Revista Presei – 27 aprilie. Dorneanu, a patra încercare de a-l salva pe Dragnea!
27/04/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este joi, 27 aprilie. Valorile termice vor continua să crească, vremea devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an în majoritatea zonelor, informează ANM. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, mai scăzute pe litoral şi în deltă, unde se vor înregistra între 12 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15…16 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări spre seară şi noaptea în regiunile vestice şi nord-vestice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi temporar în Banat, Crişana, Moldova şi Dobrogea. În zonele joase din est şi sud-est, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.
Tudorel Toader, despre extrădarea lui Ghiţă din Serbia: Noi am trimis întreaga documentaţie. Sunt 475 de pagini. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineaţă, că autorităţile române au trimis toate documentele necesare pentru extrădrea lui Sebastian Ghiţă din Serbia, fiind vorba de 475 de pagini care au fost traduse pentru a fi înaintate Ministerului Justiţiei din această ţară. Întrebat de ce judecătorii din Serbia au extins termenul până la care Guvernul României poate trimite documentele prin care solicită extrădarea lui Sebastian Ghiţă la 40 de zile, la solicitarea Ministerului Justiţiei din România, Tudorel Toader a preizat „Este o procedură uzuală. Am solicitat prelungirea termenului de la 18 la 40 de zile în ideea de a preîntâmpina, de a preveni posibilitatea ieşirii din termen şi celor aflaţi în situaţia respectivă. O măsură de precuaţie pe care am trimis-o cu mult timp în urmă. Curtea Supremă a aprobat-o. Noi am trimis întreaga documentaţie miercuri. Sunt 475 de pagini. A fost tradusă în timp, într-un efort susţinut. Au fost înregistrate la Ministerul Justiţiei din Serbia“, a declarar ministrul român al Justiţiei. Integral pe Adevarul
Legea care interzice condamnatilor penal sa fie membri ai Guvernului, pentru a patra oara pe ordinea de zi a Curtii Constitutionale. Curtea Constitutionala (CCR) dezbate joi, pentru a patra oara, Legea 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal sa detina functii in Guvern, dupa ce a amanat luarea unei decizii in sedintele din 7 martie, 21 martie si 4 aprilie, presedintele CCR, Valer Dorneanu, declarand ca este cea mai grea solutie pe care Curtea a avut-o de dat pana acum, potrivit news.ro. Curtea Constitutionala a mai dezbatut pe 7 martie, pe 21 martie si pe 4 aprilie sesizarea facuta de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal sa ocupe functii in Guvern. Sesizarea a fost facuta la inceputul lunii ianuarie de catre Victor Ciorbea, la o zi dupa ce Guvernul Grindeanu a depus juramantul la Palatul Cotroceni. “S-a amanat pentru 4 aprilie, pentru ca nu am reusit sa ajungem la o solutie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat pana acum mai multe solutii, care niciuna dintre ele nu intrunea o majoritate decizionala si atunci acum ne-am cam apropiat de doua variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea solutie pe care am avut-o de dat pana acum, pentru ca problemele sunt mai ales de apreciere politica”, a spus presedintele Curtii, Valer Dorneanu, dupa sedinta din 21 martie. Presedintele Curtii a afirmat ca au fost ridicate “foarte multe” probleme de drept, atat de oportunitate, cat si de admisibilitate, problema fiind “delicata”. “Noi nu ne ghidam neaparat dupa presiunea mediatica, nici dupa cea politica, pentru ca aceea exista tot timpul, de fapt ambele exista. Vrem intai sa fim impacati cu constiinta noastra si cu convingerea ca solutia pe care o dam corespunde interpretarii exacte a Constitutiei si sensului legiuitorului, in masura in care el este in concordanta cu principiile constitutionale”, a mai spus el. Integral pe Hotnews
