Revista Presei – 29 aprilie. Dragnea: pohta ce-am pohtit, în Guvern!
29/04/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este sambata, 29 aprilie. În regiunile vestice şi de nord-vest, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua, vremea se va răci semnificativ, faţă de intervalul precedent, informează ANM. O scădere de temperatură se va produce şi în restul teritoriului, dar, raportat la normalul termic specific perioadei, vremea se va menţine caldă pentru sfârşitul lunii aprilie, însă, începând cu orele amiezii, treptat va deveni instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse, vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi însemnate, local peste 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. În sud-estul teritoriului, probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă, dar va fi ceaţă, în primele ore ale zilei, cu precădere în Dobrogea, inclusiv pe litoral. Temperaturile maxime vor avea valori de la 11…12 grade în Câmpia şi Dealurile de Vest, până la 26…27 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade. Bucuresti: Vremea va fi caldă pentru sfârşit de aprilie. Treptat, înnorările se vor accentua şi îndeosebi în cursul nopţii va ploua în averse, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.
Prima confruntare majoră Dragnea – Grindeanu. În timp ce atenția opiniei publice este atent dirijată spre ”impozitul pe gospodărie”, spre creșteri de salarii, spre dileme anti-vaccinare și alte fumigene, în plan secund se dau câteva bătălii politice grele. Cea mai importantă: încercarea lui Dragnea de a prelua controlul total asupra câtorva ministere cheie care i-au scăpat din mână. O remaniere guvernamentală este iminentă. Sorin Grindeanu este primul care și-a dorit-o, dar întocmai ca și în cazul deciziei de retragere a OUG 13, Dragnea și-o asumă public. Și dă de înțeles că inițiativa îi aparține. La întrebarea ”aveți de gând să sugerați o remaniere de Guvern?”, șeful PSD a răspuns ca în vremurile în care își asuma fără rețineri rolul de supra-premier: ”Stați puțin, eu nu sugerez. Eu dacă e să fac ceva, o să cer.” Nu au trecut decât două luni, de când, după eșecul OUG 13, cerea iritat altceva. Să nu i se mai adreseze nicio întrebare despre activitatea guvernului. De ce și-a dorit Grindeanu o remaniere? Pentru a diminua influența unor baroni locali pe care Liviu Dragnea i-a răsplătit cu posturi ministeriale bănoase și ai căror oameni de paie execută o agendă care îi aduce numai riscuri și zero beneficii. Nu pare să se iluzioneze că va reuși mare lucru dar este destul de probabil că va insista în câteva puncte sensibile, unde pericolul este maxim. Este greu de spus dacă aici va ținti, dar premierul pare să fi scăpat total de sub control ce se întâmplă în Ministerul Transporturilor. Instituția este condusă de Răzvan Cuc, un apropriat al lui al lui Nicolae Bădălău, preşedinte executiv al PSD și vicepreședinte al Senatului. Bădălău este unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Liviu Dragnea. Influența sa în partid a fost confirmată oficial anul trecut, când a fost numit coordonatorul campaniei electorale a PSD. Integral pe Digi24
Cele mai mari cinci universitati din Romania cer demisia ministrului Cercetarii, dupa modificarile facute de acesta in domeniu. Consortiul Universitaria, care reuneste cele mai bune cinci universitati din tara, ii cere premierului Sorin Grindeanu demiterea ministrului Cercetarii si Inovarii, Serban Valeca, avertizand ca deciziile recente luate de acesta in domeniul cercetarii “decupleaza cercetarea romaneasca de la contextul international”. Intr-o scrisoare deschisa adresata vineri premierului Grindeanu, Consortiul Universitaria denunta “situatia ingrijoratoare care pune in pericol integritatea sistemului national de cercetare”. “Asistam, in ultimele luni, la un adevarat asalt asupra eforturilor cercetatorilor romani de a pastra standardele inalte ale unei cercetari de calitate”, atrage atentia Mircea Dumitru, rectorul Universitatii din Bucuresti. Potrivit acestuia, cercetarea stiintifica se face doar prin colaborare internationala, iar Romania risca astfel sa fie izolata pe o lunga perioada de timp. “Deciziile pe care le-a luat Ministerul Cercetarii si Inovarii decupleaza cercetarea romaneasca de la contextul international. Mai mult, sansele tinerilor de a se impune si dezvolta in lumea stiintifica sunt sever periclitate, iar aceasta va conduce la o irelevanta totala in ceea ce priveste finantarea cercetarii romanesti. Integral pe Hotnews
