Revista Presei – 14 ianuarie. Pinalti, încă o condamnare pentru banii negri ai PDL
14/01/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 14 ianuarie. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată in cea mai mare parte a tării. Temperaturile maximele se vor incadra intre -1 si 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse intre -15 si -3 grade, mai ridicate in Dobrogea, pană in jurul valorii de 1 grad, pe litora, informează ANM. In regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros si vor fi precipitatii, in general slabe cantitativ. Ziua acestea se vor semnala pe arii relativ extinse si vor fi predominant sub formă de ninsoare si lapovită, iar noaptea, va ninge local. In celelalte regiuni innorările vor fi temporare si mai ales in prima parte a zilei vor fi precipitatii mixte. Pe arii restranse se va produce polei. La munte vor predomina ninsorile si cu precădere in prima parte a intervalului vantul va avea intensificări, viscolind trecător ninsoarea si spulberand zăpada. In celelalte regiuni, intensificările de vant vor fi sporadice si la cote mai reduse. In zonele joase de relief, in cursul noptii, pe arii restranse se va semnala ceată, asociată cu depunere de chiciură. Bucuresti: Vremea se va incălzi, temperatura maximă se va situa in jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -6…-5 grade, mai scăzută in zona preorăsenească. Cerul va avea unele innorări dimineata cand vor mai fi conditii de ploaie si depuneri de polei. Vantul va sufla slab si moderat. Spre sfarsitul intervalului vor fi conditii de ceată.
Miza scandalului Ghiță – SRI. Este evident că dezvăluirile lui Sebastian Ghiță reprezintă un amestec manipulator de frânturi de adevăr, exagerări și minciuni sfruntate (povestea despre aducerea în țară a lui Nicolae Popa, de exemplu). Este evident că motivația dezvăluirilor pe care le face o reprezintă frustrarea că a fost abandonat în mâinile justiției. Este evident că tot ce a arătat până acum nu reprezintă probe indubitabile care să demonstreze că relația sa cu generalul Coldea, numărul doi din SRI până ieri, era foarte apropiată, chiar una de complicitate.Cu toate acestea, știm deja despre Sebastian Ghiță suficient de multe lucruri care să justifice o schimbare importantă în Serviciul Român de Informații. Indiferent dacă fugarul va mai face dezvăluiri sau nu, datele existente sunt de ajuns pentru demararea unei investigații interne, urmată de măsuri drastice care să prevină repetarea unui caz similar.Există două mari calupuri de informații publice care sugerează cu suficientă forță că relația Ghiță – SRI a fost una malignă. Primul calup conține contractele pe care firmele din imperiul Ghiță le-au încheiat cu foarte multe instituții ale statului român, printre care și SRI, STS, Ministerul de Externe, Administrația Penitenciarelor, Agenția de Cadastru, Administraţia Apele Române, ANCOM, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei, Tribunalul Bucureşti și alte câteva zeci de instituții. Vorbim de sute, dacă nu mii de contracte, cu o valoare cumulată de sute de milioane de euro. Dar vorbim și de servicii care vizează domenii extrem de sensibile, din zona siguranței naționale. Integral pe Digi24
Urzeala Tronului PSD. Cum a preluat Ponta partidul, cu „sforăriile“ lui Ghiţă. Ce-şi amintesc liderii PSD ai anului 2010. Inculpatul fugar Sebastian Ghiţă povesteşte, într-o postare video, ce sfori a tras la Congresul PSD din 2010, susţinut de servicii, pentru a fi ales Victor Ponta preşedinte. „Adevărul“ a vorbit cu mai mulţi social-democraţi implicaţi atunci în luptele interne din partid, iar concluzia e şi mai surprinzătoare: susţinerea lui Ponta nu a venit doar din zona SRI, ci şi de la Traian Băsescu. Fostul deputat Sebastian Ghiţă a vorbit, într-o nouă înregistrare difuzată de România TV, că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea, cu care şi-a petrecut concediul în Seychelles, unde a făcut „lobby“ pentru alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte al PSD. Ghiţă spune că a fost cu Coldea în Seychelles înainte de Congresul PSD din 2010, însă şeful operativ al SRI i-ar fi transmis că preşedintele României de atunci, Traian Băsescu, are un alt favorit la şefia PSD decât Victor Ponta. „Am să mă concentrez azi pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, într-o insulă exotică. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar numai să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul”, a spus Sebastian Ghiţă. Congresul PSD a avut loc în februarie 2010, la doar două luni după alegerile prezidenţiale din 2009. Practic, Ghiţă sugerează că Traian Băsescu s-a implicat în jocurile politice din interiorul PSD în favoarea contracandidatului său de la prezidenţiale, Mircea Geoană. „Este totalmente neadevărat ce spune Sebastian Ghiţă, că Traian Băsescu m-ar fi susţinut pe mine sau pe Cristian Diaconescu. Sunt extrem de multe elemente care arată că, dimpotrivă, Traian Băsescu a făcut tot ce i-a stat în putere să împiedice alegerea mea la Congresul din 2010. Nu pot vorbi de implicarea serviciilor, dar o preferinţă certă pentru Victor Ponta a existat şi s-a materializat“, a spus Mircea Geoană, preşedintele PSD în funcţie la data Congresului, pentru „Adevărul“. Integral pe Adevarul
Gheorghe Ștefan, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul finanțării ilegale a PDL. Fostul primar din Piatra Neamț a fost condamnat, vineri, de Tribunalul București, la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul finanțării ilegale a Partidului Democrat Liberal (PDL), după ce și-a recunoscut vinovăția. Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Gheorghe Ștefan cu procurorii DNA și au decis ca fostul primar să primească o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare. Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ștefan, fiind menținut sechestrul până la concurența sume de 235.000 de euro. În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la șase ani închisoare în dosarul „Microsoft”. În 13 decembrie, procurorii DNA Ploiești au sesizat Tribunalul București cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Gheorghe Ștefan, fost primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte PDL, acuzat de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Conform acestui acord, Gheorghe Ștefan a acceptat să primească trei ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de trei ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor. Integral pe Romania Libera
„Iubăreţii” domni Coldea şi Ghiţă. Marea problemă a SRI. n acest moment, ni se arată public că SRI a considerat oportun ca şeful operativ al serviciului secret intern, care a condus practic instituţia timp de peste 10 ani, să ia o mică pauză, să stea în faţa unei comisii interne a SRI şi să dea explicaţii dacă a fost într-adevăr în vacanţe exotice cu fugarul inculpat Sebastian Ghiţă sau nu. Ce s-o petrece cu adevărat acolo nu ştim şi probabil că nu vom afla prea curând. Dar ştim că acum doi ani, când inculpata Elena Udrea vântura carneţele scrise frumos de mână despre genţi cu bani la ordinul lui Coldea, SRI nu a considerat oportun un astfel de moment. Să facă diferenţa de oportunitate fotografiile şi chitanţa toscană de la Locanda dell`Amorosa (localitate care s-ar traduce „iubăreaţa”, din italiană), lucruri concrete într-un noian de afirmaţii şi lozinci? Cert este că oricum ar fi, SRI iese prost, în ciuda flexării muşchiului democratic al „anchetării” generalului Coldea. Dacă a ştiut şi a tăcut, se cheamă cârdăşie cu un personaj ţinut în braţe ani la rând de sistemul judiciar şi de intelligence