Liviu Dragnea vrea să controleze și radioul public. Aleșii PSD și ALDE au profitat de problemele penale ale fostului președinte Miculescu, ca să înlocuiască întreaga conducere a SRR. Parlamentarii PSD și ALDE au ignorat o cerere a ANI de invalidare a mandatului lui Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil. În schimb, au ales să schimbe întreaga conducere a radioului, chiar dacă instituția are un raport de activitate cu rezultate favorabile. Fostul preşedinte al Comisiei de cultură din Senat Georgică Severin (PSD) a fost votat, ieri, de către plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de director interimar al SRR, durata interimatului neputând fi mai mare de şase luni. Anterior, plenul reunit al Parlamentului a respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2015 şi 2016, ceea ce atrage de drept demiterea întregului Consiliu de Administrație, format din președintele Ovidiu Miculescu și alți 12 membri. În favoarea demiterii CA au votat PSD, ALDE și USR în timp ce PNL și PMP s-au pronunțat în favoarea rapoartelor de activitate și, implicit, pentru păstrarea vechiului CA. Demiterea întregului Consiliul de Administrație vine deși SRR are cifre favorabile în anul 2016. Potrivit raportului respins de parlamentari, SRR a avut în 2016 un profit net de peste 22 de milioane de lei, cel mai mare din 1993 încoace. Soarta directorului schimbat din funcție, Ovidiu Miculescu, părea pecetluită încă din octombrie anul trecut când acestea s-a împotrivit eliminării taxei radio de către Liviu Dragnea, afirmând că afectează independența SRR. Integral pe Romania Libera
Tăriceanu: Parlamentul, inima şi mintea naţiunii. Teritoriul şi poporul pot fi pierdute, dar ţara e vie prin Parlament. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, cu ocazia şedinţei jubiliare dedicate a 100 de ani de la prima şedinţă a Legislativului de la Iaşi, că Parlamentul este “inima şi mintea naţiunii”, iar dacă toate celelalte instituţii, armata, teritoriul şi poporul dispar ţara rămâne “vie” dacă Legislativul funcţionează. Şedinţa comună de miercuri a marcat împlinirea a 100 de ani de la prima şedinţă a Parlamentului ţinută la Iaşi, pe vreme când oraşul devenise capitala ţării, după ce armata germană a ocupat Bucureştii în decembrie 1916. Călin Popescu Tăriceanu a adresat un mesaj în care a subliniat că evenimentele din timpul Primul Război Mondial denotă importanţa Parlamentului într-un stat. “Privind acum înapoi cu un veac, înţelegem mai bine că Parlamentul nu este o instituţie printre altele, o putere alături de ele. Parlamentul este sinteza naţiunii pe care o reprezintă. Este garantul supravieţuirii naţiunii (…) Naţiunea există atât timp cât Parlamentul ei lucrează”, a afirmat el. Preşedintele Senatului a arătat că Parlamentul din 1917 a transmis un mesaj care este actual şi astăzi: “O naţiune îşi poate pierde teritoriul, populaţia, Capitala şi armata, dar rămâne vie şi trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament”. Integral pe Adevarul
Afara cu strainii din tara. Evaluatorii internationali ai proiectelor de cercetare, evacuati de guvernul PSD din proiecte de 873 milioane lei. Cercetarea romaneasca intra in autarhie, cercetatorii si profesorii din universitati straine fiind eliminati din tot mai multe zone relevante. Ministerul Cercetarii si institutia care finanteaza proiectele de cercetare (UEFISCDI) instituie un embargo pentru evaluatori straini si impun utilizarea aproape exclusiva a evaluatorilor romani in proiectele de cercetare in valoare de 873 de milioane de lei. Si asta in conditiile in care practica globala si chiar legislatia romana arata ca evaluatorii internationali aduc prestigiu proiectelor de cercetare, multi cercetatori romani fiind la randul lor evaluatori pentru proiecte din strainatate. “O lovitura de gratie care condamna Romania la inapoiere”, spune psihologul Daniel David. Decizia Ministerului Cercetarii si a UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării) vine la scurt timp dupa ce toti cercetatorii si profesorii romani de la universitati internationale au fost scosi din cele patru organisme care guverneaza cercetarea din Romania, fiind inlocuiti de personaje controversate. Vezi aici mai multe detalii. De ce e important evaluatorul unui proiect de cercetare? Un evaluator international asigura calitatea proiectului si evita conflictele de interese cu cercetatorii si conducatorii interni ai proiectului. Cu cat prestigiul evaluatorului e mai mare, cu atat creste calitatea actului de cercetare si se diminueaza eventualele suspiciuni privind integritatea. In toata lumea, evaluatorii internationali sunt cautati si atrasi tocmai pentru a aduce credibilitate proiectelor pe care le evalueaza. Integral pe Hotnews