PCR: Parlamentul, Călin, România! Putem dispărea toți, țara poate să fie înghițită precum Atlantida, dar, cât timp rămâne Tăriceanu în Parlament, nația noastră e întrupată în el și nu ne mai trebuie nimic. Noi, cei care le plătim salariile, nu existăm fără ei. De aceea chiar merită să-și mărească lefurile, sfidându-ne superior. „Toate celelalte instituții și puteri ale statului pot fi copleșite ori pot dispărea, dar atât timp cât Parlamentul dăinuie, atât timp cât deliberează și legiferează, națiunea rămâne întreagă și neînvinsă“, declamă Constantin Călin Anton Popescu-Tăriceanu de la amvonul pe care s-a cocoțat trădând fără nicio greață idealurile lui I.C. Brătianu, pe care-l pomenește fără să sughită. Se întoarce în mormânt bătrânul liberal văzând cum cei care vorbesc despre el stau în capul mesei puse de urmașii comuniștilor. După Călin Anton Etc., potopul! Cât e el în fruntea celei mai hidoase întrupări a minciunii, noi putem să ne dizolvăm ca fumul de trabuc. Iar celelalte puteri sunt doar ca să-și bată ei joc de ele. Nu sunt deloc necesare. Un discurs perfect pentru Marea Adunare Națională de pe vremea lui nea Nicu. Atunci nu exista decât o putere. Partidul, Ceaușescu, România! La asta visează și el, Constantin Călin Anton Etc. O spune clar, nu e nevoie nici măcar de cei care i-au votat. „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala și armata, dar rămâne vie și trează atât timp cât continuă să fie întrupată de Parlament“, conchide CCAPT. Asta ați înțeles când românii au votat la referendum ca să fiți mai puțini? Că reprezentați națiunea? Integral pe Romania Libera
DOCUMENT. CSM vrea REVOLUȚIE în sistem: Ce propunere face pentru șefia DNA, DIICOT și PÎCCJ. CSM a trimis propunerile privind proiectele Ministerului Justiției de modificare a legilor justiției. Printre amendamentele cuprinse în 210 de pagini se află și referitor la numirea procurorilor-șefi. Mai concret, prin acest amendament se vrea diminuarea puterii Ministerului Justiției în aceea ce privește aceaste decizii. Practic, magistrații amendează proiectele de modificare și completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anunță Digi24. În aceea ce privește procedura numirii în funcție a procurorilor-șefi, practic, procurorul-general și procurorii-șef ai DNA și DIICOT ar urma să fie numiți de președintele României, la propunerea CSM și cu avizul ministrului Justiției. În prezent, propunerea este făcută de ministrul Justiției, iar CSM doar avizează. Integral pe EVZ
Ce vrea, de fapt, Liviu Dragnea. Asadar, CCR a mai amanat o data (dupa cum corect anticipam) decizia privind interdictia aplicata fostilor condamnati de a deveni membri ai Guvernului. Adica, mai pe romaneste, privind interdictia lui Liviu Dragnea de a fi premier. Faptul ca de aceasta data pare sa fi fost vorba despre un motiv aparent obiectiv, adica absenta unuia dintre judecatori [Nota Cetatean: conform surselor, nu a fost cvorum la CCR, adica mimim 6 judecatori din 9], nu schimba penibilul in care se scufunda, in opinia mea, CCR. Un penibil extrem de periculos pentru institutia care ar trebui sa fie una cheie pentru democratia romaneasca. Cand exista atat de multa jurisprudenta a CCR pe aceasta tema, e aproape imposibil de crezut ca decizia nu este, de fapt, una negociata politic intre taberele reprezentate in CCR. Si, din aceasta perspectiva, nu am niciun motiv sa cred ca nu tot politica va fi si decizia referitoare la plangerile facute de Bombonica Dragnea si Gabriel Oprea in privinta lipsei pragului de prejudiciu pentru infractiunea de abuz in serviciu, adica revenirea la OUG 13. Deja CCR a reintrodus prin decizia referitoare la conflictul de natura constitutionala dintre DNA si Guvern impunitatea pentru favorizarea faptuitorului comisa prin emitere sau adoptare de acte normative. Integral pe Ziare.com
Preşedintele Iohannis, avertisment pentru Guvern: „Nu e un mod responsabil de a guverna”. Replica Guvernului. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a atras atenţia Guvernului, într-o declaraţie de presă, că modul în care a acţionat în cazul ordonanţei prin care preşedintele este scos din procedura numirii conducerii Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM nu este unul responsabil şi este văzut de preşedinte ca un semnal de alarmă privind lipsa de transparenţă a Executivului. UPDATE: Premierul Sorin Grindeanu a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului, răspunsul la acuzaţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, Alina Petrescu a afirmat că nu se poate vorbi de o încălcare a Constituţiei în cazul ordonanţei privind ANCOM, de vreme ce acestea „sunt atribuţii ale Guvernului” şi vin să readucă o situaţie la normal. „S-a aruncat această sintagmă a încălcării Constituţiei şi nu ni s-a explicat. Ordonanţele de Urgenţă pot fi date de Guvern, sunt atributele Guvernului. Guvernul nu reacţionează la ceea ce a spus Administraţia Prezidenţială, ci ceea ce facem noi e să se revină la o situaţie normală. Nicăieri nu se întâmplă ceea ce a fost legiferat pe vremea preşedintelui Băsescu”, a declarat Alina Petrescu într-o intervenţie la Antena 3. „Dacă Guvernul şi-ar fi dorit să rezolve această situaţie printr-o formulă urgentă, avea şi timpul, şi instrumentele pentru că această instituţie nu are conducere de câteva luni. Recurgerea la o ordonanţă de urgenţă înscrisă pe ordinea de zi suplimentară se constituie într-un alt semnal cu privire la modul netransparent în care acţionează Guvernul,” a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui. Integral pe Adevarul
