Jocul de-a demisia, ediția pentru imbecili
22/06/2017 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Fratilor, trebuie sa fii imbecil sa te joci de-a demisia si de-a “retragerea” ei, inclusiv atunci cand esti ministru al Justitiei. Din partea celorlalti ministri, cu Daea in frunte, nu am nici o pretentie, insa de la ministrul Justitiei aveam, totusi, alte asteptari.
Ai depus demisia si vrei sa o retragi. Sa presupunem ca te-ai razgandit. Problema e simpla: s-a luat act de demisia ta? S-a vacantat postul? Daca nu, atunci mai ai o sansa. Desi te umpli de ridicol.
Insa daca vrei sa iti retragi demisia si sa revii pe post, intr-un Guvern care a fost demis prin motiune de cenzura, esti sau nu esti imbecil? In care Guvern sa revii, frate, in ala care nu mai exercita decat administrarea curenta a tarii? Pe bune?!
Art. 110, alin 4:
Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Astia ne iau de prosti, sau sunt ei imbecili si acum se vede asta?
P.S. Dragnea a incurcat-o. Nimeni din ministerul lui Shhaideh (nici macar ea) nu mai are drept de semnatura pentru alocarea de resurse catre trupele PSD din teritoriu 🙂 Sa vezi acuma caterinca in PSD, si cu Guvernul demisia, si fara bani!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutari si aici…Pyrrhus everywhere 🙂
salut 🙂 cum spuneam ieri, inca o victorie din asta si Dragnea e terminat. Sa nu uitam: PSD+ALDE nu mai detin majoritatea in Parlament: le trebuiau 233, au avut 241 (8 in plus), insa au fost 15 voturi de la minoritati.
Prin urmare, in Parlament, orice scenariu e posibil. Fara banii lui Shhaideh, chiar si scenariile SF (pentru Dragnea, alea horror) 😛
Salut.
Adică și-au rupt mâna stângă cu dreapta, s-au bătut cu ea la partea dorsală și este posibil să rămână și fără bani 😛 Klaus a glăsuit și nu văd cine poate răspunde exigențelor, de la PSD evident.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21834455-klaus-iohannis-premierul-trebuie-fie-persoana-integra-fara-probleme-penale-care-convinge-are-capacitatea-conduca-guvern-are-majoritate-parlamentara-spate.htm
http://www.ziare.com/ccr/decizii/ccr-cere-prag-pentru-abuzul-in-serviciu-desi-asa-ceva-nu-a-existat-niciodata-in-codul-penal-romanesc-si-nici-in-alte-tari-1470677
Draga Ziggy, la CCR se intimpla lucruri ciudate, pe care le intelege cine citeste cu atentie opinia separata a doamnei judecator Livia Stanciu!
https://www.sursazilei.ro/livia-stanciu-face-din-nou-opinie-separata-la-ccr/
Noutati de la cooperativa constitutionala https://www.agerpres.ro/justitie/2017/06/22/ccr-dispozitiile-articolului-din-legea-78-2000-referitor-la-tentativa-de-abuz-in-serviciu-sunt-neconstitutionale-17-52-57
din fericire pentru ei, aici au dreptate, insa asta nu ne incalzeste. ieri au comis-o grav cu pragul.
Azi au scris corect: Or, un adevăr fundamental admis este acela al imposibilității comiterii unei tentative în cazul unei infracțiuni săvârșite în modalitatea inacțiunii, acest lucru fiind contrazis prin prescripția normativă”.
Au mai facut insa ceva bun azi:
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care au următorul cuprins: „Pentru persoana asigurată care se află în două sau mai multe situații prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. A şi B şi care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori, la fiecare fiind asigurată conform prezentei ordonanțe de urgență, indemnizațiile se calculează şi se plătesc, după caz, de fiecare angajator”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art.33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care exclude posibilitatea acordării indemnizației de maternitate calculate în raport cu toate contribuțiile pentru concedii şi indemnizații plătite de asigurat, în alte situații decât cele prevăzute expres de acest text de lege, este neconstituțională.
Da
Cred ca i streseaza rau prezenta doamnei Stanciu printre ei ca altfel ar fi mai “productivi”
http://www.ziare.com/stiri/canicula/val-de-canicula-in-europa-incluisv-in-romania-in-acest-weekend-1470621
Caldut , caldut . De la an , la an , Dar nu are nicio legatura cu “Parisu” !