Procurorii DNA au precizat Curţii Supreme ce legi s-ar fi încălcat în dosarul lui Liviu Dragnea, judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Articole din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi din Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici ar fi legislaţia primară încălcată de şefii DGASPC Teleorman, în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea. Potrivit CCR, abuzul în serviciu este incriminat doar dacă sunt încălcate legi sau OUG-uri, nu HG-uri sau reglementări secundare. Procurorii DNA au depus ieri la Curtea Supremă legislaţia încălcată de fiecare dintre inculpaţii din dosarul de abuz în serviciu în care sunt judecaţi preşeditele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, fosta lui soţie, Bombonica Prodana, şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Magistraţii au cerut acest lucru la termenul din 28 martie, şi au explicat că solicitarea lor are în vedere decizia Curţii Constituţionale (CCR) de anul trecut, prin care a fost limitată existenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu. Pe scurt, incriminarea unui funcţionar public pentru abuz în serviciu se poate face doar dacă acesta încalcă o lege promulgată de preşedinte sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului. Nu şi dacă funcţionarul încalcă o hotărâre de Guvern sau alte reglementări secundare. Instanţa supremă a decis, pe 28 martie, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, la cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana. Decizia este definitivă. Avocaţii Bombonicăi Prodana au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu, trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 108.000 de lei. Integral pe Adevarul
Cât de reale sunt cifrele pe care ni le oferă Guvernul Dragnea? Dacă vor fi duse până la capăt majoritatea promisiunilor făcute în campanie și, ulterior, prinse în programul de guvernare, indiferent de cât de fanteziste și nesustenabile ar fi ele, Liviu Dragnea ar putea fi președintele României. Ceea ce unii jurnaliști comentau în editoriale cu titlul de scenariu sau supoziție, iar politicienii discutau la o cafea, a devenit un plan, clar și cert, confirmat de Lia Olguța Vasilescu. Iar această confirmare lămurește unele lucruri și sugerează răspunsul la câteva semne de întrebare. Zilele trecute, la o oră de maximă audiență, Liviu Dragnea a făcut bilanțul Guvernului său. A venit cu 50 de planșe frumos colorate, din care se revărsau creșterile de venituri, de fonduri europene atrase, de exporturi, investiții străine, locuri de muncă și așa mai departe. Promisiune după promisiune bifată și aproape toți indicatorii pe plus, puținii trecuți pe minus găsindu-și explicații în „greaua moștenire”. De ce a fost făcut bilanțul primelor 100 de zile de guvernare de către Liviu Dragnea și nu de premierul Sorin Grindeanu? Nu pentru că, din postura de lider al principalului partid aflat la putere, Dragnea ar simți vreo responsabilitate față de alegători. Ci pentru că șeful PSD se străduiește să transmită că dictează ce se întâmplă la Palatul Victoria, pe alocuri după consultarea lui Călin Popescu Tăriceanu. De ce își dorește Dragnea să fie în tot și-n toate? Pentru că, așa cum a confirmat Lia Olguța Vasilescu, își construiește rampa de lansare pentru 2019. E drept că-l pot încurca unele lucruri, cum ar fi dosarul pe rol în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, dar acestea pot deveni detalii, dacă sunt cărțile jucate cu atenție. Iar aici, știm la fel de bine, se lucrează în Parlament pentru dezincriminarea unor infracțiuni și netezirea drumului. Integral pe Digi24
