Revista Presei – 1 februarie. Papușarul penal și marionetele lui (blonde sau nu)
01/02/2018 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 1 februarie. Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea va fi deosebit de caldă şi zilele următoare, chiar şi cu 15 grade mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, cu maxime de până la 18 grade. În luna februarie, vor alterna perioadele calde cu cele reci. “În acest sfârşit de săptămână, vor fi temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal. Ziua de duminică va foarte călduroasă, aşteptăm maxime chiar şi de peste 15 grade în partea de sud-est a ţării, estimăm chiar 18-19 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, însemnând cu mai mult de 15 grade faţă de cum ar fi normal la început de lună februarie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu. Reprezentanţii ANM au menţionat că în următoarele zile vremea va fi frumoasă, cu temperaturi peste normalul acestei perioade, astfel, joi vor fi maxime de 14 grade, iar vineri, vor mai urca până la 15 grade, iar minimele vor fi, în mare parte a ţării, tot pozitive. Doar în depresiuni se vor înregistra, pe timp de noapte, chiar şi -10 grade. “Nu scăpăm nici de precipitaţii care în extindere, începând de vineri seară, chiar şi sâmbătă. Vor fi sub formă de ploi, pe arii extinse în jumătatea de veste, unde devin moderate cantitativ, ceva mai puţine şi mai slabe, în rest. Aşteptăm şi la munte precipaţii sub formă lichidă, în special la altitudini sub 1500 de metri, dar cu riscul de producere a poleiului, iar la altitudini mai înalte, predomină ninsorile, care temporar sunt asociate şi cu intensificări ale vântului”, a adăugat meteorologul.
De ce a desfiinţat CCR a doua lege a Justiţiei. Cele mai importante articole care au picat la Curte. Cele mai importante prevederi din Legea privind statutul magistraţilor au fost declarate neconstituţionale de CCR. „Adevărul“ vă prezintă, pe puncte, articolele esenţiale care au picat la Curte. Statutul magistraţilor este a doua lege a Justiţiei dezbătută de CCR. Prima – privind organizarea judicară – a fost declarată în mare parte constituţională, iar a treia – statutul CSM- urmează să fie dezbătută pe 13 februarie. Judecătorii şi procurorii trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere că nu sunt ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete. Comisia Iordache a stipulat în lege că declaraţiile pe proprie răspundere sunt verificate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), dar şi, din oficiu, de către comisiile parlamentare care controlează activitatea SIE şi SRI. CCR a decis că nu e treaba parlamentarilor să se amestece în controlul magistraţilor, deci numai CSAT a mai rămas cu putere de control. Comisia Iordache a strecurat în lege că „procedurile judicare“ sunt informaţii de interes public, deci pot fi puse la dispoziţia Parlamentului. CCR n-a fost de acord. În categoria procedurilor judiciare intră şi informaţii secrete, ca parte a anchetei penale. CCR a declarat neconstituţional şi articolul din lege care defineşte procedura de numire a preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Curţii Supreme. Integral pe Adevarul
Nu pe Comisia Europeana sa va bazati! Romania, pe muchie de cutit. Pentru sustinatorii statului de drept, declaratiile facute de presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, dupa intalnirea cu presedintele Iohannis, au fost incurajatoare. “Daca Legile Justitiei raman asa cum au fost adoptate de Parlament, discutiile despre MCV si aderarea la Schengen se vor pune in alti termeni”, a spus dl Juncker. E clar ca UE nu renunta sub nicio forma la exigenta statului de drept, o exigenta pe care o leaga in mod direct de forma finala a Legilor Justitiei. Si aici nu e vorba doar despre o chestiune de constitutionalitate. Chiar daca am lua de corecte deciziile CCR, ceea ce eu personal nu pot, nu tot ceea ce este constitutional este si oportun. Poti lua decizii letale pentru statul de drept, pentru functionarea justitiei si fara sa incalci Constitutia. Sesizarile admise de CCR sunt praf in ochi. Singura chestiune serioasa este solicitarea redefinirii mai multor termeni in cazul raspunderii magistratilor. Si asta pentru a nu antagoniza si mai mult sistemul judiciar. Insa in rest sunt maruntisuri de tehnica legislativa, invocate doar ca sa se lase impresia ca CCR a fost exigenta. La asta se adauga si niste decizii misterioase. Vad multa lume incantata ca a fost admisa sesizarea privind numirea de catre presedinte, fara drept de refuz, a conducerii ICCJ, cu interpretarea ca a fost inlaturata acesta limitare. Eu nu sunt asa de sigura cat timp minuta nu da absolut niciun fel de detaliu. Daca, dimpotriva, CCR a decis, spre exemplu, ca presedintele nu are ce sa caute in numirea conducerii ICCJ si a Parchetelor? Integral pe Ziare.com
