Revista Presei – 8 noiembrie. Parlamentul bagă bani, bagă bani!
08/11/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata si La multi si sanatosi ani celor care isi serbeaza ziua numelui, avandu-i ca patroni spirituali pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril!
Vremea va fi în general închisă şi se va răci, mai accentuat în centrul, sud-vestul şi nord-estul ţării. Va ploua în majoritatea regiunilor, ziua pe arii mai extinse în nordul Olteniei şi al Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, izolat se vor totaliza peste 35 l/mp, iar noaptea în jumătatea de sud-vest a teritoriului, informeaza ANM. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 3…4 grade în estul Transilvaniei şi 18…20 de grade în sudul Dobrogei şi extremitatea de sud-est a Munteniei, iar cele minime se vor situa între 0 şi 9 grade. Bucuresti: cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze mai mari în a doua parte a zilei, când rafalele vor depăşi 50…55 km/h. Temperatura maximă, mai scăzută decât în intervalul precedent, se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar minima va fi de 6…7 grade.
Ce secrete ascund dosarele Revoluţiei. De ce n-am aflat „cine-a tras în noi, după 22“. Adevărul despre Revoluţia din decembrie 1989 a fost bine ascuns de guvernanţi, care au invocat secretul de stat pentru ca documentele emise în acele zile să nu fie dezvăluite. Cel puţin asta reiese din decizia Parchetului General de a cere declasificarea unor documente. Specialiştii consultaţi de „Adevărul” susţin că odată cu desecretizarea documentelor ţinute la secret procurorii vor putea stabili responsabilităţi individuale. Decizia de a cere declasificarea unor documente despre care s-a vorbit în ordonanţa de redeschidere a dosarului Revoluţiei naşte însă o altă întrebare legitimă: de ce autorităţile au aşteptat 26 de ani pentru a face acest demers? Procurorii care lucrează la anchetă au stabilit că în decembrie 1989 s-ar fi acţionat după un plan bine pus la punct, arătând cu degetul spre cei care au preluat puterea după fuga lui Nicolae Ceaşescu. Planul ar fi urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui „război civil“, în care să se confrunte unităţi înarmate aparţinând Armatei şi Ministerului de Interne sau aceluiaşi minister, în scopul preluării puterii şi legitimării noilor lideri, arată procurorii. „Astfel se va afla adevărul” Părerile specialiştilor sunt împărţite în privinţa aflării adevărului din documentele care vor fi desecretizate. În timp ce unii sunt optimişti şi spun că aflarea vinovaţilor pentru moartea a sute de persoane la Revoluţie va duce la însănătoşirea societăţii, alţii nu cred că se vor face descoperiri spectaculoase. „Acest lucru trebuia să se întâmple demult, asta ar fi dus la un aer mult mai respirabil în societatea românească şi la o însănătoşire a mediului politic. Evident, cu toţii aşteptăm să funcţioneze acest proces, să vedem că este chemat în instanţă un actor în privinţa căruia există mari suspiciuni legate de Revoluţie, cu toţii ne gândim la Ion Iliescu. Eu cred că niciodată nu e prea târziu, chiar dacă pentru familiile celor decedaţi ar putea să fie tardiv. Pentru însănătoşirea acestei societăţi, pentru a o lua într-o altă direcţie, trebuie să se facă lumină“, afirmă analistul politic Antonio Momoc. Integral pe Adevarul
Lovitura Parlamentului înainte de campanie: 15% în plus la salarii, 23% mai mult la pensie. În ciuda avertismentelor serioase venite dinspre Guvern, Banca Națională a României și numeroși analiști economici, Camera Deputaților a dat votul final asupra majorării salariilor din sănătate și educație. În aceeași zi, de Senat au trecut, fără vreo dezbatere, două proiecte de lege de majorare a pensiilor foștilor cooperatiști, respectiv a punctului de pensie. Impactul pe care îl vor avea asupra economiei toate aceste măsuri adoptate înainte de intrarea în perioada oficială de campanie electorală este greu de anticipat. Se știe însă că doar pentru creșterea cu 15% a salariilor din sănătate și educație ar fi vorba de un impact bugetar de 3-4 miliarde de lei. Salarii cu 15% mai mari. Prin amendamentele operate OUG nr. 20/2016 de aleșii PSD, ALDE și