Revista Presei – 1 septembrie. Sesiune parlamentară: tâlharii se întorc la “muncă”!
01/09/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 1 septembrie. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, informează ANM. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5…7 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 18 grade pe litoral. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. LA BUCUREŞTI: vremea va fi frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.
Consens: ordonanţa hoţilor se bucură de sprijinul întregului Parlament. Îi ştiţi pe ăia care zic că povestea cu plagiatele e o petardă de presă, menită să abată atenţia de la adevăratele probleme ale ţării? Sunt simple unelte. Dacă scotoceşti prin cotloanele Parlamentului, poţi vedea cât de mulţi oameni, din tot spectrul politic, profită de neatenţia noastră şi lucrează pe furiş întru salvarea plagiatorilor: cedează într-o parte ca să atace apoi mişeleşte din altă parte. Atunci îţi dai seama că mizele sunt uriaşe. Să luăm un exemplu. Pe 16 decembrie 2014, Victor Ponta a simulat, cu mare talent, un acces de onestitate şi i-a trimis rectorului Universităţii Bucureşti o scrisoare prin care anunţa că renunţă la titlul de doctor. Frumos, nimic de zis, numai că nu exista bază legală pentru aşa ceva. Nicio problemă. În calitate de premier, Victor Ponta emite pe 30 decembrie 2014 o ordonanţă de urgenţă (94/2014) de modificare a Legii Educaţiei, care avea să capete numele de scenă de „ordonanţa plagiatorilor” sau „ordonanţa hoţilor”. Aceasta, printre altele, zicea aşa: cine deţine un titlu de doctor poate renunţa la el de bună voie, iar ministrul Educaţiei urmează să emită un ordin care să detalieze procedura de renunţare la titlu. Asta venea ca şi cum un hoţ prins în flagrant delict ar avea capacitatea să emită o ordonanţă de urgenţă care să prevadă că hoţii nu răspund penal dacă pun marfa furată înapoi în raft. Ar fi fumos pentru hoţi, nu? În urma scandalului uriaş generat de această străvezie manevră, ministrul de atunci al Educaţiei, Sorin Câmpeanu, nu a îndrăznit să emită ordinul menţionat. Nici el, nici miniştrii care l-au urmat. În lipsa unei proceduri, Ponta nu s-a putut bucura de ordonanţa pe care şi-a furnizat-o. Ordonanţa a ajuns apoi în Parlament unde, în siajul aceluiaşi scandal, Camera Deputaţilor a scos din textul ei articolul care permitea renunţarea voluntară la doctorat. Eliminarea s-a făcut la propunerea intempestivă a vicepreşedintelui Comisiei de Învăţământ, Sorin Avram Iacoban (PSD), care a fost votată fără alte comentarii. Integral pe Adevarul
„Partidul lui Ţepeş” a depus solicitarea pentru înfiinţarea unui grup parlamentar la Camera Deputaţilor. Partidul România Unită (PRU) a depus la secretariatul Camerei Deputaţilor solicitarea pentru înfiinţarea unui grup parlamentar, a declarat, miercuri, deputatul Bogdan Diaconu. „Am depus la Secretariatul general al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea pentru înfiinţarea grupului parlamentar. Avem astăzi oficial înscrişi în PRU 12 deputaţi, iar la Senat avem deocamdată numai trei senatori, urmând ca în următoarele ore, în următoarele zile, să încercăm să facem numărul necesar pentru a avea posibilitatea să încercăm să solicităm înfiinţarea unui grup parlamentar”, a declarat deputatul Bogdan Diaconu. Diaconu a reafirmat că PRU îl invită pe Victor Ponta în partid. “Eu cred că orice om politic sănătos la cap şi-l doreşte pe Victor Ponta în partidul său şi în fruntea partidului său şi cred că nu poate să îi pună termene lui Victor Ponta”, a declarat Diaconu întrebat cât timp mai este dispus să îl aştepte pe Victor Ponta. El a susţinut însă că PRU va obţine 5% în alegeri cu sau fără fostul premier (la alegerile locale PRU a obţinut 0,8%-n.r). Integral pe Gandul
