Revista Presei – 21 martie. Mita și conflictul de interese se lăfăie la Ministerul Sănătății!
21/03/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 21 martie. Valorile termice vor fi în creştere faţă de ziua precedentă, îndeosebi în regiunile sudice. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 6 grade în nordul Moldovei şi 19 grade în Lunca Dunării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil în sud şi sud-est, dar va avea înnorări în celelalte regiuni şi va ploua, în general slab cantitativ, în Maramureş, local în Transilvania, pe arii restrânse în Banat şi Moldova şi cu totul izolat în rest. În zona de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Noaptea, vântul va slăbi treptat, cerul va deveni variabil în toate regiunile şi doar izolat vor mai fi ploi slabe în centru şi est, dar spre dimineaţă nebulozitatea se va accentua în Oltenia şi sud-vestul Munteniei, unde aria ploilor va fi în extindere. Temperaturile minime se vor situa între -3 şi 7 grade. Spre sfârşitul intervalului, se va produce brumă, local în nordul, centrul şi nord-estul ţării şi izolat în rest. In Bucuresti vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va fi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.
Stenograme: disperarea unui poliţist care simte răsuflarea DNA-ului în ceafă: „Îs gata. Îs terminat. Fac infarct. Vai de capul meu. Doamne, Doamne!“. Dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a fost trimis în judecată scoate la iveală stenograma unei discuţii dintre un poliţist şi un prieten al său pe care l-a ajutat într-o problemă cu nişte terenuri. Din interceptări reiese disperarea poliţistului în momentul în care află că ancheta ar putea ajunge şi la el. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin a fost trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu şi conflict de interese. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Suici Bata, un om de încredere al lui Bojin care se ocupa de administrarea firmei deţinute de familia Bojin. Dosarul aflat pe rolul Tribunalului Timiş scoate la iveală că în cadrul anchetei procurorii Parchetului General au realizat mai multe percheziţii, vizat fiind şi Suici Bata. După percheziţii, Bata a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru audieri. Potrivit dosarului trimis în judecată de Parchetul General, în dimineaţa percheziţiilor, telefonul lui Suici Bata era ascultat şi chiar în timp ce se afla la Parchet, când aştepta să intre la procuror, Suici Bata a fost sunat de un bărbat pe care îl apucă disperarea când aude că Suici Bata a fost percheziţionat şi i-au fost luate şi „actele alea cu pământul”. În dosarul procurorilor, interlocutorul nu este identificat, dar potrivit surselor „Adevărul”, în interceptările procurorilor apare un poliţist. E vorba de un agent-şef supranumit Gigi, şef de post într-o bogată comună de la marginea Timişoarei. Aceleaşi surse au dezvăluit motivele disperării poliţistului. „El a intrat în evidenţele Poliţiei şi a scos de acolo nişte date foarte utile pentru o tranzacţie cu terenuri”, a dezvăluit o sursă „Adevărul”. Contactat pentru a explica discuţia, Suici Bata a refuzat să comenteze susţinând că nu îşi mai aminteşte. La rândul său, poliţistul a negat că el este cel care apare în interceptările procurorilor. Stenograma discuţiei vorbeşte, însă, de la sine. Integral pe Adevarul
Parlamentarii se pregătesc să intre în Centrul pentru interceptări, lăsat de Cioloş la SRI. Deputat PSD: „Tehnocraţii nu stăpânesc acest domeniu”. Ordonanţa interceptărilor intră luni în dezbaterea Parlamentului. Pe masă cu actul normativ adoptat de mai bine de o săptămână de Guvern, senatorii şi deputaţii îşi fac planul de bătaie. Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că ordonanţa trebuie respinsă pentru că guvernul nu poate modifica legislaţia referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale. O altă problemă ar fi Centrul Naţional pentru Interceptarea Comunicaţiilor, mulţi parlamentari susţinând ideea unei entităţi independente pentru interceptări. „Pot să vă spun că sunt lucruri care nu pot fi puse în aplicare, sunt numai teoretice, probabil, ca să zic aşa, tehnocrate. Iar eu cred că tehnocraţii nu stăpânesc acest domeniu”, este concluzia senatorului PSD, Daniel Savu, membru al Comisiei parlamentare pentru controlul SRI. Interceptările agită apele în politica din România în continuare. Cu ordonanţa adoptată de Guvern pe masă, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere respingerea actului normativ pe motiv de neconstituţionalitate şi iniţierea unei legi privind supravegherea tehnică. „Prevederile constituţionale sunt extrem de clare: nu se poate modifică prin OUG legislaţia referitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale. Ar fi o greşeală imensă a Parlamentului dacă ar intră în discuţie pe ordonanţă. Ordonanţă trebuie respinsă, iar din conţinutul ei putem să luăm acele texte pe care le considerăm oportune şi să mergem mai departe cu o propunere legislativă care să reglementeze situaţia interceptărilor”, a spus Tăriceanu. Integral pe Gandul
Fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, şi-a turnat tatăl la partid. Generalul (r) Iulian Vlad a dat, când avea 18 ani, mai multe rapoarte olografe către partid în care a arătat cum a încercat să-şi determine tatăl să nu mai meargă la biserică. În delaţiunile sale, actualul general în rezervă susţine că a fost crescut şi educat de partid de la 14 ani. Comitetul Central al UTM scria despre el că “a dus o muncă intensă începând din 1946 – la exproprierea moşierilor, campania electorală din 1946 şi 1948 la naţionalizare”.Într-un referat întocmit de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) şi studiat de News.ro la Arhivele Naţionale, la capitolul “situaţia familiară şi materială” a ex-şefului temutei Securităţi de dinainte de 1989, se precizează că “tatăl deţine 4 hectare de pământ şi este cântăreţ la biserică, a fost prizonier în URSS până în 1947 octombrie, este un element foarte religios, deşi este membru PP şi i-a fost arătat drumul greşit pe care mergea, totuşi nu înţelege să se lase, aceasta şi pentru interese materiale”. Informaţia a fost dată organelor de partid chiar de fiul sau, viitorul general de Securitate Iulian Vlad. Astfel, într-o “complectare” la Autobiografie, Iulian Vlad povesteşte că, după revenirea în ţară a tatălui său, a activat ca preşedinte al organizaţiei Frontul Plugarilor din judeţul Dolj, până în iulie 1949. Din acelaşi documente rezultă că ultimul şef al Securităţii, generalul Iulian Vlad, în tinereţe a renunţat la şcoală pentru munca de la câmp. Potrivit unor caracterizări ale cunoscuţilor, Iulian Vlad era “cam încrezut şi subestima munca altora, şi de multe ori în loc de critică face bârfeli”. În perioada 1952-1974, Iulian Vlad a lucrat la Ministerul de Interne, ca specialist în învăţământ militar, iar din 1974 până în 1977 a fost comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri. A rămas în continuare în Ministerul de Interne, unde din 1977 până în 1984 a fost secretar de stat, apoi adjunct al ministrului de Interne, până în 1987, când a preluat funcţiile de ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, până în 6 ianuarie 1990, când a fost trecut în rezervă. Integral pe Romania Libera
De ce e ilegal partidul lui Băsescu, Mișcarea Populară. Inima-i ca mărul! „Evenimentul zilei“ a aflat de ce a contestat Parchetul General legalitatea înscrierii Mișcării Populare în Registrul Partidelor: sigla formațiunii, o inimă, semăna prea mult cu sigla PMP, un măr. Procurorii au contestat și denumirea de „Mișcarea Populară” (MP), apreciind că aceasta poate produce confuzii cu Fundația Mișcarea Populară, deși acest ONG nu participă la alegeri. Judecătorii de la Curtea de Apel București le-au dat dreptate procurorilor și au respins înregistrarea Mișcării Populare. Decizia este definitivă, neexistând cale de atac. „Este o imixtiune inedită a parchetului, imixtiune greu de înțeles. Eu, dacă eram Procuror General, nu aș fi permis așa ceva”, a apreciat avocatul Daniel Fenechiu, el însuși deputat și președinte al unei formațiuni nou-înființate, Partidul Național Democrat. Fenechiu a spus că nu știe de situații asemănătoare, în care procurorii să fi invocat astfel de motive pentru a contesta înscrierea unui partid. Totuși, avocatul a apreciat că „pierderile sunt minore”, iar listele de semnături strânse pentru candidații MP pot fi ușor refăcute. Și președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, aflat în turneu în Oltenia, era, ieri, relaxat. „PMP este înregistrat, are toate structurile funcţionale, nu s-a desfiinţat, în lipsa înfiinţării Mişcării Populare. Pe structurile Partidului Mișcarea Populară am funcționat și până-n prezent, așa vom funcționa și în continuare. Nu trebuie să schimbăm decât listele și declarația dată de candidați, de acceptare a candidaturii”, a explicat Băsescu. El a anunțat că va ataca la CEDO sentința judecătorilor Curții de Apel. Integral pe EVZ