UDMR, salariile din sănătate și educație vor crește, în medie, cu 15%. În cazul personalului din sănătate, inclusiv personalul administrativ, majorarea ar urma să se aplice de la 1 decembrie 2016, iar în unele cazuri s-ar traduce în procente de chiar 40-50%. Concret, după cum rezultă dintr-un document de lucru citat de News.ro, un director de unitate de asistență socială ar ajunge la 6.498 lei (de la 4.212 lei, creștere de 54%), iar un asistent social ar primi 3.297 lei (de la 2.382 lei, creștere de 38%), în timp ce pentru un psiholog stagiar din aceeași unitate majorarea ar fi mai mică de 100 de lei (circa 6%). În cazul unui director de program de rezidențiat, creșterea ar fi de 12,5%, iar un medic coordonator la serviciul de ambulanță ar primi un salariu cu 10% mai mare. Pentru personalul din educație, majorarea cu 15% ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017. Odată cu aceste creșteri de salarii, ar urma să se majoreze salariile personalului din cadrul caselor de asigurări de sănătate județene, din cadrul direcțiilor județene de sănătate publică, precum și din o serie de instituții. Integral pe Digi24
Sorin Blejnar, reținut pentru afaceri ilegale cu bani de la Banca Mondială. Anchetat și condamnat, dar nu definitiv, în „Dosarul Motorina”, fostul șef al Fiscului a fost „agățat” de procurorii anticorupție într-un alt dosar. „Evenimentul zilei” a aflat că Blejnar a ajuns după gratii pentru că ar fi favorizat o firmă care a implementat programe IT pe bani de la Banca Mondială. Lovitura de teatru pe care mulți o așteptau în cazul lui Sorin Blejnar, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), nu a venit de acolo de unde se așteptau cei mai mulți: „Dosarul Motorina” sau dispariția fără urmă a lui Codruț Marta, fostul său șef de cabinet. „Evenimentul zilei” a aflat că fostul șef al Fiscului din România a fost „agățat” într-un dosar în care ar fi primit șpagă de la patronul unei firme pentru a dezvolta sistemele IT din sfera Administrațiilor Financiare și a Vămilor. Mai exact, susțin sursele noastre, pe baza unui împrumut de circa 70 de milioane de euro acordat de Banca Mondială, ANAF, condus, la acea vreme de Sorin Blejnar, trebuia să investească în reorganizarea administrațiilor fiscale din teritoriu, a vămilor și a Gărzii Financiare. După cum se știe, Garda Financiară și Direcția Generală a Vămilor s-au desființat, devenind entități sub tutela ANAF, iar administrațiile fiscale s-au „regionalizat”. Așa cum reiese din in formațiile furnizate de Direcția Națională Anticorupție, Sorin Blejnar a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență, pe motiv că, în cursul anului anul 2011, în contextul inițierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Integral pe EVZ
Alegerile pentru preşedinţia SUA au început, iar lupta e strânsă. În ultimele sondaje, Clinton are doar patru procente peste Trump. Vezi ce au promis la ultimele mitinguri electorale. Șapte alegători din Dixville Notch, localitate situată la frontiera nord-estică a SUA în Munții Appalachi, au lansat simbolic alegerile prezidențiale. Ultimele sondaje de opinie sugerează că Hillary Clinton îl devansează pe rivalul ei Donald Trump doar cu aproximativ patru procente, scrie BBC. UPDATE. Hillary Clinton a câştigat marţi în prima localitate care a votat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Dixville Notch, din New Hampshire. Clinton a obţinut patru voturi, iar Donald Trump a obţinut două. Circa 225 de milioane de americani sunt chemați să decidă cine — între democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump — îi va succeda lui Barack Obama la Casa Albă. Donald Trump şi Hillary Clinton au participat la ultimele mitinguri electorale, după o campanie aprig disputată. Domnul Trump a declarat susţinătorilor lui în Carolina de Nord că ei pot respinge clasa politică coruptă. “Mai avem doar o zi până la schimbarea pe care aţi aşteptat-o întreaga voastră viaţă. Pentru că dacă noi câştigăm mâine, noi vom putea să facem America bogată din nou, să facem America puternică din nou, să facem America sigură din nou şi (…) să facem America mare din nou!”, a declarat Donald Trump. “Mâine vom recupera Casa Albă”, a subliniat Trump, în fața a peste 9.000 de susținători care au umplut pavilionul SNHU Arena, din centrul orașului Manchester, capitala comercială a statului New Hampshire. “Cer votul tuturor americanilor. Democrați, independenți (…) care simt nevoia disperată a unei schimbări”, a spus candidatul republican. El a atacat-o totodată pe rivala sa democrată, Hillary Clinton, pe care a acuzat-o a fi “persoana cea mai coruptă care a candidat vreodată pentru Biroul Oval” al Casei Albe. Integral pe Romania Libera
