Revista Presei – 27 octombrie. Băsescu defilează cu penali, USR nu își poate utiliza sigla!
27/10/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 27 octombrie. Vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în Moldova şi 13 grade în Crişana şi vestul Transilvaniei, iar cele minime se vor situa între -5 grade în depresiuni şi 8 grade în sudul Banatului, informează ANM. Cerul va fi mai mult noros în partea de sud-vest a ţării, unde mai ales ziua, local va ploua în general slab cantitativ. În restul ţării, înnorările vor fi temporare, iar ploile izolate. La munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali se vor semnala precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar în cursul zilei şi în partea de sud-est a teritoriului. Pe arii restrânse în nord şi centru şi izolat în rest se va semnala brumă, iar pe spaţii mici în zonele joase de relief va fi ceaţă. La Bucuresti vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. Vor fi înnorări temporare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.
Patronul ziarului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, urmărit penal, deschide lista PMP Giurgiu. Dan Andronic, patronul ziarului „Evenimentul Zilei“, urmărit penal de DNA, va deschide lista PMP Giurgiu pentru Camera Deputaţilor. Jurnalistul şi consultantul politic Dan Andronic va candida la alegerile parlamentare din această iarnă pe listele PMP Giurgiu. Andronic ocupă primul loc pe listă PMP Giurgiu pentru Camera Deputaţilor. Dan Andronic este cel care îl ajută pe Traian Băsescu, liderul PMP, să-şi scrie memoriile celor zece ani petrecuţi la Cotroceni. Consultantul politic şi jurnalistul Dan Andronic este judecat în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov, alături de omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 19 de persoane, între care trei cetăţeni israelieni. Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, este trimis în judecată pentru constituire de grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată. Stirea, pe Adevarul
Tribunalul Bucureşti: USR nu poate folosi sigla la alegeri. Tribunalul Bucureşti a decis că Uniunea Salvaţi România (USR) nu poate folosi sigla la alegerile parlamentare, pe motiv că semnul electoral nu se deosebeşte de cel al USB de la alegerile locale, iar fuziunea dintre cele două partide nu a fost finalizată. Judecătorul a respins ca neîntemeiată contestaţia USR la decizia BEC, care a interzis formaţiunii să folosească la alegerile parlamentare din 11 decembrie aceeaşi siglă pe care USB a folosit-o la alegerile locale din 5 iunie. Decizia Tribunalului Bucureşti nu mai poate fi contestată, scrie News.ro. Biroul Electoral Central a respins, în 21 octombrie, semnul electoral al Uniunii Salvaţi România, pe motiv că nu se deosebeşte de cel al USB de la alegerile locale, aşa cum cere legea, în condiţiile în care fuziunea dintre cele două partide nu a fost finalizată la momentul depunerii cererii. Uniunea Salvaţi România a contestat decizia BEC în 22 octombrie, la Tribunalul Bucureşti, care a judecat miercuri dosarul. Integral pe Digi24
După două amânări, CCR se va pronunța în cazul cuplului gay româno-american care vrea recunoașterea căsătoriei încheiate în Belgia. Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se pronunțe, joi, asupra recunoașterii căsătoriei unui român cu un american, după ce a amânat de două ori decizia în acest dosar. Magistrații îl vor reaudia pe românul Adrian Coman,în legătură cu mariajul lui cu Clai Hamilton, încheiat în Belgia, în urmă cu șase ani. Motivele invocate de președintele CCR pentru amânare sunt că dosarul este complex și are ”impact mediatic” foarte mare. Totodată, Valer Dorneanu a arătat că magistrații ”nu vor să greșească” și vor cere și reaudierea părților, adică a cuplului, a părinților și a instituțiilor statului. Totuși, la ultima amânare a CCR, în seara dinaintea pronunțării, Coaliția pentru Familie, organizație care luptă pentru modificarea Constituției României, pentru a fi stipulat că o căsătorie se poate încheia între un bărbat și o femeie, a trimis un memoriu către CCR, în care a cerut respingerea cauzei: ”Ar fi lipsit de coerență juridică să se recunoască de statul român posibilitatea căsătoriilor monosexuale încheiate în străinătate, dar să statueze în același timp că încheierea căsătoriei poate fi doar între un bărbat și o femeie”. Integral pe Romania Libera