Cioloş: Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac partid şi nu candidez. Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la TVR, că în mod cer nu va intra într-un partid politic, nu va înfiinţa o formaţiune şi nici nu va candida la parlamentare, dar că şi-a încurajat miniştrii care vor să facă politică să se implice, pentru a continua proiectele, însă nu a dorit să comenteze varianta ca el să fie numit din nou premier. “Eu am mai spus în vreo două, trei rânduri, cu toate că văd că tot apar speculaţii, indiferent de ce spune eu. De asta mă întreb dacă mai are rost să spun vreun lucru, pentru că oricum speculaţiile vor continua şi dacă eu vă repet că nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac un partid şi nu candidez la alegerile din acest an”, a spus Cioloş, potrivit News.ro. Întrebat dacă ar accepta să fie în continuare premier, în cazul în care ar fi propus, Cioloş nu a dorit să comenteze posibilitatea: “Nici nu interpretez un «dacă» sau un «parcă». Cioloş a explicat, la TVR, că ştie că aceste speculaţii privind candidatura sau au pornit de la declaraţii făcute de unii dintre membrii echipei sale, dar a precizat că nu se împotriveşte intrării în politică a miniştrilor săi. “Le-am spus şi lor nu numai că nu am o problemă, chiar îi încurajez şi pe ei, şi pe alţi tineri capabili, competenţi, care doresc să schimbe România în bine, să se angajeze politic dacă doresc şi chiar la aceste alegeri. Nu mă deranjează dacă unii membri ai echipei vor decide să candideze la alegeri pentru a susţine continuarea unor proiecte pe care le-am început”, a spus el. Prim-ministrul a adăugat că sunt proiecte pecare “fizic” acest Guvern nu le poate duce la îndeplinire, astfel încât şi el ar fi interesat să le vadă continuate. Integral pe Romania Libera
Ultima sesiune a actualului Parlament începe joi: legi restante şi proiecte electorale cu consecinţe bugetare, pe agendă. Camera Deputaţilor şi Senatul încep, joi, ultima sesiune a actualului Parlament, care va fi însă mai scurtă, de doar două luni şi jumătate, până la debutul campaniei electorale pentru alegerile legislative. În acest timp, aleşii vor avea pe ordinea de zi o serie de proiecte restante, precum OUG privind plagiatul, dar şi mai multe proiecte cu impact bugetar, printre care şi noi pensii speciale. Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate de către preşedinţii lor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Florin Iordache, pentru sesiunea ordinară septembrie-decembrie, parlamentarii urmând să se întoarcă la serviciu pe 1 septembrie, după o vacanţă de două luni.Joi, liderii celor două Camere îşi vor alege din nou conducere (Birourile Permanente), posturile de vicepreşedinţi, chestori şi secretari, precum şi cel de preşedinte. La Senat, conducerea va fi asigurată în continuare de Călin Popescu Tăriceanu, iar la Camera Deputaţilor tot de Florin Iordache, ca interimar după revocarea lui Valeriu Zgonea de la finalul sesiunii trecute. În Camera Deputaţilor este posibil să apară, cu doar câteva luni înainte de alegerile parlamentare, un nou grup, format din deputaţii care s-au alăturat în ultimele săptămâni PRU, formaţiunea condusă de Bogdan Diaconu. Până în acest moment, PRU numără 15 parlamentari, dintre care 12 deputaţi şi trei senatori. Pentru a forma un grup parlamentar în Camera Deputaţilor este nevoie de minimum 10 membri care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau alianţe. Cel mai mare număr de deputaţi PRU au fost aleşi pe listele PSD, respectiv 8. Integral pe Digi24
