Revista Presei – 23 octombrie. Ministrul Mișa, torpila lui Dragnea către Tudose
23/10/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 23 octombrie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări nowcasting de vânt puternic în opt judeţe ale ţării, valabile până la ora 10.00. Judeţele vizate de aceste avertizări sunt Sibiu, Buzău, Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin. Meteorologii avertizează că se vor înregistra intensificări ale vântului care temporar vor atinge şi depăşi la rafală 70-80 km/h, iar la peste 1.800m, 90 km/h. Avertizările expiră la ora 10.00. ANM a emis un cod galben de ploi, valabil de luni dimineaţa până marţi seara, în cea mai mare parte a ţării. Tot de luni, de la ora 12.00, până marţi, la ora 18.00, va fi în vigoare un cod portocaliu de ploi în zonele deluroase şi montane ale judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa. Codul galben de ploi va intra în vigoare luni, la ora 10.00, fiind valabil până marţi, la ora 23.00. Din dimineaţa zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a ţării. În intervalul menţionat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului Bucureşti), local în Transilvania, precum şi în zonele montane şi submontane, se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Ministerul Muncii, despre fata bolnavă de scleroză: Legea prevede şi pierdere temporară a capacităţii de muncă, dar dumneaei nu se încadreaza în această categorie. Ministerul Muncii anunţă că pensia de invaliditate a tinerei bolnave de scleroză multiplă care a încasat 230 lei după ce a publicat un volum de poezii a fost suspendată pentru o lună, precizând că femeia ar fi putut opta pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă. Ministerul susţine că vineri au fost demarate verificări, urmând ca luni să primească un raport final de la Casa de Pensii Suceava privind acest caz. “Din primele date rezultă că doamnă încasează prestaţie pentru handicap (pe de o parte) şi pensie de invalid (pe de altă parte), aceasta din urmă ca urmare a pierderii totale a capacităţii de muncă. În acest din urmă caz, al pensiei de invaliditate, nu ai voie să obţii venituri, scrie în lege. Legea prevede şi pierdere temporară a capacităţii de muncă, situaţie în care ai voie să munceşti parţial, dar dumneaei nu se încadreaza în această categorie. Doar pentru luna în care a obţinut venituri, aşa cum ne-a sesizat ANAF, Casa de Pensii Suceava i-a suspendat pensia de invaliditate. Prestaţia pentru handicap nu este condiţionată de a munci, iar aceasta nu i-a fost afectată”, explică Ministerul Muncii. Precizările vin după ce Laura Florescu, o tânără bolnavă de scleroză multiplă, şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că a fost înştiinţată că va rămâne fără pensia de invaliditate pentru că primit 230 lei după ce a publicat un volum de poezii. Integral pe Mediafax
Surse. Cum a încercat Dragnea să-l torpileze pe Tudose cu taxa de solidaritate. Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, i-a făcut jocurile lui Liviu Dragnea când a anunţat taxa de solidaritate, au declarat surse politice pentru „Adevărul”. Este primul avertisement pe care Dragnea i-l transmite lui Tudose, după disputa recent încheiată cu remanieri. Şi aceasta este abia începutul. Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a anunţat taxa de solidaritate fără ştirea premierului Mihai Tudose, au declarat pentru „Adevărul” surse guvernamentale. Premierul îl suspectează pe Mişa că i-a făcut astfel jocurile lui Liviu Dragnea, proaspătul său rival politic. Sursele citate susţin că strategia liderului PSD este să taxeze Guvernul ori de câte ori are ocazia, iar în momentul în care Executivul va adopte decizii populare, Dragnea le va pune pe seama programului de guvernare. Ionuţ Mişa i-a rămas fidel lui Drganea, după ce liderul PSD l-a adus de la Constanţa şi l-a numit ministru de Finanţe. De altfel, surse apropiate Guvernului au declarat pentru Digi 24 că Tudose l-a convocat imediat pe Ionţ Mişa în biroul său, iar discuţia nu a fost nici pe departe amicală, mai ales că, în ziua precedentă anunţului, cei doi au vorbit, la Guvern, despre ce urmează să se anunţe pentru