Revista Presei – 1 august. Plagiatorul Oprea: ziua verdictului!
01/08/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 1 august. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, valabilă luni, 1 august, pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov şi inclusiv municipiul Bucureşti. Totodată, duminică este în vigoare o avertizare cod galben de caniculă. Meteorologii avertizează că, în după-amiaza zilei de luni, 1 august, judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge local maxime termice de 38 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. De aceea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă. Pe de altă parte, “începând din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferică se va accentua, la început îndeosebi în vestul ţării şi în zona montană, iar marţi, 2 august, în majoritatea regiunilor. Vor fi averse însoţite de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, iar pe arii restrânse se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate şi va cădea grindină”.
EXCLUSIV Ţigănia de la „Partida Romilor”: Cum l-a denunţat Nicu Păun pe Mădălin Voicu. Cândva prieteni la cataramă, Nicu Păun şi Mădălin Voicu au ajuns să se urască de moarte. Supărat că doar el a fost arestat în dosarul deturnării de fonduri europene, Păun l-a denunţat pe Voicu la DNA că se folosea de fondurile Partidei Romilor după bunul plac şi că şi-a băgat nevasta în mai multe proiecte europene. Relaţiile de prietenie dintre deputatul Nicolae Păun (Partida Romilor) şi Mădălin Voicu (PSD) s-au deteriorat iremediabil după ce Camera Deputaţilor a avizat favorabil, în februarie 2016, arestarea doar a primului. Cei doi erau cercetaţi pentru mai multe fapte de corupţie, în dosarul deturnării fondurilor europene de la „Partida Romilor“. Păun, poreclit Niki Scorpion, după complexul comercial din Rahova pe care îl deţine, a fost arestat pe 28 februarie şi a fost eliberat pe 26 aprilie. Înainte de a intra în arest, deputatul a arătat că nu i se pare normal ca doar el să ajungă după gratii, iar complicele său, nu. „Eu, ţiganul din Ferentari, trebuie să stau în arest. Mădălin Voicu nu e arestat pentru că e iubit de populaţie“, afirma plin de supărare Nicu Păun. În timpul anchetei, în faţa procurorilor DNA, Mădălin Voicu şi-a exercitat dreptul la tăcere şi nu a dat nicio declaraţie. Nicu Păun a negat acuzaţiile aduse împotriva sa, dar a semnat însă un denunţ împotriva fostului său prieten. Integral pe Adevarul
Turcia, ultimatum pentru UE: Până în octombrie, ridicați-ne vizele! Turcia amenință că nu va mai respecta acordul asupra migranților încheiat în acest an cu Uniunea Europeană și dă un ultimatum celor 28 de membri: să-i scutească de vize pe cetățenii turci până în octombrie, relatează Reuters și DPA. Dacă nu se ajunge la o liberalizare a vizelor, vom fi obligați să ne distanțăm de acordul asupra returnării migranților din 18 martie”, a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, pentru cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Agerpres. El a adăugat că guvernul turc așteaptă o dată precisă în privința liberalizării vizelor. Accesul fără vize în UE — principala „recompensă” promisă Ankarei pentru a opri fluxul de imigranți către Europa — a întârziat să fie pusă în practică, din cauza unor divergențe legate de legislația antiteroristă turcă, dar și din cauza reprimării lansate de Ankara după puciul eșuat. UE a ajuns la un acord amplu cu Turcia, în martie, vizând oprirea fluxului de migranți și a solicitanților de azil care încearcă să ajungă în spațiul comunitar. În schimb, UE a fost de acord să plătească pentru proiecte pentru refugiați în Turcia și a oferit perspectiva de a călători fără vize pentru cetățenii turci care vizitează UE. Obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE trebuia inițial să fie ridicată în iulie. Integral pe Digi24