Cum traduce Dragnea mesajul lui Iohannis şi Juncker, de la Bruxelles. Şeful PSD stinge „petardele”, de la Bucureşti: „N-am auzit de această intenţie a Guvernului”. Liviu Dragnea susţine că are acelaşi punct de vedere cu Klaus Iohannis în ceea ce priveşte Legile justiţiei, după discuţia pe care şeful statului a avut-o la Bruxelles cu liderul Comisiei Europene. „Este o problemă care ţine de România şi sigur că o vom rezolva aici”, a transmis preşedintele PSD. Pe de altă parte, şeful PSD a catalogat drept „nişte petarde” informaţiile potrivit cărora Guvernul ar vrea să modifice prin OUG codurile penale. „Apreciez ce a spus preşedintele Klaus Iohannis, am acelaşi punct de vedere ca şi domnia sa. De fapt, şi Juncker a spus acelasi lucru. Susţin acelaşi punct de vedere referitor la faptul că este o problemă care ţine de România şi sigur că o vom rezolva aici, nu avem de ce să nu găsim puncte de vedere comune pe care şi noi le avem, la fel ca toată lumea de bună credinţă, ca independenţa justiţiei să nu fie afectată şi statul de drept să fie întărit”, a explicat Dragnea la Parlament. Şeful PSD a mai spus şi că, de aici înainte, Legile justiţiei vor trebui discutate în alţi termeni fiindcă sigur că nu mai rămân în forma actuală, din moment ce trebuie modificate în raport cu deciziile CCR. „Revin la preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că va face tot ce este posibil ca încredere în statul de drept, raportul MCV şi dosarul Schengen să nu fie afectate. (…) Oricând preşedintele României are o declaraţie, o luare de poziţie, o atitudine cu care eu sunt de acord, n-am avut şi n-o să am o altă poziţie. Dacă preşedintele are atitudini cu care nu sunt de acord, atunci o să spun părerea mea, fără nicio ezitare”, a mai spus şeful PSD. Întrebat dacă, după decizia CCR de ieri, a avut o discuţie cu Florin Iordache şi dacă i-a dat un termen pentru finalizarea proiectelor, în limite constituţionale, liderul social-democrat a comentat doar că judecătorii Curţii sunt cei care ştiu cum să interpreteze exact Constituţia şi că la Parlament se mai poate greşi. Integral pe Gandul
S-a pus in miscare planul de acaparare totala a puterii. Liviu Dragnea a realizat ca degeaba se lupta cu justitia daca nu controleaza mai intai institutiile de forta. Din acest motiv, odata cu instalarea Vioricai Dancila in functia de premier, a trecut rapid la planul de acaparare totala a puterii. Am scris vineri ca liderul PSD va lua cu asalt ultimele redute necucerite: DOS, DGPI, SPP, SRI, SIE si, evident, DNA. La numai trei zile, bilantul arata prost. Trei institutii cheie sunt luate deja in colimator si somate practic sa se predea noului jupan. Guvernul a renuntat la serviciile SPP iar liderul PSD a declarat razboi total generalului Pahontu acuzandu-l de implicatii politice. Se pregateste astfel terenul pentru eventuale modificari legislative, decapitari si trecerea institutiei sub control politic. Dragnea este convins ca numai asa va putea controla tot ce misca in randul demnitarilor, ministrilor, guvernului si nu numai. Ar fi recurs foarte probabil la o ordonanta de urgenta daca SPP n-ar face parte din sistemul de siguranta nationala iar orice modificare legislativa are nevoie de avizul CSAT. Nimic nu-l opreste insa sa schimbe legea in Parlament in regim de urgenta si pana atunci sa inlocuiasca Serviciul de Protectie si Paza cu Jandarmeria, insa aici se ridica problema legalitatii unei astfel de masuri. Fostul presedinte Traian Basescu a calificat-o drept ilegala. Subordonarea SPP este doar primul pas si nu cel decisiv. Liderul PSD a facut apoi repede si pasul cel mare, anuntand miercuri intentia de a pune in discutie cat mai curand legile sigurantei si legile de functionare ale SRI si SIE. Este evident o tentativa de intimidare si o cerere de capitulare neconditionata. In mod evident, Dragnea si Tariceanu vor dori sa puna mana pe conducerea SRI si SIE, sa schimbe modalitatea de numire a sefilor celor doua servicii si sa le treaca de la Cotroceni sub Parlament. Integral pe Hotnews