Promisiuni fiscale fără acoperire în campania electorală. Trei taxe principale se vor modifica de anul viitor: supraacciza la carburanţi, taxa pe stâlp şi cea pe valoarea adăugată. Sunt măsuri prevăzute în Codul Fiscal, adoptate de Parlament. Social-democraţii şi liberalii, care îşi dispută viitoarea guvernare, vin în campania electorală cu propuneri pentru noi măsuri de relaxare fiscală. Bugetul nu va suporta însă noi reduceri dacă nu sunt puse alte taxe în loc, avertizează economiştii. Măsurile adoptate duc deja spre accenturarea deficitului bugetar de anul viitor: 3,8% din PIB, calculează Comisia Europeană. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Orice decizie ar mai lua între timp trebuie să plece de la această constrângere: spaţiul bugetar este extrem de limitat, chiar inexistent.” Un avertisment serios a venit, acum câteva zile, şi de la guvernatorul Băncii Naţionale. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR: „În cariera mea lungă, niciodată nu am văzut o situaţie macroeconomică mai bună în România. Dar, tot în 26 de ani niciodată nu am văzut atât de multe riscuri. Şi nu riscuri mici, riscuri mari.” În an electoral, însă, partidele politice nu par să ţină cont de avertismente. Programul de guvernare al PSD prevede reduceri fiscale substanţiale. Salariul minim brut ar urma să crească până la 1.400 de lei, pensionarii nu vor mai contribui la fondul asigurărilor de sănătate iar pensia minimă garantată se va mări la 520 de lei. Integral pe Digi24
Ultimul tun al lui Sorin Oprescu. Afaceri controversate pe seama unor copii bolnavi. Peste 200 de milioane de lei a decis Primăria Capitalei să aloce, în 2009, pentru construirea unui spital pentru copii cu aproape trei sute de paturi. După șapte ani, proiectul are un bilanț negru: construcția, gata în proporție de 80%, este sistată din 2015. Deși municipalitatea a plătit cea mai mare parte din bani, sute de copii sunt privați de un tratament corespunzător. Singurul câștigător – o firmă deținută de parteneri de afaceri ai fostului primar Sorin Oprescu. Pe 16 decembrie 2009, Consiliul General al Municipiului București a decis să aloce 44,2 milioane euro pentru extinderea, modernizarea și echiparea Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu“. Noua unitate urma să aibă 278 de paturi, pe șapte etaje. Suprafața totală construită – 19.260 mp. De realizarea acestui proiect urma să se ocupe Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), instituție aflată în subordinea CGMB. ASSMB, sub „patronajul“ edilului Sorin Oprescu, a organizat în octombrie 2010 o licitație pentru a contracta servicii de asistență tehnică pentru extinderea și modernizarea spitalului. Singura ofertă depusă a venit din partea asocierii formate din firmele -AECOM Ingenieria SRL și TECNIC Consulting Engineering România SRL, care au cerut aproximativ 5,8 milioane lei, fără TVA, pentru un contract de 48 de luni. Integral pe Romania Libera
Lovitură pentru Cati Andronescu: Legea plagiatelor este integral neconstituțională, a anunțat fostul PSD-ist Dorneanu (acum șeful CCR). Legea de modificare a OUG privind școlile doctorale, aprobată de Senat – for decizional – în 10 octombrie “este integral neconstituțională”, a anunțat Valer Dorneanu, președintele CCR. “Curtea Constituțională a adoptat și sesizarea grupului liberal și sesizarea Guvenului cu privire la neconstituționalitatea ordonanței 4 pentru modificarea Legii învățământului. Am avut în vedere faptul principal că cele două Camere ale Parlamentului nu au respectat principiul bicameralismului și au adoptat legea într-o formă și într-un conținut foarte diferit decât cel care a început inițiativa legislativă și diferit și de felul cum a adoptat fiecare dintre cele două Camere”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu. El a precizat că au mai fost date decizii în acest sens, în care Curtea a arătat că, atunci când se schimbă substanțial conținutul, forma, structura, compoziția legii, nu se respectă principiul bicameralismului. Însă și obiecția Guvernului a fost întemeiată. “Separat, am considerat că și obiecția Guvernului cu privire la nerespectarea prevederilor din art. 1 alin. 5 din Constituție cu privire la claritatea legii, la previziune, la toate normele de tehnică legislativă nu au fost respectate în cuprinsul acelor adăugiri și modificări care au fost făcute de cele două Camere ale Parlamentului. Deci, legea este integral neconstituțională”, a arătat Dorneanu. Întrebat ce trebuie să se întâmple în continuare, Dorneanu a răspuns că “inițiatorii pot să înceapă procedura de la zero”. Stirea, pe SecundaTv.ro