perioada următoare, iar taxa de 2% nu a fost printre subiectele discutate. Practic, Mişa şi-a ignorant şeful direct. Premierul Mihai Tudose l-a mustrat şi public pe Ionţ Mişa, nu doar între patru ochi. Întrebat, vineri, la Deva, dacă el a înţeles cum va fi această taxă din ceea ce a explicat ministrul de Finanţe, şeful Guvernului a răspuns: ”Acum, să fiu sincer, din ce a explicat ministrul de Finanţe am înţeles aproape ca dvs., doar că norocul nostru este că ştim că nu e aşa”. Pus să explice ce înseamnă noua taxa, Mihai Tudose a răspuns: ”Eu încerc să vorbesc româneşte, nu în finanţista domnului ministru Mişa, care pe fond, din punct de vedere tehnic, a explicat bine, traducerea iese rău la domnia sa”. Integral pe Adevarul
Lipsurile din sănătate. Radiografia sistemului prin ochii părintelui unui copil bolnav şi ai unui medic. Ne confruntăm zilnic cu sistemul de sănătate și cu multele lui probleme. Cine nu știe că ne lipsesc medici, asistente, medicamente, aparatură? Și că e nevoie urgentă de bani și de un management bun ca să rezolvăm aceste lipsuri? Totuși, dacă ne uităm un pic mai atent o să vedem că lipsurile nu sunt doar acestea și că NU totul se rezumă la bani. La „Plan Detaliu”, Teodora Ghenciu propune două abordări: sistemul prin ochii pacientului și sistemul prin ochii medicului. La sfârșit trage concluzia: ce anume putem noi să facem pentru a ameliora situația din spitale? Până la concluzie, însă, haideți să facem radiografia sistemului prin ochii cuiva care le-a văzut pe toate. Părintele unui copil bolnav care de câțiva ani a umblat prin spitale de stat și private, prin țară și prin străinătate. Și care s-a lovit de toate problemele. „Nu sunt medicamente, nu sunt pansamente”. „Este mizerie”. „Cei care sunt acolo nu fac față”. „Avem ture de noapte cu o singură asistentă când sunt și 27 de pacienți și dacă mai sunt și pacienți cu probleme, pleacă acasă târâș asistentele”. „Dacă nu dai spagă, nu te bagă nimeni în seamă”. Sunt vocile celor care au legătură cu sistemul medical, fie ca angajați, fie ca pacienți. 33 % dintre români au o părere proastă despre sistemul medical din România. 30 % au o părere foarte proastă. Corina este unul dintre acești români. Corina Atodiresei are 40 de ani. Este mamă a trei băieți. Cel mic are o boală gravă. Corina îi ia zilnic sânge copilului său. Și sunt 4 ani de când merge prin spitale, așa încât a simțit toate lipsurile sistemului. Integral pe Digi24
PSD vrea interzicerea termenilor „penal“ şi „puşcăriabil“ când vine vorba de politicieni. Parlamentarii PSD vor să sancţioneze discursurile publice în care sunt folosite cuvintele „penali“ şi „puşcăriabili“ prin modificarea Codului Penal. Ba, mai mult, sub motivul încălcării prezumţiei de nevinovăţie, aceştia vor să ceară şi măsuri reparatorii. Întreaga discuţie a plecat de la o declaraţie făcută de preşedintele Klaus Iohannis săptămâna trecută. „Persoanele cu probleme penale nu au ce căuta în primul rând al funcţiilor statului. Nimic împotriva persoanelor fizice, dar în politică nu funcţionează prezumţia de vinovăţie ca în justiţie“, afirma Iohannis înainte de a accepta nominalizările a trei noi miniştri propuşi de premierul Mihai Tudose. Tema catalogării politicienilor cu probleme penale a fost readusă în atenţia publică de deputatul PSD Ioan Dîrzu, cel care a cerut formaţiunii sale să aplice o directivă europeană privind prezumţia de nevinovăţie, chiar înainte de votul din şedinţa în care Rovana Plumb a scăpat de urmărirea penală în dosarul Belina. „Declaraţia preşedintelui Iohannis despre penali şi comunicatele anumitor Parchete încalcă legislaţia europeană. Termenii de «penali» sau «puşcăriabili» vor trebui să dispară din discursul politic. Discursul preşedintelui pe tema penalilor este un discurs anti-european şi atacă frontal drepturile fundamentale ale omului“, a declarat Dîrzu, de la tribuna plenului Parlamentului. PSD ar urma să ceară şi măsuri reparatorii pentru cei catalogaţi astfel, potrivit unor surse politice. Integral pe Adevarul