Asaltul statului paralel asupra Romaniei. Ce urmareste Daddy? Eliminarea SPP din paza ministrilor este cea mai buna dovada ca statul paralel chiar exista. Il instaureaza pas cu pas Liviu Dragnea. Pentru ca poate. Ce inseamna el? Inseamna institutii paralele, create prin incalcarea legii si ale caror meniri sunt sa puna sub comanda lui Daddy tot ce misca si sa goleasca de continut orice institutie care nu poate fi cucerita. Nu este ilegal ca un ministru sa renunte la paza SPP. O poate face sub semnatura ca isi asuma riscurile aferente. Dar este absolut ilegal ca Jandarmeria sau Politia sa preia atributiile legale ale SPP pentru care nu au nici cadru legal, nici instruire, nici buget. Articolul 1 din Legea nr.191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si Paza spune ca: “Serviciul de Protectie si Paza este organ de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, specializat in asigurarea protectiei demnitarilor romani, a demnitarilor straini pe timpul sederii lor in Romania, a familiilor acestora, in limitele competentelor legale, precum si in asigurarea pazei sediilor de lucru si a resedintelor acestora, potrivit hotararilor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii”. Si asa ne plangem toata ziua ca Ministerul de Interne are un urias deficit de personal si uite ca nici cei care sunt nu pot fi folositi 100% pentru scopul legal, adica siguranta cetateanului. Fiecare ban folosit de Jandarmerie pentru atributiile SPP este un ban deturnat. De ce a murit Bogdan Gigina? Pentru ca un ministru s-a gandit sa foloseasca Politia ca pe propria feuda. Paza ministrilor de catre jandarmi si politisti nu este cu nimic mai legala decat a fost coloana lui Gabriel Oprea si denota acelasi dispret profund fata de lege. Integral pe Ziare.com
Teatru de păpuşi. Cele mai reuşite spectacole cu marionete sunt cele în care păpuşarul nu se vede deloc, deşi toată lumea ştie că e acolo şi trage sforile. Ridicolul absolut se întâmplă atunci când păpuşarul nu doar că se vede pe scenă, dar pretinde că nu el trage de aţe, căci aţele nici nu există, că prezenţa lui acolo e o pură întâmplare, o concidenţă, iar păpuşile din faţa lui se mişcă completamente autonom. Acum să ridicăm cortina. Liviu Dragnea, 5 iulie 2017: „Şi dacă tot sunt cinstiţi, să publice toate sursele de finanţare acest mare grup cinstit de investigaţii”. Vorbea despre Rise Project, ONG-ul de investigaţii jurnalistice care tocmai publicase materiale interesante despre legăturile lui Liviu Dragnea cu TelDrum şi cu Brazilia. A doua zi, dar fix a doua zi, ANAF descinde la RISE Project. Liviu Dragnea e revoltat printr-un comunicat: „Nu am nicio implicare în prezenţa unor inspectori ANAF în redacţia Rise Project. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă. Am sentimentul că se încearcă compromiterea mea. Cer explicaţii publice de la ANAF”. Şefii ANAF se execută: „Inspecţia care a avut loc joi la sediul Rise Project a fost făcută în urma unei analize de risc, după o sesizare. Instituţia desfăşoară sute de controale, fără legătură cu conţinutul editorial al unor publicaţii”. La o dată neprecizată, ANAF încheie raportul de control şi concluzionează că Rise Project „nu figurează cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidate”. Adică, aşa cum anticipase şi Liviu Dragnea, Rise Project este un „grup cinstit de investigaţii”. Conform legii, raportul trebuia arhivat şi supus secretului fiscal. Şi totuşi, pe 26 ianuarie anul acesta, raportul este publicat de Mugur Ciuvică, pe care nu cinstea celor de la Rise îl interesa, ci sursele lor de finanţare şi lista ziariştilor angajaţi. S-a împlinit astfel dorinţa exprimată în iulie trecut de Liviu Dragnea. A durat şapte luni. Cam lungi aţele, nu? Integral pe Adevarul
ALDE va definitiva legea de înfiinţare a Autorităţii Publice de Interceptări. ALDE va definitiva în două săptămâni proiectele de lege privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi înfiinţarea Autorităţii Publice de Interceptări, a declarat preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu. ALDE va definitiva în două săptămâni proiectele de lege privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi înfiinţarea Autorităţii Publice de Interceptări, a declarat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, salutând excluderea procurorului Negulescu din magistratură. ”Am convenit cu colegii ca în cel mai scurt timp, în următoarele 10 zile – două săptămâni, să definitivăm legea privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi legea privind înfiinţarea Autorităţii Publice de Interceptări, care vor fi depuse la Parlament, ca iniţiativă legislativă, anul acesta”, a declarat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. Călin Popescu Tăriceanu a salutat decizia CSM de a-l exclude din magistratură pe procurorul Negulescu. ”ALDE va râmâne în continuare partidul cel mai vocal pe direcţia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, având în vedere abuzurile, excesele de putere care s-au manifestat în ultima vreme, semnalele extrem de numeroase care au apărut şi care au fost reliefate de presă. Salut decizia CSM de excludere din magistratură a procurorului Negulescu”, a spus Tăriceanu. Integral pe Romania Libera