Ministrul Educaţiei: Peste 40% dintre elevii din România nu înţeleg ce citesc, iar 20% sunt analfabeţi funcţional. Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, susţine că 42 la sută dintre elevii din România nu înţeleg textul citit şi au dificultăţi în efectuarea unor operaţii elementare, în condiţiile în care media europeană a analfabetismului funcţional este de 20%, transmite corespondentul MEDIAFAX. Mircea Dumitru a declarat, luni, la UBB Cluj-Napoca, la o dezbatere pe tema analfabetismului funcţional, că este nevoie de o şcoală care să fie mult mai eficientă şi care să formeze aceste competenţe la nivelul înţelegerii unui text. „Trebuie să luăm măsuri concrete pentru că fenomenul analfabetismului funcţional a luat o amploare îngrijorătoare. Faptul este că mai mult de 40% dintre elevii din România nu înţeleg un text pe care îl citesc la prima vedere, au dificultăţi să facă operaţii aritmetice elementare, au dificutăţi la nivelul unor competenţe de bază. Este nevoie de o şcoală care să fie mult mai eficientă şi care să formeze aceste competenţe la nivelul înţelegerii unui text. O strategie de reducere a analfabetismul funcţional trebuie să constituie o prioritate, după care se va face un calcul privind bugetul care trebuie alocat”, a spus Dumitru. Potrivit acestuia, de-a lungul anilor, anumite momente au fost ratate, astfel încât deciziile care ar fi putut să ducă la adoptarea unor strategii şi planuri nu au fost luate la timpul potrivit. „Dar există timp pentru a reface şi îmi păstrez optimismul în legătură cu refacerea acestei situaţii”, a spus ministrul Educaţiei. Potrivit unor date statistice la nivel naţional, circa 42 la sută dintre tinerii din România, cu vârsta de 15 ani, conform testelor PISA, se pot încadra în fenomenul de analfabetism funcţional, ceea ce înseamnă că abilităţile lor de citit, scris, matematică şi ştiinţe nu sunt suficiente pentru a le permite să funcţioneze normal într-o societate modernă. De asemenea, tinerii care se încadrează în acest fenomen nu vor putea accede decât la locuri de muncă care cer un nivel minim de educaţie. Integral pe Gandul
MOBILIZARE NATO fără precedent de la Războiul Rece. Este construită o forță de 300.000 de soldaţi, ca răspuns pentru mutările militare agresive ale despotului Putin. Secretarul general NATO: Rusia e tot mai activă. Generalii NATO sunt în alertă în urma temerilor legate de posibile acţiuni ofensive din partea Rusiei asupra Occidentului. 300.000 de soldaţi ai Alianţei Nord-Atlantice sunt pregătiţi să acţioneze în cazul în care ameninţările din partea Moscovei ar deveni reale, scrie Daily Mail. Relaţiile dintre Rusia şi Occident au degenerat în urma deciziei Kremlinului de a-l sprijini pe preşedintele Bashar al-Assad, iar în ultimele săptămâni, în contextul alegerilor prezidenţiale din SUA, Casa Albă a acuzat direct Rusia că ar incerca să influențeze rezultate alegerilor, atacând cibernetic organizații ale democraților. Președintele rus Vladimir Putin a respins aceste afirmații. Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump. În contextul în care NATO a tăiat bugetul de apărare şi de investiţii militare, Rusia a investit masiv în sectorul apărării, organizând numeroase şi grandioase parade militare anuale la care participă peste 100.000 de soldați cu tehnica militară din dotare. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, susţine că Rusia este din ce în ce mai activă. ”Am văzut că Rusia este mult mai activă în diferite moduri. Am văzut o Rusie mult mai fermă în punerea în aplicare de mai mulți ani a unui plan de acumulare militară; triplarea cheltuielilor de apărare începând cu anul 2000, în termeni reali; dezvoltarea de noi capabilități militare; exercitarea acestei puteri și folosirea forței militare împotriva vecinilor”. Stoltenberg a adăugat faptul că propaganda rusească s-a intensificat în Europa printre state aliate NATO ca Estonia, Polonia şi România, acesta fiind şi motivul pentru care Alianţa Nord Atlantică ia măsuri. Integral pe Romania Libera