O decizie a Curții Europene de Justiție va declanșa un val de procese împotriva ANAF. Zicala că „Buturuga mica răstoarnă carul mare” se aplică și unei firme de consultanță din Bistrița-Năsăud, care a reușit să își câștige dreptatea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pe o speță care va declanșa un val de procese similare. De altfel, Guvernul se așteaptă ca această hotărâre să conducă la „consecințe financiare grave”, fiindcă se va aplica retroactiv. Important este că decizia CJUE întrerupe o practică a Fiscului care a afectat ani la rând firmele din România, cărora le-a refuzat dreptul de deducere a TVA sub pretextul că au încheiat tranzacții cu parteneri inactivi fiscal sau cu coduri de TVA anulate. În decizia CJUE, consultată de România liberă, se arată că refuzul dreptului de deducere a TVA‑ului constituie o excepție de la un principiu fundamental al sistemului comun al TVA‑ului, a cărei legalitate nu este admisă decât în împrejurări excepționale. Filmul luptei pentru 10.000 de euro. În hotărârea CJUE din 19 octombrie se explică de unde a pornit totul. Decizia care va declanșa de acum un val de procese împotriva Fiscului a avut ca moment inițial un litigiu între SC Paper Consult SRL, pe de o parte, și Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj‑Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița‑Năsăud, pe de altă parte. Paper Consult a contestat o decizie administrativă prin care i se refuză dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) achitată pentru prestări de servicii achiziționate de la SC Rom Packaging SRL, pentru motivul că aceasta din urmă era declarată contribuabil „inactiv” la data încheierii contractului. Integral pe Romania Libera
DNA: Licitație trucată la Spitalul Floreasca în cazul barocamerei. Apar noi informaţii despre frauda de la Spitalul Floreasca. Este vorba despre cumpărarea unor echipamente inutile pentru secţia de arşi. Caietul de sarcini a fost unul cu dedicaţie, susţie DNA. Mai exact, condiţiile din el au fost gândite special, astfel încât o singură firmă să se califice la licitaţie. Mecanismul este descris de procurorii anticorupţie în dosarul în care Alexandru Macovei, fost manager al spitalului, dar şi chirurgul Ion Lascăr sunt judecaţi pentru abuz în serviciu. Ceilalţi distribuitori de pe piaţă au explicat, la audieri, de ce nimeni nu a putut concura firma Gemedica, judecată acum pentru complicitate la abuz. Procurorii anticorupţie au stabilit că, în 2013, pe piaţa din România existau 17 distribuitori care puteau livra cele 54 de echipamente medicale necesare utilării Secţiei de Arşi de la Spitalul Floreasca. Niciunul dintre ei nu comercializa, însă, toate aceste dispozitive. Aşa că această condiţie a fost introdusă în caietul de sarcini, tocmai pentru ca o singură societate – preferată – să poată participa la licitaţie. Deşi aceasta a cumpărat echipamentele de la ceilalţi distribuitori, audiaţi şi ei în timpul anchetei. Integral pe Digi24
Premeditarea marelui haos. De ce nu-l cred pe ministrul Toader. “Va marturisesc ca este mult, mi-a depasit asteptarile. Nu credeam ca impactul va fi atat de mare”. Afirmatia aceasta a dlui Tudorel Toader, facuta dupa prima zi a marii eliberari din inchisori, poate fi facuta de un ministru numai daca intr-o mana tine demisia. Cum a pregatit Ministerul Justitiei o masura atat de importanta, cu efecte atat de serioase, practic o gratiere, daca se declara surprins de efecte la numai o zi dupa ce ne asigura ca totul este pregatit, calculat, anticipat si deci sub control? Pana la urma, nu ar trebui sa ne mire prea tare. Vi se pare ca masurile anuntate periodic in domeniul fiscalitatii sunt mai bine calculate, mai temeinice? Amatorismul este una dintre definitiile acestei guvernari. Dar eu nu cred deloc, dar deloc, ca dl ministru a asistat uimit la “marea eliberare”. Nu. Pentru cei care il cunosc mai bine, dl Toader este un “maniac” al detaliilor, un om care tine sa aiba totul sub control, care calculeaza fiecare amanunt. Ca dovada, una dintre primele sale griji a fost o mare epurare in minister, care sa-i permita sa-si aduca propriii fideli. Asa ca sunt ferm convinsa ca a stiut exact la ce trebuie sa se astepte si ca ne aflam in fata unei operatiuni premediatate, care trebuia sa mearga exact asa cum a mers, cu haos si debandada, cu contradictii, tocmai pentru a avea proportii cat mai mari cu putinta. Pe de-o parte, era esential ca pregatirile sa fie cat mai discrete, in spatele multelor scandaluri provocate de PSD, unele poate si ca perdele de fum. Daca lucrurile erau bine puse la punct, detaliate, supuse dezbaterii publice, cu siguranta am fi aflat ca in societate urmeaza sa fie aruncati automat si de-a valma infractori de toate tipurile, de la gainari, la criminali, de la talhari, la violatori sau pedofili. Integral pe Ziare.com
