Revista Presei – 12 septembrie. Incepe școala!
12/09/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 12 septembrie, prima zi din acest nou an scolar! Vremea va fi în continuare mult mai caldă decât ar fi normal pentru a doua decadă a lunii septembrie; temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 20 de grade, uşor mai scăzute doar în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice pe arii restrânse la munte şi izolat în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, dar de scurtă durată şi în rest, asociat ploilor. Dimineaţa şi noaptea, în special în depresiunile intramontane, vor fi condiţii de ceaţă. La Bucuresti vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade.
Ce-i aşteaptă pe elevi în noul an şcolar 2016-2017. Aproape trei milioane de elevi vor păşi în noul an şcolar. Pe elevi îi aşteaptă 35 de săptămâni de cursuri şi o vacanţă de primăvară mai mare. Totodată, vacanţa de vară de anul viitor va veni mai devreme cu o săptămână, în 16 iunie. Pentru prima dată după Revoluţiei, elevii vor avea un statut al lor. În şcolile din toată ţara răsună din nou clopoţelul. Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile în peste 18.000 de unităţi de învăţământ, chiar dacă nu toate clădirile au avize sau autorizaţii sanitare sau împotriva incendiilor. Totodată, de luni, intră în vigoare şi Statutul elevului care prevede că aceştia vor putea participa la proteste, vor putea da calificative dascălilor de la clase, dar şi că vor putea fi exmatriculaţi un an în cazul acumulării a peste 40 de absenţe. Din aproximativ trei milioane de elevi care încep cursurile, 370.000 sunt aşteptaţi în instituţii de învăţământ ale căror clădiri nu sunt autorizate nici împotriva incendiului, dar nici sanitar. Asta înseamnă că clădirile în care îşi vor desfăşura cursurile nu beneficiază de acces la apă şi canalizare, nu au grupuri sanitare în incintă sau pur şi simplu infrastructura clădirilor lasă de dorit. Aproape 3.000 de şcoli din ţară nu sunt autorizate sanitar, iar 480 sunt autorizate parţial. Totoată, aproape 21.000 de clădiri aparţinând unui număr de 18.726 de unităţi de învăţământ nu au aviz sau autorizaţie pentru securitatea la incendii, deşi ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a lansat la mijlocul lunii august un apel către primari să rezolve problemele şcolilor. Integral pe Adevarul
Luni incepe scoala, dar nu pentru toti: Am intalnit copii care nu aveau niciun vis, nu isi doreau nimic. Luni incepe scoala pentru aproximativ 200.000 de copii in clasa pregatitoare si pentru aproximativ 1,7 milioane in invatamantul primar si gimnazial. Aproape o treime dintre cei de la tara si aproape 10% dintre cei din mediul urban nu ajung insa sa faca mai mult de opt clase. Altii nu sunt inscrisi la scoala niciodata. Potrivit reprezentantilor Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, care deruleaza o campanie de strangere de fonduri pentru a incuraja accesul la educatie in fiecare an, zeci de mii de copii abandoneaza scoala pentru ca se confrunta cu lipsuri majore si sunt nevoiti sa isi castige existenta, cu instabilitatea familiei sau a unui camin, cu rezultate slabe la invatatura si lipsa ajutorului la lectii. Insa tocmai pentru acesti copii, aflati in situatii dificile de viata, scoala este locul unde pot uita pentru cateva ore de problemele de oameni mari si sa se bucure de temele si prieteniile copilariei. In plus, scoala este singura lor sansa de a iesi din cercul vicios al saraciei. Am stat de vorba cu Luminita Costache, specialist UNICEF in educatie, despre copiii care nu vor fi in curtea scolii pe 12 septembrie. Organizatia a facut studii in 2014 si 2015 privind situatia scolarizarii copiilor din Romania si a constatat ca sunt patru categorii ce raman sau risca sa ramana in afara sistemului de invatamant: copiii care provind din familii sarace, copiii cu dizabilitati, cei de etnie rroma si cei din mediul rural. “Evident ca toate aceste criterii de multe ori se suprapun, si atunci sunt dezavantaje multiple. Ca sa dau un exemplu, nu etnia este cea care face ca un copil sa fie plasat in afara sistemului de educatie. Multi rromi sunt in familii sarace si, de aceea, sunt mai expusi riscului de a se afla in afara sistemului de invatamant”, explica ea. Integral pe Ziare.com