Legile care anunţă o toamnă incendiară în Parlament. În ultima sesiune parlamentară, care debutează azi, pe masa deputaţilor şi senatorilor vor ajunge legi foarte controversate care privesc, spre exemplu, numirea şefilor de parchete, fumatul în spaţii publice închise, activitate avocaţilor sau nesancţionarea doctoranzilor care plagiază. Parlamentarii au împins pentru sesiunea de toamnă numeroase legi care au strânit criticile societăţii civile. La Senat a ajuns un proiect de modificare a Statutului judecătorilor şi procurorilor, potrivit căruia se modifică procedurile de numire a procurorilor şefi şi a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Iniţiativa legislativă a fost depusă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiind adoptată la începutul lunii iunie de plenul Camerei Deputaţilor. Tăriceanu susţine în expunerea de motive că a depus acest proiect de lege pentru „a scoate actul de justiţie de sub influenţa prea mare a factorului politic“. În momentul de faţă, legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai ÎCCJ sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea CSM. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii“, prevede, pe de altă parte, proiectul liderului ALDE. De asemenea, legea elimină ministrul Justiţiei şi preşedintele României din numirea Procurorului General şi al şefilor DNA şi DIICOT. Acum, procurorii-şefi sunt numiţi acum de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM. Tăriceanu vrea ca aceştia să fie numiţi numai de CSM. Integral pe Adevarul
Rasturnare de situatie la spitalul Floreasca: Managerul demisioneaza, medicii raman. Managerul Spitalului Floreasca, Sorin Paun, i-a prezentat miercuri seara demisia ministrului Sanatatii, Vlad Voiculescu. Sorin Paun a fost acuzat de medici ca isi injura rezidentii in sala de operatii, dar si ca nu asigura la timp cele necesare bunei functionari a spitalului, medicii fiind astfel in situatia de a nu putea acorda ingrijirea necesara pacientilor. Din cauza acestuia, mai bine de jumatate dintre medicii de la primiri-urgente de la Floreasca si-au scris miercuri demisiile. Dupa aproape patru ore de negocieri, miercuri seara, la Ministerul Sanatatii, discutiile intre Vlad Voiculescu si medicii demisionari n-au ajuns la nicio concluzie. Ba chiar Bogdan Oprita, coordonatorul SMURD Bucuresti si seful UPU Floreasca, i-a spus ministrului Sanatatii ca 90% din personalul UPU-SMURD de la Floreasca demisioneaza.n La randul sau, ministrul Sanatatii a declarat, la finalul discutiilor cu medicii, ca sunt doua tipuri de probleme la Spitalul Floreasca – unele de comunicare si unele administrative. Potrivit News.ro, Voiculescu a confirmat ca au existat “niste probleme cu medicamentele”, care s-au remediat intre timp. Ulterior, la negocieri a venit Paun, care si-a prezentat el insusi demisia. Ministrul Sanatatii a anuntat ca va numi cat de curand un manager interimar la Floreasca. In acest nou context, fara Paun la conducerea unitatii, medicii isi retrag demisiile si isi vor continua activitatea. “In aceasta seara, doctorul Sorin Paun managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a inaintat demisia din functia de conducere a unitatii sanitare. In cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care sa asigure buna functionare a acestui spital pana la organizarea concursului cel tarziu in luna octombrie. Integral pe Ziare.com
Producţia de cartofi, „a doua pâine a românului“, va scădea cu 15% anul acesta. Producţia de cartofi a României va scădea cu circa 15% în acest an după ce umiditatea din primăvară a favorizat apariţia bolilor specifice culturii, dar şi din cauza secetei care a condus la diminuarea producţiilor, potrivit lui Gheorghe Boţoman, preşedintele Federaţiei Naţionale Cartoful din România (FNCR). „Anul acesta producţia de cartofi o să fie mai mică cu 15-20%. A fost un atac puternic de mană (boală cauzată de anumite ciuperci parazitare – n.red.) în prima parte a perioadei de vegetaţie, iar fermierii care nu au reuşit să-şi protejeze cultura au avut de pierdut. A doua cauză este seceta agresivă din luna iulie – început de august. Oricum, din producţia proprie se asigură necesarul de consum la nivel naţional, deci nu e nicio catastrofă“, a declarat pentru ZF Gheorghe Boţoman, preşedintele FNCR. Valoarea producţiei totale de cartofi a României este de peste 800 mil. euro, conform calculelor ZF, românii consumând anual circa 100 kilograme de cartofi pe cap de locuitor, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Integral pe Zf.ro