Fără schimbarea legii, taxa de solidaritate implică o deturnare de fonduri. Guvernul Tudose caută metode disperate pentru a aduce bani în plus la buget, începând de anul viitor, în condiţiile în care, așa cum a arătat revista Capital, toate calculele Ministerului de Finanţe au ca rezultat un deficit bugetar de 4,7% din PIB în 2018. Taxa de solidaritate implică o deturnare de fonduri, fără modificarea legii şi o mascare a păstrării altor taxe, spun analiştii. Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat săptămâna trecută, la o emisiune TV, că statul va introduce o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, pentru toţi angajatorii, începând cu anul 2018. Revista Capital a intrat în posesia documentelor de lucru ale Ministerului Finanţelor cu privire la bugetul pe anul viitor, documente în care măsura a fost deja bugetată şi calculată din luna septembrie. „E vorba de o contribuţie de solidaritate socială, nu e o taxă nouă. În baza Legii nr. 200 din 2006 există un fond de sprijinire a salariaţilor pentru situaţia în care care angajatorul nu mai plăteşte contribuţii. Există o directivă europeană care reglementează instituirea unui fond pentru toţi angajaţii pentru toate companiile la care au lucrat şi au intrat în insolvenţă“, a spus Mişa, încercând să spună că din aceşti bani se plătesc salariile şi contribuţiile sociale ale angajaţilor în situaţia în care compania intră în faliment. Ministrul Finanţelor a spus că, din această contribuţie a angajatorilor de 2%, cea mai mare parte din banii strânşi, 90% mai precis, vor merge către bugetul de stat, deci Guvernul va decide ce se întâmplă cu ei. Potrivit calculelor preliminare ale MFP din documentele de lucru ale bugetului pe 2018, obţinute de Capital, statul speră să încaseze 3,2 miliarde de lei din această majorare a contribuţiei. Ministrul Finanţelor spune că banii se duc în Sănătate. Integral pe Capital
Raspunsul unui deputat social democrat cand a fost intrebat ce forma de guvernamant are Romania: A PSD-ului. Ar trebui ca un parlamentar sa stie totul despre tara pe care o reprezinta, insa, se pare ca nu este chiar asa. Mai multi parlamentari au fost intrebati de reporterii Antena 3 ce forma de guvernamant are Romania. Raspunsurile au fost diverse, de la “parlamentara”, la “republica parlamentara”, “prezidentiala” sau “cum vrea fiecare”. Dar de departe cel care a atras cel mai mult atentia a fost deputatul PSD Rodica Tudorita Boboc, care a uimit prin raspunsul oferit.Iata discutia dintre deputat si reporter: Reporter: “Ce forma de guvernamant are Romania?” Rodica Tudorita Boboc: “Cum ce forma de guvernamant?” Reporter: “E o intrebare simpla, ce forma de guvernamant are Romania?” Rodica Tudorita Boboc: “A Partidului Social Democrat“. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Plecând de la analfabetismul și lipsa de dragoste de țară a șparlamentarilor psd (a se vedea tâmpeniile debitate aseară de o psd-oaică idioată, aduse de @mar!), cei de la EuropaFM i-au luat dimineață „în balon” pe politicieni! Ar trebui să facă asta zi de zi, până se vor sătura să audă cum râde țara de ei și se duc dracului acasă!… Pe lângă că sunt proști și nesimțiți, ceea ce mă enervează cel mai tare este că așa-zișii noștri „politicieni” mai și fură și tot ei sar cu „gura mare”! Că, de, după alte proverbe românești, „Hoțul strigă mai tare „hoții!”!”, „Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul!”, „Dacă tăceai, filosof rămâneai!”…
O săptămână cu cât mai multă căldură în suflete să aveți cu toții! 🙂
” Parlamentarii PSD vor să sancţioneze discursurile publice în care sunt folosite cuvintele „penali“ şi „puşcăriabili“ prin modificarea Codului Penal.”
