Revista Presei – 1 aprilie. Dragnea, primul vânător al țării
01/04/2017 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 1 aprilie. Vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin şi va deveni caldă pentru această dată în toate regiunile, informează ANM. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat şi în vestul Olteniei. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă. Izolat, îndeosebi în Transilvania, se va produce brumă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Boierul rosu si visul hotului de cai. Dupa afacerile cu porci si vite, apar si domeniile de vanatoare. Daca cineva i-ar lua cheile de la masina si telefonul mobil, adica singurele semne ale modernitatii, ne-am trezi in fata cu un boier fanariot reincarnat: vataf peste tara, cu un judet trecut pe nume, mosier de paduri, terenuri agricole, fanete, balti, domenii de vanatoare, cirezi de vite si porci, proprietar de conace si lautari tocmiti la malul Dunarii, cu sate intregi de robi tinuti cu firimituri. Nu-i lipseste decat un cilindru boieresc pe cap, caftanul inflorit si un hanger la brau. Asa arata imaginea nefardata a liderului PSD. In oglinda televiziunilor, Dragnea se vede altfel: grijului cu saracii, patriot si trudind pentru binele poporului. Nu-i cereti boierului rosu sa inteleaga ceva din modernitate, progresul mentalitatilor sau a patra revolutie industriala. Viziunea lui economica se intoarce pe la inceputul de secol. Vrea reindustrializarea Romaniei, fabrici si uzine prelucratoare de stat, sa mancam ce producem noi, dar asta nu-l impiedica sa importe in fermele familiei porci din Germania si Olanda cu care indoapa prostimea. Boierul cultiva ura fata de tot ce-i strain si propovaduieste iubirea de tara, dar vacantele si le petrece sub palmieri, peste Ocean. Din lux si opulenta, plange soarta amaratilor. Mituieste functionarimea de stat cu lefuri mari, pregatind jupuirea celor care produc un leu cinstit. Asa arata azi chipul social democratiei Romanesti: un boier fanariot lacom, gaunos, depasit mult de vremuri si cu capul umflat de betia puterii. Cum ar putea un om cu o viziune atat de inapoiata asupra functionarii statului sa duca Romania inainte? In mintea lui relatiile internationale arata ca acum 200-300 de ani. Sa nu ne mai miram ca vede in Trump sau in israelieni un fel de sultani la care merge sa-si reinnoiasca firmanul. Dragnea sta la coada si pe la usi in Washington sau Tel Aviv, plateste sfetnici mai mult decat face, convins ca daca nu plateste pesches la Inalta Poarta isi pierde sigur dregatoria. In lumea baronului de Teleorman inca functioneaza micul si marele mucarer. Functiile se vand si se cumpara de sus pana jos iar banii se scot jumulind apoi tara de tot ce are mai bun prin ea. Integral pe Hotnews
Investigatia RiseProject, aici!
Ponta îl ia ca model pe Viktor Orban: Vrea să depună un proiect pentru înăsprirea condiţiilor privind prezenţa universităţilor străine în România. Deputatul PSD Victor Ponta spune că va începe să lucreze la un proiect de lege care să înăsprească condiţiile de prezenţă în România a universităţilor străine, pe modelul promovat în Ungaria de premierul Viktor Orban, care a ţintit o unitate universitară finanţată de miliardarul George Soros. Deputatul face referire la un proiect de lege din Ungaria, care înăspreşte condiţiile pentru prezenţa pe teritoriul ţării a universităţilor străine. Intrarea lui în vigoare ar însemna închiderea Universităţii Central Europene din Budapesta, fondată de George Soros. Măsura este susţinută şi promovată de guvernul maghiar, condus de Viktor Orban. Un nou proiect de lege care înăspreşte regulile privind prezenţa universităţilor străine în Ungaria ar determina închiderea Universităţii Central Europene (CEU) din Budapesta, fondată de miliardarul şi filantropul George Soros, a transmis, într-o declaraţie, instituţia de învăţământ, potrivit Reuters. Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a criticat dur în multe rânduri organizaţiile societăţii civile finanţate de Soros, acuzându-le că se opun politicilor sale privind migraţia. Orban, care şi-a înăsprit retorica antimigraţie în contextul apropierii alegerilor parlamentare din 2018, spune de asemenea că ONG-urile care primesc finanţări din afară reprezintă interese străine şi se amestecă în afacerile interne ale Ungariei. Conform proiectului de lege înaintat marţi parlamentului, universităţile străine vor trebui să aibă un campus în Budapesta şi unul în ţara de origine. CEU nu are deocamdată decât un sediu în capitala Ungariei, Budapesta. “Conform modificărilor, CEU ar trebui să deschidă un campus suplimentar în statul New York. A forţa CEU să facă acest lucru nu ar aduce niciun beneficiu educaţional şi ar determina costuri financiare şi resurse umane inutile”, se arată în comunicatul universităţii. Integral pe Romania Libera
