Ziarul de Duminica – 9 iulie
09/07/2017 | Autor Cetatean Categorii: Ziarul de Duminica |
Buna dimineata intr-o zi de duminica, 9 iulie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Cristian Campeanu. Revista 22. Conivența procurorilor cu infractorii
Întrebarea cea mai tulburătoare este cum au ajuns acești procurori respectați să pactizeze cu inamicul? Când președintele UNJR, Dana Gîrbovan, este nelipsită de la Sinteza Zilei, unde își recită litaniile despre independența Justiției, imixtiunile politicului și ale „Securității” în actul de justiție etc, ar trebui să aibă atâta discernământ încât să realizeze că însuși faptul că acceptă să apară în mod frecvent la acest post este un gest încărcat politic. Nu există canale mass-media perfect neutre, dar Antena 3 este o instituție care și-a asumat în mod explicit un război cu instituțiile anticorupție, cu ideea de stat de drept si rolul de apărătoare a intereselor politice și de afaceri ale patronului Dan Voiculescu, un fost (cel puțin) turnător al Securității, condamnat la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Aceasta este agenda explicită a Antenei 3 și pentru a o servi recurge în mod sistematic la distorsionarea și manipularea faptelor, la falsificarea informațiilor și la propagandă pură. De aceea, în momentul în care președintele UNJR este prezentă în emisiunea lui Gâdea ea face în mod activ politica lui Dan Voiculescu și a Antenei 3, asumându-și moral și politic această agendă. Cred că judecătoarea în cauză este conștientă ce înseamnă de fapt această asociere liber-consimțită. Același lucru este valabil și pentru alți magistrați care își exprimă în mod frecvent pozițiile la același post de televiziune sau la website-ul Lumea Justiției, care are exact aceeași agendă ca Antena 3, fiind controlat de Sorin Roșca Stănnescu, alt condamnat penal. Când judecătoarele Gîrbovan, Ciucă sau Baltag se indignează în paginile „luju” sau la Antena 3 atunci acționează în interesul grupării de infractori care controlează aceste mass-media, nu în interesul Justiției. Același lucru este valabil și în cazul televiziunii lui Sebastian Ghiță, un om care fuge de Justiția din România. Atunci când însuși ministrul Justiției își permite să atace verdicte ale judecătorilor declarând că „mulți nevinovați” sunt condamnați ca urmare a dosarelor făcute de DNA și de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, trebuie să fie limpede pentru toată lumea că Tudorel Toader nu este un actor neutru și că prin „mulți nevinovați” se referă, cel mai probabil, tocmai la condamnații celebri. Însuși faptul că proclamă „nevinovate” persoane condamnate definitiv este în sine un abuz. Când Toader afirmă că „CEDO oferă reparații morale” celor „condamnați pe nedrept”, minte. CEDO nu decide compensații pentru verdictele primite, pentru că CEDO nu se pronunță niciodată pe fond. Ceea ce face Toader prin astfel de afirmații este să creeze contextul pentru condamnarea DNA in urma evaluării Inspecției Judiciare a CSM. Integral pe Revista 22
Catalin Prisacariu, Petru Zoltan. Romania Libera. Caracatița Teldrum se întinde peste un sfert din România: Firma apropiată lui Liviu Dragnea are contracte cu statul în 10 județe, din 2007 încoace, în valoare de 430 milioane de euro
Aproape 430 de milioane de euro în ultimii zece ani. Aceasta este suma pe care compania privată controlată informal de către Liviu Dragnea, Teldrum SA, a obținut-o de la stat. Teldrum SA a primit lucrări în zece județe din 2007 încoace. Politicienii PSD din unele din aceste județe sunt acum răsplătiți de către liderul partidului cu funcții în Guvern și în structurile guvernamentale extinse. Influența lui Liviu Dragnea în administrația centrală și locală a făcut ca Teldrum SA să primească de la compania statului care se ocupă de drumuri (fosta CNADNR, actuala CNAIR) nu mai puțin de 33 de contracte în ultimii zece ani. Cele mai multe dintre aceste contracte au de a face cu drumuri din județele Teleorman și Olt, județele favorite ale lui Dragnea. În 2008, de exemplu, Teldrum SA a primit de la CNAIR un contract mamut de 32,6 milioane de euro. Era vorba despre un “Acord cadru multianual iarnă – vară 