al României, care a acaparat vorace aproape tot ce a însemnat contract important cu statul în domeniul IT. Dacă nu a ştiut – şi aici este şi marea fractură de logică a acestei anchete interne de la SRI – atunci cu ce se ocupă de fapt SRI? Americanii au o expresie foarte plastică pentru ceea ce se petrece acum în România: „the shit has hit the fan”. Adică, într-o traducere de care Irina Margareta Nistor ar fi mândră, treaba aceea urât mirositoare a lovit ventilatorul. Şi a început inevitabil să împroaşte. Încă nu ştim cât, încă nu ştim cum, încă nu ştim de ce şi mai mult ca sigur nu vom şti prea curând şi prea complet ceva concret. Dar putem analiza câteva ipoteze. Integral pe Gandul
EXCLUSIV. Raport AEP: 3 milioane de lei, cheltuieli ilegale ale partidelor. Peste 3 milioane de lei nu au putut fi justificaţi de candidaţii de la alegerile locale. O treime din această sumă o reprezintă cheltuielile UNPR. Datele sunt prezentate în raportul Autorităţii Electorale Permanente, obţinut de Digi24. Cele mai mari probleme le are fostul UNPR, pentru care întreaga finanţare de la alegerile locale nu a respectat legislaţia electorală. Suma totală este de peste un milion de lei. Şi partidul lui Nicuşor Dan are aproape 150 de mii de lei care nu au fost decontaţi de AEP. Prima campanie electorală finanţată din bugetul de stat, cea pentru alegerile locale din iunie 2016, a pus mari probleme unor partide. Candidaţii UNPR au cheltuit 1.047.190 de lei şi au cerut decontarea. Surpriza neplăcută a venit când Autoritatea Electorală Permanentă a decis că întreaga finanţare a fost ilegală. UNPR a depus o contestaţie şi nu a vrut să comenteze situaţia. În campania pentru alegerile locale, cea mai mare sumă a fost cheltuită de PNL, peste 18 milioane de lei. Din aceşti bani, AEP nu a decontat 465.460 de lei, care ar fi fost cheltuiţi ilegal. Liberalii nu au comentat informaţiile. PSD a cerut rambursarea a peste 14,6 milioane de lei. AEP a găsit nereguli în documente şi nu a fost de acord cu returnarea a 161.096 de lei. Integral pe Digi24
Limite de taxare a salariilor există peste tot: Cum sunt plafonate contribuţiile de asigurări sociale în alte state din Uniunea Europeană. Plafonul maxim al contribuţiei la pensie este de 4.000 de euro pentru un angajat din Cehia (echivalentul a patru salarii medii din această ţară), în Franţa contribuţia este plafonată la 3.200 de euro pe lună (adică la nivelul unui singur salariu mediu), iar în Polonia plafonarea CAS este la 2.300 de euro pe lună (2,3 salarii medii din Polonia), potrivit datelor firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC. Pană în această lună, Romania avea un plafon similar cu cel al Franţei, de pană la 3.200 de euro, doar că era echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie şi nu a unui salariu mediu, cum e în Franţa. Începand de luna viitoare, plafonul CAS din Romania dispare. Decizia noului guvern PSD de a elimina plafonul de cinci salarii medii brute la plata contribuţiei de asigurări sociale (CAS) a bulversat mediul de business, iar firmele sunt nevoite să-şi refacă bugetele pentru a putea acoperi aceste creşteri de costuri cu salariile angajaţilor din top management. Consultanţii susţin că, deşi impactul în economie al acestei măsuri nu este atat de mare pe plan local, majoritatea statelor din Uniunea Europeană aplică astfel de plafoane, în încercarea de a scoate la suprafaţă veniturile reale obţinute de cel mai bine plătiţi angajaţi din economie. Integral pe Zf.ro