Cuvântul de ordine la PNL Cluj: ”bani, bani, bani”. Cine nu plătea, era citit ”ca la biserică”. Unul dintre liderii PNL Cluj, audiat în dosarul de corupție al fostului președinte al PNL Cluj și al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a povestit cu lux de amănunte, despre cum se finanța campania electorală și cum toți liderii erau citiți de pe listă, ca la biserică, dacă aveau datorii la partid. Gavrilă Iuga (foto) a fost secretarul general al PNL Cluj, în perioada în care Horea Uioreanu era președintele PNL Cluj. Cu o nonșalanță, de-a dreptul șocantă, Iuga a povestit că la PNL Cluj, exista un singur cuvânt pe ordinea de zi: ”bani, bani, bani”. Întrebat de unul dintre avocați, cine era persoana care formula un astfel de îndemn, Gavrilă Iuga nu a oferit un răspuns concret, dar a susținut că se citeau liste ”ca la biserică” cu datornicii. ”Era o decizie la partid. Eu participam la fiecare ședință de Birou Politic și îi citeam pe ce cei care au restanțe. Între timp, în cursul săptămânii, când nu erau ședințe, un alt membru de la PNL îi suna pe liderii partidului, care ocupau funcții publice, în diferite deconcentrate, unde se bucurau se sprijinul partidului și le amintea că au de plătit cotizațiile și alte sume de bani pe care s-au angajat să le aducă la partid”, a spus Iuga. Fostul secretar general al PNL Cluj i-a mai șocat pe judecători, în momentul în care le-a spus acestora că o campanie electorală are un preț mult mai mare, la negru, decât cel care este trecut în acte. În acest scop, Iuga a povestit că la ultima campanie la care a participat, cea de la europarlamentare, din contul PNL Cluj au fost cheltuiți 100.000 de lei, la care s-au mai adăugat alte 200.000 – 300.000 de lei, bani nefiscalizați și necontabilizați. Acești bani erau din donațiile făcute de diferiți oameni de afaceri care fie nu doreau chitanță, fie cotizau pe numele altor persoane. Integral pe EVZ
Referendum pentru demiterea primarului Firea? Mai multe grupuri de initiativa civica strang semnaturi. Mai multe grupuri de initiativa civica au lansat o campanie de strangere de semnaturi pentru convocarea unui referendum in urma caruia sa fie demisa Gabriela Firea, primarul Capitalei. Este vorba despre grupurile de initiativa civica “Bucuresti Fara Ei”, “#Rezistenta”, “Salvati Parcul Tineretului” si “Giurgiului”, potrivit site-ului bucurestifaraei.ro. Totodata, sunt stranse semnaturi si pentru referendumuri de demitere a primarilor de sector si de dizolvare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB). “Acest demers e motivat de starea actuala a Bucurestiului, care e departe de promisiunile facute de catre Gabriela Firea si ceilalti primari in campania electorala. Potrivit statisticilor Eurostat, zona Bucuresti-Ilfov are un PIB/locuitor comparabil cu al celor mai bogate zone din Europa Occidentala, peste regiunea Berlinului sau a Romei, dar haosul, mizeria si praful din Bucuresti ne arata o administratie incompetenta, care dispretuieste interesele bucurestenilor. Lista de motive este una lunga si creste aproape zilnic. Bucurestiul este cea mai poluata capitala din Europa. Avem un trafic infernal, conditiile din spitale sunt deplorabile, reabilitarea seismica si termica durabila este o iluzie. Nu exista transparenta administrativa in ce priveste cheltuirea banului public. Bugetul Primariei Capitalei nu reflecta nevoile cetatenilor, iar puzderia de firme nou infiintate de Primaria Capitalei, fara o fundamentare economica, ne arata ca nu au de gand sa slujeasca interesul public”, anunta sustianatorii acestui demers. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
“Presedintele Curtii a afirmat ca au fost ridicate “foarte multe” probleme de drept, atat de oportunitate, cat si de admisibilitate, problema fiind “delicata”.”
Nea Valerica, inteleg ca problema e “delicata” rau.
Da` nu pricep ce inseamna probleme de drept de… “oportunitate”? 🙂
Buna dimineata
oportunitate ca oportunitate,dar ce are “decizie politica”cu legea?asta e si mai grav,si dorneanu a spus o cu subiect si predicat
Pai “decizia politica” curge din …”oportunitate”.
Si invers, bineinteles. 🙂
salutare 🙂
E “oportun” pentru gloria si mandria Partidului si a Tarii sa interzici Tovarasului Carmaci de Teleorman sa detina functia de Presedinte sau Premier, impiedicandu-se de o biata condamnare data de “justitia basista”?