2008-2011” pentru “SDN (Secția Drumuri Naționale a CNAIR – n.r.) ALEXANDRIA”. Așadar, întreținerea drumurilor din zona orașului teleormănean Alexandria atât în ce privește reparațiile asfaltice, cât și deszăpezirile. Contractul a fost acordat Teldrum SA pe finalul mandatului de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu, în noiembrie 2008. În aceeași perioadă, Teldrum a mai primit un contract foarte generos, de 8,6 milioane de euro, pentru „Ranforsare, consolidare pe DN 61 km 1+500÷20+000”. DN (drumul național – n.r.) 61 traversează județe vecine ale Teleormanului, Giurgiu și Dâmbovița. De la Compania Națională de Drumuri, Teldrum SA a mai primit peste 20 de milioane de euro și după instalarea lui Victor Ponta la guvernare, în mai 2012. Toate contractele vizează lucrări de construcții de drumuri aflate fie în județul Teleorman (majoritatea lucrărilor), fie în județele vecine. În doar un an, de exemplu, între 2013 și 2014, Teldrum SA a primit trei contracte (fiecare între 3,3 și 3,7 milioane de euro) pentru întreținerea drumurilor din zona Alexandria. Integral pe Romania Libera
Rise Project. SERVICIUL LOR SECRET
#PartidulNevăzut își face serviciu secret. Printr-o ambuscadă de tip „Marțea Neagră”, PSD a deturnat legea de organizare a celei mai controversate structuri de informații din România: Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), adică departamentul de informații al Ministerului de Interne, poreclit “Doi și-un sfert”. DGPI rămâne exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, după ce un punct esențial în lege a fost schimbat pe ascuns. #Articolul8. Adică cel care seta comanda departamentului și definea un sistem de control încrucișat. Au dispărut, astfel, avizul CSAT și ierarhizarea militară. Același serviciu a monitorizat organizația “Dragnea” în 2011. RISE publică un raport secret despre oamenii și banii șefului PSD – raport care se află acum în arhiva DGPI. Operațiunea a vizat afacerile cu bani publici ale grupării, zeci de licitații, controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donații suspecte la partid, cercuri relaționale și de influență. Ministrul Carmen Dan, șefa absolută a DGPI după promulgarea legii, a fost consiliera lui Liviu Dragnea la CJ Teleorman. De atunci, pe cei doi îi leagă servicii mai vechi. „Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al județului Teleorman.” Așa se numește documentul clasificat obținut de RISE. Descrie o „rețea infracțională compusă din persoane cu putere de decizie în județ” prin care Liviu Dragnea, baron local, fraudează fonduri europene și guvernamentale. Suntem în 2011, la Alexandria. Ofițerii DGPI arată că, inițial, Tel Drum a fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat. Apoi, timp de peste un deceniu, acesta și-a atribuit majoritatea contractelor publice de asfaltare și deszăpezire prin intermediul unor licitații trucate. Iar unele dintre lucrări ar fi fost fictive. Documentul îl identifică încă din primele rânduri pe Dragnea ca fiind „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”. A început în 2005 cu 257 de miliarde de lei vechi pe care Tăriceanu i le-a dat lui Dragnea pe mână. Primul era premier, celălalt conducea Consiliul Județean, iar în Teleoman erau inundații grave în acel an. Apa spulberase un pod pe care tocmai îl reparase firma Tel Drum. A fost o lucrare fictivă, scriu ofițerii DGPI, dar pe fondul calamităților naturale, Tăriceanu i-a alocat banii lui Dragnea cu titlu de forță majoră. Asta a permis negocieri cu o singură sursă, evitarea lictațiilor publice, până când fondurile au ajuns la Tel Drum – constatau ofițerii DGPI. Integral pe Rise Project
Rise Project. TRASEELE LUI DRAGNEA ÎN BRAZILIA: CLUBUL FORTALEZA