Foarte bine ca s-au votat majorarile pesediste. Stiti ceva? Foarte bine ca s-au votat majorarile salariale cu 15% pentru Educatie si Sanatate! Foarte bine! Ideea fusese lansata, PSD apasase pe ea la maximum si, daca PNL reusea sa le blocheze cumva, esecul ar fi fost pentru social-democrati un argument electoral forte: noi am vrut, noi am luptat ca la Rovine, dar dusmanii vostri ne-au impiedicat, dati-ne voturi ca sa reusim pe viitor. Asa, iata ca legea e pe masa! PSD si-o pune la rever ca pe o mare victorie electorala. Sa vedem daca ea va produce efectele electorale scontate si, daca da, cum o va aplica guvernul PSD. Urmeaza un dublu test. Electoratul urmeaza sa dovedeasca daca poate fi in continuare pacalit cu tot felul de nade electorale. Sa vedem daca episodul majorarii cu 50% a lefurilor profesorilor in 2008, lege neaplicata apoi, a fost o lectie de responsabilitate si evaluare corecta. Sa vedem daca stim sa fim realisti sau ne ducem dupa fenta. Eu nu cred ca aceste majorari sunt pomeni. Ca sa fie asa ceva, ar trebui sa fie nemeritate, oferite din simpla bunavointa fara o contraprestatie anume. Iar profesorii si cadrele medicale nu sunt in aceasta situatie. Ei chiar merita bani mai multi pentru munca depusa. Cu mult mai multi decat aceasta majorare. Dar pentru ca o majorare sa fie o reala corectare a unei nedreptati devenita deja istorica, e nevoie ca ea sa fie sustenabila, sa existe garantia ca va fi un autentic plus, unul real, nu numai unul nominal, care sa fie luat inapoi in tot felul de moduri perverse, precum noi taxe sau de-a dreptul taieri, ca in 2010. Nu sunt pomeni, dar ca sa nu fie pacaleli toxice, trebuie sa se bazeze pe cu totul altceva decat un interes electoral punctual. Si daca intelegem asta, eu cred ca munitia electorala a PSD se transforma intr-o pocnitoare obosita. Daca nu, imi pare rau, ne vom cam merita tot raul care ar putea urma. Daca nu ne vindecam noi, politicienii nu vor avea niciun interes sa o faca. Daca votam margele colorate, cu ele ramanem. Dar daca electoratul pica testul, urmeaza cel al guvernuului PSD. Sa aplice tot ce a promis, fara sa duca la fund corabia. Nu numai aceste majorari, ci intreg programul lor precum sacul lui Mos Craciun, inclusiv investitiile publice pe care le promit. Tot, tot. Si-au ridicat singuri stacheta la cer. Daca reuseste, in pofida parerilor mai tuturor analistilor, inseamna ca PSD e genial si atunci merita sa guverneze, nu? Daca nu poate, va plati pretul pentru ca si sacrificarea investitiilor, si dezechilibrarea deficitului, pana la urma isi arata coltii, isi produc efectele in timp, acel timp de 4 ani de zile pe care l-ar avea PSD de guvernat cu tot cu alegerile prezidentiale in el. Integral pe Ziare.com
Gorghiu plusează şi promite: Vom veni cu un proiect al salarizării unitare în 2 săptămâni. Toate salariile trebuie mărite. Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a anunţat luni seara că partidul va depune în termen de două săptămâni un proiect de lege a salarizării unitare având în vedere că ”toate salariile trebuie mărite”. ”Eu vă spun că toate salariile trebuie mărite. Prin această lege de astăzi se măresc doar o mică parte din salarii şi se crează în tot sistemul bugetar o inechitate majoră. În două săptămâni partidul pe care îl conduc va veni cu mult aşteptata lege a salarizării în sectorul bugetar. Este acea lege care din păcate astăzi este pusă în pericol de amendamentele votate de PSD”, a declarat liderul PNL la TVR. ”Degeaba te uiţi la bugetul pe anul viitor, această lege presupune mărirea de la 1 decembrie 2016”, a mai spus ea despre legea votată luni de Camera Deputaţilor. Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a cerut luni parlamentarilor să lase OUG 20/2016 aşa cum era, afirmând că în raport sunt nişte măriri inechitabile. El a accentuat că proiectul Guvernului, spre deosebire de raportul comisiilor, este sustenabil şi vine cu o creştere de 30% în cinci ani. ”Sunt banii oamenilor din această ţară, lor le vindem această iluzie pe care în prag de alegeri este ilegal să o promovăm. Apelez la înţelegerea şi reponsabilitatea dvs dea nu păcăli oamenii din ţartă de a păstra deminiatea funcţie şi de a înţelege că singurul mod în care putem implementa o politică de salarizare este într-un mod în care stăm, facem calcule, nu ne grăbim, vedem cât ne permitem, nu ne grăbim şi implementăm ceva carea are sens pentru 5 ani ca toată lumea să aibă de câştigat”, a conchis Pîslaru. Integral pe Gandul
VIDEO News.ro: Doar 153 de deputati se aflau in sala de plen imediat dupa votul pentru majorarile salariale, sub cvorumul de sedinta si sub numarul anuntat oficial/ PNL a numarat 168 prezenti la momentul votului. O filmare realizata de agentia News.ro de la balconul salii de plen a Camerei Deputatilor arata ca doar 153 de parlamentari se aflau in sala la votul final in care a fost adoptata Legea de aprobare a OUG privind majorarile salariale, sub numarul de 177 necesar cvorumului legal de sedinta de vot final si sub numarul de 185, anuntat oficial odata cu votul final de catre presedintele Camere Deputatilor Florin Iordache, dupa numaratoarea facuta de secretarii Camerei. Situatia aminteste de votul la Legea pensiilor din 2010, cand presedintele Camerei Deputatilor era Roberta Anastase. La randul lor, cei de la PNL publica pe Facebook fotografii cu sala de plen, tot de la balcon, facute la cateva secunde dupa vot, iar numaratoarea anuntata de acestia indica 168 de deputati prezenti. Inainte de inceperea votului final de luni, atat deputatul independent Remus Cernea, cat si liberalul Mircea Toader au cerut apel nominal, pentru identificarea exacta a numarului de deputati care se aflau in sala, avand in vedere ca aceasta era pe jumatate goala. Presedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache, a supus la vot cererea, insa nu a intrunit decat 5 voturi favorabile, avand in vedere ca deputatii PNL nu se aflau in sala, lipsind de la vot. In aceste conditii, Legea de aprobare a OUG 20/2016 a fost supusa la vot, Florin Iordache anuntand ca au fost inregistrate 184 de voturi “pentru”, iar un alt deputat se afla in sala, dar nu a votat. Potrivit unei inregistrari realizate de News.ro in sala de plen imediat dupa momentul votului pentru Legea de aprobare a OUG 20/2016, numarul deputatilor era de 153, sub cvorumul legal de 177 si evident sub numarul de 185 cat s-a anuntat. Situata aceasta are loc in conditiile in care Camera Deputatilor nu mai are sistem de vot electronic iar numararea voturilor se face prin ridicare de mana, de la prezidiu. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Rugaminte pentru toti membrii Comunitatii. Intrucat nu am moderat mai strict (contand pe promisiunile facute anterior) comentariile legate de campania din SUA, am primit de la mai multi membri tacuti, care doar citesc, mailuri in care deplangeau faptul ca uneori s-a depasit limita dintre dezbatere si atac (voalat sau direct) si ca acest lucru i-a afectat personal. As dori ca de azi, cand poporul american voteaza, sa inceteze orice comentariu “de campanie” si, indiferent cine castiga, sa ne fie clar tuturor ca noua, romanilor, nu ne va fi mai usor cu Putin in coasta nici cu Trump, nici cu Clinton presedinte. Comentariile fatis partizane vor fi moderate. Multumesc mult!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata.
O radiografie completa si echilibrata.
http://www.contributors.ro/editorial/daunele-s-au-produs-deja/?cfcc
La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil !
Buna dimineata 🙂
daca acest manelist politic , pe numele sau Liviu dragnea,va reusi ( si ) cu ajutorul voturilor date de unii dintre noi,sa zdruncine serios ( sunt bland) bugetul si viitorul tarii , chiar ne-o meritam. Atatea materiale de desfintare politica, a grait acest Guta al politicii teleormanene , ca doar sa vrea oricare alt partid in opozitie cu cel mai sus amintit si il poate trimite definitiv in uitare ! Sa vrea !! Adica sa nu aiba fel de fel de intelegeri oneroase cu penalul din fruntea pesedeului.
