţii (care se refereau la alte ipoteze a legii, la art. 31 alin 3 si art. 53) nu mai sunt incidente.

Drept pentru care vom ridica o nouă obiecţie de neconstituţionalitate întemeiată pe alte argumente decât pe cele înscrise în sesizarea depusă la data de 27 decembrie de un grup de 56 de parlamentari.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat de nenumărate ori nu doar cu privire la posibilitatea verificării, pe calea examinării unei noi obiecţii de constituţionalitate, dacă în procesului de punere de acord a unei legi cu o decizie a Curții Constituționale au fost respectate cele edictate de instanţa de control constituţional (a se vedea ca exemplu în acest sens Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016 prin care s-a cerut de către Guvern un al doilea control a priori de constituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, care fusese declarată neconstituţionala prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016), ci şi cu privire la posibilitatea substanţială a invocării, pe calea noii excepţii, a unei alte perspective decât cea exprimată într-o sesizare anterioară (a se vedea în acest sens paragraful nr. 12 din Decizia nr. 699/2015).

De altfel, invocarea în faţa Curţii a unor situații sau argumente juridice noi permite Curţii să verifice dacă acestea sunt într-adevăr noi şi dacă ele determină o schimbare sau o circumstanţiere a jurisprudenţei Curţii legat de un anumit aspect deja analizat (a se vedea, cu titlul de exemplu, paragrafele nr. 22 şi 29 din Decizia nr. 75/2012 privind referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) și (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, în care Curtea şi-a schimbat jurisprudenţa anterioară, respectiv Deciziile nr. 35/1996, 147/1998, 433/2006, 954/2010).

În cazul de faţă, în scopul susţinerii admisibilităţii prezenţei excepţii de neconstituţionalitate vizând Propunerii legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor învederăm următoarele aspecte:

– prezenta sesizare se limitează la cele două articole menţionate mai sus (art. I, punctele 43 şi 98 din noua lege);

– modificările operate de legiuitor în procedura reexaminării legii sunt de substanţă şi se constituie ca soluţii legislative noi în raport cu considerentele Deciziei nr. 45/2018 (care, vom argumenta în cele ce urmează, nu îşi mai pot păstra valabilitatea şi în prezenţa cauza întrucât obiectul vizat – forma legii anterior examinată de Curte – nu mai subzistă);

– invocăm noi motive de neconstituţionalitate intrinsecă care vizează modificările făcute de legiuitor asupra articolelor 31 alin 3 şi 53 din legea 303/2004, motive care nu sunt identice sau similare argumentelor vehiculate în obiecţia de neconstituţionalitate ridicată în data de 27 decembrie 2017 de un grup de 56 de deputaţi.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevă multiple situaţii de acest fel, în care au fost invocate noi motive de neconstituţionalitate ce au permis Curţii să îşi reexamineze propriile soluţii (în vederea schimbării sau circumstanţierii deciziilor anterioare).

Cu titlu de exemplu, menţionăm Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 prin care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate (vizând articolul 44 alin (2) din legea nr. 303/2004) care fusese iniţial respinsă în două decizii anterioare ale Curţii (Decizia nr. 410/2007 şi Decizia nr. 1123/2007).

Menţionăm şi Decizia nr. 588/2017 prin care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate vizând articolul 58 alin (1) din legea nr. 303/2004, articol ce făcuse obiectul unei decizii anterioare a Curţii (Decizia nr. 949/2008). Dacă în sesizarea examinată în Decizia nr. 949/2008 autorul a indicat ca motive de neconstituţionalitate (neacceptate de Curte) încălcarea articolelor ale art. 1 alin. (4), art. 125 alin. (3) şi art. 132 alin. (2) din legea fundamentală, în Decizia nr. 588/2017 Curtea a acceptat, în unanimitate, obiecţia de neconstituţionalitate ce invoca, împotriva aceluiaşi articol 58 alin 1 din legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, încălcarea art. 1 alin (5) din Constituţia României.

Obiecţia de neconstituţionalitate intrinsecă

I. Referitor la Articolul I, punctul 43 care stabileşte Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, susţinem că acesta încalcă:

– articolul 1, alin 4 din Constituţia României: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”;

– art. 77 alin 2 din Constituţia României: „Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii”;

– art. 134 alin 1 din Constituţia României: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”.

În Decizia nr. 45/2018, examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către un grup de 56 de parlamentari şi către viza abrogarea articolului 31 alin 3 din legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, Curtea a stabilit ca „eliminarea acestei atribuții expres normativizate a Președintelui României nu pune nicio problemă de constituționalitate din perspectiva art.94 lit.c), art.125 alin. (1) și (2) și art.134 alin.(1) din Constituție” şi ca eliminarea acestei atribuţii „nu aduce atingere atribuțiilor Președintelui prevăzute la art.94 lit.c) și art.125 alin.(1) din Constituție”.

Întrucât invocăm în fața onoratei Curţi alte motive de neconstituţionalitate decât cel menţionat, extrem de sumar, de semnatarii primei sesizări (singurul articol constituţional invocat în prima sesizare a fost articolul 94 alin c), iar singura decizie indicată ca relevantă în materie a fost Decizia nr. 375/2005) şi întrucât legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constitutonale prevede, la articolul 10, alin 2) ca „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”, motivăm obiecţia de neconstituţionalitate după cum urmează:

Susţinem că, spre deosebire de opţiunea abrogării unui articol de lege ce acordă Preşedintelui prerogativa de a refuza (motivat şi o singură dată) numirea în funcţie a magistraţilor care au promovat examenul de capacitate, noua opţiune a legiuitorului, de instituire a unei constrângeri opozabile Preşedintelui României (cea a imposibilităţii refuzului) la numirea în funcţie a magistraţilor ridică alte probleme de ordin constituţional.

Instituind, în cadrul procedurii de reexaminare a legii, o interdicţie totală de a refuza numirea în funcţie a judecătorilor care au promovat examenul de capacitate, Parlamentul a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (articolul 1, alin 4 din Constituţie), interzicând Preşedintelui exercitarea unei competențe care îi fusese acordată prin legea nr. 247/205 (de modificare a legii nr. 303/2004). În plus, Parlamentul a nesocotit şi dispozitivul argumentaţiei Curţii din Decizia nr. 22/2012 şi Decizia nr. 98/2008, ale căror considerente sunt aplicabile prezentei situaţii.

Ceea ce susţinem este că, într-adevăr, precum arată Curtea în Decizia nr. 45/2018, prerogativa prezidenţiala de refuz al numirii în funcţia de magistrat de la articolul 31 alin 3 din legea nr. 303/2004 a fost normativizata extra legem și nu contra legem, însă în opinia noastră această normativizare s-a făcut prin procedeul pe care Curtea îl numeşte, în jurisprudenţa sa, “dezvoltare a normei constituţionale”. Incidentă este, în acest sens, Decizia nr. 22/2012 şi considerentele următoare:

“Prin introducerea interdicției reînvestirii, legea organică nu a reglementat contrar dispozițiilor constituționale, ci a dezvoltat norma constituțională, prevăzând interdicția reînvestirii membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii…”

“În concluzie, legiuitorul are legitimitatea conferită de Legea fundamentală de a dezvolta normele constituționale, procedeu care nu conduce eo ipso la încălcarea principiului supremației Constituției față de celelalte acte normative inferioare”.

Prerogativa de refuz (motivat şi doar o singură dată) în procedura de numire în funcţie a magistraţilor pe care a dobândit-o Preşedintele României în temeiul legii 247/2005 nu a fost o “adăugire” (fără acoperire constituţională) la conţinutul articolului 94 alin c) din legea fundamentală. Nu a fost nici un favor acordat cu magnanimitate de legiuitor în anul 2005 care ar putea putea fi retras oricând de legiuitor în anul 2018, ci a fost o consecinţă naturală, firească, a “dezvoltării” infra-constițutionale la care a fost supus conţinutul articolului 94 alin c), care a fost coroborat cu articolul 77 alin 2), acesta din urmă fiind corect înţeles de legiuitorul ordinar (cu ocazia aprobării legii 247/2005) ca soluţie constituţională cu valoare regulatoare, în lumina principiului organizatoric al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (art. 1 alin 4), introdus de legiuitorul constituant prin Constituţia revizuită în anul 2003.

Prerogativa prezidenţială generală menţionată în articolul constituţional 94 alin c) de a numi în acele funcţii publice stabilite de lege (în speţa de faţă, de legea nr. 303/2004) şi prerogativa prezidenţiala specifică, explicit menţionată în Constituţie, de a numi în funcţie judecătorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (art. 125 alin 2 şi 134 alin 1) presupun conlucrarea dintre Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, legea fundamentală, la Titlul III, aşează Preşedintele României şi Consilul Superior al Magistraturii în cadrul autorităţilor publice (Preşedintele – în capitolul II, Consiliului Superior al Magistraturii – în capitolul VI, secţiunea a 3-a) care trebuie să conlucreze în vederea garantării valorilor supreme ale statului român enunţate la articolul 1 alin 3 din Constituţie. În această calitate de autorităţi publice, Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii sunt considerate de Curtea Constituţională ca fiind “autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei măsuri prevăzute de Legea fundamentală” (Decizia nr. 98/2008, sublinierea noastră).

Legea fundamentală prevede în mod explicit obiectivele constituţionale care trebuie atinse prin conjugarea competențelor Președintelui României şi Consiliului Superior al Magistraturii, menţionându-le în articolul 125 alin 2 (“Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”) şi în art 134 alin 1 (“Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”).

Mobilizarea atribuţiilor a două autorităţi publice diferite pentru “realizarea aceluiaşi obiectiv de ordin constituţional” ( în speța de față, numirea în funcţie a magistraţilor) după cum afirmă Curtea în Decizia nr. 98/2008, este efectul modului de organizare al statului, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor (art. 1. alin 4). În această decizie precitată, Curtea a mai statuat şi că, în baza principiului al separației şi echilibrului puterilor în stat, autorităţile publice au “obligaţia să colaboreze”.

Colaborarea între autorităţile publice nefiind aşadar facultativă sau opţională, iar competențele conjucte ale autorităţilor publice nefiind acordate de Constituţie în vederea neexercitării lor, se pot ivi oricând “premisele unui blocaj instituţional în condiţiile în care autorităţile publice cu competenţe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv de ordin constituţional nu colaborează şi nu reuşesc să se pună de acord, în mod repetat”, aşa cum arata însăşi Curtea analizând articolul 85 alin 2 din Constituţie, în aceeaşi Decizie nr. 98/2008.

Pe cale de consecinţă, conştientă de premisele acestor blocaje între oricare două sau mai multe autorităţi publice care au competențe conjuncte şi sunt obligate să conlucreze însă nu reuşesc să ajungă la un acord, în mod repetat, Curtea a stabilit o soluţie de principiu, cu aplicare generală pentru toate situaţiile similare, care se sprijină în întregime pe intenţia legiuitorului constituant, explicitată prin raportare la articolul 77 alin 2:

“Curtea constată că, pentru preîntâmpinarea apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevăzut la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală dreptul Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de promulgare, o singură dată.

Curtea apreciază că această soluţie are valoare constituţională de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între două sau mai multe autorităţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei măsuri prevăzute de Legea fundamentală şi că acest principiu este de aplicaţiune generală în cazuri similare” (Decizia nr. 98/2008, sublinierea noastră).

În decizia precitată, Curtea a aplicat acest principiu la procesul de remaniere guvernamentală şi de numire a unor miniştri în caz de vacanţă a posturilor.

Respectând considerentele Curţii din Decizia nr. 85/2008, considerăm, pe cale de consecinţă, că este legitimă şi chiar recomandată de însăşi Curtea Constituţională aplicarea aceleiaşi soluţii în situaţia obiectivului constituţional de numire în funcţie a magistraţilor de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (art. 134 alin 2).

Dar cum raportul dintre două autorităţi publice care au competențe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv constituţional “nu poate fi pur formal”, aşa cum arată Curtea în Decizia nr. 98/2008 analizând raportul dintre Preşedintele României şi Primul Ministru, tot astfel nici raportul dintre Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi unul pur formal. De aceea, considerăm că dreptul de a respinge, motivat şi o singură dată, propunerea de numire într-o funcţie de magistrat făcută de Consiliul Superior al Magistraturii nu este decât dezvoltarea, la nivel legal (în sensul Deciziei nr. 22/2012) a soluţiei cu valoare de principiu despre care Curtea afirmă expressis verbis, în Decizia nr. 98/2008, că “este de aplicaţiune generală în cazuri similare”.

Exact acelaşi lucru a fost statuat de Curte într-un mod mai lapidar în Decizia nr. 375/2005, însă concizia formulării nu poate oculta faptul ca premisa implicită a interpretării conferită de Curte articolului 31 alin 3 din legea 303/2004 a fost identică soluţiei principiale edictate trei ani mai târziu: “dacă Preşedintele României …. nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importantă” (Decizia nr. 375/2005).

Prin acest raţionament per a contrario Curtea recunoaștea şi întărea dreptul Preşedintelui de a refuza motivat, o singură dată, propunerile de numire în funcţia de judecător sau procuror; în 2008 Curtea urma să formalizeze, într-un principiu cu aplicaţiune generală, atribuţia Preşedintelui de a refuza, motivat şi doar o singură dată, o propunere de numire în funcţie a unui ministru în cazul revocării sau vacantării funcţiei.

Acest mecanism de refuz motivat, o singură dată, pe care însăşi Constituţia îl stabilește la articolul 77 alin 2) ca atribuţie substanţială a Preşedintelui în raport cu Parlamentul şi pe care instanţa de contencios constituţional îl consacră ca principiu de aplicare generală în situaţii simulare funcţionează, conform unei alte observaţii concise făcută într-o decizie a Curţii referitoare la soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională, ca o “contrapondere faţă de puterea legislativă, pentru realizarea echilibrului puterilor în stat” (Decizia nr. 53/2005, sublinierea noastră), aceeaşi semnificaţie având-o şi dreptul Preşedintelui de a a cere Curții Constituționale soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, cum însăşi Curtea a explicat în aceeaşi Decizie nr. 53 din 2005.

Suplimentar faţă de cele afirmate anterior, argumentăm ca însăşi Constituţia menţionează de două ori atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a face “propuneri de numire” (articolul 125 alin 2 şi articolul 134 alin 1), acesta neavând “obligaţii” de numire.

Nici din punct de vedere gramatical (potrivit sensurilor înscrise în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a revăzută și adăugită, editată de Academia Română şi Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, apărut la Editura Univers Enciclopedic în anul 2009, care explică termenul “a propune” prin “A supune o părere, o soluție, un proiect etc. discuției și aprobării cuiva; A da o sugestie, un sfat, a recomanda; a îndemna la ceva; A recomanda, a indica pe cineva pentru un post, într-un grad, într-o misiune”) nu se poate susţine ideea că atribuţia constituţională de a “propune” este sinonimă cu instituirea, în raport cu adresantul propunerii, a vreunei “obligaţii”, “constrângeri” ori a vreunui “imperativ” care îl privează de libertatea de apreciere ce îi incumbă.

Însăşi limba română se opune ideii de transformare a propunerii (indiferent de sensul ei) într-o obligaţie ce nu poate fi refuzată (nici măcar motivat şi nici măcar o singură dată). Stă în esenţa propunerii de a fi primul moment dintr-un demers complex care are nevoie, într-o a doua etapă, de o decizie de acceptare sau de refuz.

Nici în punct de vedere juridic nu se poate susţine că între aceste două competențe, cea de “propunere” (formulată Consiliului Superior al Magistraturii) şi cea de “numire” în funcţia de magistrat (aparținând Preşedintelui României) ar exista o relaţie de echivalenţă care ar permite contopirea sensului celor două noţiuni într-una singură, prin care s-ar transforma decretul de numire în funcţia de judecător sau procuror semnat de Preşedintele României într-un act emis în cea mai formalistă manieră.