Afacerea Medicamentul. Drumul banilor (5) – Incompatibilii din comisiile cheie ale Ministerului Sănătății. La sfârșitul lunii noiembrie 2014, Ministerul Sănătății a operat o serie de modificări atât în privința componenței comisiilor de specialitate din cadrul MS, cât și a definiției noțiunii de conflict de interese aplicabilă membrilor acestor comisii. Ca urmare a extinderii ariei conflictelor de interese, unii medici au preferat să renunțe la participarea în comisii, pentru a nu intra sub incidența noilor prevederi. S-a vorbit, la momentul respectiv, chiar de „un cutremur” în sistemul de sănătate și s-a invocat inclusiv riscul blocării activității MS. Totuși, mulţi medici au rămas în comisii, și sunt acolo și astăzi, chiar dacă la momentul intrării în vigoare a modificărilor se încadrau în categoria medicilor cu „interese personale” la companiile farma. În momentul intrării în vigoare a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1.406/2014, din Comisia națională pentru coordonarea comisiilor de specialitate a ieșit prof. dr. Vasile Astărăstoae (condamnat ulterior, în primă instanță, pentru conflict de interese) și au intrat trei medici, prof. dr. Constantin Dumitrache, prof. dr. Dan Enescu și prof. dr. Șerban Brădișteanu. Au rămas în Comisie prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, prof. dr. Daniela Bartoș, prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Maria Dorobanțu, acad. prof. dr. Ioanel Sinescu, prof. dr. Gheorghe Peltecu și prof. dr. Mihai Voiculescu. Toți din București și toți, la momentul reconfirmării în funcție, pe statele de plată ale producătorilor/distribuitorilor de medicamente, după cum au relevat primele raportări publice ale companiilor farma, aferente anului 2014. Integral pe Digi24.
Nota Politeia: Bartos si Beuran au avut functii inalte in Ministerul Sanatatii si pe vremea lui Adrian Nastase!
Guvernul le cere deputaţilor să modifice legea dării în plată adoptată de senatori. Care sunt principalele obiecţii ale executivului. Executivul cere modificarea Legii dării în plată, arătând în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor instituţii de credit, generând dezechilibre. Cabinetul Cioloş precizează, în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor, că susţine legea dării în plată doar sub rezerva însuşirii observaţiilor expuse. Astfel, Guvernul solicită amendarea legii în sensul în care programul “Prima Casă” să fie exclus de la prevederile actului normativ, aplicarea legii să se facă numai în ceea ce priveşte bunurile imobile cu destinaţie de locuinţe, excluzând terenurile şi clădirile comerciale, coroborat cu instituirea unor condiţii care să fie îndeplinite cumulativ pentru stingerea creanţei şi accesoriilor acesteia prin procedura dării în plată (impunerea unui prag maximal pentru valoarea creditului), precum şi aplicarea legii doar persoanelor fizice care au calitatea de “consumator” aşa cum este definită de legislaţia în vigoare. În documentul transmis Camerei Deputaţilor, Executivul menţionează că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate şi prezintă riscuri de dezechilibre macroeconomice, putând induce chiar falimentul sau retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit din partea BNR. Integral pe Gandul
ANCHETĂ EXCLUSIVĂ. Bani negri, produși cu ajutorul Gărzii Financiare. Documente secrete ale fostei Gărzi Financiare, intrate în posesia României libere, dezvăluie un mecanism de corupție desfășurat prin taxe de protecție impuse comercianților din Ilfov de către înalți funcționari publici. Documentele reprezintă un raport intern al Gărzii Financiare, din 2012, cu specificația privind drumul către instituțiile de anchetare a fiecărui caz de corupție în parte. Pe scurt, este vorba despre o organizație de tip mafiot formată din reprezentanți ai autorităților statului. Conform documentelor, Sorin Blejnar, fostul preşedinte ANAF, împreună cu Robert Rusu, fostul comisar-şef al Gărzii Financiare Ilfov, Dragoş Rusu, fostul comisar general adjunct al Gărzii Financiare, şi mai multe persoane de etnie kurdă, au încheiat un acord de „colectare a banilor“ pentru zona București-Ilfov. O parte din sumă mergea în zona politicului din România, iar o alta lua calea străinătăţii, potrivit surselor „României libere“. Un material disponibil integral pe Romania libera dupa ora 10.