Iar cei care au fost condamnati definitiv ( gen Dragnea , saracu’ nu prea se incadreaza la nicio schimbare facuta de idiotii pe care ii pastoreste ) cum sa fie numiti : victime ale procurorilor si judecatorilor “legionari” ? :))
Buna dimineata
neata! 🙂
Aia vor fi facuti “sfinti si martiri ai Programului de Guvernare” 😀
Îi „sanctifică” Teoctist, pardon CEO Daniil sau cum l-o mai chema!…Cu „trafaletele” 🙂
Bună dimineața!
Neata
Da …apoi vor organiza procesiuni la poarta viloaielor in care locuiesc “martirii” ( gen dragnea , felix etc ) si vor depune compasuri pe gradul proprietarului martirizat . 🙂
gradu’/gardu’.. tot despre mumii e vorba
Uite, „partid izbit”, pardon, „iubit”: începe „campania de toamnă” la proteste! Ies sindicaliștii… voștri!
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/protest-la-prefectura-bns-cresterile-salariale-de-la-1-ianuarie-2018-cel-mult-zero-lei–173160.html
Bună dimineața.
Nu pricep de ce HN a tupilat articolul la media, pentru că este de primă pagină și extrem de actual.
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-22068365-analiza-cine-semneaza-propaganda-rusa-presa-din-romania.htm
credeti-ma sau nu, pe unul din lista aia il cunosc personal si pot depune marturie ca e omul rusilor.
C. din păcate cei de pe listă pot fi trecuți la categoria ”plevușcă”. Sunt greii plantați în posturi cheie, care fac prăpăd și s-a văzut rezultatul la ultimul sondaj de opinie. Am asculta în mașină mai mulți supărați care pur și simplu negau realitatea evidentă, faptul că s-a mai urnit câte ceva. Eu cred că omuleții verzi acționează sub formă de nuclee și au început să se vadă rezultatele.
te cred
dar as vrea sa vad greii – aia de prin institul social democrat , colegi de-ai lui severin . pentru ca fara ei … cine a facut lista se pune in aceasi oala cu digi 24 , de ex . adica da 2 , 3 nume si le evita pe cele grele de frica sa nu i rupa careva angajamentul de “loialitate”
ps – cei mentionati in lista sunt niste sclavi , idioti utili si nu au puterea sa stearga/rescrie manualele de istorie . hai sa vedem daca prezinta autorul hotnews macar unul care sterge si falsifica istoria Romaniei sau se zbate ca un gunoi sa redenumeasca strazile din Ro .
Știu și eu pe unul din lista de mai sus… E așa cum scrie acolo!…
OG 13 sub o altă formă 👿 – Gândiți-vă la orice om politic sau om de afaceri care e acum în închisoare – acela va pleca acasă. Toți vor ieși”, spune Sorin Dumitrașcu, președintele Federatiei Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor
https://republica.ro/discret-ascunsi-in-marea-masa-a-gainarilor-talharilor-criminalilor-si-violatorilor-asa-vor-pleca-din-inchisori
Buna ziua
Datele real- oficiale a referendumului din cele doua regiuni italiene .
Regiunea Veneto .
– prezenta la vot = 57,2%. Au votat pentru mai multa autonomie fiscala 98% din prezentii la vot .
Regiunea Lombardia .
– prezenta la vot intre 38% – 40 % (au probleme cu numaratul voturilor + blocaj a multor tablete electronice de vot ) Pentru autonomie fiscala 95% din voturile celor prezenti la urne (reamintesc , votul a fost clasic dar si electronic )
In Lombardia se confirma ce am scris ieri . Cei care vor autonomia fiscala sint o minoritate . (sub 40 % din masa legala de votanti ) . Evident astia de la Lega Nord uita sa vada asta . 🙂
Acum se vor incepe tratative cu guvernul pentru a ramane mai multi bani in aceste regiuni din taxele , impozitele, contributile virate guvernului central .
Bag mana in foc ca vor fi lungi , extenuante , si vor murii 🙂 sub povara datoriei publice centrale si locale precum si datorita lipsei de bani (ca si la ei , ca in RO , se maresc cheltuieli si dupa aia promit reduceri de taxe . Adica se neaga matematica aia care se invata in primii 4 ani de scoala . Adunare si scadere 🙂 )
Comun Italia – Romania :
Nici un partid , personaj politic nu prezinta un clasic program de reducere a cheltuielilor publice care sa permita reducerea presiunii fiscale .