Urmează toamna confruntărilor politice europene. Ce facem cu ţările din Vişegrad? Ce se va întâmpla cu Acordul cu Turcia? Dacă dau drumul la refugiaţi, vom fi în stare să facem faţă? Ce mai rămâne valabil din deciziile europene de până acum în privinţa cotelor obligatorii pentru relocarea refugiaţilor şi, mai ales, se mai va putea evoca asta în contextul apariţiei unei presiuni enorme, fără echivalent în istorie, de ordinul a 3-4-5 milioane de refugiaţi care să se îndrepte spre Europa? Acestea sunt întrebările dramatice la care Comisia Juncker răspunde foarte clar: rămânem pe poziţii, ne ţinem de deciziile luate, toate ţările membre trebuie să se ţină de angajamentele luate. Asta este singura soluţie şi, în general, ascultaţi mesajul plin de înţelepciune şi umanism al cancelarului Angela Merkel care a spus că Germania, Europ’s leading country – se angajează să ducă la bun sfârşit misiunea istorică pe care şi-a asumat-o privind primirea refugiaţilor. Asta în ciuda faptului că ţările din Grupul Vişegrad au anunţat absolut ferm că trebuie să fie considerate ca ieşite definitiv din procesul realocării automate de refugiaţi, că nu vor mai primi asemenea relocări şi că se opun reluării discuţiei asupra acestui subiect, poziţie extrem de dură care se aşteaptă să fie formalizată sub forma unei rezoluţii care va fi adoptată la Summitul Vişegrad din septembrie, la Bratislava. Asta în ciuda faptului că există primejdia iminentă a ruperii de către Turcia a Acordului cu UE privind blocarea migranţilor ilegali, rezultat din ce în ce mai posibil la un viitor anunţ al Comisiei că va decide suspendarea sine die a negocierilor de aderare cu Ankara. Integral pe Adevarul
PMP+ALDE. Care sunt țintele tandemului Băsescu-Tăriceanu. Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu dau tot mai multe mesaje de apropiere. Analiștii politici susțin că o astfel de strategie poate fi dăunătoare pentru PMP și ALDE, contrariind electoratele celor două partide. Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cândva adversari ireconciliabili, se reevaluează reciproc. Primul pas a fost făcut de Tăriceanu. „Băsescu are defectele lui, dar nu poţi să spui că este prost. (…) Are experienţă, este foarte mobil intelectual, are multe calităţi pentru politică. El este un tip redutabil în politică, are priză, are încredere“, l-a portretizat Tăriceanu pe Băsescu. În contrapartidă, fostul şef al statului i-a luat apărarea fostului premier în dosarul legat de mita oferită de Sorin Ovidiu Vîntu. „Oricât război am avut cu el, nu cred că Tăriceanu ar putea lua un milion“, a comentat Traian Băsescu. Liderul PMP a lansat chiar o altă ipoteză, afirmând că „este altceva“ dacă banii ar fi fost o sponsorizare pentru partid. „Nu cred că Tăriceanu este omul care să condiţioneze o numire pe bani“, a insistat Băsescu. Pe cei doi îi mai uneşte însă ceva în ultima vreme: criticile la adresa SRI sau DNA. Astfel, Traian Băsescu a lansat tema „statului mafiot“, în care cele două instituţii sunt scăpate de sub orice control civil. Tăriceanu a preluat tema și i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să verifice afirmaţiile fostului șef al statului. Integral pe Romania Libera
STENOGRAME INCENDIARE despre relația lui SORIN OVIDIU VÎNTU cu ȘEFUL SRI. CUM I-A CERUT SOV lui RADU TIMOFTE să nu-i lase întreaga PUTERE lui TRAIAN BĂSESCU. Relațiile lui Sorin Ovidiu Vîntu cu șefii SRI și SIE din perioada celui de-al doilea mandat al lui Ion Iliescu erau de notorietate, asigurându-i o protecție de nezdruncinat. Cu directorul SIE, Gheorghe Fulga, lucrase direct, fiind unul din angajații săi de top, iar pe cel al SRI, Radu Timofte îl cunoștea din perioada liceului, fiind construită o relație personală trainică. Ca atare influența sa era foarte mare în cele două structuri de informații. Numai că, așa cum se va vedea din cuprinsul articolului citat mai jos, nu toți cei din jurul său erau impresionați anvergura relațiilor sale. Mai ales o dată cu venirea la putere a lui Traian Băsescu. În anul 2006, Maricel Păcuraru, la aceea vreme, patronul al publicației “Gardianul”, a asistat la întâlnirile lui Vîntu cu directorul SRI, ba mai mult, a copiat documente secrete din geanta acestuia. Nimic extraordinar se pare, pentru că și SOV le-a copiat la rândul său, cu acordul directorului SRI. Stenograme ale unor discuții ireale, scoase din memoria internetului. La un moment dat, pe parcursul anului 2006 se pare că a izbucnit un conflict între Maricel Păcuraru și SOV, primul luându-l ca martor pe Mihai Iacob, directorul ziarului “Curentul”, unul din cei mai mari adversari ai lui Vîntu în presă. Ce a rezultat a fost un articol uimitor, cu dezvăluiri de culise. Menționăm că în anul 2013, Maricel Păcuraru a devenit acționar majoritar la Realitatea TV. În prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai cărei acţionari sunt: Cozmin Guşă (50%) şi Maricel Păcuraru (50%). Integral pe EVZ