Bună ziua!
Ăștia ori sunt proști, ori ne iau pe noi de „proști”, ori confundă instituțiile statului cu „partidul”/gașca din care fac parte! Mai întâi s-a spus că, în stil mafiot, toți aveau demisiile „în alb”, depuse „la partid” de când au intrat în executiv! Asta arată și câtă (ne)încredere avea/are vechilul în propriul „guvern” (a arătat aceeași „încredere” ieri, când i-a pus pe toți șparlamentarii să voteze „la vedere”!). Apoi, cică, și-au înaintat demisiile, reale, de data asta, dar tot „la partid” (joia trecută). Abia vineri, însă, demisiile au devenit operaționale, efective, după înregistrarea lor la registratura Guvernului. Și, dacă așa cum se arată și în editorial și cum au remarcat mai mulți „colegi de conversație” de aici, cum să-ți „retragi” demisia???…
Asta ori e mo(n)stră de tâmpenie, ori e făcută „la cacealma” pe „principiul”: „Ia să vedem, se prind?”… „Dacă nu, mergem mai departe cu măgăriile noastre, dacă da – zicem că a fost o „neatenție”!”…
La digi se spune ca azi , la Dragnea , la biroul din parlament, a fost pelerinaj de lideri PSD printre care si VALCOV.
Asta nu e sub control juridic? Are voie sa umble hai-hui chiar prin parlament? Poate prin cimitir , sa-si caute comorile ingropate!
Sfidare nerusinata si toata lumea priveste si tace.
poate e mort (politic) si nu stie inca, draga Cedric 😛
I-a făcut de mirul lumii, o etichetă greu de dezlipit 😛
http://adevarul.ro/locale/targoviste/video-scandalul-piticului-porno-reclama-kfc-filmata-turnul-chindiei-nimeni-n-a-umblat-dezbracat-turn-1_594ba5c15ab6550cb8645aa2/index.html
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21834689-video-primarul-municipiului-targoviste-vrea-ceara-daune-companiei-kfc-dupa-lantul-restaurante-difuzat-reclama-pitic-dezbracat-turnul-chindiei.htm
ii da o galeata de Crispy Strips si se racoreste pesedistu’ . 😀
hop hop : Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, cele două dezbateri vor avea loc la sediul Ministerului Justiției, Sala de consiliu, în limita capacității sălii. https://www.agerpres.ro/justitie/2017/06/22/alerta-ministerul-justitiei-pe-28-iunie-si-3-iulie-dezbateri-asupra-modificarii-prevederilor-referitoare-la-abuzul-in-serviciu-18-08-08
PSD e intruchiparea a tot ce tine Romania pe loc.
Parveniti , plagiatori , borfasi , canapiste .
O adunatura. Fara exceptii ,fara scuze.
Cum poti sa fi membru in un partid cu astfel de reprezentanti ?
Simplu ca nu mai esti in epoca partidului unic si ca atare esti prost ca aia care te conduc si la care le platesti lunar si cotizatia.
Asta e Romania anului 2017 . Fara infrastructura , cu buzile in gradina , cu sistem sanitar ultimul din UE . Traiasca PSD care ” saracie si prostie a adus”.
salutare City all 🙂
uuultima strigaaare
volguta alcoolescu a declarat ca retragerea demisiilor isi avea ca unic scop nevacantarea functiei de ministru tocmai pt ca acesta sa-si poata desfasura nestingherit activitatea cf atributiilor constitutionale rezultate din adoptarea motiunii de cenzura (aprox)
ei ,demisionarii,n-aveau de unde sa stie ca grindeanu nu a trimis situatia la cotroceni ,sau ca presedintele n-ar fi numit interimarii,chiar si pt cateva zile ( pt 2 zile cum de altfel a si declarat kwj)
🙂 ))))
intorc astia cuvintele pe toate fetele doar iese ceva pana la urma …ca sa-si justifice imbecilitatea cu motz 🙂 ))
printre altele,nici nu se concepe ca psd-alde sa nu dea premierul ,ba chiar multi dintre actualii demisionari se vor regasi in viitorul guvern.
salut 🙂 bullshit, mircea. Demisiile nu pot fi retrase. Nici banii impartiti 😛
salut 🙂 de bani ii doare cel mai tare 😆
Buna seara!
puțin off-topic – când unul dintre cei mai de bază psd-iști zice așa ceva, nu pot comenta:
http://epochtimes-romania.com/news/de-ras-sau-de-plans-vlad-voiculescu-daca-ecaterina-andronescu-ar-fi-fost-student-ar-fi-picat-anul—262305
replicile dure-nu mai e vorba de maniere fata de o femeie, de genul vlad voiculescu nu mai sunt deloc o intamplare
este reactia necesara de aparare si respingere a unui virus/microb periculos pe care un om sau o societate ar trebui ca sa le aiba.
bravo lui ca i-a dat asa un raspuns !