Buna dimineata,
La Multi Ani celor care isi serbeaza azi onomastica!
O mostra de “reforma partidelor politice”, “oameni noi” pe liste!
Ca sa nu ne facem iluzii, priviti lista candidatilor PSD la Dolj. Te apuca scarba. Si precis situatia nu e singulara, ar trebui sa vedem si alte liste de candidati la alte judete si chiar in Bucuresti.
http://www.gds.ro/Local/2016-11-08/uite-cine-vrea-sa-ajunga-parlamentar-de-dolj/
Buna Cedric.
Da, daca privesti partea sus a articolului. La coada este speranta, numai ca nu stiu daca au sanse. In mod normal ar trebui sa le primeasca, avem nevoie ca de aer de oameni noi, care nu au legatura cu gasca, care au alte idealuri si au avut acces la o altfel de informatie.
Buna dimineata, @mar!
Eu n-am nici o speranta de la olteni. Ii stiu prea bine, sunt in stare sa dea voturi pentru toata lista PSD, pe astia ii stiu de ani de zile pe astia ii voteaza!
La comentarii sunt unii care gandesc normal dar sunt putini.
Ma gandesc cu tristete ca acesta ar fi primul pas spre crearea unei UE stratificate , nefavorabila in special noua,si oricum nefavorabila NATO. Practic se construieste o cetate intr-un “stat” ; aparata va fi cetatea in primul rand.Pentru noi poate deveni chiar periculoasa in contextul preocuparii plierii componentelor militare pe structura americana.Cred ca trebuie sa ramanem fermi pe axa stiuta .
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21402268-germania-pare-sustina-crearea-unei-armate-intr-incercare-separare-sua-marea-britanie.htm
Parintele unui tanar mort in “COLECTIV” aduce acuzatii grele dar adevarate la adresa lui Banicioiu,Arafat si……liderilor de sindicat de la SANITAS !
https://spark.adobe.com/page/oI8UcY9PbUtlE/
Ca fapt divers , numele de cod folosite de US Secret Service : https://en.wikipedia.org/wiki/Secret_Service_codename
Buna dimineata .
Rudele victimelor din clubul Colectiv depun, marți, plângere penală împotriva fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, dar și împotriva secretarului de stat Araed Arafat.
Acesta este al doilea dosar privind moartea celor 64 de oameni şi rănirea a peste 100 în tragedia din clubul Colectiv. Primul dosar a ajuns deja la judecători. În total sunt şapte persoane acuzate: cei trei acţionari ai clubului colectiv, patronii companiei de efecte pirotehnice şi doi artificieri. Despăgubirile cerute se ridică la peste 212 milioane de euro şi peste 51 de milioane de lei. Sunt peste 200 de persoane, 11 spitale şi alte cinci instituţii care s-au constituit parte civilă.
http://www.evz.ro/denunt-pe-numele-secretarului-de-stat-raed-arafat.html
Sper sa nu supar pe nimeni, este de pe BBC de inspiratie si experienta germana, lumea mai si rade chiar intr-o zi ca asta:
http://www.bbc.com/news/world-us-canada-37895601
Daca supar, stergeti comentariul / linkul /etc
Nu stiu, dar mie mi se pare ca nu are absolut nimic neadevarat ori ofensiv. 🙂
Nimic partizan – Creste Trump , scade Clinton ( un amic de la UC Berkeley mi-a spus ca H C are 0,7 avans fata de D C ) .
buna dimineata 🙂 Cifrele nu sunt niciodata partizane, merci 🙂
Numai cand Stef iese cu 103,5% Presedinte avem o problema 😛
La Stefan merge si un 203 ,5 – spor de cutremur 😀
Salut
Din nou Ghita 🙁 Foarte mare caracatita, nu cred ca exista domeniu/institutie unde sa nu fie o urma de Ghita.
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-21402664-teamnet-respinge-acuzatiile-ministrului-dragos-pislaru-privire-registrul-evidenta-salariatilor-inspectia-muncii-inchiriat-prin-licitatie-sisteme-asupra-carora-avem-drepturi-proprietate.htm
Ciolos ,declaratii
http://www.b1.ro/live.php
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/euro-atlantismul-intre-marte-si-venus-america-la-rascruce-europa-in-urma-ei/50367/