De altfel, însăşi Curtea Constituţională s-a pronunţat în mod ferm împotriva înscrierii în legislaţia infra-constituțională, pe calea procesului de legiferare, a unui formalism lipsit de conţinut care contrazice valorile supreme menţionate de legea fundamentală: “Așadar, Curtea constată că, printr-un formalism dăunător stabilirii adevărului şi realizării dreptăţii ca valoare supremă prevăzută de art.1 din Legea fundamentală, legiuitorul a reglementat, prin art.345 alin.(1) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.75/2016, un text neconstituțional” (Decizia nr. 802/2017, paragraful 33, sublinierea noastră).

Procedurile (în cazul de față procedura de numire în funcţie a magistraţilor, judecători și procurori) trebuie să fie subordonate valorilor supreme enumerate de Constituţiei, iar nu să le golească de substanţa pe care le-o conferă însăşi legea fundamentală.

Dacă am accepta ideea că nu există nici o deosebire de sens lingvistic şi de conţinut juridic între prerogativa prezidenţiala de numire în funcţie a magistraţilor (care este transpusă în legea organică prin articolul 31 alin 1 din legea 303/2004) şi prerogativa de propunere Consilului Superior al Magistraturii conferită acestuia de articolele 125 alin 2 şi 134 alin 1, şi că simpla formulare a propunerii ar atrage, în mod implacabil, numirea în funcţie, ar însemna să admitem că legea fundamentală conţine formulări tautologice (“propunerea de numire” ar trebui citită ca “numirea de numire”), redundante ori inutil-repetitive, ceea ce ar fi absurd.

Or, pentru a evita ca autorităţile care au competențe conjucte să şi le exercite, în realizarea obiectivelor constituţionale, dând dovadă un formalism pur – o extremă – sau rămânând într-o situaţie de blocaj perpetuu atunci când nu reuşesc să se pună de acord în mod repetat – cealaltă extremă – , legiuitorul constituant a instituit iar Curtea a interpretat articolul 77 alin 2 din Constituţie ca “principiu de aplicaţiune generală în cazuri similare”.

Pe cale de consecinţă, şi articolul 31 alin 3) din legea 303/2004 trebuie văzut ca o prerogativă a Preşedintelui acordată prin dezvoltarea loială a normei constituţionale, şi care nu poate fi interzisă de către Parlament decât cu preţul încălcării art. 1 alin 4 şi art. 77 alin 2 din Constituţia României şi al nerespectării considerentelor din Deciziile Curţii nr. 53/2005, nr. 375/2005 şi nr. 98/2008, precum şi cu preţul perturbării grave a raportului dintre Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii.

Această perturbare gravă a raportului dintre două autorităţi publice produsă de interzicerea exercitării de către Preşedintele României a dreptului de refuz (motivat şi o singură dată) în procedura de numire în funcţie a magistraţilor nu este altceva decât o conferire neconstituţională de competenţă în beneficiul Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta poate obţine astfel, în mod automat şi cel mai formal mod, numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor în urma formulării unei simple propuneri care funcţionează ca un veritabl imperativ ce nu îi lasă Preşedintelui României nici cel mai mic spaţiu de apreciere şi refuz (fie şi motivat şi o singură dată).

Evident, aşa cum bine a stabilit Curtea Constituţională în Decizia nr. 45/2018, conlucrarea între Preşedintele României şi Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul procedurii de numire în funcţie a magistraţilor poate şi chiar este de dorit să presupună o minimă curtoazie înainte de eventuala exercitare, de către Preşedintele României, a prerogativei legale (înscrisă în articolul 31 alin 3 prin “dezvoltarea” normei constituţionale). Însă, în lumina deciziilor Curţii deja invocate anterior, solicităm ca onorata Curte nu doar să decidă asupra conformităţii noii forme a articolului 31 alin 3) cu legea fundamentală şi cu articolele invocate ca temei de neconstituţionalitate, ci şi să stabilească dacă un obiectiv atât de important cum este cel de numire în funcţie a judecătorilor şi procurilor, pe care legiuitorul constituant îl tratează cu maximă responsabilitate având în vedere statutul constituțional al acestor categorii, poate fi lăsat în seama arbitrariului unei simple proceduri de dialog (care nu implică nici o obligaţie juridică explicită în lipsa mecanismului cu rol principial instituit de art. 77 alin 2 şi extins ca aplicabilitate şi pentru alte situaţii similare, prin Decizia nr. 98/2008).

Un astfel de “dialog” nu ar fi decât un monolog fără valoare, din moment ce Consiliul Superior al Magistraturii nu ar avea nici cea mai mică obligaţie juridică de a da curs sau chiar de a notifica primirea unei solicitări din partea Preşedintelui în procedura de numire a magistraţilor.

Solicităm, de asemenea, ca onorata Curte să stabilescă dacă acest obiectiv constituţional (numirea în funcţia a magistraţilor) care concură la garantarea dreptăţii ca una dintre valorile supreme ale Constituţiei (art. 1 alin 3) şi la înfăptuirea Justiţiei (ca obiectiv al instanţelor judecătoreşti, aşa cum o afirmă titlul din textul Constituţiei ce delimitează întreg articolul 124) poate fi realizat printr-un raport pur formal între două autorităţi publice (conform intenţiei manifeste a legiuitorului), raport instituit în mod neconstituţional de către Parlamentul României care nu numai că a interzis Preşedintelui o atribuţie ce i-a fost acordată prin articolul 31 alin 3 din legea 303/204 în urma dezvoltării infra-constitutionale a art. 1 alin 4, coroborat cu articolul 77 alin 2 ci chiar a adăugat, la articolul 134 alin 1 din Constituţie, o competență pe care legiuitorul constituant nu i-a atribuit-o Consiliului Superior al Magistraturii, încălcând astfel legea fundamentală.

În fine, rugăm onorată Curte să aibă în vedere, în eventualitatea examinării unei posibile obiecţii a puterii legislative împotriva prezenţei argumentaţii că, în chiar situaţia unei conduite instituţionale de curtoazie care se circumscrie colaborării loiale extra legem întemeiată pe simple practici constituţionale, aceste practici nu pot fi invocate ca temei juridic pentru lipsirea de substanţă a unei competențe a Preşedintelui României ce decurge direct din principiul de organizare al statului (cel al separaţiei şi echilibrului dintre puteri, art. 1 alin 4 din Constituție) şi din care Curtea a dedus, pe cale jurisprudenţiala, soluţia de aplicabilitate generală care permite Preşedintelui să îşi exercite prerogativa de refuz, motivat şi o singură dată, în acele situaţii în care acesta îşi conjugă competentele cu altă autoritate publică în vederea realizării unui obiectiv stabilit de însăşi Constituţia României.

O practică extra legem nu poate fi invocată pentru a înfrânge însuși pricipiul de organizare al statului. Practicile, chiar şi cele reciproc acceptate, nu au decât forţa şi durabilitatea pe care le-o conferă bună credinţă a autorităţilor publice participante la dialogul instituţional. Or, Constituţia face vorbire de valori supreme care sunt “garantate” (ceea ce presupune inclusiv mecanisme constituţionale de îndreptare sau chiar de înlăturare, prin intermediul intervenției Curţii, a practicilor neconforme cu legea fundamentală) şi care constituie finalitatea tuturor obiectivelor constituţionale pentru realizarea cărora două sau mai multe autorităţi publice îşi conjugă competentele.

Pe cale de consecinţă, “comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat” (aşa cum afirma ad litteram însăşi Curtea Constituţională în Decizia nr. 1431/2010, în nr. Decizia 1/2011 şi mai ales în Decizia 799/2011 asupra proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României), susţinem că acestui principiu al separaţiei şi echilibrului puterilor (“principiu aplicat, în egală măsură, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autorităţilor publice pentru orice situaţii similare” – Decizia nr. 98/2008), precum şi mecanismului constituţional de soluţionare a oricăror posibile blocaje între autorităţile publice (instituit de Curtea Constituţională în aceeaşi decizie) nu îi poate fi opozabila o simplă practică extra legem a autorităţilor publice care ar fi lăsată să funcţioneze, în cel mai neconstituţional mod cu putinţă, prin subrogarea prerogativei prezidenţiale de refuz motivat, o singură dată, la numirea în funcţie a magistraţilor.

Cum a statuat deja Curtea în Decizia nr. 637/2006 “separația puterilor în stat nu înseamnă lipsa unui mecanism de control între puterile statului, dimpotrivă presupune existența unui control reciproc, precum și realizarea unui echilibru de forțe între acestea” (sublinierea noastră), echilibru căreia îi conferă aplicare dreptul Preşedintelui României de a refuza, motivat, o dată, numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor.

Referitor la articolul I, punctul 88 (care modifică articolul 53 din legea 303/2004) din Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Pl-x nr. 418/2017, formulat astfel:

(2) Numirea în funcţiile prevăzute la alin.(1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(3) Dispoziţiile art.48 alin.(10) – (12) se aplică în mod corespunzător.

Susţinem că eliminarea totală a prerogativei legale a Preşedintelui României de numire în funcţiile de conducere şi de revocare din aceleaşi funcţii de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (preşedinte, vicepreşedinţi şi preşedinţi de secţie) încalcă următoarele articole constituționale (din motivele pe care le vom prezenta în cele ce urmează):

– art. 1 alin 3 : “România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”

– art. 1 alin 4: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”

– art. 80 alin 2: „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

– art. 125 alin 2: „Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”

– art. 133 alin 6: „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă”

– art. 134 alin 1: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”

– art. 154 alin 4: „Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire”

Întrucât am afirmat că argumentele pe care le supunem analizei Curţii nu sunt nici identice şi nici similare cu cele formulate în sesizarea înaintată de un grup de 56 de deputaţi la data de 27 decembrie 2017, considerăm oportun să reluăm în întregime critica de neconstituționalitate ale art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza întâi și (10)] din legea votată iniţial de Parlamentul României în scopul dovedirii acestei afirmații:

“Totodată, prevederile art. I, pct. 44, pct. 77, pct.87, pct.88, pct.108 sunt adoptate în contra considerentelor Deciziei CCR nr. 375/2005 cu referire expresă la nesocotirea competentelor Preşedintelui României în privinţa numirii în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, conform art. 94 litera c) din Constituţie”.

Spre deosebire de forma legii examinată de Curtea Constituţională în Decizia nr. 45/2018, noua formă a articolului 53 înlătură în întregime (la alineatul 1) competența legală a Preşedintelui României de numire în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încredinţându-le secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Simetric, legiuitorul elimină (la alin 5) şi prerogativa Preşedintelui României de a revoca din funcţiile de conducere preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie ai Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, aceasta prerogativă fiind încredinţată tot secţiei pentru judecători a Consilului Superior al Magistraturii.

La nivel general, noul articol suscită o chestiune de principiu, anume dacă prerogativa numirii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (şi, simetric, prerogativa revocării din aceleaşi funcţii) de către secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este compatibilă cu rolul încredințat acestei autorităţi publice de către legea fundamentală.

Articolele care reglementează rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii sunt: articolul 133 (care descrie rolul şi structura) şi articolul 134 (care descrie atribuţiile), la care se adaugă art 125 alin 2, cu referire explicită la statutul judecătorilor.

Articolele constituţionale relevante în materia numirii magistraţilor sunt:

– art 125 alin 2: “Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice”

– art. 134 alin 1: “Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”.

Legiuitorul constituant a decis că obiectivul constituţional al numirii în funcţiile de judecător şi procuror să fie îndeplinit prin conlucrarea dintre Consiliului Superior al Magistraturii şi Preşedintele României.

Or, din chiar modul de redactare al celor două articole reiese în mod explicit şi fără vreun dubiu că legiuitorul constituţional nu a acordat Consiliului Superior al Magistraturii decât prerogativa propunerii în vederea numirii (sau accesului) la funcţie. Ambele articole nu comportă nici un echivoc: Consiliul propune Preşedintelui României, iar acesta numeşte. Singura atribuţie de numire o are Consiliul Superior al Magistraturii în ceea ce îi priveşte pe judecătorii şi procurorii stagiari, însă aceasta prerogativă de numire este acordată pe calea excepţiei. Cum excepţia este de strictă interpretare, afirmăm că, de plano, Consiliul Superior al Magistraturii nu are, prin Constituţie, alte atribuţii de numire a judecătorilor şi procurorilor (cu atât mai puțin de revocare).

Constituţia a stabilit însă că, odată trecut momentul numirii în funcţie (prin decret prezidenţial), Consiliul Superior al Magistraturii gestionează cariera magistraţilor. Astfel, la articolul 125 alin 2 Constituţia circumscrie cariera magistraţilor deja numiţi în funcţie de Preşedintele României prin cele trei momente enumerate limitativ: promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor. Însă niciuna din cele trei atribuţii ale Consiliului Superior al Magistraturii enumerate expres de Constituţie (promovarea, transferarea şi sancţionarea) nu poate fi asimilata numirii în funcţie a judecătorilor.

Pe cale de consecinţă, susţinem că forma articolului 53 din legea nr. 303/2004, aşa cum a fost ea modificată de Parlamentul României în urma reexaminării, încalcă art 125 alin 2 şi art. 134 alin 1 din Constituţie, întrucât îi conferă Consiliului Superior al Magistraturii o atribuţie pe care legea fundamentală însăşi nu i-o oferă, aceea a numirii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinţi de secţie și pe cea a revocării din funcție a acelorași magistrați.

Dintre cele trei noţiuni care descriu cariera judecătorilor trebuie a priori excluse sancţionarea şi transferarea ca atribuţii ce ar permite Consiliului Superior al Magistraturii să acorde acces în acele funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie enumerate (ipoteza dobândirii unei funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sancţionare este absurdă, iar cea a dobândirii unei funcţii de conducere prin transfer este imposibilă, întrucât nu exista funcţii de conducere la o instanţă din sistemul judicar echivalentă ca rang instanţei supreme, de unde Consiliul Superior al Magistraturii să “transfere” judecători direct în funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Susţinem însă că nici conţinutul noţiunii de promovare şi nici atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de a promova judecătorii şi procurorii nu permite legiuitorului să încredinţeze aceasta atribuţie a numirii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Consiliului Superior al Magistraturii (mai precis secţiei de judecători). Numirea într-o funcție de conducere nu poate fi asimilată promovării, cum se acreditează în noua variantă legislativă a articolului 53 din legea 303/2004.

Se pare că legiuitorul înţelege actualmente conceptul de “promovare” în carieră a magistraţilor ca un sinonim perfect al “numirii în funcţie de conducere” la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect contrar celor prevăzute chiar în denumirea capitolului 5 din actuala variantă a legii 303/2004 care distinge foarte clar între cele două momente ale carierei judecătorilor : “Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere”); în mod corelativ, în conținutul acestui capitol se găsesc două secțiuni, dintre care Secţiunea 1 se intitulează „Promovarea la tribunale, curţi de apel şi la parchete”), în timp ce Secţiunea a 2-a poartă denumirea „Numirea în funcţiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi parchetelor corespunzătoare”. Aceeaşi distincţie terminologică o întâlnim şi în cazul titlului Secţiunii a 3-a: „Promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi numirea în funcţiile de conducere din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului Naţional Anticorupţie”.

Diferenţa între cele două momente este recunoscută şi întărită de Curtea Constituţională însăşi care, analizând conţinutul juridic noţiunii de “promovare”, a statuat explicit în Decizia nr. 14/2013 că promovarea înseamnă nu accesul la o funcţie de conducere, ci accesul la o altă instanţă sau parchet:

“Dreptul la promovare, la care face referire autorul excepției, nu poate fi o componentă a dreptului fundamental la învățătură, iar dreptul la dezvoltare profesională și perfecționare se poate concretiza, în cazul său, în alte forme specifice, care nu implică promovarea la o altă instanță sau transferul la altă instituție”.