Diferențe uriașe între tarifele RCA din România și cele din străinătate. Transportatorii români acuză înţelegeri între asigurători şi unele companii de transport străine. Altă explicaţie nu au pentru diferenţele uriaşe dintre tarifele RCA pe care le plătesc românii în comparaţie cu străinii. Transportatorii sunt nemulţumiţi şi că, în multe cazuri, firmele de asigurări ar uita să aplice sistemul bonus-malus în calculul poliţelor RCA. Tarifele asigurării obligatorii au crescut şi în a doua jumătate a acestui an, în ciuda protestelor pentru plafonarea tarifelor. În luna iulie, în cazul autoutilitarelor de peste 16 tone, ponderea poliţelor cu tarife mai mari de 16 mii de lei a ajuns la 15% din total. Este o creştere de trei ori mai mare faţă de trimestrul al doilea al acestui an. Cifrele arată că, faţă de începutul anului 2015, a crescut semnificativ numărul poliţelor scumpe vândute de asigurători. La începutul anului trecut, 67% din totalul poliţelor pentru autoutilitarele de peste 16 tone costau sub 5.000 de lei. Aproape 30% se vindeau cu preţuri cuprinse între 5.000 lei şi 8.000 de lei, iar cele de peste 16.000 de lei reprezentau doar 0,04%. La distanţă de un an şi jumătate, în iulie 2016, din totalul poliţelor pentru acest tip de vehicule, doar 12,2% se mai vindeau la tarife de sub 5.000 de lei. Mai bine de o treime costau între 8.000 lei şi 12.000 de lei, iar peste 15% erau vândute cu peste 16.000 de lei. Integral pe Digi24
Dezvăluiri incendiare ale fostului secretar de stat de la ministerul Muncii: Valeriu Nicolae îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş. Dezvăluiri incendiare din culisele guvernului tehnocrat. Fostul secretar de stat la Ministerul Muncii, Valeriu Nicolae, îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş. Mai mult, fostul secretar de stat susţine că Dîncu le lua apărarea lui Gabriel Oprea şi Petre Tobă în ceea ce privește acuzațiile de plagiat.Fost secretar la Ministerul Muncii, Valeriu Nicolae a dezvăluit pe blog-ul său experienţele pe care le-a avut în timpul colaborarii cu Vasile Dîncu. Nicolae susține că a fost tratat cu aroganţă şi defăimat apoi în faţa premierului pentru că a îndrăznit să îşi facă treaba. ”Cam disperat îi trimit domnului vice-premier Dîncu un SMS în care îl rog să îmi delege un secretar de stat pentru a putea rezolva problema. Nu de alta, dar blocajul principal este la ministerul dumnealui. Îmi răspunde cu un SMS iritat că delegarea nu se face prin SMS. Îl sun. Și îmi iau ditamai smetia – practic sunt pus la punct cu: cine mă cred că sunt, că doar nu am scris Don Quijote, că nu a auzit nimeni de mine și că guvernarea nu se face cu diletanți. Tonul e minunat, mustește de o superioritate delicat asezonată cu un butoi de ego și flambată în arogantă cât cuprinde. Așa cam cu vorbești cu un coleg care încearcă să facă ceva util în guvernul mult iubit în special de partidul dansului – PSD-ul”…Încep să înțeleg că tehnocrații suntem câțiva și că oamenii băgați pe gat de partide primului-ministru o să se străduiască să ne facă viața cât mai imposibilă. Excelența Sa va părea a fi foarte preocupat de apărarea domnului Tobă și indirect a domnului Oprea în discuțiile în guvern la care particip și va încerca să îi închidă gura domnului Vlad Alexandrescu care nu se sfia deloc să zică de plagiate și plagiatori de fiecare dată când avea ocazia”, a mai scris fostul secretar de stat. Integral pe B1.ro
Ministrul Justiţiei, despre soluţiile pentru eliberarea condiţionată şi controlul judiciar dispus în cazul lui Victor Ponta. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat că va depune în Parlament soluţii pentru liberarea condiţionată a deţinuţilor, câteva mii de persoane urmând să iasă din închisoare. Aceasta a atras atenţia asupra faptului că pentru construirea unor noi centre de detenţie care să acopere deficitul de locuri ar fi nevoie de 1,5 miliare de euro. Prună a vorbit şi despre controlul judiciar dispus în cazul lui Victor Ponta. „Voi pune pe masa Parlamentului potenţiale soluţii legislative, de pildă cu privire la liberarea condiţionată, care din varii motive este amânată”, a precizat Raluca Prună la emisiunea „În faţa ta” de la Digi24. Aceasta a explicat că în urma aplicării noilor reglementări ar putea ieşi din închisoare câteva mii de oameni, cu condiţia să fi executat o fracţie de două treimi, respectiv trei pătrimi din pedeapsă, să fi plătit prejudiciile, să fi muncit şi să fi avut un comportament care să arate că s-au îndreptat. Ministrul Justiţie a mai adăugat că noile reguli de liberare condiţionată ar degrava sistemul penitenciar, în condiţiile în care pentru construirea unui singur centru de detenţie cu 1.000 de locuri este nevoie de 150 de milioane de euro. Ea a adăugat că ar fi nevoie de zece noi penitenciare pentru a asigurarea deficitului de 10.000 de deţinuţi, fiind astfel nevoie de 1,5 miliarde de euro. Deoarece nu se pot construi atâtea închisori, Prună a propus ca soluţie ca deţinuţii să execute în mod decent pedepsele. „Putem să facem ca persoanele care execută pedepsele să o facă în mod decent. Rata recidivei este de 60%, iar noi trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să nu se mai întoarcă în închisori”, a adăugat Prună care a precizat că nu încearcă să uşureze ieşirea din închisoare a unei persoane care nu merită. Integral pe Adevarul