Tăriceanu vrea ca SPP să fie la Interne și nu în subordinea președintelui ca acum. „SPP se află sub conducerea preşedintelui ţării. Dacă în cadrul serviciilor de informaţii Parlamentul are un rol, întrucât controlează aceste servicii prin comisiile de specialitate, dacă Parlamentul are un rol în numirea şefilor celor două servicii (n.r. – SRI şi SIE), în cazul SPP Parlamentul nu are un rol. Nici Guvernul. Deci, este o responsabilitate a preşedintelui şi eu sper ca preşedintele să nu se facă totuşi că plouă într-o astfel de situaţie. Trebuie discutată această situaţie inedită şi anormală care, dacă nu va fi rezolvată, va afecta încrederea cetăţenilor în buna şi corecta funcţionare a instituţiilor statului. (…) După părerea mea, e o anomalie. Nu cred că în alte ţări serviciul de pază şi protecţie funcţionează sub preşedinte. Acest serviciu ar trebui să facă parte din ansamblul structurilor care asigură paza şi ordinea şi cel mai normal şi cel mai firesc ar fi fost să se găsească sub umbrela Ministerului de Interne”, a declarat Tăriceanu miercuri la România TV. El susţine că şeful statului trebuie să prezinte un punct de vedere oficial la această problemă. „Preşedintele de foarte multe ori dă aceste răspunsuri – e o non-problemă statul paralel, e o non-problemă aceasta. Nu ştiu care sunt problemele preşedintelui. Integral pe Digi24
Cât de probabilă este o nouă ordonanţă de urgenţă pe justiţie. Învestirea noului Guvern este un moment oportun pentru a nu scăpa din vedere un scenariu riscant, inclusiv pentru coaliţie, dar totuşi posibil: o lovitură blitzkrieg împotriva justiţiei. Şi nu pentru că ar dicta-o calculul politic, ci pentru că timpul a devenit un factor uriaş de presiune pentru liderul PSD. Guvernul Dăncilă plănuieşte să renunţe la serviciile Serviciului de Protecţie şi Pază, cu toate că prevederile legale privind protecţia demnitarilor nu par să faciliteze punerea în aplicare a unei asemenea decizii. Deşi nu este lipsită de importanţă, disputa pe argumente juridice rămâne, în cazul de faţă, elementul marginal, prim-planul fiind monopolizat de implicaţiile politice ale acestei intenţii. O intenţie care, până să fie anunţată direct de către Palatul Victoria, fusese deja confirmată de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu. Un personaj, trebuie subliniat, mereu cu informaţia la el când vine vorba de conflictul dintre Liviu Dragnea, şeful PSD, şi Lucian Pahonţu, şeful SPP (detalii AICI). Astfel am ajuns la ceea ce pomeneam mai sus: faptul că, în toată povestea asta, atenţia trebuie orientată preponderent spre implicaţiile politice ale eventualei renunţări de către Guvern la protecţia SPP. De ce? Întrucât la originea aşa-zisei iniţiative a Cabinetului Dăncilă se află ostilitatea manifestată în ultimele luni de liderul PSD, ostilitate care zilele trecute a atins un nou nivel critic. Integral pe Digi24
Gabriel Predoiu, fratele şefului SIE, replică la acuzaţiile din dosarul prostituţie cu minore: ‘Fratele meu e ţinta. Gabriel Predoiu oferă un răspuns dur la aceste acuzaţii, se jură că e nevinovat şi spune că, de fapt, fratele său este ţinta, conform tolo.ro. “Am luat nota de acuzatiile aduse de tolo.ro si reluate, de intreaga mass-media privind asa-zisa mea implicare intr-un dosar de trafic de minori si doresc, in virtutea dreptului la replica, sa fac urmatoarele precizari: – Nu am avut cunostinta niciodata despre faptul ca as fi vizat/implicat in orice fel de calitate intr-un dosar penal si nu am fost niciodata chemat la audieri/nu am fost solicitat sa dau vreo declaratie in dosarul instrumentat de DIICOT. Nu am avut nici un fel de tangenta cu reteaua de prostitutie sau trafic de minori, nu am fost niciodata la „salonul de masaj”. In schimb, da, am fost client relativ constant al restaurantului din acea locatie, pe care il frecventam mai ales in compania familiei, adica impreuna cu sotia si copilul meu. Integral, aici
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Pt. ca folosirea MAI in locul SPP s-a dovedit ilegala, propun ca ministrii in cauza sa plateasca:
– salariile politistilor si costurile de utilizare a mijloacelor MAI;
– salariile SPP-istilor care freaca menta din cauza ministrilor in cauza, care au renuntat la ei.