MApN oferă un contract de 3,9 milioane de lei, fără licitație, unei firme cu numai doi angajați, care face reabilitări termice la blocuri. Firma va lucra la infrastructura bazei aeriene Fetești, unde sunt repartizate avioanele F-16. Un nou contract extrem de interesant a fost încredințat de Ministerul Apărării Naționale, fără licitație, unei firme private. Contractul este în valoare de 3,9 milioane de lei și a fost atribuit, în luna ianuarie 2017, firmei Aduro Impex Srl. Potrivit MApN, această firmă are adresa poștală în București, pe Șoseaua Mihai Bravu, într-un bloc, la apartamentul 54 de la etajul 8. Nu știm cum poate funcționa, într-un apartament de bloc, o firmă care execută lucrări pentru Armată. O posibilă explicație ar fi cea rezultată dintr-o informație prezentată, în anul 2016, de publicația Gazeta de Bistrița. Potrivit acestei publicații, firma Aduro din București a câștigat un contract de construire a unui aquapark la Bistrița: “Câştigătoare a fost declarată o firmă din Bucureşti – SC Aduro Impex SRL din Bucureşti. Nimic foarte interesant în legătură cu această firmă cu doar doi angajaţi”. Dacă o firmă are doar doi angajați, ea poate funcționa însă și într-un apartament de bloc. Iar dacă ea are experiență în construirea unui aquapark la Bistrița, firma poate lucra și la aerodromul din Fetești. Pe de altă parte, potrivit publicației Ziarul de Iași, aceeași firmă, Aduro Impex din București, a câștigat un contract pentru …reabilitarea termică a unor blocuri. Totuși, potrivit anunțului postat de MApN, firma în cauză nu va reabilita blocuri pentru Armată, nici nu va construi pentru MApN un aquapark, ci va face cu totul altceva. Contractul pentru care MApN plătește 3,9 milioane de lei, fără TVA, este pentru “elaborare documentatii tehnico-economice si asistenta tehnica pentru Infractructura baza aeriana – zona operatonala in cazarma 727 Fetesti”. Integral pe Romnaia Libera
A apărut motivarea CCR pe legea dării în plată. Ea permite judecătorilor constatarea impreviziunii și echilibrarea contractului de credit.Condiția de impreviziune se aplică și contractelor încheiate în baza vechiului cod civil. Judecătorul are dreptul să verifice condițiile de apariție ale impreviziunii și să le echilibreze cu condițiile din momentul apariției impreviziunii, ceea ce ar putea însemna la o adică și o conversie în lei cu un anume discount. Acestea sunt pe scurt prevederile motivației CCR la legea dării în plată. Curtea Constituţională (CCR) a publicat pe site-ul propriu și a trimis spre publicare în Monitorul Oficial motivarea privind decizia de neconstituționalitate a legii dării în plată luată de Curte în data de 25 octombrie 2016, ca răspuns la cele 33 de excepții de neconstituționalitate ridicate de șase bănci împotriva Legii 77/2016. Circa 4.000 de procese stăteau blocate pe rolul instanțelor de judecată în așteptarea apariției acestei motivații a CCR. Avocații consultați de ECONOMICA.NET precizează că această motivare instituie ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum în statul nostru de drept, permițând judecătorilor constatarea impreviziunii și îndreptarea condițiilor devenite oneroase într-un contract de credit bancar.Impreviziunea reprezintă “paguba pe care o suferă una din părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, determinat de fluctuaţiile monetare, care cel mai adesea constă într-o inflaţie deschisă sau galopantă”. Altfel spus, reflectă o situaţie care nu putea fi – cum îi spune şi numele – prevăzută, spre exemplu creşterea rapidă a dobânzii unui credit aflat în derulare, care atrage după sine creşterea ratei lunare, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, pentru sute de mii de români în criza financiară. Integral pe Economica.net
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
http://www.comisarul.ro/articol/alba-primarul-din-comuna-cu-cea-mai-mare-absorbtie_866688.html
PSD-ul da afara din partid oamenii care au dovedit ca vor si stiu sa faca ceva pentru comunitatile care i-au ales. Si isi aleg in frunte oameni care au dovedit ca nu stiu sau nu vor sa faca aproape nimic pentru cei care i-au ales.