Dosarul de şantaj „Antena – RCS&RDS”. Martor: Ioan Bendei era speriat, i-am spus să meargă la Poliţie. Un martor în dosarul de şantaj „Antena – RCS&RDS” le-a spus, vineri, judecătorilor de la instanţa supremă că Ioan Bendei a înţeles din discuţia cu Sorin Alexandrescu că ar putea fi arestat pentru dare de mită dacă va fi publicat contractul dintre RCS şi firma fiului lui Dumitru Dragomir, precizând că atunci i-a spus lui Bendei, care era speriat, să meargă la Poliţie. Mihai Dinei, fostul şef al Direcţiei juridice a companiei RCS&RDS, a dat vineri o declaraţie de martor în care le-a spus judecătorilor despre contractul dintre RCS şi firma fiului lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL, precum şi ce a aflat de la Ioan Bendei după întâlnirea acestuia cu Sorin Alexandrescu, fostul director al Antena TV Group. “După întâlnire, Bendei mi-a zis ce s-a întâmplat şi era speriat. Mi-a spus că i-a spus Alexandrescu că a dat şpagă lui Mitică Dragomir, dar ar avea o propunere pentru el în situaţia în care ar fi dispus ca RCS să semneze un contract pentru retransmisia a două canale ale trustului Intact, în schimbul unui preţ de 0,6 euro pe abonat şi că în aceste condiţii ar trece sub tăcere aceste informaţii. Bendei a înţeles că va fi arestat, i-ar fi zis că nu ar mai sta la masă cu dânsul dacă publică ancheta”, a spus Mihai Dinei. Martorul a mai arătat că ştia de existenţa unui contract de asociere între RCS şi SC Bodu încă din 2009, iar această firmă are legătură cu fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan. Mihai Dinei le-a mai spus judecătorilor că a fost un control al Gărzii Financiare la RCS în legătură cu acel contract cu SC Bodu SRL, în februarie 2013. Integral pe Adevarul
Cum se sifonează banii publici. Comuna lui Liviu Dragnea a primit peste trei milioane de euro, care au ajuns în conturile firmei TelDrum. Liviu Dragnea, ca ministru al Dezvoltării, a crescut de cinci ori bugetul comunei natale Gratia din Teleorman. Astfel, peste trei milioane de euro au plecat din bugetul Guvernului spre comuna teleormăneană. Banii, însă, nu au rămas în Gratia, ci au fost virați în conturile TelDrum SA. De când se știe, administrația locală din Gratia mizează pe un buget anual de cam jumătate de milion de euro. În 2015, însă, acest buget de comună mică din Teleorman a sărit în aer: s-a mărit de cinci ori. Evenimentul epocal care a dus la această creștere uriașă a fost acodarea unui contract de lucrări de către Consiliul Local Gratia companiei controlate informal de către Liviu Dragnea, TelDrum SA. Din date publice, bugetul comunei Gratia poate fi urmărit înapoi în timp până în 2011, inclusiv. În acel an, veniturile totale ale comunei natale a lui Liviu Dragnea erau de 2.674.000 de lei (facsimil 1). Nu era o întâmplare, cam acesta era nivelul mediu anual al bugetului acestei comunități. În 2012, de alt-fel, suma a fost similară: 2.357.000 de lei (facsimil 2). De fapt, chiar mai mică cu peste 300.000 de lei. Explicabil, de altfel: PSD, partidul lui Liviu Dragnea, fusese în opoziție până în mai 2012, deci bugetul țării fusese aranjat de către “ceilalți” (în cazul de față, guvernul Emil Boc, susținut de alianța politică PD-L – UNPR). În 2013, primul an în care PSD (prin alianța USL) a fost responsabil de bugetul țării după venirea la guvernare, Gratiei i-au crescut veniturile totale la 3.108.880 de lei (facsimil 3). Surprinzător, însă, în 2014, cu PSD la guvernare, bugetul comunei teleormănene a scăzut până la 2.428.000 de lei (facsimil 4). Era, însă, doar scăderea bugetară dinaintea creșterii. Integral pe Romania Libera