De ce a primit Nicușor Constantinescu 15 ani de închisoare. Epoca Mazăre-Constantinescu-Strutinsky s-a încheiat în Constanța, iar pentru cei trei a venit vremea decontului. Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța și vicepreședinte al organizației locale a PSD, este cel mai afectat, cel puțin până în prezent, de deciziile magistraților.Curtea de Apel a decis, vineri, condamnarea acestuia la 15 ani de închisoare, în dosarul în care este judecat alături de alți 15 șefi din CJC și oameni de afaceri, dar și de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) şi două societăți comerciale. Inculpații au acumulat peste 70 de ani de închisoare. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel. Abuzuri în serviciu pe bandă rulantă .Constantinescu a fost condamnat pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu. Practic, acesta, în calitate de președinte al CJC, a autorizat plăţi nelegale şi a prejudiciat instituţia cu 30.782.039 lei şi statul cu peste un milion de lei. Procurorii spun că s-au efectuat plăți pentru reabilitarea perdelelor forestiere, fără ca acest lucru să aibă loc, că s-au făcut plăți ilegale de la CJC la RAJDP, pentru lucrări de împădurire, și că a plătit în avans, din fonduri publice, pentru achiziția de imobile, pentru o societate privată, că a alocat bani pentru RAJDP, pentru închirierea ilegală a unor automobile. De asemenea, Constantinescu a fost condamnat pentru că, în 2009, a dobândit Portul Izvoarele, în numele CJC, printr-un contract de vânzare-cumpărare, deși acesta aparține, potrivit legii, domeniului public al statului, fiind inalienabil. 11 inculpaţi, 70 de ani de închisoare.Curtea de Apel a decis ca Nicușor Constantinescu să primească cinci pedepse a 6, 12, 7, 5, respectiv 5 ani. În total, 35 de ani. A contopit pedepsele, în baza art. 35 din vechiul Cod Penal, luând act de faptul că acesta este deținut în altă cauză, și a aplicat, în final, pedeapsa de 15 ani de închisoare. Integral pe Romania Libera
Parlamentar francez: ”Crimeea este rusească, să trecem la altceva!” Deputatul francez de dreapta Thierry Mariani aflat în fruntea unei delegaţii parlamentare în Crimeea i-a invitat duminică pe europeni să recunoască anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene, informează agenţia France Preese. Delegaţia franceză s-a deplasat în Crimeea în ciuda criticilor foarte categorice ale Kievului. Cu tate acestea deputatul francez nu s-a sfiit să spună că în peninsula ucrainiană, ”oamenii au un aer fericit” de când a fost ocupată de Rusia.”Crimeea a ales să redevină rusească, Crimeea este rusească, să trecem la altceva şi să încercăm să regăsim relaţii normale între ţările europene şi Rusia”, a declarat Mariani în cursul unei conferinţe de presă la Sevastopol. ”Am găsit o regiune în schimbare, drumurile sunt mai bune decât anul trecut”, a continuat deputatul francez să laude binefacerile ocupaţiei ruse. În acest context el s-a plâns că ”nu mai există jurnalişti occidentali care să vină să vadă că pentru o ţară despre care se spune că este ocupată, oamenii au un aer fericit”. Integral pe Gandul
Sorin Ovidiu Vintu anunta ca a recunoscut in fata procurorilor traficul de influenta la Bogdan Olteanu. / Plus: Imi cer scuze pentru numarul urias de jurnalisti, moderatori si comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesionala sau umana. Sorin Ovidiu Vintu anunta duminica, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca a recunoscut in fata procurorilor traficul de influenta la Bogdan Olteanu, in urma unui “denuntul facut de familia Ion si Ionut Eftime impotriva mea si a lui Bogdan Olteanu”. Controversatul om de afaceri, care este in prezent incarcerat, mai scrie ca “Imi cer scuze, de asemenea, pentru numarul urias de jurnalisti, moderatori si comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesionala sau umana, creandu-le o imagine falsa vizavi de propriile persoane, astfel incat razbunarea lor, perfect legitima, a capatat aspectul unei exorcizari in masa”. Denuntatorul din dosarul de trafic de influenta Sorin Ovidiu Vintu – Bogdan Olteanu este un fost angajat al lui Vintu, Ionut Adrian Eftimie, intermediarul care i-ar fi dus banii lui Bogdan Olteanu, nu Sorin Ovidiu Vantu, asa cum s-a speculat initial. Acesta a recunoscut insa toate acuzatiile in fata procurorilor. Integral pe Hotnews