Afacerile din Brazilia de pe urma cărora a beneficiat președintele PSD, Liviu Dragnea, au intrat în vizorul procurorilor din țara sud-americană. Aceștia suspectează o posibilă spălare de bani dar și alte infracțiuni în cazul investițiilor făcute pe numele prietenilor politicianului. RISE Project, împreună cu reporteri ai postului de televiziune Record TV, a doua cea mai mare rețea de televiziune din Brazilia, au documentat intrările și ieșirile lui Liviu Dragnea și ale apropiaților săi în țara de peste Atlantic. Am obținut indicativele zborurilor care i-au adus în Fortaleza, oraș din nord-estul Braziliei unde și-au desfășurat afacerile, numerele pașapoartelor folosite precum și datele și orele exacte când aceștia au trecut prin punctele de frontieră. Aceste informații aruncă o nouă lumină asupra activităților ascunse desfășurate de Dragnea și prietenii săi atât în Brazilia cât și în România. Zborul TP165, al companiei aeriene portugheze TAP, a aterizat pe aeroportul din Fortaleza, în seara zilei de 16 februarie 2009, în plină vară braziliană. La bord se aflau trei personaje care aveau să joace, în anii următori, roluri importante pe scena politică și economică din România: Liviu Dragnea, Costel Comana și Mugurel Gheorghiaș. Dragnea, șeful PSD, avea să fie condamnat pentru fraudă la referendum, dar și să devină unul dintre cei mai puternici politicieni din România. Comana urma să fie acuzat de către DNA de păgubirea bugetului public cu mari sume de bani și să sfârșească spânzurat în toaleta unui avion, iar Gheorghiaș avea de administrat, cel puțin pe hârtie, Tel Drum, firmă de pe urma căreia a beneficiat familia Dragnea și care a jonglat cu sute de milioane de euro, bani publici. Politicianul a trecut primul prin filtrul de frontieră de pe aeroport la orele 19:30, în timp ce celorlalți doi le-au fost ștampilate pașapoartele o jumătate de oră mai târziu. Dragnea era la acea dată președintele Consiliului Județean Teleorman, avea dreptul la pașaport diplomatic iar acest voiaj a fost unul dintre primele în lunga serie de călătorii pe care le va face spre Fortaleza până în 2016. Integral pe Rise Project
Claudiu Padurean. Romania Libera. Cum l-au ucis comuniștii pe colonelul Ion Uță: Conducătorul luptătorilor din Munții Banatului dorea unificarea opozanților regimului comunist
Una dintre figurile emblematice ale luptei anticomuniste este cea a colonelului Ion Uță. Acesta a luat parte la patru războaie în care a apărat drapelul Regatului României. A luptat și pe cont propriu, împotriva comuniștilor. A fost ucis cu arma în mână, în timp ce acoperea retragerea luptătorilor din grupul pe care îl înființase în Munții Banatului. Ion Uță a venit pe lume în anul 1891, la Caracal. La 21 de ani, a fost încorporat ca soldat în termen în Armata Regală Română. Superiorii săi au remarcat rapid inteligența, bravura și spiritul camaraderesc al lui Ion Uță și i-au propus să aleagă cariera militară. Ion Uță s-a făcut remarcat mai întâi în cursul Celui de-al Doilea Război Balcanic, din 1913, în care România, aliată cu Imperiul Otoman, Serbia, Muntenegru și Grecia, a înfrânt Bulgaria. Ion Uță a rămas între cadrele active ale Armatei Regale Române și în cursul Primului Război Mondial, apoi în timpul războiului din 1919, care a dus la ocuparea Budapestei de către Armata Română, după ce Ungaria atacase Cehoslovacia și România. În perioada interbelică, Ion Uță a rămas între cadrele active ale Armatei Regale Române, iar la izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial se număra printre ofițerii superiori. În anul 1943, dictatorul Ion Antonescu a decis să utilizeze capacitatea de organizator a lui Ion Uță în administrația civilă, nu în armată. Drept urmare, Ion Uță a fost numit prefect al județului Severin. În această calitate, el i-a combătut și pe legionari, și pe germanii cu cetățenie română care, sub influența ideologiei naziste, încercau să se opună unor măsuri luate de Ion Uță. El a rămas prefect de Severin până în anul 1944, când, după răsturnarea de la putere și arestarea dictatorului Ion Antonescu, s-a pus la dispoziția Regelui Mihai I al României. Faptul că avea un caracter puternic, era integru și dârz l-a adus pe Ion Uță în conflict cu comuniștii. A decis să se alăture Partidului Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu, și, cu prilejul alegerilor din 1946, care au fost trucate de comuniști, colonelul Ion Uță a intrat în vizorul bolșevicilor. Integral pe Romania Libera
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. CCR, de rasul curcilor. Presedintele Dorneanu impotriva judecatorului Dorneanu.