Cum si-a ridicat premierul Ciolos magistratii in cap printr-o mica gafa. Guvernul Ciolos a reusit printr-o gafa, nepricepere sau superficialitate birocratica, puteti sa-i spuneti cum doriti, sa-si ridice in cap o buna parte din magistratii Romaniei. Acestia au speculat o imprecizie dintr-o ordonanta de urgenta data de guvern in iunie 2006 pentru a mai salta putin salariile din invatamant si domeniul sanitar, printre cele mai vitregite. De fapt, guvernul Ciolos a aplicat sectorial legea-cadru de salarizare adoptata in 2010 de guvernul Boc, amanata de la un an la altul. Numai ca a facut-o prost. Desi intreaga ordonanta se refera cu predilectie la ei, la medici, asistente, profesori, primul articol este formulat in asa fel incat se intelege ca vizeaza de fapt toti bugetarii.(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Magistratii s-au uitat in OUG si ce si-au zis? Nu suntem si noi “personal platit din fonduri publice”? Suntem. Prin urmare, se aplica si noua. Asta ce inseamna? Pentru mii de judecatori sau procurori, inseamna o crestere a salariilor cu 18%. Or, situatia risca sa devina aberanta. Cum sa explici unui medic si profesor ca abia ai gasit cateva milioane amarate in plus la salariu in timp ce magistratii impusca dintr-un foc 18% din salarii oricum mari? La o leafa de aproape 10.000 pe luna, cat castiga un judecator de Curte de Apel sau chiar mult peste la Inalta Curte, cresterea aduce cel putin 18 milioane in plus. (Amatorii de detalii tehnice pot vedea aici explicatii pe larg). Integral pe Hotnews
Românii au locuinţe accesibile, dar nu le pot cumpăra. Gradul de accesibilitate al locuinţelor din România a continuat să se îmbunătăţească în primul semestru al acestui an, iar blocajul de pe piaţa de creditare ar putea conduce la scăderea preţurilor. În ciuda unei perioade favorabile achiziţiei, accesul la finanţare este limitat la un număr restrâns de români.b Pentru prima dată în istoria modernă a pieţei imobiliare locale, România se confruntă cu o situaţie aparent contradictorie. Pe de o parte, stabilizarea preţurilor la locuinţe şi a dobânzii ROBOR cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care se calculează ratele la creditele Prima Casă, sub pragul de 1% se traduce prin cel mai bun grad de accesibilitate al locuinţelor din ultimii 15 ani. Pe de altă parte, blocajul creat în sistemul bancar de legea dării în plată şi epuizarea rapidă a garanţiilor statului pentru programul Prima Casă limitează drastic posibilitatea de împrumut a populaţiei. Mai simplu, România traversează o perioadă extrem de favorabilă achiziţiei de locuinţe, însă lipsesc instrumentele de finanţare. Chiar dacă este frustrant pentru românii care ar vrea să dea chiria pe plata unei rate, situaţia s-ar putea dovedi benefică acestora pe termen mediu. Bancherii şi consultanţii imobiliari au avertizat în repetate rânduri în ultima perioadă că atât costul creditelor ipotecare, cât şi preţul locuinţelor se află la un nivel minim, de la care nu se mai poate merge decât în sus. În acest context, românii care se bucură astăzi de achiziţia unei locuinţe de 53.000 de euro cu un grad de îndatorare de sub 20%, cum este cazul bucureştenilor, trebuie să ţină cont că o dublare a dobânzii anuale efective le-ar creşte costurile lunare cu aproape 50%, apropiindu-i de pragul de supraîndatorare. Chiar şi în cazul în care bancherii vor reveni cu avansul la 15% pentru creditele ipotecare clasice, este greu de crezut că proporţiile se vor schimba atât timp cât încă mai există Prima Casă în forma actuală. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Ziua buna
Competivitatea intre tari .