Foarte bine ca ii da cineva peste bot impostoarei asteia.
Paga 🙂 (la ultimul comentariu de la postarea trecuta)
universitatea oradea mai este cunoscuta ca …sorbonica
la inceputuri a fost o simpla facultate de subingineri,ca ,nu-i asa, santierele socialiste aveau nevoie
mai apoi ,dupa 90, raposatul maghiar(si tot clanul) au umflat-o …ca brotacul de poveste… poooc !
…
sunt desigur cateva catedre cu oameni valorosi (daca vrei sa inveti ,teoretic poti s-o faci aproape oriunde) dar,nu se poate compara un centru universitar de traditie cu …sorbonica
de ex bungau
din brancardier a ajuns prof.dr. si mai apoi ministru ! doar o sorbonica poate fi asa o rampa de lansare
au fost si sunt multe scandaluri legate de sorbonica (nu e inclusa in nicio ierarhie serioasa)
Salve! 🙂
Săracul Mihai Maci (care lucrează acolo) are o serie întreagă de articole legate de „încrengăturile” de la „Sorbonica”… Unele chestii le mai știu și eu… M-a mirat faptul că, Digi24, altfel, vorba aceea, firmă „cu pretenții”, are drept colaborator un individ care scrie fără să se documenteze și care, cică, e „universitar”… Dar, nici cu editoarea materialului (Laura Ștefănuț) nu mi-e rușine: a mai „comis-o” o dată, acum câteva luni (nu-mi mai amintesc exact cu ce, dar am ținut-o minte, ca să-i evit „articolele”). Iar Digi24 nu are rubrică de comentarii. Cam… suspect! Să se teamă de critici?
Întreb, nu „dau cu parul”! 🙂
habar n-am Paga 🙂
n-am nicio legatura nici cu una nici cu cealalta 🙂 )) (doar cativa prieteni si-ntr-o parte si-n ailalta)
…
MMaci,e unul din oamenii valabili ( e si in CL- comisia de invatamant)
…
Mana lunga a lui Dorneanu!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21834875-opinie-critica-liviei-stanciu-adresa-deciziei-curtii-constitutionale-privind-pragul-abuzul-serviciu-disparut-din-motivarea-publicata-site-ccr.htm
Confirm. Am citit ieri motivarea, care cuprindea si opinia concurenta foarte critica!
O mega-jigodie!
Totuși, cum scăpăm de personUlități ca Dormeanu?
asta e o ticalosie !
chiar ieri am zis ca lstanciu matura pe jos,pe buna dreptate,cu interpretarea data de dorneanu & comp.
depasire nepermisa de atributii,ccr/ a devenit un organism supra constitutional.-ccr e organul suprem
abuz la superlativ
dar devreme ce parl. e obligat sa stabileasca pragul abuzului ( aici ii dau dreptate piratului-dar partial,, si-anume,atat pe fapte cat si pecuniar) atunci e normal si logic ca azi tentativa de abuz in serviciu sa fie declarata neconstitutionala
rectific(c-am scris grozavii 🙂 ) -m-a luat tastatura pe dupa ureche
,buninteles ca pecuniar,nici macar un leutz,
dpdv al faptelor ,in functie de gravitatea si amploarea lor,cred ca se poate discuta
de ex. legislatia stufoasa combinata uneori cu lipsa de pregatire(nescuzabila insa) poate impinge inspre interpretarea in sensul vreunui abuz facut involuntar
Tăpălagă zice că Iohannis va accepta un premier psd, ca s-l „înfunde” mai tare pe dracnea și să-și asigure un al doilea mandat prezidențial!
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21834736-cum-lucreaza-dragnea-pentru-iohannis.htm
Dacă e așa, sasul „se joacă cu focul”!… Și, dacă „ia foc” ceva, noi vom avea de suferit primii, nu el!…
Uite, cineva extrem de hotărât să-l „înfunde” pe dracnea!