La doua saptamani dupa ce i-am solicitat in baza Legii 544/2001 sa explice de ce a disparut opinia concurenta a Liviei Stanciu din continutul Deciziei 392/2017 privind abuzul in serviciu, CCR a binevoit sa imi comunice ceea ce intre timp devenise absolut clar, adica cenzura: “Raspunzand solicitarii dvs., inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr.2936 din 23 iunie 2017, va informam ca, in baza Hotararii Plenului nr.1 din 22 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.477 din 23 iunie 2017, presedintele Curtii a dispus publicarea Deciziei nr.392 din 6 iunie 2017 in forma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.504 din 30 iunie 2017. In consecinta, forma deciziei afisata pe pagina de internet a Curtii Constitutionale, care se regaseste intocmai si in baza de date, corespunde publicatiei oficiale.” Macar acum exista un raspuns oficial si au autor asumat al cenzurii la care a fost supus un judecator al CCR. Cat de monstruoasa este decizia deja a fost explicat pe lung si pe lat. Ca ea incalca grosier Constitutia, Legea Curtii Constitutionale, Codul de procedura civila, decizii anterioare ale CCR, a fost explicat. Au reactionat specialisti in drept, a reactionat Formul judecatorilor, s-a aratat socat chiar fostul presedinte al CCR, Augustin Zegrean: “Asa ceva nu a mai existat la Curtea Constitutionala. Nu poti sa cenzurezi opiniile separate. (…) Oricum nu influenteaza cu nimic, ca decizia e tot aia majoritara, dar oamenii au dreptul sa vada toate opiniile”. Enervati de acuratetea juridica si de logica fara fisura a opiniei separate care arata dimeniunea abuzului comis de CCR prin uzurparea rolului de legiuitor pozitiv, judecatorii s-au reunit in sedinta pentru a o infiera pe fosta presedinta a ICCJ, adica pe magistratul de cel mai inlat rang dintre ei si au emis cu manie proletara si forta haitei Hotararea. Integral pe Ziare.com
Revista 22. USR isi cauta calea: Trei platforme propuse de Clotilde Armand, Cristian Ghinea, Nicusor Dan
Membrii USR, impartiti in trei tabere – sustinatorii lui Cristian Ghinea, cei ai lui Clotilde Armand si cei ai lui Nicusor Dan – au depus la partid trei platforme pentru a-si stabili ideologia formatiunii politice. Unii se definesc a fi “latura conservatoare”, ceilalti se considera liberali, iar Nicusor Dan – sustinatorul “unitatii in diversitate”, au precizat, pentru News.ro, surse din conducerea Uniunii Salvati Romania. Astfel, liberalii din USR au reiterat ca vor milita pentru pozitionare impotriva modificarii Constitutiei pe tema familiei la referendumul intern al partidului, in timp ce latura conservatoare a sustinut “intarirea casatoriei si a familiei, principalul fundament al societatii”. La polul opus, Nicusor Dan i-a rugat pe colegii sai sa ia in calcul “sensibilitatile” celor care nu impartasesc in intregime aceste valori si caracteristicile societatii romanesti in momentul in care isi aleg “bataliile si pozitiile”. Toate cele trei platforme se afla in discutia interna a partidului, urmand ca membrii USR sa isi aleaga ideologia politica. Platforma “USR liberal”, sustinuta de majoritatea din partid, printre care deputatul