Nici o strategie de reducere a privilegilor (din contra , se maresc) , nici o capacitate financiara preventiva de a face fata unor catastrofe naturale(cutremure , inundatii incendii) sau umane (migranti) .
In schimb promisiuni , demagogie si populism cit duce carul .
Sa aveti o zi buna .
Bună ziua!
Exact asta am remarcat și eu, după „referendumul” din Catalunia. Au cerut „indepedendență” 92% din vreo 40%. O majoritate a unei… minorități! Adică, în cel mai bun caz, cam 46% din electoratul catalan vrea „separarea” de Spania!
Normal că-i amendează, sunt un pericol pentru clanul Fierea&Pandele, produc probe, poze, lucruri concrete care nu pot fi contestate. Numai că cea ce nu pricepe gașca penală, bruma de tineri valoroși care au ramas, greu vor putea fi opriți. Dovada este acest articol și faptul că nu au renunțat.
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22068728-edmond-niculusca-despre-centrul-vechi-din-bucuresti-lista-cladirilor-risc-seismic-nu-reflecta-realitatea-dezastrul-mult-mai-mare-plus-cum-uratesc-centrul-istoric-termopanele-polistirenul-contoarele-fa.htm
Buna ziua.
On/off topic..
https://www.msn.com/en-us/news/politics/fbi-watched-then-acted-as-russian-spy-moved-closer-to-hillary-clinton/ar-AAtUqMg?li=BBmkt5R&ocid=spartanntp.
Bună ziua!
Mulțumesc, am citit!… Iarăși se aplică una din zicalele românești (am dat-o și mai sus): „Hoțul strigă mai tare „Hoții”!”… Nu că Trump ar fi „ușă de biserică”. De fapt, asta arată că rușii au încercat, de ceva timp (văd că de prin 2009-2010), încet, discret, dar temeinic, sistemul politic american. Căruia, dacă mai are „anticorpi”, se pare că sunt împuținați și mai „vulnerabili” ca altădată…
Anticorpi a avut mereu, are si va avea; foarte sofisticati si eficienti. Doar ca virusi interni s-au apucat sa atace anticorpii; virusi minati de lacomie inradacinata, coruptie in sange si multa prostie la varfuri.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-22068116-ministrul-lucian-romascanu-important-transmitem-mesaj-fratesc-pentru-maghiari-pentru-sarbatorirea-centenarului.htm
Și cum să facem asta, incompetentule? Să le spunem că dacă „șed frumos”, după 1 Decembrie 2018, le dăm Ardealul, să-l țină și ei dacă nu 100, măcar vreo 20-50 de ani??? Mai bine i-ai întreba dacă n-au cumva treabă cu faptul că sunt mai multe puncte de frontieră spre Ungaria, decât spre R. Moldova și dacă nu cumva și cu faptul că tot pe acolo iese din țară și singura autostradă românească? Am aflat că tot fiindcă și-au dat „cu părerea” niște tovarăși de la Budapest (sau iubitori ai ei, de la noi), lichelele care ne „conduc” (între care ești și tu!) au făcut să n-avem până azi nici un km de autostradă care să treacă Munții Carpați. De asta ce părere ai? Ia întreabă-i și pe urmă mai vorbim! Idiot nesimțit ce ești!
Sper ca USR să-i dea peste bot fiarei de la Primăria București!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22068172-usr-ataca-decizia-instantei-prin-care-respins-anularea-infiintarii-firmelor-primariei-capitalei.htm
Salve @Paganel , 11:12 – aia e plevusca . vreti mai sus , cu un nivel , fata de ce a prezentat autorul de hotnews ? 🙂
Bună!
Am niscaiva bănuieli… Oricum, ăia de prin așa-zisul „Institut social-democrat” sunt, cred, destui, niște adevărate „conserve” pro-ruse!…
Și văd că se „activează” bine „conservele” și la alții!
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22066947-alegeri-cehia-victorie-miscarii-populiste-conduse-miliardarul-andrej-babis-supranumit-trump-ceh-partidul-extrema-dreapta-locul-doi.htm
„ Andrej Babis s-a aratat recent pro-rus
Cu doar cateva saptamani inainte de alegeri, Babis a sustinut ca vrea desfiintarea sanctiunilor impuse Rusiei. Daca va ajunge premier, Babis poate conta pe sprijinul prezidential in aceasta problema, pentru ca Milos Zeman s-a opus de la inceput sanctiunilor, a scris ziarul polonez Gazeta Wyborcza, citat de Rador.