De ce nu-l vrea Iohannis premier pe Dragnea: „Şi paznicilor li se cere cazierul la angajare”. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă ar lua în calcul nominalizarea lui Liviu Dragnea la funcţia de premier, că până şi agenţilor de pază, la angajare, prima condiţie care li se pune e să nu aibă cazier. “Cum ne imaginăm că ţara va fi pazită de unul cu dosar penal? E absolut inimaginabil”, a spus, în acest sens, Iohannis, subliniind faptul că “e o condiţie minimală” ca cel care va fi desemnat premier “să fie o persoană fără probleme penale” şi că nu are de gând să renunţe la această condiţie. Întrebat dacă ia în calcul nominalizarea lui Liviu Dragnea la funcţia de premier, Iohannis a reiterat faptul că viitorul prim-ministru “va trebui să fie o persoană fără probleme penale”. “Nu am făcut un portret robot. Eu am enunţat câteva condiţii pe care le pun eu atunci când se va discuta desemnarea politicianului care va fi prim-ministru după alegeri. Haideţi să luăm chestiunea penală. Cu toţii am citit în ziare, de exemplu, că se fac angajări pentru paznici sau agenţi de pază, cum se spune mai nou. De fiecare dată când se angajează agenţi de pază, prima condiţie e să nu aibă cazier. Cum ne imaginăm că ţara va fi pazită de unul cu dosar penal? E absolut inimaginabil, e o condiţie minimală şi nu am de gând să renunţ la ea. Acest enunţ nu a fost împotriva unui partid. Ca şi preşedinte nu am vreo problemă cu vreun partid, am probleme cu oamenii care nu ar trebui să fie în primul rând şi se erijează în conducători (…) Atunci am făcut din timp acest anunt ca să se pregătească toate partidele cu candidaţi serioşi, curaţi, capabili şi să nu avem după alegeri discuţii inutile”, a declarat, la Adevărul Live, Klaus Iohannis. Integral pe Gandul
Decizii importante pentru România, la reuniunea NATO. Decizii importante au fost luate la Bruxelles la reuniunea miniştrilor apărării ai statelor membre NATO. Oficialii au căzut de acord în privinţa folosirii bazelor aeriene din România şi Bulgaria pentru misiuni de supraveghere ale Alianţei deasupra Mării Negre. De asemenea, a fost aprobată înfiinţarea în ţara noastră a centrului comun de exerciţii pentru forţele aeriane NATO. În plus, spaţiul aerian al României va fi apărat de anul viitor şi cu ajutorul forţelor aeriene britanice, canadiene şi poloneze. Consolidarea prezenţei NATO la Marea Neagră s-a numărat printre cele mai importante subiecte discutate de miniştrii Apărării la Bruxelles. Mihnea Motoc, ministrul Apărării: „Decizia politică este aceea de a însărcina în mod specific autorităţile militare aliate să vină până la sfârşitul lunii ianuarie cu propuneri pe două componente, două elemente, piese de bază ale componentei maritime, anume cadrul întărit de pregătire şi respectiv elementul de coordonare maritimă la Marea Neagră, elementul care să asigure legătură cu comandamentul specializat al NATO”.Mai multe state s-au oferit să participe la brigada multinaţională condusă de România. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Sunt încântat că mai multe state au spus că sunt gata să contribuie la prezenţa noastră în regiunea Mării Negre, pe uscat, pe apă şi în aer, inclusiv Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia şi Statele Unite”. Integral pe Digi24
Resursa internă, fără impact: carburanţii fără taxe sunt mai scumpi în România decât în state fără resurse. Ce idei pentru ieftinirea motorinei are Consiliul Concurenţei. Intrarea pe piaţa carburanţilor a marilor lanţuri de hiper/supermarketuri ar duce la creşterea concurenţei. Într-un raport dat astăzi publicităţii, Consiliul Concurenţei atrage atenţia asupra gradului redus de concurenţă în piaţa carburanţilor. Alte pieţe slab concurenţiale sunt: cimentul, notarii, cardurile, gazele naturale şi farmaciile. În vara acestui an, preţurile fără taxe ale carburanţilor din România erau mai mari faţă de media europeană. Astfel, benzina şi motorina fără taxe de la pompele petroliştilor de aici erau mai scumpe decât cele vândute în Austria, o ţară cu resurse neglijabile de petrol, lucru care dovedeşte că producţia internă aduce puţine avantaje consumatorului final în ceea ce priveşte preţul. Creşterea competiţiei în acest sector de aproape 10 miliarde de euro ar fi una dintre soluţiile care ar putea reduce preţurile, iar Consiliul Concurenţei are câteva idei. „La data de 4 iulie 2016, preţurile practicate în România pentru benzină şi motorină fără taxe erau peste nivelul mediu practicat în Uniunea Europeană. Totuşi, preţurile practicate în România pentru motorină şi benzină cu taxe erau sub nivelul mediu practicat în Uniunea Europeană“, se arată în raportul anual pe care Consiliul Concurenţei îl face asupra celor mai importante sectoare de activitate din România.Problema ridicată de Consiliul Concurenţei nu reprezintă neapărat o noutate, dar în ciuda acestui lucru explicaţiile din partea companiilor petroliere nu au „elucidat“ niciodată pe deplin acest mister. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Neata! Este o eroare in redactarea titlului. Tot respectul pentru aceasta matinala munca de mentinere a blogului.