Aceasta definiţie dată de Curte momentului din cariera magistraţilor numit “promovare”, în vederea realizării căruia Constituţia însăşi, la art. 125, alin 2) a prevăzut o atribuţie omonimă a Consiliului Superior al Magistraturii, nu desemnează simpla schimbare a locului de muncă la orice altă instanţă, ci neapărat la o instanţă superioară, aşa cum însăşi Curtea susţine în Decizia nr. 785/2009:

“Așadar, în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la funcția de judecător sau procuror la instanțele sau parchetele superioare, se instituie un privilegiu în favoarea celor care au fost avocați, în detrimentul tuturor celorlalți”;

“…neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptățiri la promovarea la instanțele sau parchetele superioare unei anumite categorii”;

“Este de asemenea adevărat că tipul de activitate desfășurată anterior admiterii în magistratură de alte categorii de juriști, cum ar fi, spre exemplu, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administrației Prezidențiale, este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicțională și, implicit, vechimea în astfel de funcții să fie asimilată vechimii în magistratură necesară pentru înscrierea la concursul de promovare la instanțele sau parchetele superioare.”

Aceeași interpretare este menţinută de Curte şi în Decizia nr. 176/2014:

“…neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptăţiri la promovarea la instanţele sau parchetele superioare unei anumite categorii, între magistraţi, pe parcursul dezvoltării profesionale” (paragraful 19)

Când însă este vorba despre ocuparea unei funcţii de conducere, nu doar legea nr. 303/2004 distinge clar (în titlul capitolului 5 şi în titlurile secţiunilor 1, 2 şi 3 ale acestuia, așa cum am arătat) între “promovare” şi “numirea în funcţia de conducere” (această distincţie fiind valabilă inclusiv pentru judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lucru ce reiese clar din titlul secţiunii a 3-a), ci chiar Curtea Constituțională are grijă să nu confunde “promovarea” şi “numirea într-o funcţie de conducere”. Incidentă este, cu titlu de exemplu, Decizia nr.176/2014, în care Curtea scrie:

“Distinct de cele reținute în decizia menționată, Curtea constată că art. 50 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 enunță principiul potrivit căruia pentru numirea într-o funcție de conducere persoana interesată trebuie să fi îndeplinit funcția de judecător sau procuror pentru o anumită perioadă, aceasta fiind echivalentul vechimii efective în magistratură”;

“În continuare, Curtea observă că, din perspectiva vechimii necesare pentru numirea într-o funcție de conducere, situația persoanelor care au dobândit vechime într-o funcție de magistrat – judecător sau procuror – este diferită față de cea a celor care au realizat vechime în alte funcții cu profil juridic.

Prin urmare, un se poate, susţine că până şi Curtea Constituţională confundă cele două noţiuni (“promovare” şi “numire în funcţia de conducere”) şi că, din moment ce însăşi Curtea o face, şi legiuitorul ordinar este îndreptăţit şi chiar obligat să o facă.

Dimpotrivă, atât filosofia legii nr. 303/2004 actualmente în vigoare, exprimată prin distincţia lingvistică intre “promovare” şi “numirea în funcţie de conducere” şi prin diferenţa de conţinut juridic între cele două momente distincte ale carierei unui magistrat, pe care le consfinţeşte însăși Curtea (“promovarea” desemnând un traseu profesional ascendent între instanțe sau parchete diferite, de la una inferioară spre una superioară, în timp ce “numirea în funcţia de coducere” este expresia unui parcurs profesional ascendent desfăşurat în interiorul aceleiaşi instanțe sau unităţi de parchet) fac ca noţiunea generală de “numire în funcţia de conducere” să fie riguros diferită în plan juridic şi faptic, de noţiunea generală de “promovare”.

Deciziile Curţii nr. 785/2009, nr. 14/2013 și nr. 176/2014, antecitate, nu fac decât să consacre diferenţa terminologică şi de conţinut juridic între cele două noţiuni. Chiar dacă pentru ambele situaţii se poate folosi, colocvial, expresia de “avansare în carieră”, diferenţa de traseu profesional ascendent (între instanțe sau unităţi de parchet sau în interiorul aceleiaşi instanțe sau unităţi de parchet), nu trebuie negată, pentru că acest lucru generează o încălcare a Constituţiei, prin care Consiliului Superior al Magistraturiii se acordă, de către Legislativ, ceea ce însăşi legea fundamentală nu i-a acordat.

În cele trei decizii menţionate, Curtea Constituţională a făcut altceva decât să preia distincţia utilizată de însuşi legiuitorul constituant care, în enumerarea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, a distins clar intre atribuţia numirii în funcţie a magistraţilor (pe care i-a acordat-o Consiliului Superior al Magistraturii doar cu titlul de excepţie, pentru judecătorii stagiari) şi atribuţia promovării magistraţilor, care îi revine de drept Consiliului.

În lumina articolelor constituţionale 125 alin 2 şi 134 alin 1 şi ale Deciziilor Curţii mai sus citate (Deciziile 785/2009, 14/2013, 176/2014), susţinem că prerogativa de “numire într-o funcţie de conducere” este un caz particular al prerogativei generale de “numire în funcţie” (iar nu un sens sinonim al noţiunii de “promovare” în carieră) şi că, dacă legiuitorul constituant nu a acordat Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de “numire în funcţie” a judecătorilor de scaun, ci doar a celor stagiari, cu atât mai puţin poate acorda legiuitorul ordinar Consiliului Superior al Magistraturii (mai precis, secţiei pentru judecători) atribuţia “numirii în funcţiile de conducere” de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dovada că “numirea în funcţie de conducere” este un caz particular al atribuţiei generale de “numire în funcţie” o furnizează însăşi Curtea Constituţională, într-o decizie pe care o vom menţiona şi din considerentele căreia vom cita mai jos.

Chiar dacă uzul comun, necritic, al limbajului are tendinţa de a asimila în mod ilegitim “numirea într-o funcţie de conducere” cu “promovarea”, Constituţia şi Curtea Constituţională nu o fac şi nici legiuitorul nu are voie să o facă. Din acest punct de vedere, intenţia legiuitorului, când a modificat legea nr. 303/2004 pare să fie asimilarea funcţiilor de conducere ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu funcţiile de conducere de la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și curți de apel.

În acest sens, pe calea reexaminării, legiuitorul a anulat diferenţa de natură juridică (existentă în cadrul legii nr. 303/2004 încă din anul 2004) între modalitatea de acces în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (articolul 53) şi modalitatea de acces în funcţiile de conducere de la instanţele inferioare (articolul 48), acordând Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prerogativa de a numi şi în funcţiile de conducere la Înalta Curte. Viziunea legiuitorului pare să fie următoarea: dacă articolul 48 din legea actuală permite că accesul în funcţiile de conducere de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel (şi unităţile de parchet corespunzătoare) să fie de competența Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie ca acelaşi lucru să fie valabil şi funcţiile de conducere de la Înalta Curte (reglementate de articolul 53 din lege).

În mod evident, aceasta viziune care transpare din modificarea legislativă operată de legiuitorul actual în cadrul reexaminării proiectului de lege presupune, implicit, că articolul 48 din legea 303/2004 şi modalitatea de acces în funcţiile de conducere de la instanţele inferioare (judecătorii, tribunale, curţi de apel şi parchetele specializate) furnizează un model a priori constituţional ce poate fi aplicat şi pentru funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţionate în articolul 53.

Prezenta critică de constituţionalitate nu îşi propune să facă o comparaţie între viziunea care reiese din articolele 48 şi 53 ale legii nr. 303/2004, ci doar să semnaleze diferenţa dintre ele şi mizele constituționale ale acestei diferenţe.

În acest sens, respectăm cele edictate de Curtea Constituţională în Deciziile nr. 362/2013, nr. 262/2015, nr. 892/2015 şi nr. 254/2016 anume că “examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne”.

Însă susţinem că statutul funcţiilor de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al magistraţilor care le ocupă (reglementat de articolul 53 din lege) nu poate fi adus de legiuitor la nivelul statutului funcţiilor de conducere de la instanţele inferioare (reglementat de articolul 48) decât cu preţul încălcării Constituţiei.

Această diferenţă de statut între funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (preşedinte, vicepreşedinte, preşedinţi de secţie) şi funcţiile de conducere de la judecătorii, tribunale, curţi de apel o consacră însăşi Curtea Constituţională, în paragraful 20 al Deciziei nr. 436/2014:

“Curtea constată că, din punct de vedere juridic, nu poate fi pus semnul egalităţii între judecătorii şi procurorii care promovează în funcţii de execuţie ori de conducere la nivelul tribunalelor/curţilor de apel şi, respectiv, cei care promovează în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dimpotrivă, situaţiile obiectiv diferite în care aceştia se află justifică şi chiar impun instituirea unui tratament diferenţiat” (sublinierea noastră)

Aceeaşi diferenţă de statut juridic este afirmată de Curte şi în paragraful 23 al Deciziei nr. 436/2014: “În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispoziţiile art.52 alin.(3) din Legea nr.303/2004 se află într-o situaţie obiectiv distinctă de aceea în care se află persoanele care au vocaţia de a accede la o funcţie publică – de execuţie/conducere la nivelul instanţelor şi parchetelor până la nivel de curte de apel -, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit” (sublinierea noastră).

Chiar dacă în Decizia nr. 436/2014 este vorba de condiţia lipsei unei sancţiuni disciplinare pentru magistraţii care se înscriu la concursul de promovare pentru a deveni judecători la Înalta Curte (aspect punctual care nu este relevant pentru prezenţa obiecţie de neconstituţionalitate), din argumentaţia Curţii reţinem însă considerentul de principiu, anume că este justificată (şi chiar necesară, afirmă Curtea, invocând şi Decizia nr. 53/2002) instituirea unui tratament juridic diferit pentru judecătorii de la Înalta Curte în raport cu judecătorii de la celelalte instanțe inferioare.

Aceast diferenţă de tratament este justificată de poziţia instituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ierarhia instanţelor (“situarea instanţei supreme în vârful sistemului judiciar” – Decizia nr. 436/2014, paragraful 23).

Pe cale de consecinţă, având în diferenţa de tratament juridic intre judecătorii de la instanţele inferioare şi judecătorii de la Înalta Curte pe care o care instanţă de contencios constituţional o consideră justă, rezonabilă şi chiar necesară, susţinem în fața onoratei Curţi că este constituţională instituirea de către legiuitor (în varianta actuală a legii 303/2004) a unei diferenţieri de ordin legal între modalitatea de acces în funcţiile de conducere de la curţile inferioare şi modalitatea de acces în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că, în temeiul acestei diferenţieri, numirea prin decret al Preşedintelui României în vederea ocupării funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte şi preşedinţi de secţie la Înalta Curte de Casație și Justiție este constituţională, în timp ce “promovarea” dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii în funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție (soluţia legiuitorului în urma reexaminării legii), nu.

Întrucât am afirmat anterior, ţinând cont de art 125 alin 2 şi 134 alin 1 din Constituţie, dar şi de Deciziile Curţii nr. 785/2009, 14/2013, 176/2014), ca “numirea într-o funcţie de conducere” este un caz particular al atribuţiei generale de “numire în funcţie” (iar nu un sens al noţiunii de “promovare” în carieră) şi că dovada corectitudinii acestei afirmaţii o furnizează însăşi Curtea Constituţională, menţionăm Decizia nr. 551/2009, în motivarea căreia Curtea susţine că:

“Art. 134 alin. (1) din Constituția României prevede atribuția Președintelui României de a-i numi în funcție pe judecători și pe procurori, cu excepția celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. În aplicarea acestor prevederi, legiuitorul are libertatea de a reglementa competența Președintelui României de a-i numi în funcție, inclusiv în funcții de conducere, și de a-i revoca pe toți magistrații la care textul constituțional se referă”.

În Decizia 551/2009, Curtea a examinat (fără a se limita la) constituţionalitatea articololelor 31 și 53 din legea 303/2004, respingând obiecţiile ridicate. Motivarea respingerii obiecţiilor arată fără echivoc faptul că însăşi Curtea consideră „numirea în funcțiile de conducere” (articolul 53) un caz particular al situaţiei generale de „numire în funcţie” (articolul 31).

Termenul „inclusiv” dovedeşte că este vorba de o relaţie logică de incluziune între două noţiuni. Întrucât noţiunea de „numire în funcţie de conducere” este inclusă în noţiunea mai largă de „numire în funcţie”, rezultă că ceea ce descrie conţinutul juridic al noţiunii generale de „numire” trebuie să se aplice la conţinutul noţiunii particulare de „numire în funcţie de conducere”, în temeiul legilor logice de incluziune între noțiuni.

Or, întrucât Constituţia îi conferă Preşedintelui României atribuţia generală de „numire în funcţie” a magistraţilor, acordarea de către legiuitor a atribuţiei particulare de „numire în funcţii de conducere” nu este decât o transpunere la nivel legal a articolului 134 alin (1), aşa cum afirmă Curtea.

De aceea, aplicând principiul fundamental ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus, Curtea a respins în Decizia 551/2009 obiecţia de neconstituţionalitate şi a considerat că: nu doar că prerogativa numirii în funcţie (ca acces la funcţia de judecător şi procuror reglementată de articolul 31 alin 1 din legea 303/2004), ci inclusiv prerogativa numirii în funcţiile de conducere de la Înalta Curte reglementate de articolul nr. 53 din legea 303/2004 (dar şi prerogativa numirii în funcţiile de conducere în Ministerul Public menţionate în articolul 54 din aceeaşi lege) nu încalcă art. 134 alin 1 din Constituţie:

„Art. 134 alin. (1) din Constituția României prevede atribuția Președintelui României de a-i numi în funcție pe judecători și pe procurori, cu excepția celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. În aplicarea acestor prevederi, legiuitorul are libertatea de a reglementa competența Președintelui României de a-i numi în funcție, inclusiv în funcții de conducere, și de a-i revoca pe toți magistrații la care textul constituțional se referă”.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, art. 33, art. 41, art. 53, art. 54, art. 61 şi art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”.

În acest punct al obiecţiei noastre de neconstituţionalitate, ne este imposibil să nu semnalăm onoratei Curţi faptul că, în considerentele Deciziei nr. 45/2018, ea a statuat un lucru care contrazice punct cu punct cele deja decise în Decizia nr. 551/2009.

„Curtea constată că promovarea judecătorilor atât în funcții de execuție, cât și în funcții de conducere se realizează de Consiliul Superior al Magistraturii. În aceste condiții, art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) și (8)] din lege, normativizând competența Președintelui României de a promova judecătorii, respectiv de a-i numi în funcțiile de președinte și vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă competența constituțională a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea în funcție a judecătorilor, astfel cum aceasta rezultă din coroborarea art.125 alin.(2) și art.134 alin.(1) din Constituție (Decizia nr. 45/2018, paragraful 164, sublinierea noastră).

Este imposibil de înţeles de ce în anul 2009 Curtea a decis că articolul 53 din legea nr. 303/2004 era constituţional şi nu încălca dispozițiile articolului 134 alin 1) din Constituţie, iar în anul 2018 ea a decis contrariul, fără ca între momentele celor două decizii să fi avut loc vreo revizuire a Constituţiei care să modifice articolul 134 alin 1).