Cristian Ghinea si purtatorul de cuvant Dan Barna, evidentiaza faptul ca formatiunea pierde multa vreme pe subiecte minore, criza organizatorica din formatiune avand atat efecte interne, cat si externe, in conditiile in care numarul celor care s-au inscris in partid “a scazut dramatic”. “Entuziasmul inceputului a fost benefic, dar insuficient. Pierdem multa vreme pe subiecte minore si am ajuns sa ignoram punctele importante ale politicii. Avem nevoie de o reconstientizare a misiunii noastre. Criza organizatorica prin care trecem are efecte interne si externe, in acelasi timp. Senzatia de epuizare interna se face simtita si in afara, unde numarul celor care vor sa ni se alature a scazut dramatic. Lipsa unei directii clare a slabit increderea organizatiei in propriile forte, in timp ce oportunitatile trec pe langa noi”, se arata in documentul citat. Autointitulatii liberali sustin ca “adevaratii conservatori si progresisti sunt doua grupuri minore in cadrul USR”. “Centrul USR este liberal. Majoritatea tacuta este liberala. Majoritatea useristilor sunt moderati care doresc si economie de piata si toleranta. Mai mult, in contextul politic actual, doar USR poate fi vocea reala si legitima a liberalismului modern european. PSD este un partid nationalist socialist organizat ca sa capuseze statul. PNL a devenit, acum si oficial sub noua conducere, un partid conservator. USR are masa critica de liberali adevarati din Romania”, sustin acestia. Integral pe Revista 22
Times New Roman. 21 de lucruri despre ofertele culinare de pe Litoral
Litoralul românesc e raiul biologilor. Aici au găsit în frigiderele restaurantelor specii dispărute de acum 50 de ani;
În 90% din situaţiile în care turiştii simt duhoare de alge, de fapt cineva tocmai deschisese uşa bucătăriei unui restaurant;
O familie din Braşov a intrat la bănuieli după ce au venit cu ursul în vacanţă şi nici el nu se atingea de mâncare;
Restaurantul unguresc din Mamaia se laudă cu carne de pe vremea când Ardealul era al lor;
An de an, chelnerii se chinuie să bată recordul din 2003: o pereche de şlapi vânduţi pe post de calcan; Integral pe TNR
Va urez o duminica linistita 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Tare procuroru asta comunist dorneanu. Se dedubleaza mai nou. O fi de personalitate.
Sa nu-l uitam nici pe busuioc de la sgg. care nu se lasa dus/demisionat. Sau pe puie monta deputat sau prim ministru…dupa conveniente..
Buna ziua.
Bună ziua.
Mulțumim pentru efortul făcut.
Dacă te raportezi la suma derulată de Tel Drum, automat de gândești la dimensiunea corupției și puterea financiară a jupânului din umbră, inclusiv faptul că omul este super șantajabil, o plastilină în mâna celor care i-au asigurat ascensiunea și protecția. Sunt ingredientele perfecte pentru un stat din America de Sud.
Nu vreau să mă mai gândesc și la specializarea firmei, că deja este prea mult. Greu de ucis această hidră pentru simplul motiv că are ramificații la toate nivelurile, cu o protecție similară cu a lui Ghiță.
Nu cred că se ridica foarte mult covorul, pentru simplul motiv că statul se va zgudui din temelii și nu avem mecanismele unei astfel de acțiuni.