Desfiintarea sanctiunilor este dorita si de comunistii cehi si de presedintele filorus Milos Zeman, care, contrar faptelor, numeste agresiunea rusa in estul Ucrainei “razboi civil”, in care Kremlinul nu se angajeaza militar. In timp ce presedintele nu a fost niciodata in vizita oficiala in SUA, in aceasta toamna va merge inca o data la Moscova. Nu este de mirare deci ca campania prezidentiala a finantat multe firme si intreprinderi legate de Rusia si de anturajul presedintelui Vladimir Putin.
Nu lipsit de importanta ramane faptul ca schimbarea brusca a atitudinii lui Babis a precedat vizita la Zeman. Presedintele este ultima sansa a liderului ANO, daca va fi condamnat in problema abuzurilor financiare legate de subventionarea cu 50 milioane coroane (circa 2 milioane euro) a fermei “Cuibul cu barza”, mai relateaza Gazeta Wyborcza, potrivit Rador.”
De cand ii macina pe ei marxismu’ : ” In ziua de 15 septembrie 2011, ora 11.30, în sala Negulescu, la Facultatea de Ştiinţe Politice, str. Spiru Haret, nr. 8, va avea loc susținerea publică a tezei de doctorat intitulata
Tentația marxismului. Elemente marxiste în doctrina socială a Bisericii catolice
de către domnul Bogdan DUCA, in vederea obținerii titlului de doctor in stiinte politice (program POSDRU).
Comisia are următoarea componență:
Președinte: prof. dr. Ioan Stanomir
Conducător științific: prof. dr. Daniel Barbu
Membri: prof. dr. Alexandru Radu-referent
prof. dr. Georgeta Ghebrea-referent
prof.dr. Alexandru Florian -referent 🙂
Nu de asta se chinuie rusofonii care il consigliaza pe dragnea sa ne anexeze Grupului de la Visegrád , un proxy al iudeo-bolsevicilor iubitori de stalinism ?
asta a mai si primit bani europeni pentru teza asta marxista?! daca eram stanomir, refuzam sa fiu presedinte, desi e o o functie onorifica si de procedura!
Caine meserias
http://www.bbc.com/news/world-europe-41716115
Meserias si cu personalitate :))
Sper ca asta sa ajunga la toate agentiile de presa din lumea normala la cap.
http://www.ziare.com/pensii/pensie-boala/a-scris-o-carte-si-si-a-pierdut-pensia-de-invaliditate-scandalul-care-scoate-oamenii-in-strada-la-razboi-total-contra-nemerniciei-statului-1486330
Asta-i statul criminal roman; cand puscariasii de lux “scriu” carti sunt liberati, cand in bolnav incearca sa se ajute cu ultime resurse pierde din scris pensia minora data de infectii guvernarii
De ani de zile tot spun că cel mai mare dușman al „statului” român e poporul român!…
Desigur. Asa este. Inca de la formare.
Buna ziua,
asta este de fapt “adevarul adevarat”!
Scapa coruptii din puscarii:
http://www.ziare.com/stiri/inchisoare/marea-eliberare-data-cu-dedicatie-pentru-corupti-lider-sindical-pleaca-acasa-discret-ascunsi-printre-gainari-criminali-si-violatori-1486332
O fi iesit si astia ?
” “Prin actul de sesizare s-a reținut că Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, în perioada noiembrie 2014 — februarie 2015, au făcut parte dintr-un grup organizat specializat în operațiuni de spălare de bani, infracțiuni contra securității naționale și a siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice. Referitor la George Tohăneanu, se reține că a sprijinit gruparea infracțională organizată, din a cărei ramificație pentru România făceau parte Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, prin acordarea în cunoștință de cauză de ajutor logistic pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării”, se arăta într-un comunicat al DIICOT.
https://www.agerpres.ro/justitie/2016/10/27/doi-israelieni-condamnati-definitiv-pentru-atac-informatic-asupra-sistemului-bancar-romanesc-16-34-13
Bună ziua,
Mi s-a confirmat deja ceea ce am bănuit; şi de fapt ce a fost chiar înainte : GRAȚIEREA CORUPȚILOR CU GULERE ALBE
Nici un moment nu s-au gândit la amărâți ; nu s-a făcut nimic pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție; s-a depus vre- un proiect de modernizare? Proiect de noi penitenciare cu bani europeni?
NU ACESTA ERA PLANUL CIUMEI ROŞII !