Nu putem vorbi de un reviriment jurisprudențial, ci de o adevarată contradicție, punct cu punct, între cele doua decizii:

– accesul la funcțiile de conducere se face prin numire, de către Președintele României (Decizia nr. 551/2009);

– accesul la functiile de conducere se face prin promovare, de către Consiliul Superrior al Magistraturii (Decizia nr. 45/2018);

– articolul 134 alin 1) din Constituție prevede atribuția Președintelui de a numi judecători, inclusiv în funcțiile de conducere, iar această atribuție nu încalcă prerogativelor Consiliului Superior al Magistraturii, de la care Președintele primește propunerile (Decizia nr. 551/2009);

– articolul 134 alin 1) nu prevede atribuția Președintelui României de a numi în funcție judecatori, ci doar prerogativa Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune (fără conlucrarea cu Președintele României) promovarea în funcțiile de conducere de la Înalta Curte (Decizia nr. 45/2018);

– articolul 53 alin 1 din legea 303/2004 este constituțional în raport cu articolul 134 alin 1 din Constitutie (Decizia nr. 551/2009);

– articolul 53 alin 1 din legea 303/2004 este neconstituțional (Decizia nr. 45/2018).

În plus, este dificil de înţeles şi de ce Curtea, în Decizia nr. 45/2018, a decis să facă o aplicare selectivă a principiului ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus.

Astfel, atunci când scrie în considerentele acestei decizii următoarele: „Curtea reține că art.125 alin.(2) din Constituție prevede că „Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice”. Prin urmare, se constată că textul constituțional este univoc și oferă o unică soluție normativă în privința autorității competente să dispună promovarea judecătorilor în funcții de conducere, fără a face distincție în funcție de ierarhia instanțelor judecătorești”, Curtea a considerat ca autoritatea publică investită cu prerogativa “promovării” magistraţilor este Consiliul Superior al Magistraturii, iar această prerogativă poate fi exercitată de Consiliu fără a ţine cont de vreo ierarhie intre instanţele judecătoreşti.

Prin urmare, prerogativa constituţională a “promovării” în carieră a magistraţilor, atribuită de Constituţie Consiliului Superior al Magistraturii la articolul 125 alin 2) şi 134 alin 1):

– trebuie exercitată de Consiliu fără vreo distincţie referitoare la ierarhia instanţelor judecătoreşti;

– instituie o unică soluţie normativă în privința autorității competente

În opoziție, depre prerogativa constituțională a “numirii” , Curtea a considerat, în Decizia nr. 45/2018, că:

– trebuie limitată doar la accesul în funcţia de judecător (“Cu alte cuvinte, textul constituțional se referă la propunerea de numire în funcția de judecător sau procuror, și nu în funcția de conducere” – paragraful 163 din Decizia nr. 45/2018; „acest text se referă numai la numirea în funcția de judecător/procuror, după caz, așadar, la accesul în aceste funcții, ca urmare a susținerii examenului de capacitate” – paragraful nr. 163 din Decizia nr. 45/2018):

– nu instituie o unică soluție normativă în privința autorității competente (deși în Decizia 551/2009 ea stabilise că este vorba normativă unică valabilă inclusiv pentru numirea în funcțiile de conducere), ci se exercită de către Președinte pentru numirea în funcție și de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cităm, pentru coerența motivării prezentei obiecții, întregul paragraf 163:

“De asemenea, Curtea reține că art.134 alin.(1) din Constituție prevede: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii”. Cu alte cuvinte, textul constituțional se referă la propunerea de numire în funcția de judecător sau procuror, și nu în funcția de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizează accesul în funcție, nu la cariera judecătorului/procurorului ulterior numirii în funcție” (Decizia nr. 45/2018).

Pe scurt, nu se poate înţelege raţiunea pentru care, în raport cu aceeaşi obiecţie de neconstituţionalitate vizând articolul 53 din legea 303/2004 şi raportat la acelaşi articol constituţional (art. 134 alin 1), sensul aceleiaşi noţiuni din Constituţie (“numire în funcţie”) a fost interpretat în mod incluziv în anul 2009 (“numirea” include și accesul în cariera de magistrat, dar și accesul la funcțiile de conducere la Înalta Curte) şi în mod disjunctiv în anul 2018 („numirea” nu se mai referă decât la accesul în cariera de magistrat, pentru accesul la funcțiile de conducere de la Înalta Curte trebuie folosit alt termen).

În acelaşi timp, în Decizia nr. 45/2018 noţiunea de “promovare” din acelaşi articol constituţional (art. 134 alin 1) este pusă de Curte să funcţioneze ca soluţie normativă unică pentru toate nivelurile instanţelor (deşi anterior Curtea stabilise că este legitimă și chiar necesară stabilirea unei diferenţe de statut juridic în cadrul ierarhiei instanţelor, în Decizia nr. 436/2014), astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii este investit pe cale jurisprudențială – fără ca legiuitorul constituţional să îi fie oferit în mod explicit – cu prerogativa “numirii în funcţiile de conducere” de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pe care însă Curtea o consfinţise deja în 2009 ca fiind constituţionala în raport cu atribuțiile Președintelui României).

Nu putem înțelege, așadar, lecturând articolul 134 alin 1) al legii fundamentale Curtea alege, în Decizia 45/2018 sa interpreteze echivoc un termen (“numirea” presupune doar accesul la funcție, nu și accesul la funcțiile de conducere la Înalta Curte) în timp ce pentru alt termen (“promovare”) rezervă o interpretare univocă (promovare presupune accesul și la alte instanțe superioare și accesul la funcțiile de conducere de la Înalta Curte).

Acest tip de interpretare din Decizia nr. 45/2018, în care sunt negate (prin ignorare) decizii anterioare ale Curții care explicitaseră noțiunea de “numire”, inclusiv “numire în funcția de conducere” (Decizia nr. 551/2009 și Decizia nr. 176/2014), reflectă un sens totalmente inovator al noțiunii de “promovare” și contrazis explicit de decizii anterioare ale Curții și de textul constitutițional, care distinge între numire și promovare, văzându-le ca noțiuni diferite (drept pentru care sunt enumerate, distinctiv, în articolele 125 alin 2 și 134 alin 1).

De aceea nu credem că vreo regulă de interpretare permite ca textul Constituției să fie citit cu intenția de a găsi sub litera unei noțiuni (“promovare”) sensul altei noțiuni diferite (“numire”). Și totuși, acest lucru rezultă din considerentele Deciziei nr.45/2018.

Mai mult, comparând dispozitivul și argumentele celor două decizii ale Curții (Decizia nr. 551/2009 și Decizia nr. 45/2018), se înțelege fără urmă de îndoială că

– numirea în funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție este constituţională dacă este efectuată de Preşedintele României (teză valabilă în anul 2009 – Decizia nr. 551/2009),

– numirea în funcţiile de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție este constituţională dacă este efectuată de Consiliul Superior al Magistraturii (teză valabilă în anul 2018 – Decizia nr. 45/2018).

Ne aflăm așadar în faţa unei contradicţii manifeste între două decizii, din care decurge cu necesitate concluzia că o atribuție constituţională poate fi exercitată, alternativ, de Preşedintele României (în 2009) și de Consiliul Superior al Magistraturii (în 2018), în funcţie de interpretarea oferită aceluiaşi articol din legea fundamentala (art. 134 alin 1) de către instanța de contencios constituțional.

Or, însăși Curtea Constituţională a stabilit că “Nu este de admis că în Legea fundamentală a statului să se reglementeze competența alternativă a autorităților publice” (Decizia nr. 235/2005).

În definitiv, ceea ce solicităm Curţii este ca, examinând noua variantă a legii, care : i) interzice exercitarea prerogativei legale a Preşedintelui României de a refuza (motivat şi o singură dată) numirea în funcţie a magistraţilor şi ii) elimină prerogativa legală a Preşedintelui României de a numi (și revoca) în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea să verifice constituţionalitatea soluţiilor legislative care au rezultat în urma reexaminării legii şi examineze legea modificată de Parlament raportând-o la întreg cadrul jurisprudențial coerent și consolidat (ne referim la Deciziile nr. 53/53/2005, 235/2005, 375/2005, 637/2006, 98/2008, 551/2009, 785/2009, 1431/2010, 1/2011, 799/2011, 22/2012, 14/2013, 176/2014, 436/2014, 802/2017, antecitate) faţă de care Decizia 45/2018 pare a se poziţiona pe o poziție deplin contradictorie (cu atât mai mult cu cât paragrafele 141-143 şi 161-164 ale numitei decizii nu fac referire la vreo altă altă decizie anterioară a Curţii relevantă în materie, cu excepția unei precizări terminologice operată în Decizia nr. 611/2017).

Solicitarea de respingere a noilor soluţii legislative care modifică articolul 31 şi articolul 53 din legea nr. 303/2004 este formulată şi cu credinţa fermă în respectarea rolului pe care îl are Curtea de a garanta supremaţia Constituţiei, prin controlul de constituționalitate a legilor. Acesta reprezintă, aşa cum a decis însăşi Curtea, “un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţională cu o capacitate coerentă de expresie, de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic” (Decizia nr. 727/2012).

Or, coerența expresiei şi claritatea argumentelor Curţii prin care aceasta stabileşte gradul de conformitate al legilor cu legea supremă nu ar avea decât de câştigat dacă soluțiile Curţii ar fi ferite de pericolul contradicţiilor manifeste între decizii care examinează aceleaşi soluții legislative (articolele 31 şi 53 din legea nr. 303/2004) raportate la aceleaşi articole constituţionale (în speţă, articolul 134 alin 1). Ne însuşim fără rezerve afirmaţia Curţii că „dreptul este viu” şi că „legile sunt abrogate, ajung la termen, sunt modificate, completate, suspendate sau, pur şi simplu, cad în desuetudine, în funcţie de noile relaţii sociale, de cerinţe şi oportunităţi”, însă, aşa cum afirmă însăşi Curtea în aceeaşi decizie pe care o cităm, „toate aceste evenimente legislative şi soluţiile normative pe care ele le consacră trebuie să respecte principiile Legii fundamentale” (Decizia nr. 766/2011).

Însă noua formă a articolelor 31 şi 53 din legea nr. 303/2004, aşa cum au fost ele adoptate în procesul de reexaminare (la articolul I, punctele 43 si 88), sunt însă departe de a respecta principiile legii fundamentale și de a consolida rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei Justiţiei, cum s-ar putea replica (din perspectiva legiuitorului). Premisa de la care credem că porneşte legiuitorul este aceea că rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii ar putea fi consolidat dacă Preşedintele României, cu care Consiliul este obligat de Constituţie să conlucreze în procedura de numire în funcție a magistraţilor (inclusiv în funcții de conducere), ar fi lipsit de orice prerogativă de apreciere şi respingere şi ar fi redus la un semnatar automat şi pur formal de propuneri de numire în funcţie (este premisa care stă în spatele modificării articolul 31 alin 3) .

Evident, și anularea prerogativei de a numi și revoca dn funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar concura la acest proces de “consolidare” a rolului Consiliului Superior al Magistraturii (este premisa din spatele modificării articului 53 alin 1 și alin 5).

Ceea ce ignoră însă în mod manifest legiuitorul, lipsind astfel de efecte şi articolul 133 alin 6 din Constituţie (încălcând principiul Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat) este că Preşedintele României „prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă”. Or, cum ar putea fi consolidată independența unui autorităţi publice când legiuitorul îi anihilează, sub pretextul fals al consolidării rolului acesteia, atribuţiile celui care o prezidează şi care este însuşi Preşedintele României? Legiuitorul nu pare a înţelege că însăşi activitatea Consiliului Superior al Magistraturii ar avea de suferit, şi, la un nivel şi mai profund, însuşi statul (organizat conform principiului separaţiei şi echilibrului puterilor) ar avea de suferit dacă acest principiu fundamental (în aplicare căruia Constituția însăși obligă autoritățile publice să conclucreze) ar fi încălcat, prin balansarea excesivă și neconstituţională a raportului între cele două autorităţi înspre Consiliul Superior al Magistraturii, în detrimentul Preşedintelui României.

Atribuţia de garant al independenţei Justiţiei pe care o îndeplineşte Consiliul Superior al Magistraturii nu se exercita împotriva Preşedintelui României, ci împreună cu acesta, şi nici o soluţie legislativă care îi anihilează sau chiar îi diminuează Preşedintelui României prerogativele de numire în funcție a magistraților nu este conformă cu rolul acordat Președintelui României la art. 133 alin 6), încălcând atât dispozițiile din acest articol cît și cele din articolul 133 alin 1) care se referă la rolul Consiliului ca autoritate publică. Legiuitorul constituant nu s-a mulţumit să spună că Preşedintele României „ia parte” sau „poate asista” la lucrările Consiliului Superior al Magistraturii, ci, conştient de legitimitatea Preşedintelui României (singurul demnitar a cărui alegere în funcție este validată de însăşi Curtea Constituţională), i-a conferit dreptul de a „prezida” lucrările Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, departe de a fi expresia un simplu rol ceremonial, această atribuţie conferită de însuşi legiuitorul constituant nu permite emiterea vreunei îndoieli cu privire importanta rolului Preşedintelui României în relaţia sa cu Consiliul Superior al Magistraturii (aceeași observație poate fi făcută și prin raportare la rolul conferit Președintelui de a prezida ședințele Guvernului la care participă – art. 87 alin 2 din Constituție).

Printr-o interpretare sistematică şi teleologică, Curtea Constituţională, exprimându-se asupra proiectului de revizuire a Constituţiei României în anul 2003, a stabilit fără echivoc faptul că atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii de garantare a independenţei Justiţiei nu s-ar putea realiza fără rolul conferit Preşedintelui României prin articolul 133 alin 6:

„Referitor la textul propus la alin. (7) al art. 132, Curtea observă că acesta conţine o altă dispoziţie care concură la ridicarea Consiliului Superior al Magistraturii la rangul unei instituţii apte să asigure independenţa justiţiei, şi anume cea privitoare la dreptul Preşedintelui României de a prezida lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Curtea reţine ca aceasta atribuţie este o consecinţă firească a faptului că Preşedintele României este cel care, în temeiul art. 124, numeşte judecătorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia celor stagiari [art. 133 alin. (1)]” (decizia nr.148/2003)

Interpretarea Curţii Constituționale are menirea de a sublinia faptul că doar participarea Preşedintelui României (care are dreptul de a prezida) la oricare din lucrările Consilului Superior al Magistraturii (și nu doar la unele ședințe, precum în cazul raportului cu Guvernul – art. 87 alin 1 din Constituție), ridică această autoritate publică la rangul de instituţie aptă să asigure independenţa Justiţiei.

Ceea ce însemna că, fără conlucrarea cu Preşedintele României şi fără exercitarea reală de către acesta a atribuţiilor sale substanţiale, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate conferi aplicabilitate şi eficiență rolului său de garant al independenţei Justiţiei, care devine o simple declarație solemnă, însă fără acoperire juridică. Prin urmare, orice soluție legislativă care tinde să diminueze sau să anuleze prerogativele Președintelui României pe care acesta le exercită în conlucrare cu Consiliul Superior al Magistraturii încalcă art. 133 alin 1) și art. 133 alin 6)

Nu este întâmplător faptul că legiuitorul constituant a decis, cu ocazia revizuirii Constituţiei în anul 2003, ca Preşedintele României însuși, iar nu alt demnitar al statului, să fie cel care prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

Constituţia României, în varianta din anul 1991 prevedea, la art. 133, alineatul 1) şi alineatul 2), dreptul ministrului Justiţiei şi al Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie de a prezida lucrările Consiliului Superior al Magistraturii (în funcţie de natura acestora). Or, având în vedere că alegerea membrilor Consiliului (articolul 132) era de competența Parlamentului României, situaţie care nu excludea, de plano, un vot politic, având în vedere durata mandatului Consiliului (egală cu cea a Parlamentului) şi ţinând cont şi de prezenţa ministrului Justiţiei – ca preşedinte de şedinţă – la lucrările în cadrul cărora Consiliul formula propunerile de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor adresate preşedintelui României, toate aceste elemente conturau peisajul unui Consiliu Superior al Magistraturii care era redus la rolul de simplu expeditor formal de propuneri de numire în funcţie a magistraţilor, neavând nici o atribuţie de „garantare” a independenţei Justiţiei (şi cum ar fi putut-o face, câtă vreme Constituţia din 1991 nu avea înscris în litera ei principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi câtă vreme chiar deciziile Curţii Constituţionale puteau fi anihilate pe cale parlamentară, în temeiul articolului 145 alin 1?).