Buna ziua
” A câştigat Opal Construct S.R.L., o companie cu sediul în Constanţa, cu un număr mediu de 152 de angajaţi, având ca activitate principală: „Comert cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor sanitare”…” :))))
http://www.rumaniamilitary.ro/licitatia-pentru-livrarea-de-barci-de-tip-rhib-rigid-hull-inflatable-boat-are-un-castigator
Ambasadoarea a insistat: “Toata lumea stie ca (rusii) se amesteca nu doar in alegerile din Statele Unite, ci si pe alte continente, si fac asta incercand sa creeze haos in aceste tari. Tarile trebuie sa stie ca exista consecinte cand cineva se amesteca in alegerile noastre”. http://www.hotnews.ro/stiri-international-21874804-trump-abordat-direct-putin-tema-amestecului-rusiei-alegerile-din-sua-ambasadoare.htm
Buna ziua.
http://www.msn.com/en-us/news/world/the-secret-to-kim%E2%80%99s-success-some-experts-see-russian-echoes-in-north-korea%E2%80%99s-missile-advances/ar-BBE0Gar?li=BBmkt5R&ocid=spartanntp
Buna 😀 !
http://www.hcss.nl/sites/default/files/files/reports/Hoe%20beschermen%20wij%20ons%20tegen%20Russische%20desinformatie.pdf
pariez ca e un mic dracnea prin zona
http://www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/opal-construct-srl-se-ocupa-de-lucrarile-de-reparatiile-capitale-din-cazarma-3416-constanta-573501.html
De retinut ca in 2013 avea 16 salariati… a evoluat ..are 152 acum.
buna ..
@zigzag at 11:59
Bună.
Superbă vârsta pentru a te apuca de afaceri, 76 de ani 🙄 Unicul acționar de la Opal este născut în 1929 și a înființat firma în 2005. Sincer, curat murdar ca să nu spun un alt cuvânt.
salut , companie de succes ! :))
Buna seara. E firma pusculita de partid http://zonainterzisa.ro/cine-ia-banii-din-proiectele-europene-ale-mangaliei-gradinaru-din-eforie-costea-din-constanta-si-turcu-de-la-dinamo/ Vasile Costea este cu lipici la psd si mapn. ” Însă în 2012, cumnatul lui Ponta nu era „brevetat” oficial la capitolul fraude. Era un specialist în consultanţă. Aşa de preţioase au fost sfaturile sale şi aşa de corecte procedurile, că licitaţiile au fost câştigate, independent, de trei firme care trăiau deja o viaţă comună de afaceri. Construcţia clădirii a fost atribuită firmei Opal Construct SRL din Constanţa, pentru 2.887.000,42 de lei plus TVA. Publicitatea a fost adjudecată de Ro-Mat-Construct SRL din Constanţa (o firmă de construcţii tot Costea), pentru 82.950 de lei plus TVA.”
O duminică liniștită. O fi liniștea dinaintea furtunii?
Bună seara!
Nu e chiar liniște…
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21875678-noi-proteste-impotriva-coruptiei-sub-numele-cod-rosu-dna-anuntate-pentru-duminica-seara-bucuresti-alte-9-orase-ale-tarii.htm
Din păcate, azi n-am mai ieșit și eu, din motive obiective… Scuze!…
Ghinion de neșansă, a devenit penibil, a ajuns la limita argumentației. Săracii sorosiști, nici nu știu cât de importanți sunt.
Scârba penală l-a pălit căldura în cap și nu mai are argumente, a intrat în etapa negării.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21876323-liviu-dragnea-despre-dezvaluirile-rise-project-nu-afaceri-nici-brazilia-nici-alta-parte-vor-inlature-distruga-psd-soros-personaj-malefic-nu-voi-ceda-fata-lui.htm
Ce sa zica sluga lui Kantor ?
Pacat ca sunt prosti cei din opozitie si nu l intreaba cat e pretul la Moshe sau cat il costa excursia din Israel , daca tot o da cu Soros .
Bună seara.
Care opoziție?