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/criza-guvern-psd/ponta-acum-o-sa-incep-sa-vorbesc-cu-adevarat-747942
„Fostul premier PSD, actual secretar general al Guvernului Grindeanu, transmite un mesaj interesant colegilor social-democrați, sugerând că PSD ar putea deveni istorie. Victor Ponta își însoțește mesajul cu o serie de poze în care Liviu Dragnea apare alături de figuri importante din istoria partidului și cu un avertisment că, de abia de acum înainte, va începe să dezvăluie lucruri din bucătăria celui mai mare partid din România.”
Presimt că trebuie să cobor să-mi iau un sac de popcorn (bere am deja 🙂 ) și să urmăresc declarațiile mitomanului… 🙂
Nu e cazul sa ne facem iluzii.
Potaia a jucat intotdeauna la cacealma.
„Punct ochit – punct lovit!”…
http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/record-un-lunetist-canadian-a-ucis-un-terorist-isis-aflat-la-345-kilometri-747599
„Un lunetist din forțele speciale ale armetei canadiene a reușit să ucidă, în Irak, un militant al grupării teroriste ISIS aflat la o distanță de 3,45 kilometri, cu o armă McMillan TAC-50. Este un record mondial, scrie publicația The Globe and Mail. Glonțul și-a atins ținta în mai puțin de 10 secunde.”
suna bine 🙂 ))
poate ca amatorii de graffiti pun de-un desen pe cladirea parl. sau macar un panou
..” dispari in 10 sec. s-a inventat arma letala cu care tragi de la 3 km ”
cum ar veni de pe orice cladire din zona unirii pana in cladirea parlamentului niciunu nu e in siguranta 🙂 ))))
La digi , l-au filmat pe Valcov la parlament! Intrebat ce cauta acolo, a raspuns: “sunt angajat aici”!
Are barba!
Mai degrabă, are „bărbi”, fiind mare specialist în „barbologie”…
Din teritoriile anexate : http://www.cotidianul.ro/la-cluj-se-schimba-azi-numele-strazii-radu-gyr-cu-numele-szervatiusz-jeno-302720/
„Având în vedere că pe birou am peste 6.000 de cereri de revizuire și de respingere a acestui punct de pe ordinea de zi, nu pot fi nepăsător și să mă prefac că nu există o preocupare și o dezbatere reală în societate asupra acestui lucru. În consecință, având în vederile prevederile legale, am decis să retrag acest punct de pe ordinea de zi, și am decis că voi cere puncte de vedere oficiale și altor instituții ce aparțin de statul român. În funcție de aceste răspunsuri, voi vedea dacă voi mai reveni cu această propunere sau nu. Vreau să mulțumesc celor care au trimis solicitări, de o manieră democratică și deschisă și vreau să le arăt aceeași solicititudine, reflectând la acest aspect important pentru destinul nostru”, a spus Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local din data de 22 iunie.
Tot Respectul domnule Emil Boc !
Deci, după ce a fost „trompeta” lui băsea, boc devine „maimuța” lui florian…
Retrag ce-am scris!…
Nu,nu. nu – Mister Boc retras de pe ordinea de zi popunerea respectiva 😀
ps – Dl Boc si a pierdut pozitia de premier si pentru ca a refuzat sa se lase consigliat de gasca lui Silberstein
Păi, în cazul ăsta, are tot respectul!
Păcat că nu-mi pot șterge comentariul critic la adresa domnului Boc de mai sus! Scuze…
Uneori sunt prea… lent, alteori, „mă ia valul”…
Nu’i bai
Si eu am cautat cu emotie sa gasesc stirea si am vazut clipul pe ytube cu sedinta .
Si : “” A venit momentul ca Justiţia Română să ia act de caracterul samavolnic al tuturor sentinţelor date de „Tribunalele Poporului” !
În sălile acestor tribunale ale poporului erau aduse echipe de muncitori manipulaţi, deveniţi fără voia lor, trădători de neam şi ţară, să înfiereze pe cei aflaţi în boxa acuzaţilor, cerând condamnarea acestora la moarte. Aşa s-a scris între anii 1945-1950, o falsă istorie a românilor, pe care am fost nevoiţi să o învăţăm şi unii dintre noi. Aceste tribunale au servit un regim „ilegitim şi criminal”.