Consiliul general al CNATDCU anunta luni verdictul in cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea. Membrii Consiliului General al CNATDCU vor vota daca teza de doctorat a lui Gabriel Oprea este sau nu plagiat, in cadrul unei sedinte programate luni, anunta Agerpres. Comisia de experti din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a analizat teza de doctorat a fostului vicepremier Gabriel Oprea, a dat verdict de plagiat, a declarat saptamana trecuta purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Mirabela Amarandei. “Comisia juridica a CNATDCU a avizat prin vot electronic acest verdict. Pe 1 august, raportul Comisiei intra in Consiliul General al CNATDCU. Pe 1 august, Consiliul General al CNATDCU se va pronunta asupra verdictului de plagiat in cazul lucrarii de doctorat a lui Gabriel Oprea”, a explicat Mirabela Amarandei. In aceeasi zi, Gabriel Oprea a afirmat, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, ca a aflat din presa faptul ca o comisie din CNATDCU ar fi stabilit ca lucrarea de doctorat pe care a sustinut-o in 2000 ar fi plagiat, adaugand ca, deocamdata, ”singura informatie valida si oficiala” este hotararea Consiliului National de Etica ”in care scrie negru pe alb ca ‘suspiciunile de plagiat nu se confirma”. ”Aflu din presa ca o comisie din CNATDCU ar fi stabilit ca lucrarea de doctorat pe care am sustinut-o in 2000 ar fi plagiat. Nu am mai multe informatii decat cele date ‘pe surse’ de anumiti jurnalisti. Prin urmare, nu am ce comentarii sa fac in cazul acestui zvon. Deocamdata, singura informatie valida si oficiala este hotararea din 2015 a Consiliului National de Etica, in care scrie negru pe alb ca ‘suspiciunile de plagiat nu se confirma”’, a aratat Gabriel Oprea. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
***
Incepand de astazi si pana pe data de 31 august, Politeia trece la un regim de functionare de vacanta. Servitorul Dvs., din motive personale si profesionale, epuizat, isi ia o mica pauza. Vom continua sa avem in fiecare zi Revista Presei, sa comentam si sa asiguram moderarea, in caz de nevoie. Dupa-amiaza vom avea doar editoriale “de vacanta”, iar nu editoriale politice la subiectele zilei (caci e vacanta parlamentara). Multumesc pentru intelegere, imi trag si eu sufletul dupa un an greu 🙂
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Have a great holiday! 😀 😛
Multumiri 🙂
E o “odihna” in masura in care scap de unele sarcini, insa iau altele…
Odihna placuta 🙂
Au inceput sa apara informatiile. Marirea si decaderea lui Vantu, sau cum a avut o tara la picioare. Institutiile abilitate au ssuferit de boala somnului.
http://www.comisarul.ro/articol/lista-lui-vantu-politicieni-si-analisti_816065.html
http://www.comisarul.ro/articol/lista-lui-vantu-presa—episodul-1_816060.html
http://www.comisarul.ro/articol/lista-lui-vantu-presa—episodul-2-_816063.html
Buna,
tabelul de la sfarsitul articolului face toti banii!
In sfarsit “deontologii” apar in hainele noi …, marca SOV !
Buna ziua tuturor…
Pour ce gredin de Mariani
http://www.rferl.org/content/russia-medvedev-crimea-visit-no-money-social-media-pensioner/27754644.html
Cica in Crimeea “oamenii au un aer fericit”…..i-auzi una, i-auzi doua…..
Altfel le doresc si lor un ditai referendumul…..
Vedeti si contul de Twitter…e mortal
@City, vacantza placuta, daca ai nevoie de ajutor spune…
multumesc, Diana 🙂 E o vacanta de la editorialele de dupa amiaza, caci blogul ramane in acelasi regim, cu Revista si comentarii. Nu plec nicaieri, doar ma ocup cu alte ytreburi amanate peste an, si incerc sa imi eliberez putin timp zilnic, asa cum nu am putut pana acum!
Doamne in ce tara traim 👿 Stat mafiot, nu cred ca mai exista sanse sa ne mai facem bine. Horror.
Ponta ca Ponta, dar Elena…… pion bagat la inaintare. Spicuiri – Elena, tenace, iubeste puterea. Il taie si pe tasu pentru putere. Stii cine va fi moartea lui Basescu, ea il va distruge pe Basescu.
Sincer, merita sa sacrificat 10 minute.
http://www.comisarul.ro/politic/3-inregistrari-cu-borfasii-ghita-si-vantu/ghita-i-_478372.html
cei de la comisarul iara fura de la altii si le dau ca si cum ei le-ar fi inventat. atata de vechi sunt toate aceste inregistrari ca si eu m-am plictisit de cate ori am facut referire la ele.