neata, Mircea 🙂 aveam cafeaua pe foc la ora 5:30, cu un ochi supravegheam apa, cu o mana scriam titlul 🙂 remediat acum, merci! 🙂
Buna dimineata C. multumim pentru tot efortul facut 🙂
Buna dimineata.
Se anunta vremuri interesante, vom avea cea mai mizerabila campanie. Penali vs. oameni noi, care vor sa sparga gasca penala instalata din 90. Inca nu a inceput campania si se folosete tot arsenalul din dotare.
Este incredibil unde am ajuns ca societate, cat de mult s-a extins mizeria morala si sociala, cat de ramificata este caracatita intereselor.
Si toate astea pe un context regional/continental exploziv.
http://adevarul.ro/international/europa/miscarilede-trupe-europa-marea-britanie-sua-muta-romania-sipolonia-rusia-consolideaza-flota-marea-baltica-1_581172e35ab6550cb8f21eef/index.html
Buna dimineata 😀
Ziua buna
Impresionant cum borfasii “patrioti” se sprijina intre ei . Practic avem o viitoare aleanta intre PSD – ALDE -PMP ca fruct al instinctului de supravietuire pentru ultimul regiment de borfasi ajunsi in politica . Inclus Traian Basescu si familia lui de spăgari .
In rest , prima data in viata ca am dormit in masina de frica cutremurului . 🙂
Au cazut pe jos ceva deodorante in baie , ceva lingouri in garaj si atit .
Dar stati voi sa mancati cu farfuria care “danseaza” cu tot cu masa si dupa nici doua ore , cu usile care se zbat singure si televizoarele care tremura de trebuie sa le ti cu mana sa nu le vezi pe pardoseala . 🙂
Nu sint morti (unu de frica a facut infarct ) . Ceva cladiri prabusite , mii de oameni pe strazi si la dormit in masini . (parcarea unde am dormit e de regula goala pusca . Azi nopate era plina ca la aprozar cind se da gratis papica 🙂 )
Buna Stefan.
Bine sunteti ok. Bine ca nu sunt pierderi umane. Se pare ca avem o ”centura de foc” in Europa.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21377997-laborator-aeronautic-dotat-airbus-helicopters-inaugurat-noua-scoala-profesionala-din-domeniu-brasov.htm
Buna dimineata 🙂
observ ca dl acesta , Marko Attila Gabor, fost secretar de stat (!?) are din nou probleme cu legea. Probleme are de anul trecut,cand , inainte de retinere ,a facut ce face orice brav politician,a dat din gura si a sters-o,refugiindu-se la sanul premierului Orban.Vom vedea pentru cat timp.Sa fie dubla cetatenie o portita de scapare ? De urmarit fenomenul.