Luna mai vine cu schimbări majore pentru toți șoferii. Cea mai mare surpriză vine de la RCA. La jumătatea lunii viitoare, dacă Guvernul nu cedează iar la presiunile transportatorilor, expiră perioada de șase luni în care prețurile pentru RCA au avut un nivel maxim fixat prin lege. Nu este, însă, nici pe departe singura schimbare majoră din domeniul asigurărilor auto pentru că noua lege RCA a intrat deja pe ultima sută de metri în comisiile din Camera Deputaților, după ce a fost adoptată de Senat. Tarife mai mari şi fluctuante, preţuri speciale pentru şoferii cu multe daune la activ, tarif de referinţă, limite mai mari de despăgubire. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările majore care vor afecta cei aproximativ 5,5 milioane de şoferi din România. Cel mai probabil, toate aceste modificări vor intra în vigoare pe parcursul lunii viitoare. Pe 19 mai, dacă Guvernul nu decide altfel, la presiunea organizaţiilor trasportatorilor profesionişti, expiră perioada cu tarife maxime la RCA, stabilite prin lege. Cu această ocazie, aproape toţi actorii pieţei, de la firme de asigurare şi brokeri, la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi unele organizaţii ale transportatorilor şi ale service-urilor, sunt de acord că Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2016, care reglementează astăzi piaţa RCA, trebuie înlocuită cu o lege ordinară. Această lege există deja şi a fost votată de Senat încă de anul trecut. Recent, au fost reluate discuţiile şi în comisiile care se vor ocupa de actul normativ în Camera Deputaţilor: Comisia de Buget Finanţe, Comisia de Transporturi, Comisia de Industrii. Amendamentele parlamentarilor precum şi cele ale organizaţiilor şi actorilor din piaţă au fost deja incluse într-un document de peste 300 de pagini care a fost distribuit aleşilor. Cel mai probabil, până la finele lunii mai, vom avea şi o nouă lege RCA, ne-au explicat mai mulţi deputaţi din comisiile de specialitate. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salut
Sa ajunga Dragnea ministru , prim ministru sau presedinte. Sa vedem atunci cum va creste reputatia Ro in UE si cum se vor inghesui toti strainii sa aiba discutii cu el si guvernul lui.
Identica deschidere internationala ca pe vremea lui Ceasca in ultimii 5-8 ani de domnie. Nu il cauta nici dracu si situatia interna era aia care era. Progresul natiunii e sublim. 🙁
salut, Stef 🙂 Are Dragnea solutia: il demite pe Isarescu si baga tiparnita!
Buna ziua.
Opozitia celor cazuti in dizgratie, arata pericolul care pandeste Romania. Cu siguranta au doi neuroni functionali si au inteles ca nu te poti juca cu soarta unei tari si a unei regiuni, pentru ca asa vrea un infractor prins cu mana in gard si cu agenda scrisa pe ore de oameni “binevoitori”.
Ce se intampla in acest colt de lume, evolutia situatiei internationale, cred ca va genera o reasezare a piselor pe tabla de sah. Se anunta vremuri interesante, inclusiv transhumanta si-a schimbat calendarul si traseul.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21739994-analiza-cat-grava-este-decizia-guvernului-grindeanu-indeparta-iohannis-procedura-numirii-sefului-ancom.htm
Adevarat a inviat 🙂
Zilele astea nebune de CO, m-au impiedicat sa urmaresc regulat postarile, cel mai mult imi pare rau de cea cu impozitul, pentru ca sunt un “beneficiar” al cresterii cu 500% a impozitului. Culmea ca sunt un aparator al masurii respective. Faptul ca nu mi-am ingrijit casa natala, tine cu adevarat de neglijenta – care trebuie sanctionata – si-mi asum asta. (Anul asta am platit de cinci ori impozitul normal). La fel de adevarat este ca suntem imprastiati (cei din familie – eu si copii), iar practic casa din Oradea este aproape nelocuita, Oricum , e in zona protejata istoric si mi se pare normal ca un proprietar sa aiba grija de proprietatea lui. Spre deosebire insa de Bucuresti – primaria Oradea chiar face ceva pentru cetateni – de la transport public civilizat (e drept mai scump ca in Bucuresti – dar infinit mai curat si “regulat”) pana la zone de recreere si strazi pietonale super curate si civilizate. Nu spun, ca singurul oras (nu ca as fi vizitat eu prea multe) cu care pot compara Oradea – este Vienna (si eventual Debrecen) – normal ca la scara mai redusa.