Daca nici paznic nu te angajeaza fara cazier, decizia ar trebui sa curga logic.
Numa` ca Valerica are o jena.
E produsul aeleiasi clici.
Sunt convins ca se pot aduna semnaturile pt. demiterea primaritei-iepuras.
Nu stiu, insa, cine va aproba instalarea corturilor necesare.
Buna.
Puncte volante pe trotoar, nu pot sa-i salte ca sprijina un gard.
Buna dimineata. Intr-adevar, “delicata” problema. Iar Dorneanu, care a fost intotdeauna un servitor de nadejde al partidului, se afla intr-o situatie in care nu prea are cale de iesire: ori il albeste pe Dragnea si atunci arunca in aer si bruma de credibilitate pe care o mai avea CCR iar daca nu, atunci nu respecta ordinul de partid si atunci “adio” alte functii si sinecuri ptr el si neamuri. delicat rau de tot.
Ca slugoi devotat, musai sa-l albeasca.
Cauta, disperat, doar un “ambalaj” comestibil pt. gugustiuci.
Exact!!
Buna dimineata
Dupa,”100 zile”de guvernare dragnea o singura certirudine=csp-pentru tineri ins ul din epoca comunista-habar n avea sa masluiasca datele/se vede la ce sunt buni “consultantii”
Buna dimineata.
Astepta cu interes demiterea si deranjul! Romania va ajunge mai rau ca Grecia, prin numirea lui Teodorovici la finante.
http://www.comisarul.ro/articol/exclusiv/valcov-isi-pune-vasalul-la-finante-viorel_884106.html
Buna dimineata 😀
Buna dimineata !
Guvernarea Dragnea rade tot !:
„Se fura cu acte, depozitele – folosite pe post de masina de spalat lemn ilegal”. Semnal de alarma ingrijorator – Guvernul PSD-ALDE secretizeaza informatii
Asociatia Agent Green trage un semnal de alarma: „Se fura in continuare cu acte, depozitele sunt folosite pe post de ”masina de spalat” lemn ilegal, iar cetatenii nu au nicio sansa sa cunoasca trasabilitatea lemnului din padure pana la destinatie si sa se implice in combaterea taierilor ilegale!”.
„Aplicatia “Inspectorul Padurii” a fost prorogata si amputata.
Informatiile despre drumul lemnului au fost secretizate.
In prezent mai pot fi urmarite doar camioanele cu lemne din ultimele 3 zile si nu se poate face asocierea intre locatia de unde s-a taiat padurea si cea unde camionul a fost incarcat.
Rezultatul?
Se fura in continuare cu acte, depozitele sunt folosite pe post de ”masina de spalat” lemn ilegal, iar cetatenii nu au nicio sansa sa cunoasca trasabilitatea lemnului din padure pana la destinatie si sa se implice in combaterea taierilor ilegale.
http://www.aktual24.ro/se-fura-cu-acte-depozitele-folosite-pe-post-de-masina-de-spalat-lemn-ilegal-semnal-de-alarma-ingrijorator-guvernul-psd-alde-secretizeaza-informatii/
PS din nou trebuie sa “clipim de doua ori “…
Căci, examinat atent , regimul instalat după alegerile din decembrie anul trecut are o singură agendă, vizibilă şi agresivă: consolidarea privilegiilor şi eliminarea obstacolelor care pot periclita ascensiunea domnului Dragnea. În România de astăzi, totul este subordonat acestui obiectiv esenţial. De la politica de salarizare, ( un clasic instrument de mituire generală) la logica investiţiilor şi a guvernării locale. România este captiva unui regim care nu are alt scop decât extinderea propriului său control.
Domnul Grindeanu este prelungirea,obedientă, a celui care l-a creat şi instalat în poziţia de acum. Domnia sa este un excelent purtător de cuvânt al domnului Dragnea.