Cum plănuieşte PSD să ‘fileze’ SRI. SUPERPUTERILE pregătite în Parlament. Comisia de control a activităţii SRI, controlată de majoritatea PSD-ALDE, va căpăta puteri sporite de supraveghere a acţiunilor ofiţerilor de informaţii dar şi a banilor cheltuiţi de Serviciu. Comisia va putea să facă vizite-supriză la unităţile SRI şi va putea să sesizeze organele penale dacă găseşte indicii de încălcare a legilor. În circa trei săptămâni, Parlamentul este aşteptat să voteze două proiecte care oferă PSD un avantaj major: are prima şansă să controleze politic comisia până în 2020. Comisia de control a SRI nu va fi obligată să informeze populaţia cu privire la ce se întâmplă în spatele închise. Comisia de control a SRI, condusă de Adrian Ţuţuianu (PSD) a aprobat modificarea propriilor reguli de organizare, funcţionare şi control. Modificările urmează să fie votate de plenul reunit al Parlamentul la următoarea şedinţă comună a senatorilor şi deputaţilor. A fost eliminată interdicţia ca membrii comisiei să facă parte din Guvern. Astfel, membrii comisiei de control a SRI pot fi, în acelaşi timp, miniştri şi secretari de stat. Rămâne totuşi interdicţia ca membrii comisiei să facă parte şi din alte comisii parlamentare. Integral pe EVZ
Cifrele dezastrului. Veniturile nu mai fac față cheltuielilor cu pensiile și salariile bugetarilor. Bugetul pe 2017 este contestat atât de specialiști din opoziție, cât și de fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, pus și menținut de Ponta. Povara bugetară a plății salariilor, pensiilor, dar și a ajutoarelor sociale a ajuns atât de mare, încât suma necesară pentru onorarea acestor obligații a ajuns să depășească cu aproape 20% toate veniturile încasate din taxe și impozite. Majorările repetate de pensii și salarii, dar și creșterea numărului beneficiarilor de ajutoare sociale produc dezastru în execuția bugetară. Așa cum arată cifrele la două luni, falia între ceea ce colectează statul, prin ANAF, din taxele și impozitele percepute populației și companiilor (venituri fiscale) și ceea ce cheltuiește pe obligațiile mai sus amintite se adâncește. Numai cheltuielile cu plata salariilor și a ajutoarelor sociale în lunile ianuarie-februarie din acest an au ajuns la 24,98 miliarde de lei, în creștere cu peste 10% față de perioada similară a anului trecut. În același timp, veniturile fiscale, cea mai importantă sursă a încasărilor bugetare, au fost de doar 20,8 miliarde lei. Îngrijorător este că acestea sunt în continuare sub nivelul de anul trecut, respective cu 5,6% în primele două luni din 2017. Așadar, tot ce se încasează din taxe nu ajunge decât pentru a plăti 83% din suma necesară salariilor și cheltuielilor de asistență socială (în principal pensii). În perioada ianuarie-februarie 2016, falia era mult mai mică atunci, când statul a cheltuit pentru salarii și asistență social suma de 22,5 miliarde lei, la venituri fiscale de 22,09 miliarde lei, potrivit datelor din execuția bugetară consultate de RL. Mai grav este că proiectul legii salarizării unitare prevede noi majorări salariale pentru personalul public, iar pensile vor crește din nou, de la 1 iulie, după ultima majorare, de la 1 ianuarie. Nici situația veniturilor totale (care includ și banii din fonduri europene) nu arată bine, dat fiind că în primele două luni sunt cu 1,4% mai mici față de ianuarie-februarie 2016, în timp ce cheltuielile s-au diminuat doar cu 0,3%, fiind tăiate în principal investițiile. Integral pe Romania Libera
Canapiste fara numar! Pe cine propune ministrul energiei la Hidroelectrica, cea mai importanta companie de stat: Un fost operator de productie grafica la TV, o fosta prezentatoare TV si Andreea Lambru, cunoscuta din presa de scandal. Ministrul energiei Toma Petcu a transmis vineri catre Hidroelectrica o lista cu sase propuneri pentru functiile de membri provizorii in Consiliul de Supraveghere al companiei. Unele propuneri ale Ministerului Energiei sunt neobisnuite: un fost operator de productie grafica, actual consilier la Secretariatul General al Guvernului (SGG), o fosta prezentatoare TV si controversata Andreea Lambru, secretar general adjunct al Guvernului. Pe lista se mai afla si vicepresedintele Oficiului National pentru Jocuri de Noroc. Acestia se vor afla la conducerea uneia dintre cele mai valoroase companii