Frate, pana si Tanta de la Teo primea bani de la Vantu 😛
Normal ca avand asa agenti de influenta care mergeau pana in emisiunile de divertisment, “presa” era a patra putere in statm cea mai tare 🙁
pai altfel nu putea fi prostit un popor intreg , popor care sa se multumeasca doar cu privitul la tv / barfa , ce a mai zis x sau y si ce “cool” e patriotul , politrucul etc / in timp ce alte popoare s au dezvoltat in ultimii 10 ani la foc continuu. ungurii pun cacao si vanilie in solutia cu care spala strazile si trotuarele .. ghinionul lor ca n au avut la conducere asemenea patrioti ca cei din Romania ( viteji rau , de altfel ) .
Buna dimineata prieteni!
@citi, vacanta si odihna placuta!
multumesc, clemy 😉 va fi o “vacanta” doar pentru ca am mai putin de lucru, degrevandu-ma de editorialele de dupa amiaza si de inca ceva. In rest, vin alte sarcini amanate in timpul anului pana acum…
o zi buna, vacanta faina @city!
Vîntu aruncă cuvinte, că nu mai are bani. Și le aruncă pentru a produce fum. Nu trebuie să ne concentrăm pe ce ne dă unealta sistemului la ronțăit: o listă. O listă cu lacomii mimi ai deontologiei profesionale din mass media. Listă în numele căreia să fie din nou anatemizată singura “instituție” care ar mai avea resurse să lupte cu sistemul care creează nu numai monștri ca SOV, ci mai ales majoritatea jigodiilor politice despre care, mai ieri, vă arătam cum și-au dat (și-și mai dau) legi în nume și scop personal, încă din decembrie 1989. Mai ales că-i văd cum se învrednicesc să-și urle frustrările pe conturile personale de Facebook, să arunce diversiunea banului public care ar ajunge în buzunarul jurnaliștilor ca publicitate, motiv pentru care jurnaliștii nu ar mai avea voie să zică nimic cu privire la cum același ban public este sifonat și batjocorit de către acești politicieni de mucava (indivizi care, acum 10 – 12 ani, nu aveau nici după ce bea apă, azi au acumulat din “munca cinstită” de la stat de nu le mai poți atinge contul nici măcare cu-o întrebare).
http://www.ziardecluj.ro/imi-cer-scuze-pentru-numarul-urias-de-jurnalisti-moderatori-si-comentatori-pe-care-i-am-salarizat-cu-mult-peste-valoarea-lor-profesionala-sau-umana
merci mult, sare 🙂 tu ai avut vacanta, te invidiez 🙂
😀 mi-am luat vacanta de macar 1 an de la a mai consilia (sta de vorba) politicieni. este adevarata vacanta.
in aia cu familia numai in septembrie… 😀 😀 😀
felicitari pentru decizie 🙂
😀 multumesc.
cea mai buna decizie, cea cu politica. familia cred ca este incantata 😛
😀 categoric da.
http://www.stiripesurse.ro/performan-a-istorica-pentru-romania-in-chimie-legatura-cu-plagiatul-lui-ponta_1145346.html
Chiar ma intrabam cand iti iei vacanta. De vreo 2 ani ai fost non-stop pe bricade 🙂
Salut 🙂
De pe 3 mai 2014. Zilele in care am sarit peste postarea de amiaza se numara pe degetele de la o mana, si atunci nu a fost din vina mea, ci pentru ca nu aveam acces fizic la un calculator. Cativa oameni stiu ca tin blogul si cand plec in strainatate si sunt intre avioane si hoteluri 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21196319-gabriel-oprea-plagiat-decizie-oficiala.htm
E nevinovat, pe vremea lui nu investasera ghilimelele si citarea insemna “preluare ad litteram” 😛
Bună ziua!
Vacanță plăcută, @Citi! 🙂
Deși s-a mai dat, reiau și eu știrea cu plagiatul lui izmană:
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Gabriel+Oprea+a+plagiat+decizia+conducerii+CNATDCU
Banii (de pe „sporul de doctor”) înapoi și la „brutărie”!
Cam tarziu. Legal ar fi sa fie sesizate si alte organe, nu numai ANI.
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-21196400-nota-corpului-control-ministerului-energiei-ani-fost-sesizata-asupra-unui-posibil-conflict-interese-care-afla-bogdan-stanescu-seful-directiei-privatizare-administrare-participatiilor-statului-energie.htm
Here we go
http://nypost.com/2016/07/31/report-raises-questions-about-clinton-cash-from-russians-during-reset/
sa vedem ce iese si din porcaria asta
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/sultanul-erdogan-si-geamurile-sparte-ale-europei-2/48391/