Toba, despre cabina de dus a lui Oprea: Nici nu-i jacuzzi. E o cabina de dus cu fas de ala de abur – (interceptari). Petre Toba i-a cerut, in ianuarie, cand era ministru de Interne, sefului de atunci al DIPI, Gheorghe Nicolae, sa ia din biroul sau o cabina de dus care fusese montata in mandatul lui Gabriel Oprea, dupa ce o jurnalista l-a intrebat daca poate sa vada jacuzzi-ul. “Ce jacuzzi, ca nici nu-i jacuzzi. E o cabina de dus cu fas de ala de abur. Un c (…) de cabina”, ar fi spus Toba, potrivit interceptarilor redate in rechizitoriu. Episodul demontarii cabinei de dus a lui Gabriel Oprea este redat cu lux de amanunte in rechizitoriul prin care fostul ministru de Interne si mai multi sefi ai DIPI au fost trimisi in judecata, pentru abuz in serviciu, respectiv deturnare de fonduri. Seful DIPI la acea vreme, Gheorghe Nicolae, le-a explicat colaboratorilor sai, denuntatori in cauza, cum sa procedeze cu respectiva cabina de dus. El le-ar fi spus interlocutorilor ca noul ministru de Interne, Petre Toba, i-ar fi reprosat ca a aflat din presa de provenienta cabinei de dus din cabinetul sau. “In continuare, secretarul de stat si-a exprimat intentia de a-i aduce la cunostinta si noului ministru de Interne ca trebuie recuperata cabina de dus de la cabinet: Acuma o sa-i spun ‘Domn’e uite am avut aici pe timpul controlului o discutie de genul sa ne luam cabina inapoi, ce sa facem acum?’, context in care a evidentiat ca era o practica obisnuita sa furnizeze ministrului bunuri achizitionate din fondurile operative ale DIPI: ‘ (…) ca doar nu se ducea pe strada. Se ducea tot la MI. Doar bunuri s-au mai cumparat pentru minister, nu-i prima data. Cand s-a luat sunt tot banii ministerului pana la urma’. Integral pe Ziare.com
Afacerea dububioasă dintre tatăl-primar şi fiul-afacerist ţin închisă, de opt ani, o şcoală nouă. Sute de copii, obligaţi să facă naveta zeci de kilometri în fiecare zi. Aproape 200 de copii din trei sate vasluiene sunt nevoiţi străbată câte zece kilometri în fiecare zi pentru a merge la cursuri, în timp ce şcoala din sat, construită în proporţie de 90%, stă închisă şi se degradează de mai bine de opt ani. Totul a pornit de la faptul că un contract de reabilitare a şcolii, încredinţat de fostul primar din localitate firmei fiului său, întreaga afacere ajungând la DNA, ancheta nefiind, însă, gata nici în prezent. Parpaniţa este o suburbie a oraşului Negreşti, din Vaslui, iar şcoala din sat, înainte de a fi inclusă în programul de reabilitare, deservea peste 130 de copii, atât din localitate, cât şi din alte două sate vecine: Căzăneşti şi Glodeni. În 2006, Şcoala Parpaniţa a fost inclusă într-un program de reabilitare, finanţat de Guvern, iar un an mai târziu a fost închisă, copiii fiind obligaţi să facă naveta la Negreşti. În lipsa spaţiilor, o parte dintre elevii navetişti sunt nevoiţi să înveţe în clădirea unei şcoli speciale pentru copii cu deficienţe, astfel că unii dintre ei, afirmă părinţii, au început să copieze anumite obiceiuri ale copiilor cu nevoi speciale. Revoltaţi, oamenii din Parpaniţa ameninţă că nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală dacă autorităţile nu le vor redeschide şcoala din sat. Clădirea reabilitată stă în paragină din anul 2008, când lucrările au fost sistate urmare a unei anchete a poliţiştilor de la investigare a fraudelor. Lucrările privind reabilitarea şcolii Parpaniţa au fost efectuate de una dintre firmele de casă ale fostului primar, Ioan Cozma (foto dreapta), între timp condamnat pentru fraude cu fonduri europene. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna iar copiilor le urez mult succes in noul an scolar 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Neata la toata lumea!!!
Buna ziua !
http://sorinamatei.ro/razboiul/
salut, postare noua, decalata putin din motive obiective 😉
http://politeia.org.ro/editoriale/boala-scolii-boala-intregii-societati/49237/