Astăzi, după aproape 70 de ani de la acele evenimente, nu putem fi doar mâhniţi, ci suntem chiar indignaţi de pretenţiile aberante ale Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, în încercarea sa de a ne lăsa fără mari personalităţi ale vieţii culturale din România. În concret, se cere instituţiilor Statului Român, eliminarea denumirilor unor străzi şi instituţii, precum şi dărâmarea unor statui şi plăci comemorative.
În concret, mă voi referi doar la trei cazuri şi anume, acelea ale lui Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu şi Radu Gyr, toţi fiind mari personalităţi ale vieţii culturale a României. Cunoaşte cineva vreo crimă săvârşită de unul dintre ei !?” http://afdpr.ro/informativ/6557
Nu se poate iniția o petiție, un protest, ceva contra deciziilor luate de florian ăsta???
În plus, actul ăla emis de bombo, ar trebui și el, dacă nu anulat, măcar „periat”, încât să rămână conform cu demnitatea noastră, de români, fără a discrimina pe alții, dar fără a mai înjosi nici pe reprezentanți de seamă ai românității!
Cred ca se va putea – ” am peste 6.000 de cereri de revizuire și de respingere a acestui punct de pe ordinea de zi, nu pot fi nepăsător și să mă prefac că nu există o preocupare și o dezbatere reală în societate asupra acestui lucru ”
6k cereri in cateva zile .. arata ca subiectul nu e chiar asa de neinteresant pe cat vor sa ne faca “elitele” sa credem 🙂
Javrov vrea să devină „medic”:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21834977-lavrov-catre-tillerson-noile-sanctiuni-impuse-rusiei-catre-sua-dauneaza-relatiilor-dintre-cele-doua-tari.htm
„Traducere” putleristo-votkologică: „Noile sancțiuni americane dăunează grav sănătății iubitului nostru conducător, Vladimir Putler”…
Hai, sictir, javră!
Buna seara ,
Pina la urma , ministrii astia care si-au trecut nota 2 in catalog cu manuta lor si l-au injurat pe sefu clasei …mai vin la ore ?
Pleacă dulăul din fata măcelăriei?
niet…nici cu politia calare…
Asta mi-a placut :
http://www.digi24.ro/opinii/ce-il-asteapta-pe-liviu-dragnea-747393
Puscaria ….normal ca-l asteapta puscaria ..(asta daca nu se duce inopinant , numai tur ,in Brasilia, nu cred ca avem tratat de extradare cu astia).
Tapalaga pe Hotnews…nu a fost prea convingator.
Eu daca-s fi in locul neamtului as mai trage putin de timp cu desemnarea celui nou si intre timp as semna demisiile alea… sa fiarba pesedeul. as zice ca e o ocazie …minunata pt o mica implozie. .. macar o luna.
Am cea mai proasta parere despre Cristoiu dar, de data asta, conform obiceiului sau de a intoarce armele, il ataca mortal pe Dragnea si ai lui:
http://www.stiripesurse.ro/cristoiu-ipoteza-incendiara-victoria-zisa-mo-iunea-de-cenzura-o-infringere-uria-a-pentru-psd_1203780.html
Probabil ca “marele jurnalist” simte ca Dragnea e la pamant si-i aplica lovitura magarului!
lovitura magarului sau…lovitura magarului ?? e cu dublu sens ….merge in amandoua cazurile.
ceva nou se pregateste:
„Fără gaz în depozite, ne rămân trei opţiuni pentru iarna următoare:
a) ne bazam pe ruşi;
b) tremurăm;
c) ne rugăm la Dumnezeu să fie iarna uşoară”, spune fostul ministru al Energiei într-o postare pe Facebook.
http://cursdeguvernare.ro/siguranta-energetica-lasata-la-dispozitia-rusilor-si-a-iernii-comisia-dd-industrii-din-camera-lucreaza-la-anunalrea-obligatiei-de-a-face-stocuri-de-gaze.html#.WUwMw6HFXNk.facebook
Ce repede a uitat madama asta USL-ul :
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21835009-gorghiu-coalitie-guvernare-pnl-psd-este-indecenta-politic.htm
s-o intrebe pe crinutza lu’ antonescu cum sta treaba cu indecenta..