Or, eliminând atât modul de alegere pe cale parlamentară (însă păstrând doar necesitatea validării alegerii membrilor Consiliului de către Senatul României) cât şi dreptul ministrului Justiţiei (demnitar eminamente politic) de a prezida lucrările în cadrul cărora Consiliul formulează propuneri de numire în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, şi conferind rolul de a preşedinte de şedinţă nu unui membru al Guvernului sau unui membru al Guvernului (fie el şi preşedinte al uneia dintre cele Camere), ci chiar Preşedintelui României, autoritatea publică investită oficial cu misiunea de a „veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice” (articolul 80 alin 2 din Constituţia revizuită în 2003), legiuitorul constituţional a înţeles să confere pe această cale Consiliului Superior al Magistraturii cele mai eficiente pârghii prin care acesta să „garanteze” independenţa Justiţiei, anume garanţia instituţională a lipsei de imixtiune din partea politicului în chestiunile Justiţiei (Președintele României fiind supus interdicției de a fi membru al unui partid politic pe durata mandatului, conform articolul 84 alin 1 din Constituţia revizuită în 2003) şi o garanţie individuală acordată judecătorilor prin decretul prezidenţial care le conferă inamovibilitatea în funcție (art. 125 alin 1), inclusiv în funcțiile de conducere.
Spre deosebire însă de legiuitorul constituţional care a gândit în anul 2003 atât componenta instituţională a procesului de garantare a independenţei Justiţiei cât şi componenta individuală care garantează supunerea judecătorilor “numai legii” (art. 125 alin 2), legiuitorul ordinar pare a considera, în anul 2018, că reducerea sau chiar eliminarea acelor atribuţii ale Preşedintelui care concură, alături de atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, la garantarea independenţei Justiţiei (numirea în funcţie a magistraţilor, însoţită de corelatul său, dreptul de a respinge motivat şi o singură dată propunerile de numire; numirea – și corelatul său, revocarea – în funcţiile de conducere ale celei mai înalte instanțe din ierarhia sistemului judiciar, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii) poate contribui la…consolidarea rolului Consiliului!

Însă în acest fel este anulat însuşi rolul substanţial al Consiliului Superior al Magistraturii (stabilit la art. 133 alin 1), prin aceea că celui care prezidează lucrările Consiliului la care participă îi sunt golite de substanţă sau anihilate prerogative conjuncte necesare atingerii unui obiectiv constituţional. Cum mai poate „garanta” Consiliul independenţa Justiţiei când actele Preşedintelui României sunt emise în cel mai formalist mod posibil, fără ca acesta să îşi manifeste dreptul de apreciere şi/sau refuz în cadrul procedurii de numire în funcție a judecaţilor și procurorilor?

În plus, legea votată de Parlament încalcă şi art. 80 alin 2 din Constituţie. Căci cum mai poate „veghea” Preşedintele României respectarea Constituţiei şi la „buna” funcţionare a autorităţilor publice (iar Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică) dacă, sesizând vreo abatere de la normele constituţionale într-un act sau în modul de funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii, nu ar putea determina revenirea Consiliului în făgaşul constituţional?

În exercitarea atribuţiei sale prevăzute la art. 80 alin 2, Preşedintelui îi sunt conferite de Constituţie atribuţii reale, nu ficţiuni declarative sau drepturi de a scrie mesaje fără forţă juridică la care aşteaptă în zadar un răspuns în temeiul unei iluzorii „colaborări loiale” cu celelalte autorităţi publice.

„Colaborarea loială” derivă din principiul echilibrului, fiind o prelungire a acestuia (aşa cum afirmă Curtea în Decizia nr. 1431/2010) iar pentru că ea să nu fie redusă la un simplu schimb de mesaje cordiale însă fără greutate juridică, e nevoie ca autorităţile publice care conlucrează să aibă atribuţii substanţiale, dispuse ca o contrapondere unele faţă de celelalte (Decizia nr. 53/2005).

Preşedintele României este obligat să vegheze la „buna” funcţionare a autorităţilor publice. Nu la simpla lor funcţionare mecanică sau formală, ci la “buna” funcţionare, adică la finalitatea funcţionarii, care se verifică prin conformarea şi orientarea scopului acţiunilor autorităţilor publice după valorile supreme afirmate şi garantate de Constituţie la art. 1 alin 3: „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, liberă dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic”.

Formulăm așadar, în fața onoratei Curţi, întrebarea: cum ar putea un Preşedinte care este redus la statutul de emitent cvasi-mecanic de decrete de numire în funcţie să vegheze la „buna” funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii?

Dacă până și intervalul de timp avut la dispoziție de o autoritate publică pentru exercitarea atribuțiilor este un factor care determină substanțialitatea sau, dimpotrivă, formalismul asumării rolului său de “garant”, cu atât mai mult întinderea atribuțiilor trebuie luată în considerare în cazul unei autorități chemată să vegheze la buna funcționare a celorlalte autorități și care conlucrează în mod loial cu altă autoritate.

Cele statuate de Curtea Constitutuțională în Decizia nr. 612/2017 sunt pe deplin aplicabile cauzei, mutantis mutandis:

„Chiar dacă procedura prevăzută pentru exercitarea acestui tip de control este urgentă, Curtea Constituțională trebuie, totuși, să dispună de un interval de timp rezonabil pentru a se putea pronunța. În caz contrar, controlul de constituționalitate ar fi pur formal, Curtea fiind în imposibilitatea de a-și exercita în mod real această atribuție. Prin urmare, prevederile articolului unic pct. 2 din legea criticată, cu referire la art. 6 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, afectează buna funcționare a Curții Constituționale și aduce atingere rolului său constituțional de garant al supremației Constituției, consacrat de art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală.” (sublinierea noastră).

Așadar, cum mai poate fi păstrată calitatea statului de „democraţie constituţională” (art. 1 alin 3) dacă instituţia care asigura “înfăptuirea Justiţiei” (art. 126 alin 1) şi interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti (art. 126 alin 3) şi care se află în vârful sistemului judiciar, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, este scoasă implicit de legiuitorul ordinar din cadrul democraţiei constituţionale, prin încălcarea articolului 1 alin 4 din Constituție?

Motivăm aceasă teză: raţiunea pentru care legiuitorul constituţional a modificat în anul 2003 modul de alegere al Consiliului Superior al Magistraturii stabilind, la art. 133, alin 2 punctul a) că 14 membri sunt aleşi de către adunările generale ale magistraţilor a fost acela de a feri aceasta autoritate publică de imixtiunile şi ingerinţele politice (a se vedea, mutantis mutandis, și interpretarea Curții asupra proiectului de revizuire al Constituției României, examinat în Decizia 799/2011, în care se vorbește de “ponderea corespunzătoare imperativului constituţional, consacrat de art.133 alin.(1)” pe care trebuie să o aiba judecatorii și procurorii în raport cu ceilalți membri, expresie a “garanţiei constituţională referitoare la independenţa justiţiei”).

Însă, pentru că această autoritate a statului să rămână „publică” şi să nu fie asimilată unei “alte forme de asociere” între cetățeni (art. 40 alin 1 din Constituție), legiuitorul constituţional a decis ca Senatul, în temeiul art. 73 , art. 3 litera l) și art. 133 alin 2 punctul a) din Constituție, să „valideze” alegerea celor 14 membri care provin din rândurile magistraţilor, operațiune care, sublinem, nu este un act pur formal (așa cum însăși Curtea a stabilit, în Decizia nr. 53/2011).

Astfel, o parte a puterii legislative, prin legitimitatea dobândită direct de la deţinătorul suveranităţii, poporul (art. 2 alin 2 din Constituție) şi conferită în urma alegerilor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale (art. 62 alin 1 din Constituție) validează alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii, garantând astfel ca acest Consiliu, deși neales de către deținătorul suveranității, deţine totuși legitimitatea unei autorităţi „publice”, în temeiul votului de validare din partea unui organ reprezentativ (Parlamentul).

Pentru aceeaşi identitate de raţiune (anume dobândirea caracterul de autoritate “publică”) şi în dezvoltarea prerogativei prezidenţiale de a „numi în funcţie” judecătorii şi procurorii (art. 125 alin 1 şi 2 şi 134 alin 1), legiuitorul a reglementat în legea nr. 303/2004, la articolul 53, competenta Preşedintelui de a numi și revoca judecători în funcţiile de conducere de la cea mai înaltă instanţă a sistemului judiciar, anume Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această numire, Preşedintele, înzestrat cu legitimitatea acelei autorităţi care reprezintă însuși statul roman (art. 80 alin 1), participă „la constituirea în acest mod a autorităţii judecătoreşti” ceea ce „concordă în egală măsură cu principiul echilibrului puterilor în stat” (Decizia nr. 551/2009).

Nu putem sublinia îndeajuns de elocvent, cu propriile noastre cuvinte, conformitatea interpretării Curții Constituționale din Decizia nr. 551/2009 cu intenția legiuitorului constituant care, instituind decretul prezidențial de numire în funcție ca garanție constituțională a independenței și inamovibilității judecătorilor, a dat eficiență principiului separației și mai ales echilibrului puterilor în stat. Fără decretul de numire în funcție emis autoritatea ce reprezintă însuși statul român, instanțele judecătorești (ca instituții) și judecătorii (considerați individual) nu ar avea nici o legătură constituțională cu celelalte două puteri în stat, plasându-se astfel în afara cadrului democrației constituționale, cu încălcarea art. 1 alin 4 din legea fundamentală.

În lipsa numirii prin decret prezidențial în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cea mai înaltă instanță a sistemului judiciar, constituită din judecători numiți la propunerea Consiliului Suprerior al Magistraturii (“asupra cărora nu poate plana niciun fel de suspiciune cu privire la cariera lor profesională” – Decizia nr. 436/2014), Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar putea reclama caracterul de autoritate „publică”.

Or, Președintele României numește în funcțiile “publice” (art. 94 alin c) și doar numirea în funcție a judecătorilor (și în special numirea în funcțiile de conducere de la cea mai înalta instanță) de către persoana care reprezintă statul roman le conferă acestora, spre deosebire de sistemele juridice în care judecătorii sunt aleși prin vot popular, calitatea de autorități “publice”.

Democraţia constituţională, în calitatea ei de „cadru” (art. 1 alin 4) reclamă ca toate autorităţile publice să aibă o legătură legitimatoare cu deţinătorul suveranităţii, fie directă (pentru autorităţile alese prin vot popular), fie indirectă (pentru autorităţile numite ori validate de către o autoritate aleasă direct).

Cum în sistemul românesc de justiţie magistraţii nu sunt aleşi prin vot popular, soluţia gândită de legiuitorul constituţional a fost aceea de a asigura numirea lor în funcţie prin decret prezidenţial (la propunerea unei alte autorităţi publice validată de Senat) de către autoritatea care reprezintă statul român şi care este apolitică, anume Preşedintele României.

Legiuitorul ordinar, făcând aplicare de acelaşi principiu „ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus”, a reglementat astfel în cadrul legii 303/2004 prerogativa numirii prin decret prezidenţial inclusiv în funcţiile de conducere de la cea mai înaltă instanţă a sistemului judiciar. Insă această prerogativă prezidențială a numirii în funcțiile de conducere de la cea mai înaltă instanță judiciară este chiar mai veche decât Constituția revizuită în anul 2003.

Astfel, în Constituţia din 1991, statutul judecătorilor de la cea mai înaltă instanță judiciară şi în special statutul Preşedintelui Curţii Surpreme de Justiţie era prevăzut la art. 124 alin (1). Or, cum articolul 148 alin (1) din Constituţia din 1991 a prevăzut că nici o revizuire nu poate fi făcută dacă este afectată “independența Justiției” ca valoare fundamentală și cum Curtea Constituțională nu a obiectat în anul 2003 (a se vedea Decizia nr. 148/2003) nimic referitor la eliminarea menţionării modului de numire al conducerii Curţii Supreme de Justiţie, rezultă cu necesitate că această aparentă omisiune din textul noi Constituţii al modului de numire în funcția de președinte al instanței supreme a fost compensată de o altă măsură echivalentă, menită să garanteze independenţa justiţiei şi statutul constituțional al funcţiilor de conducere de la fosta Curte Supremă de Justiţie, viitoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Această măsura echivalentă se găsește în alt articol al noii Constituții, căci legiuitorul constituant a manifestat o grijă extremă pentru statutul constituțional și independența judecătorilor de la viitoarea Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, stabilind la art. 155 alin 4 şi 5 al noii Constiuții revizuite o normă tranzitorie menită să împiedice apariția oricărei disfuncţionalităţi în statul constituțional al fostei Curți Supreme de Justiție:

„(4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire”.

Or, normele tranzitorii ale Constiuției revizuite în anul 2003 au instituit, în sarcina legiuitorului ordinar, obligaţia de a reglementa prin lege organică ceea fusese prevăzut în articolul 124 alin 1 al Constituției din 1991 (“Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, potrivit legii. Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie sunt numiţi pe o perioadă de 6 ani. Ei pot fi reinvestiţi în funcţie”).

Nici chiar articolul 124 alin 1 din vechea Constituţie care menționa explicit existența funcției de președinte al Curții Supreme de Justiție nu prevăzuse in teminis că Preşedintele României numeşte Preşedintele şi ceilalţi judecători ai Curţii Supreme de Justiţie însă, ca urmare a intepretarea noţiunii de “numire” conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distingere debemus, legiuitorul ordinar a votat legea nr. 56/1993, prin care, la articolul 12, a “dezvoltat” şi a conferit aplicabilitate normei constituţionale, acordând Preşedintelui României prerogativa (repetăm: inexistentă in teminis în vechea Constituţie) de a numi inclusiv în funcţiile de conducere de la Curtea Supremă de Justiţie.

Nici din prima teză a articolului 124 alin 1 din Constituţia României din anul 1991 nu se înţelegea că Preşedintele României ar fi avut dreptul de a numi judecătorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (art. 133 alin 1) doar în momentul accesul (iniţial) în funcţia de judecător.

Însă legiuitorul ordinar s-a raportat în mod loial la intenţia legiuitorului constituant şi a înţeles că prerogativa generală a “numirii în funcţie” de la art. 124 alin 1 se referă inclusiv la prerogativa specifică a “numirii în funcţiile de conducere de la Curtea Supremă de Justiție” (teza a doua din acelaşi articol 124 alin 1), drept pentru care a votat o lege specială (legea nr. 56/1993), distinctă de legea vizând celelalte instante inferioare (legea nr. 92/1992)

Și soluţia aleasă după revizuirea Constituţiei de către legiuitorul ordinar atunci când a votat legea nr. 303/2004 se înscrie fără abatere în aceeaşi logică ce a animat legiuitorul ordinar care votase legea 56/1993 sub Constituția din 1991: numirea în funcţiile de conducere de la Înalta Curte este un caz particular al prerogativei generale de numire în funcţia de judecător de către Președintele României.

Astfel, Parlamentul României a reglementat (prin noua lege nr. 303/2004, mai precis prin art. 53) prerogativa Preşedintelui României de a numi în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aceeaşi măsură în care tot Parlamentul României reglementase, în anul 1993, prerogativa Preşedintelui României de a numi în funcţiile de conducere de la Curtea Supremă de Justiţie.