Nota Politeia: va reamintesc ca MRU l-a demis pe Blejnar in 2012 pentru neatingerea tintelor de colectare la buget.
Acordul UE – Turcia, greu de pus în practică. Acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia pe tema imigraţiei pare greu de pus în practică. Înţelegerea a intrat în vigoare astăzi şi prevede, printre altele, ca refugiaţii care ajung ilegal din Turcia în Grecia să fie întorşi din drum. În practică, însă, lucrurile nu sunt deloc simple. Autorităţile de la Atena spun că nu sunt încă pregătite pentru implementarea acordului, în timp ce refugiaţii susţin că vor face tot posibilul să ajungă în vestul Europei, chiar dacă vor fi nevoiţi să apeleze la traficanţii de persoane. „Cea mai mare provocare pe care Uniunea Europeană o are de înfruntat”. Aşa a descris preşedintele Comisiei Europene implementarea acordului dintre Turcia şi blocul comunitar pe tema refugiaţilor. Cuvintele lui Jean-Claude Juncker par să-şi găsească o confirmare în realitate, fiindcă autorităţile din Grecia spun că nu pot pune în practică acest plan imediat. Aşa că pentru zecile de mii de migranţi din Grecia, aşteptarea continuă. „Cu toţii speră că vor trece graniţa şi ne temem că lucrurile se vor înrăutăţi pentru ei, din cauza condiţiilor inumane în care trăiesc”, spune Anestis Ischnopoulos, angajat al unei agenţii umanitare. Cei 2.300 de experţi europeni care trebuie să-i ajute pe greci în gestionarea refugiaţilor nu au ajuns încă în statul elen. E vorba în special de translatori şi personal de securitate, iar în acest context, oficialii de la Atena spun că au nevoie de mai mult timp pentru implementarea acordului. Pe de altă parte, turcii spun că fluxul de refugiaţi s-a redus foarte mult, cel puţin în unele zone. Integral pe Digi24
Modul de operare al grupului din CNA care protejează interesele infractorului Dan Voiculescu. “Niciodată în istoria acestei instituţii nu a existat o asemenea majoritate care să protejeze, în grup organizat, la comandă politică sau pentru alte motive, interesele cuiva”. Această declaraţie m-a fost făcută chiar de către unul dintre membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului în momentul când am decis să merg în faţa acestei instituţii pentru a arăta ceva extrem de grav. Săptămâna aceasta am fost pentru prima oară la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Am ţinut să stau în faţa lor şi să mă uit în ochii lor când le spun cât sunt de corupţi şi cum protejează un grup de mardeiaşi media care acţionează pentru agenda personală a infractorului Dan Voiculescu, încarcerat la Penitenciarul Rahova. Sunt lucruri pe care le-am mai scris în editorialele mele în ultimii ani. Am ţinut însă să le comunic personal opinia mea celor din CNA şi să le arăt cele mai urâte consecinţe ale protecţiei pe care ei o acordă unui individ aflat în puşcărie, care a infectat România, în ultimii ani, cu un val de ură fără precedent, folosind cele mai abjecte metode ale Securităţii comuniste, instituţia care l-a plămădit pe Dan Voiculescu aşa cum este el acum. Reclamaţia mea a fost pusă pe ordinea de zi a şedinţei din această săptămână, în care s-a prezentat şi raportul de monitorizare.De zeci de ori m-au acuzat “nazism” derbedeii media care îl slugăresc pe infractorul de la Rahova. O zi întreagă au reluat, în buletinele de ştiri, aceste denigrări. Când s-au vizionat scenele respective, adunate în raportul de monitorizare, au fost atât de multe încât chiar Radu Herjeu a răbufnit: “Chiar trebuie să vedem de 30 de ori cum i-au acuzat de nazism. Am înţeles ideea!” Integral pe EVZ
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata ! 😀
Buna dimineata de pe Mures ! 🙂
din orice parte te uiti doar furturi , minciuni , incompetenta crasa si o lupta puternica pentru a nu se schimba nimic …..