În această distribuire de roluri,primului ministru îi revine misiunea, delicată, de a linişti temerile partenerilor externi. Domnul Grindeanu, elegant şi afabil, asigură oficilităţile americane şi europene că angajamentul României în apărarea domniei legii este ferm şi nenegociabil. Cât despre Liviu Dragnea, vocea sa se aude distinct. Este vocea unei demagogii care nu ezită să facă apel la tema suveranităţii naţionale, într-o manieră ce evocă defuncta RSR. Duplicitatea, permanentă, ţine de esenţa acestui regim. Promisiunile de la Palatul Victoria sunt dublate de eforturile parlamentarilor majoritari de a codifica inengalitatea în faţa legii, prin intermediul legii graţierii. Cu complicitatea, entuziastă, a lui Traian Băsescu, noul USL înfăptuieşte,pe alte căi, ceea ce nu a putut realiza prin OUG 13.
Este ca şi cum statul român, în aceste luni, nu ar avea altă politică decât consolidarea marasmului ce descurajează iniţiativa individuală şi inhibă orice energie autentică. Himerele salariale ţin loc de calcule concrete şi prudente. Admonestările lui Liviu Dragnea la adresa Ministrului de Finanţe sunt parte din această pedagogie a demagogiei. Totul se gândeşte în termenii unui orizont care se confundă cu proximele alegeri. Şi aceasta pentru că visul nemărturisit al domnului Dragnea este accederea la poziţia de şef de stat. Este poziţia care îi poate permite să domesticească, definitiv, corpul magistraţilor. Este acesta un proiect dificil de realizat? Subestimarea lui Liviu Dragnea poate fi fatală democraţiei româneşti. Liviu Dragnea posedă determinarea,la fel ca şi aparatul de partid şi de stat necesare. Visul de domnie absolută nu este unul fantezist.
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/regimul-dragnea-marasm-si-ofensiva-demagogica/
Mai intai m-am intrebat de ce subiectul este abordat la Academie si nu la SRI.
Privind la component LARICS, am inteles.
“Academia Română a lansat miercuri Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS), în care un grup de cercetători aflaţi în coordonarea profesorului Dan Dungaciu, din care fac parte şi mai mulţi experţi apropiaţi zonei de securitate naţională şi de comunicare, vor diseca mesajele şi strategiile de propagandă folosite în spaţiul românesc şi european, de către Rusia, dar şi de către Ungaria, după cum a arătat academicianul Ion Aurel Pop.
Conform paginii de prezentare, membrii LARICS sunt foştii miniştri de Externe Cristian Diaconescu şi Sergiu Celac, profesorul Dan Dungaciu, profesorul Iulian Chifu (fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi politică externă), analista Antonia Colibăşanu (fostă angajată a agenţiei de analiză Stratfor), Dan Dima (fost consilier prezidenţial de securitate naţională), Mihaela Nicola (fondatorul agenţiei de comunicare The Group, care a colaborat şi cu SRI la un aşa-numit proces de rebranding), jurnaliştii Bogdan Ficeac, Ion M. Ioniţă,
Academicianul Victor Voicu nu a pierdut ocazia să condamne „atacul” asupra Academiei Române, cu ocazia „manifestului” publicat în februarie 2017, în pline proteste masive împotriva guvernului Grindeanu, care a fost interpretat ca fiind naţionalist şi pro-guvernamental, pentru că a alăturat contextul protestelor cu pericolul destabilizării României şi statului de drept
Aş vrea să enunţ câteva aspecte care sunt comentate şi în mass media – campanii din presă şi pe internet, îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe Române, Academiei Române, familiei tradiţionale, a valorilor româneşti, oamenilor de cultură fie trecuţi, fie în viaţă – Eminescu, împotriva identităţii naţionale.
http://www.gandul.info/stiri/academia-romana-si-a-facut-laborator-de-analiza-a-razboiului-informational-cum-se-vede-propaganda-rusiei-si-ungariei-de-la-bucuresti-16247874
Excelent! Europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt, i-a pus in fata lui Orban oglinda realitatii: “UE a devenit membru UE in 2004. Ai semnat, impreuna cu predecesorii tai, pentru valorile UE. Si cunosti foarte bine toate valorile si principiile UE. Ai violat fiecare dintre aceste principii europene, toate aceste principii. Si totusi vrei sa ramai membru al Uniunii Europene. Am mai mult respect pentru euroscepticii care macar spun <>”.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21736352-video-discurs-senzational-liderului-european-guy-verhofstadt-fata-lui-viktor-orban-care-pasul-urmator-veti-arde-carti-parca-stalin-brejnev-revenit-ungaria-ati-incalcat-toate-principiile-valorile.htm
Sorositi….