Are cineva din opozitie initiativa asta?
Bună ziua!
Dar, mai întâi, ar trebui să (ne) întrebăm dacă există opoziție?
Poate cineva din USR.
Sau un ONG mai independent.
Începe și USR-ul să mă dezamăgească… M-am „agitat” degeaba, luni, în ziua „votului” pentru „guviermii” matracucii de Videle, telefonic, prin e-mail, să facă ei o sesizare legată de neconstituționalitatea termenului la care „premierul desemnat” vine la învestire în parlament – a scris și @Citi foarte bine despre asta – și… nimic!… Ca să nu mai zic de votul USR, cot la cot cu pnl (care a propus așa ceva) și psd pentru scutirea de impozit (sau nu știu ce facilități) pentru „dezvoltatorii imobiliari” care lucrează pe „persoană fizică”…
Eram cât pe-aci să devin membru, dar am zis să mai aștept: se pare că am procedat bine!…
Cand nu e vorba de cardasie/blat, e vorba de comoditate, lipsa de curaj, inertie.
Reiau si aici un raspuns (de la postula anterior) pt. @Paganel:
Problema nu e ca un doctorand nu stie daca/cand plagiaza, cand se citeaza cu ghilimele etc., deci cand se fura.
Problema e ca se fura cu buna stiinta.
Din comoditate sau din lipsa de contributii originale, ca sa umple paginile cu ceva, sa dea “volum” lucrarii.
Mai precis, din lipsa de VALOARE.
Asta si pt. ca, in foarte multe cazuri, se apreciaza volumul lucrarii in dauna continutului.
Evaluarile se fac “la kilogram”, cum s-ar spune.
Bună ziua!
Aveți perfectă dreptate. Dacă va fi, cumva, cândva, să am ocazia de a discuta cu agramatul „sinistru al (ne)educaților” voi lega lipsa de originalitate și „umflarea” conținutului cu texte inutile (adesea preluate din altă parte fără citarea sursei – deci plagiate) de absența din top 500 internațional a universităților românești! Deci, un „fleac” – agramatul zicea, parcă, de un procent „infim”, de vreo 0,1% lucrări plagiate – dar care are consecințe grave în nereprezentarea, la nivelul elitei științifice internaționale. Ori, profesori slab pregătiți – ca să nu zic „incompetenți” – „transmit”, mai departe, slabă pregătire și studenților, masteranzilor, doctoranzilor… Care „intră pe piața muncii” slab pregătiți și țin Țara pe loc sau, mai grav, o „trag în jos”!…
In multe cazuri “tehnica” plagiatului se transmite ca mostenire de la profesor la doctorand.
Da, de pildă, publică „în echipă”, plagiind împreună de la/pe altcineva…
Plus tehnica mai multor autori, care sunt permutati de la o lucrare la alta.