Făcând acest lucru, în anul 2004, Parlamentul nu a “adăugat” prerogativelor Preşedintelui ceva ce Constituţia îi refuzase (după cum nu “adăugase” nimic nici legiuitorul care votase legea nr. 56/1993, în special articolul 12 ce conferea Președintelui României prerogativa numirii din funcţiile de conducere de la Curtea Supremă), ci doar a “reglementat” (aşa cum spune Curtea Constituţională în Decizia nr. 551/2009) prerogativa de a numi în funcţie, inclusiv în funcţiile de conducere, şi mai ales la Înalta Curte, pentru care Constituţia revizuită a prevăzut explicit norme tranzitorii menite a-i garanta rolul care i se cuvine în arhitectonica statului român.

Procedând în acest mod, Parlamentul nu a dat dovadă de “mărinimie” legislativă, ci s-a conformat conduitei stabilite cu forţă constrângătoare de norma tranzitorie de la art. 155 alin 4 din Constituţia revizuită:

„Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire”.

Or, expresia „aducerea la îndeplinire”, mai ales când este formulată pe un ton imperativ („vor fi aduse la îndeplinire”) nu poate însemna golirea de conţinut a prevederilor care consfinţesc statutul constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie şi al judecătorilor ei, inclusiv al celor care deţin funcţii de conducere şi mandate inamovibile. “Aducerea la indeplinire” nu inseamna „mimarea” sau „deturnarea” indeplinirii prin diminuare/eliminare, ci conferirea de aplicabilitate, prin transpunere la nivelul legii organice, a literei și spiritului normei constituționale.

De aceea, art. 53 alin 1 din legea nr. 303/2004 a consacrat, la nivel infra-constitutional, aducerea la îndeplinire a unei obligaţii de care era ţinut legiuitorul ordinar prin norma tranzitorie de la art. 155 alin 4 din Constituție, aceea de a conferi Preşedintelui României prerogativa de a numi inclusiv în funcţiile de conducere de la Înalta Curte.

Libertatea legiuitorului, limitată ca timp („în cel mult doi ani de zile”) şi ca întindere („vor fi aduse la îndeplinire”) de norma tranzitorie imperativă care proteja şi statutul magistraţilor de la Înalta Curte, inclusiv magistraţii cu funcţii de conducere („Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi” – art. 155 alin 5) nu a fost înţeleasă în anul 2003 ca libertate de a lipsi norma tranzitorie de efectul ei, lucru care se întâmplă în anul 2018 și care pune în discuție comportamentul lipsit de loialitate al Parlamentului față de Președintele României și care constituie, chiar și după 15 ani, o încălcare gravă a normei tranzitorii de la art. 155 alin 4 din Constituție pe care legiuitorul o săvârșește socotind că poate abroga sau modifica în sensul anihilării (în funcție de necesități politice sau economice) prerogative legale ale Președintelui României ce nu au fac decât să se conformeze normei constituționale tranzitorii.

Pe cale de consecinţă, susţinem că articolul 53 alin 1 din legea 303/2004, aşa cum a fost el redactat de legiuitor în anul 2004 (în forma iniţială a legii era art. 52 alin (1); în forma în vigoarea legii este art. 53 alin (1) încalcă articolul 155 alin (4) prin aceea că elimină o prerogativa acordată legal Preşedintelui României sub imperativul normei tranzitorii și în dezvoltarea prerogativei generale de a numi în funcție judecatorii, inclusiv în funcțiile de conducere de la Inalta Curte.

Chiar şi în lipsa vreunei atribuţii constituționale exprese, prerogativa Preşedintelui de a numi în funcţiile de conducere de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este mai puţin constituţională, ea fiind dezvoltată din normele constituţionale menţionate (art. 125 alin 1 si art. 134 alin 1), pe calea legiferării. A susţine contrariul echivalează cu a decreta ca fiind a priori neconstituționale și pasibile de a fi abrogate prin lege, toate atribuțiile sau condițiile pe care Constituția nu le prevede detaliat şi în terminis în dreptul fiecărei autorităţi publice, ceea ce este de-a dreptul absurd.

În acest fel, chiar Consiliul Superior al Magistraturii ar fi deturnat de la misiunea sa, dacă sintagma “fără posibilitatea investirii” introdusă în articolul 51 alin 1 din legea nr. 317/2004 și consacrată jurisprudențial de Curte (a se vedea decizia nr. 22/2012) ca fiind legiferată pe calea dezvoltării constituționale ar putea fi oricand abrogata de legiuitor, sub pretextul…. “consolidarii rolului Consilului Superior al Magistraturii”!

Având în vedere toate cele de mai sus, rugăm onorata Curte să examineze obiecţia de neconstituţionalitate vizând forma legii votată de Parlamentul României în urma procedurii de reexaminare, luând în considerare atît noile argumente formulate cât și propria sa jurisprudență bogată, coerentă și consolidată (la care ne-am raportat cu raportăm cu acribie și loialitate), pentru a decide cu privire la constituționalitatea articolului I, punctele 43 si 88 din legea votată de Parlamentul României.

Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

]

86 Raspunsuri la Sesizare către CCR. Ultima șansă pentru Justiție

Mircea Rusu29/03/2018 at 14:31

Multumesc City pentru efort!

Reply
- Cetatean29/03/2018 at 14:38
  
  Pentru putin. E ultima contestatie pe care o scriu.
  
  Reply
Cetatean29/03/2018 at 14:40

Am putut afla si cum merg lucrurile in PNL si USR: cei de la USR scriu sesizari sau parti de sesizare, le trimit la PNL si, cum cei de acolo sunt mai multi (ca numar de parlamentari), ei le compileaza si decid daca prind observatiile celor de la USR.

USR nu au numarul necesar de semnaturi, nici PNL, insa cei de la PNL sunt mai multi si ei dicteaza ce si cum.

Reply
Paganel29/03/2018 at 14:48

Bună ziua!

Mii de mulțumiri, @Citi, pentru acest efort supraomenesc! Asta e o mostră de adevărat patriotism!
Să vedem cum o vor valorifica cei care au această posibilitate!

Doamne-ajută!

Reply
Mircea Rusu29/03/2018 at 14:48

Uite ca s-au miscat… Mișcăăăăă!
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22369986-document-pnl-usr-sesizat-nou-curte-constitutionala-cele-trei-legi-ale-justitiei.htm

Reply
- Mircea Rusu29/03/2018 at 15:00
  
  Misca dar nu au preluat nimic din argumentatia lui City. 🙁
  
  Reply
mar29/03/2018 at 14:57

Bună ziua!
Mulțumesc C. pentru efortul făcut, implicarea și dorința de ajuta comunitatea benevol.
Sper să fie cu folos, să fie depășite orgoliile mărunte și să se materializeze în depunerea și acceptarea de către CCR.

Reply
Cetatean29/03/2018 at 15:01

Nu va bucurati, nu au prins si sesizarea mea. Cand am vorbit la telefon cu persoana responsabila, inca nu o depusesera. Probabil ca juristii lor galactici, care au luat bataie si prima data de la CCR, se cred mai buni ca un necunoscut.

Nu-i nimic, ei au decis asa. Insa va pierde Justitia.

Reply
intamplator29/03/2018 at 15:16

Buna ziua
@citi….oameni ca dvs mai tin speranta vie in tara asta

Reply
Livio29/03/2018 at 15:37

Mulțumesc pentru efort…

Reply
eugen vasilescu29/03/2018 at 16:01

Buna ziua, multumiri pt efortul si sacrificiile facute. Indiferent daca documentul dvs a fost preluat sau nu vor fi consecinte serioase

Reply
eugen vasilescu29/03/2018 at 16:29

Buna ziua,

are sens sa se discute temele din documentul GRECO (presupunand ca devine public) si cum au fost reflectate in documentele depuse la CCR si in sesizarea dvs?

Reply
zigzag29/03/2018 at 16:48

Bien joué.
Félicitations ! 🙂

Reply
Miki29/03/2018 at 17:51

@Citi: felicitari! Sa speram ca va fi inaintata CCR.

Reply
mar29/03/2018 at 17:58

Off topic!
Se multiplică modelul Republica Sovietică Socialistă Bucureşti-Voluntari 👿
http://epochtimes-romania.com/news/usr-denunta-un-abuz-psd-evacueaza-cu-politia-parlamentarii-opozitiei-din-sedintele-de-consiliu-local—272806

Reply
- mar29/03/2018 at 17:59
  
  O analiză foarte bună!
  https://www.g4media.ro/republica-sovietica-socialista-bucuresti-voluntari.html
  
  Reply
Cetatean29/03/2018 at 18:44

Buna ziua tuturor. Pe cale parlamentara, sa ii punem cruce. Am vorbit personal cu cei de la PNL care se ocupa cu asa ceva, au “analizat” si au decis sa mearga doar cu contestatia lor.

Nu stiu ce se va intimpla pe alte cai. Eu sunt mai pesimist de fire, preferam sa stiu ca si Presedintele sesizeaza acum CCR. Cineva mai optimist mi-a explicat ca, procedural, legea nu este la Presedinte si nu are temei sa o atace, si ca abia dupa ce ajunge la el o poate face.

Sper ca aceasta interpretare optimista sa fie valabila.

Reply
Cetatean29/03/2018 at 18:50

E complicat cu termenele in care poate fi sesizata Curtea. Insasi Curtea distinge vreo 4 ipoteze de lucru in decizia ei 67/2018, dar nu mai am resurse mentale sa le interpretez, prefer sa cred ipoteza optimista catre mi-a fost transmisa (ca Presedintele nu poate sesiza acum si o poate face dupa ce legile ajung la el).

https://lege5.ro/Gratuit/gi3tgmjsge4q/decizia-nr-67-2018-referitoare-la-obiectia-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-legii-pentru-modificarea-si-completarea-legii-nr-304-2004-privind-organizarea-judiciara

Reply
Paganel29/03/2018 at 18:51

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dosarul-mineriadei-victimele-cer-sechestru-pe-averile-lui-ion-iliescu-si-petre-roman-904336

Sper să ajungă bolșevicul la răcoare!

Doamne-ajută!

Reply
- DP29/03/2018 at 20:36
  
  Buna seara!
  Ilici e sarac..zice el.
  de petrica nu stiu mai nimic.
  dar urmasii lor ..sint putrezi de bogati !
  
  Reply
Cetatean29/03/2018 at 18:54

Art. 15 legea 47/1992:

Art.15 – (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.

(2) În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de 2 zile [e cazul legilor Justitiei, de acum].

Asadar, procedural, intr-adevar, legea nu a fost comunicata Presedintelui. Prin urmare, prin interpretare logica, el nu poate sesiza decat ceva pe care il are, sub ochi, comunicat oficial.

Reply
Cetatean29/03/2018 at 19:31

Oricum, sa fie clar: aceasta este cea mai complexa, mai plina de miza si mai solicitanta contestatie la care am lucrat pana acum si este si ultima.

Pentru ca daca Presedintele Romaniei pierde puterea de a numi judecatorii de la ICCJ (functiile de conducere), va pierde si puterea de a numi procurorii (PG si DNA) si va fi redus la un semnatar formal de hartii pentru Justitie (numirea automata a magistratilor la intrarea in functie si atata).

Cat am muncit la asa ceva nu conteaza, insa am constiinta impacata ca am facut tot ce am putut si ca mi-am pus toata stiinta mea juridica aici, fara sa precupetesc nici cel mai mic argument posibil in favoarea pentru Presedintelui Romaniei, oricare ar fi el.

O spun inca o data. PNL au pierdut sansa vietii lor de parlamentari cu stiinta de Constitutie pana la genunchiul broastei.

O sa ma socotesc eu si cu ei candva. Public.

Reply
- nicalau29/03/2018 at 19:48
  
  Mulțumesc pentru efortul depus. Trebuie sa fie al naibii de frustrant sa fii ignorat de catre cei care ar fi trebuit sa faca sesizarea asta. Pacat….
  
  Reply
Cetatean29/03/2018 at 19:47

Exista un Later edit inainte de argumentatie in postare, vedeti acolo cum a mers discutia mea la PNL.

Reply
DP29/03/2018 at 20:25

PSD+PNL=PDSR=PCR 2.0 la urma urmei.
Pina la urma bolsevicii romani au reusit, au creat omul nou. atit cel votat cit si cei ce voteaza.
Slabe sperante de la clasa politica actuala. Poate prezidentu si noile formatiuni politice gen usr.
Prezidentu a fost votat nu atit pt realizarile lui personale sau in cadrul pnl, cit ca opozant al lui muie ponta.
USR e prea mic .
PNL are probabil figuri notabile (Citu sa zic in opinia mea dar poate mai sint si altii) dar nu se pot manifesta in mlastina penelist-comunistoida (tradiceanu 5 neveste a fost totusi in PNL- aripa tinara…. )
Cred ca ultimul politician memorabil al RO a fost Coposu. Cei de azi ..candidati la oala cu smoala fierbinte a istoriei.
in fine…speranta moare ultima.

@Cetatean…mie-mi trebuie o saptamana sa citesc …dar mai ales sa inteleg cap-coada.S-ar putea sa fie putin ..nu am consilieri ..::))) (doar politeia si liviu avram..pt timpul liber, ca sa zic asa)
Felicitari ! Tot ceea ce conteaza e ca se poate. pe calea asta sau alta cale….inclin sa cred ca mai violenta, cind va ajunge cutitul la os….avem experienta dealtfel ca popor..

PS. Azi la consulat la Berlin ..scene memorabile cu 2 secretare la 3+1 ghisee si camera plina de solicitanti..cam asta e realitatea….scandaluri mocnite si pumnul in masa.
PPS. data trecuta trimiteau noul pasaport prin posta la adresa indicata in DE. Azi….mai faci o tura pe la consulat cind e gata minunatia aia de pasaport. E drept noua taxa e 59 Eur …mai mica..

Reply
- Paganel29/03/2018 at 20:39
  
  Kakaya „pnl”? Aista?
  
  https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/daniel-zamfir-la-un-pas-de-excludere-din-pnl-903411
  
  Omul e acuzat că și-a exprimat opiniile, liber (adică, fără „aprobare” de la „conducerea psd a pnl)…
  Și nu mai zic mai multe…
  
  Bună seara!
  
  Reply
Paganel29/03/2018 at 20:48

Bună seara!

@Citi are un merit excepțional, acela de a fi încercat, de unul singur, să sensibilizeze principalii „actori” care mai pot apăra Justiția… Un efort supraomenesc, pentru care meritați, cu prisosință, mulțumiri și aprecieri!… Doar că, la ce blatiști sunt și la Cotroceni sau la partide (la pnl, cel puțin)!… După o veche vorbă românească, „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă!”… Ăsta e rezultatul de care vorbește și @DP mai sus: „omul nou” sau mutantul (= votantul pentru sacoșă, parale, măriri de salarii/pensii sau orice intră la categoria „să ni se dea”/„mi_se_cuvine”)! Cei 28 de ani de (post)comunism bolșevico-iliescian (cu „variațiunile” numite țapul, băsea sau herr mutulică) își arată „roadele”… Din păcate!
Tot respectul pentru efort, dar eu sunt chiar mai pesimist decât dumneavoastră: România e pierdută!…
Îmi pare rău că o spun, așa „bolovănos”, dar eu asta cred… Nu mai detaliez, că și-așa am o „dispoziție”…

Reply
mar29/03/2018 at 21:14

Surprize, surprize…s-a crezut în România. Omul de afaceri Alexander Adamescu, fiul magnatului Dan Adamescu, a fost arestat la Londra după ce a folosit documente false în instanţa Westminster Magistrates’ Court. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvănt al DNA, Livia Săplăcan. DNA a fost notificată de autorităţile britanice că, în cursul lunii martie, Adamescu Jr a fost arestat după ce a depus documente despre care susţinea că aparţin Administraţiei Penitenciarelor din România. Documentele false ar fi indicat condiţiile teribile din închisorile româneşti.
https://www.g4media.ro/adamescu-arestat-la-londra-expert-in-penitenciare-m-ar-fi-platit-sa-sustin-raportul-fals-despre-conditiile-proaste-din-arest.html

Reply
- zigzag29/03/2018 at 21:28
  
  Buna seara
  Nu’l mai scapa nici bunicul “lobby-stilor” la care a dat tacsu’ bani sa se planga ca e “prizonier politic” in Romania .
  Si nici milogii care au primit bani de la Adamescu si apoi il plangeau pe la tv ,
  Sper sa ia minim 10 de puscarie , in UK si tot acolo sa i si execute – sa fim siguri ca nu l scapa borfasii din “instantele” romanesti .
  