Grindeanu, criticat dur in plenul Parlamentului European: Premierul PSD e mai rau ca Viktor Orban
„Viktor Orban nu refuza niciodata dezbaterea. A raspuns de fiecare data cand Comisia l-a invitat. Cand am discutat despre Romania si legile privind coruptia (OUG 13, n.r.), niciun premier socialist al Romaniei nu a venit aici (in Parlamentul European, n.r.)”, a declarat Webber.
http://www.aktual24.ro/grindeanu-criticat-dur-in-plenul-parlamentului-european-premierul-psd-e-mai-rau-ca-viktor-orban/
Mizerabilii
Guvernul a intrat cu cizmele si in cercetare: O razbunare pe calitate, competenta si profesionalism
Ministerul Cercetarii a schimbat componenta consiliilor care monitorizeaza calitatea activitatii de cercetare, noile numiri ridicand mari semne de intrebare. “Este o razbunare pe calitate, competenta si profesionalism”, spune prof. dr. Dragos Ciuparu.
“Cu foarte mici exceptii, a fost readusa la carma cercetarii echipa care a condus acest sistem in perioada 2000-2004. S-a renuntat la evaluarile internationale ale competitiilor de proiecte si se trece la finantarea majoritara a cercetarii din pixul ministrului, pe criterii netransparente. Einstein spunea ‘Nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat’.
Ma astept la revenirea cercetarii la nivelul anului 2004, intr-o mare masura, si la un exod masiv al oamenilor valorosi, atatia cati mai sunt, catre tari in care valoarea si profesionalismul sunt respectate. Cercetarea din invatamantul superior va avea profund de suferit tocmai acum, cand se reinviase reflexul de a produce cunoastere in universitati.
Se va distruge si bruma de incredere care se reconstruise in 2016 in administrarea cercetarii din Romania. Eu percep aceste actiuni ca fiind pornite dintr-o dorinta de razbunare pe calitate, competenta si profesionalism”, a declarat pentru Ziare.com prof. univ. Dragos Ciuparu, doctor in chimie, fost cercetator la Yale University si fost presedinte al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica (ANCS).
Ministerul Cercetarii, Serban Valeca (PSD), a schimbat, luni, in mod fundamental componenta organismelor consultative ale ministerului, ridicandu-se astfel mari semne de intrebare cu privire la drumul pe care o va porni de acum inainte cercetarea romaneasca.
Din aceste institutii fundamentale au fost eliminati toti profesorii din strainatate, cu reputatii academice impecabile, in schimb, alaturi de nume mari ale cercetarii romanesti au fost aduse si diverse cadre didactice autohtone fara CV redutabil, iar unele chiar controversate.
Mai mult, mari universitati romanesti, precum Babes Bolyai, au fost trecute pe planul doi, fiind avantajate de noile numiri universitati mici, cu rezultate destul de obscure si clasate pe ultimele locuri, cum ar fi Universitatea Stefan cel Mare din Suceava.
http://www.ziare.com/scoala/universitati/guvernul-a-intrat-cu-cizmele-si-in-cercetare-o-razbunare-pe-calitate-competenta-si-profesionalism-1463327
PS Sunt cateva pasaje ce ar trebui bolduite cu rosu !
Da… le-au desfiintat … in aceste conditii eu nu mai aplic la granturi din fonduri nationale pentru ca nu are rost. Castigatorii se stiu deja.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21736412-lovitura-dura-pentru-marine-pen-inaintea-turului-lea-alegerilor-parlamentul-european-estimeaza-5-milioane-euro-prejudiciul-scandalul-angajarilor-fictive-facute-lidera-frontului-national.htm
Buna ziua
Un salt inainte al Romaniei . Ajungem din urma tarile UE mai dezvoltate .