Am auzit și de „tehnica” plagierii când, ca să nu te „prindă” cineva de la cine ai plagiat, când „furi” de la Vasilescu Ilie (ipotetic specialist), să citezi nu Vasilescu I., ci Ilie V. și… nu „te prinde” nimeni…
In ce priveste furtul, se pare ca la noi s-a atins perfectiunea…
Așa e! Un popor cu o inteligență debordantă, extrem de ușor adaptabil la nou, la condiții neobișnuite, dar care folosește, ce mai adesea, aceste calități ca să fure, să parvină, să pară ce nu este! În loc să le folosească în scop creator, în sprijinul dezvoltării și propășirii nației, cu onestitate, conștiință, caracter… De-aia a zis Maiorescu acum mai bine de un secol: „Nu de inteligență duce românul lipsă, ci de CARACTER!”…
Mai propun, pt. linistea domnului Tariceanu, ca Parlamentul sa-l declare intangibil, inamovibil, pe viata in functie si macar cu un mandat presedinte al Romaniei.
In plus, sa i se construiasca un mausoleu-obelisc (ca de, nu se stie…) din marmura neagra in fata Casei Poporului cu bustul sau in varf (putin ajustat, pt. silueta) si cu cele 5 sotii la baza obeliscului, jelind marea personalitate.
Plus cele stiute (ca in cazul Lenin), adica impaiat, pomadat, fardat etc.
Si cu cele de trebuinta “dincolo” (colectia de masini de epoca, motocicleta, casca etc.).
Reteta unui CV stufos, cu sute de comunicari/publicatii “stiintifice”:
“Pressone: Ministrul Valentin Popa s-a autoplagiat in trei articole stiintifice”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22261110-pressone-ministrul-valentin-popa-autoplagiat-trei-articole-stiintifice.htm
Asta intră tot la „categoria”: „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”…
Vai de mama ei Educație și de Țara care nu are parte de ea!…
OLAF ia la puricat si metroul:
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22261119-surse-control-olaf-metroul-drumul-taberei-pentru-presupuse-plati-supraevaluate.htm
Bună dimineața!
Că România este sub tirul unui război hibrid este evident și nu avem nevoie de multe explicații. Partea urâtă este că au intrat/au fost târâte în joc și serviciile, este o cafteală aparent fără logică. În fapt se încercă o decredibilizare a lor, lucru care ne arată că jocurile nu sunt făcute aici. Păpușarii sunt din alte zări și marionetele au fost scoase la produs. Sincer, dacă ofițerul X chiar a fost ”acoperit” și peste ”n” ani apare din neant un ”scandal de presă”, rostogolit ca la carte, omul ala se află în pericol,el și familia lui. Plus că sunt și victime colaterale.
În concluzie, asistăm la ”ceva” care nu se va termina bine pentru România și implicit pentru noi. Din nefericire, nu se vede soluția providențială care să ne scoată din acest joc și să ne aducă la liman. Avem un președinte depășit, care tace într-un mod absolut dubios și face jocul/acceptă tot ce i se livrează. Un guvern de marionete cu care agenda scrisă de alții, care nu au legătură cu România și un război de distrugere a temeliei țării. Periculoase și imprevizibile zile trăim.
Buna ziua. Razboiul hibrid progresiv impotriva Romaniei este evident de cel putin 10 ani. In Constitutie sunt prevazute articole referitoare la actiuni legale pentru dezmembrarea acestei agresiuni. Este grav ca presedintele actual nu le activeaza pe toate.
https://paganelis.wordpress.com/2018/02/01/particularitati-de-geografie-politico-electorala-in-spatiul-romanesc-iii-2/
Despre viața parlamentară românească înainte de Unirea Principatelor.
UPDATE 10:00 Reprezentantii ministerului Transporturilor au confirmat pentru HotNews.ro ca agentii OLAF au verificat la Metrorex documente legate de Magistrala 5 de metrou, dar ca nu au dat detalii despre ce vizeaza descinderea. “OLAF poate veni oricand in control. Este vorba de un contract pe fonduri europene, ce se apropie de final, deci controlul poate fi doar o etapa procedurala”, au mai spus reprezentantii MT.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22261119-surse-control-olaf-metroul-drumul-taberei-pentru-presupuse-plati-supraevaluate.htm
Buna ziua
E off topic sau,poate nu
,a se vedea “dirty money”pe netflix/descrie in detaliu “corectitudinea”vw “nemti adevarati” privind modul cum au trisat testele de poluare in us si cum s a musamalizat in europa
cele de mai sus pt @paga-buna ziua
de la Isus n a mai existat pe pamant om fara “pata si prihana”
buna ziua, editorial…mai rapid decat de obicei 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/un-presedinte-agitat-dar-totusi-invizibil/57166/
Buna seara! O emisiune foarte buna pe realitatea, cu dezvăluiri legate de balamucul actual și echipa care-l consiliază pe Pablito Dragnea.