Si da: in Oradea, daca obtii autorizatie si refaci fatada (pe factura) – se deduc cheltuielile – in valoare de maxim 5 (cinci) ani de impozitare. Necazul este acelasi – ca in toata Romania – obtinerea unei autorizatii – care dureaza-dureaza-dureaza si a unui morman de acte necesare, care dureaza-dureaza-dureaza.
Cat despre Bucuresti … cresterea impozitarii fara oferirea unor compensatii corespunzatoare – poate tine doar de domeniul de furaciuni tipic PSD.
Sa nu credeti ca toate ar fi perfecte in Oradea, chiar vorbeam cu prietenii de acolo. Primaria este extrem de criticabila, primarul face o multime de prostii, dar macar ai ce critica. In Bucurestiul manelist a lui madam Firea, poti doar sa razi de imensa prostie, prost gust si lipsa de bun simt coplesitoare. Pur si simplu nu ai ce critica, O crietica insemna un caz, o decizie gresita, o atitudine nepotrivita, nu un mod in care Firea isi traieste primari-atul. Il poti critica pe un scriitor ca a gresit o cratima, sau un acord, dar poti doar sa plangi sau sa razi de un Jiji Becali/Dragnea/Basescu/Ponta/Firea. Nu poti critica iarba ca e verde si nici ca Firea e o curva analfabeta. E in natura lucrurilor, in firea lucrulrior, ca sa spun asa.
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-21740062-profit-sotia-deputatului-psd-eugen-nicolicea-fost-numita-sef-transgaz-unitatea-care-ocupa-proiectul-strategic-conductei-internationale-brua.htm
Nu cred ca Dragnea rezista mult, jocuri importante se refac prin apropiere. Acelasi Crooke cu multe detalii de substanta iar comentariile sunt la fel de revelatoare
http://turcopolier.typepad.com/sic_semper_tyrannis/2017/04/the-great-game-of-radical-narrative-change-and-its-drawbacks-by-alastair-crooke.html#more
Ce mai zice New-Yorker despre ortodoxie. Nu cumpar de loc ce incearca sa vanda dar are detalii si idei interesante si simptomatice
http://www.newyorker.com/magazine/2017/05/01/rod-drehers-monastic-vision?mbid=nl_TNY%20Template%20-%20With%20Photo%20(160)&CNDID=46580252&spMailingID=10898147&spUserID=MTcyMDU2NjAxMTc0S0&spJobID=1142093226&spReportId=MTE0MjA5MzIyNgS2
Adevărat a înviat! 🙂
Imi povestea recent o cunostinta despre cum se iese la pensie, in functie de categoria profesionala, si pensia aferenta: tanar pensionar din SRI (cca 49-50 ani), cu o vechime in jur de 16-18 ani, pensioara modesta de vreo 3000 lei; tanar pensionar cadru didactic (cca 63 ani), cu o vechime de 40 ani, pensioara de vreo 1700-1800 lei. Oare la ce pensii tintesc sa aive alesii din (s)parlament, fara de care nu se mai invarte soarele?!
Echivalentul modern al arderii cartilor in piata…..
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21740029-ankara-blocheaza-accesul-wikipedia-teritoriul-turciei.htm
Ankara a blocat sambata accesul pe teritoriul Turciei la site-ul Wikipedia, cea mai mare enciclopedie online din lume. Inchiderea accesului la versiunile in toate limbile ale site-ului Wikipedia a fost detectata sambata la ora 5:00 GMT, anunta AFP.
Buna dimineata !
Tovarase presedinte Dragnea , va roaga un grup de oameni ai muncii ,sa le spuneti daca avem criza a vaccinurilor ; ca mor copii si este epidemie ,iar de aceasta situatie profita sorosisti. Nu este cazul de vre-o comisie de ancheta ,noooooo,de exemplu copii Dvs. o duc bine .Baiatul chiar foarte bine. Pai la nici treizeci de ani sa ai aproape 30 de milioane de euro,nu-i de colea. Copii norocosi si sanatosi ! Diseara merg alaturi de copii mei sa va transmitem cate ceva si sa clipim de doua ori !
salutare tuturor, avem Ziarul de Duminica 🙂
http://politeia.org.ro/ziarul-de-duminica/ziarul-de-duminica-30-aprilie/53469/