  Reply
  - mar29/03/2018 at 21:32
    
    Bună!
    Am adus info pentru tine, ai fost primul care ai explicat cine este jivina.
    Încep să cred că în mintea borfașilor apare un moment psihologic când se cred invincibili, se produce fractura pe creier și atunci pică.
    
    Reply
    - zigzag29/03/2018 at 21:39
      
      Multumesc
      Nici peste 20 ani nu cred ca vom afla cat rau au facut ticalosii astia Romaniei .
      Faceau lobby prin SUA ca procurorii DNA sunt anti-semiti si tacsu e prizonier politic .
      Cand furau ca niste animale nesatule atunci le placea in Ro !
      
      Reply
    - zigzag29/03/2018 at 21:46
      
      Mai pe larg despre tupeul derbedeilor ” Materialele din presa britanica nu sunt singurele care vin in apararea familiei Adamescu. Cel mai recent, site-ul European Jewish Press, agentie online cu sediul la Bruxelles, a publicat vineri un articol intitulat “Noii comunisti: Romania face pasi inapoi ”
      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-21523938-campanie-sustinuta-discreditare-luptei-anticoruptie-din-romania-presa-britanica-dan-adamescu-condamnat-definitiv-fiul-sau-inculpat-care-nu-lasa-extradat-prezentati-drept-victime-politice.htm
      In traducere libera , boschetarii ne considera comunisti pentru ca sustinem legea si statul de drept !
      
      Reply
mar29/03/2018 at 21:37

Pasiune mare pentru Brazilia la Diliorman. Și Vasilica este fan Brazilia, ciudat ca să nu spun dubios. Mâine vom avea distracție, oferită de cei de la Rise Project.
https://www.g4media.ro/inedit-ce-i-uneste-pe-dragnea-si-dancila-in-afara-de-teleorman-pasiunea-pentru-brazilia.html

Reply
- mar29/03/2018 at 21:37
  
  https://www.comisarul.ro/articol/video-rise-project-anunta-dezvaluiri-despre-grupar_939340.html
  
  Reply
- DP29/03/2018 at 22:26
  
  Buna seara !
  hai ca pe dracnea il inteleg…mai e carnavalu ala la care nu ar trebui sa lipseasca…
  dar pe madam …asta poate are treaba cu statuia sau cum atita prietenie? asta cred ca nu stie nici pe ce continent e brazilia.
  
  Reply
Cetatean29/03/2018 at 21:58

Din contestatia PNL, pe art. 31:

“Așadar, deși Curtea Constituțională a respins critica de constituționalitate cu privire la
abrogarea art. 31 alin.(3) și (4) din Legea nr. 303/2004, declarându-le constituționale, Parlamentul
a modificat alin. (3) al art. 31, menționând că „Președintele României nu poate refuza numirea în
funcție a judecătorilor și procurorilor prevăzuți la alin. (1)”. Această modificare nu are legătură cu Decizia nr. 45/2018, care impune Parlamentului să păstreze textul în forma supusă controlului Curții ConstituționaleÎn consecință, legiuitorul și-a încălcat obligația prevăzută la art. 147 alin. (2) din Constituție. S-au încălcat par. 140-143 din ecizia nr. 45/2018″.

Atat. Stiti ce? CCR poate zice ” ba da, are legatura”. Asa arata o contestatie intrinseca?!?!

Pe art. 53:

“„Art. 53. – (1) Președintele, vicepreședinții și președinții de Secție ai Înaltei Curți de Casație
și Justiție sunt numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,
dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin
2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.”

Prin Decizia nr. 45/2018, paragrafele nr. 160-164, s-a stabilit faptul că promovarea
judecătorilor are dublu înțeles, respective dobândire a unei funcții de execuție la nivel superior în
ierarhia instanțelor judecătorești sau a unei funcții de conducere, situație în care singura instituție
abilitată să efectueze această promovare este, în baza art. 125 alin. (2) din Constituție, Consiliul
Superior al Magistraturii.

Ținând cont că art. 125 alin. (2) din Constituție stabilește că promovarea judecătorilor este
de competența Consiliului Superior al Magistraturii, legiuitorul constituant neindicând expres,
precum la art. 134 alin. (2), că această prerogativă se va exercita prin intermediul secției pentru
judecători, apreciem că înlocuirea Consiliului Superior al Magistraturii, ca titular al dreptului de
numire în funcțiile de conducere prevăzute la art. 53 alin. (1), cu Secția pentru judecători este
neconstituțională.

De asemenea, având în vedere că, potrivit Deciziei nr. 45/2018, „promovarea şi numirea
judecătorilor în funcţia de preşedinte de secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şiJustiţie de către Consiliul
Superior al Magistraturii, reglementată de art. I pct. 87 [cu referire la art. 53 alin. (9) teza întâi şi
alin. (10)] din lege, nu încalcă art. 94 lit. c) din Constituţie”, modificarea acestei proceduri
echivalează cu depășirea limitelor reexaminării și, drept urmare, cu încălcarea art. art. 147 alin. (2)
din Constituție”.

Asa arata o contestatie intrinseca?!?!

Pe aceste doua articole eu am scris 32 de pagini A4.

Acuma nu ca ele sunt automat acceptabile la CCR, insa macar sa arat ce inseamna o contestatie intrinseca celor care se cred mari juristi.

Reply
- Luminita29/03/2018 at 22:50
  
  Citi nu pregatirea juridica le lipseste ci vointa/interesul de a mentine o oarecare independenta politica in numirea magistratilor. Toate contestatiile/actele lor publice din ultimii ani sunt doar perdea de fum menite a le ascunde “ranchiuna” impotriva acestora, sa nu uitam ca au fost multi “victimele” unor anchete si a unor condamnari. Majoritatea liderilor penelisti au zburdat, cot la cot cu fratii pesedisti, pe pajistea coruptiei si au dulapurile pline de schelete. Premierul lor de la Grivco are atatia morcovi in dos incat se simte usurat la gandul ca se va spala pe maini cu sapunul altora, isi doreste doar sa poata voiaja linistit cu consoarta, sa faca shoping si eventual sa conduca fara griji niscaiva bolizi de lux. Noi suntem orfani si singuri in calea lupilor, nu trebuie sa avem asteptam si daca vom iesi candva la liman o vom face doar “prin noi insine”. Imi plec capul cu respect in fata abnegatiei tale vis a vis de aceasta natie si cu admiratie pt. efortul supraomenesc din ultimii ani, voi (tu si Desy) ati tinut flacara aprinsa ca sa putem vedea capatul tunelului. Dragi prieteni il vom vedea, vom iesi din mlastina asta daca nu maine sau peste un an sau peste un deceniu, Doamne ajuta.
  
  Reply
  - Cetatean29/03/2018 at 23:00
    
    Luminita, voi arata exact cat de mult “bine” au facut PNL-istii cu prima lor contestatie, atunci se va intelege mai bine. Azi, desi am trimis sesizarile la 13.35 si nu erau depuse, persoana cu care vorbeam spunand ca nu le-au depus inca, la 14.05 au aparut pe Hotnews.
    
    Desi i-am rugat sa stea 5 minute macar sa arunce un ochi pe ele si le-am zis ca au 32 de pagini.
    
    Se grabeau tare, cica se temeau sa nu se inchida registratura la Camera. La ora 14???
    
    Reply
    - Luminita29/03/2018 at 23:30
      
      Inteleg cat este de frustrant dar repet, ei nu au avut nici un moment intentia de a depune un material castigator, restul este doar ipocrizie si fariseism. Cred chiar ca au fost usor panicati de ideia aparitiei unei sesizari beton, le incurca planurile. Va veni orisicum momentul in care tot acest “balet” al opozitiei si democratiei peneliste va fi dezumflat se vor confrunta cu oprobiul public intr-un final.
      
      Reply
DP29/03/2018 at 22:22

De referinta poza :
https://www.g4media.ro/imaginea-zilei-isarescu-si-conducerea-bnr-ignorati-de-psd.html
pesede in rezbel cu toata lumea.

Reply
stefan6029/03/2018 at 22:36

Seara buna
Eu sint pesimist.
Exista o aleanta inconfesabila intre penalii din PSD-ALDE-PNL-PMP-UDMR.
Tovarasul Iohannis nu va misca un deget. E preocupat cu vacantele . Ca a fost si dinsu membru de varza , pardon vaza 🙂 a USL.
Iar USR e prea mic.

In rest am observat ca ” de doua ori puscarias” , cetateanul Adrian Nastase pregateste temeinic revenirea pe scena politica.
A inceput cu vizita la soarele din rasarit ( ca altfel cine primeste , finanteaza in vest , un recidivist ? )
Acum vine cu participarea la sport . 🙂
Nu la FC Urlati. 🙂
La Dinamo. Inelul sportiv a fostei securitati , militie. 🙂
Alta observatie , la macaronari se ieftineste gazul si curentul ( pretul e reglementat de stat) din aprilie.
La romani , unii scumpesc. Metanul. Chiar cu 10 % . O fi ca primavara – vara pretul international scade ( consum redus) si trebuie marit profitul baietilor . Cindva “destepti” .

Reply
Cetatean29/03/2018 at 22:50

Ok, oameni buni, din ce am inteles, la ICCJ s-a decis azi sesizarea CCR, insa pe alte articole (e pe baza de vot ce se sesizeaza la CCR, nu decide singura Presedinta ICCJ, se aduna toti judecatorii si voteaza ce articole ataca).

Nu le pasa ca nu Presedintele ii va numi, ci vor fi la mana CSM-istilor care citesc luju si alte mizerii. Judecatorii din Sectiile Reunite nu considera grav articolele 31 si 53 din legea 303/2004 asa ca nu vor sesiza Curtea.

In acest moment, daca nu stiati, exista o majoritare anti-reformista in sectia dejudecatori (minim 5 din 9). Inchipuiti-va cum va arata viitoarea presedinta a ICCJ, pusa der CSM-istii care cred ca Juncker e pilotat de Soros!

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/judecatorul-csm-gabriela-baltag-juncker-se-vede-cu-soros-866870

Prin urmare, rugati-va ca Presedintele sa aiba in continuare drept de sesizare la CCR (eu, mai pesimist, interpretez mai restrictiv legea) si sa o faca, dupa ce legea ajunge la el.

Eu am facut tot ce am putut, Dumnezeu cu mila Justitiei.

Reply
DP30/03/2018 at 07:36

Buna Dimineata.
Va fi un weekend lung pt prezident ..e probabil ultima partida de ski pe anul asta..
eu zic ca vom vedea niste poze pe feisbuk cu prezidentu pe nu-s ce virf de munte nu stiu unde…
sau
ar face bine sa iasa dreaq in fata ….sa spuna ceva …
Probabil legile astea nu pot fi oprite decit printr-o combinatie UE (ca stat membru)- GRECO – MCV – Prezident……dar ne trebuie un prezident pt treaba asta.

Reply
radu230/03/2018 at 08:39

Buna ziua. ”Habar nu am daca atat poate sau doar atat vrea sa faca dl Iohannis. Daca nu isi da seama sau nu ii pasa ca Dragnea ii goleste functia. Mi se pare un detaliu. Important e ca doar atat face. Ingrozitor de putin, ingrozitor de inadecvat pentru pozitia pe care o ocupa. Un fel de sfert de Emil Constantinescu.” Asta este, nici macar jumate ci un sfert de Țap http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-in-unghiul-mort-destramarea-statului-1507885

Reply
Cetatean30/03/2018 at 09:10

Buna dimineata!

Am verificat aseara precedente, adica legi care fusesera contestate de Presedintele Romaniei. Intr-adevar, asa cum mi-a explicat ieri cineva mai destept ca mine in problema procedurii contestarii legii de catre Presedinte, el trebuie intai sa primeasca legea, spre promulgare.

A se vedea aici:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16290

Or, in cazul de fata, pe fisa legii de la Parlament inca nu apare “trimitere a Presedintele Romaniei spre promulgare”, caci a fost contestata a doua oara la Curte.

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16611

Perioada de doua zile sau de cinci zile pentru contestarea legii la CCR este opozabila altor subiecti, anume grupurilor parlamentare, Avocatului Poporului sau Inaltei Curti, insa nu Presedintelui Romaniei. Abia odata trecuta aceasta perioada si dupa ce se vede efectiv pe fisa legii ca a fost trimisa la promulgare Presedintele o poate intoarce spre reexaminare sau o poate ataca el cu argumentele lui.

Reply
- cris30/03/2018 at 10:30
  
  Daca intentiile sunt bune, consilierii presedintelui pe probleme de constitutionalitate au suficient timp sa scrie contestatii “beton” pana cand legile ajung la promulgare. Dupa adoptarea initiala probabil ca multa lume a fost prinsa pe picioare gresit pentru ca schimbarile au fost masiva si facute din scurt. Insa pana acum a trecut suficient timp pentru a ataca tot ce s-a schimbat, daca exista motive.
  
  Reply
Cetatean30/03/2018 at 09:15

Oricum, va anunt ca azi nu avem nici revista presei, nici editorial la amiaza 🙂

Ramane aceasta postare pana maine. Nu pot sa trec rapid la altceva.

Reply
- zigzag30/03/2018 at 09:30
  
  Buna dimineata si ………nu deznadajdui! 🙂
  
  Reply
  - Cetatean30/03/2018 at 09:42
    
    Salut, salut, nici gand 🙂
    
    Reply
zigzag30/03/2018 at 09:25

Buna dimineata

Din articolul , foarte bun – parerea mea , adus de dl @Radu2 – 30/03/2018 at 08:39

” Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca ne-am uni si cu o mare minoritate de rusofoni care ar deveni cea mai mare minoritate din Romania, in conditiile in care protejarea minoritatilor ruse din alte tari este motivul principal invocat de Putin pentru a intra, inclusiv cu forta, in aceste state.

Din cel putin aceste motive, pentru ca sunt si altele, vorbesc despre tembelism. Una este sa omagiezi unirea si cu totul altceva sa iti propui o forma de revizionism care incalca tratatele pe care le-ai semnat si care da Rusiei un minunat motiv pentru noi actiuni antiromanesti. Adica deschizi degeaba o Cutie a Pandorei.

Este o tema emotionanta, populista, diversionista. Dar eu cred ca lansarea ei are si alt scop.

Este vorba despre o tema de politica externa, care reprezinta principala atributie a presedintelui Romaniei. O atributie care ii e suflata unui presedinte lasat in offside si incapabil sa isi justifice disocierea. Nu cred ca presedintele avea ce sa caute la o asemenea manifestare, dar cred ca un presedinte puternic nu scapa lucrurile de sub control intr-un asemenea hal.

Si nu e pentru prima data cand PSD intra in atributiile pe zona de politica externa ale presedintelui. Va aduceti aminte discursul de la Congres in care Liviu Dragnea trasa noi axe de politica externa cu China si Israel? Si tot atunci presedintele PSD anunta ca va incepe o evaluare a ambasadorilor, care sunt trimisi la post de presedinte.”

*****
As mai adauga : unor ticalosi ca basescu , tariceanu , dragnea si alte slugi ale lui Silberstein , le trebuie neaparat un Subiect – care sa coaguleze societatea civila si natiunea pentru a le scoate din cap oamenilor Lupta Anti-Coruptie . Jegosii care ii consiliaza si au dat seama ca profilul psihologic al poporului roman este cu accente emotionale , spre maxim si ca e nevoie de o “servita” care sa inflacareze lumea .