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/7997684/2-24042017-AP-EN.pdf/d83f50f3-ecab-457a-a46b-f58d3e42a030
Datoria publica (in 2016) a Romaniei a egalat in procente PIB pe cea a unei tari ca Danemarca . 🙂
37,6 % PIB Romania versus 37,8 % PIB Danemarca .
Garantat depasim pe amaritii astia in 2017 . 🙂
Exista o singura problema fara explicatie : Cite locuinte au danezii cu buda in curte , citi km de autostrazi si pe unde o fi lipsind apa potabila ?
Nu ne spun nenorocitii dracului ca ne invidiaza . 🙂 🙂 🙂
Si dat fiind ca informatile bune nu vin niciodata singure 🙂 :
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8001730/3-26042017-BP-EN.pdf/c22de270-ea00-4581-89bc-501056f9cae2
PRIMUL LOC dar de la coada 🙂 privind numarul de absolventi de universitati .
Daca la cantitate adaugam si calitatea diplomelor (Spiru Haret , plagiate , s.a.m.d.) nu e de mirare ca sintem unde sintem si demagogii (chiar borfasi) ajung parlamentari , ministri , secretari de stat .
Ca nota de consolare , penultimii sint italieni . Spiritul latin e biruitor . 🙂
La somaj stam mai bine :
http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8008016/1-27042017-AP-EN.pdf/6617d81f-e62f-4063-9393-a74703badad4
Adica Transilvania e un veritabil motor iar sudul (regiunea Muntenia si Oltenia ) centre de asistenta sociala . Exact acolo unde PSD face plinul de voturi . La saraci .
” Dragnea si PSD , bunastare au adus ” (varianta moderna a “Ceausescu -PCR , bunastare au adus” care se scanda din toti plamanii cindva . 🙂 🙂
In sud le-a mers criminalilor mai bine decalogul identificat de Chomsky pentru manipularea cretinilor-multi:
http://noam-chomsky.tumblr.com/post/13867896307/noam-chomsky-10-strategies-of-manipulation-by
2 – 7- 8 ” masuri” intens folosite/aplicate in Romania .
Foarte bun articolul .
Foarte putin publicizat atacul israelian in Siria .
4 sau 5 avioane au lansat (azi noapte) rachete (sau bombe, nu e specificat ) “inteligente” linga aeroportul din Damasc distrugand un depozit .(explozii vizibile de la kilometri , documentata de tv siriana ) Zona atacului e sub control iranian . Depozitul era a Hezbollah.
Concluzii (mai putin publicizate)
-NU E credibil ca rusii au stiut de atac si ca atare au “stins” sistemele S 300 si S 400 amplasate in Siria.
– Respecivele sisteme au ceva puncte slabe si israelianii stiu cum sa le exploateze in propriul interes .
– Sistemul israelian de spionaj e extraordinar . Stie tot legat de alimentarea iraniana a Hezbollah cu arme si munitie . (in special arme mai sofisticate)
– Assad e foarte slab la o ofensiva aeriana facuta “a la carte” .
– Israel nu discuta cu nimeni cind e de atacat preventiv o potentiala problema din viitor .
– Armata israeliana e chiar la “top” in materie .
Buna ziua. Se pare că nu toți judecătorii sunt trestii http://mobile.hotnews.ro/stire/21736668. Se amână aprobarea lui dragnea
https://www.europafm.ro/ccr-a-amanat-pentru-a-patra-oara-decizia-fata-de-legea-care-le-interzice-persoanelor-condamnate-penal-sa-ocupe-functii-in-guvern/
Adevarat a inviat.
Probabil ca mustaciosul mai bine ar trebui lasat naibii sa fie pohta-ce-a-pohtit prim-ministru. De furat mai mult decat are acum ce poate fura? Si-asa trage sfori la greu acuma, ca doar totul e sub masa. De-abia n-o sa mai fie toata lumea cu ochii pe butelie. Vine vara, nu cred ca trebuie stresul asta: sa stai zi-de-zi sa-i urmaresti pe toti imbecilii nu cumva sa strecoare cine-stie-ce legi.
Nu .. nu trebuie lasat. E vorba de principii nu de bani.
postare 9
http://politeia.org.ro/editoriale/chemati-l-pe-dumnezeu-la-comisie/53426/