Eu n-am incredere in ei nici acum. Daca nu era USL ,nu ajungeam in mizeria de acum. Antonescu ar trebui sa nu mai apara la lumina zilei. Noroc ca nu a castigat Busoi presedintia PNL ca iar il ascultam pe Antonescu facand pe desteptul.
A uitat rapid cum l-a aruncat pe ”scări” pe Orban, acum se gudură pe lângă el, poate primește o acadea.
Cătălin Ivan mătură cu Dragnea pe jos la Realitatea. Este interesant pentru că este și Péter Eckstein-Kovács invitat.
De la Brusel se vede altfel…e normal.. sau asa ar trebui..
Ma uit si eu. Discutia e binevenita, li se mai zic ungurilor niste adevaruri. Dar il vad si pe Eckstein destul de indoctrinat. Il credeam mai deschis la cap.
M-ați făcut să intru și eu! 🙂 N-am mai intrat pe irealitatea/halucinația tv, de vreo 8-9 ani!…
Ăștia „vând pielea ursului din pădure”!
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/doi-dintre-politicienii-luati-in-calcul-pentru-functia-de-premier-reactioneaza-748074
„Unii dintre posibili ocupanți sunt chiar miniștri demisionari din guvernul Grindeanu. Printre aceștia – Carmen Dan, Lia Olguța Vasilescu, ministrul demisionar al Muncii, Sevil Shhaideh, ministrul demisionar al Dezvoltării și Administrației și prima propunere de premier făcută de Liviu Dragnea după alegerile din decembrie 2016.
De asemenea, ar urma să rămână în guvern Mihai Tudose, ministrul demisionar al Economiei, Marius Dunca, ministrul demisionar al Tineretului și Sportului, Ana Birchall, ministrul demisionar al Afacerilor Europene.
Și trei dintre cei patru foști miniștri ALDE ar urma să-și păstreze portofoliile. Este vorba despre Grațiela Gavrilescu, la Mediu, Toma Petcu, la Energie, și Teodor Meleșcanu, la Externe.”
Dar de unde știi, vechilule, că Herr-ul vă va da (tot) vouă guvernarea? Să nu ajungă propunere de premier Sică penelistu sau (ar fi o glumă, proastă!) chiar băsea???
Eu cred ca tocmai ce s-a ivit o ocazie de pesede-10% !!
adica trebuie lasati sa fiarba ..sa dea in clocot..si apoi herr-ul sa-si faca un guvern. fie si cu grindeanu 2 dar cu justitie independenta…madam pruna sa zic…fabulez si eu..
Sa vorbim si de alte chestii, de ex. despre vacante:
nu mai e de plecat de acasa – zboruri cu intarzieri mari, canicula, teroristi si….gunoaie
http://www.ziare.com/europa/grecia/vacanta-in-grecia-a-devenit-un-cosmar-pentru-ca-tara-e-sufocata-de-gunoaie-1470685
Deputatul UDMR Kulcsar Terza Jozsef: Pentru maghiari, 2018 este anul doliului în România. Deputatul covăsnean Kulcsar Terza Jozsef a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că este revoltat de reacțiile antimaghiare apărute în ultimele zile în spațiul public, pe fondul negocierilor purtate între UDMR și PSD pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
http://www.comisarul.ro/articol/dragnea-cu-asta-ai-negociat-deputatul-udmr-kulcsar_893788.html
pai sa vina-n Anglia…tara curata,se circula pe dreapta, mancare fara gust, 15 000 dialecte,etc…
sint multe de vazut numai ca-i ff scump.
http://www.bbc.co.uk/cymrufyw
limba asta …cica e UK …
Cardiff..
Asta se vorbește în Țara Galilor!… Cred că ceva de genul ăsta (mă rog, nu chiar 100 % 🙂 ) vorbea și Vercingetorix… 🙂
cu Obelix cu tot…
Și cu Asterix! 🙂
Eu mă retrag, cam nostalgic, poate…
Noapte frumoasă tuturor! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=jR2Hm5ugJ3M
Bună dimineața!
Hai să ne înveselim puțin, de la răsăritul soarelui… 🙂 Cu un banc (de pe HotNews):
– Cum îl înveselesc colegii din partid pe Liviu Dragnea?
– Îi povestesc cum Nelson Mandela a fost ales președinte abia după ce a făcut 27 de ani de închisoare.
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-23-iunie-romania-un-absurdistan-politico-juridic/54352/
Ce banc tare, Paganel 😛