Ca au condus Romania 28 ani si n au facut nimic , absolut nimic – nici pentru Unire , nici sa ceara rusilor Tezaurul Romanesc de la moscova , nici sa le spuna ungurilor clar , calm si diplomatic sa si vada de borsul lor … e firesc pentru o parte din populatia Romaniei , sa nu se intrebe : Dar pana acum de ce nu ati facut nimic ticalosilor si v-ati ocupat doar cu furatul ???

Reply
- DP30/03/2018 at 11:16
  
  Si cu Ungaria…se inteleg foarte bine orban cu dracnea.
  Deci ungaria,israel,china,rusia mai pe sestache..cam astea-s relatiile pesede, adica dracnea
  
  Reply
  - zigzag30/03/2018 at 11:20
    
    Da.. “liderii” regionali .
    Salve
    
    Reply
    - DP30/03/2018 at 11:27
      
      Buna,
      statia spatiala chineza Tiangong-1 trebuie sa cada in weekendu asta pe pamint. slabe sperante sa ajunga o bucatica pe Kisseleff..sa le cada astora-n cap ::))
      
      Reply
      - zigzag30/03/2018 at 12:39
        
        La ce capatani de lemn au .. vor cere si chinezii daune de la romani :))
        
        Reply
zigzag30/03/2018 at 10:14

https://www.agerpres.ro/justitie/2018/03/30/ccr-dezbate-pe-19-aprilie-noile-sesizari-privind-modificarile-aduse-legilor-justitiei–83173

Reply
- Cetatean30/03/2018 at 10:17
  
  Mda, in special contestatiile alea “miezoase”.
  
  Reply
Cetatean30/03/2018 at 11:02

ICCJ sesizeaza CCR…insa pe alte articole 😀

Pe cei de la Suprema ii doare altceva, nu lipsa decretului prezidential.

https://www.news.ro/justitie/iccj-a-sesizat-curtea-constitutionala-cu-privire-la-legea-de-modificare-si-completare-a-legii-nr-303-2004-privind-statutul-judecatorilor-si-procurorilor-1924403130002018031018013935

Prevederile constituţionale referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, la dreptul la muncă, categoriile de legi, privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Sesizarea ICCJ vizează două articole ale legii.

Reply
DP30/03/2018 at 11:32

“Și parlamentarii PNL și USR au depus, joi, noi sesizări la Curtea Constituțională privind cele trei legi ale Justiției, adoptate luni de Parlament, modificate după decizii de neconstituționalitate. PNL și USR au aratăt că au constatat 37 de motive de neconstituționalitate.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22371468-sesizarea-referitoare-procurorul-dna-alexandra-lancranjan-fost-clasata-inspectia-judiciara.htm

Reply
- Cetatean30/03/2018 at 11:35
  
  Sunt alea de ieri, cu niste motivatii “beton” 😀 nu au preluat contestatia mea, asta e. Sunt liberi sa scrie prostii, ca si prima data.
  
  Reply
Tzepelica30/03/2018 at 12:09

Salutare!
Munca voluntar-patriotica, oferita pe tava unor nesimtiti.
Intrebarea e daca au chiar interes sa rezolve ceva sau, mai degraba, au batut palma pe sub masa.
Inclin catre a doua varianta.

Reply
zigzag30/03/2018 at 12:49

Delir iudeo-bolsevic , sluga lui Silberstein a Cuvantat : http://www.mediafax.ro/politic/tariceanu-acuza-manipulare-pe-legile-justitiei-forte-oculte-vor-mentinerea-puterii-asupra-statului-17112873

‘ “Toate spaimele care au fost inoculate, toate manifestaţiile care s-au desfăşurat, ne punem acum întrebarea «de fapt de ce s-a făcut această manipulare pe Legile justiţiei?». Probabil că sunt deranjate anumite zone, anumite structuri, anumite forţe oculte care vor să-şi menţină ampriza de putere asupra statului român pe deciziile cele mai importante, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, când de fapt zonele de putere sau oculte, care încet-încet au ieşit la suprafaţă, erau cele care conducea România de facto, în dispreţul instituţiilor legitime şi reprezentative. Aici sigur că mă refer în primul rând la Parlament, la Guvern, iar Justiţia, putem spune orice despre ea, şi mai ales în zona procuraturii, dar numai că de independenţă nu puteam vorbi”, a declarat Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara. ”

Analfabetul asta ar trebui sa fie primul expuzat din Romania , sa se duca pe yahtul lui Steinmez sau sub sortuletul lui Kondyakov .

Reply
- zigzag30/03/2018 at 12:53
  
  Si partea a 2a : http://www.mediafax.ro/politic/tariceanu-pana-in-2017-comisia-sri-s-a-remarcat-doar-prin-spriturile-cu-conducerea-serviciului-17112815
  
  Pe cand o desecretizare a listei cu agentii acopriti ai serviciilor de informatii romanesti si cu misiunile pe care le indeplinesc pe securitate nationala ?
  Ca daca le cere Tariceanu sau vreun milog , adept al cultului Black Cube – nu’i exclus sa se Desecretizeze tot , ca asa vor ei !
  Sa ramana secret de stat doar retrocedarile facute de Silberstein . Si banii scosi de Morgenstein & co din Romania .
  
  Reply
zigzag30/03/2018 at 16:05

Guvernul francez va prezenta la mijlocul săptămânii viitoare un proiect privind reforma instituțională promisă de Emmanuel Macron și care prevede o reducere cu 30% a numărului de parlamentari, a anunțat președinția, citată de AFP.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22372037-franta-guvernul-propune-reducerea-30-numarului-parlamentari-limitarea-trei-mandatelor-succesive-ale-alesilor.htm

Reply
- DP30/03/2018 at 17:08
  
  A gresit tara macrou asta!!
  Aici se poate baza si pe un referendum gata facut..
  
  Reply
Paganel30/03/2018 at 16:23

Bună ziua!

O mo(n)stră, despre lipsa de educație a unor mutanți care, mâine, vor fi adulți:

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/foto-dezastrul-lasat-in-urma-de-niste-elevi-in-programul-scoala-altfel-904564

Reply
zigzag30/03/2018 at 16:34

http://www.ziare.com/lia-olguta-vasilescu/ministrul-muncii/romanii-s-au-trezit-cu-contributiile-taiate-la-pensiile-private-chiar-daca-guvernantii-au-dat-asigurari-ca-nu-va-fi-asa-calculele-arata-adevarul-1507953
Interesant . Buni de tot consiglierii psd .

Reply
- DP30/03/2018 at 17:26
  
  Inca un an cu astia si cred Ro o sa ceara unirea cu RSS Moldoveneasca…si nu invers..::))
  https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22372094-transelectrica-raporteaza-pentru-2017-pentru-prima-oara-nfiintare-pierdere-contabila-48-milioane-lei-conducerea-companiei-nceput-analiza-interna.htm
  
  Reply
  - zigzag30/03/2018 at 18:02
    
    Da !
    Pai oricum la servicii de informatii , moldovenii de peste Prut sunt mai cu oo decat ai nostri , au prins rusi/spioni .. i au expulzat . Militarii lor l au sfidat pe Dodon si au mers la exercitiul NATO etc .
    Ai nostri .. milogi , 5 lei in plus la solda si sunt veseli .
    
    Reply
DP30/03/2018 at 17:16

https://www.g4media.ro/surse-ministrul-apararii-mihai-fifor-pe-lista-neagra-a-lui-liviu-dragnea.html
Cica dracnea vrea sa-l schimbe pe mihaita fifor cu …tutuianu…::)) Dar pe tutuianu nu l-a dat tot dracnea afara pe motiv de scandalul platii salariilor de la MApN prin toamna ?
Daca da, eu l-as sfatui pe fifor sa aiba rabdare…il va inlocui pe tutuianu…in max 6 luni …daca mai exista pesedeul ..

Reply
- zigzag30/03/2018 at 18:04
  
  Mai simplu – Emite dragnea un decret ( sau tariceanu , ca ei conduc republica sovietica ) : Fifor e ministru al apararii 2 saptamani /luni si Tutuianu celelalte 2 saptamani . :))
  
  Reply
- radu230/03/2018 at 18:19
  
  Buna seara. Urmatorul sef psd este Firea, are cel mai mare buget la discretie, si-a plantat si continua sa-si propteasca bine rudele si colaboratorii in societatile care mulg banii bucurestenilor, cea mai mare si puternica gașca este in crestere
  
  Reply
mar30/03/2018 at 17:26

Bună ziua!
A apărut investigația – Rise Project a realizat un film de 12 minute în care prezintă o poveste braziliană despre Liviu Dragnea, frații Mazăre și reprezentanți ai companiilor Tel Drum și Regiotrans.
https://www.g4media.ro/video-rise-project-banii-dumneavoastra-au-cumparat-cocotieri-in-brazilia.html

Reply
Paganel30/03/2018 at 19:03

Idi(h)oții care pot folosi o sesizare mai mult decât muncită, o strădanie gigantică a domnului @Cetatean, ilustrează foarte bine vorba aceea: Nu există „Nu pot!”, ci „Nu vreau să pot!”… Urât, foarte urât!
Iar ca să vedem cu cine „avem de-a face” și cât de comună e clasa politică român(ofon)ă de pe ambele maluri ale Prutului, iată un articol foarte bun:

https://www.europalibera.org/a/sinteza-saptamanii-politice-romanesti/29135365.html

„Liviu Dragnea a dovedit, la rându-i, că este toboșarul vremurilor noi. „O spun deschis, simplu şi explicit – eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune”, spunea el. Este, desigur, o nouă ocazie în care, pentru a le fi uitate demisiile și păcatele tinereții (și maturității) revoluționare, politicienii se folosesc de scutul uman al oamenilor simpli și al marilor idei fondatoare. Că aceasta e pohta ce-a pohtit nu s-a prea văzut până acum, șeful Camerei Deputaților fiind mai preocupat de-a lungul timpului de explorarea Braziliei, decât de a Moldovei. Și nu Prutul și-a propus să-l sece dintr-o sorbire, ci apele Dunării care udă insula Belina, locul lui preferat de pescuit.”

Reply
cris30/03/2018 at 19:28

https://sociollogica.blogspot.ro/2018/03/memento-pentru-2019-si-2020.html

Reply
- Paganel30/03/2018 at 19:47
  
  Barbu Mateescu scrie bine! Nu vreau să fiu „pesimistul de serviciu”, dar, la gradul de „mutantizare”* a României, mă tem că se înșeală!…
  
  *Mutantizarea se referă la „(ne)dezvoltarea” unor bipede asemănătoare omului, dar fără pic de empatie la nevoile, dorințele, interesele, etc celorlalți, ci interesate doar de propria „căpătuială”, chiar dacă „șandramaua” explodează/se scufundă/dispare! Și asemenea muntantizari se petrec la „firul ierbii”, printre „votaci” (că „votanți” e prea pretențios)!…
  
  Bună seara!
  
  Reply
- eugen vasilescu30/03/2018 at 20:10
  
  Buna seara,
  
  Suna bine ce spune Dl. sociolog. Intrebarea este daca cei trei muschetari (PSD, PL, ALDE) – cum am mai spus –
  ramane sub 50% in 2019-20
  
  Reply
  - eugen vasilescu30/03/2018 at 20:11
    
    Vechea garda a clasei politice e necesar sa i se provoace disparitia –
    
    Reply
- DP30/03/2018 at 20:52
  
  Daca maine ar fi alegeri eu sint convins ca la conducerea BEC va fi maimuta lui dracnea.
  nu se pune problema cistigatorului. doar a procentelor ( e 61% sau 62%)
  Buna seara !
  
  Reply
mar30/03/2018 at 19:43

Urâtă-i bătrânețea pentru unii, dacă tăcea filozof rămânea! – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la ALDE Arad, despre o eventuală intensificare a spionajului rusesc în ţara noastră, el declarând că nu are cifre. ”Nu ştiu în cifre, dar se simte totuşi o prezenţă foarte solidă în România”, a spus ministrul.

Totodată, Meleşcanu a comentat poziţia Ambasadei Rusiei la Bucureşti, care a calificat anunţul MAE privind expulzarea unui diplomat rus drept “manifestarea nebuniei politice colective”, Meleşcanu declarând că ”o nebunie politică a fost atactul de la Salisbury”.
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22372403-melescanu-romnia-simte-prezenta-foarte-solida-spionajului-rusesc.htm

Reply
- Paganel30/03/2018 at 20:56
  
  Dar spionul aista n-a fost expulzat în urss, pardon rusia?
  
  Bună seara!
  
  Reply
Tzepelica30/03/2018 at 19:57

Daca nu stiati:
“Gelu Voican Voiculescu, cercetat penal în Dosarul Mineriadei, a fost ales vineri director al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, insituţie subordonată Senatului. Surse interne au declarat pentru „Adevărul“ că fostul director, Claudiu Iordache, a fost schimbat după o acţiune în forţă a grupării: Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Vasile Cuteanu, Răzvan Teodorescu.Salariul lui Gelu Voican Voiculescu: 7.359 de lei lunar.”

http://adevarul.ro/news/politica/surse-gelu-voican-voiculescu-noul-director-alinstitutului-revolutiei-aflat-subordinea-senatului-fost-sprijinit-cazimir-ionescu-numit-psd-cnsas-1_5abe5116df52022f75370b98/index.html

Reply
- DP30/03/2018 at 23:07
  
  Pai e groparu de serviciu.Se pricepe la chestii d-astea.
  cf Wikipedia “conducerea IRRD este asigurată de un “Colegiu Național” alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române. Numirea membrilor Colegiului Național se face de către președintele României. Cum în momentul înființării IRRD președintele României era Ion Iliescu acesta a numit, prin Decretul 1151 din 14 decembrie 2004[3] toți membrii Colegiului Național, format din 25 de persoane, și anume: Petrică Balint, Sergiu Chiriacescu, Emilian Vasile Cutean, Iosif Dan, Emil Dumitrescu, Lorin Fortuna, Cazimir Ionescu, Claudiu Iordache, Eugenia Iorga, Mihai Ispas, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Pastor, Romeo Raicu, Petre Roman, Adrian Sanda, Ioan Savu, Răzvan Theodorescu, Dan Toader, Doru Țigău, Viorel Vișan, Valentin Voicilă, Emil Vlădesan, Gelu Voican Voiculescu.
  Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață.
  În prima ședință a Colegiului Național a fost ales în unanimitate președintele IRRD, în persoana lui Ion Iliescu, și directorul instituției, fostul revoluționar timișorean și deputat FSN Claudiu Iordache.
  
  Reply
DP30/03/2018 at 23:12

Melescanu a fumat 2 trabuce , unu dupa altu : ““Se simte o prezenţă foarte solidă a spionajului rus în România”
https://www.g4media.ro/melescanu-in-ziua-in-care-rusia-a-expulzat-un-diplomat-roman-se-simte-o-prezenta-foarte-solida-a-spionajului-rus-in-romania.html
Ne cerem scuze tovarase…noi sintem ca aia in Noua Zeelanda…nu i-am gasit ca i-am fi expulzat..)))

Reply
- DP30/03/2018 at 23:23
  
  https://www.telegraph.co.uk/news/2018/03/27/new-zealand-says-cant-find-russian-spies-expel/
  
  Reply
  - DP30/03/2018 at 23:31
    
    The Sun cu madam “Kiwi” pe acelasi subiect:
    https://www.thesun.co.uk/news/5916270/new-zealand-no-russian-spies-expel/
    normal e ca n-are chef de spionite..
    
    Reply
Cetatean31/03/2018 at 08:46

buna dimineata 🙂

http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-31-martie-analfabetul-de-azi-votantul-psd-de-maine/57873/

Reply