Unde se afla Romania in aceasta “competivitate” mondiala din punct de vedere a taxarii societatilor ? (adica persoane juritice conform definitiei legale si indiferent ca e RSL , SA sau alta forma juritica)
Date oficiale Banca Mondiala :
http://www.ilsole24ore.com/images2010/Editrice/ILSOLE24ORE/ILSOLE24ORE/Online/Immagini/_Oggetti_Embedded/Grafici/2016/08/31/GRAFICO_Tax-rate-01.png?uuid=d982a9fe-6ef4-11e6-8900-7f987bd2a177
Locul 1 in presiune fiscala (cea mai mare ) pe societati , Italia cu 64,8 % impozite , taxe si contributii . + 31,4 % impozit pe profit . (se intelege mai bine unde e “radacina” evaziunii fiscale )
Locul 2 Franta . 62,7 % prelievul statului din veniturile unei societati . + 36,6 % impozit pe profit .
Locul 3 Belgia . 58,4 % suma “darilor” catre stat + 34 % impozit pe profit .
Elocvent pentru a pricepe de ce in era globalizarii unele tari :
– se dezindustrializeaza
– numarul someri e implicit extrem de ridicat
– cheltuieli de asistenta sociala crescute mereu
– probleme sociale , infrangeri in integrarea migrantilor .
Cind fiscul omoara oricare initiativa economica privata , la aceleasi cauze , aceleasi efecte .
Romania pe locul 18.
42 % e presiunea fiscala pe societati ( CAS, CASS, taxa pe stalp , impozite si taxe diverse ) iar impozitul pe profit e de 16 % . Adaugam birocratie excesiva , coruptie , justitie fiscala primitiva , infrastructura 0 barat .
E clar de ce nu se inghesuie strainii sa investeasca in RO ?
Polonia locul 23 . Au infrastructura , birocratie suportabila , sistem juritic mult mai avansat . = investitii straine net superiaore
Slovenia locul 28.
Bulgaria locul 31 .
Croatia locul 36 .
Deci , asa cum am scris mereu , statul (oricare) nu produce , redistribuie ce incaseaza in baza unor prioritati . Obiective sau subiective .
– Daca strategia nationala e progres si bunastare pentru generatile tinere si viitoare prin atragerea, ocrotirea investitorului privat (autohton sau strain) , investitile in economie sint ridicate , problemele sociale mult mai reduse .
– Daca strategia nationala e bazata exclusiv pe “consum” (salarii bugetare , pensi ) + coruptie cotidiana , investitile sint nule sau extrem de reduse . Ca urmare , investitorul strain (ala care e ) e protejat in detrimentul celui autohton (firmele straine primesc “ajutoare” bugetare anuale in schimbul unor ipotetice investitii) iar investitorul roman (cinstit ) e biciuit de taxe si impozite .Clientela politica autohtona e si ea protejata . Efectul , in general capitalism de carton , saracie difusa (vezi date Eurostat) si emigrare masiva .
Partea proasta , in 2016 si in RO SE DISCUTA DOAR de aleante politice pentru a cucerii accesul la ciolanul numit buget de stat si absolut nici o discutie politica (nici macar una ) si la nici un partid politic (oricare si fara exceptie) privind viitorul tarii si a noilor generatii de romani .
In baza datelor , viitorul e maret , sublim ……… . 🙂
Buna ziua,
Referitor la talharii se intorc la “munca”:
http://revista22.ro/70255891/prin-partidul-romnia-unit-filonul-anti-nato-anti-ue-i-pro-rus-intr-n-jocul-politic-mare.html
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/un-parlament-de-talhari-si-o-toamna-trista/48998/