Un articol remarcabil destinat bucurestenilor …si nu numai :
„Ați vrut o adminstrație competentă, integră și condusă de interesele cetățeanului după nenorocirea de la Colectiv? Luați de-aici clanul Pandele-Firea!”.
“Nominalizarea Gabrielei Firea este un gest de sfidare cinică și veselă a bucureștenilor de către PSD care face o demonstrație de forță. Dacă îi poate determina pe bucureșteni să aleagă o nulitate absolută ca Firea în funcția de primar general când este atât de clar că alegerea ei este contrară intereselor lor, atunci poate face orice, oriunde în țară. Bătaia de joc este monumentală”
“Cu nominalizarea Gabrielei Firea la candidatura pentru primăria Bucureștiului, PSD ridică modelul caracatiței mafiote de partid care domină județul Ilfov la rang de politică administrativă oficială. Mai grav este că din partea cealaltă, de la PNL, nu există o contraofertă credibilă. Bucureștiul va deveni victima pactului imoral prin care s-a constituit USL, ceea ce înseamnă că va rămâne pentru mult timp o cloacă fetidă care colcăie de șobolani de partid cuplați la banul public.”
http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/coruptia-ucide–luati-clanul-pandele-firea–410729
PS candidata “analizata” este sub sotul dansei , cel putin la capitolul EDUCATIE ;
– fragment din CV ul lui Florentin Pandele
În anul 2005 a absolvit Colegiului Naţional de Apãrare.
În anul 2006 a obţinut diploma de Masterat în cadrul Universităţii Naţionale de Apãrare „Carol I”, Facultatea de Comandã şi Stat Major cu specializarea în „Securitate şi Apãrare Naţionalã”.
În noiembrie 2007 a obţinut titlul de Doctor în Ordine Publicã şi Siguranţã Naţionalã cu tema „COORDONATE JURIDICE ŞI STRATEGII PRIVIND NAVIGAŢIA MARITIMÔ – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
În anul 2008, luna iunie a obţinut titlul de Doctor în Ştiinţe Militare la Universitatea Naţionalã de Apãrare „Carol I”, cu teza de doctorat „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”.
o zi buna tuturor.
Tic Tac : Daniel Moldoveanu ( desigur , nu’l cunoaste nimeni 😉 ) .
salutare 🙂 il cunosc…initiatii 😀
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-20880046-hidroelectrica-castigat-procesele-traderii-energy-holding-eft.htm
spaga inapoi ca nu le’a fost de folos 😀
http://www.danbadea.net/2016/02/24/baietii-destepti-buzaianu-machitski-co-sunt-invinsi-la-foc-automat-in-instanta-de-fetele-destepte-laura-gilcevescu-si-simona-milos/
“Aceasta e poziţia mea şi, dacă se întâmplă să fie lucrurile altfel, eu am şi transmis prin reprezentanţa noastră la Bruxelles către Comisia Europeană că , dacă aceste lucruri nu sunt clarificate, eu voi lua o poziţie foarte clară pentru că nu pot să accept astfel de erori care au impact asupra economiei agroalimentare româneşti. Ştiu foarte bine despre ce vorbesc pentru că eu cunosc modul cum funcţionează acest sistem” a mai precizat premierul României, Dacian Cioloş. http://www.mediafax.ro/politic/ciolos-alerta-italienilor-referitoare-la-produsele-romanesti-a-fost-gresita-am-cerut-clarificari-video-15127811
salutare, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/greva-din-sanatate-si-durerea-in-cot-a-parlamentului/45194/