Abia aştept ca în prag de sărbători să iasă crătițăreasa de la interne şi să invoce tot felul de scuze pentru că polițiştii efectiv vor fi copleşiți de infractori , care efectiv vor da în cap neavând surse legale de venit. Sau începe Duie Mragnea un nou canal?
PS cum se simte tărăgănel Stănoiu , ştiind că şi – a mâhnit urât de tot viață?
Au ” plecat” câteva cuvinte; m-am referit la faptul că tărăgănel Stănoiu şi-a mânjit cu rahat carieră.
Macar pe astia sa i fi eliberat , sa nu faca indigestie : http://m.hotnews.ro/stire/20469604
Intai fac campanie mincinoasa , elimina taxe si apoi descopera apa calda : http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22069030-gabriela-firea-despre-eliminarea-taxei-mediu-catre-psd-alde-fara-taxa-mediu-venit-toate-rablele-din-europa-romania-special-capitala.htm
Ar trebui sa dea martoaga lui Pandele niste tichete sa si cumpere bucurestenii “jipane” cum au membrii psd , sa nu mai umble lumea cu rable 😀 Sau niste biciclete cabrio , 4×4 etc .. gaseste dansa o solutie ca are consilieri valorosi !
Din ciclul ”crede si uită istoria recentă” și pentru că s-au pomenit conservele bipede, colorate în verde/roșu! În plus omul profesează într-un oraș extrem de interesant. – Venirea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, la București, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou (27 octombrie), este, negreșit, un moment istoric. Mass-media s-a grăbit să preia această știre deservind clișeele de rigoare („omul lui Putin vine la București“, „descălecare a lui Vladimir Putin“ etc.). Aceste stereotipuri vin pe fondul unui rest de aversiune colectivă anti-rusească, înrădăcinată în mentalul românesc, dar și prin preluarea din presa occidentală a unui discurs omniprezent privind nefasta „simfonie“ politico-bisericească dintre conducerea de la Kremlin și Patriarhia Moscovei. Privită în această cheie simplistă și previzibilă, vizita Patriarhului rus se înscrie într-o presupusă „ofensivă” diplomatică a Rusiei în direcția României, devine „avantgarda” unor noi și amenințătoare scenarii geopolitice a căror „țintă” este – nu-i așa? – tocmai țara noastră. Fără a nega faptul că diplomația bisericească rusă este una activă în promovarea intereselor ortodoxe și totodată rusești pe tot globul[1] (acest element nefiind automat ceva negativ, dacă ar avea doar o conotație pastoral-misionară), evenimentul de la București este departe de a se înscrie în acest registru.
http://www.contributors.ro/cultura/un-%E2%80%9Esummit%E2%80%9C-bisericesc-la-bucure%C8%99ti/?cfcc
Da; bor a devenit casa diavolului.
Era și este, cam de prin 1945, dacă n-o fi început încă din 1938, când Miron Cristea (patriarh!) a devenit prim-ministru, sub dictatura carlistă! Și anterior au mai fost „cozi de topor” (era unul, Conon, parcă, mitropolit-primat* al BOR, care a decis să rămână în 1916 la București, sub ocupația germană). Sau, la ardeleni, Mangra, care, după un debut anti-maghiar deosebit, a „pactizat” cu ungurii, în anii 1917-1918, ajungând ca, puțin înainte de Unirea de la Alba Iulia, cuprins de remușcări, să se sinucidă într-un hotel din Budapesta – după Constantin Kirițescu – Istoria războiului de întregire a României). Am căutat să văd ce scriu site-urile ortodoxe: Mangra e doar „băiat bun”, iar Conon e lăudat că a tipărit Biblia în 1914…
*mitropolit-primat = funcția deținută, după declararea autocefaliei BOR (a doua parte a secolului al XIX-lea), până la ridicarea sa la rang de patriarhie.
Buna Paga.
Multumesc, foarte interesanta postarea.
Nerusinare dusa la paroxism!
Dar pot face pariu ca Tariceanu il va gasi vinovat pe Gotiu si va propune sa fie aspru pedepsit!
http://www.ziare.com/politica/senat/dupa-ce-l-a-batut-in-direct-la-tv-palada-cere-senatului-un-punct-de-vedere-fata-de-gotiu-1486355
http://www.comisarul.ro/articol/bomba-in-psd!-digi-anunta-iminenta-demisie-a-fiole_914936.html
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/javrelor/55882/