http://www.agerpres.ro/justitie/2016/10/27/ani-fostul-secretar-de-stat-marko-attila-gabor-in-conflict-de-interese-09-46-42
Ceva i-a puss pe jar, in timp ce ai nostrii sunt ocupati cu popularea Parlamentului cu penali.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21378714-canada-intentioneaza-trimita-avioane-18-romania-fregate-marea-neagra-2017.htm
Buna , se misca aliatii , se misca si ai nostri cat de cat : http://www.rumaniamilitary.ro/noua-uniforma-combat-a-armatei-romane-prezentata-la-cercul-militar-national#prettyPhoto
Buna dimineata,
Surprise, una calda ata rece. Ghici cine e pe lista- senat-usr Sibiu-pozitia 2!
http://i0.wp.com/www.stiridesibiu.ro/wp-content/uploads/2016/10/Willy-Schuster.jpg?zoom=1.5&resize=300%2C281
41. We will also develop tailored forward presence in the southeast part of the Alliance territory. Appropriate measures, tailored to the Black Sea region and including the Romanian initiative to establish a multinational framework brigade to help improve integrated training of Allied units under Headquarters Multinational Division Southeast, will contribute to the Alliance’s strengthened deterrence and defence posture, situational awareness, and peacetime demonstration of NATO’s intent to operate without constraint. It will also provide a strong signal of support to regional security. Options for a strengthened NATO air and maritime presence will be assessed. http://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_133169.htm?selectedLocale=en
Primul mesaj al lui Ghinea dupa demisia din Guvernul Ciolos: „De fapt, suntem multi. Le e FRICA. Termitele trebuie oprite”
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, isi explica decizia de a demisiona din guvern pentru a candida pe listele USR: „Pentru ca termitele trebuie oprite sa ne darame casa in cap”.
Intr-un mesaj pe Facebook, Ghinea a detaliat ce a reusit sa realizeze ca ministru, dupa care subliniaza ca „nu putem fugi de politica, pentru ca ne ajunge din urma”.
„De fapt, suntem multi. Am ajuns de neignorat. Le e frica. A trecut mai putin de un an de cand coboram in strada, cu Oana si cu Tudor cel mic, pentru ca un guvern care tolera un sistem corupt nu-si asuma consecintele unei tragedii. Privind inapoi mi se pare ca de atunci au trecut secole.
http://www.aktual24.ro/primul-mesaj-al-lui-ghinea-dupa-demisia-din-guvernul-ciolos-de-fapt-suntem-multi-le-e-frica-termitele-trebuie-oprite/
Proasta este un eufemism pentru canapista – “Credeam că nu trebuie să explic un slogan. Este voită această preluare, pentru că noi credeam că orice gen de idee care înseamnă încrederea în România se face cu oameni cinstiti, integri. A folosi un slogan patriotic fără oameni integri înseamnă ipocrizie. Noi am înţeles că în România ideea de mers înainte nu poate fi gestionată decât cu oameni cinstiţi. Candidaţii noştri vor reda încrederea în Parlament”, a declarat Alina Gorghiu.
http://www.stiripesurse.ro/cum-explica-gorghiu-sloganul-copiat-de-la-psd_1160338.html
Dovada suprema ca in Romania haosul e normalitate .
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21379519-vlad-voiculescu-sectia-arsi-spitalul-floreasca-nu-este-dotata-pentru-tratarea-arsurilor-pentru-tratamente-antiimbatranire.htm
Au cumparat barocamera dar descopera ca e pentru tratamente ani imbatrinire . (Adica alea care plac la Tariceanu si restul gerontocratilor eterni nomenclaturisti .
NU SE POATE FOLOSI pentru tratamente la arsi . 🙁 🙁
Nici macar in visurile cele mai urite nu am crezut ca e posibil asa ceva . Romania vai de capul ei .
Pedeapsa capitala se justifica in unele situatii 🙁 – barocamera de la Sectia de Arsuri Grave de la Floreasca a fost conceputa pentru tratamente antiageing sau pentru tonifierea pielii si in niciun caz pentru tratarea arsurilor grave, scopul pentru care a fost cumparata
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21379519-vlad-voiculescu-sectia-arsi-spitalul-floreasca-nu-este-dotata-pentru-tratarea-arsurilor-pentru-tratamente-antiimbatranire.htm
sa faca un SPA . merg nomenclaturistii sa se relaxeze ! 🙂
Buna ziua,
ma si miram ca Leanca, prietenul lui Ponta sa renunte:
http://www.stiripesurse.ro/se-ascut-sabiile-in-r-moldova-iurie-leanca-nu-renunta-la-candidatura_1160362.html
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/neputinta-liberala-ticalosie-pesedista-si-alternativa-usr-ista/50154/