Primarul unei comunitati care a absorbit cele mai multe fonduri europene este dat afara. Presedintele CJ care a adus un judet pe ultimul loc din tara la dezvoltare conduce partidul.
QED
Mai multe informatii: http://www.stiripesurse.ro/liderul-care-a-fost-exclus-din-psd-rupe-tacerea-ce-acuza-ii-face_1173930.html
Si mai multe: http://m.hotnews.ro/stirecom/21531403
Cica are rezultate proaste in alegeri. Pai daca le-a bagat internet oamenilor in comuna… Cine drac l-a pus sa ajute lumea sa se informeze…
😀 😀
Buna ziua,
incep sa cred tot mai mult ca taranul parvenit, chiar nu doreste functia de PM. Adevarata miza este amnistia si gratierea.Va deveni eroul politicienilor corupti din aceasta tara,si poate un simbol pentru “omologii” europeni.Iar decredibilizarea SRI si a DNA ii poate asigura ….o dentitie din perle, lucrare ce o va efectua in Israel. Prietenii stiu de ce.
Bună ziua!
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21531091-alerta-vin-amnistia-gratierea-totul-pentru-marea-evadare.htm
Asta e o chestie suspectă…
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21531572-rusia-invitat-negocieri-pace-privind-siria-doar-echipa-lui-donald-trump-ocolindu-barack-obama.htm
Bună ziua!
Salut
De ce ar fi suspecta ?
E dorinta pitpalacilor consumatori de cucuruz .
Eu înțeleg că, până pe 23 ianuarie, când încep negocierile, Hussein (Obama) va fi trecut în manualele de istorie, dar puteau, dacă nu rușii, măcar unul din oamenii lui Donald (Duck) să îl anunțe pe actualul locatar de la Casa Albă! Măcar așa, pentru a cere o „binecuvântare”, acolo… 🙂
Un secol de la cea mai mare catastrofă feroviară din România (și printre cele mai grave din lume!):
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/omagiu-adus-celor-1-000-de-victime-ale-tragicului-accident-ferovier-de-la-ciurea-din-urma-cu-100-de-ani–149477.html
imi amintesc cand toata lumea zicea ca Trump e cretin pentru ca vrea ca companiile americane sa ramana in SUA.
Acuma Merkel ii copiaza mot a mot convingerile, vrea ca companiile germane sa investeasca numai in Germania, nu altundeva.
Era o ocazie buna sa aminteasca ca UE trebuie sa fie ca SUA, si investitiile sa aiba loc in UE. Nu, ea a copiat mot a mot si a cedat cu totul.
papagali fara principii si fara curaj, astia sunt liderii europeni progresisti.
Si se mira toti de ce Brexit si de ce Geert Wilders castiga teren. Probabil mai bine ar fi sa se duca tot naibii jos si sa se refaca UE, dar pe alte principii. Ca stilul liberal-socialist (guvern urias, taxe, regulamente multe si stricte de la centru, political-correctness) e clar ca nu merge. La fel cu Obamacare: n-au ce sa lipeasca la ea, au s-o dea jos cu totul si dupa aia au s-o ia de la 0.
Buna seara tuturor……
“Stilul socialist” e o tampenie cat….China, sa zicem, acordarea de ajutor social oricarui “faraon” care zice ca e refugiat asisderea, si tot asa sunt nationalismele si protectionismul economic. Sa traiasca muncitorimea cu gusturi de boieri pe o leafa mai modesta, fara “asigurari si beneficii” si sa munceasca la fel ca un amarat care traieste din “outsourcing” si, hopefully, pana la urma lucrurile se vor aranja, va fi ales cel mai bun, etc…..etc…..
Mi-e groaza ca se va ajunge din nou la granite si botnite de “dragul” unei prostimi incapabile sa se invete cu ceva schimbari in viata.
buna dimineata! 🙂
http://politeia.org.ro/ziarul-de-duminica/ziarul-de-duminica-15-ianuarie/51541/