din Romania. Ioana-Andreea Lambru (32 ani), absolventa a Universitatii Romano-Americana, Relatii Internationale Financiar Bancare. In ianuarie, premierul Sorin Grindeanu a numit-o secretar general adjunct al Guvernului, post pe care l-a mai detinut in perioada noiembrie 2012-iulie 2014. In perioada 2009-2011 a fost sefa de cabinet a lui Radu Stroe, care ocupa pe atunci functia de secretar general al PNL. In mai 2011, Lambru a fost desemnata secretar general adjunct al PNL. Acum este membru ALDE. In noiembrie 2012, a fost numita secretar general adjunct, post din care a fost eliberata din functie in iulie 2014, prin decizie a premierului Victor Ponta. In noiembrie 2012 a fost implicata intr-un scandal sexual cu un membru PNL. Vezi aici detalii. Integral pe Hotnews
Problema bugetului nu e că deficitul va depăşi 3% din PIB, ci că acesta nici nu trebuia să existe. Avem excedent bugetar pe primele două luni, spune Viorel Ştefan, ministrul finanlelor”: În ciuda tuturor porocilor care anunţau dezastrul, iată că pe două luni stăm pe excendent!”. “Veştile bune din economie confirmă faptul că programul de guvernare poate aduce mai mulţi bani în buzunarele românilor, fără a afecta echilibrele macroeconomice. Dacă programul va fi pus în practică, punct cu punct, vom reuşi să relansăm economia naţională şi vom aduce mai mulţi români în clasa de mijloc. Toate acestea, fără a depăşi pragul de 3% la deficitul bugetar!”, îl completează Liviu Dragnea, şeful PSD, singurul care ştie, după cum afirmă, programul de guvernare “din scoarţă în scoarţă”. Ca doi gospodari pricepuţi Stefan şi cu Dragnea au băgat cozonacul în cuptor şi acum se învârt în jurul lui: uite ce frumos creşte! Vorbind însă de excedent şi de deficit, cei doi demnitari trec sub tăcere lucruri esenţiale: ce se întâmplă dincolo de smalţul cifrelor? Ce este în cozonacul care se umflă? O discuţie despre excedenul de la două luni şi despre deficitul de peste următoarele luni şi de la finalul anului este târzie pentru că cele mai multe dintre capitolele de cheltuieli nu mai pot fi schimbate. Dar nu trebuie să-i fie permis guvernului să spună “alb”, acolo unde este “negru”. Dacă guvernul nu explică de unde vine excedentul şi unde se duce deficitul, atunci trebuie să explice alţii. Excedentul cu care se laudă Viorel Ştefan vine contr-o completă ignorare a investiţiilor în prima parte a anului. Poate a fost vremea mai proastă ca în alţi ani, poate noua administraţie nu a început încă să funcţioneze la întreaga capacitate, nu ştim. Ştim că excedentul la două luni este de 391 de milioane de lei, dar cheltuielile totale cu investiţiile (cheltuielile de capital şi cele făcute în proiectele finanţate de UE) au fost, în aceeaşi perioadă, de doar 916 milioane de lei, faţă de 2,7 miliarde de lei în primele două luni din 2016, adică de trei ori mai mici. Iar viitorul deficit nu va merge în proiecte de investiţii, acele investiţii invocate ori de câte ori unul sau altul din administraţie pomeneşte de nevoia de majorare a deficitului bugetar. Întreg deficitul bugetar merge şi anul acesta la acoperirea deficitului fondului de pensii care creşte de la 21 de miliarde de lei, anul trecut, la 28 de miliarde de lei anul acesta, echivalent a 3,5% din PIB. Altfel spus: deficitul bugetar de 3% din PIB la care se va ajunge la final de an (dacă nu cumva va fi depăşit) înseamnă 24 de miliarde de lei; dar acest deficit nu acoperă deficitul fondului de pensii de 28 de miliarde de lei. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna, fara pacaleli din partea politicienilor! 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
M-asteptam sa ne pacalesti azi cu cine stie ce City. Dar nimic ?. Buna dimineata lume!!!
Buna dimineata
A fost prins Sebastian Ghita .
Buna.
Unde? Ca pe HN nu se spune nimic. Se pregatesc lucruri interesante.
1 aprile 🙂
Buna
Da 😀 😀
Despre canapiste
http://www.comisarul.ro/articol/asta-care-rupea-canapelele-pe-la-pnl-propusa-pentr_880297.html
Buna dimineata! Umbla zvonul ca Tariceanu se retrage la o manastire de capucini si Dragnea merge in pelerinaj la Ierusalim 😀
Buna dimineta,
mai bine la Mecca_ ca e mai palpitant: busculade, victime etc.!
postare 9
http://politeia.org.ro/editoriale/psihanaliza-politicienilor-vanatori/52938/