Individul a devenit extrem de periculos și va acționa irațional, exact ca o fiară încolțită. Se trece la o altă etapă de distrugerea statului român. Omul nu se mai ferește și gașca este mare și extrem de periculoasă, pentru că este un amestec exploziv de corupție, inclusiv cu un serviciu de informații, militarizat care nu mai este sub control /aviz CSAT. Nu mai vorbesc de ANAF și alte instituții care pot acționa la comandă.
Lucrurile nu stau bine deloc
Buna , ai dreptate . Cred ca nici nu ne imaginam de ce sunt acesti indivizi in stare ..
Buna seara,
o crede cineva? eu n-o cred nici daca o vad moarta!
Cred ca pun la cale o infamie.
http://www.ziare.com/lia-olguta-vasilescu/ministrul-muncii/olguta-vasilescu-a-cerut-de-la-asf-date-despre-pilonul-ii-de-pensii-sa-nu-se-sperie-nimeni-vrem-doar-sa-stim-cum-se-calculeaza-1472787
Buna seara!
Ce ti-e si cu Soros asta …. cum vrea el sa-l distruga pe bietul om ….
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-21876323-liviu-dragnea-despre-dezvaluirile-rise-project-nu-afaceri-nici-brazilia-nici-alta-parte-vor-inlature-distruga-psd-soros-personaj-malefic-nu-voi-ceda-fata-lui.htm
Salutare!
Radu Gyr:
https://www.youtube.com/watch?v=r5Mfyqg2Yuc
Si aici:
https://www.youtube.com/watch?v=BuLHjZFPWHI
Hopa, a săltat un ziarist din strada care filma. Începe să semene cu ce se întâmplă în Rusia/ Turcia.
Jandarmii au fost extrem de agresivi.
Lucrurile scapă de sub control, s-a schimbat ordinul pe unitate. A început asaltul asupra jurnaliștilor care-și fac meseria. Au început să-i intimideze. Din ce în ce mai mult ne apropiem de Turcia/Rusia/Ungaria/Ucraina.
de 3 saptamani Kantoristii inchid bloguri si dau amenzi 😀
am citit ca unul care vindea tricorui cu parintele gafencu si alti martiri din inchisorile comuniste s a ales cu dosar penal :)))
o fi cald si perioada concediilor, dar e joaca cu focul. Ma tem ca se incearca provocarea, ca sa treaca la represiuni. Nu este bine de loc.
e stilul agresiv al proto fascistului israelian Moshe , ala de l educa pe dragnea . a comis-o si in tara lui , poate se trezeste careva prin Ro si le pune botnita.
cred ca tii minte cum dadeau foc prin atena diversi indivizi , sa l favorizeze pe tzipras – consigliat de acelasi jeg proto-fascist ca si dragnea .
da’ eu astept ” elitele” sa ne lumineze ! :))
http://www.ziare.com/stiri/proteste/nou-protest-in-piata-victoriei-cod-rosu-la-dna-jos-tariceanu-dragnea-si-dorneanu-video-1472784
Se mai pregătesc de o magarie cu ajutorul lslugii Dorneanu.
http://romanialibera.ro/politica/alegeri-locale-2016/ccr-va-dezbate–marti–o-sesizare-de-neconstitutionalitate-privind-articole-din-codul-penal-referitoare-la-fraudarea-referendumurilor-458467
pe realitatea , arata ce se intampla la proteste! Poate ii infurie si ies mai multi in strada.
Sunt disperati , si-au pierdut uzul ratiunii!
Malin Bot transmite de la proteste, iar jandarmii trag cu urechea la ce relateaza. Poate n-au ambitie daca nu-l salta si pe el!
am văzut și eu faza, nu au atâta tupeu. Inca, in perspectiva cu siguranta
Vor sa desfinteze Departamentul Centenar. Secretarul General al Academiei Romane i-a facut praf pe PSD-isti, a terminat cu ~cine are interesul sa distruga, nu ma intereseaza ideologii temporari~
buna dimineata!
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-10-iulie-cod-rosu-psd-de-asalt-asupra-dna/54566/